Sunteți pe pagina 1din 8

PERSONALITATEA FEMEII, ÎNTRE PREJUDECĂŢI Şl REALITATE

Anca Munteanu

"Fetele bune ajung în cer, fetele rele ajung unde vor, chiar şi în al noulea cer, aici pe
pământ.", observă cu un umor spomos şi revitalizant autoarea germană, de profesie
psiholog, Ute Ehrhardt (1996, p. 186), într-un recent bestseller.
Dar ce înseamnă pentru o femeie să ajungă în "al nouălea cer, aici pe pământ"?
înseamnă să-şi asume curajul de a înota împotriva curentului cu perseverenţă, graţie şi
fără lamentări, sau altfel spus, de a învăţa o nouă retorică a lui "Nu" şi "Da", pentru ca în
consonanţă cu aceasta să ucenicească un alt mod de a fi şi acţiona.
Iată câteva dimensiuni aferente retoricii lui "Nu":
• "Nu" împotriva barierelor înălţate de autoritarismul masculin şi conformismul
celorlalte femei;
• "Nu" împotriva tendinţei, destul de active încă, de a fi consemnate în bucătărie,
dormitor şi camera copiilor;
• "Nu" împotriva tuturor stereotipurilor şi complexelor feminine, precum cel al
inferiorităţii, dependenţei şi pasivităţii, al dorinţei, aproape nevrotice, de a fi frumoasă şi
de a plăcea cu orice preţ;
• "Nu" împotriva oboselii, insecurităţii, descurajării şi spaimelor de tot felul.
Cât priveşte retorica lui "Da", aceasta se constelează pentru sexul feminin în
următoarele direcţii:
• Da în a suporta dispreţul ironia şi ostilitatea majorităţii bărbaţilor, nu numai în
faţa oricărei tentative de emancipare feministă, dar, mai ales, în faţa unei femei împlinite,
adică liberă şi performantă;
• '"Da" în a-şi respecta timpul şi spaţiul, de a avea reguli imperative existenţiale
proprii;
• "Da" în a-şi constitui o imagine lucidă şi minuţioasă despre sine, despre potentele
şi aspiraţiile sale;
• "Da" în a se autoafirma profesional şi civic, pe măsura zestrei pe care o
tezaurizează.
Problema şanselor egale pentru orice fiinţă umană, indiferent de sex, este o
chestiune deosebit de complexă, ce trenează de multă vreme. Căci asigurarea
"contextului" problemei, respectiv a unui cadru constituţional şi juridic pe măsură, oricât
de benefic şi necesar s-ar dovedi, nu este deloc eficient. Şi pentru că prejudecăţile nu se
smulg, ci se dizolvă treptat, doar prin argumentele lapidare, austere, dar elocvente ale
ştiinţei se impune, în mod inexorabil, să cunoaştem "textul" problemei, adică
personalitatea femeii, cu toate virtuţile şi carenţele ei.
Studiul de faţă îşi propune să creioneze, în tuşele sale cele mai expresive, profilul
feminităţii, aşa cum se conturează el astăzi, în consens cu cele mai noi descoperiri ale
ştiinţei. Astfel, vor fi invocate, într-o sinteză succintă, dar consistentă, cele mai
importante cunoştinţe vehiculate de eminenţele domeniului, cu privire la persoanlitatea
femeii. În plus, vor fi antrenate propriile noastre opinii, aşa cum s-au conturat ele
la capătul unui studiu experimental, realizat asupra unui eşantion format din 203
subiecţi (100 băieţi şi 103 fete), cu vârsta cuprinsă între 17-18 ani şi provenind din 8 licee
timişorene.
Ca o inferenţă generală, putem observa că ştiinţa a validat astăzi, cu prisosinţă, ideea
că în ceea ce priveşte echipamentul ei psiho-somatic, femeia nu reprezintă nicidecum "al
doilea sex" (ca să invocăm titlul unei incendiare lucrări semnate de Simone de Beauvoir)
şi cu atît mai puţin "copilul de douăsprezece ori impur", despre care vorbea Vigny.
