FACULTATEA DE CONSTRUCŢII DEPARTAMENTUL DE CONSTRUCŢII METALICE ŞI UNIVERSITATEA MECANICA CONSTRUCŢIILOR “POLITEHNICA” Centrul de Excelenta pentru Mecanica Materialelor TIMIŞOARA

şi Siguranţa Structurilor CEMSIG Ioan Curea 1, 300224 Timişoara, ROMÂNIA Fax Telefon ++40.256.403917 Departament: ++40.256.403911 ++40.256.403932 CEMSIG: ++40.256.403932 e-mail: dan.dubina@ct.upt.ro http://cemsig.ct.upt.ro

Contract nr. 425/08.12.2009
CALCULUL STRUCTURAL GLOBAL AL STRUCTURILOR METALICE Recomandări, comentarii şi exemple de aplicare în conformitate cu SR EN 1993-1-1 şi SR EN 1998-1 Redactarea I-a

Timişoara, august 2010

COLECTIV DE ELABORARE

Şef Proiect Prof. Dr. Ing. Dan DUBINĂ Membri: Conf. Dr. Ing. Florea DINU Conf. Dr. Ing. Aurel STRATAN Drd. Ing. Norin FILIP-VACARESCU _____________________ _____________________ _____________________ _____________________

Cuprins
CUPRINS .............................................................................................................................................................. 1 1 2 INTRODUCERE ......................................................................................................................................... 3 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ .................................................. 4 2.1 2.2 2.3 2.3.1 2.3.2 2.3.3 2.4 2.4.1 2.4.2 2.4.3 2.4.4 2.5 3 3.1 3.2 3.2.1 3.2.2 3.2.3 3.3 3.3.1 3.3.2 3.4 3.5 4 4.1 4.1.1 4.1.2 4.1.3 4.2 4.2.1 4.2.2 4.2.3 4.2.4 4.2.5 4.3 4.3.1 4.3.2 4.3.3 4.3.4 4.3.5 4.4 4.4.1 4.4.2 4.4.3 4.5 4.5.1 4.5.2 4.5.3 4.5.4 INTRODUCERE....................................................................................................................................... 4 CLASIFICAREA STRUCTURILOR IN CADRE.............................................................................................. 5 IMPERFECŢIUNI ..................................................................................................................................... 7 Imperfecţiuni globale pentru cadre................................................................................................. 8 Imperfecţiuni locale pentru elemente ............................................................................................ 10 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri ........................................................................... 11 REPREZENTAREA COMPORTĂRII NODURILOR IN ANALIZA ................................................................... 12 Clasificarea nodurilor după rigiditate .......................................................................................... 13 Clasificarea nodurilor după rezistenţă. ........................................................................................ 15 Clasificarea nodurilor după ductilitate......................................................................................... 17 Clasificarea secţiunilor elementelor ............................................................................................. 18 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA STRUCTURALA .......................................................... 20 INTRODUCERE..................................................................................................................................... 30 ANALIZA ELASTICA............................................................................................................................. 33 Analiza elastica de ordinul I ......................................................................................................... 33 Analiza elastica de ordinul II ........................................................................................................ 36 Analiza de stabilitate..................................................................................................................... 39 ANALIZA GLOBALĂ PLASTICĂ ............................................................................................................. 44 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) ................................................................................ 45 Analiza plastica de ordinul II........................................................................................................ 47 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI STRUCTURI IN CADRE METALICE MULTIETAJATE ................................ 52 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI HALE CU STRUCTURA METALICA ........................................................ 59 CONCEPTE DE PROIECTARE SEISMICĂ ................................................................................................. 60 Conceptul de proiectare disipativă a structurii............................................................................. 61 Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii..................................................................... 65 Alegerea principiului de proiectare .............................................................................................. 65 ACŢIUNEA SEISMICĂ ........................................................................................................................... 66 Generalităţi ................................................................................................................................... 66 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice.................................................................................... 72 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice .............................................................................. 75 Spectru de calcul pentru analiza elastică...................................................................................... 79 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni................................................................. 80 METODE DE CALCUL STRUCTURAL ..................................................................................................... 81 Metoda forţelor laterale ................................................................................................................ 82 Calcul modal cu spectre de răspuns.............................................................................................. 85 Calcul dinamic liniar .................................................................................................................... 92 Calcul static neliniar..................................................................................................................... 92 Calcul dinamic neliniar................................................................................................................. 97 REGULARITATEA STRUCTURALĂ ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA CALCULULUI STRUCTURAL ....................... 99 Criterii de regularitate în plan.................................................................................................... 100 Criterii de regularitate în elevaţie............................................................................................... 102 Alegerea metodei de calcul structural......................................................................................... 103 MODELAREA STRUCTURII ................................................................................................................. 105 Generalităţi ................................................................................................................................. 105 Modelarea maselor ..................................................................................................................... 106 Modelarea amortizării ................................................................................................................ 108 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii....................................................................... 109

CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE................................................................... 30

CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ ............................................................................................. 60

1

.................................2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine..1 Metoda grafică .....................................................................................2....3 Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului Merchant-Rankine .................................................................................................................8...........................3 Metoda elastică-perfect plastică .............. 151 BIBLIOGRAFIE ...................................................................2............... 146 5.................. 115 4................................... 147 5.......2 METODE DE ANALIZĂ .................................7 CALCULUL DEPLASĂRILOR ......................................................................5 Efectele de torsiune accidentală......................................... 149 5............................................. 114 4............................... 148 5........................8...8..1.............................8 APLICAŢII .. 146 5......................1 Metoda forţelor laterale .................................................................5...........................................................2 Calcul modal cu spectre de răspuns............. 117 4.......................... 146 5................... 144 5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME ..............................3 Calcul static neliniar..............................................................1..........................................1....................................................................................... 153 2 .2................................................................................................. 148 5. 127 4.............................................................. 150 6 7 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR..................................................... 143 4..........................................6 COMBINAREA EFECTELOR COMPONENTELOR ACŢIUNII SEISMICE .8....................................................................4 Calcul dinamic neliniar......2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice ............. 117 4.......1 PROCEDEUL DE CALCUL ........4.............. 111 4........... 148 5......................................................1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine..............................

începând cu modelarea structurii. P100-1/2006 stabileşte spectrul de calcul într-o manieră similară cu SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională. Deoarece exista unele diferenţe intre SR EN 1998-1:2004 si norma de calcul seismic in vigoare (P100-1/2006). clasificarea structurilor si analiza structurala.i i =1 N N N ∑G j =1 N Condiţiile diferite de aplicare a metodei forţelor laterale Implementare diferită a efectelor torsiunii accidentale In finalul capitolului se prezintă mai multe aplicaţii referitoare la metodele de determinare a răspunsului seismic al structurilor in cadre metalice. se precizează următoarele : Cu toate că P100-1/2006 foloseşte unele notaţii diferite de cele din SR EN 1998-1:2004. aplicarea prevederilor din normativul românesc conduce la aceleaşi rezultate în ceea ce priveşte spectrele de răspuns elastic de acceleraţie. In partea a doua (cap. elastic si plastic.4) se prezintă calculul structurilor la acţiunea seismica in conformitate cu SR EN 1998-1. s-au folosit prevederile din SR EN 1993-1-8.i Qk . Se prezintă de asemenea si doua aplicaţii pe doua tipuri de structuri. SR EN 1993-1-8 si SR EN 1998-1. una pentru o hala parter si una pentru o structura multietajata. Calcul maselor: SR EN 1998-1:2004: P100-1/2006: ∑ Gk . Anexa 2 prezintă o metoda simplificata pentru calculul capacitatii de rotire a secţiunilor dublu T. in care se prezintă comparativ rezultatele analizelor de ordinul I si II. Pentru clasificarea si modelarea in analiza a comportării nodurilor grinda-stâlp. alegerea tipurilor de noduri. j + ∑ψ 2. cu deosebirea că în P100-1/2006 pentru T=0 acceleraţia spectrală de proiectare este egală cu cea elastică (q=1 în loc de 1.5 pentru T=0) şi lipseşte limitarea inferioară a spectrului de calcul la valoarea β⋅ag. In prima parte (cap. j + ∑ψ E . 2 si cap.1 INTRODUCERE Manualul prezintă modul de calcul al structurilor in cadre metalice la acţiuni statice si dinamice (seismice). 3 .iQk . In Anexa 1 prezintă metode simplificate de calcul de ordinul I pentru starea limita ultima. Pentru redactarea lui.3) se prezintă principalele etape ale calculului si alcătuirii structurilor metalice in cadre. s-a folosit ca baza normativa SR EN 1993-1-1.i j =1 i =1 k .

capacitate de rezistenta. parţiala si articulate din punct de vedere al rezistentei. In funcţie de aceasta clasificare. analiza structurii si apoi verificarea ei. Efectele imperfecţiunilor (adică tensiunile reziduale şi imperfecţiunile geometrice) trebuie luate în considerare în mod corespunzător în analiza structurală. Pentru a lua in considerare influenta formei deformate a structurii asupra eforturilor interne din structura. semirigide si articulate din punct de vedere al rigiditatii si noduri cu rezistenta completa. structurile sunt impartite in structuri rigide sau cu noduri fixe (la care analiza se poate face pe forma nedeformata) si structuri zvelte sau cu noduri deplasabile (la care trebuie sa se ia in considerare forma deformata).2 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ 2. Relaţia forţă-deplasare pentru o structură in cadre multietajate 4 . calculul unei structuri presupune mai multe etape si anume modelarea structurii. se poate face un calcul de ordinul I sau un calcul de ordinul II. acestea sunt impartite in patru clase distincte. se face distincţie intre imperfecţiunile globale pentru cadre şi sistemele de contravântuiri si imperfecţiunile locale pentru bare. capacitate de rotire). Pentru a lua in considerare posibilitatea pierderii stabilitatii locale a pereţilor secţiunilor. In mod traditional. funcţie de raportul lăţime . Se disting noduri rigide. Efectele comportării nodurilor asupra distribuţiei forţelor şi momentelor interne dintr-o structura in cadre dar şi asupra deformaţiilor totale ale structurii trebuie luate în considerare acolo unde aceste efecte nu pot fi neglijate.1 Introducere Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze. atât in ceea ce priveşte comportarea globala a structurii (teoria de ordinul I/ordinul II) cat si in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor (elastic. Nodurile pot sa fie clasificate atât in funcţie de rezistenta cat si in funcţie de rigiditate. care consta in evaluarea eforturilor interne si a deformatiilor si compararea cu valorile admise pentru o exploatare in siguranta. se poate utiliza o analiza elastica sau plastica. plastic) si a îmbinărilor (rigiditate. In cadrul imperfecţiunile geometrice. In funcţie de clasa secţiunii. Incarcare F 1 2 αF F F ∆ 1 Raspunsul liniar elastic 2 Valoarea maxima a incarcarii Deplasare Figura 1.grosime al pereţilor supuşi la compresiune.

in care structura este impartita in doua. atunci structura este necontravantuita. cu A se reprezinta sistemul de contravantuiri. este nevoie sa se reducă deplasările laterale prin dispunerea de contravântuiri verticale (Figura 2). care au o influenta semnificativa asupra raspunsului structurii la actiunea incarcarilor exterioare si modul in care aceasta influenta trebuie modelata in analiza globala. Aceasta relatie poate fi inteleasa si aplicata mai usor daca se utilizeaza reprezentarea din Figura 3.2 Clasificarea structurilor in cadre Structurile in cadre metalice multietajate sunt structuri relativ zvelte comparativ cu alte tipuri de structuri. Daca structura nu contine contravantuiri sau daca sistemul de contravantuiri nu este suficient de rigid. a) b) Figura 2.8 ( K A + K B ) sau K A > 4KB (1) (2) Figura 3. Se poate considera ca înclinaţia orizontală iniţială (sau sistemul orizontal echivalent) precum si încărcările orizontale aplicate asupra 5 . Impartirea structurii in doua subansamble: A – sistemul de contravântuiri. B – cadrul portal Efectele înclinaţiei orizontale iniţiale asupra cadrelor contravântuite trebuie luate in considerare la calculul sistemului de contravântuiri. Aplicarea prevederii anterioare se poate exprima sub forma: K A > 0. astfel ca in anumite condiţii. ale elementelor si imbinarilor. Sisteme de contravântuiri: a) contravântuiri din bare. atunci structura se numeşte contravantuita. care preia doar forte orizontale si cu B subsistemul care preia atat forte gravitationale cat si orizontale. b) diafragme din otel Daca sistemul de contravântuiri este suficient de rigid. 2.In acest capitol sunt prezentate proprietatile structurilor in cadre. Un cadru metalic poate fi considerat contravântuit daca sistemul de contravântuiri reduce deplasările orizontale cu cel puţin 80%.

atunci structura poate fi considerata cu noduri fixe. iar cele necontravantuite sunt structuri cu noduri deplasabile. atunci structura este clasificata cu noduri fixe (3) FEd F o Daca α cr = cr < 10 . Toate celelalte cadre pot fi considerate cu noduri deplasabile si efectele de ordinul II (P . se poate efectua o analiză de ordinul unu. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre încărcarea verticala totala FEd aplicata structurii si încărcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala. Atunci când o structura este clasificata cu noduri fixe. . Pentru un caz de încărcare dat. clasificarea se face astfel: • Pentru analiza elastica: F o Daca α cr = cr ≥ 10 . structurile contravantuite sunt structuri cu noduri fixe.unui cadru contravântuit afectează numai sistemul de contravântuiri. . cu condiţia ca în grinzi compresiunea axială să nu fie semnificativă: 6 . adică structuri cu noduri fixe si structuri cu noduri deplasabile. luarea în considerare a efectelor de ordinul doi poate fi realizată cu ajutorul unei analize corespunzătoare (cuprinzând procedee „pas cu pas” sau alte procedee interactive). se poate efectua o analiza de ordinul I. In cazul unei structuri clasificate cu noduri deplasabile.2. In general. Pentru cadrele la care primul mod de instabilitate cu noduri deplasabile este predominant.1). Pentru aceste structuri. Sistemul de contravântuiri trebuie calculat la acţiunea următoarelor încărcări: . Cadrele cu pantă mică a acoperişului şi structurile plane alcătuite din stâlpi si grinzi pot fi verificate în raport cu cedarea după un mod cu noduri deplasabile utilizând o analiză de ordin întâi dacă sunt îndeplinite condiţiile exprimate prin ecuaţiile (3) sau (5) pentru fiecare etaj. αcr poate fi calculat aproximativ pornind de la următoarea formulă.efectul înclinaţiei orizontale (sau sistemului de forte orizontale echivalente) aferente cadrului si sistemului de contravântuiri. In conformitate cu SR EN1993-1-1. atunci structura este clasificata cu noduri fixe (5) FEd F o Daca α cr = cr < 15 . Daca insa sistemul de contravântuiri este foarte flexibil. Astfel. daca rigiditatea structurii necontravantuite este mare si structura nu este sensibila la efectele de ordinul II.∆) trebuie luate in calcul. paragraf 5. atunci structura contravantuita poate sa fie cu noduri deplasabile.încărcări orizontale sau verticale aplicate direct sistemului de contravântuiri. urmată de o amplificare a efectelor acţiunilor respective (exemplu momente încovoietoare) cu ajutorul coeficienţilor corespunzători.încărcări orizontale aplicate cadrului. Clasificarea structurilor in cadre in structuri contravantuite si necontravantuite nu trebuie confundata cu clasificarea in funcţie de sensibilitatea la efectele de ordinul II. De asemenea. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (4) FEd • Pentru analiza plastica: F o Daca α cr = cr ≥ 15 . un cadru poate fi considerat cu noduri fixe dacă răspunsul său la acţiunea unui sistem de forţe ce acţionează in planul său este suficient de rigid astfel încât pot fi neglijate momentele si forţele interne suplimentare datorate deplasărilor orizontale ale nodurilor (SR EN 1993-1-1. deoarece efectele de ordinul II nu afectează răspunsul structurii. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (6) FEd unde αcr este coeficientul de multiplicare a încărcărilor de calcul pentru a provoca instabilitatea elastică a structurii.

In calcul trebuie luate în considerare următoarele imperfecţiuni (SR EN 1993-1-1. devieri de la rectilinitatea longitudinala. paragraf 5. exercitată pe structură deasupra acestui nivel.Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vânt) şi la încărcări orizontale aplicate la fiecare nivel.h este înălţimea etajului HEd VEd Figura 4. Daca efectele imperfecţiunilor nu sunt incluse in formulele de rezistenta folosite la verificarea barelor. Aceste imperfecţiuni constau in tensiuni reziduale. Ele pot fi considerate pe orice directie insa pentru fiecare analiza se considera o singura directie de aplicare. de exemplu EN 1090 (2008). excentricitati in noduri. cum ar fi de exemplu abaterile de la forma secţiunii sau abaterile de montaj sunt limitate prin tolerantele admise si sunt precizate in standardele de execuţie.HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale.3): a) imperfecţiuni globale pentru cadre (efectul P . . Considerarea formei si sensului imperfectiunilor trebuie sa conduca la efectele cele mai defavorabile pentru structura. analiza structurilor trebuie sa tina seama de ele.∆) b) imperfecţiuni locale pentru elemente (efectul P . la structurile contravantuite trebuie luate in considerare si imperfecţiunile globale ale sistemele de contravântuiri.α cr =   H Ed  VEd  h     δ H . Aceste imperfecţiuni induc efecte secundare si de aceea pentru a obţine rezultate conservative.δ).VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale. astfel ca ele trebuie luate in considerare separat (Figura 5). . Ed     (7) in care: . In plus. a încărcărilor orizontale. la nivelul părţii inferioare a etajului. indiferent de calitatea controlului la fabricatie si montaj.3 Imperfecţiuni Structurile in cadre metalice prezintă. atunci când este cazul. Unele dintre ele. etc. este posibil ca aplicarea imperfectiunilor la o structura spatiala sa conduca la deplasari simetrice sau anti-simetrice ale colturilor opuse. exercitate pe structură deasupra acestui nivel. Evaluarea aproximativa a coeficientul de multiplicare αcr 2. atunci ele sunt luate de regula in calcul prin intermediul imperfecţiunilor geometrice echivalente. la nivelul părţii superioare a etajului. Astfel. . mai multe tipuri de imperfecţiuni.δH. 7 . devieri de la verticalitate la montaj. abateri de forma ale secţiunilor transversale.

Imperfecţiunile globale si locale 2.rasucire. φ0 = 1/200 este coeficientul de reducere aplicabil pentru înălţimea h a stâlpilor: αh = 2 h dar 2 ≤ αh ≤ 1 3 8 . Trebuie luate in considerare aici atat flambajul in plan cat si cel in afara planului. Pentru structurile la care primul mod de flambaj este cel corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile. b) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în sens contrar) N L eo. efectul imperfectiunilor globale si locale se poate lua in considerare prin intermediul unei abateri de la verticala si al unei curburi a elementului (Figura 6). inclusiv flambajul prin incovoiere .1 Imperfecţiuni globale pentru cadre Prima imperfectiune si anume abaterea de la verticala se defineste prin intermediul unghiului φ. Efecte de translaţie sau torsiune rezultate din aplicarea imperfecţiunilor: a) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în acelaşi sens).d φ φ Figura 6.3. care este dat de formula urmatoare (vezi si Figura 7): φ = φ0α hα m unde: (8) φ0 αh este valoarea de bază. Figura 5.Forma imperfectiunilor globale si locale poate sa rezulte din modul de flambaj elastic in planul de flambaj considerat.

5 1 +  m Trebuie mentionat aici ca pentru cadrele la care HEd ≥ 0.h αm este inaltimea in metri este un factor de reducere pentru numărul de stâlpi dintr-un şir m 1    reprezintă numărul de stâlpi într-un şir. Acest mod de introducere a imperfectiunilor este de obicei mai usor de folosit in practica comparativ cu metoda anterioara a „inclinarii” structurii.15VEd. Imperfecţiuni echivalente corespunzătoare abaterii de la axa verticală Imperfectiunile globale pot fi de asemenea luate in considerare si prin introducerea unor forte laterale echivalente la nivelul fiecarui etaj. Pentru ca structura sa fie in echilibru. sistemul de forte rezultant se aplica si la baza. b) exemplu de aplicare a forţelor orizontale echivalente la o structura 9 . dar in directie inversa celor aplicate la nivelul etajelor. Imperfecţiunile cadrelor modelate prin intermediul unui sistem de forte echivalente: a) înlocuirea înclinaţiei iniţiale prin forţele orizontale echivalente. introducând aici numai stâlpii care preiau o încărcare verticală NEd mai mare sau egală cu 50 % din valoarea medie pe stâlp în planul vertical considerat. imperfecţiunea globala poate fi neglijata (pentru notaţii vezi Figura 4). NEd NEd φΝEd F1 φ φF1 F1 φ F2 φF2 F2 NEd NEd φΝ Ed φ(F1+F2)/2 φ(F1+F2)/2 a) b) Figura 8. α m = 0. Figura 7. Fortele echivalente de la fiecare nivel se obtin prin multiplicarea incarcarilor gravitationale de la fiecare nivel cu imperfectiunea initiala φ.

Valorile recomandate ale acestor deplasari initiale sunt date in Tabel 1. se pot inlocui imperfectiunile locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente aplicate la nivelul fiecarui element. Valorile de calcul ale imperfecţiunilor iniţiale în arc e0 / L Curba de flambaj a0 a b c d Analiza elastica e0 / L 1 / 350 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 Analiza plastica e0 / L 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 1 / 100 Similar cu efectul imperfectiunilor globale. calculată pentru bara considerată ca articulată la extremităţi. Figura 9. Pentru cazurilor in care elementele au o zveltete mare.3. Înlocuirea imperfecţiunilor locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente 10 .5 (9) N Ed in care: este valoarea de calcul a fortei axiale de compresiune NEd λ este zvelteţea redusă în plan. introducerea in analiza globala a imperfectiunilor locale este obligatorie daca pentru elementul solicitat la compresiune sunt indeplinite conditiile urmatoare: . aceste imperfectiuni nu pot fi neglijate. in functie de tipul de analiza si de curba de flambaj corespunzatoare elementului. in care L este lungimea barei iar e0 este amplitudinea maxima a deplasarii laterale initiale. sau imperfectiunea locala.elementul are cel putin un capat care este prins rigid si transmite moment incovoietor . deoarece relatiile de verificare la stabilitate tin cont de aceste imperfectiuni. este data de raportul e0/L. Astfel. Aceste imperfectiuni locale pot fi de regula neglijate in analiza globala.2 Imperfecţiuni locale pentru elemente Abaterea barelor de la rectilinitate.zveltetea normalizata in plan (sau redusa) satisface conditia: Af y λ > 0. Tabel 1.2.

In mod simplificat. la calculul lui NEd trebuie sa se considere si o parte din efortul de compresiune din grinda.5 1 +  m qd = ∑ N Ed 8 e0 + δ q L2 (12) in care δq este este săgeata sistemului de contravântuiri în planul stabilizat din actiunea fortei q. forta NEd din Figura 10 se poate obtine cu relatia: N Ed = M Ed h (13) in care MEd este momentul maxim din grinda iar h este inaltimea totala a grinzii. Atunci cand in grinda sunt si eforturi de compresiune.2. Aceasta imperfectiune se poate considera sub forma unei imperfectiuni initiale in arc si este data de expresia: e0 = α m L 500 in care L este deschiderea sistemului de contravântuiri iar αm este dat de expresia: (10) 1  (11)   in care m este numarul de elemente care sunt stabilizate. Atunci cand sistemul de contravantuiri este folosit pentru stabilizarea talpii comprimate a unei grinzi cu inaltime constanta.3. se poate inlocui imperfectiunea initiala in arc printr-o forta echivalenta de stabilizare data de expresia (Figura 10): α m = 0. plus alte forte externe calculate printr-o analiză de ordinul intai (δq poate fi considerat 0 daca se foloseste o analiza de ordinul II).3 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri Daca sunt folosite sisteme de contravantuiri pentru asigurarea legarii laterale pe deschiderea grinzilor sau a elementelor comprimate. Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri 11 . atunci trebuie luata in calcul o imperfectiune geometrica echivalenta a elementelor stabilizate. NEd e0 NEd qd L Figura 10.

Daca grinzile sau elementele comprimate stabilizate cu sistemul de contravantuiri au imbinari de continuitate, trebuie sa se verifice sistemul de contravantuiri la forta locala data de relatia urmatoare, aplicata sistemului de catre fiecare grinda sau element comprimat in dreptul imbinarii de continuitate (Figura 11). N 2ΦN Ed = α m Ed (14) 100 in care Φ = αmΦ0 iar Φ0 = 1/200. Trebuie sa se verifice de asemenea si ca sistemul de contravantuiri poate sa transmita aceasta forta (data prin relatia anterioara) la punctele adiacente in care grinda sau elementul comprimat este stabilizat. In aceasta verificare trebuie inclusa orice incarcare exterioara care actioneaza asupra sistemului de contravantuiri, insa fortele care apar din imperfectiunile calculate cu relatia (8) pot fi omise.

Sistemul de contravântuiri

Figura 11. Forţele din contravântuiri in îmbinările de continuitate ale elementelor comprimate

2.4 Reprezentarea comportării nodurilor in analiza
Calculul si proiectarea unei structuri in cadre metalice presupune in mod tradiţional ca nodurile dintre grinzi si stâlpi sunt fie foarte flexibile fie foarte rigide. In cazul grinzilor, daca acestea sunt solicitate predominant la încovoiere, atunci nodurile sunt considerate fie articulate fie rigide (vezi Figura 12.a). Nivelul real de rigiditate al nodurilor poate avea o influenta mare asupra răspunsului structurilor necontravantuite cu noduri deplasabile. De aceea, aceasta procedură de analiza poate fi folosită atâta timp cat nodurile sunt complet rigide sau complet articulate. In cazul structurilor contravantuite cu noduri fixe, la care preluarea forţelor laterale se face in principal de către sistemul de contravântuiri, rigiditatea nodurilor nu este atat de importanta ca in cazul structurilor necontravantuite. Norma europeana SR EN 1998-1-8 recunoaşte faptul ca majoritatea nodurilor au o comportare reală situată intre rigid si articulat si de aceea oferă posibilitatea luării in calcul a acestei comportări prin introducerea nodurilor semi-rigide si/sau parţial rezistente (vezi Figura 12.b) (SR EN 1993-1-8, paragraf 5.2). Daca nodurile au o comportare apropiata de articulat, atunci folosirea caracteristicilor reale de rigiditate in locul celor teoretice articulate poate sa conducă la o reducere a deplasărilor laterale, cu implicaţii in reducerea greutatii structurii

12

metalice. Daca nodurile au o comportare apropiata de rigid, folosirea caracteristicilor teoretice de nod rigid poate conduce la rezultate neconservative, inclusiv in ceea ce priveşte deplasările laterale. Introducerea in calcul a semi-rigiditatii poate fi făcută prin intermediul unui resort la rotire dispus la contactul dintre elemente. Rigiditatea la rotire S a resortului este parametrul care leagă momentul Mj transmis de îmbinare de rotirea relativă ϕ dintre elementele îmbinate. Atunci când această rigiditate este zero sau este foarte mică, nodul poate fi considerat articulat iar când această rigiditate are o valoare foarte mare, nodul poate fi considerat rigid. In toate celelalte situaţii intermediare, nodurile sunt considerate semi-rigide. La nivelul structurii, utilizarea unor noduri semi-rigide afectează nu doar deplasările structurii dar si distribuţia si valoarea eforturilor interne in structură.
IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat)

DETERMINAREA INCARCARILOR

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor

IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat, semirigid)

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu)

DETERMINAREA INCARCARILOR

Etapa 1
RASPUNSUL STRUCTURII
Stari limita (SLEN, SLU) Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor Alegerea imbinarilor

DETERMINAREA PROPRIETATILOR MECANICE
(Rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

nu

Stari limita Criterii de proiectare Da?

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu, semi-continuu)

da

RASPUNSUL STRUCTURII
DIMENSIONAREA IMBINARILOR STRUCTURII Tipul imbinarii
(rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

Stari limita (SLEN, SLU)

Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

Etapa 2
nu, alte elemente alte tipuri de imbinari

nu, alte elemente

Dimensionarea imbinarilor Da?
da

nu, alte tipuri de imbinari

Stari limita Criterii de proiectare Da?

da

STOP

STOP

a)

b)

Figura 12. Etapele procesului de proiectare bazat pe concepţia tradiţională a) si pe utilizarea comportării reale a nodurilor b)

2.4.1 Clasificarea nodurilor după rigiditate Comportarea la rotire a nodurilor se situează in multe cazuri intre cele doua limite definite anterior si anume rigid si articulat. Atunci când elementele îmbinării sunt suficient de rigide, intre rotirea capătului grinzii si rotirea panoului stâlpului sunt diferenţe mici astfel ca nodul poate fi considerat rigid. Un nod rigid are o rotire globala de corp rigid care este rotirea in nod (Figura 13.a). Un astfel de nod trebuie proiectat astfel încât deformaţia lui să nu aibă o influenţă semnificativă asupra distribuţiei de eforturi in structură sau asupra deformaţiei globale. Deformaţiile nodurilor rigide trebuie să aibă valori care să nu reducă rezistenţa
13

structurii cu mai mult de 5%. Nodurile rigide trebuie să fie capabile să transmită forţele si momentele de calcul. Daca elementele imbinarii sunt flexibile, atunci comportarea grinzii se apropie de aceea a unei grinzi simplu rezemate. In acest caz, nodul poate fi considerat nominal articulat, iar rotirea relativa dintre capatul grinzii si stalp este libera (Figura 13.b). Un astfel de nod va fi proiectat astfel încât să nu dezvolte momente semnificative care sa afecteze elementele structurii. Nodurile nominal articulate trebuie să fie capabile să transmită forţele de calcul si să permită producerea rotirilor rezultate. Pentru cazurile intermediare, momentul transmis de imbinare va conduce la rotiri relative finite intre elementele imbinate. Astfel de noduri se numesc semi-rigide (Figura 13.c). Nodurile semi-rigide trebuie sa fie capabile să transmită forţele si momentele determinate prin calcul.

a)

b)

c)

Figura 13. Clasificarea nodurilor dupa rigiditate In Figura 14 sunt prezentate trei tipuri de noduri grinda stalp realizate cu suruburi, care au proprietati de rigiditate diferite si care se apropie de clasificarea de rigid (a), semi-rigid (b) si articulat c).

a)

b)

c)

Figura 14. Exemple de noduri grinda-stâlp cu diferite nivele de rigiditate: a) nod rigid; b) nod semi-rigid; c) nod articulat (*)
* Nota: Nodurile din figura sunt cu titlu informativ. Clasificarea unui nod in funcţie de rigiditate se va face doar după determinarea exacta a rigiditatii acestuia.

14

Ib momentul de inerţie al riglei. Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după momentul capabil in: . daca Sj.ini ≤ 0.Rd este mai mic decât 25% din momentul rezistent de calcul al unui nod cu rezistenţă completa. nominal articulat sau semi-rigid prin compararea rigidităţii iniţiale la rotire Sj. deschiderea cadrului. Un nod nominal articulat trebuie să fie capabil să transmită eforturile de calcul. Ic momentul de inerţie al stâlpului.ini ≥ 25EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat.1) Figura 15.nod cu rezistenţă completa . Un nod poate fi clasificat ca nominal articulat dacă momentul rezistent de calcul Mj.ini cu valorile limita corespunzătoare.2 Clasificarea nodurilor după rezistenţă.In conformitate cu SR EN 1993-1-8. Aceasta clasificare se face prin compararea rezistenţei de calcul a nodului Mj. fără sa dezvolte 15 . daca Sj.5EIb/Lb 2 3 Φ *) Toate nodurile din zona 2 trebuie considerate ca semi-rigide. Lc inaltimea de nivel. sub încărcările de calcul. un nod grinda-stâlp poate fi clasificat din punct de vedere al rigidităţii ca rigid. Mj 1 2 3 1 2 3 Φ rigid. vezi Figura 15. Lb Cadre necontravântuite (cu condiţia ca la fiecare nivel Kb/Kc ≥ 0.5EIb/Lb Cadre contravântuite Mj 1 2 3 1 rigid.4. Kc valoarea medie a raportului Ic/Lc pentru toţi stâlpii de la ultimul nivel.Rd cu rezistenta plastica a elementului îmbinat (de exemplu grinda). daca Sj. daca Sj.nod nominal articulate .ini ≥ 8EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat. Limitele pentru clasificarea nodurilor riglă-stâlp după rigiditate in conformitate cu SR EN 1993-1-8 2. Nodurile din zonele 1 si 3 pot fi considerate semi-rigide daca este avantajos Kb valoarea medie a raportului Ib/Lb pentru toate riglele de la ultimul nivel. Un nod poate fi clasificat cu rezistenţă completa dacă întruneşte criteriile exprimate in Figura 16. Rigiditatea unui nod cu rezistenţă completa trebuie să asigure ca. Rezistenta de calcul a unui nod cu rezistenta completa trebuie sa fie mai mare decât cea a elementului îmbinat. rotirea dezvoltata in articulaţia plastica să nu depăşească capacitatea de rotire a nodului (Figura 17).ini ≤ 0.nod cu rezistenţă parţială.

Un nod care este capabil să preia si să transmită momente dar nu îndeplineşte criteriul pentru un nod cu rezistenţă completa poate fi clasificat ca nod parţial rezistent. Un nod parţial rezistent trebuie sa aibă o rezistenţa de calcul mai mare decât valoarea necesară pentru transmiterea eforturilor de calcul. dar poate fi mai mică decât cea a elementului îmbinat. nu este necesară determinarea capacităţii de rotire prin încercări experimentale.pl.Rd Rezistenţă parţială Articulat φ Figura 17. Clasificarea nodurilor după rezistenţă 16 .Rd sau a) Stâlp de la ultimul nivel sau Mj.Rd este momentul plastic de calcul al grinzii Mc. Daca se adopta un calcul plastic.Rd este momentul plastic de calcul al stâlpului. capacitatea de rotire a unui astfel de nod trebuie sa aibă o valoare care să asigure formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice sub încărcările de calcul.Rd Mj.Rd b) Stâlp de la un nivel intermediar in care: Mb. Un nod nominal articulat trebuie de asemenea sa fie capabil sa permită dezvoltarea rotirilor din incarcarile de calcul.momente încovoietoare semnificative care pot afecta elementele structurii.Rd Mj.pl. Atunci când sunt utilizate noduri a căror comportare este cunoscută.Rd Mj.Rd ≥ Mb. Noduri cu rezistenţă completa Mj Rezistenţă totală Limitele pentru rezistenţă Rezistenţa nodului Mj.Rd Mj. Rigiditatea nodurilor cu rezistenţă parţială trebuie să aibă o valoare care să asigure nedepăşirea capacităţii de rotire in articulaţiile plastice sub încărcările de calcul (Figura 17). Figura 16.Rd ≥ Mb.pl.pl.pl. Capacitatea de rotire a unui astfel de nod poate fi determinată prin încercări experimentale.Rd ≥ 2Mc.pl.Rd ≥ Mc. Mj.

In cazul unei analize plastice.Clasa 3 : Noduri fara ductilitate (fragile): cedarea prematură (datorită instabilităţii sau ruperii casante a unei componente a îmbinării) apare in nod înainte de atingerea momentului plastic rezistent. Mj Mj. corespunzătoare momentului rezistent plastic Mj.4.Clasa 1 : Noduri ductile: un nod ductil este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent si să prezinte o capacitate de rotire suficient de mare . capacitatea de rotire a nodurilor trebuie sa permită formarea mecanismului plastic de cedare prin formarea de articulaţii plastice înainte de ruperea nodurilor. Ductilitatea (sau lipsa acesteia) unui nod are consecinţe asupra tipului de analiza structurala care se poate utiliza.3 Clasificarea nodurilor după ductilitate Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după ductilitate sau capacitatea de rotire plastica. Clasificarea nodurilor după ductilitate se face in funcţie de capacitate de rotire. Φpl.Rd Φ Φpl Figura 18. Clasificarea după ductilitate este similara cu clasificarea secţiunilor elementelor si exprima capacitatea nodului de evita o rupere fragila prematura (de exemplu ruperea in cordonul de sudura sau ruperea şuruburilor) si de a permite dezvoltarea de rotiri plastice fara o reducere semnificativa a capacitatii portante.Clasa 2 : Noduri cu ductilitate medie: un nod cu ductilitate medie este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent dar prezintă o capacitate de rotire limitată după atingerea acestui moment .2. Capacitatea de rotire a unui nod Există trei clase de ductilitate (Figura 19): . Clasele de ductilitate pentru noduri 17 . Mj Ductilitate Mj Φ Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Φ Figura 19.Rd (Figura 18).

In acest caz se lucrează cu caracteristicile geometrice ale secţiunii eficace. Pentru celelalte situaţii. urmează verificarea prin calcul a tuturor elementelor cadrului. Ca un exemplu. in cazul structurilor in zone seismice. 3 cl.2 × rezistenţa plastică de calcul a elementului îmbinat.4 Clasificarea secţiunilor elementelor Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze.secţiunile in care eforturile in fibra extrema pot atinge limita de curgere dar flambajul local împiedica dezvoltarea momentului încovoietor plastic capabil • Clasa 4: secţiuni transversale zvelte .a poseda o buna capacitate de rotire daca componenta slaba este talpa stalpului la incovoiere sau placa de capat la incovoiere. După efectuarea analizei. nodul din Figura 14. având capacitatea de rotire ceruta de o analiza plastica • Clasa 2: secţiuni transversale compacte . dar care au limitata capacitatea de rotire • Clasa 3: secţiuni transversale semi-compacte . iar componentele imbinarii cu potential de rupere fragila (suruburi la intindere. Verificarea prin calcul a capacitatii de rotire nu este insa posibila decât pentru anumite configuraţii standard si doar pentru acţiuni statice (vezi SR EN 1993-1-8. secţiunile transversale ale elementelor supuse la compresiune sau/si încovoiere se clasifica in funcţie de raportul dintre lăţimea si grosimea pereţilor comprimaţi ai secţiunii in 4 clase (Figura 20) (SR EN 1993-1-1. De asemenea. M M pl Mel M clasa 1 cl. 2 cl. 2. in conformitate cu SR EN 1993-1-1.secţiunile la care trebuie luat in considerare efectul flambajului local pentru determinarea momentului încovoietor capabil sau a forţelor de compresiune capabile. atât in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor si nodurilor (elastic/plastic) cat si a răspunsului geometric (teoria de ordinul I/ordinul II). Pentru aceasta.4.Dacă rezistenţa de calcul a nodului este cel puţin egală cu 1.6): • Clasa 1: secţiuni transversale plastice . anexa D sau folosind modele corespunzătoare de calcul. 4 M φ M capacitatea de rotire Figura 20. folosirea unui concept de proiectare disipativ obliga proiectantul la alegerea si utilizarea unor noduri cu buna ductilitate. paragraful 6. norma recomanda verificarea capacitatii de rotire prin încercări experimentale conform EN 1990. secţiunile elementelor trebuie clasificate după modul de comportare la încovoiere si/sau compresiune.secţiunile care pot forma articulaţii plastice.secţiunile care dezvolta un moment încovoietor plastic capabil. Clasele de secţiuni pentru elemente 18 . Astfel. Capacitatea de rotire a nodurilor este o caracteristica importanta a structurilor in cadre metalice care sunt proiectate in domeniul plastic. paragraf 5. cu condiţia ca ele să fie bazate pe rezultatele unor încercări în conformitate cu EN 1990. sudura dintre grinda si placa de capat) au o suprarezistenta suficienta. nu este necesară verificarea capacităţii de rotire a nodului.4).

Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi. atunci secţiunea este clasificata de clasa 2. 2006) *) ψ ≤ -1 se aplică fie când tensiunea de compresiune σ ≤ fy fie când deformaţia specifică de întindere εy > fy/E 19 . daca inima unui profil I este de clasa 1 iar tălpile sunt de clasa 2. De exemplu. in conformitate cu SR EN 1993-1-1.Deoarece pereţii comprimaţi ai unei secţiuni transversale (inimă sau talpă) pot fi în general de clase diferite. Tabel 2. In Tabel 2 si Tabel 3 se prezintă limitele pentru fiecare clasa de secţiuni pentru pereţi interiori si tălpi in consola.

Având in vedere faptul că se calculează o schemă idealizată a structurii şi nu 20 . se stabileşte schema de calcul a structurii de rezistenţă. Analiza se face pe baza unor ipoteze privind modelul structural (schema structurii de rezistenta. Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. distribuţia si mărimea incarcarilor). comportarea elementelor. calculul structurii începe cu stabilirea soluţiei de principiu care consta in alegerea formei si dimensiunilor construcţiei. 2006) 2. a soluţiei constructive pentru elementele principale si secundare.Tabel 3.5 Modelarea structurilor pentru analiza structurala Analiza răspunsului structurii sub efectul acţiunilor exterioare necesita schematizarea (modelarea) fenomenului fizic real. Pe baza acestor elemente. In funcţie de destinaţia construcţiei si de modul ei de comportare (sub acţiunile predominante). a nodurilor si a materialului. Stabilirea schemei de calcul are o importanţă deosebită în ansamblul procesului de proiectare. comportarea secţiunilor.

chiar daca nu se conteaza pe capacitatea de disipare a structurii trebuie sa se tina seama de urmatoarele aspecte. . De aceea. Acestea au rolul de a prelua sarcinile orizontale pe direcţie longitudinala de la nivelul acoperişului si de a le transmite la contravântuirile longitudinale (Figura 21). Acestea au rolul de a lega pe direcţie longitudinala cadrele transversale (Figura 21). importanţa acţiunilor seismice nu este mare şi în multe situaţii acestea nu decid dimensionarea structurii. halele metalice uşoare de tip parter au posibilităţi reduse de disipare a energiei seismice reduse deoarece articulaţiile plastice iau naştere cu precadere în stâlpi.Traveea (distanta pe direcţie longitudinala intre doua cadre transversale) halei se stabileşte la valoarea de 6. după direcţia longitudinala a halei. In cazul structurilor pentru hale parter.0 m interax (Figura 23). SR EN1998-1 prezinta cerintele de alcatuire astfel incat sa se asigure o siguranta corespunzatoare sub actiunile de proiectare.rezemare articulata (simplitate la montaj si sensibilitate redusa la tasări neuniforme). .Se alege tipul de cadru transversal curent al structurii principale de rezistenta: cadru cu o singura deschidere alcătuit din stâlpi si grinzi cu secţiuni din tabla sudata (Figura 22).Se prevăd bare metalice de legătura intre cadrele transversale. in funcţie de geometria halei si de destinaţie. . efectul este vizibil. cum ar fi: comportarea spaţială depinde în mare măsură de modul de alcătuire al acoperişului. Pentru acestea. rezultă că în cazul în care schema de calcul va modela cât mai fidel structura reală.Se dispun contravântuirile pe direcţie longitudinala in pereţii marginali . insa daca hala este lunga. amplasate adiacent colturilor halei – aceasta soluţie este opţionala.structura reală.Sistemul de rezemare la baza al stâlpilor cadrelor transversale si de fronton . se va acorda o atentie deosebita modului de dispunere a elementelor de rigidizare in planul acoperisului (contravantuiri. .Tipul de cadru transversal de fronton utilizat pentru structura principala de rezistenta – cadru cu doi stâlpi intermediari de fronton dispuşi la distanta de 8. realizate de regula in solutie usoara. 21 . Daca hala este scurta pe direcţie longitudinala. . se poate alege sistemul constructiv astfel (Figura 21): . în ambele situaţii.In cadrele de fronton se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. grinzi longitudinale). Alegerea si conformarea structurii trebuie sa tina seama de faptul ca structura poate sa fie solocitata atat de incarcari statice (de exemplu incarcarile din greuatate proprie sau zapada) cat si de incarcari dinamice (seismice). dispuse la nivelul coltului cadrului si la nivelul coamei. De exemplu.0 m (deschidere uzuala pentru panele si riglele de perete uşoare cu secţiune Z sau C). Deoarece stâlpii sunt articulaţi la baza. daca se doreşte proiectarea unei hale industriale parter.Se dispun contravântuirile din acoperiş in traveile in care sunt dispuse contravântuirile in X din pereţii longitudinali. măsurile de conformare seismică de ansamblu prevăzute în P1001/2006 (sau SR EN 1998-1) trebuie respectate. la structurile amplasate în zone cu seismicitate redusă si care au acoperişuri uşoare. la structurile amplasate în zone cu seismicitate mare. având in vedere ca pe direcţie transversala preluarea sarcinilor orizontale este realizata prin efectul de cadru. . atunci se va asigura o siguranţa corespunzătoare în exploatare (dacă toate celelalte etape ale procesului de proiectare sunt rezolvate corect). Cladirile in cadre multietajate sunt de regula proiectate pe baza criteriului de proiectare disipativa. . este absolut necesara dispunerea acestor contravântuiri pentru a prelua forţele orizontale pe direcţie longitudinala (de exemplu din vânt sau seism) (Figura 21).in anumite travei ale halei se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. dispunerea contravântuirilor are un efect limita la cadrele adiacente (Figura 23).

Hala industriala parter Figura 22. in zona coltului cadrelor (Figura 21).- Se prevăd contravântuiri longitudinale in X lucrând exclusiv la întindere in planul acoperişului. Cadru transversal curent Figura 23. Figura 21. Cadru transversal 22 .

articulate sau semirigide) (Figura 25).Rd) si capacitatea de rotire (φCd). Figura 27 prezintă curba moment . Daca se foloseşte metoda clasica (vezi Figura 12. este necesara stabilirea tipurilor de legături între elementele structurii si între structură şi fundaţii (de exemplu prinderi încastrate. după stabilirea modelului geometric. inclusiv prinderile in fundaţii. deoarece in funcţie de modul lor de realizare. cu rezultatele din analiza se face verificarea elementelor si apoi a îmbinărilor. .stâlp. atunci prinderea poate deveni semi-rigida. b) grinzile din deschiderea mediană sunt prinse articulat de stâlpi Pentru nodurile grinda .a). in analiza se considera articulate. rigiditatea initiala la rotire (Sj. De exemplu. momentul capabil (Mj.rigide / rezistenţă parţială. 23 .rotire (Mj . cu rezistenta parţiala sau completa. Considerarea proprietăţilor de rezistenţă ale nodurilor conduce către trei modelări ale acestora: . . in special la clădirile multietajate. Modelarea nodurilor grinda . deformabilitatea la încovoiere este cea mai importanta si are o influenta semnificativa asupra rezultatelor analizei structurale (Figura 26). articulate. rigide sau semi-rigide. Astfel.stâlp are o importanta deosebita. Alegerea tipurilor de îmbinări intre elementele structurale trebuie făcuta inca din faza iniţiala de conformare structurala. a) b) Figura 25.Figura 24.articulate. Detaliu de prindere a stâlpului la baza După evaluarea incarcarilor se aleg elementele si se face analiza structurala. prinderea la baza din Figura 24 este o prindere articulata insa daca placa de baza este extinsa si buloanele de ancoraj sunt dispuse in afara plăcii de capăt.ini).φ) impreuna cu curba idealizata caracterizata prin urmatorii parametri fundamentali: rigiditatea la rotire (Sj). Schema de calcul pentru o structură în cadre multietajate: a) grinzile sunt prinse încastrat de stâlpi.rigide / rezistenţă completa.

acestea pot fi realizate si in variantă semi-rigidă.semi-rigid / rezistenţă completa.stâlp Daca insa si rigiditatea la rotire a nodului este considerată in calcul.semi-continuu: nodul asigură doar parţial continuitatea la rotire intre elementele îmbinate. Curba moment .continuu: acoperă cazul rigid / rezistenţă completa . Termenii continuu.continuu: nodul asigură o continuitate perfectă la rotire intre elementele îmbinate.semi-rigid / rezistenţă parţială.simplu: acoperă cazul articulat Rolul îmbinărilor intre elemente este de a lega elementele intre ele. semirigid sau articulat). . Modelarea nodurilor Rigiditate Rigid Semi-rigid Articulat Rezistenţă completa Continuu Semi-continuu Rezistenţă Rezistenţă parţială Semi-continuu Semi-continuu 24 Articulat Simplu . SR EN 1993-1-1 permite luarea in considerare a acestor posibilităţi prin introducerea a trei modelări (Tabel 4): .Rd Sj. . semi-continuu si articulat se definesc deci astfel : . Relaţii moment-rotire pentru noduri uzuale Mj Mj.rotire pentru un nod grinda . In funcţie de soluţia de îmbinare (rigid.ini Sj φCd φj Figura 27. îmbinările pot transfera in totalitate.Mj/Mpl. Tabel 4.simplu: nodul întrerupe continuitatea la rotire intre elementele îmbinate.semi-continuu: acopera cazurile rigid/rezistenţă parţială. . apar noi posibilităţi de modelare si anume: .b Sudata T-uri pe talpi Placa de capat Corniere pe talpi Corniere pe inima Rotire (rad *10 ) 3 Figura 26. semi-rigid/rezistenţă completa si semi-rigid/rezistenţă parţială . Astfel. parţial sau deloc eforturile din aceste elemente.

Mb Mb Mb.Folosirea acestor tipuri de modelare trebuie făcută in concordanţă cu tipul de analiză structurală. Tipurile de analiză si modelarea nodurilor Metoda de calcul Elastică Rigid-plastică Elastic-plastică Articulaţie nominala Articulaţie nominala Articulaţie nominala Clasificarea nodului Rigid Rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă totală Continuu Semirigid Rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă parţială Semicontinuu Tipul de model de nod Simplă Deformaţia unui nod grinda-stâlp este data de cele doua componente si anume panoul inimii stâlpului solicitat la forfecare si îmbinarea solicitata la încovoiere si forta axiala. paragraf 5. vor exista deci doua curbe caracteristice moment – rotire. Mj φci Mb. una pentru nodul din partea stânga si una pentru cel din partea dreapta. Caracteristica la încovoiere a resortului Acest parametru pune in legătură directă forţa tăietoare din panoul inimii cu forţele de întindere si compresiune din îmbinare.i Mb. cele doua deformaţii pot fi modelate printr-un singur resort la rotire situat la intersecţia axelor elementelor îmbinate. In cazul unei analize globale elastice.i γi Mb.1). Simplificat. caracteristica principală a nodului este rezistenţa. Tabel 5. In Tabel 5 sunt prezentate modelările nodurilor pentru fiecare tip de analiză (SR EN 1993-1-8.φ prin intermediul parametrului de transformare β (Figura 28). doar proprietăţile de rigiditate ale nodurilor sunt importante in modelare. Curba caracteristică a resortului Mb . o configuraţie de nod de o singura parte se va modela printr-un singur nod iar o configuraţie de ambele parti se va modela prin doua noduri care insa interactioneaza. Pentru a lua in considerare cele doua componente. sunt importante atât proprietăţile de rigiditate cât si cele de rezistenţă. Astfel. Atunci când se efectuează o analiză rigid-plastică.φ care reprezintă comportarea nodului este arătată in Figura 28c. In toate celelalte tipuri de analiză. Curba caracteristică a deformabilităţii din tăiere si rotire poate fi transformată intr-o curba Mb .i φci + γi φc γ φ a) Îmbinare b) Panoul inimii stâlpului c) Resort Figura 28. aceasta rezultă prin însumarea rotirii din îmbinare (φc) cu cea din panoul inimii (γ). se poate modela separat panoul inimii la forfecare si îmbinarea la moment si forta axiala. 25 . In cazul configuraţiei de nod de ambele parti.

b1.Ed) este momentul încovoietor aplicat grinzii din dreapta (respectiv stânga).b 2.b1.Ed (Mj. la intersecţia axelor neutre ale elementelor. pentru configuraţiile de nod de ambele parti se poate distribui contribuţia panoului de inima intre cele doua resorturi (cel aferent nodului din stânga si cel aferent) prin intermediul parametrului β (Figura 29): β1 = 1 − M j . Ed M j .In conformitate cu prevederile din SR EN 1993-1-8.b1. Ed ≤ 2 in care: β1 (β2) este parametrul de transformare pentru îmbinarea din dreapta (respectiv stânga) Mj. cu eforturile din grinzi 26 .b2. Ed M j . Forţele si momentele care actioneaza in nod: a) la marginea panoului de inima. b) la intersecţia axelor neutre a) b) Figura 30. Forţele si momentele care actioneaza asupra panoului de inima si asupra îmbinărilor: a) forţele tăietoare din panoul de inima. paragraf 5. a) b) Figura 29. b) îmbinări. Ed ≤ 2 (15) β 2 = 1 − M j .3.b 2.

Aceasta conţine următorii paşi: se realizează analiza structura si se considera pentru resorturile la rotire o valoarea β = 1 pentru toate nodurile de o singura parte si β = 0 pentru nodurile de ambele parti.Ed c) Figura 32.Ed Vwp = βFb Vwp = β1Fb1 Mb1.Ed b) Mb1.Ed Mb1. SR EN 1993-1-8 prevede o metodologie pentru luarea in considerare a panoului de inima. 27 .Ed a) Mb2. după analiza se verifica si se corectează valorile iniţiale ale parametrului β = 1 pentru nodurile de ambele parti se repeta analiza structurala cu valorile corectate se repeta paşii b) si c) pana când se obţine convergenta. pentru noduri de o singura parte β = 1 iar pentru nodul din figura Figura 32.Vwp Fb Mb Fb2 Mb2 Vwp Fb1 Mb1 Vwp Fb Fb2 Vwp Fb1 . Limitele factorului β: a) momente egale si de sens invers. Definirea parametrului de transformare β Pentru cazul din Figura 32. in care Fb1 = Mb1 Z . in toate combinaţiile de incarcari pentru fiecare combinaţie. momente egale si de sensuri opuse).Ed Mb1. b) momente egale si de acelaşi sens Valorile exacte ale parametrului de transformare β pot fi obţinute doar după determinarea distribuţiei eforturilor interne. astfel ca determinarea lui cât mai exactă se poate face doar printr-un calcul in cicluri. Fb 2 = Mb 2 Z = β 2 Fb 2 in care Fb = M b Z Figura 31. valoarea factorului de transformare este β = 0. momente egale si de acelaşi sens). Mb2.a (configuraţie de nod de ambele parţi.c valoarea factorului de transformare este β = 2 (configuraţie de nod de ambele parţi.

ini /η φ EI/L φ a) nod b) Element Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 33. denumit si coeficient de modificare a rigiditatii.Rd corespunzător platoului este denumit moment rezistent de calcul sau moment capabil. stâlpi la baza) 3 3 3.b). Modelarea elastică pentru o analiză elastică.Comportarea neliniară a nodurilor.ini/η Această modelare este valabilă pentru valori ale momentului MEd mai mici sau egale cu Mj. fără o scădere semnificativă a preciziei. De aceea.5 3 Momentul Mj. printr-o curbă caracteristică elastic-perfect plastică (Figura 33. Valorile coeficientului η Tipul îmbinării Sudate Cu şuruburi si placă de capăt Cu corniere prinse cu şuruburi Placi de baza Noduri riglă-stâlp 2 2 2 Alte tipuri de noduri (grinda-grinda.Rd Sj = Sj. paragraf 5. reprezentate prin resorturi având o anumită rigiditate la rotire.Rd. se pot alege diferite moduri de idealizare a caracteristicii M .verificarea plastică a rezistenţei nodului (Figura 34. Valorile coeficientului η sunt date in Tabel 6 (SR EN 1993-1-8.a). Curbele biliniare moment-rotire Tabel 6.Rd Mb. In funcţie de tipul de analiză. . 28 . Acest lucru explică diferenţele dintre comportarea idealizată a nodului si comportarea reală.1). Această rigiditate este definită ca Sj. la sfârşitul analizei. avem doua posibilităţi de verificare: .ini la coeficientul η. trebuie să se verifice dacă momentul de calcul MEd din nod este mai mic decât momentul rezistent elastic al îmbinării având valoarea 2/3Mj.Rd. Mc Mpl.ini.a): rigiditatea constantă este egală cu rigiditatea iniţiala Sj. Mj Mj. este destul de dificil de utilizat in practica curentă de proiectare. curba caracteristică reală moment-rotire a nodului poate fi modelată.Rd.verificarea elastică a rezistenţei nodului (Figura 34.b): rigiditatea constantă este egala cu o rigiditate având valoarea cuprinsă intre rigiditatea iniţială si cea secantă relativă la Mj.φ. Această reprezentare are avantajul de a fi similară cu curba caracteristică a comportării elementelor la încovoiere (Figura 33. In acest tip de analiză. Caracteristica principală a nodului este rigiditatea la rotire. Rigiditatea nodului in modelarea biliniara Sj se obţine prin impartirea rigiditatii iniţiale Sj. Sunt neglijate astfel efectele de ecruisare a materialului sau alte efecte.

Reprezentarea liniară a caracteristicii M-φ Modelarea rigid-plastică pentru o analiză rigid-plastică.ini φ Sj.Rd Mj Mj. până la curbe complet neliniare. In calcul sunt necesare atât rezistenţa cât si rigiditatea.ini /η φ φ Sj.Rd Mj Mj. Se pot folosi curbe biliniare. Reprezentările neliniare ale caracteristicii M-φ 29 . In analiză este necesară doar rezistenţa de calcul Mj.Rd Sj. este necesară verificarea capacităţii de rotire a îmbinărilor (Figura 35.ini /η φ a) Reprezentarea biliniara b) Reprezentarea triliniara c) Reprezentarea neliniara Figura 36.). Reprezentarea rigid-plastica a caracteristicii M-φ Modelarea neliniară pentru o analiză plastică de ordinul II.Rd φ Figura 35.ini /η φ a) Verificare elastica b) Verificare plastica Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 34. Mj Mj. Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in îmbinări.Mj Mj.Rd Mj Mj. Mj Mj.Rd Sj. Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in noduri.Rd. triliniare. este necesară si in acest caz verificarea capacităţii de rotire a nodului (Figura 36).Rd 2/3Mj.

Alegerea metodei de analiza . liniar elastic si geometric neliniar . proprietatile materialului. 30 . liniar elastic . cum ar fi: deformabilitatea structurii. neliniar elastic . Rezultatele comparative ale acestor tipuri de analiza sunt prezentate in Figura 38.CNE II .1 Introducere Alegerea metodei de analiza globala trebuie sa tina cont de numeroşi factori. Comparaţie intre diversele tipuri de calcul Prima deosebire importantă ce poate fi făcută între tipurile de calcul este aceea care separă metodele elastice de cele plastice. caracteristicile geometrice.calculul de ordinul I.calculul de ordinul II.calculul de ordinul I.CLE I . rigid-plastic Figura 38.calculul de ordinul II.CEP I . se poate opta pentru un anumit tip de calcul Figura 37.CGN II.3 CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE 3. neliniar elastic .CNE I . Sensibilitatea la deplasari laterale Deplasabile Nedeplasabile Comportarea reala a imbinarilor Imbinari semirigide Imbinari partial rezistente Metoda de analiza ANALIZA GLOBALA Criterii pentru alegerea metodei de analiza • • • • Elastic I Elastic II Plastic I Plastic II Sectiune Rezistenta plastica Clasificarea sectiunilor Sensibilitatea la imperfectiuni Figura 37.calcul de ordinul I. In funcţie de acestea.

Figura 39 prezintă un element în consolă (de exemplu un stâlp). ∆ P H x L δ H x P M(x) = H·x M(L) = H·L M(x) = H·x + P·δ + P·∆x/L M(L) = H·L + P·∆ Figura 39.In timp ce calculul elastic poate fi folosit în toate cazurile. efectul P-∆ este mai important decât P-δ. folosirea calculului plastic trebuie făcuta doar la acele structuri care au redundanta structurala corespunzătoare. Deplasarea orizontală a capătului liber şi curbura elementului conduc la apariţia unor momente suplimentare fata de situaţia in care elementul este considerat perfect rectiliniu si la care se neglijează deplasarea capătului liber. este necesară evaluarea nivelului de la care aceste deplasări trebuie luate în calcul. in caz contrar trebuie sa se asigure ca ductilitatea lor (capacitatea de rotire plastica) este mai mare decât cerinţa rezultata din calcul. supus la capătul liber unei încărcări axiale şi unei încărcări orizontale. In general. Pentru structurile în cadre. proiectantul trebuie sa se asigure ca îmbinările au o suprarezistenta corespunzătoare fata de elementele îmbinate (cel puţin egala cu cea a elementului îmbinat). L este lungimea elementului iar I momentul de inerţie. fiecare element structural poate fi caracterizat printr-o matrice de rigiditate liniară. In plus. încărcările exterioare care produc cele mai importante modificări faţă de răspunsul liniar sunt încărcările axiale. O altă distincţie importantă trebuie făcută între tipurile de calcul care iau în considerare efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul II) şi cele care neglijează efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul I). Teoria de ordinul II poate fi aplicată în toate cazurile în timp ce teoria de ordinul I poate fi aplicată doar atunci când efectele deplasărilor asupra comportării structurii sunt neglijabile. Calculul plastic oferă in schimb si avantaje. care este semnificativ doar pentru stâlpii cu zvelteţe mare. De aceea. Aceste momente se datorează efectelor de ordinul II locale sau de element (P-δ) şi unor efecte de ordinul II globale (P-∆). Atunci când efectele P-∆ si P-δ sunt neglijate. Efectele de ordinul II globale (sau P-∆) si locale (sau P-δ) Calculul de ordinul I are următoarele avantaje: 31 . Deoarece deplasările cauzate de încărcările exterioare pot modifica răspunsul structurii şi deci distribuţia eforturilor interne. cum ar fi o reducere a greutatii structurii prin luarea in considerare a rezervei de rezistenta in domeniul plastic. unde P este încărcarea axială. Luarea în considerare a efectelor de ordinul II se realizează prin modificarea termenilor matricei de rigiditate liniare astfel încât să devină funcţii de factorul ε = L P EI . calculul plastic nu poate fi folosit la toate structurile deoarece este supus anumitor restricţii si condiţii suplimentare. care folosesc un otel ductil si la care secţiunile au o comportare plastica adecvata (secţiuni compacte de clasa 1).

Este simplu. evitând necesitatea iteraţiilor suplimentare.Nu este la fel de simplu ca şi calculul de ordinul I. .Utilizează o capacitate de calcul minimă sau poate fi efectuat simplificat (vezi Anexa 1).Se pot obţine secţiuni mai mici pentru structurile mai flexibile. .Nu există limitări ale zvelteţii elementelor structurii care trebuie analizată. Calculul de ordinul II are următoarele avantaje: . rezulta bare cu secţiuni mai mari. Calculul de ordinul II are următoarele dezavantaje: . Aceste etape sunt calculul forţei critice de flambaj al structurii Fcr şi aplicarea unui factor de modificare derivat din Fcr.Cere un efort de calcul mai mare şi nu este practica fără utilizarea unui program de calcul. .. 32 .Poate sa includa efectele P-δ şi P-∆.Nu include efectele geometrice (de ordinul II) şi luarea lor în considerare cere etape de calcul suplimentare. . . Valori aproximative ale lui Fcr pot fi determinate manual utilizând metode simplificate.Nu este indicat să se utilizeze la structurile la care Fcr este apropiat de FEd. Calculul de ordinul I are insa si dezavantaje: .Pentru structurile flexibile (sensibile la efectele de ordinul II). bine cunoscut şi înţeles. utilizarea lui fiind mai restrânsa. aşa că inginerii proiectanti au încredere în el şi îl găsesc uşor de aplicat. .

se poate face o analiza de ordinul I.2 Analiza elastica Analiza elastica este folosita pe scara larga in proiectare si se poate folosi la toate tipurile de structuri. Folosirea unei analize elastice trebuie sa fie insotita de verificarea eforturilor in elemente si îmbinări. Se poate observa ca pentru structurile care nu sunt sensibile la efectele de ordinul II. Nu necesita condiţii suplimentare referitoare la clasa de ductilitate a secţiunilor sau îmbinărilor. Figura 40 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize elastice si verificările necesare la dimensionare (SR EN 1993-1-1.Modelarea structurii. 5. adică structurile cu noduri fixe.2).4. 3. Atunci când structurile sunt cu noduri deplasabile si sunt sensibile la efectele de ordinul II. pentru a nu fi atinsa capacitatea plastica a acestora. se poate face o analiza de ordinul I doar daca valoarea factorului αcr este ≥ 3. in caz contrar fiind necesara efectuarea unei analize de ordinul II. Intr-o analiză de ordinul I.1 Analiza elastica de ordinul I Analiza elastică presupune un răspuns liniar al elementelor si nodurilor (Figura 41). Structurile care lucrează în domeniul elastic se mai numesc sisteme conservative. urmând ca verificările de rezistenta si stabilitate sa se facă cu valorile efoturilor obtinute in analiza. Analiza globală elastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1) 3. modelarea incarcarilor Introducerea imperfectiunilor globale φ Nu αcr<10 Da Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile daca α cr ≥ 3 Analiza globala elastica Analiza de ordinul I Analiza de ordinul II Analiza de ordinul I Considerarea efectelor de ordinul II Amplificarea HEd şi VEdφ cu 1 1− 1 αcr Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri deplasabile Verificarea elementelor si a cadrului Rezistenta sectiunilor transversale si verificarea stabilitatii locale Rezistenta nodurilor Stabilitatea elementelor in afara planului Figura 40. echilibrul se exprimă pe structura nedeformată.2. Intr-o astfel de analiză nu este necesar ca secţiunile elementelor si nodurile să îndeplinească cerinţa de a avea o 33 .

pentru bare solicitate axial ∂u εx = x ∂x pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) ∂u x ∂2vx εx = −y ∂x ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) εx = ∂u x ∂2vx ∂2w x −y −z ∂x ∂x 2 ∂x 2 ∂θ γx = r x ∂x - in care: .comportare ductilă (clasa secţiunii.relaţia deformaţie specifica-deplasare este liniara si are următoarea forma: .structura reprezintă un sistem conservativ . apar următoarele consecinţe: . Analiza globală elastică de ordinul I a unei structuri in cadre conduce la un răspuns liniar forţă-deplasare (Figura 42). pe direcţia axelor x.se aplica principiul suprapunerii efectelor. Caracteristica de material a).proprietatile de rigiditate si de flexibilitate ale structurii nu depind de nivelul forţelor exterioare. 34 .ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia iniţiala a structurii .r reprezintă distanta de la punct la centrul de greutate M Elastic σ M Elastic M M M φ ε φ φ a) b) c) Figura 41. omogen si izotrop .materialul este continuu. vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x.ux. curbele moment-rotire pentru elemente b) si noduri c) Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si structurii.relaţia efort unitar-deformaţie specifica este liniara . y si respectiv z . In calcul se admit următoarele ipoteze simplificatoare: .relaţia forţa-deplasare este liniara . clasa de ductilitate a nodului). ci numai de caracteristicile structurii si de natura materialului.eforturile si deplasările sunt funcţii liniare de forţele exterioare . denumit si principiul independentei acţiunii forţelor .θx reprezintă rotirea in jurul axei x .

Răspunsul forţă . unde αcr se poate determina cu relaţia din paragraful 2.verificarea rezistenţei secţiunilor . deplasari) sunt amplificate prin anumiti coeficienti.0. efectele de ordinul doi de deformare laterală pot fi calculate prin metoda anterioara cu condiţia ca toate etajele să prezinte o similitudine a repartiţiei încărcărilor verticale. se poate realiza o analiza elastica de ordinul I. Astfel. care in calculul de ordinul I este chiar limita de curgere in fibra extrema (Figura 43).2.2).verificarea rezistenţei nodurilor . Pentru cadrele cu un singur nivel calculate pe baza unei analize elastice de ordinul I. In ceea ce priveşte starea limită de serviciu. cu condiţia ca panta acoperişului sa fie mica şi compresiunea din grinzi sau arbaletrieri sa nu fie semnificativă.deplasare intr-o analiză elastică de ordinul I Analiza elastică de ordinul I oferă rezultate conservative atâta timp cât răspunsul structurii diferă foarte puţin de răspunsul real. o analiză elastică de ordinul I oferă o aproximare satisfăcătoare a răspunsului structurii deoarece. După determinarea eforturilor de calcul in structură (forţe axiale. pentru un domeniu larg de acţiuni. Daca secţiunile verifica condiţiile pentru o comportare ductila (clasa 1 sau 2).verificarea stabilităţii locale a elementelor . paragraf 5. efectele de ordinul doi datorate acţiunilor pot fi calculate prin multiplicarea încărcărilor orizontale HEd (de exemplu vântul). Pentru cadrele cu mai multe etaje. Verificarea rezistentei secţiunii (starea limita ultima) se face prin compararea efortului maxim cu rezistenta de calcul. 35 .2. pentru cadrele la care primul mod de flambaj corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile este predominant.verificarea condiţiilor aferente SLEN Una din metodele simplificate care permite aproximarea efectelor de ordinul II este metoda amplificării momentelor (SR EN 1993-1-1. momente încovoietoare si forţe tăietoare). la acest nivel al încărcărilor exterioare.evaluarea efectelor de ordinul II . a repartiţiei încărcărilor orizontale şi de rigiditate de cadru în raport cu încărcările orizontale. sunt necesare următoarele verificări: . dupa care efectele (eforturi. efectele neliniarităţii sunt reduse.verificarea stabilităţii globale a elementelor . ca şi încărcările echivalente VEdφ datorate imperfecţiunilor cu coeficientul: 1 (16) 1 1− α cr cu condiţia ca αcr ≥ 3. Este totuşi general acceptat ca acest tip de calcul poate fi utilizat pentru determinarea multiplicatorului λL1 al incarcarilor corespunzător formarii primei articulaţii plastice.Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si îmbinări cu comportare liniara Deplasare Figura 42.

liniar elastic 3.2. Pentru ca dimensionarea sa fie corecta. In realitate. In relaţiile de verificare din SR EN 1993-1-1. Aceste fenomene pot duce la reducerea valorii multiplicatorului λL1. Verificarea rezistentei îmbinării se face prin compararea eforturilor de calcul cu rezistenta de calcul a îmbinării. b) prin analiza globală se iau in considerare imperfecţiunile globale si efectele de ordinul II globale (efectul P-∆). probabilitatea de formare a articulatiei plastice este destul de mica.50 pentru incarcarile variabile). α cr = (17) SR EN 1993-1-1 prezintă trei metode pentru luarea in considerare a efectelor de ordinul doi si a imperfecţiunilor: a) prin analiza globală se iau în considerare în totalitate imperfecţiunile (geometrice si de material) si efectele de ordinul II. de exemplu structurile in cadre din beton armat. in cazul in care coeficientul parţial de siguranţa pentru material γm este egal cu 1. considerarea efectelor de ordinul doi este obligatorie dacă deformaţiile au o influenţă semnificativa asupra creşterii solicitărilor sau asupra comportamentului structural în general. deoarece materialul are o anumita suprarezistenta fata de valoarea de calcul iar incarcarile sunt amplificate prin coeficienţii corespunzători stării limita ultime (de exemplu 1. Aceste verificări presupun insa ca structura si elementele structurale raman stabile. acest lucru înseamnă ca se accepta ca analiza sa se duca pana la formarea primei articulaţii plastice in structura.rezistenta secţiunii poate fi verificata folosind relaţia de interacţiune plastica. valoarea multiplicatorului λL1 trebuie sa fie cel puţin egala cu 1 (structura poate susţine cel puţin incarcarile de calcul aplicate).2. La nivel de structura. condiţie care este exprimata prin relaţia: Fcr < 10 FEd in care Fcr si FEd au fost definite in paragraful 2. compararea efortului maxim se va face fata de rezistenta plastica a secţiunii. Atunci când se utilizează o analiza elastica. Acest lucru face ca problemele de stabilitate sa fie importante si de aceea trebuie tratate cu atenţie.2 Analiza elastica de ordinul II Una din trasaturile structurilor metalice este zvelteţea mai mare a elementelor comparativ cu a celorlalte tipuri de structuri. iar verificările de stabilitate la nivel de element ţin seama prin 36 . sau 1. De aceea este de mare importanta si investigarea fenomenelor de instabilitate (in plan sau in afara acestuia si instabilitatea elementelor). Domeniul de valabilitate al calculului de ordinul I.35 pentru incarcarea permanenta. Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si imbinari cu comportare liniara λL1 Limita elastica Deplasare Figura 43.

Lungimile de flambaj ale elementelor se pot considera in mod conservativ egale cu lungimile elementelor. In acest caz. In realitate. deoarece efectele de ordinul II locale (efectul P-δ) si imperfecţiunile locale sunt deja incluse in relaţia de verificare la stabilitate (SR EN 1993-1-1). l σ P ε U a) b) Figura 44. relaţiile de verificare a elementelor ţin cont de toate imperfecţiunile. deplasările pot fi mici sau mari dar rotirea de corp v j − vi rigid trebuie sa fie mica ( Ψ ij = ) (Figura 44). b) relaţia forţa – deplasare Relaţia deformaţie specifica-deplasare este neliniară si are următoarea forma generala: . prin verificări individuale de stabilitate ale barelor echivalente. liniar elastic si geometric neliniar: a) relaţia efort unitar deformaţie specifica. Astfel. Daca se utilizează o astfel de analiza. c) pentru cazurile de bază. liniar elastic si geometric neliniar.pentru bare solicitate axial - ∂u 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  ∂x 2  ∂x  2  ∂x  pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) 2 2 ∂u x 1  ∂u x  ∂2vx 1  ∂v x  εx = +   +   −y ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) 2 2 - 37 . este suficient ca in analiza sa se tina seama doar de efectele de ordinul II globale (efectul P-∆) si de imperfecţiunile globale. A doua metoda este procedura de baza. deoarece prin analiza se tine seama de efectele de ordinul II si de imperfecţiunile globale ale structurii si cele locale ale elementelor. nu este necesara verificarea de stabilitate a elementelor. se admite ca relaţia σ-ε este liniara iar relaţia P-U este neliniară. aceste lungimi de flambaj sunt mai mici astfel ca se pot folosi cele corespunzătoare unui mod de flambaj cu noduri fixe. Folosirea ultimei metode trebuie limitata doar la cazurile simple. utilizând lungimi de flambaj corespunzătoare modului global de instabilitate al structurii. Prima metoda este cea mai complexa. la care se pot evalua uşor lungimile de flambaj ale elementelor. In cazul calculului de ordinul II.modul lor de definire de imperfecţiunile locale (imperfectiunile locale in arc) si de efectele locale de ordinul II (efectul P-δ). fiind necesare doar verificările de rezistenta. Calculul de ordinul II.

principiul suprapunerii efectelor se aplica numai pentru forţele transversale. Ecuaţiile de echilibru se exprimă pe structura deformată (efectul P-∆) iar dacă eforturile axiale sunt mari. Distribuţia eforturilor interne se calculează pe baza teoriei de ordinul II. y si respectiv z . clasa de ductilitate a nodului). vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x. P Rigiditatea secanta 2 2 Pi Rigiditatea tangenta K Ti = dPi dUi dPi dUi K Si = Pi Ui Ui U Figura 45.eforturile si deplasările sunt funcţii neliniare de forţele axiale. Rigiditatea tangenta si secanta in cazul calculului de ordinul II. soluţia problemei se determina printr-un calcul in cicluri. secţiunile elementelor si nodurile nu trebuie sa verifice condiţiile cerute de o comportare ductilă (clasa secţiunii. Această 38 . liniar elastic si geometric neliniar Atunci când se utilizează o analiza globala de ordinul II. poate fi luată in calcul o reducere a rigidităţii elementelor (efectul P-δ).ux. Curba forţă-deplasare. ca si in analiza de ordinul I. răspunsul liniar elastic al secţiunilor si al nodurilor este considerat valabil (Figura 41). pe direcţia axelor x.indiferent de mărimea deplasărilor. Pentru un anumit nivel al forţelor exterioare se defineşte o rigiditate secanta si o rigiditate tangenta (Figura 45) prin intermediul cărora se stabilesc relaţia forta .deplasare ( Pi = K Si U i ) si relaţia varia forţei-variaţia deplasării ( dPi = K Ti dU i ). deoarece forma deformata reala nu este cunoscuta de la început.∂u ∂2vx ∂2w x 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  − y −z ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 ∂x 2 in care: . cu condiţia ca forţa axiala sa fie constanta. apar următoarele consecinţe: . se apropie asimptotic de linia orizontală care reprezintă valoarea multiplicatorului critic λcr. . ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia deformata a structurii.θx reprezintă rotirea in jurul axei x Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si ale structurii.rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare. Ca si in analiza elastică de ordinul I. . care acum cuprinde si neliniaritatea geometrică. .

In ceea ce priveşte starea limita de serviciu. Domeniul de valabilitate al analizei elastice de ordinul II Atunci când in calcul se utilizează analiza elastică de ordinul II. Secţiunile sau nodurile cele mai solicitate permit determinarea limitei superioare a multiplicatorului încărcării λL2 (Figura 46) pentru care analiza elastică este valabilă. in absenţa curgerii materialului.2). In cele mai frecvente cazuri. Pentru un calcul corect. o analiză elastică de ordinul II oferă o bună aproximare a răspunsului structurii si al elementelor. insa 39 . in cadrul acestui tip de analiză eforturile interne conţin efectele de ordinul II. . Spre deosebire de analiza elastică de ordinul I. 3.2. Forţa critică elastică de flambaj este o valoare de referinţă pentru că reprezintă valoarea maximă teoretică a încărcării ce poate fi suportată de structură. valoarea încărcării maxime poate rezulta mai mare decât cea reala. . . Aceasta încărcare critica prezintă un interes practic important. deoarece (King. Evaluarea incarcarii critice elastice poate fi făcuta atât analitic cat si ajutorul programelor de calcul (de exemplu SAP2000). 2001): .arata sensibilitatea unei structuri la efectele de ordinul II prin intermediul factorului αcr (vezi paragraful 2.reflecta sensibilitatea relativa la efectele de ordinul II a combinaţiilor de incarcari. De aceea verificarea stabilităţii elementelor (in plan si in afara lui) si a cadrului (in afara planului) poate intr-adevăr sa conducă la valori mai mici ale multiplicatorului λL2. stabilitatea cadrului in plan este acoperită de analiza structurală. liniar elastica λL2 λcr instabilitate Limita incarcarii peste care ipotezele comportarii liniare nu mai sunt strict valabile U Figura 46.poate fi folosit in practica mai uşor decât o analiza de ordinul II. imperfecţiunile locale ale elementelor nu sunt luate in considerare. Dacă se neglijează imperfectiunile locale in arc (efectul P-δ). liniar elastic Analiza de ordinul II. aceasta încărcare poate fi calculata prin metode aproximative. Cu cât elementele comprimate sunt mai zvelte. Utilizarea programelor de calcul este metoda preferata de proiectanţi. valoarea minimă a multiplicatorului λL2 trebuie sa fie 1. cu atât efectele P-δ devin mai importante.2.1).valoare a lui λcr corespunde încărcării elastice critice de flambaj. Calculul structurii se poate conduce in acelaşi mod cu cel efectuat in cadrul analizei elastice de ordinul I. Alternativ.3 Analiza de stabilitate Încărcarea critica elastica are un rol deosebit de important in evaluarea sensibilitatii unei structuri in cadre metalice la efectele de ordinul II.poate fi folosit in metodele aproximative de evaluare a efectelor de ordinul II (vezi de exemplu 3. P Analiza de ordinul I.

Ele raman si astăzi utile in practica.modelul structural reprezintă in mod corespunzător comportarea elastica a structurii. 2010): . Ed     (18) in care: .discretizarea elementelor trebuie sa fie făcuta intr-un număr minim de elemente care sa permită obţinerea semi-undelor sinusoidale pentru fiecare mod de flambaj (Figura 47). mai ales in faza de predimensionare sau pentru a elimina erorile mari din analiza numerica. Incarcarile vor avea valorile corespunzătoare stării limita ultime. .obţinerea unor rezultate sigure trebuie sa tina cont de unele condiţii si anume (da Silva et all. Modul de pierdere a stabilităţii cu noduri deplasabile a) si cu noduri fixe b) Metodele aproximative au fost folosite înainte de apariţia si dezvoltarea programelor de calcul.determinarea incarcarii critice elastice se face pentru fiecare combinaţie de incarcari.. . a încărcărilor orizontale reale şi fictive. Figura 47. la care forta axiala de compresiune in grinzi este redusa (SR EN 1993-1-1. la nivelul părţii superioare a etajului. SR EN 1993-1-1 permite determinarea aproximativa a incarcarii critice elastice pentru flambajul lateral. aceste moduri superioare pot sa aibă relevanta pentru evaluarea efectelor de ordinul II. programul calculează valoarea αcr.1). . Pentru fiecare combinaţie.HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale. Se recomanda sa se calculeze un număr suficient de moduri de flambaj pana la obţinerea unui mod de flambaj cu noduri deplasabile si a unuia cu noduri fixe (Figura 48).2. Metoda se bazează pe metoda dezvoltata de Horne (1975) si permite determinarea parametrului αcr care corespunde instabilitatii laterale cu formula: α cr =   H Ed  VEd   hi     δ H . pentru structuri in cadre cu grinzi orizontale sau puţin înclinate. Discretizarea recomandata pentru evaluarea incarcarii critice elastice a) b) Figura 48.deoarece structurile au mai multe moduri de flambaj. exercitate pe structură deasupra acestui nivel 40 . paragraf 5.

δH. Când grinzile nu sunt supuse la eforturi axiale. dat de raportul I/L. Factori de distribuţie pentru stâlpii continui Coeficienţii de rigiditate ai grinzilor depind de condiţiile de rezemare la capete.Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vântul) şi la încărcări orizontale fictive aplicate la fiecare nivel de planşeu . O alternativă simplă constă în neglijarea surplusului de rigiditate datorat întinderii axiale şi considerarea efectelor compresiunii axiale cu valorilor aproximative prezentate în Tabel 8.VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale. exercitată pe structură deasupra acestui nivel . Wood (1974) a dezvoltat o metoda care permite calcularea incarcarii critice a unui sistem echivalent grinda-stâlp prin intermediul coeficienţilor de distribuţie η1 si η2. K1 si K2 sunt coeficienţii de rigiditate ai stâlpilor adiacenţi. Dacă grinzile sunt supuse la eforturi axiale.5 I L 41 . Pentru aceasta se pot utiliza funcţiile de stabilitate. daţi tot de raportul I/L iar Kij reprezintă coeficienţii rigiditatii efective ai grinzilor adiacente. I este momentul de inerţie iar L este lungimea elementului. In cazul stâlpilor de la primul nivel. determinaţi cu relaţiile următoare: K C + K1 η1 = (19) K C + K 1 + K 11 + K 12 - η2 = KC + K 2 K C + K 2 + K 21 + K 22 (20) in care: Kc este coeficientul de rigiditate al stâlpului. Rigiditatea Kij a grinzilor fara eforturi exiale Caz θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1 K = 0 . rigiditatea lor trebuie corectată în consecinţă. K1 K11 Stalp de verificat Factor de distributie η 1 K12 KC K22 Factor de distributie η2 K21 K1 Figura 49. η2 este zero daca prinderea este fixa si η2 este egal cu 1 daca prinderea este articulata. Tabel 7. rigiditatea lor poate fi determinată în conformitate cu Tabel 7.hi este înălţimea etajului (vezi Figura 4). la nivelul părţii inferioare a etajului. cu condiţia rămânerii în domeniul elastic a grinzilor sub acţiunea momentelor de calcul. Ca o alternativa la metoda propusa de Horne.

75 θ I L I L I L 2 3 K = 1. 3.75 I N  1 − 1.75 K = 1.5  1 − 0 . în care: N E = π 2 EI L2 K = 1.4  L NE 42 .θ 2 θ K = 0 .0  L NE             2.2  L NE K = 0 . θ K = 0 .0 I L I L 3 Caz 1 θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ K = 1.75 θ I N  1 − 1. θ K = 1.0 I N  1 − 0 .4  L NE Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ I N K = 1. θ 3.0 I N  1 − 0 .0 Tabel 8. Rigiditatea Kij a grinzilor care au eforturi axiale Caz θ Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1.5 K = 0 .5 K = 0 .0  L NE             2. Caz 1.0  L NE I N  1 − 1.

1 05 1.2 5 52 0.5 0. η1 0.9 0 3.6 0.0 Articulat η2 . 5 57 0. 4 3 1.9 1. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri deplasabile Aplicarea metodei se face astfel: se determina lungimea echivalenta a stalpului care se analizeaza folosind ecuatiile 19-20 si curbele din Figura 51 sau Figura 54.0 0. 95 0.0 0. 8 1. 5 67 0.8 2 6 2.9 9 0. 1. 7 6 1.7 0.4 0. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri fixe Articulat 1. 0. 0 0.8 8 0.1 0.6 0.se determina parametrului αcr cu ecuaţia: N α cr = cr (22) N Ed - 43 1. 65 0.se determina incarcarea critica a stalpului cu ecuatia: π 2 EI N cr = 2 (21) Le .8 0.2 0 2. 0. 0.3 0.3 0.1 0.6 0. 0 1. . 1. .0 Articulat Incastrat η2 Figura 50.7 0. 0.4 0. 0. 9 1.7 75 0.5 0.3 0. η1 85 0.0 Incastrat Figura 51.2 0.8 0.4 0. 55 0. 25 6 0. .9 1.0 5 0.5 0. 0.7 0. 0.4 2 2 2.3 0. 5 1. 1. 0 4. 0. 15 1.1 Incastrat 0.6 7 0.5 0. 0.8 0. 1.0 0.4 6 0.1 Incastrat 0.2 0.Articulat 1. 25 2 1.0 0 5.

P Cedare plastica Redistributie plastica Prima articulatie plastica Calcul elastic SR EN1993-1-1 U Figura 52. 3. Pentru structurile cu redundanta ridicata.Procesul se repeta pentru toţi stâlpii pentru a determina cea mai mica valoare a multiplicatorului incarcarii critice. a elementelor si a nodurilor (SR EN 1993-1-1.4. σ fu fy E εy εu ε Figura 53. prin redistributia plastica a eforturilor se poate ajunge la o capacitate portanta sporita fata de situaţia in care se realizează un calcul elastic si se considera ca atingerea rezistentei ultime este data de formarea primei articulaţii plastice (Figura 52).3): a) Materialul respectă următoarele condiţii: .in diagrama σ-ε. Curba caracteristica pentru un otel cu comportare ductila 44 . deformaţia specifică ultimă εu corespunzătoare rezistentei la întindere fu este cel puţin cu 20% mai mare decât deformaţia specifică εy corespunzătoare limitei de curgere fy.alungirea la rupere a unei epruvete de lungime 5.65 A 0 nu este mai mică de 15% (in care A0 reprezintă aria secţiunii transversale iniţiale a epruvetei) . Curba forta – deplasare din analiza plastica Calcul plastic se poate utiliza insa doar atunci când sunt întrunite câteva condiţii minime referitoare la redundanta structurii. paragraf 5.2 (23) fy . ductilitatea materialului.raportul dintre rezistenţa la întindere minimă fu si limita de curgere minima fy satisface condiţia: fu ≥ 1.3 Analiza globală plastică Calculul in domeniul plastic este posibil datorita abilitatii structurilor metalice de a suferi deformaţii plastice semnificative pana când se produce ruperea.

b) Este împiedicată deplasarea in afara planului a elementelor in dreptul secţiunilor in care se pot forma articulaţii plastice. c) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice trebuie sa aibă suficientă capacitate de rotire, adică să fie de clasa 1. d) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice au o secţiune simetrica fata de planul de încărcare. d) Incarcarile sunt aplicate static sau cvasistatic. In Figura 54 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize plastice si verificările necesare la dimensionare in conformitate cu SR EN 1993-1-1.
Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile

Analiza globala plastica

Analiza de ordinul I

Analiza de ordinul II

Analiza de ordinul I
rigid-plastic elastic-perfect plastic

rigid-plastic

elastic-perfect (elasto-plastic) plastic)

Considerarea efectelor de ordinul II

Amplificarea incarcarilor exterioare

Multiplicatorul incarcarii critice cel putin egal cu 1 Verificarea elementelor si a cadrului Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe si posibilitatea formarii articulatiilor plastice Rezistenta sectiunii transversale si, atunci cand este necesara, verificarea capacitatii de rotire, stabilitatii locale Verificarea capacitatii de rotire a imbinarilor Stabilitatea elementelor in afara planului

Figura 54. Analiza globală plastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1)

3.3.1 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) Conditiile pentru realizarea unui astfel de cadru au fost prezentate in paragraful anterior. In cadrul acestui calcul, eforturile unitare nu pot depasi o valoare limita (denumita limita de curgere) iar momentul încovoietor nu poate depasi valoarea limita Mp definita de intrarea in curgere a materialului pe întreaga secţiune. Nu are loc fenomenul de pierdere a stabilitatii pana la transformarea structurii intr-un mecanism cu un grad de libertate, iar deplasările structurii raman mici. Consecinţele acestor ipoteze sunt: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma iniţiala structurii. - in secţiunile in care momentul încovoietor a atins valoarea limita Mp, se formează o articulaţie plastica punctuala, restul elementului comportându-se elastic. - rigiditatea elementelor variază ca urmare a modificării condiţiilor de capăt, prin apariţia articulaţiilor plastice. In ansamblu, structura isi modifica si ea rigiditatea. - soluţia se determina utilizând un calcul in cicluri, fie pentru determinarea răspunsului structurii corespunzător unui anumit nivel al forţelor exterioare, fie pentru determinarea capacitatii portante - In cadrul acestui tip de analiză, deformaţiile specifice elastice din elemente si noduri sunt
45

neglijate, considerându-se că sunt foarte mici in comparaţie cu deformaţiile specifice plastice. Este de asemenea neglijată ecruisarea materialului iar deformaţiile plastice sunt concentrate in secţiunile si nodurile in care este posibilă formarea de articulaţii plastice. Aceste secţiuni si noduri se consideră că au o capacitate de rotire infinită.
σ fy

ε

Figura 55. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza rigid plastica In Figura 56 este arătata curba efort unitar – deformatie specifica si răspunsul idealizat rigidplastic al secţiunilor si al nodurilor. Se consideră că încărcarea maximă ce poate fi aplicată corespunde colapsului structurii.
M Mpl.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic Mpl.Rd Mpl.Rd φp

Mj Mj.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic

φp

Mj,R

φ

φ

Element

Nod

Figura 56. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Analiza constă, deci, in identificarea mecanismului plastic care guvernează cedarea structurii. Aceasta metodă se bazează pe principiul conform căruia, la atingerea încărcării maxime, sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii: - condiţia de mecanism: există un număr suficient de articulaţii plastice sau articulaţii reale (noduri articulate) pe structură pentru a forma un mecanism cinematic admisibil; - condiţia de echilibru: distribuţia momentului încovoietor pe structură este in echilibru cu încărcările exterioare si cu reacţiunile; condiţia de plasticitate: momentele plastice capabile ale secţiunilor si ale nodurilor nu sunt depăşite in nici o secţiune sau nod. Încărcarea ultimă poate fi obţinută prin aplicarea teoremelor calculului plastic: teorema de minim si teorema de maxim. Conform teoremei de maxim, pentru o structură dată si pentru un anumit sistem de încărcări, mecanismul de cedare apare la o valoare a multiplicatorului încărcării care este mai mare sau egală cu multiplicatorul încărcării de cedare. Prin examinarea mecanismelor de cedare posibile, se retine cel pentru care valoare multiplicatorului încărcării este minimă si care este totodată static si cinematic admisibil. In Figura 57 sunt arătate mecanismele elementare de cedare (1 si 2) si mecanismul combinat 3

46

pentru un cadru simplu. Răspunsurile forţă-deplasare sunt reprezentate prin linii orizontale corespunzătoare încărcărilor de cedare asociate.
Forta
H V

1 2
λL4 Incarcarea de cedare Mecanism plastic de cedare

h l
V

rigle   Mp Stalpi stalpi 

3

H

1) Mecanism de grinda

V =8
V H

Mp l

2) Mecanism de nivel

Deplasare
V H

H=4

Mp h

3) Mecanism combinat

H+

Mp V l =6 2h h

Figura 57. Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză rigid-plastică Această analiză se poate realiza manual pentru cadre simple, insă pentru cadrele multietajate sau/si cu mai multe deschideri este necesară folosirea programelor de calcul. Dacă nu este posibilă neglijarea efectelor forţelor axiale si/sau tăietoare asupra momentului rezistent de calcul, sunt necesare unele verificări ale secţiunilor si îmbinărilor. Este necesară, de asemenea, verificarea stabilităţii cadrului in plan si in afara planului cât si stabilitatea elementelor in plan si in afara planului. Pentru un calcul adecvat, valoare minima a multiplicatorului încărcării λL4 trebuie sa fie 1. Analiza rigid-plastică permite obţinerea informaţiilor cu privire la rezistenţa cadrului insă nu oferă informaţii cu privire la deplasările si rotirile care apar. De aceea, această analiză trebuie să fie urmată de o analiză elastică a structurii pentru verificarea la starea limită a exploatării normale.

3.3.2

Analiza plastica de ordinul II

3.3.2.1 Analiza elastic-perfect plastică Calculul elastic-perfect plastic de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε, M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 58, Figura 59, Figura 60). Fenomenul de pierdere a stabilitatii structurii se poate produce in orice moment al incarcarii. Forţele pot varia funcţie de un singur parametru sau diferitele tipuri de forte pot avea legi proprii de variaţie. Momentul plastic este corectat funcţie de nivelul forţei axiale. Deplasările structurii pot fi mici sau mari. Consecinţele acestor ipoteze sunt următoarele: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma deformata a structurii. - nu se aplica principiul suprapunerii efectelor. - rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare si de mărimea deplasărilor. - calculul poate furniza fie răspunsul structurii pentru un anumit nivel al forţelor exterioare, fie nivelul forţelor pentru care structura isi pierde stabilitatea (sau isi atinge capacitatea portanta).

47

In analiza elastic-perfect plastică de ordinul II se introduce ipoteza ca secţiunile si nodurile rămân in stadiul elastic până când este atins momentul plastic capabil, după care comportarea devine perfect plastică.
σ fy

ε

Figura 58. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica plastica In Figura 59 este arătată comportarea elastic-perfect plastică a secţiunilor si nodurilor. Influenţa forţelor axiale si a forţelor tăietoare asupra momentului plastic capabil al secţiunii poate fi introdusă direct in calcul sau poate fi introdusă atunci când se face verificarea secţiunilor. Utilizarea analizei elastic-perfect plastice presupune că elementele si nodurile satisfac anumite cerinţe specifice. Acestea se refera la capacitatea de rotire a secţiunilor si a nodurilor (cel puţin in secţiunile critice), suficientă pentru a permite dezvoltarea tuturor articulaţiilor plastice in structură. Intr-o analiză elastic-perfect plastică, de regulă, încărcările sunt aplicate incremental. Se realizează mai întâi o analiză elastică de ordinul II din care se determină încărcarea corespunzătoare formării primei articulaţii plastice intr-o secţiune si/sau nod. Analiza următoare se face pentru un nivel sporit al încărcărilor, pentru care structura se comportă diferit datorită introducerii unei articulaţii in secţiunea in care s-a format prima articulaţie plastică (cadrul modificat). Acest cadru se mai numeşte si cadrul deteriorat. Prin creşterea in continuare a încărcării, va apare o noua articulaţie plastică. Acest proces continuă până când structura se transformă intr-un mecanism. Răspunsul structurii intr-o analiză elastic-perfect plastică de ordinul II este reprezentat in Figura 60 prin linia continuă. Ramura 1 corespunde unei comportări elastice a cadrului. Aceasta curbă tinde asimptotic către linia orizontală care reprezintă forţa critica de flambaj doar in cazul când se consideră ca structura are o comportare infinit elastică. După apariţia primei articulaţii plastice, dacă se presupune că structura are o comportare infinit elastică, ramura 2 va continua si va tinde asimptotic către încărcarea critică de flambaj a cadrului deteriorat, care este un cadru cu o articulaţie. Procesul este continuat prin creşterea încărcărilor, structura se deteriorează progresiv până la formarea unui mecanism de cedare plastică. Încărcarea corespunzătoare este definită de multiplicatorul încărcării λL = λL2EPP (Figura 60).

48

2 Analiza elasto-plastică Analiza elasto-plastica de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε. valoarea minimă a multiplicatorului încărcării. stabilitatea in planul lor este acoperită de analiza structurală. Totuşi.Rd Elastic-perfect plastic Mj.Elastic-perfect plastic φ φp M Mpl. Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză elastic-perfect plastică Atunci când in analiză sunt incluse si influenţele forţelor tăietoare si axiale. M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 61. Odată cu 49 .Rd Mpl. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Forta Forta elastica critica de flambaj Forta critica de flambaj a cadrului deteriorat λL2EPP Ramura 3 Ramura 2 Ramura 4 Mecanismul de cedare A doua articulatie plastica Prima articulatie plastica Ramura 1 Deplasare Figura 60. Pentru un calcul adecvat. Verificările corespunzătoare stării limită de serviciu trebuie efectuate. Pentru o mai bună estimare a încărcării maxime (in comparaţie cu cea furnizată de analiza elastic-perfect plastică).2. λL2EPP. nu este necesară o verificare suplimentară a secţiunilor sau nodurilor.Rd Mpl. 3.Rd Mj Mj.Rd φp φ articulatia plastica articulatia plastica φp φp φ φ Element Nod Figura 59. trebuie sa fie l. Figura 62). se poate realiza o analiză elasto-plastică de ordinul II in care plastificarea elementelor si a nodurilor este un proces progresiv si de aceea tranziţia de la comportarea elastică la cea plastică este un fenomen asemănător. Atunci când se utilizează o analiză de ordinul II la calculul cadrelor.3. este necesară verificarea stabilităţii elementelor si a cadrului in afara planului.

Rd Mj φp φ φ Element Nod Figura 62. b) elasto-plastic M Mpl.Rd φ M φp φ M Mj Mj.Rd Elasto-plastic Mel. Analiza elasto-plastică de ordinul II furnizează valoarea încărcării maxime ce poate fi suportată de cadru. Verificarea capacitatii de rotire in sectiunile plastificate se poate face cu metoda simplificata prezentata in Anexa 2. corespunzătoare secţiunilor si nodurilor.creşterea momentului in secţiunea transversală a elementului. Această comportare este descrisă cu ajutorul teoriei zonelor plastice. in analiză este considerată doar comportarea in planul cadrului. In Figura 62 sunt prezentate caracteristicile moment-rotire considerate in analiză. σ fy σ fy ε ε a) b) Figura 61. de aceea este necesară verificarea stabilităţii in afara planului cadrului. din cauza complexităţii ei. ca si valoarea deplasărilor corespunzătoare oricărui nivel al încărcării.flexibile: este posibil ca dupa formarea unui anumit numar de articulatii plastice. 50 . Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Modelele de cedare pentru starea limita ultima pot fi de doua feluri (Figura 63): . In general. plastificarea se extinde dinspre fibra extremă spre axa neutră.rigide: colapsul se produce prin formarea succesiva de articulatii plastice pana la atingerea mecanismului plastic (similar cu analiza plastica de ordinul I) .Rd Elasto-plastic Mjel. Metoda de analiză elasto-plastică este destul de greu de utilizat in aplicaţii practice si. este utilizată mai mult in activităţile de cercetare. structura sa isi piarda rigiditatea si sa cedeze prin pierderea stabilitatii unui element comprimat.deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica: a) elastic-perfect plastic. Curba efort unitar . Cerinţele de ductilitate pentru secţiuni si noduri precum si procedura de analiză si verificare a cadrului sunt identice cu cele de la analiza elastic-perfect plastică.

α V=αV1 H=αH1 ∆ αcr=Vcr/V αp αu 3 2 4 Mecanism plastic instabilitate elasto-plastica 1 Plastic I Evolutie rigid-plastica 3 α3 1 Vcr3 4 2 3 α4 1 Vcr4=0 α0 Stabilitate Vcr0 α1 1 Vcr1 2 α2 1 Vcr2 2 Vcr0 > Vcr1 >Vcr2 >Vcr3 >Vcr4 Figura 63. Instabilitatea elasto-plastica 51 .

Ambele secţiuni sunt realizate din otel S355 si sunt de clasa 1. nodurile se vor considera in analiza in doua situaţii si anume: .0 6. Incarcarile verticale si orizontale Valoarea incarcarii Încărcarea orizontala % Capacitatea verticale P [kN/m] F [kN] portanta a grinzii 60.perfect plastic Pentru analiza structurala se foloseşte programul SAP2000 iar pentru calculul îmbinărilor programul CoP (http://www.4 Aplicaţie: Calculului unei structuri in cadre metalice multietajate Calculul s-a efectuat pe o structura metalica in cadre necontravantuite.50 6.noduri semi-rigide cu rezistenta parţiala.Analiza de ordinul II elastic .com).00 6. incarcarile utilizate avand valorile prezentate in Tabel 9. exprimata printr-o înclinare iniţiala φ: φ = φ0α hα m in care: φ0 = 1 200 52 . avand 3 deschideri si 6 nivele (Figura 64).0 66% αP αF 3. Pentru a evidenţia influenta caracteristicilor îmbinărilor asupra răspunsului structurii. Structura analizata Stâlpii sunt realizaţi din profile HEB360.noduri rigide cu rezistenta completa . iar grinzile sunt realizate din profile IPE360.00 IPE360 IPE360 IPE360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 Figura 64. Cazul I Tabel 9.50 αF 3.00 IPE360 IPE360 IPE360 6.Analiza de ordinul II elastic .connectionprogram.50 αF 3. Prinderile stâlpilor la baza se considera încastrate.50 αF 3.analiza de ordinul I elastic .50 αF 3. Prinderile dintre grinzi si stâlpi se realizează cu placa de capăt extinsa si şuruburi de înalta rezistenta.50 αF 3.Analiza de ordinul I rigid plastic . Structura se va analiza prin următoarele metode: . Calculul imperfectiunilor cadrului Luarea in considerare a acestor imperfecţiuni se poate face prin intermediul unei imperfecţiuni geometrice echivalente.3.

Se va considera in analiza atât cazul teoretic in care nodul este rigid cat si cel real in care se va modela semirigiditatea nodului printr-un resort dispus in nodurile structurii. Pentru analiza 53 .81kN.81 = 0.10.5 1 +  = 0.stâlp sunt realizate cu placi de capăt de grosime 25 mm si şuruburi M24. SR EN 1993-1-8 Rezistenta nodului este foarte apropiata de cea a grinzii (89% din capacitatea plastica a grinzii) iar rigiditatea raportata la cea a grinzii este 13.0026×1080=2. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre incarcarea verticala totala FEd aplicata structurii si incarcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala. caracteristicile lui îl încadrează in categoria nodurilor semirigide si cu rezistenta parţiala. pentru un caz de încărcare dat.2. Dezavantajul acestei soluţii este ca poate sa conducă la o creşterea semnificativa a consumului de otel. adică mai mica decât limita pentru care poate fi considerat teoretic rigid de 25 (pentru structuri necontravantuite).66 × 0. Valoarea forţei orizontale echivalente este egala cu 0. Tipul de analiza structurala trebuie ales in funcţie de sensibilitatea structurii la deplasări laterale (ordinul I sau II) si in functie de capacitatea plastica a structurii (elastic sau plastic). cum ar fi de exemplu comportarea fragila sub incarcari repetate.ini. Încărcarea totala de nivel este egala cu 60kN/m×6m×3=1080kN. Astfel.dar : 2 2 = = 0. Componenta slaba a nodului este panoul inimii stâlpului.66 3 αh = α m = 0. rigiditatea nodului Sj este egala cu rigiditatea iniţiala Sj. rezulta : φ =   1    1 Calculul nodurilor grinda stalp Nodurile grinda .81 m 3  1 × 0. profile sudate. Deoarece momentul extern este mai mic decat 2/3 din capacitatea nodului. aceste forte orizontale echivalente trebuie aplicate la fiecare nivel (Figura 8). Plăci suplimentare pe inimă. etc). se poate intari inima prin doua metode: . La structurile in cadre. .5 1 +  = 0. gr. care lucrează ca şuruburi normale (Figura 66). Figura 65. Daca se doreşte creşterea rigiditatii si a capacitatii portante.Se intareste inima stâlpului prin dispunerea de panouri suplimentare pe inima.0026 200 Înclinarea iniţiala φ poate fi înlocuita printr-un sistem de forte orizontale echivalente.43 h 21 2 α h ≥ = 0. Dezavantajele unei astfel de soluţii ţin de dificultatea realizării sudurii si de efectele secundare pe care aceasta le induce.Se foloseşte un o secţiune cu inima mai groasa (de exemplu profile HEM. Deşi nodul este considerat de mulţi proiectanţi un nod rigid si cu rezistenta completa.9.

1 . rezultatul analizei de flambaj arata ca valoarea acestui factor este α cr = 8.8 75677. FEd Figura 66. Figura 67.Rd m* Sj. atunci structura este clasificata cu noduri fixe. rezultatul analizei de flambaj cu programul SAP2000 arata ca valoarea acestui factor este α cr = 11. Având in vedere insa ca este foarte aproape de limita. se poate face o analiza elastica de ordinul I cu imperfecţiuni (globale). structura este clasificata cu noduri deplasabile. Vedere nod grinda-stalp Tip nod Caracteristici reale Tabel 10.Rd/Mpl.ini Sj [kNm] (Mj.elastica.3 0. Deoarece valoarea este mai mare decât limita din SR EN 1993-1-1.2 Tip semi-rigid partial rezistent Pentru structura cu noduri rigide.Rd) [kNm/rad] [kNm/rad] 314. Daca valoarea este > 10.8 S*j 13. se va face si o analiza elastica de ordinul II pentru a observa care este diferenţa dintre cele doua tipuri de analiza. Analiza de flambaj cu programul SA2000 54 . Este necesara deci efectuarea unei analize elastice de ordinul II. acest lucru se verifica prin evaluarea factorului α cr = Fcr .96 .89 75677. Pentru structura cu noduri semirigide. Deoarece α cr < 10 . Caracteristicile nodurilor grinda-stalp Mj.b.

pentru structura cu noduri rigide diferenţele intre rezultatele analizei de ordinul I si ordinul II sunt reduse.04 0. semirigid elastic ordinul II. rigid elastic ordinul II. semirigid 0 0 0. Primul mod de flambaj pentru structura cu noduri rigide a) si cea nu noduri semirigide b) Efectul P-∆ Figura 69. 4 140 Multiplicatorul incarcarii. Analiza de ordinul I si analiza de ordinul II – SAP2000 Figura 70 prezintă comparativ curbele pentru analiza elastica de ordinul I si II. Aşa cum era de aşteptat.08 Figura 70.a) b) Figura 68. rigid elastic ordinul I. α 3 105 2 70 1 35 elastic ordinul I. cu noduri rigide si semirigide 55 .06 Deplasarea la varf. [m] 0. Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II.02 0. de circa 4%.

semirigid Elastic ordinul II. creşterea deplasării la vârf daca nodul se modelează cu caracteristicile reale de rigiditate este de circa 29% pentru analiza de ordinul I si de circa 33% pentru cea de ordinul II. semirigid Deplasarea orizontala la vârf [mm] 7. Deoarece nodurile au capacitatea portanta mai mica decât a grinzilor (cu rezistenta parţiala). Pentru comparaţie. Pentru a evalua rezerva de rezistenta a structurii fata de formarea primei articulaţii plastice dar si a mecanismului plastic de cedare. Figura 71.5 7. se prezintă insa si rezultatele din calculul de ordinul I. nodul trebuie sa ramana in stadiul elastic sub incarcarile de calcul. de circa 7%. Deoarece multiplicatorul corespunzător formarii primei articulaţii este mai mare decât 1. Ambele valori sunt prezentate pentru nivelul de calcul al incarcarilor.8 9. 56 . Definirea articulaţiilor plastice de tip moment încovoietor pentru grinzi Figura 73 prezintă comparativ curbele pentru analiza plastica de ordinul I si II. Astfel. rigid Elastic ordinul I. rigid Elastic ordinul II. Diferenţele semnificative apar insa daca se neglijează semirigiditatea nodurilor grinda-stâlp.7 10. folosirea nodurilor cu rezistenta parţiala nu are influenta asupra siguranţei in exploatare sub incarcarile de calcul. In cazul analizei plastice. aceasta diferenţa este mai mare. Pentru grinzi se definesc articulaţii plastice din încovoiere la capetele grinzilor (de tip M) si la capetele stâlpilor din încovoiere cu forta axiala (de tip P-M) (Figura 71. se prezintă si curbele rezultate din analiza elastica. adica α = 1 In cazul structurii cu noduri semirigide. Figura 72). este necesara efectuarea unui calcul de ordinul II.I rigid * 4% 29. deoarece factorul α cr < 15 . Pentru comparaţie.4 Creştere fata de ord. Comparaţie intre deplasările maxime la vârf Analiza Elastic ordinul I.3% 36% * pentru nivelul de calcul al forţelor. se realizează o analiza plastica pentru structura cu noduri rigide si cea cu noduri semirigide.Tabel 11.

