Sunteți pe pagina 1din 3

Relatia dintre Ghita si Lica

Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o proza realista cu analiza psihologica
publicata in 1881 in volumul “Nuvele din popor” reprezentativ pentru viziunea autorului
asupra satului.
Autorul surprinde in nuvela viata si moravurile unei lumi aflate in process de
infuzare a capitalismului creand personaje complexe si verosimile a caror destin este
dirijat de puterea de seductie a banului.
Un bun cunoscator al satului romanesc transilvanean, Slavici a exprimat firea
increzatoare dar si apriga a taranului aflat sub dominatie habsburgica. El creeaza tipuri
realiste deoarece este fidel moralei populare, astfel incat judeca (uneori mai fortat)
oamenii si faptele lor, iar cand gresesc ii sanctioneaza imediat.
In “Moara cu noroc”, scriitorul observa ca ochiul artistului realist, mediul social in
care se defineste/desfasoara conflictul si cauta sa descifreze relatiile care imprima
oamenilor anumite trasaturi.
Protagonistul nuvelei este cizmarul Ghita, personaj care evolueaza o data cu
desfasurarea si amploarea conflictului. Mandru si ambitios, el se razvrateste impotriva
umilei sale conditii de ciubotar al satului si simte ca “linistea colibei” il innabusa:”Vorba
scurta: ramanem aici sis a carpesc in continuare cizmele oamenilor[…] sa ne punem pe
prispa casei la soare privind eu la Ana, Ana la mine, amandoi la copilas, iar d-ta la tustrei.
Iaca linistea colibei”.
La inceput, lucrurile ii mergeau bine intreprinzatorului carciumar care arendase
moara cu noroc insa in calea lui apare Lica Samadaul, atotputernicul acelor locuri,
neavand nici un act scris, insa mai stapan pe acele meleaguri decat autoritatile. Si Ghita
intra in lumea porcarilor si samadailor, indivizi care aleg calea imbogatirii devenind
complici la acte de jaf si omor fiind aparati de legea banului.
Conflictul se declanseaza in capitolul al III-lea cand are loc confruntarea dintre
Ghita si Lica, doi oameni puternici, cuceritori prin generozitate sit aria lor chiar prin
inteligenta vie.
Spre deosebire de Ghita, Slavici face din Lica un personaj plat, static, care este
introdus in opera cu un anumit statut moral si social, ce nu se schimba essential pe
parcursul actiunii. Onest la inceput, dornic sa asigure familiei sale o voata buna, Ghita nu
este capabil sa reziste tentatiei de a se imbogati, fiindca trebuie sa se alieze cu Lica pentru
a ramane la moara. Daca se pune bine cu dansul, putea sa-i mearga de minune, caci
oamenii ca Lica sunt pretiosi. De aceea va devein partas si complice la faptele necinstite
ale samadaului, incalncandu-si astfel principiile morale. “Lica tu trebuie sa intelegi ca
oameni ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti”.
Se declanseaza astfel conflictul sau psihologic, dezumanizarea sa fiind evidenta.
Un rol important in amploarea conflictului interior al lui ghita si tramsformarile firii lui, il
are Samadaul Lica, a carui amprenta asupra carciumarului este covarsitoare si ofera
totodata tragismul existentei lui ghita.
Figura satanica(“om ca de 36 de ani, uscativ si supt la fata cu mustata lunga, cu
ochi mici si verzi si sprancenele dese si impreunate la mijloc”), Lica exercita o hipnoza
asupra tuturor, de aceea il va domina pe Ghita inca de la inceput. Desi porcar, el poarta
“camasa alba si subtire, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin”, sugerand
respectul de sine dar si impunerea unui anumit respect al celorlalti pentru el. Lica nu are
atributele criminalului de rand, aspru si darz, fascineaza si subjuga pe cei din jur “Ana
ramase privind ca un copil uimit la calaretul ce statea ca un stalp de piatra inaintea ei.”