Dimpotrivă, s-a demonstrat că bărbatul şi femeia sunt jumătăţile complementare şi
inalienabile ale aceluiaşi tot coeziv la originile lui arhetipale (ca în "Sărutul" lui Brâncuşi)
şi că, prin urmare, sub raport potenţial, nici unul nu este superior celuilalt, fiind vorba
doar de un mirabil joc compensatoriu.
Pentru a ilustra acest adevăr, să procedăm, în continuare, la o radiografiere
antitetică a personalităţii celor două sexe.
• Mai întâi, un decupaj în plan biologic.
Clişeul atât de mult sanctificat, care identifică bărbatul cu "sexul tare", reclamă
grabnice retuşuri şi reconsiderări.
Chiar dacă femeia posedă un schelet şi un sistem muscular mai fragil decât al
bărbatului, ea este mai rezistentă la diversele maladii (inclusiv la boli cardio-vasculare şi
cancer), dar şi la traumele de natură afectivă. In plus, femeile sunt mai longevive (chiar
dacă trăiesc "mai mult ca babe", ca să cităm observaţia maliţioasă a unui bărbat "galant")
şi au o capacitate suplimentară de adaptare la vicisitudinile existenţei.
Având în vedere destinul lor biologic, cel de perpetuare al speciei, femeile, prin
surplusul de endorfine avut în dotare, sunt mai suportive şi mai stoice la durere, chiar
dacă pe baza unor clişee educaţionale înrădăcinate, ele se exteriorizează uneori mai
decenzurat şi mai zgomotos.
Cât priveşte deficitul de aproximativ 100 g, pe care creierul feminin îl înregistrează
comparativ cu cel masculin (unul dintre argumentele preferate aflat în portofoliul
misoginilor împătimiţi), aşa cum demonstrază Penfield, ceea ce influenţează nivelul
intelectual al fiinţei umane, nu este volumul substanţei cerebrale, cât raportul acestuia cu
greutatea corporală, raport ce nu dezavantajează deloc femeia. în caz contrar, balena, ce
posedă un creier de 7 kg, ar trebui să fie mai performantă decât omul, din punct de vedere
intelectual. S-a demonstrat, de asemenea, că femeile cărora li s-a administrat progesteron
în timpul sarcinii, au dat naştere unor copii cu o inteligenţă superioară faţă de medie,
indiferent de sex (Hines, 1988).
La capitolul instinctual, bărbatul se caracterizează printr-un ascendent al
instinctului de dominaţie şi agresiune, iar femeia printr-o prevalentă al instinctului de
supunere şi al celui matern.
Surplusul de agresivitate masculin are premise genetice, fiind un corolar al prezenţei
testosteronului (Hines, 1988), dar este potenţat şi prin impactul unor factori socio-
educativi, (începând cu acele jucării războinice ce sunt predestinate băieţilor, încă din
copilăria timpurie şi sfârşind cu toate stereotipurile de rol combativ şi beligerant, ce le
sunt livrate spre îngurgitare de-a lungul vieţii, prin cele mai diverse canale.
Rolul propensator pe care factorii de sorginte socio-culturală îl exercită asupra
agresivităţii la fiinţa umană este elocvent argumentat de studiul pe care 1-a întreprins M.
Mead (1935) în insula Noua Guinee. Concret, prin simpla redistribuire a
responsabilităţilor pe sexe, (bărbatul se ocupă de servituţiile domestice, iar femeia

Cercetarea de teren şi prelucrarea statistică a rezultatelor a fost realizată cu aportul studentului Francisc Ranisav, de
la Facultatea de Psihologie a Universităţii "Tibiscus" din Timişoara
îndeplineşte muncile exterioare căminului, inclusiv procurarea hranei), agresivitatea
feminină a înregistrat cote îngrijorătoare, cu nimic mai modeste decât cea masculină din
culturile civilizate ale globului.
