Sunteți pe pagina 1din 57

Economie mondială

PROF. DR. ISPAS ANA


ispasana@unitbv.ro

1
Cap. 1. Introducere în economia mondială

• Apariția economiei mondiale


• Premisele apariției economiei mondiale
• Conceptul de economie mondială
• Globalizarea și rolul ei în economia mondială
– Conceptul de globalizare
– Teorii cu privire la globalizare
– Regionalizarea

Apariția economiei mondiale

• În evoluţia economiei mondiale de o importanţă crucială s-au dovedit a fi


marile descoperiri geografice, ce au permis includerea în circuitul
economic al unor vaste regiuni de pe glob.
• Principalii piloni ai economiei perioadei respective (Europa şi America)
erau „specializaţi” în producţia diferitelor mărfuri, astfel încât aproape toate
mărfurile europene erau noi pentru America şi reciproc, mărfurile
americane erau noi pentru europeni
• Secolul XVI este secolul apariţiei pieţei mondiale.
• Constituirea pieţei mondiale nu putea rămâne fără efecte majore în ceea
ce priveşte producţia şi schimbul de bunuri.
• Apariţia pieţei mondiale a stimulat apariţia şi dezvoltarea manufacturilor,
care, la rândul lor, au stimulat dezvoltarea comerţului exterior şi trecerea
de la o economie închisă, destinată satisfacerii la nivel primar a
autoconsumului, la o economie orientată către piaţă, către schimb.
• Apar unele obstacole în calea deschiderii totale a economiei, obstacole ce
nu vor putea fi înlăturate decât la începutul secolului XIX, o dată cu prima
revoluţie industrială.
• Aceste obstacole, de origine politică, economică şi chiar extraeconomică
(lipsa centralizării puterii politice, natura relaţiilor de schimb între state şi
coloniile lor, relaţii bazate pe exploatare de tip colonial în primul rând, şi
nu pe un excedent intern al producătorilor) vor fi treptat depăşite o dată cu
progresul tehnic, ceea ce va duce la o creştere a productivităţii muncii, cu
înlăturarea regimurilor feudale refractare la progres, urmată de o
centralizare statală şi, nu în ultimul rând, perfecţionarea normelor juridice,
care vor duce la o „disciplinare” a relaţiilor comerciale, creându-se, în
acest fel, premisele pentru apariţia economiilor naţionale ca entităţi de
sine stătătoare.
• O tendinţă de specializare internaţională în producţie, apare o nouă
diviziune socială a muncii, cea mondială, se dezvoltă un schimb reciproc
de activităţi care depăşeşte limitele microeconomicului, făcând trecerea
către internaţionalizarea economiei.

2
DEFINIREA ECONOMIEI MONDIALE

• Un sistem complex, eterogen, ale cărui componente fundamentale sunt


economiile naţionale, societăţile transnaţionale, organizaţiile economice
internaţionale.
• Alături de aceste elemente fundamentale, sistemul economiei mondiale
cuprinde şi elemente derivate, de legătură: piaţa mondială, relaţiile
economice internaţionale, diviziunea internaţională a muncii, ordinea
mondială
• Ansamblul format din totalitatea agenţilor economici şi a interacţiunilor
(raporturilor economice) dintre aceştia la scară globală.
• Acest sistem este caracterizat de o anumita configuraţie = ordine
economică globală

Ordinea economică internaţională (globală)

• Modalitatea de organizare în timp şi spaţiu a elementelor economiei


mondiale, altfel spus, raporturile de putere care există între componentele
sistemului economic mondial
• Exprimă starea calitativă a economiei mondiale într-o perioadă istorică, în
raport cu rezultatele interaciţunii dintre elementele ce o compun.
• Puterea în relaţiile internaţionale exprimă capacitatea unei naţiuni de a
utiliza activele sale tangibile şi intangibile, astfel încât aceasta să
influenţeze comportamentul altor naţiuni.
• Exercitarea puterii se poate realiza pe cale militară, pe cale economică,
politică sau prin influenţă
• Presupune ierarhii şi reguli
• Ierarhiile sunt date de raporturile de putere
• Regulile (norme tehnice, economice, juridice etc) sunt necesare pt a evita
arbitrariul şi a păstra o coerenţă şi predictibilitae relaţiilor economice
internationale.
• Rolul asigurării regulilor de conduită în REI revine organismelor financiare
şi comerciale internaţionale: Banca Mondială, FMI, Organizaţia Mondială a
Comerţului etc
• Sf. Sec XX şi începutul sec XXI au fost marcate de numeroase redefiniri
ale OEM. Ele au privit nu numai componenta economică, ci şi aspectele
politice, ideologice, culturale şi militare.
• Principalele trăsături ale acestor mutatii au fost:
– dispariţia, între 1989-1991 a unui sistem social-politic şi a unei
ideologii cu veleităţi hegemonice mondiale care, cu numai câţiva
ani în urmă, stăpâneau un sfert din suprafaţa globului, reuneau o
treime din populaţia acestuia şi realizau aproape 40% din producţia
mondială;
– apariţia unui număr important de noi state pe harta Europei (din ex
Uniunea Sovietică, din Ex Iugoslavia, din ex Cehoslovacia);

3
– afirmarea tot mai pregnantă a Uniunii Europene, mai ales după
realizarea efectivă a uniunii monetare în anul 2002, ca pol de
putere economică mondială;
– afirmarea Chinei ca o putere economică în plină ascensiune.

Puterea militară
• este un mijloc tradiţional de impunere a voinţei unui stat şi de a determina
o anumită ordine internaţională.
• Exemplele sunt numeroase, de altfel, actuala ordine internaţională este
determinată într-o proporţie semnificativă de rezultatul confruntării militare
din cel de-al doilea război mondial.

Puterea economică
• Modalitatea economică de a determina ordinea mondială este una dintre
cele mai întâlnite căi de a influenţa raporturile de putere.
• Germania sau Japonia s-au impus în economia mondială prin forţa
economiilor lor şi nu pe cale militară.

Puterea politică
• Puterea politică poate determina şi ea un anumit sistem de relaţii
internaţionale.
• De exemplu, SUA îşi foloseşte forţa politică pentru a convinge Israelul să
negocieze cu ţările arabe din Orientul Mijlociu.

Influenţa
• exprimă capacitatea de a exercita presiuni asupra unui stat, altele decât
cele legate de utilizarea în mod implicit sau explicit a forţei sau a
sancţiunilor economice.
• Poate că exemplul cel mai ilustrativ în ceea ce priveşte influenţa la nivel
mondial este cel al Bisericii Catolice.
• Vaticanul nu dispune de putere militară şi nici de o forţă economică
semnificativă, dar exercită o influenţă deosebită în relaţiile internaţionale.
• Presiunile exercitate de Biserica Catolică sunt considerate a fi fost foarte
importante în răsturnarea comunismului în Europa de Est.

Noua ordine internaţională


• este, de fapt, un document (Şasea Sesiune Specială a Adunării Generale
a ONU) cu 18 prevederi ce susţine schimbări la nivel internaţional, care să
permită ţărilor mai puţin dezvoltate să găsească o ieşire din starea de
sărăcie în care se află. Printre prevederile acestui document se numără:
– creşterea preţurilor produselor de export ale ţărilor în dezvoltare în
concordanţă cu cele ale ţărilor dezvoltate,
– dezvoltarea unui mecanism de transfer de tehnologie către ţările în
dezvoltare, care să fie separat de cel al investiţiilor străine,
– atingerea ţintei de 0,7% din PNB-ul ţărilor dezvoltate ca asistenţă
financiară oficială pentru dezvoltare,

4
– tarife reduse pentru exporturile ţărilor în dezvoltare pe pieţele ţărilor
dezvoltate,
– reafirmarea dreptului suveran al statelor asupra resurselor naturale
şi al activităţii economice desfăşurate pe teritoriul lor, ceea ce
înseamna dreptul de naţionalizare a proprietăţilor deţinute de
străini.
Actuala ordine economică internaţională
• trăsături specifice:
– economia mondială este dominată de ţările dezvoltate, atât în plan
economic, demonstrat de ponderile acestora în PIB-ul mondial, în
comerţul internaţional etc, cât şi de influenţa lor politică. Ele domină
organizaţiile internaţionale, întreaga structură instituţională
internaţională, care „moşteneşte” realitatea de după cel de-al doilea
război mondial;
– ţările în dezvoltare, deşi deţin cea mai mare parte a populaţiei lumii
şi cel mai mare teritoriu, nu au aceeaşi forţă economică şi cu
siguranţă nu deţin aceeaşi influenţă ca ţările dezvoltate;
– sfârşitul Războiului Rece, care a dus la generalizarea capitalismului
şi la „îmbrăţişarea” aproape unanimă a valorilor economiei de piaţă
şi la dispariţia unui important oponent al ţărilor capitaliste dezvoltate
în dominaţia mondială;
– dincolo de tradiţionale instrumente de persuasiune la nivel
internaţional (forţa economică, forţa politică) au apărut şi altele, ca
populaţia. China şi India nu mai pot fi ignorate, ţinând cont că
populaţia acestor două ţări numără o treime din populaţia mondială;
– creşterea interdependenţelor ca urmare a fenomenului de
globalizare dă mult mai multă instabilitate mediului internaţional.

Diviziunea internaţională a muncii


• expresia specializării indivizilor sau grupurilor de agenţi economici, care
participă la activitatea economică mondială.
• factori consideraţi determinanţi în schimbarea abordării specializării
internaţionale:
– economiile de scară enorme, care au apărut în anumite industrii, au
determinat naşterea monopolurilor şi monopsonurilor,
– puterea companiilor transnaţionale a crescut foarte mult, ceea ce a
permis acestora să influenţeze piaţa mondială,
– creşterea protecţionismului şi a intervenţiei statului, cu efect asupra
comerţului internaţional,
– apariţia blocurilor regionale.

5
Relaţiile economice internaţionale
• Relaţiile economice internaţionale exprimă totalitatea raporturilor, a
schimburilor şi tranzacţiilor economice dintre ţările lumii, formate în
virtutea diviziunii mondiale a muncii şi care definesc ordinea economică
mondială.
• Relaţiile internaţionale se desfăşoară într-un cadru bilateral şi multilateral,
• Una dintre trăsăturile definitorii ale relaţiilor economice internaţionale o
constituie multilateralismul, respectiv ansamblul de raporturi simultane şi
coordonate la scară subregională, regională sau mondială, între state
independente şi suverane.

Globalizarea și rolul ei în economia mondială


• Un proces de extindere a tranzacţiilor între oameni dincolo de graniţele
fiecărei ţări şi de adâncire a interdependenţelor între entităţi globale, care
pot fi private, instituţii publice sau guverne.
• Acest proces este condus de forţe economice (ca liberalizarea
schimburilor comerciale), tehnologice (comunicaţii, informaţii) şi politice
(căderea comunismului).

Definirea globalizării (1)


• Globalizarea diferă de celelalte forme de intensificare a
interdependenţelor între naţiuni, ea implică un proces calitativ, bazat mai
degrabă pe o piaţă globală consolidată a producţiei, distribuţiei,
consumului, decât pe pieţe naţionale autonome.
• Ea implică, de asemenea, creşterea atât a riscurilor cât şi a oportunităţilor
pentru indivizi şi comunităţi în transformarea tradiţiilor şi modelului de
consum, accentuându-se mobilitatea, simultaneitatea, pluralismul şi
creşterea alternativelor de satisfacere a nevoilor.
• Globalizarea implică creşterea interdependenţelor şi legăturilor în lumea
modernă, ca urmare a dezvoltării fără precedent a fluxurilor de bunuri şi
servicii, a capitalurilor, informaţiilor, precum şi mobilitatea ridicată a
persoanelor.
• Globalizarea implică internaţionalizarea schimburilor comerciale, a
producţiei şi, în ultimele decenii, a pieţelor de capital.
• Revoluţia informaţională a fost cea care a dat aripi noi procesului de
globalizare
• Th. Levitt, 1983 – “Globalizarea pieţelor”
• Pt. actorii economici – “a gindi global şi a acţiona local”

6
Efecte negative
• Opinii împotriva globalizării:
– creşterea economică cu pierderea viitoare a 40000 de locuri de
muncă pe an în ultimii 10 ani în primele 100 de companii
multinaţionale, încălzirea planetei, războaie şi intoleranţă.
– Globalizarea implică dominarea elitei occidentale (mai ales
americane) asupra resurselor materiale şi umane ale lumii
– Globalizarea este consecinţa la scară mondială a unui mileniu de
colonialism proslăvit
– Pieţele financiare au devenit o loterie distructivă
– O nouă formă a colonialismului corporatist, care afectează ţările
sărace şi pe săracii din ţările bogate.
– Un proces de răspândire a Mc-culturii, respectiv de recunoaştere a
mărcilor americane de băuturi răcoritoare

Oportunităţile globalizării
• Mobilitatea capitalurilor conduce la creşterea accesului la fonduri, ceea ce,
pe termen lung, poate conduce la o diminuare a diferenţelor dintre state.
• Internaţionalizarea producţiei, introducerea progresului tehnic, reducerea
costurilor de transport contribuie la scăderea costurilor de producţie, ceea
ce permite reducerea preţurilor bunurilor şi serviciilor şi creşterea
accesului populaţiei la bunuri mai ieftine.
• Reglementările internaţionale în materie de liberă circulaţie a mărfurilor
facilitează accesul din ce în ce mai larg către pieţe..

