Sunteți pe pagina 1din 8

BORTOS NOEMIA XI C

ISTORICUL TUTUNULUI

Fumatul, obicei deosebit de daunator, ce constituie o problema de sanatate mondiala, a


devenit
centrul unei vaste campanii de prevenire si combatere în special, din momentul în care
cercetarea
medicala a ajuns la concluzia ca tutunul si implicit fumatul, stau la baza unui flagel teribil al
omenirii,
cancerul pulmonar.Tutunul dauneaza atât celor sanatosi, cât mai ales bolnavilor, el devine un
drog
minor sau drog de placere astfel ca dependenta de acesta se manifesta, cu mici particularitati,
ca orice
dependenta de adevaratele droguri.
Tutunul este o planta ierbacee cu ciclu de viata anual, este originar din Mexic unde, în
secolul
al VI-lea era folosit în ritualuri magico-religioase, creste spontan în America de Sud unde
este
cunoscut sub denumirea de bacon, tiutium, tabac, duhan, a fost aclimatizat în multe alte zone
ale
globului. Apartine familiei SOLANACEAE, ge nul NICOTIANA, în care exista 60 de
specii. Specia
folosita la producerea industriala de tutun este NICOTIANA TABACUM. Descrierea precisa
a
plantei de tutun se datoreaza lui Gonzalo Hernandez de Ovideo y Valdes, guvernator de San
Domingo, unde spaniolii initiasera primele culturi sistematice în scop de comercializare, fiind
imitati
de portughezi în Brazilia si de englezi pe teritoriul statului Virginia de azi.
În cantitati mici, tutunul se cultiva cam peste tot în lume, exista însa zone „ privilegiate ”
mari
producatoare : Asia ( China, în special India, Pakistan, Japonia ), America ( SUA; Brazilia ),
Europa
( statele din Comunitatea Statelor Independente, Bulgaria ).
Tutunul a fost importat în 1 518 în Peninsula Iberica de catre un misionar spaniol. În
timpuri
îndepartate, pieile rosii, bastinasii de pe continentul american, foloseau frunzele de tutun
uscate si
macerate, atât în scopuri medicinale – împotriva muscaturilor de s arpe si a viermilor
intestinali, cât si
în scopuri rituale, la pornirea unui razboi si la pregatirea „ pipei pacii ” care constituia un pact
nescris
de neagresiune între triburi.
Istoria tutunului si a tabagismului debuteaza odata cu descoperirea Americii de catre
Cristofor
Columb, în 1492, în insula numita mai târziu Cuba. Primele însemnari despre obiceiul de a
fuma ne
parvin de la Cristifor Columb, care arata ca la debarcarea sa în insula Guanahani ( San
Salvador ) a
constatat ca populatia indigena fumeaza din niste pipe de bambus,” ceva” preparat din
frunzele plantei
de tutun, numita simplu de ei, tabac. În anul 1519 când s-au întors în Europa, navigatorii
spanioli ai
lui Columb, condusi de capitanul Francesco Romano Pace, i-au oferit ambasadorului Frantei
în
Portugalia, Jean Nicot, un manunchi de frunze de tutun aprinse, povestind cu acest prilej ce
au vazut ei
ca fac bastinasii sud-americani cu ele. Unul din ofiterii capitanului Romano Pace, pe numele
sau
Diego Rodriguez, a îndragit fumatul si la întoarcerea în Europa aduce tutun si continua sa
fumeze
acasa, dar în urma reclamatiei sotiei sale ca „ înghite foc s i scoate fum pe nas ” este judecat
si
condamnat la 1 0 ani de munca silnica de catre inchizitia spaniola , pentru „ legatura cu
diavolul ”.
Astfel a patruns pe continentul european aceasta planta care s-a cultivat intens si care s-a
extins apoi în
toata lumea. Si odata cu ea, si viciul fumatului, care nu numai ca nu era stigmatizat, ba, din
contra, era
stimulat pe atunci, a fuma era un semn de mondenitate, la început un privilegiu al nobilimii,
dar, cu
timpul, si al celor mai largi si mai nevoiase paturi sociale.
În Europa, Nicotiana Tabacum a început sa fie cultivata în Anglia, mai întâi ca planta
decorativa, a urmat rapid cultivarea ei si pentru a fi utilizata la prepararea tutunului, care se
fuma la fel
ca astazi sau se priza nazal ( precum unele droguri astazi ).
Din peninsula Iberica, raspândirea tutunului în Europa se leaga de numele ambasadorului
francez la Lisabona Jean Nicot ( de unde provine si denumirea stiintifica a plantei -
NICOTIANA
TABACUM). Jean Nicot, cultiva tutunul în gradina sa si îi folosea frunzele date pe
razatoare pentru a
îsi lecui migrenele.