Cert este că toate aceste argumente şi multe altele dintre cele posibile, ne
îndreptăţesc speranţa că, aşa cum observa E. Oproiu (1974, p. 13), a devenit profund
anacronică orice tendinţă de a purta competiţia dintre sexe în perimetrul strict fizic,
deaorece, "bărbaţii nu mai merg să vâneze urşi", iar maşinile au preluat multe dintre
corvezile istorivoare, ceea ce înseamnă că nu mai este nevoie să ne "tăiem cu sabia, ci cu
mintea".
• Poposind asupra dimensiunilor psihologice de personalitate ale celor două
sexe, să schiţăm, în cele ce urmează, identitaea lor reală, dincolo de prejudecăţi partizane,
false modestii şi galanterii păgubitoare.
Vom consemna, în acest sens, o serie de date, mai vechi sau mai noi, pe care le
furnizează din belşug psihologia diferenţială şi creatologia.
Din raţiuni de sistematizare, ne vom organiza discursul în funcţie de câteva repere
nodale.
* Pe plan motric, bărbatul excelează prin forţă musculară, viteză şi precizia
mişcărilor, iar femeia este superioară prin dexteritate digitală.
* Sub raport senzorial, sexul feminin surclasează pe cel masculin, prin capacitatea
de discriminare a culorilor, sensibilitatea olfactivă şi rapiditatea de a percepe detaliile.
* Dotarea intelectuală, reclamă o tratare mai detaliată întrucât, pe acest teritoriu s-
au disputat cele mai aprige bătălii în scopul reevaluării rolului şi statului feminin.
Argumentele ştiinţei demonstrează, cu forţă şi statornicie, că "inteligenţa nu are sex"
(L. Lombardo Rădice, 1981, p. 74), că valoarea potenţialului intelectual al femeii nu este
cu nimic inferioară faţă de cea a bărbatuluL Rezultă că în condiţii socio-educative
realmente echitabile, sexul feminin poate fi la fel de performant ca şi cel masculin în
propăşirea ştiinţei şi culturii. Iată câteva dovezi edificatoare:
• dacă bărbaţii întrec femeile în ceea ce priveşte aptitudinile neverbale (îndeosebi
cele spaţiale), femeile sunt mai dotate sub raportul aptitudinilor verbale şi a memoriei
vizuale. Aceste distincţii îşi revendică deopotrivă premise ereditare şi socio-culturale.
Conform descoperirilor ştiinţifice actuale, emisfera dreaptă este responsabilă,
îndeosebi, de procesarea informaţiei spaţiale, iar cea stângă de procesarea preferenţială a
informaţiei verbale. Asimetria mai accentuată de dreapta, prezentă la sexul masculin,
constituie temeiul genetic pe care se întemeiază avansul aptitudinilor lui spaţiale şi
implicit, performanţele superioare obţinute de bărbat în domeniul matematicii, al ştiinţei
şi tehnicii în general.
La toate acestea se adaugă, ca un factor amplificator, exersarea acestei predispoziţii,
prin plasarea băiatului de la cea mai fragedă vârstă în compania unor jocuri şi dispozitive
mecanice care contribuie, în plus, la fortificarea ei. Nu mai puţin fertilizantă, cu efect
adiacent, se dovedeşte cultivarea la băiat, atât în familie, cât şi în şcoală ( pe baza
performanţelor obţinute de sexul masculin în istoria lui) a deschiderii sale faţă de acest
gen de activităţi.
La antipod, fetiţei i se inoculează cu perseverenţă, nu numai convingerea inabilităţii
sale faţă de matematică, ştiinţă şi tehnică în general, dar şi dezinteresul faţă de aceste
domenii ale cunoaşterii umane (Eccles, 1985).
Bilateralitatea cerebrală mai accentuată la sexul feminin decât la cel masculin, îi
conferă femeii abilităţi verbale şi gramaticale suplimentare, dar şi capacitatea de a putea
percepe, la fel de bine, diverse forme geometrice cu ambele mâini, când vederea
absentează. La bărbat, în schimb, aceeaşi asimetrie de dreapta îl face mai apt, ca atunci
când nu poate utiliza văzul, să identifice mai corect formele respective, dacă se bazează
precumpănitor pe mâna stângă (Witelson, 1978).
