http://reteaualiterara.ning.

com/profile/alinaileana

Rânduri, noaptea…întoarcere către mine.

Arşiţa minimaliza universul. Soarele, protector al vieţii, ucide.

Duminică: mic dejun în familie, prânz...tot aşa, siesta! O nouă zi, totuşi copie a celei de ieri, a celei
de alaltăieri, a întregii saptamani( de fapt). Să sper că noua săptămână va fi altfel!? Vacanţă,
concediu: ce mult am aşteptat şi ce bine venite păreau să fie! Am o jumătate de oră a mea, numai a
mea! Mă aşez la calculator: vreau să comunic, să-mi alimentez dorinţa de noutate, vreau să simt
pulsul zilei de azi,”trăiesc clipa”!
Sunt FEMEIE, sunt mamă "înger fără aripi"( aşa mă simte fiica mea), sunt dascăl, sunt mândră
că în astfel de zile pot oferi un sprijin, o mângâiere, o alinare, chiar dacă" binele nu se face cu de-a
sila", iar ceea ce ţie iţi pare bun, celui de lângă tine nu i se potriveşte!...
norul învinge, canicula este momentan alungată, sunt obosită, simt nevoie de odihnă, de alunecare în
braţele lui Moş Ene. Cea mică îmi citeşte o poveste, una dintre poveştile ei preferate, ascult,
aţipesc...sunt protejată în aceste clipe: eu însămi- personaj de poveste, nimic nu poate răsturna realul,
plutesc, plutesc, plutesc...
Ziua de luni a zburat furată de nori, sfârşitul lui azi se apropie. Aproape miez de noapte, ceas de
taină şi de magie. Luna se ascunde după norul negru, întunericul devorează întregul. Mă uit prin
fereastră: un pumn neglijent a scăpat scântei ici şi colo, doar aşa bucuria liniştii împodobeşte întinsul
din spatele sticlei. Încă o zi s-a alăturat trecutului smulsă din viitorul (im)previzibil.
Întuneric şi răcoare, plăcută răcoare şi somn... Iar Moş Ene îşi cere drepturile: refuz să-l ascult! Mă
aplec asupra chipului de copil. Zâmbeşte! Îi înlătur şuviţa neascultătoare şi-i sărut fruntea: o dată, de
două ori. Se întoarce cufundându-se în vis...vis, copilărie. Închid cu grijă uşa, comoara e păzită. Sunt
aici, veghez, ...dar somnul, somnul e bine venit! Mă îndrept către "iatac" dorindu-mi ca zâmbetul de
alături să înflorească şi în visul meu. De ce nu? Se sfârşeşte o zi, alta începe: tic-tac, tic-tac, tic...
*
**
O nouă seară de luni! Mi-am încărcat bateriile!!! Azi m-am întors dintr-o călătorie de vis plină de
echilibru, linişte, tradiţie şi de cultură.
Aţi vizitat Sângeorz- Băi, Bistriţa Năsăud? Dacă nu, să nu întârziaţi prea mult: aici omul e
simplu, aşezat la vorbă, iar lucrurile nu i se par atât de "hâde" şi de necontrolat cum ne par nouă.
Someşul, cu apa sa tumultuoasă, umple de răcoare aerul de vară. Aici totul este altfel!
La 7/8 km de Sângeorz, la Maieru, şi-a petrecut Liviu Rebreanu copilăria, tânjind după acest
spaţiu( sătenul mai poartă încă opinca legată cu nojiţă, ciorapi de lâna, iar la biserica merge, mândru,
în cămeşa albă, strânsă la mijloc cu brâu lat de piele). Maieranu a ştiut să-şi respecte înţelepţii:
Rebreanu s-a întors în momente de dor: a fost dăruit cu pământ, aici, unde i-a fost legănată copilăria
de unda someşană. Câţi dintre noi ştim acestea?...niciodată nu e târziu pentru a cunoaşte! M-a
încântat portul, pacea omului care-şi lucra cu drag pământul - sfânt dar al strămoşului. Am păşit în
Maramureş, am vizitat apoi Vatra Dornei, alte momente de încantare: se desfăşura Festivalul
Dansului şi al Portului Tradiţional, şi, ca-n filmele noastre, s-au perindat prin faţa ochiului fanfara,
căluşarii din Olt, ansambluri de dans românesc din Bistriţa Năsăud, din Vatra Dornei, din Bihor,
taraf de lăutari...o încântare pentru ochi şi pentru suflet( nu mi-am putut opri lacrima de plinătate a
inimii să-mi alunece pe obraz), te simţi român şi eşti mândru de asta, cât de uşor este! Cuvântul nu
poate cuprinde măreţia locurilor, Sighetul te umple de uimire: atât de mult rău a putut face minciuna
şi dorinţa unora de a-i determina pe alţii să tacă, să nu zboare către mâine,...să nu aibă opinie:
Muzeul de la Sighet ne-a şocat pe toţi, mic şi mare, şi ne-a obligat( chiar dacă pentru un timp destul
de scurt) să fim mai atenţi la noi, la cel de alături şi la ceea ce ne înconjoară! Suferinţa a dat aripi
acestei naţii!? Tare ne dorim să nu fie aripi de ceară!...timpul curge de la ieri către mâine, întunericul
îmbrobodeşte toată suflarea, greierii înalţă imnul serii de vară: cri- cri, cri-cri-cri, cri...
