Sunteți pe pagina 1din 8

CAPITOLUL XIV.

DISPOZITIVE AUDIO

Apariţia tehnologiilor multimedia a impus ca în configuraţia PC-urilor să intre şi


componente audio performante.
Dispozitivele audio ale PC-urilor actuale sunt de obicei reprezentate de un adaptor
audio pe o placă de extensie, care se instalează într-un slot de magistrală al calculatorului.
Aceste adaptoare se pot găsi şi direct pe placa de bază a unora dintre sistemele actuale, la fel
ca adaptoarele video. Adaptorul furnizează jacuri pentru boxe, microfon şi uneori pentru alte
dispozitive, cum ar fi un joystick sau hardul MIDI. Din punct de vedere soft, adaptorul audio
are nevoie de suportul unui driver, care se instalează direct dintr-o aplicaţie sau din sistemul
de operare al calculatorului. În acest capitol se vor prezenta doar dispozitivele audio care se
găsesc în PC-urile actuale, funcţiile lor şi modul în care se instalează şi se lucrează cu ele.

14.1. Standarde audio

La început, adaptoarele audio au fost utilizate numai pentru jocuri. La sfârşitu1 anilor
’80, câteva firme, printre care AdLiB, Roland şi Creative Labs, au început să lanseze produse
audio. În 1989, Creative Labs a lansat Game Blaster, care furniza sunet stereo pentru mai
multe jocuri. Problema era că aceste plăci erau mult mai scumpe decât jocurile. În plus,
deoarece la acea vreme nu existau standarde pentru sunet, placa de sunet selectată se putea
dovedi nefolositoare pentru alte jocuri.
Aproape în acelaşi timp cu placa Game Blaster, a devenit disponibil pentru PC un hard
care suporta interfaţa MIDI (Musical Instrument Digital lnterface). Totuşi, în acel moment, un
astfel de hard era utilizat numai în aplicaţii de înregistrare foarte specializate. Pe măsura ce
suportul MIDI a devenit o caracteristică obişnuită a instrumentelor muzicale, a devenit şi o
placă suplimentară mai accesibilă.
Câteva luni după apariţia plăcii Game Blaster, firma Creative Labs a anunţat adaptorul
audio Sound Blaster. Acesta era compatibil cu placa de sunet AdLiB şi cu Game Blaster şi
conţinea un jac pentru microfon şi un port MIDI pentru conectarea PC-ului la un sintetizator
sau la un alt instrument muzical electronic. În final, adaptorul audio putea fi folosit şi în alte
aplicaţii decât jocurile.
Din păcate, la fel ca în 1989, nu exista încă nici un standard oficial pentru adaptoarele
audio de PC. În multe dintre zonele industriei de calculatoare, standardele rezultă spontan,
datorita acceptării pe scară largă a produselor firmelor care au poziţie de lider într-un anumit
segment de piaţă. Aceste standarde se numesc standarde de facto, spre deosebire de
standardele de jure, care sunt ratificate oficial de producătorii implicaţi în procesul de
dezvoltare.
În ultimii ani, unii dintre producătorii de adaptoare audio s-au luptat pentru a obţine
dominaţia pe piaţă şi astfel, există câteva mărci cunoscute. Totuşi, nu există nici un dubiu ca
liderul în domeniu este Creative Labs, firma ale cărei adaptoare audio Sound Blaster domină
piaţa şi au devenit standardul de facto. În consecinţă, aproape toate adaptoarele audio de pe
piaţă emulează adaptorul Creative Labs Sound Blaster. Interfata Creative Labs Sound Blaster
este emulata de majoritatea produselor hard, iar pentru ea au fost scrise majoritatea driverelor.
În prezent, adaptoarele audio sunt folosite în mai multe scopuri, printre care:
- adăugarea sunetului stereo la softul multimedia de divertisment (jocuri);
- mărirea eficacităţii softului educaţional, mai ales a celui pentru copii;
- adăugarea de efecte de sunet la softul de instruire şi la prezentările economico-
financiare;

1
- crearea de muzică prin utilizarea hardului şi softului MIDI;
- adăugarea de observaţii sonore în fişiere;
- conferinţe audio şi telefonie prin reţea;
- adăugarea de efecte de sunet la evenimente ale sistemului de operare;
- redarea CD-urilor audio.