Într-un monumental studiu longitudinal, iniţiat de Flanagan pe un lot cuprinzând
400.000 subiecţi şi ale cărui rezultate au fost comunicate în 1978, s-a descoperit că
performanţele spaţiale şi tehnice ale femeilor
s-au ameliorat semnificativ în perioada 1960-1975, prin democratizarea aspiraţiilor şi
şanselor la educaţie.
În literatura de resort, există autorităţi care subdivid inteligenţa în trei tipuri:
abstractă, socială şi tehnică. Dotarea compensatorie a celor două sexe poate fi ilustrată
pregnant dacă urmărim modul în care sunt ele echipate sub această triplă ipostază. Astfel,
dacă inteligenţa abstractă se structurează în valori comparabile la cele două sexe,
inteligenţa tehnică avantajează bărbatul, iar inteligenţa socială favorizează femeia.
* În plan afectiv, sexul feminin este cotat ca fiind mai sentimental, mai romantic şi
mai nuanţat. Se vorbeşte şi de un spor al capacităţii empatice şi al celei intuitive la
femeie. După opinia noastră, aceste particularităţi sunt prevalent consecinţa modului de
viaţă feminin, care a trebuit să evolueze, de regulă, în spaţii intime şi să-şi decline
competenţele, mai ales în sfera interrelaţionării umane. Mai apoi, accesul la profunzime şi
subtilitate în domeniul afectiv nu este atât o chestiune de sex, cât de cultură, adică de
capacitatea oricărei persoane de a reinventa iubirea, infuzând-o cu un halou de poezie şi
mister, prin subordonarea sexualităţii, într-un elan de sacralizare revalorizator.
* Cât priveşte motivaţia, s-a constatat că mediul educativ influenţează mai mult
fetele decât băieţii, sub acest aspect.
Analizând motivaţia la fetele talentate, Farmer (1987) constată influenţele benefice
pe care le exercită asupra acestei dimensiuni mamele care activează într-o profesie.
precum şi suportul oferit de corpul didactic. La băieţi, motivaţia înaltă este datorată
exersării lor aptitudinale, prin diverse sarcini, încrederii de sine şi suportului parental.
Cert este că prezenţa unei motivaţii ridicate în liceu nu este predictivă pentru o realizare
superioară la vârsta adultă, mai ales în cazul fetelor (Helson, 1992).
* Configuraţia atitudinală, la sexul feminin înregistrează câteva trăsături
specifice. Astfel, faţă de activitatea şcolară, fetele probează un surplus de receptivitate,
sârguinţă şi docilitate. Se observă, de asemenea că ele sunt mai tolerante la munca
rutinieră şi plictiseală.
Eccles (1985) comunică o atitudine carenţială a reprezentantelor sexului feminin
faţă de diverse materii şcolare, atitudine ce alterează nivelul performanţelor la
disciplinele respective. Chiar dacă majoritatea autorilor vorbesc despre superioritatea
sexului masculin, în ceea ce priveşte aptitudinea pentru matematică (Linn şi Hyde, 1989;
Hyde şi Fennama, 1990), performanţele mai modeste ale fetelor se datoresc, îndeosebi,
unor deficienţe atitudinale, respectiv dezinteresului pe care îl manifestă faţă de acestă
disciplină (Eclles, 1985).
Interesantă este şi teama de succes pe care Butller şi Nisan (1975) o decelează ca
fiind mult mai frecventă la liceene (64%), decât la liceeani (10%). O idee cu
semnificaţie adiacentă, livrează şi Kerr (1985), ce observă că atitudinea faţă de eşec
diferă la cele două sexe, în sensul că fetele trăiesc mult mai profund teama de eşec decât
băieţii. Autorii respectivi opiniază că această stare de lucruri denotă că încă din
adolescenţă, stereotipurile educaţionale limitative care le sunt furnizate fetelor, cu
asiduitate, au produs deja cuvenitele eroziuni atitudinale.