*
**
Arşiţa a aplatizat totul. Omul e îngăduit dacă...nu mişcă prea mult. Totul se comprimă: timpul nu
vrea să mai curgă sau, dimpotrivă capătă forme...diforme. "Fata morgana"!!! Canicula schimbă faţa
lucrurilor, nu-ţi găseşti locul, nu-ţi găseşti sensul...nu te regăseşti: totul e anapoda. Un uriaş lacom a
supt oxigenul. E chinuitor!...dincolo curg lacrimi, curg ape, curge deznădejde. Am putea face un
pact: lacrimile curgă-vă peste arşiţa-ne!? S-ar putea crea, astfel, un echilibru? Ar putea fi îngăduită o
asemenea înţelegere? ...în depărtări, mari depărtări, e război. Nu mai avem răbdare, întelegere pentru
noi înşine! Greierii îşi susţin concertul...etern. Nimic nu-i convinge că ar putea fi altfel! E noapte, o
boare răzbate prin geamul întredeschis: o sorb avar, e a mea!...ar putea fi a noastră,...voi dormiţi,
visaţi legănare de unde albastre..., greierii cântă. E plăcut; încă puţine ore şi va răsări soarele. Ne va
chinui iar canicula! E august, în miez. Curând se va stinge în septembrie! Totul va curge altfel: o
picătură îmi desenează visul pe fereastră. În închipuire o mângâi cu obrazu-mi avid de răcoare. Un
cântec răsună în fundal: cri, cri- cri...Somn uşor!
Trăim într-o ţară superbă, visăm la ea! Suntem visători, ar trebui să fim...frumoşi. Nu e greu:
trebuie puţină atenţie! Atenţie la firul de iarbă, la buburuza ce-l urcă spre a-mi asculta cântecelul("
Gărgăriţă, riţă, zboară-n poieniţă..."),la zborul ei către umărul tău: atenţie la TINE!!! De protejat,
suntem protejaţi!
*
**
E august 15, zi mare de praznic, Adormirea Măicii Domnului! Soarele, darnic peste măsură,
incinge natura. Ochiul caută cu disperare vata unui nor: senin! Frunza se chirceşte într-un ultim efort
de a-şi apara...planta, verdele s-a transformat în galben- ireversibil. Frunzele agonizează venind către
răcoarea pământului, prea devreme, asemeni tânărului plecat, prea curând. Chipuri vesele dansează
trezindu-ne din toropeala căldurii. Sunt ei, copiii! Au făcut înţelegere: arşiţa nu le va alunga râsul,
jocul îi va ajuta să treacă peste toate...atâta timp cât chipul părintelui se mai apleacă schiţând un
zâmbet de înţelegere, un zâmbet care să confirme că e acolo, îl ascultă şi-l ocroteste, e Ok! ...e zi
sfântă: sperăm în umbră, sperăm în adăpost, sperăm în Pace. Înaltul Se arată supărat! Ridicăm ochii
spre cer, ruga ne e aproape. Ziua e clară, prea clară...linişte. Doar păsările deranjează cerul, silite să
zboare. Se apropie înserarea, frunzele încep a fremăta anuntând răcoarea, răcoarea prea subţire...de
miez de august!
*
**
Părea că ruga mi-a fost ascultată. Norii au devenit generoşi, au stropit puţin- prea puţin şi prea
repede- ţărâna sufocată de soare. S-a întâmplat acum două seri…adierile au mai prins vigoare!