14.2. Aplicaţiile dispozitivelor audio

14.2.1. Jocurile

Iniţial, adaptoarele audio au fost concepute pentru jocuri. De fapt, multe adaptoare
conţin o interfaţă pentru joc, reprezentată de un conector la care se ataşează un dispozitiv de
control al jocului (de obicei un joystick sau palete de control). Unele adaptoare folosesc
această interfaţă şi pentru a conecta un dispozitiv MIDI. Portul de joc este o zonă de
potenţiale conflicte, deoarece şi alte plăci, de exemplu plăcile de tip multi I/O, pe care multe
PC-uri le folosesc pentru a asigura porturi seriale şi paralele, dispun de o interfaţă pentru joc.
Rezultatul poate fi un conflict de adrese de port I/O, deoarece majoritatea interfeţelor de joc
folosesc aceleaşi adrese de port I/0. În aceste cazuri, cel mai bine este să se utilizeze interfaţa
de joc a adaptorului audio şi să se dezactiveze oricare alta din sistem, mai ales dacă vor fi
utilizate dispozitive MIDI.

14.2.2. Aplicaţii multimedia

O placă de sunet este o cerinţă obligatorie în cazul aplicaţiilor multimedia. Termenul


multimedia cuprinde mai multe tehnologii de PC, dar în principal imaginile, sunetul şi
stocarea. În esenţă, multimedia înseamnă capacitatea de a compune pe calculator imagini, date
şi sunet într-o experienţă senzorială combinată. În sens practic, multimedia înseamnă
adăugarea în sistem a unui adaptor audio, a unei unităţi de CD-ROM şi a un or boxe sau căşti
cu microfon.
Firma Microsoft a fost cea care a constituit organizaţia denumită Multimedia PC
(MPC) Marketing Council, care să genereze standarde pentru sistemele MPC. Aceasta a
elaborat câteva standarde MPC şi a oferit licenţă pentru emblema şi marca ei producătorilor al
căror hard şi soft respecta aceste standarde.
Pe lângă hardware, specificaţiile MPC definesc şi capacităţile audio ale sistemului
multimedia. Aceste capacităţi trebuie să includă înregistrarea şi redarea (eşantionare PCM
liniară) semnalelor audio digitale, sinteza de muzică şi mixarea audio.

14.3. Tipuri de fişiere de sunet


Sunetul este un fenomen fizic care reprezintă o variaţie rapidă a presiunii aerului.
Pentru a putea lucra cu sunetele, calculatorul are nevoie de o formă a acestora. În electronică,
sunetul are o formă corespondentă, numită componentă audio analogică, care foloseşte
semnale electrice pentru a reprezenta intensitatea undelor acustice. PC-ul transformă aceste
semnale electrice în componente audio digitale, care sunt compatibile cu procesoarele, cu alte
circuite digitale şi cu sistemele acustice.
Sunetele stocate în PC pot fi organizate sub forma unor fişiere de două tipuri: de sunet
şi MIDI.

14.3.1. Fişiere de sunet

Fişierele de sunet folosesc formate ca: WAV, VOC, AU şi AIFF. Fişierele de sunet

2
conţin datele formelor de unde (waveform), adică înregistrări de sunete analogice, care au fost
apoi digitizate pentru a fi stocate pe un calculator. Aşa cum se pot stoca imagini grafice cu
diferite rezoluţii, fişierele de sunet pot avea rezoluţii, calitatea sunetului reflectându-se în
mărimea fişierului.
Diferenţa, în ceea ce priveşte dimensiunea fişierelor, dintre nivelurile de rezoluţie
audio minimă şi maximă este foarte mare. Fişierele de sunet de calitate CD pot ocupa spaţii
mari pe disc. La această rată, o secvenţă audio de 60 de secunde va ocupa peste 10 MB de
spaţiu de stocare. Pentru aplicaţiile care nu au nevoie de o rezoluţie atât de mare, cum ar fi
adnotările vocale, pentru semnalul audio este suficientă calitatea telefonică, rezultând fişiere
mult mai mici.