În consecinţă, succesul academic este perceput deja deformat, ca o ştafetă mult prea
înaltă şi puţin compatibilă cu rolul clasic de femeie. De altfel şi Callahan (1992)
observă că adeseori fetele nu-şi aleg cariera în consens cu aptitudinile lor, ceea ce
constituie un nou impediment în realizarea superioară a aptitudinilor de care dispun.
* Sfera intereselor se constelează diferenţiat în funcţie de coordonata sex.
La bărbaţi domină interesele faţă de lucruri, iar la femei interesele faţă de
aspectele formale ale esteticului.
* Potenţialul creativ
Având în vedere că istoria culturală a omenirii constituie încă o istorie preponderent
masculină, întrebarea care se articulează din start este dacă realmente bărbatul posedă o
creativitate potenţială superioară, comparativ cu femeia.
Multe nume de prestanţă din literatura creatologică străină şi autohtonă atestă, prin
argumente impecabil instrumentate ştiinţific, că între cele două sexe nu există diferenţe
semnificative sub raportul potenţialului creativ. Mai precis, dacă valoarea debitului
creator la oameni este comparabilă atât pentru bărbat cât şi pentru femeie, acesta însă se
metamorfozeaza şi se fructifică distinct, în funcţie de activităţile preferate, activităţi ce se
structurează specific la fiecare sex.
Studii recente realizate de Abra şi French (1991), Helson (1992 ş.a.), au demonstrat
că fetele excelează mai ales în domeniile care nu implică nici o pregătire sau reclamă
doar o instruire formală, motiv pentru care ele strălucesc mai rar în ştiinţă, matematică şi
muzică, unde este nevoie de o educaţie laborioasă şi de durată. Această stare de lucruri,
evocă limpede şi fără niciun dubiu, prezenţa în universul feminin a unor factori educativi
frenatori.
O serie de cercetări evidenţiază că femeile au la îndemână mai puţine modele pentru
identificare în scopul realizării academice şi creative. Absenţa modelului pentru învăţare
socială şi poara fertilizarea activităţilor de tip creator, contribuie în final nu numai la
ditaţîa talentului lor nativ, dar provoacă şi eroziuni la nivelul motivaţiei intrinseci şi a
încrederii de sine.
La toate acestea se mai adaugă şi existenţa la sexul feminin, pe ansamblu, a unei
atitudini deficitare faţă de profesie şi a unui nivel de aspiraţia modest.
Chiar dacă potenţialul creativ feninin nu este cu nimic inferior celui masculin, nu
trebuie să uităm că între potenţialitate şi realitate se interpune un drum lung, contorsionat,
populat cu un cortegiu interminabil de bariere externe şi interne, de clişee educaţionale
inhibante, de rutină şi suficienţe care şi astăzi dezavantajează femeia, chiar dacă
emanciparea ei este pe rol.
"Când condiţiile sociale şi de altă natură sunt identice pentru ambele
sexe, meditează E. Planchard (1992, p. 188), femeile pot realiza tot ceea ce
execută bărbaţii în domeniul inteligenţei"
Şi L.M. Terman, în studiul său longitudinal de notorietate, retestându-şi subiecţii
selecţionaţi în copilărie ca supradotaţi, constată cu stuperfacţie că la vârsta adultă,
persoanele de sex feminin au înregistrat un regres lamentabil al coeficientului lor de
inteligenţă, atât de utilat în ontogeneza lor timpurie. Explicaţia devine transparentă, dacă
adăugăm că toate aceste doamne venerabile se dedicaseră, cu trup şi suflet, exclusiv
servituţiilor domestice şi educaţiei propriilor lor copiii. Aceeaşi cauză este suspectată şi
de Ph.E. Vernon (1977), pentru a înţelege cum este posibil, ca după intervalul cuprins
între 3-15 ani (când numărul băieţilor şi fetelor este comparabil), să asistăm la o subită şi
dramatică răsturnare a situaţiei în defavoarea sexului feminin.
Deşi procesul de emancipare şi afirmare a femeii are o istorie relativ scurtă,
succesele repurtate sunt remarcabile, în cele mai diverse domenii de activitate. Cu toate
acestea, zidul de prejudecăţi şi atitudini alienante persistă cu obstinaţie, ceea ce îi
prejudicează şi astăzi o "autentică ieşire în larg".