Florile îşi pleacă corola, în speranţa că viaţa în incandescenţă le va fi mai puţin dureroasă: frunza se
strânge, petala se chinuie luptându-se să ofere culoare, frumuseţe, bucurie încă un ceas, o zi…
Speranţa florilor stârneşte gândul copilului: ce va fi mâine? TU eşti mâine!!! i se răspunde. Şi
atunci? Va fi bine, am încredere în TINE! Gândul ţi-e bun, fapta îţi e frumoasă, eşti dornic de
cunoaştere, înţelepciunea îti lipseşte deocamdată: sunt lângă tine spre a te ajuta să devii înţelept!
Nu-ţi fie teamă, va fi bine.Copilul a plecat să se joace încrezător în cele auzite şi… în sine. Vântul
adie rar, o pasăre caută umbra între crengile alunului, e gingaşă: ar cânta, dar cine să-i asculte
viersul? Şi totuşi cântă! Trilurile străbat văzduhul spre…mine: îmi place, e biine! Ascult cântec de
pasăre, freamăt de ram- este ceva , în jurul nostru, care ne ajută să trecem. Să trecem din noi către
voi şi de aici: mai departe! Ieri am cunoscut un om, azi doi şi, cu certitudine, mâine alţii. Gândurile
ni se împletesc: sfatul dat copilului trebuie să devină certitudine! Pasărea cântă, se leagănă, îşi
împlineşte menirea!!!
*
**
Au reînflorit salcâmii! Magnolia s-a grăbit să-i imite. Acum, ceara florilor vineţii se răsfaţă în
seninul cerului: va fi o toamnă luuungă! Numai ţestoasa n-a mai vrut să lupte: şi-a înţepenit
picioarele şi gâtul şi...a dat ortul! Eu nu sunt asemenea ei. Florile îmi sunt exemplul. Nici măcar
canicula nu-mi împiedică suflul existenţial, dar am mai primit o lecţie: între noi sunt cei
puternici( capabili să se adapteze la intemperiile vieţii, să înflorească!) şi sunt cei...care au nevoie de
puternici! ...şi azi am cunoscut un om, care contestă că "Domnul Vucea" ar fi avut vreun rol în
modelarea noastră. Dacă n-ar fi fost un d. Vucea nu l-am fi iubit pe "Domnul Trandafir"...în fiecare,
pe lângă fiecare dintre noi poate exista o astfel de tipologie umană: numai eu pot decide ce am de
învăţat de la unul, de la altul. Fiecare e liber să aleagă binele, răul!?
Zilele încep să se răcorească, soarele muşcă, supărat,dantela norilor subţiri. Aroma strugurelui
dat în pârg umple eterul,...îţi aduce aminte de septembrie, de şcoală. Copilul se apleacă asupra
caietului, rezolvă un exerciţiu, scrie o compunere: să nu creadă domnul că vacanţa înseamnă doar
joacă! M-am jucat, e adevărat, dar...n-am uitat! Stau şi visez, visez la cetina ce se leagănă în vânt, la
clopotul mare ce-şi cheamă bătrânii, duminica, la biserică, la undele Someşului,...visez şi mi se pare
că trenul cadenţează purtându-ne către casă, către cotidian, către rutină? M-am odihnit şi acum sunt
gata. Sunt pregătită să mă lupt cu "zmeii", cu cei obişnuiţi să conducă, cu cei care se bucură de
libertate, dar nu o pricep. Soarele coboară încet, încet către orizont, copii se adună pe lângă case, îşi
reamintesc, poate uneori puţin iritaţi, că există părinţi...mă duc către ai mei, îmi povestesc de-ale lor,
ca la fiecare reîntâlnire de altfel, e ceas de răcoare, ceas de poveste: vă las!
*
**
Cineva sau…ceva?! Loveşte în geam. Curiozitatea mă doboară, nu mă pot abţine...plooouă! În
sfârşit: cerul cerne picături preţioase, cu nesaţ sorbite de buzele fierbinţi ale pământului mângâiate
prea mult, prea îndelung...degete incandescente. Am aţipit. Era august, este septembrie(în miez!).
Nucii îşi zornăie bogăţia, ciorchini aşteaptă atingere de alt ciorchine! E vremea şezătorilor, ceas al
întâlnirilor, al vredniciei! Cerul cerne, luându-se parcă la întrecere cu zăduful ce înrobise vara.
