COLEGIUL TEHNIC “MIRON COSTIN” ROMAN

C.T. M. C.
ROMAN

PROIECT DE CERTIFICARE A
COMPETENŢELOR PROFESIONALE

TEHNICIAN OPERATOR TEHNICǍ DE CALCUL

Nivel 3

Profesor îndrumător: Candidat:

NIŢǍ GABRIELA MURARIU NICOLAE
Clasa: a XII-a F

An şcolar: 2009 – 2010

 
 
CUPRINS
 

Argument
Cap. I Modelul OSI;TCP/IP
1.1. Noţiuni generale reţele
1.2. Modelul OSI
1.3. Modelul TCP/IP
Cap. II Tipuri de protocoale
2.1. Protocoale de adresare
2.2. Protocoale de transport
2.3. Protocoale de poştă electronică
2.4. Protocoale de transport fişier
Cap. III Norme de sănătate şi securitate a muncii
Bibliografie
Anexe
 Argument
Protocoalele sunt reguli de proceduri de comunicare.Întreaga operaţie tehnică
de transmitere a datelor prin reţea trebuie să fie impărţită in etape dinstincte.În
fiecare etapă au loc acţiuni specifice,care nu se mai pot repeta într-o altă etapă.De
asemenea,fiecare etapă are propriile reguli si proceduri,adică protocoale.
Protocoalele de reţea asigură aşa-numitele servicii de conectori (client
services).Acestea se ocupă cu informaţiile de adresare şi rutare,cu verificarea
erorilor şi cu cererile de retransmisie.De asemenea,protocoalele de reţea definesc
regulile de comunicare in anumite medii de reţea.
Un protocol reprezintă un standard sau o convenţie asupra modului de
desfăşurare a unui anumit lucru – în cazul reţelelor: protocoalele permit
calculatoarelor să comunice între ele printr-un limbaj comun.Prin protocol se
înţelelge o suită (stivă) de protocoale ce lucrează împreună (de exemplu TCP/IP)
Protocoalele nu sunt identice din punctul de vedere al eficienţei, vitezei de
lucru, consumului de resurse (în funcţie de dimensiunea header-ului, de exemplu),
uşurinţei în instalare, uşurinţei în administrare – diferenţele sunt date de tipul
reţelei, tipul infrastructurii acesteia (un singur segment sau mai multe, separate
printr-un ruter), dacă protocolul este rutabil sau nu, de tipul clienţilor din reţea
(M.Windows, Novell Netware, Apple Talk,tipul de echipamente existent în reţea ţi
modul cum este utilizat protocolul.
  

CAPITOLUL I
Modelele OSI şi TCP/IP
 
 
Volumul mare de informaţii vehiculate, diversitatea şi distribuirea lor pe largi arii
teritoriale-au avut ca efect necesitatea asigurării unor funcţii foarte importante în cadrul
procesului de prelucrare a datelor: comunicarea şi conectivitatea. Prin asigurarea
comunicării între sistemele de calcul, se pot transmite şi recepţiona date şi mesaje. Prin
asigurarea conectivităţii sistemelor de calcul se pot partaja: date distribuite în diferite
locaţii, indiferent de distanţa dintre aceste locaţii, aplicaţii şi echipamente hardware.
   O reţea de calculatoare este formată dintr-un ansamblu de calculatoare conectate
între ele. Calculatoarele pot să facă schimb de date şi pot folosi în comun resursele
(imprimare, discuri, aplicaţii). Fiecare calculator îşi păstrează independenţa de execuţie
şi de gestiune a propriilor resurse.

Clasificarea reţelelor:
 a)În funcţie de accesul la reţea;
b)În funcţie de strategia de funcţionare;
c)În funcţie de aria de răspândire a calculatoarelor.
 
 I.1 Modelul OSI (Open System Interconnection)

•Este
cel mai răspândit (în industrie) model de protocoale
•Este un model abstract (reprezintă un ghid) de reprezentare a procesului de comunicaţie în
reţelele de calculatoare
•A fost dezvoltat de către ISO (International Standardization Organization) la începutul anilor ’80
(1984)
Modelul de referinţă OSI, este primul model pentru standardizarea comunicaţiilor în reţele.
Acest model permite utilizatorilor să vadă funcţiile reţelei pe masură.
OSI are7 niveluri, fiecare dintre acestea ilustrînd o funcţie particulară a reţelei. Separarea
între funcţiile reţelei este denumită nivelare (layering) .
Modelul OSI este doar un model de arhitectură de reţea, deoarece spune numai ceea ce ar
trebui să facă fiecare nivel, şi nu specifică serviciile şi protocoalele utilizate la fiecare nivel.
Fiecare nivel al modelului OSI are un set predeterminat de funcţii pe care le realizează pentru a
duce la bun sfârşit comunicarea.

