Sunteți pe pagina 1din 4

MIRON COSTIN - LETOPISETUL TARII

MOLDOVEI

1. Costin aduce in literatura romana povestirea moralizatoare si ilustrativa, specifica Renasterii


europene. 2. De asemenea, in cronica lui apare povestirea dramatica. 3. Intre tipurile de portret
cultivat de Costin se inscriu portretul heraldic, portretul de sintetizare sintagmatica si portretul
narativ. 4. Discursul narativ se sprijina pe regulile retoricii clasice, dar si pe cele ale oralitatii si
are un pronuntat caracter moralizator. Tema Dupa cum anunta insusi cronicarul, consemnarea
evenimentelor are ca scop avertismentul ca fiinta traieste sub apasarea istoriei: bietul om e sub
vremi. Subiectul Cronica lui Miron Costin prezinta domniile unor voievozi, dar si faptele si
oamenii mai de seama ai acelei perioade din istoria noastra. Uneori, relatarile sale se
individualizeaza prin amanunte autobiografice, reflectii sau divagatii de tip umanist. Cronicarul
povesteste cu pasiune ce s-a intamplat cu fiecare voievod, dar si cu multi dintre oamenii care au
trait sub domnia sa. Perioada istorica despre care vorbeste cronica redactata de el este plasata
intre 1594 si 1675. Comentariul Costin nu-si priveste cronica doar ca pe o datorie fata de urmasi,
ci el are constiinta scriiturii, face din ea un mod de-a lupta impotriva timpului necrutator, caci
bietul om e supt vremi, dar si un mod de a se elibera de durerile istoriei sale: Ce sosira asupra
noastra cumplite acestea vremi de acumu, de nu stam de scrisori, ce de griji si suspinuri spune el
in introducerea (Predoslovia) letopisetului. In alta parte, Costin este de parere ca faptele trecute
dau masura viitorului, iar cel care le scrie va agonisi nemuritoriu nume, deoarece singur gandul
este biruitor (birui-va gandul). Aceste afirmatii dovedesc nu doar constiinta scriitoriceasca, ci si
bucuria consemnarii, ceea ce tine in mod cert de conditia artistica pe care si-o asuma cronicarii,
cu precadere Costin. Naratiunea cronicareasca este antrenanta si vadeste participarea afectiva a
scriitorului. Miron Costin relateaza multe fapte contemporane sau la care chiar a luat parte si de
aceea povestirea lui are un grad mare de autenticitate, spre deosebire de cea a lui Ureche, care
incearca o reconstituire documentara a istoriei. Insa este mai convingator, mai cu seama cand
introduce faptul biografic, trecand naratiunea la persoana I, ca in bine cunoscutul episod despre
invazia lacustelor (XX, Zac. 5). El isi incepe povestirea cu o datare subiectiva: intamplarea are
loc la inceputul unei vacante, in anul 1648, pe cand carturarul se intorcea de la scoala, din
Polonia. Naratiunea literara, ca si simpla relatare, de altfel, devin cu mult mai convingatoare
cand cel care scrie este si martorul evenimentelor transpuse. Derrida chiar atribuie un loc
privilegiat discursului de asistenta, cum numeste el nararea din conditia de martor, asezat in
miezul faptelor, pe scena, deoarece aceasta ipostaza confera nu doar posibilitatea ca povestitorul
sa deconstruiasca eroarea prezentului, ci si pe aceea ca lectorul sa capete statutul unui spectator:
Discursul de asistenta se adreseaza spectatorului si il ajuta sa citeasca structura miscatoare a
piesei totale sub cele patru fete ale sale, in scriitura ei generala si in calculul sau de formare 2.
Mai cu seama in prezentarea unor intamplari incredibile si senzationale, povestirea la persoana I
ori apelul la un martor credibil dau adevarata masura a unei relatari. In episodul costinian,
relatarea debuteaza tocmai prin confirmarea pozitiei de martor a autorului; intamplarea este
fixata aproape de secere, eram pe atuncea la scoala la Baru, in Podoliia, pre cale find de la sat
spre oras, iar evenimentul se produce instantaneu: Numai ce vazum despre amiadzadzi unu nour
cum sa radica deoparte de ceriu... Autorul creeaza tensiune artistica prin prezentarea gradata a
faptelor, inregistrate in imagini care sugereaza nu numai proportiile catastrofei, dar si propriile