Fără a insista, să contabilizăm câteva dintre cauzele care concură la această
stare de lucruri
Procedând cronologic trebuie să remarcăm că ucenicia inegalităţii dintre sexe
debutează încă de la naştere. Dacă noul născut are şansa de a fi băiat, va simţi la fiecare
pas. cât de numeroase sunt privilegiile masculinităţii. în consecinţă, nu trebuie să ne
surprindă dacă treptat se va instala, în forul său lăuntric, un complex de superioritate în
virtutea căruia, aşa cum observa, cu un nedisimulat sarcasm, Simone de Beauvoir (1965):
chiar şi cel mai mediocru dintre bărbaţi se va crede un semizeu în faţa unei femei".
Dimpotrivă, dacă noul născut este fetiţă, ea va primi în doze "homeopatice", dar
persistente, mărturii în sprijinul pretinsei sale inferiorităţi, ceea ce îi va demola în timp
încrederea în sine, diluându-i aspiraţiile pentru viitor.
Concret, încă de la cea mai fragedă vârstă, cuplul parental îşi tratează copiii diferit,
în funcţie de sex (Rubin, Provenzano şi Luria, 1974). Tatăl este mai discriminativ decât
mama, atât în perceperea cât şi în comportamentul său faţă de copil. Astfel, băiatul va
întruchipa în imaginea lor, mărimea, forţa şi vitalitatea, iar fetiţa va întruchipa fragilitatea
şi frumuseţea. Aceste imagini diferite vor determina şi conduite specifice. Faţă de fiu va fi
arborată o atitudine mai permisivă în actele lui de explorare şi independenţă (inclusiv cele
riscante), în timp ce faţă de fiică se va adopta un comportament excesiv de conciliant şi
protector, ceea ce îi va ucenici un anume conformism la norme şi valori, inoculându-i un
imperturbabil sentiment de dependenţă (Ruble. 1984).
Jucăria, constituie şi ea o excelentă pârghie de exersare a inegalităţii dintre sexe.
pentru că este ştiut conform unor standarde nescrise, dar bine instalate prin tradiţie, că
fiecărui sex îi sunt destinate anumite categorii de jucării, fenomen confirmat şi de studiul
realizat de Huston (1983). Şi pentru ca şirul anacronismelor şi absurdităţilor să fie
complet, s-a constatat că băieţii ce se joacă cu păpuşile, deci cei care se încumetă să
jinduiască la jucăriile predestinate celuilalt sex, sunt criticaţi de 6-7 ori mai mult decât cei
care se conformează baremelor clasice.
Cât priveşte aspiraţiile de autorealizare şi status ocupaţional, pe care părinţii (în
special taţii) le aşteaptă de la copiii lor, acestea sunt mai mari pentru băieţi decât pentru
fete (Block, 1983).
Discriminarea sexuală este întreţinută şi de portretizările stereotipe, dar atât de
inechitabile pe care le oferă celor două sexe, cărţile cu poveşti, programele de televiziune
etc. Băieţii sunt întotdeauna zugrăviţi ca fiind puternici, competenţi profesional, raţionali,
stabili şi agresivi, în timp ce fetele sunt prezentate în postura de gospodine şi mame,
uneori şomere, dar întotdeauna mai sociabile, mai afectuoase şi mai puţin apte pentru a
conduce. (Leary, Greer şi Houston, 1982).
Şcoala continuă şi ea opera discriminărilor de sex-rol. Astfel, în clasele mici,
dascălii sunt mai suportivi faţă de fete decât faţă de băieţi (Licht, 1983).
Studiind cazurile de nerealizare profesională în cazul fetelor, Ayles (1992) identifică
următoarele cauze: expectanţa scăzută, presiunea socială şi lipsa de încredere în forţele
proprii.