 
Caracteristicile modelului OSI
•Modelul OSI a fost construit având la bază principiul comunicaţiei pe nivele:
•Împarte complexitatea interreţelelor în paşi discreţi
•Permite dezvoltarea de software bazate pe standarde (IPSec)
•Permite dezvoltarea specializată a software-ului modular (IP à mai multe protocoale
ale nivelului Legăturilor de date)
•Permite comunicaţia pereche, pe baza nivelelor pereche (comenzile TELNET sunt
executate la nivelul de aplicaţie al calculatorului destinaţie
 Modelul TCP/IP (Transport Control Protocol / Internet
Protocol)

 
Reprezintă o suită de protocoale – cuprinde un număr de protocoale care
lucrează împreună, pentru a asigura diferite componente ale funcţionalităţii reţelei
Dezvoltat de DoD la sfârşitul anilor ’60, pentru reţeaua ARPANet
Este “cross-platform” – poate să comunice cu diferite tipuri de calculatoare care
suportă TCP/IP (PC,Unix,MacIntosh)
Standardul “de facto” al Internetului – nu este vorba de un standard formalizat, ci
de un standard adoptat de toată lumea

Nivelul aplicatie
 
Proiectant ii TCP/IP au considerat că protocoalele de nivel înalt din acest model
trebuie sa includă detalii cu privire la sesiunile de lucru şi modul de prezentare a
datelor. Astfel, într-un singur nivel sunt combinate toate facilitaţile legate de
reprezentarea datelor, codificare şi controlul dialogului.
 Nivelul transport
 
Acest nivel vizează calitatea serviciilor oferite: încrederea în transmisie, controlul
fluxului de date şi corectarea erorilor. Unul din protocoalele întâlnite la acest nivel
(Transport Control Protocol), oferă o modalitate flexibilă de realizare a comunicaţiilor
în retea. Fiind un protocol orientat conexiune, dialogul dintre sursa si destinaţie se
realizează prin împachetarea informaţiilor de la acest nivel în segmente.
Orientarea către conexiune nu înseamna că între calculatoarele care comunică există
vreun circuit, ci ca segementele nivelului 4 circulă înainte şi înapoi între cele doua
calculatoare într-o perioadă de timp data.

Nivelul internet
 
Scopul acestui nivel este de a trimite pachetele sursă din orice reţea către o altă,
şi să facă astfel încât acestea să ajungă la destinaţie indiferent de ruta si reţeaua din
care au fost transmise. Protocolul care guvernează acest nivel este Internet
Protocol,funcţiile îndeplinite de acesta fiind determinarea şi comutarea pachetelor
(gînditi-va la sistemul postal).

 
 
 
 
Nivelul reţea
 
Numele acestui nivel este cam general si de multe ori crează confuzie. Este
nivelul care include detalii despre tehnologile LAN/WAN, precum şi toate
detaliile incluse în nivelele fizic si legătura date din modelul OSI.
Specialiştii prefera modelul OSI pentru analize mai atente şi ca fundament în
orice discuţie legată de reţele. Este adevărat ca TCP/IP este mai folositor pentru
că este implementat în lumea reală.
Ca utilizatori finali aveţi de-a face numai cu nivelul Aplicaţie,dar cunoaşterea
detaliată a nivelurilor este vitală pentru realizarea unei reţele. Este adevărat că
majoritatea utilizatorilor nu ştiu mai nimic despre protocoale de rutare sau alte
detalii, dar este de asemenea adevărat ca acesti utilizatori nu trebuie să realizeze
reţele capabile şi sigure (şi nici nu au de dat examene la astfel de discipline).
 
 CAP. II Tipuri de protocoale

Protocoale de adresare ARP (Address Resolution Protocol

Echipamentele conectate în reţea (plăci de reţea,modemuri etc) sunt descrise prin aşsa-
numita adresă fizică,dată de producătpr.Aceasta este exprimată pe şase octeţi,în format
hexayecimal şi este unică în lume,fapt asigurat de modul de alocare a adresei:primii trei,cei mai
puţini semnificativi,sunt alocaţi de către producător,echipamentului.
Adresa de reţea poate fi alocată unei interfeţe în mod static sau în mod dinamic.Static,se
stabileşte de către administratorul de reţea şi este setată în fişierul de configurare al
echipamentului (staşie terminală,router etc).Există riscul să se aloce aceeaşi adresă mai multor
utilizatori,ceea ce creează erori de trafic sau face imposibilă conectarea staţiilor în reţea
 Protocole de transport TCP

În suita de protocoale TCP/IP,pe nivelul de transport se pot folosi două protocoale,TCP

