FACULTATEA DE CONSTRUCŢII DEPARTAMENTUL DE CONSTRUCŢII METALICE ŞI UNIVERSITATEA MECANICA CONSTRUCŢIILOR “POLITEHNICA” Centrul de Excelenta pentru Mecanica Materialelor TIMIŞOARA

şi Siguranţa Structurilor CEMSIG Ioan Curea 1, 300224 Timişoara, ROMÂNIA Fax Telefon ++40.256.403917 Departament: ++40.256.403911 ++40.256.403932 CEMSIG: ++40.256.403932 e-mail: dan.dubina@ct.upt.ro http://cemsig.ct.upt.ro

Contract nr. 425/08.12.2009
CALCULUL STRUCTURAL GLOBAL AL STRUCTURILOR METALICE Recomandări, comentarii şi exemple de aplicare în conformitate cu SR EN 1993-1-1 şi SR EN 1998-1 Redactarea I-a

Timişoara, august 2010

COLECTIV DE ELABORARE

Şef Proiect Prof. Dr. Ing. Dan DUBINĂ Membri: Conf. Dr. Ing. Florea DINU Conf. Dr. Ing. Aurel STRATAN Drd. Ing. Norin FILIP-VACARESCU _____________________ _____________________ _____________________ _____________________

Cuprins
CUPRINS .............................................................................................................................................................. 1 1 2 INTRODUCERE ......................................................................................................................................... 3 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ .................................................. 4 2.1 2.2 2.3 2.3.1 2.3.2 2.3.3 2.4 2.4.1 2.4.2 2.4.3 2.4.4 2.5 3 3.1 3.2 3.2.1 3.2.2 3.2.3 3.3 3.3.1 3.3.2 3.4 3.5 4 4.1 4.1.1 4.1.2 4.1.3 4.2 4.2.1 4.2.2 4.2.3 4.2.4 4.2.5 4.3 4.3.1 4.3.2 4.3.3 4.3.4 4.3.5 4.4 4.4.1 4.4.2 4.4.3 4.5 4.5.1 4.5.2 4.5.3 4.5.4 INTRODUCERE....................................................................................................................................... 4 CLASIFICAREA STRUCTURILOR IN CADRE.............................................................................................. 5 IMPERFECŢIUNI ..................................................................................................................................... 7 Imperfecţiuni globale pentru cadre................................................................................................. 8 Imperfecţiuni locale pentru elemente ............................................................................................ 10 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri ........................................................................... 11 REPREZENTAREA COMPORTĂRII NODURILOR IN ANALIZA ................................................................... 12 Clasificarea nodurilor după rigiditate .......................................................................................... 13 Clasificarea nodurilor după rezistenţă. ........................................................................................ 15 Clasificarea nodurilor după ductilitate......................................................................................... 17 Clasificarea secţiunilor elementelor ............................................................................................. 18 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA STRUCTURALA .......................................................... 20 INTRODUCERE..................................................................................................................................... 30 ANALIZA ELASTICA............................................................................................................................. 33 Analiza elastica de ordinul I ......................................................................................................... 33 Analiza elastica de ordinul II ........................................................................................................ 36 Analiza de stabilitate..................................................................................................................... 39 ANALIZA GLOBALĂ PLASTICĂ ............................................................................................................. 44 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) ................................................................................ 45 Analiza plastica de ordinul II........................................................................................................ 47 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI STRUCTURI IN CADRE METALICE MULTIETAJATE ................................ 52 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI HALE CU STRUCTURA METALICA ........................................................ 59 CONCEPTE DE PROIECTARE SEISMICĂ ................................................................................................. 60 Conceptul de proiectare disipativă a structurii............................................................................. 61 Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii..................................................................... 65 Alegerea principiului de proiectare .............................................................................................. 65 ACŢIUNEA SEISMICĂ ........................................................................................................................... 66 Generalităţi ................................................................................................................................... 66 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice.................................................................................... 72 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice .............................................................................. 75 Spectru de calcul pentru analiza elastică...................................................................................... 79 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni................................................................. 80 METODE DE CALCUL STRUCTURAL ..................................................................................................... 81 Metoda forţelor laterale ................................................................................................................ 82 Calcul modal cu spectre de răspuns.............................................................................................. 85 Calcul dinamic liniar .................................................................................................................... 92 Calcul static neliniar..................................................................................................................... 92 Calcul dinamic neliniar................................................................................................................. 97 REGULARITATEA STRUCTURALĂ ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA CALCULULUI STRUCTURAL ....................... 99 Criterii de regularitate în plan.................................................................................................... 100 Criterii de regularitate în elevaţie............................................................................................... 102 Alegerea metodei de calcul structural......................................................................................... 103 MODELAREA STRUCTURII ................................................................................................................. 105 Generalităţi ................................................................................................................................. 105 Modelarea maselor ..................................................................................................................... 106 Modelarea amortizării ................................................................................................................ 108 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii....................................................................... 109

CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE................................................................... 30

CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ ............................................................................................. 60

1

.......1 PROCEDEUL DE CALCUL .......................................................4 Calcul dinamic neliniar.............. 147 5..........1..... 115 4.............................8.......................3 Calcul static neliniar.................2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice .......8.. 146 5............................................................... 148 5................ 153 2 .................... 150 6 7 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR.. 148 5.........................................2...........................................................................2 METODE DE ANALIZĂ ............................................................................................................................. 151 BIBLIOGRAFIE ......................................6 COMBINAREA EFECTELOR COMPONENTELOR ACŢIUNII SEISMICE ..2 Calcul modal cu spectre de răspuns............................. 143 4..............................................................8......................3 Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului Merchant-Rankine ..........2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine........................................7 CALCULUL DEPLASĂRILOR ............................................ 117 4.............................. 146 5.............4.....................................................................................................................................................1...............1 Metoda forţelor laterale ................5 Efectele de torsiune accidentală..................................................... 144 5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME ......................................................... 149 5................. 114 4.........................8 APLICAŢII .........................................1.............5................ 117 4........................................2................................................ 148 5.................. 111 4.....................1 Metoda grafică .............3 Metoda elastică-perfect plastică ...............................................1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine......................................................2.........8............................................... 127 4..... 146 5........................................................................................

P100-1/2006 stabileşte spectrul de calcul într-o manieră similară cu SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională. Deoarece exista unele diferenţe intre SR EN 1998-1:2004 si norma de calcul seismic in vigoare (P100-1/2006). j + ∑ψ E . In prima parte (cap.iQk .4) se prezintă calculul structurilor la acţiunea seismica in conformitate cu SR EN 1998-1. j + ∑ψ 2. In Anexa 1 prezintă metode simplificate de calcul de ordinul I pentru starea limita ultima. In partea a doua (cap.i Qk . alegerea tipurilor de noduri. 2 si cap. SR EN 1993-1-8 si SR EN 1998-1. elastic si plastic. clasificarea structurilor si analiza structurala.5 pentru T=0) şi lipseşte limitarea inferioară a spectrului de calcul la valoarea β⋅ag. s-a folosit ca baza normativa SR EN 1993-1-1.i i =1 N N N ∑G j =1 N Condiţiile diferite de aplicare a metodei forţelor laterale Implementare diferită a efectelor torsiunii accidentale In finalul capitolului se prezintă mai multe aplicaţii referitoare la metodele de determinare a răspunsului seismic al structurilor in cadre metalice. cu deosebirea că în P100-1/2006 pentru T=0 acceleraţia spectrală de proiectare este egală cu cea elastică (q=1 în loc de 1. s-au folosit prevederile din SR EN 1993-1-8. 3 . se precizează următoarele : Cu toate că P100-1/2006 foloseşte unele notaţii diferite de cele din SR EN 1998-1:2004. Pentru redactarea lui.3) se prezintă principalele etape ale calculului si alcătuirii structurilor metalice in cadre.1 INTRODUCERE Manualul prezintă modul de calcul al structurilor in cadre metalice la acţiuni statice si dinamice (seismice). Se prezintă de asemenea si doua aplicaţii pe doua tipuri de structuri. Pentru clasificarea si modelarea in analiza a comportării nodurilor grinda-stâlp. aplicarea prevederilor din normativul românesc conduce la aceleaşi rezultate în ceea ce priveşte spectrele de răspuns elastic de acceleraţie.i j =1 i =1 k . Anexa 2 prezintă o metoda simplificata pentru calculul capacitatii de rotire a secţiunilor dublu T. una pentru o hala parter si una pentru o structura multietajata. Calcul maselor: SR EN 1998-1:2004: P100-1/2006: ∑ Gk . in care se prezintă comparativ rezultatele analizelor de ordinul I si II. începând cu modelarea structurii.

2 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ 2. plastic) si a îmbinărilor (rigiditate. Nodurile pot sa fie clasificate atât in funcţie de rezistenta cat si in funcţie de rigiditate. Pentru a lua in considerare posibilitatea pierderii stabilitatii locale a pereţilor secţiunilor.grosime al pereţilor supuşi la compresiune. acestea sunt impartite in patru clase distincte. Incarcare F 1 2 αF F F ∆ 1 Raspunsul liniar elastic 2 Valoarea maxima a incarcarii Deplasare Figura 1. se poate utiliza o analiza elastica sau plastica. Efectele comportării nodurilor asupra distribuţiei forţelor şi momentelor interne dintr-o structura in cadre dar şi asupra deformaţiilor totale ale structurii trebuie luate în considerare acolo unde aceste efecte nu pot fi neglijate. se poate face un calcul de ordinul I sau un calcul de ordinul II. In funcţie de clasa secţiunii.1 Introducere Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze. Relaţia forţă-deplasare pentru o structură in cadre multietajate 4 . In funcţie de aceasta clasificare. funcţie de raportul lăţime . structurile sunt impartite in structuri rigide sau cu noduri fixe (la care analiza se poate face pe forma nedeformata) si structuri zvelte sau cu noduri deplasabile (la care trebuie sa se ia in considerare forma deformata). semirigide si articulate din punct de vedere al rigiditatii si noduri cu rezistenta completa. se face distincţie intre imperfecţiunile globale pentru cadre şi sistemele de contravântuiri si imperfecţiunile locale pentru bare. Se disting noduri rigide. In mod traditional. atât in ceea ce priveşte comportarea globala a structurii (teoria de ordinul I/ordinul II) cat si in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor (elastic. In cadrul imperfecţiunile geometrice. capacitate de rotire). care consta in evaluarea eforturilor interne si a deformatiilor si compararea cu valorile admise pentru o exploatare in siguranta. parţiala si articulate din punct de vedere al rezistentei. calculul unei structuri presupune mai multe etape si anume modelarea structurii. Efectele imperfecţiunilor (adică tensiunile reziduale şi imperfecţiunile geometrice) trebuie luate în considerare în mod corespunzător în analiza structurală. Pentru a lua in considerare influenta formei deformate a structurii asupra eforturilor interne din structura. analiza structurii si apoi verificarea ei. capacitate de rezistenta.

2 Clasificarea structurilor in cadre Structurile in cadre metalice multietajate sunt structuri relativ zvelte comparativ cu alte tipuri de structuri. Se poate considera ca înclinaţia orizontală iniţială (sau sistemul orizontal echivalent) precum si încărcările orizontale aplicate asupra 5 . astfel ca in anumite condiţii.8 ( K A + K B ) sau K A > 4KB (1) (2) Figura 3. cu A se reprezinta sistemul de contravantuiri. care preia doar forte orizontale si cu B subsistemul care preia atat forte gravitationale cat si orizontale. Aceasta relatie poate fi inteleasa si aplicata mai usor daca se utilizeaza reprezentarea din Figura 3. in care structura este impartita in doua. b) diafragme din otel Daca sistemul de contravântuiri este suficient de rigid. B – cadrul portal Efectele înclinaţiei orizontale iniţiale asupra cadrelor contravântuite trebuie luate in considerare la calculul sistemului de contravântuiri. Un cadru metalic poate fi considerat contravântuit daca sistemul de contravântuiri reduce deplasările orizontale cu cel puţin 80%. atunci structura se numeşte contravantuita. Daca structura nu contine contravantuiri sau daca sistemul de contravantuiri nu este suficient de rigid. ale elementelor si imbinarilor. a) b) Figura 2. 2. atunci structura este necontravantuita. Aplicarea prevederii anterioare se poate exprima sub forma: K A > 0. Sisteme de contravântuiri: a) contravântuiri din bare.In acest capitol sunt prezentate proprietatile structurilor in cadre. Impartirea structurii in doua subansamble: A – sistemul de contravântuiri. care au o influenta semnificativa asupra raspunsului structurii la actiunea incarcarilor exterioare si modul in care aceasta influenta trebuie modelata in analiza globala. este nevoie sa se reducă deplasările laterale prin dispunerea de contravântuiri verticale (Figura 2).

Toate celelalte cadre pot fi considerate cu noduri deplasabile si efectele de ordinul II (P . urmată de o amplificare a efectelor acţiunilor respective (exemplu momente încovoietoare) cu ajutorul coeficienţilor corespunzători. adică structuri cu noduri fixe si structuri cu noduri deplasabile.încărcări orizontale aplicate cadrului. In conformitate cu SR EN1993-1-1. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe dacă răspunsul său la acţiunea unui sistem de forţe ce acţionează in planul său este suficient de rigid astfel încât pot fi neglijate momentele si forţele interne suplimentare datorate deplasărilor orizontale ale nodurilor (SR EN 1993-1-1.2.∆) trebuie luate in calcul. In general. cu condiţia ca în grinzi compresiunea axială să nu fie semnificativă: 6 . se poate efectua o analiza de ordinul I. In cazul unei structuri clasificate cu noduri deplasabile. daca rigiditatea structurii necontravantuite este mare si structura nu este sensibila la efectele de ordinul II. Pentru cadrele la care primul mod de instabilitate cu noduri deplasabile este predominant. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (4) FEd • Pentru analiza plastica: F o Daca α cr = cr ≥ 15 . Daca insa sistemul de contravântuiri este foarte flexibil. atunci structura este clasificata cu noduri fixe (5) FEd F o Daca α cr = cr < 15 . clasificarea se face astfel: • Pentru analiza elastica: F o Daca α cr = cr ≥ 10 .efectul înclinaţiei orizontale (sau sistemului de forte orizontale echivalente) aferente cadrului si sistemului de contravântuiri. Pentru un caz de încărcare dat. Atunci când o structura este clasificata cu noduri fixe. se poate efectua o analiză de ordinul unu. deoarece efectele de ordinul II nu afectează răspunsul structurii. Cadrele cu pantă mică a acoperişului şi structurile plane alcătuite din stâlpi si grinzi pot fi verificate în raport cu cedarea după un mod cu noduri deplasabile utilizând o analiză de ordin întâi dacă sunt îndeplinite condiţiile exprimate prin ecuaţiile (3) sau (5) pentru fiecare etaj. Pentru aceste structuri. structurile contravantuite sunt structuri cu noduri fixe.1). Sistemul de contravântuiri trebuie calculat la acţiunea următoarelor încărcări: . atunci structura contravantuita poate sa fie cu noduri deplasabile. atunci structura este clasificata cu noduri fixe (3) FEd F o Daca α cr = cr < 10 . De asemenea. Clasificarea structurilor in cadre in structuri contravantuite si necontravantuite nu trebuie confundata cu clasificarea in funcţie de sensibilitatea la efectele de ordinul II. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre încărcarea verticala totala FEd aplicata structurii si încărcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala. Astfel. paragraf 5. . .unui cadru contravântuit afectează numai sistemul de contravântuiri. atunci structura poate fi considerata cu noduri fixe.încărcări orizontale sau verticale aplicate direct sistemului de contravântuiri. luarea în considerare a efectelor de ordinul doi poate fi realizată cu ajutorul unei analize corespunzătoare (cuprinzând procedee „pas cu pas” sau alte procedee interactive). αcr poate fi calculat aproximativ pornind de la următoarea formulă. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (6) FEd unde αcr este coeficientul de multiplicare a încărcărilor de calcul pentru a provoca instabilitatea elastică a structurii. iar cele necontravantuite sunt structuri cu noduri deplasabile.

Ele pot fi considerate pe orice directie insa pentru fiecare analiza se considera o singura directie de aplicare. paragraf 5.3): a) imperfecţiuni globale pentru cadre (efectul P . mai multe tipuri de imperfecţiuni.∆) b) imperfecţiuni locale pentru elemente (efectul P . a încărcărilor orizontale. cum ar fi de exemplu abaterile de la forma secţiunii sau abaterile de montaj sunt limitate prin tolerantele admise si sunt precizate in standardele de execuţie. analiza structurilor trebuie sa tina seama de ele. exercitate pe structură deasupra acestui nivel.VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale. Unele dintre ele. . exercitată pe structură deasupra acestui nivel. In calcul trebuie luate în considerare următoarele imperfecţiuni (SR EN 1993-1-1. Aceste imperfecţiuni constau in tensiuni reziduale. de exemplu EN 1090 (2008). . este posibil ca aplicarea imperfectiunilor la o structura spatiala sa conduca la deplasari simetrice sau anti-simetrice ale colturilor opuse. la nivelul părţii superioare a etajului. indiferent de calitatea controlului la fabricatie si montaj. Daca efectele imperfecţiunilor nu sunt incluse in formulele de rezistenta folosite la verificarea barelor. la nivelul părţii inferioare a etajului. In plus.δ). atunci când este cazul. Evaluarea aproximativa a coeficientul de multiplicare αcr 2. devieri de la verticalitate la montaj. astfel ca ele trebuie luate in considerare separat (Figura 5). excentricitati in noduri. 7 .Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vânt) şi la încărcări orizontale aplicate la fiecare nivel.3 Imperfecţiuni Structurile in cadre metalice prezintă. devieri de la rectilinitatea longitudinala. Ed     (7) in care: . Astfel.α cr =   H Ed  VEd  h     δ H . Aceste imperfecţiuni induc efecte secundare si de aceea pentru a obţine rezultate conservative. abateri de forma ale secţiunilor transversale. etc. la structurile contravantuite trebuie luate in considerare si imperfecţiunile globale ale sistemele de contravântuiri.HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale.δH. . atunci ele sunt luate de regula in calcul prin intermediul imperfecţiunilor geometrice echivalente. Considerarea formei si sensului imperfectiunilor trebuie sa conduca la efectele cele mai defavorabile pentru structura.h este înălţimea etajului HEd VEd Figura 4.

Trebuie luate in considerare aici atat flambajul in plan cat si cel in afara planului. care este dat de formula urmatoare (vezi si Figura 7): φ = φ0α hα m unde: (8) φ0 αh este valoarea de bază. inclusiv flambajul prin incovoiere .d φ φ Figura 6.rasucire. Efecte de translaţie sau torsiune rezultate din aplicarea imperfecţiunilor: a) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în acelaşi sens). Imperfecţiunile globale si locale 2.1 Imperfecţiuni globale pentru cadre Prima imperfectiune si anume abaterea de la verticala se defineste prin intermediul unghiului φ. Pentru structurile la care primul mod de flambaj este cel corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile.Forma imperfectiunilor globale si locale poate sa rezulte din modul de flambaj elastic in planul de flambaj considerat. b) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în sens contrar) N L eo.3. efectul imperfectiunilor globale si locale se poate lua in considerare prin intermediul unei abateri de la verticala si al unei curburi a elementului (Figura 6). φ0 = 1/200 este coeficientul de reducere aplicabil pentru înălţimea h a stâlpilor: αh = 2 h dar 2 ≤ αh ≤ 1 3 8 . Figura 5.

Imperfecţiuni echivalente corespunzătoare abaterii de la axa verticală Imperfectiunile globale pot fi de asemenea luate in considerare si prin introducerea unor forte laterale echivalente la nivelul fiecarui etaj. α m = 0. Figura 7. introducând aici numai stâlpii care preiau o încărcare verticală NEd mai mare sau egală cu 50 % din valoarea medie pe stâlp în planul vertical considerat. dar in directie inversa celor aplicate la nivelul etajelor. b) exemplu de aplicare a forţelor orizontale echivalente la o structura 9 . Pentru ca structura sa fie in echilibru.h αm este inaltimea in metri este un factor de reducere pentru numărul de stâlpi dintr-un şir m 1    reprezintă numărul de stâlpi într-un şir. imperfecţiunea globala poate fi neglijata (pentru notaţii vezi Figura 4). NEd NEd φΝEd F1 φ φF1 F1 φ F2 φF2 F2 NEd NEd φΝ Ed φ(F1+F2)/2 φ(F1+F2)/2 a) b) Figura 8.5 1 +  m Trebuie mentionat aici ca pentru cadrele la care HEd ≥ 0.15VEd. sistemul de forte rezultant se aplica si la baza. Acest mod de introducere a imperfectiunilor este de obicei mai usor de folosit in practica comparativ cu metoda anterioara a „inclinarii” structurii. Fortele echivalente de la fiecare nivel se obtin prin multiplicarea incarcarilor gravitationale de la fiecare nivel cu imperfectiunea initiala φ. Imperfecţiunile cadrelor modelate prin intermediul unui sistem de forte echivalente: a) înlocuirea înclinaţiei iniţiale prin forţele orizontale echivalente.

se pot inlocui imperfectiunile locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente aplicate la nivelul fiecarui element. Tabel 1. Pentru cazurilor in care elementele au o zveltete mare. Aceste imperfectiuni locale pot fi de regula neglijate in analiza globala.2.3. Valorile recomandate ale acestor deplasari initiale sunt date in Tabel 1. Astfel. Înlocuirea imperfecţiunilor locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente 10 . introducerea in analiza globala a imperfectiunilor locale este obligatorie daca pentru elementul solicitat la compresiune sunt indeplinite conditiile urmatoare: . este data de raportul e0/L. sau imperfectiunea locala. calculată pentru bara considerată ca articulată la extremităţi. Valorile de calcul ale imperfecţiunilor iniţiale în arc e0 / L Curba de flambaj a0 a b c d Analiza elastica e0 / L 1 / 350 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 Analiza plastica e0 / L 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 1 / 100 Similar cu efectul imperfectiunilor globale. deoarece relatiile de verificare la stabilitate tin cont de aceste imperfectiuni.5 (9) N Ed in care: este valoarea de calcul a fortei axiale de compresiune NEd λ este zvelteţea redusă în plan.2 Imperfecţiuni locale pentru elemente Abaterea barelor de la rectilinitate. in care L este lungimea barei iar e0 este amplitudinea maxima a deplasarii laterale initiale.elementul are cel putin un capat care este prins rigid si transmite moment incovoietor . Figura 9.zveltetea normalizata in plan (sau redusa) satisface conditia: Af y λ > 0. aceste imperfectiuni nu pot fi neglijate. in functie de tipul de analiza si de curba de flambaj corespunzatoare elementului.

Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri 11 . la calculul lui NEd trebuie sa se considere si o parte din efortul de compresiune din grinda. atunci trebuie luata in calcul o imperfectiune geometrica echivalenta a elementelor stabilizate. In mod simplificat.5 1 +  m qd = ∑ N Ed 8 e0 + δ q L2 (12) in care δq este este săgeata sistemului de contravântuiri în planul stabilizat din actiunea fortei q. Atunci cand sistemul de contravantuiri este folosit pentru stabilizarea talpii comprimate a unei grinzi cu inaltime constanta. Aceasta imperfectiune se poate considera sub forma unei imperfectiuni initiale in arc si este data de expresia: e0 = α m L 500 in care L este deschiderea sistemului de contravântuiri iar αm este dat de expresia: (10) 1  (11)   in care m este numarul de elemente care sunt stabilizate.3 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri Daca sunt folosite sisteme de contravantuiri pentru asigurarea legarii laterale pe deschiderea grinzilor sau a elementelor comprimate.2. se poate inlocui imperfectiunea initiala in arc printr-o forta echivalenta de stabilizare data de expresia (Figura 10): α m = 0.3. Atunci cand in grinda sunt si eforturi de compresiune. plus alte forte externe calculate printr-o analiză de ordinul intai (δq poate fi considerat 0 daca se foloseste o analiza de ordinul II). NEd e0 NEd qd L Figura 10. forta NEd din Figura 10 se poate obtine cu relatia: N Ed = M Ed h (13) in care MEd este momentul maxim din grinda iar h este inaltimea totala a grinzii.

Daca grinzile sau elementele comprimate stabilizate cu sistemul de contravantuiri au imbinari de continuitate, trebuie sa se verifice sistemul de contravantuiri la forta locala data de relatia urmatoare, aplicata sistemului de catre fiecare grinda sau element comprimat in dreptul imbinarii de continuitate (Figura 11). N 2ΦN Ed = α m Ed (14) 100 in care Φ = αmΦ0 iar Φ0 = 1/200. Trebuie sa se verifice de asemenea si ca sistemul de contravantuiri poate sa transmita aceasta forta (data prin relatia anterioara) la punctele adiacente in care grinda sau elementul comprimat este stabilizat. In aceasta verificare trebuie inclusa orice incarcare exterioara care actioneaza asupra sistemului de contravantuiri, insa fortele care apar din imperfectiunile calculate cu relatia (8) pot fi omise.

Sistemul de contravântuiri

Figura 11. Forţele din contravântuiri in îmbinările de continuitate ale elementelor comprimate

2.4 Reprezentarea comportării nodurilor in analiza
Calculul si proiectarea unei structuri in cadre metalice presupune in mod tradiţional ca nodurile dintre grinzi si stâlpi sunt fie foarte flexibile fie foarte rigide. In cazul grinzilor, daca acestea sunt solicitate predominant la încovoiere, atunci nodurile sunt considerate fie articulate fie rigide (vezi Figura 12.a). Nivelul real de rigiditate al nodurilor poate avea o influenta mare asupra răspunsului structurilor necontravantuite cu noduri deplasabile. De aceea, aceasta procedură de analiza poate fi folosită atâta timp cat nodurile sunt complet rigide sau complet articulate. In cazul structurilor contravantuite cu noduri fixe, la care preluarea forţelor laterale se face in principal de către sistemul de contravântuiri, rigiditatea nodurilor nu este atat de importanta ca in cazul structurilor necontravantuite. Norma europeana SR EN 1998-1-8 recunoaşte faptul ca majoritatea nodurilor au o comportare reală situată intre rigid si articulat si de aceea oferă posibilitatea luării in calcul a acestei comportări prin introducerea nodurilor semi-rigide si/sau parţial rezistente (vezi Figura 12.b) (SR EN 1993-1-8, paragraf 5.2). Daca nodurile au o comportare apropiata de articulat, atunci folosirea caracteristicilor reale de rigiditate in locul celor teoretice articulate poate sa conducă la o reducere a deplasărilor laterale, cu implicaţii in reducerea greutatii structurii

12

metalice. Daca nodurile au o comportare apropiata de rigid, folosirea caracteristicilor teoretice de nod rigid poate conduce la rezultate neconservative, inclusiv in ceea ce priveşte deplasările laterale. Introducerea in calcul a semi-rigiditatii poate fi făcută prin intermediul unui resort la rotire dispus la contactul dintre elemente. Rigiditatea la rotire S a resortului este parametrul care leagă momentul Mj transmis de îmbinare de rotirea relativă ϕ dintre elementele îmbinate. Atunci când această rigiditate este zero sau este foarte mică, nodul poate fi considerat articulat iar când această rigiditate are o valoare foarte mare, nodul poate fi considerat rigid. In toate celelalte situaţii intermediare, nodurile sunt considerate semi-rigide. La nivelul structurii, utilizarea unor noduri semi-rigide afectează nu doar deplasările structurii dar si distribuţia si valoarea eforturilor interne in structură.
IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat)

DETERMINAREA INCARCARILOR

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor

IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat, semirigid)

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu)

DETERMINAREA INCARCARILOR

Etapa 1
RASPUNSUL STRUCTURII
Stari limita (SLEN, SLU) Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor Alegerea imbinarilor

DETERMINAREA PROPRIETATILOR MECANICE
(Rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

nu

Stari limita Criterii de proiectare Da?

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu, semi-continuu)

da

RASPUNSUL STRUCTURII
DIMENSIONAREA IMBINARILOR STRUCTURII Tipul imbinarii
(rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

Stari limita (SLEN, SLU)

Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

Etapa 2
nu, alte elemente alte tipuri de imbinari

nu, alte elemente

Dimensionarea imbinarilor Da?
da

nu, alte tipuri de imbinari

Stari limita Criterii de proiectare Da?

da

STOP

STOP

a)

b)

Figura 12. Etapele procesului de proiectare bazat pe concepţia tradiţională a) si pe utilizarea comportării reale a nodurilor b)

2.4.1 Clasificarea nodurilor după rigiditate Comportarea la rotire a nodurilor se situează in multe cazuri intre cele doua limite definite anterior si anume rigid si articulat. Atunci când elementele îmbinării sunt suficient de rigide, intre rotirea capătului grinzii si rotirea panoului stâlpului sunt diferenţe mici astfel ca nodul poate fi considerat rigid. Un nod rigid are o rotire globala de corp rigid care este rotirea in nod (Figura 13.a). Un astfel de nod trebuie proiectat astfel încât deformaţia lui să nu aibă o influenţă semnificativă asupra distribuţiei de eforturi in structură sau asupra deformaţiei globale. Deformaţiile nodurilor rigide trebuie să aibă valori care să nu reducă rezistenţa
13

structurii cu mai mult de 5%. Nodurile rigide trebuie să fie capabile să transmită forţele si momentele de calcul. Daca elementele imbinarii sunt flexibile, atunci comportarea grinzii se apropie de aceea a unei grinzi simplu rezemate. In acest caz, nodul poate fi considerat nominal articulat, iar rotirea relativa dintre capatul grinzii si stalp este libera (Figura 13.b). Un astfel de nod va fi proiectat astfel încât să nu dezvolte momente semnificative care sa afecteze elementele structurii. Nodurile nominal articulate trebuie să fie capabile să transmită forţele de calcul si să permită producerea rotirilor rezultate. Pentru cazurile intermediare, momentul transmis de imbinare va conduce la rotiri relative finite intre elementele imbinate. Astfel de noduri se numesc semi-rigide (Figura 13.c). Nodurile semi-rigide trebuie sa fie capabile să transmită forţele si momentele determinate prin calcul.

a)

b)

c)

Figura 13. Clasificarea nodurilor dupa rigiditate In Figura 14 sunt prezentate trei tipuri de noduri grinda stalp realizate cu suruburi, care au proprietati de rigiditate diferite si care se apropie de clasificarea de rigid (a), semi-rigid (b) si articulat c).

a)

b)

c)

Figura 14. Exemple de noduri grinda-stâlp cu diferite nivele de rigiditate: a) nod rigid; b) nod semi-rigid; c) nod articulat (*)
* Nota: Nodurile din figura sunt cu titlu informativ. Clasificarea unui nod in funcţie de rigiditate se va face doar după determinarea exacta a rigiditatii acestuia.

14

Nodurile din zonele 1 si 3 pot fi considerate semi-rigide daca este avantajos Kb valoarea medie a raportului Ib/Lb pentru toate riglele de la ultimul nivel. Ic momentul de inerţie al stâlpului. Lc inaltimea de nivel.Rd cu rezistenta plastica a elementului îmbinat (de exemplu grinda).ini ≥ 25EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat. Un nod poate fi clasificat cu rezistenţă completa dacă întruneşte criteriile exprimate in Figura 16.nod nominal articulate . daca Sj. sub încărcările de calcul.2 Clasificarea nodurilor după rezistenţă.ini ≤ 0. Lb Cadre necontravântuite (cu condiţia ca la fiecare nivel Kb/Kc ≥ 0. Limitele pentru clasificarea nodurilor riglă-stâlp după rigiditate in conformitate cu SR EN 1993-1-8 2.ini cu valorile limita corespunzătoare. daca Sj. daca Sj. Un nod nominal articulat trebuie să fie capabil să transmită eforturile de calcul. Aceasta clasificare se face prin compararea rezistenţei de calcul a nodului Mj. Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după momentul capabil in: . deschiderea cadrului. Rezistenta de calcul a unui nod cu rezistenta completa trebuie sa fie mai mare decât cea a elementului îmbinat.ini ≥ 8EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat. fără sa dezvolte 15 . Ib momentul de inerţie al riglei. vezi Figura 15.5EIb/Lb Cadre contravântuite Mj 1 2 3 1 rigid. un nod grinda-stâlp poate fi clasificat din punct de vedere al rigidităţii ca rigid. daca Sj.In conformitate cu SR EN 1993-1-8.nod cu rezistenţă parţială.1) Figura 15. nominal articulat sau semi-rigid prin compararea rigidităţii iniţiale la rotire Sj.4.5EIb/Lb 2 3 Φ *) Toate nodurile din zona 2 trebuie considerate ca semi-rigide. Un nod poate fi clasificat ca nominal articulat dacă momentul rezistent de calcul Mj.nod cu rezistenţă completa .ini ≤ 0.Rd este mai mic decât 25% din momentul rezistent de calcul al unui nod cu rezistenţă completa. Mj 1 2 3 1 2 3 Φ rigid. Rigiditatea unui nod cu rezistenţă completa trebuie să asigure ca. Kc valoarea medie a raportului Ic/Lc pentru toţi stâlpii de la ultimul nivel. rotirea dezvoltata in articulaţia plastica să nu depăşească capacitatea de rotire a nodului (Figura 17).

Mj.Rd ≥ 2Mc.Rd este momentul plastic de calcul al grinzii Mc. Atunci când sunt utilizate noduri a căror comportare este cunoscută.Rd sau a) Stâlp de la ultimul nivel sau Mj. Figura 16.pl. Capacitatea de rotire a unui astfel de nod poate fi determinată prin încercări experimentale.momente încovoietoare semnificative care pot afecta elementele structurii. Un nod care este capabil să preia si să transmită momente dar nu îndeplineşte criteriul pentru un nod cu rezistenţă completa poate fi clasificat ca nod parţial rezistent. Rigiditatea nodurilor cu rezistenţă parţială trebuie să aibă o valoare care să asigure nedepăşirea capacităţii de rotire in articulaţiile plastice sub încărcările de calcul (Figura 17). dar poate fi mai mică decât cea a elementului îmbinat.Rd Mj.Rd ≥ Mb.Rd Mj.Rd Rezistenţă parţială Articulat φ Figura 17.pl.Rd ≥ Mb.Rd este momentul plastic de calcul al stâlpului. Clasificarea nodurilor după rezistenţă 16 .Rd Mj. Un nod nominal articulat trebuie de asemenea sa fie capabil sa permită dezvoltarea rotirilor din incarcarile de calcul. Un nod parţial rezistent trebuie sa aibă o rezistenţa de calcul mai mare decât valoarea necesară pentru transmiterea eforturilor de calcul. Noduri cu rezistenţă completa Mj Rezistenţă totală Limitele pentru rezistenţă Rezistenţa nodului Mj.pl.pl.Rd b) Stâlp de la un nivel intermediar in care: Mb. nu este necesară determinarea capacităţii de rotire prin încercări experimentale.Rd Mj.pl. Daca se adopta un calcul plastic. capacitatea de rotire a unui astfel de nod trebuie sa aibă o valoare care să asigure formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice sub încărcările de calcul.pl.Rd ≥ Mc.

