Sunteți pe pagina 1din 9

DOCTRINE POLITICE ŞI

PROFILURI DE PARTIDE
Partea a II-a

Cursuri Şcoala politică, IDIS Viitorul, Chişinău, 17-21 noiembrie 2006

Conf. univ. dr. Iulian Chifu

1. CONSERVATORISMUL

- Concepţia conservatoare este, prin esenţă, elitistă.


- „Regim tradiţional de stări” – Robert Nisbet
- Accent pe rolul comunităţii, nu al individului (din unghiul orînduirii
conducătoare ante-liberală)

4 caracteristici:

- ierarhia – subordonare între grupuri şi îninteriorul grupurilor


- inegalitatea de drept dintre oameni – deosebire fundamentală între
elită şi masă
- individul este ulterior comunităţii – reprimarea individualismului
liberal
- ordinea generează libertatea – obligaţia dublă: a maselor de a
asculta de elite şi a elitelor să acorde sfaturi şi ajutor maselor.

Anumiţi indivizi sînt îndreptăţiţi să deţină putrea în virtutea calităţilor


lor native.

Personalitatea socială ca valoare

Tradiţia este perceptul suprem al conservatorismului.

Reprezentanţi
Vicontele Falkland – „Cînd nu e necesar săschimbi nimic, e necesar să nu
schimbi nimic”
Edmund Burke – Reflecţii asupra Revoluţiei din Franţa
„Libertatea nu e absolută. Nu pot felicita un nebun scăpat de protecţia
azilului, care-şi face sieşi şi celorlalţi rău, nu pot felicita un hoţ evadat sau
un criminal la drumul mare pentru că şi-a recăpătat drepturile naturale”

Conservatorismul respinge schimbarea radicală, preferă adecvarea


naturală , ce survine ca o necesitate a individului şi societăţii.

Nu soluţie abstractă, raţională, ci cîntărirea eficientă şi empirică a


soluţiilor şi alegerea celei mai eficiente şi prompte soluţii.

Categorii de supoziţii ale conservatorismului

a. Supoziţii cognitive

Neîncrederea faţă de abtracţii –distincţia între gîndire continentală şi


britanică conservatoare.
Continentalii folosesc abstracţiuni intelectuale – dreptate, egalitate, libertate,
bine, rău – concepte obiectivate
Britanicii – resping abstracţiunile. Renunţarea la abstracţii, complică inutil
cunoaşterea.

Constructele umane surse ale erorii


Experienţa,empirismul sînt garanţiile lipsei erorilor.
Inginerie socială – măsurabilă, cuantificabilă, palpabilă, experimentată.

Igonoranţa şi failibilitatea raţiunii


Nu anularea cunaoşterii şi reflecţiei, dar anularea „autonomiei lor
anormale” periculoase, faţă de practică şi experienţă.
Nu raţiunii fără viaţă. – exemplul dupădefiniţie, epistemologic.

Imprevizibilitatea viitorului – David Hume


Nu are sens să facem previziuni, e imposibil în social, doar „profeţii
periculoase”. Există evenimente repetivite, dar ele sînt restrînse ca
întindere.
Istoria nu se repetă!

Antiintelectualismul – Gilbert Ryle, Michael Oakeshott


Cunoaşterea nu e universală(ca la raţionalişti liberali)
Cunoaştere practică (knowing how) şi cunoaştere tehnică (knowing that)

Supremaţia experienţei
Societatea se dezvoltă organic, trecînd prin experienţe repetate
Ca şi experienţă, tradiţia nu e infailibilă, dar privită organică, ca rezultat al
experienţei validată în timp, e principalul ghid.

b. Supoziţiile ontologice

- Natura umană nu e caracterizată de raţiune, ci de pasiune (sursa erorilor)


- Sentimentele şi instinctele umane dau naştere la obiceiuri tradiţionale
fireşti.
- Experienţa şi tradiţia îndreaptă omul spre ceea ce e natural, departe de
idoli şi capcanele raţiunii.
- Autoritatea tradiţiei domină şi legităţile vieţii politice.
- Concepţia organică a societăţii

c. Supoziţile morale

- Omul este îndemnat de pasiunile ce-l caracterizează spre abuz, deci


trebuie constrîns – moral, juridic – să se supună autorităţii.
- Tradiţie şi coduri sociale
- intervenţie minimă a statului (sfera privată) totuşi statul trebuie să
intervină pentru întărirea şi amplificarea funcţiilor familiei, comunităţii
locale, organizaţiilor voluntare
- relaţia dintre stat şi societatea civilă – intermedierea relaţiei