De trei zile, curg către şcoală bobocei protejaţi de voinicul ghiozdan. Primul pas, cu temere şi
curiozitate, următorul: bucuria cunoasterii şi a (re)întâlnirii şi... mersul îşi urmează datul. Orice mic
devine voinic prin carte! Ce bine e la şcoală! E frumoasă şcoala noastră: parcă ar fi o altfel de casa!
Merii din livadă ne ademenesc spre a culege, spre a ne înfrupta din fructul care-şi prelinge seva spre
colţul gurii pofticioase(cine poate refuza?). Soarele a pornit către orizont: trebuie să se odihnească.
Mâine se va grăbi...să răsară. Începe o nouă zi de şcoala.
*
**
Mă uit la licoarea rubinie ce se grăbeşte spre buza paharului pentru a se revărsa spre buzele
mele...atâta savoare, aromă, parfum! Încerc să iert soarele verii, muncitorul care a ingrămădit în
rodul toamnei culoare şi dulceaţă, chinuindu-mă pe mine!? Ajung iar la gândul, la înţelegerea că
totul are un rost...atunci care e rostul meu? Evident, nu numai acela de a savura sângeriul, uneori
necesar, al vinului. Soarele plăcut de toamnă mângâie rugina frunzelor. Răsfăţate, dansează către
pământ: se grăbesc să se alăture suratelor ce înveşmântează pământul în ritualul prevestitor al
reîntoarcerii. Mă întorc şi eu cu faţa de la azi către mâine, convinsă că am foarte multe de... aşezat.
AICI, ACUM!
* Rubiniul curge încă ...în lacul ocupat de stea: să fie steaua mea, sau a Micului Prinţ? Observ!
Îmi lipseşte ceva: poate pălăria ce-a înghiţit şarpele!? Mă întristez: ce greu e să vezi partea bună a
lucrurilor, ce uşor...să-i loveşti pe cei din juru-ţi! CÂT încerci să eviţi, constaţi că "rău-i deja făcut!",
fiindcă " a greşi e omeneşte", dar a persista în greşeală e diavolesc!? Mulţi gândesc despre Lucifer ca
despre un Dumnezeu mult mai înzestrat. Câteodată tind să cred că-i purul adevăr! Altfel cum ar
putea să te atragă către el atât de repede, atât de uşor? Noaptea a îmbrobodit universul, poate şi
mintea mea! Aveam de făcut multe, am reuşit să aşez câte ceva, şi mâine e o zi!..."nu lăsa pe mâine
ce poţi face azi"...nici să mănânc nu m-am îndurat: timpul cade peste noi prea repede şi prea
nemilos!...poezia lui Labiş îmi trezeşte în memorie durere şi...foame, nu de căprioare! E cazul să
merg către masă, "Masa tăcerii" a lui Brâncuşi, ori către ...masa necesară mie, omului. Mă hrănesc-
Trebuie să traiesc! PS. Poftă bună, tuturor noctambulilor!
*
**
... s-a terminat! Mintea e limpede, ceaţa s-a rarefiat: fii atent la omul de lângă tine, poate deveni
uimitor de agresiv! Nu trebuie decât foarte puţin ca ceea ce îi spui tu să fie uşor "tradus", "
transformat"...după puterea minţii sale: E RĂZBOI! Război la cel mai înalt nivel, uitând până şi că
suntem oameni, avem o demnitate, respectăm criterii de ...socializare, avem legi care ne apără!
MIZERII. Mizeriile sunt la putere; ai putea fi pocnit cu pumnul..., i-e FRICĂ. Te pocneşte cu"
documentul"- are ştampila!
... e toamnă, noiembrie, superbă zi înaintea celei de mâine când: cerul îşi va "rupe baierele"( aşa
anunţa la meteo!). Ne bucurăm de azi gândindu-ne la mâine!...cu toate acestea, lacrimile cerului ar
putea să nu stârnească lacrimile...sufletului?! Să încercăm să ne imaginăm alături de strămoşi: ploaia
este bunătate, rodnicie...benefic! Nucul bătrân mângâie cu înaltul crengilor norul cerului.
Crizantemele se încăpăţânează să ne bucure: CULOARE( auriu, ruginiu, vânăt, galben- toamnă!).
Soarele ne luminează şi azi. Va încerca şi mâine: reuşeşte, nu reuşeşte? Suntem datori să sperăm:
suntem oameni. Putem greşi...în idealurile noastre: am putea răni pe ale celor de lângă( le cerem prea
mult/ prea puţin?). Deja se întunecă. Un crepuscul protector: atenţie la OMUL de lângă tine!