Aşa cum arată A. Adler (1991, p. 115), destinul multor femei poartă amprenta "unei
dezvoltări psihice inhibate" în virtutea cărora ele se complac într-o viaţă călduţă în plan
profesional, marcată de o tristă şi cenuşie pasivitate. Iată pentru ce, aşa cum remarcam în
cartea noastră "Incursiuni în creatologie" (1994, p. 111): "afrmarea femeii pe măsura
proceselor sale native, nu se va putea realiza doar prin stipularea şi legiferarea unor
drepturi ci, mai ales, prin modificarea complexului ei de vasalitate, prin epurarea
tuturor distorsiunilor cuibărite artificial înfiinţa ei".
Derulând în continuare existenţa femeii, pentru a decela şi alte cauze care concură
ia jugularea şanselor ei de afirmare, trebuie să observăm că majoritatea zdrobitoare a
femeilor nu se vor putea degreva niciodată de maternitate, educaţia propriilor copii şi
gospodărie. într-un fel sau altul orice femeie este un tip de gospodină: în devenire, în
exerciţiu, în alertă, în retragere sau de carieră. De aceea, putem spune că cea mai veche
profesiune a femeii nu este prostituţia ci aceea de gospodină, cu observaţia că aceasta din
urmă este mult mai nerentabilă din punct de vedere pecuniar, căci se exercită pe gratis.
Cât priveşte maternitatea, s-a demostrat că naşterea unui copil generează pentru
femeia respectivă, o întrerupere de cel puţin doi ani pe ruta sa profesională, ori, de regulă,
majoritatea femeilor nu se limitează la un singur copil, ceea ce înseamnă, convertit în
cifre un hiatus de mai mulţi ani la o vârstă de mare pondere în ascensiunea ei
profesională. Ca un corolar pentru toate aceste stări de lucruri, în majoritatea cazurilor,
interesele profesionale şi culturale ocupă încă un loc periferic în viaţa femeii
contemporane.
Referitor la barierele de sorginte socio-economică, conform unor date recente este
suficient să menţionăm, că deşi femeile reprezintă "o minoritate", ce însumează mai mult
de jumătate din populaţia planetei şi acoperă două treimi din timpul de muncă, ele nu
posedă decât 1% din proprietatea mondială şi deţin 10% din veniturile globului (A.
Preda. în "Dilema", 1997, nr. 226).
Focalizându-ne atenţia asupra condiţiei femeii din România, în această
perioadă de tranziţie se detaşează câteva note caracteristice (Daniela Rovenţa
Frumuşani. în Dilema, 1997, nr. 226):
• exceptând unele profesii (avocat, jurnalist economist), ponderea activităţii
femeilor s-a diminuat
• venitul mediu feminin este cu 10% mai scăzut decât cel masculin, (iar conform
declaraţiei făcute recent de Camelia Gheorghe, delegat al Consiliului Europei la
Bucureşti, salariul femeii este mai scăzut cu 20% faţă de al bărbatului, iar cel practicat de
patronii străini cu 40%,
• şomerii femei au şanse mai reduse decât bărbaţii de reintegrare în muncă;
• s-a accentuat feminizarea forţei de muncă în agricultură;
• deşi femeile acoperă 47% din totalul tinerilor cu diplomă de liceu sau facultate,
ele sunt reprezentate modest în posturi decizionale. Este suficient să menţionăm că
deţinem un record european dificil de egalat, prin numărul nesemnificativ de femei aflate
în Parlament şi respectiv, absenţa totală a lor din actuala echipă guvernamentală.
Toate aceste argumente, spicuite dintr-un arsenal mult mai corpolent şi mai
diversificat, sunt suficiente pentru a justifica prăpastia care încă mai persistă. între
potenţialitatea creativă a femeii şi transpunerea ei în realitate.
Din dorinţa de a ne structura propriul nostru punct de vedere asupra valorii şi
modului de structurare a potenţialului creativ la sexul feminin, aşa cum menţionam şi
anterior, am iniţiat o cercetare de teren asupra unui eşantion format din 203 adolescenţi
(100 băieţi şi 103 fete), din 8 licee timişorene, cu vârsta cuprinsă între 17-18 ani. Fără a
detalia aspectele tehnice aferente, precizăm că decelarea potenţialului creativ a uzitat de o
formulă proprie pentru investigaţie, formulă pe care am validat-o de mai multe ori, încă
din anul 1981.
