Sunteți pe pagina 1din 7

ALGEBRĂ LINIARĂ

CAP. 3

Cuprins

Forme liniare. Definiţie.


Proprietăţi. Spaţiu dual. Bază duală.

Exerciţii propuse.

LECTOR UNIV. DR. CIOBANU MONICA

1
3.1. Forme liniare. Definiţie.

Fie V un spaţiu vectorial peste un corp K.


Definiţie. O funcţie f : V → K se numeşte formă liniară dacă verifică
următoarele condiţii:
(1) f (u + v) = f (u) + f (v), ∀u, v ∈ V ,
(2) f (αu) = αf (u), ∀α ∈ K, ∀u ∈ V .
Observaţie. Condiţiile (1) şi (2) sunt echivalente cu condiţia:

(∗) f (αu + βv) = αf (u) + βf (v), ∀α, β ∈ K, ∀u, v ∈ V.

Exemple.
1) f : R2 [X] → R, f (aX 2 + bX + c) = a + b + c este o formă liniară.
Într-adevăr, fie p1 (X) = a1 X 2 + b1 X + c1 şi p2 (X) = a2 X 2 + b2 X + c2
două polinoame din R2 [X]. Calculăm:
f (p1 (X) + p2 (X)) = f ((a1 + a2 )X 2 + (b1 + b2 )X + (c1 + c2 )) =
= a1 + a2 + b 1 + b 2 + c 1 + c 2 ,
f (p1 (X)) + f (p2 (X)) = f (a1 X 2 + b1 X + c1 ) + f (a2 X 2 + b2 X + c2 ) =
= a1 + b 1 + c 1 + a2 + b 2 + c 2 ,
⇒ f (p1 (X) + p2 (X)) = f (p1 (X)) + f (p2 (X)).
Fie α ∈ R, p(X) = aX 2 + bX + c ∈ R2 [X]. Calculăm:
f (αp(X)) = f (αaX 2 + αbX + αc) = αa + αb + αc,
αf (p(X)) = αf (aX 2 + bX + c) = α(a + b + c) = αa + αb + αc,
⇒ f (αp(X)) = αf (p(X)).
Deci au loc condiţiile (1) şi (2) din definiţie, adică f este o formă liniară.
2) Să se verifice dacă f : R3 → R, f (x1 , x2 , x3 ) = 2x1 + x2 + 4x3 + 1 este
o formă liniară.
Fie α ∈ R, atunci:
f (αv) = f (αx1 , αx2 , αx3 ) = 2αx1 + αx2 + 4αx3 + 1,
αf (v) = αf (x1 , x2 , x3 ) = α(2x1 + x2 + 4x3 + 1) = 2αx1 + αx2 + 4αx3 + α.
Pentru α 6= 1 ⇒ f (αv) 6= αf (v), deci f nu este o formă liniară.

2
3.2. Proprietăţi. Spaţiu dual. Bază duală.

P1. Fie V un spaţiu vectorial cu dimV = n. Atunci o formă liniară este


bine determinată dacă şi numai dacă se cunosc valorile ei pe vectorii unei
baze.
Demonstraţie. Fie B = {e1 , e2 , . . . , en } o bază a lui V .
Dacă se cunoaşte expresia analitică a lui f , adică f (v), ∀v ∈ V , atunci
este evident că se cunosc valorile lui f pe vectorii bazei: f (e1 ), f (e2 ), . . . ,
f (en ).
Reciproc, dacă se cunosc valorile: f (e1 ) = a1 , f (e2 ) = a2 , . . . , f (en ) = an ,
putem calcula f (v), ∀v ∈ V .  
x1
 x2  n
 
Fie v ∈ V un vector arbitrar, vB =  .. 
P
, adică v = xi ei . Avem:

 .  i=1
xn
n n n
!
X X X
f (v) = f xi ei = xi f (ei ) = x i ai
i=1 i=1 i=1

n
P
Deci expresia analitică a lui f ı̂n baza B este: f (v) = x i ai .
i=1

Exemplu.
3) Fie Bc = {X 2 , X, 1} baza canonică a lui R2 [X]. Forma liniară definită
la exemplul 1):

f : R2 [X] → R, f (aX 2 + bX + c) = a + b + c

ia următoarele valori pe vectorii bazei canonice:

f (X 2 ) = 1, f (X) = 1, f (1) = 1.