Regionalizarea(1)
• Creşterea intensităţii relaţiilor economice în cadrul unei regiuni definite
geografic
• Formele sale: Uniunea Europeana, NAFTA (Acordul de comerţ liber nord-
american care include SUA, Canada şi Mexicul), MERCOSUR (America
de Sud), ASEAN (Asia de Sud-Est)
• Avantaje:
– Intensificarea schimburilor economice cu parteneri aflaţi in
proximitatea geografică;
– O mai mare forţă de negociere pe plan internaţional;
– Stimularea concurenţei şi a competitivităţii;
– Facilitarea transferului de tehnologie.
Deosebiri între regionalizare şi globalizare
• Regionalizarea s-a concretizat, de regulă, în acorduri sau organizaţii
definite;
• Globalizarea este un fenomen care nu este încă instituţionalizat în vreun
fel;
• Regionalizarea implică fie participarea statelor naţionale din regiunea
considerată, fie a autorităţilor de decizie existente pe plan local;
• Globalizarea este abordată individual, de fiecare actor în parte.

7
Curs 2

CAP.II. COMPONENTELE ECONOMIEI MONDIALE. PIAŢA


MONDIALĂ
II.1. Economia naţională – componentă esenţială a economiei
mondiale
II.2. Piaţa mondială. Segmentarea pieţei mondiale

Economia națională - componentă esenţială a economiei


mondiale

 o entitate rezultată din dezvoltarea schimbului reciproc de activităţi între


membri unei comunităţi umane pe ansamblul teritoriului unui stat naţional.

 O economie naţională nu poate fi definită în afara unui teritoriu naţional şi


a unei populaţii.

 De asemenea, o economie presupune existenţa unei suprastructuri, care


reprezintă ansamblul instituţional al unei ţări şi a unui aparat de producţie
capabil să valorifice resursele, să creeze valoare şi să îmbogăţească
naţiunea
• Entități economice de sine stătătoare
• Centre autonome de decizie
• Statul-națiune

Caracterizarea economiilor naţionale


 Aspecte demo-geografice, care au în vedere dimensiunea teritoriului sau
mărimea populaţiei
 dimensiunea PIB sau PNB (indicator ce reflectă potenţialul economic al
unei ţări)
 nivelul de dezvoltare al ţării respective (capacitatea unei ţări de a satisface
cerinţele de bază şi de a crea bogăţie pentru cetăţenii săi)

Nivelul de dezvoltare
 Definirea nivelului de dezvoltare nu include doar aspecte economice, ci şi
sociale, cum ar fi speranţa de viaţă sau nivelul de educaţie, respectarea
drepturilor fundamentale ale omului sau egalitatea între sexe.
 Din punct de vedere al nivelului de dezvoltare, ţările se grupează în ţări
dezvoltate şi ţări în dezvoltare

PIB pe locuitor
 Este unul dintre cei mai utilizaţi indicatori la scară mondială pentru a
aprecia nivelul de dezvoltare.

8

 economii
 Cele mai multe dintre clasamentele cu care operează instituţiile
internaţionale (ca Banca Mondială sau ONU) au drept criteriu nivelul PIB
pe locuitor sau PIB real pe locuitor.
 PIB real pe locuitor este expresia PIB nominal pe locuitor, ajustat cu
puterea de cumpărarea a monedei respective, dat fiind faptul că nivelul
preţurilor este diferit de la o ţară la alta şi, deci, valoarea banilor nu este
aceeaşi

Structura economiei
1. Sectorul primar (agricultură)
2. Sectorul secundar (industrie/produse manufacturate)
3. Sectorul terțiar (servicii)
4. Sectorul cuaternar (tehnologie informațională, idei)

OBS. Relația grad de dezvoltare-sectoare preponderente în economie

Indicele dezvoltării umane


 Conceptul de dezvoltare umană, definit de către P.N.U.D. ca „procesul de
lărgire a posibilităţilor de a alege ale omului, (...) de asigurare unei vieţi
lungi şi sănătoase, a unei educaţii şi a unui standard decent de viaţă”
 indicator compozit: longevitatea, educaţie (rata de alfabetizare şi anii de
şcoală) şi standardul de viaţă (PIB real pe locuitor)

Clasificarea economiilor lumii


 Mărimea unei economii este măsurată din punct de vedere operaţional de
către instituţiile internaţionale:
• Mărimea populaţiei
• Suprafaţa
• Venit, măsurat prin VNB (Gross National Income) sau PIB (Gross
Domestic Product)

Clasificarea EN – mărimea populației


1. Țări mari (peste 50 mil loc)
2. Țări mijlocii (15-50 mil)
3. Țări mici (până la 15 mil loc)
Clasificarea EN – potențial economic
1. Țări cu mare putere industrială (SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea
Britanie)
2. Țări mari cu orientare industrială sau primară (China, Rusia, Brazilia,
India)
3. Țări mijlocii industriale ( Spania, Australia, Africa de Sud)
4. Țări mici industriale (Olanda, Elveția, Belgia, Suedia, Austria, Danemarca,
Finlanda, Noua Zeelandă)

9
Clasificarea pe baza Venitului National Brut
 Economii cu venituri reduse
 Economii cu venituri medii
• Economii cu venituri medii-joase
• Economii cu venituri medii-ridicate
Economii cu venituri ridicate
Clasificarea EN – nivel de dezvoltare economică
1. Țări dezvoltate cu economie de piață (OCDE)
2. Țări în dezvoltare și țări în tranziție
3. Țări subdezvoltate

OCDE (Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică)


 SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Norvegia, Suedia,
Finlanda, Danemarca, Belgia, Olanda, Luxemburg, Spania, Portugalia,
Austria, Italia, Irlanda,Elveția Australia, Noua Zeelandă, Canada, Cehia,
Ungaria, Slovacia, Mexic, Turcia, Coreea de Sud, Polonia, Grecia, Islanda

Locul ocupat de economia națională în ansamblul EM depinde de:


1. Înzestrarea cu factori de producție
2. Dimensiunea pieței interne (mărimea populației, consumul total)
3. Dinamismul economiei (rata de creștere economică)
4. Nivelul de dezvoltare (PIB, VNB/loc)
5. Gradul de deschidere spre EM (% exporturi în PIB)

Noțiunea de putere mondială


• Capacitatea de a influența și controla fenomene din EM sau de a
impune/direcționa orientări unor parteneri de REI
• Componente:
1. Putere economică
2. Putere militară
3. Putere fizică
4. Putere politică
5. Puterea sistemului național de valori

10
SUA
 Toate componentele puterii
 Peste 9600 km, 304,1 mil loc (75%- mediu urban)
 PIB/loc (preturi curente – 2008) – 47.580 $
 PIB/loc (PPP - 2008) – 46.970 $
 Speranta de viata la nastere – 78 ani
 Ponderea sectoarelor în economie (1%, 22%, 77% - 2007)
 Sediul celor mai importante STN
Japonia
 Feudalism îndelungat
 Firme (Toyota, Nissan, Fujitsu, Sony, Nippon Steel, sistem bancar)
 Balanță comercială excedentară
 Populatia - 127,7 mil loc
 PIB/loc (preturi curente – 2008) – 38.210 $
 PIB/loc (PPP - 2008) – 35.220 $
 Speranta de viata la nastere – 83 ani
 Ponderea sectoarelor în economie (2%, 30%, 68% - 2007)

Germania
 Populatia - 82,1 mil loc
 PIB/loc (preturi curente – 2008) – 42.440 $
 PIB/loc (PPP - 2008) – 35.940 $
 Speranta de viata la nastere – 80 ani
 Ponderea sectoarelor în economie (1%, 30%, 69% - 2007)

Rusia
 Mare putere fizică și militară
 Țară în tranziție
 Populatia - 141,8 mil loc
 PIB/loc (preturi curente – 2008) – 9.620 $
 PIB/loc (PPP - 2008) – 15.630 $
 Speranta de viata la nastere – 68 ani
 Ponderea sectoarelor în economie (5%, 38%, 57% - 2007)

China
 Putere economică ridicată (miracol de creștere economică)
 Politică de deschidere
 Puterea diasporei
 Populatia - 1325,6 mil loc
 PIB/loc (preturi curente – 2008) – 2.940 $

11
 PIB/loc (PPP - 2008) – 6.020 $
 Speranta de viata la nastere – 65 ani
 Ponderea sectoarelor în economie (11%, 49%, 40% - 2007)
Elveția
 Lipsa resurselor alimentare
 Industrie alimentară, farmaceutică, mecanică fină
 Afaceri bancare și turism
 Populatia - 7,6 mil loc
 PIB/loc (preturi curente – 2008) – 65.330 $
 PIB/loc (PPP - 2008) – 46.460 $
 Speranta de viata la nastere – 82 ani
 Ponderea sectoarelor în economie (1%, 27%, 72% - 2007)

Olanda
 Agricultură intensivă
 Ramuri industriale de vârf
 Populatia - 16,4 mil loc
 PIB/loc (preturi curente – 2008) – 50.150 $
 PIB/loc (PPP - 2008) – 41.670 $
 Speranta de viata la nastere – 80 ani
 Ponderea sectoarelor în economie (2%, 24%, 74% - 2007)

Țările nord-europene - Norvegia


 Model economic social de piață
 Structuri economice specifice
 Populatia - 4,8 mil loc
 PIB/loc (preturi curente – 2008) – 87.070 $
 PIB/loc (PPP - 2008) – 58.500 $
 Speranta de viata la nastere – 80 ani
 Ponderea sectoarelor în economie (1%, 43%, 56% - 2007)

Ordinea economică mondială


1. G7/G8 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie,
SUA/Rusia)
2. Alte țări industrializate, dezvoltate (restul OCDE)
3. Țări în dezvoltare
 Principalele TiD (Argentina, Brazilia, Indonezia, China, Israel)
 Țări în tranziție (TCEE, țări baltice, CSI)
 Țări mai puțin dezvoltate (Afganistan, Etiopia, Congo)
 Restul TiD
4. Țări subdezvoltate

12
curs3

CAP.II. COMPONENTELE ECONOMIEI MONDIALE. PIAŢA


MONDIALĂ

II.2. Piaţa mondială. Segmentarea pieţei mondiale


DEFINIRE
 Piaţa mondială exprimă totalitatea relaţiilor care se stabilesc între
producătorii şi consumatorii din ţări diferite, între economiile naţionale în
procesul schimbului de activităţi, care au loc pe plan internaţional prin
intermediul tranzacţiilor economice, datorită diviziunii internaţionale a
muncii.
 Formarea pieţei mondiale a început în secolul XVI şi a devenit
atotcuprinzătoare odată cu adâncirea diviziunii mondiale a muncii, cu
generalizarea producţiei de tip capitalist.
 Piaţa mondială are un caracter complex, datorită diversităţii economiei
mondiale, a particularităţilor componentelor sale, a multitudinii
participanţilor la schimburile economice internaţionale.
 Piaţa mondială, ca orice piaţă, se caracterizează prin complexitatea
obiectului său: tipurile de tranzacţii, volum, potenţial, capacitate, structură,
un mecanism bazat pe acţiunea cererii şi ofertei sub influenţa diverşilor
factori de influenţă: economici, demografici, socio-culturali, geografici,
politici, instituţionali etc.

CIRCUITUL ECONOMIC MONDIAL


 Pe piaţa mondială au loc legături între agenţii economici din diferite ţări.
Aceste legături constituie fluxuri economice internaţionale. Un flux
economic internaţional este caracterizat de următoarele elemente:
• două categorii de agenţi economici, aflaţi în ţări diferite;
• un bun sau o categorie de bunuri, într-o cantitate şi frecvenţă dată
(obiectul tranzacţiei);
• o legătură bidirecţională între cele două categorii de agenţi
economici.
 Totalitatea fluxurilor economice internaţionale alcătuiesc circuitul
economic mondial.

Piața mondială - segmente

13
 Piața internațională a bunurilor și serviciilor (comerțul internațional)
 Piața internațională a muncii
 Piața schimburilor valutare
 Piața internațională a capitalurilor
 Piața internațională a cercetării științifice

Piața internațională a bunurilor și serviciilor (comerțul internațional)


 cea mai reprezentativă piață din economia mondială.
 Cel mai mare volum de schimburi internaționale se desfășoară pe acest
segment.
 Comerțul internațional este activitatea în care sunt implicate, practic, toate
economile naționale.
 În 2007 producția de bunuri și servicii s-a ridicat la cca 50 000 miliarde ,
din care mai mult de 30% (respectiv peste 16 000 de miliarde) au fost
implicate în comerțul mondial .

