Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAP. 3
Cuprins
Exerciţii propuse.
1
3.1. Forme liniare. Definiţie.
Exemple.
1) f : R2 [X] → R, f (aX 2 + bX + c) = a + b + c este o formă liniară.
Într-adevăr, fie p1 (X) = a1 X 2 + b1 X + c1 şi p2 (X) = a2 X 2 + b2 X + c2
două polinoame din R2 [X]. Calculăm:
f (p1 (X) + p2 (X)) = f ((a1 + a2 )X 2 + (b1 + b2 )X + (c1 + c2 )) =
= a1 + a2 + b 1 + b 2 + c 1 + c 2 ,
f (p1 (X)) + f (p2 (X)) = f (a1 X 2 + b1 X + c1 ) + f (a2 X 2 + b2 X + c2 ) =
= a1 + b 1 + c 1 + a2 + b 2 + c 2 ,
⇒ f (p1 (X) + p2 (X)) = f (p1 (X)) + f (p2 (X)).
Fie α ∈ R, p(X) = aX 2 + bX + c ∈ R2 [X]. Calculăm:
f (αp(X)) = f (αaX 2 + αbX + αc) = αa + αb + αc,
αf (p(X)) = αf (aX 2 + bX + c) = α(a + b + c) = αa + αb + αc,
⇒ f (αp(X)) = αf (p(X)).
Deci au loc condiţiile (1) şi (2) din definiţie, adică f este o formă liniară.
2) Să se verifice dacă f : R3 → R, f (x1 , x2 , x3 ) = 2x1 + x2 + 4x3 + 1 este
o formă liniară.
Fie α ∈ R, atunci:
f (αv) = f (αx1 , αx2 , αx3 ) = 2αx1 + αx2 + 4αx3 + 1,
αf (v) = αf (x1 , x2 , x3 ) = α(2x1 + x2 + 4x3 + 1) = 2αx1 + αx2 + 4αx3 + α.
Pentru α 6= 1 ⇒ f (αv) 6= αf (v), deci f nu este o formă liniară.
2
3.2. Proprietăţi. Spaţiu dual. Bază duală.
n
P
Deci expresia analitică a lui f ı̂n baza B este: f (v) = x i ai .
i=1
Exemplu.
3) Fie Bc = {X 2 , X, 1} baza canonică a lui R2 [X]. Forma liniară definită
la exemplul 1):
f : R2 [X] → R, f (aX 2 + bX + c) = a + b + c
f (X 2 ) = 1, f (X) = 1, f (1) = 1.
3
p(X) = α(X 2 − 3) + β(2X + 1) + γ(X + 1) =
= αX 2 + (2β + γ)X − 3α + β + γ
α=a
α=a
⇒ 2β + γ = b ⇒ β = −3a + b − c
−3α + β + γ = c γ = 6a − b + 2c
2
Obţinem: p(X) = a(X − 3) + (−3a + b − c)(2X + 1) + (6a − b + 2c)(X + 1).
Avem:
f (p(X)) = αf (X 2 − 3) + βf (2X + 1) + γf (X + 1)
= (−2)α + 3β + 2γ
Înlocuind α, β, γ se regăseşte:
f (p(X)) = (−2)a + 3(−3a + b − c) + 2(6a − b + 2c)
= a + b + c.
Fie p(X) = 2X 2 − 5X + 1, atunci: f (p(X)) = 2 − 5 + 1 = −2.
Exprimat ı̂n raport cu baza B, polinomul p(X) se scrie:
4
P3. Spaţiul dual V ∗ al unui spaţiu vectorial V are aceeaşi dimensiune ca
şi V .
Demonstraţie. Fie B = {e1 , e2 , . . . , en } o bază a lui V .
Construim B ∗ ⊂ V ∗ o mulţime formată din n elemente, B ∗ = {ε1 , ε2 , . . . , εn },
n
astfel: εi : V → K, εi (v) = xi , unde v =
P
xi e i .
i=1
Pe vectorii bazei B, funcţiile εi iau respectiv valorile:
∀v ∈ V, (α1 ε1 + α2 ε2 + . . . + αn εn )(v) = 0.
5
Observaţie. Coordonatele unei forme liniare ı̂n baza duală B ∗ sunt
coeficienţii formei ı̂n baza B.
Exemple.
4) Fie B = {v1 = (1, 1, 1), v2 = (0, 1, 1), v3 = (0, 0, 1)} o bază a lui R3 .
Spaţiul dual (R3 )∗ are dimensiunea 3 = dim(R3 ). Să determinăm baza
duală B ∗ .
Notăm B ∗ = {f1 , f2 , f3 }, unde fi : R3 → R sunt definite prin:
6
α1 + α2 + 3α3 = 0
⇒ 2α1 + α2 − 2α3 = 0
3α1 + 2α2 + aα3 = 0
Formele f1 , f2 , f3 sunt liniar independente dacă sistemul de mai sus
admite numai soluţia α1 = α2 = α3 = 0. Sistemul are soluţie unică dacă
1 1 3
determinantul său este nenul: 2 1 −2 = −a + 1 6= 0 ⇒ a 6= 1.
3 2 a
Pentru a 6= 1, f1 , f2 , f3 sunt liniar independente şi deoarece dim(R3 )∗ =
dimR3 = 3, rezultă că formele f1 , f2 , f3 formează o bază a lui (R3 )∗ .