Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAP. 1
Cuprins
Spaţii vectoriale.
Subspaţii vectoriale.
Acoperire liniară.
Vectori liniar independenţi. Vectori liniar dependenţi.
Sistem de generatori.
Bază. Dimensiune a unui spaţiu vectorial.
Matricea asociată unui sistem de vectori.
Coordonatele unui vector ı̂ntr-o bază.
Schimbări de baze. Matricea de trecere de la o bază la alta.
Exerciţii propuse.
1
1.1. Spaţii vectoriale
2
3) α · x = θ dacă şi numai dacă α = 0 sau x = θ,
4) (−1) · x = −x, ∀x ∈ V ,
5) α · x = α · y, α ∈ K − {0} implică x = y,
6) α · x = β · x, x ∈ V − {θ} implică α = β.
3
3) Mulţimea matricelor cu m linii şi n coloane:
n o
Mm×n (R) = A = (aij ) | aij ∈ R, i = 1, m, j = 1, n
ı̂mpreună cu operaţiile:
∀α, β ∈ K, ∀x, y ∈ U ⇒ αx + βy ∈ U.
Exemple.
( ! )
a b
5) U = | a, b ∈ R ≤ M2 (R).
−b a
4
6) U = {(x, x) | x ∈ R} ≤ R2 .
v = α1 v1 + α2 v2 + . . . + αp vp .
Exemple.
7) Fie v1 = (1, 1, 0), v2 = (−1, 1, −2), v3 = (0, 1, −1).
O combinaţie liniară a lor este, de exemplu, vectorul:
3v1 − 2v2 + 4v3 = 3(1, 1, 0) − 2(−1, 1, −2) + 4(0, 1, −1) = (5, 5, 0).
8) Fie U = {(α + β, α, β) | α, β ∈ R} o submulţime a lui R3 .
Se arată, cu ajutorul definiţiei, că U este subspaţiu al lui R3 :
i) u1 = (α1 + β1 , α1 , β1 ), u2 = (α2 + β2 , α2 , β2 ) ∈ U , atunci:
u1 + u2 = (α1 + β1 , α1 , β1 ) + (α2 + β2 , α2 , β2 ) =
= ((α1 + α2 ) + (β1 + β2 ), α1 + α2 , β1 + β2 ) ∈ U .
Deci u1 , u2 ∈ U ⇒ u1 + u2 ∈ U .
ii) λ ∈ R, u = (α + β, α, β) ∈ U , atunci:
λu = λ(α + β, α, β) = (λ(α + β), λα, λβ) = (λα + λβ, λα, λβ) ∈ U.
Un alt mod de a demonstra acest lucru este de a gasi un sistem de vectori
S astfel ı̂ncât U să fie subspaţiul generat de S:
U = {(α + β, α, β) | α, β ∈ R} = {(α, α, 0) + (β, 0, β) | α, β ∈ R} =
= {α(1, 1, 0) + β(1, 0, 1) | α, β ∈ R} = {αv1 + βv2 | α, β ∈ R} = L(S),
unde S = {v1 = (1, 1, 0), v2 = (1, 0, 1)}.
5
1.4. Vectori liniar independenţi. Vectori liniar dependenţi.
λ1 v1 + λ2 v2 + . . . + λn vn = θ
este adevărată dacă şi numai dacă toţi scalarii sunt nuli: λ1 = λ2 = . . . =
λn = 0.
Dacă relaţia de mai sus are loc fără ca toţi scalarii λ1 , λ2 , . . . , λn să fie
nuli, vectorii v1 , v2 , . . . , vn se numesc liniar dependenţi.
Exemple.
9) Fie (R3 , R) un spaţiu vectorial şi v1 = (1, 1, 0), v2 = (1, 0, 1), v3 =
(0, 1, 1) vectori din acest spaţiu.
Se arată că aceşti vectori sunt liniar independenţi. Fie λ1 , λ2 , λ3 ∈ R, are
loc:
λ1 v1 + λ2 v2 + λ3 v3 = θ ⇔ (λ1 , λ1 , 0) +(λ2 , 0, λ2 ) + (0, λ3 , λ3 ) = (0, 0, 0) ⇔
λ1 + λ2 = 0
(λ1 + λ2 , λ1 + λ3 , λ2 + λ3 ) = (0, 0, 0) ⇔ λ1 + λ3 = 0 ⇔ λ1 = λ2 = λ3 = 0.