Trasaturi generale ale comertului international


 Diversificarea continua a bunurilor si serviciilor comercializate
 Tendinta de crestere pe termen lung
 Mentinerea unei ponderi ridicate a tarilor dezvoltate
 Mentinerea unor termeni de schimb nefavorabili in cadrul schimburilor
comerciale dintre tarile in dezv. si TD
 Mentinerea unor obstacole de ordin tarifar si/sau netarifar

Trasaturi specifice comertului international


 Tendinta de institutionalizare si reglementare a relatiilor comerciale
internationale (GATT/OMC; OPEC; UE,NAFTA)
 Concentrarea/polarizarea fluxurilor com. in jurul a trei centre (UE, SUA,
Japonia)
 ţările membre OCDE, cu 19% din populaţia globului, deţin 71% din
comerţul mondial cu bunuri şi servicii
 Cresterea ponderii societatilor transnationale
 Tendinta de uniformizare a structurii pe grupe mari de marfuri in cadrul
schimburilor com. dintre TD

Piața internațională a muncii


 totalitatea schimburilor cu forță de muncă.
 forța de muncă, deși destul de puțin mobilă, se deplasează mult mai ușor.
 Mai mult există tentația unor venituri salariale mai mari, ceea ce a
determinat apariția a numeroase fluxuri internaționale de forță de muncă
Piața schimburilor valutare

14
Fluxurile reale antrenate de comerțul internațional sunt dublate de fluxuri
monetare care, în context internațional se concretizează în plata prin intermediul
diferitelor valute
Piața internațională a capitalurilor
 totalitatea tranzacțiiilor cu titluri de valoare, la nivel internațional.
 Actorii pe această piață sunt băncile comerciale, bănci centrale, corporații
financiare, agenții guvernamentale, etc.
Piața internațională a cercetării științifice
 componentă mai recent apărută în cadrul pieței mondiale. Existența ei se
datorează dezvoltării cercetării științifice, în special în țările dezvoltate.
Curs4

CAP.III. GUVERNAREA ECONOMIEI MONDIALE. ORGANIZAŢII ŞI


INSTITUŢII INTERNAŢIONALE

III.1 Problema guvernării în economia mondială. Puteri în economia


mondială
III.2. Instituţii şi organizaţii internaţionale implicate în economia mondială
Problema guvernării în economia mondială

 Teoria economică susține că cel mai bun conducător al pieței ar fi chiar


forțele ei.
 Însă nu toate statele agreează această idee
 Problema creării unor structuri specifice economiei mondiale, care să o
guverneze după niște principii valabile și acceptabile pentru toate
economiile eterogene care o compun, și care să fie acceptate ca autorități
de către acestea
Instituţii şi organizaţii internaţionale implicate în economia mondială
 organizații cu vocație mondială (Organizația Națiunilor Unite)
 organizații specifice segmentelor pieței mondiale (Organizația Mondială a
Comerțului, Organizația Internațională a Muncii, Grupul Băncii Mondiale,
Fondul Monetar Internațional)

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (ONU) ȘI SISTEMUL NAȚIUNILOR


UNITE
 creată în 1945 pe baza Chartei Națiunilor Unite semnată la 26 iunie 1945
de către 50 de state.
 actualmente ONU numără 191 de țări
Scopuri
• menținerea păcii și securității internaționale
• dezvoltarea relațiilor între națiuni, întemeiată pe principiul egalității
• cooperarea internațională

15
• să fie un centru în care să se armonizeze eforturile națiunilor către
atingerea scopurilor comune
 Limbile oficiale ale ONU: chineza, engleza, franceza, rusa, spaniola și
araba
ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (ONU) - Structura administrativă
 Adunarea Generală
 Consiliul de Securitate
 Consiliul Economic și Social (ECOSOC)
 Curtea Internațională de Justiție (CIJ)
 Consiliul de Tutelă
 Secretariatul

SISTEMUL NAȚIUNILOR UNITE


 1. Comisiile Regionale ale ONU, care sunt subordonate ECOSOC şi au
drept obiectiv fundamental promovarea cooperării la nivel regional şi
subregional, dezvoltând politici şi strategii menite a asigura progresul şi
dezvoltarea economică în regiunile respective. Sunt cinci astfel de comisii
regionale, şi anume:
• Comisia Economică pentru Africa (ECA),
• Comisia Economică pentru Europa (ECE),
• Comisia Economică pentru America Latină şi Caraibe (ECLAC),
• Comisia Economică şi Socială pentru Asia şi Pacific (ESCAP),
• Comisia Economică şi Socială pentru Asia de Vest (ESCWA).
 2. Programele, Fondurile şi alte structuri care operează în cadrul
Naţiunilor Unite, coordonate în cea mai mare parte de ECOSOC
• Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), creat în 1946,
este singurul organism dedicat în exclusivitate copiilor, pentru
protecţia, dezvoltarea şi supravieţuirea acestora.
• Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare
(UNCTAD), creată în 1964, are drept scop accelerarea comerţului
şi a dezvoltării economice, în special în beneficiul ţărilor în
dezvoltare. Se consideră a fi o alternativă la Organizaţia Mondială a
Comerţului, un forum care să promoveze interesele ţărilor în
dezvoltare.
• Programul naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), creat în
1965, este cea mai largă sursă multilaterală de asistenţă tehnică şi
pentru dezvoltare umană.
• Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), creat în 1972
are drept principal obiectiv susţinerea de parteneriate pentru a
proteja mediul înconjurător şi de a oferi naţiunilor posibilitatea să
îmbunătăţească viaţa populaţiei fără a compromite şansele de
dezvoltare ale generaţiilor viitoare.
• Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), creat în
1969 este cea mai largă sursă multilaterală pentru asistenţa
populaţie destinată ţărilor în dezvoltare, în scopul îmbunătăţirii stării

16
reproductive a femeilor, strategii de dezvoltare şi ale populaţiei,
egalitatea femeilor etc.
• Programul Alimentar Mondial (WFP), creat în 1963, cea mai
largă sursă de asistenţă multilaterală pentru hrană (au fost alocate
prin acest program peste 3 milioane de tone metrice de hrană
pentru situaţiile de urgenţă).

ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A COMERȚULUI (OMC)


 GATT (1947-1994) - Acordul General pentru Tarife și Comerț - tratat
multilateral interguvernamental, țările semnatare asumându-și
respectarea unor reguli stabilite de comun acord
 Scopul – de apromova un comerț internaț. echitabil, bazat pe libera
competiție
 Mai multe runde de negocieri multilaterale destinate reducerii tarifelor,
cotelor si de eliminare sau atenuare a barierelor netarifare
 Principiul Clauzei Națiunii celei mai favorizate – orice preferință acordată
de un stat membru altui stat urma să se acorde automat tuturor celorlalte
state membre
 1995 – OMC – duce mai departe obiectivele si functionarea GATT
 Principalele obiective:
• Promovarea comertului international prin incurajarea si sprijinirea
tarilor membre in adoptarea de politici comerciale nediscrimatorii si
predictibile
• Reducerea barierelor existente in calea comertului international prin
intermediul negocierilor internationale
• Stabilirea de proceduri neutre (impartiale) pentru rezolvarea
diferendelor comerciale intre statele membre

Deosebiri intre GATT si OMC


 Atributiile OMC sunt mult mai largi
• Comertul international cu marfuri
• Comertul international cu servicii
• Protectia drepturilor de proprietate intelectuala
• Masuri investitionale cu efecte in domeniul comertului
 OMC dispune de posibilitatea aplicarii de masuri de penalizare a tarilor
membre care incalca regulile stabilite, GATT doar atragea atentia (arbitru
moral)

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL (FMI)

17
Iulie 1944, a avut loc în S.U.A., în localitatea Bretton Woods, Conferinţa
Monetară şi Financiară la care au participat 44 de ţări.
Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare.
Rolul principal în cadrul sistemului monetar internaţional este deţinut de F.M.I.,
prevăzându-se că o ţară nu poate deveni membru B.I.R.D. atâta timp cât nu este
membru F.M.I..
Activitatea oficială a F.M.I. a început la 1 martie 1947.
Resurse
 Vărsăminte efectuate de țările membre, numite cote-părți sau cote de
participare
 Credite puse la dispoziția sa de unle țări industrializate
 Venituri din dobânzi
 Alte venituri, cum ar fi, spre exemplu, veniturile din investiții proprii
Obiectivele principale ale F.M.I.
 să faciliteze expansiunea şi creşterea echilibrată a comerţului internaţional
 să promoveze cooperarea monetară internaţională
 să promoveze stabilitatea cursurilor valutare şi evitarea devalorizărilor
monetare ca mijloc de concurenţă internaţională
 să pună la dispoziţia ţărilor membre fonduri valutare sub formă de credite
pe termen scurt şi mijlociu, în vederea reducerii dezechilibrelor temporare
din balanţele de plăţi externe ale ţărilor membre.

Funcţiile F.M.I.
 supravegherea politicilor financiar valutare - funcţia iniţială a F.M.I.,
care presupune consultări periodice între ţările membre şi specialiştii
Fondului cu privire la situaţia balanţei de plăţi, a sistemului monetar,
preţuri, şomaj, strategii de dezvoltare, reformă, curs de schimb etc.
 asistenţa financiară - constă în acordarea dreptului unei ţări de a
cumpăra moneda proprie a altei ţări, cu obligaţia de a-şi răscumpăra
moneda naţională într-un anumit interval de timp.
 asistenţa tehnică se realizează prin:
• trimiterea gratuită de specialişti în domeniile specifice de expertiză
ale F.M.I.
• pregătirea şi formarea funcţionarilor publici;
• consultanţă pe probleme monetare şi financiare.

Mecanismele de finanţare ale F.M.I.


 Aranjamente de tip stand-by – linii de credit pe termen mediu, în favoarea
unor țări în dificultate pe baza unor programe de reformă
 Facilități de transformare sistemică - asigură sporirea posibilităților de
asistență financiară pentru țările-membre aflate în dificultate datorită
tranziției la economia de piață

18
 Facilitatea de ajustare structurală extinsă – se oferă celor mai sărace țări
și în credite pe 5-10 ani cu rata dobânzii de 0,5%
 Finanțarea stocurilor tampon – prin care țările în dezvoltare stochează
produse primare în scopul reducerii ofertei pot angaja o tranșă
suplimentară de credite de până la 25%din cotele lor părți, cu condiția ca
aceste stocuri tampon să fie concordante cu normele ONU
 Finanțarea extinsă – creată pentru țările care se confruntă cu grave
dezechilibre ale balanțelor de plăți sau țările cu ritm lent de dezvoltare

BANCA MONDIALĂ ŞI GRUPUL BĂNCII MONDIALE


 Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), cunoscută,
mai ales ca Banca Mondială
 Corporaţia Financiară Internaţională (CFI)
 Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (AID)
 Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (MIGA)

Resurse BIRD
 cotele subscrise de fiecare ţară membră;
 venituri nete, rezultate din operaţiuni bancare proprii;
 fonduri obţinute din plasarea pe pieţele internaţionale financiare a
obligaţiunilor emise, sau prin contracte directe cu băncile centrale ale
ţărilor membre;
 venituri realizate din dobânzi şi comisioane percepute la creditele
acordate;
 împrumuturi de capital contractate pe pieţele financiare (în special, de pe
pieţele ţărilor membre şi în Elveţia).

Obiectivele B.I.R.D.
 sprijinirea reconstrucţiei şi dezvoltării ţărilor membre
 încurajarea investiţiilor străine private, prin intermediul garanţiilor oferite
sau participării la împrumuturi şi la alte împrumuturi de capital
 stimularea dezvoltării echilibrate de lungă durată a comerţului internaţional
şi menţinerea unor balanţe de conturi echilibrate
 coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de ea, cu împrumuturi
internaţionale obţinute pe alte căi
 ajutarea ţărilor membre în efortul de trecere de la economia de război la
economia de piaţă. După 1989, preocupărilor sale s-a adăugat şi
sprijinirea ţărilor din Europa de Est în edificarea economiei de piaţă

19
ORGANIZAȚIA INTERNAȚIONALĂ A MUNCII (OIM)
 fondată în 1919
 Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale
a muncii.
 Comisia a adoptat un text, care la 11 aprilie 1919 a devenit parte a
Tratatului de Pace de la Versailles.
 Cu unele modificări, acest text reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei
Internaţionale a Muncii.
 OIM a devenit o agenţie specializată a ONU din 1946.
 In prezent 181 de state sunt membre ale organizaţiei.
 OIM are o structură tripartită, care aduce împreună reprezentanţii
guvernelor, patronatelor şi sindicatelor, în condiţii egale, pentru a discuta
chestiuni legate de muncă şi politică socială.
 Politicile OIM sunt fixate în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii, care
are loc în fiecare an, adunând toţi constituenţii.

