Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROGRAMA ANALITICĂ
2.
3.
drept
4.
3
Capitolul I
PATRIMONIUL
§. 3. Funcţiile patrimoniului
Patrimoniul prezintã o importanţã practicã deosebitã şi anume:
- constituie gajul general al creditorilor chirografari; - explicã şi face posibilã subrogaţia
realã cu titlu universal;
- face posibilã transmisiunea universalã şi cu titlu universal a drepturilor şi obligaţiilor.
Test de autocontrol :
Definiţi patrimoniul.
Enumeraţi şi explicaţi elementele şi caracterele juridice ale patrimoniului.
Ce înţelegeţi prin funcţia patrimoniului de a constitui gajul general al creditorilor
chirografari ?
Explicaţi funcţia patrimoniului care constă în a face posibilă subrogaţia reală cu titlu
universal.
Capitolul II
4
Test de autocontrol:
Realizaţi o schemă a drepturile patrimoniale.
Definiţi drepturile reale şi pe cele de creanţă. Daţi exemple.
Faceţi o comparaţie între drepturile reale şi drepturile de creanţă.
Capitolul III
CLASIFICAREA BUNURILOR
5
§. 3. Distincţii secundare
1. Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile
a)Definire. – Sunt consumptibile bunurile care nu pot fi folosite, conform destinaţiei lor
obişnuite, fără a li se consuma substanţa. Cele neconsumptibile sunt acele bunuri care pot fi
întrebuinţate în mod continuu fără ca prin aceasta să se consume substanţa lor sau să fie
implicată înstrăinarea.
2. Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile
a) Definire. – Bunurile fungibile sunt acelea care pot fi înlocuite unele cu altele în
executarea unei obligaţii (banii, ţigările, alimentele etc.). Bunurile nefungibile sunt cele care
nu se pot înlocui unele cu altele pentru a libera pe debitor (un cal de cursă, o monedă de aur
veche, un tablou etc.).
§. 4. Gruparea bunurilor
6
1. Noţiune. –Un bun se poate găsi cu altul într-un anumit raport juridic sau dacă
anumite bunuri reunite formează un ansamblu care are existenţa sa proprie vom fi în prezenţa
unei universalităţi.
2. Raporturi juridice între bunuri
a) Bunuri principale şi bunuri accesorii. – De exemplu, rama pentru tablou, cheile
pentru lacăt, căpăstrul pentru cal, roata de rezervă pentru automobil.
Din litera şi spiritul Codului civil mai rezultă o regulă şi anume: imobilul faţă de mobil
este întotdeauna principal iar pământul (solul) în comparaţie cu construcţiile şi plantaţiile (art.
489 C.civ.) este bunul principal
b) Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere. – De exemplu, terenul agricol care dă anual o
recoltă sau o casă care este închiriată. Numim fruct orice bun accesoriu care este produs
periodic dintr-un bun principal (teren, pomi, capital etc.) fără ca substanţa acestuia să se
diminueze. Fructele sunt de trei feluri: naturale (de pildă, ciupercile şi fructele copacilor),
industriale bunăoară, legumele obţinute prin cultură (art. 483 C.civ.), şi civile, de exemplu,
chirii, arenzi, dobânzi etc.
Productul presupune consumarea substanţei şi este produs de bunul principal la
intervale neregulate; el nu se mai reproduce. De exemplu, pietrele desprinse episodic dintr-o
carieră neexploatată (art.537 alin. 2) sau arborii tăiaţi izolat (art. 531 C.civ.).
3. Universalităţile
a) Universalităţile de fapt reprezintă o grupare de bunuri mai mult sau mai puţin
omogene care prin voinţa proprietarului este considerată şi tratată ca un bun unic. Sunt clasice
următoarele exemple: o bibliotecă (un ansamblu de volume), o turmă (o sumă de animale) etc.
b) Universalităţi de drept. – Aşa cum am arătat, unica universalitate de drept este
patrimoniul persoanelor fizice şi juridice.
Test de autocontrol:
Definiţi bunurile din punct de vedere juridic. Care este sediul materiei?
Care este principala distincţie a bunurilor cuprinsă în Codul civil?
Daţi exemple de mobile prin anticipaţie, imobile prin destinaţie, mobile prin
determinarea legii.
Care sunt distincţiile secundare privind bunurile? Explicaţi.
Ce înţelegeţi prin bunuri frugifere şi de câte feluri sunt fructele.
Daţi exemplu de o universalitate de fapt.