Anul 1558 este considerat ca fiind data la care a început raspândirea tutunului în Europa si
apoi
în restul lumii. În acest an, Jean Nicot a trimis tutun Caterinei de Medicis, regina-mama a
Frantei,
recomandându-l ca o iarba vindecatoare a tuturor suferintelor si în special a greturilor de care
suferea
suverana, decoctul de tutun fiind proslavit repede ca panaceu, idee subliniata de numele de
„ herba
panacea” sau „ herba sancta” , atribuite în acele vremuri tutunului. De la curtea Frantei, s i
apoi în
întreaga tara, el a câstigat lumea în câteva decenii.
Trecerea de la utilizarea lui în scop terapeutic, ca si calmant, la utilizarea lui în scop de
distractie s-a facut aproape în toata lumea spre sfârsitul secolului al XVI-lea, mai ales prin
comertul
practicat de cetatile italiene. Dupa Europa, tutunul a fost introdus în Orientul Apropiat si apoi
în
Africa, Asia si Oceania. În China si India, marinarii spanioli l-au introdus pe la anii 1600-
1605.
Patrunderea tutunului în unele tari si extinderea obiceiului de a fuma nu a fost lipsita si de
asperitati. În unele tari, atitudinea fata de tutn a fost de opozitie neta, în altele a fost ambigua.
Tutunul a fost folosit initial pentru fumat-tutun de pipa sau pentru prizat. Tot pentru fumat
era
folosit si în Orient, în amestec cu alte plante, substante iritante sau stupefiante. Pipa a aparut
în secolul
al XVII-lea. De atunci, nimic nu i-a mai putut opri succesul în crestere. Treptat, s-a trecut la
tigarile de
foi, care s-au fabricat în special în Cuba, iar apoi în Spania dar si în alte tari din Europa si din
restul
lumii.
Patruns la început în palate, tutunul s-a extins apoi în mase. În scurt timp, însa, oamenii au
început sa observe ca tutunul avea multe urmari neplacute, chiar foarte grave pentru
organism. Din
acest moment începe interzicerea fumatului în diverse tari, masurile prohibitive fiind deosebit
de
aspre. În Anglia secolului al XVI-lea, pedepsele mergeau pâna la decapitare, capetele
fumatorilor fiind
expuse în piete, cu pipa în gura, pentru a îngrozi populatia.
În anul 161 9, regele Iacob I al Angliei combate fumatul cu vehementa într-o publicatie,
atragându-le supusilor atentia ca, daca nu-i asculta sfaturile „ va vatamati sanatatea, cheltuiti
în desert
banii, dezonorati natiunea ”. Cei prinsi fumând, erau condamnati la 10 zile de arest si 6
silingi pentru
fiecare pfund ( 0,5 kg.) de tutun fumat.
Papa Urban al VIII-lea excomunica printr-o bula papala pe cei care fumau în biserici,
autorizând gardienii sa confis te toate tabacherele cu tutun, cele de aur urmând sa fie retinute.
În Rusia, unde tutunul a fost adus la începutul sec. al XVII-lea de englezi, fumatul si
vânzarea
tutunului erau pedepsite la început cu 60 lovituri de cnut la talpile goale, iar mai târziu cu
taiatul
nasului si deportarea. La a treia recidiva, se aplica pedeapsa capitala.
În Turcia, Murad al IX-lea interzicea fumatul, considerând ca tutunul îmbata, or, Coranul
opreste betia. Fumatorilor li se taiau buzele si nasul.
În sec al XVII-lea, în unele tari, se interzice fumatul în public, instituindu-se taxe mari pentru
fumatori. Constatând ca pedepsele nu dau rezultate, unele guverne s-au gândit sa profite de
perseverenta fumatorilor si au introdus „ monopolul tutunului ”, de pe urma caruia au obtinut
si
continua sa obtina si azi frumoase beneficii.
În 1811 , Napoleon a creat în Franta monopolul tutunului, institutie care nu a încetat sa se
consolideze si sa aduca statului venituri substantiale.
La noi, tutunul a fost adus de turci la mijlocul sec. al XVI-lea. De atunci, se cultiva dar se si
fumeaza cu o ardoare egala poate doar cu producerea si consumarea de bauturi alcoolice . În
Tara
Româneasca se percepea un bir numit „ haraciul tutunului ”, în Moldova voievodul
Constantin Duca
stabileste în anul 1698 o taxa pe pogonul de tutun cultivat, iar în Transilvania se introduce o
amenda
pentrufumatori. În România, primele informatii au fost furnizate de Ion Ionescu de la Brad cu
mai
mult de 150 de ani în urma, obiceiul fiind însa, asa cum s-a vazut, mai vechi, conform unor
descoperiri
arheologice datând din secolul al XVI-lea. Odata cu acceptarea acestui obicei au aparut si
primele