Obiective strategice ale OIM


• promovarea şi realizarea standardelor şi principiilor drepturilor
fundamentale în muncă
• crearea oportunităţilor mai mari pentru femei şi bărbaţi pentru
asigurarea de locuri de muncă şi venituri decente
• Creşterea acoperirii şi eficacităţii protecţiei sociale pentru toţi
• Consolidarea tripartismul şi dialogului social

20
Curs 5

CAP. IV. ŢĂRILE DEZVOLTATE. POLITICI ECONOMICE ÎN


ŢĂRILE DEZVOLTATE

IV.1 Caracterizarea economică a ţărilor dezvoltate


IV.2 Politici economice în ţările dezvoltate

Țările dezvoltate
 Sunt asociate in grupuri sub forma diferitelor organizatii
 OECD (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica):
SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Finlanda,
Danemarca, Belgia, Olanda, Luxemburg, Spania, Portugalia, Austria, Italia,
Irlanda, Elveția, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Cehia, Ungaria, Slovacia,
Mexic, Turcia, Coreea de Sud, Polonia, Grecia, Islanda

OECD
 1960 – sediul la Paris, funct. efectiv din 1961
 Org. interguvernamentala, de analiza si solutionare a problemelor lumii
contemporane
 Rolul de a elabora, coordona si promova politici avind ca obiectiv
cresterea economica si asigurarea stabilitatii financiare a statelor membre
 Promoveaza comertul international pe baze nediscriminatorii
 Reguli uniforme in domeniul investitiilor straine directe
 Coordoneaza actiunile membrilor privind acordarea de asistenta tehnica si
financiara tarilor in dezvoltare

Caracterizarea TD
 țări cu economie de piață

21
 majoritatea sunt republici
 eficiență economică ridicată
 dezvoltare intensivă în factori de producție, suport informatic și tehnologic
 structură diversificată și specifică a economiei (predominante sunt
industria si serviciile)
 grad de alfabetizare de 100%
 populația lor – acces la asistență medicală și servicii de asigurări
(speranta de viata – cea mai ridicata)
 țări dominante în economia mondială (exporturile diversificate, predomina
produsele si serviciile cu valoare adaugata mare)
 țări-gazdă pentru majoritatea societăților transnaționale (STN)
 monedele cele mai puternice
 piețele financiare cele mai dezvoltate
 cele mai mari realizări în domeniul cercetării-dezvoltării

SUA
 Toate componentele puterii
 Peste 9600 km, 304,1 mil loc (75%- mediu urban)
 Resurse naturale (a doua putere minieră mondială)
 Condiții favorizante dpdv al istoriei economice (nu au cunoscut orinduirea
feudala)
 Membră a NAFTA
 Societatea si economia au fost focalizate pe individ si pe recunoasterea
drepturilor acestuia
 Sediul celor mai importante STN
Un economist francez avertiza încă cu mult timp în urmă că războiul declanşat
de SUA şi ulterior de Japonia contra Europei „nu se dă cu dolari, cu petrol, cu
tone de oţel, nici chiar cu maşini moderne, ci cu imaginaţie creatoare şi cu talent
de organizare”
Factorii care au contribuit la acest miracol economic al SUA
 procesul de globalizare a economiei mondiale, care a permis
întreprinderilor americane să se dezvolte, atât prin exporturi directe, cât şi
prin implantarea firmelor multinaţionale în străinătate
 revoluţia din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor a contribuit
la dezvoltarea unui puternic sector tehnologic naţional.
 terţiarizarea accelerată a economiei a contribuit decisiv la creşterea
generală a ţării.
 creşterea impresionantă a volumului creditelor acordate persoanelor
particulare, în principal pentru consum

Japonia – miracolul economic sau arta de a munci


 Feudalism îndelungat, bazat pe o stratificare sociala rigida, cultul onoarei
si disciplina militara

22
 Tara saraca in resurse naturale, nevoita sa mizeze pe resursele umane
 Zaibatsu – marile intreprinderi japoneze au o organizare specifica, bazata
pe utilizarea permanenta a fortei de munca si o salarizare in raport cu
vechimea in companie
 ISD, intervenția statului în economie
 Dezvoltarea economică a Japoniei în perioada postbelică a cunoscut mai
multe etape.
• Din 1955 până în 1972 economia Japoniei a crescut cu un ritm
mediu anual de 10%, fenomen care a şi făcut să se vorbească
despre miracolul japonez.
• Între 1970-1984, producţia industrială a scăzut cu 4% în Marea
Britanie şi a crescut cu 48% în SUA, în Japonia creşterea a fost
explozivă, de 162%, conform aprecierilor Băncii Mondiale.
• criza financiară din Asia de Sud Est a determinat pentru Japonia
începutul unei lungi perioade de regres economic sau stagnare

OLANDA – liderul capitalismului timpuriu


 Printre primele tari capitaliste in sens modern
 Pozitia geografica – a ajutat-o sa se afirme ca putere coloniala, maritima
si comerciala
 Dezvoltarea primelor societati anonime pe actiuni – sf. Sec XVI –
Compania Olandeza a Indiilor Orientale
 Crearea bursei de la Amsterdam – prima bursa de valori din Europa si din
lume
 Principalul exportator de flori pe plan mondial
 Economia – ramuri de virf (electronica si comunicatiile), petrochimia,
industria alimentara si agricultura intensiva

GERMANIA – economia sociala de piata sau capitalismul cu fata umana


 Modelul renan – model postbelic – bazat pe etica religioasa si
comportamentele economice specifice protestantismului
 Sinteza a idealurilor capitalismului si ale social-democratiei, o varianta a
economiei liberale capitaliste
 Modelul se intilneste si in Olanda, Elvetia si tarile scandinave
 Principiile care stau la baza:
• Proprietatea privata, formarea libera a preturilor si asigurarea
concurentei
• Acceptarea necesitatii interventiei statului
• Respectarea principiilor securitatii sociale, a egalitatii sociale si a
progresului social
• Sistem financiar bazat pe banci
• Accent pus pe stabilitatea monetara

23
• Clasa mijlocie extrem de puternica, cu rol esential in economie si
societate
• Masuri care vizeaza protectia sociala pe intreaga durata a vietii

SUEDIA – modelul celei de a treia cai


 Cale de dezvoltare situata intre capitalism si socialism
 Model situat intre libera actiune a fortelor pietei si interventia statului
 Posibil datorita unei evolutii economice pozitive pe termen lung, in
conditiile unei economii capitaliste si statutului de neutralitate a tarii
 Sindicatele si statul au avut un rol deosebit, iar redistribuirea avutiei
sociale s-a facut dupa principiul “de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia
dupa nevoi” – statul bunastarii
 Marea proprietate capitalista – puternic impozitata (60% din profit)
 Sistemul de asistenta sociala (pt someri, copii si virstnici) – printre cele
mai generoase din lume

Curs6

Politici economice în ţările dezvoltate


1.Politica monetară
2. Politica comercială
3.Politica bugetară
4.Politica industrială

Politica monetară
 Acțiunea statului asupra ofertei de monedă
 Scop - controlului masei monetare, al corelării acesteia cu volumul de
bunuri și servicii, în vederea reducerii inflației și a stabilității prețurilor
 Rol esențial – Banca Centrală

Sistemul Federal de Rezerve (FED)


 1811, 1816, 1913 (a treia bancă centrală) – FED
 Un sistem piramidal
• Consiliul Guvernatorilor – 7 membri, 1 președinte, 14 ani
• Băncile Federale de Rezervă
• 12 – 1 în fiecare district
• bancheri ai băncilor
• au rol de bănci centrale în district
• Bănci comerciale private – păstrează rezerve la depozitele BFR

24
Puterea de decizie – Federal Open – Market Comitee – 7 membri ai Consiliului +
președintele Băncii districtului New York

Alte Bănci Centrale


 Marea Britanie –proprietatea capitalului este deținută de stat
 Japonia – acționari privați, sub supravegherea Ministerului de Finanțe
 Germania – Bundesbank, una din cele mai independente bănci

Politica comercială - instrumente


 reprezintă totalitatea instrumentelor utilizate de către stat în reglementarea
relațiilor sale comerciale externe.
 Scopul acestei politici este de menținere a unui echilibru optim în
schimburile comerciale a unei țări, cunoscut fiind faptul că echilibrul
balanței comerciale influențează și echilibrul balanței de plăți
1. De natură tarifară (vamală)
2. De natură netarifară
3. De natură promoțională (de promovare și stimulare)

Instrumentele tarifare
 taxele vamale
• Impozite indirecte
• Au efect protecționist
• Mod de percepere
 Ad valorem (% din valoarea mărfii )
 Specifice (pe unit de marfă imp/exp)
 Mixte

Politica comercială – bariere netarifare


 Bariere care implică o limitare cantitativă directă a importurilor (interdicții
la import, contingente de import, licențe de import, limitări voluntare la
export)
 Bariere care implică o limitare indirectă a importurilor prin mecanismul
prețurilor (prețuri minime și maxime la import, ajustări fiscale la frontieră,
depuneri prealabile în valută la import)
 Bariere care decurg din formalitățile vamale și administrative privind
importurile (evaluarea valorii mărfurilor în vamă, documete și formalități
suplimentare)
 Bariere care decurg din participarea statului la activitatea comercială
(achiziții guvernamentale, comerțul de stat, monopolul de stat)
 Bariere care decurg din standardele aplicate (obstacole tehnice, norme
sanitare, norme de securitate)

25
Instrumentele de natură promoțională
 Măsuri promoționale luate la nivel macro (târguri și expoziții, tratate și
acorduri, agenții și reprezentanțe în străinătate, informare și consultanță)
 Măsuri de stimulare de natură bugetară (subvenții directe la export, prime
de export) și fiscală (scăderi sau scutiri de impozite)
 Măsuri de stimulare de natură financiară (credite de export)
 Măsuri de natură valutară (primele valutare și deprecierea monedei
naționale)

Tipuri de politică comercială


1. PC favorabilă liberului schimb - utilizează în mod restrâns instrumentele
tarifare și netarifare, economia care aplică o asemenea politică putând fi
socotită o economie deschisă. Acest tip de politică poate fi realizată de
către statele care pot face față concurenței produselor externe și care,
prin competitivitatea produselor, pot exporta concurând produsele altor
țări (de exemplu, SUA)
2. PC protecționistă - utilizează măsuri de limitare a importurilor (inclusiv
taxe vamale), în cederea protejării producătorilor autohtoni
3. PC strategică - reprezintă o variantă a protecționismului, statul respectiv
fixându-și ca obiectiv încurajarea (chiar și prin protejare) a unor domenii
considerate prioritare (de exemplu, Japonia)

Poltica comercială a SUA


 Până la cel de-al doilea război mondial – liber schimb
 70 – accentuarea deficitului comercial, creșterea datoriei externe – măsuri
protecționiste (Trade Act), în special netarifare
 Caracteristici
 Caracter reactiv
 Excepționalism (clauza națiunii celei mai favorizate)
 Protecție tarifară redusă
 Stimularea exporturilor (programe speciale)

Politica comercială a Japoniei


 Nivel foarte redus al protecției tarifare
 Protecție netarifară specifică (preferința consumatorilor japonezi pentru
prduse autohtone, înclinația crescută spre economisire, particularitățile
rețelelor de distribuție)
 Stimularea exporturilor agresivă, susținută de stat – automobile, produse
electronice și semiconductori, calculatoare; instrumente financiar-bancare,
cursul de schimb, marje reduse de profit (strategii ale firmelor)

Politica bugetară – funcții


1. Alocare
• naționalizarea întreprinderilor cu randament scăzut
• producția de stat

26
• corelarea efectelor externe
2. Redistribuție

Tipuri de politică bugetară

1. PB a relansării – în perioade de recesiune (SUA, ‘60)


2. PB a creșterii echilibrate – modularea (țările europene după cel de-al
doilea război mondial)
3. PB a stagflației – creșterea investițiilor

PPBS (Planning Programming Budgeting System) – rentabilitatea în decizia


bugetară, plecând de la finalitățile guvernamentale
Politici sectoriale – politica industrială
1. Politică industrială generală - SUA, Marea Britanie
2. Politici industriale specifice pe activități (cercetare-dezvoltare, export)-
Germania, Coreea de Sud
3. Politici industriale specifice pe sectoare și industrii (extracția) – Franța,
Japonia
4. Politici industriale specifice pe regiuni – diminuarea decalajelor prin
dezvoltarea unor regiuni

Exemple de aplicare a politicii industriale


1. SUA – politică generală (promovarea liberei concurențe, încurajarea
măsurilor de comerț liber), dar și specifice (industrii în dificultate – oțel,
automobile) și pe activități (contracte de cercetare-dezvoltare cu sectorul
privat și universități în domenii prioritare: apărare, spațială, transporturi,
etc)
2. Marea Britanie – politică generală (promovarea liberei concurențe,
adoptarea legilor antitrust, atragerea de investitori străini în industriile
prelucrătoare), dar și politici specifice (planificare industrială)
3.Germania – politică industrială pe activități (promovarea cercetării-
dezvoltării prin institute de cercetare și stimularea intervenției landurilor), dar
și pe industrii (Siemens), și generală (menținerea competitivității
internaționale, dezvoltarea marilor firme, IMM-urilor susținute de servicii
bancare, etc)