λ2 + λ3 = 0
10) Fie spaţiul vectorial (R2 , R) şi v1 = (1, 2), v2 = (0, −1), v3 = (−1, 1).
Are loc v1 + 3v2 + v3 = θ iar scalarii λ1 = 1, λ2 = 3, λ3 = 1 nu sunt nuli.
Prin urmare, vectorii de mai sus sunt liniar dependenţi.
6
1.5. Sistem de generatori
Exemple.
11) Sistemul de vectori Bc = {e1 , e2 , . . . , en }, unde e1 = (1, 0, 0, . . . , 0);
e2 = (0, 1, 0, . . . , 0); . . . ; en = (0, 0, 0, . . . , 1), este o bază a spaţiului Rn ,
numită baza canonică. Dimensiunea spaţiului Rn este n.
În R2 baza canonică este: Bc = {e1 = (1, 0), e2 = (0, 1)} şi dimensiunea
spaţiului este 2.
În R3 baza canonică este: Bc = {e1 = (1, 0, 0), e2 = (0, 1, 0), e3 =
(0, 0, 1)} şi dimensiunea spaţiului este 3.
7
12) Fie ı̂n (R3 , R) vectorii v1 = (1, 1, 0), v2 = (1, 0, 1), v3 = (0, 1, 1).
Se arată că aceşti vectori sunt liniar independenţi şi formează un sistem
de generatori. Prin urmare, B = {v1 , v2 , v3 } este o bază pentru R3 .
13) Vectorii {v1 = (1, 1), v2 = (−1, 0)} constituie o bază ı̂n (R2 , R).
14) În spaţiul vectorial R2 [X] = {p(X) = aX 2 + bX + c | a, b, c ∈ R},
baza canonică este Bc = {X 2 , X, 1}. Dimensiunea acestui spaţiu este 3.
Coordonatele lui p(X) ı̂n acastă bază sunt (a, b, c).
( ! )
a b
15) În spaţiul vectorial M2 (R) = | a, b, c, d ∈ R baza canonică
c d
este:
( ! ! ! !)
1 0 0 1 0 0 0 0
Bc = E1 = , E2 = , E3 = , E4 = .
0 0 0 0 1 0 0 1
8
3 0
1 2 şi are rangul 2. Deci vectorii sunt liniar independenţi.
−1 1
Teoremă. Vectorii v1 = (a11 , a21 , . . . , an1 ), v2 = (a12 , a22 , . . . , an2 ), . . . ,
vn = (a1n , a2n , . . . , ann ) formează o bază dacă şi numai dacă determinantul
a11 a12 . . . a1n
a
21 a22 . . . a2n
matricei T = este nenul.
... ... ... ...
x
3
2
De exemplu, vectorul v = (2, 3, 5) are coordonatele vBc = 3
ı̂n Bc .
5
9
Într-adevăr, are loc:
v = (2, 3, 5) = (2, 0, 0) + (0, 3, 0) + (0, 0, 5) =
= 2(1, 0, 0) + 3(0, 1, 0) + 5(0, 0, 1) = 2e1 + 3e2 + 5e3 .
19) În (R3 , R) fie B = {v1 = (1, 0, 1), v2 = (2, −1, 1), v3 = (0, 1, −1)}
bază.
α1
Vectorul v = (2, 3, 5) are coordonatele vB = α2 ı̂n baza B, pe care
α3
urmează să le determinăm.
1 2 0
v = α1 v1 + α2 v2 + α3 v3 = α1 0 + α2 −1 + α3 1 =
1 1 −1
α1 2α2 0 α1 + 2α2
0 + −α2 + α3 = −α2 + α3 .
=
α1 α2 −α3 α1 + α2 − α3
Obţinem sistemul:
α1 + 2α2 = 2
−α2 + α3 = 3 ,
α1 + α2 − α3 = 5
8
de unde rezultă: α1 = 8, α2 = −3, α3 = 0, deci vB = −3 .
10
Exemplu.