Noiembrie...
Soarele îşi răstoarnă din tolba ultimele săgeţi: au rămas cele neascuţite...lipsite de căldură,
dar...au rămas! Dimineaţa dă semne că ...ar urma o zi bună: păcăleală!? Zilele ni le "facem" şi
noi!...degetele de gheaţă, firave, desenează ferestrele: gerul îşi arată colţii, argintul brumei
transformă necuprinsul într-o lume de basm. Aşa să fie?...aparenţă? Să alegem încât basmul să nu fie
aparenţă 100%! Câte ceva trebuie să rămână, ţine...tot de noi(!?) să rămână!!! E încă dimineaţă, ce
va urma: vom trăi şi vom afla!
*
**
Cer înlăcrimat...decembrie! Un trandafir încăpăţânat se chinuie să încropească un...bobocel!?
Geana tresare în aşteptarea visului: un fulg, un singur fulg. Cu siguranţă vor urma puzderie! Mă-
ntorc agale, privesc cerul...câlţi cenuşii mă privesc pe mine. Căldura, nespecifică momentului,
îngrijorează. Închid ochii: mă visez copil, rostogolindu-mă prin nămeţi de zăpadă, alunecând, pe
tălpici de sănioară: o dată, încă o dată...luna şi-a aprins felinarul, stele scânteie obligând nemărginitul
să reverse lumină, glas de copii, veselie...Privesc alături: nu sunt Eu copilul! Visează. Fluturii albi se
vor îndura să sosească? Mă cufund în lumina "felinarului" de peste drum: odinioară mi-am dorit cu
atâta ardoare încât s-a întâmplat! Cerul cernea stele de gheaţă, în suflete se cernea
bucurie...decembrie. Peste puţin timp un an se va stinge, altul se va naşte în pocnet de şampanie ...şi
timpul, timpul se grăbeşte.

*
**
Sfârşit de decembrie. (2008/12/29)
Stele de gheaţă s-au revărsat însoţite de ger! Bucuria a fost scurtă: sclipirile nocturne au fost
insuficiente pentru a ...ţese covorul, acel necesar rostogolirii prin imaculat, alunecării! Clepsidra
timpului, răsturnată, anunţă sfârşitul/ începutul...timpul, întotdeauna timpul!!! Curge lin, tumultuos:
permanentă vâltoare. Abia păşeşti într-un an că...te şi trezeşti în altul! Bucuria vine şi pleacă.
Clopoţei şi glasuri de copii! Sfârşim spre a începe...începem spre a sfârşi: perspective. Fiecare cu
visul/ idealul său, cu speranţa atingerii...Curgerea semnifică îmbătrânire, cumul de experienţă: orice
ar însemna, inevitabil, ne cuprinde, ne forţează la participare. Curgerea înseamnă risipire? Nu poţi
rămâne spectator! Acesta e jocul, viaţa- joc: murim spre a (re)naşte...un an dispare, un altul se
grăbeşte să-l înlocuiască. Nu se poate altfel: LA MULŢI ANI...sănătoşi!
*
**
Meditaţie...
Ianuarie- început de an! Crepuscul: nu al momentului, ci al norilor! Brusc s-a întunecat...picături,
gheaţă? La ce ne putem aştepta. Ne e dor de steluţe, ne temem de ...picătură, ce va să vie? Cârduri de
ciori tulbură pacea universală, acea pace firească, pace a pasului în noul an, pace a
sufletului...concentrarea e perspectivă: drept, strâmb: omeneşte!? Privesc. Acoperişul casei vecine,
bătrânul nuc- preferatul negrelor, gălăgioaselor păsări, norii cenuşii...un alt început! Totul se
pregăteşte pentru normalitate, cotidian, rutină. Liniştea, odihna a fost benefică: te-am recuperat pe
Tine, m-am recuperat pe Mine, am fost şi suntem alături de...Noi! Totul e bine, e aşezat: putem
(re)începe! Succes!E...ianuarie!!!