Fie B = {X 2 − 3, 2X + 1, X + 1} o bază a lui R2 [X]. Coeficienţii lui f


ı̂n baza B sunt:
f (X 2 − 3) = 1 − 3 = −2
f (2X + 1) = 2 + 1 = 3
f (X + 1) = 1 + 1 = 2
Să determinăm expresia analitică a lui f ı̂n baza B.
Un polinom p(X) = aX 2 + bX + c se scrie ı̂n baza B astfel:

3
p(X) = α(X 2 − 3) + β(2X + 1) + γ(X + 1) =
= αX 2 + (2β + γ)X − 3α + β + γ
 
 α=a
  α=a

⇒ 2β + γ = b ⇒ β = −3a + b − c
−3α + β + γ = c γ = 6a − b + 2c

 

2
Obţinem: p(X) = a(X − 3) + (−3a + b − c)(2X + 1) + (6a − b + 2c)(X + 1).
Avem:
f (p(X)) = αf (X 2 − 3) + βf (2X + 1) + γf (X + 1)
= (−2)α + 3β + 2γ
Înlocuind α, β, γ se regăseşte:
f (p(X)) = (−2)a + 3(−3a + b − c) + 2(6a − b + 2c)
= a + b + c.
Fie p(X) = 2X 2 − 5X + 1, atunci: f (p(X)) = 2 − 5 + 1 = −2.
Exprimat ı̂n raport cu baza B, polinomul p(X) se scrie:

p(X) = 2(X 2 − 3) − 12(2X + 1) + 19(X + 1)

şi obţinem de asemenea

f (p(X)) = (−2) · 2 + 3 · (−12) + 2 · 19 = −2.

P2. Mulţimea formelor liniare definite pe V :

{f : V → K | f (αu + βv) = αf (u) + βf (v)} = V ∗

formează un spaţiu vectorial.


Acest spaţiu se notează cu V ∗ şi se numeşte spaţiul vectorial dual al
lui V .
Demonstraţie. Pe mulţimea V ∗ definim operaţiile de adunare şi ı̂nmulţire
cu scalari.
Fie f, g : V → K două forme liniare. Suma lor:

f + g : V → K, (f + g)(v) = f (v) + g(v)

este o formă liniară.


Fie λ ∈ K şi f : V → K o formă liniară. Atunci:

λf : V → K, (λf )(v) = λf (v)

este o formă liniară.

4
P3. Spaţiul dual V ∗ al unui spaţiu vectorial V are aceeaşi dimensiune ca
şi V .
Demonstraţie. Fie B = {e1 , e2 , . . . , en } o bază a lui V .
Construim B ∗ ⊂ V ∗ o mulţime formată din n elemente, B ∗ = {ε1 , ε2 , . . . , εn },
n
astfel: εi : V → K, εi (v) = xi , unde v =
P
xi e i .
i=1
Pe vectorii bazei B, funcţiile εi iau respectiv valorile:

ε1 (e1 ) = 1, ε1 (e2 ) = 0, . . . , ε1 (en ) = 0,


ε2 (e1 ) = 0, ε2 (e2 ) = 1, . . . , ε2 (en ) = 0,
...
εn (e1 ) = 0, εn (e2 ) = 0, . . . , εn (en ) = 1.

Arătăm că B ∗ este o bază a lui V ∗ .


1) Fie α1 ε1 + α2 ε2 + . . . + αn εn = 0, adică:

∀v ∈ V, (α1 ε1 + α2 ε2 + . . . + αn εn )(v) = 0.

Pentru v = e1 avem: (α1 ε1 + α2 ε2 + . . . + αn εn )(e1 ) = 0 ⇒ α1 = 0.


Pentru v = e2 avem: (α1 ε1 + α2 ε2 + . . . + αn εn )(e2 ) = 0 ⇒ α2 = 0.
...
Pentru v = en avem: (α1 ε1 + α2 ε2 + . . . + αn εn )(en ) = 0 ⇒ αn = 0.
Rezultă că α1 = α2 = . . . = αn = 0.
Deci B ∗ este liniar independentă.
2) Fie f ∈ V ∗ o formă liniară având expresia analitică ı̂n baza B:
n
X n
X
f (v) = xi ai , unde v = xi ei ∈ V.
i=1 i=1

Dar εi (v) = xi , adică ε1 (v) = x1 , ε2 (v) = x2 ,. . ., εn (v) = xn . Obţinem:


f (v) = x1 a1 + x2 a2 + . . . + xn an =
= a1 ε1 (v) + a2 ε2 (v) + . . . + an εn (v) =
= (a1 ε1 + a2 ε2 + . . . + an εn )(v), ∀v ∈ V
⇒ f = a1 ε 1 + a2 ε 2 + . . . + an ε n .
Deci B ∗ este sistem de generatori.
Din 1) şi 2) rezultă că B ∗ este o bază a lui V ∗ .
Deci dimV = n ⇒ dimV ∗ = n.
B ∗ se numeşte baza duală a bazei B.