4.Clasa 1 : Noduri ductile: un nod ductil este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent si să prezinte o capacitate de rotire suficient de mare . corespunzătoare momentului rezistent plastic Mj.Rd Φ Φpl Figura 18.2. Clasele de ductilitate pentru noduri 17 .3 Clasificarea nodurilor după ductilitate Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după ductilitate sau capacitatea de rotire plastica. Mj Ductilitate Mj Φ Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Φ Figura 19.Clasa 2 : Noduri cu ductilitate medie: un nod cu ductilitate medie este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent dar prezintă o capacitate de rotire limitată după atingerea acestui moment .Clasa 3 : Noduri fara ductilitate (fragile): cedarea prematură (datorită instabilităţii sau ruperii casante a unei componente a îmbinării) apare in nod înainte de atingerea momentului plastic rezistent. Mj Mj.Rd (Figura 18). Clasificarea după ductilitate este similara cu clasificarea secţiunilor elementelor si exprima capacitatea nodului de evita o rupere fragila prematura (de exemplu ruperea in cordonul de sudura sau ruperea şuruburilor) si de a permite dezvoltarea de rotiri plastice fara o reducere semnificativa a capacitatii portante. Φpl. Ductilitatea (sau lipsa acesteia) unui nod are consecinţe asupra tipului de analiza structurala care se poate utiliza. In cazul unei analize plastice. Capacitatea de rotire a unui nod Există trei clase de ductilitate (Figura 19): . capacitatea de rotire a nodurilor trebuie sa permită formarea mecanismului plastic de cedare prin formarea de articulaţii plastice înainte de ruperea nodurilor. Clasificarea nodurilor după ductilitate se face in funcţie de capacitate de rotire.

paragraful 6. secţiunile elementelor trebuie clasificate după modul de comportare la încovoiere si/sau compresiune. secţiunile transversale ale elementelor supuse la compresiune sau/si încovoiere se clasifica in funcţie de raportul dintre lăţimea si grosimea pereţilor comprimaţi ai secţiunii in 4 clase (Figura 20) (SR EN 1993-1-1. in cazul structurilor in zone seismice.2 × rezistenţa plastică de calcul a elementului îmbinat.a poseda o buna capacitate de rotire daca componenta slaba este talpa stalpului la incovoiere sau placa de capat la incovoiere. Clasele de secţiuni pentru elemente 18 . iar componentele imbinarii cu potential de rupere fragila (suruburi la intindere. M M pl Mel M clasa 1 cl.4 Clasificarea secţiunilor elementelor Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze. anexa D sau folosind modele corespunzătoare de calcul. cu condiţia ca ele să fie bazate pe rezultatele unor încercări în conformitate cu EN 1990.4). norma recomanda verificarea capacitatii de rotire prin încercări experimentale conform EN 1990. Ca un exemplu. 4 M φ M capacitatea de rotire Figura 20. După efectuarea analizei. urmează verificarea prin calcul a tuturor elementelor cadrului. 3 cl. dar care au limitata capacitatea de rotire • Clasa 3: secţiuni transversale semi-compacte . având capacitatea de rotire ceruta de o analiza plastica • Clasa 2: secţiuni transversale compacte . Astfel.secţiunile in care eforturile in fibra extrema pot atinge limita de curgere dar flambajul local împiedica dezvoltarea momentului încovoietor plastic capabil • Clasa 4: secţiuni transversale zvelte .secţiunile care pot forma articulaţii plastice. sudura dintre grinda si placa de capat) au o suprarezistenta suficienta. in conformitate cu SR EN 1993-1-1. Pentru celelalte situaţii.secţiunile care dezvolta un moment încovoietor plastic capabil. Capacitatea de rotire a nodurilor este o caracteristica importanta a structurilor in cadre metalice care sunt proiectate in domeniul plastic. Verificarea prin calcul a capacitatii de rotire nu este insa posibila decât pentru anumite configuraţii standard si doar pentru acţiuni statice (vezi SR EN 1993-1-8. In acest caz se lucrează cu caracteristicile geometrice ale secţiunii eficace. 2 cl.secţiunile la care trebuie luat in considerare efectul flambajului local pentru determinarea momentului încovoietor capabil sau a forţelor de compresiune capabile. nodul din Figura 14. folosirea unui concept de proiectare disipativ obliga proiectantul la alegerea si utilizarea unor noduri cu buna ductilitate.Dacă rezistenţa de calcul a nodului este cel puţin egală cu 1. atât in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor si nodurilor (elastic/plastic) cat si a răspunsului geometric (teoria de ordinul I/ordinul II). Pentru aceasta. paragraf 5.6): • Clasa 1: secţiuni transversale plastice . nu este necesară verificarea capacităţii de rotire a nodului.4. De asemenea. 2.

clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi. daca inima unui profil I este de clasa 1 iar tălpile sunt de clasa 2.Deoarece pereţii comprimaţi ai unei secţiuni transversale (inimă sau talpă) pot fi în general de clase diferite. atunci secţiunea este clasificata de clasa 2. In Tabel 2 si Tabel 3 se prezintă limitele pentru fiecare clasa de secţiuni pentru pereţi interiori si tălpi in consola. Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. 2006) *) ψ ≤ -1 se aplică fie când tensiunea de compresiune σ ≤ fy fie când deformaţia specifică de întindere εy > fy/E 19 . in conformitate cu SR EN 1993-1-1. De exemplu. Tabel 2.

Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. comportarea secţiunilor.5 Modelarea structurilor pentru analiza structurala Analiza răspunsului structurii sub efectul acţiunilor exterioare necesita schematizarea (modelarea) fenomenului fizic real. calculul structurii începe cu stabilirea soluţiei de principiu care consta in alegerea formei si dimensiunilor construcţiei. comportarea elementelor. Analiza se face pe baza unor ipoteze privind modelul structural (schema structurii de rezistenta. Pe baza acestor elemente. 2006) 2. In funcţie de destinaţia construcţiei si de modul ei de comportare (sub acţiunile predominante). a nodurilor si a materialului. Stabilirea schemei de calcul are o importanţă deosebită în ansamblul procesului de proiectare.Tabel 3. se stabileşte schema de calcul a structurii de rezistenţă. Având in vedere faptul că se calculează o schemă idealizată a structurii şi nu 20 . a soluţiei constructive pentru elementele principale si secundare. distribuţia si mărimea incarcarilor).

. . In cazul structurilor pentru hale parter.Sistemul de rezemare la baza al stâlpilor cadrelor transversale si de fronton . amplasate adiacent colturilor halei – aceasta soluţie este opţionala.in anumite travei ale halei se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. dispunerea contravântuirilor are un efect limita la cadrele adiacente (Figura 23).Se dispun contravântuirile pe direcţie longitudinala in pereţii marginali . grinzi longitudinale). insa daca hala este lunga. Acestea au rolul de a prelua sarcinile orizontale pe direcţie longitudinala de la nivelul acoperişului si de a le transmite la contravântuirile longitudinale (Figura 21). .rezemare articulata (simplitate la montaj si sensibilitate redusa la tasări neuniforme). . cum ar fi: comportarea spaţială depinde în mare măsură de modul de alcătuire al acoperişului. dispuse la nivelul coltului cadrului si la nivelul coamei. se poate alege sistemul constructiv astfel (Figura 21): .0 m (deschidere uzuala pentru panele si riglele de perete uşoare cu secţiune Z sau C).Traveea (distanta pe direcţie longitudinala intre doua cadre transversale) halei se stabileşte la valoarea de 6. Acestea au rolul de a lega pe direcţie longitudinala cadrele transversale (Figura 21). Cladirile in cadre multietajate sunt de regula proiectate pe baza criteriului de proiectare disipativa. halele metalice uşoare de tip parter au posibilităţi reduse de disipare a energiei seismice reduse deoarece articulaţiile plastice iau naştere cu precadere în stâlpi. în ambele situaţii. . SR EN1998-1 prezinta cerintele de alcatuire astfel incat sa se asigure o siguranta corespunzatoare sub actiunile de proiectare. la structurile amplasate în zone cu seismicitate mare. Pentru acestea. la structurile amplasate în zone cu seismicitate redusă si care au acoperişuri uşoare. importanţa acţiunilor seismice nu este mare şi în multe situaţii acestea nu decid dimensionarea structurii.In cadrele de fronton se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. daca se doreşte proiectarea unei hale industriale parter. după direcţia longitudinala a halei.0 m interax (Figura 23). atunci se va asigura o siguranţa corespunzătoare în exploatare (dacă toate celelalte etape ale procesului de proiectare sunt rezolvate corect).Tipul de cadru transversal de fronton utilizat pentru structura principala de rezistenta – cadru cu doi stâlpi intermediari de fronton dispuşi la distanta de 8. efectul este vizibil. . chiar daca nu se conteaza pe capacitatea de disipare a structurii trebuie sa se tina seama de urmatoarele aspecte. având in vedere ca pe direcţie transversala preluarea sarcinilor orizontale este realizata prin efectul de cadru. Deoarece stâlpii sunt articulaţi la baza. De aceea. măsurile de conformare seismică de ansamblu prevăzute în P1001/2006 (sau SR EN 1998-1) trebuie respectate.Se alege tipul de cadru transversal curent al structurii principale de rezistenta: cadru cu o singura deschidere alcătuit din stâlpi si grinzi cu secţiuni din tabla sudata (Figura 22). Daca hala este scurta pe direcţie longitudinala.structura reală. in funcţie de geometria halei si de destinaţie. se va acorda o atentie deosebita modului de dispunere a elementelor de rigidizare in planul acoperisului (contravantuiri. Alegerea si conformarea structurii trebuie sa tina seama de faptul ca structura poate sa fie solocitata atat de incarcari statice (de exemplu incarcarile din greuatate proprie sau zapada) cat si de incarcari dinamice (seismice). este absolut necesara dispunerea acestor contravântuiri pentru a prelua forţele orizontale pe direcţie longitudinala (de exemplu din vânt sau seism) (Figura 21). rezultă că în cazul în care schema de calcul va modela cât mai fidel structura reală. . De exemplu.Se dispun contravântuirile din acoperiş in traveile in care sunt dispuse contravântuirile in X din pereţii longitudinali. realizate de regula in solutie usoara.Se prevăd bare metalice de legătura intre cadrele transversale. 21 .

in zona coltului cadrelor (Figura 21). Hala industriala parter Figura 22.- Se prevăd contravântuiri longitudinale in X lucrând exclusiv la întindere in planul acoperişului. Cadru transversal 22 . Figura 21. Cadru transversal curent Figura 23.

a).ini). este necesara stabilirea tipurilor de legături între elementele structurii si între structură şi fundaţii (de exemplu prinderi încastrate.stâlp. cu rezistenta parţiala sau completa. rigide sau semi-rigide. b) grinzile din deschiderea mediană sunt prinse articulat de stâlpi Pentru nodurile grinda .φ) impreuna cu curba idealizata caracterizata prin urmatorii parametri fundamentali: rigiditatea la rotire (Sj). momentul capabil (Mj. . Detaliu de prindere a stâlpului la baza După evaluarea incarcarilor se aleg elementele si se face analiza structurala. Schema de calcul pentru o structură în cadre multietajate: a) grinzile sunt prinse încastrat de stâlpi. a) b) Figura 25. atunci prinderea poate deveni semi-rigida. in analiza se considera articulate. prinderea la baza din Figura 24 este o prindere articulata insa daca placa de baza este extinsa si buloanele de ancoraj sunt dispuse in afara plăcii de capăt.articulate. articulate sau semirigide) (Figura 25). Daca se foloseşte metoda clasica (vezi Figura 12.rotire (Mj .Figura 24. inclusiv prinderile in fundaţii. Astfel. Alegerea tipurilor de îmbinări intre elementele structurale trebuie făcuta inca din faza iniţiala de conformare structurala. deformabilitatea la încovoiere este cea mai importanta si are o influenta semnificativa asupra rezultatelor analizei structurale (Figura 26).stâlp are o importanta deosebita.Rd) si capacitatea de rotire (φCd).rigide / rezistenţă parţială. articulate. deoarece in funcţie de modul lor de realizare. rigiditatea initiala la rotire (Sj. . după stabilirea modelului geometric. Considerarea proprietăţilor de rezistenţă ale nodurilor conduce către trei modelări ale acestora: .rigide / rezistenţă completa. Figura 27 prezintă curba moment . in special la clădirile multietajate. Modelarea nodurilor grinda . 23 . De exemplu. cu rezultatele din analiza se face verificarea elementelor si apoi a îmbinărilor.

. Astfel.semi-rigid / rezistenţă completa. Termenii continuu.continuu: acoperă cazul rigid / rezistenţă completa .simplu: acoperă cazul articulat Rolul îmbinărilor intre elemente este de a lega elementele intre ele. SR EN 1993-1-1 permite luarea in considerare a acestor posibilităţi prin introducerea a trei modelări (Tabel 4): . îmbinările pot transfera in totalitate. Tabel 4. apar noi posibilităţi de modelare si anume: .continuu: nodul asigură o continuitate perfectă la rotire intre elementele îmbinate. semirigid sau articulat). semi-continuu si articulat se definesc deci astfel : .Mj/Mpl.semi-rigid / rezistenţă parţială. semi-rigid/rezistenţă completa si semi-rigid/rezistenţă parţială .semi-continuu: acopera cazurile rigid/rezistenţă parţială.Rd Sj. .stâlp Daca insa si rigiditatea la rotire a nodului este considerată in calcul. acestea pot fi realizate si in variantă semi-rigidă. Curba moment . . parţial sau deloc eforturile din aceste elemente.ini Sj φCd φj Figura 27. Relaţii moment-rotire pentru noduri uzuale Mj Mj.b Sudata T-uri pe talpi Placa de capat Corniere pe talpi Corniere pe inima Rotire (rad *10 ) 3 Figura 26.simplu: nodul întrerupe continuitatea la rotire intre elementele îmbinate. Modelarea nodurilor Rigiditate Rigid Semi-rigid Articulat Rezistenţă completa Continuu Semi-continuu Rezistenţă Rezistenţă parţială Semi-continuu Semi-continuu 24 Articulat Simplu .semi-continuu: nodul asigură doar parţial continuitatea la rotire intre elementele îmbinate.rotire pentru un nod grinda . In funcţie de soluţia de îmbinare (rigid.

doar proprietăţile de rigiditate ale nodurilor sunt importante in modelare. Astfel. Mj φci Mb.i γi Mb. Mb Mb Mb. Atunci când se efectuează o analiză rigid-plastică.φ care reprezintă comportarea nodului este arătată in Figura 28c.i Mb. Tipurile de analiză si modelarea nodurilor Metoda de calcul Elastică Rigid-plastică Elastic-plastică Articulaţie nominala Articulaţie nominala Articulaţie nominala Clasificarea nodului Rigid Rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă totală Continuu Semirigid Rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă parţială Semicontinuu Tipul de model de nod Simplă Deformaţia unui nod grinda-stâlp este data de cele doua componente si anume panoul inimii stâlpului solicitat la forfecare si îmbinarea solicitata la încovoiere si forta axiala. o configuraţie de nod de o singura parte se va modela printr-un singur nod iar o configuraţie de ambele parti se va modela prin doua noduri care insa interactioneaza. Pentru a lua in considerare cele doua componente.i φci + γi φc γ φ a) Îmbinare b) Panoul inimii stâlpului c) Resort Figura 28. una pentru nodul din partea stânga si una pentru cel din partea dreapta. In cazul unei analize globale elastice. 25 . In toate celelalte tipuri de analiză. Caracteristica la încovoiere a resortului Acest parametru pune in legătură directă forţa tăietoare din panoul inimii cu forţele de întindere si compresiune din îmbinare. In Tabel 5 sunt prezentate modelările nodurilor pentru fiecare tip de analiză (SR EN 1993-1-8. paragraf 5. se poate modela separat panoul inimii la forfecare si îmbinarea la moment si forta axiala. sunt importante atât proprietăţile de rigiditate cât si cele de rezistenţă.Folosirea acestor tipuri de modelare trebuie făcută in concordanţă cu tipul de analiză structurală. In cazul configuraţiei de nod de ambele parti. Curba caracteristică a deformabilităţii din tăiere si rotire poate fi transformată intr-o curba Mb . caracteristica principală a nodului este rezistenţa. Curba caracteristică a resortului Mb . aceasta rezultă prin însumarea rotirii din îmbinare (φc) cu cea din panoul inimii (γ). vor exista deci doua curbe caracteristice moment – rotire. cele doua deformaţii pot fi modelate printr-un singur resort la rotire situat la intersecţia axelor elementelor îmbinate. Simplificat. Tabel 5.1).φ prin intermediul parametrului de transformare β (Figura 28).

In conformitate cu prevederile din SR EN 1993-1-8. cu eforturile din grinzi 26 .b 2. Ed ≤ 2 (15) β 2 = 1 − M j . b) îmbinări. la intersecţia axelor neutre ale elementelor.Ed) este momentul încovoietor aplicat grinzii din dreapta (respectiv stânga).b2.b 2.b1. Ed M j . b) la intersecţia axelor neutre a) b) Figura 30.3. paragraf 5. Forţele si momentele care actioneaza in nod: a) la marginea panoului de inima. a) b) Figura 29. Forţele si momentele care actioneaza asupra panoului de inima si asupra îmbinărilor: a) forţele tăietoare din panoul de inima.b1. Ed ≤ 2 in care: β1 (β2) este parametrul de transformare pentru îmbinarea din dreapta (respectiv stânga) Mj. pentru configuraţiile de nod de ambele parti se poate distribui contribuţia panoului de inima intre cele doua resorturi (cel aferent nodului din stânga si cel aferent) prin intermediul parametrului β (Figura 29): β1 = 1 − M j . Ed M j .b1.Ed (Mj.

Ed Mb1. Limitele factorului β: a) momente egale si de sens invers.a (configuraţie de nod de ambele parţi. Definirea parametrului de transformare β Pentru cazul din Figura 32. momente egale si de acelaşi sens).Ed c) Figura 32. in care Fb1 = Mb1 Z . Mb2. Fb 2 = Mb 2 Z = β 2 Fb 2 in care Fb = M b Z Figura 31. in toate combinaţiile de incarcari pentru fiecare combinaţie.Vwp Fb Mb Fb2 Mb2 Vwp Fb1 Mb1 Vwp Fb Fb2 Vwp Fb1 . pentru noduri de o singura parte β = 1 iar pentru nodul din figura Figura 32.Ed b) Mb1. astfel ca determinarea lui cât mai exactă se poate face doar printr-un calcul in cicluri. momente egale si de sensuri opuse). valoarea factorului de transformare este β = 0. 27 . Aceasta conţine următorii paşi: se realizează analiza structura si se considera pentru resorturile la rotire o valoarea β = 1 pentru toate nodurile de o singura parte si β = 0 pentru nodurile de ambele parti.Ed Mb1.Ed a) Mb2. SR EN 1993-1-8 prevede o metodologie pentru luarea in considerare a panoului de inima. b) momente egale si de acelaşi sens Valorile exacte ale parametrului de transformare β pot fi obţinute doar după determinarea distribuţiei eforturilor interne. după analiza se verifica si se corectează valorile iniţiale ale parametrului β = 1 pentru nodurile de ambele parti se repeta analiza structurala cu valorile corectate se repeta paşii b) si c) pana când se obţine convergenta.c valoarea factorului de transformare este β = 2 (configuraţie de nod de ambele parţi.Ed Vwp = βFb Vwp = β1Fb1 Mb1.

Această reprezentare are avantajul de a fi similară cu curba caracteristică a comportării elementelor la încovoiere (Figura 33.Rd Mb.φ.Rd. Caracteristica principală a nodului este rigiditatea la rotire.ini/η Această modelare este valabilă pentru valori ale momentului MEd mai mici sau egale cu Mj. Mj Mj. In funcţie de tipul de analiză. De aceea. denumit si coeficient de modificare a rigiditatii. la sfârşitul analizei.Comportarea neliniară a nodurilor. Mc Mpl. paragraf 5. 28 . Valorile coeficientului η Tipul îmbinării Sudate Cu şuruburi si placă de capăt Cu corniere prinse cu şuruburi Placi de baza Noduri riglă-stâlp 2 2 2 Alte tipuri de noduri (grinda-grinda. Modelarea elastică pentru o analiză elastică.Rd corespunzător platoului este denumit moment rezistent de calcul sau moment capabil.b): rigiditatea constantă este egala cu o rigiditate având valoarea cuprinsă intre rigiditatea iniţială si cea secantă relativă la Mj.verificarea elastică a rezistenţei nodului (Figura 34. avem doua posibilităţi de verificare: . Acest lucru explică diferenţele dintre comportarea idealizată a nodului si comportarea reală.Rd.a): rigiditatea constantă este egală cu rigiditatea iniţiala Sj. stâlpi la baza) 3 3 3.a). . Această rigiditate este definită ca Sj. printr-o curbă caracteristică elastic-perfect plastică (Figura 33. Curbele biliniare moment-rotire Tabel 6. fără o scădere semnificativă a preciziei.Rd Sj = Sj. Rigiditatea nodului in modelarea biliniara Sj se obţine prin impartirea rigiditatii iniţiale Sj. se pot alege diferite moduri de idealizare a caracteristicii M . curba caracteristică reală moment-rotire a nodului poate fi modelată. In acest tip de analiză. este destul de dificil de utilizat in practica curentă de proiectare.1). Valorile coeficientului η sunt date in Tabel 6 (SR EN 1993-1-8.ini /η φ EI/L φ a) nod b) Element Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 33. reprezentate prin resorturi având o anumită rigiditate la rotire.verificarea plastică a rezistenţei nodului (Figura 34.Rd. Sunt neglijate astfel efectele de ecruisare a materialului sau alte efecte.b).5 3 Momentul Mj. trebuie să se verifice dacă momentul de calcul MEd din nod este mai mic decât momentul rezistent elastic al îmbinării având valoarea 2/3Mj.ini la coeficientul η.ini.

ini /η φ a) Reprezentarea biliniara b) Reprezentarea triliniara c) Reprezentarea neliniara Figura 36. până la curbe complet neliniare.Rd Mj Mj. Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in noduri.Rd φ Figura 35.). Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in îmbinări.Rd. Se pot folosi curbe biliniare.Rd Mj Mj. triliniare. este necesară si in acest caz verificarea capacităţii de rotire a nodului (Figura 36).ini φ Sj.Rd 2/3Mj. In calcul sunt necesare atât rezistenţa cât si rigiditatea. este necesară verificarea capacităţii de rotire a îmbinărilor (Figura 35. Reprezentările neliniare ale caracteristicii M-φ 29 . Mj Mj.ini /η φ φ Sj. Reprezentarea liniară a caracteristicii M-φ Modelarea rigid-plastică pentru o analiză rigid-plastică.Rd Mj Mj.Rd Sj.Rd Sj. In analiză este necesară doar rezistenţa de calcul Mj.Mj Mj. Mj Mj. Reprezentarea rigid-plastica a caracteristicii M-φ Modelarea neliniară pentru o analiză plastică de ordinul II.ini /η φ a) Verificare elastica b) Verificare plastica Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 34.

calculul de ordinul I. Comparaţie intre diversele tipuri de calcul Prima deosebire importantă ce poate fi făcută între tipurile de calcul este aceea care separă metodele elastice de cele plastice. Alegerea metodei de analiza . liniar elastic .CNE I . neliniar elastic . Sensibilitatea la deplasari laterale Deplasabile Nedeplasabile Comportarea reala a imbinarilor Imbinari semirigide Imbinari partial rezistente Metoda de analiza ANALIZA GLOBALA Criterii pentru alegerea metodei de analiza • • • • Elastic I Elastic II Plastic I Plastic II Sectiune Rezistenta plastica Clasificarea sectiunilor Sensibilitatea la imperfectiuni Figura 37.CEP I . liniar elastic si geometric neliniar . proprietatile materialului.1 Introducere Alegerea metodei de analiza globala trebuie sa tina cont de numeroşi factori.calculul de ordinul I.calcul de ordinul I.CLE I . rigid-plastic Figura 38. Rezultatele comparative ale acestor tipuri de analiza sunt prezentate in Figura 38.CNE II . caracteristicile geometrice. cum ar fi: deformabilitatea structurii. se poate opta pentru un anumit tip de calcul Figura 37. In funcţie de acestea.3 CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE 3. neliniar elastic .calculul de ordinul II. 30 .CGN II.calculul de ordinul II.

calculul plastic nu poate fi folosit la toate structurile deoarece este supus anumitor restricţii si condiţii suplimentare. L este lungimea elementului iar I momentul de inerţie. folosirea calculului plastic trebuie făcuta doar la acele structuri care au redundanta structurala corespunzătoare. Efectele de ordinul II globale (sau P-∆) si locale (sau P-δ) Calculul de ordinul I are următoarele avantaje: 31 . Figura 39 prezintă un element în consolă (de exemplu un stâlp). O altă distincţie importantă trebuie făcută între tipurile de calcul care iau în considerare efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul II) şi cele care neglijează efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul I). care este semnificativ doar pentru stâlpii cu zvelteţe mare. Luarea în considerare a efectelor de ordinul II se realizează prin modificarea termenilor matricei de rigiditate liniare astfel încât să devină funcţii de factorul ε = L P EI . Deplasarea orizontală a capătului liber şi curbura elementului conduc la apariţia unor momente suplimentare fata de situaţia in care elementul este considerat perfect rectiliniu si la care se neglijează deplasarea capătului liber. încărcările exterioare care produc cele mai importante modificări faţă de răspunsul liniar sunt încărcările axiale. fiecare element structural poate fi caracterizat printr-o matrice de rigiditate liniară.In timp ce calculul elastic poate fi folosit în toate cazurile. este necesară evaluarea nivelului de la care aceste deplasări trebuie luate în calcul. cum ar fi o reducere a greutatii structurii prin luarea in considerare a rezervei de rezistenta in domeniul plastic. Atunci când efectele P-∆ si P-δ sunt neglijate. Calculul plastic oferă in schimb si avantaje. in caz contrar trebuie sa se asigure ca ductilitatea lor (capacitatea de rotire plastica) este mai mare decât cerinţa rezultata din calcul. In general. efectul P-∆ este mai important decât P-δ. De aceea. proiectantul trebuie sa se asigure ca îmbinările au o suprarezistenta corespunzătoare fata de elementele îmbinate (cel puţin egala cu cea a elementului îmbinat). care folosesc un otel ductil si la care secţiunile au o comportare plastica adecvata (secţiuni compacte de clasa 1). Teoria de ordinul II poate fi aplicată în toate cazurile în timp ce teoria de ordinul I poate fi aplicată doar atunci când efectele deplasărilor asupra comportării structurii sunt neglijabile. Aceste momente se datorează efectelor de ordinul II locale sau de element (P-δ) şi unor efecte de ordinul II globale (P-∆). In plus. supus la capătul liber unei încărcări axiale şi unei încărcări orizontale. unde P este încărcarea axială. Pentru structurile în cadre. Deoarece deplasările cauzate de încărcările exterioare pot modifica răspunsul structurii şi deci distribuţia eforturilor interne. ∆ P H x L δ H x P M(x) = H·x M(L) = H·L M(x) = H·x + P·δ + P·∆x/L M(L) = H·L + P·∆ Figura 39.

Nu există limitări ale zvelteţii elementelor structurii care trebuie analizată.Nu este indicat să se utilizeze la structurile la care Fcr este apropiat de FEd.Nu include efectele geometrice (de ordinul II) şi luarea lor în considerare cere etape de calcul suplimentare. utilizarea lui fiind mai restrânsa. Aceste etape sunt calculul forţei critice de flambaj al structurii Fcr şi aplicarea unui factor de modificare derivat din Fcr. . aşa că inginerii proiectanti au încredere în el şi îl găsesc uşor de aplicat. Calculul de ordinul II are următoarele dezavantaje: . evitând necesitatea iteraţiilor suplimentare. 32 .Utilizează o capacitate de calcul minimă sau poate fi efectuat simplificat (vezi Anexa 1). rezulta bare cu secţiuni mai mari. bine cunoscut şi înţeles. . .Cere un efort de calcul mai mare şi nu este practica fără utilizarea unui program de calcul.Nu este la fel de simplu ca şi calculul de ordinul I.Este simplu. . Calculul de ordinul II are următoarele avantaje: . .Poate sa includa efectele P-δ şi P-∆.Pentru structurile flexibile (sensibile la efectele de ordinul II). Calculul de ordinul I are insa si dezavantaje: . . Valori aproximative ale lui Fcr pot fi determinate manual utilizând metode simplificate.Se pot obţine secţiuni mai mici pentru structurile mai flexibile..

adică structurile cu noduri fixe. in caz contrar fiind necesara efectuarea unei analize de ordinul II. se poate face o analiza de ordinul I doar daca valoarea factorului αcr este ≥ 3.Modelarea structurii. 5.4.2). Analiza globală elastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1) 3. Figura 40 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize elastice si verificările necesare la dimensionare (SR EN 1993-1-1.2. pentru a nu fi atinsa capacitatea plastica a acestora. Intr-o analiză de ordinul I. Intr-o astfel de analiză nu este necesar ca secţiunile elementelor si nodurile să îndeplinească cerinţa de a avea o 33 .1 Analiza elastica de ordinul I Analiza elastică presupune un răspuns liniar al elementelor si nodurilor (Figura 41). Structurile care lucrează în domeniul elastic se mai numesc sisteme conservative. modelarea incarcarilor Introducerea imperfectiunilor globale φ Nu αcr<10 Da Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile daca α cr ≥ 3 Analiza globala elastica Analiza de ordinul I Analiza de ordinul II Analiza de ordinul I Considerarea efectelor de ordinul II Amplificarea HEd şi VEdφ cu 1 1− 1 αcr Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri deplasabile Verificarea elementelor si a cadrului Rezistenta sectiunilor transversale si verificarea stabilitatii locale Rezistenta nodurilor Stabilitatea elementelor in afara planului Figura 40. echilibrul se exprimă pe structura nedeformată. Nu necesita condiţii suplimentare referitoare la clasa de ductilitate a secţiunilor sau îmbinărilor. Atunci când structurile sunt cu noduri deplasabile si sunt sensibile la efectele de ordinul II. Se poate observa ca pentru structurile care nu sunt sensibile la efectele de ordinul II. Folosirea unei analize elastice trebuie sa fie insotita de verificarea eforturilor in elemente si îmbinări. se poate face o analiza de ordinul I. 3.2 Analiza elastica Analiza elastica este folosita pe scara larga in proiectare si se poate folosi la toate tipurile de structuri. urmând ca verificările de rezistenta si stabilitate sa se facă cu valorile efoturilor obtinute in analiza.

pentru bare solicitate axial ∂u εx = x ∂x pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) ∂u x ∂2vx εx = −y ∂x ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) εx = ∂u x ∂2vx ∂2w x −y −z ∂x ∂x 2 ∂x 2 ∂θ γx = r x ∂x - in care: . In calcul se admit următoarele ipoteze simplificatoare: . clasa de ductilitate a nodului).r reprezintă distanta de la punct la centrul de greutate M Elastic σ M Elastic M M M φ ε φ φ a) b) c) Figura 41. Analiza globală elastică de ordinul I a unei structuri in cadre conduce la un răspuns liniar forţă-deplasare (Figura 42).materialul este continuu.se aplica principiul suprapunerii efectelor. curbele moment-rotire pentru elemente b) si noduri c) Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si structurii. denumit si principiul independentei acţiunii forţelor . Caracteristica de material a). y si respectiv z .relaţia efort unitar-deformaţie specifica este liniara . 34 .structura reprezintă un sistem conservativ . ci numai de caracteristicile structurii si de natura materialului.comportare ductilă (clasa secţiunii.eforturile si deplasările sunt funcţii liniare de forţele exterioare .ux. vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x.θx reprezintă rotirea in jurul axei x . pe direcţia axelor x.relaţia forţa-deplasare este liniara .proprietatile de rigiditate si de flexibilitate ale structurii nu depind de nivelul forţelor exterioare. apar următoarele consecinţe: .ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia iniţiala a structurii .relaţia deformaţie specifica-deplasare este liniara si are următoarea forma: . omogen si izotrop .

momente încovoietoare si forţe tăietoare). efectele de ordinul doi datorate acţiunilor pot fi calculate prin multiplicarea încărcărilor orizontale HEd (de exemplu vântul).2. In ceea ce priveşte starea limită de serviciu.verificarea rezistenţei secţiunilor . Răspunsul forţă . pentru un domeniu larg de acţiuni. care in calculul de ordinul I este chiar limita de curgere in fibra extrema (Figura 43).verificarea stabilităţii globale a elementelor . Pentru cadrele cu un singur nivel calculate pe baza unei analize elastice de ordinul I. ca şi încărcările echivalente VEdφ datorate imperfecţiunilor cu coeficientul: 1 (16) 1 1− α cr cu condiţia ca αcr ≥ 3. dupa care efectele (eforturi. pentru cadrele la care primul mod de flambaj corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile este predominant. Este totuşi general acceptat ca acest tip de calcul poate fi utilizat pentru determinarea multiplicatorului λL1 al incarcarilor corespunzător formarii primei articulaţii plastice. se poate realiza o analiza elastica de ordinul I. la acest nivel al încărcărilor exterioare. efectele neliniarităţii sunt reduse.2).2. Pentru cadrele cu mai multe etaje.deplasare intr-o analiză elastică de ordinul I Analiza elastică de ordinul I oferă rezultate conservative atâta timp cât răspunsul structurii diferă foarte puţin de răspunsul real.verificarea stabilităţii locale a elementelor . efectele de ordinul doi de deformare laterală pot fi calculate prin metoda anterioara cu condiţia ca toate etajele să prezinte o similitudine a repartiţiei încărcărilor verticale. 35 . Daca secţiunile verifica condiţiile pentru o comportare ductila (clasa 1 sau 2). unde αcr se poate determina cu relaţia din paragraful 2.0. cu condiţia ca panta acoperişului sa fie mica şi compresiunea din grinzi sau arbaletrieri sa nu fie semnificativă. deplasari) sunt amplificate prin anumiti coeficienti.verificarea condiţiilor aferente SLEN Una din metodele simplificate care permite aproximarea efectelor de ordinul II este metoda amplificării momentelor (SR EN 1993-1-1. a repartiţiei încărcărilor orizontale şi de rigiditate de cadru în raport cu încărcările orizontale. sunt necesare următoarele verificări: . o analiză elastică de ordinul I oferă o aproximare satisfăcătoare a răspunsului structurii deoarece.evaluarea efectelor de ordinul II . După determinarea eforturilor de calcul in structură (forţe axiale. paragraf 5. Verificarea rezistentei secţiunii (starea limita ultima) se face prin compararea efortului maxim cu rezistenta de calcul. Astfel.Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si îmbinări cu comportare liniara Deplasare Figura 42.verificarea rezistenţei nodurilor .

b) prin analiza globală se iau in considerare imperfecţiunile globale si efectele de ordinul II globale (efectul P-∆). condiţie care este exprimata prin relaţia: Fcr < 10 FEd in care Fcr si FEd au fost definite in paragraful 2. Verificarea rezistentei îmbinării se face prin compararea eforturilor de calcul cu rezistenta de calcul a îmbinării. Pentru ca dimensionarea sa fie corecta. Aceste fenomene pot duce la reducerea valorii multiplicatorului λL1. acest lucru înseamnă ca se accepta ca analiza sa se duca pana la formarea primei articulaţii plastice in structura. α cr = (17) SR EN 1993-1-1 prezintă trei metode pentru luarea in considerare a efectelor de ordinul doi si a imperfecţiunilor: a) prin analiza globală se iau în considerare în totalitate imperfecţiunile (geometrice si de material) si efectele de ordinul II.35 pentru incarcarea permanenta. compararea efortului maxim se va face fata de rezistenta plastica a secţiunii. probabilitatea de formare a articulatiei plastice este destul de mica. Atunci când se utilizează o analiza elastica. valoarea multiplicatorului λL1 trebuie sa fie cel puţin egala cu 1 (structura poate susţine cel puţin incarcarile de calcul aplicate).50 pentru incarcarile variabile). Acest lucru face ca problemele de stabilitate sa fie importante si de aceea trebuie tratate cu atenţie. In realitate.rezistenta secţiunii poate fi verificata folosind relaţia de interacţiune plastica. de exemplu structurile in cadre din beton armat. Domeniul de valabilitate al calculului de ordinul I. sau 1. Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si imbinari cu comportare liniara λL1 Limita elastica Deplasare Figura 43. considerarea efectelor de ordinul doi este obligatorie dacă deformaţiile au o influenţă semnificativa asupra creşterii solicitărilor sau asupra comportamentului structural în general.2. In relaţiile de verificare din SR EN 1993-1-1. in cazul in care coeficientul parţial de siguranţa pentru material γm este egal cu 1. iar verificările de stabilitate la nivel de element ţin seama prin 36 .2 Analiza elastica de ordinul II Una din trasaturile structurilor metalice este zvelteţea mai mare a elementelor comparativ cu a celorlalte tipuri de structuri. deoarece materialul are o anumita suprarezistenta fata de valoarea de calcul iar incarcarile sunt amplificate prin coeficienţii corespunzători stării limita ultime (de exemplu 1. La nivel de structura.2. liniar elastic 3. Aceste verificări presupun insa ca structura si elementele structurale raman stabile. De aceea este de mare importanta si investigarea fenomenelor de instabilitate (in plan sau in afara acestuia si instabilitatea elementelor).

utilizând lungimi de flambaj corespunzătoare modului global de instabilitate al structurii. deplasările pot fi mici sau mari dar rotirea de corp v j − vi rigid trebuie sa fie mica ( Ψ ij = ) (Figura 44). Astfel. relaţiile de verificare a elementelor ţin cont de toate imperfecţiunile. Prima metoda este cea mai complexa. b) relaţia forţa – deplasare Relaţia deformaţie specifica-deplasare este neliniară si are următoarea forma generala: . prin verificări individuale de stabilitate ale barelor echivalente. liniar elastic si geometric neliniar. Folosirea ultimei metode trebuie limitata doar la cazurile simple. In cazul calculului de ordinul II. aceste lungimi de flambaj sunt mai mici astfel ca se pot folosi cele corespunzătoare unui mod de flambaj cu noduri fixe. se admite ca relaţia σ-ε este liniara iar relaţia P-U este neliniară. este suficient ca in analiza sa se tina seama doar de efectele de ordinul II globale (efectul P-∆) si de imperfecţiunile globale. nu este necesara verificarea de stabilitate a elementelor. liniar elastic si geometric neliniar: a) relaţia efort unitar deformaţie specifica.pentru bare solicitate axial - ∂u 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  ∂x 2  ∂x  2  ∂x  pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) 2 2 ∂u x 1  ∂u x  ∂2vx 1  ∂v x  εx = +   +   −y ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) 2 2 - 37 . la care se pot evalua uşor lungimile de flambaj ale elementelor. In acest caz. deoarece prin analiza se tine seama de efectele de ordinul II si de imperfecţiunile globale ale structurii si cele locale ale elementelor. deoarece efectele de ordinul II locale (efectul P-δ) si imperfecţiunile locale sunt deja incluse in relaţia de verificare la stabilitate (SR EN 1993-1-1).modul lor de definire de imperfecţiunile locale (imperfectiunile locale in arc) si de efectele locale de ordinul II (efectul P-δ). l σ P ε U a) b) Figura 44. fiind necesare doar verificările de rezistenta. A doua metoda este procedura de baza. c) pentru cazurile de bază. Calculul de ordinul II. Lungimile de flambaj ale elementelor se pot considera in mod conservativ egale cu lungimile elementelor. In realitate. Daca se utilizează o astfel de analiza.