Februarie! A mai curs timp peste noi. Am mai căpătat experienţe, prietenii,...plinătate
sufletească şi spirituală! Închid ochii: totul se decantează...figuri, peisaje, albastru Voroneţului mă
învăluie. Am păşit de două luni într-un nou an şi în...Bucovina! Ninge blând, ninge aşezat. Trenul
mai fluieră o dată înainte de a se îndepărta în noapte. Rămasă singură, grăbesc într-un tărâm străin-
totuşi tărâm al ţării mele. Atâta nerăbdare avea să culmineze acum, aşa. Ajunsă eram bolnavă de
curiozitate, dealtfel curiozitatea e "zăcerea" mea preferată!? Un nou an dă năvală peste fiinţa mea, în
curând...Trăiesc din plin, trăiesc maxim totul, mă minunez de ceea ce-mi oferă clipa şi nu cercetez
prea mult, " nu caut neînţelesul" acolo unde poate că nici nu există! O nouă lecţie, buuună! Sunt EU,
ştiu ce vreau şi ştiu ce pot! Am să reuşesc...ningea frumos şi blând, trenul fluiera în gară: îşi lua "La
revedere!" de la mine. De trei zile m-am întors!
Alb. Cerul grăbeşte către aproape într-o albă, diafană îmbraţişare: ninge ca-n copilărie!!!
Dantela fulguită împodobeşte noroiul...natural, noroiul din noi... Privesc! Redevin copil, mă
rostogolesc, ating pământul. Alb nesfârşit, alb curat...februarie.Bucuria umple sufletul, fluture
cuprins în danţul albilor de gheaţă. Ninge ca-n copilărie! Îmi simt obrazul mângâiat de degete reci,
totuşi plăcute: mă rostogolesc prin zăpadă, las albul să mă cuprindă...devenim fiinţă. Sunt ...fluture
alb, pe obraz de copil, în februarie. Bucurie!
 Adiere. Clopoţei diafani scutură pulberi către miezul pământului: e semnalul! sevele gâlgâie
către tulpiniţe, muguri, bobocei...Primăvară, zbor, albastru...iar!
Luni aleargă către duminică. Marţi soseşte grăbit, miercuri nu-i dă răgaz! Joi e-n poartă. Deja se
anunţă vineri: bucurie! Sâmbătă dă voie răsuflării-n tihnă pentru că: vine Duminică! Fără veste te-ai
prins în caruselul vieţii! Totul devine secvenţă, amintire- secvenţă, un film ţi se derulează: îţi pare
cunoscut şi totuşi...câteodată nu se potriveşte( devine clişeu)!? Primăvară, culoare, roz,
albastru...viaţă! Acum ...sunt în ton cu albinele sprinţare din floare în floare!
Cât timp! ?
Martie e de mult departe, alergăm năuci către un alt martie, sau către Marte( planetă/ zeu). Totul
e posibil. Suntem în criză: de timp, de bani, de noi: criză de tot şi de toate. Nemulţumirile te
copleşesc, gestul simplu te umple de bucurie şi atunci credinţa reînvie, ai senzaţia că poţi, că mâzga
din jurul tău nu e groasă, alung-o. Totul se precipită în jur, în tine există sentimentul experienţei
sedimentate...am ajuns la vârsta sedimentării? Nu-mi pot răspunde. Gestul simplu...încă se poate, se
poate să încerci să-mplineşti visul, să decizi, să fii trist sau nu, se poate. Te uiţi: eşti înconjurat de
oameni, de lupte, de întrebări şi cauţi răspunsuri. Răspunsuri la- gândul mă năuceşte- ce răspunsuri
sunt căutate? Curios, dorim uneori răspunsuri la...nimic. Acesta este cursul: ştiinţa a tot, a nimic.
Idealul există.
Sfarsit de noiembrie
Trandafiriu, purpuriu, indigo...grabesc spre crengile, acum dezgolite, ale castanilor incercand sa
cuprinda pamantul. Cadrul ferestrei prinde tabloul asfintitului peste padurea doborata de...sfarsit de
noiembrie. Glasuri de copii impodobesc parcul de peste drum cu...frenezie. Te vrei copil, te simti
lunecand pe tobogan, balansand in leagan, traiesti: atata bucurie intr-un...contur de cercevea!
Felinarul imprastie lumina, ocroteste jocul:"Te rog, mai ramai, copile!"
Privesc. Departarea mangaie prin nuanta apusului. Fumuri au inceput sa impunga cerul,
hornurile le sustin, le materializeaza.
Pornesc CD-ul si muzica armonizeaza intregul. Stele incep sa intepe cu clipociri gerul cerului.
Una e stapana: Luna. Sfarsit de noiembrie.