4.Coreea de Sud – politică încadrată în strategie de export


5.Franța – planificarea industriilor prioritare (aerospațială, energie nucleară,
electronică), protejarea industriilor cu creștere lentă (oțel, construcții navale)
6.Japonia – viziuni strategice în planificare, subvenții pentru sectoarele
prioritare și stabilizarea industriilor în declin

27
Curs7
Investițiile străine

1. Investiţia reprezintă folosirea unui bun în scop de capital


2. Investiţiile externe implică:
1. timpul (o investiţie se derulează şi devine profitabilă după un
anumit interval de timp),
2. riscul (orice investiţie implică un risc, legat de profitabilitatea acesteia şi
de alte elemente ce derivă din faptul că investiţia externă se realizează în afara
ţării de origine),
3. profitul, care reprezintă scopul final al oricărei investiţii
4. extraneitatea, destinaţia investiţiei fiind alta decât ţara de origine
Investițiile străine
 Investiţiile pot fi directe sau de portofoliu
• Investiţiile directe presupun controlul investiţiei,
• Investiţiile de portofoliu permit participarea la procesul de luare a
deciziilor, dar nu permit exercitarea controlului
 Investiţiile de portofoliu sunt considerate, în general, plasamente pur
financiare, iar limita de demarcaţie între investiţiile străine directe şi cele
de portofoliu este apreciată în jur de 10% aport de capital, diferind, însă,
de la o ţară la alta, în funcţie de reglementările în vigoare.
Caracteristici ISD
1. Mobil – crearea și consolidarea piețelor

28
2.Orientate cu precădere către industrie
3.Serviciile devin din ce în ce mai atractive pentru investitori
4.Specifice TD
5.Noi domenii: electronică, biotehnologii, genetică, aplicații aerospațiale, etc
 repartiţia geografică a fluxurilor de investiţii străine directe
• ţările dezvoltate
• Africa este continentul care atrage cel mai mic volum de investiţii
străine
• Regiunea Asia Pacific este cea mai dinamică zonă a globului
Modalități de realizare a ISD
 achiziţionarea de acţiuni şi obligaţiuni de pe pieţele de capital,
 aranjamente de tip franchising, licenţiere, know-how, contracte de
management,
 fuziuni şi achiziţii de firme, societăţi mixte sau
 construirea de filiale, aşa numitele construcţii pe loc gol sau green field
investments

Indicatori de masurare a ISD


 Fluxurile de ISD – sumele aferente investitiilor realizate intr-o perioada de
timp (un an)
• De intrare (inflows) – ce investitii s-au facut intr-o tara sau grup de
tari de investitori nerezidenti
• De iesire (outflows) - ce investitii au fost facute de investitori
rezidenti intr-o alta tara sau grup de tari
 Stocurile de ISD – valoarea participatiilor la capital si a rezervelor
apartinind firmelor investitoare, la care se adauga valoarea datoriilor nete
ale filialelor catre firma investitoare
• Stocuri de intrari de ISD (inward stock) – valoarea capitalurilor si
rezervelor din economie care apartin firmelor investitoare rezidente
in alte tari
• Stocurile de iesiri de ISD (outward stock) - valoarea capitalurilor si
rezervelor aflate in alte tari si care apartin firmelor investitoare
rezidente in tara de referinta.
Avantajele ISD
1. Evitarea barierelor vamale
2. Scăderea cheltuielilor (transport, asigurări)
3. Impulsionarea comerțului mondial
4. Creșterea influxurilor de capital
5. Speculația financiară
Societățile transnaționale (STN)
 Corporaţii transnaţionale, companii multinaţionale sau firme internaţionale,
ele definesc acele firme ce îşi desfăşoară activitatea dincolo de graniţele

29
unei ţări, considerată ţară de origine, prin unităţi „de producţie”, controlate
într-o măsură mai mare sau mai mică de „compania mamă”.
Definire
 John Dunning, „părintele transnaţionalelor” considera transnaţionala „o
firmă care se angajează în investiţii străine directe şi care deţine şi
controlează activităţi creatoare de valoare în mai mult de o ţară”.
 Această definiţie este preluată, de altfel, şi de organisme ca OCDE sau
UNCTAD.
Participanţi
 până in 1955 se poate vorbi de doi participanţii, şi anume: de firmă şi
universul său imediat : clienţi, furnizori, proprietari.
 1955-1970 apare un al treilea participant important, şi anume guvernul
ţării gazdă (elaboreaza politici referitoare la investiţiile străine directe care
să apere interesele statului naţional).
 ‘70, şi pe fondul puternicei crize petroliere, creşte importanţa guvernelor
de origine, al patrulea participant la universul societăţilor transnaţionale
(efecte negative in ţara de origine asupra şomajului, comerţului etc)
 nou stadiu, şi anume acela al participanţilor multipli (grupurile religioase,
etnice, agenţii internaţionale).
tipuri de firme care operează pe piaţa mondială
 companii internaţionale,
 companii multinaţionale,
 Companii transnaţionale şi
 companii supranaţionale
Companii internaţionale
 o societate ale cărei operaţiuni internaţionale sunt conduse de un grup
“leader”, care ia în considerare toate strategiile posibile pentru a intra pe
noi pieţe, inclusiv calea investiţiilor directe.
 Acesta este stadiul primar al transformării unei firme într-o societate
transnaţională
Companii multinaţionale
 o firmă în cadrul căreia fie datorită structurii organizatorice, fie politicilor
adoptate, operaţiunile cu exteriorul sunt considerate a avea aceeaşi
importanţă ca cele naţionale.
 pentru atingerea obiectivelor stabilite resursele sunt distribuite fără a ţine
cont de graniţe.
 Deciziile strategice sunt influenţate de naţionalitatea proprietarilor
capitalurilor, iar centrul de decizie aparţine unei singure naţionalităţi.
 Cifra de afaceri realizată peste graniţă deţine o pondere la fel de
importantă ca cea realizată în interiorul graniţelor.
Companii transnaţionale
 o întreprindere multinaţională, condusă şi controlată de către persoane
sau de către alte întreprinderi, de o altă naţionalitate.
 În acest caz, deciziile sunt libere de influenţele naţionale.
Companii supranaţionale

30
 o întreprindere transnaţională, legal denaţionalizată, cu scopul de a se
sustrage cadrului juridic şi al sistemului fiscal dintr-o ţară.
 Noţiunea de societate supranaţională mai este asimilată şi organizaţiilor
internaţionale, ca Fondul Monetar Internaţional sau Banca Internaţională
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Societățile transnaționale (STN)
 Motivații:
1. Prelungirea ciclului de viață a produsului
2. Minimizarea costurilor de fabricație
3. Ocolirea barierelor vamale
4. Evitarea fiscalității din țara-mamă
Piața STN
1. Spațiul autohton
2. Spațiul străin
3. Spațiul internațional
Strategii specifice STN
 Creștere internă
1. Reinvestirea profitului
2. Majorarea capitalului
 Creștere externă
1. Fuziune
2. Absorbție
3. Participarea
Curs8

Țările în dezvoltare

 Cele mai numeroase economii din lume din punct de vedere al populaţiei
(77% din populaţia globului), dar contribuie doar cu 15% din venitul
mondial
 nivelul foarte scăzut al venitului pe locuitor,
 procentul foarte scăzut de angajare a forţei de muncă în industria
prelucrătoare,
 productivitatea foarte scăzută în toate sectoarele, inclusiv în agricultură,
 exportul orientat în cea mai mare măsură pe produse primare

Trăsăturile ţărilor slab dezvoltate


 standard scăzut de viaţă,
 sărăcie absolută,
 creştere economică slabă,
 dependenţă economică faţă de exterior,
 inegalitate,
 rate ridicate ale mortalităţii şi natalităţii
Probleme cheie ale ţărilor subdezvoltate: realizări şi limite (PNUD)

31
 Speranţa de viaţă
 Sănătatea
 Hrană
 Educaţie şi alfabetizare
 Venituri şi sărăcie
 Copii
 Femei
 Securitate
 Mediul

Speranţa de viaţă
• A crescut în ultimii 30 de ani, atingând media de 63 de ani, în multe
ţări ajungând la 70 de ani
• Mortalitatea înaltă din aceste ţări se datorează, în special,
mortalităţii infantile, decesul în rândul copiilor nevaccinaţi şi al
mamelor, la naştere
Sănătatea
 2/3 din populaţia ţărilor slab dezvoltate are acces laserviciile de sănătate.
Cheltuielile publice pentru sănătate, ca procent din P.N.B., s-au dublat în
ultimii 30 de ani.
 Aproape 1,5 miliarde de oameni nu au acces la serviciilede sănătate; 1,3
miliarde nu au acces la apă potabilă; în Africa sub-sahariană un adult din
40 este seropozitiv.

Hrană
 Din 1965 până în 1990 numărul ţărilor în care s-a asigurat necesarul
suficient de hrană s-a dublat, de la 25 la 50. Media valorii calorice era de
90% din nivelul cerut şi a crescut la 107% faţă de nivelul minim necesar în
1985.
 Peste 800 milioane de oameni (cca. 15% din populaţia lumii) nu au
suficientă hrană; un copil din trei suferă de malnutriţie.
Venituri şi sărăcie
 nivelurile scăzute ale venitului pe locuitor (sub doi dolari/zi pentru fiecare
cetăţean!)
 mare discrepanţă în distribuirea veniturilor (ponderea pe care cea mai
săracă cincime o are în veniturile totale, comparativ cu ponderea celei mai
bogate cincimi în aceleaşi venituri totale)
 Pentru ţările bogate, acest raport este, în medie, de 5 la 1.
 Pentru ţările cele mai sărace, acesta atinge şi niveluri de peste 30 la 1.

Coordonatele sărăciei în ţările slab dezvoltate


 peste 1 miliard de oameni trăiesc în condiţii de sărăcie absolută
 Sărăcia absolută - acea limită sub care venitul unei persoane nu-i permite
să-şi satisfacă nevoile de bază legate de hrană, îmbrăcăminte şi adăpost

32
 Banca Mondială utilizează noţiunea de sărăcie extremă sau limita
sărăciei, care este dată de asigurarea unui nivel caloric zilnic de 2250
calorii pe persoană
 limită inferioară, valoarea de 1 dolar PPC/zi/persoană - pragul sărăciei
absolute sau extreme

Dependenţa faţă de exterior


 dependenţă a Sudului subdezvoltat faţă de Nordul dezvoltat. Această
dependenţă se manifestă îndeosebi pe plan financiar, alimentar şi
tehnologic.
 Dar şi Nordul este dependent de Sud. Sudul reprezintă o bogată şi, mai
ales, ieftină sursă de aprovizionare pentru Nord, în special cu materii
prime sau produse puţin prelucrate.

Restricţii ale dezvoltării


 Economiile, investiţiile şi decalajul tehnologic.
 Transformarea structurală-implică, deopotrivă, industrializarea,
urbanizarea, schimbarea modului de producţie, de la cel tradiţional, la cel
modern
 Comerţul exterior
 Eficienta alocare a resurselor
 Formarea capitalului uman şi resursele pentru dezvoltare
 Asigurarea unor politici durabile de dezvoltare

Caracterizare economică
 Grade diferite de creștere economică, unele specifice țărilor dezvoltate
(chiar și peste 8%)
 Creșterea VNB și a exporturilor - prin sector industrial (chiar industrii de
vârf)
 țări-gazdă pentru unele STN (Daewoo, Samsung)
 Probleme specifice: corupția, ineficiența economică, infrastructura,
implicare destul de redusă în comerțul mondial, datorii externe, etc.
Potențiale economice diferite:
1. Petrol – EAU, Quatar, Bahrein, Arabia Saudită
2. ţări foarte populate – China, India
3. Noi state industriale – Argentina, Brazilia, Chile,
4. Tigri Asiei– Taiwan, Malaezia, Thailanda, Singapore

Politici economice în ȚîD


INDIA
 1994 – accentuare a politicii de integrare în economia mondială
 deschiderea concurenței în foste domenii monopol (transporturi aeriene,
energie, telecomunicații, petrol, oțel)

33
 scăderea numărului de produse licențiate la import
 liberalizarea comerțului (creștere a exporturilor, taxe vamale diferențiate
la importuri: scăzute – la subansamble, ridicate – la bunuri de consum)
THAILANDA
 Creștere economică din finanțare internă și externă (inclusiv mutații
financiare din zonă)
 Reducerea inflației în anii 90
EGIPT
 Reforme economice (90), în special reforma fiscală
 Liberalizarea prețurilor la produse industriale
BRAZILIA
 Mari fluctuații ale activității economice
 Rată a inflației f ridicată
 Intrări de capital mari
NIGERIA
 Potențial economic crescut
 Crize economice și politice (inflație de peste 100% în 1992)
TAIWAN
 implicare ridicată a statului în creșterea economică
 delocalizare internațională (în Asia) în special în domeniile care
încorporează forță de muncă și materii prime
 Cel mai mare investitor în Asia (după Japonia)
 Dezvoltă industrii cu tehnologii avansate (scutiri de impozite sau credite
avantajoase pentru optică, electronică, automatică, biotehnologii, etc)

Principalele probleme ale ȚîD


1. Activitatea comercială - raportul produse primare / produse
manufacturate
2. Datoria externă

Activitatea comercială a ȚîD


EXPORT DE PRODUSE PRIMARE
 Obstacole la exportul de produse primare
1. Intervenția statului în ȚD (susținerea prețurilor de producție,
subvenționarea FP, restricții la import)
2. Fiscalitatea
 Instabilitatea prețurilor

EXPORT DE PRODUSE MANUFACTURATE


 Bariere tarifare – REGIM GENERALIZAT DE PREFERINȚE TARIFARE,
NERECIPROCE ȘI DISCRIMINATORII
 Țările dezvoltate au tendința de a crește taxele vamale pe măsură ce
gradul de prelucrare a produselor pe care le importă crește

34
 Mijloacele netarifare pentru a descuraja țările în dezvoltare (mai ales noile
state independente și țările din Asia de Sud-Est) să concureze produsele
provenite din țările dezvoltate. Astfel, țările dezvoltate au aplicat timp de
mulți ani contingentarea produselor provenite din țările în dezvoltare.