Concret, printr-o baterie formată din 15 teste, am urmărit determinarea creativităţii
potenţiale într-o manieră mai completă şi mai nuanţată, care nu se rezumă la decriptarea
gândirii divergente (aşa cum se procedează uzual în studiile de specialitate), ci vizează şi
alţi factori expresivi pentru creaţie, dintre cei care se pretează experimentării. Este vorba
de gândirea convegentă, aprehensiunea, rezonanţa intimă şi atitudinile creatoare.
Cât priveşte travaliul statistic, acesta a apelat la metode complexe de prelucrare
computerizată a datelor obţinute. Făcând abstracte de rezultatele cantitative recoltate,
pentru a nu încărca analiza, ne vom focaliza atenţia doar asupra decodificării lor
calitative:
1) Pe linia postulată de notabilităţile domeniului s-a confirmat că valoarea globală a
potenţialului creator nu diferă semnificativ la cele două sexe în adolescenţă, adică la
vârsta când personalitatea individului este închegată în articulaţiile ei esenţiale, iar
momentul opţiunii profesionale este scadent.
2) S-au obţinut unele diferenţe în ceea ce priveţte modul de structurare internă a
potenţialului creativ la ambele sexe. Astfel, dacă ierarhia primilor trei factori (gândire
divergentă, gândire convergentă, atitudini creatoare) este identică, atât la fete cât şi la
băieţi, diferă însă, ponderea unora dintre ei. Concret însă, la subiecţii masculini faţă de
cei feminini apare un ascendent statistic semnificativ al gândirii convergente (datorită
structurării superioare a aptitudinii lor matematice). La fete, în schimb, comparatv cu
băieţii se înregistrează un uşor avans în privinţa gândirii divergente. Referitor la ordinea
ultimilor doi factori (aprehensiunea şi rezonanţa intimă), ea este complet inversă la cele
două sexe.
3. Singurele diferenţe majore care apar între cele două sexe se referă la constelaţia
atitudinală, în sensul că la fete ea se prezintă profund deficitară întrucât atitudinile, cotate
ca vitale în activarea potenţialului creativ, sunt plasate periferic comparativ cu băieţii,
unde eie ocupă o poziţie evident profitabilă. Concret, subiecţii masculini situează, în
fruntea ierarhiei lor atitudinale, dimensiuni definitorii pentru creativitate, precum
independenţa şi nonconformismul în gândire şi acţiune, capacitatea de a recepta umorul,
capacitatea de a-şi asuma riscul, încrederea în forţele proprii.
La antipod, subiecţii de sex feminin investigaţi, plasează în primele rânduri ale
topului lor atitudinal (cu excepţia receptivităţii faţă de nou) componente nefertile pentru
gestiunea potenţialului creativ, ca de pildă: sensibilitatea şi profunzimea în trăiri şi
perseverenţa în muncă.
Pentru a pregăti concluzia finală, vom adăuga că atitudinile constituie prin excelenţă
opera educaţiei, aşa încât dacă în palierul adolescenţei influenţele ei frenatoare au reuşit
să producă la sexul feminin deteriorări atât de importante în acest plan, este limpede unde
trebuie căutată sursa tuturor inhibiţiilor, pasivităţii şi suficienţelor feminine.
Rezultă, prin urmare, că numai structurarea carenţială a fondului atitudinal la
femeie, explică de ce ea nu-şi poate onora potenţialul său creativ (cu nimic inferior la
naştere faţă de cel masculin), în pofida drepturilor constituţionale dobândite (inclusiv al
accesului liber la cultură şi educaţie).
Plasarea originalităţii (deci a factorului creativ fundamental) pe ultimul loc, la toţi
subiecţii eşantionului nostru, evocă un dezolant conformism intelectual la adolescenţii
investigaţi, sugerând că deblocarea şi fructificarea mai completă şi mai profundă a
potenţialului creativ este un imperativ fierbinte, nu numai pentru sexul feminin, ci şi
pentru cel masculin.