Care este singura universalitate de drept?
7
Capitolul IV
DREPTUL DE PROPRIETATE
§. 1. Definiţie
Definiţia este dată în art. 480 C.civ. potrivit cãreia: "Proprietatea este dreptul ce are cineva
de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însã în limitele determinate
de lege" . Ea nu este lipsită de critici.
Definim dreptul de proprietate ca fiind acel drept real care conferã titularului sãu posesia,
folosinţa şi dispoziţia asupra unui bun, exclusiv şi perpetuu, în putere proprie şi în interes
propriu, cu respectarea normelor în vigoare .
proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte
daune imputabile autorităţii”.
6. Exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã
Noţiune şi reglementare. Cedarea forţată aplicată imobilelor îmbracă forma exproprierii
pentru cauză de utilitate publică. Ea este cuprinsă în art. 481 C.civ. care stabileşte că: „Nimeni nu
poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o
dreaptă şi prealabilă despăgubire”, ea îşi găseşte actualmente reglementarea completă în art. 41 din
Constituţie şi în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Bunurile supuse exproprierii. - Sunt expropriabile numai bunurile imobile proprietate
privatã. Utilitatea publicã se declarã pentru lucrãri de interes naţional sau pentru lucrãri de interes
local (art. 5). Legea nr. 33/1994 enumerã principalele categorii de lucrãri de utilitate publicã într-o
listã nelimitativã (art. 6).
Exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor. – Acestea sunt reglementate în
Capitolul IV al Legii nr. 33/1994. Soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa
tribunalului în raza căruia este situat imobilul. Instanţa va verifica dacă sunt întrunite condiţiile
cerute pentru expropriere, fără a putea repune în discuţie, în principiu, problemele de fond
privitoare la expropriere (de exemplu, necesitatea acesteia, întinderea, faptul că nu a fost
contestată hotărârea comisiei etc.). Tot tribunalul va hotărî şi asupra despăgubirilor cuvenite
fiecăreia dintre persoanele interesate .
Efectele exproprierii. – Exproprierea produce următoarele efecte :
- imobilul expropriat trece în proprietatea publicã liber de orice sarcini ;
- se sting drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate - uzul, uzufructul,
abitaţie, superficie precum şi orice alte drepturi reale. De asemenea se sting drepturile de
concesiune şi dreptul de folosinţã. Titularii acestor drepturi au drept la despăgubiri.
- în ce priveşte dreptul de ipotecã şi privilegiul imobiliar special care greveazã bunul
expropriat, acestea se strãmutã de drept asupra despãgubirii stabilite de instanţã ; prin această
dispoziţie legea reglementează un nou caz de subrogaţie cu titlu particular (art. 28 alin. 2) ;
- se sting orice drepturi personale dobândite de alte persoane asupra imobilului expropriat
(de exemplu, cele nãscute din contractul de locaţiune, de comodat). Retrocedarea şi dreptul de
preemţiune la cumpărarea imobilului. - Legea nr. 33/1994 reglementeazã douã drepturi în
favoarea proprietarului imobilului expropriat (art. 35-37) şi anume: dreptul de a cere şi de a obţine
retrocedarea imobilului expropriat şi dreptul de preemţiune la cumpãrarea imobilului în ipoteza în
care expropriatorul s-ar hotãrî sã-l înstrãineze.
- orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public şi
sunt dobândite de stat sau de unitãţile administrativ-teritoriale prin modurile prevãzute de lege.
2. Domeniul privat - este definit de obicei prin antitezã spunându-se cã el este acel domeniu
din care fac parte bunurile statului care nu aparţin domeniului public. Altfel spus, domeniul privat
cuprinde bunurile (mobile sau imobile) pe care statul sau unitãţile administrativ-teritoriale le au ca
orice persoanã fizicã sau juridicã. Din domeniul privat fac parte bunurile care au încetat de a mai
aparţine domeniului public, bunurile fãrã stãpân, clãdirile, alte imobile şi mobilierul lor, dacã nu
sunt destinate pentru uz sau interes public; apoi, bunurile pe care statul sau unitãţile administrativ-
teritoriale le dobândesc ca orice particular prin donaţie, testamente sau alte acte juridice.
Domeniul privat este supus dispoziţiilor de drept comun dacã prin lege nu se prevede altfel.