Datoria externă și asistența financiară


 fenomen care marchează economiile țărilor în dezvoltare.
 Chiar dacă și țările dezvoltate au datorii externe (care în valoare absolută
pot depăși datoriile țărilor în dezvoltare) se pune problema capacității
economiei statului respectiv de a putea returna aceste datorii.
 suma în valută contractată de o ţară cu alte ţări şi/sau organisme
financiare internaţionale. Ea se formează, în principal, ca urmare a
împrumuturilor externe.

Datoria publică
 reprezintă ansamblul sumelor datorate de către stat, ca urmare a politicii
sale de a contracta împrumuturi.
 Datoria publică are drept scop acoperirea cheltuielilor statului şi finanţarea
deficitului bugetar.
 Ea ia naştere, de regulă, prin emisiuni de titluri de credit de către stat
(obligaţiuni guvernamentale, bonuri de tezaur etc.), comercializate pe
piaţa internă şi/sau pe piaţa internaţională.

 Din punctul de vedere al scadenţei, datoria publică poate fi datorie publică


pe termen scurt sau datorie publică pe termen lung, iar din punctul de
vedere al modalităţii de exprimare, acesta poate fi exprimată în monedă
naţională sau în valută.

Datoria externă include:


 împrumuturi publice (public loans) = obligaţii ale debitorilor publici (guvern,
agenţi guvernamentali, instituţii publice autonome);
 împrumuturi garantate de către stat (public guarantated loans) = obligaţii
externe ale debitorilor privaţi, garantate de către stat;
 împrumuturi private negarantate (private nonguarantated loans) =
obligaţiuni externe ale debitorilor privaţi negarantate de către stat
 credite de la F.M.I. (use of I.M.F. credit) = credite de la F.M.I. în afara
celor rezultate din tragerile ordinare, inclusiv modalităţile extinse de
finanţare (stocuri-tampon, finanţare compensatorie, modalitate extinsă de
finanţare, facilităţi pentru petrol);
 datorii pe termen scurt (short-terms debt) = datoriile pe termen scurt,
publice şi private (datorită dificultăţilor privind obţinerea de informaţii nu se
poate face distincţie între cele două categorii), negarantate de către stat.

Caracterul global al acestei probleme

35
 nivelul foarte ridicat al sumelor în discuţie şi sporirea lor continuă şi rapidă;
 diversitatea factorilor afectaţi de creşterea datoriei externe, interesaţi în
găsirea unor soluţii acceptabile;
 interdependenţele care iau naştere între problema datoriei şi alte
probleme globale (subdezvoltarea, problema alimentară, problema
energiei şi a materiilor prime, stabilitatea politico-militară);
 consecinţele imprevizibile şi repercusiunile la scară globală ale
nerezolvării acestei probleme.

Datoria externă - solutii


 1988- G7 propune primele reduceri (cu o treime) ale datoriei publice ale
țărilor cele mai sărace
 1989 – Planul Brady (program de reducere voluntară a datoriei), care
oferă posibilitatea ca țările cu venituri intermediare să-și răscumpere
datoriile cu exonerare sau să le schimbe contra unor titluri emise de
Trezoreria americană ca garanție
 1989 – Banca Mondială crează un Fond de dezîndatorare pentru
răscumpărarea datoriilor bancare
 ONU a elaborat cele 4 decenii ale dezvoltării cunoscute ca și Conferinele
ONU pentru Dezvoltare. Acestea reprezintă programe de asistență pentru
dezvoltare care se desfășoară pe perioade de 10 ani. Asistența pentru
dezvoltare (APD) presupune un transfer de resurse publice și private către
aceste țări
 1996, F.M.I. şi Banca Mondială au lansat un prim program numit Iniţiativa
privind Datoria Celor Mai Îndatorate Ţări. Acesta este un acord al
comunităţii internaţionale, menit să ajute ţările sărace să elaboreze politici
corespunzătoare pentru a scăpa de datoria neperformantă, asigurând o
uşurare a datoriei. (Coasta de Fildeş, Guyana, Mali, Mozambic şi
Uganda.)
 2000 o nouă Iniţiativă privind Datoria Celor Mai Îndatorate Ţări - Plecând
de la aceleaşi principii, ea era menită a mări numărul de ţări cu acces la
facilităţile de reducere a datoriei prin modificarea condiţiilor de încadrare
în categoria ţărilor ce pot beneficia de acest program

Asistența financiară
 Asistenţa financiară reprezintă activitatea de sprijinire a dezvoltării ţărilor
în dezvoltare, desfăşurată de guverne naţionale şi de organisme
financiare internaţionale.
 De regulă, această asistenţă financiară pentru dezvoltare este legată de
proiecte specifice de dezvoltare economico-socială.
Asistența financiară - istoric
 Primul stadiu - de după al doilea război mondial, până în anii ’80, dominat
de Planul Marshall şi de succesul repurtat de acesta.

36
 Caracteristic acestei perioade este orientarea bilaterală a celei mai mari
părţi din asistenţa financiară pentru dezvoltare, 75% din această
îmbrăcând forma programelor bilaterale
 Al doilea stadiu, caracteristic anilor ’80 şi ’90, a fost marcat de criza
datoriei externe.
 Asistenţa financiară acordată pe cale multilaterală devine tot mai
prezentă, nu atât din punct de vedere al volumului, cât mai ales din
punctul de vedere al implicării unor instituţii în acordarea asistenţei
financiare pentru dezvoltare.
 Au apărut condiţionalităţile din partea F.M.I. şi a Băncii Mondiale privind
orientarea resurselor către economia de piaţă, privatizare, liberalizarea
comerţului.
 Al treilea stadiu, de după 1995, când asistenţa financiară oficială pentru
dezvoltare se confruntă cu noile dimensiuni ale procesului dezvoltării:
accentuarea globalizării, protecţia mediului, creşterea populaţiei,
sănătatea globală, controlul traficului de droguri etc
 Ajutoare, care sunt donaţii şi împrumuturi acordate ţărilor beneficiare prin
organisme oficiale şi care comportă elemente de favoare şi de libertate de
minim 25% din suma totală.
 Donaţii (granturi), care sunt transferuri, în bani sau natură, care nu
implică rambursare.
 Împrumuturi pentru ajutor, care sunt acordate pe perioade mai mari de
un an de organisme publice sau de guverne, care corespund criteriului
amintit la ajutoare (Operaţiunile de reeşalonare şi împrumuturile acordate
pentru refinanţarea unei datorii contractate, publice sau private.)
 Alte contribuţii ale sectorului public, ce reprezintă operaţiuni al căror
scop principal nu este altul decât finanţarea dezvoltării şi care includ un
element de libertate mai mic de 25%. Aici se includ operaţiunile de
reamenajare a datoriei externe efectuate de sectorul public în condiţii de
piaţă.
 Aportul sectorului privat, ce cuprinde investiţii directe, investiţii de
portofoliu şi credite la export.
Asistenţa financiară pe proiecte şi asistenţa
financiară pe programe
 Asistenţa financiară poate fi legată de execuţia unui proiect specific (de
exemplu, construirea unei fabrici de ciment sau a unui spital) sau fără
asemenea specificaţii (sub forma unui sprijin bugetar, o linie de credit
pusă la dispoziţia guvernului pentru schimburi externe sau pentru
suplimentarea alimentelor).
 Asistenţa pe programe presupune o mult mai largă posibilitate de
decizie din partea ţării receptoare, privind utilizarea asistenţei financiare.
Programele nu indică în mod expres care sunt obiectivele ce trebuie
realizate, ci indică, de cele mai multe ori, pe domenii, sectoare de
activitate etc., destinaţiile propuse. De exemplu, un program pentru
dezvoltarea învăţământului în ţara X
Argumente ce pledează în favoarea asistenţei financiare pe proiecte

37
 ţările donatoare sau agenţiile multilaterale pot aprecia mai bine decât
guvernul ţării beneficiare, într-un mod obiectiv, ceea ce este necesar;
 prin condiţionarea asistenţei de realizarea anumitor proiecte, ţările
donatoare sunt sigure că beneficiarii vor fi obligaţi să dezvolte şi să
realizeze un proiect creat, studiat, programat şi întocmit aşa cum trebuie,
în timp ce, în absenţa unei astfel de legături, banii pot fi irosiţi în alte
scopuri;
 prin legarea pe proiecte, donatorii menţin un anumit fel de control asupra
banilor;
 asistenţa financiară pe proiecte permite donatorilor să combine mult mai
uşor asistenţa financiară cu asistenţa tehnică necesară fiecărui proiect în
parte (consultaţii pentru studii de fezabilitate, scheme pilot, pregătirea
personalului pentru pregătirea proiectului etc.);

 realizarea unor astfel de proiecte constituie o bună experienţă pentru ţările


beneficiare, care în viitor vor putea folosi cunoştinţele acumulate pentru o
derulare mai eficientă a proiectelor.

Curs9
Subdezvoltarea

 Problemă globală a omenirii


 Eficiența-ineficiența unei economii naționale
 Reprezintă:
1.Sinteză a problemelor economice, sociale, politice
2.O rezultantă a a evoluției EM
 Conferința ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD)
 VNB/loc TS – VNB/loc TD: 1/7,5 (1930), 1/10 (1960), 1/14 (1970), 1/50
(1997)
 PIB/loc TS – PIB/loc TD: 74$/2281$ (1965), 283$/17 056$ (1990)
 TD – 80% din producția industrială /Africa Subsahariană 0,3%

38
 VA/loc: Kenya 1% din SUA (1993)
 Productivitatea muncii: Bangladesh 5% din SUA (1992)

Indicele dezvoltării umane (IDU)


 Longevitatea (speranța medie de viață)
 Cunoștințele (gradul de alfabetizare)
 Standardul de trai (PIB/loc, ajustat prin costul local al vieții)

Cauze ale subdezvoltării


1. CREȘTEREA POPULAȚIEI
 Relația creșterea populației-capacitatea de suport a Terrei
 2000 – 6,12 mld, 4,3 în TS
 Generează apariția problemei alimentației pe glob – Revoluția Verde
 Generează creșterea șomajului pe glob (OIM-World Employment
Program). Africa: 31% (Botswana), 23% (Kenya), 10% (Nigeria), 22%
(Tanzania), 31% (Zambia)
 Generează creșterea gradului de urbanizare
An Populație (mld)
1804 1
1927 2
1960 3
1974 4
1987 5
1998 6
2009 7
2021 8
2035 9
2054 10
2093 11

Populația în marile metropole ale lumii


Oraș Populație (1990) Populație (2000)

39
Mexico City 19,4 24,4
Sao Paulo 18,4 23,6
Calcutta 11,8 15,9
Bombay 11,1 15,4
Shanghai 9,2 14,7
Teheran 9,2 13,7
Jakarta 9,4 13,2
Lagos 7,6 12,5
Cairo 9,1 11,8
Karachi 7,7 11,6
Manila 8,4 11,5
Dhaka 6,4 11,3

 GRADUL DE INDUSTRIALIZARE SCĂZUT

Sector 1970 1985 2000

Agricultură 57,3 48,4 41,4


Industrie 14,4 15,5 18,3
Servicii 28,3 36,1 40,4

 3. Dotarea cu factori de productie si naturali (cantitatea si varietatea


resurselor naturale, clima etc.)– majoritatea tarilor subdezv. se afla in
emisfera sudica
 Contraexemple – Brazilia si federatia rusa – dispun de uriase resurse
naturale, dar nu sunt TD
 4. factorul etnic si elementele socio-culturale – contrazise de realitati
 In cadrul aceleiasi tari sunt diferente notabile de dezvoltare – nordul
si sudul Italiei
 5. exploatarea coloniala – tarile capitaliste dezvoltate – responsabile
(conceptia marxist-leninista)
 . cauze structurale interne si externe - abordare complexa
 Cauza interna – alegerea gresita a orientarii economice a unei tari
(alocarea neeconomica a resurselor sau lipsa de consecventa in urmarea
unor directii alese)
 Cauza externa – evolutia in timp a mecanismului preturilor internationale
(“foarfece al preturilor”) – a avantajat TD

Curs 10

40
VII INTEGRAREA INTERNAŢIONALĂ. FORME ŞI STRUCTURI
DE INTEGRARE LA NIVEL MONDIAL

VII.1. Integrarea internaţională – concepte


VII.2. Regionalizarea şi integrarea economică
VII.3. Structuri de integrare la nivel mondial

FORMELE INTEGRĂRII ECONOMICE


Forme Zona de Uniunea Piaţa Uniunea Integrarea
comerţ vamală unică economică economică
liber totală
Trăsături
Mişcarea liberă a
produselor şi x x x x x
serviciilor 1)
Tarif vamal comun
faţă x x x x
de ţările terţe
Mişcarea liberă a
factorilor de
producţie x x x
– forţa de muncă şi
capitalul
Coordonarea
politicilor x x
economice
Politici economice
x
unice

DEZVOLTAREA INTEGRĂRII EUROPENE


In profunzime

Prin extindere
U.E.

institutional
CEI TREI PILONI AI UNIUNII EUROPENE

41
Politica externa
si de securitate
Piata unica
comuna

U.E.