5
Observaţie. Coordonatele unei forme liniare ı̂n baza duală B ∗ sunt
coeficienţii formei ı̂n baza B.
Exemple.
4) Fie B = {v1 = (1, 1, 1), v2 = (0, 1, 1), v3 = (0, 0, 1)} o bază a lui R3 .
Spaţiul dual (R3 )∗ are dimensiunea 3 = dim(R3 ). Să determinăm baza
duală B ∗ .
Notăm B ∗ = {f1 , f2 , f3 }, unde fi : R3 → R sunt definite prin:

f1 (v1 ) = 1, f1 (v2 ) = 0, f1 (v3 ) = 0,


f2 (v1 ) = 0, f2 (v2 ) = 1, f2 (v3 ) = 0,
f3 (v1 ) = 0, f3 (v2 ) = 0, f3 (v3 ) = 1.

Fie v = (x, y, z) ∈ R3 un vector arbitrar. Trebuie să calculăm f1 (v),


f2 (v), f3 (v).
Scriem vectorul v ı̂n baza B:
v =α1 v1 + α2 v2 + α3 v3 ⇔ (x,  y, z) = (α1 , α1 + α2 , α 1
+ α2 +α3 )
 x = α1
  α1 = x
 x
⇔ y = α1 + α2 ⇔ α2 = y − x ⇒ vB =  y − x  
.
α3 = z − y z−y
 

z = α1 + α2 + α3 
Deci v = xv1 + (y − x)v2 + (z − y)v3 . Obţinem:
f1 (v) = xf1 (v1 ) + (y − x)f1 (v2 ) + (z − y)f1 (v3 ) = x,
f2 (v) = y − x,
f3 (v) = z − y.
5) Să se determine a ∈ R astfel ı̂ncât:

f1 (x1 , x2 , x3 ) = x1 + 2x2 + 3x3


f2 (x1 , x2 , x3 ) = x1 + x2 + 2x3
f3 (x1 , x2 , x3 ) = 3x1 − 2x2 + ax3

să formeze o bază ı̂n (R3 )∗ .


Fie α1 f1 + α2 f2 + α3 f3 = 0 ⇔
∀(x1 , x2 , x3 ) ∈ R3 , (α1 f1 + α2 f2 + α3 f3 )(x1 , x2 , x3 ) = 0, adică
α1 (x1 + 2x2 + 3x3 ) + α2 (x1 + x2 + 2x3 ) + α3 (3x1 − 2x2 + ax3 ) = 0 ⇔
x1 (α1 + α2 + 3α3 ) + x2 (2α1 + α2 − 2α3 ) + x3 (3α1 + 2α2 + aα3 ) = 0

6


 α1 + α2 + 3α3 = 0
⇒ 2α1 + α2 − 2α3 = 0


3α1 + 2α2 + aα3 = 0
Formele f1 , f2 , f3 sunt liniar independente dacă sistemul de mai sus
admite numai soluţia α1 = α2 = α3 = 0. Sistemul are soluţie unică dacă
1 1 3

determinantul său este nenul: 2 1 −2 = −a + 1 6= 0 ⇒ a 6= 1.


3 2 a
Pentru a 6= 1, f1 , f2 , f3 sunt liniar independente şi deoarece dim(R3 )∗ =
dimR3 = 3, rezultă că formele f1 , f2 , f3 formează o bază a lui (R3 )∗ .

3.3. Exerciţii propuse.


Să se arate că aplicaţiile:
1) f : R2 → R, f (x1 , x2 ) = 5x1 − x2
2) f : R3 → R, f (x1 , x2 , x3 ) = 3x1 − 2x2 + 4x3
3) f : R3 → R, f (x1 , x2 , x3 ) = −x1 + x2 + 2x3
sunt forme liniare.
4) Fie B = {v1 = (1, 3), v2 = (2, 5)} o bază a lui R2 . Să se determine
baza duală B ∗ .
5) Fie B = {v1 = (1, 0, 1), v2 = (3, 1, 0), v3 = (0, 1, −2)} o bază a lui R3 .
Să se determine baza duală B ∗ .

S-ar putea să vă placă și