fabrici rudimentare de prelucrare a tutunului în 181 2 în Moldova si în 1821 în Muntenia.


Mult mai
aproape de zilele noastre s-a trecut la folosirea de tutun si foita, din care fumatorul îs i putea
confectiona singur tigara, iar în final, la fabricarea de tigarete. Inventarea instalatiei
industriale de
fabricat tigarete, în anul 1 881, industrializarea manufacturii tutunului si automatizarea
fabricatiei
produselor, spre mijlocul secolului XX, au facut posibila producerea în mari cantitati a
tigaretelor gata
de consum, ceea ce a constituit marele salt spre raspândirea actuala a fumatului la o
însemnata
proportie a populatiei, ajungându-se azi la un consum de 600 miliarde tigarete la nivel
mondial.
Dezvoltata rapid în tarile industriale începând cu sec XX, epidemia tabagica cunoaste în
zilele
noastre o evolutie contradictorie. Pentru stiinta, importante sunt doua evenimente din istoria
tutunului:
anul 1735 când botanistul suedez Linne îl studiaza si îl clasifica sub numele de
NICOTIANA
TABACUM, asociindu-i astfel denumirea cu cel ce l-a introdus în Europa-JEAN
NICOT, precum si
anul 1809, când NICOLAS VANQUELI descopera si izoleaza din tutun nicotina, ale carei
efecte
toxice sunt studiate de CLAUDE BERNARD cinci decenii mai târziu.
Actualmente, Europa are cel mai mare consum de tigari pe cap de locuitor fata de oricare
dintre
cele sase Organizatii Regionale ale Sanatatii apartinând OMS.

COMPOZITIA FUMULUI DE TUTUN


Prelucrarea frunzei de tutun cuprinde trei etape:
• uscarea la aer • îmbatrânirea • fermentarea
Frunza de tutun, uscata sau fermentata, se ruleaza ori se pulverizeaza sau se taie în
functie de
produsul dorit ( tigarete, tutun de prizat, tutun pentru pipa sau trabuce).
Compozitia chimica a frunzelor fermentate este urmatoarea:
• apa 1 5-17%
• elemente minerale-K, Ca, Na, Mg, Br, Zn, Fe, Mn, Al, P, Si, Cl, Cu, Br, Cd, Cr, Co
• nicotina 0,5%, nomicotina, anabazina, anatabina
• amidon 3,3-4-,6%
• celuloza bruta 8-15%,
• glucide 1 -2%
• substante pectice, ceruri, lipide, acizi organici, rasini, ulei eteric,etc.
Fumul de tutun contine, pe lânga majoritatea componentilor din tutun si a celor care apar ca
urmare a fabricarii sale, compusi care iau nastere în momentul arderii tigarii, asa numitii
produsi de
transformare. Procesele prin care ia nastere fumul sunt variate: piroliza, oxidare, hidrogenare,
decarbonizare, deshidratare, distilare, condensare si sublimare.
Se disting trei tipuri de curente ale fumului de tigara :
• curentul primar, inhalat direct de fumator, plecând de la conul de ardere, cu o
temperatura de 900 0C
• curentul secundar, rezultând din arderea spontana a tigarii între inhalatii, la 600 0C
• curentul tertiar, fractie a curentului primar, exhalat de fumator.
Fumatorul este expus la cele trei curente, anturajul doar la ultimele doua. Componentele
diverselor curente sunt aceleasi, dar în cantitate variabila, datorate unui procentaj diferit si
diluarii în
mediul ambiant. Mai multi constituienti organici printre care si cancerigenii sunt în cantitate
mai
mare în curentul secundar fata de cel primar, riscul cancerigen al fumatului pasiv fiind deci
evident.
Fumul de tutun este un amestec de gaze si particule cu o compozitie atât de complexa, încât
cunoasterea sa este înca imperfecta. Se apreciaza ca în fumul de tutun se gasesc circa 4000
substante,
repartizate în doua faze:

• faza de particule, care reprezinta 10% din fumul de tutun, iar componentele ei au
dimensiuni cuprinse între 0,1-0,8 µ, dimensiuni care le permit sa ajunga la alveole;
• faza gazoasa, care reprezinta 90% din fumul de tutun si are componentele ei gazele de
aer: azot, oxigen, aragon ( peste 70% ) dioxid de carbon, gaze provenite din ardere (
compusi ai carbonului, compusi ai azotului, compusi ai sulfului) si din celelalte
procese ce au loc în tigara aprinsa.
Ambele faze ale fumului de tutun produc substante iritante. Faza de particule cuprinde
crezolii, fenolii, acizii grasi; faza gazoasa include oxizii de azot, acroleina, formaldehida,
acidul
cianhidric, acetic si acetaldehida. Efectul iritant reduce sau chiar distruge mecanismul
mucociliar de
aparare al mucoasei respiratorii, împiedicând eliminarea particulelor straine ajunse la acest
nivel
Plamânii devin vulnerabili la microorganisme, la toxinele inhalate, la substantele cancerigene
continute în fumul de tutun. În plus, dupa o iritare constanta a celulelor mucoasei, la nivelul
ei apar
celule canceroase.
În fumul de tutun au fost izolate numeroase substante cu caracter cancerigen, ce alcatuiesc
asa-numitele “ gudroane ”- în primul rând hidrocarburi aromatice policiclice, amine
aromatice,
nitrozamine, amine heterociclice, aldehide, benzen, 1,3-butadiene, acrilamida, arsenic, dar s-
au gasit
si substante radioactive ca plumb si poloniu-210. Gudroanele au o actiune cancerigena
initiatoare ce
se completeaza cu efectul cocancerigen promotor al altor substante apartinând în special
substantelor
iritante.
Multe dintre simptomele respiratorii sunt induse si întretinute de fumul de tigara datorita
actiunii iritative a unor compusi cum ar fi : CO, acroleina, acetona, oxizii de azot, etc.
Dintre cele 4000 componente chimice existente în fumul de tigara, nicotina are cel mai
puternic efect asupra creierului. Produsele din tutun care nu se fumeaza, cum ar fi tutunul de
mestecat si tabacul de prizat contin multe substante nocive, precum si o concentratie ridicata
de
nicotina, ingredientul activ al tutunului. În combinatie cu gudroanele si monoxidul de carbon
din
fumul de tigara, nicotina reprezinta un factor de risc pentru bolile pulmonare si
cardiovasculare,
diferite cancere dar si alte maladii.
Nicotina, una dintre cele mai folosite substante ce dau dependenta, este un alcaloid natural,
lichid, incolor, uleios, care prin ardere devine maro, iar în prezenta aerului emana mirosul
specific de
tutun. A fost izolata în 1809 de catre VAUQUELIN. Este o otrava de o violenta extrema,
comparabila cu acidul cianhidric. Doza mortala pentru om ar fi de 2-16 g. O persoana care
fumeaza
20 tigari/zi, introduce în organism 40-60 mg nicotina, cantitate egala cu doza
intravenoasa/mortala.
Sase picaturi de substanta pura puse pe limba unui cal, îl omoara, actionând toxic prin
stimularea
exagerata a receptorilor nicotinici ai ganglionilor vegetativi si ai placii terminale
neuromusculare.
Exista diverse tipuri de plante de tabac, printre care tipul tabacum, care în prezent, este cel
mai folosit în produsele de tutungerie.
Nicotina provenita în urma fumatului tigarilor este preluata repede de organism, ea poate
patrunde în organism prin piele, mucoasa bucala si nazala, prin plamâni. La 10 secunde de la
inhalarea fumului, ajunge la creier. Cei care fumeaza trabuc si pipa, nu trag în general fumul
în
plamâni, asa ca, nicotina nu patrunde atât de repede în organism. În acest caz, ea va fi
preluata de
mucoasa bucala. De asemenea, nicotina din produsele de tutun care nu se fumeaza patrunde
în
organism prin mucoase.
În cantitate mica, nicotina are efect stimulant care devine, din contra, deprimant prin
cresterea dozelor. Este un drog care induce, ca si alte substante psiho-active, obisnuinta si
dependenta, adica nevoia cvasi-irezistibila de a o utiliza pentru a-i simti efectele agreabile.
Aceasta