Spatiu de
libertate,secur
itate si justitie

DEZVOLTAREA INTEGRĂRII EUROPENE


ÎN PROFUNZIME

1. UNIUNEA VAMALĂ 1 IULIE 1968

2. PIAŢA UNICĂ 1 IANUARIE 1993

3. MONEDA UNICĂ -UNIUNEA 1 IANUARIE 1999


ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ

ELEMENTELE SISTEMULUI VAMAL AL UNIUNII EUROPENE

Sistemele
Sistemul vamal al
vamale
U.E.
nationale

Trei instrumente vamale commune pentru coeziunea sistemului


Codul vamal Tariful vamal Nemenclatorul
PIAŢA UNICĂ –
marfurilor
PRIVIRE DE
SINTEZĂ

42
SCOP ▪ cadrul economic dinamic care să genereze avantaje
reciproce .

PRINCIPIUL ▪ economia de piaţă deschisă şi concurenţa liberă.

MIJLOACE DE ▪ crearea unui spaţiu fără frontiere interne pentru libera


REALIZARE circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalului şi
persoanelor
recunoaşterea reciprocă a standardelor naţionale,
armonizarea reglementărilor, coordonarea politicilor
economice

POTENŢIALUL PIEŢEI UNICE DE A-ŞIATINGE SCOPUL este susţinut de


trei concepte
a) EFECTUL DE REALOCARE
- alocarea mai eficientă a factorilor de producţie – datorită creşterii
dimensiunii afacerilor – acces la o piaţă mai mare

b) EFECTUL DE ACUMULARE
- mărirea productivităţii factorilor de producţie deoarece piaţa
unică acţionează ca un stimulent pentru investiţii

c) EFECTUL DE LOCALIZARE
- alocarea geografică a factorilor de producţie este optimizată,
permiţând o mai mare specializare şi o mai raţională folosire a
factorilor
LIBERTATEA DE MIŞCARE A PRODUSELOR se bazează pe:
1. Uniunea vamală;

2. Interzicerea oricărei măsuri care ar avea un efect similar taxelor vamale


sau restricţiilor cantitative.

Criterii pentru evaluarea unei măsuri dacă are un “efect similar”:

 orice obligaţie de plată ataşată numai unui produs dintr-un alt stat
membru;
 Un standard naţional care este în fapt o barieră tehnică.

LIBERTATEA DE MIŞCARE A SERVICIILOR - cazul utilităţilor publice -

43
Condiţiile pentru deschiderea utilităţilor publice la competiţie liberă:

a) Separarea elementului de monopol natural;

b) Stabilirea regulilor pentru administrarea monopolului natural;

c) Garantarea de către autorităţi a funcţionării unei reguli transparente şi


corecte de formare a tarifelor la utilităţile publice

LIBERTATEA DE MIŞCARE A CAPITALULUI (I)


Forţele care acţionează pentru integrarea deplină
a pieţelor financiare

 moneda unică;

 instituţiile financiare cu activităţi transfrontaliere;

 instituţiile financiare cu activităţi trans-sectoariale;

 concentrarea în industria bancară şi scăderea ponderii băncilor în


intermedierea financiară;

 dezvoltarea pieţei acţiunilor;

 extinderea comerţului electronic.

Forţele care acţionează pentru integrarea deplină a pieţelor financiare

 moneda unică;

 instituţiile financiare cu activităţi transfrontaliere;

 instituţiile financiare cu activităţi trans-sectoariale;

 concentrarea în industria bancară şi scăderea ponderii băncilor în


intermedierea financiară;

 dezvoltarea pieţei acţiunilor;

 extinderea comerţului electronic.

44
Condiţii pentru progresul integrării pieţelor financiare

▪ armonizarea reglementărilor esenţiale în sistemul financiar;


- licenţă unică

▪ recunoaşterea reciprocă a activităţii de supraveghere prudenţială exercitată de


către autoritatea din statul membru, unde se află instituţia financiară care
operează transfrontalier

▪ cooperarea între autorităţile naţionale de supraveghere prudenţială

PIAŢA UNICĂ – LIBERTATEA DE MIŞCARE A FORŢEI DE MUNCĂ (I)


Libertatea de mişcare a persoanelor
Drepturile cetăţenilor UE;

 dreptul de a se mişca şi de a-şi stabili reşedinţa în orice stat membru;

 dreptul de a vota şi depune candidatura pentru Parlamentul European şi


alegerile locale în statul membru unde îşi are reşedinţa;

 dreptul la protecţie diplomatică pe teritoriul unei terţe ţări;

 dreptul la petiţie la Parlamentul European

Libertatea de mişcare a forţei de muncă se bazează pe drepturile cetăţenilor


UE şi în plus:

■ dreptul de a se angaja în orice stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii


statului membru respectiv;

■ dreptul de a fi tratat la locul de muncă la fel ca cetăţenii statului membru


(salarii, asigurări sociale etc)

■ dreptul de a rămâne în statul membru unde a lucrat ultima oară dacă a ieşit la
pensie sau a lucrat cel puţin trei ani, invaliditate permanentă

Restricţii – motive de politică publică şi angajarea în serviciile publice.

45
UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ (I)

OBIECTIVE
1. Desăvârşirea pieţei unice – prin adăugarea dimensiunii monetare

2. Adâncirea integrării pieţei unice

3. Întărirea stabilităţii monetare în zona euro

4. Mărirea competitivităţii spaţiului european


(creştere economică, locuri de muncă)
triada economică: SUA, UE, Japonia
Etapa I 1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993
• liberalizarea deplină a pieţei capitalului
• întărirea coordonării politicilor economice

Etapa a II a 1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998


• înfiinţarea Băncii Europene Centrale
• programul convergenţei economice

Etapa a III a 1 ianuarie 1999 –


• introducerea monedei unice

PRINCIPIILE UNIUNII MONETARE

46
Moneda Politica
unica euro monetara
comuna

U.E.

Coordonarea
politiclor
economice

CRITERIILE DE CONVERGENŢĂ PENTRU


ADMITEREA ÎN ZONA EURO (I)
- de natură monetară -

Criteriul Condiţia pentru calificare


________________________________________________________________
(1) STABILITATEA Rata inflaţiei să nu depăşească cu
PREŢURILOR mai mult de 1,5 puncte procentuale, media
ratelor inflaţiei din trei state membre
cu cea mai mică inflaţie.
2. STABILITATEA Moneda naţională a respectat limitele
CURSULUI DE SCHIMB normale de fluctuaţie, prevăzute prin
mecanismul cursurilor de schimb, fără
tensiuni
severe, pentru o perioadă de cel puţin doi ani.

3.CONVERGENŢA Rata dobânzii să nu depăşească cu mai mult de


RATEI DOBÂNZII 2 puncte procentuale media dobânzilor din trei
PE TERMEN LUNG state membre cu cea mai mică inflaţie.
(4) DEFICITUL BUGETULUI să nu fie mai mare de 3 la sută din PIB.

(5) DATORIA PUBLICĂ să nu fie mai mare de 60 la suta din PIB

__________________________________________________
DEZVOLTAREA INTEGRĂRII EUROPENE
PRIN EXTINDERE

47
1951/1957 1973 1981 1986 1994 2004
6 STATE +3 +1 +2 +3 +10
MEMBRE
1. BELGIA 7. 10. 11. 13. 1. CEHIA
DANEMARCA GRECIA PORTUGALIA AUSTRIA
2. FRANŢA 8. IRLANDA 12. SPANIA 14. 2. CIPRU
FINLANDA
3. GERMANIA9. REGATUL 15. 3.
UNIT SUDEDIA ESTONIA
4. ITALIA 4.
LETONIA
5. 5.
LUXEMBURG LITUANIA
6. OLANDA 6. MALTA
7.
POLONIA
8.
SLOVACIA
9.
SLOVENIA
10.
UNGARIA
DEZVOLTAREA INTEGRĂRII EUROPENE
DIMENSIUNEA INSTITUŢIONALĂ

1951 TRATATUL DE LA PARIS Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi


CECO Oţelului
1957 TRATATUL DE LA ROMA Comunitatea Economică Europeană
CEE Comunitatea Europeană a Energiei
EURATOM Atomice

1965 TRATATUL DE FUZIUNE Unificarea instituţională

1986 ACTUL UNIC VEST Angajamentul politic pentru înfăptuirea


EUROPEAN pieţei unice
1993 TRATATUL UNIUNII Angajamentul politic pentru înfăptuirea
EUROPENE MAASTRICHT Uniunii Economice şi Monetare

2000 TRATATUL DE LA NISA Dezvoltarea instituţională pentru


OCTOMBRIE 2004 extinderea cu ţările candidate
Semnarea Constituţiei UE

SISTEMUL INSTITUŢIONAL AL UE

48
Consiliul
european Ombudsman
Curtea de (Mediator)
justitie
Parlament Consiliu
ul l de Comitetul
european ministrii Economic şi
Social

Curtea de Comisia
conturi europea
na
Comitetul
Regiunilor
Agentii ale U.E

BANCA EUROPEANA
DELIMITAREA COMPETENŢELOR ÎNTRE UE ŞI STATELE Banca Europeană de
MEMBRE
CENTRALA
principii: atribuire; subsidiaritate; proporţionalitate Investiţii

Competenţe exclusive Competenţe comune cu Alte competenţe ale


ale UE SM UE
- Uniunea vamală; - Piaţa internă; - Coordonarea
- Politica comercială - Politica socială; politicilor
comună; - Coeziunea economică, economice şi
- Reguli de socială şi teritorială; de ocupare a
concurenţă - Agricultură; forţei de
pentru piaţa - Mediu; muncă;
internă; - Protecţia consumatorilor; - Politica
- Politica - Transport; externă şi de
monetară pentru - Energie; securitate
SM din zona - Spaţiul de libertate, comună;
euro; securitate şi justiţie. - Acţiuni de
- Politica comună de sprijin,
pescuit (conservarea coordonare
resusrselor biologice sau
ale mării). complemneta
re
(sanătate, industrie,
cultură,
Turism, educaţie)

ACTELE JURIDICE ALE UE

49
 Legea europeană - se aplică direct în statele
(reglementare) membre

 Legea-cadru europeană - obligă în ce priveşte rezultatul care


(directivă) trebuie obţinut, dar lasă autorităţilor
naţionale competenţa în privinţa
alegerii formelor şi a mijloacelor;

 Regulamentul european - act nelegislativ, de punere în aplicare


a unei legi europene sau lege-cadru;

 Decizia europeană - obligatorie pentru cei cărora li se


adresează;

 Recomandări şi avize - nu sunt obligatorii.


adoptate de către instituţii

curs 11

Forme de integrare la nivel mondial - structuri regionale


• NAFTA
• ALADI
• CARICOM
• MERCOSUR
• ASEAN
• CEDEAO
• UE

Acordul American de Liber Schimb (NAFTA)


• creată în 1992 prin semnarea unui acord între SUA, Canada şi Mexic,
• acord ratificat în 1993 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.
• Prin semnarea acordului NAFTA s-au pus bazele celei mai mari zone de
liber schimb din lume, care includea cca 425 milioane de locuitori în 2003,
cu perspectiva de a ajunge la 472,1 milioane în 2015, după prognozele
Băncii Mondiale
• pe o suprafaţă care reprezintă 16,10% din suprafaţa mondială, cu o
populaţie a cărei pondere în totalul populaţiei mondiale este de 6,77%
produce o proporţie semnificativă din VNB mondial - 35,94% .

