Un sectorul de boot este un sector de pe un hard disk, dischetă, sau dispozitive similare

de stocare a datelor, care conţine codul pentru a porni programe (de obicei, dar nu
neapărat, sisteme de operare) stocate în alte părţi ale discului.

Pe un PC compatibil IBM, BIOS-ul alege un dispozitiv de boot, apoi copiează primul

sector de pe disc (care poate fi un MBR, VBR sau orice alt cod executabil), înlocaţia
0x7C00.

Tipuri de sectoare de boot

Mai multe tipuri de sectoare de boot ar putea fi întâlnite pe calculatoarele gen IBM-PC

* Un master boot record (MBR) este primul sector de pe un dispozitiv de stocare a

datelor care au fost împărţite. Sectorul MBR poate conţine cod pentru a găsi partiţia
activă şi invoca al său Volume Boot Record (VBR).

* Un Volume Boot Record (VBR) este primul sector de pe un dispozitiv de stocare a

datelor care nu a fost împărţite, sau primul sector de pe o partiţie individuală. Acesta
poate conţine cod pentru a încărca şi invoca un sistem de operare (sau alt program
standalone) instalat pe acel dispozitiv sau în acea partiţie.

Pentru a fi un sector boot valabil, secvenţa hexazecimală pe 2 byte 0x55, 0xAA (numită
şi sectorul de boot semnătură) trebuie să existe la sfârşitul acestui sector; altfel, BIOS-ul
sau MBR-ul va raporta un mesaj de eroare şi va opri procesul de bootstrap orice sistem de
operare proces.

* CD-ROM-urile au, de obicei, structura lor de sectoare de boot, pentru sistemele IBM
PC-uri.

* Sistemele nonIBM-PC pot avea diferite formate de sectoare boot pe discurile lor.

Pe maşinile IBM-PC, BIOS-ul nu face diferenţă între VBRs, MBRs şi partiţii. Firmware-
ul pur şi simplu încarcă şi execută primul sector al dispozitivului de stocare. Dacă
dispozitivul este o dischetă sau stick USB, va fi un VBR. Dacă dispozitivul este un hard
disk, va fi un MBR. Codul din MBR este cel care înţelege de partiţionarea şi la rândul
său, este responsabil pentru încărcare şi rulare VBR de oricare partiţie este setat să
booteze (partiţia activă). VBR apoi încarcă mai departe, un bootloader aflat într-o altă
locaţie pe disc.

În plus, tot ce este stocat în primul sector de pe o discheta, dispozitivul USB, hard disk
sau orice alt dispozitiv de stocare butabil, nu este necesar să se încarce imediat orice cod
bootstrap pentru un sistem de operare. BIOS-ul doar predă controlul mai departe, orice ar
fi înregistrat în primul sector, atâta timp cat indeplineşte condiţiile de butare (semnătura
0x55, 0xAA). Acesta este motivul pentru care este atât de uşor să înlocuiască codul
bootstrap de obicei găsit într-un MBR cu încărcătoare mult mai complexe, chiar mari
manageri multi-funcţional de boot (programe stocate în altă parte pe dispozitiv care pot fi
rulate fără un sistem de operare), care permit utilizatorilor o libertate sporită. Cu acest tip
de libertate, au apărut abuzuri sub forma viruşilor boot.