farmaco-dependenta explica partial dificultatile pe care le întâmpina fumatorii la abandonarea


fumatului.
În doze mici, produce stimulare ganglionara prin depolarizare. În doze mari, produce blocada
ganglionara. Receptorii nicotinici se afla în SNC unde au loc actiuni similare.
Oxidul de carbon se formeaza prin oxidarea incompleta a compusilor carbonului în
partea
aprinsa a tigarii, are efect imediat, deoarece cu hemoglobina creeaza carboxihemoglobina,
compus
stabil, impropriu transportului oxigenului. Are efect aterogen - de unde si gravitatea
tabagismului
pentru bolnavii coronarieni si arterici, favorizeaza producerea infarctului si accidentelor
cerebrale.
Este un gaz extrem de periculos, ce se formeaza pretutindeni unde ard substante organice fara
prezenta oxigenului în cantitati suficiente. Dintr-un gram de tutun rezulta 20 cm3 de CO, actioneaza
toxic prin blocarea hemoglobinei pe care o transforma în carboxihemoglobina. În sângele
fumatorilor, concentratia carboxihemoglobinei este de 8-9%, fata de 0,5% la nefumatori.
Hemoglobina din sângele uman are o afinitate de 210 mai mare pentru CO decât pentru
oxigen.
Substantele iritante rezultate din arderea tigarii, perturba functiile fiziologice de autocuratire
a cailor
respiratorii pe care le exercita cilii vibratili ai epiteliului bronsic, aflati în continua miscare si
care
împing în sus particulele solide si picaturile lichide de mucus depuse pe suprafata lor. La
fumatori,
arborele respirator este continuu iritat de nicotina, ceea ce duce cu timpul la aparitia si
instalarea
bronsitei tabagice, proces cronic inflamant care provoaca o secretie muco-purulenta
permanenta si
tuse iritativa, obositoare.
Gudroanele ( tarul ) se prezinta sub forma unui lichid gros, maroniu, care se
condenseaza
din fumul de tigara si care contine majoritatea substantelor cancerigene. Prin substantele
continute,
acestea favorizeaza dezvoltarea neoplasmului pulmonar, provoaca paralizia sistemului de
epurare a
plamânului, inhiba sistemul imun si atrag o afectare alveolara secundara. Exercita puternice
efecte
mutagene asupra ADN din nucleele celulelor tractului respirator. Gudroanele din fumul de
tigara
contin 30 de substante nocive, cea mai agresiva fiind benzopirenul, substanta puternic
cancerigena.
Gudronul se acumuleaza în timpul arderii tigarii în partea umeda a acesteia, ca si nicotina de
altfel.
Substant ele cu cel mai puternic efect toxic ciliar sunt: formaldehida, SO2, acroleina.
Substant ele aditive încorporate dupa anii 70, au un efect de potentare a dependentei
nicotinice si de accentuare a gustului tigarii; concomitent au si un efect toxic.
Fumul de tigara declans eaza si/sau întretine inflamatia de la nivelul cailor aeriene întâlnita
frecvent în cadrul BPOC; acestea se adauga altor mecanisme ce contribuie la aparitia si
întretinerea
afectiunilor de la nivelul tractului respirator inferior al fumatorilor cât si al persoanelor care
fumeaza
pasiv ( adica cei care respira fumul expirat de altii, involuntar ): supresia mecanismelor de
aparare,
diminuarea clearence-ului mucociliar, sensibilizarea la infectii respiratorii.