Asociația Latino-Americană de Integrare (ALADI)

50
• creată în 1980 prin Tratatul de la Montevideo- Uruguay, include Argentina,
Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Mexic, Ecuador, Paraguay, Peru,
Uruguay,Venezuela și Cuba (din anul 1999).
• preferințe tarifare regionale pentru produsele originare din statele membre
• acorduri regionale pe domenii între toate statele-membre
• acorduri parțiale pe domenii, între două sau mai multe state-membre

Piaţa Comună din Caraibe (CARICOM)


• constituită dintr-un număr mare de ţări, de forţă economică redusă:
Antigua si Barbuda, Bahamas, Barbados, Belize, Dominica, Guyana,
Jamaica etc – 15 .
• CARICOM nu este un bloc reprezentativ pentru această formă de
integrare.
• Ea a eşuat în mod constant de-a lungul procesului de integrare
economică.
• În 1984 statele membre CARICOM au adoptat un angajament formal
privind înfăptuirea uniunii economice şi monetare, fără ca, însă, de atunci
să se realizeze progrese semnificative.
• În octombrie 1991 guvernele statelor CARICOM au eşuat pentru a treia
oară consecutiv în stabilirea unui termen limită pentru tariful vamal comun.

Piața Comună a Sudului (MERCOSUR)


• una din cele mai evoluate structuri de integrare de pe continentul
american.
• creată prin Tratatul de la Asuncion - Paraguay (26 martie 1991), incluzând
la vremea respectivă Argentina, Brazilia, Paraguay, cărora li s-au adăugat
ulterior Chile (1996) și Bolivia (1997)
• Liberalizarea comerțului
• Tarif vamal comun
• Armonizarea politicilor macroeconomice
• Începând cu 1 ianuarie 1996 MERCOSUR a devenit o uniune vamală
progresivă prin elaborarea unui Tarif vamal comun.

Asociația Națiunilor de Sud-Est (ASEAN)


• creată în august 1967, prin Declarația de la Bangkok, include Indonezia,
Malaezia, Singapore, Filipine, Thailanda (Brunei, Vietnam, Laos,
Mynamar, Cambodgia). La ASEAN au statut de state asociate China și
Coreea.
• Ţările ASEAN sunt un exemplu de colaborare regională.
• creată ca organizație politică, cu rol în menținerea stabilității regionale.
• Ulterior această structură și-a extins domeniile de preocupare, în 1976,
prin Declarația de Acord ASEAN (Bali) stabilindu-se un program de
cooperare regională în domeniile comerț, industrie și în sectorul financiar-
bancar.

51
Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO)
• înființată în mai 1975, încluzând Benin, Burkina Fasso, Capul Verde, Cote
d’Ivoire, Gambia, Ghana, Guineea, Guineea Bissau, Liberia, Mali,
Mauritania, Niger, Nigeria, Senegal, Sierra Leone, Togo.
• Ea s-a dorit a fi o uniune vamală cu obiective stabilite pe 15 ani.
• CEDEAO nu a avansat la stadiul de integrare propus, principalele cauze
fiind: tendința de recurgere la restricții netarifare a statelor componente,
existența în continuare a taxelor de import generate, în special, de crizele
de lichidități.

Forme de integrare la nivel mondial - structuri de vocație mondială


• APEC – Asia-Pacific Economic Cooperation
– APEC este prima structură de integrare care trece granița unui
continent. Creată în 1989, prin Conferința de la Camberra, ea
includea în 2003 : Australia, Brunei, Canada, China, Chile,
Republica Coreea, Filipine, Hong Kong, Indonezia, Japonia,
Malaezia, Noua Zeelandă, Mexic, Papua Noua Guinee, Peru,
Rusia, Singapore, Taiwan, Thailanda și Vietnam, SUA.
• include peste 40% din populația mondială (de 6,5 ori populația UE, de 6
ori populația NAFTA)
• APEC crează peste 54% din PIB mondial (de 1,9 ori PIB UE, de 2,1 ori
PIB NAFTA)
• 43,7% din comerțul mondial
• Creată inițial ca forum consultativ interguvernamental, APEC și-a propus
abia ulterior obiective de natură economică.
• structură de organizare proprie.
• În acest scop au fost create următoarele instituții:
• 3 comitete specializate (comerț și investiții, probleme economice
generale, buget și administrație)
• 3 grupuri de experți (IMM, tehnologie agricolă, mediu și dezvoltare
durabilă)
• 10 grupuri de lucru (domenii economice și tehnice)
• Secretariat (Singapore)

52
Curs 12

CAP. VIII. Sectorizarea economiei mondiale

VIII.1 Agricultura pe Glob


VIII.2. Industria şi importanţa ei în economia mondială
VIII.3.Serviciile şi dezvoltarea sectorului terţiar în economia mondială

Agricultura pe Glob
• Agricultura este exponenta sectorului primar, adică a produselor
neprelucrate sau cu grad scăzut de prelucrare.
• Problematica agriculturii este destul de complexă si trebuie privită
plecând de la evolutia sa în timp.
– La începutul sec al XXlea, tările componente ale economiei
mondiale erau preponderent agrare.
– Populatia antrenată la nivelul agriculturii în aceste tări avea o mare
pondere,
– în comertul mondial-comertul cu produse agro-alimentare.

Aspectele care îngrijorează comunitatea mondială


• diminuare a ponderii productiei agricole în totalul productiei mondiale
– Rata de crestere a productiei agricole este inferioară ratei de
crestere a populatiei la nivel mondial, ceea ce duce la o insuficientă
a resurselor alimentare în raport cu nevoile alimentare

53
– Cresterea productiei agricole este neuniformă, ceea ce conduce la
o crestere mai ridicată în tările dezvoltate, cu economii mai
eficiente, pe când cresterea populatiei este mai semnificativă în
tările subdezvoltate
– Suportul relativ constant de resurse agricole a Terrei a determinat
necesitatea unei eficientizări mai mari a agriculturii.
• astăzi cele mai mari tări producătoare de produse agricole sunt tările
dezvoltate, (care, datorită introducerii progresului tehnologic în activitatea
agricolă, au capacitatea de a obtine productivităti mari în agricultură), si
mai putin tările în dezvoltare si subdezvoltate (care, în ciuda orientării lor
agrare nu au posibilitatea practicării unei agriculturi înalt productive).
• migratia populatiei rurale către mediul urban, dublată, în tările
subdezvoltate de o scădere a nivelului de trai al populatiei agricole
• lipsa fortei de muncă specializate în anumite regiuni
• problemă în tările în dezvoltare si cele subdezvoltate (unde populatia din
agricultură poate depăsi 50% din populatia ocupată a tării respective)
• Organizarea activitătii agricole se bazează pe noi principii.
• Cele mai eficiente agriculturi sunt cele în care atomizarea agriculturii a
dispărut.
• Notiunea de mare fermă desemnează cea mai modernă formă de
organizare agricolă (spre exemplu, cca 12% din fermele cu mai mult de 50
ha detin peste 80% din suprafata agricolă a tării).
• Aparitia unei concurente internationale puternice în domeniul agricol, în
urma aparitiei marilor concerne alimentare, societăti transnationale care
au ca obiect de activitate productia si comercializarea produselor agricole

Tipuri de sisteme de productie agricole


• Agricultura de subzistentă – un sistem de productie specific tărilor în
dezvoltare si subdezvoltate, cu următoarele caracteristici:
– dominatie a autoconsumului asupra schimbului
– majoritatea lucrătorilor antrenasi în agricultură
– tehnicile agricole sunt primitive
– productia agricolă este destinată autoconsumului
– este specifică unor zone din Asia (plantatiile de orez) si Africa de
Est
– este intensivă în fortă de muncă
– pământul este redus cantitativ, dar folosit intensiv
– grad scăzut de tehnologizare
– este specifică unor zone din Asia si America Centrală si de Sud

Tipuri de sisteme de productie agricole


• Agricultură intensivă destinată schimbului
– este o agricultură intensivă în capital, cu un grad de tehnologizare
crescut
– este capabilă să producă productie suplimentară, destinată
schimbului

54
– este specifică tărilor dezvoltate

Agricultura în Uniunea Europeană.


• patru tipuri de pieţe:
– pieţe cu intervenţie internă şi protecţie externă - caracteristice
pentru cca 70% din totalul produselor agricole (cereale, unt, lapte
praf, zahăr, carne de vacă)
– pieţe fără intervenţie internă dar cu protecţie externă - caracteristice
pentru cca 25% din totalul produselor agricole (ouă, păsări, vin)
– pieţe cu ajutoare complementare la preţuri - specifice produselor
aflate sub incidenţa GATT (mai ales la plante tehnice)
– pieţe cu ajutoare forfetare la producţie - plătite de către integratorii
producătorilor de in, cânepă, viermi de mătase, hamei

Politica Agricolă Comună.(PAC)


• Piaţa agricolă comună s-a format între1961 – 1969 având la bază trei
principii:
– unicitatea pieţei - libera circulaţie a produselor agricole între ţările
UE prin eliminarea taxelor vamale, a restricţiilor cantitative sau a
altor măsuri care să aibă ca efect îngrădirea pieţei unice agricole.
– preferinţa comunitară - transpunerea, la nivel comunitar, a priorităţii
care se acordă în majoritatea ţărilor producţiei agricole proprii
– solidaritatea financiară - Fondul European de Orientare şi
Garantare Agricolă (FEOGA)

Industria şi importanţa ei în economia mondială


– experienţa economiei mondiale arată că există o legătură directă
între gradul de industrializare şi dezvoltarea economică
– produsele manufacturate au o valoare adăugată mai mare decât
produsele agricole.
– Aceasta se exprimă ca valoare adăugată manufacturieră (VAM).
VAM este în tările dezvoltate de 3 ori mai mare decât în tările în
dezvoltare, de 10 ori mai mare decât în tările subdezvoltate si de 5
ori mai mare decât în tările în tranziție

Industrializarea - momente
• Sec XIX – dezvoltarea industriilor textilă, extracţia de cărbune, producţia
de motoare cu aburi, apoi dezvoltarea industriilor petrolieră si chimică
• Sec XX – fordismul şi dezvoltarea productiei în masă, specifică industriei
SUA

55
• Criza petrolieră (70) – care a marcat o scădere a activităţii industriale
globale
• Sfârşitul sec al XXlea şi începutul sec al XXIlea – care marchează
dezvoltarea unor noi ramuri industriale de vârf (electronică şi
telecomunicaţii, biotehnologiile, industria de construcţii aerospaţiale,
producţia de soft şi calculatoare etc.

Evolutiile industriei în ultimele decenii


• tările OCDE au cunoscut o crestere industrială semnificativă
• tările în dezvoltare au cunoscut ritmuri pozitive de creștere, dar inegale
(China a avut 14% creștere, contributia la PIB fiind de 50%, India 1970-
1990 contributia la PIB 28,6%, tările din America Latină – creștere
oscilantă, Brazilia înregistrând cea mai mare valoare a acestei cresteri -
9%)
• tările din Africa au înregistrat exporturi de produse industriale mai mici de
2 mld$
• în ceea ce privete tările în tranzitie acestea au cunoscut o scădere
drastică a productiei industriale (Rusia producea în 1995 50% din
productia industrială din 1990)

Politici si strategii industriale în tările în dezvoltare


• Subventii si transporturi directe (export)
• Reorganizare si restructurare (domenii importante - energia)
• Modernizarea unor ramuri
• Sprijin pentru regiunile defavorizate
• Proiecte de infrastructură catre să promoveze cererea si reducerea
costurilor
• Politici de relansare a consumului
• Utilizarea pîrghiilor vamale

Serviciile si dezvoltarea sectorului tertiar în economia mondială


• serviciile sunt produsele cu valoarea adăugată cea mai mare
• investițiile din sectorul serviciilor sunt de cele mai multe ori mai mici decât
în sectorul industrial
• serviciile sunt mult mai usor de delocalizat la nivel international decât alte
produse

Externalizarea serviciilor
• specifică sfârșitului de sec XX.
• Motivele pentru care acest fenomen a căpătat amploare sunt următoarele:
– Costurile mai scăzute
– Flexibilitate
– Reducerea riscurilor – în special riscurile legate de personal,
asigurarea acestuia, instruirea acestuia
– Servicii noi - design web, publicitate prin Internet

56
– Cadre legislative specifice – firmele de servicii cu vocatie
internatională dispun de informatii si experientă internatională ce
poate fi utilizată si de firmele care nu dispun de aceste mijloace

57