1. Circulaţia terenurilor potrivit Legii nr. 54/1998. –Din cuprinsul Legii nr. 54/1998 (dar şi
din ansamblul legislaţiei în materie: Legea nr. 18/1991, Codul civil, Legea nr. 16/1994 a arendei
etc., se pot desprinde cel puţin trei principii majore:
- principiul liberei circulaţii juridice a terenurilor;
- principiul potrivit căruia înscrisul autentic este o condiţie de validitate a înstrăinării
terenurilor;
- principiul potrivit căruia înstrăinarea terenurilor prin vânzare se va face cu respectarea
dreptului de preemţiune. În acest sens Legea nr. 54/1958 stabileşte: „Înstrăinarea, prin vânzare, a
terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preemţiune al
coproprietarilor, al vecinilor ori al arendaşilor” (art. 5).
Instituţia tip în care proprietatea afectată unui scop îşi are locul cel mai potrivit este fundaţia.
Dar mai pot fi întâlnite şi alte cazuri; de pildă, o liberalitate cu sarcină.
6. Proprietatea comunã. - Proprietatea comunã este acea proprietate care se caracterizeazã
prin aceea cã prerogativele dreptului de proprietate aparţin împreunã şi concomitent mai multor
persoane. Ea poate fi: pe cote-pãrţi, în devãlmãşie şi periodică.
A. Proprietatea comunã pe cote-pãrţi este acea modalitate a dreptului de proprietate care se
caracterizeazã prin aceea cã un bun aparţine concomitent mai multor titulari, fiecare dintre aceştia
având o cotã-parte idealã din dreptul de proprietate. Aşadar, din aceastã definiţie rezultã douã
reguli şi anume: a) nici unul dintre coproprietari nu este titularul exclusiv al unei fracţiuni
materiale din bunul respectiv ; ei nu au decât un drept nedeterminat din bunurile aflate în
coproprietate şi b) cã fiecare dintre coproprietari este titularul exclusiv numai pentru o cotã idealã,
abstractã din dreptul de proprietate, exprimatã printr-un procent; fracţie ordinarã sau fracţie
zecimalã
Proprietatea comunã pe cote-pãrţi este de douã feluri dacã avem în vedere durata
coproprietãţii:
- proprietatea comunã pe cote-pãrţi (coproprietatea) obişnuitã sau temporarã;
- proprietatea comunã pe cote pãrţi (coproprietatea) forţatã şi perpetuã.
a) Proprietatea comunã pe cote-pãrţi obişnuitã sau temporarã. –Ceea ce caracterizează
această modalitate este faptul că ea nu se menţine decât prin voinţa tuturor coproprietarilor.
Oricare dintre ei are libertatea de a-i pune capăt oricând cerând partajul (art. 728 C.civ.). De aceea
coproprietatea obişnuită se mai numeşte voluntară sau temporară, spre deosebire de
coproprietatea forţată şi perpetuă. Dacă bunul aflat în coproprietate (indiviziune) nu poate fi
partajat în natură, el va fi partajat în valoare. Obligaţiile coproprietarilor. - În calitatea lor de
coproprietari aceştia au şi unele obligaţii. Astfel, ei sunt obligaţi - în raport cu cota lor parte - la
plata cheltuielilor şi datoriilor ocazionate de întreţinerea, conservarea şi administrarea bunului
comun. În mod obişnuit sistarea coproprietãţii are loc prin partaj.
b) Coproprietatea forţatã şi perpetuã. Noţiune, definiţie. Este o coproprietate forţatã
deoarece existã şi se menţine indiferent de voinţa coproprietarilor şi este perpetuã deoarece scopul
bunurilor care îi alcãtuiesc obiectul este permanent.
Cazurile de coproprietate forţatã. - Doctrina a reţinut urmãtoarele cazuri de coproprietate
forţatã:
- coproprietatea lucrurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a douã imobile vecine;
- coproprietatea despãrţiturilor dintre douã imobile (zidul, şanţul şi gardul);
- coproprietatea asupra pãrţilor comune din clãdirile cu douã sau mai multe apartamente
având proprietari diferiţi;
- coproprietatea asupra unor bunuri considerate de familie (hârtii de familie, tablouri de
familie, cavouri şi alte lucrãri funerare).
B. Proprietatea comunã în devãlmãşie. - Dreptul de proprietate în devãlmãşie reprezintã
acea proprietate comunã potrivit cãreia titularii sãi nu au determinatã o cotã-parte idealã
(matematicã) din dreptul lor de proprietate.
