Povestea gemenelor

Era odata ca niciodata un batran vaduv, care avea doua fete gemene, pe Maria-Irina si
Maria-Diana.
Maria-Irina era o fata cu inima mare si plina de bunatate, frumoasa pe cat de cuminte.
Avea doi ochisori mici ca doua boabe de mei mai negrii ca noaptea dar totusi blanzi si atragatori,
un par superb, negru si lung de atarna in urma ei cativa centimetrii. Cat era ziulica de mare nu-si
mai strangea piciorusele, alerga dintr-o parte in alta.
Sora sa, Maria-Diana era o persoana dificila, cu o inima neagra si plina de venin,
rautacioasa si intunecata de furie. Diana era zi si noapte nemultumita de Irina, nu-i era nimic pe
plac, mereu gasea nod in papura si se apuca la cearta pentru nimicuri cu sora sa.
Cand se duceau amandoua fetele in sat la hore seara, Irina statea retrasa cu femeile satului
si asculta cu placere cantecele, zicatorile spuse de satence. In acelasi timp fata cealalta se arunca
in hora langa flacaii cei mai frumosi, vorbea cate-n luna si-n stele si facea ochi dulci celor
prezenti. Seara cand sosea timpul plecarii Diana se punea pe plans, tipa cat o tinea gura si urla ca
din gura de sarpe. Cu toate acestea nu se rusina de satenii care o priveau si-si dadeau coate in
stanga si-n dreapta.
Treburile gospodaresti erau facute de Irina iar munca de la camp intretinuta de mosneag.
Cat stateau soarele si stelele pe cer, Diana era cu ochi-n oglinda, cu pieptanul in mana si cu rujul
pe buze. Nu facea nimic in folosul casei decat dormea, se machea si comenta cele facute de sora
sa.
Intr-o zi, Irina a pus punct tristetii pe care o ducea in casa parinteasca, si-a luat inima in
dinti si o paine intr-o punga la spinare si a plecat. In urma sa la lasat pe cel care i-a dar viata si a
crescut-o pana la optsprezece ani. Batranelul si-a urmarit fetita cu ochii in lacrimati pana aceasta
nu s-a mai vazut.
A pornit cu pas marunt si cu inima cat puricele pe un drum necunoscut. Doua zile la rand
a colindat prin lume. In cele din urma a poposit in fata unui castel, a batut la poarta, i s-a deschis.
Urmatoarele cinci luni si le-a petrecut printre straini ca bucatareasa. Multumiti de munca depusa
de Irina, familia regala ii ofera un pumn de galbeni. Fata ii vede si-i refuza luand doar cinci din
ei. Ii arunca in buzunar si merge mai departe.
Dupa alte trei zile de mers ajunge in fata unei livezi. Bate la poarta, i se deschite si cat ai
zice "peste" e si angajata. Timp de noua luni isi omoara timpul udand pomii, varuindu-i si
curatindu-i de omizi si uscaciuni. Orice inceput are si un sfarsit...timpul a zburat si s-a apropiat
clipa cand fata trebuie sa plece mai departe. Proprietarul livezii apreciaza munca depusa de Irina
si-i ofera un sacut de galbeni. Fata desface sacutul, numara bani si alege doar noua dintre ei. Ia
banuti si-i arunca in buzunarul de la bluza peste ceilalti.
Porneste din nou la drum. De asta data umbla din sat in sat pana ii apare in fata ochilor o
ferma. Bate la poarta fermei. Povestea se repeta si de asta data. Timp de doisprezece luni fata
mosneagului ingrijeste de animale, aduna oulale de la gaini, da de mancare la caini, merge cu
oile pe camp si tot asa. In ziua in care Irina vrea sa plece, fermierul ii ofera in schimbul muncii
depuse trei pumni de galbeni, patru purcei, cinci oi si doi vitei. Fata le vede, le masoara din ochi
si le refuza ca si pe celelalte. Dar ia doisprezece bani din cei trei pumni adusi de fermier. Ii
arunca si pe acestia in buzunar, ii masoara cu mana si-si zice in gand: "De mai bine de doi ani
sunt printre straini, acum am si bani destui ca sa traiesc cu tata, e timpul sa ma intorc acasa".
Zis si facut.
Porneste din nou pe acelasi drum. Trece pe la livada si-i saluta pe proprietari apoi mai
merge si ajunge in satul in care lucrase ca bucatareasa la familia regala. Aude vestea ce umbla
prin sat, unicul copil al regilor isi cauta fata de insuratoare. Irina nu ezita sa treaca mai departe
prin sat fara sa mearga la castel si sa-i salute pe regi. Ajunsa in fata reginei se apeca politicoasa,
ii saruta mana si-i multumeste inca o data pentru tot. Regina vazand de cat bun simt da dovada
fosta sa bucatareasa o roaga sa ramana la palat dar nu ca bucatareasa ci ca nora.
Nu a trecut mult de la revenirea Irinei la castel ca nunta ei cu micul rege facea zarva prin
imprejurimi. Vestea a ajuns si la tatal si la sora sa, la fermier si la proprietarul livezii. Iar in ziua
nuntii cu toti si-au facut aparitia plini cu detoate.
Stiind ca tatal sau nu are ce sa-i ofere in ziua nuntii caci era sarac lipit pamantului, fata isi
aminteste de bani stransi de ea dupa ce a plecat de la casa parinteasca, si-i aduce bluza in care se
ascundeau banuti de aur. Baga mana-n buzunar si incepe sa-i scoata: scoate un pumn, doi,
trei...buzunarul nu se mai golea. Scotand zi si noapte a facut in fata palatului munte de bani pe
care i-a impartit oamenilor saraci din sat.
Si astfel Maria-Irina a trait fericita alaturi de sotul sau intr-un minunat castel inalt pana la
cer, inconjurata de socrii, tata si de cei cinci copii ai sai. Iar pe de alta parte sora sa Maria-Diana
a murit de invidie in ziua nuntii Irinei.
Si au trait fericiti multi ani pana cand moartea i-a despartit...