14.3.2. Fişiere MIDI

Al doilea tip de fişier de sunet este fişierul MIDI, care diferă de WAV la fel cum
diferă grafica vectorială de cea bitmap. Fişierele MIDI, care folosesc extensii MID sau RMI,
sunt fişiere în totalitate digitale, care nu conţin înregistrări de sunete, ci instrucţiuni pe care
hardul audio le foloseşte pentru a genera sunetul. La fel cum adaptoarele video 3D folosesc
instrucţiuni şi texturi pentru a crea imagini pe care calculatorul le afişează, adaptoarele audio
cu capacităţi MIDI utilizează fişierele MIDI la sintetizarea muzicii.
MIDI este un limbaj puternic de programare dezvoltat în anii '80 pentru a permite
instrumentelor muzicale electronice să comunice. MIDI a fost standardul care a revoluţionat
industria de muzică electronică, o industrie care de atunci respinge aproape toate încercările
de standardizare hard a unor sisteme particulare. Folosind standardul MIDI se pot crea, stoca,
edita şi reda fişiere de muzică pe calculator, fie în tandem cu un instrument muzical
electronic, de obicei un sintetizator cu claviatură, fie doar cu calculatorul.
Spre deosebire de alte tipuri de fişiere de sunet, mesajele MIDI necesită un spaţiu de
stocare relativ mic. O oră de muzică stereo, stocată în format MIDI, necesită mai puţin de 500
KB. Pentru a oferi multă muzică fără a consuma un spaţiu excesiv pe disc, multe jocuri
folosesc sunete MIDI în locul celor înregistrate.
Un fişier MIDI este de fapt o reprezentare digitală a unei partituri muzicale. El este
compus dintr-o colecţie de canale separate, fiecare dintre ele reprezentând un alt instrument
muzical şi un alt tip de sunet. Fiecare canal specifică frecvenţa şi durata notelor care vor fi
redate de acel instrument, la fel ca o partitură.
Cel mai mare dezavantaj al tehnologiei MIDI este faptul că tehnologia de redare se
limitează la sunetele care pot fi sintetizate uşor. Cel mai evident neajuns este faptul că
fişierele MIDI nu pot reproduce voci (exceptând efectele de cor sintetizate).
Deoarece fişierele MIDI constau din instrucţiuni digitale, ele pot fi editate mult mai
uşor decât pe fişierele WAV. Dacă dispunem de un soft corespunzător, putem selecta oricare
dintre canalele unui fişier MIDI şi putem schimba notele, instrumentul folosit la redarea lor şi
multe dintre atributele care afectează sunetul produs de PC. Unele pachete soft pot produce
chiar partituri cu muzică din fişierele MIDI, folosind notaţia muzicală standard. Un
compozitor poate scrie o piesă muzicală direct pe calculator, o poate edita dacă este nevoie şi
apoi poate tipări partitura, pentru a fi citită şi de alţi muzicieni.
Softul de bază care permite redarea fişiere MlDI este conţinut în Windows 9x şi 2000
sub forma aplicaţiei Media Player, împreună cu o selecţie de fişiere MIDI. Totuşi, pentru
capacităţile MIDI complete, este necesar un soft de secvenţiere, care să controleze tempoul
fişierelor MIDI şi sunetele utilizate la redarea lor sau să taie şi să lipească diverse secvenţe
muzicale preînregistrate.
Multe adaptoare audio sunt distribuite împreună cu o selecţie de produse soft care
asigură câteva capacităţi MIDI, iar pe Internet se găsesc o mulţime de instrumente freeware şi

3
shareware; dar softul cel mai puternic, care permite crearea, editarea şi manevrarea fişierelor
MIDI, trebuie achiziţionat separat.
Diferitele tipuri de fişiere pot fi compactate sub forma unor fişiere mp3, fişierele audio
reducându-se la aproximativ 1/12 din spaţiul pe care l-ar ocupa iniţial.

14.4. Înregistrarea

Aproape toate adaptoarele audio au un jac pentru o intrare audio. Dacă avem un
microfon, ne putem înregistra vocea. Utilizând aplicaţia Sound Recorder, inclusă în toate
versiunile de Microsoft Windows, putem reda, edita sau înregistra un fişier de sunet în
formatul WAV. În panoul Sounds din Control Panel se pot atribui fişiere WAV anumitor
evenimente Windows. Se pot folosi anumite sunete pentru a semnala evenimente importante,
de exemplu apariţia unei erori sau recepţionarea unui mesaj e-mail.
Prin intermediul acestei conexiuni, utilizatorii şi-au creat biblioteci care conţin mii de
fişiere WAV cu muzica din filme sau spectacole TV.