Proprietatea devãlmaşã a soţilor. - Proprietatea devãlmaşã a soţilor are ca obiect numai
acele bunuri care au fost dobândite de ei sau de oricare dintre ei în timpul cãsãtoriei.
Potrivit art. 35 din Codul familiei administrarea, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor
comune se realizeazã de comun acord de cãtre ambii soţi. Legea instituie o prezumţie de mandat
tacit reciproc între soţi.
14
Proprietatea comunã devãlmaşã a soţilor înceteazã prin desfacerea sau încetarea cãsãtoriei,
moment în care aceasta se transformã în proprietate comunã pe cote-pãrţi. Dar excepţional, pentru
motive temeinice (art. 36 alin. 2 C.fam.), ea poate înceta şi în timpul cãsãtoriei.
C. Proprietatea periodică (partajabilă în timp). – Într-o formă arhaică această proprietate a
fost cunoscută de multă vreme. Este cazul în care defunctul prin testamentul său desemnează pe
cei doi nepoţi ai săi să fie proprietarii unui teren agricol, fiecare din ei pe câte un an (arat, semănat,
recoltat). De fapt, dacă coproprietatea urbană s-a dezvoltat mult în zilele noastre, există această
tendinţă şi în privinţa reşedinţelor de vacanţă.
Societăţile de turism din alte ţări au preluat aceste formule pentru a asigura mai multor
turişti aceeaşi locuinţă în staţiuni celebre (pe perioade eşalonate de timp şi cu drepturi exclusive)
numindu-i proprietari; este aşa numita proprietate temporară.
Ea a fost definită ca o „modalitate a dreptului de proprietate în cadrul căreia fiecare titular
exercită în nume propriu şi în interes propriu prerogativele dreptului său de proprietate pe perioade
determinate, care se repetă succesiv şi perpetuu, la intervale regulate, presupunând cel puţin doi
titulari care pot fi persoane fizice sau juridice, inclusiv statul, între care nu există nici un raport
juridic”.
Test de autocontrol :
Definiţi dreptul de proprietate. Enumeraţi şi explicaţi caracterele dreptului de proprietate şi
atributele sale.
Ce instituie partea a doua a definiţiei cuprinsă în art. 480 C.civ. ?
Care sunt limitele dreptului de proprietate ?
Există abuz de drept în cazul în care aţi realiza pe terenul d-voastră o construcţie care nu
prezintă nici o utilitate pentru d-voastră dar în schimb aduce prejudicii vecinului ? Argumentaţi.
Daţi exemplu de un inconvenient de vecinătate care ar putea atrage răspunderea vecinului.
Care sunt sancţiunile aplicabile abuzului de drept ? Dar inconvenientelor anormale de
vecinătate ?
Ce constituie proprietatea rezolubilă ? care sunt efectele îndeplinirii condiţiei rezolutorii ?
Faceţi o comparaţie între proprietatea comună pe cote părţi şi proprietatea devălmaşă ?
Care sunt cazurile de coproprietate forţată şi perpetuă ? Dezvoltaţi-le.
Care sunt condiţiile şi efectele proprietăţii aparente ?
15
Capitolul V
POSESIA
§. 1. Noţiune şi definiţie
Posesia nu trebuie confundatã cu proprietatea; proprietatea este dreptul, posesia nu este
decât faptul. Art. 1846 alin. 2 C. civ. defineşte posesia astfel: "Posesia este deţinerea unui lucru
sau folosirea de un drept, exercitatã, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru".
Posesia a fost definitã ca fiind o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constã în
stãpânirea materialã sau exercitarea unei puteri de fapt de cãtre o persoanã asupra unui bun cu
intenţia şi voinţa de a se comporta faţã de toţi ceilalţi ca proprietar sau titular al unui drept real.
§. 2. Caracterele posesiei
Caracterele posesiei sunt urmãtoarele:
a) - posesia se bazeazã pe intenţia de a poseda pentru sine, adicã animus rem sibi habendi;
b) - posesia este incidentã numai drepturilor reale, nu şi celor de creanţã (personale);
c) - posesia face sã se nascã un drept probabil de proprietate sau un alt drept real.
§. 3. Elementele posesiei
Pentru existenţa posesiei sunt necesare douã elemente cumulativ îndeplinite şi anume: unul
material (corpus) şi altul psihologic (animus).
a) Elementul material constã din totalitatea faptelor materiale exercitate direct asupra
lucrului ;
b) Elementul psihologic sau intenţional constã în intenţia sau voinţa celui care posedã de a
exercita stãpânirea lucrului pentru sine, adicã ca şi cum ar fi exercitat-o proprietarul sau titularul
unui alt drept real.