. y si respectiv z . ca si in analiza de ordinul I. soluţia problemei se determina printr-un calcul in cicluri. deoarece forma deformata reala nu este cunoscuta de la început.principiul suprapunerii efectelor se aplica numai pentru forţele transversale. apar următoarele consecinţe: .θx reprezintă rotirea in jurul axei x Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si ale structurii. pe direcţia axelor x.ux. răspunsul liniar elastic al secţiunilor si al nodurilor este considerat valabil (Figura 41). ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia deformata a structurii. Ca si in analiza elastică de ordinul I.∂u ∂2vx ∂2w x 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  − y −z ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 ∂x 2 in care: . P Rigiditatea secanta 2 2 Pi Rigiditatea tangenta K Ti = dPi dUi dPi dUi K Si = Pi Ui Ui U Figura 45. Această 38 .eforturile si deplasările sunt funcţii neliniare de forţele axiale.rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare.indiferent de mărimea deplasărilor. clasa de ductilitate a nodului). se apropie asimptotic de linia orizontală care reprezintă valoarea multiplicatorului critic λcr. Rigiditatea tangenta si secanta in cazul calculului de ordinul II. . Pentru un anumit nivel al forţelor exterioare se defineşte o rigiditate secanta si o rigiditate tangenta (Figura 45) prin intermediul cărora se stabilesc relaţia forta . Distribuţia eforturilor interne se calculează pe baza teoriei de ordinul II. cu condiţia ca forţa axiala sa fie constanta. poate fi luată in calcul o reducere a rigidităţii elementelor (efectul P-δ).deplasare ( Pi = K Si U i ) si relaţia varia forţei-variaţia deplasării ( dPi = K Ti dU i ). . secţiunile elementelor si nodurile nu trebuie sa verifice condiţiile cerute de o comportare ductilă (clasa secţiunii. care acum cuprinde si neliniaritatea geometrică. liniar elastic si geometric neliniar Atunci când se utilizează o analiza globala de ordinul II. Curba forţă-deplasare. vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x. Ecuaţiile de echilibru se exprimă pe structura deformată (efectul P-∆) iar dacă eforturile axiale sunt mari.

cu atât efectele P-δ devin mai importante. Alternativ. Domeniul de valabilitate al analizei elastice de ordinul II Atunci când in calcul se utilizează analiza elastică de ordinul II.reflecta sensibilitatea relativa la efectele de ordinul II a combinaţiilor de incarcari. Evaluarea incarcarii critice elastice poate fi făcuta atât analitic cat si ajutorul programelor de calcul (de exemplu SAP2000). Aceasta încărcare critica prezintă un interes practic important. in cadrul acestui tip de analiză eforturile interne conţin efectele de ordinul II. Dacă se neglijează imperfectiunile locale in arc (efectul P-δ). . In ceea ce priveşte starea limita de serviciu.arata sensibilitatea unei structuri la efectele de ordinul II prin intermediul factorului αcr (vezi paragraful 2. liniar elastica λL2 λcr instabilitate Limita incarcarii peste care ipotezele comportarii liniare nu mai sunt strict valabile U Figura 46.valoare a lui λcr corespunde încărcării elastice critice de flambaj. Utilizarea programelor de calcul este metoda preferata de proiectanţi. valoarea minimă a multiplicatorului λL2 trebuie sa fie 1. Calculul structurii se poate conduce in acelaşi mod cu cel efectuat in cadrul analizei elastice de ordinul I.2.2. liniar elastic Analiza de ordinul II. in absenţa curgerii materialului.1). .3 Analiza de stabilitate Încărcarea critica elastica are un rol deosebit de important in evaluarea sensibilitatii unei structuri in cadre metalice la efectele de ordinul II. Secţiunile sau nodurile cele mai solicitate permit determinarea limitei superioare a multiplicatorului încărcării λL2 (Figura 46) pentru care analiza elastică este valabilă. Forţa critică elastică de flambaj este o valoare de referinţă pentru că reprezintă valoarea maximă teoretică a încărcării ce poate fi suportată de structură. 3. o analiză elastică de ordinul II oferă o bună aproximare a răspunsului structurii si al elementelor.2). Pentru un calcul corect.poate fi folosit in metodele aproximative de evaluare a efectelor de ordinul II (vezi de exemplu 3. P Analiza de ordinul I. 2001): . valoarea încărcării maxime poate rezulta mai mare decât cea reala. . stabilitatea cadrului in plan este acoperită de analiza structurală.poate fi folosit in practica mai uşor decât o analiza de ordinul II. Cu cât elementele comprimate sunt mai zvelte. De aceea verificarea stabilităţii elementelor (in plan si in afara lui) si a cadrului (in afara planului) poate intr-adevăr sa conducă la valori mai mici ale multiplicatorului λL2. In cele mai frecvente cazuri. imperfecţiunile locale ale elementelor nu sunt luate in considerare. aceasta încărcare poate fi calculata prin metode aproximative. insa 39 . Spre deosebire de analiza elastică de ordinul I. deoarece (King.

2010): . pentru structuri in cadre cu grinzi orizontale sau puţin înclinate. Se recomanda sa se calculeze un număr suficient de moduri de flambaj pana la obţinerea unui mod de flambaj cu noduri deplasabile si a unuia cu noduri fixe (Figura 48). programul calculează valoarea αcr.determinarea incarcarii critice elastice se face pentru fiecare combinaţie de incarcari.obţinerea unor rezultate sigure trebuie sa tina cont de unele condiţii si anume (da Silva et all. SR EN 1993-1-1 permite determinarea aproximativa a incarcarii critice elastice pentru flambajul lateral.modelul structural reprezintă in mod corespunzător comportarea elastica a structurii. . Metoda se bazează pe metoda dezvoltata de Horne (1975) si permite determinarea parametrului αcr care corespunde instabilitatii laterale cu formula: α cr =   H Ed  VEd   hi     δ H . Pentru fiecare combinaţie. Discretizarea recomandata pentru evaluarea incarcarii critice elastice a) b) Figura 48. la care forta axiala de compresiune in grinzi este redusa (SR EN 1993-1-1. paragraf 5. Ed     (18) in care: . mai ales in faza de predimensionare sau pentru a elimina erorile mari din analiza numerica. Modul de pierdere a stabilităţii cu noduri deplasabile a) si cu noduri fixe b) Metodele aproximative au fost folosite înainte de apariţia si dezvoltarea programelor de calcul. ..deoarece structurile au mai multe moduri de flambaj. exercitate pe structură deasupra acestui nivel 40 . . Incarcarile vor avea valorile corespunzătoare stării limita ultime. aceste moduri superioare pot sa aibă relevanta pentru evaluarea efectelor de ordinul II.discretizarea elementelor trebuie sa fie făcuta intr-un număr minim de elemente care sa permită obţinerea semi-undelor sinusoidale pentru fiecare mod de flambaj (Figura 47).HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale.1). Ele raman si astăzi utile in practica. a încărcărilor orizontale reale şi fictive.2. Figura 47. la nivelul părţii superioare a etajului.

daţi tot de raportul I/L iar Kij reprezintă coeficienţii rigiditatii efective ai grinzilor adiacente. Pentru aceasta se pot utiliza funcţiile de stabilitate. Rigiditatea Kij a grinzilor fara eforturi exiale Caz θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1 K = 0 . K1 si K2 sunt coeficienţii de rigiditate ai stâlpilor adiacenţi. Tabel 7. la nivelul părţii inferioare a etajului.δH. Ca o alternativa la metoda propusa de Horne. exercitată pe structură deasupra acestui nivel . O alternativă simplă constă în neglijarea surplusului de rigiditate datorat întinderii axiale şi considerarea efectelor compresiunii axiale cu valorilor aproximative prezentate în Tabel 8. dat de raportul I/L. cu condiţia rămânerii în domeniul elastic a grinzilor sub acţiunea momentelor de calcul. determinaţi cu relaţiile următoare: K C + K1 η1 = (19) K C + K 1 + K 11 + K 12 - η2 = KC + K 2 K C + K 2 + K 21 + K 22 (20) in care: Kc este coeficientul de rigiditate al stâlpului.5 I L 41 . I este momentul de inerţie iar L este lungimea elementului.VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale. rigiditatea lor trebuie corectată în consecinţă. η2 este zero daca prinderea este fixa si η2 este egal cu 1 daca prinderea este articulata. In cazul stâlpilor de la primul nivel. Factori de distribuţie pentru stâlpii continui Coeficienţii de rigiditate ai grinzilor depind de condiţiile de rezemare la capete. rigiditatea lor poate fi determinată în conformitate cu Tabel 7. Când grinzile nu sunt supuse la eforturi axiale.Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vântul) şi la încărcări orizontale fictive aplicate la fiecare nivel de planşeu . K1 K11 Stalp de verificat Factor de distributie η 1 K12 KC K22 Factor de distributie η2 K21 K1 Figura 49. Dacă grinzile sunt supuse la eforturi axiale. Wood (1974) a dezvoltat o metoda care permite calcularea incarcarii critice a unui sistem echivalent grinda-stâlp prin intermediul coeficienţilor de distribuţie η1 si η2.hi este înălţimea etajului (vezi Figura 4).

4  L NE 42 . θ K = 1.0  L NE             2.0  L NE             2. θ K = 0 .75 K = 1.0 I N  1 − 0 .75 I N  1 − 1.5 K = 0 .75 θ I L I L I L 2 3 K = 1.θ 2 θ K = 0 .2  L NE K = 0 . 3.5  1 − 0 .0 Tabel 8.4  L NE Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ I N K = 1.0 I L I L 3 Caz 1 θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ K = 1. Caz 1. în care: N E = π 2 EI L2 K = 1.0 I N  1 − 0 . θ 3.75 θ I N  1 − 1. Rigiditatea Kij a grinzilor care au eforturi axiale Caz θ Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1.5 K = 0 .0  L NE I N  1 − 1.

0.8 0.5 0. η1 85 0. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri fixe Articulat 1. .8 2 6 2. 25 6 0.8 8 0.1 Incastrat 0.4 0.6 0.0 0.3 0. 1. 0.5 0.0 Incastrat Figura 51. 5 67 0.2 0. 95 0.se determina parametrului αcr cu ecuaţia: N α cr = cr (22) N Ed - 43 1. .3 0. 0. 0.6 0.8 0.1 0. η1 0. 25 2 1.4 6 0. 0.1 0.8 0. 0. 55 0.6 0. 0.3 0.6 7 0. 0.9 1.7 0. 1 05 1.2 0 2. 8 1.9 0 3.0 Articulat Incastrat η2 Figura 50.0 0.4 2 2 2. 65 0. 5 1.Articulat 1.2 5 52 0.2 0.5 0. 0. 15 1. 1.7 0.0 5 0. 1.7 75 0. 1.se determina incarcarea critica a stalpului cu ecuatia: π 2 EI N cr = 2 (21) Le .5 0. 5 57 0. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri deplasabile Aplicarea metodei se face astfel: se determina lungimea echivalenta a stalpului care se analizeaza folosind ecuatiile 19-20 si curbele din Figura 51 sau Figura 54.0 Articulat η2 .4 0.0 0 5.3 0. 9 1. 0 4. 4 3 1. 0 0.0 0. . 7 6 1.4 0.7 0. 0 1.9 9 0.1 Incastrat 0.9 1.

3 Analiza globală plastică Calculul in domeniul plastic este posibil datorita abilitatii structurilor metalice de a suferi deformaţii plastice semnificative pana când se produce ruperea.3): a) Materialul respectă următoarele condiţii: . Curba forta – deplasare din analiza plastica Calcul plastic se poate utiliza insa doar atunci când sunt întrunite câteva condiţii minime referitoare la redundanta structurii.Procesul se repeta pentru toţi stâlpii pentru a determina cea mai mica valoare a multiplicatorului incarcarii critice. a elementelor si a nodurilor (SR EN 1993-1-1. 3.4. Curba caracteristica pentru un otel cu comportare ductila 44 . P Cedare plastica Redistributie plastica Prima articulatie plastica Calcul elastic SR EN1993-1-1 U Figura 52. deformaţia specifică ultimă εu corespunzătoare rezistentei la întindere fu este cel puţin cu 20% mai mare decât deformaţia specifică εy corespunzătoare limitei de curgere fy. ductilitatea materialului.alungirea la rupere a unei epruvete de lungime 5. paragraf 5.raportul dintre rezistenţa la întindere minimă fu si limita de curgere minima fy satisface condiţia: fu ≥ 1.65 A 0 nu este mai mică de 15% (in care A0 reprezintă aria secţiunii transversale iniţiale a epruvetei) . prin redistributia plastica a eforturilor se poate ajunge la o capacitate portanta sporita fata de situaţia in care se realizează un calcul elastic si se considera ca atingerea rezistentei ultime este data de formarea primei articulaţii plastice (Figura 52). σ fu fy E εy εu ε Figura 53.in diagrama σ-ε. Pentru structurile cu redundanta ridicata.2 (23) fy .

b) Este împiedicată deplasarea in afara planului a elementelor in dreptul secţiunilor in care se pot forma articulaţii plastice. c) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice trebuie sa aibă suficientă capacitate de rotire, adică să fie de clasa 1. d) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice au o secţiune simetrica fata de planul de încărcare. d) Incarcarile sunt aplicate static sau cvasistatic. In Figura 54 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize plastice si verificările necesare la dimensionare in conformitate cu SR EN 1993-1-1.
Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile

Analiza globala plastica

Analiza de ordinul I

Analiza de ordinul II

Analiza de ordinul I
rigid-plastic elastic-perfect plastic

rigid-plastic

elastic-perfect (elasto-plastic) plastic)

Considerarea efectelor de ordinul II

Amplificarea incarcarilor exterioare

Multiplicatorul incarcarii critice cel putin egal cu 1 Verificarea elementelor si a cadrului Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe si posibilitatea formarii articulatiilor plastice Rezistenta sectiunii transversale si, atunci cand este necesara, verificarea capacitatii de rotire, stabilitatii locale Verificarea capacitatii de rotire a imbinarilor Stabilitatea elementelor in afara planului

Figura 54. Analiza globală plastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1)

3.3.1 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) Conditiile pentru realizarea unui astfel de cadru au fost prezentate in paragraful anterior. In cadrul acestui calcul, eforturile unitare nu pot depasi o valoare limita (denumita limita de curgere) iar momentul încovoietor nu poate depasi valoarea limita Mp definita de intrarea in curgere a materialului pe întreaga secţiune. Nu are loc fenomenul de pierdere a stabilitatii pana la transformarea structurii intr-un mecanism cu un grad de libertate, iar deplasările structurii raman mici. Consecinţele acestor ipoteze sunt: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma iniţiala structurii. - in secţiunile in care momentul încovoietor a atins valoarea limita Mp, se formează o articulaţie plastica punctuala, restul elementului comportându-se elastic. - rigiditatea elementelor variază ca urmare a modificării condiţiilor de capăt, prin apariţia articulaţiilor plastice. In ansamblu, structura isi modifica si ea rigiditatea. - soluţia se determina utilizând un calcul in cicluri, fie pentru determinarea răspunsului structurii corespunzător unui anumit nivel al forţelor exterioare, fie pentru determinarea capacitatii portante - In cadrul acestui tip de analiză, deformaţiile specifice elastice din elemente si noduri sunt
45

neglijate, considerându-se că sunt foarte mici in comparaţie cu deformaţiile specifice plastice. Este de asemenea neglijată ecruisarea materialului iar deformaţiile plastice sunt concentrate in secţiunile si nodurile in care este posibilă formarea de articulaţii plastice. Aceste secţiuni si noduri se consideră că au o capacitate de rotire infinită.
σ fy

ε

Figura 55. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza rigid plastica In Figura 56 este arătata curba efort unitar – deformatie specifica si răspunsul idealizat rigidplastic al secţiunilor si al nodurilor. Se consideră că încărcarea maximă ce poate fi aplicată corespunde colapsului structurii.
M Mpl.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic Mpl.Rd Mpl.Rd φp

Mj Mj.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic

φp

Mj,R

φ

φ

Element

Nod

Figura 56. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Analiza constă, deci, in identificarea mecanismului plastic care guvernează cedarea structurii. Aceasta metodă se bazează pe principiul conform căruia, la atingerea încărcării maxime, sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii: - condiţia de mecanism: există un număr suficient de articulaţii plastice sau articulaţii reale (noduri articulate) pe structură pentru a forma un mecanism cinematic admisibil; - condiţia de echilibru: distribuţia momentului încovoietor pe structură este in echilibru cu încărcările exterioare si cu reacţiunile; condiţia de plasticitate: momentele plastice capabile ale secţiunilor si ale nodurilor nu sunt depăşite in nici o secţiune sau nod. Încărcarea ultimă poate fi obţinută prin aplicarea teoremelor calculului plastic: teorema de minim si teorema de maxim. Conform teoremei de maxim, pentru o structură dată si pentru un anumit sistem de încărcări, mecanismul de cedare apare la o valoare a multiplicatorului încărcării care este mai mare sau egală cu multiplicatorul încărcării de cedare. Prin examinarea mecanismelor de cedare posibile, se retine cel pentru care valoare multiplicatorului încărcării este minimă si care este totodată static si cinematic admisibil. In Figura 57 sunt arătate mecanismele elementare de cedare (1 si 2) si mecanismul combinat 3

46

pentru un cadru simplu. Răspunsurile forţă-deplasare sunt reprezentate prin linii orizontale corespunzătoare încărcărilor de cedare asociate.
Forta
H V

1 2
λL4 Incarcarea de cedare Mecanism plastic de cedare

h l
V

rigle   Mp Stalpi stalpi 

3

H

1) Mecanism de grinda

V =8
V H

Mp l

2) Mecanism de nivel

Deplasare
V H

H=4

Mp h

3) Mecanism combinat

H+

Mp V l =6 2h h

Figura 57. Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză rigid-plastică Această analiză se poate realiza manual pentru cadre simple, insă pentru cadrele multietajate sau/si cu mai multe deschideri este necesară folosirea programelor de calcul. Dacă nu este posibilă neglijarea efectelor forţelor axiale si/sau tăietoare asupra momentului rezistent de calcul, sunt necesare unele verificări ale secţiunilor si îmbinărilor. Este necesară, de asemenea, verificarea stabilităţii cadrului in plan si in afara planului cât si stabilitatea elementelor in plan si in afara planului. Pentru un calcul adecvat, valoare minima a multiplicatorului încărcării λL4 trebuie sa fie 1. Analiza rigid-plastică permite obţinerea informaţiilor cu privire la rezistenţa cadrului insă nu oferă informaţii cu privire la deplasările si rotirile care apar. De aceea, această analiză trebuie să fie urmată de o analiză elastică a structurii pentru verificarea la starea limită a exploatării normale.

3.3.2

Analiza plastica de ordinul II

3.3.2.1 Analiza elastic-perfect plastică Calculul elastic-perfect plastic de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε, M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 58, Figura 59, Figura 60). Fenomenul de pierdere a stabilitatii structurii se poate produce in orice moment al incarcarii. Forţele pot varia funcţie de un singur parametru sau diferitele tipuri de forte pot avea legi proprii de variaţie. Momentul plastic este corectat funcţie de nivelul forţei axiale. Deplasările structurii pot fi mici sau mari. Consecinţele acestor ipoteze sunt următoarele: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma deformata a structurii. - nu se aplica principiul suprapunerii efectelor. - rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare si de mărimea deplasărilor. - calculul poate furniza fie răspunsul structurii pentru un anumit nivel al forţelor exterioare, fie nivelul forţelor pentru care structura isi pierde stabilitatea (sau isi atinge capacitatea portanta).

47

In analiza elastic-perfect plastică de ordinul II se introduce ipoteza ca secţiunile si nodurile rămân in stadiul elastic până când este atins momentul plastic capabil, după care comportarea devine perfect plastică.
σ fy

ε

Figura 58. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica plastica In Figura 59 este arătată comportarea elastic-perfect plastică a secţiunilor si nodurilor. Influenţa forţelor axiale si a forţelor tăietoare asupra momentului plastic capabil al secţiunii poate fi introdusă direct in calcul sau poate fi introdusă atunci când se face verificarea secţiunilor. Utilizarea analizei elastic-perfect plastice presupune că elementele si nodurile satisfac anumite cerinţe specifice. Acestea se refera la capacitatea de rotire a secţiunilor si a nodurilor (cel puţin in secţiunile critice), suficientă pentru a permite dezvoltarea tuturor articulaţiilor plastice in structură. Intr-o analiză elastic-perfect plastică, de regulă, încărcările sunt aplicate incremental. Se realizează mai întâi o analiză elastică de ordinul II din care se determină încărcarea corespunzătoare formării primei articulaţii plastice intr-o secţiune si/sau nod. Analiza următoare se face pentru un nivel sporit al încărcărilor, pentru care structura se comportă diferit datorită introducerii unei articulaţii in secţiunea in care s-a format prima articulaţie plastică (cadrul modificat). Acest cadru se mai numeşte si cadrul deteriorat. Prin creşterea in continuare a încărcării, va apare o noua articulaţie plastică. Acest proces continuă până când structura se transformă intr-un mecanism. Răspunsul structurii intr-o analiză elastic-perfect plastică de ordinul II este reprezentat in Figura 60 prin linia continuă. Ramura 1 corespunde unei comportări elastice a cadrului. Aceasta curbă tinde asimptotic către linia orizontală care reprezintă forţa critica de flambaj doar in cazul când se consideră ca structura are o comportare infinit elastică. După apariţia primei articulaţii plastice, dacă se presupune că structura are o comportare infinit elastică, ramura 2 va continua si va tinde asimptotic către încărcarea critică de flambaj a cadrului deteriorat, care este un cadru cu o articulaţie. Procesul este continuat prin creşterea încărcărilor, structura se deteriorează progresiv până la formarea unui mecanism de cedare plastică. Încărcarea corespunzătoare este definită de multiplicatorul încărcării λL = λL2EPP (Figura 60).

48

Rd Mpl. trebuie sa fie l.Rd Elastic-perfect plastic Mj. Pentru o mai bună estimare a încărcării maxime (in comparaţie cu cea furnizată de analiza elastic-perfect plastică).Rd Mpl. nu este necesară o verificare suplimentară a secţiunilor sau nodurilor. se poate realiza o analiză elasto-plastică de ordinul II in care plastificarea elementelor si a nodurilor este un proces progresiv si de aceea tranziţia de la comportarea elastică la cea plastică este un fenomen asemănător. Pentru un calcul adecvat.Rd Mj Mj. Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză elastic-perfect plastică Atunci când in analiză sunt incluse si influenţele forţelor tăietoare si axiale. Figura 62).3. 3. Totuşi. λL2EPP. stabilitatea in planul lor este acoperită de analiza structurală. M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 61.2 Analiza elasto-plastică Analiza elasto-plastica de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε.Rd φp φ articulatia plastica articulatia plastica φp φp φ φ Element Nod Figura 59.Elastic-perfect plastic φ φp M Mpl. Verificările corespunzătoare stării limită de serviciu trebuie efectuate. este necesară verificarea stabilităţii elementelor si a cadrului in afara planului. Odată cu 49 . Atunci când se utilizează o analiză de ordinul II la calculul cadrelor. valoarea minimă a multiplicatorului încărcării. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Forta Forta elastica critica de flambaj Forta critica de flambaj a cadrului deteriorat λL2EPP Ramura 3 Ramura 2 Ramura 4 Mecanismul de cedare A doua articulatie plastica Prima articulatie plastica Ramura 1 Deplasare Figura 60.2.

ca si valoarea deplasărilor corespunzătoare oricărui nivel al încărcării. In Figura 62 sunt prezentate caracteristicile moment-rotire considerate in analiză. este utilizată mai mult in activităţile de cercetare.rigide: colapsul se produce prin formarea succesiva de articulatii plastice pana la atingerea mecanismului plastic (similar cu analiza plastica de ordinul I) . In general.Rd Elasto-plastic Mel. plastificarea se extinde dinspre fibra extremă spre axa neutră. Verificarea capacitatii de rotire in sectiunile plastificate se poate face cu metoda simplificata prezentata in Anexa 2. Curba efort unitar . Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Modelele de cedare pentru starea limita ultima pot fi de doua feluri (Figura 63): . de aceea este necesară verificarea stabilităţii in afara planului cadrului. 50 . corespunzătoare secţiunilor si nodurilor. Cerinţele de ductilitate pentru secţiuni si noduri precum si procedura de analiză si verificare a cadrului sunt identice cu cele de la analiza elastic-perfect plastică. Această comportare este descrisă cu ajutorul teoriei zonelor plastice.Rd Mj φp φ φ Element Nod Figura 62. din cauza complexităţii ei.creşterea momentului in secţiunea transversală a elementului.flexibile: este posibil ca dupa formarea unui anumit numar de articulatii plastice. Analiza elasto-plastică de ordinul II furnizează valoarea încărcării maxime ce poate fi suportată de cadru.Rd Elasto-plastic Mjel. Metoda de analiză elasto-plastică este destul de greu de utilizat in aplicaţii practice si. b) elasto-plastic M Mpl.deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica: a) elastic-perfect plastic. structura sa isi piarda rigiditatea si sa cedeze prin pierderea stabilitatii unui element comprimat. σ fy σ fy ε ε a) b) Figura 61.Rd φ M φp φ M Mj Mj. in analiză este considerată doar comportarea in planul cadrului.

α V=αV1 H=αH1 ∆ αcr=Vcr/V αp αu 3 2 4 Mecanism plastic instabilitate elasto-plastica 1 Plastic I Evolutie rigid-plastica 3 α3 1 Vcr3 4 2 3 α4 1 Vcr4=0 α0 Stabilitate Vcr0 α1 1 Vcr1 2 α2 1 Vcr2 2 Vcr0 > Vcr1 >Vcr2 >Vcr3 >Vcr4 Figura 63. Instabilitatea elasto-plastica 51 .

00 IPE360 IPE360 IPE360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 Figura 64. Prinderile stâlpilor la baza se considera încastrate. Pentru a evidenţia influenta caracteristicilor îmbinărilor asupra răspunsului structurii.50 αF 3.50 6.0 66% αP αF 3.Analiza de ordinul II elastic .connectionprogram.perfect plastic Pentru analiza structurala se foloseşte programul SAP2000 iar pentru calculul îmbinărilor programul CoP (http://www. avand 3 deschideri si 6 nivele (Figura 64).Analiza de ordinul I rigid plastic . Structura analizata Stâlpii sunt realizaţi din profile HEB360. exprimata printr-o înclinare iniţiala φ: φ = φ0α hα m in care: φ0 = 1 200 52 . Prinderile dintre grinzi si stâlpi se realizează cu placa de capăt extinsa si şuruburi de înalta rezistenta. incarcarile utilizate avand valorile prezentate in Tabel 9. nodurile se vor considera in analiza in doua situaţii si anume: . Ambele secţiuni sunt realizate din otel S355 si sunt de clasa 1. iar grinzile sunt realizate din profile IPE360.4 Aplicaţie: Calculului unei structuri in cadre metalice multietajate Calculul s-a efectuat pe o structura metalica in cadre necontravantuite.50 αF 3.com). Structura se va analiza prin următoarele metode: .00 IPE360 IPE360 IPE360 6. Cazul I Tabel 9.50 αF 3.0 6.analiza de ordinul I elastic .Analiza de ordinul II elastic .3.50 αF 3.00 6. Calculul imperfectiunilor cadrului Luarea in considerare a acestor imperfecţiuni se poate face prin intermediul unei imperfecţiuni geometrice echivalente. Incarcarile verticale si orizontale Valoarea incarcarii Încărcarea orizontala % Capacitatea verticale P [kN/m] F [kN] portanta a grinzii 60.50 αF 3.noduri rigide cu rezistenta completa .noduri semi-rigide cu rezistenta parţiala.

se poate intari inima prin doua metode: .10. La structurile in cadre.66 3 αh = α m = 0. Daca se doreşte creşterea rigiditatii si a capacitatii portante.81 = 0.2. Pentru analiza 53 . SR EN 1993-1-8 Rezistenta nodului este foarte apropiata de cea a grinzii (89% din capacitatea plastica a grinzii) iar rigiditatea raportata la cea a grinzii este 13. Deşi nodul este considerat de mulţi proiectanţi un nod rigid si cu rezistenta completa. etc). Componenta slaba a nodului este panoul inimii stâlpului.81 m 3  1 × 0.Se intareste inima stâlpului prin dispunerea de panouri suplimentare pe inima. gr.81kN.ini. Se va considera in analiza atât cazul teoretic in care nodul este rigid cat si cel real in care se va modela semirigiditatea nodului printr-un resort dispus in nodurile structurii.0026 200 Înclinarea iniţiala φ poate fi înlocuita printr-un sistem de forte orizontale echivalente. profile sudate.5 1 +  = 0. Dezavantajele unei astfel de soluţii ţin de dificultatea realizării sudurii si de efectele secundare pe care aceasta le induce. care lucrează ca şuruburi normale (Figura 66).0026×1080=2. Încărcarea totala de nivel este egala cu 60kN/m×6m×3=1080kN. adică mai mica decât limita pentru care poate fi considerat teoretic rigid de 25 (pentru structuri necontravantuite). Dezavantajul acestei soluţii este ca poate sa conducă la o creşterea semnificativa a consumului de otel. Tipul de analiza structurala trebuie ales in funcţie de sensibilitatea structurii la deplasări laterale (ordinul I sau II) si in functie de capacitatea plastica a structurii (elastic sau plastic). caracteristicile lui îl încadrează in categoria nodurilor semirigide si cu rezistenta parţiala.66 × 0.Se foloseşte un o secţiune cu inima mai groasa (de exemplu profile HEM.5 1 +  = 0. . cum ar fi de exemplu comportarea fragila sub incarcari repetate. pentru un caz de încărcare dat. rigiditatea nodului Sj este egala cu rigiditatea iniţiala Sj. rezulta : φ =   1    1 Calculul nodurilor grinda stalp Nodurile grinda .9. Figura 65.43 h 21 2 α h ≥ = 0.stâlp sunt realizate cu placi de capăt de grosime 25 mm si şuruburi M24. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre incarcarea verticala totala FEd aplicata structurii si incarcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala. aceste forte orizontale echivalente trebuie aplicate la fiecare nivel (Figura 8). Deoarece momentul extern este mai mic decat 2/3 din capacitatea nodului. Valoarea forţei orizontale echivalente este egala cu 0.dar : 2 2 = = 0. Plăci suplimentare pe inimă. Astfel.

3 0.Rd m* Sj. Caracteristicile nodurilor grinda-stalp Mj. Este necesara deci efectuarea unei analize elastice de ordinul II. Având in vedere insa ca este foarte aproape de limita. Daca valoarea este > 10.ini Sj [kNm] (Mj. FEd Figura 66.elastica. Analiza de flambaj cu programul SA2000 54 . structura este clasificata cu noduri deplasabile. Deoarece α cr < 10 .2 Tip semi-rigid partial rezistent Pentru structura cu noduri rigide.8 75677. acest lucru se verifica prin evaluarea factorului α cr = Fcr . rezultatul analizei de flambaj arata ca valoarea acestui factor este α cr = 8.b.96 .8 S*j 13. se va face si o analiza elastica de ordinul II pentru a observa care este diferenţa dintre cele doua tipuri de analiza. Figura 67.Rd) [kNm/rad] [kNm/rad] 314.Rd/Mpl. Vedere nod grinda-stalp Tip nod Caracteristici reale Tabel 10.1 . Pentru structura cu noduri semirigide.89 75677. rezultatul analizei de flambaj cu programul SAP2000 arata ca valoarea acestui factor este α cr = 11. se poate face o analiza elastica de ordinul I cu imperfecţiuni (globale). atunci structura este clasificata cu noduri fixe. Deoarece valoarea este mai mare decât limita din SR EN 1993-1-1.

[m] 0.02 0. cu noduri rigide si semirigide 55 .06 Deplasarea la varf. 4 140 Multiplicatorul incarcarii. rigid elastic ordinul I.04 0. semirigid 0 0 0. Analiza de ordinul I si analiza de ordinul II – SAP2000 Figura 70 prezintă comparativ curbele pentru analiza elastica de ordinul I si II. semirigid elastic ordinul II.a) b) Figura 68. Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II. α 3 105 2 70 1 35 elastic ordinul I.08 Figura 70. rigid elastic ordinul II. Aşa cum era de aşteptat. Primul mod de flambaj pentru structura cu noduri rigide a) si cea nu noduri semirigide b) Efectul P-∆ Figura 69. de circa 4%. pentru structura cu noduri rigide diferenţele intre rezultatele analizei de ordinul I si ordinul II sunt reduse.

semirigid Deplasarea orizontala la vârf [mm] 7. In cazul analizei plastice.8 9. rigid Elastic ordinul II. deoarece factorul α cr < 15 . Deoarece multiplicatorul corespunzător formarii primei articulaţii este mai mare decât 1. Pentru comparaţie. se prezintă si curbele rezultate din analiza elastica. de circa 7%. Definirea articulaţiilor plastice de tip moment încovoietor pentru grinzi Figura 73 prezintă comparativ curbele pentru analiza plastica de ordinul I si II.Tabel 11. se realizează o analiza plastica pentru structura cu noduri rigide si cea cu noduri semirigide. Astfel. este necesara efectuarea unui calcul de ordinul II.4 Creştere fata de ord. Deoarece nodurile au capacitatea portanta mai mica decât a grinzilor (cu rezistenta parţiala). 56 .5 7. rigid Elastic ordinul I. aceasta diferenţa este mai mare.I rigid * 4% 29. Ambele valori sunt prezentate pentru nivelul de calcul al incarcarilor. nodul trebuie sa ramana in stadiul elastic sub incarcarile de calcul. Pentru grinzi se definesc articulaţii plastice din încovoiere la capetele grinzilor (de tip M) si la capetele stâlpilor din încovoiere cu forta axiala (de tip P-M) (Figura 71. Figura 71. Figura 72). Pentru comparaţie. Pentru a evalua rezerva de rezistenta a structurii fata de formarea primei articulaţii plastice dar si a mecanismului plastic de cedare. creşterea deplasării la vârf daca nodul se modelează cu caracteristicile reale de rigiditate este de circa 29% pentru analiza de ordinul I si de circa 33% pentru cea de ordinul II.3% 36% * pentru nivelul de calcul al forţelor. Comparaţie intre deplasările maxime la vârf Analiza Elastic ordinul I. semirigid Elastic ordinul II. se prezintă insa si rezultatele din calculul de ordinul I. adica α = 1 In cazul structurii cu noduri semirigide.7 10. Diferenţele semnificative apar insa daca se neglijează semirigiditatea nodurilor grinda-stâlp. folosirea nodurilor cu rezistenta parţiala nu are influenta asupra siguranţei in exploatare sub incarcarile de calcul.