14.5. Caracteristicile adaptorului audio

Componentele de baza ale adaptorului audio sunt conectoarele, controlul de volum,


procesoarele de semnal digital multifuncţionale şi driverele de sunet. Caracteristicile lor sunt
prezentate mai jos.

14.5.1. Conectoarele

Majoritatea adaptoarelor audio au aceleaşi conectoare. Aceste minijacuri de 1/8 inci


asigură modalitatea de transmitere a semnalelor de la adaptor la boxe, căşti şi sisteme stereo şi
recepţionarea sunetelor de la microfon, CD player, casetofon sau sistem stereo. Cele patru
tipuri de conectoare ale adaptorului sunt prezentate în figura 14.5.1.1.

FIG. 14.5.1.1. Conectoare audio

a) Conectorul de ieşire de semnal analogic stereo sau audio. Conectorul de semnal de


ieşire analogic este utilizat pentru transmiterea semnalelor sonore de la adaptorul audio la un
dispozitiv din exteriorul calculatorului. Cablurile de la acest conector se pot lega la boxe
stereo, căşti sau la o staţie stereo. În cazul în care se conectează PC-ul la o staţie stereo,

4
sunetul va fi amplificat. Unele adaptoare, de exemplu Microsoft Windows Sound System,
furnizează pentru ieşirea de semnal două jacuri. Unul este pentru canalul stâng al semnalului
stereo; al doilea este pentru canalul drept.
b) Conector de intrare de semnal analogic stereo sau audio. Prin intermediul acestui
conector se pot înregistra sau mixa semnale sonore de la o sursă externă, de exemplu o staţie
stereo sau un videocasetofon, pe hard-discul calculatorului.
c) Conectorul pentru difuzoare/căşti. Acest conector există pe majoritatea
adaptoarelor audio. În schimb, conectorul de ieşire funcţionează şi ca o cale de transmitere a
semnalelor stereo de la adaptor la staţia stereo sau la boxe.
Dacă adaptorul are atât un conector de ieşire cât şi unul pentru difuzoare/ căşti, cel
pentru difuzoare/căşti furnizează un semnal amplificat, care poate alimenta căştile sau boxele.
Majoritatea adaptoarelor pot furniza pentru boxe un semnal cu o putere de cel mult 4 wati.
Semnalele pe care adaptorul le transmite prin conectorul de ieşire sunt amplificate. Conectorul
de ieşire asigură în general o reproducere mai buna a sunetului, deoarece se bazează pe un
amplificator extern incorporat în staţia stereo sau boxe, care este mult mai puternic decât
micul amplificator de pe adaptorul audio.
d) Conectorul de intrare pentru microfon sau semnal mono. Conectorul pentru intrare
de semnal mono este folosit la conectarea unui microfon cu care se poate înregistra pe disc
vocea sau alte sunete. Acest jac de microfon face posibilă înregistrează mono, deci nu este
potrivit pentru înregistrări muzicale de foarte bună calitate. Multe adaptoare audio folosesc
pentru îmbunătăţirea calităţii înregistrărilor caracteristica Automatic Gain Control (AGC -
controlul automat al amplificării), care ajustează nivelul de înregistrare din mers.
e) Conectorul pentru joystick. Este un conector D cu 15 pini, la care se poate ataşa
orice joystick standard sau controller de joc. Dacă se achiziţionează un adaptor Y opţional,
portul joystick poate accepta uneori două dispozitive. Multe calculatoare au un port de
joystick, ca parte a unui circuit multi-I/O de pe placa de bază sau de pe o placă adaptoare.
f) Conectorul MIDI. Adaptoarele audio folosesc portul de joystick şi drept conector
MIDI. Doi dintre pinii conectorului sunt desemnaţi să transporte semnale la şi de la un
dispozitiv MIDI, de exemplu o claviatura electronică. De cele mai multe ori, va trebui
cumpărat separat un conector MIDI de la producătorul adaptorului audio, conector ce se
cuplează la portul de joystick şi care conţine două conectoare DIN cu 5 pini, utilizate de
dispozitivele MIDI, plus un conector pentru joystick. Deoarece dispozitivul MIDI şi joystick-
ul folosesc pentru semnale pini separaţi, ele se pot conecta în acelaşi timp.
g) Conectorul intern de tip pin. Majoritatea adaptoarelor audio dispun de un conector
intern de tip pin, care se poate folosi pentru a conecta direct la adaptor o unitate interna de
CD-ROM, prin intermediul unui cablu panglică. Această conexiune permite canalizarea
semnalelor audio de la CD-ROM direct în adaptorul audio, astfel încât să redea sunetul prin
intermediul boxelor calculatorului. Acest conector nu transporta date de la CD-ROM spre
magistrala de sistem, ci furnizează unităţii de CD-ROM un acces audio direct la boxe.
În figura 14.5.1.2. este reprezentată o placă de sunet Yamaha XG 744 cu următoarele
caracteristici: conectare – PCI, accelerare hardware – DirectSound, Full Duplex.