- când deţinãtorul lucrului primeşte cu bunã credinţã de la altã persoanã decât adevãratul
proprietar un titlu translativ de proprietate cu privire la bunul pe care îl deţine;
- atunci când deţinãtorul lucrului prin acte de rezistenţã neagã drepturile celui de la care
deţine bunul. De pildã, din diferite motive locatarul considerã cã el este proprietarul imobilului şi
refuzã sã mai achite chiria ;
- când deţinãtorul strãmutã posesia lucrului printr-un act cu titlu particular la o persoanã de
bunã credinţã;
- când deţinãtorul transmite posesia la altul printr-un act cu titlu universal, dacã succesorul
cu titlu universal este de bunã credinţã.
§. 7. Dovada posesiei
Ea se face prin probaţiunea celor douã elemente ale posesiei. Dovada elementului material
este relativ simplã şi ea se face prin orice mijloc de probã înclusiv martori şi prezumţii. Elementul
psihologic, prin natura lui, este mai dificil de probat. Existã din acest punct de vedere douã reguli:
- prima este prezumţia de neprecaritate, adicã animus domini este prezumat (art. 1854
C.civ.) ;
- a doua regulã este prezumţia de neintervertire de titlu prevãzutã de art. 1855 C.civ.
Pentru ca posesia sã producã efecte juridice deosebit de întrunirea celor douã elemente, ea
trebuie sã fie utilã, adică neviciată. Pentru a fi utilã ea trebuie sã îndeplineascã anumite calitãţi
prevãzute de art. 1847 C.civ. şi anume: sã fie continuã, neîntreruptã, netulburatã, publicã şi sub
nume de proprietar. La aceste calitãţi cerute posesiei doctrina şi jurisprudenţa a adãugat şi pe
aceea de a fi neechivocã. Viciile posesiei. - Viciile posesiei sunt reversul calitãţilor sale; ele sunt:
discontinuitatea (art. 1848 C.civ.), violenţa (art. 1851 C.civ.), clandestinitatea (art. 1852 C.civ.)şi
echivocul.
§. 9. Efectele posesiei
Aceste efecte sunt:
- posesia creazã o prezumţie de proprietate în favoarea posesorului;
- posesorul de bunã credinţã al unui bun frugifer dobândeşte în proprietate fructele bunului
pe care îl posedã;
- posesia imobiliarã este apãratã prin acţiunile posesorii;
- posesia prelungitã duce prin uzucapiune la dobândirea dreptului de proprietate asupra
imobilelor.
17
Test de autocontrol :
Ce reprezintă posesia raportat la proprietate ? Care sunt caracterele şi elementele ei ?
Ce condiţii trebuie să îndeplinească posesia pentru a-şi produce efectele ? Articolul.
Cum se probează elementul psihologic al posesiei ?
Faceţi o comparaţie între posesie şi detenţia precară.
Cum se numeşte operaţiunea juridică prin care poţi ca din detentor precar să devii posesor?
Identificaţi art. din Codul civil care instituie cazurile acestei operaţiuni.
Prin ce este apărată posesia ? Poate fi admisibilă o acţiune în complângere intentată de
posesor împotriva proprietarului ?
Ce are la îndemână proprietarul dacă a pierdut o acţiune în reintegrare ? De ce ?
Capitolul VI
§. 1. Consideraţii preliminarii
Mijloacele de apãrare a dreptului de proprietate au fost grupate în douã categorii:
mijloace indirecte sau nespecifice precum acţiunile în justiţie întemeiate pe drepturile de
creanţã (acţiunile în executarea contractelor, în rãspundere contractualã, în restituirea plãţii
nedatorate etc.) şi mijloace directe sau specifice care sunt aşa-numitele acţiuni reale. Aceste
mijloace directe sunt acţiunile petitorii şi acţiunile posesorii.
Acţiunile petitorii sunt acele acţiuni prin care reclamantul cere instanţei de judecatã sã
statueze cã el este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real cu privire la un anumit
bun. Sunt acţiuni petitorii: acţiunea în revendicare, acţiunea în grãniţuire, acţiunea negatorie,
acţiunea confesorie şi acţiunea în prestaţie tabularã.