( Transport Constrol Protocol ) şi UDP (User Datagram Protocol),care oferă servicii de transport
protocoale de aplicaţie.
Protocol TCP este orientat pe conexiunea punct-la-punct dintre sursă şi destinaţie,realizând
transferul singur al informaţiilor,fără erori.TCP foloseşte mesaje de confirmare a recepţiei corecte
a fiecărui pachet şi retransmisia celor eronate.
Mesajul de pe nivelul aplicaţiei este fragmentat în mai multe secvenţe,pentru a nu depăşi
lungimea maximă admisă a unităţii de date transmise pe nivelul fiyic (MTU-Maximum
Transmission Unit).Datele sunt este încapsulatecu antentul TCP şi generate ca segment
TCP.Acesta devine cămpul de date în datagrama IP.La recepţie,TCP este responsabil de refacerea
mesajului prin ansamblarea corectă a tuturor secvenţelor sale.
În antentul TCP sunt specificate,16 biţi,numerele porturilor logice asociate aplicaţiilor sursă
şi destinaţie,între care se stabileşte comunicaţia virtuală.Fiecare capăt al conexiunii TCP se
numeşte socket.
Fiecare secvenţă dintr-un mesaj de aplicaţie este indexată printr-un număr de secvenţă (SN-
Sequence Number) care permite ansamblarea lor în ordine corectă,la recepţie.
Numărul de confirmare (ACK) specifică recepţia corectă a secvenţelor transmise şi
precizează numărul următoarei secvenţe aşteptate.
Lungimea antetului (HLEN-Header Length) este exprimată în cuvinte de 32 de biţi şi poate
avea valorile 5 sau 6,în funcţie de existenţa unor opţiuni în antet.
Protocol de poştă electronică ( POP, IMAP )

Poşta electrică (e-mail/electronic mail) este unul dintre cele mai utilizate servicii de
comunicaţii din Internet.
Într-o reţea de calculatoare,sistemul de poştă electronică are urmatoarele componente :
 
1.memorie de stocare a mesajelor ce urmează a fo transmise
2.procesul client de mail
3.procesul server de mail
4.cutiile poştale (mailbox) ale utiliyatorilor pentru stocare mesajelor primite.
 
Programul de poştă electronică de pe un calculator, denumit agent utilizator oferă
utilizatorului o interfaţă spre sistemul de poştă electronică din Internet, care, în general,nu este
considerată parte componentă a acestuia. Scopul Ua este de a facilita accesul utilizatorului la
serviciul de e-mail din reţea.
Procesele (client sau server) cre realizează serviciul de poştă electronică,prin traseul
mesajelor în sau din Internet se numesc agenţi de transfer a mesajelor (MTA-Messafe Transfer
Agent).Între doi agenţi de transfer a mesajelor se stabileşte o conexiune TCP,iar comunicarea se
face pe baya protocoalelor de poştă alectronică (de exemplu,SMTP-Simple Message Transfer
Protocol,POP-Past-Office Protocol).
Protocol de transfer fişier ( FTP, HTTP )

Protocolul pentru transfer de fişiere (în engleză File Transfer Protocol, abreviat FTP) este un
protocol (set de reguli) utilizat pentru accesul la fişiere aflate pe servere din reţele de calculatoare
particulare sau din Internet. FTP este utilizat începând de prin anul 1985 şi actualmente este foarte
răspândit.
Numeroase servere de FTP din toată lumea permit să se facă o conectare la ele de oriunde din
Internet, şi ca fişierele plasate pe ele să fie apoi transferate (încărcate sau descărcate). Webul nu
aduce aici mari schimbări, ajută doar ca obţinerea fişierelor să se realizeze mai uşor, având o
interfaţă mai prietenoasă decât aplicaţiile (programele) de FTP.
Protocolul FTP foloseşte coduri de comandă şi de răspuns în format NVT ASCII,definit de
Telnet,şi două conexiuni TCP:conexiunea de date pentru transferul datelor şi conexiunea de
control pentru transmisia unor comenzi specifice. Protocolul de transport al hiper-textelor HTTP
(Hyper-Text Transport Protocol) este un protocol bazat pe stiva de protocoale TCP/IP, destinat
sistemelor hipermedia cotrolând în medii distribuite. HTTP a început sa fie proiectat şi utilizat din
anul 1990, dezvoltîndu-se împreuna cu spaţiul WWW.
Protocolul HTTP este un protocol sigur, de tip cerere/raspuns, comunicatiile decurgând peste
conexiunile TCP/IP, portul standard de acces fiind portul 80. HTTP de asemeni este utilizat ca
protocol generic pentru comunicarea între agentii utilizator si porţile (gateways) către alte sisteme
Internet, incluzând suport pentru protocoale ca SMTP (Simple Mail Transfer Protocol), NNTP
(Network News Transfer Protocol), FTP (File Transfer Protocol), Gopher. În acest mod, HTTP
permite accesul hipermedia la resurse disponibile din diverse aplicaţii.