FIG. 14.5.1.2. Placă se sunet Yamaha

5
14.5.2. Controlul de volum

Unele adaptoare audio au o rotiţă pentru controlul volumului, lângă jacurile de


intrare/ieşire, dar plăcile de sunet sofisticate nu o au. Acest control este de obicei redundant,
atâta timp cât sistemul de operare sau soft-ul livrat cu adaptorul furnizează o combinaţie de
taste sau un cursor vizual care pot fi folosite la reglarea volumului.

14.5.3. Procesoare de semnal digital multifuncţionale

Multe adaptoare folosesc procesoare de semnal digital (DSP) pentru a elibera


procesorul sistemului de activităţi complexe, cum ar fi filtrarea zgomotului din înregistrări sau
din comprimarea audio. Circuitul DSP permite unui adaptor audio să fie un dispozitiv
multifuncţional.

14.5.4. Drivere de sunet

La fel ca pentru multe dintre componentele PC-ului, un driver asigură o legătură vitală
între un adaptor audio şi aplicaţia sau sistemul de operare care îl foloseşte. Sistemele de
operare ca Windows 9x, 2000 şi Windows NT conţin o bibliotecă mare de drivere pentru
majoritatea adaptoarelor audio de pe piaţă. De cele mai multe ori, aceste drivere sunt scrise de
producătorul adaptorului audio şi sunt doar distribuite de Microsoft. S-ar putea ca driverele
livrate împreuna cu adaptorul să fie mai recente decât cele incluse în sistemul de operare. Cele
mai recente drivere pentru o componenta hard pot fi găsite pe situl Web al producătorului sau
alt serviciu on-line.

