Definiţie: Imaginaţia este un proces psihic de prelucrare, transformare şi sintetizare a reprezentărilor şi ideilor, în scopul făuririi unor imagini noi şi idei. Imaginaţia neintenţională (pasivă) - cuprinde visul şi reveria. Toate tendinţele insului, toate aspiraţiile şi dorinţele, gândurile intime şi pasiunile nepermise, precum şi temerile sale, se manifestă prin vis. Imaginaţia intenţională (activă) este de mai multe feluri: - reproductivă – o asociere a elementelor verbal-imaginative cu imagini care vin din experienţa proprie, cum se întâmplă în lectură. - vis de perspectivă – proiectarea mentală a dorinţelor, aspiraţiilor şi planurilor de viaţă. - imaginaţie creatoare – prin care este anticipat imaginativ orice act de creaţie, sau chiar planul viitoarei realizări.
Imaginaţia este susţinută de gândire (al cărei element esenţial este). Tulburările imaginaţiei sunt în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii şi respectiv cu tulburările de gândire.
1. Scăderea imaginaţiei - apare în toate stările de nedezvoltare cognitivă (oligofrenii). - apare în deteriorări cognitive – demenţe. - în stări confuzionale – apare o perturbare şi diminuare temporară a imaginaţiei. - poate fi scăzută în cursul stărilor de inhibiţie (trebuie diferenţiate de negativism, mutacism, reticenţă). Imaginaţia diminuă tranzitoriu în inhibiţia din stările depresive, nevroze obsesionale, psihastenii.
2. Exaltarea morbidă a imaginaţiei – creşterea forţei imaginative
- intoxicaţii uşoare - stări maniacale - în delir cronic - schizofrenie paranoidă. Mitomania (pseudologie fantastică) – se caracterizează prin următoarele aspecte: - organizarea romanescă a trăirii – dincolo de relatarea mitomanului, interlocutorul sesizează irealitatea conţinutului. - alibiul existenţial – indiferent de forma relatării, ideile merg unidirecţional spre supraestimarea persoanei proprii. Mitomanul îşi clădeşte imaginea de sine pe baza dorinţelor şi aşteptărilor interlocutorului. - suprasemnificarea – mitomanul trece de la simpla exagerare până la fabulaţie, în virtutea scopului principal de a atrage atenţia şi interesul celorlalţi asupra sa. - conduita de teamă – mitomanul dezvoltă o stare de teamă legată de posibilitatea descoperirii caracterului fabulator al relatării. Insuccesul sau eşecul nu-l fac să se apropie de realitate, ci să fugă mai departe de ea. Ultima soluţie este fuga şi uneori chiar suicidul prin doze subletale de substanţe toxice, conferind astfel şi acestui act fatal o notă fabulatorie.
1 Apare în: - perversiunile sexuale – este doar un mijloc de negare a tulburării de instinct sexual. - personalitatea histrionică - debilitatea mintală – are un rol compensator al insuficienţei cognitive.
Mitomania trebuie diferenţiată de minciună, şarlatanie sau de escrocherie – cei
implicaţi acţionează deliberat, organizat, conform unui plan. Spre deosebire de aceştia mitomanul apare naiv.
Fabulaţia – aparţine mitomaniei
Confabulaţia – este acompaniată de tulburări mnezice şi scăderea conştiinţei. Discursul este rupt de realitate, alimentat de pseudoreminiscenţe. Unii autori o consideră deliberată ca fiind o tentativă de disimulare a tulburărilor mnezice. Confabulaţia este relativ incoerentă şi tinde spre absurd. Minciuna – spre deosebire de mitomanie şi confabulaţie – este alterarea intenţionată a adevărului, întâlnindu-se la persoane cu conştiinţa clară şi cu posibilităţi cognitive intacte. Simulaţia – falsificarea adevărului în privinţa stării de sănătate. Pot fi simulate boli organice, în special neurologice, sau boli psihice: stări de negativism şi stupoare, mutism, agitaţie maniacală. Gradul şi fidelitatea simulării unei boli somatice sau psihice este în funcţie de imaginaţia şi inteligenţa simulatorului. Metasimulaţia – după un episod psihotic, acut, real (confuzie, depresie, episod delirant), subiectul refăcut, perseverează în acuzele sale anterioare. Suprasimulaţia – presupune o tulburare somatică sau psihică preexistentă pe care bolnavul o amplifică. Disimularea – ascunderea unor simptome psihice sau somatice, sau a unei boli în scopul sustragerii de la un tratament obligatoriu, obţinerii unui beneficiu sau punerii în aplicare a unei idei delirante sau a unui act suicidar (în tulburarea depresivă).