Concluzii: 3pledoarii
- Pledoaria pentru tradiţie
- Pledoaria pentru libertate – antinomia libertate/egalitate (nu ca la
liberali) prima protejează proprietatea – principiu fundamentală,
bază a tradiţiei, individului, familiei, cealaltă redistribuie.
- Pledoaria pentru evoluţie organică

Neoconservatorismul

- Daniel Bell, Nathan Blazer, Jean Kirkpatrick, Daniel Patrick


Moznyhan
- Adepţi ai liberalismului, nemulţumiţi de efectele sale în zona
bunăstării (welfare)
- Oamenii sînt definiţi de cultura din care fac parte
- Dezavuează feminismul, mişcarea gay, stînga – mişcări ale
decandenţei
- Scepticism liberal: guvernul încearcă să facă cam multe.
- Responsabilizarea socială a indivizilor
- Legătura intrinsecă a socialului, politicului cu cultura

2. SOCIALISMUL

- reacţia socială la situaţia socială modernă, polarizată, după


acumularea primitivă a capitalurilor.
- Evoluţii: utopic premarxistă, revoluţionar marxistă, reformist
antimarxistă
- Emanciparea clasei muncitoare, împotriva capitalismului
antreprenorial al liberalismului clasic.
- Împotriva competiţiei şi libertăţii individuale
- Împotriva individualismului – comunitate în sens colectivist.

Karl Marx, Friedrich Engels


- fiinţe sociale şi comunitare, nu vorbim de individ şi libertate
- toţi liberi sau nimeni nu e liber

Aspectele şi şcolile socialismului

a. Socialismul utopic.

- Claude Henri de Saint Simon, Charles Fourrier, Robert Owen


- Sec 17-18
Thomas Morus - Utopia, Gerard Wintstanley – idei recuperate
- Complexitate şi interdependenţă socială,
- planificare evoluţiei societăţii umane în sens progresiv
- organizarea comunităţii umane sub formă de falanstere (1600-1610
oameni) – produc tot ce e necear, pasiunile sînt satisfăcute pe deplin.
- Owen – relaţii industriale utopice – New Harmony, fabrică textilă
utopică, SUA
b. Socialismul marxist

- Karl Marx –Capitalul


- Marx şi Friedrich Engels – Manifestul Partidului Comunist
- Crize economice repetate, ciclice
- Pauperizarea proletariatului
- Mijloacele de producţie trebuie să fie ale celor ce le utilizează, nu ale
clasei burgheze ce exploatează muncitorul
- Împărţirea în clase, lupta de clasă
- Dezintegrarea societăţii, din cauza contradicţiilor interne
- Dictatura proletariatului
- Comunismul – dispariţia statului – ţelul, sfîrşitul istoriei, fiecare
după nevoi. „Incendiul Anarhiei Finale” – P.Ţuţea

c. Social democraţia

Eduard Bernstein
- Revizuirea marxismului. Teorie revizionistă
- Critică morală, politică, economică a marxismului
- Convieţuire democratică
- Multipartidism
- Fără vocaţie revoluţionară
- Ţinta tot comunismul
Terence Bell, Richard Dagger
- formă reuşită de supravieţuire a socialismului

3. NAŢIONALISMUL (NAŢIONALISMELE)

- Combinat cu multe doctrine clasice, este o metodă, o doctrină, dar şi


o ideologie
- Enrst Gellner, Charles Tilly – omogenizare culturală, atingerea
stadiului de naţiune, organizarea pe naţiuni.
- Naţionalisme de stat, naţionalisme în căutare de stat

Naţionalism liberal sau civic – John Stuart Mill


Naţionalism secesionist, exclusivist –lord Acton
Substitut al religiei, element subordonator al limbii – Elli Kedourie
Element inseparabil de apariţia statului democratic modern – Woodrow
Willson
4. CREŞTIN-DEMOCRAŢIA

- Este o componentă specifică a Conservatorismului.


- Creştin democraţia şi catolicismul politic susţin principiul
subsidiarităţii – decizia se ia cînd mai jos posibil, pe scara ierarhică
(principiu de eficienţă şi empiric) promovarea comunităţii locale,
strîns legată de biserică – rol deosebit.
- Religia creştină are rolul esenţial în aceste doctrine-
protestantism(scandinavi, olandezi, americani), catolicism (toate
statele europene) sau ortodoxism(România, Grecia, Republica
Moldova).

Originile: fuzionarea catolicismului cu politica – imperialismul politic


tradiţional al Bisericii. Relevanţă la sfîrşitul sec 19, particularizare pe
ţări, tabără politico-spirituală.