14.6. Boxele

Prezentările reuşite, aplicaţiile media şi lucrul cu fişiere MIDI necesită boxe stereo
externe cu fidelitate foarte bună.
Plăcile de sunet asigură puţin sau deloc amplificarea necesară pentru a comanda
boxele externe. Deşi unele placi de sunet au mici amplificatoare de 4 waţi, acestea nu sunt
suficient de puternice pentru a comanda boxe de calitate. De asemenea, boxele convenţionale
aşezate lângă display pot genera interferenţe magnetice, cauzând distorsionarea culorilor şi a
obiectelor de pe ecran sau alterarea datelor înregistrate pe dischete sau pe alte medii
magnetice.
Pentru a rezolva aceste probleme, boxele pentru calculator trebuie să fie mici, eficiente
şi cu surse proprii de alimentare. De asemenea, ele trebuie să dispună de ecranare magnetică,
fie sub forma straturilor izolatoare adăugate în carcasa boxei, fie sub forma unei compensări
electronice a distorsiunii magnetice.
Calitatea sunetului depinde de calitatea boxelor. Un adaptor audio de 16 biţi poate
furniza boxelor un sunet mai bun, dar chiar şi un adaptor de 8 biţi sună bine prin intermediul
unei boxe bune. Pentru a evalua calitatea boxelor există trei criterii de bază:
Răspunsul în frecvenţă reprezintă măsura gamei de sunete de frecvenţă înaltă şi de
frecvenţă joasa pe care o boxă le poate reproduce. Gama ideala este de la 20 Hz la 20 KHz,
gama pe care o poate auzi omul. O boxă excepţională poate acoperi o gama cuprinsă între 30
Hz şi 23.000 Hz, iar modelele mai slabe pot acoperi numai o gama cuprinsă între 100 Hz şi
20.000 Hz. Răspunsul în frecvenţă este cea mai înşelătoare specificaţie, deoarece boxe care
redau aceeaşi gamă de sunete pot suna complet diferit.
Distorsiunea armonica totala (THD) reprezintă expresia distorsiunii sonore sau a
zgomotului generat prin amplificarea semnalului. Mai simplu, distorsiunea reprezintă
diferenţa dintre sunetul trimis către boxă şi sunetul pe care îl auzim. Distorsiunea totala se
măsoară procentual. Un nivel acceptabil de distorsiune este mai mic de 0,1 procente. Pentru
6
unele echipamente de înregistrare cu calitate CD, standardul obişnuit este 0,05 procente.
Unele boxe au o distorsiune totala de 10 procente sau mai mult. Căştile au de cele mai multe
ori o distorsiune de aproape 2 procente sau mai mică.
Numărul de waţi reprezintă amplificarea pentru comanda boxelor. Multe adaptoare
audio au amplificatoare incorporate, care furnizează până la opt waţi pe fiecare canal
(majoritatea furnizează 4 waţi). Totuşi, această putere nu este suficientă pentru a asigura un
sunet de calitate, de aceea multe boxe au amplificatoare interne. Prin acţionarea unui
comutator sau apăsarea unui buton, aceste boxe vor amplifica semnalele pe care le primesc de
la adaptorul audio.
Pentru alimentarea amplificatoarelor din ele, boxele pentru PC folosesc fie baterii fie
prin intermediul unui adaptor, sursa de curent alternativ.
La majoritatea boxelor există de asemenea un control de volum, deşi unele folosesc un
singur control pentru ambele boxe. Multe boxe pentru calculator dispun şi de un comutator
pentru reglarea dinamică a başilor (DBB). Acest buton asigură başi mai puternici şi sunete
înalte mai clare, indiferent de volum. Alte boxe au comutatoare pentru reglarea başilor şi a
sunetelor înalte sau un egalizator cu trei benzi pentru controlul frecvenţelor joase, medii şi
înalte. Dacă ne bazăm pe puterea adaptorului audio şi nu pe cea a amplificatorului incorporat
în boxe, controalele de volum şi de reglare a başilor nu au nici un efect.
Un minijac stereo de 1/8 inci conectează mufa de ieşire a adaptorului audio la una
dintre boxe. Boxa împarte apoi semnalul şi îl transmite, pe un cablu separat, la a doua boxă
(numita de multe ori „boxa satelit”).
În figura 14.6.1. sunt reprezentate boxe active de 240 W.

FIG. 14.6.1. Boxe

14.6. Microfoanele
Unele adaptoare audio sunt livrate împreună cu un microfon, dar majoritatea nu.
Microfonul este necesar pentru înregistrarea vocilor într-un fişier WAV. Alegerea unui
microfon este destul de simplă. Pentru a fi conectat la calculator, microfonul trebuie să aibă
un minijac de 1/8 inci care să se conecteze la intrarea de microfon sau de sunet a adaptorului
audio. Majoritatea microfoanelor au un comutator de pornire/oprire.
Ca şi boxele, microfoanele sunt evaluate prin gama de frecvenţe. Totuşi, aceasta nu
reprezintă un criteriu foarte important la cumpărare, deoarece vocea omului are o gamă
limitată. Dacă se înregistrează numai voci, se poate alege un microfon care acoperă o gamă
limitata de frecvenţe. Capacităţile de înregistrare ale unui microfon bun se extind la frecvenţe
în afara gamei în care se încadrează vocea.
Dacă se înregistrează muzică este necesară alegerea unui microfon scump, de foarte
bună calitate, dar care poate da rezultate mediocre dacă adaptorul audio nu este suficient de
bun.
Dacă înregistrările se fac într-un loc zgomotos, este necesară utilizarea unui microfon
unidirecţional, care împiedică înregistrarea sunetelor nedorite. Un microfon omnidirecţional
este cel mai bun pentru înregistrarea conversaţiilor în grup.

7
8