Sunteți pe pagina 1din 1

Poezie pe pâine - Mărturisire...

- Lisandru Cristian

Dacă e vineri, e poezie pe pâine...

Mi-aş dori să ard pe un rug


Dar numai dacă respectivul instrument de tortură/ucidere
Ai fi tu...
Îmi imaginez braţele tale – vâlvătăi incandescente –
Şi recunosc că m-aş îndrepta către eşafodul improvizat
Cu zâmbetul pe buze.
Dacă ţi se pare că exagerez – fiindcă, spui tu, nimeni nu trebuie să îşi dea viaţa
pentru o iubire
Sau pentru iluzia unei iubiri –
Atunci pot să te informez cu toată seriozitatea
Că aş înota printr-o mare cu rechini agresivi
Pentru a ajunge să dezmierd nisipul unei plaje
Călcată de picioarele tale...
Citesc în ochii tăi că această declaraţie a mea
A fost considerată tot un inutil exces de sentimentalism...
Şi atunci, pentru a elimina orice urmă de suspiciune,
Mărturisesc că aş rămâne nedormit o veşnicie
Numai pentru a te veghea în momentele în care visezi
Şi te răsuceşti de pe o parte pe cealaltă
În încercarea de a îmbrăţişa cât mai strâns visele frumoase...
Zâmbetul tău rămâne sceptic,
Ceea ce mă determină să completez declaraţia mea
Şi să afirm cu simţ de răspundere
Că m-aş duce la capătul lumii pentru tine,
Din dorinţa de a-ţi aduce un pumn de pământ
De la graniţa dintre real şi ireal...
Mă cuprinzi în braţe, mă săruţi
Şi îmi şopteşti că nici nu e un drum prea lung
Până la capăt de lume,
Dar numai cu condiţia să mergem amândoi,
Ţinându-ne de mână...