Predecesori:
Sf.Augustin –Cetatea lui Dumnezeu
Teoria celor două săbii
Sf.Tomas D’Aquino – Suma teologică(compromis între raţiune şi religie).
Erasmus de Roterdam – Principele creştin
Martin Luther- Autonomia seculară, limitele supunerii civile – Sabia unică
Jean Calvin- Instituţia creştină. Ordonanţele ecleziastice-Oraşul biserică

Scolastica politică
Richard Hooker, Robert Belarmin, Francisco Suarez, Cardin le Bret, Jacques
Benigue Bossuet, Spinoza

Contemporaneitate (sec.XX)
2 curente principale:

a. creştin-democraţia

- solidaritate creştină, personalism responsabil şi subsidiaritate


- comunitate organică creştină
- deosebirea de conservatorismul modern este rezerva faţă de piaţă, de
legătura şi consultarea dintre sferele statului şi ale pieţei – creştin
democraţia recunoaşte şi susţine piaţa liberă
- diferenţa de conservatorismul autoritar: refuză pedeapsa cu moartea,
acceptă refomele sociale pentru eradicarea sărăciei, refuză
naţionalismul – înlocuit cu o formă identitară puternică, creştină,
tradiţie potenţată de principiul subsidiarităţii.

b. catolicismul social

- linie politică promovată de Vatican, sens paternalist, conservator


- a susţinut regimul Mussolini – a fost respins de creştin democraţie
pînă după războiul al II-lea mondial
- interesat în inserarea în corpul social, armonie, cooperare, solidaritate,
renunţat la dogmatism
- Germania.- Bavaria – Creştin –sociali

Teoria Creştin-democrată a iniţiat Europa Unită de astăzi – Konrad


Adenauer – pluralism ideologic, descentralizarea, subsidiaritatea.

Doctrine post-contemporane

5. FEMINISMUL

Face parte din clasa mare a doctrinelor eliberării, alături de eliberarea


negrilor, a femeilor, a homosexualilor, a teologiei, eliberarea animalelor, etc.

SUA, secolul 19

Reprezentanţi: Mrgaret Fuller, Lucy Stone, Sojourner Truth, Elisabeth


Cady Stanton.

Contribuţii: William Thomson, John Stuart Mill, Friedrich Engels,


Frederich Douglas.

Secolul XX: Combinaţie cu socialismul şi anarhismul.


- „Femeile nu pot fi libere pînă cînd capitalismul nu este înlocuit de
socialism”
- Femeile opresate cît există statul
Feminism lesbianist separatist: cît timp va exista asocierea cu bărbaţii, cît
timp femeile vor depinde de bărbaţi.

Cele mai relevante sînt feminismul liberal şi mişcarea de elibarare a


femeilor.

Sexismul: luptă împotriva inegalităţii de gen, în sensul combaterii percepţiei


inferiorităţii fizice, psihice, de rol, etc a femeilor. Contestarea stereotipurilor
şi prejudecăţilor despre femei.

6. ECOLOGISMUL

- Constatarea crizei mediului natural al planetei.


- Principii de acţiune politică contrare altor doctrine, ce ţin cont de
nevoia prezervării naturii.

Teme tradiţionale Corespondenţe ecologiste

Productivism (nelimitat) Productivism în limitele


suportabilităţii naturii

Încurajarea consumului (nelimitat) Consumul în limitele


necesităţilor reale

Primatul valorilor materiale şi a banilor Primatul valorilor spirituale


prin dezvoltarea solidarităţii
umane, în armonie cu natura
Stimularea concurenţei Stimularea concurenţei pentru
produsele nepoluante

Individualismul Convivialismul şi solidaritatea


umană

Primatul prezentului Primatul viitorului

Limitarea riscurilor tehnologice Eliminarea riscului tehnologic


din raţiuni economice

Pe lîngă aceste modificări, apar temele noi, neluate în consideraţie de alte


doctrine:
- Integrarea problemelor de mediu în strategia dezvoltării.
- Natura este un suport al acţiunilor umane, nu sursă economică
- Conservarea biodiversităţii.

Ecologismul respectă regulile din celelalte doctrine? Poate fi o ideologie


(poate constitui un suport de program, cu grad de generalitate la nivelul unui
univers)?

Funcţia explicativă: criza de mediu a apărut datorită neglijenţei sau


ignoranţei umane. Oamenii îşi sînt suficienţi, domină suveran natura –
concepţie greşită.

Funcţia evaluativă: conservarea mediului natural, sancţionează distrugerile


mediului natural fără a-l înlocui. Propovăduiesc viaţa sălbatică, a începutului
de lume (preşedintele sloven).

Funcţia orientativă: identitate - ecologiştii-membrii unei specii a căror


sănătate, existenţă şi realizare deplină depinde de viaţa tuturor speciilor

Funcţie programatică: practici şi programe ce încurajează protejarea


mediului natural, educarea oamenilor faţă de sănătatea lor prin sănătatea
mediului şi a celorlalte specii din jur.

Evaluare