20) În (R3 , R) fie B = {e1 = (1, 0, 1), e2 = (2, −1, 1), e3 = (0, 1, −1)} şi
F = {f1 = (0, 0,−2), f2 = (1, 1, 2), f3 = (3, 1, 0)} baze.
1 2 0 0 1 3
Într-adevăr, 0 −1 1 = 2 6= 0, respectiv 0 1 1 = 4 6= 0.
1 −1 −2 2 0
1
Pentru a determina matricea de trecere de la baza B la baza F , se exprimă
vectorii bazei F ı̂n raport cu e1 , e2 , e3 :
f1 = t11 e1 + t21 e2 + t31 e3 = (t11 + 2t21 , −t21 + t31 , t11 + t21 − t31 ).
Dar f1 = (0, 0, −2), rezultă sistemul:
t11 + 2t21 = 0
−t21 + t31 = 0 ,
t11 + t21 − t31 = −2
−2
de unde: t11 = −2, t21 = 1, t31 = 1, deci (f1 )B = 1
.
1
f2 = t12 e1 + t22 e2 + t32 e3 = (1, 1, 2), rezultă:
t12 + 2t22 = 1
−t22 + t32 = 1 ,
t12 + t22 − t32 = 1
3
de unde: t12 = 3, t22 = −1, t32 = 0, deci (f2 )B =
−1 .
0
f3 = t13 e1 + t23 e2 + t33 e3 = (3, 1, 0), rezultă:
t13 + 2t23 = 3
−t23 + t33 = 1 ,
t13 + t23 − t33 = 0
1
de unde: t13 = 1, t23 = 1, t33 = 2, deci (f3 )B = 1
.
2
Matricea formată pe coloane cu coordonatele vectorilor bazei F ı̂n baza
B este matricea de trecere de la B la F :
−2 3 1
TBF = 1 −1 1 .
1 0 2
11
Proprietăţi.
1) Matricea de trecere de la o bază la alta este nesingulară: detTBF 6= 0,
−1
deci există TBF şi are loc:
−1
TBF = TF B .
α1
α2
2) Fie v ∈ V un vector având coordonatele ı̂n baza B: vB = .. şi
.
αn
β1
β2
coordonatele ı̂n baza F : vF = .. . Are loc relaţia: vB = TBF · vF
.
βn
Exemplu.
21) În (R3 , R) fie Bc = {e1 = (1, 0, 0), e2 = (0, 1, 0), e3 = (0, 0, 1)} baza
canonică şi B = {v1 = (1, 1, 0), v2 = (1, 0, 1), v3 = (0, 1, 1)} un sistem de
vectori.
1 1 0
B este o bază a spaţiului R3 deoarece: detT = 1 0 1 = −2 6= 0.
0 1 1
Matricea de trecere de la Bc la B este chiar matricea T :
1 1 0
TBc B =T = 1 0 1
0 1 1
Inversa sa este:
1 1 1
−
2 2 2
−1 −1 1
1 1 1 1
TBBc = TB−1
= − −1 1 −1 = −
cB
2
2 2 2
1 −1 −1
1 1 1
−
2 2 2
2
Vectorul v = (2, 3, 5) are coordonatele ı̂n baza Bc : vBc = 3 . Pentru
5
a determina coordonatele lui v ı̂n baza B, scriem: v = α1 v1 + α2 v2 + α3 v3 =
12
α1 (1, 1, 0) + α2 (1, 0, 1) + α3 (0, 1, 1) = (α1 + α2 , α1 + α3 , α2 + α3 ) şi obţinem
sistemul:
α1 + α2 = 2
α1 + α3 = 3 ,
α2 + α3 = 5
0
de unde rezultă: α1 = 0, α2 = 2, α3 = 3, deci vB = 2 .
3
Coordonatele lui v ı̂n baza B pot fi determinate şi astfel:
Legătura dintre vBc şi vB este dată de formula: vBc = TBc B · vB ı̂n care
vBc se exprimă ı̂n funcţie de vB .
Are loc: vB = TBBc · vBc = TB−1 cB
· vBc
−1 −1 1 2 0
1
Obţinem vB = − −1 1 −1 3 = 2 .
2
1 −1 −1 5 3
13
9) În R2 [X] considerăm:
14