06 Deplasarea la varf. semirigid 0. Definirea articulaţiilor plastice de tip P-M pentru stâlpi 4 140 Multiplicatorul incarcarii. Figura 75 prezintă mecanismele plastice pentru structura cu noduri rigide si semirigide. Figura 72. ceea ce înseamnă ca structura are o rezerva mare de rezistenta. rigid plastic ordinul I.02 elastic ordinul I.08 57 . semirigid plastic ordinul I.04 0.Multiplicatorul corespunzător formarii articulaţiilor plastice este apropiat de 2. α 3 105 2 70 1 35 0 0 0. [m] 0. rigid elastic ordinul I. semirigid plastic ordinul II. rigid plastic ordinul II. rigid elastic ordinul II. semirigid elastic ordinul II.

Este important ca in cazul in care se face o astfel de analiza plastica.Figura 73. II Figura 75. Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II. ceea ce duce la întârzierea formarii articulaţiei plastice la capete. unde oricum momentul încovoietor este mai mare decât in câmp (Figura 74). sa se verifice rotirea necesara din noduri 58 . cu noduri rigide si semirigide Este interesant de remarcat ca semirigiditatea nodului modifica redistributia momentelor încovoietoare pe grinda de pe reazem către câmp. II Semirigid ord. Mecanismele plastice pentru analiza plastica Distribuţia articulaţiilor plastice arata o buna conformare a structurii. I Semirigid ord. Distribuţia momentul încovoietor pe grinda la formarea primei articulaţii plastice Rigid ord. I Rigid ord. Nod rigid Nod semirigid Figura 74.

59 . prin asigurarea stabilitatii laterale in dreptul articulaţiilor plastice potenţiale. zapada). Hala este amplasata in Bucuresti si este solicitata la actiunile permanente si climatice (vant. Structura este realizata din elemente cu sectiuni din tabla sudata. Imbinarile grinda-stalp si grinda-grinda se realizeaza cu placa de capat extinsa si suruburi de inalta rezistenta. Figura 76.5 Aplicaţie: Calculului unei hale cu structura metalica Calculul se efectueaza pe o structura metalica parter cu o singura deschidere (Figura 76.pentru a se compara cu capacitatea de rotire a nodurilor. Se adopta doua detalii constructive si anume cu buloanele dispuse intre talpile stalpului (nominal articulat) si cu buloanele dispuse in exterior (semi-rigid). 3. Detalierea structurii trebuie de asemenea sa tina seama de posibilitatea formarii articulaţiilor plastice. Figura 64). Acţiunile luate in calcul la dimensionare Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Prinderea stalpilor la baza se face cu placa de capat si buloane de ancoraj. Ansamblu spaţial hala si detalii de imbinari Figura 77. Calculul se va face in domeniul elastic cu programul SAP2000. pentru a observa influenta prinderii la baza. preponderent de clasa 3.

Aceste forţe trebuie să se afle într-un echilibru dinamic. etc. paragraful 6.1 Concepte de proiectare seismică Scopul efectuării unui calcul structural este acela de a obţine informaţiile necesare despre răspunsul structurii (eforturi.1. 2001): && & [ m]{u ( t )} + [c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) (24) unde [m] este matricea maselor. Schema principială a elementelor necesare pentru efectuarea calculului structural la acţiunea seismică. {u} este vectorul vitezelor relative. viteza şi deplasarea impusă bazei structurii variază în timp. în structură se produc deformaţii. care generează la rândul lor forţe de revenire (datorită rigidităţii structurii). amortizării şi al proprietăţilor mecanice ale structurii (rigiditate şi eventual rezistenţă). {1} este un vector unitar. [c] este matricea de amortizare. După cum se poate observa din ecuaţia de mişcare (24) şi Figura 78. (b) un model al acţiunii seismice şi (c) o metodă de calcul structural. 4. Acest capitol tratează aspecte specifice ale calcului structurilor metalice la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004. iar ag(t) este acceleraţia terenului. Acceleraţia. respectiv a bazei structurii. Calculul structurilor la acţiunea seismică necesită: (a) un model structural. modelul structurii modelul maselor modelul amortizării modelul proprietăţilor mecanice ale structurii && & [ m]{u ( t )} + [ c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) metode de calcul structural modelul acţiunii seismice Figura 78. & & {u&} este vectorul acceleraţiilor relative . Structurile amplasate în zone seismice pot fi proiectate urmând două concepte principial diferite (SR EN 1998-1:2004. {u} este vectorul deplasărilor relative.4 CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ Acţiunea seismică reprezintă o vibraţie a terenului.2): 60 . modelul structurii necesită la rândul său stabilirea unui model al maselor. corelând modelul structurii şi al acţiunii seismice. Pentru cazul în care toate gradele de libertate dinamică ale structurii au aceiaşi direcţie cu acţiunea seismică. forţe de amortizare şi forţe de inerţie (datorită masei structurii).) necesare pentru proiectarea acesteia. [k] este matricea de rigiditate. şi metoda de calcul. deformaţii. echilibrul dinamic al structurii poate fi exprimat prin ecuaţia de mişcare a sistemului (Chopra. acţiunea seismică având un caracter dinamic. Datorită vibraţiilor terenului.

Diferenţa între comportarea disipativă şi slab-disipativă a unei structuri este dictată de ductilitatea acesteia. deformaţia plastică impusă de către acţiunea seismică nu trebuie să depăşească capacitatea de deformare în domeniul plastic a structurii. pot fi determinate diferite combinaţii rezistenţă/ductilitate care să asigure satisfacerea cerinţelor de proiectare la SLU (siguranţa vieţii). deoarece după atingerea limitei elastice ele se pot deforma în domeniul plastic fără o degradare substanţială a forţei. Ca urmare. Pentru un nivel dat al acţiunii seismice corespunzătoare SLU. până la atingerea forţei maxime (palier de consolidare). 61 . În Figura 79 sunt prezentate la nivel principial relaţii forţă-deplasare ce caracterizează structuri cu comportare ductilă şi fragilă. 4. Reprezentarea principială a unei comportări ductile şi fragile a structurii. structura se deformează în domeniul plastic. Structurile cu o comportare fragilă au o capacitate redusă de deformare în domeniul plastic. după atingerea limitei elastice (care este apropiată de forţa maximă). structura va depăşi limita elastică. rezistenţa minimă la forţe laterale (Fy) care trebuie asigurată structurii pentru ca aceasta să nu înregistreze avarii excesive este în relaţie directă cu capacitatea structurii de deformare în domeniul plastic. Pentru a preîntâmpina avarierea excesivă a structurii şi a respecta cerinţa fundamentală de comportare la SLU – siguranţa vieţii. Astfel. FORTA limita elastica cedare COMPORTARE FRAGILA consolidare cedare COMPORTARE DUCTILA limita elastica DEPLASARE Figura 79. structurile care posedă o ductilitate mai mare pot fi proiectate pentru forţe laterale mai mici şi viceversa. În cazul unei structuri ductile. În Figura 81 este prezentată relaţia principială între rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) şi cerinţa de deplasare inelastică (din) impusă structurii de un nivel dat al acţiunii seismice. Ductilitatea reprezintă capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic fără o reducere substanţială a capacităţii portante. Astfel.1 Conceptul de proiectare disipativă a structurii Din considerente economice multe structuri sunt proiectate pentru forţe seismice reduse substanţial faţă de cele care i-ar fi necesare pentru un răspuns elastic sub efectul acţiunii seismice corespunzătoare Stării Limită Ultime (SLU).1. În cazul unei structuri cu o comportare fragilă. după atingerea limitei elastice.comportare disipativă (ductilă) a structurii şi comportare slab-disipativă (fragilă) a structurii. cu atât cerinţa de ductilitate (µ = din/dy) impusă structurii este mai mare. Cu cât rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) este mai mică. forţa înregistrează o degradare bruscă. Structurile ductile pot supraveţui unor forţe seismice ce depăşesc forţa de curgere. înregistrând deformaţii plastice. Structura cedează (forţa înregistrează o scădere substanţială) numai după consumarea unor deformaţii plastice importante.

. fie asigurarea unei suprarezistenţe îmbinării.2 sau 3 clasa 1 sau 2 clasa 1 (a) (b) 62 . pereţi structurali. lemn. Ductilitatea unei structuri se asigură pe baza unor criterii specifice diferitelor materiale de construcţii (oţel. element (limitarea zvelteţii elementelor structurale supuse la compresiune şi/sau încovoiere. secţiune (în elementele disipative supuse la încovoiere sau compresiune este necesară utilizarea unei clase de secţiuni corelate cu clasa de calitate a structurii.) şi tipuri de structuri (cadre contravântuite şi necontravântuite. b.2.3 din SR EN 1998-1:2004).5. Alegerea unei clase de ductilitate la proiectarea unei structuri noi are două consecinţe majore în procesul de proiectare. SR EN 1998-1:2004 impune cerinţe diferenţiate funcţie de clasa de ductilitate la nivel de: material (oţelul pentru construcţii este conform standardelor EN 1993. normele de proiectare seismică conţin prevederi specifice de detaliere şi proiectare pentru structurile din fiecare clasă de ductilitate.4. vezi paragraful 6.2 din SR EN 1998-1:2004). şi. pentru asigurarea ductilităţii la nivel de structură.Normele de proiectare seismică oferă posibilitatea alegerii unor niveluri diferite de ductilitate (de obicei trei) a structurilor.6. vezi Figura 80 şi paragraful 4. îmbinări (folosirea unor îmbinări cu o ductilitate demonstrată prin încercări experimentale .5 ≤ q ≤ 2 2<q≤4 q>4 Clasa secţiunii transversale necesară clasa 1.3 din SR EN 1998-1:2004). forţe seismice de proiectare mai mici. inclusiv prin dispunerea unor legături transversale). structură (asigurarea unui mecanism plastic global prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. în consecinţă. Structurile proiectate conform unei clase de ductilitate mai ridicate (şi care au o ductilitate mai mare) au asociate valori mai ridicate ale factorului de comportare q. care este determinată pe baza unui spectru de calcul. Spre exemplu. Prima dintre acestea o reprezintă valoarea încărcării seismice de proiectare.4 din SR EN 1998-1:2004). În acest scop. Cea de-a doua consecinţă a alegerii clasei de ductilitate constă în necesitatea asigurării unui anumit nivel de ductilitate la nivel de structură. Cerinţe impuse clasei de secţiune funcţie de clasa de ductilitate şi factorul de comportare de referinţă (conform SR EN 1998-1:2004) Clasă de ductilitate a structurii DCM DCH Valoare de referinţă a factorului de comportare q 1.îmbinări disipative. prevederi care au menirea să asigure structurii valori ale ductilităţii în acord cu clasa de ductilitate aleasă. încadrându-le pe acestea din urmă în clase de ductilitate. vezi Tabelul 1 şi paragraful 6. vezi paragraful 6. etc.a. redus faţă de cel elastic cu valoarea factorului de comportare q. Tabelul 1. etc).

trebuie preîntâmpinată cedarea elementelor fragile. Aceasta se poate realiza prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. În urma unui calcul elastic. fiind utilizat doar la proiectarea structurilor de importanţă ridicată sau la evaluarea unor construcţii existente. preîntâmpinând cedarea elementelor structurale fragile. Prin urmare. Aceste eforturi servesc la dimensionarea elementelor structurale ductile. în care forţele seismice de proiectare (FEd) se obţin prin reducerea forţelor seismice corespunzătoare unui răspuns elastic (Fel) prin intermediul factorului de comportare q. sub acţiunea forţelor seismice de proiectare. Inevitabil o structură disipativă (ductilă) va conţine atât elemente disipative (ductile). Astfel. structura (lanţul) este supusă la încărcarea seismică de proiectare FEd. structura va avea un răspuns elastic şi va înregistra o deplasare de. Mecanism plastic global (a) şi mecanism plastic de nivel (b) Verificarea directă a ductilităţii unei structuri ar fi posibilă doar dacă la proiectarea unei structuri s-ar folosi metode de calcul neliniar (plastic). Rd ≥ FEd (25) În structura acţionată de încărcarea seismică de calcul la SLU eforturile din elementele structurale vor fi însă în general mai mari decât FEd. De aceea. toate elementele acestei structuri (ductile şi fragile) vor înregistra eforturi egale cu FEd. pentru a preîntâmpina cedarea elementelor fragile. folosind relaţii de verificare de tipul următor: Fductil . F F el raspuns elastic F y3 F y2 F y1 d y1 d y2 d y3 del µ3 µ2 µ1 raspuns inelastic din3 din2 din1 d Figura 81.Rd). care să conducă la plasticizarea elementelor structurale ductile. dimensionarea elementelor structurale şi a îmbinărilor pe baza eforturilor obţinute dintr-un calcul elastic nu este suficientă pentru proiectarea unei structuri la acţiunea seismică. calculul neliniar este considerat în prezent prea complex şi laborios pentru proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică. Acest model al structurii este însă principial diferit de comportarea reală a structurii. nu este economică şi nici posibilă realizarea tuturor elementelor unei structuri ca şi elemente ductile. Într-un calcul elastic. Pentru a asigura o comportare disipativă (ductilă) la nivelul întregii structuri. cât şi elemente nedisipative (fragile). Totuşi. Relaţia principială între rezistenţa structurii şi cerinţa de deplasare inelastică. care va înregistra deformaţii în domeniul plastic (din) sub efectul acţiunii seismice de calcul (vezi Figura 82).Figura 80. Acest principiu de proiectare se numeşte proiectare bazată pe capacitate şi este exemplificat în Figura 83. static sau dinamic. În general. fiind limitate de rezistenţa elementelor ductile (Fductil. acesta trebuie dimensionate astfel încât să posede o suprarezistenţă faţă de capacitatea elementelor 63 . Metoda curentă de proiectare a structurilor amplasate în zone seismice foloseşte metode de calcul elastic (calcul modal cu spectre de răspuns sau calcul cu forţe laterale.

6. Relaţia principială între forţele seismice corespunzătoare unui răspuns infinit elastic (Fel). cu excepţia extremităţii inferioare a stâlpilor de la baza structurii (vezi paragraful 6. Figura 83. rezistenţă a materialului mai mare decât cea considerată în calcul.6. F F el rãspuns infinit elastic rãspuns inelastic F Ed = F el/q rãspuns sub acþ iunea seismicã de calcul de del din d Figura 82. forţele seismice de proiectare (FEd) şi răspunsul plastic al structurii.ductile: F fragil . stâlpilor (elemente nedisipative) trebuie să li se asigure o suprarezistenţă faţă de grinzi (elemente disipative). Rd (26) unde Ω este un coeficient supraunitar şi ţine cont de diversele aspecte care pot conduce la rezistenţe ale elementelor ductile mai mari decât cele de calcul (fenomene de consolidare.1 din SR EN 1998-1:2004). Spre exemplu. Practic. etc. la cadrele metalice necontravântuite cu noduri rigide mecanismul plastic global impune formarea articulaţiilor plastice la capetele grinzilor.). elementele nedisipative se dimensionează pentru nişte eforturi amplificate faţă de cele determinate din combinaţia seismică de încărcări (vezi paragraful 6. 1992). În acest scop. Rd ≥ Ω ⋅ Fductil . Principiul de proiectare bazată pe capacitate (adaptat după Paulay şi Priestley. 64 .3 din SR EN 1998-1:2004 şi Figura 84).

Figura 84. Principiul de determinare a eforturilor de calcul în elementele disipative şi în cele nedisipative. Această procedură de calcul estimează eforturile din stâlpi corespunzătoare formării unui mecanism plastic în structură, atunci când în elementele disipative (grinzi) se formează articulaţii plastice. În concluzie, proiectarea structurilor la acţiunea seismică conform principiului de comportare disipativă implică două faze. În prima fază se dimensionează elementele ductile (disipative) pe baza eforturilor determinate dintr-o analiză elastică a structurii supusă forţelor seismice de proiectare. Pe lângă rezistenţă, elementele desemnate ductile trebuie să posede şi o ductilitate corespunzătoare clasei de ductilitate alese. Ductilitatea se asigură prin folosirea unor detalii constructive şi principii de proiectare specifice diferitelor materiale şi tipuri de structuri. În cea de-a doua fază – proiectarea bazată pe capacitate – se dimensionează elementele fragile (nedisipative) pe baza unor eforturi în acestea corespunzătoare plasticizării elementelor ductile. Această procedură de proiectare are scopul să asigure o suprarezistenţă a elementelor fragile faţă de cele ductile, conducând la structuri ductile per ansamblu.

4.1.2

Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii

Structurile slab-disipative (fragile) au o ductilitate neglijabilă. Deoarece după atingerea limitei elastice forţa înregistrează o degradare bruscă, aceste structuri trebuie proiectate astfel, ca sub acţiunea seismică corespunzătoare SLU structura să rămână preponderent în domeniul elastic. Aceasta corespunde utilizării unui factor de comportare q apropiat de valoarea unitară la determinarea spectrului de calcul. Deoarece structurile proiectate conform conceptului de comportare slab-disipativă trebuie să aibă un răspuns preponderent elastic sub acţiunea încărcărilor seismice de calcul, proiectarea acestora se poate face conform procedurilor de calcul folosite la proiectarea structurilor amplasate în zone neseismice. Astfel, normele de calcul seismic (SR EN 1998-1:2004) se folosesc doar pentru determinarea încărcării seismice, iar verificările structurii la SLU se efectuează conform normelor generale de calcul a structurilor (de exemplu SR EN 1993 în cazul structurilor metalice).

4.1.3

Alegerea principiului de proiectare

Proiectarea unei structuri ca şi disipativă sau slab-disipativă este la latitudinea proiectantului. Principial, orice structură poate fi proiectată conform uneia dintre cele două abordări. Alegerea principiului de proiectare este de natură economică şi depinde de tipul structurii şi de zona seismică. În general, detaliile constructive şi cerinţele de proiectare menite să asigure ductilitate elementelor disipative conduc la un consum mai ridicat de materiale în structură. De aceea, dacă forţele seismice elastice (nereduse) care acţionează asupra unei structuri sunt relativ mici (structura este dimensionată preponderent din alte combinaţii de încărcări decât

65

cea seismică), se poate folosi principiul de proiectare slab-disipativă a structurii, care, prin omiterea cerinţelor de proiectare menite să asigure o comportare globală ductilă, va simplifica procesul de proiectare şi va conduce la un consum redus de material. Totuşi, pentru multe tipuri de structuri acţiunea seismică reprezintă o solicitare foarte severă în comparaţie cu alte acţiuni, iar asigurarea unui răspuns elastic al structurii sub efectul acţiunii seismice de calcul la SLU ar conduce la dimensiuni exagerate ale elementelor structurale şi la un consum excesiv de material. În acest caz, se poate adopta principiul de proiectare disipativă a structurii, exploatând capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic (ductilitatea) şi proiectând structura pentru nişte forţe seismice reduse faţă de cele corespunzătoare unui răspuns elastic. În consecinţă, principiul de proiectare slab-disipativă se dovedeşte economic în cazul unor forţe seismice mici, iar cel de proiectare disipativă este mai economic în cazul unor forţe seismice ridicate. Forţele seismice fiind forţe de natură inerţială, sunt generate de acceleraţia care acţionează asupra maselor structurii ca urmare a mişcării seismice impuse bazei structurii. De aceea, forţele seismice vor avea valori reduse în cazul unor structuri uşoare şi atunci când acţiunea seismică are o intensitate redusă (zone cu seismicitate redusă). Viceversa, forţele seismice au valori importante în cazul structurilor cu mase mari şi a structurilor amplasate în zone cu seismicitate ridicată. Un exemplu de structură uşoară, la care se pretează principiul de proiectare slab-disipativă, este reprezentat de halele metalice parter. Acestea sunt caracterizate pe de o parte de greutăţii proprii relativ mici şi pe de altă parte de încărcări mici din exploatare. Exemple tipice de structuri care atrag asupra lor forţe seismice ridicate sunt structurile multietajate.

4.2 Acţiunea seismică
4.2.1 Generalităţi
Cutremurele de pământ sunt evenimente care au loc relativ rar, dar care pot produce importante daune materiale şi umane. Efectele principale ale cutremurelor de pământ asupra mediului natural şi construit sunt: vibraţia ale terenului; incendii; modificarea proprietăţilor fizice ale terenului de fundare (consolidări, tasări, lichefieri); deplasarea directă a faliei la nivelul terenului; alunecări de teren; schimbarea topografiei terenului; valuri induse de cutremure, cum ar fi cele oceanice (tsunami) sau cele din bazine şi lacuri (seişe).

66

acceleratie ag(t), m/s2

2 Vrancea 1977, INCERC, NS 1 0 −1 −2 0 5 −1.949 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.8
viteza vg(t), m/s

Vrancea 1977, INCERC, NS 0.4 0 −0.4 −0.8 0 5 −0.712 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.5
deplasare dg(t), m

0.416

Vrancea 1977, INCERC, NS

0.25 0 −0.25 −0.5 0 5 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

Figura 85. Componenta NS a acceleraţiei, vitezei şi deplasării terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea, România. Dintre acestea, vibraţia terenului reprezintă efectul cel mai important al acţiunii seismice asupra construcţiilor inginereşti, iar caracteristicile acestea sunt folosite pentru definirea acţiunii seismice în normele de proiectare seismică. Vibraţia terenului poate fi reprezentată prin variaţia în timp a acceleraţiei terenului (accelerograme), a vitezei terenului sau a deplasării terenului, vezi Figura 85. Dintre cele trei modalităţi de reprezentare, accelerogramele sunt cele mai uzuale. Accelerograma caracterizează complet o anumită mişcare seismică dintr-un amplasament dat, dar prezintă şi anumite inconvenienţe. Astfel, utilizarea directă a accelerogramei implică folosirea unui calcul dinamic al structurii, care este relativ laborios. În practica curentă de proiectare se folosesc cu predilecţie metoda de calcul cu forţe laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns. Ambele metode de calcul structural global folosesc spectrele de răspuns pentru caracterizarea acţiunii seismice. Ca urmare, SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns pentru reprezentarea de bază a acţiunii seismice dintr-un amplasament dat. Accelerogramele reprezintă o modalitate alternativă de caracterizare a mişcării seismice în aceste documente normative.

67

În Figura 86 se prezintă principiul de determinare a spectrului elastic de deplasare.1 0 0 1 2 T. România. m 0.5 −0. INCERC.0.346) 0. viteză sau acceleraţie. Pentru a construi un spectru de deplasare este necesar să se determine răspunsul seismic (deplasarea u(t)) al unor sisteme cu un singur grad de libertate dinamică având diferite valori ale perioadei proprii de vibraţie (T) şi o valoare fixă a amortizării ξ. s 30 40 T =3s ξ = 5% Figura 86.0. s 30 40 T=3s 0 −0.5 u(t). Reprezentarea schematică a modului de obţinere a spectrului elastic de deplasare pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. Totuşi. viteza şi acceleraţia maselor structurii.ag(t). s 30 40 T =1s ξ = 5% 0. s 3 4 (1. viteze. Pentru a construi spectrul elastic de deplasare.142 0 10 20 t. sub acţiunea accelerogramei ag(t). 0. România.395) (3.5 −0. m 0. pentru o anumită valoare a amortizării. s 30 40 0. m/s2 2 0 −2 0 Vrancea 1977. acceleraţii) al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică având o perioadă proprie de vibraţie T şi fracţiunea din amortizarea critică ξ.346 0 10 20 t.395 T=2s 0 −0. m 0 10 20 t.2 0. 0.142) T =2s ξ = 5% 0. care se notează cu Sde(T) şi se reprezintă funcţie de perioada proprie de vibraţie T. Un spectru de răspuns elastic este reprezentarea valorilor de vârf ale răspunsului seismic al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică funcţie de perioada proprie de vibraţie. care se pot determina din spectrele de viteză şi acceleraţie nu au 68 . Răspunsul seismic poate fi exprimat în termeni de deplasare. Având la dispoziţie spectrele de răspuns elastic.5 0.3 0. din rezultatele răspunsului seismic în timp se reţin doar valorile de vârf (valorile maxime în modul) ale deplasării u(t).0.5 u(t). 0. se poate determina răspunsul seismic de vârf (deplasări. NS 10 20 t.4 (2. m T=1s 0 −0.5 Sde. exemplificat pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. În mod similar se poate obţine spectrul de viteză sau cel de acceleraţie.5 u(t).

În schimb. spectrele de răspuns au o importanţă practică deosebită. se poate determina o forţă statică echivalentă F care produce deplasarea |u(t)|max ≡ Sde(T). 69 . Această forţă statică echivalentă se poate determina ca şi produsul dintre rigiditatea k şi deplasarea de vârf Sde a sistemului: F = k ⋅ S de (29) Ţinând cont de definiţia pulsaţiei proprii de vibraţie ω = k m (k este rigiditatea şi m este masa sistemului) şi a relaţiei dintre aceasta şi perioada proprie de vibraţie ω = 2π T . pseudo-acceleraţia Sae(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind pseudo-viteza spectrală Sve(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : 2π  2π  S ae = S ve =   S de T  T  2 (28) Pseudo-acceleraţia Sae(T) are unităţi de acceleraţie. În cazul unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică cu perioada proprie de vibraţie T. forţa statică echivalentă poate fi exprimată prin relaţia:  2π  F = k ⋅ S de = m ⋅   ⋅ S de = m ⋅ S ae  T  2 (30) Relaţia (30) arată că pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică forţa statică echivalentă F poate fi determinată ca şi produsul dintre masa sistemului m şi pseudoacceleraţia spectrală Sae. deformaţia de vârf a structurii |u(t)|max se obţine direct din spectrul de răspuns de deplasare Sde(T). Pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică. O soluţie mai convenabilă pentru determinarea eforturilor constă în folosirea noţiunii de forţă statică echivalentă. dar este diferită de acceleraţia de vârf a unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. vezi Figura 88. Pseudo-viteza Sve este în relaţie directă cu valoarea de vârf a energiei de deformaţie. dar are prefixul "pseudo" pentru că nu este egală cu viteza de vârf a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. Eforturile maxime din structură pot fi determinate impunând masei sistemului deplasarea spectrală Sde(T). pentru calculul structurilor la acţiunea seismică prezintă interes alte două mărimi: pseudo-viteza şi pseudo acceleraţia. Pseudo-viteza Sve(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind deplasarea spectrală Sde(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : Sve = 2π S de T (27) Pseudo-viteza Sve are unităţi de viteză. În mod similar. Ţinând cont de faptul că proiectarea unei structuri se realizează pe baza valorilor de vârf ale eforturilor şi deformaţiilor. Principiul determinării spectrelor de pseudo-viteză Sve şi pseudo-acceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde a mişcării seismice înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea este reprezentată în Figura 87.o utilitate practică directă.

0. Principiul determinării spectrului de pseudo-viteză Sve şi a spectrului de pseudoacceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.0.2 0. 70 .395) (3.0. s 3 4 Sde(T) (1.0.4 (2.5 (3. |u(t)|max = Sde(T) m k |u(t)|max = Sde(T) F =k ×Sde(T) =m×Sae(T) m k ag(t) Figura 88.5 (2. s 3 4 × 2π T 8 6 (1.0. 0.1 0 0 1 2 T. 5.346) Sde. s 3 4 Figura 87.3 0.142) × 2π T 1. 1. m 0. 1.917) Sae. 0. m/s2 4 2 0 0 1 Sae(T) (3.5 0.0.966) Sve.0.308) 1 (1. România.529) 2 T.633) (2.0. Noţiunea de forţă statică echivalentă.0.0.0. 3. m/s Sve(T) 0 0 1 2 T. 0. 0.681) 0.

reprezentând o "înfăşurătoare" a spectrelor individuale. Spectrele de răspuns elastic din normele de proiectare seismică se obţin prin prelucrarea înregistrărilor seismice existente în cadrul unor analize de hazard seismic. Spre exemplu. TC şi TD. pseudo-viteză (Sve) şi pseudo-acceleraţie (Sae) folosite pentru caracterizarea acţiunii seismice în norme. Din acest motiv proiectarea structurilor la acţiunea seismică pe baza spectrului de răspuns al unei singure înregistrări seismice nu oferă un grad de siguranţă adecvat. răspunsul structurii (eforturi. etc.Sde TB TC T TD Sve TB TC T TD Sae TB TC T TD Figura 89. SR EN 1998-1:2004 foloseşte perioade de "control" sau "colţ" TB. spectrele de răspuns elastic folosite în proiectare sunt idealizate pentru a avea o expresie matematică convenabilă. Spectre de răspuns elastic de deplasare (Sde). În cel de-al doilea rând. care delimitează zone de pseudo-acceleraţie 71 . calculul dinamic laborios este necesar doar pentru determinarea spectrelor de răspuns. Mai mut decât atât. În primul rând. necesar la proiectarea acesteia.) poate fi obţinut printru-un calcul static al structurii. Mişcarea seismică este un fenomen cu un grad ridicat de incertitudine. Odată ce spectrele sunt disponibile. Utilizarea forţelor statice echivalente şi a spectrelor de răspuns pentru determinarea răspunsului seismic al structurilor este deosebit de convenabil din punct de vedere practic. deformaţii. calculul cu forţe statice echivalente şi spectre de răspuns oferă direct răspunsul de vârf al structurii.

3. folosind expresia "spectru de răspuns de acceleraţie". Pentru alte valori ale intervalului mediu de recurenţă. topografie.x ≡ Sae. normele de proiectare seismică folosesc spectrul de răspuns de pseudo-acceleraţie pentru caracterizarea acţiunii seismice. în Figura 91 sunt prezentate cele două spectre de răspuns orizontale (Sae.0. (2) propagarea undelor seismice între sursă şi amplasament. Conform SR EN 1998-1:2004 paragraful 4. SR EN 1998-1:2004 omit termenul "pseudo-".2. Spre exemplificare. Cele două componente orizontale ale mişcării seismice sunt considerate independente şi sunt reprezentate de acelaşi spectru de răspuns (Sae.2).2.1) exprimă hazardul seismic pentru proiectare prin valoarea de referinţă a componentei orizontale a acceleraţiei de vârf a terenului agR determinată pentru intervalul mediu de recurenţă (IMR) de referinţă corespunzător stării limită ultime pe un teren "tare" (clasa de teren A conform SR EN 1998-1:2004).) şi (4) interacţiunea terenstructură.25g. ţinând cont în acelaşi timp de datele existente. În general.y). iar structura are una din următoarele caracteristici: conţine elemente orizontale cu deschideri de peste 20 m conţine elemente în console cu lungimea de peste 5 m conţine elemente orizontale precomprimate conţine stâlpi rezemaţi pe rigle este izolată la bază 72 . etc. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani este prezentată în Figura 90. vezi Figura 89. Din raţiuni de simplificare a exprimării.2. Normele de proiectare seismică ţin cont doar parţial de aceste aspecte.3. vibraţia unui punct de la suprafaţa terenului este caracterizată prin trei componente de translaţie: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical.y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae. Se menţionează faptul că cele trei spectre de răspuns: de deplasare.x şi Sae. pseudo-viteză şi pseudoacceleraţie conţin aceiaşi informaţie. pseudo-viteză constantă (TC-TD) şi deplasare constantă (>TD).5. iar pentru determinarea răspunsului seismic al unei structuri este necesar doar unul dintre cele trei spectre.2 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice În general.constantă (TB-TC). SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3. (3) amplasament (caracteristicile terenului de fundare. Neglijând componentele de rotaţie. Componenta verticală a mişcării seismice poate fi neglijată pentru majoritatea structurilor curente. din necesitatea de a simplifica această problemă complexă. mişcarea seismică într-un amplasament depinde de o serie de factori. acceleraţia de vârf a terenului se obţine multiplicând valoarea de referinţă a acceleraţiei de vârf a terenului cu factorul de importanţă: ag = γ I ⋅ agR (31) SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns de acceleraţie pentru reprezentarea de bază a mişcării seismice într-un punct de pe suprafaţa terenului (vezi paragraful 3. sau doar "spectru de răspuns". componenta verticală a mişcării seismice trebuie considerată atunci când acceleraţia verticală de vârf a terenului depăşeşte 0. 4. respectiv pentru alte valori ale factorului de importanţă.2. Valoarea de referinţă a acceleraţiei terenului agR corespunde unui factor de importanţă γI = 1. Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 prevăd un interval mediu de recurenţă pentru verificarea la starea limită ultimă este de 100 ani. care depind de (1) sursa seismică.z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului.

În cazul clădirilor importante este necesar considerarea 73 . În Figura 92 sunt reprezentate spectrele de răspuns elastic de tip 1 şi tip 2 pentru cele 5 clase de teren din SR EN 1998-1:2004. Pentru a ţine cont de magnitudinea sursei seismice care are contribuţia cea mai importantă la seismicitatea amplasamentului.x şi Sae. Suplimentar. Figura 91.. TC şi TD. Spectrul de tip 1 este recomandat în cazul unei seismicităţi ridicate. C.2) defineşte forma spectrului de răspuns elastic pentru componenta orizontală a mişcării seismice funcţie de tipul terenului şi magnitudinea sursei seismice. B. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani (SR EN 1998-1:2004/NA:2008). caracterizată de magnitudini mai mici de 5.2.5 (Fardis et al. SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3. caracterizată de magnitudini mai mari de 5.Figura 90. D şi E).y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae. iar spectrul de tip 2 în cazul unei seismicităţi moderate. Reprezentarea de bază a acţiunii seismice: două spectre de răspuns orizontale (Sae. sunt definite două clase de teren speciale S1 şi S2. caz care necesare studii speciale. sunt definite două forme ale spectrului de răspuns elastic orizontal: tip 1 şi tip 2.5. 2005).z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului.2. pentru care norma oferă valori ale factorul de amplificare S şi ale perioadelor de control TB. Terenul este clasificat în cinci clase de teren (A.

Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b) pentru clasele de teren A-E.efectelor de amplificare topografică. conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008. Indicaţii asupra acestui fenomen există în SR EN 19985:2004. Pentru proiectare. prin încadrarea teritoriului României în trei zone de teren/amplasament: Z1. S1 şi S2) din SR EN 1998-1:2004. conform SR EN 1998-1:2004. Z2.2) în prezent în România nu există suficiente date pentru implementarea schemei de clasificare a tipurilor de teren (A. condiţiile locale de amplasament se definesc la scară macroseismică. (a) (b) Figura 92.. Spectrul de răspuns elastic de acceleraţii pentru componenta verticală a mişcării seismice se determină printr-o procedură similară cu spectrul pentru componenta orizontală. Z3. TC şi TD ce definesc forma spectrului de răspuns elastic de acceleraţie pentru componentele orizontale ale mişcării seismice. Spectrul de tip 1 se foloseşte 74 . Conform Anexei Naţionale SR EN 1998-1:2004/NA:2008 (vezi paragraful 3. C. în SR EN 1998-1:2004 aceasta nu depinde de tipul terenului. Datorită lipsei unor date despre condiţiile locale de teren asupra formei spectrului de răspuns pentru componenta verticală a mişcării seismice (Fardis et al. (a) (b) Figura 93. Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b).1. B. D. pentru condiţiile din România. E. Fiecare zonă de teren/amplasament are asociată un set de perioade de control TB. 2005).