§. 3. Acţiunea în revendicare
1. Noţiune, definire. - Acţiunea în revendicare este acea acţiune realã prin care
proprietarul care a pierdut posesia bunului sãu, cere instanţei de judecatã sã i se recunoascã
dreptul de proprietate asupra bunului şi restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
18
2. Regula instituitã de art. 1909 alin. 1 C.civ. este inaplicabilã în cazul bunurilor
pierdute sau furate. - Potrivit art. 1909 alin. 2 C.civ. "cel ce a pierdut sau cel cãruia i s-a furat
un lucru poate sã-l revendice în curs de 3 ani din ziua când l-a pierdut sau i s-a furat de la cel
care îl gãseşte rãmânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are". Textul reprodus are în
vedere situaţia în care bunul se aflã în posesia unui terţ dobânditor de bunã credinţã care a
dobândit bunul de la hoţ sau gãsitor.
3. Reguli derogatorii prevãzute de art. 1910 C.civ. – Regula înscrisă în art. 1909 alin. 2
suferã o excepţie înscrisã în art. 1910 C.civ. care statueazã cã: "Dacã posesorul actual al
lucrului furat sau pierdut l-a cumpãrat la bâlci sau la târg sau la o vindere publicã sau de la un
negustor care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sã ia lucrul înapoi decât
întorcând posesorului preţul ce l-a costat".
Test de autocontrol :
Care sunt mijloacele de apărare ale dreptului de proprietate şi altor drepturi reale :
clasificare.
În ce constă acţiunea confesorie ? Cine poate exercita acţiunea negatorie ?
Explicaţi revendicarea imobiliară.
Care este contradicţia cuprinsă în art. 1909 alin. 1 referitor la prescripţia achizitivă ?
Care sunt regulile aplicabile revendicării mobiliare?
Capitolul VII
§. 2.Uzufructul
1. Definiţie, caractere. - Uzufructul este acel drept real principal care conferã titularului
sãu (numit uzufructuar) atributele de posesie şi folosinţã asupra bunului ce aparţine altei
persoane (numit nud proprietar) cu obligaţia de a conserva substanţa. Uzufructul este
reglementat de art. 517-564 C.civ. Se poate, deci, spune că uzufructul este un drept real de
folosinţă şi posesie asupra lucrului altuia.
2. Caracterele uzufructului sunt urmãtoarele:
- este un drept asupra bunului sau bunurilor aflate în proprietatea altuia (ius in re
alliena) ; - este un drept esenţialmente temporar ; - pe durata sa uzufructul acordã proprietarului
bunului puteri reduse ; - uzufructul se poate constitui nu numai asupra unui lucru ci şi asupra
unui drept ; - este un drept incesibil ceea ce înseamnã cã el nu poate fi transmis prin acte şi
fapte juridice între vii ori pentru cauzã de moarte.
2. Obiectul dreptului de uzufruct. - Potrivit Codului civil "Uzufructul se poate stabili pe
tot felul de bunuri, mobile şi imobile" (art. 520), corporale sau incorporale, fungibile sau
20
§. 3. Dreptul de uz şi de abitaţie
1. Dreptul de uz este acel drept real principal care conferã titularului atributele de posesie
şi folosinţã asupra unui bun proprietatea altuia dar numai pentru nevoile sale şi ale familiei
.Culegerea fructelor poate fi fãcutã numai în naturã iar dacã acestea depãşesc trebuinţele
21
titularului dreptului şi ale familiei sale, ele nu pot fi înstrãinate. Titular al dreptului de uz nu
poate fi decât o persoanã fizicã; el are un caracter personal.
Dreptul de uz se dobândeşte prin convenţie, testament şi uzucapiune. Dreptul de uz se
stinge în aceleaşi condiţii ca şi uzufructul (art. 565 C.civ.) dar de acest drept vor putea beneficia
şi moştenitorii uzuarului dacã aşa s-a convenit prin convenţie.
2. Dreptul de abitaţie este un drept real imobiliar care are ca obiect o locuinţã şi conferã
titularului posesia şi folosinţa acelei locuinţe pentru el şi pentru familia sa; el este, aşadar, un
drept de uz care are ca obiect o locuinţã.
§. 4. Dreptul de servitute
1. Definiţie. Dreptul de servitute este un drept real principal, perpetuu şi indivizibil
constituit asupra unui imobil numit fond aservit sau dominat pentru uzul şi utilitatea altui
imobil numit fond dominant, imobile care aparţin unor proprietari diferiţi.