trairi. Stolul de lacuste pare un nor sau o negura. In urma lor ramane pamantul negru, imputit.
Descrierea se incheie cu o metafora sintetizatoare, de certa implicare autoriala: mania lui
Dumnezeu. 1 Predoslovia la De neamul moldovenilor []. 2 Jacques Derrida Diseminarea,
Bucuresti, Ed. Univers Enciclopedic, 1997, p. 342. Un tip narativ specific literaturii umaniste,
totodata o trasatura literara a istoriografiei romanesti, o constituie si povestirea moralizatoare si
ilustrativa. Dupa modelul scrierilor renascentiste, Costin individualizeaza faptele istorice prin
povestiri in care surprinde amanunte edificatoare ale epocii, gesturi si atitudini profund umane.
Intelepciunea lui Radu Mihnea este ilustrata printr-o istorisire despre sluga devenita boier (cap.
XI, zac. 5), tema de mare interes pentru literatura romana. Naratiunea vrea sa motiveze portretul
voievodului, zugravit ca un intelept. Intriga este anuntata de la inceput: Avea o sluga Radul-
voda, inca din copilariia sa, caruia socotindu ca nu este hirea de boierie, il socotiia de amana, iara
boierie nu-i da. Convingerea domnitorului ca sluga nu putea sa-si depaseasca starea sociala se
intemeiaza, desigur, pe o profunda cunoastere a firii omenesti, insa deznodamantul nu este
introdus decat dupa o gradare a evenimentelor de la stradaniile slugii de a capata caftan, la
afirmatia publica a voievodului, care ii avertizeaza pe boieri in legatura cu posibilitatile slugii:
Mie sa nu vi sa treaca cuvantul vostru nu mi sa cade, iara eu stiu hirea omului, ca de boierie nu
este, iara, ia, ca l-oi boieri pentru voia domniilor voastre. Discursul moralizator si de avertizare
ostentativa are aici si rolul de a conferi efecte spectaculare deznodamantului, care este pe
masura; dupa ce primeste rang boieresc, sluga continua sa se poarte ca o sluga, agreseaza niste
femei si, dupa numai o saptamana de la investitura, ii este luat caftanul de boier, iar discursul
voievodal este introdus concluziv: Nu v-am spus ca acesta om de boierie nu este? Povestea
subliniaza tocmai intelepciunea discursiva a lui Radu-voda, despre care cronicarul tocmai
afirmase ca graia ca din pravila. Majoritatea povestirilor lui Costin au caracter moralizator. Acest
procedeu, frecvent in cultura Renasterii, la carturarii umanisti, cu precadere, ofera cronicarului
posibilitatea de a-si prezenta principiile morale. Asa, de pilda, in capitolul al VII-lea din
Letopiset, stingerea neamului lui Ieremia Movila este legata de cateva istorisiri succinte despre
rautatea si necredinta sotiei voievodului. O intamplare oarecare poate deveni model prin forta pe
care o exercita asupra receptorului, determinandu-l sa imite intamplarea, sa se identifice
amanuntelor ei. Chiar si atunci cand este vorba despre o simpla relatare a faptelor, de interes
ramane inlantuirea lor epica, respectiv despre ce este vorba si cum se termina totul, care este
deznodamantul. Miron Costin foloseste aceste insusiri ale povestirii, o introduce adeseori pentru
a individualiza faptul istoric. In capitolul al X-lea din cronica sa, intregeste atmosfera de la
Poarta Otomana prin urmatoarea istorisire: Zac.10. Era intre casele cele din gradini sultan
Mustafa, un unchiu al lui sultan Osmanu, ascunsu, care fusese intai imparatu, putina vreme, ci
fiind la fire foarte prostatecu, il scosese den imparatie si il tinea ascunsu intre gradini. Acolo,
oblicindu-l ienicerii, au navalitu si l-au apucatu de acolea inspaimantat de moarte si l-au pus in
scaun, stragand cu totii: Acesta ni-i imparatul. Dar aici nu doar subiectul intereseaza, ci si
detaliile de reconstituire, impuse prin repetarea lor: faptul ca printul idiot este ascuns intre
gradini, ca era inspaimantat de moarte, ca ienicerii au navalit. Costin acorda importanta
amanuntului bine cunoscut, evocator al unui moment istoric anume. De pilda, intr-un loc,
introduce in relatarea istorica cateva imagini de epoca despre un sol polonez care intra in
Tarigrad cu intentia clara de a face din aceasta un eveniment memorabil: potcoveste caii cu