3 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice Ca şi reprezentare alternativă a acţiunii seismice. sunt necesare trei componente ale vibraţiei terenului: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical (vezi Figura 94).2. În Figura 95 sunt prezentate accelerogramele pe direcţiile NS. se atrage atenţia asupra faptului că accelerograme folosite pentru reprezentarea acţiunii seismice pe cele trei direcţii ortogonale trebuie să fie diferite. accelerogramele înregistrate în timpul unui eveniment seismic real au un aspect general diferit pe cele trei direcţii ortogonale. (3) potrivirea dintre spectrul de răspuns ţintă şi cel al accelerogramelor. cu excepţia zonelor afectate de cutremurele din Banat unde hazardul seismic este caracterizat de agR = 0.3.pe întreg teritoriul României. Accelerogramele ce caracterizează vibraţia terenului pe cele trei direcţii ortogonale trebuie considerate ca acţionând simultan asupra structurii. aşa cum se întâmplă într-o situaţie reală. EW şi verticală înregistrate la staţia INCERC (Bucureşti) la cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. După cum se poate observa din Figura 95. Din această cauză. înregistrate şi simulate. Componentele de translaţie ale unei înregistrări seismice.2. Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 defineşte un singur tip de spectru pentru întreg teritoriul României. 75 .1) menţionează trei proceduri diferite pentru obţinerea accelerogramelor folosite pentru calculul structurilor la acţiunea seismică.16 g (vezi Figura 93). (2) compatibilitatea dintre caracteristicile accelerogramei şi caracteristicile sursei. ţinând cont şi de proprietăţile structurii.3) permite utilizarea variaţiei în timp a acceleraţiei terenului (accelerogramelor).20 g şi agR = 0. şi una în plan vertical.2. În general. România. Astfel. se pot folosi accelerograme artificiale. selectarea accelerogramelor pentru calculul structural include considerarea următoarelor aspecte: (1) modul în care se obţin accelerogramele (prin generare artificială. SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3. vitezei terenului sau deplasării terenului. acţiunea seismică este definită de două accelerograme: una în plan orizontal. SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3. mediului de propagare şi condiţiilor locale de teren ce controlează seismicitatea amplasamentului în cauză. (4) numărul de accelerograme utilizate şi implicaţiile asupra interpretării rezultatelor. atunci când se foloseşte un calcul spaţial al structurii. de la evenimente seismice produse în trecut sau prin simulare). Figura 94. 4. iar valorile de vârf ale acceleraţiei sunt înregistrate la momente diferite de timp. Pentru componenta verticală a acţiunii seismice. În general. Pentru un calcul plan al structurii.

Accelerogramele artificiale se obţin prin generarea matematică a unui semnal al cărui spectru de răspuns să potrivească cu un spectru de răspuns "ţintă" (în general spectrul de răspuns elastic din norma seismică). 1988 în Erdik şi Durukal. INCERC. m/s2 2 1 0 −1 −2 0 5 1. INCERC.058 10 15 20 timp t. Cu titlu de exemplu. Componentele NS. 76 .acceleratie ag(t). Procedura foloseşte un zgomot alb filtrat. s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). România. VERT 1 0 −1 −2 0 5 −1. 2003). s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). NS 1 0 −1 −2 0 5 −1. m/s2 2 Vrancea 1977.623 Vrancea 1977. EW şi verticală a acceleraţiei terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea.949 10 15 20 timp t. INCERC. m/s2 2 Vrancea 1977. EW 10 15 20 timp t. în Figura 96 se prezintă trei accelerograme artificiale şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (spectrul de răspuns elastic pentru Bucureşti din SR EN 1998-1:2004/NA:2008). s 25 30 35 40 Figura 95. modulat de o funcţie înfăşurătoare deterministă (Safak.

s 8 6 spectru tinta B−1 B−2 B−3 (c) 20 25 30 35 Sae. m/s2 4 B−3 2 0 −2 −4 −3.34 0 5 10 15 timp t. s 3 4 Figura 96. m/s2 4 2 0 −2 −4 0 5 10 3. s 20 25 30 35 acceleratie ag(t). m/s2 4 3.10 2 0 −2 −4 0 5 10 15 timp t. Trei accelerograme artificiale (a-c) şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (d) 77 . m/s2 4 2 0 (d ) 0 1 2 T.acceleratie ag(t).37 B−1 (a) 15 timp t. s 20 25 30 35 (b ) B−2 acceleratie ag(t).

ac.5-D şi metoda diferenţelor finite 2. Accesul la accelerograme înregistrate s-a îmbunătăţit permanent în ultimele decenii datorită dezvoltării rapide a reţelelor seismice digitale şi disponibilităţii bazelor de date cu mişcări seismice puternice. iar limita superioară (2T1) ţine cont de creştere perioadei proprii de vibraţie efectivă ca urmare a răspunsului plastic al structurii.ro/accelerograme. Mai pot fi luaţi în calcul şi alţi factori. 2003. 2008).uk) şi accelerogramele înregistrate în reţeaua INCERC la cutremurele vrâncene din 1977. metoda însumării modale.. 1976). Mişcarea seismică poate fi modelată şi cu ajutorul unor pulsuri simple (Gioncu şi Mazzolani. Printre sursele de înregistrări seismice de interes pentru România se amintesc baza de date europeană (the European Strong-Motion Database http://www. Accelerogramele înregistrate se selectează din baze de date trebuie să corespundă cutremurului de proiectare din punct de vedere a magnitudinii şi a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament. 2002). 2003). Iervolino et al. metoda pseudo-spectrală 2.5D (Erdik and Durukal. Această procedură are dezavantajul că nu reflectă fazarea reală a undelor seismice şi a accelerogramei (Iervolino et al. În domeniul perioade cuprins între 0. metoda elementelor de frontieră indirecte. acestea trebuie să respecte următoarele condiţii: Media acceleraţiei de vârf a terenului pentru accelerogramele individuale nu trebuie să fie inferioară valorii de calcul a acceleraţiei de vârf a terenului (ag·S). Accelerogramele obţinute prin această procedură au avantajul că păstrează caracterul esenţial al înregistrării originale. cum ar fi condiţiile locale de amplasament. metoda undelor discrete. Accelerogramele simulate se obţin prin simularea fizică a mecanismelor de sursă şi de propagare a undelor seismice şi pot include modelarea efecte locale de amplasament. conţinutul de frecvenţă. Modificarea poate fi efectuată în domeniul de frecvenţe (de exemplu prin modificarea amplitudinilor spectrelor Fourier) sau în domeniul de timp (de exemplu prin transformate de tip wavelet.2T1 şi 2T1 (unde T1 este perioada fundamentală de vibraţie a structurii pe direcţia pe care va fi aplicată accelerograma) valoarea medie a spectrului de răspuns calculată pentru toate accelerogramele considerate nu trebuie să fie mai mică decât 90% din valoarea corespunzătoare a spectrului de răspuns elastic (spectrul ţintă) Cerinţa de potrivire dintre spectrul de răspuns mediu al accelerogramelor folosite în calcul şi spectrul de răspuns ţintă are obiectivul de a obţine o compatibilitate între cele două reprezentări ale acţiunii seismice din normă: prin spectre de răspuns elastic şi prin accelerograme. 2008). deoarece acestea reprezintă evenimente seismice reale şi deoarece ei nu au în general suficiente cunoştinţe pentru generarea accelerogramelor artificiale/simulate.ic. 78 . tipul faliei.Una dintre procedurile cele mai cunoscute de generare a accelerogramelor artificiale este cea implementată în programul SIMQKE (Gasparini and Vanmarcke. O altă opţiune constă în adoptarea accelerogramelor semi-artificiale.incerc2004. dintre care se amintesc metoda diferenţelor finite 3D. care se obţin prin modificarea accelerogramelor înregistrate cu scopul potrivirii cu un spectru ţintă. 1986 şi 1990 (http://www. teoria razelor. 2006). Accelerogramele înregistrate sunt variaţii ale acceleraţiei terenului înregistrate în timpul cutremurelor de pământ produse în trecut. Metoda poate fi îmbunătăţită prin modificarea procedurii pentru a ţine cont de caracteristicile sursei seismice sau a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament (Erdik şi Durukal.2T1) ţine cont de modurile proprii de vibraţie superioare ale structurii. Chang şi Kawakami. Indiferent de tipul de accelerograme utilizate. Se cunosc o serie de metode de simulare deterministă a mişcării seismice.cv. Majoritatea inginerilor preferă utilizarea accelerogramelor înregistrate faţă de cele artificiale sau simulate.isesd. Limita inferioară a perioadei (0.htm)..

5 3 3. conform paragrafului 3. s 2.5 0. Acest model recunoaşte faptul că structurile foarte rigide au cerinţe ridicate de ductilitate.5 pentru T = 0. Pentru perioade T < TB. în cazul unui global elastic forţele seismice de proiectare sunt reduse faţă de cerinţa elastică.5 0. 0.5 0. impunând o reducere a factorului de comportare.5 1 1.5.5 din SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională.4. Structurile care sunt proiectate la forţe seismice substanţial mai mici decât cele care le-ar asigura o comportare elastică. asigurând în continuare un răspuns satisfăcător al structurii. sunt capabile să supraveţuiască unui seism major (fără colapsul structurii.2. Pentru a ţine cont de comportarea plastică a unei structuri supusă acţiunii seismice de calcul.2.4 Spectru de calcul pentru analiza elastică Proiectarea structurilor la acţiunea seismică care le-ar asigura un răspuns elastic sub efectul mişcării seismice de proiectare la SLU este în general neeconomică.6 Acceleratie spectrala. conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008. spectrul de proiectare este determinat pe baza unui factor de comportare redus faţă de valoarea de bază q. pentru valori ale perioadei T > TB. datorită răspunsului structurii în domeniul plastic şi suprarezistenţei.7 Se Sd.2. calculate pentru un amplasament în Bucureşti şi un factor de comportare q=6. dar cu degradări structurale importante). SR EN 1998-1:2004 foloseşte în acest scop factorul de comportare q (cu valori ≥ 1).3 0. În Figura 97 este reprezentat spectrul de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd). Spectru de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd). q=6. pentru componentele orizontale ale acţiunii seismice. Factorul de comportare q este o aproximare a raportului dintre forţele seismice la care ar putea fi supusă structura dacă răspunsul său ar fi în totalitate elastic şi forţele seismice care se pot utiliza într-un calcul global elastic.5 4 0 Figura 97. g 0.5 2 T. acesta atingând valoarea q = 1.4 q 0.1 β⋅ag 0 0. După cum se poate observa din Figura 97 spectrul răspuns de calcul se obţine din spectrul elastic prin reducerea acestuia cu factorul de comportare q.2 q=1. O 79 .

j + ∑ψ E . ψ2. Aceste mase sunt cele care corespund încărcărilor gravitaţionale (permanente şi variabile) prezente în combinaţia seismică de acţiuni (32). 4.i Qk .4 din SR EN 1998-1:2004). j + P + AEd + ∑ψ 2. datorită prinderii nerigide dintre ele. P Valoare reprezentativă a unei acţiuni de pretensionare. γI coeficient de importanţă. valoarea caracteristică a acţiunii seismice ce corespunde intervalului mediu de recurenţă corespunzător SLU (IMR=100). În cazul acţiunii seismice.i = 0 în acest caz).i coeficient pentru determinarea valorii cvasipermanente a acţiunii variabile Qi.3.4.i (34) Valorile coeficienţilor ϕ se stabilesc conform cu Tabelul 3 (vezi paragrafului 4.altă particularitate a spectrului de calcul este limitarea acceleraţiilor spectrale în domeniul perioadelor lungi la valoarea β⋅ag. Conform SR EN 1998-1:2004. Acţiunile variabile care se consideră în combinaţia seismică sunt cele utile şi din zăpadă. 80 .2.j Qk. Încărcările variabile sunt considerate doar cu fracţiunea cvasipermanentă din încărcarea caracteristică.i iau în considerare probabilitatea ca încărcările Qk. În combinaţia de încărcări pentru verificarea la SLU. Coeficienţii de grupare se determină conform paragrafului 4.2.iQk .2. Aed = γI⋅Aek. masele structurii pe baza cărora se determină Aek sunt cele corespunzătoare următoarelor încărcări: ∑G j ≥1 k.4 din SR EN 19981:2004. combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă se determină conform relaţiei (vezi paragraful 6. Această abordare reflectă probabilitatea mai mică de producere a unui cutremur cu IMR corespunzător SLU concomitent cu atingerea valorii maxime a încărcării variabile.2. după cum urmează: ψ E . paragraful 3.i i ≥1 (32) unde: Gk.4.i = ϕ ⋅ψ 2. valoarea caracteristică a acţiunii variabile i.4 din SR EN 1990:2004): ∑G j ≥1 k. încărcările permanente sunt introduse cu valoarea lor caracteristică. Aceşti coeficienţi pot să ia în considerare o participare redusă a maselor la mişcarea structurii.i i ≥1 (33) Coeficienţii de grupare ψE. Pentru calculul efectelor acţiunii seismice asupra unei structuri este necesară cunoaşterea maselor structurii.i să nu fie prezente pe întreaga structură în timpul cutremurului.i Aed Aed valoarea caracteristică a acţiunii permanente j. valoarea de calcul a acţiunii seismice.5 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni Combinaţiile de acţiuni pentru verificarea structurilor se întocmesc conform SR EN 1990:2004. Încărcările variabile din vânt şi din variaţii de temperatură nu se combină cu acţiunea seismică (ψ2. vezi Tabelul 2.

6 0. bazându-se pe ipoteza unui răspuns elastic al structurii. Etaj Acoperiş Nivele cu utilităţi corelate Nivele ocupate independent ϕ 1.8 0.Tabelul 2.3. Tipul de acţiune variabilă Categoriile A-C Categoriile D-F şi arhive Categoriile conform SR EN 1991-1-1:2004. În continuare sunt descrise metodele de calcul structural la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004. devine evidentă complexitatea rezolvării ecuaţiei de mişcare. Valorile coeficienţilor ϕ pentru determinarea ψE. cu excepţia incendiilor (a se vedea SR EN 1991-1-5:2005) ψ2 0.3. Ambele sunt metode de calcul elastic.6 0.3 Metode de calcul structural Ecuaţia de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică reprezintă un sistem de ecuaţii diferenţiale neomogene de ordinul doi. calculul structural la acţiunea seismică implică determinarea deplasărilor {u(t)} şi a altor mărimi de răspuns prin rezolvarea ecuaţiei de mişcare.i pentru determinarea fracţiunii cvasipermanente a acţiunii variabile conform SR EN 1990:2004 şi Anexei Naţionale. (3) calculul static neliniar şi (4) calculul dinamic neliniar.8 0. Metoda de calcul cu forţe laterale este cea mai simplă şi se poate aplica doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie. Ca urmare. mai este amintit şi calculul dinamic liniar. Proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică foloseşte două metode de calcul structural: metoda forţelor laterale şi metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. deseori sunt adoptate diverse simplificări ce au scopul de a uşura calculul structural. diversele procedee de rezolvare a ecuaţiei de mişcare constituie diferite metode de calcul structural la acţiunea seismică. Această metodă de calcul nu se 81 .0 4.6 0. Pe lângă acestea. Rezolvarea directă a ecuaţiei de mişcare prin procedee analitice nu este posibilă datorită faptului că acţiunea dinamică (mişcarea seismică) nu poate fi descrisă printr-o funcţie analitică.5 1.3 0. paragraful 4.1: (1) metoda forţelor laterale. Practic. Principial. Coeficientul ψ2.3 0 0. cu toate că această metodă de calcul nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004.0 0.4 0 0 Tabelul 3.3 0. (2) calculul modal cu spectre de răspuns. conform SR EN 1998-1:2004. categoria (a se vedea SR EN 1991-1-1:2004 şi anexa naţională) Categoria A: clădiri rezidenţiale Categoria B: clădiri de birouri Categoria C: spaţii cu aglomerări de persoane Categoria D: spaţii comerciale Categoria E: spaţii pentru depozitare Categoria F: spaţii destinate traficului de vehicule (greutatea vehiculului ≤ 30 kN) Categoria G: spaţii destinate traficului de vehicule (30 kN <greutatea ≤ 160 kN) Categoria H: acoperişuri necirculabile Încărcări date de zăpadă (a se vedea SR EN 1991-1-3:2005 şi anexa naţională) Acţiunea vântului (a se vedea SR EN 1991-1-4:2006 şi anexa naţională) Acţiunea temperaturii.i. Tipul de acţiune Încărcări utile în clădiri. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că în general acţiunea seismică produce un răspuns al structurii în domeniul plastic.

structurile proiectate folosind principiul de comportare disipativă vor avea un răspuns plastic sub efectul acţiunii seismice. Avantajul principal al acestei metode de calcul este simplitatea. Rezultatele obţinute prin cele două metode de calcul reprezintă înfăşurătoarea mărimilor de răspuns (eforturi. metoda constând într-un calcul static al structurii sub acţiunea unor forţe statice echivalente aplicate pe cele două direcţii orizontale principale ale structurii (x şi y). ce variază în timp. Rezultatele unui calcul dinamic liniar sunt variaţii în timp ale mărimilor de răspuns.). deoarece oferă avantajul unei eficienţe ridicate. metoda forţelor laterale nu poate fi folosită atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. Acestea includ proiectarea unor construcţii mai deosebite (cu deschideri sau înălţimi mari. Este metoda de calcul care permite modelarea cea mai fidelă a răspunsului seismic a structurii. Aceste forţe laterale reprezintă modelul acţiunii seismice pentru această metodă de calcul. Efectele acţiunii seismice se obţin prin integrarea directă a ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice. sau evaluarea performanţei seismice a unor construcţii existente care nu respectă cerinţele de conformare seismică impuse de normele moderne. Deoarece forţele laterale modelează dor componentele orizontale ale acţiunii seismice. care nu sunt regulate pe verticală datorită distribuţiei neuniforme a rigidităţii. Ductilitatea structurii nu este verificată în mod direct. În metoda de calcul dinamic liniar acţiunea seismică este definită prin accelerograme. cele două metode de calcul sunt preferate pentru proiectarea curentă a structurilor. deplasări. iar metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este implementată în majoritatea programelor de calcul structural. Calcul dinamic neliniar îmbunătăţeşte calculul dinamic neliniar prin modelarea explicită a comportării neliniare (plastice) a structurii. 82 . Prima dintre acestea se referă la natura acţiunii seismice. Printre metodele alternative de calcul structural se numără următoarele: (1) metoda de calcul static neliniar. dar care este şi cea mai complexă şi laborioasă. În realitate. Ce-a de-a doua limitare majoră a metodei de calcul cu forţe laterale şi a metodei modale cu spectre de răspuns o reprezintă faptul că ambele sunt metode de calcul elastic. care este o acţiune dinamică. rezistenţei sau masei. Metoda de calcul de referinţă pentru proiectarea curentă este calculul modal cu spectre de răspuns. fiind metode de calcul elastic. (2) metoda de calcul dinamic liniar şi (3) metoda de calcul dinamic neliniar. există situaţii în care pot fi necesare metode mai avansate de calcul. sau cu forme complexe). Totuşi. etc. calculul modal cu spectre de răspuns se reduce la un calcul static al structurii sub efectul unor forţe laterale aplicate la nivelul planşeelor. deoarece aceasta ţine cont de proprietăţile dinamice ale structurii. Prin considerarea unui număr suficient de moduri proprii de vibraţie răspunsul seismic al structurii este foarte apropiat de cel "real".3. Metoda de calcul cu forţe laterale este aplicabilă şi într-un calcul manual. combinarea acţiunii seismice cu încărcările gravitaţionale se poate face folosind principiul suprapunerii efectelor.poate aplica structurilor mai complexe. Pe baza acestei simplificări. Pentru ambele metode de calcul. necunoscându-se variaţia acestora în timp. Atât metoda forţelor laterale cât şi cea modală cu spectre de răspuns au două limitări majore. 4. iar modelul structurii este elastic. care ia în considerare doar aportul modului fundamental de vibraţie la răspunsul structurii. Aceasta este luată în calcul în mod simplificat prin intermediul factorilor de comportare q.1 Metoda forţelor laterale Metoda de calcul cu forţe laterale reprezintă un calcul modal cu spectre de răspuns simplificat. Cu toate că prezintă aceste dezavantaje.

Metoda forţelor laterale se poate aplica construcţiilor al căror răspuns seismic total nu este influenţat semnificativ de modurile proprii superioare de vibraţie.3. respectiv j.2 .0 sec) pentru fiecare dintre cele două direcţii orizontale principale ale clădirii. este necesar cunoaşterea modului fundamental de vibraţie. În prima etapă se determină forţa tăietoare de bază. ale cărui valori sunt: λ = 0. modul propriu fundamental de vibraţie are o contribuţie predominantă asupra răspunsului seismic total. Conform SR EN 1998-1:2004. λ factor de corecţie care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin masa modală efectivă asociată acestuia. deplasările în modul fundamental de vibraţie pot fi aproximate prin deplasări orizontale care cresc liniar cu înălţimea. Sd(T1) ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale T1 . aplicarea metodei forţelor laterale necesită cunoaşterea modului propriu de vibraţie fundamental (perioada T1 şi deplasările φi).85 dacă T1 ≤ 2TC şi clădirea are mai mult de două niveluri şi λ = 1. Astfel. iar în cea de-a doua etapă aceasta se distribuie pe înălţimea structurii conform modului fundamental. m masa totală a clădirii. respectiv j. Forţa tăietoare de bază are următoare expresie: Fb = Sd (T1 ) mλ (35) unde: Fb forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului propriu fundamental. pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii.3. În acest caz. În acest caz forţele orizontale de nivel sunt date de relaţia: 83 . forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului fundamental. 2. Determinarea forţelor laterale se efectuează în două etape. aceste cerinţe pot fi considerate îndeplinite de structurile care îndeplinesc condiţiile de regularitate în elevaţie şi au perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică de min(4TC. Aceste valori pot fi determinate folosind metode ale dinamicii structurilor sau metode simplificate. cât şi unor modele spaţiale. mj masa de la nivelul i. Pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii. Pentru a determina forţele laterale prin distribuirea forţei tăietoare de bază pe înălţimea structurii. forţele laterale se determină cu relaţia: Fi = Fb unde Fi Fb φi. componenta formei fundamentale pe direcţia gradului de libertate dinamică de translaţie la nivelul i.Metoda forţelor laterale poate fi aplicată atât unor modele plane ale structurii. În principiu. Rezultatele unui calcul cu forţe laterale reprezintă valorile de vârf ale eforturilor şi deplasărilor structurii. T1 perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul ce conţine direcţia orizontală considerată.0 în celelalte situaţii. mi. paragraful 4. φj miφi ∑ m jφ j (36) forţa seismică orizontală static echivalentă de la nivelul i. pentru fiecare direcţie orizontală principală considerată în calculul clădirii.

84 . Perioada proprie de vibraţie fundamentală T1 poate fi determinată prin metode ale dinamicii structurilor (metoda Rayleigh sau un program de calcul).075 pentru cadre din beton armat (necontravântuite) sau cadre metalice cu contravântuiri excentrice. În Figura 98 sunt prezentate schematic forţele orizontale de nivel din metoda forţelor laterale. În general. măsurată de la nivelul fundaţiei sau de la extremitatea superioară a infrastructurii rigide Ct este un coeficient ale cărui valori sunt funcţie de tipul structurii. în secunde. respectiv forţe laterale mai mari). oferind astfel estimări ale valorilor minime ale perioadei fundamentale de vibraţie. Ct = 0. Forţele seismice orizontale se aplică sistemelor structurale ca forţe laterale la nivelul fiecărui planşeu considerat indeformabil în planul său. Reprezentare schematică a forţelor orizontale de nivel folosite în metoda de calcul cu forţe laterale.Fi = Fb unde zi . Forţele laterale fiind proporţionale cu masa de la nivelul i. Aceste măsurători includ aportul componentelor nestructurale la răspunsul total. Fi mi zi Fb Figura 98. perioada proprie de vibraţie determinată conform relaţiei empirice rezultă mai mică decât perioada proprie de vibraţie determinată printr-un calcul dinamic. pentru clădiri cu înălţimi de până la 40 m. Ct = 0..085 pentru cadre metalice (necontravântuite). în metri. Astfel. se poate utiliza următoarea formulă simplificată pentru estimarea perioadei fundamentale de vibraţie: T1 = Ct H 3 4 (38) unde: T1 este perioada fundamentală a clădirii. De menţionat că distribuţia "invers triunghiulară" a forţelor laterale (proporţionale cu înălţimea) reprezintă în mod simplificat forma modului fundamental de vibraţie. Expresia (38) este una empirică şi are la bază măsurători efectuate pe clădiri din California în timpul cutremurelor trecute (Fardis et al. zj mi zi ∑ mj z j (37) reprezintă înălţimea nivelului i. după cum urmează: Ct = 0. fie pot fi adoptate relaţii empirice oferite de SR EN 1998-1:2004. respectiv j faţă de baza construcţiei considerată in model. fiind astfel acoperitoare (perioade proprii de vibraţie mai mici corespund unor ordonate spectrale. H înălţimea clădirii. vor avea această distribuţie doar în cazul în care masele de nivel sunt egale între ele. 1995).05 pentru celelalte tipuri de structuri.

4. T3 {φ}4 . depinzând de rigiditatea structurii şi masele acesteia. şi fiind independente de forţele aplicate pe structură. 85 .2 Calcul modal cu spectre de răspuns Calculul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 19981:2004 şi este descrisă în paragraful 4. {φ}n este Modurile proprii de vibraţie sunt proprietăţi dinamice ale structurii. Pentru o structură cu N grade de libertate dinamică se pot determina N moduri proprii de vibraţie. În Figura 99 sunt reprezentate modurile proprii de vibraţie ale unei structuri cu patru nivele şi grinzile infinit rigide. Astfel. deoarece proiectare unei structuri se face pe baza răspunsului de vârf şi nu pe baza variaţiei acestuia în timp.3. iar deformata din modul propriu de vibraţie n. Decuplarea sistemului de ecuaţii este posibil datorită aplicării principiului suprapunerii răspunsurilor modale. Acest ultim fapt este posibil înlocuind determinarea variaţiei în timp a răspunsului (printr-un calcul dinamic direct) cu determinarea valorilor de vârf a răspunsului din spectre de răspuns de (pseudo-)acceleraţie. Deformata {φ}n unei structuri multietajate în modurile proprii de vibraţie 1-4. În plus. rezolvarea unui sistem de N ecuaţii diferenţiale este înlocuită cu rezolvarea a N ecuaţii independente.3 al acestui standard. T1 {φ}2 . folosind relaţia următoare:  n  M =  ∑ m jφ jn   j =1  * n 2 ∑m φ j j =1 n 2 jn (40) {φ}1 . Cu alte cuvinte. rezolvând problema de valori proprii: ([ k ] − ω [ m]){φ} = {0} 2 n n (39) unde ωn2 este pulsaţia proprie de vibraţie în modul propriu n (ω=2π/T). efortul de calcul este redus substanţial datorită determinării directe a valorilor de vârf al răspunsului seismic. Metoda de calcul are la bază decuplarea sistemului de ecuaţii de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică. pentru a efectua un calcul modal cu spectre de răspuns este necesară determinarea modurilor proprii de vibraţie şi a perioadelor proprii de vibraţie.3.3. Cunoscând modurile proprii de vibraţie şi masele structurii se pot calcula masele modale efective Mn*. ceea ce uşurează substanţial problema. Modul propriu ed vibraţie fundamental corespunde celei mai mari perioade proprii de vibraţie Tn. T4 Figura 99. Determinarea directă a valorilor de vârf a răspunsului are un avantaj practic important. T2 {φ}3 .

Calculul modal cu spectre de răspuns implică parcurgerea următoarelor etape (vezi Figura 100): 1. reprezentând aportul modului propriu de vibraţie n la răspunsul seismic total al structurii în termeni de forţă tăietoare de bază (reacţiunea totală la baza structurii).matricele masei [m] şi rigidităţii [k] . Masa modală efectivă se calculează pentru fiecare direcţie principală a structurii (x. În consecinţă. perioadele proprii de vibraţie şi masele modale efective ale unei structuri. 86 .3. Această metodă de combinare se numeşte suma valorilor absolute (ABS) şi oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie apropiate. r este răspunsul de vârf total. Se calculează răspunsul în fiecare mod propriu urmărind secvenţa de mai jos: .3. z). ci doar valorile de vârf ale răspunsului rn=maxt|r(t)|.se calculează răspunsul rn din forţele {f}n. etc. Una dintre posibilităţi este considerarea că toate valorile de vârf ale răspunsurilor modale au loc la acelaşi timp şi au acelaşi semn algebric. Această ipoteză conduce la expresia: r = ∑ rn n =1 N (42) unde rn este valoarea de vârf a răspunsului din modul propriu n. iar N este numărul modurilor proprii de vibraţie. Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu se cunosc variaţiile în timp ale răspunsului din fiecare mod propriu de vibraţie rn(t).Masa modală efectivă are o semnificaţie fizică foarte importantă.) 4. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi.pentru perioada proprie Tn şi fracţiunea din amortizarea critică ξn se determină din spectrul de pseudo-acceleraţie ordonata spectrală Sa(Tn) . se folosesc diverse aproximări prin care se estimează răspunsul de vârf total r pe baza răspunsurilor de vârf modale rn. Răspunsul de vârf al contribuţiilor modale Vbn(t) se înregistrează în general la momente diferite de timp. O altă metodă de combinare a răspunsurilor modale este radical din suma pătratelor (RSP): r= ∑r n =1 N 2 n (43) Această metodă de combinare a răspunsurilor modale oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie distincte (moduri proprii de vibraţie independente). deplasări. Conform paragrafului 4.3.2 din SR EN 1998-1:2004. Se definesc proprietăţile structurii . Se combină contribuţiile modale rn pentru a obţine răspunsul total r.fracţiunea din amortizarea critică ξn 2. la fel şi valoarea de vârf a răspunsului total Vb(t). În Figura 101 sunt prezentate contribuţiile modale şi valorile totale ale variaţiei în timp a forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele. Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ωn) şi modurile proprii de vibraţie {φ}n 3. y.se calculează forţele statice echivalente {f}n . Suma maselor modale efective din cele N moduri proprii de vibraţie ale unei structuri este egală cu masa totală a structurii: ∑M n =1 N * n = mtot (41) Majoritatea programelor de calul structural determină modurile proprii de vibraţie.

fracţiunea din amortizarea critică ξn [m] [k] ξ 2. Se calculează răspunsul total r combinând contribuţiile modale rn (de exemplu folosind metoda RSP) r M A=√M A12+M A22+M A32 Figura 100. T 3 Ordonatele spectrale Sa(Tn) din spectrul de pseudo-acceleraţie funcţie de perioadele proprii de vibraţie Tn Sa(T 2) Sa(T1) T3 T2 T1 T 3. Pentru fiecare mod propriu de vibraţie se determină: {f }1 {f }2 {f }3 Forţele statice echivalente {f}n Răspunsul rn din forţele {f}n. 87 . T1 Sa(T) Sa(T 3) {φ }2. etc. j si i sunt considerate independente dacă perioadele proprii de vibraţie Tj şi Ti (cu Tj ≤ Ti) satisfac următoarea condiţie: T j ≤ 0.răspunsurile modale pentru două moduri proprii de vibraţie.9Ti (44) 1. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi. Se definesc proprietăţile structurale .matricele masei [m] şi rigidităţii [k] . T 2 {φ }3. deplasări. Schema de principiu a calculului modal cu spectre de răspuns. Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ ωn) şi a modurilor proprii de vibraţie {φ}n {φ }1.) r1 M A1 M A2 M A3 r2 r3 4.

Contribuţiile modale şi valorile totale ale forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele. 2001). ecuaţia (45) poate fi rescrisă sub forma: r= ∑ rn2 + ∑ ∑ ρin ri rn n =1 i =1 n =1 14 244 4 3 i≠n N N N (46) Primul termen de sub radical este identic cu metoda RSP. iar cel de-al doilea termen include toţi factorii (i ≠ n). 88 . (Chopra. Coeficientul de corelare variază între 0 şi 1. aceasta fiind aplicabilă atât structurilor cu moduri proprii apropiate cât şi celor cu moduri proprii distincte. Expresia răspunsului de vârf în această metodă este: r= ∑ ∑ρ i =1 n =1 N N in i n rr (45) Fiecare termen de sub radicalul acestei relaţii reprezintă produsul dintre coeficientul de corelare ρin şi valorile de vârf ale răspunsurilor modale ri şi rn.Figura 101. reprezentând "corecţia" aplicată metodei RSP pentru modurile proprii care nu sunt distincte. O metodă mai flexibilă de combinare a răspunsurilor modale este metoda de combinare pătratică completă (CPC). având valoarea unitară pentru i = n: ρin = 1. Astfel.

2001). în general.3. Această condiţie este îndeplinită dacă: suma maselor modale efective pentru modurile proprii considerate reprezintă cel puţin 90% din masa totală a structurii. Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn este prezentată în Figura 102. Se poate observa că pentru moduri proprii distincte (cu valori ωi ≠ ωn) factorul de corelare scade rapid odată cu creşterea raportului dintre pulsaţii. 89 . În cazul în care structura are moduri proprii apropiate (ωi ≅ ωn).Figura 102. astfel încât metoda CPC se reduce la metoda RSP. cât şi determinarea răspunsului seismic al structurilor folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns se potriveşte mişcărilor seismice cu o bandă largă de frecvenţe şi o durată lungă.1 din SR EN 1998-1:2004. aceste metode de combinare a răspunsurilor modale. trebuie luate în calcul modurile proprii cu o contribuţie semnificativă la răspunsul seismic total. În cazul unor structuri mai complexe şi cu un număr mare de grade de libertate dinamică această abordare poate deveni excesiv de laborioasă şi consumatoare de timp.3.3. 2001). Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn (Chopra. De aceea. se pot obţine rezultate suficient de apropiate de cele "exacte" dacă se iau în calcul doar primele câteva moduri proprii de vibraţie ale unei structuri. chiar şi atunci când se foloseşte un program de calcul structural. factorul de corelare este apropiat de valoarea unitară. sau au fost considerate în calcul toate modurile proprii cu masă modală efectivă mai mare de 5% din masa totală. Conform paragrafului 4. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns nu este potrivită cutremurelor de tip puls sau celor care au o mişcare apropiată de cea armonică (Chopra. Metodele RSP şi CPC au la bază teoria vibraţiilor stocastice (aleatorii). calculul modal cu spectre de răspuns implică luarea în consideraţie a tuturor modurilor proprii de vibraţie ale unei structuri. Totuşi. răspunsul total fiind mai mare decât cel determinat cu metoda RSP. În mod riguros.

cât şi cu cel negativ. Aproximaţiile acestei metode de calcul constau în combinarea răspunsurilor modale şi combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice. Tk perioada proprie de vibraţie a ultimului mod de vibraţie considerat k. Spre exemplificare. în combinaţia seismică de încărcări (32) trebuie adaptată. trebuie reţinut faptul că metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este o metodă aproximativă şi are limitările ei. Se poate observa că rezultatele reprezintă înfăşurătoarea eforturilor din combinaţia de încărcări (48). Totuşi. cât şi negativ.În cazul modelelor spaţiale. Astfel. dar toate au semn pozitiv. De fapt. valorile individuale ale eforturilor sunt corecte ca şi mărime. vezi Figura 103a) şi cea obţinută printr-un calcul modal cu spectre de răspuns (vezi Figura 103b). Ea îmbină avantajul unui răspuns seismic al structurii suficient de apropiat de cel "real" cu eficienţa numerică.20 s (47) unde: k numărul minim de moduri proprii care trebuie luate în calcul. servind ca metodă de referinţă în stabilirea numărului minim de moduri proprii de vibraţie ce trebuie luate în calcul. în Figura 104 este prezentată o diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Este responsabilitatea inginerului să interpreteze corect datele oferite de programul de calcul. În Figura 103 este prezentată diagrama de moment încovoietor pe un cadru necontravântuit obţinut prin metoda forţelor laterale (un calcul static din forţe orizontale laterale. prima condiţie (suma maselor modale efective să fie mai mare decât 90% din masa totală a structurii) se verifică relativ uşor. condiţiile de mai sus se verifică pentru fiecare direcţie de calcul. obţinându-se diagrame de eforturi sau deformate ale structurii aparent în contradicţie cu legile fizice. j + P ± AEd + ∑ψ 2.i i ≥1 (48) Această procedură este implementată în majoritatea programelor de calcul structural. corespunzătoare atât sensului pozitiv. în cazul în care condiţiile anterioare nu pot fi satisfăcute pentru un număr suficient de mare de moduri proprii de vibraţie (spre exemplu. luând acţiunea seismică cu semnul ±: ∑G j ≥1 k. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 1998-1:2004. şi pentru a ţine cont de faptul că nu se cunoaşte semnul (pozitiv/negativ) al rezultatelor unui calcul modal cu spectre de răspuns. efectele acţiunii seismice rezultate dintrun calcul modal cu spectre de răspuns trebuie luate în calcul atât cu semnul pozitiv. Se poate observa că diagrama de momente rezultată din calculul modal cu spectre de răspuns pare incorectă. cât şi a celui negativ al acţiunii seismice. Astfel. 90 . datorită combinării răspunsurilor modale prin oricare din cele trei metode descrise mai sus. rezultatele îşi "pierd" semnul. Cu titlu de excepţie. Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate acţionează atât în sens pozitiv. n numărul de niveluri deasupra terenului.iQk . În general. la clădirile cu o contribuţie semnificativă a modurilor de torsiune). numărul minim r de moduri proprii ce trebuie incluse într-un calcul spaţial trebuie să satisfacă următoarele condiţii: k ≥3 n şi Tk ≤ 0.

va fi solicitat la încovoiere biaxială (My. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. verificarea elementelor structurale pe baza metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este acoperitoare. în realitate. cu care se face verificarea de rezistenţă şi stabilitate a stâlpului. Totuşi.(a) (b) Figura 103. un stâlp dintr-un cadru necontravântuit spaţial. nu şi variaţia lor în timp.Ed şi Mz. cu dezavantajul că poate fi uneori neeconomică. Figura 104. efectele acţiunii seismice obţinute prin această metodă de calcul nu sunt corelate între ele. cu valorile instantanee ale eforturilor. Ca urmare. Acest lucru nu este posibil însă atunci când se foloseşte metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.Ed) cu efort axial (NEd). Ca urmare. după care acestea să se combine folosind una dintre procedurile ABS. valorile de vârf ale momentelor încovoietoare după cele două axe nu vor avea loc în acelaşi moment de timp. Spre exemplu. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagrame de moment încovoietor din acţiunea seismică: alura obţinută prin metoda forţelor laterale (a) şi cea obţinută prin metoda de calcul modal cu spectre de răspuns (b). Calculul modal cu spectre de răspuns oferă valorile de vârf ale acestor eforturi. O altă limitare a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este faptul că aceasta oferă doar valorile de vârf ale răspunsului. RSP 91 . Ar fi mai corect să se verifice rezistenţa şi stabilitatea elementului structural la fiecare moment de timp. Pentru a obţine rezultate cât mai corecte folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este necesar să se determine direct răspunsurile modale pentru fiecare mărime de răspuns de interes. cu grinzi prinse rigid pe ambele direcţii.