2. Caracterele dreptului de servitute sunt urmãtoarele:
- servitutea este un drept real ; - servitutea este un drept imobiliar ; - servitutea este un
drept perpetuu ;- servitutea este indivizibilã ;- servitutea nu poate fi înstrãinatã, urmãritã sau
ipotecatã independent de fondul al cãrui accesoriu este.
3. Clasificarea servituţilor. - Urmãrind prevederile Codului civil deosebim urmãtoarele
servituţi:
A. - Dupã originea sau modul lor de constituire (art. 577 C.civ.) servituţile se împart în:
a) servituţi naturale adicã acelea care îşi au originea în situaţia naturalã a fondurilor, de
exemplu: servitutea de scurgere a apelor naturale (art. 578 C.civ.), servitutea izvorului (art. 578
C.civ.), servitutea de îngrãdire a proprietãţii (art. 578 C.civ.);
b) servituţile legale. Acestea sunt cele stabilite de lege precum: servitutea de vedere (art.
611 C.civ.), servitutea de trecere (art. 616 C.civ.), servitutea picãturilor din streaşinã etc.;
c) servituţi stabilite prin fapta omului (art. 620-643 C.civ.) care se constituie prin
convenţie, testament, uzucapiune sau prin destinaţia proprietarului; ele se mai numesc servituţi
veritabile sau propriu-zise.
B.- Dupã modul lor de exercitare distingem:
a) servituţi continue pentru a cãror exercitare şi existenţã nu este nevoie de fapta actualã a
omului. Exemplu, servitutea de scurgere a apei de ploaie (art. 622 alin. 2 C.civ.), servitutea de
vedere (art. 622 C.civ.);
b) servituţi necontinue pentru a cãror existenţã şi exercitare este necesarã fapta omului, de
pildã: servitutea de trecere, servitutea de a paşte animalele, servitutea de a lua apã din fântânã
(art. 622 alin. 2 C.civ.) etc.
C.- Dupã felul în care se manifestã:
a) servituţi aparente fiind acelea care se cunosc datoritã unor semne exterioare, cum ar fi
o fereastrã, o uşã, o cãrare, un canal (art. 622 alin.3 C.civ.);
b) servituţi neaparente sunt acelea a cãror existenţã nu poate fi cunoscutã printr-un semn
exterior, cum este servitutea de a nu clãdi sau zidi decât pânã la o anumitã distanţã sau înãlţime
sau cea de a nu planta la o distanţã mai micã decât cea prevãzutã de lege etc.
D.- Dupã obiectul lor servituţile se clasificã în:
a) servituţi pozitive şi negative. b) servituţi urbane sau rurale (art. 621 C.civ.) dupã cum
ele sunt constituite în folosul unei clãdiri sau al unui teren.
Servituţile naturale şi servituţile legale. Servituţile naturale. - Aşa numitele servituţi
naturale sunt urmãtoarele:
22
§. 5. Dreptul de superficie
1. Definiţie. - Dreptul de superficie este acel drept real principal care constã în dreptul de
proprietate al unei persoane numitã superficiar asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor
lucrãri care se aflã pe un teren care aparţine altei persoane şi asupra cãruia superficiarul are un
drept de folosinţã ; el este un drept real imobiliar.
2. Caracterele juridice ale dreptului de superficie:
- este un drept real imobiliar având ca obiect construcţii, plantaţii sau lucrãri aşezate pe
sol; este un drept perpetuu ; este un drept care conferã superficiarului un drept de folosinţã
asupra terenului pe care se aflã construcţiile sau plantaţiile ; este un drept imprescriptibil aşa
încât acţiunea confesorie poate fi oricând intentată.
3. Constituirea dreptului de superficie. - Dreptul de superficie se dobândeşte prin titlu,
prin uzucapiune sau prin lege. De regulã constituirea acestui drept se face prin convenţie
încheiatã între constructor şi proprietarul terenului pe care s-a ridicat construcţia.
4. Exercitarea dreptului de superficie. – Superficiarul este proprietarul construcţiilor,
plantaţiilor sau al lucrărilor executate. Aşadar el exercită asupra acestora atributele dreptului de
23
proprietate, adică posesia, folosinţa şi dispoziţia. Asupra terenului are doar un drept de folosinţă
circumscris scopului exercitării acestui drept (inclusiv ridicarea construcţiei. O dată cu
înstrăinarea construcţiei se va transmite dobânditorului şi dreptul de folosinţă asupra terenului.