Lica nu incearca sa para altceva decat este bizuindu-se pe relatiile sale si firea lui
neinduplecata. Fara suflet, fara credinta si conducandu-se dupa un cod moral propriu, in
afara legilor si a statului, Lica va inocula “ dulceata pacatului” in Ghita si ii va face
acestuia cunoscuta patima banilor. Setea de inavutire il face pe Ghita sa realizeze primul
compromise : tainuirea fata de familie a complicitatii cu Lica. De aceea se inchide adanc
in el si isi consuma patima in ascuns.
Numai femeia reuseste sa intuiasca firea demonica a lui Lica: Ana crede ca este
“om rau si premejdios […] e un om patimas Ghita, si nu e bine sa te dai prea departe cu
dansul”, iar batrana afirma “Lica e insa om rau din fire. Acum va zic sa-l tineti mai
departe de voi”.
Patima banului transforma radical caracterul lui Ghita; devine ursuz, nesigur,
irascibil, aspru, mereu pe pucntul de a izbucni intr-o criza de manie, de a lovi pe cineva.
Din momentul in care nu mai crede in cinstea sotului ei, Ana cade in mrejele lui Lica, in
care vede siguranta si barbatia. Ea este prima care observa antiteza dintre Lica si Ghita:
“Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar
mai rau decat asa”.
Ghita devine asemnea lui Lica, in momentul in care ajunge sa osandeasca pe viata
oameni nevinovati, dand pana atunci dovada de cateva farame de umanitate “ Iarta-ma
Ana ! Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului.” Si
Lica da dovada de umanitate, atunci cand se joaca cu Petrisor, imaginea aceasta
determinand-o pe Ana sa simta “tragere de inima pentru el”, “petrecea timpul cu dansa si
se bucura ca Petrisor salta de bucurie”.
In sufletul lui Ghita se da o lupta dintre fondul uman bun, ereditar si patima, fiind
surprinse oscilatiile dintre lumina si umbra din mintea si sufletul lui. Duplicitatea, i se
pare singura solutie de multe ori, spaima il face sa plece de multe ori de langa Samadau,
pentru a-si redobandi linistea si de a trai in tihna alaturi de familie. Dar tentatia castigului
il retine : “ Toate mergeau din ce in ce mai bine, gandul plecarii dispare definitive pentru
simte ca o sa ii para rau toata viata daca va pleca”.
Lica se foloseste de Ghita, astfel incat acesta ajunge din omul sigur pe el, sa
tremure de frica lui pentru ca Samadaul are de partea lui domnii pe care ii imbogateste si
care ii dau la randul lor mana libera: ”Tu esti om Ghita cu multa ura in sufletul tau, si esti
om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul si de muma sa”(il
caracterizeaza Lica pe Ghita).La randul sau, carciumarul isi da seama de firea demonica a
lui Lica : “ Tu nu esti om Lica, ci diavol”.
Dupa confruntarile cu propria constiinta care atesta ca Ghita are surse de omenie,
eliberarea sa ar mai fi posibila, daca Lica se intoarce cu serparul plin de bani, si , in fatal
or, lacomia lui Ghita reinvie patima : ”Ghita se ridica , scoase sertarul mesei, trase banii
in el, si apoi il inchise”. Isi da seama ca are slabiciune pentru bani “ Ce sa imi fac daca in
mine e ceva mai tare decat vointa mea ? “. Lica este luat prin surprindere cand, odata cu
cinstea pierduta, Ghita nu mai are nici scrupule fata de el : il tradeaza reclamandu-l
jandarmului Pintea.
Conflictul interior a lui Ghita se sfarseste cand patima ii anuleaza fondul uman,
cand isi ucide sotia. E momentul cand se transforma complet intr-un ucigas fara
sentimente si remuscari, fara familie si valori umane.
Dupa ce ii dezonoreaza nevasta, Lica se razbuna si il omoara, iar el allege calea
sinuciderii, nu de teama tribunalelor, ci de a nu fi prins de Pintea.
Astfel, personaje complexe, create in maniera realista sfarsesc tragic in “Moara cu
noroc” : aceste morti tumultoase nu au nimic melodramatic sau naturalist, ele apar ca
niste pedepse firesti ale oamenilor care s-au dezumanizat sub puterea fascinanta a
banilor.