2002). la fel ca în metoda forţelor laterale. Dezavantajul acestei metode de calcul constă în faptul că este o metodă de calcul elastic.3. dar care să reflecte totuşi comportarea plastică a elementelor structurale în timpul acţiunii seismice. deplasări. Unele programe de calcul structural nu oferă această posibilitate.3.4 Calcul static neliniar Metoda de calcul static neliniar (cunoscută şi sub numele de "push-over") a fost dezvoltată în încercarea de a găsi o metodă de calcul mai simplă decât calculul dinamic neliniar. fiind constrâns să determine deplasările relative de nivel pe baza deplasărilor totale ale structurii. Asupra unei structuri solicitate seismic acţionează două tipuri de încărcări: cele gravitaţionale (verticale) şi cele seismice (laterale). deformata unei structuri obţinute printr-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este foarte semnificativă. 92 . proporţionale cu înălţimea şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor.3 Calcul dinamic liniar Metoda de calcul dinamic liniar foloseşte un model elastic al structurii (o relaţie liniară între forţă şi deplasare). etc.). prin adoptarea unui model plastic al structurii. modelul structurii este unul plastic. caz în care acţiunea seismică este modelată prin intermediul unor forţe laterale statice. fiind aplicabilă structurilor complexe. reprezentativ pentru comportarea monotonă a elementului (vezi Figura 105). la intervale stabilite (de obicei aceleaşi ca şi intervalul de digitizare al accelerogramei). În această metodă de calcul. O aplicare corectă a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns presupune calculul deplasărilor relative de nivel în fiecare mod propriu de vibraţie şi combinarea ulterioară a acestora prin una dintre procedurile ABS.sau CPC. Pentru multe structuri. Metoda de calcul static neliniar este practic o extindere a metodei forţelor laterale. Nu este corect ca unele mărimi de răspuns să fie determinate pe baza răspunsului total (Wilson. care (2) nu variază pe durata acţiunii seismice. deoarece toate deplasările sunt valori pozitive. răspunsul seismic este guvernat de modul fundamental de vibraţie. 4. Încărcările gravitaţionale sunt constante pe durata acţiunii seismice. 4. În cazul în care structura are un răspuns elastic. Spre exemplu. deci neconcludentă pentru răspunsul plastic al unei structuri. Pentru verificarea unei structuri la starea limită de serviciu în combinaţia seismică de încărcări este necesar calculul deplasărilor laterale relative de nivel. iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). Metoda de calcul dinamic liniar nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004. Metoda de calcul dinamic liniar necesită o putere de calcul mai mare decât metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi implică prelucrarea unui volum mult mai mare de informaţii. iar încărcările sunt aplicate static şi monoton. RSP sau CPC. în schimb cele seismice variază. Pentru determinarea răspunsului elastic al acestor structuri se poate folosi metoda forţelor laterale. Un calcul dinamic liniar oferă variaţia în timp a mărimilor de răspuns (eforturi. Într-un calcul static neliniar acţiunea seismică este modelată printr-o distribuţie de forţe laterale aplicate maselor structurii. această metodă de calcul reflectă cel mai fidel răspunsul real al structurii. Calculul static neliniar are la bază două ipoteze: (1) răspunsul dinamic al structurii este guvernat de un singur mod propriu de vibraţie.

ci doar distribuţia (alura) lor. indiferent de înălţime (acceleraţie de răspuns uniformă). în consecinţă. când are loc o scădere a rigidităţii laterale a structurii. atunci când se foloseşte un calcul static neliniar. Această curbă creşte liniar până la formarea primei articulaţii plastice (punctul 2). Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar este prezentat în Figura 106. G G G G d F 4 3 F F F 2 1 1 2 3 4 d Figura 106. Această distribuţie corespunde forţelor laterale determinate la fel ca în metoda forţelor laterale conform relaţiilor (36) sau (37). nu contează mărimea acestor forţe. În ce-a de-a doua etapă se aplică încărcările laterale (F). în care forţele laterale sunt proporţionale cu masele şi deplasările din modul fundamental de vibraţie. Deoarece aplicarea forţelor laterale se face în control de deplasare. care rămân constante în continuare.2. Odată cu creşterea forţelor laterale. Reprezentarea grafică a relaţiei dintre valoarea forţelor laterale (sau forţa tăietoare de bază) şi a deplasării de control (deplasarea laterală la vârful structurii) reprezintă curba de capacitate a structurii (vezi Figura 106).F d Figura 105.3. Pe măsura formării articulaţiilor plastice. care cresc progresiv. în control de forţă. prin impunerea unor deplasări laterale care cresc progresiv sub efectul forţelor laterale. Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar. O ilustrare a variaţiei distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii se poate urmări în Figura 108. o distribuţie "modală". se formează tot mai multe articulaţii plastice. vezi Figura 107a. bazată pe forţe laterale proporţionale cu masele. vezi Figura 107b.3. Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul static neliniar.2 din SR EN 1998-1:2004. Aplicarea forţelor laterale într-o analiză statică neliniară se efectuează în control de deplasare. şi distribuţia de forţe laterale. Pentru a compensa incapacitatea calculului static neliniar clasic de a ţine cont de acest fenomen. În prima etapă se aplică încărcările gravitaţionale (G).4. structura trebuie analizată pentru două distribuţii de forţe laterale: o distribuţie "uniformă". deci se modifică şi modul fundamental de vibraţie şi. Conform paragrafului 4. până la formarea mecanismului plastic. rigiditatea structurii se modifică. SR EN 1998-1:2004 impune utilizarea a două distribuţii de forţe laterale: "modală" (mai potrivită în domeniul elastic) şi "uniformă" (mai potrivită în domeniul de 93 .

adică a deplasării indusă în structură de un anumit nivel al acţiunii seismice. Distribuţia uniformă (a) şi modală (b) a forţelor laterale pentru calculul static neliniar.1 din SR EN 1998-1:2004. Odată determinată deplasarea ţintă. F m F m (a) (b) Figura 107. 2007a).3. Verificarea structurii trebuie să se bazeze pe efectele cele mai defavorabile produse de cele două distribuţii de forţe laterale. Figura 108. 94 . vezi Figura 109b. în anexa B a SR EN 1998-1:2004 este descrisă o metodă de calcul a deplasării ţintă. Calculul static neliniar reflectă comportarea unei structuri în domeniul plastic sub acţiunea încărcării seismice. verificarea mecanismului plastic al structurii. proiectarea structurilor noi sau evaluarea celor existente. Conform paragrafului 4.4. metoda de calcul static neliniar poate fi folosită pentru: calculul valorilor factorului αu/α1 (redundanţa structurii). vezi Figura 109a. Modificarea distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii (Pinho. iar performanţa structurii evaluată pe baza cerinţelor şi capacităţilor de deformaţii plastice în elementele structurale. structura poate fi analizată printr-un calcul static neliniar pentru această deplasare. Totuşi. dacă structura nu este perfect simetrică. În plus. reprezentând "capacitatea" structurii. ca alternativă de proiectare bazată pe un calcul elastic şi a factorul de comportare q.2.deformaţii plastice semnificative). Acest calcul în sine nu reprezintă un nivel anume al acţiunii seismice şi nu poate fi folosit ca atare pentru proiectarea structurii. definit printr-un spectru de răspuns elastic. forţele laterale trebuie aplicate în ambele sensuri (pozitiv şi negativ).3. folosit pentru estimarea factorului de comportare q.

se determină cerinţa de deplasare a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. 95 . după care printr-o transformare inversă se revine la sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică şi cerinţa de deplasare a acestuia. structura cu mai multe grade de libertate dinamică se transformă într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică. 2a.redundanţa structurii (a) şi mecanismul plastic (b) obţinute printrun calcul static neliniar. Se stabilesc datele iniţiale: .F α u⋅F α1⋅F αu/α1 d (a) (b) Figura 109. Factorul αu/α1 .spectrul de răspuns elastic de (pseudo-) acceleraţie. . Practic. Metoda de determinare a deplasării ţintă şi de evaluare a performanţei structurii descrisă în anexa B din SR EN 1998-1:2004 a fost dezvoltată de Fajfar (2000) care a denumit-o metoda N2. Se determină curba de capacitate Fb-dn printr-un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică. Această metodă combină un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică (structura analizată) cu un calcul spectral al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. 2c. Se determină distribuţia de forţe laterale Fi = mi ⋅ φi .structura. 2000): 1. Folosind spectre de răspuns inelastic. Se alege forma deformată (modul propriu de vibraţie) {φ}. normalizat la deplasarea de la vârful structurii dn. Determinarea deplasării ţintă şi evaluarea performanţei unei structuri prin metoda N2 implică parcurgerea următoarelor etape (adaptat după SR EN 1998-1:2004 şi Fajfar. 2b.

Se calculează deplasarea elastică a sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică d*et 6a. Se determină masa sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică m*=∑mi⋅φi 3b. Se transformă sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică prin intermediul m* factorului Γ = ∑ miφi2 F* = Fb Γ d* = dn Γ 4. cu forţa de curgere F*y şi deplasarea de curgere d*y. 5a. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*<TC .3a. Se determină o relaţie forţădeplasare echivalentă biliniară. Se calculează perioada proprie de vibraţie T* a sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică 5b.Dacă F*y/m*<Se(T*) răspunsul este neliniar şi d*  T  * d t* = et 1 + ( qu − 1) C  ≥ d et * qu  T  unde Se (T * ) ⋅ m* qu Fy* T * = 2π * m* ⋅ d y Fy* T*  * d et = Se (T * )    2π  96 .Dacă F*y/m*≥Se(T*) răspunsul este elastic şi d*t<d*et .

1. în acest caz se ia în calcul valoarea cea mai defavorabilă a răspunsului structurii. 9.2.6b. răspunsul structurii poate fi evaluat pe baza valorilor medii ale răspunsului (vezi paragraful 4. caracterizarea răspunsului structural pe baza unei singure accelerograme este irelevantă. Deoarece acest număr este unul mic din punct de vedere statistic.3. Astfel. Ipoteza potrivit căreia distribuţia forţelor laterale rămâne constantă cu creşterea deformaţiilor plastice ale structurii reprezintă o aproximare. Elementele structurii sunt astfel formulate ca să reflecte posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice.3. Din această cauză SR EN 19981:2004 impune utilizarea a minim 3 accelerograme (vezi paragraful 3.4.3. În cazul unui calcul dinamic neliniar acţiunea seismică este reprezentată direct de accelerograme. Se evaluează performanţa seismică a structurii comparând cerinţele de deformaţii plastice cu capacitatea * d t = Γd et θ ≤ θcap Este important să se reţină că metoda de calcul static liniar are limitări importante.2). calculul static neliniar are avantajul că este mai simplu de realizat decât un calcul dinamic neliniar. calculul static neliniar este aplicabil doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie. Modelul de calcul al elementului structural trebuie să reflecte comportarea inelastică la cicluri repetate a elementului structural (vezi Figura 110). Se calculează deplasarea ţintă a sistemului cu mai multe grade d libertate dinamică 8.5 Calcul dinamic neliniar Metoda de calcul dinamic neliniar foloseşte un model inelastic al structurii. Totuşi. Se efectuează un calcul static neliniar impunând deplasarea de control dt şi se determină cerinţele de deformaţii plastice locale θ în elemente şi îmbinări şi alte mărimi de interes. iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). Datorită naturii probabilistice a acţiunii seismice. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*≥TC * d t* = d et 7.3 din SR EN 1998-1:2004). oferind totodată informaţii valoroase asupra răspunsului plastic al structurii sub efectul acţiunii seismice. 97 . Dacă se foloseşte un număr mai mare de accelerograme (minim 7). 4.3.

se adoptă în general proceduri incremental-iterative (Pinho. forţă/moment sau energie (Pinho. Se pot folosi mai multe criterii de convergenţă. Metodele explicite nu implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. care se aplică până la atingerea convergenţei sau a limitei impuse asupra numărului de iteraţii. În esenţă. de îmbinări şi flambajul elementelor. Pentru majoritatea structurilor reale. Hughes şi Taylor a factorului α. Majoritatea metodelor folosesc intervale de timp egale: ∆t. Există mai multe metode numerice care pot fi folosite pentru integrarea directă a ecuaţiei de mişcare (24).F d Figura 110. metoda Hilber. de obicei fiind suficient pentru o precizie globală. O astfel de procedură implică aplicarea încărcărilor în incremente de timp predefinite. cum ar fi cele bazate pe deplasare/rotire. toate metodele explicite sunt stabile condiţionat în raport cu dimensiunea pasului de integrare. 2007b). Criteriul de convergenţă bazat pe deplasare/rotire oferă un control local direct al preciziei obţinut de soluţia problemei. obţinerea unei soluţii stabile implică adoptarea unui pas de timp foarte mic (Wilson. 2007b). Metodele implicite încearcă să verifice ecuaţia diferenţială la timpul t după ce a fost găsită soluţia în pasul t-∆t. etc. 2∆t. 98 . Printre metodele de integrare directă folosite în calculul dinamic neliniar pot fi amintite următoarele: metoda Newmark. aceste metode folosesc ecuaţia diferenţială la timpul t pentru a prezice o soluţie la timpul t+∆t. 2002). Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul dinamic neliniar. datorate neliniarităţilor date de comportarea histeretică a materialelor. Obiectivul acestor metode de calcul este satisfacerea echilibrului dinamic la intervale discrete de timp. Aceste metode implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. … N∆t şi pot fi încadrate în două categorii mari: metode explicite şi metode implicite. în schimb stabilitatea maximă a procedurii de calcul se obţine dacă se adoptă un singur criteriu d convergenţă. echilibrul dinamic fiind soluţionat printr-o schemă iterativă. simplupas şi stabile necondiţionat pentru calculul dinamic neliniar practic al structurilor. 3∆t. De aceea. Datorită neliniarităţii problemei. matricea de rigiditate a structurii se actualizează. Metodele implicite pot fi stabile condiţionat sau necondiţionat. metoda Wilson a factorului θ. Această situaţie conduce către alegerea metodelor de integrare implicite. cunoscând condiţiile iniţiale la timpul t=0 (Wilson. care conţin elemente foarte rigide. metoda acceleraţiei constante. Precizia maximă se poate obţine dacă se combină criteriile de convergenţă de deplasare şi forţă. Într-un calcul dinamic neliniar sunt inevitabil prezente discontinuităţi ale acceleraţiei. 2002). După fiecare pas de incrementare. pentru a reflecta modificarea rigidităţii structurii datorită comportării neliniare. dar prezintă avantajul că permit folosirea unor paşi de timp mai mari (Wilson. 2002). Criteriul de convergenţă bazat pe forţă/moment este recomandat dacă criteriul de convergenţă bazat pe deplasare nu este suficient pentru echilibrarea eforturilor din elementele structurale.

stabilirea exactă a "gradului de regularitate" a unei structuri este deosebit de complexă datorită multitudinii factorilor şi caracteristicilor structurale care trebuie late în consideraţie (Fardis et. Clasificarea funcţie de regularitatea structurilor are implicaţii asupra următoarelor aspecte ale calculului la acţiunea seismică: modelul structural. cât şi la cea în elevaţie. care trebuie să rămână în domeniul elastic în timpul acţiunii seismice. 4. clasificarea funcţie de regularitatea în elevaţie poate fi diferită pe fiecare dintre direcţiile principale ale structurii. În schimb. care poate fi plan sau spaţial. Regularitatea în plan este o caracteristică unică a unii structuri. În cazul unui calcul dinamic neliniar. ceea ce nu este posibil printr-un calcul elastic (liniar). 2005).2. Dezavantajul principal al calcului dinamic neliniar constă în faptul că acesta este foarte laborios. rezultă unităţi dinamice independente. calculul dinamic neliniar oferind direct eforturile care se pot dezvolta în aceste elemente la formarea mecanismului plastic în structură. În cazul clădirilor separate prin rosturi. care trebuie redusă în cazul structurilor neregulate pe verticală. Cu toate acestea. mărind pasul de integrare atunci când soluţia converge cu uşurinţă şi micşorându-l atunci când convergenţa se atinge mai greu. care poate fi cea cu forţe laterale sau metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. această metodă de calcul nu se foloseşte în mod curent în proiectare. Elementele nedisipative. 99 . Aceste criterii se referă atât la regularitatea în plan. al. clasificarea din punct de vedere al regularităţii se face pentru fiecare unitate în parte. Avantajul principal al acestei metode de calcul constă în faptul că modelul structural reflectă posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice în structură. metoda de calcul structural. Se poate verifica tipul de mecanism plastic al structurii (parţial sau global) şi măsura în care sunt preîntâmpinate deformaţiile plastice în elementele nedisipative ale structurii. Un calcul dinamic neliniar reprezintă teoretic modelul cel mai "exact" al răspunsului seismic al unei structuri. din considerente de uniformitate seismică sau al reducerii efectelor variaţiilor de temperatură. modelarea comportării plastice a elementelor structurale şi prelucrarea unui volum mare de rezultate.3 din SR EN 1998-1:2004). Un alt domeniu de aplicare a calcului dinamic neliniar este cel al evaluării performanţei seismice a clădirilor existente neconformate seismic. Cu alte cuvine. De aceea. Pot fi folosiţi algoritmi care ajustează automat dimensiunea pasului de integrare între nişte limite prestabilite. metodele de calcul elastic în acest caz sunt mai puţin concludente. după ce acestea au fost dimensionate folosind metode uzuale de calcul.4 Regularitatea structurală şi implicaţiile asupra calculului structural Observaţii ale avariilor suferite de structuri în cutremurele produse în trecut demonstrează că structurile regulate au un răspuns seismic mult mai favorabil decât structurile neregulate. verificarea elementelor disipative se realizează direct prin comparaţia cerinţei de deformaţie plastică cu capacitatea. De aceea. În acest caz. se verifică direct ductilitatea elementului. Recunoscând această dificultate. SR EN 1998-1:2004 precizează o serie de criterii principiale ce trebui respectate pentru a putea considera o structură ca fiind regulată (vezi paragraful 4. calculul dinamic neliniar este util în evaluarea performanţei seismice a unor construcţii noi de importanţă ridicată.De regulă dimensiunea pasului de timp de integrare este aleasă în intervalul 0. Aceste structuri nu respectă cerinţele de conformare seismică şi detaliile constructive din normele seismice moderne care să le asigure un răspuns ductil. se verifică în termeni de eforturi (rezistenţă şi stabilitate). În schimb.02 sec.. necesitând programe de calcul mai sofisticate. sau care au o formă foarte complexă.005 – 0. valoarea factorului de comportare q.

Figura 112. SR EN 1998-1:2004 nu interzice proiectarea structurilor neregulate. A2≤0.2. acestea trebuie să fie cât mai reduse (la fiecare retragere aria dintre conturul exterior al planşeului şi linia poligonală convexă în care se încadrează planşeul nu depăşeşte 5 % din aria planşeului.Urmând această abordare. unde Lmax şi Lmin sunt dimensiunile în plan ale clădirii respectiv cea mai mare şi cea mai mică. 4. Atunci când există retrageri în plan. Condiţia impusă retragerilor în plan ale planşeului pentru a clasifica structura regulată în plan. Pentru a permite o distribuţie a forţelor seismice la sistemele de preluare a forţelor laterale. rigiditatea în plan a planşeelor trebuie să fie suficient de mare pentru a permite modelarea acestora ca şi diafragme rigide. O structură regulată în plan trebuie să aibă o distribuţie simetrică în plan a rigidităţii şi maselor în raport cu două axe ortogonale. Pentru a clasifica o structură regulată în plan conform SR EN 1998-1:2004. descurajează folosirea unor configuraţii neregulate. În schimb. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin nu trebuie să fie mai mare de 4. Configuraţia în plan trebuie să fie compactă.3.05Α. impunând metode de calcul mai sofisticate şi făcându-le mai puţin economice (prin impunerea unor factori de comportare reduşi).05Α si A4≤0. mai este necesar ca la fiecare nivel şi pe fiecare direcţie de calcul x şi y. apropiată de o formă poligonală convexă.05Α. vezi Figura 111) şi nu afecteze rigiditatea planşeului în planul său.2 din SR EN 1998-1:2004.05Α Aria retragerii A4 Figura 111. măsurate pe direcţiile ortogonale de referinţă (vezi Figura 112). A3≤0. excentricitatea e0 şi raza de torsiune r să fie în conformitate cu cele două condiţii de mai jos: 100 .1 Criterii de regularitate în plan Condiţiile de regularitate în plan sunt descrise în paragraful 4.4. Condiţia impusă zvelteţii clădirii plan pentru a clasifica structura regulată. A Aria retragerii A3 Cerinta de regularitate în plan: A1≤0. linia poligonala convexa în care se încadreaza planseul Aria retragerii A1 Aria retragerii A2 Aria planseului.

măsurată în direcţie normală pe direcţia de calcul (vezi Figura 124). În schimb. Centrul de rigiditate poate fi determinat în mod unic doar la clădirile cu un singur nivel. rx. pe o direcţie.. poziţia acestui depinzând de distribuţia forţelor laterale folosite. De regulă. Raza de torsiune r este definită ca rădăcina pătrată a raportului dintre rigiditatea la torsiune globală faţă de centrul de rigiditate laterală şi rigiditatea laterală globală. 1995).. Condiţia din relaţia (50) asigură faptul că modul propriu de vibraţie fundamental nu este unul de torsiune după axa verticală z şi previne o cuplare puternică a răspunsului de translaţie şi a celui de torsiune. relaţia (50) poate fi considerată satisfăcută (Fardis et al. dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cum ar fi cadrele contravântuite sau pereţii structurali) sunt concentrate într-un nucleu concentrat aproape de centrul planului (vezi Figura 113b). dacă modul de torsiune are perioada proprie de vibraţie mai mică decât modurile de translaţie. centrul de rigiditate laterală nu poate fi determinat în mod unic. aceste rezultate pot fi folosite pentru a demonstra îndeplinirea condiţiei (50). pentru structurile regulate în plan primele două moduri proprii de vibraţie reprezintă moduri de translaţie pe cele două direcţii principale orizontale ale structurii (x şi y).. 1995). condiţia (50) s-ar putea să nu fie îndeplinită şi trebuie verificată explicit (Fardis et al. ls raza de giraţie a maselor planşeului în plan (rădăcina pătrată a raportului dintre (a) momentul de inerţie polar al maselor în plan faţă de centrul maselor planşeului şi (b) masa nivelului). Se menţionează faptul că dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale sunt distribuite uniform în plan.30 ry rx ≥ ls şi ry ≥ ls (49) (50) unde: e0x. Dispunerea în plan favorabilă (a) şi nefavorabilă (b) a sistemelor de preluare a forţelor laterale.30 rx şi e0y ≤ 0. fără nicio torsiune în jurul axei verticale. Astfel.e0x ≤ 0. sau sunt amplasate pe perimetrul clădirii (vezi Figura 113a). La clădirile multietajate. O definiţie simplificată. e0y distanţa dintre centrul de rigiditate şi centrul maselor. sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale Figura 113. ry raza de torsiune egală cu rădăcina pătrată a raportului între rigiditatea structurii la torsiune şi rigiditatea laterală pe direcţia de calcul. În cazul în care se adoptă un model spaţial ala structurii şi se determină modurile proprii de vibraţie. 2005). La clădirile cu un singur nivel centrul de rigiditate este definit ca centrul de rigiditate laterală a componentelor principale la seism. Centrul de rigiditate laterală este punctul în plan care satisface următoarea condiţie: orice set de forţe laterale aplicate nivelelor clădirii în acel punct produc doar translaţii ale etajelor. luând în considerare toate componentele principale la seism pe această direcţie. care este considerat necontrolabil şi potenţial forte periculos (Fardis et al. relaţia (50) este verificată implicit. pentru clasificarea regularităţii structurale în plan şi pentru calculul aproximativ al efectelor la torsiune este posibilă dacă sunt satisfăcute următoarele două condiţii: 101 .

În cazul altor sisteme structurale. pereţii structurali. 102 . poziţia centrelor de rigiditate şi raza de torsiune a tuturor etajelor se poate calcula ca fiind centrul momentelor de inerţie al secţiunilor transversale ale elementelor verticale. Atunci când există retrageri. sau cadrele trebuie să fie continue de la fundaţie până la vârful clădirii.2 din SR EN 1998-1:2004): Sistemele de preluare a forţelor laterale trebuie să se dezvolte fără întreruperi de la fundaţii până la ultimul nivel al structurii. respectiv y. La clădirile în cadre raportul dintre rezistenţa efectivă a etajului şi rezistenţa necesară din calcul să nu varieze disproporţionat între etajele adiacente.3. acestea trebuie să se încadreze în limitele exemplificate în Figura 114. Masa şi rigiditatea laterală a structurii trebuie să fie constante sau să se reducă gradual cu înălţimea.2. conform următoarelor relaţii (Fardis et al. Această condiţie poate fi considerată satisfăcătoare în cazul sistemelor în cadre sau cu pereţi structurali.4. cum ar fi nucleele. 4. In general această condiţie nu este satisfăcută la sistemele duale.2 Criterii de regularitate în elevaţie Pentru ca o structură să fie considerată regulată în elevaţie. ea trebuie să respecte următoarele condiţii (paragraful 4.. relaţiile (51) şi (52) pot fi adaptate înlocuind temenii EIx şi EIy cu rigidităţile Kx şi Ky sistemelor de preluare a încărcărilor verticale pe direcţia x.Toate sistemele de preluare a încărcărilor laterale. respectiv y. Deformatele sistemelor individuale din încărcări laterale nu sunt foarte diferite. de exemplu cadre contravântuite. La cadre şi la pereţi zvelţi cu deformaţii de încovoiere predominante. 1995): xcs = ∑ ( x ⋅ EI ) ∑ ( EI ) y y ycs = ∑ ( y ⋅ EI ) ∑ ( EI ) x x (51) rx = ∑(x 2 ∑ ( EI ) y ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ry = ∑(x 2 ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ∑ ( EI ) x (52) unde EIx şi EIy sunt rigidităţile la încovoiere ale elementelor verticale într-un plan vertical paralel cu axa x.

răspund preponderent în modul fundamental de vibraţie. În plus.3 L L1 − L2 ≤ 0.4. regularitatea în plan afectează modelul structural.0 sec). adică folosirea unui model plan.2 L1 L3 + L1 ≤ 0. regularitatea în elevaţie afectează metoda de calcul. este dificilă determinarea aportului diverselor sisteme de rezistenţă la preluarea acţiunii seismice dacă se folosesc modele plane. acestea trebuie analizate folosind un calcul modal cu spectre de răspuns. În acest caz forţele seismice care acţionează pe o anumită direcţie sunt preluate doar de sistemele de rezistenţă dispuse pe aceeaşi direcţie. care poate fi unul plan (2D) în cazul structurilor regulate în plan. soluţia cea mai simplă de determinare a răspunsului structural o constituie utilizarea unui model spaţial al structurii. Structurile care nu sunt regulate în elevaţie au o contribuţie semnificativă a modurilor proprii de vibraţie superioare la răspunsul total. în consecinţă. şi trebuie să fie unul spaţial (3D) pentru structurile neregulate în plan. În consecinţă.15H) L L3 + L1 ≤ 0.2 (retrageri la o înălţime peste 0. aceste structuri pot fi analizate folosind metoda forţelor laterale. În concluzie. Structurile care nu sunt regulate în plan implică efecte de torsiune importante şi. componenta acţiunii seismice care acţionează după o anumită direcţie va solicita şi sistemele de rezistenţă dispuse perpendicular pe aceasta (vezi Figura 82b). În concluzie. În aceste condiţii.1 L1 Figura 114. care se încarcă în mod egal (vezi Figura 82a).15H) L L − L2 ≤ 0. Criterii de regularitate pentru structuri cu retrageri pe înălţime (SR EN 19981:2004). În acest caz.5 (retrageri la o înălţime sub 0. care poate fi metoda forţelor laterale dacă 103 . sistemele structurale de preluare a forţelor laterale dispuse pe direcţia considerată a forţelor seismice se încarcă în mod neuniform. Aceasta permite analiza fiecărui sistem de preluare a forţelor laterale în parte. În consecinţă. Structurile care sunt regulate în elevaţie şi care nu sunt foarte flexibile (perioada proprie de vibraţie T1 trebuie să fie mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2. 4.L1 − L2 ≤ 0. adică efecte de torsiune reduse.3 Alegerea metodei de calcul structural Regularitatea în plan a structurii implică o excentricitate mică între centrul de masă (CM) şi cel de rigiditate (CR).

8q) Nu Da Spaţial Forţe laterale * Valoarea de referinţă Nu Nu Spaţial Modal Valoare redusă (0.2.8. Valoarea de referinţă a acestui factor este precizată în SR EN 1998-1:2004 funcţie de tipul structurii.3.3. orice structură poate fi analizată folosind un model spaţial şi un calcul modal cu spectre de răspuns. Factor de comportare (q) Regularitate Simplificare de calcul permisă Calcul elastic liniar În plan În elevaţie Model pentru calcul elastic liniar Da Da Plan Forţe laterale * Valoarea de referinţă Da Nu Plan Modal Valoare redusă (0. Conform paragrafului 4. Tabelul 4.structura este regulată în elevaţie. cum ar fi modele mai simple (plane) şi/sau metode de calcul mai simple (metoda forţelor laterale). Astfel. Se atrage atenţie asupra faptului că regularitatea în plan şi elevaţie nu impun în mod absolut modelul structurii sau metoda de calcul. conform paragrafului 4. materialul din care este realizată aceasta şi clasa de ductilitate. Acest fapt implică necesitatea folosirii un factor de comportare q redus faţă de valoarea de referinţă. ceea ce este echivalent cu o ductilitate redusă pe ansamblul structurii. Funcţie de regularitatea în plan şi în elevaţie proiectantul poate recurge la numite simplificări. precum şi necesitatea reducerii factorului de comportare q. Structurile care nu sunt regulate pe verticală sunt susceptibile de concentrări ale deformaţiilor plastice în anumite părţi ale structurii (o distribuţie neuniformă a cerinţei de ductilitate). Ca urmare SR EN 1998-1:2004 face referinţă doar la aceste două metode de calcul atunci când discută implicaţiile 104 . 2x 2x D2y Fx CR=CM Fx CM CR Y e0y D1y D1x D1x X (a) (b) Figura 115. precum şi redundanţa şi suprarezistenţa structurii. Metodele de calcul la acţiunea seismică folosite uzual în proiectare sunt (a) metoda forţelor laterale şi (b) metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.2. În Tabelul 4 este prezentată sintetic relaţia dintre regularitatea structurii (în plan şi în elevaţie) şi simplificările admise în calculul structural. Planul unei structuri cu o dispunere simetrică a sistemelor de preluare a forţelor laterale (a) şi cu o dispunere nesimetrică a acestora (b).8q) *Numai dacă structura perioada proprie de vibraţie T1 < min(4TC. pentru clădirile neregulate în elevaţie valorile factorului de comportare se obţin multiplicând valoarea de referinţă cu 0.0 sec) Factorul de comportare q reflectă capacitatea de deformare în domeniul plastic.1 din SR EN 1998-1:2004.1(7) din SR EN 1998-1:2004. Consecinţa regularităţii structurale asupra proiectării structurii (SR EN 19981:2004). 2. şi trebuie să fie metoda de calcul modal cu spectre de răspuns dacă structura este neregulată în elevaţie.