Dreptul de superficie este transmisibil prin orice act juridic ; el poate fi grevat de sarcini reale
sau de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate; el poate constitui obiectul urmăririi silite
imobiliare.
5. Stingerea dreptului de superficie. - Acest drept înceteazã în urmãtoarele douã situaţii:
1) când construcţia, plantaţia sau lucrarea au pierit sau a fost desfiinţatã de superficiar şi 2)
când proprietarul terenului devine - prin convenţie, succesiune, uzucapiune - şi proprietar al
construcţiei, plantaţiei sau lucrãrii respective ; 3) prin expropriere.
Test de autocontrol :
Ce înseamnă şi care sunt dezmembrămintele dreptului de proprietate ?
Identificaţi în Codul civil şi enumeraţi servituţile naturale.
Care sunt modalităţile de constituire ale uzufructului ? Ce drepturi şi obligaţii are
uzufructuarul ? Dar nudul proprietar ?
Faceţi o comparaţie între uzufruct şi servitute.
Definiţi dreptul de superficie şi explicaţi cum se exercită acest drept.
Capitolul VIII
§. 1. Noţiuni introductive
Art. 644 C.civ. statueazã: "Proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune,
prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune" iar art. 655 C.civ. cã "proprietatea se mai dobândeşte prin
accesiune sau incorporaţiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune".
Aceste moduri generale de dobândire a dreptului de proprietate sunt aplicabile,
deopotrivã, dreptului de proprietate şi celorlalte drepturi reale, dezmembrãminte. Dreptul de
proprietate publicã poate fi dobândit numai în temeiul legii.
§. 5. Tradiţiunea
Ea constituie un alt mod de dobândire a proprietãţii. Prin tradiţiune înţelegem remiterea,
predarea materialã a unui bun. În prezent ea are o sferã de aplicare restrânsã; prin ea are loc
transferul dreptului de proprietate în cazul darurilor manuale (adicã a unor donaţii curente)
înlocuind astfel forma înscrisului autentic, condiţie esenţialã în contractul de donaţie.
§. 6. Ocupaţiunea (ocuparea)
Acest mod de dobândire a proprietãţii constã în luarea în posesie a unui bun care nu
aparţine nimãnui, a unui bun fãrã stãpân. Dar potrivit art. 477 şi 646 C.civ. bunurile fãrã stãpân
sunt în proprietatea statului. Bunurile imobile nu sunt supuse acestui mod de dobândire a
proprietãţii. Doctrina a apreciat cã în aceastã categorie ar intra: apa de bãut dintr-un izvor
natural, vânatul sau peştele când sunt dobândite legal, apa dintr-un izvor pentru trebuinţele
casnice.
§. 7. Hotãrârea judecãtoreascã
25
Test de autoevaluare :
Care sunt modurile de dobândire a dreptului de proprietate ? Clasificaţi-le.
Identificaţi articolele din Codul civil aplicabile accesiunii imobiliare naturale.
Ce situaţii distingem în cadrul accesiunii imobiliare artificiale şi cum se soluţionează
acestea.
De câte feluri este uzucapiunea ? Care sunt regulile aplicabile uzucapiunii după Codul
civil ? Dar uzucapiunii extratabulare?
Ce act normativ reglementează pe viitor uzucapiunile începute şi neîmplinite până la
intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1976 ?
Capitolul IX
PUBLICITATEA IMOBILIARÃ
§. 1. Consideraţii generale
Definire. - Prin publicitate imobiliarã se înţelege totalitatea mijloacelor juridice prin care
se evidenţiazã situaţia materialã şi juridicã a imobilelor în mod public pentru a se ocroti
circuitul lor civil.
Scopul publicitãţii imobiliare. - Prin publicitatea imobiliară se realizează atît securitatea
juridică statică, prin aceea că atestă existenţa drepturilor imobiliare ale persoanelor fizice şi
juridice, cît şi securitatea juridică dinamică, prin faptul că ea conferă celor interesaţi date certe
cu privire la situaţia juridică a imobilelor.
Sistemele de publicitate imobiliarã. - Pe teritoriul ţãrii noastre existã urmãtoarele sisteme
de publicitate imobiliarã:
27
Test de autoevaluare:
Ce înseamnă publicitate imobiliară şi care este scopul ei?
Care sunt sistemele de publicitate imobiliară şi unde se aplică?
Descrieţi aceste sisteme.
Care sunt modificările aduse publicităţii imobiliare prin Legea nr. 7/1996?