potcoave de argint, pe care le prinde doar intr-un cui, ca sa cada pe ulitele cetatii si sa uluiasca
multimea. Critica literara s-a oprit cu precadere asupra povestirilor dramatice, in care tensiunea
artistica are intaietate fata de subiect. O naratiune cu certa valoare literara este cea despre
moartea lui Barnovski-voda (cap. al XIV-lea, Zac. 13 si urm.), in care scriitorul creeaza
atmosfera tensionata a unei nopti petrecute de boierii cei mai de frunte ai Moldovei in inchisoare,
la Istanbul, in timp ce domnitorului ii este taiat capul. In alta parte (cap. al XIII-lea, Zac. 21) este
prezentata succint dezlantuirea multimii, care, fara nici o mila, de viu, cu topoara l-au facut
farame pe boierul Batiste. Unele povestiri costiniene au character umoristic, dar umorul
cronicarului este retinut si totdeauna urmat de comentarii moralizatoare (cap. al VII-lea, Zac. 3,
cap. al XXI-lea, Zac. 16). Miron Costin particularizeaza figurile personajelor sale prin detalii
comune, introduse parca special pentru a risipi solemnitatea. Asa, de pilda, Stefan-voda Tomsa
este, in viziunea sa, mare varsatoriu de sange, gros la hire si prostatec, iar Barnovski-voda foarte
trufas si la portul haielor mandru.De altfel, acest mod de impletire a sintagmei homerice,
sintetizatoare cu denotativul de factura populara se regaseste in aproape toate cronicile veacului.
Portretul este pus de multe ori in relatie cu o povestire sau chiar este completat de secvente
narative capabile sa reliefeze latura morala a unui personaj. Intelepciunea lui Radu Mihnea este
motivata prin relatari evocative: Fost-au acestu domnu, Radul-voda, deplin la toate si intreg la
fire. Cuvantul ce-l graiia ca o pravila era tuturora... Miron Costin citeaza apoi cuvintele
voievodului in sprijinul portretizarii apologetice din incipitul fragmentului. Cuvantul lui Radu-
voda este intelept si just precum cel al legii, afirmatie care, desigur, se cere probata. Inclinatia lui
Costin spre narativitate se manifesta si prin enumeratiile ample, alcatuite din denotative care
inchid fiecare o adevarata poveste. Astfel, despre domnia lui Stefan-voda spune ca a fost cu mare
bivsug tarai la toti anii domniei sale, care s-au traganat tocmai 5 ani, in paine in vin, in stupi,
mare roada in toate. Sugestia abundentei este conferita si de aglomerarea imagistica, dar si de
actiunile pe care le evoca fiecare lexem. Costin creeaza in opera sa adevarate modele de rostire
culta. Personajele sale vorbesc ceremonios, prevenitor, de cele mai multe ori ca din pravila.
Cultura clasica a cronicarului se remarca mai cu seama in constructia frazei, a carei gravitate
survine din podoabele retorice, din comparatii largi sau din maxime si sentinte care se constituie
in adevarate comentarii asupra faptului istoric. Referinte critice Povestirile apar ca niste
sedimentari care circumscriu noduri epice sau exemplifica cel mai adesea precepte, dar
principala lor caracteristica este extensibilitatea, virtute particulara din care se naste posibilitatea
nemijlocita a continuarii, a perpetuarii firului epic. (Dan Horia Mazilu Cronicarii munteni.
Cateva modele de retoric a povestirii, Bucuresti, Ed. Minerva, 1978, p. 75) Nici un alt scriitor
roman din epoca veche n-a fost mai mult citat, de-a lungul ultimelor doua secole, pentru
cuvintele sale memorabile decat Miron Costin. Biruit-au gandul a devenit o propozitie
emblematica, insusita de mai multe generatii de intelectuali consacrati. (Elvira Sorohan Cartea
cronicilor, Iasi, Ed. Junimea, 1986, p. 361) [] in devenirea artei narative pe durata a trei secole de
scris romanesc, citim urmele povestitorilor vechi care croiesc o matrice stilistica specifica prin
reflectia morala, prin modul caracteristic de a reactualiza legenda in defavoarea prezentului
interpretat critic pana la refuz, prin anumite disponibilitati stilistice sententioase si forme mentale
persistente. (Elvira Sorohan, Constantin Pricop, Valeriu P. Stancu Naratori i modelare uman in
medievalitatea romaneasc, Iasi, Ed. Junimea, 2000, p. 5).

S-ar putea să vă placă și