Sistemul de preluare a încărcărilor laterale este dispus pe perimetrul clădirii (pentru asigurarea unei bune rezistenţe şi rigidităţi la torsiune). (2) amortizării şi (3) a proprietăţilor mecanice ale structurii (vezi Figura 78). celelalte sisteme de preluare a forţelor laterale impun restricţii de ordin arhitectural. sistemele de preluare a forţelor gravitaţionale sunt în general mai economice decât cele de preluare doar a forţelor laterale. pentru calculul structurilor la acţiunea seismică.5 Modelarea structurii 4. Funcţie de metoda de calcul structural unele dintre acestea pot necesita o modelare mai simplă sau mai complexă. cât şi unul de preluare a forţelor laterale (vezi Figura 116d). Cu toate acestea. În general. În plus. existând în consecinţă limitări în ceea ce priveşte dispunerea acestora în structură. sistem de preluare a fortelor gravitationale sistem de preluare a fortelor laterale (a) (b) (c) (d) Figura 116. calcul static neliniar poate fi folosit doar pentru structuri care sunt regulate pe verticală şi au perioada proprie de vibraţie T1 mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2. Sisteme de preluare a forţelor laterale: cadre necontravântuite cu noduri rigide (a). Planşeele de beton armat (care 105 . De aceea. De aceea. pereţi structurali (c). prevederile normative pot fi extinse cu uşurinţă şi asupra celorlalte metode de calcul.regularităţii în plan şi în elevaţie asupra modelului structural şi a metodei de calcul. conectate la nivelul planşeelor. la fel ca şi metoda forţelor laterale. sistem combinat de preluare a forţelor laterale şi gravitaţionale (e).5. fiind compus din cadre necontravântuite cu noduri rigide pe direcţia x şi cade contravântuite centric pe direcţia y. Sisteme tipice de preluare a forţelor laterale sunt structurile în cadre necontravântuite (cu noduri rigide). calculul static neliniar are la bază ipoteză că răspunsul structurii este guvernat de modul fundamental de vibraţie. 4.0 sec. cadrele contravântuite (centric sau excentric) şi pereţii structurali (vezi Figura 116a-c). Structurile neregulate în elevaţie trebuie analizate prin metode mai sofisticate. În Figura 117 este exemplificată alcătuirea unei structuri metalice cu două deschideri pe direcţia x. modelul structurii trebuie să fie capabil să reprezinte într-un mod adecvat distribuţia în structură a (1) maselor. trei travei pe direcţia y şi trei nivele (un regim de înălţime P+2). cadre contravântuite centric (b). structura poate fi considerată ca fiind alcătuită din sisteme de preluare a forţelor gravitaţionale şi sisteme de preluare a forţelor laterale. Cu excepţia cadrelor necontravântuite cu noduri rigide. o structură tipică va conţine atât un sistem de preluare a forţelor gravitaţionale. cum ar calculul dinamic liniar sau neliniar. Astfel. legate prin diafragme orizontale.1 Generalităţi În general. Încărcările gravitaţionale sunt preluate de grinzile secundare articulate şi de cadrele interioare.

componentele de rotire ale maselor au o influenţă minoră asupra răspunsului dinamic al structurilor şi sunt neglijate. asigurând conlucrarea spaţială a structurii şi transferul forţelor de inerţie induse în planşee de acţiunea seismică către sistemul de preluare a forţelor laterale. În general. conform suprafeţei aferente (Figura 119a). masa poate fi considerată concentrată în nodurile modelului structural (Figura 118b). Sisteme de preluare a încărcărilor laterale şi gravitaţionale: exemplu. aceasta din urmă fiind forţa produsă de acceleraţia gravitaţională de pe Terra ce acţionează asupra unei mase. masele pot fi considerate concentrate în nodurile structurii. masa unui corp poate fi redusă în centrul de greutate al acestuia. acţionând doar pe direcţia orizontală (Figura 118c). Sistemul de preluare a fortelor gravitationale: . d e mf mc 2 b c ma mb m1 (a) (b) (c) Figura 118.nu sunt reprezentate în desen) îndeplinesc rolul de diafragmele orizontale. La modelele spaţiale ale structurilor.2 Modelarea maselor Modelarea corectă a masei structurii este extrem de importantă în calculul la acţiunea seismică. masele obţinute în acest mod vor avea componente pe cele două direcţii de translaţie (orizontală şi verticală). în cele mai multe cazuri. prin trei componente de translaţie şi trei componente de rotaţie. În astfel de cazuri se pot neglija componentele de rotire ale 106 . Considerând barele structurii infinit rigide axial şi neglijând componenta verticală a mişcării seismice. Totuşi. "forţele seismice" fiind de fapt forţe de inerţie care apar datorită acceleraţiei induse maselor structurii.5. În general. pentru a simplifica calculul structural.cadre necontravântuite cu noduri articulate . modelul acesteia cu masele concentrate în noduri (b) şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor (c). atunci când planşeele nu pot fi considerate infinit rigide în planul lor (de exemplu cazul planşeelor din lemn. Un cadru plan cu masa distribuită (a). masele structurii pot fi considerate concentrate la nivelul planşeelor structurii. În cazul unui cadru plan. 4. sau a celor din beton armat cu goluri de dimensiuni mari). Este important să nu se confunde masa cu greutatea structurii. Masa unei structuri este distribuită în întreg volumul acesteia (vezi Figura 118a).grinzi secundare articulate z y x y x Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia x: cadre necontravântuite cu noduri rigide Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia y: cadre contravântuite centric Figura 117.

În astfel de situaţii. În cazul unei mase distribuite uniform pe o suprafaţă. yi mxi Y Mx X Mzz CM (a) (b) (c) Figura 119. Se atrage atenţia asupra faptului că modelarea maselor trebuie să fie corelată cu modelul structurii (plan sau spaţial) şi cu modelul acţiunii seismice. atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. În cazul în care planşeele pot fi considerare infinit rigide în planul lor (de exemplu în cazul planşeelor din beton armat. masa mi şi distanţa di pentru calcul momentului de inerţie al masei (c). Astfel. masele aferente unui nivel pot fi concentrate în centrul de masă al acelui nivel (vezi paragraful 4.3. masa nodurilor individuale (vezi Figura 119a) fiind concentrată în centrul de masă al nivelului (vezi Figura 119b). Componentele de translaţie ale masei se determină însumând toate masele aferente nivelului respectiv: M x = M y = ∑ mi (53) Componenta de rotire a masei de nivel Mzz poartă denumirea de moment de inerţie al masei şi se poate determina conform relaţiei: M zz = ∑ mi di2 (54) unde di este distanţa de la centrul de masă la masa discretă mi (vezi Figura 119c). Concentrarea maselor în noduri la planşee flexibile (a). masele pot fi concentrate în nodurile structurii. este necesară modelarea componentelor verticale ale maselor. Masele concentrate în centrul de masă al planşeului vor avea componente după direcţiile gradelor de libertate ale diafragmelor rigide (două translaţii în plan orizontal şi o rotire faţă de axa verticală.1 din SR EN 1998-1:2004).maselor. Reducerea numărului de mase discrete dintr-un model structural este deosebit de importantă din punct de vedere al efortului de calcul. În programele de calcul structural efectul de diafragmă rigidă este de regulă modelat prin impunerea nodurilor de la nivelul unui planşeu a unei legături de tip "diafragmă rigidă". considerând doar componentele de translaţie după cele două direcţii orizontale. în calculul structural considerându-se doar componentele de translaţie. vezi Figura 119b). deoarece prin aceasta se reduc numărul de grade de libertate dinamică. Pentru un model spaţial la care se neglijează componenta verticală a mişcării seismice. numărul gradelor de libertate dinamică este redus automat. pe lângă aceasta. respectiv dimensiunea problemei. Masele generează forţe de inerţie pe direcţiile în care vibrează structura (adică pe direcţiile în care masele au acceleraţii). momentul de inerţie al masei se calculează ca şi produsul dintre momentul de inerţie polar şi valoarea masei uniform distribuită pe suprafaţă. concentrarea masei în centrul de masă în cazul unor diafragme rigide (b). 107 di My mi . cu o formă regulată şi goluri de dimensiuni mici).

Integrarea ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice presupune cunoaşterea matricei de amortizare [c]. fracţiunea din amortizarea critică corespunzătoare modului n este: ξn = a0 1 2 ωn (56) În acest caz amortizarea este invers proporţională cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a). de exemplu modul n.4. este dată de (58)b. este dată de (56). În mod similar. respectiv cu cea de rigiditate: [ c ] = a0 [ m] [c ] = a1 [ k ] (55) În cazul amortizării proporţionale cu masa. ξi în modul i.5. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)b. care se obţine prin combinarea modelelor de amortizare proporţională cu masa şi amortizare proporţională cu rigiditatea: [ c ] = a0 [ m] + a1 [ k ] Fracţiunea din amortizarea critică în modul n pentru un astfel de model este: (60) 108 . deoarece evidenţa experimentală indică valori ale fracţiunii din amortizarea critică similare pentru mai multe moduri proprii de vibraţie. de exemplu. de exemplu modul n. Rezultă din ecuaţia (58): a1 = 2ξ j ωj (59) Cunoscând coeficientul a1. de exemplu. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. Nici una dintre cele două tipuri de amortizare nu este potrivită sistemelor cu mai multe grade de libertate dinamică. Modelarea explicită a amortizării este însă necesară pentru calculul dinamic liniar şi calculul dinamic neliniar. deoarece efectul acesteia asupra răspunsului structural este inclusă în spectrele de răspuns. În acest caz: ξn = a1 ωn 2 (58) Fracţiunea din amortizarea critică creşte liniar cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a).3 Modelarea amortizării În cazul metodei forţelor laterale. Rezultă din ecuaţia (56): a0 = 2ξiωi (57) Cunoscând coeficientul a0. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)a. au fost propuse modele în care matricea de amortizare este proporţională cu matricea de masă. metodei de calcul modal cu spectre de răspuns şi a calculului static neliniar (la determinarea deplasării ţintă) amortizarea nu necesită o modelare explicită. Coeficientul a1 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare. Întrucât obţinerea matricei de amortizare pe baza caracteristicilor geometrice ale structurii şi proprietăţilor materialelor componente nu este posibilă din punct de vedere practic. Coeficientul a0 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare. O soluţie simplă a acestei probleme o constituie amortizarea de tip Rayleigh. fracţiunea din amortizarea critică poate fi raportată la coeficientul a1 în cazul amortizării proporţionale cu rigiditatea. ξj în modul j.

2001. dacă fracţiunea din amortizarea critică ξ se atribuie modurilor 1 şi 4. Variaţia amortizării modale funcţie de pulsaţie: amortizarea proporţională cu masa şi amortizarea proporţională cu rigiditatea (a). modurile 2 şi 3 vor avea o fracţiune din amortizarea critică uşor mai mică decât ξ. modurile i şi j se aleg astfel ca fracţiunea din amortizarea critică să reprezinte valori rezonabile în toate modurile proprii de vibraţie care contribuie semnificativ la răspunsul structurii. În probleme practice. iar modurile 5 şi mai mari – o amortizare mai mare decât ξ.1 din SR EN 1998-1:2004).4 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii În cazul metodelor de calcul elastic (metoda forţelor laterale. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. este dată de (61) şi reprezentată grafic în Figura 120b. rezolvând ecuaţia (62) obţinem: a0 = ξ 2ωiω j ωi + ω j a1 = ξ 2 ωi + ω j (63) Cunoscând coeficienţii a0 şi a1. Pe lângă rigiditatea elementelor structurale. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (60). 4. amortizarea de tip Rayleigh (b). modelul structural trebuie să includă şi elementele nestructurale care pot avea o influenţă semnificativă asupra răspunsului structurii seismice principale. Scriind ecuaţia (61) pentru cele două moduri proprii în formă matriceală rezultă: 1 1 ωi  2 1 ω j ωi  a0   ξi  = ω j   a1  ξ j      (62) Dacă se consideră aceeaşi fracţiune din amortizarea critică ξ în cele două moduri proprii.5. De exemplu. modelul structural trebuie să includă rigiditatea îmbinărilor. răspunsul acestora fiind practic eliminat din cauza unei amortizări exagerate. de exemplu ξi şi ξj în modurile i şi j. de exemplu modul n. metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi calculul dinamic liniar) modelul structurii trebuie să reprezintă adecvat distribuţia rigidităţilor în clădire (vezi paragraful 4. Modurile proprii mai mari decât al cincilea vor avea o fracţiune din amortizarea critică care creşte cu pulsaţia proprie. Figura 120. Chopra. a panoului de inimă a stâlpului şi a prinderilor în fundaţii. 109 .ξn = a0 1 a1 + ωn 2 ωn 2 (61) Coeficienţii a0 şi a1 pot fi determinaţi astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată în două moduri oarecare.3. Pe lângă acestea.

3.3. Comportarea inelastică a elementelor structurale pentru calculul la acţiunea seismică se modelează în mod uzual prin două modalităţi diferite: plasticitate concentrată şi plasticitate distribuită. de forfecare (pentru modelara linkurilor). Modelul poate fi extins pentru a ţine cont de interacţiunea dintre momentul încovoietor şi forţa axială. etc. Fibrele sunt caracterizate prin relaţii uniaxiale tensiune-deformaţie specifică. În acelaşi timp. Principalele dezavantaje ale modelului de bară cu plasticitate distribuită sunt puterea mare de calcul de care are nevoie şi interpretarea mai anevoioasă a rezultatelor. modelul de bară cu plasticitate concentrată are şi o serie de dezavantaje. lunecări. M parte elastica EI articulatie plastica θ Figura 121. Modelarea unei bare încovoiate cu articulaţii plastice. care pot fi comparate direct cu valorile capabile. 110 . Nu în ultimul rând. Deformaţiile plastice într-un astfel de element se produc doar în articulaţiile plastice punctuale. Modelul cu plasticitate concentrată a unei bare încovoiate este alcătuită dintr-o porţiune elastică şi articulaţii plastice la capetele barei (vezi Figura 121). Poziţia predefinită a articulaţiilor plastice poate conduce la incapacitatea de a modela corect deformaţiile plastice (de exemplu atunci când momentul maxim nu este înregistrat la capetele barei). Totuşi. Împărţind bara într-o serie de segmente. Astfel. interpretarea rezultatelor este foarte comodă. Acestea sunt amplasate la capetele barei deoarece anume acolo se înregistrează în general momentele maxime pe bară. degradare de rezistenţă şi rigiditate. modelul devine capabil să modeleze explicit plasticizarea progresivă pe secţiune şi dea lungul barei.4. deoarece calculul structural furnizează rotirile plastice în articulaţii. Un alt avantaj îl constituie modelarea naturală a interacţiunii dintre moment şi forţă axială. acest model nu poate Modelul de plasticitate concentrată poate fi adaptat relativ uşor şi la alte tipuri de solicitări: axiale (pentru modelarea contravânturilor).1 din SR EN 19981:2004). calibrarea răspunsului histeretic necesită o experienţă bogată în acest sens. Majoritatea structurilor metalice pentru clădiri pot fi modelate cu elemente de tip bară. etc. sau mai bine zis comportarea structurii în domeniul post-elastic.În cazul metodelor de calcul plastic (calculul static neliniar şi calculul dinamic neliniar) modelul structurii trebuie să includă şi rezistenţa (vezi paragraful 4. În modelul de bară cu plasticitate distribuită (vezi Figura 122) răspunsul unei secţiuni se obţine prin integrarea răspunsului individual al unor fibre în care este discretizată secţiunea. Acest model de plasticitate are avantajul că este eficient numeric şi permite adoptarea a diferite relaţii constitutive (curbe histeretice) care să modeleze fenomene precum: consolidare.

deoarece rezultatele calculului reprezintă o înfăşurătoare a efectelor acţiunii seismice considerată în ambele sensuri. cât şi după acesta. Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este posibilă identificarea contravânturilor comprimate.2 din SR EN 1998-1:2004. Modelarea unei bare încovoiate cu plasticitate distribuită. se poate elimina câte una dintre cele două diagonale din fiecare panou contravântuit (vezi Figura 123b). indiferent de semnul obţinut din calcul. efectele generate de incertitudinile asociate distribuţiei maselor de nivel şi/sau variaţiei spaţiale a mişcării seismice 111 . O problemă specifică de modelare a structurii există în cazul cadrelor metalice contravântuite centric cu contravântuiri dispuse în X (contravântuiri diagonale). considerând eforturile din contravântuiri ca fiind de întindere. cele comprimate fiind neglijate din cauza flambajului. vezi Figura 123a. Atunci când se foloseşte o metodă de calcul plastic (metoda de calcul static neliniar sau metoda de calcul dinamic neliniar). 4.nod 1 nod 2 Sectiuni de integrare σ ε Figura 122.7.5. cât şi cele comprimate (vezi Figura 123a) contravântuirile necesitând un model capabil să reflecte atât comportarea înainte de flambaj. în calculul elastic (prin metoda forţelor laterale sau calculul modal cu spectre de răspuns) se iau în considerare numai contravântuirile întinse. F (a) (b) Figura 123. Totuşi. modelul structural include atât contravântuirile întinse. Schema unui cadru contravântuit centric cu contravântuiri în X (a) şi modelul structural pentru un calcul elastic (b). În cazul metodei de calcul cu forţe laterale. contravântuirile comprimate pot fi identificate uşor şi eliminate din modelul structural (vezi Figura 123b). Conform paragrafului 6.5 Efectele de torsiune accidentală În cazul construcţiilor cu planşee indeformabile în planul lor.

şi se raportează la centrul maselor. Modelarea directă a excentricităţii accidentale. Definiţia excentricităţii accidentale. CM Fx ±eay Ly CM Fy CM .3.6 x Le (65) unde: x este distanţa în plan dinte elementul structural şi centrul maselor clădirii. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 0. Aplicarea directă a acestor prevederi implică determinarea componentelor de translaţie şi de rotire a masei concentrată în centrului maselor (CM) şi deplasarea acesteia din poziţia sa nominală pe fiecare direcţie cu excentricitatea adiţională (vezi Figura 125). Aceasta trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel.2 din SR EN 1998-1:2004. Conform paragrafului 4.a terenului se consideră prin introducerea unei excentricităţi accidentale adiţionale.3.4 din SR EN 1998-1:2004. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model spaţial al structurii.05 Li (64) unde: eai excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor. Conform paragrafului 4.pozitie nominala CM .2. aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile Li dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice. ±eax y x Lx Figura 124. 112 . măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate.pozitie deplasata y x eax Lx eay Ly Figura 125.3. Această procedură poate fi aplicată pentru toate metodele de calcul structural. excentricitatea accidentală se calculează cu expresia (vezi Figura 124): eai = ±0.

efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 1.3.4. M3 M2 M1 Figura 126. efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune (vezi Figura 126): M ai = eai Fi în care: Mai moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale eai excentricitate accidentală a masei de la nivelul i conform relaţiei (64) Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i (67) Momentul de torsiune se calculează pentru toate direcţiile şi sensurile considerate în calcul.3.Le este distanţa în plan dintre două din cele mai depărtate elemente de preluare a încărcărilor laterale. această distanţă fiind măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate.3.2. în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model spaţial al structurii. în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model spaţial al structurii. În cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii. Conform paragrafului 4. În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model plan al structurii.2 x Le (66) Conform paragrafului 4. Modelarea efectelor excentricităţii accidentale prin momente de torsiune aplicate în centrul de masă al planşeelor. efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin factorul de amplificare care se aplică deplasărilor de pe latura rigidă/puternică se bazează pe rezultatele analizei modale elastice a modelului spaţial. În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model plan al structurii.7 din SR EN 1998-1:2004. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66). 113 .3 din SR EN 1998-1:2004.3. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66).

valoarea de vârf a efectului acţiunii seismice. Acest fapt afectează modul în care se determină efectele acţiunii seismice. Figura 127. Deoarece răspunsul seismic în timp al unei structuri este determinat într-o măsură covârşitoare de perioada proprie de vibraţie. structura se analizează pe rând din cele două componente orizontale Fx şi Fy. deoarece aceste metode de calcul estimează direct valorile de vârf ale răspunsului. Acest fenomen este exemplificat în Figura 95 pentru componentele N-S. Folosind exemplul din Figura 127. se obţine cu regula de combinare radical din suma pătratelor a fiecărei componente orizontale: 2 2 EEd = EEdx + EEdy (68) unde: 114 . iar componenta Fy a acţiunii seismice generează efortul axial N1y.). E-W şi verticală ale înregistrării seismice de la staţia INCERC a cutremurului din 04. efectele acţiunii seismice din diferite componente ale sale au loc la momente de timp diferite. atunci când se utilizează metode de calcul care determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice. În plus. Forţele seismice Fx generează efortul axial N1x.6 Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice Acţiunea seismică este reprezentată prin trei componente de translaţie ortogonale (două orizontale şi una verticală) ce acţionează simultan. funcţie de metoda de calcul structural folosită.3. nefiind corelate statistic. Efectul total al ambelor componente orizontale ale acţiunii seismice (N1) nu este însă egal cu suma algebrică a efectelor acţiunii seismice considerate separat pe cele două direcţii (N1x şi N1y). reprezentată prin acţiunea simultană a două componente orizontale ortogonale. care se consideră acţionată doar de componentele orizontale ale acţiunii seismice (Fx şi Fy). Exemplu de efecte ale componentelor acţiunii seismice. structura are perioade proprii de vibraţie diferite pe cele două direcţii.1997 din Vrancea.5 din SR EN 1998-1:2004. eforturi şi tensiuni în elementele structurale.3. Toate componentele acţiunii seismice au o contribuţie mai mică sau mai mare la efectele acţiunii seismice (deplasări laterale ale nodurilor structurii. Conform paragrafului 4. De aceea. din cauza unor rigidităţi în general diferite pe cele două direcţii orizontale. În cazul unui calcul prin metoda forţelor laterale sau a unui calcul modal cu spectre de răspuns se determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice.03. ca şi efect al acţiunii seismice pe ambele direcţii orizontale este N1. este necesară folosirea unui procedeu de combinare a efectelor acţiunii seismice care să reflecte acest fenomen.4. În Figura 127 se exemplifică acest aspect pe baza forţei axiale dintr-un stâlp al structurii. necunoscându-se timpul la care au loc. Valorile de vârf ale acceleraţiei terenului pentru componentele orizontale ale mişcării seismice nu au loc la acelaşi moment de timp. Efortul axial total. etc. obţinându-se valorile de vârf ale răspunsului (N1x şi N1y).

efectele acţiunii seismice datorate combinaţiei celor două componente orizontale se pot calcula folosind următoarele combinaţii: EEdx "+ "0. prin limitarea degradării elementelor nestructurale şi a componentelor instalaţiilor construcţiei. Pentru verificarea la SLS este necesar determinarea deplasărilor relative de nivel. Dintre cele două metode de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice. deoarece răspunsul total se obţine direct prin aplicarea simultană a accelerogramelor pe două sau trei direcţii principale ale clădirii. 4. SR EN 1998-1:2004 extinde aceste reguli şi asupra calculului static neliniar. iar sistemul de axe ales nu afectează rezultatele (Wilson. Acest ultim aspect este deosebit de important în cazul structurilor cu geometrie complexă. perpendiculară pe axa x a structurii. Semnul fiecărei componente în combinaţiile de mai sus se ia astfel încât efectul acţiunii considerate să fie defavorabil.3EEdz unde EEdz reprezintă efectele acţiunii seismice datorate aplicării componentei verticale.3EEdy 0. Ca o alternativă a metodei de mai sus. cealaltă componentă înregistrează 30% din valoarea de vârf. 2002). Cu toate că regulile de combinare a efectelor acţiunii seismice date de relaţiile (68) . neregulate în plan şi a celor care nu au definite un sistem clar "direcţii principale" ortogonale (de exemplu clădirile cu formă circulară în plan). În cazul unui calcul dinamic liniar sau neliniar efectuat pe un model spaţial al structurii dispare necesitatea unor reguli speciale de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice.(70) sunt fundamentate doar pentru metode de calcul elastic.3EEdx "+ "0. EEdx şi EEdy reprezintă forţele şi deformaţiile datorate aplicării deplasării ţintă pe direcţia x respectiv y.7 Calculul deplasărilor Verificarea la starea limită de serviciu (SLS) are drept scop menţinerea funcţiunii principale a clădirii în urma cutremurelor. În cazul în care se ţine cont şi de componenta verticală a mişcării seismice. deoarece aceasta este mai versatil. care pot apărea de mai multe ori în viata construcţiei.3EEdy "+ " EEdz EEdx "+ "0. se recomandă utilizarea regulii radical din suma pătratelor.3EEdz 0.EEdx EEdy reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale x alese pentru structură. reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale y. 115 . relaţiile (68) . Această regulă de combinare are la bază ipoteza că în momentul în care una dintre componentele acţiunii seismice înregistrează valoarea de vârf.3EEdx "+ " EEdy "+ "0.3EEdx "+ " EEdy (69) (70) unde "+" înseamnă "a se combina cu".(70) devin: 2 2 2 EEd = EEdx + EEdy + EEdz (71) (72) (73) (74) 0. În acest caz.3EEdy "+ "0.

Valoarea forţelor seismice corespunzătoare SLS va fi.Atunci când se adoptă o metodă de calcul elastic (metoda forţelor laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns). Deoarece intervalul mediu de recurenţă corespunzător cutremurului de calcul la SLS este mai mic decât cel corespunzător SLU. se bazează pe principiul deplasărilor egale şi este corect în mod riguros numai pentru structuri cu perioada proprie fundamentală mai mare decât TC. determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare. Dacă structura ar avea o comportare infinit elastică. Calculul deformaţiilor la SLS conform SR EN 1998-1:2004. qd factorul de comportare pentru deplasări.4 şi 4. redus prin intermediul factorului q faţă de spectrul elastic.3. şi nu reprezintă deplasarea pe care o va înregistra structura sub efectul acţiunii seismice la SLS. Pentru a corecta această problemă. 116 . acţiunii seismice nereduse i-ar corespunde forţa elastică q⋅FEd şi deplasarea q⋅de. astfel. În Figura 128 este prezentată relaţia dintre forţă tăietoare de bază şi deplasarea laterală la vârful unei structuri.2 din SR EN 1998-1:2004. ţinând cont de prevederile paragrafelor 4. F q·F Ed raspuns infinit elastic ν ·q·F Ed F Ed raspuns inelastic de ν ·q·de q·de d Figura 128. SR EN 1998-1:2004 prevede o valoare ν = 0. Acest raţionament. Pentru structuri din clasa de importanţă I şi II. Cu toate acestea. din motive de simplitate. De aceea. SR EN 1998-1:2004 nu ţine cont de relaţia dintre caracteristicile mişcării seismice (perioada de control TC). de deplasarea aceluiaşi punct din sistemul structural. În urma unui calcul elastic din forţele de proiectare FEd se obţine deplasarea de. iar a deplasărilor corespunzătoare: ds = ν⋅q⋅de.5. forţele seismice corespunzătoare SLS vor fi mai mici decât cele corespunzătoare SLU. deoarece răspunsul structurii este obţinut pe baza unui spectrului de răspuns de proiectare. Această deplasare este determinată pe baza spectrului de proiectare. deplasările obţinute din calculul structural nu sunt relevante. ν factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă al acţiunii seismice asociat verificărilor pentru SLS. care explică relaţia (75). este necesară estimarea deplasării ds pe care o va înregistra structura supusă acţiunii seismice la SLS. redus faţă de cel elastic. perioada proprie de vibraţie a structurii şi deplasările inelastice ale structurii.3.4. ν⋅q⋅FEd. în cazul metodelor de calcul elastic deplasările laterale la SLS se determină cu relaţia: d s = ν qd d e (75) unde: ds deplasarea unui punct din sistemul structural ca efect al acţiunii seismice la SLS. luat egal cu q în absenţa altor prevederi.

Deplasările obţinute dintr-un calcul static neliniar sau dinamic neliniar reflectă în mod direct răspunsul real al structurii. deoarece nu există artificiul factorului de comportare. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H.8 Aplicaţii 4. În cazul metodelor de calcul plastice (calcul static neliniar şi calcul dinamic neliniar) nu este nevoie să se efectueze un calcul special.a (76) unde: d rSLS deplasarea relativă de nivel sub acţiuneă seismică asociata SLS dre deplasarea relativă a aceluiaşi nivel. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii.5 m fiecare. 4.005h şi 0.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp.1 Metoda forţelor laterale În această aplicaţie se exemplifică aplicarea metodei forţelor laterale pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. 4.1.Verificarea la SLS se realizează prin limitarea deplasărilor relative de nivel corespunzătoare unui cutremur cu intervalul mediu de recurenţă corespunzător SLS.8. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Cadrele din axele B.8.01h (unde h este înălţimea de nivel) funcţie de tipul elementelor nestructurale. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. iar acoperişul se consideră circulabil. care variază între 0. 117 . conform următoarei relaţii: d rSLS = ν qd d re ≤ d rSLS . a valoarea admisă a deplasării relative de nivel. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. prin reducerea acţiunii seismice corespunzătoare SLU folosind coeficientul ν. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 129). Pentru verificarea la SLS prin una din aceste două metode de calcul acţiunea seismică trebuie totuşi adaptată nivelului corespunzător SLS. determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare SLS d r .

8. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. Planşeul este realizat ca şi placă din beton şi poate fi considerat diafragmă rigida. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin = 1.în acest caz verificarea nu este necesara (Fardis et al. Planşeul are formă rectangulară şi nu prezintă retrageri.5 m.1. Conform paragrafului 4. Forţele laterale sunt preluate de cadrele din axele 1 şi 4 pe direcţia x şi cadrele contravântuite din axele A şi C pe direcţia y (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4. Deoarece structura este regulată în plan şi în elevaţie calculul poate fi efectuat folosind două modele plane pe fiecare direcţie.2 Modelul structurii Conform paragrafului 4. unde Lmax=15 m şi Lmin=12 m. Travee B = 5 m.2. Condiţii referitoare la excentricitatea e0 şi raza de torsiune r: . Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. În continuare se detaliază calculul prin metoda forţelor laterale pe direcţia x a structurii a cadrul necontravântuit din axul 1.3.e0x = 0 < 0. rigiditatea laterală şi masa structurii nu prezintă schimbări bruşte pe înălţime.rx ≥ ls .25 < 4.3 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în elevaţie deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: structura nu prezintă retrageri pe înălţime. Înălţime etaj H = 3. 1995) deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cadrele necontravântuite din axele 1 şi 4 şi cadrele contravântuite din axele A şi C) sunt dispuse simetric pe perimetrul structurii. 118 .30 rx (centrul de masă coincide cu centrul de rigiditate) .4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 129: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate.. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.3.2. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m.3. Amplasament: Bucureşti.1).2 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în plan deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: Structura este simetrică în plan faţă de cele două axe ortogonale. 4.

1.4 sunt următoarele: ∑G j ≥1 k.2. Aceste condiţii fiind satisfăcute se poate aplica metoda forţelor laterale.0s  unde: Ct = 0. Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări aferente cadrului plan analizat sunt exemplificate în Figura 131.8. 4.2): T 1= Ct ⋅ H 3 4 4 ⋅ T  = 0. 2.0s  structura îndeplineşte criteriile de regularitate în plan şi în elevaţie.i i ≥1 unde ψ 2 = 0. TC = 1.495s ≤  C  2.3.5 = 14.H H H L L Figura 130 : Cadrul plan în axul 1 4. 119 .6 s pentru structuri amplasate în Bucureşti (zona Z3 a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2008 paragraful 3.75kN / m .4. H = 3⋅3.3 Condiţii de aplicare a metodei forţelor laterale Pentru a putea aplica metoda de calcul cu forţe laterale trebuie verificate următoarele condiţii (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.5 m reprezintă înălţimea totală a clădirii (H < 40 m.1.3. deci formula anterioară este valabilă).3.3 pentru categoria B . încărcarea distribuită pe fiecare nivel este : ( 5 + 0.2.i ⋅ Qk .2).085 pentru cadre necontravântuite din oţel.1): 4 ⋅ TC  structura are perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică decât  .5 m = 10.3 ⋅ 3) ⋅ 2. j + ∑ψ 2.1.2). Estimarea perioadei proprii de vibraţie se face cu următoarea relaţie: (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4.4 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale în gruparea seismică de încărcări conform SR EN 1990:2004. paragraful A1. paragraful 6. Folosind această combinaţie şi coeficienţii explicitaţi mai sus.1.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.8.

suprafaţa planşeului aferentă calculului maselor pe cadrul ax 1 reprezintă jumătate din aria planşeului (Figura 132a).5kN/m 7.i = ϕ ⋅ψ 2.a.0 ⋅ 0.5 = 54.5kN/m 7.5 m 3.8 ⋅ 0.5kN/m 3.4).81 120 .3 = 1. 4.1 = 0.4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.5 = 52.5 m 3.3 pentru Categoria B .3 = 0. valorile coeficienţilor de grupare ψ E . Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.5 m 6m 6m 7.81 ( 5 + 0.5kN/m 3.47t 9.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.24 etaj3: ψ E . paragraful A1.i ⋅ Qk .5 Masele structurii Planşeul de b.8 ⋅ 0.3 = 0.3 Masele concentrate de nivel sunt: m1 = m2 = m3 = ( 5 + 0. asigurând efectul de şaibă rigidă.5 m 3.8 .2.5 m 6m 6m 3 5m 2 5m 1 6m 6m A B C (b) (c) (a) Figura 131: Încărcările gravitaţionale aferente cadrului din axul 1: suprafaţa aferentă (a) încărcarea permanentă (b) şi încărcarea utilă (c).clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.24 etaj 2: ψ E .5kN/m 12.8.0 .3 = 0.i i ≥1 unde: ψ E .4 5m Gk 12.2.2.1.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7. ϕ = 0.13t 9.47t 9.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4. j + ∑ψ E . ϕ = 1.3 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.2 = 0.2). Deoarece acţiunea seismică de pe direcţia x este preluată doar de cadrele din axele 1 şi 4.i ψ 2 = 0. masele structurii pot fi considerate concentrate la fiecare nivel.81 ( 5 + 0.5 = 52.pentru celelalte etaje.5kN/m 12.5 m 3.i sunt: etaj 1: ψ E .

paragraful 4.5 m 3.1. s 3 4 Figura 133: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii. TC = 1. 4. 121 . care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.6s. 0.6 Sae. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 133) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice.2.5.2).2.2.4 5m m3 m2 m1 3.0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004.24 g .1).4 0.3.6 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.2. g 0.2.16s.2.5) şi agR = 0.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0. factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.5 m 3.2. unde γ I = 1.2.3.8.5 m 3 5m 2 5m 1 6m 6m 6m 6m (b) A B (a) C Figura 132: Masele aferente cadrului din ax 1: suprafaţa aferentă (a) şi valorile maselor de nivel (b).8 0. TD = 2.2 0 0 1 2 T.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3.

477 52. Pentru valori ale perioadei proprii de vibraţie TB ≤ T ≤ TC (0.5).3 = 6.1).1 183.996 m/s2 6.24 ⋅ 9.3).3.3. Factorul de comportare q pentru cadre necontravântuite cu noduri rigide se determină conform paragrafului 6. paragraful 6.2. paragraful 3. efectele de torsiune accidentală pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunii seismice cu un factor δ dat de relaţia: 122 .75 S d (T1 ) = 0.3 44.477 zi [m] 10. Pentru a facilita acest calcul valorile au fost determinate tabelar după cum urmează: nivel 3 2 1 mi [t] 54.6 Conform paragrafului 4.996 ⋅159.2 22.128 52.3.5 cu α u α1 = 1.3 367.3.2. paragraful 4.6 s) ordonata din spectrul de proiectare este: 2.6kN Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: Fi = Fb ⋅ zi ⋅ mi ∑ z j ⋅ mj (a se vedea SR EN 1998-1:2004. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii.16 s ≤ 0.81 ⋅1 ⋅ = 0.5 m reprezintă masa totală a structurii şi are valoarea m = m1 + m2 + m3 = 159t λ reprezintă factorul de corecţie cu valoarea λ = 0. Valoarea finală a ordonatei spectrului de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii este: 2.143 Fi [kN] 68.2.85 = 134.1.5 7 3.3 pentru cadre cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.5 mi⋅zi 568.3.495 s ≤ 1.4 din SR EN 1998-1:2004.7 ∑ 1119.3.75 S d (T1 ) = ag ⋅ S ⋅ q În această expresie s-a folosit valoarea 2.85 pentru T ≤ 2 ⋅ TC şi structură cu mai mult de 2 etaje Forţa tăietoare de bază: Fb = 0.7 Calculul forţelor laterale Determinarea forţei tăietoare de baza se face cu următoarea relaţie: Fb = Sd (T1 ) ⋅ m ⋅ λ Termenii care intră în calculul forţei tăietoare de bază sunt explicitaţi mai jos: Sd (T1 ) reprezintă ordonata din spectrul de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii (a se vedea SR EN 1998-1:2004.1 134.2.022 ⋅ 0.75 pentru coeficientul de amplificare dinamică corespunzător spectrului elastic de tip 1.2 din SR EN 1998-1:2004: q = 5⋅ αu α1 = 5 ⋅1.4.8.

123 .2 = 1. Pentru a lua în calcul efectele de torsiune accidentală. Pentru structura analizată relaţia 4 5m x Lx CM 5m 3 2 5m 1 6m 6m A B C Figura 134: Distanţele x si Lx pentru direcţia acţiunii seismice considerate.4 109. 4.δ = 1 + 1. acestea devenind (vezi şi Figura 135): nivel Fi [kN] 3 109.6 Le 15 unde distanţele x şi Le pentru direcţia considerată a acţiunii seismice sunt indicate în Figura 134.5 m 35.7kN 3.7 1 35. Prima etapă constă în realizarea modelului cadrului plan din axul 1 (vezi Figura 136a) şi aplicarea acţiunii seismice pe acest cadru sub forma forţelor laterale calculate anterior (vezi Figura 136b).4kN 3.1.5 m 6m 6m Figura 135: Forţele laterale de calcul pentru cadrul ax 1. forţelor laterale se majorează cu coeficientul δ=1.3 2 70.2 x 7.5 m 70.8 Calcul structural Calculul structural a fost realizat folosind programul SAP2000.5 = 1 + 1.3kN 3.6.8.