06 Deplasarea la varf. semirigid 0.Multiplicatorul corespunzător formarii articulaţiilor plastice este apropiat de 2. [m] 0. rigid elastic ordinul II. Figura 72.04 0. semirigid plastic ordinul II. ceea ce înseamnă ca structura are o rezerva mare de rezistenta. Definirea articulaţiilor plastice de tip P-M pentru stâlpi 4 140 Multiplicatorul incarcarii. α 3 105 2 70 1 35 0 0 0. semirigid elastic ordinul II. semirigid plastic ordinul I. rigid elastic ordinul I. rigid plastic ordinul I.02 elastic ordinul I. rigid plastic ordinul II.08 57 . Figura 75 prezintă mecanismele plastice pentru structura cu noduri rigide si semirigide.

cu noduri rigide si semirigide Este interesant de remarcat ca semirigiditatea nodului modifica redistributia momentelor încovoietoare pe grinda de pe reazem către câmp. sa se verifice rotirea necesara din noduri 58 . ceea ce duce la întârzierea formarii articulaţiei plastice la capete.Figura 73. II Figura 75. I Rigid ord. I Semirigid ord. II Semirigid ord. Este important ca in cazul in care se face o astfel de analiza plastica. Mecanismele plastice pentru analiza plastica Distribuţia articulaţiilor plastice arata o buna conformare a structurii. Nod rigid Nod semirigid Figura 74. Distribuţia momentul încovoietor pe grinda la formarea primei articulaţii plastice Rigid ord. unde oricum momentul încovoietor este mai mare decât in câmp (Figura 74). Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II.

Imbinarile grinda-stalp si grinda-grinda se realizeaza cu placa de capat extinsa si suruburi de inalta rezistenta. Figura 76. 59 . Prinderea stalpilor la baza se face cu placa de capat si buloane de ancoraj. Ansamblu spaţial hala si detalii de imbinari Figura 77. preponderent de clasa 3. prin asigurarea stabilitatii laterale in dreptul articulaţiilor plastice potenţiale. Calculul se va face in domeniul elastic cu programul SAP2000. Hala este amplasata in Bucuresti si este solicitata la actiunile permanente si climatice (vant. Se adopta doua detalii constructive si anume cu buloanele dispuse intre talpile stalpului (nominal articulat) si cu buloanele dispuse in exterior (semi-rigid). pentru a observa influenta prinderii la baza. Figura 64).5 Aplicaţie: Calculului unei hale cu structura metalica Calculul se efectueaza pe o structura metalica parter cu o singura deschidere (Figura 76.pentru a se compara cu capacitatea de rotire a nodurilor. zapada). Detalierea structurii trebuie de asemenea sa tina seama de posibilitatea formarii articulaţiilor plastice. Structura este realizata din elemente cu sectiuni din tabla sudata. Acţiunile luate in calcul la dimensionare Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. 3.

Calculul structurilor la acţiunea seismică necesită: (a) un model structural. Datorită vibraţiilor terenului. în structură se produc deformaţii. viteza şi deplasarea impusă bazei structurii variază în timp. {1} este un vector unitar. După cum se poate observa din ecuaţia de mişcare (24) şi Figura 78. forţe de amortizare şi forţe de inerţie (datorită masei structurii). acţiunea seismică având un caracter dinamic. şi metoda de calcul. 2001): && & [ m]{u ( t )} + [c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) (24) unde [m] este matricea maselor. etc. modelul structurii modelul maselor modelul amortizării modelul proprietăţilor mecanice ale structurii && & [ m]{u ( t )} + [ c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) metode de calcul structural modelul acţiunii seismice Figura 78.2): 60 . Pentru cazul în care toate gradele de libertate dinamică ale structurii au aceiaşi direcţie cu acţiunea seismică. corelând modelul structurii şi al acţiunii seismice. (b) un model al acţiunii seismice şi (c) o metodă de calcul structural. Acceleraţia. Structurile amplasate în zone seismice pot fi proiectate urmând două concepte principial diferite (SR EN 1998-1:2004. Schema principială a elementelor necesare pentru efectuarea calculului structural la acţiunea seismică. Aceste forţe trebuie să se afle într-un echilibru dinamic. respectiv a bazei structurii. [c] este matricea de amortizare. paragraful 6.1. deformaţii. [k] este matricea de rigiditate. iar ag(t) este acceleraţia terenului. modelul structurii necesită la rândul său stabilirea unui model al maselor. & & {u&} este vectorul acceleraţiilor relative . {u} este vectorul deplasărilor relative. 4. {u} este vectorul vitezelor relative. Acest capitol tratează aspecte specifice ale calcului structurilor metalice la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004.4 CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ Acţiunea seismică reprezintă o vibraţie a terenului.1 Concepte de proiectare seismică Scopul efectuării unui calcul structural este acela de a obţine informaţiile necesare despre răspunsul structurii (eforturi. amortizării şi al proprietăţilor mecanice ale structurii (rigiditate şi eventual rezistenţă).) necesare pentru proiectarea acesteia. care generează la rândul lor forţe de revenire (datorită rigidităţii structurii). echilibrul dinamic al structurii poate fi exprimat prin ecuaţia de mişcare a sistemului (Chopra.

FORTA limita elastica cedare COMPORTARE FRAGILA consolidare cedare COMPORTARE DUCTILA limita elastica DEPLASARE Figura 79. structurile care posedă o ductilitate mai mare pot fi proiectate pentru forţe laterale mai mici şi viceversa. deformaţia plastică impusă de către acţiunea seismică nu trebuie să depăşească capacitatea de deformare în domeniul plastic a structurii. Ductilitatea reprezintă capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic fără o reducere substanţială a capacităţii portante. În Figura 79 sunt prezentate la nivel principial relaţii forţă-deplasare ce caracterizează structuri cu comportare ductilă şi fragilă. Astfel. Pentru a preîntâmpina avarierea excesivă a structurii şi a respecta cerinţa fundamentală de comportare la SLU – siguranţa vieţii. 61 . cu atât cerinţa de ductilitate (µ = din/dy) impusă structurii este mai mare. Astfel. după atingerea limitei elastice (care este apropiată de forţa maximă). Diferenţa între comportarea disipativă şi slab-disipativă a unei structuri este dictată de ductilitatea acesteia.1 Conceptul de proiectare disipativă a structurii Din considerente economice multe structuri sunt proiectate pentru forţe seismice reduse substanţial faţă de cele care i-ar fi necesare pentru un răspuns elastic sub efectul acţiunii seismice corespunzătoare Stării Limită Ultime (SLU). rezistenţa minimă la forţe laterale (Fy) care trebuie asigurată structurii pentru ca aceasta să nu înregistreze avarii excesive este în relaţie directă cu capacitatea structurii de deformare în domeniul plastic.comportare disipativă (ductilă) a structurii şi comportare slab-disipativă (fragilă) a structurii. Structurile cu o comportare fragilă au o capacitate redusă de deformare în domeniul plastic. Reprezentarea principială a unei comportări ductile şi fragile a structurii. 4. Structurile ductile pot supraveţui unor forţe seismice ce depăşesc forţa de curgere. Pentru un nivel dat al acţiunii seismice corespunzătoare SLU.1. În cazul unei structuri ductile. forţa înregistrează o degradare bruscă. până la atingerea forţei maxime (palier de consolidare). În cazul unei structuri cu o comportare fragilă. pot fi determinate diferite combinaţii rezistenţă/ductilitate care să asigure satisfacerea cerinţelor de proiectare la SLU (siguranţa vieţii). Structura cedează (forţa înregistrează o scădere substanţială) numai după consumarea unor deformaţii plastice importante. Ca urmare. structura va depăşi limita elastică. Cu cât rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) este mai mică. În Figura 81 este prezentată relaţia principială între rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) şi cerinţa de deplasare inelastică (din) impusă structurii de un nivel dat al acţiunii seismice. după atingerea limitei elastice. înregistrând deformaţii plastice. deoarece după atingerea limitei elastice ele se pot deforma în domeniul plastic fără o degradare substanţială a forţei. structura se deformează în domeniul plastic.

SR EN 1998-1:2004 impune cerinţe diferenţiate funcţie de clasa de ductilitate la nivel de: material (oţelul pentru construcţii este conform standardelor EN 1993. Cea de-a doua consecinţă a alegerii clasei de ductilitate constă în necesitatea asigurării unui anumit nivel de ductilitate la nivel de structură. structură (asigurarea unui mecanism plastic global prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. În acest scop.3 din SR EN 1998-1:2004).. care este determinată pe baza unui spectru de calcul. vezi paragraful 6. element (limitarea zvelteţii elementelor structurale supuse la compresiune şi/sau încovoiere. Tabelul 1. b.2.5. forţe seismice de proiectare mai mici. inclusiv prin dispunerea unor legături transversale). vezi paragraful 6.Normele de proiectare seismică oferă posibilitatea alegerii unor niveluri diferite de ductilitate (de obicei trei) a structurilor.4. încadrându-le pe acestea din urmă în clase de ductilitate. îmbinări (folosirea unor îmbinări cu o ductilitate demonstrată prin încercări experimentale . pereţi structurali. Prima dintre acestea o reprezintă valoarea încărcării seismice de proiectare. secţiune (în elementele disipative supuse la încovoiere sau compresiune este necesară utilizarea unei clase de secţiuni corelate cu clasa de calitate a structurii. etc.6.2 din SR EN 1998-1:2004). Cerinţe impuse clasei de secţiune funcţie de clasa de ductilitate şi factorul de comportare de referinţă (conform SR EN 1998-1:2004) Clasă de ductilitate a structurii DCM DCH Valoare de referinţă a factorului de comportare q 1. vezi Tabelul 1 şi paragraful 6. Spre exemplu. fie asigurarea unei suprarezistenţe îmbinării. lemn. pentru asigurarea ductilităţii la nivel de structură. şi. prevederi care au menirea să asigure structurii valori ale ductilităţii în acord cu clasa de ductilitate aleasă. vezi Figura 80 şi paragraful 4. etc).) şi tipuri de structuri (cadre contravântuite şi necontravântuite. redus faţă de cel elastic cu valoarea factorului de comportare q.îmbinări disipative. Ductilitatea unei structuri se asigură pe baza unor criterii specifice diferitelor materiale de construcţii (oţel.3 din SR EN 1998-1:2004).a. normele de proiectare seismică conţin prevederi specifice de detaliere şi proiectare pentru structurile din fiecare clasă de ductilitate. Structurile proiectate conform unei clase de ductilitate mai ridicate (şi care au o ductilitate mai mare) au asociate valori mai ridicate ale factorului de comportare q.4 din SR EN 1998-1:2004). în consecinţă. Alegerea unei clase de ductilitate la proiectarea unei structuri noi are două consecinţe majore în procesul de proiectare.5 ≤ q ≤ 2 2<q≤4 q>4 Clasa secţiunii transversale necesară clasa 1.2 sau 3 clasa 1 sau 2 clasa 1 (a) (b) 62 .

care să conducă la plasticizarea elementelor structurale ductile. structura (lanţul) este supusă la încărcarea seismică de proiectare FEd. F F el raspuns elastic F y3 F y2 F y1 d y1 d y2 d y3 del µ3 µ2 µ1 raspuns inelastic din3 din2 din1 d Figura 81. structura va avea un răspuns elastic şi va înregistra o deplasare de. toate elementele acestei structuri (ductile şi fragile) vor înregistra eforturi egale cu FEd. Astfel. preîntâmpinând cedarea elementelor structurale fragile. trebuie preîntâmpinată cedarea elementelor fragile. Pentru a asigura o comportare disipativă (ductilă) la nivelul întregii structuri. cât şi elemente nedisipative (fragile). static sau dinamic. Într-un calcul elastic. Acest principiu de proiectare se numeşte proiectare bazată pe capacitate şi este exemplificat în Figura 83. dimensionarea elementelor structurale şi a îmbinărilor pe baza eforturilor obţinute dintr-un calcul elastic nu este suficientă pentru proiectarea unei structuri la acţiunea seismică. nu este economică şi nici posibilă realizarea tuturor elementelor unei structuri ca şi elemente ductile. Mecanism plastic global (a) şi mecanism plastic de nivel (b) Verificarea directă a ductilităţii unei structuri ar fi posibilă doar dacă la proiectarea unei structuri s-ar folosi metode de calcul neliniar (plastic). De aceea. pentru a preîntâmpina cedarea elementelor fragile. Aceste eforturi servesc la dimensionarea elementelor structurale ductile. Prin urmare. În urma unui calcul elastic. calculul neliniar este considerat în prezent prea complex şi laborios pentru proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică. Totuşi. sub acţiunea forţelor seismice de proiectare. Acest model al structurii este însă principial diferit de comportarea reală a structurii. fiind limitate de rezistenţa elementelor ductile (Fductil. fiind utilizat doar la proiectarea structurilor de importanţă ridicată sau la evaluarea unor construcţii existente. Metoda curentă de proiectare a structurilor amplasate în zone seismice foloseşte metode de calcul elastic (calcul modal cu spectre de răspuns sau calcul cu forţe laterale. Inevitabil o structură disipativă (ductilă) va conţine atât elemente disipative (ductile).Rd). Relaţia principială între rezistenţa structurii şi cerinţa de deplasare inelastică. Rd ≥ FEd (25) În structura acţionată de încărcarea seismică de calcul la SLU eforturile din elementele structurale vor fi însă în general mai mari decât FEd. Aceasta se poate realiza prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. folosind relaţii de verificare de tipul următor: Fductil . În general. în care forţele seismice de proiectare (FEd) se obţin prin reducerea forţelor seismice corespunzătoare unui răspuns elastic (Fel) prin intermediul factorului de comportare q. care va înregistra deformaţii în domeniul plastic (din) sub efectul acţiunii seismice de calcul (vezi Figura 82).Figura 80. acesta trebuie dimensionate astfel încât să posede o suprarezistenţă faţă de capacitatea elementelor 63 .

Practic. În acest scop. etc. 64 . Relaţia principială între forţele seismice corespunzătoare unui răspuns infinit elastic (Fel). cu excepţia extremităţii inferioare a stâlpilor de la baza structurii (vezi paragraful 6.6. Principiul de proiectare bazată pe capacitate (adaptat după Paulay şi Priestley. F F el rãspuns infinit elastic rãspuns inelastic F Ed = F el/q rãspuns sub acþ iunea seismicã de calcul de del din d Figura 82.).ductile: F fragil . Spre exemplu.3 din SR EN 1998-1:2004 şi Figura 84). 1992). Rd (26) unde Ω este un coeficient supraunitar şi ţine cont de diversele aspecte care pot conduce la rezistenţe ale elementelor ductile mai mari decât cele de calcul (fenomene de consolidare. rezistenţă a materialului mai mare decât cea considerată în calcul.6. stâlpilor (elemente nedisipative) trebuie să li se asigure o suprarezistenţă faţă de grinzi (elemente disipative). Figura 83.1 din SR EN 1998-1:2004). elementele nedisipative se dimensionează pentru nişte eforturi amplificate faţă de cele determinate din combinaţia seismică de încărcări (vezi paragraful 6. la cadrele metalice necontravântuite cu noduri rigide mecanismul plastic global impune formarea articulaţiilor plastice la capetele grinzilor. Rd ≥ Ω ⋅ Fductil . forţele seismice de proiectare (FEd) şi răspunsul plastic al structurii.

Figura 84. Principiul de determinare a eforturilor de calcul în elementele disipative şi în cele nedisipative. Această procedură de calcul estimează eforturile din stâlpi corespunzătoare formării unui mecanism plastic în structură, atunci când în elementele disipative (grinzi) se formează articulaţii plastice. În concluzie, proiectarea structurilor la acţiunea seismică conform principiului de comportare disipativă implică două faze. În prima fază se dimensionează elementele ductile (disipative) pe baza eforturilor determinate dintr-o analiză elastică a structurii supusă forţelor seismice de proiectare. Pe lângă rezistenţă, elementele desemnate ductile trebuie să posede şi o ductilitate corespunzătoare clasei de ductilitate alese. Ductilitatea se asigură prin folosirea unor detalii constructive şi principii de proiectare specifice diferitelor materiale şi tipuri de structuri. În cea de-a doua fază – proiectarea bazată pe capacitate – se dimensionează elementele fragile (nedisipative) pe baza unor eforturi în acestea corespunzătoare plasticizării elementelor ductile. Această procedură de proiectare are scopul să asigure o suprarezistenţă a elementelor fragile faţă de cele ductile, conducând la structuri ductile per ansamblu.

4.1.2

Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii

Structurile slab-disipative (fragile) au o ductilitate neglijabilă. Deoarece după atingerea limitei elastice forţa înregistrează o degradare bruscă, aceste structuri trebuie proiectate astfel, ca sub acţiunea seismică corespunzătoare SLU structura să rămână preponderent în domeniul elastic. Aceasta corespunde utilizării unui factor de comportare q apropiat de valoarea unitară la determinarea spectrului de calcul. Deoarece structurile proiectate conform conceptului de comportare slab-disipativă trebuie să aibă un răspuns preponderent elastic sub acţiunea încărcărilor seismice de calcul, proiectarea acestora se poate face conform procedurilor de calcul folosite la proiectarea structurilor amplasate în zone neseismice. Astfel, normele de calcul seismic (SR EN 1998-1:2004) se folosesc doar pentru determinarea încărcării seismice, iar verificările structurii la SLU se efectuează conform normelor generale de calcul a structurilor (de exemplu SR EN 1993 în cazul structurilor metalice).

4.1.3

Alegerea principiului de proiectare

Proiectarea unei structuri ca şi disipativă sau slab-disipativă este la latitudinea proiectantului. Principial, orice structură poate fi proiectată conform uneia dintre cele două abordări. Alegerea principiului de proiectare este de natură economică şi depinde de tipul structurii şi de zona seismică. În general, detaliile constructive şi cerinţele de proiectare menite să asigure ductilitate elementelor disipative conduc la un consum mai ridicat de materiale în structură. De aceea, dacă forţele seismice elastice (nereduse) care acţionează asupra unei structuri sunt relativ mici (structura este dimensionată preponderent din alte combinaţii de încărcări decât

65

cea seismică), se poate folosi principiul de proiectare slab-disipativă a structurii, care, prin omiterea cerinţelor de proiectare menite să asigure o comportare globală ductilă, va simplifica procesul de proiectare şi va conduce la un consum redus de material. Totuşi, pentru multe tipuri de structuri acţiunea seismică reprezintă o solicitare foarte severă în comparaţie cu alte acţiuni, iar asigurarea unui răspuns elastic al structurii sub efectul acţiunii seismice de calcul la SLU ar conduce la dimensiuni exagerate ale elementelor structurale şi la un consum excesiv de material. În acest caz, se poate adopta principiul de proiectare disipativă a structurii, exploatând capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic (ductilitatea) şi proiectând structura pentru nişte forţe seismice reduse faţă de cele corespunzătoare unui răspuns elastic. În consecinţă, principiul de proiectare slab-disipativă se dovedeşte economic în cazul unor forţe seismice mici, iar cel de proiectare disipativă este mai economic în cazul unor forţe seismice ridicate. Forţele seismice fiind forţe de natură inerţială, sunt generate de acceleraţia care acţionează asupra maselor structurii ca urmare a mişcării seismice impuse bazei structurii. De aceea, forţele seismice vor avea valori reduse în cazul unor structuri uşoare şi atunci când acţiunea seismică are o intensitate redusă (zone cu seismicitate redusă). Viceversa, forţele seismice au valori importante în cazul structurilor cu mase mari şi a structurilor amplasate în zone cu seismicitate ridicată. Un exemplu de structură uşoară, la care se pretează principiul de proiectare slab-disipativă, este reprezentat de halele metalice parter. Acestea sunt caracterizate pe de o parte de greutăţii proprii relativ mici şi pe de altă parte de încărcări mici din exploatare. Exemple tipice de structuri care atrag asupra lor forţe seismice ridicate sunt structurile multietajate.

4.2 Acţiunea seismică
4.2.1 Generalităţi
Cutremurele de pământ sunt evenimente care au loc relativ rar, dar care pot produce importante daune materiale şi umane. Efectele principale ale cutremurelor de pământ asupra mediului natural şi construit sunt: vibraţia ale terenului; incendii; modificarea proprietăţilor fizice ale terenului de fundare (consolidări, tasări, lichefieri); deplasarea directă a faliei la nivelul terenului; alunecări de teren; schimbarea topografiei terenului; valuri induse de cutremure, cum ar fi cele oceanice (tsunami) sau cele din bazine şi lacuri (seişe).

66

acceleratie ag(t), m/s2

2 Vrancea 1977, INCERC, NS 1 0 −1 −2 0 5 −1.949 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.8
viteza vg(t), m/s

Vrancea 1977, INCERC, NS 0.4 0 −0.4 −0.8 0 5 −0.712 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.5
deplasare dg(t), m

0.416

Vrancea 1977, INCERC, NS

0.25 0 −0.25 −0.5 0 5 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

Figura 85. Componenta NS a acceleraţiei, vitezei şi deplasării terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea, România. Dintre acestea, vibraţia terenului reprezintă efectul cel mai important al acţiunii seismice asupra construcţiilor inginereşti, iar caracteristicile acestea sunt folosite pentru definirea acţiunii seismice în normele de proiectare seismică. Vibraţia terenului poate fi reprezentată prin variaţia în timp a acceleraţiei terenului (accelerograme), a vitezei terenului sau a deplasării terenului, vezi Figura 85. Dintre cele trei modalităţi de reprezentare, accelerogramele sunt cele mai uzuale. Accelerograma caracterizează complet o anumită mişcare seismică dintr-un amplasament dat, dar prezintă şi anumite inconvenienţe. Astfel, utilizarea directă a accelerogramei implică folosirea unui calcul dinamic al structurii, care este relativ laborios. În practica curentă de proiectare se folosesc cu predilecţie metoda de calcul cu forţe laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns. Ambele metode de calcul structural global folosesc spectrele de răspuns pentru caracterizarea acţiunii seismice. Ca urmare, SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns pentru reprezentarea de bază a acţiunii seismice dintr-un amplasament dat. Accelerogramele reprezintă o modalitate alternativă de caracterizare a mişcării seismice în aceste documente normative.

67

sub acţiunea accelerogramei ag(t). s 30 40 T =3s ξ = 5% Figura 86. viteza şi acceleraţia maselor structurii. NS 10 20 t. care se notează cu Sde(T) şi se reprezintă funcţie de perioada proprie de vibraţie T.ag(t). acceleraţii) al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică având o perioadă proprie de vibraţie T şi fracţiunea din amortizarea critică ξ. se poate determina răspunsul seismic de vârf (deplasări. INCERC.5 u(t).0. Pentru a construi un spectru de deplasare este necesar să se determine răspunsul seismic (deplasarea u(t)) al unor sisteme cu un singur grad de libertate dinamică având diferite valori ale perioadei proprii de vibraţie (T) şi o valoare fixă a amortizării ξ.5 u(t). Pentru a construi spectrul elastic de deplasare.142) T =2s ξ = 5% 0. Un spectru de răspuns elastic este reprezentarea valorilor de vârf ale răspunsului seismic al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică funcţie de perioada proprie de vibraţie. Având la dispoziţie spectrele de răspuns elastic. România. viteză sau acceleraţie. pentru o anumită valoare a amortizării.395 T=2s 0 −0. 0.395) (3. m 0 10 20 t. din rezultatele răspunsului seismic în timp se reţin doar valorile de vârf (valorile maxime în modul) ale deplasării u(t). Reprezentarea schematică a modului de obţinere a spectrului elastic de deplasare pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.346) 0. exemplificat pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. m/s2 2 0 −2 0 Vrancea 1977. s 3 4 (1. 0. Totuşi.5 Sde.5 −0.0.5 0.142 0 10 20 t. m 0. viteze.346 0 10 20 t. s 30 40 T =1s ξ = 5% 0.1 0 0 1 2 T. România.0. În mod similar se poate obţine spectrul de viteză sau cel de acceleraţie.4 (2. s 30 40 0.5 u(t).2 0. Răspunsul seismic poate fi exprimat în termeni de deplasare.5 −0. m 0. s 30 40 T=3s 0 −0. m T=1s 0 −0. care se pot determina din spectrele de viteză şi acceleraţie nu au 68 . În Figura 86 se prezintă principiul de determinare a spectrului elastic de deplasare.3 0. 0.

dar are prefixul "pseudo" pentru că nu este egală cu viteza de vârf a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. Pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică. Principiul determinării spectrelor de pseudo-viteză Sve şi pseudo-acceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde a mişcării seismice înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea este reprezentată în Figura 87. dar este diferită de acceleraţia de vârf a unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. vezi Figura 88. În cazul unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică cu perioada proprie de vibraţie T. 69 . Ţinând cont de faptul că proiectarea unei structuri se realizează pe baza valorilor de vârf ale eforturilor şi deformaţiilor. Această forţă statică echivalentă se poate determina ca şi produsul dintre rigiditatea k şi deplasarea de vârf Sde a sistemului: F = k ⋅ S de (29) Ţinând cont de definiţia pulsaţiei proprii de vibraţie ω = k m (k este rigiditatea şi m este masa sistemului) şi a relaţiei dintre aceasta şi perioada proprie de vibraţie ω = 2π T . O soluţie mai convenabilă pentru determinarea eforturilor constă în folosirea noţiunii de forţă statică echivalentă. pseudo-acceleraţia Sae(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind pseudo-viteza spectrală Sve(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : 2π  2π  S ae = S ve =   S de T  T  2 (28) Pseudo-acceleraţia Sae(T) are unităţi de acceleraţie. Pseudo-viteza Sve(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind deplasarea spectrală Sde(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : Sve = 2π S de T (27) Pseudo-viteza Sve are unităţi de viteză. spectrele de răspuns au o importanţă practică deosebită. În schimb. În mod similar. forţa statică echivalentă poate fi exprimată prin relaţia:  2π  F = k ⋅ S de = m ⋅   ⋅ S de = m ⋅ S ae  T  2 (30) Relaţia (30) arată că pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică forţa statică echivalentă F poate fi determinată ca şi produsul dintre masa sistemului m şi pseudoacceleraţia spectrală Sae. deformaţia de vârf a structurii |u(t)|max se obţine direct din spectrul de răspuns de deplasare Sde(T). Eforturile maxime din structură pot fi determinate impunând masei sistemului deplasarea spectrală Sde(T). Pseudo-viteza Sve este în relaţie directă cu valoarea de vârf a energiei de deformaţie. se poate determina o forţă statică echivalentă F care produce deplasarea |u(t)|max ≡ Sde(T).o utilitate practică directă. pentru calculul structurilor la acţiunea seismică prezintă interes alte două mărimi: pseudo-viteza şi pseudo acceleraţia.

m 0. 5.5 (3.529) 2 T.5 0.633) (2. 1.1 0 0 1 2 T.0.2 0. 0.0.142) × 2π T 1. 1.681) 0.395) (3. 3. Noţiunea de forţă statică echivalentă.0. 0.308) 1 (1.346) Sde.3 0. 70 . s 3 4 Figura 87.0. Principiul determinării spectrului de pseudo-viteză Sve şi a spectrului de pseudoacceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.0. s 3 4 × 2π T 8 6 (1. 0.0. s 3 4 Sde(T) (1.0. |u(t)|max = Sde(T) m k |u(t)|max = Sde(T) F =k ×Sde(T) =m×Sae(T) m k ag(t) Figura 88. 0. m/s2 4 2 0 0 1 Sae(T) (3.0. 0.5 (2.917) Sae.0.4 (2.966) Sve. m/s Sve(T) 0 0 1 2 T. România.0.

) poate fi obţinut printru-un calcul static al structurii. deformaţii. Din acest motiv proiectarea structurilor la acţiunea seismică pe baza spectrului de răspuns al unei singure înregistrări seismice nu oferă un grad de siguranţă adecvat. Spre exemplu. reprezentând o "înfăşurătoare" a spectrelor individuale. Spectrele de răspuns elastic din normele de proiectare seismică se obţin prin prelucrarea înregistrărilor seismice existente în cadrul unor analize de hazard seismic. SR EN 1998-1:2004 foloseşte perioade de "control" sau "colţ" TB. care delimitează zone de pseudo-acceleraţie 71 . În cel de-al doilea rând. TC şi TD. Utilizarea forţelor statice echivalente şi a spectrelor de răspuns pentru determinarea răspunsului seismic al structurilor este deosebit de convenabil din punct de vedere practic. spectrele de răspuns elastic folosite în proiectare sunt idealizate pentru a avea o expresie matematică convenabilă.Sde TB TC T TD Sve TB TC T TD Sae TB TC T TD Figura 89. În primul rând. Spectre de răspuns elastic de deplasare (Sde). etc. pseudo-viteză (Sve) şi pseudo-acceleraţie (Sae) folosite pentru caracterizarea acţiunii seismice în norme. calculul dinamic laborios este necesar doar pentru determinarea spectrelor de răspuns. Odată ce spectrele sunt disponibile. răspunsul structurii (eforturi. necesar la proiectarea acesteia. Mai mut decât atât. Mişcarea seismică este un fenomen cu un grad ridicat de incertitudine. calculul cu forţe statice echivalente şi spectre de răspuns oferă direct răspunsul de vârf al structurii.

din necesitatea de a simplifica această problemă complexă. etc. Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 prevăd un interval mediu de recurenţă pentru verificarea la starea limită ultimă este de 100 ani.2. iar pentru determinarea răspunsului seismic al unei structuri este necesar doar unul dintre cele trei spectre. Valoarea de referinţă a acceleraţiei terenului agR corespunde unui factor de importanţă γI = 1.x ≡ Sae. pseudo-viteză constantă (TC-TD) şi deplasare constantă (>TD).3. În general. Neglijând componentele de rotaţie.) şi (4) interacţiunea terenstructură. Se menţionează faptul că cele trei spectre de răspuns: de deplasare.0.2). Componenta verticală a mişcării seismice poate fi neglijată pentru majoritatea structurilor curente.y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae. mişcarea seismică într-un amplasament depinde de o serie de factori. respectiv pentru alte valori ale factorului de importanţă. folosind expresia "spectru de răspuns de acceleraţie". 4. (3) amplasament (caracteristicile terenului de fundare.3.constantă (TB-TC). acceleraţia de vârf a terenului se obţine multiplicând valoarea de referinţă a acceleraţiei de vârf a terenului cu factorul de importanţă: ag = γ I ⋅ agR (31) SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns de acceleraţie pentru reprezentarea de bază a mişcării seismice într-un punct de pe suprafaţa terenului (vezi paragraful 3.x şi Sae. Cele două componente orizontale ale mişcării seismice sunt considerate independente şi sunt reprezentate de acelaşi spectru de răspuns (Sae. componenta verticală a mişcării seismice trebuie considerată atunci când acceleraţia verticală de vârf a terenului depăşeşte 0. SR EN 1998-1:2004 omit termenul "pseudo-". Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani este prezentată în Figura 90. ţinând cont în acelaşi timp de datele existente.25g. pseudo-viteză şi pseudoacceleraţie conţin aceiaşi informaţie. iar structura are una din următoarele caracteristici: conţine elemente orizontale cu deschideri de peste 20 m conţine elemente în console cu lungimea de peste 5 m conţine elemente orizontale precomprimate conţine stâlpi rezemaţi pe rigle este izolată la bază 72 . în Figura 91 sunt prezentate cele două spectre de răspuns orizontale (Sae.z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului. vibraţia unui punct de la suprafaţa terenului este caracterizată prin trei componente de translaţie: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical.y). care depind de (1) sursa seismică. Spre exemplificare. Din raţiuni de simplificare a exprimării. Normele de proiectare seismică ţin cont doar parţial de aceste aspecte. Pentru alte valori ale intervalului mediu de recurenţă. sau doar "spectru de răspuns".2 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice În general. topografie.2. normele de proiectare seismică folosesc spectrul de răspuns de pseudo-acceleraţie pentru caracterizarea acţiunii seismice. SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3.5.2. Conform SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.1) exprimă hazardul seismic pentru proiectare prin valoarea de referinţă a componentei orizontale a acceleraţiei de vârf a terenului agR determinată pentru intervalul mediu de recurenţă (IMR) de referinţă corespunzător stării limită ultime pe un teren "tare" (clasa de teren A conform SR EN 1998-1:2004). (2) propagarea undelor seismice între sursă şi amplasament. vezi Figura 89.2.

C. caracterizată de magnitudini mai mici de 5.2. Figura 91. sunt definite două forme ale spectrului de răspuns elastic orizontal: tip 1 şi tip 2. pentru care norma oferă valori ale factorul de amplificare S şi ale perioadelor de control TB. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani (SR EN 1998-1:2004/NA:2008). Pentru a ţine cont de magnitudinea sursei seismice care are contribuţia cea mai importantă la seismicitatea amplasamentului.2) defineşte forma spectrului de răspuns elastic pentru componenta orizontală a mişcării seismice funcţie de tipul terenului şi magnitudinea sursei seismice.z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului. TC şi TD. iar spectrul de tip 2 în cazul unei seismicităţi moderate. caz care necesare studii speciale.2. 2005). Spectrul de tip 1 este recomandat în cazul unei seismicităţi ridicate.5. Suplimentar. SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3.. Terenul este clasificat în cinci clase de teren (A. sunt definite două clase de teren speciale S1 şi S2.x şi Sae. Reprezentarea de bază a acţiunii seismice: două spectre de răspuns orizontale (Sae.Figura 90. caracterizată de magnitudini mai mari de 5.y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae.5 (Fardis et al. B. În Figura 92 sunt reprezentate spectrele de răspuns elastic de tip 1 şi tip 2 pentru cele 5 clase de teren din SR EN 1998-1:2004. D şi E). În cazul clădirilor importante este necesar considerarea 73 .

(a) (b) Figura 93. (a) (b) Figura 92. S1 şi S2) din SR EN 1998-1:2004. Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b). Indicaţii asupra acestui fenomen există în SR EN 19985:2004. conform SR EN 1998-1:2004. prin încadrarea teritoriului României în trei zone de teren/amplasament: Z1. B.1. TC şi TD ce definesc forma spectrului de răspuns elastic de acceleraţie pentru componentele orizontale ale mişcării seismice. conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008.. condiţiile locale de amplasament se definesc la scară macroseismică. 2005).efectelor de amplificare topografică. D. Conform Anexei Naţionale SR EN 1998-1:2004/NA:2008 (vezi paragraful 3. E. Pentru proiectare. Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b) pentru clasele de teren A-E. C. în SR EN 1998-1:2004 aceasta nu depinde de tipul terenului.2) în prezent în România nu există suficiente date pentru implementarea schemei de clasificare a tipurilor de teren (A. Z3. pentru condiţiile din România. Datorită lipsei unor date despre condiţiile locale de teren asupra formei spectrului de răspuns pentru componenta verticală a mişcării seismice (Fardis et al. Spectrul de tip 1 se foloseşte 74 . Fiecare zonă de teren/amplasament are asociată un set de perioade de control TB. Z2. Spectrul de răspuns elastic de acceleraţii pentru componenta verticală a mişcării seismice se determină printr-o procedură similară cu spectrul pentru componenta orizontală.

SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3. cu excepţia zonelor afectate de cutremurele din Banat unde hazardul seismic este caracterizat de agR = 0. accelerogramele înregistrate în timpul unui eveniment seismic real au un aspect general diferit pe cele trei direcţii ortogonale.1) menţionează trei proceduri diferite pentru obţinerea accelerogramelor folosite pentru calculul structurilor la acţiunea seismică. Pentru un calcul plan al structurii. 75 . Accelerogramele ce caracterizează vibraţia terenului pe cele trei direcţii ortogonale trebuie considerate ca acţionând simultan asupra structurii. România. şi una în plan vertical. (2) compatibilitatea dintre caracteristicile accelerogramei şi caracteristicile sursei. iar valorile de vârf ale acceleraţiei sunt înregistrate la momente diferite de timp. SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3. Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 defineşte un singur tip de spectru pentru întreg teritoriul României. 4.20 g şi agR = 0. În general. După cum se poate observa din Figura 95. Astfel. În Figura 95 sunt prezentate accelerogramele pe direcţiile NS. ţinând cont şi de proprietăţile structurii. sunt necesare trei componente ale vibraţiei terenului: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical (vezi Figura 94). de la evenimente seismice produse în trecut sau prin simulare). Pentru componenta verticală a acţiunii seismice.3) permite utilizarea variaţiei în timp a acceleraţiei terenului (accelerogramelor). mediului de propagare şi condiţiilor locale de teren ce controlează seismicitatea amplasamentului în cauză.3. înregistrate şi simulate. vitezei terenului sau deplasării terenului. Figura 94. acţiunea seismică este definită de două accelerograme: una în plan orizontal. (4) numărul de accelerograme utilizate şi implicaţiile asupra interpretării rezultatelor.16 g (vezi Figura 93).pe întreg teritoriul României. se atrage atenţia asupra faptului că accelerograme folosite pentru reprezentarea acţiunii seismice pe cele trei direcţii ortogonale trebuie să fie diferite. EW şi verticală înregistrate la staţia INCERC (Bucureşti) la cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. atunci când se foloseşte un calcul spaţial al structurii.2. selectarea accelerogramelor pentru calculul structural include considerarea următoarelor aspecte: (1) modul în care se obţin accelerogramele (prin generare artificială.2. se pot folosi accelerograme artificiale. Componentele de translaţie ale unei înregistrări seismice.3 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice Ca şi reprezentare alternativă a acţiunii seismice. Din această cauză. În general. (3) potrivirea dintre spectrul de răspuns ţintă şi cel al accelerogramelor.2. aşa cum se întâmplă într-o situaţie reală.

s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). Procedura foloseşte un zgomot alb filtrat. în Figura 96 se prezintă trei accelerograme artificiale şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (spectrul de răspuns elastic pentru Bucureşti din SR EN 1998-1:2004/NA:2008). modulat de o funcţie înfăşurătoare deterministă (Safak. Accelerogramele artificiale se obţin prin generarea matematică a unui semnal al cărui spectru de răspuns să potrivească cu un spectru de răspuns "ţintă" (în general spectrul de răspuns elastic din norma seismică).058 10 15 20 timp t. Cu titlu de exemplu. NS 1 0 −1 −2 0 5 −1.949 10 15 20 timp t. Componentele NS. m/s2 2 1 0 −1 −2 0 5 1. INCERC. 1988 în Erdik şi Durukal. România.acceleratie ag(t). EW 10 15 20 timp t. s 25 30 35 40 Figura 95. m/s2 2 Vrancea 1977.623 Vrancea 1977. INCERC. VERT 1 0 −1 −2 0 5 −1. 2003). INCERC. s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). m/s2 2 Vrancea 1977. 76 . EW şi verticală a acceleraţiei terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea.

37 B−1 (a) 15 timp t.10 2 0 −2 −4 0 5 10 15 timp t.34 0 5 10 15 timp t. s 20 25 30 35 acceleratie ag(t). m/s2 4 2 0 (d ) 0 1 2 T. Trei accelerograme artificiale (a-c) şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (d) 77 . s 20 25 30 35 (b ) B−2 acceleratie ag(t). s 3 4 Figura 96. s 8 6 spectru tinta B−1 B−2 B−3 (c) 20 25 30 35 Sae. m/s2 4 B−3 2 0 −2 −4 −3. m/s2 4 2 0 −2 −4 0 5 10 3. m/s2 4 3.acceleratie ag(t).

Limita inferioară a perioadei (0.isesd. Accelerogramele simulate se obţin prin simularea fizică a mecanismelor de sursă şi de propagare a undelor seismice şi pot include modelarea efecte locale de amplasament. Accelerogramele obţinute prin această procedură au avantajul că păstrează caracterul esenţial al înregistrării originale.ac.5D (Erdik and Durukal. Majoritatea inginerilor preferă utilizarea accelerogramelor înregistrate faţă de cele artificiale sau simulate. Chang şi Kawakami.ic. 78 .uk) şi accelerogramele înregistrate în reţeaua INCERC la cutremurele vrâncene din 1977.ro/accelerograme. dintre care se amintesc metoda diferenţelor finite 3D. Această procedură are dezavantajul că nu reflectă fazarea reală a undelor seismice şi a accelerogramei (Iervolino et al. teoria razelor. 1976). metoda undelor discrete.htm).cv. tipul faliei. metoda însumării modale. Printre sursele de înregistrări seismice de interes pentru România se amintesc baza de date europeană (the European Strong-Motion Database http://www. Accesul la accelerograme înregistrate s-a îmbunătăţit permanent în ultimele decenii datorită dezvoltării rapide a reţelelor seismice digitale şi disponibilităţii bazelor de date cu mişcări seismice puternice. Modificarea poate fi efectuată în domeniul de frecvenţe (de exemplu prin modificarea amplitudinilor spectrelor Fourier) sau în domeniul de timp (de exemplu prin transformate de tip wavelet. cum ar fi condiţiile locale de amplasament.Una dintre procedurile cele mai cunoscute de generare a accelerogramelor artificiale este cea implementată în programul SIMQKE (Gasparini and Vanmarcke. 2002). Accelerogramele înregistrate se selectează din baze de date trebuie să corespundă cutremurului de proiectare din punct de vedere a magnitudinii şi a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament. Mişcarea seismică poate fi modelată şi cu ajutorul unor pulsuri simple (Gioncu şi Mazzolani. Se cunosc o serie de metode de simulare deterministă a mişcării seismice. conţinutul de frecvenţă. metoda elementelor de frontieră indirecte. acestea trebuie să respecte următoarele condiţii: Media acceleraţiei de vârf a terenului pentru accelerogramele individuale nu trebuie să fie inferioară valorii de calcul a acceleraţiei de vârf a terenului (ag·S). 2003).5-D şi metoda diferenţelor finite 2. O altă opţiune constă în adoptarea accelerogramelor semi-artificiale. 2008). Metoda poate fi îmbunătăţită prin modificarea procedurii pentru a ţine cont de caracteristicile sursei seismice sau a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament (Erdik şi Durukal. deoarece acestea reprezintă evenimente seismice reale şi deoarece ei nu au în general suficiente cunoştinţe pentru generarea accelerogramelor artificiale/simulate.2T1 şi 2T1 (unde T1 este perioada fundamentală de vibraţie a structurii pe direcţia pe care va fi aplicată accelerograma) valoarea medie a spectrului de răspuns calculată pentru toate accelerogramele considerate nu trebuie să fie mai mică decât 90% din valoarea corespunzătoare a spectrului de răspuns elastic (spectrul ţintă) Cerinţa de potrivire dintre spectrul de răspuns mediu al accelerogramelor folosite în calcul şi spectrul de răspuns ţintă are obiectivul de a obţine o compatibilitate între cele două reprezentări ale acţiunii seismice din normă: prin spectre de răspuns elastic şi prin accelerograme. 2003. metoda pseudo-spectrală 2. Iervolino et al.. care se obţin prin modificarea accelerogramelor înregistrate cu scopul potrivirii cu un spectru ţintă.2T1) ţine cont de modurile proprii de vibraţie superioare ale structurii. Accelerogramele înregistrate sunt variaţii ale acceleraţiei terenului înregistrate în timpul cutremurelor de pământ produse în trecut. Indiferent de tipul de accelerograme utilizate. iar limita superioară (2T1) ţine cont de creştere perioadei proprii de vibraţie efectivă ca urmare a răspunsului plastic al structurii.incerc2004. În domeniul perioade cuprins între 0. Mai pot fi luaţi în calcul şi alţi factori. 1986 şi 1990 (http://www.. 2006). 2008).

s 2.5 2 T. pentru valori ale perioadei T > TB.6 Acceleratie spectrala. 0. O 79 .5 0. Pentru a ţine cont de comportarea plastică a unei structuri supusă acţiunii seismice de calcul. Factorul de comportare q este o aproximare a raportului dintre forţele seismice la care ar putea fi supusă structura dacă răspunsul său ar fi în totalitate elastic şi forţele seismice care se pot utiliza într-un calcul global elastic.4 q 0. calculate pentru un amplasament în Bucureşti şi un factor de comportare q=6. SR EN 1998-1:2004 foloseşte în acest scop factorul de comportare q (cu valori ≥ 1). impunând o reducere a factorului de comportare. dar cu degradări structurale importante).5 4 0 Figura 97.5 0. conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008. spectrul de proiectare este determinat pe baza unui factor de comportare redus faţă de valoarea de bază q.5 din SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională. q=6.5. conform paragrafului 3.2.2. După cum se poate observa din Figura 97 spectrul răspuns de calcul se obţine din spectrul elastic prin reducerea acestuia cu factorul de comportare q. datorită răspunsului structurii în domeniul plastic şi suprarezistenţei.4. Spectru de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd).5 pentru T = 0.5 1 1.4 Spectru de calcul pentru analiza elastică Proiectarea structurilor la acţiunea seismică care le-ar asigura un răspuns elastic sub efectul mişcării seismice de proiectare la SLU este în general neeconomică.7 Se Sd. În Figura 97 este reprezentat spectrul de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd). asigurând în continuare un răspuns satisfăcător al structurii. g 0.5 3 3.1 β⋅ag 0 0.5 0. în cazul unui global elastic forţele seismice de proiectare sunt reduse faţă de cerinţa elastică. Pentru perioade T < TB. sunt capabile să supraveţuiască unui seism major (fără colapsul structurii.2.3 0.2 q=1. pentru componentele orizontale ale acţiunii seismice. Structurile care sunt proiectate la forţe seismice substanţial mai mici decât cele care le-ar asigura o comportare elastică. acesta atingând valoarea q = 1. Acest model recunoaşte faptul că structurile foarte rigide au cerinţe ridicate de ductilitate.

i iau în considerare probabilitatea ca încărcările Qk. ψ2.2. γI coeficient de importanţă. Aed = γI⋅Aek. valoarea de calcul a acţiunii seismice.i = ϕ ⋅ψ 2. Încărcările variabile din vânt şi din variaţii de temperatură nu se combină cu acţiunea seismică (ψ2.4 din SR EN 1990:2004): ∑G j ≥1 k. j + P + AEd + ∑ψ 2.i i ≥1 (32) unde: Gk. combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă se determină conform relaţiei (vezi paragraful 6. Acţiunile variabile care se consideră în combinaţia seismică sunt cele utile şi din zăpadă. masele structurii pe baza cărora se determină Aek sunt cele corespunzătoare următoarelor încărcări: ∑G j ≥1 k.2. Încărcările variabile sunt considerate doar cu fracţiunea cvasipermanentă din încărcarea caracteristică. Pentru calculul efectelor acţiunii seismice asupra unei structuri este necesară cunoaşterea maselor structurii. după cum urmează: ψ E .i să nu fie prezente pe întreaga structură în timpul cutremurului. În cazul acţiunii seismice.i coeficient pentru determinarea valorii cvasipermanente a acţiunii variabile Qi. Coeficienţii de grupare se determină conform paragrafului 4. Conform SR EN 1998-1:2004.iQk .i Aed Aed valoarea caracteristică a acţiunii permanente j. încărcările permanente sunt introduse cu valoarea lor caracteristică. Această abordare reflectă probabilitatea mai mică de producere a unui cutremur cu IMR corespunzător SLU concomitent cu atingerea valorii maxime a încărcării variabile. Aceste mase sunt cele care corespund încărcărilor gravitaţionale (permanente şi variabile) prezente în combinaţia seismică de acţiuni (32). Aceşti coeficienţi pot să ia în considerare o participare redusă a maselor la mişcarea structurii. paragraful 3.4. 4.i i ≥1 (33) Coeficienţii de grupare ψE.2. P Valoare reprezentativă a unei acţiuni de pretensionare.j Qk.i (34) Valorile coeficienţilor ϕ se stabilesc conform cu Tabelul 3 (vezi paragrafului 4.4 din SR EN 1998-1:2004). 80 . valoarea caracteristică a acţiunii seismice ce corespunde intervalului mediu de recurenţă corespunzător SLU (IMR=100).altă particularitate a spectrului de calcul este limitarea acceleraţiilor spectrale în domeniul perioadelor lungi la valoarea β⋅ag.4. valoarea caracteristică a acţiunii variabile i.i Qk .3.i = 0 în acest caz). În combinaţia de încărcări pentru verificarea la SLU.2. datorită prinderii nerigide dintre ele. j + ∑ψ E .5 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni Combinaţiile de acţiuni pentru verificarea structurilor se întocmesc conform SR EN 1990:2004. vezi Tabelul 2.4 din SR EN 19981:2004.

Proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică foloseşte două metode de calcul structural: metoda forţelor laterale şi metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Coeficientul ψ2. categoria (a se vedea SR EN 1991-1-1:2004 şi anexa naţională) Categoria A: clădiri rezidenţiale Categoria B: clădiri de birouri Categoria C: spaţii cu aglomerări de persoane Categoria D: spaţii comerciale Categoria E: spaţii pentru depozitare Categoria F: spaţii destinate traficului de vehicule (greutatea vehiculului ≤ 30 kN) Categoria G: spaţii destinate traficului de vehicule (30 kN <greutatea ≤ 160 kN) Categoria H: acoperişuri necirculabile Încărcări date de zăpadă (a se vedea SR EN 1991-1-3:2005 şi anexa naţională) Acţiunea vântului (a se vedea SR EN 1991-1-4:2006 şi anexa naţională) Acţiunea temperaturii. devine evidentă complexitatea rezolvării ecuaţiei de mişcare. Această metodă de calcul nu se 81 . diversele procedee de rezolvare a ecuaţiei de mişcare constituie diferite metode de calcul structural la acţiunea seismică. Etaj Acoperiş Nivele cu utilităţi corelate Nivele ocupate independent ϕ 1.3 0 0.6 0.3.i. mai este amintit şi calculul dinamic liniar. cu excepţia incendiilor (a se vedea SR EN 1991-1-5:2005) ψ2 0.3.Tabelul 2.4 0 0 Tabelul 3. (3) calculul static neliniar şi (4) calculul dinamic neliniar. Ambele sunt metode de calcul elastic. deseori sunt adoptate diverse simplificări ce au scopul de a uşura calculul structural. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că în general acţiunea seismică produce un răspuns al structurii în domeniul plastic. Tipul de acţiune Încărcări utile în clădiri. Valorile coeficienţilor ϕ pentru determinarea ψE. (2) calculul modal cu spectre de răspuns.i pentru determinarea fracţiunii cvasipermanente a acţiunii variabile conform SR EN 1990:2004 şi Anexei Naţionale.0 4.3 0. calculul structural la acţiunea seismică implică determinarea deplasărilor {u(t)} şi a altor mărimi de răspuns prin rezolvarea ecuaţiei de mişcare. cu toate că această metodă de calcul nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004.8 0.1: (1) metoda forţelor laterale. Principial.3 Metode de calcul structural Ecuaţia de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică reprezintă un sistem de ecuaţii diferenţiale neomogene de ordinul doi. Tipul de acţiune variabilă Categoriile A-C Categoriile D-F şi arhive Categoriile conform SR EN 1991-1-1:2004.8 0. bazându-se pe ipoteza unui răspuns elastic al structurii. paragraful 4. Pe lângă acestea.0 0. Rezolvarea directă a ecuaţiei de mişcare prin procedee analitice nu este posibilă datorită faptului că acţiunea dinamică (mişcarea seismică) nu poate fi descrisă printr-o funcţie analitică.6 0.5 1. conform SR EN 1998-1:2004. În continuare sunt descrise metodele de calcul structural la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004.3 0. Metoda de calcul cu forţe laterale este cea mai simplă şi se poate aplica doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie. Ca urmare.6 0. Practic.

care ia în considerare doar aportul modului fundamental de vibraţie la răspunsul structurii.3. În metoda de calcul dinamic liniar acţiunea seismică este definită prin accelerograme. Avantajul principal al acestei metode de calcul este simplitatea. Prima dintre acestea se referă la natura acţiunii seismice. fiind metode de calcul elastic. care este o acţiune dinamică. Aceasta este luată în calcul în mod simplificat prin intermediul factorilor de comportare q. (2) metoda de calcul dinamic liniar şi (3) metoda de calcul dinamic neliniar. Metoda de calcul de referinţă pentru proiectarea curentă este calculul modal cu spectre de răspuns. Este metoda de calcul care permite modelarea cea mai fidelă a răspunsului seismic a structurii. Acestea includ proiectarea unor construcţii mai deosebite (cu deschideri sau înălţimi mari. deplasări. Pentru ambele metode de calcul.). metoda constând într-un calcul static al structurii sub acţiunea unor forţe statice echivalente aplicate pe cele două direcţii orizontale principale ale structurii (x şi y). Prin considerarea unui număr suficient de moduri proprii de vibraţie răspunsul seismic al structurii este foarte apropiat de cel "real". Pe baza acestei simplificări. necunoscându-se variaţia acestora în timp. structurile proiectate folosind principiul de comportare disipativă vor avea un răspuns plastic sub efectul acţiunii seismice. deoarece oferă avantajul unei eficienţe ridicate. Cu toate că prezintă aceste dezavantaje. deoarece aceasta ţine cont de proprietăţile dinamice ale structurii. există situaţii în care pot fi necesare metode mai avansate de calcul. Calcul dinamic neliniar îmbunătăţeşte calculul dinamic neliniar prin modelarea explicită a comportării neliniare (plastice) a structurii. sau cu forme complexe). În realitate. combinarea acţiunii seismice cu încărcările gravitaţionale se poate face folosind principiul suprapunerii efectelor.1 Metoda forţelor laterale Metoda de calcul cu forţe laterale reprezintă un calcul modal cu spectre de răspuns simplificat. 82 . Totuşi. Ductilitatea structurii nu este verificată în mod direct. sau evaluarea performanţei seismice a unor construcţii existente care nu respectă cerinţele de conformare seismică impuse de normele moderne. ce variază în timp. Metoda de calcul cu forţe laterale este aplicabilă şi într-un calcul manual. Rezultatele obţinute prin cele două metode de calcul reprezintă înfăşurătoarea mărimilor de răspuns (eforturi. metoda forţelor laterale nu poate fi folosită atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. iar metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este implementată în majoritatea programelor de calcul structural. Deoarece forţele laterale modelează dor componentele orizontale ale acţiunii seismice. calculul modal cu spectre de răspuns se reduce la un calcul static al structurii sub efectul unor forţe laterale aplicate la nivelul planşeelor. etc. Rezultatele unui calcul dinamic liniar sunt variaţii în timp ale mărimilor de răspuns.poate aplica structurilor mai complexe. Efectele acţiunii seismice se obţin prin integrarea directă a ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice. Ce-a de-a doua limitare majoră a metodei de calcul cu forţe laterale şi a metodei modale cu spectre de răspuns o reprezintă faptul că ambele sunt metode de calcul elastic. Printre metodele alternative de calcul structural se numără următoarele: (1) metoda de calcul static neliniar. iar modelul structurii este elastic. care nu sunt regulate pe verticală datorită distribuţiei neuniforme a rigidităţii. Atât metoda forţelor laterale cât şi cea modală cu spectre de răspuns au două limitări majore. 4. dar care este şi cea mai complexă şi laborioasă. Aceste forţe laterale reprezintă modelul acţiunii seismice pentru această metodă de calcul. cele două metode de calcul sunt preferate pentru proiectarea curentă a structurilor. rezistenţei sau masei.

este necesar cunoaşterea modului fundamental de vibraţie.3. mj masa de la nivelul i. pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii. Rezultatele unui calcul cu forţe laterale reprezintă valorile de vârf ale eforturilor şi deplasărilor structurii. T1 perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul ce conţine direcţia orizontală considerată. λ factor de corecţie care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin masa modală efectivă asociată acestuia. În acest caz forţele orizontale de nivel sunt date de relaţia: 83 . respectiv j.2 .85 dacă T1 ≤ 2TC şi clădirea are mai mult de două niveluri şi λ = 1. cât şi unor modele spaţiale. respectiv j. Sd(T1) ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale T1 . pentru fiecare direcţie orizontală principală considerată în calculul clădirii. mi. ale cărui valori sunt: λ = 0. Determinarea forţelor laterale se efectuează în două etape. În prima etapă se determină forţa tăietoare de bază. forţele laterale se determină cu relaţia: Fi = Fb unde Fi Fb φi. Forţa tăietoare de bază are următoare expresie: Fb = Sd (T1 ) mλ (35) unde: Fb forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului propriu fundamental. aceste cerinţe pot fi considerate îndeplinite de structurile care îndeplinesc condiţiile de regularitate în elevaţie şi au perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică de min(4TC. iar în cea de-a doua etapă aceasta se distribuie pe înălţimea structurii conform modului fundamental. 2. paragraful 4. Pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii. forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului fundamental.0 sec) pentru fiecare dintre cele două direcţii orizontale principale ale clădirii. componenta formei fundamentale pe direcţia gradului de libertate dinamică de translaţie la nivelul i. deplasările în modul fundamental de vibraţie pot fi aproximate prin deplasări orizontale care cresc liniar cu înălţimea. aplicarea metodei forţelor laterale necesită cunoaşterea modului propriu de vibraţie fundamental (perioada T1 şi deplasările φi). Aceste valori pot fi determinate folosind metode ale dinamicii structurilor sau metode simplificate.0 în celelalte situaţii. În principiu. Metoda forţelor laterale se poate aplica construcţiilor al căror răspuns seismic total nu este influenţat semnificativ de modurile proprii superioare de vibraţie. Astfel. Conform SR EN 1998-1:2004.3. Pentru a determina forţele laterale prin distribuirea forţei tăietoare de bază pe înălţimea structurii. φj miφi ∑ m jφ j (36) forţa seismică orizontală static echivalentă de la nivelul i. În acest caz. modul propriu fundamental de vibraţie are o contribuţie predominantă asupra răspunsului seismic total.Metoda forţelor laterale poate fi aplicată atât unor modele plane ale structurii. m masa totală a clădirii.

1995). după cum urmează: Ct = 0. fie pot fi adoptate relaţii empirice oferite de SR EN 1998-1:2004. Reprezentare schematică a forţelor orizontale de nivel folosite în metoda de calcul cu forţe laterale. Forţele seismice orizontale se aplică sistemelor structurale ca forţe laterale la nivelul fiecărui planşeu considerat indeformabil în planul său. Ct = 0. Fi mi zi Fb Figura 98. Ct = 0. se poate utiliza următoarea formulă simplificată pentru estimarea perioadei fundamentale de vibraţie: T1 = Ct H 3 4 (38) unde: T1 este perioada fundamentală a clădirii.085 pentru cadre metalice (necontravântuite). vor avea această distribuţie doar în cazul în care masele de nivel sunt egale între ele.075 pentru cadre din beton armat (necontravântuite) sau cadre metalice cu contravântuiri excentrice.05 pentru celelalte tipuri de structuri. Perioada proprie de vibraţie fundamentală T1 poate fi determinată prin metode ale dinamicii structurilor (metoda Rayleigh sau un program de calcul). în metri. oferind astfel estimări ale valorilor minime ale perioadei fundamentale de vibraţie. Expresia (38) este una empirică şi are la bază măsurători efectuate pe clădiri din California în timpul cutremurelor trecute (Fardis et al.. H înălţimea clădirii.Fi = Fb unde zi . În general. măsurată de la nivelul fundaţiei sau de la extremitatea superioară a infrastructurii rigide Ct este un coeficient ale cărui valori sunt funcţie de tipul structurii. fiind astfel acoperitoare (perioade proprii de vibraţie mai mici corespund unor ordonate spectrale. zj mi zi ∑ mj z j (37) reprezintă înălţimea nivelului i. Astfel. pentru clădiri cu înălţimi de până la 40 m. De menţionat că distribuţia "invers triunghiulară" a forţelor laterale (proporţionale cu înălţimea) reprezintă în mod simplificat forma modului fundamental de vibraţie. respectiv j faţă de baza construcţiei considerată in model. perioada proprie de vibraţie determinată conform relaţiei empirice rezultă mai mică decât perioada proprie de vibraţie determinată printr-un calcul dinamic. respectiv forţe laterale mai mari). Aceste măsurători includ aportul componentelor nestructurale la răspunsul total. în secunde. 84 . Forţele laterale fiind proporţionale cu masa de la nivelul i. În Figura 98 sunt prezentate schematic forţele orizontale de nivel din metoda forţelor laterale.

Acest ultim fapt este posibil înlocuind determinarea variaţiei în timp a răspunsului (printr-un calcul dinamic direct) cu determinarea valorilor de vârf a răspunsului din spectre de răspuns de (pseudo-)acceleraţie. Decuplarea sistemului de ecuaţii este posibil datorită aplicării principiului suprapunerii răspunsurilor modale. şi fiind independente de forţele aplicate pe structură.3.3. pentru a efectua un calcul modal cu spectre de răspuns este necesară determinarea modurilor proprii de vibraţie şi a perioadelor proprii de vibraţie. T1 {φ}2 . T2 {φ}3 . {φ}n este Modurile proprii de vibraţie sunt proprietăţi dinamice ale structurii.2 Calcul modal cu spectre de răspuns Calculul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 19981:2004 şi este descrisă în paragraful 4. Modul propriu ed vibraţie fundamental corespunde celei mai mari perioade proprii de vibraţie Tn. T4 Figura 99.4. Deformata {φ}n unei structuri multietajate în modurile proprii de vibraţie 1-4. T3 {φ}4 . depinzând de rigiditatea structurii şi masele acesteia. În plus. rezolvarea unui sistem de N ecuaţii diferenţiale este înlocuită cu rezolvarea a N ecuaţii independente. deoarece proiectare unei structuri se face pe baza răspunsului de vârf şi nu pe baza variaţiei acestuia în timp. Cu alte cuvinte.3 al acestui standard. efortul de calcul este redus substanţial datorită determinării directe a valorilor de vârf al răspunsului seismic. Cunoscând modurile proprii de vibraţie şi masele structurii se pot calcula masele modale efective Mn*. iar deformata din modul propriu de vibraţie n. În Figura 99 sunt reprezentate modurile proprii de vibraţie ale unei structuri cu patru nivele şi grinzile infinit rigide. Metoda de calcul are la bază decuplarea sistemului de ecuaţii de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică.3. 85 . folosind relaţia următoare:  n  M =  ∑ m jφ jn   j =1  * n 2 ∑m φ j j =1 n 2 jn (40) {φ}1 . Astfel. Determinarea directă a valorilor de vârf a răspunsului are un avantaj practic important. Pentru o structură cu N grade de libertate dinamică se pot determina N moduri proprii de vibraţie. rezolvând problema de valori proprii: ([ k ] − ω [ m]){φ} = {0} 2 n n (39) unde ωn2 este pulsaţia proprie de vibraţie în modul propriu n (ω=2π/T). ceea ce uşurează substanţial problema.

y. z). se folosesc diverse aproximări prin care se estimează răspunsul de vârf total r pe baza răspunsurilor de vârf modale rn. Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ωn) şi modurile proprii de vibraţie {φ}n 3. Această metodă de combinare se numeşte suma valorilor absolute (ABS) şi oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie apropiate.Masa modală efectivă are o semnificaţie fizică foarte importantă. Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu se cunosc variaţiile în timp ale răspunsului din fiecare mod propriu de vibraţie rn(t). r este răspunsul de vârf total. Una dintre posibilităţi este considerarea că toate valorile de vârf ale răspunsurilor modale au loc la acelaşi timp şi au acelaşi semn algebric. Masa modală efectivă se calculează pentru fiecare direcţie principală a structurii (x.se calculează forţele statice echivalente {f}n .) 4. reprezentând aportul modului propriu de vibraţie n la răspunsul seismic total al structurii în termeni de forţă tăietoare de bază (reacţiunea totală la baza structurii). Se calculează răspunsul în fiecare mod propriu urmărind secvenţa de mai jos: . O altă metodă de combinare a răspunsurilor modale este radical din suma pătratelor (RSP): r= ∑r n =1 N 2 n (43) Această metodă de combinare a răspunsurilor modale oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie distincte (moduri proprii de vibraţie independente). Această ipoteză conduce la expresia: r = ∑ rn n =1 N (42) unde rn este valoarea de vârf a răspunsului din modul propriu n. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi.se calculează răspunsul rn din forţele {f}n. etc. În consecinţă. Se definesc proprietăţile structurii . ci doar valorile de vârf ale răspunsului rn=maxt|r(t)|. Calculul modal cu spectre de răspuns implică parcurgerea următoarelor etape (vezi Figura 100): 1. 86 .pentru perioada proprie Tn şi fracţiunea din amortizarea critică ξn se determină din spectrul de pseudo-acceleraţie ordonata spectrală Sa(Tn) .3.3. Suma maselor modale efective din cele N moduri proprii de vibraţie ale unei structuri este egală cu masa totală a structurii: ∑M n =1 N * n = mtot (41) Majoritatea programelor de calul structural determină modurile proprii de vibraţie. iar N este numărul modurilor proprii de vibraţie. În Figura 101 sunt prezentate contribuţiile modale şi valorile totale ale variaţiei în timp a forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele.2 din SR EN 1998-1:2004. la fel şi valoarea de vârf a răspunsului total Vb(t).matricele masei [m] şi rigidităţii [k] . Conform paragrafului 4.fracţiunea din amortizarea critică ξn 2. perioadele proprii de vibraţie şi masele modale efective ale unei structuri.3. deplasări. Se combină contribuţiile modale rn pentru a obţine răspunsul total r. Răspunsul de vârf al contribuţiilor modale Vbn(t) se înregistrează în general la momente diferite de timp.

etc.răspunsurile modale pentru două moduri proprii de vibraţie. Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ ωn) şi a modurilor proprii de vibraţie {φ}n {φ }1. Pentru fiecare mod propriu de vibraţie se determină: {f }1 {f }2 {f }3 Forţele statice echivalente {f}n Răspunsul rn din forţele {f}n. Schema de principiu a calculului modal cu spectre de răspuns.) r1 M A1 M A2 M A3 r2 r3 4.9Ti (44) 1. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi. Se definesc proprietăţile structurale .fracţiunea din amortizarea critică ξn [m] [k] ξ 2. Se calculează răspunsul total r combinând contribuţiile modale rn (de exemplu folosind metoda RSP) r M A=√M A12+M A22+M A32 Figura 100. T 3 Ordonatele spectrale Sa(Tn) din spectrul de pseudo-acceleraţie funcţie de perioadele proprii de vibraţie Tn Sa(T 2) Sa(T1) T3 T2 T1 T 3. deplasări. T1 Sa(T) Sa(T 3) {φ }2.matricele masei [m] şi rigidităţii [k] . 87 . j si i sunt considerate independente dacă perioadele proprii de vibraţie Tj şi Ti (cu Tj ≤ Ti) satisfac următoarea condiţie: T j ≤ 0. T 2 {φ }3.

iar cel de-al doilea termen include toţi factorii (i ≠ n). Coeficientul de corelare variază între 0 şi 1. ecuaţia (45) poate fi rescrisă sub forma: r= ∑ rn2 + ∑ ∑ ρin ri rn n =1 i =1 n =1 14 244 4 3 i≠n N N N (46) Primul termen de sub radical este identic cu metoda RSP. 88 . Expresia răspunsului de vârf în această metodă este: r= ∑ ∑ρ i =1 n =1 N N in i n rr (45) Fiecare termen de sub radicalul acestei relaţii reprezintă produsul dintre coeficientul de corelare ρin şi valorile de vârf ale răspunsurilor modale ri şi rn. aceasta fiind aplicabilă atât structurilor cu moduri proprii apropiate cât şi celor cu moduri proprii distincte. Contribuţiile modale şi valorile totale ale forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele. O metodă mai flexibilă de combinare a răspunsurilor modale este metoda de combinare pătratică completă (CPC). Astfel. (Chopra. reprezentând "corecţia" aplicată metodei RSP pentru modurile proprii care nu sunt distincte. 2001). având valoarea unitară pentru i = n: ρin = 1.Figura 101.

astfel încât metoda CPC se reduce la metoda RSP. Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn (Chopra. Metodele RSP şi CPC au la bază teoria vibraţiilor stocastice (aleatorii). De aceea. chiar şi atunci când se foloseşte un program de calcul structural. trebuie luate în calcul modurile proprii cu o contribuţie semnificativă la răspunsul seismic total.3. aceste metode de combinare a răspunsurilor modale.3. Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn este prezentată în Figura 102. factorul de corelare este apropiat de valoarea unitară. sau au fost considerate în calcul toate modurile proprii cu masă modală efectivă mai mare de 5% din masa totală. se pot obţine rezultate suficient de apropiate de cele "exacte" dacă se iau în calcul doar primele câteva moduri proprii de vibraţie ale unei structuri. Se poate observa că pentru moduri proprii distincte (cu valori ωi ≠ ωn) factorul de corelare scade rapid odată cu creşterea raportului dintre pulsaţii. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns nu este potrivită cutremurelor de tip puls sau celor care au o mişcare apropiată de cea armonică (Chopra. în general. Conform paragrafului 4. răspunsul total fiind mai mare decât cel determinat cu metoda RSP.1 din SR EN 1998-1:2004. În mod riguros. cât şi determinarea răspunsului seismic al structurilor folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns se potriveşte mişcărilor seismice cu o bandă largă de frecvenţe şi o durată lungă. Totuşi. În cazul în care structura are moduri proprii apropiate (ωi ≅ ωn).Figura 102. 2001). calculul modal cu spectre de răspuns implică luarea în consideraţie a tuturor modurilor proprii de vibraţie ale unei structuri. În cazul unor structuri mai complexe şi cu un număr mare de grade de libertate dinamică această abordare poate deveni excesiv de laborioasă şi consumatoare de timp. 89 . 2001).3. Această condiţie este îndeplinită dacă: suma maselor modale efective pentru modurile proprii considerate reprezintă cel puţin 90% din masa totală a structurii.

prima condiţie (suma maselor modale efective să fie mai mare decât 90% din masa totală a structurii) se verifică relativ uşor. valorile individuale ale eforturilor sunt corecte ca şi mărime. vezi Figura 103a) şi cea obţinută printr-un calcul modal cu spectre de răspuns (vezi Figura 103b). 90 .În cazul modelelor spaţiale. În general. rezultatele îşi "pierd" semnul. Aproximaţiile acestei metode de calcul constau în combinarea răspunsurilor modale şi combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice. Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate acţionează atât în sens pozitiv. la clădirile cu o contribuţie semnificativă a modurilor de torsiune). Se poate observa că rezultatele reprezintă înfăşurătoarea eforturilor din combinaţia de încărcări (48). în cazul în care condiţiile anterioare nu pot fi satisfăcute pentru un număr suficient de mare de moduri proprii de vibraţie (spre exemplu. obţinându-se diagrame de eforturi sau deformate ale structurii aparent în contradicţie cu legile fizice. trebuie reţinut faptul că metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este o metodă aproximativă şi are limitările ei. În Figura 103 este prezentată diagrama de moment încovoietor pe un cadru necontravântuit obţinut prin metoda forţelor laterale (un calcul static din forţe orizontale laterale. Tk perioada proprie de vibraţie a ultimului mod de vibraţie considerat k. luând acţiunea seismică cu semnul ±: ∑G j ≥1 k. cât şi a celui negativ al acţiunii seismice. dar toate au semn pozitiv. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 1998-1:2004. şi pentru a ţine cont de faptul că nu se cunoaşte semnul (pozitiv/negativ) al rezultatelor unui calcul modal cu spectre de răspuns. numărul minim r de moduri proprii ce trebuie incluse într-un calcul spaţial trebuie să satisfacă următoarele condiţii: k ≥3 n şi Tk ≤ 0. n numărul de niveluri deasupra terenului. cât şi cu cel negativ. servind ca metodă de referinţă în stabilirea numărului minim de moduri proprii de vibraţie ce trebuie luate în calcul. Cu titlu de excepţie. cât şi negativ. Se poate observa că diagrama de momente rezultată din calculul modal cu spectre de răspuns pare incorectă. Este responsabilitatea inginerului să interpreteze corect datele oferite de programul de calcul.20 s (47) unde: k numărul minim de moduri proprii care trebuie luate în calcul. corespunzătoare atât sensului pozitiv.iQk . datorită combinării răspunsurilor modale prin oricare din cele trei metode descrise mai sus. în combinaţia seismică de încărcări (32) trebuie adaptată. Totuşi. efectele acţiunii seismice rezultate dintrun calcul modal cu spectre de răspuns trebuie luate în calcul atât cu semnul pozitiv. Ea îmbină avantajul unui răspuns seismic al structurii suficient de apropiat de cel "real" cu eficienţa numerică.i i ≥1 (48) Această procedură este implementată în majoritatea programelor de calcul structural. Spre exemplificare. Astfel. condiţiile de mai sus se verifică pentru fiecare direcţie de calcul. Astfel. în Figura 104 este prezentată o diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. j + P ± AEd + ∑ψ 2. De fapt.

cu grinzi prinse rigid pe ambele direcţii. RSP 91 . Ca urmare. O altă limitare a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este faptul că aceasta oferă doar valorile de vârf ale răspunsului. cu dezavantajul că poate fi uneori neeconomică. valorile de vârf ale momentelor încovoietoare după cele două axe nu vor avea loc în acelaşi moment de timp. un stâlp dintr-un cadru necontravântuit spaţial. Totuşi. cu valorile instantanee ale eforturilor. va fi solicitat la încovoiere biaxială (My.(a) (b) Figura 103.Ed) cu efort axial (NEd). cu care se face verificarea de rezistenţă şi stabilitate a stâlpului. Acest lucru nu este posibil însă atunci când se foloseşte metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Calculul modal cu spectre de răspuns oferă valorile de vârf ale acestor eforturi. Ca urmare. Spre exemplu. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagrame de moment încovoietor din acţiunea seismică: alura obţinută prin metoda forţelor laterale (a) şi cea obţinută prin metoda de calcul modal cu spectre de răspuns (b). în realitate. Pentru a obţine rezultate cât mai corecte folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este necesar să se determine direct răspunsurile modale pentru fiecare mărime de răspuns de interes. Ar fi mai corect să se verifice rezistenţa şi stabilitatea elementului structural la fiecare moment de timp. verificarea elementelor structurale pe baza metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este acoperitoare. Figura 104. nu şi variaţia lor în timp. efectele acţiunii seismice obţinute prin această metodă de calcul nu sunt corelate între ele. după care acestea să se combine folosind una dintre procedurile ABS.Ed şi Mz.

etc. Metoda de calcul dinamic liniar nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004. Spre exemplu. deci neconcludentă pentru răspunsul plastic al unei structuri. Un calcul dinamic liniar oferă variaţia în timp a mărimilor de răspuns (eforturi. Nu este corect ca unele mărimi de răspuns să fie determinate pe baza răspunsului total (Wilson. 4. proporţionale cu înălţimea şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor. Pentru determinarea răspunsului elastic al acestor structuri se poate folosi metoda forţelor laterale. În cazul în care structura are un răspuns elastic.4 Calcul static neliniar Metoda de calcul static neliniar (cunoscută şi sub numele de "push-over") a fost dezvoltată în încercarea de a găsi o metodă de calcul mai simplă decât calculul dinamic neliniar. la fel ca în metoda forţelor laterale. răspunsul seismic este guvernat de modul fundamental de vibraţie. în schimb cele seismice variază. RSP sau CPC. fiind constrâns să determine deplasările relative de nivel pe baza deplasărilor totale ale structurii. dar care să reflecte totuşi comportarea plastică a elementelor structurale în timpul acţiunii seismice. Metoda de calcul static neliniar este practic o extindere a metodei forţelor laterale.). deplasări. Pentru verificarea unei structuri la starea limită de serviciu în combinaţia seismică de încărcări este necesar calculul deplasărilor laterale relative de nivel. O aplicare corectă a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns presupune calculul deplasărilor relative de nivel în fiecare mod propriu de vibraţie şi combinarea ulterioară a acestora prin una dintre procedurile ABS. Unele programe de calcul structural nu oferă această posibilitate. Metoda de calcul dinamic liniar necesită o putere de calcul mai mare decât metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi implică prelucrarea unui volum mult mai mare de informaţii. care (2) nu variază pe durata acţiunii seismice. Într-un calcul static neliniar acţiunea seismică este modelată printr-o distribuţie de forţe laterale aplicate maselor structurii. 92 . la intervale stabilite (de obicei aceleaşi ca şi intervalul de digitizare al accelerogramei).sau CPC. reprezentativ pentru comportarea monotonă a elementului (vezi Figura 105). iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). Pentru multe structuri. Asupra unei structuri solicitate seismic acţionează două tipuri de încărcări: cele gravitaţionale (verticale) şi cele seismice (laterale).3 Calcul dinamic liniar Metoda de calcul dinamic liniar foloseşte un model elastic al structurii (o relaţie liniară între forţă şi deplasare). 2002). modelul structurii este unul plastic. această metodă de calcul reflectă cel mai fidel răspunsul real al structurii.3. prin adoptarea unui model plastic al structurii. iar încărcările sunt aplicate static şi monoton. caz în care acţiunea seismică este modelată prin intermediul unor forţe laterale statice. fiind aplicabilă structurilor complexe. Calculul static neliniar are la bază două ipoteze: (1) răspunsul dinamic al structurii este guvernat de un singur mod propriu de vibraţie. deoarece toate deplasările sunt valori pozitive. Încărcările gravitaţionale sunt constante pe durata acţiunii seismice. Dezavantajul acestei metode de calcul constă în faptul că este o metodă de calcul elastic. deformata unei structuri obţinute printr-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este foarte semnificativă. 4. În această metodă de calcul.3.

3. atunci când se foloseşte un calcul static neliniar. deci se modifică şi modul fundamental de vibraţie şi. Pentru a compensa incapacitatea calculului static neliniar clasic de a ţine cont de acest fenomen. Deoarece aplicarea forţelor laterale se face în control de deplasare.4. O ilustrare a variaţiei distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii se poate urmări în Figura 108. Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul static neliniar. În ce-a de-a doua etapă se aplică încărcările laterale (F). Conform paragrafului 4. care cresc progresiv. care rămân constante în continuare. când are loc o scădere a rigidităţii laterale a structurii. nu contează mărimea acestor forţe.F d Figura 105. SR EN 1998-1:2004 impune utilizarea a două distribuţii de forţe laterale: "modală" (mai potrivită în domeniul elastic) şi "uniformă" (mai potrivită în domeniul de 93 . se formează tot mai multe articulaţii plastice.2 din SR EN 1998-1:2004. bazată pe forţe laterale proporţionale cu masele. Această curbă creşte liniar până la formarea primei articulaţii plastice (punctul 2).2. rigiditatea structurii se modifică. Odată cu creşterea forţelor laterale. vezi Figura 107a. în consecinţă. Reprezentarea grafică a relaţiei dintre valoarea forţelor laterale (sau forţa tăietoare de bază) şi a deplasării de control (deplasarea laterală la vârful structurii) reprezintă curba de capacitate a structurii (vezi Figura 106). Această distribuţie corespunde forţelor laterale determinate la fel ca în metoda forţelor laterale conform relaţiilor (36) sau (37). Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar este prezentat în Figura 106. Pe măsura formării articulaţiilor plastice. vezi Figura 107b. Aplicarea forţelor laterale într-o analiză statică neliniară se efectuează în control de deplasare. o distribuţie "modală". şi distribuţia de forţe laterale.3. în control de forţă. Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar. G G G G d F 4 3 F F F 2 1 1 2 3 4 d Figura 106. indiferent de înălţime (acceleraţie de răspuns uniformă). în care forţele laterale sunt proporţionale cu masele şi deplasările din modul fundamental de vibraţie. În prima etapă se aplică încărcările gravitaţionale (G). structura trebuie analizată pentru două distribuţii de forţe laterale: o distribuţie "uniformă". prin impunerea unor deplasări laterale care cresc progresiv sub efectul forţelor laterale. până la formarea mecanismului plastic. ci doar distribuţia (alura) lor.

deformaţii plastice semnificative). 94 . în anexa B a SR EN 1998-1:2004 este descrisă o metodă de calcul a deplasării ţintă.2. iar performanţa structurii evaluată pe baza cerinţelor şi capacităţilor de deformaţii plastice în elementele structurale. În plus. Modificarea distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii (Pinho. vezi Figura 109a. F m F m (a) (b) Figura 107. Calculul static neliniar reflectă comportarea unei structuri în domeniul plastic sub acţiunea încărcării seismice.3. Totuşi.4.1 din SR EN 1998-1:2004.3. Odată determinată deplasarea ţintă. Verificarea structurii trebuie să se bazeze pe efectele cele mai defavorabile produse de cele două distribuţii de forţe laterale. 2007a). vezi Figura 109b. adică a deplasării indusă în structură de un anumit nivel al acţiunii seismice. metoda de calcul static neliniar poate fi folosită pentru: calculul valorilor factorului αu/α1 (redundanţa structurii). Figura 108. forţele laterale trebuie aplicate în ambele sensuri (pozitiv şi negativ). reprezentând "capacitatea" structurii. proiectarea structurilor noi sau evaluarea celor existente. ca alternativă de proiectare bazată pe un calcul elastic şi a factorul de comportare q. Acest calcul în sine nu reprezintă un nivel anume al acţiunii seismice şi nu poate fi folosit ca atare pentru proiectarea structurii. structura poate fi analizată printr-un calcul static neliniar pentru această deplasare. folosit pentru estimarea factorului de comportare q. definit printr-un spectru de răspuns elastic. verificarea mecanismului plastic al structurii. dacă structura nu este perfect simetrică. Conform paragrafului 4. Distribuţia uniformă (a) şi modală (b) a forţelor laterale pentru calculul static neliniar.

95 . Metoda de determinare a deplasării ţintă şi de evaluare a performanţei structurii descrisă în anexa B din SR EN 1998-1:2004 a fost dezvoltată de Fajfar (2000) care a denumit-o metoda N2. . structura cu mai multe grade de libertate dinamică se transformă într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică. Practic.spectrul de răspuns elastic de (pseudo-) acceleraţie. 2b. 2a. se determină cerinţa de deplasare a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. Se stabilesc datele iniţiale: . Se determină distribuţia de forţe laterale Fi = mi ⋅ φi .redundanţa structurii (a) şi mecanismul plastic (b) obţinute printrun calcul static neliniar. după care printr-o transformare inversă se revine la sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică şi cerinţa de deplasare a acestuia. 2000): 1. normalizat la deplasarea de la vârful structurii dn. Folosind spectre de răspuns inelastic. 2c.structura.F α u⋅F α1⋅F αu/α1 d (a) (b) Figura 109. Această metodă combină un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică (structura analizată) cu un calcul spectral al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. Determinarea deplasării ţintă şi evaluarea performanţei unei structuri prin metoda N2 implică parcurgerea următoarelor etape (adaptat după SR EN 1998-1:2004 şi Fajfar. Factorul αu/α1 . Se alege forma deformată (modul propriu de vibraţie) {φ}. Se determină curba de capacitate Fb-dn printr-un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică.

Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*<TC . 5a. cu forţa de curgere F*y şi deplasarea de curgere d*y. Se determină o relaţie forţădeplasare echivalentă biliniară.Dacă F*y/m*≥Se(T*) răspunsul este elastic şi d*t<d*et . Se transformă sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică prin intermediul m* factorului Γ = ∑ miφi2 F* = Fb Γ d* = dn Γ 4. Se determină masa sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică m*=∑mi⋅φi 3b.Dacă F*y/m*<Se(T*) răspunsul este neliniar şi d*  T  * d t* = et 1 + ( qu − 1) C  ≥ d et * qu  T  unde Se (T * ) ⋅ m* qu Fy* T * = 2π * m* ⋅ d y Fy* T*  * d et = Se (T * )    2π  96 . Se calculează perioada proprie de vibraţie T* a sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică 5b. Se calculează deplasarea elastică a sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică d*et 6a.3a.

4. Din această cauză SR EN 19981:2004 impune utilizarea a minim 3 accelerograme (vezi paragraful 3. calculul static neliniar este aplicabil doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie. Dacă se foloseşte un număr mai mare de accelerograme (minim 7). calculul static neliniar are avantajul că este mai simplu de realizat decât un calcul dinamic neliniar. 97 . În cazul unui calcul dinamic neliniar acţiunea seismică este reprezentată direct de accelerograme.3. Se calculează deplasarea ţintă a sistemului cu mai multe grade d libertate dinamică 8. caracterizarea răspunsului structural pe baza unei singure accelerograme este irelevantă.6b.3. Modelul de calcul al elementului structural trebuie să reflecte comportarea inelastică la cicluri repetate a elementului structural (vezi Figura 110). Elementele structurii sunt astfel formulate ca să reflecte posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice. iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24).2.2). 9.3. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*≥TC * d t* = d et 7. Datorită naturii probabilistice a acţiunii seismice. oferind totodată informaţii valoroase asupra răspunsului plastic al structurii sub efectul acţiunii seismice. Se evaluează performanţa seismică a structurii comparând cerinţele de deformaţii plastice cu capacitatea * d t = Γd et θ ≤ θcap Este important să se reţină că metoda de calcul static liniar are limitări importante.3 din SR EN 1998-1:2004).5 Calcul dinamic neliniar Metoda de calcul dinamic neliniar foloseşte un model inelastic al structurii.1. Totuşi. Se efectuează un calcul static neliniar impunând deplasarea de control dt şi se determină cerinţele de deformaţii plastice locale θ în elemente şi îmbinări şi alte mărimi de interes. Deoarece acest număr este unul mic din punct de vedere statistic. 4. în acest caz se ia în calcul valoarea cea mai defavorabilă a răspunsului structurii. răspunsul structurii poate fi evaluat pe baza valorilor medii ale răspunsului (vezi paragraful 4. Ipoteza potrivit căreia distribuţia forţelor laterale rămâne constantă cu creşterea deformaţiilor plastice ale structurii reprezintă o aproximare. Astfel.3.

98 . de îmbinări şi flambajul elementelor. O astfel de procedură implică aplicarea încărcărilor în incremente de timp predefinite. metoda acceleraţiei constante. 2002). etc. pentru a reflecta modificarea rigidităţii structurii datorită comportării neliniare. Metodele implicite încearcă să verifice ecuaţia diferenţială la timpul t după ce a fost găsită soluţia în pasul t-∆t. simplupas şi stabile necondiţionat pentru calculul dinamic neliniar practic al structurilor. Există mai multe metode numerice care pot fi folosite pentru integrarea directă a ecuaţiei de mişcare (24). obţinerea unei soluţii stabile implică adoptarea unui pas de timp foarte mic (Wilson. 2002). 3∆t. se adoptă în general proceduri incremental-iterative (Pinho. 2002). Într-un calcul dinamic neliniar sunt inevitabil prezente discontinuităţi ale acceleraţiei. Metodele explicite nu implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul dinamic neliniar. Criteriul de convergenţă bazat pe forţă/moment este recomandat dacă criteriul de convergenţă bazat pe deplasare nu este suficient pentru echilibrarea eforturilor din elementele structurale. Printre metodele de integrare directă folosite în calculul dinamic neliniar pot fi amintite următoarele: metoda Newmark. cunoscând condiţiile iniţiale la timpul t=0 (Wilson. 2007b). matricea de rigiditate a structurii se actualizează.F d Figura 110. Datorită neliniarităţii problemei. În esenţă. toate metodele explicite sunt stabile condiţionat în raport cu dimensiunea pasului de integrare. Criteriul de convergenţă bazat pe deplasare/rotire oferă un control local direct al preciziei obţinut de soluţia problemei. Se pot folosi mai multe criterii de convergenţă. echilibrul dinamic fiind soluţionat printr-o schemă iterativă. După fiecare pas de incrementare. Majoritatea metodelor folosesc intervale de timp egale: ∆t. în schimb stabilitatea maximă a procedurii de calcul se obţine dacă se adoptă un singur criteriu d convergenţă. 2007b). Metodele implicite pot fi stabile condiţionat sau necondiţionat. 2∆t. metoda Hilber. care conţin elemente foarte rigide. … N∆t şi pot fi încadrate în două categorii mari: metode explicite şi metode implicite. Această situaţie conduce către alegerea metodelor de integrare implicite. Hughes şi Taylor a factorului α. de obicei fiind suficient pentru o precizie globală. dar prezintă avantajul că permit folosirea unor paşi de timp mai mari (Wilson. De aceea. Obiectivul acestor metode de calcul este satisfacerea echilibrului dinamic la intervale discrete de timp. forţă/moment sau energie (Pinho. cum ar fi cele bazate pe deplasare/rotire. Precizia maximă se poate obţine dacă se combină criteriile de convergenţă de deplasare şi forţă. care se aplică până la atingerea convergenţei sau a limitei impuse asupra numărului de iteraţii. metoda Wilson a factorului θ. Aceste metode implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. aceste metode folosesc ecuaţia diferenţială la timpul t pentru a prezice o soluţie la timpul t+∆t. Pentru majoritatea structurilor reale. datorate neliniarităţilor date de comportarea histeretică a materialelor.

cât şi la cea în elevaţie. mărind pasul de integrare atunci când soluţia converge cu uşurinţă şi micşorându-l atunci când convergenţa se atinge mai greu. Avantajul principal al acestei metode de calcul constă în faptul că modelul structural reflectă posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice în structură. Un calcul dinamic neliniar reprezintă teoretic modelul cel mai "exact" al răspunsului seismic al unei structuri. metodele de calcul elastic în acest caz sunt mai puţin concludente. clasificarea funcţie de regularitatea în elevaţie poate fi diferită pe fiecare dintre direcţiile principale ale structurii. 4. metoda de calcul structural.005 – 0. Regularitatea în plan este o caracteristică unică a unii structuri. această metodă de calcul nu se foloseşte în mod curent în proiectare. calculul dinamic neliniar este util în evaluarea performanţei seismice a unor construcţii noi de importanţă ridicată..2. ceea ce nu este posibil printr-un calcul elastic (liniar). care poate fi cea cu forţe laterale sau metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Cu toate acestea. care poate fi plan sau spaţial. Aceste structuri nu respectă cerinţele de conformare seismică şi detaliile constructive din normele seismice moderne care să le asigure un răspuns ductil. Dezavantajul principal al calcului dinamic neliniar constă în faptul că acesta este foarte laborios. verificarea elementelor disipative se realizează direct prin comparaţia cerinţei de deformaţie plastică cu capacitatea. 2005). De aceea. rezultă unităţi dinamice independente.02 sec. care trebuie să rămână în domeniul elastic în timpul acţiunii seismice. care trebuie redusă în cazul structurilor neregulate pe verticală. 99 . SR EN 1998-1:2004 precizează o serie de criterii principiale ce trebui respectate pentru a putea considera o structură ca fiind regulată (vezi paragraful 4. sau care au o formă foarte complexă. Un alt domeniu de aplicare a calcului dinamic neliniar este cel al evaluării performanţei seismice a clădirilor existente neconformate seismic. Clasificarea funcţie de regularitatea structurilor are implicaţii asupra următoarelor aspecte ale calculului la acţiunea seismică: modelul structural. din considerente de uniformitate seismică sau al reducerii efectelor variaţiilor de temperatură. Pot fi folosiţi algoritmi care ajustează automat dimensiunea pasului de integrare între nişte limite prestabilite. În cazul unui calcul dinamic neliniar. Cu alte cuvine. necesitând programe de calcul mai sofisticate. De aceea. valoarea factorului de comportare q. În acest caz. calculul dinamic neliniar oferind direct eforturile care se pot dezvolta în aceste elemente la formarea mecanismului plastic în structură. În cazul clădirilor separate prin rosturi. modelarea comportării plastice a elementelor structurale şi prelucrarea unui volum mare de rezultate. se verifică direct ductilitatea elementului. se verifică în termeni de eforturi (rezistenţă şi stabilitate). după ce acestea au fost dimensionate folosind metode uzuale de calcul. stabilirea exactă a "gradului de regularitate" a unei structuri este deosebit de complexă datorită multitudinii factorilor şi caracteristicilor structurale care trebuie late în consideraţie (Fardis et.4 Regularitatea structurală şi implicaţiile asupra calculului structural Observaţii ale avariilor suferite de structuri în cutremurele produse în trecut demonstrează că structurile regulate au un răspuns seismic mult mai favorabil decât structurile neregulate. Recunoscând această dificultate.3 din SR EN 1998-1:2004). clasificarea din punct de vedere al regularităţii se face pentru fiecare unitate în parte. Aceste criterii se referă atât la regularitatea în plan. În schimb. al.De regulă dimensiunea pasului de timp de integrare este aleasă în intervalul 0. Se poate verifica tipul de mecanism plastic al structurii (parţial sau global) şi măsura în care sunt preîntâmpinate deformaţiile plastice în elementele nedisipative ale structurii. În schimb. Elementele nedisipative.

În schimb. O structură regulată în plan trebuie să aibă o distribuţie simetrică în plan a rigidităţii şi maselor în raport cu două axe ortogonale. descurajează folosirea unor configuraţii neregulate. Pentru a permite o distribuţie a forţelor seismice la sistemele de preluare a forţelor laterale. Configuraţia în plan trebuie să fie compactă.05Α. apropiată de o formă poligonală convexă. linia poligonala convexa în care se încadreaza planseul Aria retragerii A1 Aria retragerii A2 Aria planseului.Urmând această abordare.4. rigiditatea în plan a planşeelor trebuie să fie suficient de mare pentru a permite modelarea acestora ca şi diafragme rigide. A3≤0. SR EN 1998-1:2004 nu interzice proiectarea structurilor neregulate. A2≤0.3. acestea trebuie să fie cât mai reduse (la fiecare retragere aria dintre conturul exterior al planşeului şi linia poligonală convexă în care se încadrează planşeul nu depăşeşte 5 % din aria planşeului. Condiţia impusă retragerilor în plan ale planşeului pentru a clasifica structura regulată în plan. Atunci când există retrageri în plan. măsurate pe direcţiile ortogonale de referinţă (vezi Figura 112). unde Lmax şi Lmin sunt dimensiunile în plan ale clădirii respectiv cea mai mare şi cea mai mică.05Α Aria retragerii A4 Figura 111. vezi Figura 111) şi nu afecteze rigiditatea planşeului în planul său. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin nu trebuie să fie mai mare de 4. Condiţia impusă zvelteţii clădirii plan pentru a clasifica structura regulată. mai este necesar ca la fiecare nivel şi pe fiecare direcţie de calcul x şi y. 4.2.05Α.05Α si A4≤0. excentricitatea e0 şi raza de torsiune r să fie în conformitate cu cele două condiţii de mai jos: 100 . Figura 112.1 Criterii de regularitate în plan Condiţiile de regularitate în plan sunt descrise în paragraful 4. A Aria retragerii A3 Cerinta de regularitate în plan: A1≤0. Pentru a clasifica o structură regulată în plan conform SR EN 1998-1:2004.2 din SR EN 1998-1:2004. impunând metode de calcul mai sofisticate şi făcându-le mai puţin economice (prin impunerea unor factori de comportare reduşi).

Dispunerea în plan favorabilă (a) şi nefavorabilă (b) a sistemelor de preluare a forţelor laterale. care este considerat necontrolabil şi potenţial forte periculos (Fardis et al. centrul de rigiditate laterală nu poate fi determinat în mod unic. Se menţionează faptul că dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale sunt distribuite uniform în plan. Raza de torsiune r este definită ca rădăcina pătrată a raportului dintre rigiditatea la torsiune globală faţă de centrul de rigiditate laterală şi rigiditatea laterală globală.. condiţia (50) s-ar putea să nu fie îndeplinită şi trebuie verificată explicit (Fardis et al. pentru structurile regulate în plan primele două moduri proprii de vibraţie reprezintă moduri de translaţie pe cele două direcţii principale orizontale ale structurii (x şi y). Centrul de rigiditate laterală este punctul în plan care satisface următoarea condiţie: orice set de forţe laterale aplicate nivelelor clădirii în acel punct produc doar translaţii ale etajelor.. relaţia (50) poate fi considerată satisfăcută (Fardis et al.30 rx şi e0y ≤ 0. măsurată în direcţie normală pe direcţia de calcul (vezi Figura 124). dacă modul de torsiune are perioada proprie de vibraţie mai mică decât modurile de translaţie. De regulă. O definiţie simplificată. pentru clasificarea regularităţii structurale în plan şi pentru calculul aproximativ al efectelor la torsiune este posibilă dacă sunt satisfăcute următoarele două condiţii: 101 . La clădirile cu un singur nivel centrul de rigiditate este definit ca centrul de rigiditate laterală a componentelor principale la seism. sau sunt amplasate pe perimetrul clădirii (vezi Figura 113a). Astfel. În cazul în care se adoptă un model spaţial ala structurii şi se determină modurile proprii de vibraţie. 2005). pe o direcţie. 1995). Condiţia din relaţia (50) asigură faptul că modul propriu de vibraţie fundamental nu este unul de torsiune după axa verticală z şi previne o cuplare puternică a răspunsului de translaţie şi a celui de torsiune. 1995). sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale Figura 113.. fără nicio torsiune în jurul axei verticale. relaţia (50) este verificată implicit.e0x ≤ 0. poziţia acestui depinzând de distribuţia forţelor laterale folosite. Centrul de rigiditate poate fi determinat în mod unic doar la clădirile cu un singur nivel. În schimb.30 ry rx ≥ ls şi ry ≥ ls (49) (50) unde: e0x. ls raza de giraţie a maselor planşeului în plan (rădăcina pătrată a raportului dintre (a) momentul de inerţie polar al maselor în plan faţă de centrul maselor planşeului şi (b) masa nivelului). luând în considerare toate componentele principale la seism pe această direcţie. e0y distanţa dintre centrul de rigiditate şi centrul maselor. dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cum ar fi cadrele contravântuite sau pereţii structurali) sunt concentrate într-un nucleu concentrat aproape de centrul planului (vezi Figura 113b). rx. La clădirile multietajate. aceste rezultate pot fi folosite pentru a demonstra îndeplinirea condiţiei (50). ry raza de torsiune egală cu rădăcina pătrată a raportului între rigiditatea structurii la torsiune şi rigiditatea laterală pe direcţia de calcul.

respectiv y.2. În cazul altor sisteme structurale. Deformatele sistemelor individuale din încărcări laterale nu sunt foarte diferite. In general această condiţie nu este satisfăcută la sistemele duale.. relaţiile (51) şi (52) pot fi adaptate înlocuind temenii EIx şi EIy cu rigidităţile Kx şi Ky sistemelor de preluare a încărcărilor verticale pe direcţia x. respectiv y. Atunci când există retrageri. acestea trebuie să se încadreze în limitele exemplificate în Figura 114. poziţia centrelor de rigiditate şi raza de torsiune a tuturor etajelor se poate calcula ca fiind centrul momentelor de inerţie al secţiunilor transversale ale elementelor verticale. cum ar fi nucleele. Această condiţie poate fi considerată satisfăcătoare în cazul sistemelor în cadre sau cu pereţi structurali. pereţii structurali. conform următoarelor relaţii (Fardis et al. Masa şi rigiditatea laterală a structurii trebuie să fie constante sau să se reducă gradual cu înălţimea. 102 .2 Criterii de regularitate în elevaţie Pentru ca o structură să fie considerată regulată în elevaţie. 4. 1995): xcs = ∑ ( x ⋅ EI ) ∑ ( EI ) y y ycs = ∑ ( y ⋅ EI ) ∑ ( EI ) x x (51) rx = ∑(x 2 ∑ ( EI ) y ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ry = ∑(x 2 ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ∑ ( EI ) x (52) unde EIx şi EIy sunt rigidităţile la încovoiere ale elementelor verticale într-un plan vertical paralel cu axa x.2 din SR EN 1998-1:2004): Sistemele de preluare a forţelor laterale trebuie să se dezvolte fără întreruperi de la fundaţii până la ultimul nivel al structurii. La clădirile în cadre raportul dintre rezistenţa efectivă a etajului şi rezistenţa necesară din calcul să nu varieze disproporţionat între etajele adiacente.3. de exemplu cadre contravântuite.Toate sistemele de preluare a încărcărilor laterale. La cadre şi la pereţi zvelţi cu deformaţii de încovoiere predominante. sau cadrele trebuie să fie continue de la fundaţie până la vârful clădirii. ea trebuie să respecte următoarele condiţii (paragraful 4.4.

sistemele structurale de preluare a forţelor laterale dispuse pe direcţia considerată a forţelor seismice se încarcă în mod neuniform. aceste structuri pot fi analizate folosind metoda forţelor laterale.L1 − L2 ≤ 0. care poate fi unul plan (2D) în cazul structurilor regulate în plan. În consecinţă. În acest caz forţele seismice care acţionează pe o anumită direcţie sunt preluate doar de sistemele de rezistenţă dispuse pe aceeaşi direcţie. Criterii de regularitate pentru structuri cu retrageri pe înălţime (SR EN 19981:2004).0 sec). În concluzie. soluţia cea mai simplă de determinare a răspunsului structural o constituie utilizarea unui model spaţial al structurii. Structurile care nu sunt regulate în elevaţie au o contribuţie semnificativă a modurilor proprii de vibraţie superioare la răspunsul total. adică efecte de torsiune reduse.5 (retrageri la o înălţime sub 0. în consecinţă.15H) L L − L2 ≤ 0.4. În consecinţă. În acest caz.3 L L1 − L2 ≤ 0. 4. este dificilă determinarea aportului diverselor sisteme de rezistenţă la preluarea acţiunii seismice dacă se folosesc modele plane. În plus. care poate fi metoda forţelor laterale dacă 103 .3 Alegerea metodei de calcul structural Regularitatea în plan a structurii implică o excentricitate mică între centrul de masă (CM) şi cel de rigiditate (CR). componenta acţiunii seismice care acţionează după o anumită direcţie va solicita şi sistemele de rezistenţă dispuse perpendicular pe aceasta (vezi Figura 82b). În aceste condiţii. acestea trebuie analizate folosind un calcul modal cu spectre de răspuns. care se încarcă în mod egal (vezi Figura 82a).1 L1 Figura 114. regularitatea în elevaţie afectează metoda de calcul. şi trebuie să fie unul spaţial (3D) pentru structurile neregulate în plan.15H) L L3 + L1 ≤ 0. În concluzie. adică folosirea unui model plan. răspund preponderent în modul fundamental de vibraţie. Structurile care sunt regulate în elevaţie şi care nu sunt foarte flexibile (perioada proprie de vibraţie T1 trebuie să fie mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2. Aceasta permite analiza fiecărui sistem de preluare a forţelor laterale în parte. regularitatea în plan afectează modelul structural.2 L1 L3 + L1 ≤ 0.2 (retrageri la o înălţime peste 0. Structurile care nu sunt regulate în plan implică efecte de torsiune importante şi.

Se atrage atenţie asupra faptului că regularitatea în plan şi elevaţie nu impun în mod absolut modelul structurii sau metoda de calcul. cum ar fi modele mai simple (plane) şi/sau metode de calcul mai simple (metoda forţelor laterale).2. materialul din care este realizată aceasta şi clasa de ductilitate.2. Planul unei structuri cu o dispunere simetrică a sistemelor de preluare a forţelor laterale (a) şi cu o dispunere nesimetrică a acestora (b). În Tabelul 4 este prezentată sintetic relaţia dintre regularitatea structurii (în plan şi în elevaţie) şi simplificările admise în calculul structural. 2. Astfel.8q) Nu Da Spaţial Forţe laterale * Valoarea de referinţă Nu Nu Spaţial Modal Valoare redusă (0.3. Acest fapt implică necesitatea folosirii un factor de comportare q redus faţă de valoarea de referinţă. Structurile care nu sunt regulate pe verticală sunt susceptibile de concentrări ale deformaţiilor plastice în anumite părţi ale structurii (o distribuţie neuniformă a cerinţei de ductilitate).8.3. Funcţie de regularitatea în plan şi în elevaţie proiectantul poate recurge la numite simplificări. Factor de comportare (q) Regularitate Simplificare de calcul permisă Calcul elastic liniar În plan În elevaţie Model pentru calcul elastic liniar Da Da Plan Forţe laterale * Valoarea de referinţă Da Nu Plan Modal Valoare redusă (0. ceea ce este echivalent cu o ductilitate redusă pe ansamblul structurii. conform paragrafului 4. precum şi redundanţa şi suprarezistenţa structurii.8q) *Numai dacă structura perioada proprie de vibraţie T1 < min(4TC. Valoarea de referinţă a acestui factor este precizată în SR EN 1998-1:2004 funcţie de tipul structurii.0 sec) Factorul de comportare q reflectă capacitatea de deformare în domeniul plastic.1(7) din SR EN 1998-1:2004. Conform paragrafului 4. Ca urmare SR EN 1998-1:2004 face referinţă doar la aceste două metode de calcul atunci când discută implicaţiile 104 . şi trebuie să fie metoda de calcul modal cu spectre de răspuns dacă structura este neregulată în elevaţie. 2x 2x D2y Fx CR=CM Fx CM CR Y e0y D1y D1x D1x X (a) (b) Figura 115. Metodele de calcul la acţiunea seismică folosite uzual în proiectare sunt (a) metoda forţelor laterale şi (b) metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.1 din SR EN 1998-1:2004. Consecinţa regularităţii structurale asupra proiectării structurii (SR EN 19981:2004). precum şi necesitatea reducerii factorului de comportare q. Tabelul 4. orice structură poate fi analizată folosind un model spaţial şi un calcul modal cu spectre de răspuns.structura este regulată în elevaţie. pentru clădirile neregulate în elevaţie valorile factorului de comportare se obţin multiplicând valoarea de referinţă cu 0.

pereţi structurali (c). trei travei pe direcţia y şi trei nivele (un regim de înălţime P+2). pentru calculul structurilor la acţiunea seismică. Cu excepţia cadrelor necontravântuite cu noduri rigide. Cu toate acestea. legate prin diafragme orizontale. prevederile normative pot fi extinse cu uşurinţă şi asupra celorlalte metode de calcul.1 Generalităţi În general. Planşeele de beton armat (care 105 . Astfel. De aceea. la fel ca şi metoda forţelor laterale. Sisteme tipice de preluare a forţelor laterale sunt structurile în cadre necontravântuite (cu noduri rigide). În Figura 117 este exemplificată alcătuirea unei structuri metalice cu două deschideri pe direcţia x. sistemele de preluare a forţelor gravitaţionale sunt în general mai economice decât cele de preluare doar a forţelor laterale. cadrele contravântuite (centric sau excentric) şi pereţii structurali (vezi Figura 116a-c). cadre contravântuite centric (b). sistem combinat de preluare a forţelor laterale şi gravitaţionale (e). (2) amortizării şi (3) a proprietăţilor mecanice ale structurii (vezi Figura 78).regularităţii în plan şi în elevaţie asupra modelului structural şi a metodei de calcul. celelalte sisteme de preluare a forţelor laterale impun restricţii de ordin arhitectural. Sisteme de preluare a forţelor laterale: cadre necontravântuite cu noduri rigide (a). cum ar calculul dinamic liniar sau neliniar. cât şi unul de preluare a forţelor laterale (vezi Figura 116d). fiind compus din cadre necontravântuite cu noduri rigide pe direcţia x şi cade contravântuite centric pe direcţia y. Funcţie de metoda de calcul structural unele dintre acestea pot necesita o modelare mai simplă sau mai complexă. Sistemul de preluare a încărcărilor laterale este dispus pe perimetrul clădirii (pentru asigurarea unei bune rezistenţe şi rigidităţi la torsiune).5 Modelarea structurii 4. calculul static neliniar are la bază ipoteză că răspunsul structurii este guvernat de modul fundamental de vibraţie. De aceea. existând în consecinţă limitări în ceea ce priveşte dispunerea acestora în structură. calcul static neliniar poate fi folosit doar pentru structuri care sunt regulate pe verticală şi au perioada proprie de vibraţie T1 mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2. În plus.5. Încărcările gravitaţionale sunt preluate de grinzile secundare articulate şi de cadrele interioare. 4. structura poate fi considerată ca fiind alcătuită din sisteme de preluare a forţelor gravitaţionale şi sisteme de preluare a forţelor laterale. În general. Structurile neregulate în elevaţie trebuie analizate prin metode mai sofisticate. sistem de preluare a fortelor gravitationale sistem de preluare a fortelor laterale (a) (b) (c) (d) Figura 116.0 sec. o structură tipică va conţine atât un sistem de preluare a forţelor gravitaţionale. modelul structurii trebuie să fie capabil să reprezinte într-un mod adecvat distribuţia în structură a (1) maselor. conectate la nivelul planşeelor.

sau a celor din beton armat cu goluri de dimensiuni mari).2 Modelarea maselor Modelarea corectă a masei structurii este extrem de importantă în calculul la acţiunea seismică. aceasta din urmă fiind forţa produsă de acceleraţia gravitaţională de pe Terra ce acţionează asupra unei mase. Un cadru plan cu masa distribuită (a). masele pot fi considerate concentrate în nodurile structurii. În general. Sisteme de preluare a încărcărilor laterale şi gravitaţionale: exemplu. masele obţinute în acest mod vor avea componente pe cele două direcţii de translaţie (orizontală şi verticală). Sistemul de preluare a fortelor gravitationale: . modelul acesteia cu masele concentrate în noduri (b) şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor (c). pentru a simplifica calculul structural.nu sunt reprezentate în desen) îndeplinesc rolul de diafragmele orizontale. masa unui corp poate fi redusă în centrul de greutate al acestuia. asigurând conlucrarea spaţială a structurii şi transferul forţelor de inerţie induse în planşee de acţiunea seismică către sistemul de preluare a forţelor laterale. În general. acţionând doar pe direcţia orizontală (Figura 118c).cadre necontravântuite cu noduri articulate . 4. componentele de rotire ale maselor au o influenţă minoră asupra răspunsului dinamic al structurilor şi sunt neglijate. Masa unei structuri este distribuită în întreg volumul acesteia (vezi Figura 118a). în cele mai multe cazuri. "forţele seismice" fiind de fapt forţe de inerţie care apar datorită acceleraţiei induse maselor structurii. d e mf mc 2 b c ma mb m1 (a) (b) (c) Figura 118. masa poate fi considerată concentrată în nodurile modelului structural (Figura 118b). În cazul unui cadru plan. În astfel de cazuri se pot neglija componentele de rotire ale 106 .5. atunci când planşeele nu pot fi considerate infinit rigide în planul lor (de exemplu cazul planşeelor din lemn. masele structurii pot fi considerate concentrate la nivelul planşeelor structurii. La modelele spaţiale ale structurilor.grinzi secundare articulate z y x y x Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia x: cadre necontravântuite cu noduri rigide Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia y: cadre contravântuite centric Figura 117. Totuşi. conform suprafeţei aferente (Figura 119a). Considerând barele structurii infinit rigide axial şi neglijând componenta verticală a mişcării seismice. Este important să nu se confunde masa cu greutatea structurii. prin trei componente de translaţie şi trei componente de rotaţie.

maselor. momentul de inerţie al masei se calculează ca şi produsul dintre momentul de inerţie polar şi valoarea masei uniform distribuită pe suprafaţă. respectiv dimensiunea problemei. concentrarea masei în centrul de masă în cazul unor diafragme rigide (b). În astfel de situaţii. În cazul în care planşeele pot fi considerare infinit rigide în planul lor (de exemplu în cazul planşeelor din beton armat. considerând doar componentele de translaţie după cele două direcţii orizontale. yi mxi Y Mx X Mzz CM (a) (b) (c) Figura 119.1 din SR EN 1998-1:2004). Astfel. atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. În cazul unei mase distribuite uniform pe o suprafaţă. pe lângă aceasta. masele aferente unui nivel pot fi concentrate în centrul de masă al acelui nivel (vezi paragraful 4. masa nodurilor individuale (vezi Figura 119a) fiind concentrată în centrul de masă al nivelului (vezi Figura 119b). În programele de calcul structural efectul de diafragmă rigidă este de regulă modelat prin impunerea nodurilor de la nivelul unui planşeu a unei legături de tip "diafragmă rigidă". Componentele de translaţie ale masei se determină însumând toate masele aferente nivelului respectiv: M x = M y = ∑ mi (53) Componenta de rotire a masei de nivel Mzz poartă denumirea de moment de inerţie al masei şi se poate determina conform relaţiei: M zz = ∑ mi di2 (54) unde di este distanţa de la centrul de masă la masa discretă mi (vezi Figura 119c). cu o formă regulată şi goluri de dimensiuni mici). Masele concentrate în centrul de masă al planşeului vor avea componente după direcţiile gradelor de libertate ale diafragmelor rigide (două translaţii în plan orizontal şi o rotire faţă de axa verticală. Concentrarea maselor în noduri la planşee flexibile (a). numărul gradelor de libertate dinamică este redus automat. deoarece prin aceasta se reduc numărul de grade de libertate dinamică. Masele generează forţe de inerţie pe direcţiile în care vibrează structura (adică pe direcţiile în care masele au acceleraţii). masa mi şi distanţa di pentru calcul momentului de inerţie al masei (c). 107 di My mi . vezi Figura 119b). masele pot fi concentrate în nodurile structurii. Se atrage atenţia asupra faptului că modelarea maselor trebuie să fie corelată cu modelul structurii (plan sau spaţial) şi cu modelul acţiunii seismice. Pentru un model spaţial la care se neglijează componenta verticală a mişcării seismice.3. în calculul structural considerându-se doar componentele de translaţie. este necesară modelarea componentelor verticale ale maselor. Reducerea numărului de mase discrete dintr-un model structural este deosebit de importantă din punct de vedere al efortului de calcul.

În acest caz: ξn = a1 ωn 2 (58) Fracţiunea din amortizarea critică creşte liniar cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a). matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)b. O soluţie simplă a acestei probleme o constituie amortizarea de tip Rayleigh. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. Rezultă din ecuaţia (56): a0 = 2ξiωi (57) Cunoscând coeficientul a0. de exemplu. În mod similar. metodei de calcul modal cu spectre de răspuns şi a calculului static neliniar (la determinarea deplasării ţintă) amortizarea nu necesită o modelare explicită. deoarece evidenţa experimentală indică valori ale fracţiunii din amortizarea critică similare pentru mai multe moduri proprii de vibraţie. este dată de (56). de exemplu. Rezultă din ecuaţia (58): a1 = 2ξ j ωj (59) Cunoscând coeficientul a1. Nici una dintre cele două tipuri de amortizare nu este potrivită sistemelor cu mai multe grade de libertate dinamică.3 Modelarea amortizării În cazul metodei forţelor laterale. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. fracţiunea din amortizarea critică corespunzătoare modului n este: ξn = a0 1 2 ωn (56) În acest caz amortizarea este invers proporţională cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a).5. Coeficientul a1 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare. ξi în modul i. Modelarea explicită a amortizării este însă necesară pentru calculul dinamic liniar şi calculul dinamic neliniar. deoarece efectul acesteia asupra răspunsului structural este inclusă în spectrele de răspuns. fracţiunea din amortizarea critică poate fi raportată la coeficientul a1 în cazul amortizării proporţionale cu rigiditatea. este dată de (58)b. Coeficientul a0 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare.4. care se obţine prin combinarea modelelor de amortizare proporţională cu masa şi amortizare proporţională cu rigiditatea: [ c ] = a0 [ m] + a1 [ k ] Fracţiunea din amortizarea critică în modul n pentru un astfel de model este: (60) 108 . matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)a. de exemplu modul n. respectiv cu cea de rigiditate: [ c ] = a0 [ m] [c ] = a1 [ k ] (55) În cazul amortizării proporţionale cu masa. Întrucât obţinerea matricei de amortizare pe baza caracteristicilor geometrice ale structurii şi proprietăţilor materialelor componente nu este posibilă din punct de vedere practic. Integrarea ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice presupune cunoaşterea matricei de amortizare [c]. au fost propuse modele în care matricea de amortizare este proporţională cu matricea de masă. de exemplu modul n. ξj în modul j.

dacă fracţiunea din amortizarea critică ξ se atribuie modurilor 1 şi 4. rezolvând ecuaţia (62) obţinem: a0 = ξ 2ωiω j ωi + ω j a1 = ξ 2 ωi + ω j (63) Cunoscând coeficienţii a0 şi a1. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. răspunsul acestora fiind practic eliminat din cauza unei amortizări exagerate. modurile 2 şi 3 vor avea o fracţiune din amortizarea critică uşor mai mică decât ξ. Pe lângă acestea. Chopra.3. Scriind ecuaţia (61) pentru cele două moduri proprii în formă matriceală rezultă: 1 1 ωi  2 1 ω j ωi  a0   ξi  = ω j   a1  ξ j      (62) Dacă se consideră aceeaşi fracţiune din amortizarea critică ξ în cele două moduri proprii. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (60).ξn = a0 1 a1 + ωn 2 ωn 2 (61) Coeficienţii a0 şi a1 pot fi determinaţi astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată în două moduri oarecare. modelul structural trebuie să includă şi elementele nestructurale care pot avea o influenţă semnificativă asupra răspunsului structurii seismice principale. Variaţia amortizării modale funcţie de pulsaţie: amortizarea proporţională cu masa şi amortizarea proporţională cu rigiditatea (a). 2001. iar modurile 5 şi mai mari – o amortizare mai mare decât ξ.1 din SR EN 1998-1:2004). modurile i şi j se aleg astfel ca fracţiunea din amortizarea critică să reprezinte valori rezonabile în toate modurile proprii de vibraţie care contribuie semnificativ la răspunsul structurii. de exemplu modul n. 109 . Pe lângă rigiditatea elementelor structurale. Modurile proprii mai mari decât al cincilea vor avea o fracţiune din amortizarea critică care creşte cu pulsaţia proprie. În probleme practice. amortizarea de tip Rayleigh (b). 4. de exemplu ξi şi ξj în modurile i şi j. De exemplu. a panoului de inimă a stâlpului şi a prinderilor în fundaţii. metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi calculul dinamic liniar) modelul structurii trebuie să reprezintă adecvat distribuţia rigidităţilor în clădire (vezi paragraful 4.4 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii În cazul metodelor de calcul elastic (metoda forţelor laterale. este dată de (61) şi reprezentată grafic în Figura 120b. Figura 120.5. modelul structural trebuie să includă rigiditatea îmbinărilor.

deoarece calculul structural furnizează rotirile plastice în articulaţii. etc. În acelaşi timp. Totuşi. Modelul poate fi extins pentru a ţine cont de interacţiunea dintre momentul încovoietor şi forţa axială. Majoritatea structurilor metalice pentru clădiri pot fi modelate cu elemente de tip bară.1 din SR EN 19981:2004). Astfel. Modelul cu plasticitate concentrată a unei bare încovoiate este alcătuită dintr-o porţiune elastică şi articulaţii plastice la capetele barei (vezi Figura 121). lunecări. Nu în ultimul rând. calibrarea răspunsului histeretic necesită o experienţă bogată în acest sens. Deformaţiile plastice într-un astfel de element se produc doar în articulaţiile plastice punctuale.4. Comportarea inelastică a elementelor structurale pentru calculul la acţiunea seismică se modelează în mod uzual prin două modalităţi diferite: plasticitate concentrată şi plasticitate distribuită. În modelul de bară cu plasticitate distribuită (vezi Figura 122) răspunsul unei secţiuni se obţine prin integrarea răspunsului individual al unor fibre în care este discretizată secţiunea. M parte elastica EI articulatie plastica θ Figura 121. Poziţia predefinită a articulaţiilor plastice poate conduce la incapacitatea de a modela corect deformaţiile plastice (de exemplu atunci când momentul maxim nu este înregistrat la capetele barei). interpretarea rezultatelor este foarte comodă. Acest model de plasticitate are avantajul că este eficient numeric şi permite adoptarea a diferite relaţii constitutive (curbe histeretice) care să modeleze fenomene precum: consolidare. acest model nu poate Modelul de plasticitate concentrată poate fi adaptat relativ uşor şi la alte tipuri de solicitări: axiale (pentru modelarea contravânturilor). etc. 110 . degradare de rezistenţă şi rigiditate. Fibrele sunt caracterizate prin relaţii uniaxiale tensiune-deformaţie specifică. Împărţind bara într-o serie de segmente. Un alt avantaj îl constituie modelarea naturală a interacţiunii dintre moment şi forţă axială.În cazul metodelor de calcul plastic (calculul static neliniar şi calculul dinamic neliniar) modelul structurii trebuie să includă şi rezistenţa (vezi paragraful 4. care pot fi comparate direct cu valorile capabile. Acestea sunt amplasate la capetele barei deoarece anume acolo se înregistrează în general momentele maxime pe bară. de forfecare (pentru modelara linkurilor). sau mai bine zis comportarea structurii în domeniul post-elastic. modelul de bară cu plasticitate concentrată are şi o serie de dezavantaje.3. Principalele dezavantaje ale modelului de bară cu plasticitate distribuită sunt puterea mare de calcul de care are nevoie şi interpretarea mai anevoioasă a rezultatelor. Modelarea unei bare încovoiate cu articulaţii plastice. modelul devine capabil să modeleze explicit plasticizarea progresivă pe secţiune şi dea lungul barei.3.

Totuşi. 4. vezi Figura 123a.5 Efectele de torsiune accidentală În cazul construcţiilor cu planşee indeformabile în planul lor. Atunci când se foloseşte o metodă de calcul plastic (metoda de calcul static neliniar sau metoda de calcul dinamic neliniar). cât şi cele comprimate (vezi Figura 123a) contravântuirile necesitând un model capabil să reflecte atât comportarea înainte de flambaj. Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este posibilă identificarea contravânturilor comprimate. în calculul elastic (prin metoda forţelor laterale sau calculul modal cu spectre de răspuns) se iau în considerare numai contravântuirile întinse. considerând eforturile din contravântuiri ca fiind de întindere. Modelarea unei bare încovoiate cu plasticitate distribuită. se poate elimina câte una dintre cele două diagonale din fiecare panou contravântuit (vezi Figura 123b).2 din SR EN 1998-1:2004. Conform paragrafului 6. indiferent de semnul obţinut din calcul. modelul structural include atât contravântuirile întinse.7.5. contravântuirile comprimate pot fi identificate uşor şi eliminate din modelul structural (vezi Figura 123b). cât şi după acesta. În cazul metodei de calcul cu forţe laterale. efectele generate de incertitudinile asociate distribuţiei maselor de nivel şi/sau variaţiei spaţiale a mişcării seismice 111 . deoarece rezultatele calculului reprezintă o înfăşurătoare a efectelor acţiunii seismice considerată în ambele sensuri. cele comprimate fiind neglijate din cauza flambajului.nod 1 nod 2 Sectiuni de integrare σ ε Figura 122. O problemă specifică de modelare a structurii există în cazul cadrelor metalice contravântuite centric cu contravântuiri dispuse în X (contravântuiri diagonale). Schema unui cadru contravântuit centric cu contravântuiri în X (a) şi modelul structural pentru un calcul elastic (b). F (a) (b) Figura 123.

CM Fx ±eay Ly CM Fy CM .3. ±eax y x Lx Figura 124.2 din SR EN 1998-1:2004. 112 .pozitie deplasata y x eax Lx eay Ly Figura 125.3. Conform paragrafului 4. Modelarea directă a excentricităţii accidentale.4 din SR EN 1998-1:2004.a terenului se consideră prin introducerea unei excentricităţi accidentale adiţionale. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 0.3.pozitie nominala CM .2. şi se raportează la centrul maselor. Aceasta trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel. Această procedură poate fi aplicată pentru toate metodele de calcul structural. măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate. Conform paragrafului 4.6 x Le (65) unde: x este distanţa în plan dinte elementul structural şi centrul maselor clădirii.05 Li (64) unde: eai excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor. Aplicarea directă a acestor prevederi implică determinarea componentelor de translaţie şi de rotire a masei concentrată în centrului maselor (CM) şi deplasarea acesteia din poziţia sa nominală pe fiecare direcţie cu excentricitatea adiţională (vezi Figura 125). excentricitatea accidentală se calculează cu expresia (vezi Figura 124): eai = ±0. aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile Li dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice. Definiţia excentricităţii accidentale. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model spaţial al structurii.

efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 1.Le este distanţa în plan dintre două din cele mai depărtate elemente de preluare a încărcărilor laterale. Modelarea efectelor excentricităţii accidentale prin momente de torsiune aplicate în centrul de masă al planşeelor.3.3. M3 M2 M1 Figura 126. efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune (vezi Figura 126): M ai = eai Fi în care: Mai moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale eai excentricitate accidentală a masei de la nivelul i conform relaţiei (64) Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i (67) Momentul de torsiune se calculează pentru toate direcţiile şi sensurile considerate în calcul.7 din SR EN 1998-1:2004. În cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii.3. Conform paragrafului 4. în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model spaţial al structurii.3 din SR EN 1998-1:2004. În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model plan al structurii. efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin factorul de amplificare care se aplică deplasărilor de pe latura rigidă/puternică se bazează pe rezultatele analizei modale elastice a modelului spaţial.3.2 x Le (66) Conform paragrafului 4.4. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66). în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model spaţial al structurii.2. 113 . această distanţă fiind măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate. În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model plan al structurii. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66).

din cauza unor rigidităţi în general diferite pe cele două direcţii orizontale. Forţele seismice Fx generează efortul axial N1x. Acest fapt afectează modul în care se determină efectele acţiunii seismice. ca şi efect al acţiunii seismice pe ambele direcţii orizontale este N1. Valorile de vârf ale acceleraţiei terenului pentru componentele orizontale ale mişcării seismice nu au loc la acelaşi moment de timp. Conform paragrafului 4. iar componenta Fy a acţiunii seismice generează efortul axial N1y. atunci când se utilizează metode de calcul care determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice.4. eforturi şi tensiuni în elementele structurale. nefiind corelate statistic.3. se obţine cu regula de combinare radical din suma pătratelor a fiecărei componente orizontale: 2 2 EEd = EEdx + EEdy (68) unde: 114 . De aceea. este necesară folosirea unui procedeu de combinare a efectelor acţiunii seismice care să reflecte acest fenomen. reprezentată prin acţiunea simultană a două componente orizontale ortogonale. funcţie de metoda de calcul structural folosită. În plus. Efortul axial total. structura are perioade proprii de vibraţie diferite pe cele două direcţii.6 Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice Acţiunea seismică este reprezentată prin trei componente de translaţie ortogonale (două orizontale şi una verticală) ce acţionează simultan. etc. Toate componentele acţiunii seismice au o contribuţie mai mică sau mai mare la efectele acţiunii seismice (deplasări laterale ale nodurilor structurii.5 din SR EN 1998-1:2004. Folosind exemplul din Figura 127. necunoscându-se timpul la care au loc. Deoarece răspunsul seismic în timp al unei structuri este determinat într-o măsură covârşitoare de perioada proprie de vibraţie. Efectul total al ambelor componente orizontale ale acţiunii seismice (N1) nu este însă egal cu suma algebrică a efectelor acţiunii seismice considerate separat pe cele două direcţii (N1x şi N1y). Exemplu de efecte ale componentelor acţiunii seismice.1997 din Vrancea. deoarece aceste metode de calcul estimează direct valorile de vârf ale răspunsului. Acest fenomen este exemplificat în Figura 95 pentru componentele N-S.3. care se consideră acţionată doar de componentele orizontale ale acţiunii seismice (Fx şi Fy).03. În Figura 127 se exemplifică acest aspect pe baza forţei axiale dintr-un stâlp al structurii.). În cazul unui calcul prin metoda forţelor laterale sau a unui calcul modal cu spectre de răspuns se determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice. Figura 127. structura se analizează pe rând din cele două componente orizontale Fx şi Fy. obţinându-se valorile de vârf ale răspunsului (N1x şi N1y). E-W şi verticală ale înregistrării seismice de la staţia INCERC a cutremurului din 04. valoarea de vârf a efectului acţiunii seismice. efectele acţiunii seismice din diferite componente ale sale au loc la momente de timp diferite.

Ca o alternativă a metodei de mai sus. În acest caz. cealaltă componentă înregistrează 30% din valoarea de vârf.3EEdx "+ "0.3EEdy 0.3EEdz 0.7 Calculul deplasărilor Verificarea la starea limită de serviciu (SLS) are drept scop menţinerea funcţiunii principale a clădirii în urma cutremurelor.3EEdy "+ " EEdz EEdx "+ "0. efectele acţiunii seismice datorate combinaţiei celor două componente orizontale se pot calcula folosind următoarele combinaţii: EEdx "+ "0. iar sistemul de axe ales nu afectează rezultatele (Wilson.EEdx EEdy reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale x alese pentru structură. Dintre cele două metode de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice.(70) devin: 2 2 2 EEd = EEdx + EEdy + EEdz (71) (72) (73) (74) 0. 115 . neregulate în plan şi a celor care nu au definite un sistem clar "direcţii principale" ortogonale (de exemplu clădirile cu formă circulară în plan).3EEdx "+ " EEdy (69) (70) unde "+" înseamnă "a se combina cu".3EEdy "+ "0.3EEdx "+ " EEdy "+ "0. deoarece răspunsul total se obţine direct prin aplicarea simultană a accelerogramelor pe două sau trei direcţii principale ale clădirii. 4. 2002). Pentru verificarea la SLS este necesar determinarea deplasărilor relative de nivel.3EEdz unde EEdz reprezintă efectele acţiunii seismice datorate aplicării componentei verticale. În cazul în care se ţine cont şi de componenta verticală a mişcării seismice. relaţiile (68) . Semnul fiecărei componente în combinaţiile de mai sus se ia astfel încât efectul acţiunii considerate să fie defavorabil. Acest ultim aspect este deosebit de important în cazul structurilor cu geometrie complexă. reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale y. SR EN 1998-1:2004 extinde aceste reguli şi asupra calculului static neliniar.(70) sunt fundamentate doar pentru metode de calcul elastic. Cu toate că regulile de combinare a efectelor acţiunii seismice date de relaţiile (68) . În cazul unui calcul dinamic liniar sau neliniar efectuat pe un model spaţial al structurii dispare necesitatea unor reguli speciale de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice. prin limitarea degradării elementelor nestructurale şi a componentelor instalaţiilor construcţiei. se recomandă utilizarea regulii radical din suma pătratelor. perpendiculară pe axa x a structurii. EEdx şi EEdy reprezintă forţele şi deformaţiile datorate aplicării deplasării ţintă pe direcţia x respectiv y. deoarece aceasta este mai versatil. Această regulă de combinare are la bază ipoteza că în momentul în care una dintre componentele acţiunii seismice înregistrează valoarea de vârf. care pot apărea de mai multe ori în viata construcţiei.

2 din SR EN 1998-1:2004. este necesară estimarea deplasării ds pe care o va înregistra structura supusă acţiunii seismice la SLS. În Figura 128 este prezentată relaţia dintre forţă tăietoare de bază şi deplasarea laterală la vârful unei structuri. Pentru a corecta această problemă.5. SR EN 1998-1:2004 nu ţine cont de relaţia dintre caracteristicile mişcării seismice (perioada de control TC). de deplasarea aceluiaşi punct din sistemul structural. Calculul deformaţiilor la SLS conform SR EN 1998-1:2004. şi nu reprezintă deplasarea pe care o va înregistra structura sub efectul acţiunii seismice la SLS. F q·F Ed raspuns infinit elastic ν ·q·F Ed F Ed raspuns inelastic de ν ·q·de q·de d Figura 128. astfel.4. Deoarece intervalul mediu de recurenţă corespunzător cutremurului de calcul la SLS este mai mic decât cel corespunzător SLU. redus faţă de cel elastic. Această deplasare este determinată pe baza spectrului de proiectare. din motive de simplitate.4 şi 4. în cazul metodelor de calcul elastic deplasările laterale la SLS se determină cu relaţia: d s = ν qd d e (75) unde: ds deplasarea unui punct din sistemul structural ca efect al acţiunii seismice la SLS. forţele seismice corespunzătoare SLS vor fi mai mici decât cele corespunzătoare SLU. qd factorul de comportare pentru deplasări. De aceea. luat egal cu q în absenţa altor prevederi. acţiunii seismice nereduse i-ar corespunde forţa elastică q⋅FEd şi deplasarea q⋅de.Atunci când se adoptă o metodă de calcul elastic (metoda forţelor laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns). deoarece răspunsul structurii este obţinut pe baza unui spectrului de răspuns de proiectare. Pentru structuri din clasa de importanţă I şi II. SR EN 1998-1:2004 prevede o valoare ν = 0. deplasările obţinute din calculul structural nu sunt relevante. perioada proprie de vibraţie a structurii şi deplasările inelastice ale structurii. Acest raţionament. ν⋅q⋅FEd. 116 . redus prin intermediul factorului q faţă de spectrul elastic.3. determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare. ţinând cont de prevederile paragrafelor 4.3. care explică relaţia (75). Cu toate acestea. Dacă structura ar avea o comportare infinit elastică. iar a deplasărilor corespunzătoare: ds = ν⋅q⋅de. Valoarea forţelor seismice corespunzătoare SLS va fi. se bazează pe principiul deplasărilor egale şi este corect în mod riguros numai pentru structuri cu perioada proprie fundamentală mai mare decât TC. În urma unui calcul elastic din forţele de proiectare FEd se obţine deplasarea de. ν factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă al acţiunii seismice asociat verificărilor pentru SLS.

determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare SLS d r .a (76) unde: d rSLS deplasarea relativă de nivel sub acţiuneă seismică asociata SLS dre deplasarea relativă a aceluiaşi nivel. 4.1.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. Cadrele din axele B. conform următoarei relaţii: d rSLS = ν qd d re ≤ d rSLS . care variază între 0.8.8 Aplicaţii 4.01h (unde h este înălţimea de nivel) funcţie de tipul elementelor nestructurale. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 129). În cazul metodelor de calcul plastice (calcul static neliniar şi calcul dinamic neliniar) nu este nevoie să se efectueze un calcul special. Deplasările obţinute dintr-un calcul static neliniar sau dinamic neliniar reflectă în mod direct răspunsul real al structurii. deoarece nu există artificiul factorului de comportare. iar acoperişul se consideră circulabil. 4.005h şi 0.Verificarea la SLS se realizează prin limitarea deplasărilor relative de nivel corespunzătoare unui cutremur cu intervalul mediu de recurenţă corespunzător SLS. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii.1 Metoda forţelor laterale În această aplicaţie se exemplifică aplicarea metodei forţelor laterale pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C.8. Pentru verificarea la SLS prin una din aceste două metode de calcul acţiunea seismică trebuie totuşi adaptată nivelului corespunzător SLS. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. 117 . a valoarea admisă a deplasării relative de nivel. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.5 m fiecare. prin reducerea acţiunii seismice corespunzătoare SLU folosind coeficientul ν.

În continuare se detaliază calculul prin metoda forţelor laterale pe direcţia x a structurii a cadrul necontravântuit din axul 1.8.rx ≥ ls . 1995) deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cadrele necontravântuite din axele 1 şi 4 şi cadrele contravântuite din axele A şi C) sunt dispuse simetric pe perimetrul structurii.2 Modelul structurii Conform paragrafului 4. unde Lmax=15 m şi Lmin=12 m. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Înălţime etaj H = 3. Travee B = 5 m.3. rigiditatea laterală şi masa structurii nu prezintă schimbări bruşte pe înălţime. Amplasament: Bucureşti. Planşeul este realizat ca şi placă din beton şi poate fi considerat diafragmă rigida.25 < 4. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin = 1. Forţele laterale sunt preluate de cadrele din axele 1 şi 4 pe direcţia x şi cadrele contravântuite din axele A şi C pe direcţia y (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H.3 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în elevaţie deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: structura nu prezintă retrageri pe înălţime.30 rx (centrul de masă coincide cu centrul de rigiditate) . 4.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 129: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Conform paragrafului 4. Planşeul are formă rectangulară şi nu prezintă retrageri.2.3. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.5 m.3.în acest caz verificarea nu este necesara (Fardis et al.1).2. 118 .e0x = 0 < 0. Deoarece structura este regulată în plan şi în elevaţie calculul poate fi efectuat folosind două modele plane pe fiecare direcţie. Condiţii referitoare la excentricitatea e0 şi raza de torsiune r: ..2 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în plan deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: Structura este simetrică în plan faţă de cele două axe ortogonale.1. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.

4 sunt următoarele: ∑G j ≥1 k.3 pentru categoria B .6 s pentru structuri amplasate în Bucureşti (zona Z3 a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2008 paragraful 3.H H H L L Figura 130 : Cadrul plan în axul 1 4.3.495s ≤  C  2.0s  unde: Ct = 0.1.2).2): T 1= Ct ⋅ H 3 4 4 ⋅ T  = 0.1.2). paragraful A1. deci formula anterioară este valabilă).5 = 14.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.4 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale în gruparea seismică de încărcări conform SR EN 1990:2004.0s  structura îndeplineşte criteriile de regularitate în plan şi în elevaţie.1): 4 ⋅ TC  structura are perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică decât  .5 m reprezintă înălţimea totală a clădirii (H < 40 m. j + ∑ψ 2.i ⋅ Qk .3 ⋅ 3) ⋅ 2.i i ≥1 unde ψ 2 = 0. Aceste condiţii fiind satisfăcute se poate aplica metoda forţelor laterale.8.1. TC = 1.1.4.8. Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări aferente cadrului plan analizat sunt exemplificate în Figura 131. paragraful 6. 119 . H = 3⋅3.75kN / m .2.3.5 m = 10.2. Estimarea perioadei proprii de vibraţie se face cu următoarea relaţie: (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4. 2.085 pentru cadre necontravântuite din oţel. încărcarea distribuită pe fiecare nivel este : ( 5 + 0. 4. Folosind această combinaţie şi coeficienţii explicitaţi mai sus.3.3 Condiţii de aplicare a metodei forţelor laterale Pentru a putea aplica metoda de calcul cu forţe laterale trebuie verificate următoarele condiţii (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.

24 etaj 2: ψ E .5 m 6m 6m 7.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4. valorile coeficienţilor de grupare ψ E .8 ⋅ 0.13t 9.1 = 0. asigurând efectul de şaibă rigidă.47t 9.5 Masele structurii Planşeul de b.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.2.i = ϕ ⋅ψ 2.0 ⋅ 0.2). masele structurii pot fi considerate concentrate la fiecare nivel.24 etaj3: ψ E .5 m 3.5kN/m 3.81 ( 5 + 0.8.8 ⋅ 0. Deoarece acţiunea seismică de pe direcţia x este preluată doar de cadrele din axele 1 şi 4.i ψ 2 = 0.3 = 1. Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.5 m 3.5 = 52. suprafaţa planşeului aferentă calculului maselor pe cadrul ax 1 reprezintă jumătate din aria planşeului (Figura 132a).47t 9.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.5kN/m 12.8 .4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.81 ( 5 + 0.2.2.3 Masele concentrate de nivel sunt: m1 = m2 = m3 = ( 5 + 0. 4.81 120 .3 pentru Categoria B .i ⋅ Qk .5 m 3.i i ≥1 unde: ψ E . j + ∑ψ E .3 = 0.3 = 0.1.4 5m Gk 12.5 m 6m 6m 3 5m 2 5m 1 6m 6m A B C (b) (c) (a) Figura 131: Încărcările gravitaţionale aferente cadrului din axul 1: suprafaţa aferentă (a) încărcarea permanentă (b) şi încărcarea utilă (c).pentru celelalte etaje. ϕ = 1.3 = 0.a.2 = 0.5kN/m 12.5kN/m 7. paragraful A1.i sunt: etaj 1: ψ E .5 m 3.5 = 54.5kN/m 7.4).5kN/m 3.3 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.5 = 52.0 . ϕ = 0.

care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.1).5.2. paragraful 4. factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.4 5m m3 m2 m1 3.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0.6 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.2.24 g .0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004.6 Sae.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3.2. s 3 4 Figura 133: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii.3.2.2.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3. unde γ I = 1.din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.1. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 133) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice. 4.5 m 3 5m 2 5m 1 6m 6m 6m 6m (b) A B (a) C Figura 132: Masele aferente cadrului din ax 1: suprafaţa aferentă (a) şi valorile maselor de nivel (b).5 m 3.6s.2. TC = 1.3.8 0. 0. TD = 2.4 0.16s.5 m 3.5) şi agR = 0.8.2. 121 .2).2 0 0 1 2 T.2. g 0.

3.6 Conform paragrafului 4. paragraful 6.5 cu α u α1 = 1.3.3 pentru cadre cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.128 52. paragraful 4. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii.996 m/s2 6.2.3.24 ⋅ 9.7 ∑ 1119.5).2. paragraful 3.8.3.4.85 pentru T ≤ 2 ⋅ TC şi structură cu mai mult de 2 etaje Forţa tăietoare de bază: Fb = 0.85 = 134.477 zi [m] 10. Valoarea finală a ordonatei spectrului de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii este: 2.2 22. Factorul de comportare q pentru cadre necontravântuite cu noduri rigide se determină conform paragrafului 6.3 367.5 m reprezintă masa totală a structurii şi are valoarea m = m1 + m2 + m3 = 159t λ reprezintă factorul de corecţie cu valoarea λ = 0.2.75 pentru coeficientul de amplificare dinamică corespunzător spectrului elastic de tip 1.5 7 3.2 din SR EN 1998-1:2004: q = 5⋅ αu α1 = 5 ⋅1.3.5 mi⋅zi 568.6 s) ordonata din spectrul de proiectare este: 2.1 134. efectele de torsiune accidentală pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunii seismice cu un factor δ dat de relaţia: 122 .81 ⋅1 ⋅ = 0.3).16 s ≤ 0.143 Fi [kN] 68.3.3 44.7 Calculul forţelor laterale Determinarea forţei tăietoare de baza se face cu următoarea relaţie: Fb = Sd (T1 ) ⋅ m ⋅ λ Termenii care intră în calculul forţei tăietoare de bază sunt explicitaţi mai jos: Sd (T1 ) reprezintă ordonata din spectrul de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii (a se vedea SR EN 1998-1:2004.477 52.1).2.495 s ≤ 1.022 ⋅ 0.3 = 6.996 ⋅159. Pentru valori ale perioadei proprii de vibraţie TB ≤ T ≤ TC (0.75 S d (T1 ) = ag ⋅ S ⋅ q În această expresie s-a folosit valoarea 2. Pentru a facilita acest calcul valorile au fost determinate tabelar după cum urmează: nivel 3 2 1 mi [t] 54.75 S d (T1 ) = 0.6kN Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: Fi = Fb ⋅ zi ⋅ mi ∑ z j ⋅ mj (a se vedea SR EN 1998-1:2004.1 183.1.4 din SR EN 1998-1:2004.

Pentru a lua în calcul efectele de torsiune accidentală.4 109.8 Calcul structural Calculul structural a fost realizat folosind programul SAP2000.8.1.2 x 7.5 m 6m 6m Figura 135: Forţele laterale de calcul pentru cadrul ax 1. Pentru structura analizată relaţia 4 5m x Lx CM 5m 3 2 5m 1 6m 6m A B C Figura 134: Distanţele x si Lx pentru direcţia acţiunii seismice considerate.6 Le 15 unde distanţele x şi Le pentru direcţia considerată a acţiunii seismice sunt indicate în Figura 134.5 = 1 + 1.2 = 1. 123 .7 1 35.3 2 70.3kN 3. acestea devenind (vezi şi Figura 135): nivel Fi [kN] 3 109. 4. forţelor laterale se majorează cu coeficientul δ=1.δ = 1 + 1.5 m 35.7kN 3.4kN 3. Prima etapă constă în realizarea modelului cadrului plan din axul 1 (vezi Figura 136a) şi aplicarea acţiunii seismice pe acest cadru sub forma forţelor laterale calculate anterior (vezi Figura 136b).5 m 70.6.

În urma unei analize statice momentele încovoietoare pe structură din acţiunea seismică introdusă prin forţele laterale sunt prezentate în Figura 137.(a) (b) Figura 136: Modelul structurii plane în ax 1(a) şi aplicarea forţelor laterale pe cadrul plan (b). Combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă (SLU) în situaţia de proiectare seismică este: Gk + AE . 124 .3 ⋅ Qk Momentele încovoietoare pe structură din această combinaţie sunt prezentate în Figura 138.d + 0. Figura 137: Diagrama de moment încovoietor din forţele laterale.

2). Practic pentru verificarea structurii la SLS deplasările relative de nivel se determină din următoarea combinaţie de încărcări: ∑G j ≥1 k.2 şi 4.d + ∑ψ 2. SLS = q ⋅ν ⋅ d r .5 pentru clasa de importanta II (vezi SR EN 1998-1:2004/NA:2006.1.3. j + q ⋅ν ⋅ AE .e unde dr.4. Ţinând cont de prevederile paragrafului 4. deplasările relative de nivel la SLS se calculează cu relaţia: d r .i ⋅ Qk . SLS pentru structura analizată sunt prezentate în Figura 139: 125 .8.3.3.4. paragraful 4. Astfel.e este deplasarea relativă de nivel din analiza liniară sub efectul acţiunii seismice de calcul.4 din SR EN 1998-1:2004. Valoarea factorului de reducere este ν=0.Figura 138:Diagrama de moment încovoietor din combinaţia la SLU pentru seism 4. pentru verificarea la SLS deplasările din acţiunea seismică de calcul se majorează cu produsul q ⋅ν .9 Calculul deplasărilor Verificarea la SLS consta în limitarea deplasărilor relative de nivel laterale.i i ≥1 Deplasările relative de nivel d r .

5-57.5-22. 126 .SLS [mm] 84.5 57. SLS .5 dr.7=34.7-0=22.dSLS [mm] 84.7 0 22.7 Figura 139: Calcul deplasărilor relative de nivel d r .8 22.5=27 57.

4.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Travee B = 5 m.8. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.8. iar acoperişul se consideră circulabil. 4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 140: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000.2. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare.8. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.5 m fiecare.2 Modelul structurii Primul pas este realizarea modelului structurii care include: Definirea proprietăţilor de material (deoarece acesta este un calcul in domeniul elastic proprietatea relevantă o reprezintă modulul de elasticitate E). 127 . Cadrele din axele B. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C.2 Calcul modal cu spectre de răspuns În această aplicaţie se exemplifică efectuarea unui calcul modal cu spectre de răspuns pentru modelul spaţial al unei structuri. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare.4. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. 4. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior cu metoda forţelor laterale.2. Amplasament: Bucureşti. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140). Înălţime etaj H = 3.5 m. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H.

Conform paragrafului 6. Figura 141:Atribuirea legăturilor nodale de tip "diafragmă rigidă" la fiecare nivel al structurii. Realizarea geometriei structurii: se generează geometria structurii şi se atribuie secţiunile definite anterior pe elementele corespunzătoare. Se atribuie reazemele la baza structurii. Modelul final din punct de vedere al geometriei al structurii analizate poate fi vizualizat in Figura 142. Acest lucru este modelat prin includerea în modelul structurii doar a uneia dintre cele două contravântuiri pentru fiecare panou contravântuit. 128 . Planşeul structurii este realizat din beton monolit care acţionează ca o şaibă rigidă in plan. Cadrele din axul 1 sunt cadre necontravâintuite cu noduri rigide si nu au articulaţii restul elementelor fiind articulate.7. Se modelează legăturile dintre bare (articulaţiile) acolo unde este cazul: Pe direcţia x structura este alcătuită din care necontravântuite iar pe direcţia y din cadre contravântuite în X.Definirea secţiunilor: secţiunile se importa din biblioteca de profile europene a programului şi li se atribuie proprietăţile de material definite în pasul anterior. Aceasta se modelează atribuind legături de tip "diafragmă rigidă" nodurilor de la fiecare nivel (vezi Figura 141).2 din SR EN 1998-1:2004 calculul elastic la acţiunea seismică se face ţinând cont doar de diagonalele întinse.

Distribuţia încărcărilor pe structură poate fi vizualizată in Figura 144.i ⋅ Qk .i i ≥1 unde ψ 2 = 0.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.3 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale folosite sunt încărcările permanente şi utile în combinaţia seismică de încărcări (SR EN 1990:2004. j + AE . Deoarece planşeul se sprijină pe grinzile secundare încărcările gravitaţionale vor fi modelate ca forţe distribuite pe grinzile secundare din suprafaţa aferentă fiecăreia (vezi Figura 143). 129 . paragraful A1.2. − Grinzi marginale: 6 ⋅1 = 6kN / m . Încărcarea utilă: − Grinzi secundare curente: 3 ⋅ 2 = 6kN / m .2. Încărcarea permanentă: − Grinzi secundare curente: 5 ⋅ 2 = 10kN / m .d + ∑ψ 2. 4.4.3.4): ∑G j ≥1 k. paragraful 6. − Grinzi marginale: 5 ⋅1 = 5kN / m .8.Figura 142: Modelul 3D al structurii.2).3 pentru Categoria B .

TD = 2.2. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 145) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.2. unde γ I = 1.16s.6s. (a) (b) Figura 144: Atribuirea încărcării permanente (a) şi a încărcării utile (b) pe structură 4.0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004.8.din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.2.1).4 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.2.4 5m 3 5m 2 5m 1 6m 6m Figura 143: Suprafaţa aferentă pentru calculul încărcărilor gravitaţionale pe grinzile secundare. TC = 1.3. care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.2.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3. 130 .2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0.5.2. paragraful 4.5) şi agR = 0.2.24 g .3.

Cele două spectre de proiectare sunt reprezentate în Figura 146: 131 . Spectrele de calcul Sd vor fi determinate folosind o amplificare dinamică în domeniul de pseudo-acceleraţie constantă de 2.3.factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3. cu valori ale factorului de comportare q diferit pentru cele doua tipuri de cadre.6 Sae. paragraful 6.2).1). 0.8 0.3 .2.4 0.2).5.3 = 6. s 3 4 Figura 145: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii.3.cadre solicitate la încovoiere cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.2) cu α u α1 = 1. paragraful 3.75 corespunzătoare structurilor amplasate în Bucureşti şi valori ale factorului de comportare după cum urmează: Pentru cadre necontravântuite (directia x) q = 5 ⋅ αu α1 = 5 ⋅1. Deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale diferă pe cele doua direcţii (cadre necontravântuite pe direcţia x si cadre contravantuite pe direcţia y).5 (a se vedea SR EN 1998-1:2004.3.2. paragraful 6. g 0. pentru cadre contravântuite (direcţia y) q = 4 (a se vedea SR EN 1998-1:2004.2. acţiunea seismica de proiectare va fi modelată prin doua spectre de calcul diferite pe cele doua direcţii folosind prevederile din SR EN 1998-1:2004.2. paragraful 6.2 0 0 1 2 T.

1 0.24 g. asigurând efectul de şaibă rigidă.08 0.6.05 0.8.5 Masele structurii Planşeul de b. ag=0.16 0. TC=1.5 0. q=6.12 Sd.a. ag=0.24 g.1 0.06 0. g Sd. g 0.04 0 0 1 2 T.2 SR EN 1998−1:2004. În programul SAP2000 cele două spectre de calcul se introduc ca funcţii de tip spectru de răspuns (response spectrum) folosind perechi de valori perioadă-acceleraţie (vezi Figura 147). s 3 directia x direcţia y Figura 146: Spectrele de proiectare pe cele doua direcţii.SR EN 1998−1:2004.14 0. TC=1. s 3 4 0 1 2 T. masele structurii pot fi considerate 132 .15 0.6. Figura 147: Modelarea spectrelor de proiectare în SAP. q=4 0.2. 4.

2.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.i ψ 2 = 0.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17.3 pentru Categoria B .i ⋅ Qk .i i ≥1 unde: ψ E .3 = 0.pentru celelalte etaje.3 = 1.0 .8 .2 = 0.74t − m2 = 9.74t − m3 = 9. j + ∑ψ E .81 [5 + 0.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8. m4 m3 m3 m4 m2 6m 6m m2 m1 m1 m4 4 m3 m3 m4 5m 3 5m 2 5m 1 A B C Figura 148: Suprafaţa aferentă maselor concentrate în noduri.3 = 0.8 ⋅ 0.81 Nivel 2: 133 . ϕ = 1.4).37t − m4 = 9.49t − m1 = 9. valorile coeficienţilor de grupare ψ E . paragraful A1.0 ⋅ 0. ϕ = 0.24 etaj3: ψ E .24 ⋅ 3] ⋅ 2. Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.3 = 0.1 = 0.81 [5 + 0.5 ⋅ 6 = 8.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.5 ⋅ 3 = 4.i sunt: etaj 1: ψ E .8 ⋅ 0. Masele concentrate sunt : Nivel 1: [5 + 0.24 ⋅ 3] ⋅ 2.i = ϕ ⋅ψ 2.2.81 [5 + 0.3 Suprafaţa considerată pentru calculul maselor concentrate din încărcările gravitaţionale se consideră ca în Figura 148.4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.24 etaj 2: ψ E .2).2.concentrate la fiecare nivel.

5 ⋅ 6 = 9.24 ⋅ 3] ⋅ 2.81 [5 + 0.74t 9.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17.02t 9.74t = 8.81 Masele calculate anterior se vor atribui pe modelul structurii în SAP ca şi mase concentrate în noduri pe cele două direcţii x şi y pe care se consideră acţiunea seismică (a se vedea Figura 149).24 ⋅ 3] ⋅ 2.81 Nivel 3: [5 + 0.3 ⋅ 3] ⋅ 2.49t 9.81 [5 + 0.5 ⋅ 3 = 4.− − − m1 = m2 = m3 = [5 + 0.81 [5 + 0.5 ⋅ 3 = 4.02t − m2 = 9.51t − m4 = 9.81 [5 + 0. (a) (b) Figura 149: Modelarea maselor concentrate în noduri în SAP (a) şi atribuirea lor pe modelul structurii (b) 134 .81 [5 + 0.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 [ − m3 = = 9.04t − m1 = 9.81 5 + 0.5 ⋅ 6 9.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 18.3 ⋅ 3] ⋅ 2.37t − m4 = 9.

135 .2. T2=0. T1=0. După rularea analizei primele două moduri proprii de vibraţie determinate sunt moduri de translaţie corespunzătoare celor două direcţii orizontale x şi y. respectiv modul 1 pe direcţia y şi modul 2 pe direcţia x. iar al treilea mod este de torsiune (a se vedea Figura 151).394 sec Figura 151: Primele 3 moduri proprii de vibraţie Masele modale efective raportate la masa totală a structurii (modal mass participating ratios) în modurile proprii de vibraţie se pot vizualiza sub formă de tabelară de către programul de calcul (a se vedea Figura 152). Figura 150: Parametrii pentru determinarea modurilor proprii de vibraţie.489 sec Mod 3.4.8.692 sec Mod 2. T3=0.6 Determinarea modurilor proprii de vibraţie Datorită comportării planşeului structurii ca diafragmă rigidă fiecare nivel al structurii are 3 grade de libertate dinamică şi anume 2 translaţii orizontale şi o rotire după axa verticală rezultând maxim 9 moduri proprii de vibraţie. Mod 1. Numărul de moduri proprii de vibraţie care vor fi luate în calcul este precizat pentru modelul structurii în SAP prin setarea parametrilor corespunzători (vezi Figura 150).

În cazul de faţă numărul minim de moduri proprii care trebuie luat în considerare este de 5.7 Calculul modal cu spectre de răspuns Pentru definirea calculului modal cu spectre de răspuns trebuie definiţi următorii parametrii: Spectrele de calcul care se vor folosi.1 din SR EN 1998-1:2004 efectele componentelor seismice se vor combina cu metoda radical din suma pătratelor (SRSS).97687 0 0 0 0 0.97687 0 0 0. 4. Modurile proprii folosite sunt cele determinate în secţiunea4. SumUy.Mod Unitless 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Period Sec 0.4. Cu aceste mase modale efective exprimate procentual se poate determina numărul minim de moduri proprii de vibraţie care trebuie luate în calcul pentru analiza modală cu spectre de răspuns. Combinarea modurilor proprii de vibraţie.393768 0.5.81432 0. Uz).1 din SR EN 1998-1:2004 suma maselor modale efective pentru modurile luate în considerare trebuie să fie de minim 90% din masa totală a structurii. Uy. SumUz). Parametrii enumeraţi mai sus sunt definiţi în modelul structurii după cum se ilustrează în Figura 153: 136 .091683 0.95832 1 0 0. Uz) şi valorile cumulate ale maselor modale efective raportate la masa totală a structurii (SumUx. Folosind acest tabel se calculează procentual masele modale efective pentru fiecare mod de vibraţie (acestea se găsesc la coloana Ux. masele modale efective raportate la masa totală a structurii pe cele 3 direcţii (Ux.95832 0.067362 UX UY UZ SumUX SumUY SumUZ Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless 0.2.2. Uy.2.95832 0. Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice.186351 0.3.3.3.86968 0 0 0 0 0.8.144 0 0 0.81432 0 0 0.121409 0.04168 0 0 1 1 0 0 0 0 1 1 0 Figura 152: Masele modale efective raportate la masa totală a structurii. Conform paragrafului4.692297 0.099788 0. Acest tabel conţine perioadele proprii corespunzătoare fiecărui mod propriu de vibraţie în secunde.163703 0.10719 0 0.8. Determinarea acestora şi introducerea în modelul de calcul a fost detaliată anterior în secţiunea 4.86968 0 0 0.81432 0.8.02313 0 0.3. Conform paragrafului 4. Modurile proprii de vibraţie.95832 0. Datorită versatilităţii modurile proprii de vibraţie au fost combinate cu metoda combinaţie pătratică completă (CQC).86968 0 0.6. pentru o mai mare precizie a rezultatelor se vor considera toate 9 modurile.86968 0 0.488809 0.3.81432 0 0 0 0. În această aplicaţie.

Combinarea modurilor proprii de vibraţie Combinarea efectelor acţiunii seismice Spectrul de răspuns pe direcţia x Spectrul de răspuns pe direcţia y Figura 153: Parametrii calculului modal cu spectre de răspuns. aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice.05 Li unde e1i Li excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor.05 ⋅ ( 3 ⋅ 5) = 0.2. ±eax y x Lx CM Fx ±eay Ly CM Fy Figura 154. Excentricitatea se calculează cu formula: eai = ±0. 4.d-SPEC. În modelul structurii. şi se raportează la centrul maselor. acţiunea seismică reprezentată prin spectrele de răspuns va fi denumită AE.3.75m 137 .8. Definiţia excentricităţii accidentale. pentru acest exemplu. Datorită faptului ca structura analizată în această aplicaţie are aceleaşi dimensiuni în plan la fiecare nivel valorile excentricităţilor pentru cele două direcţii sunt aceleaşi pentru fiecare etaj şi se vor nota pentru simplitate cu ex şi ey: ex = 0.2 din SR EN 1998-1:2004 pentru a ţine cont de efectele de torsiune accidentală se introduce o excentricitatea accidentală suplimentară care trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel.05 ⋅ ( 2 ⋅ 6 ) = 0.8 Efectele de torsiune accidentală Conform paragrafului 4.6m ey = 0.

Se vor folosi perioadele proprii exacte determinate în paragraful anterior pe modelul real al structurii şi anume: T = 0.3.2).61 ⋅ 318 ⋅ 0.8.4. (77) 138 .85 = 269. conform paragrafului 4.2kN unde Sd(T1y)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia y calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3 = 318t. y = S d (T1 y ) ⋅ m ⋅ λ = 1.3.996 ⋅ 318 ⋅ 0. Aceste forţe laterale se vor calcula similar cu cele de la exemplul.488s pentru calculul pe direcţia x şi T = 0.692s pentru calculul pe direcţia y Calculul forţelor laterale pe direcţia x este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb .3 kN − F3x = 136.9t şi m3 =108.2 kN − F2x = 88. Masele de nivel au valorile: m1 = m2 =104. x = Sd (T1x ) ⋅ m ⋅ λ = 0.3.1.2kN unde Sd(T1x)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia x calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3= 318t.În cazul de faţă în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează un model spaţial.85 = 435. Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1x = 44.8.3 din SR EN 1998-1:2004 efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune : M 1i = e1i Fi în care: moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale M1i e1i excentricitate accidentală a masei de la nivelul i Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i Momentul de torsiune se va calcula pentru direcţiile acţiunii seismice x şi y cu formula: M xi = eiy Fix şi M yi = eix Fiy unde Fix şi Fiy sunt forţele laterale calculate pe cele două direcţii.1 cu următoarele precizări: Deoarece calculul se efectuează pe modelul spaţial al structurii masele concentrate la fiecare nivel sunt calculate folosind încărcările gravitaţionale care acţionează pe întreg planşeul în combinaţia seismică de încărcări (a se vedea exemplul 4.7 kN Calculul forţelor laterale pe direcţia y este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb .2t.

y = 151.x=44.9 kNm M3 = M3. Conform SR EN 1990:2004.2⋅0.x=88.4⋅0. Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din combinaţia seismică de încărcări.6 kNm Momentele de torsiune pentru fiecare nivel sunt (Figura 155): M1 = M1.15 kNm M2.6 =132.3⋅0.9 Calcul structural Pentru această aplicaţie se vor arăta doar diagramele de forţă axială şi moment încovoietor obţinute din analiza modelului structurii în două variante: Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din calculul modal cu spectre de răspuns.y = 75.22 kNm M3.y=71.i ⋅ Qk .3.x+ M2.5 kNm M1.75 = 33. j ≥1 i ≥1 139 .8kN − F3y = 221 kN Momentele de torsiune pentru fiecare nivel pe cele doua direcţii au următoarele valori: M1. paragraful 6.y=142.x=136.x+ M3.4 combinaţia seismică de încărcări este: ∑ Gk .68 kNm M3.i cu valorile coeficientului ψ 2 = 0.8⋅0.3. Aceste momente de torsiune se introduc în modelul structurii într-un caz de încărcare care pentru acest exemplu va fi denumit AE.Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1y = 71.1 kNm M3 M2 M1 Figura 155: Momentele de torsiune la fiecare nivel.75 = 102.d-M.4.2.75 = 66.4 kN − F2y = 142.y = 235. j + AE .x+ M1.6 =85. 4.99 kNm M2 = M2.y=221⋅0.6 =42.d + ∑ψ 2.7⋅0.84 kNm M2.8.

d = AE.i ⋅ Qk .d + ∑ψ 2.d + ∑ψ 2.i ⋅ Qk . j − AE .d-M. 140 . Acţiunea seismică AE.d-SPEC): Figura 157: Diagrama de forţă axială pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns.i i ≥1 ∑G j ≥1 k.i i ≥1 Diagramele de forţă axială: Din calculul spectral ( AE.d-SPEC + AE. j + AE . Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate veni din orice direcţie acţiunea seismică în combinaţia seismică se consideră cu + şi – pentru a corespunde celor 2 situaţii: ∑G j ≥1 k.d este alcătuită din spectrele de răspuns (AE.d-SPEC) şi momentele de torsiune (AE.d-M) care ţin cont de excentricitatea accidentală: AE.Figura 156: Definirea combinaţiei seismice de încărcări în programul SAP2000.

Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 158: Diagrama de forţă axială pe structură în combinaţia seismică de încărcări.d-SPEC): Figura 159: Diagrama de moment încovoietor pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns. Diagramele de moment încovoietor: Din calculul modal cu spectre de răspuns ( AE. 141 .

În diagramele din calculul spectral toate valorile apar cu semnul pozitiv. Semnul „+” pentru toate valorile provine din combinaţia modurilor proprii de vibraţie cu combinaţia pătratică completă (CQC) şi combinaţia efectelor acţiunii seismice cu radical din suma pătratelor (SRSS). 142 . Figura 161: Eforturile pe un stâlp parter din cadrul ax 1 din combinaţia seismică de încărcări. În diagramele din combinaţia seismică de încărcări valorile eforturilor pe elemente sunt date sub formă de înfăşurătoare.Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 160: Diagrama de moment încovoietor pe structură în combinaţia seismică de încărcări. Acest lucru se poate vedea mai bine în Figura 161 care prezintă eforturile pentru un stâlp parter din axul 1.

şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140). 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare.3 Calcul static neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului static neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. iar acoperişul se consideră circulabil.5 m fiecare. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior. Se observă ca toate valorile momentelor sunt mai mici decât cele obţinute pe acest cadru din analiza cu forţe laterale.d-SPEC) se for afişa doar pentru cadrul din ax 1: Figura 162: Diagrama de momentele încovoietoare din calculul modal cu spectre de răspuns pentru cadrul din ax 1.8. 143 . 4. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Cadrele din axele B.3.8. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. Acest lucru demonstrează că un calcul modal cu spectre de răspuns oferă rezultate mai exacte şi o proiectare mai economică în comparaţie cu metoda forţelor laterale. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H.Pentru simplitate valorile momentelor încovoietoare din calculul spectral ( AE. 4. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii.

4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 163: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate.5 m. iar acoperişul se consideră circulabil. Înălţime etaj H = 3. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.4 Calcul dinamic neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului dinamic neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. 144 . Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. 4. Cadrele din axele B.8. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m.5 m fiecare. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare.4. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Travee B = 5 m.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000.8. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140). Amplasament: Bucureşti. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. 4.

5 m. Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. Înălţime etaj H = 3. Travee B = 5 m. Amplasament: Bucureşti. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 164: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. 145 .

cum ar fi o analiză elasto-plastică cu ajutorul unui program de calcul.0 şi acestea pot fi folosite pentru verificările ulterioare.0 şi va fi de obicei destul de mare. c) Momentele şi forţele rezultate se folosesc pentru verificările de rezistenţă. criteriul Merchant-Rankine poate fi exprimat prin: Factor de încarcare la cedare=       ≥1 (79) Acolo unde factorul de încărcare este mai mare decât 1. Factorul de încărcare corespunzător mecanismului nu trebuie să fie mai mic decât 1. b) Pentru fiecare combinaţie de încărcări la starea limită ultimă SLU: Se determină αcr pentru combinaţia aleasă dintr-o analiză critică de flambaj. ţinând seama că. dar nu exacte. Modificările sunt descrise mai jos. 5.0. fie analiza.1 Procedeul de calcul In aceasta anexa se prezintă metodele simplificate de calcul de ordinul I la stari limita ultime SLU. dacă αcr < 10. Justificarea acestei metode provine din faptul că Merchant-Rankine dă pentru cedare: 1 1 1 + = (80) α pl α cr α ced 146 . se aleg secţiuni mai puternice şi se reia calculul de la pasul precedent. prin împărţire cu factorul de încărcare la cedare.5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME 5.1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Criteriul Merchant-Rankine poate fi evidenţiat făcând analiza plastică a cadrului la încărcările aplicate majorate cu factorul: 1 1− 1 (78) α cr încarcarea de cedare   1 Forta aplicata ×  1 − 1  α cr  Pentru analiza plastică. nu este indicat să se reducă eforturile calculate la cedare. Termenul de factor de încărcare este folosit pentru a defini raportul dintre forţa aplicată şi forţa de calcul la SLU în orice etapă particulară a încărcării. Daca αcr < 3. Reducerea eforturilor este posibilă numai printr-o metodă care respectă momentele plastice ale secţiunilor. Factorul de încărcare de cedare este factorul de încărcare cerut pentru a produce cedarea prin mecanism plastic. fie rezultatele acestui pas trebuie modificate pentru a corespunde criteriului de cedare Merchant-Rankine. Procedeul de calcul este următorul: a) se aleg dimensiunile elementelor şi vutelor (daca exista). Aceste metode permit determinarea unor eforturi sigure şi apropiate de realitate. Se face o analiză plastică pentru combinaţia de încărcări aleasă. Folosind o astfel de metoda. se pot determina eforturile pentru valoarea factorului de încărcare egală cu 1. pentru că nu ar reflecta adevărata comportare la cedare.1.

dar această metodă permite calculul eforturilor pentru factori de încărcare inferiori condiţiei de cedare.0 x SLU.2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Analiza elasto-plastică de ordinul I este o procedură de analiză incrementală. Figura 165. Cadrul este considerat încărcat cu combinaţia la SLU standard. Criteriul Merchant-Rankine poate fi observat în analiza elasto-plastică de ordinul I utilizând factorul: 1− 1 α cr (84) ca un factor de reducere aplicat factorului de încărcare calculat la formarea fiecărei articulaţii plastice. Acesta este un 147 .1 1 1 + = Fpl Fcr Fced F − Fced 1 1 1 = − = cr Fpl Fced Fcr Fced Fcr Fpl = Fced Fcr Fced = Fcr − Fced 1 − Fced Fcr (81) Fpl = Fced 1 F 1 − ced Fcr unde: Fced = FSLU (82) (83) Fpl = FSLU 1 1 = FSLU F 1 1− 1 − ced α cr Fcr 5.1. vezi Figura 165. cu secţiuni economice. Trebuie notat că factorul de încărcare corespunzător formării ultimei articulaţii plastice a mecanismului va fi acelaşi ca pentru orice altă metodă care foloseşte metoda Merchant-Rankine. dar factorul de încărcare este redus la formarea fiecărei articulaţii plastice. incrementul forţelor este aplicat ca de obicei. Diagrama forţă-deplasare redusa conform criteriului Merchant-Rankine Marele avantaj al acestei metode este că ea identifică articulaţiile la SLU şi poate astfel determina un set de eforturi la 1.

cu valorile maxime şi minime limitate de momentele plastice ale fiecărui element. Astfel metoda grafică se poate folosi pentru: • Analiza unor structuri foarte simple. (4) Se pune în concordanţă cu criteriul Merchant-Rankine prin împărţirea capacităţii plastice a 1 secţiunii cu coeficientul . care trebuie să fie ≥ 1. (3) Analiza elastică-perfect plastică.2 Metode de analiză Cele trei metode obişnuite de analiză sunt: (1) Metoda grafică.1. 1 1− α cr 5. 1 (7) Se amplifica toate eforturile cu coeficientul .2.0. Metoda grafică Pe rând. 5. diagramele de momente încovoietoare se desenează pe bare.3 α cr (5) Se face o analiză rigid-plastică a cadrului folosind capacităţile plastice reduse de la punctul (4). elementele trebuie alese pentru a satisface orice diagramă statică de moment încovoietor. 1 1− 5. (2) Se calculează forţa critică de flambaj a cadrului Fcr.1 Metoda grafică În metoda grafică (Figura 166). • Proiectarea iniţială a oricărei structuri. Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului MerchantRankine Metoda implică următoarea procedură: (1) Se aleg secţiunile iniţiale ale cadrului. (2) Analiza lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice. unde factorul de încărcare la cedare este mai mare decât cel cerut la SLU. (6) Se verifică factorul de încărcare la cedare de la (5). (3) Se calculează factorul αcr = Fcr / FEd.avantaj în comparaţie cu analizele rigid-plastice bazate pe metodele lucrului mecanic virtual. Metoda grafică va găsi întotdeauna limita superioară a momentului încovoietor sau limita 148 . Figura 166.

deci este întotdeauna sigură.2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice Metoda lucrului mecanic virtual calculează factorul de încărcare la cedare pentru un mecanism de cedare rigid-plastic. Structuri destul de extinse pot fi analizate fără calculator. factorul de încărcare va fi supraestimat. Dacă nu este analizat mecanismul real.2. Metoda se recomandă pentru proiectarea iniţială a unei structuri. Metoda se foloseşte în mod special pentru a verifica o structură care a fost deja definită. Rotirea articulatiilor permite formarea mecanismului de cedare Figura 168. Trei probleme importante pot sa apară atunci când se utilizează această metodă: Metoda poate determina doar factorul de încărcare pentru mecanismul analizat. Rotiri în articulaţiile plastice conforme cu mecanismul de cedare 149 . Nu găseşte nici o articulaţie care se formează. de aceea metoda este adesea considerată ca metoda clasică (Figura 167). diagrama completă de moment încovoietor a structurii trebuie trasată pentru factorul de încărcare cel mai mic al mecanismelor posibile. se roteşte şi apoi se închide. analiza finală fiind în mod normal rigid-plastică sau elastic-perfect plastică. Diagrama de incarcari Figura 167. Direcţia rotirilor trebuie verificată cu grijă pentru a se asigura că sunt în concordanţă cu mecanismul (Figura 168). în ipoteza că s-a făcut corect. Metoda lucrului mecanic virtual Prin această metodă nu se găseşte ordinea apariţiei articulaţiilor plastice ci numai mecanismul de cedare. 5. Pentru a fi în siguranţă.inferioară a factorului de încărcare.

Metoda elastică-perfect plastică 150 . • Diagrama reală de momente încovoietoare de cedare sau la orice nivel până la cedare poate fi identificată. dar va trebui ţinut cont de ea. şi va fi identic cu mecanismul corespunzător celui mai mic factor de încărcare care poate fi găsit prin metoda rigid-plastică. • Se identifică toate articulaţiile plastice.3 Metoda elastică-perfect plastică Metoda elastică-perfect plastică aplică forţele în mod crescător cu paşi mici şi consideră articulaţiile plastice pe structură. sau chiar care se descarcă sau schimbă sensul rotirii. programul de calcul având aceste posibilităţi. • Articulaţiile care se formează după SLU pot fi identificate şi deci acolo unde este posibil. costul îmbinărilor elementelor poate fi redus.5. Se presupune că elementele se deformează ca elemente liniar elastice până la momentul plastic Mp şi apoi se comportă perfect plastic fără ecruisare. Este posibil să identifice articulaţii care se formează. odată cu formarea lor (Figura 169). se rotesc şi apoi se închid. Mecanismul final va fi mecanismul real de cedare. inclusiv orice articulaţie care s-ar putea forma şi apoi închide. Acest lucru poate produce economii în structură acolo unde rezistenţa elementelor este mai mare decât este necesar. şi care astfel nu va apare în mecanismul final. Figura 169. Metoda are următoarele avantaje: • Se identifică mecanismul real de cedare.2. în cazurile unde dimensionarea este determinată de deplasări sau unde se folosesc secţiuni supradimensionate.

L – deschiderea grinzii standard. respectiv pentru inimă.3 ARt α = 1− 4 α = 0.2) se determină cu relaţia: µr = 6 ×104 α unde: tt2  R  ε  0.6 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR θu −1 θp (85) Capacitatea de rotire plastică se determină cu relaţia: µr = unde θu este rotirea plastică definită prin cea corespunzătoare momentului de plasticizare a secţiunii. iar θp este rotirea elastică la formarea articulaţiei plastice.1 ARt N ≤ 0. t i 151 . Figura 170. A – aria secţiunii transversale a stâlpului. Curba de comportare reală a unei îmbinări Capacitatea de rotire plastica pentru profile dublu T (Figura A.8 + 0.2 t  bL  Ri  (86) ε= 240 ( N mm 2 ) Rt N ARt pentru N ≤ 0.6 (87) pentru 0.1 ≤ Notaţiile de mai sus au următoarea semnificaţie: N – forţa axială din stâlp. R . determinată conform Figura 171 în funcţie de mecanismul de cedare. b – lăţimea tălpii comprimate. definită pe curba post-elastică (). R – limitele de curgere pentru tălpi.

elementele de structură pot fi clasificate în: .5 ≤ µr < 4.Clasa 1 cu ductilitate bună.Figura 171. dacă 1. dacă 4.7 . 152 .5 ≤ µr < 7.5 .Clasa 2 cu ductilitate medie. dacă µr ≥ 5.5 Disiparea de energie seismică prevăzută prin proiectare este asigurată dacă: µr > µ n (88) unde µn este capacitatea de rotire necesară.Clasa 3 cu ductilitate slabă. rezultata din calcul sau ceruta prin recomandarile din norma. Caracteristicile profilelor dublu T şi deschiderea grinzii standard În funcţie de capacitatea de rotire plastică rezultată din relaţia anterioara.

. Buletinul Construcţiilor. (2003)..A. (2008). Vol. London and New York. no. Anexa naţională".7 BIBLIOGRAFIE SR EN 1993-1-1:2006. P100-1/2006. SR EN 1998-1:2004. and Plumier. 12-13. Gasparini.. Thomas Telford. General rules. Wilson. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. and Durukal. Pinto. structuri de susţinere şi aspecte geotehnice". New Jersey. Partea 5: Fundaţii. (2002). D.. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). E. Prentice-Hall. Computers and Structures Inc.N. 12:1. (2006). design rules for buildings. London. SR EN 1998-1:2004/NA:2008. Massachusetts Institute of Technology.. F. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. Partea 1: Reguli generale. T. and Cosenza. 132. 153 . SR EN 1998-5:2004. Iervolino. Journal of Earthquake Engineering. I.J. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri". "Three-Dimensional Static and Dynamic Analysis of Structures. Spon Press. and Kawakami. Partea 1: Reguli generale. G. 2006. Priestley M. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. 54 – 90. Eurocode 8: Design of structures for earthquake resistance. "Effects of ground motion parameters and cyclic degradation behaviour on collapse response of steel moment-resisting frames". Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). A. 10. Chen and Charles Scawthorn (ed. "Simulated Earthquake Motions Compatible with Prescribed Response Spectra.M. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). CRC Press. "Ductility of Seismic Resistant Steel Structures". foundations and retaining structures". E.Partea I . Chang. Cambridge. "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel.Prevederi de proiectare pentru clădiri". E. ISBN 0-13-086973-2. and Vanmarcke. (1992). "Eurocode 8 Compliant Real Record Sets for Seismic Analysis of Structures". Journal of Structural Engineering. acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri.A. (2005). "Dynamics of Structures: Theory and Applications to Earthquake Engineering". V.S. pages 2553-1562.H. Fardis. Erdik. Research Report R764. "Designer's Guide to EN 1998-1 and EN 1998-5. and Mazzolani.. A. Carvalho. M. P. M. E. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Faccioli.L. E. Partea 1-8: Proiectarea îmbinărilor. H-Y. Earthquake Engineering Handbook.. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). "Cod de proiectare seismică . "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. (2001). USA: John Wiley and Sons. E.. Upper Saddle River. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. SR EN 1990:2004 "Eurocod: Bazele proiectării structurilor". seismic actions. Chopra.F. In W. Paulay. Gioncu. U. SR EN 1993-1-8:2006. H. A. (1976). A Physical Approach with Emphasis on Earthquake Engineering". (2002). "Seismic design of reinforced concrete and masonry buildings". Maddaloni. Elnashai.).N. Third edition 2002... Vol. "Simulation Modeling of Strong Ground Motion"." Department of Civil Engineering. Massachusetts.

S. Springer. H. Simoes. (2010).. in "Advanced Earthquake Engineering Analysis". L.. CISM Courses and Lectures no. "Design of steel structures. R. B. (1996). 494. Design of Tubular Steel Structures. Earthquake Spectra. R. Pecker (Ed. (2007). Final Report. 154 . ECCS Eurocode Design Manuals. 16(3): 573-92. Verificarea prin calcul a elementelor de construcţii metalice şi a îmbinărilor acestora. R.Pinho. "Frame design including joint behaviour". Da Silva. Eurocode 3: Design of steel structures. Chabrolin. NP 042-2000. "Using Pushover Analysis for Assessment of Buildings and Bridges". Training and education for the Implementation of Eurocode 3 (2009). European Commission. Maquoi. P. Cervasio. (2000). Normativ privind prescripţiile generale de proiectare. A.). Fajfar. Part 1-1: General rules and rules for buildings". Cidect. "A nonlinear analysis method for performance-based seismic design"..

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.