124 .d + 0.3 ⋅ Qk Momentele încovoietoare pe structură din această combinaţie sunt prezentate în Figura 138. Combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă (SLU) în situaţia de proiectare seismică este: Gk + AE . Figura 137: Diagrama de moment încovoietor din forţele laterale.(a) (b) Figura 136: Modelul structurii plane în ax 1(a) şi aplicarea forţelor laterale pe cadrul plan (b). În urma unei analize statice momentele încovoietoare pe structură din acţiunea seismică introdusă prin forţele laterale sunt prezentate în Figura 137.

Practic pentru verificarea structurii la SLS deplasările relative de nivel se determină din următoarea combinaţie de încărcări: ∑G j ≥1 k. paragraful 4.4.5 pentru clasa de importanta II (vezi SR EN 1998-1:2004/NA:2006. Ţinând cont de prevederile paragrafului 4.i i ≥1 Deplasările relative de nivel d r . j + q ⋅ν ⋅ AE . deplasările relative de nivel la SLS se calculează cu relaţia: d r . SLS pentru structura analizată sunt prezentate în Figura 139: 125 .e este deplasarea relativă de nivel din analiza liniară sub efectul acţiunii seismice de calcul.2).Figura 138:Diagrama de moment încovoietor din combinaţia la SLU pentru seism 4.2 şi 4. pentru verificarea la SLS deplasările din acţiunea seismică de calcul se majorează cu produsul q ⋅ν .3.4.1.d + ∑ψ 2.3.e unde dr.9 Calculul deplasărilor Verificarea la SLS consta în limitarea deplasărilor relative de nivel laterale.8. SLS = q ⋅ν ⋅ d r .3. Valoarea factorului de reducere este ν=0.i ⋅ Qk .4 din SR EN 1998-1:2004. Astfel.

5-57.5 dr.7=34.5-22.7-0=22. SLS .7 0 22.7 Figura 139: Calcul deplasărilor relative de nivel d r .5=27 57.SLS [mm] 84.dSLS [mm] 84.8 22.5 57. 126 .

Travee B = 5 m. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare.5 m fiecare.2 Modelul structurii Primul pas este realizarea modelului structurii care include: Definirea proprietăţilor de material (deoarece acesta este un calcul in domeniul elastic proprietatea relevantă o reprezintă modulul de elasticitate E). Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Înălţime etaj H = 3.2. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.4.8. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp.8. 4. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior cu metoda forţelor laterale. 4. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare.2 Calcul modal cu spectre de răspuns În această aplicaţie se exemplifică efectuarea unui calcul modal cu spectre de răspuns pentru modelul spaţial al unei structuri. iar acoperişul se consideră circulabil. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140). Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H.8. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. 4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 140: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Cadrele din axele B.2. Amplasament: Bucureşti. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. 127 .5 m.

Figura 141:Atribuirea legăturilor nodale de tip "diafragmă rigidă" la fiecare nivel al structurii. Aceasta se modelează atribuind legături de tip "diafragmă rigidă" nodurilor de la fiecare nivel (vezi Figura 141). Acest lucru este modelat prin includerea în modelul structurii doar a uneia dintre cele două contravântuiri pentru fiecare panou contravântuit. 128 . Planşeul structurii este realizat din beton monolit care acţionează ca o şaibă rigidă in plan. Conform paragrafului 6.7. Realizarea geometriei structurii: se generează geometria structurii şi se atribuie secţiunile definite anterior pe elementele corespunzătoare.Definirea secţiunilor: secţiunile se importa din biblioteca de profile europene a programului şi li se atribuie proprietăţile de material definite în pasul anterior. Se modelează legăturile dintre bare (articulaţiile) acolo unde este cazul: Pe direcţia x structura este alcătuită din care necontravântuite iar pe direcţia y din cadre contravântuite în X. Se atribuie reazemele la baza structurii. Cadrele din axul 1 sunt cadre necontravâintuite cu noduri rigide si nu au articulaţii restul elementelor fiind articulate. Modelul final din punct de vedere al geometriei al structurii analizate poate fi vizualizat in Figura 142.2 din SR EN 1998-1:2004 calculul elastic la acţiunea seismică se face ţinând cont doar de diagonalele întinse.

2).2. 4. − Grinzi marginale: 5 ⋅1 = 5kN / m .4): ∑G j ≥1 k.i i ≥1 unde ψ 2 = 0.d + ∑ψ 2. − Grinzi marginale: 6 ⋅1 = 6kN / m .2. j + AE .clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.i ⋅ Qk . Deoarece planşeul se sprijină pe grinzile secundare încărcările gravitaţionale vor fi modelate ca forţe distribuite pe grinzile secundare din suprafaţa aferentă fiecăreia (vezi Figura 143).3 pentru Categoria B . Încărcarea permanentă: − Grinzi secundare curente: 5 ⋅ 2 = 10kN / m . Distribuţia încărcărilor pe structură poate fi vizualizată in Figura 144. Încărcarea utilă: − Grinzi secundare curente: 3 ⋅ 2 = 6kN / m .Figura 142: Modelul 3D al structurii.3.3 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale folosite sunt încărcările permanente şi utile în combinaţia seismică de încărcări (SR EN 1990:2004. paragraful A1.8. 129 . paragraful 6.4.

TD = 2.24 g .2. (a) (b) Figura 144: Atribuirea încărcării permanente (a) şi a încărcării utile (b) pe structură 4.2.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.3.4 5m 3 5m 2 5m 1 6m 6m Figura 143: Suprafaţa aferentă pentru calculul încărcărilor gravitaţionale pe grinzile secundare.2.5) şi agR = 0.5.6s.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0.3. care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004. 130 .16s.2.din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.2.8.4 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.2. TC = 1. paragraful 4.2.1). Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 145) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice. unde γ I = 1.

8 0. pentru cadre contravântuite (direcţia y) q = 4 (a se vedea SR EN 1998-1:2004.5.cadre solicitate la încovoiere cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.2.factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3. Spectrele de calcul Sd vor fi determinate folosind o amplificare dinamică în domeniul de pseudo-acceleraţie constantă de 2.4 0. paragraful 3.2.2 0 0 1 2 T.3.5 (a se vedea SR EN 1998-1:2004.3.6 Sae.2) cu α u α1 = 1.3 = 6. paragraful 6. g 0.2.75 corespunzătoare structurilor amplasate în Bucureşti şi valori ale factorului de comportare după cum urmează: Pentru cadre necontravântuite (directia x) q = 5 ⋅ αu α1 = 5 ⋅1. paragraful 6.2). 0. Cele două spectre de proiectare sunt reprezentate în Figura 146: 131 . cu valori ale factorului de comportare q diferit pentru cele doua tipuri de cadre.2.1).3. acţiunea seismica de proiectare va fi modelată prin doua spectre de calcul diferite pe cele doua direcţii folosind prevederile din SR EN 1998-1:2004. paragraful 6.2).3 . Deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale diferă pe cele doua direcţii (cadre necontravântuite pe direcţia x si cadre contravantuite pe direcţia y). s 3 4 Figura 145: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii.

a. 4.6.1 0.16 0. s 3 4 0 1 2 T.6.2.5 Masele structurii Planşeul de b.14 0. TC=1.5 0.06 0.8.SR EN 1998−1:2004.05 0.24 g. Figura 147: Modelarea spectrelor de proiectare în SAP.15 0. TC=1. În programul SAP2000 cele două spectre de calcul se introduc ca funcţii de tip spectru de răspuns (response spectrum) folosind perechi de valori perioadă-acceleraţie (vezi Figura 147). g 0.2 SR EN 1998−1:2004. ag=0. g Sd. q=4 0. masele structurii pot fi considerate 132 .04 0 0 1 2 T. asigurând efectul de şaibă rigidă.1 0.24 g. s 3 directia x direcţia y Figura 146: Spectrele de proiectare pe cele doua direcţii. q=6.08 0.12 Sd. ag=0.

4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.4).24 etaj 2: ψ E .24 ⋅ 3] ⋅ 2.3 = 0.81 [5 + 0.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8.0 . paragraful A1.i = ϕ ⋅ψ 2. m4 m3 m3 m4 m2 6m 6m m2 m1 m1 m4 4 m3 m3 m4 5m 3 5m 2 5m 1 A B C Figura 148: Suprafaţa aferentă maselor concentrate în noduri.37t − m4 = 9.8 .74t − m2 = 9.3 = 1.24 etaj3: ψ E .pentru celelalte etaje.3 = 0.3 = 0.81 Nivel 2: 133 .2). valorile coeficienţilor de grupare ψ E .i ψ 2 = 0.3 Suprafaţa considerată pentru calculul maselor concentrate din încărcările gravitaţionale se consideră ca în Figura 148.2.74t − m3 = 9.i i ≥1 unde: ψ E .5 ⋅ 3 = 4.49t − m1 = 9.2.24 ⋅ 3] ⋅ 2.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17.1 = 0.i sunt: etaj 1: ψ E .2.3 pentru Categoria B .81 [5 + 0. ϕ = 1.8 ⋅ 0. ϕ = 0. j + ∑ψ E .81 [5 + 0.8 ⋅ 0.concentrate la fiecare nivel.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.i ⋅ Qk . Masele concentrate sunt : Nivel 1: [5 + 0.2 = 0. Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.0 ⋅ 0.5 ⋅ 6 = 8.

49t 9.81 Masele calculate anterior se vor atribui pe modelul structurii în SAP ca şi mase concentrate în noduri pe cele două direcţii x şi y pe care se consideră acţiunea seismică (a se vedea Figura 149).51t − m4 = 9.81 [5 + 0.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 [ − m3 = = 9.81 [5 + 0.37t − m4 = 9.5 ⋅ 3 = 4.81 [5 + 0. (a) (b) Figura 149: Modelarea maselor concentrate în noduri în SAP (a) şi atribuirea lor pe modelul structurii (b) 134 .3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 18.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17.24 ⋅ 3] ⋅ 2.3 ⋅ 3] ⋅ 2.81 [5 + 0.74t = 8.81 [5 + 0.74t 9.04t − m1 = 9.− − − m1 = m2 = m3 = [5 + 0.02t − m2 = 9.81 Nivel 3: [5 + 0.5 ⋅ 6 = 9.3 ⋅ 3] ⋅ 2.02t 9.5 ⋅ 6 9.5 ⋅ 3 = 4.24 ⋅ 3] ⋅ 2.81 5 + 0.

135 . T2=0.8. După rularea analizei primele două moduri proprii de vibraţie determinate sunt moduri de translaţie corespunzătoare celor două direcţii orizontale x şi y.489 sec Mod 3. respectiv modul 1 pe direcţia y şi modul 2 pe direcţia x. Numărul de moduri proprii de vibraţie care vor fi luate în calcul este precizat pentru modelul structurii în SAP prin setarea parametrilor corespunzători (vezi Figura 150). Figura 150: Parametrii pentru determinarea modurilor proprii de vibraţie.4. iar al treilea mod este de torsiune (a se vedea Figura 151).692 sec Mod 2. T3=0. T1=0.2. Mod 1.6 Determinarea modurilor proprii de vibraţie Datorită comportării planşeului structurii ca diafragmă rigidă fiecare nivel al structurii are 3 grade de libertate dinamică şi anume 2 translaţii orizontale şi o rotire după axa verticală rezultând maxim 9 moduri proprii de vibraţie.394 sec Figura 151: Primele 3 moduri proprii de vibraţie Masele modale efective raportate la masa totală a structurii (modal mass participating ratios) în modurile proprii de vibraţie se pot vizualiza sub formă de tabelară de către programul de calcul (a se vedea Figura 152).

86968 0 0.8.81432 0 0 0 0.2. SumUz).2.144 0 0 0. Uz).099788 0.Mod Unitless 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Period Sec 0.86968 0 0 0 0 0.091683 0.81432 0.488809 0. pentru o mai mare precizie a rezultatelor se vor considera toate 9 modurile.163703 0.8. Acest tabel conţine perioadele proprii corespunzătoare fiecărui mod propriu de vibraţie în secunde. Conform paragrafului 4.86968 0 0.6.3.95832 1 0 0.97687 0 0 0 0 0. Uy. Conform paragrafului4. În această aplicaţie. Modurile proprii folosite sunt cele determinate în secţiunea4.81432 0. Cu aceste mase modale efective exprimate procentual se poate determina numărul minim de moduri proprii de vibraţie care trebuie luate în calcul pentru analiza modală cu spectre de răspuns.7 Calculul modal cu spectre de răspuns Pentru definirea calculului modal cu spectre de răspuns trebuie definiţi următorii parametrii: Spectrele de calcul care se vor folosi. Parametrii enumeraţi mai sus sunt definiţi în modelul structurii după cum se ilustrează în Figura 153: 136 . Folosind acest tabel se calculează procentual masele modale efective pentru fiecare mod de vibraţie (acestea se găsesc la coloana Ux.2.86968 0 0 0.3. Combinarea modurilor proprii de vibraţie. masele modale efective raportate la masa totală a structurii pe cele 3 direcţii (Ux. Uy.04168 0 0 1 1 0 0 0 0 1 1 0 Figura 152: Masele modale efective raportate la masa totală a structurii. Determinarea acestora şi introducerea în modelul de calcul a fost detaliată anterior în secţiunea 4. În cazul de faţă numărul minim de moduri proprii care trebuie luat în considerare este de 5.97687 0 0 0.3. Uz) şi valorile cumulate ale maselor modale efective raportate la masa totală a structurii (SumUx.95832 0.5. 4.692297 0.067362 UX UY UZ SumUX SumUY SumUZ Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless 0.10719 0 0.1 din SR EN 1998-1:2004 suma maselor modale efective pentru modurile luate în considerare trebuie să fie de minim 90% din masa totală a structurii.81432 0 0 0.3.186351 0.121409 0. Datorită versatilităţii modurile proprii de vibraţie au fost combinate cu metoda combinaţie pătratică completă (CQC).393768 0.1 din SR EN 1998-1:2004 efectele componentelor seismice se vor combina cu metoda radical din suma pătratelor (SRSS).02313 0 0.95832 0. Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice.4.95832 0. Modurile proprii de vibraţie. SumUy.3.8.

4. Excentricitatea se calculează cu formula: eai = ±0.Combinarea modurilor proprii de vibraţie Combinarea efectelor acţiunii seismice Spectrul de răspuns pe direcţia x Spectrul de răspuns pe direcţia y Figura 153: Parametrii calculului modal cu spectre de răspuns. Datorită faptului ca structura analizată în această aplicaţie are aceleaşi dimensiuni în plan la fiecare nivel valorile excentricităţilor pentru cele două direcţii sunt aceleaşi pentru fiecare etaj şi se vor nota pentru simplitate cu ex şi ey: ex = 0.3. În modelul structurii.d-SPEC.8 Efectele de torsiune accidentală Conform paragrafului 4.05 ⋅ ( 2 ⋅ 6 ) = 0. pentru acest exemplu.05 ⋅ ( 3 ⋅ 5) = 0.2.8.6m ey = 0. şi se raportează la centrul maselor.75m 137 . aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice. Definiţia excentricităţii accidentale. acţiunea seismică reprezentată prin spectrele de răspuns va fi denumită AE. ±eax y x Lx CM Fx ±eay Ly CM Fy Figura 154.2 din SR EN 1998-1:2004 pentru a ţine cont de efectele de torsiune accidentală se introduce o excentricitatea accidentală suplimentară care trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel.05 Li unde e1i Li excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor.

În cazul de faţă în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează un model spaţial.61 ⋅ 318 ⋅ 0.488s pentru calculul pe direcţia x şi T = 0. Se vor folosi perioadele proprii exacte determinate în paragraful anterior pe modelul real al structurii şi anume: T = 0. y = S d (T1 y ) ⋅ m ⋅ λ = 1.2t.2kN unde Sd(T1x)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia x calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3= 318t.1 cu următoarele precizări: Deoarece calculul se efectuează pe modelul spaţial al structurii masele concentrate la fiecare nivel sunt calculate folosind încărcările gravitaţionale care acţionează pe întreg planşeul în combinaţia seismică de încărcări (a se vedea exemplul 4.7 kN Calculul forţelor laterale pe direcţia y este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb . Aceste forţe laterale se vor calcula similar cu cele de la exemplul.3. (77) 138 .3 kN − F3x = 136.8.996 ⋅ 318 ⋅ 0.85 = 269.692s pentru calculul pe direcţia y Calculul forţelor laterale pe direcţia x este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb .3 din SR EN 1998-1:2004 efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune : M 1i = e1i Fi în care: moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale M1i e1i excentricitate accidentală a masei de la nivelul i Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i Momentul de torsiune se va calcula pentru direcţiile acţiunii seismice x şi y cu formula: M xi = eiy Fix şi M yi = eix Fiy unde Fix şi Fiy sunt forţele laterale calculate pe cele două direcţii.2).2kN unde Sd(T1y)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia y calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3 = 318t.2 kN − F2x = 88.1.4.8. Masele de nivel au valorile: m1 = m2 =104.85 = 435.3. conform paragrafului 4. Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1x = 44.9t şi m3 =108. x = Sd (T1x ) ⋅ m ⋅ λ = 0.3.

3.y = 151.99 kNm M2 = M2. paragraful 6.2⋅0.y=142.i cu valorile coeficientului ψ 2 = 0.4⋅0.x=88.x=44.6 =85.68 kNm M3.6 =132.y=221⋅0.5 kNm M1.15 kNm M2.8.4.84 kNm M2.y = 235.9 kNm M3 = M3. Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din combinaţia seismică de încărcări. j ≥1 i ≥1 139 .d-M.x+ M1. 4. j + AE . Conform SR EN 1990:2004.3.6 kNm Momentele de torsiune pentru fiecare nivel sunt (Figura 155): M1 = M1.75 = 33.4 combinaţia seismică de încărcări este: ∑ Gk .4 kN − F2y = 142.75 = 102.x=136.d + ∑ψ 2.75 = 66.i ⋅ Qk .7⋅0.x+ M3.y = 75.1 kNm M3 M2 M1 Figura 155: Momentele de torsiune la fiecare nivel.8kN − F3y = 221 kN Momentele de torsiune pentru fiecare nivel pe cele doua direcţii au următoarele valori: M1.y=71. Aceste momente de torsiune se introduc în modelul structurii într-un caz de încărcare care pentru acest exemplu va fi denumit AE.8⋅0.Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1y = 71.x+ M2.6 =42.2.3⋅0.22 kNm M3.9 Calcul structural Pentru această aplicaţie se vor arăta doar diagramele de forţă axială şi moment încovoietor obţinute din analiza modelului structurii în două variante: Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din calculul modal cu spectre de răspuns.

d-SPEC + AE. Acţiunea seismică AE.i i ≥1 Diagramele de forţă axială: Din calculul spectral ( AE. j − AE . 140 .i ⋅ Qk .i i ≥1 ∑G j ≥1 k.d + ∑ψ 2.d-SPEC): Figura 157: Diagrama de forţă axială pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns.d-SPEC) şi momentele de torsiune (AE. j + AE .Figura 156: Definirea combinaţiei seismice de încărcări în programul SAP2000.d + ∑ψ 2.d = AE. Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate veni din orice direcţie acţiunea seismică în combinaţia seismică se consideră cu + şi – pentru a corespunde celor 2 situaţii: ∑G j ≥1 k.d este alcătuită din spectrele de răspuns (AE.i ⋅ Qk .d-M) care ţin cont de excentricitatea accidentală: AE.d-M.

Diagramele de moment încovoietor: Din calculul modal cu spectre de răspuns ( AE. 141 .Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 158: Diagrama de forţă axială pe structură în combinaţia seismică de încărcări.d-SPEC): Figura 159: Diagrama de moment încovoietor pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns.

142 . În diagramele din combinaţia seismică de încărcări valorile eforturilor pe elemente sunt date sub formă de înfăşurătoare.Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 160: Diagrama de moment încovoietor pe structură în combinaţia seismică de încărcări. Semnul „+” pentru toate valorile provine din combinaţia modurilor proprii de vibraţie cu combinaţia pătratică completă (CQC) şi combinaţia efectelor acţiunii seismice cu radical din suma pătratelor (SRSS). În diagramele din calculul spectral toate valorile apar cu semnul pozitiv. Acest lucru se poate vedea mai bine în Figura 161 care prezintă eforturile pentru un stâlp parter din axul 1. Figura 161: Eforturile pe un stâlp parter din cadrul ax 1 din combinaţia seismică de încărcări.

În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii. 4.5 m fiecare.3 Calcul static neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului static neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. iar acoperişul se consideră circulabil.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Se observă ca toate valorile momentelor sunt mai mici decât cele obţinute pe acest cadru din analiza cu forţe laterale. Acest lucru demonstrează că un calcul modal cu spectre de răspuns oferă rezultate mai exacte şi o proiectare mai economică în comparaţie cu metoda forţelor laterale. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. 4. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C.d-SPEC) se for afişa doar pentru cadrul din ax 1: Figura 162: Diagrama de momentele încovoietoare din calculul modal cu spectre de răspuns pentru cadrul din ax 1.Pentru simplitate valorile momentelor încovoietoare din calculul spectral ( AE.8. 143 . Cadrele din axele B. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H.3. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140).8. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare.

2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. 4. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala.5 m fiecare. 144 . Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Travee B = 5 m. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Înălţime etaj H = 3.4 Calcul dinamic neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului dinamic neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale.4.8. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. 4. iar acoperişul se consideră circulabil.5 m. Amplasament: Bucureşti. Cadrele din axele B. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000.8. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140).4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 163: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate.

Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Travee B = 5 m. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. 145 .5 m.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 164: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Înălţime etaj H = 3. Amplasament: Bucureşti.

1 Procedeul de calcul In aceasta anexa se prezintă metodele simplificate de calcul de ordinul I la stari limita ultime SLU.0 şi va fi de obicei destul de mare. Se face o analiză plastică pentru combinaţia de încărcări aleasă. Daca αcr < 3. Termenul de factor de încărcare este folosit pentru a defini raportul dintre forţa aplicată şi forţa de calcul la SLU în orice etapă particulară a încărcării.0. prin împărţire cu factorul de încărcare la cedare. cum ar fi o analiză elasto-plastică cu ajutorul unui program de calcul. c) Momentele şi forţele rezultate se folosesc pentru verificările de rezistenţă. Modificările sunt descrise mai jos. dar nu exacte.0 şi acestea pot fi folosite pentru verificările ulterioare. fie analiza. Procedeul de calcul este următorul: a) se aleg dimensiunile elementelor şi vutelor (daca exista). b) Pentru fiecare combinaţie de încărcări la starea limită ultimă SLU: Se determină αcr pentru combinaţia aleasă dintr-o analiză critică de flambaj.5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME 5. se aleg secţiuni mai puternice şi se reia calculul de la pasul precedent. dacă αcr < 10. criteriul Merchant-Rankine poate fi exprimat prin: Factor de încarcare la cedare=       ≥1 (79) Acolo unde factorul de încărcare este mai mare decât 1. 5. Aceste metode permit determinarea unor eforturi sigure şi apropiate de realitate. fie rezultatele acestui pas trebuie modificate pentru a corespunde criteriului de cedare Merchant-Rankine. Folosind o astfel de metoda.1. Justificarea acestei metode provine din faptul că Merchant-Rankine dă pentru cedare: 1 1 1 + = (80) α pl α cr α ced 146 .1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Criteriul Merchant-Rankine poate fi evidenţiat făcând analiza plastică a cadrului la încărcările aplicate majorate cu factorul: 1 1− 1 (78) α cr încarcarea de cedare   1 Forta aplicata ×  1 − 1  α cr  Pentru analiza plastică. Factorul de încărcare corespunzător mecanismului nu trebuie să fie mai mic decât 1. pentru că nu ar reflecta adevărata comportare la cedare. Reducerea eforturilor este posibilă numai printr-o metodă care respectă momentele plastice ale secţiunilor. se pot determina eforturile pentru valoarea factorului de încărcare egală cu 1. Factorul de încărcare de cedare este factorul de încărcare cerut pentru a produce cedarea prin mecanism plastic. nu este indicat să se reducă eforturile calculate la cedare. ţinând seama că.

1. dar această metodă permite calculul eforturilor pentru factori de încărcare inferiori condiţiei de cedare. cu secţiuni economice. Figura 165. Criteriul Merchant-Rankine poate fi observat în analiza elasto-plastică de ordinul I utilizând factorul: 1− 1 α cr (84) ca un factor de reducere aplicat factorului de încărcare calculat la formarea fiecărei articulaţii plastice. Trebuie notat că factorul de încărcare corespunzător formării ultimei articulaţii plastice a mecanismului va fi acelaşi ca pentru orice altă metodă care foloseşte metoda Merchant-Rankine. vezi Figura 165. Cadrul este considerat încărcat cu combinaţia la SLU standard. incrementul forţelor este aplicat ca de obicei. Acesta este un 147 .0 x SLU.1 1 1 + = Fpl Fcr Fced F − Fced 1 1 1 = − = cr Fpl Fced Fcr Fced Fcr Fpl = Fced Fcr Fced = Fcr − Fced 1 − Fced Fcr (81) Fpl = Fced 1 F 1 − ced Fcr unde: Fced = FSLU (82) (83) Fpl = FSLU 1 1 = FSLU F 1 1− 1 − ced α cr Fcr 5.2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Analiza elasto-plastică de ordinul I este o procedură de analiză incrementală. Diagrama forţă-deplasare redusa conform criteriului Merchant-Rankine Marele avantaj al acestei metode este că ea identifică articulaţiile la SLU şi poate astfel determina un set de eforturi la 1. dar factorul de încărcare este redus la formarea fiecărei articulaţii plastice.

(2) Se calculează forţa critică de flambaj a cadrului Fcr. elementele trebuie alese pentru a satisface orice diagramă statică de moment încovoietor. (3) Analiza elastică-perfect plastică. Figura 166. (3) Se calculează factorul αcr = Fcr / FEd.3 α cr (5) Se face o analiză rigid-plastică a cadrului folosind capacităţile plastice reduse de la punctul (4). (2) Analiza lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice.avantaj în comparaţie cu analizele rigid-plastice bazate pe metodele lucrului mecanic virtual. 1 1− α cr 5. Metoda grafică va găsi întotdeauna limita superioară a momentului încovoietor sau limita 148 . Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului MerchantRankine Metoda implică următoarea procedură: (1) Se aleg secţiunile iniţiale ale cadrului. cu valorile maxime şi minime limitate de momentele plastice ale fiecărui element. 1 1− 5. unde factorul de încărcare la cedare este mai mare decât cel cerut la SLU.0.2. (6) Se verifică factorul de încărcare la cedare de la (5). 5. (4) Se pune în concordanţă cu criteriul Merchant-Rankine prin împărţirea capacităţii plastice a 1 secţiunii cu coeficientul .2 Metode de analiză Cele trei metode obişnuite de analiză sunt: (1) Metoda grafică. Metoda grafică Pe rând. diagramele de momente încovoietoare se desenează pe bare. 1 (7) Se amplifica toate eforturile cu coeficientul . • Proiectarea iniţială a oricărei structuri. care trebuie să fie ≥ 1.1.1 Metoda grafică În metoda grafică (Figura 166). Astfel metoda grafică se poate folosi pentru: • Analiza unor structuri foarte simple.

Nu găseşte nici o articulaţie care se formează. Pentru a fi în siguranţă. Metoda se foloseşte în mod special pentru a verifica o structură care a fost deja definită. în ipoteza că s-a făcut corect.2. Trei probleme importante pot sa apară atunci când se utilizează această metodă: Metoda poate determina doar factorul de încărcare pentru mecanismul analizat. Metoda lucrului mecanic virtual Prin această metodă nu se găseşte ordinea apariţiei articulaţiilor plastice ci numai mecanismul de cedare. analiza finală fiind în mod normal rigid-plastică sau elastic-perfect plastică. Diagrama de incarcari Figura 167.2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice Metoda lucrului mecanic virtual calculează factorul de încărcare la cedare pentru un mecanism de cedare rigid-plastic. Rotirea articulatiilor permite formarea mecanismului de cedare Figura 168. Direcţia rotirilor trebuie verificată cu grijă pentru a se asigura că sunt în concordanţă cu mecanismul (Figura 168).inferioară a factorului de încărcare. Rotiri în articulaţiile plastice conforme cu mecanismul de cedare 149 . diagrama completă de moment încovoietor a structurii trebuie trasată pentru factorul de încărcare cel mai mic al mecanismelor posibile. deci este întotdeauna sigură. de aceea metoda este adesea considerată ca metoda clasică (Figura 167). Structuri destul de extinse pot fi analizate fără calculator. se roteşte şi apoi se închide. 5. factorul de încărcare va fi supraestimat. Dacă nu este analizat mecanismul real. Metoda se recomandă pentru proiectarea iniţială a unei structuri.

sau chiar care se descarcă sau schimbă sensul rotirii. Metoda elastică-perfect plastică 150 . şi va fi identic cu mecanismul corespunzător celui mai mic factor de încărcare care poate fi găsit prin metoda rigid-plastică.5.2. Se presupune că elementele se deformează ca elemente liniar elastice până la momentul plastic Mp şi apoi se comportă perfect plastic fără ecruisare. şi care astfel nu va apare în mecanismul final. dar va trebui ţinut cont de ea. Este posibil să identifice articulaţii care se formează. se rotesc şi apoi se închid. Mecanismul final va fi mecanismul real de cedare. Acest lucru poate produce economii în structură acolo unde rezistenţa elementelor este mai mare decât este necesar.3 Metoda elastică-perfect plastică Metoda elastică-perfect plastică aplică forţele în mod crescător cu paşi mici şi consideră articulaţiile plastice pe structură. • Se identifică toate articulaţiile plastice. inclusiv orice articulaţie care s-ar putea forma şi apoi închide. în cazurile unde dimensionarea este determinată de deplasări sau unde se folosesc secţiuni supradimensionate. Metoda are următoarele avantaje: • Se identifică mecanismul real de cedare. programul de calcul având aceste posibilităţi. costul îmbinărilor elementelor poate fi redus. odată cu formarea lor (Figura 169). • Diagrama reală de momente încovoietoare de cedare sau la orice nivel până la cedare poate fi identificată. Figura 169. • Articulaţiile care se formează după SLU pot fi identificate şi deci acolo unde este posibil.

Figura 170. b – lăţimea tălpii comprimate. determinată conform Figura 171 în funcţie de mecanismul de cedare. R .3 ARt α = 1− 4 α = 0.2 t  bL  Ri  (86) ε= 240 ( N mm 2 ) Rt N ARt pentru N ≤ 0. Curba de comportare reală a unei îmbinări Capacitatea de rotire plastica pentru profile dublu T (Figura A. R – limitele de curgere pentru tălpi. A – aria secţiunii transversale a stâlpului. L – deschiderea grinzii standard.6 (87) pentru 0. iar θp este rotirea elastică la formarea articulaţiei plastice. t i 151 .8 + 0. respectiv pentru inimă. definită pe curba post-elastică ().1 ≤ Notaţiile de mai sus au următoarea semnificaţie: N – forţa axială din stâlp.2) se determină cu relaţia: µr = 6 ×104 α unde: tt2  R  ε  0.6 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR θu −1 θp (85) Capacitatea de rotire plastică se determină cu relaţia: µr = unde θu este rotirea plastică definită prin cea corespunzătoare momentului de plasticizare a secţiunii.1 ARt N ≤ 0.

5 ≤ µr < 7. rezultata din calcul sau ceruta prin recomandarile din norma.5 ≤ µr < 4.5 Disiparea de energie seismică prevăzută prin proiectare este asigurată dacă: µr > µ n (88) unde µn este capacitatea de rotire necesară.Figura 171. dacă µr ≥ 5.Clasa 3 cu ductilitate slabă.5 . Caracteristicile profilelor dublu T şi deschiderea grinzii standard În funcţie de capacitatea de rotire plastică rezultată din relaţia anterioara. 152 .Clasa 2 cu ductilitate medie. elementele de structură pot fi clasificate în: . dacă 4. dacă 1.Clasa 1 cu ductilitate bună.7 .

and Mazzolani.M. "Eurocode 8 Compliant Real Record Sets for Seismic Analysis of Structures". CRC Press.A. "Dynamics of Structures: Theory and Applications to Earthquake Engineering".N. Wilson. 2006.. "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Fardis. Partea 1: Reguli generale.. M. Iervolino. In W. Erdik. and Plumier. Partea 1-8: Proiectarea îmbinărilor. London. (2002). Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). D.. Chang. (1992).N. Research Report R764.J. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). V.H.. acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri. 10. Massachusetts. Paulay.. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. A. Earthquake Engineering Handbook. Chopra. "Ductility of Seismic Resistant Steel Structures". (2008). P100-1/2006. (2003). Vol. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. (2005). (2006). Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). G. E. Partea 5: Fundaţii. Journal of Earthquake Engineering. Thomas Telford." Department of Civil Engineering.L. F. acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri".. A. A.. Computers and Structures Inc. SR EN 1993-1-8:2006. "Simulated Earthquake Motions Compatible with Prescribed Response Spectra.Prevederi de proiectare pentru clădiri". structuri de susţinere şi aspecte geotehnice". SR EN 1998-1:2004. and Kawakami. "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. E. 12-13..F. A Physical Approach with Emphasis on Earthquake Engineering". Upper Saddle River. 153 . E. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. I. SR EN 1998-5:2004. Cambridge. Elnashai. "Simulation Modeling of Strong Ground Motion". Partea 1: Reguli generale. New Jersey. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Pinto. and Durukal.S. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Carvalho. and Vanmarcke. London and New York. E. Gasparini. foundations and retaining structures". "Cod de proiectare seismică . "Designer's Guide to EN 1998-1 and EN 1998-5. (2001). 12:1. (2002). P.7 BIBLIOGRAFIE SR EN 1993-1-1:2006.). Maddaloni. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). (1976). pages 2553-1562. and Cosenza. M. H. Gioncu. Priestley M. no. Chen and Charles Scawthorn (ed. Prentice-Hall. seismic actions. H-Y. ISBN 0-13-086973-2. E. E. "Three-Dimensional Static and Dynamic Analysis of Structures.A. Spon Press. Vol. "Seismic design of reinforced concrete and masonry buildings". Massachusetts Institute of Technology. 54 – 90. 132. Faccioli. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). USA: John Wiley and Sons. design rules for buildings. Eurocode 8: Design of structures for earthquake resistance. General rules..Partea I .. SR EN 1998-1:2004/NA:2008. Journal of Structural Engineering. U. SR EN 1990:2004 "Eurocod: Bazele proiectării structurilor". Third edition 2002. "Effects of ground motion parameters and cyclic degradation behaviour on collapse response of steel moment-resisting frames". Buletinul Construcţiilor. T. Anexa naţională".

Design of Tubular Steel Structures. R. Simoes. R. (2010). CISM Courses and Lectures no. Part 1-1: General rules and rules for buildings". (2000). in "Advanced Earthquake Engineering Analysis". B. H. "Frame design including joint behaviour". A. Da Silva. (2007). Chabrolin. 494. Training and education for the Implementation of Eurocode 3 (2009). "Using Pushover Analysis for Assessment of Buildings and Bridges". ECCS Eurocode Design Manuals. Maquoi.Pinho. Cidect.).S. European Commission. Eurocode 3: Design of steel structures. Verificarea prin calcul a elementelor de construcţii metalice şi a îmbinărilor acestora. 154 . Final Report.. (1996). Normativ privind prescripţiile generale de proiectare. Pecker (Ed. Fajfar. R.. NP 042-2000. Springer. Cervasio. P. "A nonlinear analysis method for performance-based seismic design". "Design of steel structures. L. 16(3): 573-92.. Earthquake Spectra.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful