FACULTATEA DE CONSTRUCŢII DEPARTAMENTUL DE CONSTRUCŢII METALICE ŞI UNIVERSITATEA MECANICA CONSTRUCŢIILOR “POLITEHNICA” Centrul de Excelenta pentru Mecanica Materialelor TIMIŞOARA

şi Siguranţa Structurilor CEMSIG Ioan Curea 1, 300224 Timişoara, ROMÂNIA Fax Telefon ++40.256.403917 Departament: ++40.256.403911 ++40.256.403932 CEMSIG: ++40.256.403932 e-mail: dan.dubina@ct.upt.ro http://cemsig.ct.upt.ro

Contract nr. 425/08.12.2009
CALCULUL STRUCTURAL GLOBAL AL STRUCTURILOR METALICE Recomandări, comentarii şi exemple de aplicare în conformitate cu SR EN 1993-1-1 şi SR EN 1998-1 Redactarea I-a

Timişoara, august 2010

COLECTIV DE ELABORARE

Şef Proiect Prof. Dr. Ing. Dan DUBINĂ Membri: Conf. Dr. Ing. Florea DINU Conf. Dr. Ing. Aurel STRATAN Drd. Ing. Norin FILIP-VACARESCU _____________________ _____________________ _____________________ _____________________

Cuprins
CUPRINS .............................................................................................................................................................. 1 1 2 INTRODUCERE ......................................................................................................................................... 3 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ .................................................. 4 2.1 2.2 2.3 2.3.1 2.3.2 2.3.3 2.4 2.4.1 2.4.2 2.4.3 2.4.4 2.5 3 3.1 3.2 3.2.1 3.2.2 3.2.3 3.3 3.3.1 3.3.2 3.4 3.5 4 4.1 4.1.1 4.1.2 4.1.3 4.2 4.2.1 4.2.2 4.2.3 4.2.4 4.2.5 4.3 4.3.1 4.3.2 4.3.3 4.3.4 4.3.5 4.4 4.4.1 4.4.2 4.4.3 4.5 4.5.1 4.5.2 4.5.3 4.5.4 INTRODUCERE....................................................................................................................................... 4 CLASIFICAREA STRUCTURILOR IN CADRE.............................................................................................. 5 IMPERFECŢIUNI ..................................................................................................................................... 7 Imperfecţiuni globale pentru cadre................................................................................................. 8 Imperfecţiuni locale pentru elemente ............................................................................................ 10 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri ........................................................................... 11 REPREZENTAREA COMPORTĂRII NODURILOR IN ANALIZA ................................................................... 12 Clasificarea nodurilor după rigiditate .......................................................................................... 13 Clasificarea nodurilor după rezistenţă. ........................................................................................ 15 Clasificarea nodurilor după ductilitate......................................................................................... 17 Clasificarea secţiunilor elementelor ............................................................................................. 18 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA STRUCTURALA .......................................................... 20 INTRODUCERE..................................................................................................................................... 30 ANALIZA ELASTICA............................................................................................................................. 33 Analiza elastica de ordinul I ......................................................................................................... 33 Analiza elastica de ordinul II ........................................................................................................ 36 Analiza de stabilitate..................................................................................................................... 39 ANALIZA GLOBALĂ PLASTICĂ ............................................................................................................. 44 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) ................................................................................ 45 Analiza plastica de ordinul II........................................................................................................ 47 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI STRUCTURI IN CADRE METALICE MULTIETAJATE ................................ 52 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI HALE CU STRUCTURA METALICA ........................................................ 59 CONCEPTE DE PROIECTARE SEISMICĂ ................................................................................................. 60 Conceptul de proiectare disipativă a structurii............................................................................. 61 Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii..................................................................... 65 Alegerea principiului de proiectare .............................................................................................. 65 ACŢIUNEA SEISMICĂ ........................................................................................................................... 66 Generalităţi ................................................................................................................................... 66 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice.................................................................................... 72 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice .............................................................................. 75 Spectru de calcul pentru analiza elastică...................................................................................... 79 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni................................................................. 80 METODE DE CALCUL STRUCTURAL ..................................................................................................... 81 Metoda forţelor laterale ................................................................................................................ 82 Calcul modal cu spectre de răspuns.............................................................................................. 85 Calcul dinamic liniar .................................................................................................................... 92 Calcul static neliniar..................................................................................................................... 92 Calcul dinamic neliniar................................................................................................................. 97 REGULARITATEA STRUCTURALĂ ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA CALCULULUI STRUCTURAL ....................... 99 Criterii de regularitate în plan.................................................................................................... 100 Criterii de regularitate în elevaţie............................................................................................... 102 Alegerea metodei de calcul structural......................................................................................... 103 MODELAREA STRUCTURII ................................................................................................................. 105 Generalităţi ................................................................................................................................. 105 Modelarea maselor ..................................................................................................................... 106 Modelarea amortizării ................................................................................................................ 108 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii....................................................................... 109

CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE................................................................... 30

CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ ............................................................................................. 60

1

.3 Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului Merchant-Rankine .......................1 Metoda grafică ...8................................................................. 115 4............................................................ 117 4...........................................................................1.................... 147 5............5......8.............................................................................................................................................2 METODE DE ANALIZĂ ..........1..........4 Calcul dinamic neliniar............................................................................1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine.............3 Metoda elastică-perfect plastică ..................................4. 148 5................................ 111 4............................3 Calcul static neliniar.........1 Metoda forţelor laterale ............. 117 4..................................................................... 149 5......................... 146 5........ 143 4................6 COMBINAREA EFECTELOR COMPONENTELOR ACŢIUNII SEISMICE ............ 146 5..................................... 153 2 ....................2 Calcul modal cu spectre de răspuns..............................................................................................................................................................2................... 150 6 7 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR................................ 151 BIBLIOGRAFIE ..............................2.......................................................8...................................5 Efectele de torsiune accidentală...........1.......................................................................2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine.........2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice .......8 APLICAŢII ..........................................................................1 PROCEDEUL DE CALCUL ....... 146 5....................................... 127 4........................................... 148 5..7 CALCULUL DEPLASĂRILOR ................8............................................................... 148 5....... 144 5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME ................................................ 114 4.........................2.......................

In partea a doua (cap. In prima parte (cap. 2 si cap.i j =1 i =1 k . alegerea tipurilor de noduri. 3 .iQk . SR EN 1993-1-8 si SR EN 1998-1. elastic si plastic.1 INTRODUCERE Manualul prezintă modul de calcul al structurilor in cadre metalice la acţiuni statice si dinamice (seismice). in care se prezintă comparativ rezultatele analizelor de ordinul I si II. începând cu modelarea structurii.5 pentru T=0) şi lipseşte limitarea inferioară a spectrului de calcul la valoarea β⋅ag. Anexa 2 prezintă o metoda simplificata pentru calculul capacitatii de rotire a secţiunilor dublu T.i i =1 N N N ∑G j =1 N Condiţiile diferite de aplicare a metodei forţelor laterale Implementare diferită a efectelor torsiunii accidentale In finalul capitolului se prezintă mai multe aplicaţii referitoare la metodele de determinare a răspunsului seismic al structurilor in cadre metalice.3) se prezintă principalele etape ale calculului si alcătuirii structurilor metalice in cadre. In Anexa 1 prezintă metode simplificate de calcul de ordinul I pentru starea limita ultima. aplicarea prevederilor din normativul românesc conduce la aceleaşi rezultate în ceea ce priveşte spectrele de răspuns elastic de acceleraţie. una pentru o hala parter si una pentru o structura multietajata. clasificarea structurilor si analiza structurala. Calcul maselor: SR EN 1998-1:2004: P100-1/2006: ∑ Gk . Pentru clasificarea si modelarea in analiza a comportării nodurilor grinda-stâlp. j + ∑ψ E . P100-1/2006 stabileşte spectrul de calcul într-o manieră similară cu SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională.i Qk . cu deosebirea că în P100-1/2006 pentru T=0 acceleraţia spectrală de proiectare este egală cu cea elastică (q=1 în loc de 1.4) se prezintă calculul structurilor la acţiunea seismica in conformitate cu SR EN 1998-1. Pentru redactarea lui. Se prezintă de asemenea si doua aplicaţii pe doua tipuri de structuri. Deoarece exista unele diferenţe intre SR EN 1998-1:2004 si norma de calcul seismic in vigoare (P100-1/2006). s-au folosit prevederile din SR EN 1993-1-8. s-a folosit ca baza normativa SR EN 1993-1-1. j + ∑ψ 2. se precizează următoarele : Cu toate că P100-1/2006 foloseşte unele notaţii diferite de cele din SR EN 1998-1:2004.

calculul unei structuri presupune mai multe etape si anume modelarea structurii. Efectele imperfecţiunilor (adică tensiunile reziduale şi imperfecţiunile geometrice) trebuie luate în considerare în mod corespunzător în analiza structurală. Incarcare F 1 2 αF F F ∆ 1 Raspunsul liniar elastic 2 Valoarea maxima a incarcarii Deplasare Figura 1. se face distincţie intre imperfecţiunile globale pentru cadre şi sistemele de contravântuiri si imperfecţiunile locale pentru bare. se poate face un calcul de ordinul I sau un calcul de ordinul II. structurile sunt impartite in structuri rigide sau cu noduri fixe (la care analiza se poate face pe forma nedeformata) si structuri zvelte sau cu noduri deplasabile (la care trebuie sa se ia in considerare forma deformata). Nodurile pot sa fie clasificate atât in funcţie de rezistenta cat si in funcţie de rigiditate. Pentru a lua in considerare posibilitatea pierderii stabilitatii locale a pereţilor secţiunilor. In mod traditional.grosime al pereţilor supuşi la compresiune. parţiala si articulate din punct de vedere al rezistentei. se poate utiliza o analiza elastica sau plastica. In funcţie de clasa secţiunii. plastic) si a îmbinărilor (rigiditate. analiza structurii si apoi verificarea ei.2 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ 2. capacitate de rezistenta. In cadrul imperfecţiunile geometrice. capacitate de rotire). semirigide si articulate din punct de vedere al rigiditatii si noduri cu rezistenta completa. Efectele comportării nodurilor asupra distribuţiei forţelor şi momentelor interne dintr-o structura in cadre dar şi asupra deformaţiilor totale ale structurii trebuie luate în considerare acolo unde aceste efecte nu pot fi neglijate. atât in ceea ce priveşte comportarea globala a structurii (teoria de ordinul I/ordinul II) cat si in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor (elastic. Se disting noduri rigide. In funcţie de aceasta clasificare. care consta in evaluarea eforturilor interne si a deformatiilor si compararea cu valorile admise pentru o exploatare in siguranta. funcţie de raportul lăţime . Relaţia forţă-deplasare pentru o structură in cadre multietajate 4 . Pentru a lua in considerare influenta formei deformate a structurii asupra eforturilor interne din structura.1 Introducere Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze. acestea sunt impartite in patru clase distincte.

2 Clasificarea structurilor in cadre Structurile in cadre metalice multietajate sunt structuri relativ zvelte comparativ cu alte tipuri de structuri. Daca structura nu contine contravantuiri sau daca sistemul de contravantuiri nu este suficient de rigid. b) diafragme din otel Daca sistemul de contravântuiri este suficient de rigid. astfel ca in anumite condiţii. ale elementelor si imbinarilor. Un cadru metalic poate fi considerat contravântuit daca sistemul de contravântuiri reduce deplasările orizontale cu cel puţin 80%. este nevoie sa se reducă deplasările laterale prin dispunerea de contravântuiri verticale (Figura 2). in care structura este impartita in doua.8 ( K A + K B ) sau K A > 4KB (1) (2) Figura 3.In acest capitol sunt prezentate proprietatile structurilor in cadre. 2. atunci structura este necontravantuita. care au o influenta semnificativa asupra raspunsului structurii la actiunea incarcarilor exterioare si modul in care aceasta influenta trebuie modelata in analiza globala. a) b) Figura 2. Aplicarea prevederii anterioare se poate exprima sub forma: K A > 0. Sisteme de contravântuiri: a) contravântuiri din bare. B – cadrul portal Efectele înclinaţiei orizontale iniţiale asupra cadrelor contravântuite trebuie luate in considerare la calculul sistemului de contravântuiri. care preia doar forte orizontale si cu B subsistemul care preia atat forte gravitationale cat si orizontale. cu A se reprezinta sistemul de contravantuiri. Se poate considera ca înclinaţia orizontală iniţială (sau sistemul orizontal echivalent) precum si încărcările orizontale aplicate asupra 5 . Impartirea structurii in doua subansamble: A – sistemul de contravântuiri. Aceasta relatie poate fi inteleasa si aplicata mai usor daca se utilizeaza reprezentarea din Figura 3. atunci structura se numeşte contravantuita.

Astfel.unui cadru contravântuit afectează numai sistemul de contravântuiri. se poate efectua o analiză de ordinul unu. In cazul unei structuri clasificate cu noduri deplasabile. atunci structura este clasificata cu noduri fixe (5) FEd F o Daca α cr = cr < 15 . Clasificarea structurilor in cadre in structuri contravantuite si necontravantuite nu trebuie confundata cu clasificarea in funcţie de sensibilitatea la efectele de ordinul II. atunci structura este clasificata cu noduri fixe (3) FEd F o Daca α cr = cr < 10 . Daca insa sistemul de contravântuiri este foarte flexibil. structurile contravantuite sunt structuri cu noduri fixe. atunci structura contravantuita poate sa fie cu noduri deplasabile. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (6) FEd unde αcr este coeficientul de multiplicare a încărcărilor de calcul pentru a provoca instabilitatea elastică a structurii. clasificarea se face astfel: • Pentru analiza elastica: F o Daca α cr = cr ≥ 10 . Pentru cadrele la care primul mod de instabilitate cu noduri deplasabile este predominant. se poate efectua o analiza de ordinul I.încărcări orizontale sau verticale aplicate direct sistemului de contravântuiri. Cadrele cu pantă mică a acoperişului şi structurile plane alcătuite din stâlpi si grinzi pot fi verificate în raport cu cedarea după un mod cu noduri deplasabile utilizând o analiză de ordin întâi dacă sunt îndeplinite condiţiile exprimate prin ecuaţiile (3) sau (5) pentru fiecare etaj. . Pentru aceste structuri. αcr poate fi calculat aproximativ pornind de la următoarea formulă. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (4) FEd • Pentru analiza plastica: F o Daca α cr = cr ≥ 15 . De asemenea. Atunci când o structura este clasificata cu noduri fixe. Toate celelalte cadre pot fi considerate cu noduri deplasabile si efectele de ordinul II (P . In conformitate cu SR EN1993-1-1.∆) trebuie luate in calcul. daca rigiditatea structurii necontravantuite este mare si structura nu este sensibila la efectele de ordinul II. cu condiţia ca în grinzi compresiunea axială să nu fie semnificativă: 6 . paragraf 5. urmată de o amplificare a efectelor acţiunilor respective (exemplu momente încovoietoare) cu ajutorul coeficienţilor corespunzători.încărcări orizontale aplicate cadrului.1). Pentru un caz de încărcare dat. adică structuri cu noduri fixe si structuri cu noduri deplasabile. In general.2. deoarece efectele de ordinul II nu afectează răspunsul structurii. luarea în considerare a efectelor de ordinul doi poate fi realizată cu ajutorul unei analize corespunzătoare (cuprinzând procedee „pas cu pas” sau alte procedee interactive). iar cele necontravantuite sunt structuri cu noduri deplasabile. atunci structura poate fi considerata cu noduri fixe. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe dacă răspunsul său la acţiunea unui sistem de forţe ce acţionează in planul său este suficient de rigid astfel încât pot fi neglijate momentele si forţele interne suplimentare datorate deplasărilor orizontale ale nodurilor (SR EN 1993-1-1. . Sistemul de contravântuiri trebuie calculat la acţiunea următoarelor încărcări: . un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre încărcarea verticala totala FEd aplicata structurii si încărcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala.efectul înclinaţiei orizontale (sau sistemului de forte orizontale echivalente) aferente cadrului si sistemului de contravântuiri.

7 . Astfel. cum ar fi de exemplu abaterile de la forma secţiunii sau abaterile de montaj sunt limitate prin tolerantele admise si sunt precizate in standardele de execuţie. Ele pot fi considerate pe orice directie insa pentru fiecare analiza se considera o singura directie de aplicare. . atunci când este cazul. Considerarea formei si sensului imperfectiunilor trebuie sa conduca la efectele cele mai defavorabile pentru structura. Unele dintre ele.∆) b) imperfecţiuni locale pentru elemente (efectul P . . de exemplu EN 1090 (2008). devieri de la verticalitate la montaj. Ed     (7) in care: .3 Imperfecţiuni Structurile in cadre metalice prezintă. Daca efectele imperfecţiunilor nu sunt incluse in formulele de rezistenta folosite la verificarea barelor. astfel ca ele trebuie luate in considerare separat (Figura 5). atunci ele sunt luate de regula in calcul prin intermediul imperfecţiunilor geometrice echivalente. exercitată pe structură deasupra acestui nivel. devieri de la rectilinitatea longitudinala. exercitate pe structură deasupra acestui nivel.Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vânt) şi la încărcări orizontale aplicate la fiecare nivel. este posibil ca aplicarea imperfectiunilor la o structura spatiala sa conduca la deplasari simetrice sau anti-simetrice ale colturilor opuse. analiza structurilor trebuie sa tina seama de ele. indiferent de calitatea controlului la fabricatie si montaj.HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale. Aceste imperfecţiuni induc efecte secundare si de aceea pentru a obţine rezultate conservative. In calcul trebuie luate în considerare următoarele imperfecţiuni (SR EN 1993-1-1. mai multe tipuri de imperfecţiuni. excentricitati in noduri. abateri de forma ale secţiunilor transversale. la structurile contravantuite trebuie luate in considerare si imperfecţiunile globale ale sistemele de contravântuiri.α cr =   H Ed  VEd  h     δ H . la nivelul părţii superioare a etajului. Evaluarea aproximativa a coeficientul de multiplicare αcr 2. Aceste imperfecţiuni constau in tensiuni reziduale. a încărcărilor orizontale.δH. .3): a) imperfecţiuni globale pentru cadre (efectul P .VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale.h este înălţimea etajului HEd VEd Figura 4. In plus. la nivelul părţii inferioare a etajului. paragraf 5.δ). etc.

inclusiv flambajul prin incovoiere . Efecte de translaţie sau torsiune rezultate din aplicarea imperfecţiunilor: a) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în acelaşi sens).Forma imperfectiunilor globale si locale poate sa rezulte din modul de flambaj elastic in planul de flambaj considerat.d φ φ Figura 6. care este dat de formula urmatoare (vezi si Figura 7): φ = φ0α hα m unde: (8) φ0 αh este valoarea de bază. b) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în sens contrar) N L eo. φ0 = 1/200 este coeficientul de reducere aplicabil pentru înălţimea h a stâlpilor: αh = 2 h dar 2 ≤ αh ≤ 1 3 8 . Trebuie luate in considerare aici atat flambajul in plan cat si cel in afara planului. Imperfecţiunile globale si locale 2. efectul imperfectiunilor globale si locale se poate lua in considerare prin intermediul unei abateri de la verticala si al unei curburi a elementului (Figura 6).1 Imperfecţiuni globale pentru cadre Prima imperfectiune si anume abaterea de la verticala se defineste prin intermediul unghiului φ.rasucire. Pentru structurile la care primul mod de flambaj este cel corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile.3. Figura 5.

dar in directie inversa celor aplicate la nivelul etajelor. Imperfecţiuni echivalente corespunzătoare abaterii de la axa verticală Imperfectiunile globale pot fi de asemenea luate in considerare si prin introducerea unor forte laterale echivalente la nivelul fiecarui etaj. Fortele echivalente de la fiecare nivel se obtin prin multiplicarea incarcarilor gravitationale de la fiecare nivel cu imperfectiunea initiala φ.5 1 +  m Trebuie mentionat aici ca pentru cadrele la care HEd ≥ 0.h αm este inaltimea in metri este un factor de reducere pentru numărul de stâlpi dintr-un şir m 1    reprezintă numărul de stâlpi într-un şir. b) exemplu de aplicare a forţelor orizontale echivalente la o structura 9 . introducând aici numai stâlpii care preiau o încărcare verticală NEd mai mare sau egală cu 50 % din valoarea medie pe stâlp în planul vertical considerat. imperfecţiunea globala poate fi neglijata (pentru notaţii vezi Figura 4). NEd NEd φΝEd F1 φ φF1 F1 φ F2 φF2 F2 NEd NEd φΝ Ed φ(F1+F2)/2 φ(F1+F2)/2 a) b) Figura 8.15VEd. Imperfecţiunile cadrelor modelate prin intermediul unui sistem de forte echivalente: a) înlocuirea înclinaţiei iniţiale prin forţele orizontale echivalente. Figura 7. sistemul de forte rezultant se aplica si la baza. Acest mod de introducere a imperfectiunilor este de obicei mai usor de folosit in practica comparativ cu metoda anterioara a „inclinarii” structurii. α m = 0. Pentru ca structura sa fie in echilibru.

2 Imperfecţiuni locale pentru elemente Abaterea barelor de la rectilinitate. sau imperfectiunea locala.5 (9) N Ed in care: este valoarea de calcul a fortei axiale de compresiune NEd λ este zvelteţea redusă în plan. Figura 9. calculată pentru bara considerată ca articulată la extremităţi. Valorile de calcul ale imperfecţiunilor iniţiale în arc e0 / L Curba de flambaj a0 a b c d Analiza elastica e0 / L 1 / 350 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 Analiza plastica e0 / L 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 1 / 100 Similar cu efectul imperfectiunilor globale. se pot inlocui imperfectiunile locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente aplicate la nivelul fiecarui element.elementul are cel putin un capat care este prins rigid si transmite moment incovoietor . Pentru cazurilor in care elementele au o zveltete mare. in functie de tipul de analiza si de curba de flambaj corespunzatoare elementului.zveltetea normalizata in plan (sau redusa) satisface conditia: Af y λ > 0. introducerea in analiza globala a imperfectiunilor locale este obligatorie daca pentru elementul solicitat la compresiune sunt indeplinite conditiile urmatoare: . Aceste imperfectiuni locale pot fi de regula neglijate in analiza globala.2. aceste imperfectiuni nu pot fi neglijate. deoarece relatiile de verificare la stabilitate tin cont de aceste imperfectiuni. este data de raportul e0/L. Valorile recomandate ale acestor deplasari initiale sunt date in Tabel 1. Astfel. Tabel 1.3. in care L este lungimea barei iar e0 este amplitudinea maxima a deplasarii laterale initiale. Înlocuirea imperfecţiunilor locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente 10 .

plus alte forte externe calculate printr-o analiză de ordinul intai (δq poate fi considerat 0 daca se foloseste o analiza de ordinul II). Aceasta imperfectiune se poate considera sub forma unei imperfectiuni initiale in arc si este data de expresia: e0 = α m L 500 in care L este deschiderea sistemului de contravântuiri iar αm este dat de expresia: (10) 1  (11)   in care m este numarul de elemente care sunt stabilizate.5 1 +  m qd = ∑ N Ed 8 e0 + δ q L2 (12) in care δq este este săgeata sistemului de contravântuiri în planul stabilizat din actiunea fortei q. NEd e0 NEd qd L Figura 10.3 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri Daca sunt folosite sisteme de contravantuiri pentru asigurarea legarii laterale pe deschiderea grinzilor sau a elementelor comprimate.2. forta NEd din Figura 10 se poate obtine cu relatia: N Ed = M Ed h (13) in care MEd este momentul maxim din grinda iar h este inaltimea totala a grinzii. la calculul lui NEd trebuie sa se considere si o parte din efortul de compresiune din grinda. se poate inlocui imperfectiunea initiala in arc printr-o forta echivalenta de stabilizare data de expresia (Figura 10): α m = 0. Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri 11 . Atunci cand in grinda sunt si eforturi de compresiune.3. Atunci cand sistemul de contravantuiri este folosit pentru stabilizarea talpii comprimate a unei grinzi cu inaltime constanta. atunci trebuie luata in calcul o imperfectiune geometrica echivalenta a elementelor stabilizate. In mod simplificat.

Daca grinzile sau elementele comprimate stabilizate cu sistemul de contravantuiri au imbinari de continuitate, trebuie sa se verifice sistemul de contravantuiri la forta locala data de relatia urmatoare, aplicata sistemului de catre fiecare grinda sau element comprimat in dreptul imbinarii de continuitate (Figura 11). N 2ΦN Ed = α m Ed (14) 100 in care Φ = αmΦ0 iar Φ0 = 1/200. Trebuie sa se verifice de asemenea si ca sistemul de contravantuiri poate sa transmita aceasta forta (data prin relatia anterioara) la punctele adiacente in care grinda sau elementul comprimat este stabilizat. In aceasta verificare trebuie inclusa orice incarcare exterioara care actioneaza asupra sistemului de contravantuiri, insa fortele care apar din imperfectiunile calculate cu relatia (8) pot fi omise.

Sistemul de contravântuiri

Figura 11. Forţele din contravântuiri in îmbinările de continuitate ale elementelor comprimate

2.4 Reprezentarea comportării nodurilor in analiza
Calculul si proiectarea unei structuri in cadre metalice presupune in mod tradiţional ca nodurile dintre grinzi si stâlpi sunt fie foarte flexibile fie foarte rigide. In cazul grinzilor, daca acestea sunt solicitate predominant la încovoiere, atunci nodurile sunt considerate fie articulate fie rigide (vezi Figura 12.a). Nivelul real de rigiditate al nodurilor poate avea o influenta mare asupra răspunsului structurilor necontravantuite cu noduri deplasabile. De aceea, aceasta procedură de analiza poate fi folosită atâta timp cat nodurile sunt complet rigide sau complet articulate. In cazul structurilor contravantuite cu noduri fixe, la care preluarea forţelor laterale se face in principal de către sistemul de contravântuiri, rigiditatea nodurilor nu este atat de importanta ca in cazul structurilor necontravantuite. Norma europeana SR EN 1998-1-8 recunoaşte faptul ca majoritatea nodurilor au o comportare reală situată intre rigid si articulat si de aceea oferă posibilitatea luării in calcul a acestei comportări prin introducerea nodurilor semi-rigide si/sau parţial rezistente (vezi Figura 12.b) (SR EN 1993-1-8, paragraf 5.2). Daca nodurile au o comportare apropiata de articulat, atunci folosirea caracteristicilor reale de rigiditate in locul celor teoretice articulate poate sa conducă la o reducere a deplasărilor laterale, cu implicaţii in reducerea greutatii structurii

12

metalice. Daca nodurile au o comportare apropiata de rigid, folosirea caracteristicilor teoretice de nod rigid poate conduce la rezultate neconservative, inclusiv in ceea ce priveşte deplasările laterale. Introducerea in calcul a semi-rigiditatii poate fi făcută prin intermediul unui resort la rotire dispus la contactul dintre elemente. Rigiditatea la rotire S a resortului este parametrul care leagă momentul Mj transmis de îmbinare de rotirea relativă ϕ dintre elementele îmbinate. Atunci când această rigiditate este zero sau este foarte mică, nodul poate fi considerat articulat iar când această rigiditate are o valoare foarte mare, nodul poate fi considerat rigid. In toate celelalte situaţii intermediare, nodurile sunt considerate semi-rigide. La nivelul structurii, utilizarea unor noduri semi-rigide afectează nu doar deplasările structurii dar si distribuţia si valoarea eforturilor interne in structură.
IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat)

DETERMINAREA INCARCARILOR

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor

IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat, semirigid)

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu)

DETERMINAREA INCARCARILOR

Etapa 1
RASPUNSUL STRUCTURII
Stari limita (SLEN, SLU) Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor Alegerea imbinarilor

DETERMINAREA PROPRIETATILOR MECANICE
(Rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

nu

Stari limita Criterii de proiectare Da?

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu, semi-continuu)

da

RASPUNSUL STRUCTURII
DIMENSIONAREA IMBINARILOR STRUCTURII Tipul imbinarii
(rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

Stari limita (SLEN, SLU)

Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

Etapa 2
nu, alte elemente alte tipuri de imbinari

nu, alte elemente

Dimensionarea imbinarilor Da?
da

nu, alte tipuri de imbinari

Stari limita Criterii de proiectare Da?

da

STOP

STOP

a)

b)

Figura 12. Etapele procesului de proiectare bazat pe concepţia tradiţională a) si pe utilizarea comportării reale a nodurilor b)

2.4.1 Clasificarea nodurilor după rigiditate Comportarea la rotire a nodurilor se situează in multe cazuri intre cele doua limite definite anterior si anume rigid si articulat. Atunci când elementele îmbinării sunt suficient de rigide, intre rotirea capătului grinzii si rotirea panoului stâlpului sunt diferenţe mici astfel ca nodul poate fi considerat rigid. Un nod rigid are o rotire globala de corp rigid care este rotirea in nod (Figura 13.a). Un astfel de nod trebuie proiectat astfel încât deformaţia lui să nu aibă o influenţă semnificativă asupra distribuţiei de eforturi in structură sau asupra deformaţiei globale. Deformaţiile nodurilor rigide trebuie să aibă valori care să nu reducă rezistenţa
13

structurii cu mai mult de 5%. Nodurile rigide trebuie să fie capabile să transmită forţele si momentele de calcul. Daca elementele imbinarii sunt flexibile, atunci comportarea grinzii se apropie de aceea a unei grinzi simplu rezemate. In acest caz, nodul poate fi considerat nominal articulat, iar rotirea relativa dintre capatul grinzii si stalp este libera (Figura 13.b). Un astfel de nod va fi proiectat astfel încât să nu dezvolte momente semnificative care sa afecteze elementele structurii. Nodurile nominal articulate trebuie să fie capabile să transmită forţele de calcul si să permită producerea rotirilor rezultate. Pentru cazurile intermediare, momentul transmis de imbinare va conduce la rotiri relative finite intre elementele imbinate. Astfel de noduri se numesc semi-rigide (Figura 13.c). Nodurile semi-rigide trebuie sa fie capabile să transmită forţele si momentele determinate prin calcul.

a)

b)

c)

Figura 13. Clasificarea nodurilor dupa rigiditate In Figura 14 sunt prezentate trei tipuri de noduri grinda stalp realizate cu suruburi, care au proprietati de rigiditate diferite si care se apropie de clasificarea de rigid (a), semi-rigid (b) si articulat c).

a)

b)

c)

Figura 14. Exemple de noduri grinda-stâlp cu diferite nivele de rigiditate: a) nod rigid; b) nod semi-rigid; c) nod articulat (*)
* Nota: Nodurile din figura sunt cu titlu informativ. Clasificarea unui nod in funcţie de rigiditate se va face doar după determinarea exacta a rigiditatii acestuia.

14

Limitele pentru clasificarea nodurilor riglă-stâlp după rigiditate in conformitate cu SR EN 1993-1-8 2.5EIb/Lb 2 3 Φ *) Toate nodurile din zona 2 trebuie considerate ca semi-rigide.nod cu rezistenţă completa . deschiderea cadrului. Un nod nominal articulat trebuie să fie capabil să transmită eforturile de calcul.ini ≥ 25EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat.1) Figura 15.ini ≥ 8EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat. sub încărcările de calcul. daca Sj. Nodurile din zonele 1 si 3 pot fi considerate semi-rigide daca este avantajos Kb valoarea medie a raportului Ib/Lb pentru toate riglele de la ultimul nivel. Un nod poate fi clasificat ca nominal articulat dacă momentul rezistent de calcul Mj.nod nominal articulate . Mj 1 2 3 1 2 3 Φ rigid.5EIb/Lb Cadre contravântuite Mj 1 2 3 1 rigid. Un nod poate fi clasificat cu rezistenţă completa dacă întruneşte criteriile exprimate in Figura 16.nod cu rezistenţă parţială. Aceasta clasificare se face prin compararea rezistenţei de calcul a nodului Mj. daca Sj. Rigiditatea unui nod cu rezistenţă completa trebuie să asigure ca. vezi Figura 15. fără sa dezvolte 15 . Ic momentul de inerţie al stâlpului.In conformitate cu SR EN 1993-1-8. daca Sj.2 Clasificarea nodurilor după rezistenţă. daca Sj. Lb Cadre necontravântuite (cu condiţia ca la fiecare nivel Kb/Kc ≥ 0.Rd cu rezistenta plastica a elementului îmbinat (de exemplu grinda).ini ≤ 0. rotirea dezvoltata in articulaţia plastica să nu depăşească capacitatea de rotire a nodului (Figura 17). nominal articulat sau semi-rigid prin compararea rigidităţii iniţiale la rotire Sj.ini cu valorile limita corespunzătoare.Rd este mai mic decât 25% din momentul rezistent de calcul al unui nod cu rezistenţă completa.ini ≤ 0. Lc inaltimea de nivel. un nod grinda-stâlp poate fi clasificat din punct de vedere al rigidităţii ca rigid. Ib momentul de inerţie al riglei. Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după momentul capabil in: . Kc valoarea medie a raportului Ic/Lc pentru toţi stâlpii de la ultimul nivel.4. Rezistenta de calcul a unui nod cu rezistenta completa trebuie sa fie mai mare decât cea a elementului îmbinat.

capacitatea de rotire a unui astfel de nod trebuie sa aibă o valoare care să asigure formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice sub încărcările de calcul. nu este necesară determinarea capacităţii de rotire prin încercări experimentale. Mj. Un nod nominal articulat trebuie de asemenea sa fie capabil sa permită dezvoltarea rotirilor din incarcarile de calcul.momente încovoietoare semnificative care pot afecta elementele structurii. Rigiditatea nodurilor cu rezistenţă parţială trebuie să aibă o valoare care să asigure nedepăşirea capacităţii de rotire in articulaţiile plastice sub încărcările de calcul (Figura 17). Noduri cu rezistenţă completa Mj Rezistenţă totală Limitele pentru rezistenţă Rezistenţa nodului Mj.Rd Mj.pl.Rd ≥ 2Mc. Clasificarea nodurilor după rezistenţă 16 . Un nod parţial rezistent trebuie sa aibă o rezistenţa de calcul mai mare decât valoarea necesară pentru transmiterea eforturilor de calcul. Atunci când sunt utilizate noduri a căror comportare este cunoscută.pl.Rd este momentul plastic de calcul al stâlpului.Rd ≥ Mb.Rd Mj.pl. Un nod care este capabil să preia si să transmită momente dar nu îndeplineşte criteriul pentru un nod cu rezistenţă completa poate fi clasificat ca nod parţial rezistent. Daca se adopta un calcul plastic.Rd este momentul plastic de calcul al grinzii Mc.pl.Rd Mj.Rd ≥ Mc.Rd b) Stâlp de la un nivel intermediar in care: Mb.Rd Mj.Rd Rezistenţă parţială Articulat φ Figura 17.pl.Rd ≥ Mb.Rd sau a) Stâlp de la ultimul nivel sau Mj. Figura 16. dar poate fi mai mică decât cea a elementului îmbinat.pl. Capacitatea de rotire a unui astfel de nod poate fi determinată prin încercări experimentale.

3 Clasificarea nodurilor după ductilitate Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după ductilitate sau capacitatea de rotire plastica.Clasa 2 : Noduri cu ductilitate medie: un nod cu ductilitate medie este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent dar prezintă o capacitate de rotire limitată după atingerea acestui moment .2. Mj Ductilitate Mj Φ Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Φ Figura 19.Rd (Figura 18). Φpl. Capacitatea de rotire a unui nod Există trei clase de ductilitate (Figura 19): . corespunzătoare momentului rezistent plastic Mj. Clasificarea nodurilor după ductilitate se face in funcţie de capacitate de rotire. capacitatea de rotire a nodurilor trebuie sa permită formarea mecanismului plastic de cedare prin formarea de articulaţii plastice înainte de ruperea nodurilor.Clasa 1 : Noduri ductile: un nod ductil este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent si să prezinte o capacitate de rotire suficient de mare . Clasele de ductilitate pentru noduri 17 .Clasa 3 : Noduri fara ductilitate (fragile): cedarea prematură (datorită instabilităţii sau ruperii casante a unei componente a îmbinării) apare in nod înainte de atingerea momentului plastic rezistent.4. Ductilitatea (sau lipsa acesteia) unui nod are consecinţe asupra tipului de analiza structurala care se poate utiliza. Mj Mj. Clasificarea după ductilitate este similara cu clasificarea secţiunilor elementelor si exprima capacitatea nodului de evita o rupere fragila prematura (de exemplu ruperea in cordonul de sudura sau ruperea şuruburilor) si de a permite dezvoltarea de rotiri plastice fara o reducere semnificativa a capacitatii portante.Rd Φ Φpl Figura 18. In cazul unei analize plastice.

anexa D sau folosind modele corespunzătoare de calcul. Clasele de secţiuni pentru elemente 18 . 2. in conformitate cu SR EN 1993-1-1. Pentru celelalte situaţii. secţiunile transversale ale elementelor supuse la compresiune sau/si încovoiere se clasifica in funcţie de raportul dintre lăţimea si grosimea pereţilor comprimaţi ai secţiunii in 4 clase (Figura 20) (SR EN 1993-1-1.secţiunile care pot forma articulaţii plastice. secţiunile elementelor trebuie clasificate după modul de comportare la încovoiere si/sau compresiune. După efectuarea analizei.4). Ca un exemplu. paragraful 6.secţiunile la care trebuie luat in considerare efectul flambajului local pentru determinarea momentului încovoietor capabil sau a forţelor de compresiune capabile. dar care au limitata capacitatea de rotire • Clasa 3: secţiuni transversale semi-compacte .secţiunile in care eforturile in fibra extrema pot atinge limita de curgere dar flambajul local împiedica dezvoltarea momentului încovoietor plastic capabil • Clasa 4: secţiuni transversale zvelte . Capacitatea de rotire a nodurilor este o caracteristica importanta a structurilor in cadre metalice care sunt proiectate in domeniul plastic.4.a poseda o buna capacitate de rotire daca componenta slaba este talpa stalpului la incovoiere sau placa de capat la incovoiere. in cazul structurilor in zone seismice. norma recomanda verificarea capacitatii de rotire prin încercări experimentale conform EN 1990.4 Clasificarea secţiunilor elementelor Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze. atât in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor si nodurilor (elastic/plastic) cat si a răspunsului geometric (teoria de ordinul I/ordinul II). având capacitatea de rotire ceruta de o analiza plastica • Clasa 2: secţiuni transversale compacte . De asemenea.secţiunile care dezvolta un moment încovoietor plastic capabil. 3 cl. 2 cl.Dacă rezistenţa de calcul a nodului este cel puţin egală cu 1.2 × rezistenţa plastică de calcul a elementului îmbinat. iar componentele imbinarii cu potential de rupere fragila (suruburi la intindere. folosirea unui concept de proiectare disipativ obliga proiectantul la alegerea si utilizarea unor noduri cu buna ductilitate. Astfel.6): • Clasa 1: secţiuni transversale plastice . In acest caz se lucrează cu caracteristicile geometrice ale secţiunii eficace. nu este necesară verificarea capacităţii de rotire a nodului. Verificarea prin calcul a capacitatii de rotire nu este insa posibila decât pentru anumite configuraţii standard si doar pentru acţiuni statice (vezi SR EN 1993-1-8. urmează verificarea prin calcul a tuturor elementelor cadrului. M M pl Mel M clasa 1 cl. Pentru aceasta. sudura dintre grinda si placa de capat) au o suprarezistenta suficienta. nodul din Figura 14. paragraf 5. cu condiţia ca ele să fie bazate pe rezultatele unor încercări în conformitate cu EN 1990. 4 M φ M capacitatea de rotire Figura 20.

De exemplu. daca inima unui profil I este de clasa 1 iar tălpile sunt de clasa 2. In Tabel 2 si Tabel 3 se prezintă limitele pentru fiecare clasa de secţiuni pentru pereţi interiori si tălpi in consola. 2006) *) ψ ≤ -1 se aplică fie când tensiunea de compresiune σ ≤ fy fie când deformaţia specifică de întindere εy > fy/E 19 . in conformitate cu SR EN 1993-1-1. atunci secţiunea este clasificata de clasa 2. Tabel 2.Deoarece pereţii comprimaţi ai unei secţiuni transversale (inimă sau talpă) pot fi în general de clase diferite. Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi.

a nodurilor si a materialului. Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. se stabileşte schema de calcul a structurii de rezistenţă. calculul structurii începe cu stabilirea soluţiei de principiu care consta in alegerea formei si dimensiunilor construcţiei. Stabilirea schemei de calcul are o importanţă deosebită în ansamblul procesului de proiectare. distribuţia si mărimea incarcarilor). In funcţie de destinaţia construcţiei si de modul ei de comportare (sub acţiunile predominante). a soluţiei constructive pentru elementele principale si secundare.5 Modelarea structurilor pentru analiza structurala Analiza răspunsului structurii sub efectul acţiunilor exterioare necesita schematizarea (modelarea) fenomenului fizic real. comportarea elementelor. 2006) 2. comportarea secţiunilor.Tabel 3. Pe baza acestor elemente. Analiza se face pe baza unor ipoteze privind modelul structural (schema structurii de rezistenta. Având in vedere faptul că se calculează o schemă idealizată a structurii şi nu 20 .

In cazul structurilor pentru hale parter. in funcţie de geometria halei si de destinaţie.structura reală. daca se doreşte proiectarea unei hale industriale parter. se poate alege sistemul constructiv astfel (Figura 21): . Deoarece stâlpii sunt articulaţi la baza. SR EN1998-1 prezinta cerintele de alcatuire astfel incat sa se asigure o siguranta corespunzatoare sub actiunile de proiectare. .Se alege tipul de cadru transversal curent al structurii principale de rezistenta: cadru cu o singura deschidere alcătuit din stâlpi si grinzi cu secţiuni din tabla sudata (Figura 22). importanţa acţiunilor seismice nu este mare şi în multe situaţii acestea nu decid dimensionarea structurii. dispuse la nivelul coltului cadrului si la nivelul coamei. la structurile amplasate în zone cu seismicitate redusă si care au acoperişuri uşoare. Cladirile in cadre multietajate sunt de regula proiectate pe baza criteriului de proiectare disipativa. De exemplu. . De aceea. Alegerea si conformarea structurii trebuie sa tina seama de faptul ca structura poate sa fie solocitata atat de incarcari statice (de exemplu incarcarile din greuatate proprie sau zapada) cat si de incarcari dinamice (seismice).0 m interax (Figura 23). Daca hala este scurta pe direcţie longitudinala. . în ambele situaţii. grinzi longitudinale). efectul este vizibil. .rezemare articulata (simplitate la montaj si sensibilitate redusa la tasări neuniforme). .0 m (deschidere uzuala pentru panele si riglele de perete uşoare cu secţiune Z sau C). rezultă că în cazul în care schema de calcul va modela cât mai fidel structura reală.Se dispun contravântuirile din acoperiş in traveile in care sunt dispuse contravântuirile in X din pereţii longitudinali. Acestea au rolul de a lega pe direcţie longitudinala cadrele transversale (Figura 21).Se dispun contravântuirile pe direcţie longitudinala in pereţii marginali . insa daca hala este lunga. amplasate adiacent colturilor halei – aceasta soluţie este opţionala.Sistemul de rezemare la baza al stâlpilor cadrelor transversale si de fronton .Se prevăd bare metalice de legătura intre cadrele transversale.Tipul de cadru transversal de fronton utilizat pentru structura principala de rezistenta – cadru cu doi stâlpi intermediari de fronton dispuşi la distanta de 8. dispunerea contravântuirilor are un efect limita la cadrele adiacente (Figura 23). după direcţia longitudinala a halei.in anumite travei ale halei se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. Acestea au rolul de a prelua sarcinile orizontale pe direcţie longitudinala de la nivelul acoperişului si de a le transmite la contravântuirile longitudinale (Figura 21). este absolut necesara dispunerea acestor contravântuiri pentru a prelua forţele orizontale pe direcţie longitudinala (de exemplu din vânt sau seism) (Figura 21). .In cadrele de fronton se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. atunci se va asigura o siguranţa corespunzătoare în exploatare (dacă toate celelalte etape ale procesului de proiectare sunt rezolvate corect). chiar daca nu se conteaza pe capacitatea de disipare a structurii trebuie sa se tina seama de urmatoarele aspecte.Traveea (distanta pe direcţie longitudinala intre doua cadre transversale) halei se stabileşte la valoarea de 6. având in vedere ca pe direcţie transversala preluarea sarcinilor orizontale este realizata prin efectul de cadru. la structurile amplasate în zone cu seismicitate mare. halele metalice uşoare de tip parter au posibilităţi reduse de disipare a energiei seismice reduse deoarece articulaţiile plastice iau naştere cu precadere în stâlpi. 21 . . măsurile de conformare seismică de ansamblu prevăzute în P1001/2006 (sau SR EN 1998-1) trebuie respectate. cum ar fi: comportarea spaţială depinde în mare măsură de modul de alcătuire al acoperişului. Pentru acestea. se va acorda o atentie deosebita modului de dispunere a elementelor de rigidizare in planul acoperisului (contravantuiri. realizate de regula in solutie usoara.

in zona coltului cadrelor (Figura 21). Cadru transversal 22 .- Se prevăd contravântuiri longitudinale in X lucrând exclusiv la întindere in planul acoperişului. Cadru transversal curent Figura 23. Hala industriala parter Figura 22. Figura 21.

articulate.rigide / rezistenţă parţială.rigide / rezistenţă completa.stâlp. . rigiditatea initiala la rotire (Sj. Daca se foloseşte metoda clasica (vezi Figura 12. . cu rezultatele din analiza se face verificarea elementelor si apoi a îmbinărilor. De exemplu. 23 . cu rezistenta parţiala sau completa. atunci prinderea poate deveni semi-rigida.Rd) si capacitatea de rotire (φCd).a). b) grinzile din deschiderea mediană sunt prinse articulat de stâlpi Pentru nodurile grinda .rotire (Mj . deoarece in funcţie de modul lor de realizare. după stabilirea modelului geometric. deformabilitatea la încovoiere este cea mai importanta si are o influenta semnificativa asupra rezultatelor analizei structurale (Figura 26). articulate sau semirigide) (Figura 25). prinderea la baza din Figura 24 este o prindere articulata insa daca placa de baza este extinsa si buloanele de ancoraj sunt dispuse in afara plăcii de capăt. Schema de calcul pentru o structură în cadre multietajate: a) grinzile sunt prinse încastrat de stâlpi. in special la clădirile multietajate. Modelarea nodurilor grinda . Considerarea proprietăţilor de rezistenţă ale nodurilor conduce către trei modelări ale acestora: . momentul capabil (Mj. Figura 27 prezintă curba moment . articulate. Astfel.ini).stâlp are o importanta deosebita. Detaliu de prindere a stâlpului la baza După evaluarea incarcarilor se aleg elementele si se face analiza structurala. rigide sau semi-rigide. este necesara stabilirea tipurilor de legături între elementele structurii si între structură şi fundaţii (de exemplu prinderi încastrate. in analiza se considera articulate. a) b) Figura 25. inclusiv prinderile in fundaţii. Alegerea tipurilor de îmbinări intre elementele structurale trebuie făcuta inca din faza iniţiala de conformare structurala.Figura 24.φ) impreuna cu curba idealizata caracterizata prin urmatorii parametri fundamentali: rigiditatea la rotire (Sj).

SR EN 1993-1-1 permite luarea in considerare a acestor posibilităţi prin introducerea a trei modelări (Tabel 4): .continuu: nodul asigură o continuitate perfectă la rotire intre elementele îmbinate. parţial sau deloc eforturile din aceste elemente.semi-rigid / rezistenţă completa. Astfel.semi-rigid / rezistenţă parţială.Mj/Mpl. Relaţii moment-rotire pentru noduri uzuale Mj Mj. apar noi posibilităţi de modelare si anume: .ini Sj φCd φj Figura 27. semi-continuu si articulat se definesc deci astfel : .rotire pentru un nod grinda .semi-continuu: nodul asigură doar parţial continuitatea la rotire intre elementele îmbinate.Rd Sj. Tabel 4.continuu: acoperă cazul rigid / rezistenţă completa . Curba moment . Modelarea nodurilor Rigiditate Rigid Semi-rigid Articulat Rezistenţă completa Continuu Semi-continuu Rezistenţă Rezistenţă parţială Semi-continuu Semi-continuu 24 Articulat Simplu . .b Sudata T-uri pe talpi Placa de capat Corniere pe talpi Corniere pe inima Rotire (rad *10 ) 3 Figura 26. .stâlp Daca insa si rigiditatea la rotire a nodului este considerată in calcul.simplu: nodul întrerupe continuitatea la rotire intre elementele îmbinate. îmbinările pot transfera in totalitate. semi-rigid/rezistenţă completa si semi-rigid/rezistenţă parţială . acestea pot fi realizate si in variantă semi-rigidă. . Termenii continuu.semi-continuu: acopera cazurile rigid/rezistenţă parţială.simplu: acoperă cazul articulat Rolul îmbinărilor intre elemente este de a lega elementele intre ele. semirigid sau articulat). In funcţie de soluţia de îmbinare (rigid.

In Tabel 5 sunt prezentate modelările nodurilor pentru fiecare tip de analiză (SR EN 1993-1-8. Curba caracteristică a resortului Mb . In cazul unei analize globale elastice. vor exista deci doua curbe caracteristice moment – rotire. Tipurile de analiză si modelarea nodurilor Metoda de calcul Elastică Rigid-plastică Elastic-plastică Articulaţie nominala Articulaţie nominala Articulaţie nominala Clasificarea nodului Rigid Rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă totală Continuu Semirigid Rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă parţială Semicontinuu Tipul de model de nod Simplă Deformaţia unui nod grinda-stâlp este data de cele doua componente si anume panoul inimii stâlpului solicitat la forfecare si îmbinarea solicitata la încovoiere si forta axiala.Folosirea acestor tipuri de modelare trebuie făcută in concordanţă cu tipul de analiză structurală. Astfel.i γi Mb.1). In toate celelalte tipuri de analiză.φ care reprezintă comportarea nodului este arătată in Figura 28c. o configuraţie de nod de o singura parte se va modela printr-un singur nod iar o configuraţie de ambele parti se va modela prin doua noduri care insa interactioneaza. se poate modela separat panoul inimii la forfecare si îmbinarea la moment si forta axiala.φ prin intermediul parametrului de transformare β (Figura 28). paragraf 5. Mb Mb Mb. Pentru a lua in considerare cele doua componente.i Mb. Mj φci Mb. sunt importante atât proprietăţile de rigiditate cât si cele de rezistenţă. Atunci când se efectuează o analiză rigid-plastică. Caracteristica la încovoiere a resortului Acest parametru pune in legătură directă forţa tăietoare din panoul inimii cu forţele de întindere si compresiune din îmbinare. caracteristica principală a nodului este rezistenţa. 25 . Tabel 5. In cazul configuraţiei de nod de ambele parti. aceasta rezultă prin însumarea rotirii din îmbinare (φc) cu cea din panoul inimii (γ). doar proprietăţile de rigiditate ale nodurilor sunt importante in modelare. cele doua deformaţii pot fi modelate printr-un singur resort la rotire situat la intersecţia axelor elementelor îmbinate. una pentru nodul din partea stânga si una pentru cel din partea dreapta. Simplificat. Curba caracteristică a deformabilităţii din tăiere si rotire poate fi transformată intr-o curba Mb .i φci + γi φc γ φ a) Îmbinare b) Panoul inimii stâlpului c) Resort Figura 28.

Ed ≤ 2 (15) β 2 = 1 − M j .3. pentru configuraţiile de nod de ambele parti se poate distribui contribuţia panoului de inima intre cele doua resorturi (cel aferent nodului din stânga si cel aferent) prin intermediul parametrului β (Figura 29): β1 = 1 − M j .b2. a) b) Figura 29. Forţele si momentele care actioneaza asupra panoului de inima si asupra îmbinărilor: a) forţele tăietoare din panoul de inima.b1.b1.Ed) este momentul încovoietor aplicat grinzii din dreapta (respectiv stânga). Ed M j . Ed ≤ 2 in care: β1 (β2) este parametrul de transformare pentru îmbinarea din dreapta (respectiv stânga) Mj.b1. paragraf 5.Ed (Mj.b 2. Ed M j . Forţele si momentele care actioneaza in nod: a) la marginea panoului de inima. b) la intersecţia axelor neutre a) b) Figura 30.b 2. cu eforturile din grinzi 26 .In conformitate cu prevederile din SR EN 1993-1-8. b) îmbinări. la intersecţia axelor neutre ale elementelor.

momente egale si de acelaşi sens). momente egale si de sensuri opuse).c valoarea factorului de transformare este β = 2 (configuraţie de nod de ambele parţi. Definirea parametrului de transformare β Pentru cazul din Figura 32. Limitele factorului β: a) momente egale si de sens invers.Ed c) Figura 32. in care Fb1 = Mb1 Z . Fb 2 = Mb 2 Z = β 2 Fb 2 in care Fb = M b Z Figura 31. pentru noduri de o singura parte β = 1 iar pentru nodul din figura Figura 32.Ed b) Mb1.Ed Vwp = βFb Vwp = β1Fb1 Mb1. b) momente egale si de acelaşi sens Valorile exacte ale parametrului de transformare β pot fi obţinute doar după determinarea distribuţiei eforturilor interne. astfel ca determinarea lui cât mai exactă se poate face doar printr-un calcul in cicluri.Vwp Fb Mb Fb2 Mb2 Vwp Fb1 Mb1 Vwp Fb Fb2 Vwp Fb1 .Ed Mb1.Ed a) Mb2. Mb2. in toate combinaţiile de incarcari pentru fiecare combinaţie. Aceasta conţine următorii paşi: se realizează analiza structura si se considera pentru resorturile la rotire o valoarea β = 1 pentru toate nodurile de o singura parte si β = 0 pentru nodurile de ambele parti. SR EN 1993-1-8 prevede o metodologie pentru luarea in considerare a panoului de inima.Ed Mb1. 27 . valoarea factorului de transformare este β = 0. după analiza se verifica si se corectează valorile iniţiale ale parametrului β = 1 pentru nodurile de ambele parti se repeta analiza structurala cu valorile corectate se repeta paşii b) si c) pana când se obţine convergenta.a (configuraţie de nod de ambele parţi.

In funcţie de tipul de analiză. Valorile coeficientului η sunt date in Tabel 6 (SR EN 1993-1-8.verificarea plastică a rezistenţei nodului (Figura 34.ini la coeficientul η. paragraf 5.a).verificarea elastică a rezistenţei nodului (Figura 34. Curbele biliniare moment-rotire Tabel 6.5 3 Momentul Mj. printr-o curbă caracteristică elastic-perfect plastică (Figura 33. De aceea.φ. denumit si coeficient de modificare a rigiditatii.Rd Mb. Această rigiditate este definită ca Sj. Mc Mpl. la sfârşitul analizei.a): rigiditatea constantă este egală cu rigiditatea iniţiala Sj. Rigiditatea nodului in modelarea biliniara Sj se obţine prin impartirea rigiditatii iniţiale Sj. fără o scădere semnificativă a preciziei. avem doua posibilităţi de verificare: . reprezentate prin resorturi având o anumită rigiditate la rotire.1). In acest tip de analiză.Rd. Valorile coeficientului η Tipul îmbinării Sudate Cu şuruburi si placă de capăt Cu corniere prinse cu şuruburi Placi de baza Noduri riglă-stâlp 2 2 2 Alte tipuri de noduri (grinda-grinda. Această reprezentare are avantajul de a fi similară cu curba caracteristică a comportării elementelor la încovoiere (Figura 33.ini. Mj Mj. 28 .Comportarea neliniară a nodurilor. Caracteristica principală a nodului este rigiditatea la rotire. trebuie să se verifice dacă momentul de calcul MEd din nod este mai mic decât momentul rezistent elastic al îmbinării având valoarea 2/3Mj. Modelarea elastică pentru o analiză elastică.b). . Sunt neglijate astfel efectele de ecruisare a materialului sau alte efecte. stâlpi la baza) 3 3 3.ini/η Această modelare este valabilă pentru valori ale momentului MEd mai mici sau egale cu Mj.b): rigiditatea constantă este egala cu o rigiditate având valoarea cuprinsă intre rigiditatea iniţială si cea secantă relativă la Mj. se pot alege diferite moduri de idealizare a caracteristicii M . Acest lucru explică diferenţele dintre comportarea idealizată a nodului si comportarea reală.Rd.ini /η φ EI/L φ a) nod b) Element Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 33. curba caracteristică reală moment-rotire a nodului poate fi modelată.Rd Sj = Sj. este destul de dificil de utilizat in practica curentă de proiectare.Rd.Rd corespunzător platoului este denumit moment rezistent de calcul sau moment capabil.

Reprezentarea rigid-plastica a caracteristicii M-φ Modelarea neliniară pentru o analiză plastică de ordinul II.).Rd Mj Mj. Mj Mj. In analiză este necesară doar rezistenţa de calcul Mj.Rd Sj.Rd φ Figura 35.ini φ Sj.Rd Sj. până la curbe complet neliniare. Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in noduri.Rd Mj Mj. Se pot folosi curbe biliniare.Rd 2/3Mj.Rd.ini /η φ a) Verificare elastica b) Verificare plastica Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 34. Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in îmbinări. Reprezentările neliniare ale caracteristicii M-φ 29 . Mj Mj.ini /η φ φ Sj.Rd Mj Mj. este necesară si in acest caz verificarea capacităţii de rotire a nodului (Figura 36). In calcul sunt necesare atât rezistenţa cât si rigiditatea. triliniare.ini /η φ a) Reprezentarea biliniara b) Reprezentarea triliniara c) Reprezentarea neliniara Figura 36. este necesară verificarea capacităţii de rotire a îmbinărilor (Figura 35. Reprezentarea liniară a caracteristicii M-φ Modelarea rigid-plastică pentru o analiză rigid-plastică.Mj Mj.

calcul de ordinul I.calculul de ordinul II.CNE I . liniar elastic .CEP I . caracteristicile geometrice. neliniar elastic . neliniar elastic .calculul de ordinul I. rigid-plastic Figura 38.1 Introducere Alegerea metodei de analiza globala trebuie sa tina cont de numeroşi factori.CLE I .CGN II. se poate opta pentru un anumit tip de calcul Figura 37.CNE II . cum ar fi: deformabilitatea structurii. liniar elastic si geometric neliniar .calculul de ordinul II. Alegerea metodei de analiza . Comparaţie intre diversele tipuri de calcul Prima deosebire importantă ce poate fi făcută între tipurile de calcul este aceea care separă metodele elastice de cele plastice.3 CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE 3. Sensibilitatea la deplasari laterale Deplasabile Nedeplasabile Comportarea reala a imbinarilor Imbinari semirigide Imbinari partial rezistente Metoda de analiza ANALIZA GLOBALA Criterii pentru alegerea metodei de analiza • • • • Elastic I Elastic II Plastic I Plastic II Sectiune Rezistenta plastica Clasificarea sectiunilor Sensibilitatea la imperfectiuni Figura 37.calculul de ordinul I. In funcţie de acestea. 30 . Rezultatele comparative ale acestor tipuri de analiza sunt prezentate in Figura 38. proprietatile materialului.

Deplasarea orizontală a capătului liber şi curbura elementului conduc la apariţia unor momente suplimentare fata de situaţia in care elementul este considerat perfect rectiliniu si la care se neglijează deplasarea capătului liber. O altă distincţie importantă trebuie făcută între tipurile de calcul care iau în considerare efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul II) şi cele care neglijează efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul I). calculul plastic nu poate fi folosit la toate structurile deoarece este supus anumitor restricţii si condiţii suplimentare. In general. Aceste momente se datorează efectelor de ordinul II locale sau de element (P-δ) şi unor efecte de ordinul II globale (P-∆). fiecare element structural poate fi caracterizat printr-o matrice de rigiditate liniară. folosirea calculului plastic trebuie făcuta doar la acele structuri care au redundanta structurala corespunzătoare. Calculul plastic oferă in schimb si avantaje. Pentru structurile în cadre.In timp ce calculul elastic poate fi folosit în toate cazurile. Deoarece deplasările cauzate de încărcările exterioare pot modifica răspunsul structurii şi deci distribuţia eforturilor interne. supus la capătul liber unei încărcări axiale şi unei încărcări orizontale. Teoria de ordinul II poate fi aplicată în toate cazurile în timp ce teoria de ordinul I poate fi aplicată doar atunci când efectele deplasărilor asupra comportării structurii sunt neglijabile. L este lungimea elementului iar I momentul de inerţie. cum ar fi o reducere a greutatii structurii prin luarea in considerare a rezervei de rezistenta in domeniul plastic. Atunci când efectele P-∆ si P-δ sunt neglijate. In plus. care folosesc un otel ductil si la care secţiunile au o comportare plastica adecvata (secţiuni compacte de clasa 1). proiectantul trebuie sa se asigure ca îmbinările au o suprarezistenta corespunzătoare fata de elementele îmbinate (cel puţin egala cu cea a elementului îmbinat). in caz contrar trebuie sa se asigure ca ductilitatea lor (capacitatea de rotire plastica) este mai mare decât cerinţa rezultata din calcul. Figura 39 prezintă un element în consolă (de exemplu un stâlp). unde P este încărcarea axială. Efectele de ordinul II globale (sau P-∆) si locale (sau P-δ) Calculul de ordinul I are următoarele avantaje: 31 . care este semnificativ doar pentru stâlpii cu zvelteţe mare. încărcările exterioare care produc cele mai importante modificări faţă de răspunsul liniar sunt încărcările axiale. ∆ P H x L δ H x P M(x) = H·x M(L) = H·L M(x) = H·x + P·δ + P·∆x/L M(L) = H·L + P·∆ Figura 39. este necesară evaluarea nivelului de la care aceste deplasări trebuie luate în calcul. efectul P-∆ este mai important decât P-δ. De aceea. Luarea în considerare a efectelor de ordinul II se realizează prin modificarea termenilor matricei de rigiditate liniare astfel încât să devină funcţii de factorul ε = L P EI .

bine cunoscut şi înţeles.Utilizează o capacitate de calcul minimă sau poate fi efectuat simplificat (vezi Anexa 1).Nu este la fel de simplu ca şi calculul de ordinul I. . utilizarea lui fiind mai restrânsa. Calculul de ordinul II are următoarele dezavantaje: . Valori aproximative ale lui Fcr pot fi determinate manual utilizând metode simplificate.Pentru structurile flexibile (sensibile la efectele de ordinul II).Nu include efectele geometrice (de ordinul II) şi luarea lor în considerare cere etape de calcul suplimentare. rezulta bare cu secţiuni mai mari. Calculul de ordinul I are insa si dezavantaje: .Poate sa includa efectele P-δ şi P-∆. . evitând necesitatea iteraţiilor suplimentare.Nu există limitări ale zvelteţii elementelor structurii care trebuie analizată.. Aceste etape sunt calculul forţei critice de flambaj al structurii Fcr şi aplicarea unui factor de modificare derivat din Fcr. aşa că inginerii proiectanti au încredere în el şi îl găsesc uşor de aplicat. .Este simplu. Calculul de ordinul II are următoarele avantaje: . .Nu este indicat să se utilizeze la structurile la care Fcr este apropiat de FEd.Cere un efort de calcul mai mare şi nu este practica fără utilizarea unui program de calcul. . 32 . .Se pot obţine secţiuni mai mici pentru structurile mai flexibile.

Nu necesita condiţii suplimentare referitoare la clasa de ductilitate a secţiunilor sau îmbinărilor. Analiza globală elastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1) 3. 3.2. in caz contrar fiind necesara efectuarea unei analize de ordinul II. se poate face o analiza de ordinul I.4.Modelarea structurii. Structurile care lucrează în domeniul elastic se mai numesc sisteme conservative. Figura 40 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize elastice si verificările necesare la dimensionare (SR EN 1993-1-1. 5.1 Analiza elastica de ordinul I Analiza elastică presupune un răspuns liniar al elementelor si nodurilor (Figura 41). pentru a nu fi atinsa capacitatea plastica a acestora. se poate face o analiza de ordinul I doar daca valoarea factorului αcr este ≥ 3. Atunci când structurile sunt cu noduri deplasabile si sunt sensibile la efectele de ordinul II. modelarea incarcarilor Introducerea imperfectiunilor globale φ Nu αcr<10 Da Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile daca α cr ≥ 3 Analiza globala elastica Analiza de ordinul I Analiza de ordinul II Analiza de ordinul I Considerarea efectelor de ordinul II Amplificarea HEd şi VEdφ cu 1 1− 1 αcr Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri deplasabile Verificarea elementelor si a cadrului Rezistenta sectiunilor transversale si verificarea stabilitatii locale Rezistenta nodurilor Stabilitatea elementelor in afara planului Figura 40. adică structurile cu noduri fixe. Folosirea unei analize elastice trebuie sa fie insotita de verificarea eforturilor in elemente si îmbinări. Intr-o astfel de analiză nu este necesar ca secţiunile elementelor si nodurile să îndeplinească cerinţa de a avea o 33 . urmând ca verificările de rezistenta si stabilitate sa se facă cu valorile efoturilor obtinute in analiza. Se poate observa ca pentru structurile care nu sunt sensibile la efectele de ordinul II.2 Analiza elastica Analiza elastica este folosita pe scara larga in proiectare si se poate folosi la toate tipurile de structuri.2). Intr-o analiză de ordinul I. echilibrul se exprimă pe structura nedeformată.

omogen si izotrop . Analiza globală elastică de ordinul I a unei structuri in cadre conduce la un răspuns liniar forţă-deplasare (Figura 42).ux. ci numai de caracteristicile structurii si de natura materialului.r reprezintă distanta de la punct la centrul de greutate M Elastic σ M Elastic M M M φ ε φ φ a) b) c) Figura 41.ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia iniţiala a structurii .θx reprezintă rotirea in jurul axei x .se aplica principiul suprapunerii efectelor. pe direcţia axelor x. vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x.relaţia efort unitar-deformaţie specifica este liniara .pentru bare solicitate axial ∂u εx = x ∂x pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) ∂u x ∂2vx εx = −y ∂x ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) εx = ∂u x ∂2vx ∂2w x −y −z ∂x ∂x 2 ∂x 2 ∂θ γx = r x ∂x - in care: . curbele moment-rotire pentru elemente b) si noduri c) Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si structurii. Caracteristica de material a). denumit si principiul independentei acţiunii forţelor .materialul este continuu.relaţia forţa-deplasare este liniara .structura reprezintă un sistem conservativ .relaţia deformaţie specifica-deplasare este liniara si are următoarea forma: . 34 . clasa de ductilitate a nodului).eforturile si deplasările sunt funcţii liniare de forţele exterioare . y si respectiv z .proprietatile de rigiditate si de flexibilitate ale structurii nu depind de nivelul forţelor exterioare.comportare ductilă (clasa secţiunii. apar următoarele consecinţe: . In calcul se admit următoarele ipoteze simplificatoare: .

unde αcr se poate determina cu relaţia din paragraful 2. sunt necesare următoarele verificări: . Daca secţiunile verifica condiţiile pentru o comportare ductila (clasa 1 sau 2).2. Este totuşi general acceptat ca acest tip de calcul poate fi utilizat pentru determinarea multiplicatorului λL1 al incarcarilor corespunzător formarii primei articulaţii plastice. efectele de ordinul doi de deformare laterală pot fi calculate prin metoda anterioara cu condiţia ca toate etajele să prezinte o similitudine a repartiţiei încărcărilor verticale. momente încovoietoare si forţe tăietoare). o analiză elastică de ordinul I oferă o aproximare satisfăcătoare a răspunsului structurii deoarece. efectele de ordinul doi datorate acţiunilor pot fi calculate prin multiplicarea încărcărilor orizontale HEd (de exemplu vântul).0.verificarea stabilităţii locale a elementelor .evaluarea efectelor de ordinul II . După determinarea eforturilor de calcul in structură (forţe axiale. cu condiţia ca panta acoperişului sa fie mica şi compresiunea din grinzi sau arbaletrieri sa nu fie semnificativă. care in calculul de ordinul I este chiar limita de curgere in fibra extrema (Figura 43).Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si îmbinări cu comportare liniara Deplasare Figura 42. Pentru cadrele cu un singur nivel calculate pe baza unei analize elastice de ordinul I.2. efectele neliniarităţii sunt reduse.verificarea stabilităţii globale a elementelor . a repartiţiei încărcărilor orizontale şi de rigiditate de cadru în raport cu încărcările orizontale. pentru un domeniu larg de acţiuni.verificarea rezistenţei secţiunilor . dupa care efectele (eforturi. deplasari) sunt amplificate prin anumiti coeficienti. 35 . Pentru cadrele cu mai multe etaje. la acest nivel al încărcărilor exterioare. se poate realiza o analiza elastica de ordinul I. Răspunsul forţă .deplasare intr-o analiză elastică de ordinul I Analiza elastică de ordinul I oferă rezultate conservative atâta timp cât răspunsul structurii diferă foarte puţin de răspunsul real. In ceea ce priveşte starea limită de serviciu.2). Astfel. Verificarea rezistentei secţiunii (starea limita ultima) se face prin compararea efortului maxim cu rezistenta de calcul. ca şi încărcările echivalente VEdφ datorate imperfecţiunilor cu coeficientul: 1 (16) 1 1− α cr cu condiţia ca αcr ≥ 3. paragraf 5. pentru cadrele la care primul mod de flambaj corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile este predominant.verificarea rezistenţei nodurilor .verificarea condiţiilor aferente SLEN Una din metodele simplificate care permite aproximarea efectelor de ordinul II este metoda amplificării momentelor (SR EN 1993-1-1.

2. sau 1.2 Analiza elastica de ordinul II Una din trasaturile structurilor metalice este zvelteţea mai mare a elementelor comparativ cu a celorlalte tipuri de structuri. deoarece materialul are o anumita suprarezistenta fata de valoarea de calcul iar incarcarile sunt amplificate prin coeficienţii corespunzători stării limita ultime (de exemplu 1.50 pentru incarcarile variabile). Pentru ca dimensionarea sa fie corecta. In realitate. probabilitatea de formare a articulatiei plastice este destul de mica.35 pentru incarcarea permanenta. valoarea multiplicatorului λL1 trebuie sa fie cel puţin egala cu 1 (structura poate susţine cel puţin incarcarile de calcul aplicate).rezistenta secţiunii poate fi verificata folosind relaţia de interacţiune plastica. liniar elastic 3. Verificarea rezistentei îmbinării se face prin compararea eforturilor de calcul cu rezistenta de calcul a îmbinării. in cazul in care coeficientul parţial de siguranţa pentru material γm este egal cu 1. compararea efortului maxim se va face fata de rezistenta plastica a secţiunii. considerarea efectelor de ordinul doi este obligatorie dacă deformaţiile au o influenţă semnificativa asupra creşterii solicitărilor sau asupra comportamentului structural în general. α cr = (17) SR EN 1993-1-1 prezintă trei metode pentru luarea in considerare a efectelor de ordinul doi si a imperfecţiunilor: a) prin analiza globală se iau în considerare în totalitate imperfecţiunile (geometrice si de material) si efectele de ordinul II. acest lucru înseamnă ca se accepta ca analiza sa se duca pana la formarea primei articulaţii plastice in structura. La nivel de structura. Domeniul de valabilitate al calculului de ordinul I. Atunci când se utilizează o analiza elastica. De aceea este de mare importanta si investigarea fenomenelor de instabilitate (in plan sau in afara acestuia si instabilitatea elementelor). In relaţiile de verificare din SR EN 1993-1-1. Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si imbinari cu comportare liniara λL1 Limita elastica Deplasare Figura 43.2. de exemplu structurile in cadre din beton armat. iar verificările de stabilitate la nivel de element ţin seama prin 36 . Acest lucru face ca problemele de stabilitate sa fie importante si de aceea trebuie tratate cu atenţie. Aceste verificări presupun insa ca structura si elementele structurale raman stabile. condiţie care este exprimata prin relaţia: Fcr < 10 FEd in care Fcr si FEd au fost definite in paragraful 2. Aceste fenomene pot duce la reducerea valorii multiplicatorului λL1. b) prin analiza globală se iau in considerare imperfecţiunile globale si efectele de ordinul II globale (efectul P-∆).

A doua metoda este procedura de baza. Astfel. l σ P ε U a) b) Figura 44. utilizând lungimi de flambaj corespunzătoare modului global de instabilitate al structurii. Folosirea ultimei metode trebuie limitata doar la cazurile simple. Daca se utilizează o astfel de analiza. Lungimile de flambaj ale elementelor se pot considera in mod conservativ egale cu lungimile elementelor. liniar elastic si geometric neliniar. liniar elastic si geometric neliniar: a) relaţia efort unitar deformaţie specifica. c) pentru cazurile de bază. se admite ca relaţia σ-ε este liniara iar relaţia P-U este neliniară. relaţiile de verificare a elementelor ţin cont de toate imperfecţiunile. In cazul calculului de ordinul II. deoarece efectele de ordinul II locale (efectul P-δ) si imperfecţiunile locale sunt deja incluse in relaţia de verificare la stabilitate (SR EN 1993-1-1). prin verificări individuale de stabilitate ale barelor echivalente.pentru bare solicitate axial - ∂u 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  ∂x 2  ∂x  2  ∂x  pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) 2 2 ∂u x 1  ∂u x  ∂2vx 1  ∂v x  εx = +   +   −y ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) 2 2 - 37 . este suficient ca in analiza sa se tina seama doar de efectele de ordinul II globale (efectul P-∆) si de imperfecţiunile globale. Prima metoda este cea mai complexa. aceste lungimi de flambaj sunt mai mici astfel ca se pot folosi cele corespunzătoare unui mod de flambaj cu noduri fixe. deoarece prin analiza se tine seama de efectele de ordinul II si de imperfecţiunile globale ale structurii si cele locale ale elementelor. la care se pot evalua uşor lungimile de flambaj ale elementelor. Calculul de ordinul II. nu este necesara verificarea de stabilitate a elementelor. In acest caz. deplasările pot fi mici sau mari dar rotirea de corp v j − vi rigid trebuie sa fie mica ( Ψ ij = ) (Figura 44). fiind necesare doar verificările de rezistenta.modul lor de definire de imperfecţiunile locale (imperfectiunile locale in arc) si de efectele locale de ordinul II (efectul P-δ). In realitate. b) relaţia forţa – deplasare Relaţia deformaţie specifica-deplasare este neliniară si are următoarea forma generala: .

care acum cuprinde si neliniaritatea geometrică.rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare.deplasare ( Pi = K Si U i ) si relaţia varia forţei-variaţia deplasării ( dPi = K Ti dU i ). deoarece forma deformata reala nu este cunoscuta de la început. Ca si in analiza elastică de ordinul I. ca si in analiza de ordinul I.eforturile si deplasările sunt funcţii neliniare de forţele axiale. Această 38 . Pentru un anumit nivel al forţelor exterioare se defineşte o rigiditate secanta si o rigiditate tangenta (Figura 45) prin intermediul cărora se stabilesc relaţia forta . Rigiditatea tangenta si secanta in cazul calculului de ordinul II.ux. ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia deformata a structurii. secţiunile elementelor si nodurile nu trebuie sa verifice condiţiile cerute de o comportare ductilă (clasa secţiunii. apar următoarele consecinţe: . răspunsul liniar elastic al secţiunilor si al nodurilor este considerat valabil (Figura 41). soluţia problemei se determina printr-un calcul in cicluri. pe direcţia axelor x. . Distribuţia eforturilor interne se calculează pe baza teoriei de ordinul II. clasa de ductilitate a nodului). . P Rigiditatea secanta 2 2 Pi Rigiditatea tangenta K Ti = dPi dUi dPi dUi K Si = Pi Ui Ui U Figura 45. poate fi luată in calcul o reducere a rigidităţii elementelor (efectul P-δ). vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x. cu condiţia ca forţa axiala sa fie constanta.∂u ∂2vx ∂2w x 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  − y −z ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 ∂x 2 in care: . Ecuaţiile de echilibru se exprimă pe structura deformată (efectul P-∆) iar dacă eforturile axiale sunt mari.principiul suprapunerii efectelor se aplica numai pentru forţele transversale. . y si respectiv z . Curba forţă-deplasare.θx reprezintă rotirea in jurul axei x Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si ale structurii. se apropie asimptotic de linia orizontală care reprezintă valoarea multiplicatorului critic λcr.indiferent de mărimea deplasărilor. liniar elastic si geometric neliniar Atunci când se utilizează o analiza globala de ordinul II.

o analiză elastică de ordinul II oferă o bună aproximare a răspunsului structurii si al elementelor.1).poate fi folosit in metodele aproximative de evaluare a efectelor de ordinul II (vezi de exemplu 3.poate fi folosit in practica mai uşor decât o analiza de ordinul II. valoarea minimă a multiplicatorului λL2 trebuie sa fie 1. in absenţa curgerii materialului. liniar elastica λL2 λcr instabilitate Limita incarcarii peste care ipotezele comportarii liniare nu mai sunt strict valabile U Figura 46. Secţiunile sau nodurile cele mai solicitate permit determinarea limitei superioare a multiplicatorului încărcării λL2 (Figura 46) pentru care analiza elastică este valabilă.valoare a lui λcr corespunde încărcării elastice critice de flambaj. Calculul structurii se poate conduce in acelaşi mod cu cel efectuat in cadrul analizei elastice de ordinul I. P Analiza de ordinul I. Alternativ. Domeniul de valabilitate al analizei elastice de ordinul II Atunci când in calcul se utilizează analiza elastică de ordinul II.2. Cu cât elementele comprimate sunt mai zvelte. De aceea verificarea stabilităţii elementelor (in plan si in afara lui) si a cadrului (in afara planului) poate intr-adevăr sa conducă la valori mai mici ale multiplicatorului λL2. Evaluarea incarcarii critice elastice poate fi făcuta atât analitic cat si ajutorul programelor de calcul (de exemplu SAP2000). in cadrul acestui tip de analiză eforturile interne conţin efectele de ordinul II. . In cele mai frecvente cazuri. In ceea ce priveşte starea limita de serviciu. Utilizarea programelor de calcul este metoda preferata de proiectanţi. Pentru un calcul corect.arata sensibilitatea unei structuri la efectele de ordinul II prin intermediul factorului αcr (vezi paragraful 2. aceasta încărcare poate fi calculata prin metode aproximative. Spre deosebire de analiza elastică de ordinul I. 2001): . imperfecţiunile locale ale elementelor nu sunt luate in considerare. insa 39 . . . cu atât efectele P-δ devin mai importante.reflecta sensibilitatea relativa la efectele de ordinul II a combinaţiilor de incarcari. deoarece (King.3 Analiza de stabilitate Încărcarea critica elastica are un rol deosebit de important in evaluarea sensibilitatii unei structuri in cadre metalice la efectele de ordinul II. Forţa critică elastică de flambaj este o valoare de referinţă pentru că reprezintă valoarea maximă teoretică a încărcării ce poate fi suportată de structură. valoarea încărcării maxime poate rezulta mai mare decât cea reala. Aceasta încărcare critica prezintă un interes practic important. stabilitatea cadrului in plan este acoperită de analiza structurală. Dacă se neglijează imperfectiunile locale in arc (efectul P-δ).2).2. 3. liniar elastic Analiza de ordinul II.

Pentru fiecare combinaţie. .discretizarea elementelor trebuie sa fie făcuta intr-un număr minim de elemente care sa permită obţinerea semi-undelor sinusoidale pentru fiecare mod de flambaj (Figura 47). mai ales in faza de predimensionare sau pentru a elimina erorile mari din analiza numerica. la care forta axiala de compresiune in grinzi este redusa (SR EN 1993-1-1. . Figura 47. Modul de pierdere a stabilităţii cu noduri deplasabile a) si cu noduri fixe b) Metodele aproximative au fost folosite înainte de apariţia si dezvoltarea programelor de calcul. Discretizarea recomandata pentru evaluarea incarcarii critice elastice a) b) Figura 48.HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale. SR EN 1993-1-1 permite determinarea aproximativa a incarcarii critice elastice pentru flambajul lateral.modelul structural reprezintă in mod corespunzător comportarea elastica a structurii. Se recomanda sa se calculeze un număr suficient de moduri de flambaj pana la obţinerea unui mod de flambaj cu noduri deplasabile si a unuia cu noduri fixe (Figura 48).obţinerea unor rezultate sigure trebuie sa tina cont de unele condiţii si anume (da Silva et all. Incarcarile vor avea valorile corespunzătoare stării limita ultime. a încărcărilor orizontale reale şi fictive. Ed     (18) in care: . la nivelul părţii superioare a etajului.determinarea incarcarii critice elastice se face pentru fiecare combinaţie de incarcari. exercitate pe structură deasupra acestui nivel 40 . pentru structuri in cadre cu grinzi orizontale sau puţin înclinate..2. programul calculează valoarea αcr. aceste moduri superioare pot sa aibă relevanta pentru evaluarea efectelor de ordinul II. paragraf 5. Ele raman si astăzi utile in practica. .1).deoarece structurile au mai multe moduri de flambaj. Metoda se bazează pe metoda dezvoltata de Horne (1975) si permite determinarea parametrului αcr care corespunde instabilitatii laterale cu formula: α cr =   H Ed  VEd   hi     δ H . 2010): .

hi este înălţimea etajului (vezi Figura 4). K1 si K2 sunt coeficienţii de rigiditate ai stâlpilor adiacenţi. Tabel 7. Pentru aceasta se pot utiliza funcţiile de stabilitate.δH. cu condiţia rămânerii în domeniul elastic a grinzilor sub acţiunea momentelor de calcul. In cazul stâlpilor de la primul nivel. dat de raportul I/L. O alternativă simplă constă în neglijarea surplusului de rigiditate datorat întinderii axiale şi considerarea efectelor compresiunii axiale cu valorilor aproximative prezentate în Tabel 8. daţi tot de raportul I/L iar Kij reprezintă coeficienţii rigiditatii efective ai grinzilor adiacente. Ca o alternativa la metoda propusa de Horne. I este momentul de inerţie iar L este lungimea elementului. Factori de distribuţie pentru stâlpii continui Coeficienţii de rigiditate ai grinzilor depind de condiţiile de rezemare la capete. la nivelul părţii inferioare a etajului. rigiditatea lor trebuie corectată în consecinţă. η2 este zero daca prinderea este fixa si η2 este egal cu 1 daca prinderea este articulata.Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vântul) şi la încărcări orizontale fictive aplicate la fiecare nivel de planşeu . Dacă grinzile sunt supuse la eforturi axiale. Când grinzile nu sunt supuse la eforturi axiale. Wood (1974) a dezvoltat o metoda care permite calcularea incarcarii critice a unui sistem echivalent grinda-stâlp prin intermediul coeficienţilor de distribuţie η1 si η2.5 I L 41 . Rigiditatea Kij a grinzilor fara eforturi exiale Caz θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1 K = 0 . rigiditatea lor poate fi determinată în conformitate cu Tabel 7. exercitată pe structură deasupra acestui nivel .VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale. determinaţi cu relaţiile următoare: K C + K1 η1 = (19) K C + K 1 + K 11 + K 12 - η2 = KC + K 2 K C + K 2 + K 21 + K 22 (20) in care: Kc este coeficientul de rigiditate al stâlpului. K1 K11 Stalp de verificat Factor de distributie η 1 K12 KC K22 Factor de distributie η2 K21 K1 Figura 49.

5  1 − 0 .0  L NE             2.75 θ I L I L I L 2 3 K = 1.2  L NE K = 0 .0  L NE             2.75 K = 1. Rigiditatea Kij a grinzilor care au eforturi axiale Caz θ Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1.0 I N  1 − 0 .0 I N  1 − 0 . θ 3.θ 2 θ K = 0 .5 K = 0 . 3.0  L NE I N  1 − 1. în care: N E = π 2 EI L2 K = 1. θ K = 1.75 θ I N  1 − 1. θ K = 0 .5 K = 0 .0 Tabel 8.0 I L I L 3 Caz 1 θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ K = 1.4  L NE Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ I N K = 1.75 I N  1 − 1. Caz 1.4  L NE 42 .

3 0. 65 0. η1 0.5 0. 0 1.9 0 3. 8 1.Articulat 1. 7 6 1.0 0 5.0 5 0. .8 2 6 2.7 0.0 0.0 0.1 Incastrat 0. 0.4 2 2 2.8 8 0.0 0. 0.se determina parametrului αcr cu ecuaţia: N α cr = cr (22) N Ed - 43 1.2 5 52 0. 0.4 0.3 0.4 0. 15 1. 1.6 0.1 0. 0. 0.1 0. 5 67 0. 0 4. η1 85 0.7 75 0.5 0.7 0. .2 0.1 Incastrat 0.0 Articulat Incastrat η2 Figura 50. 5 1. 95 0.0 Incastrat Figura 51. 55 0.8 0. 5 57 0. 1. 4 3 1.se determina incarcarea critica a stalpului cu ecuatia: π 2 EI N cr = 2 (21) Le . 25 6 0.9 1.4 6 0.6 0.5 0. 9 1. 0. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri deplasabile Aplicarea metodei se face astfel: se determina lungimea echivalenta a stalpului care se analizeaza folosind ecuatiile 19-20 si curbele din Figura 51 sau Figura 54.7 0.8 0. 0. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri fixe Articulat 1.4 0. 1 05 1.2 0.0 Articulat η2 .3 0.9 1.3 0. 0.9 9 0. 25 2 1. 1.8 0. 1.6 0.2 0 2. .5 0. 0 0.6 7 0. 0.

σ fu fy E εy εu ε Figura 53. prin redistributia plastica a eforturilor se poate ajunge la o capacitate portanta sporita fata de situaţia in care se realizează un calcul elastic si se considera ca atingerea rezistentei ultime este data de formarea primei articulaţii plastice (Figura 52).in diagrama σ-ε. Curba forta – deplasare din analiza plastica Calcul plastic se poate utiliza insa doar atunci când sunt întrunite câteva condiţii minime referitoare la redundanta structurii. a elementelor si a nodurilor (SR EN 1993-1-1.65 A 0 nu este mai mică de 15% (in care A0 reprezintă aria secţiunii transversale iniţiale a epruvetei) .3 Analiza globală plastică Calculul in domeniul plastic este posibil datorita abilitatii structurilor metalice de a suferi deformaţii plastice semnificative pana când se produce ruperea. ductilitatea materialului.4.3): a) Materialul respectă următoarele condiţii: . deformaţia specifică ultimă εu corespunzătoare rezistentei la întindere fu este cel puţin cu 20% mai mare decât deformaţia specifică εy corespunzătoare limitei de curgere fy. Curba caracteristica pentru un otel cu comportare ductila 44 . paragraf 5.2 (23) fy . P Cedare plastica Redistributie plastica Prima articulatie plastica Calcul elastic SR EN1993-1-1 U Figura 52.Procesul se repeta pentru toţi stâlpii pentru a determina cea mai mica valoare a multiplicatorului incarcarii critice. 3. Pentru structurile cu redundanta ridicata.alungirea la rupere a unei epruvete de lungime 5.raportul dintre rezistenţa la întindere minimă fu si limita de curgere minima fy satisface condiţia: fu ≥ 1.

b) Este împiedicată deplasarea in afara planului a elementelor in dreptul secţiunilor in care se pot forma articulaţii plastice. c) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice trebuie sa aibă suficientă capacitate de rotire, adică să fie de clasa 1. d) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice au o secţiune simetrica fata de planul de încărcare. d) Incarcarile sunt aplicate static sau cvasistatic. In Figura 54 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize plastice si verificările necesare la dimensionare in conformitate cu SR EN 1993-1-1.
Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile

Analiza globala plastica

Analiza de ordinul I

Analiza de ordinul II

Analiza de ordinul I
rigid-plastic elastic-perfect plastic

rigid-plastic

elastic-perfect (elasto-plastic) plastic)

Considerarea efectelor de ordinul II

Amplificarea incarcarilor exterioare

Multiplicatorul incarcarii critice cel putin egal cu 1 Verificarea elementelor si a cadrului Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe si posibilitatea formarii articulatiilor plastice Rezistenta sectiunii transversale si, atunci cand este necesara, verificarea capacitatii de rotire, stabilitatii locale Verificarea capacitatii de rotire a imbinarilor Stabilitatea elementelor in afara planului

Figura 54. Analiza globală plastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1)

3.3.1 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) Conditiile pentru realizarea unui astfel de cadru au fost prezentate in paragraful anterior. In cadrul acestui calcul, eforturile unitare nu pot depasi o valoare limita (denumita limita de curgere) iar momentul încovoietor nu poate depasi valoarea limita Mp definita de intrarea in curgere a materialului pe întreaga secţiune. Nu are loc fenomenul de pierdere a stabilitatii pana la transformarea structurii intr-un mecanism cu un grad de libertate, iar deplasările structurii raman mici. Consecinţele acestor ipoteze sunt: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma iniţiala structurii. - in secţiunile in care momentul încovoietor a atins valoarea limita Mp, se formează o articulaţie plastica punctuala, restul elementului comportându-se elastic. - rigiditatea elementelor variază ca urmare a modificării condiţiilor de capăt, prin apariţia articulaţiilor plastice. In ansamblu, structura isi modifica si ea rigiditatea. - soluţia se determina utilizând un calcul in cicluri, fie pentru determinarea răspunsului structurii corespunzător unui anumit nivel al forţelor exterioare, fie pentru determinarea capacitatii portante - In cadrul acestui tip de analiză, deformaţiile specifice elastice din elemente si noduri sunt
45

neglijate, considerându-se că sunt foarte mici in comparaţie cu deformaţiile specifice plastice. Este de asemenea neglijată ecruisarea materialului iar deformaţiile plastice sunt concentrate in secţiunile si nodurile in care este posibilă formarea de articulaţii plastice. Aceste secţiuni si noduri se consideră că au o capacitate de rotire infinită.
σ fy

ε

Figura 55. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza rigid plastica In Figura 56 este arătata curba efort unitar – deformatie specifica si răspunsul idealizat rigidplastic al secţiunilor si al nodurilor. Se consideră că încărcarea maximă ce poate fi aplicată corespunde colapsului structurii.
M Mpl.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic Mpl.Rd Mpl.Rd φp

Mj Mj.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic

φp

Mj,R

φ

φ

Element

Nod

Figura 56. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Analiza constă, deci, in identificarea mecanismului plastic care guvernează cedarea structurii. Aceasta metodă se bazează pe principiul conform căruia, la atingerea încărcării maxime, sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii: - condiţia de mecanism: există un număr suficient de articulaţii plastice sau articulaţii reale (noduri articulate) pe structură pentru a forma un mecanism cinematic admisibil; - condiţia de echilibru: distribuţia momentului încovoietor pe structură este in echilibru cu încărcările exterioare si cu reacţiunile; condiţia de plasticitate: momentele plastice capabile ale secţiunilor si ale nodurilor nu sunt depăşite in nici o secţiune sau nod. Încărcarea ultimă poate fi obţinută prin aplicarea teoremelor calculului plastic: teorema de minim si teorema de maxim. Conform teoremei de maxim, pentru o structură dată si pentru un anumit sistem de încărcări, mecanismul de cedare apare la o valoare a multiplicatorului încărcării care este mai mare sau egală cu multiplicatorul încărcării de cedare. Prin examinarea mecanismelor de cedare posibile, se retine cel pentru care valoare multiplicatorului încărcării este minimă si care este totodată static si cinematic admisibil. In Figura 57 sunt arătate mecanismele elementare de cedare (1 si 2) si mecanismul combinat 3

46

pentru un cadru simplu. Răspunsurile forţă-deplasare sunt reprezentate prin linii orizontale corespunzătoare încărcărilor de cedare asociate.
Forta
H V

1 2
λL4 Incarcarea de cedare Mecanism plastic de cedare

h l
V

rigle   Mp Stalpi stalpi 

3

H

1) Mecanism de grinda

V =8
V H

Mp l

2) Mecanism de nivel

Deplasare
V H

H=4

Mp h

3) Mecanism combinat

H+

Mp V l =6 2h h

Figura 57. Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză rigid-plastică Această analiză se poate realiza manual pentru cadre simple, insă pentru cadrele multietajate sau/si cu mai multe deschideri este necesară folosirea programelor de calcul. Dacă nu este posibilă neglijarea efectelor forţelor axiale si/sau tăietoare asupra momentului rezistent de calcul, sunt necesare unele verificări ale secţiunilor si îmbinărilor. Este necesară, de asemenea, verificarea stabilităţii cadrului in plan si in afara planului cât si stabilitatea elementelor in plan si in afara planului. Pentru un calcul adecvat, valoare minima a multiplicatorului încărcării λL4 trebuie sa fie 1. Analiza rigid-plastică permite obţinerea informaţiilor cu privire la rezistenţa cadrului insă nu oferă informaţii cu privire la deplasările si rotirile care apar. De aceea, această analiză trebuie să fie urmată de o analiză elastică a structurii pentru verificarea la starea limită a exploatării normale.

3.3.2

Analiza plastica de ordinul II

3.3.2.1 Analiza elastic-perfect plastică Calculul elastic-perfect plastic de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε, M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 58, Figura 59, Figura 60). Fenomenul de pierdere a stabilitatii structurii se poate produce in orice moment al incarcarii. Forţele pot varia funcţie de un singur parametru sau diferitele tipuri de forte pot avea legi proprii de variaţie. Momentul plastic este corectat funcţie de nivelul forţei axiale. Deplasările structurii pot fi mici sau mari. Consecinţele acestor ipoteze sunt următoarele: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma deformata a structurii. - nu se aplica principiul suprapunerii efectelor. - rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare si de mărimea deplasărilor. - calculul poate furniza fie răspunsul structurii pentru un anumit nivel al forţelor exterioare, fie nivelul forţelor pentru care structura isi pierde stabilitatea (sau isi atinge capacitatea portanta).

47

In analiza elastic-perfect plastică de ordinul II se introduce ipoteza ca secţiunile si nodurile rămân in stadiul elastic până când este atins momentul plastic capabil, după care comportarea devine perfect plastică.
σ fy

ε

Figura 58. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica plastica In Figura 59 este arătată comportarea elastic-perfect plastică a secţiunilor si nodurilor. Influenţa forţelor axiale si a forţelor tăietoare asupra momentului plastic capabil al secţiunii poate fi introdusă direct in calcul sau poate fi introdusă atunci când se face verificarea secţiunilor. Utilizarea analizei elastic-perfect plastice presupune că elementele si nodurile satisfac anumite cerinţe specifice. Acestea se refera la capacitatea de rotire a secţiunilor si a nodurilor (cel puţin in secţiunile critice), suficientă pentru a permite dezvoltarea tuturor articulaţiilor plastice in structură. Intr-o analiză elastic-perfect plastică, de regulă, încărcările sunt aplicate incremental. Se realizează mai întâi o analiză elastică de ordinul II din care se determină încărcarea corespunzătoare formării primei articulaţii plastice intr-o secţiune si/sau nod. Analiza următoare se face pentru un nivel sporit al încărcărilor, pentru care structura se comportă diferit datorită introducerii unei articulaţii in secţiunea in care s-a format prima articulaţie plastică (cadrul modificat). Acest cadru se mai numeşte si cadrul deteriorat. Prin creşterea in continuare a încărcării, va apare o noua articulaţie plastică. Acest proces continuă până când structura se transformă intr-un mecanism. Răspunsul structurii intr-o analiză elastic-perfect plastică de ordinul II este reprezentat in Figura 60 prin linia continuă. Ramura 1 corespunde unei comportări elastice a cadrului. Aceasta curbă tinde asimptotic către linia orizontală care reprezintă forţa critica de flambaj doar in cazul când se consideră ca structura are o comportare infinit elastică. După apariţia primei articulaţii plastice, dacă se presupune că structura are o comportare infinit elastică, ramura 2 va continua si va tinde asimptotic către încărcarea critică de flambaj a cadrului deteriorat, care este un cadru cu o articulaţie. Procesul este continuat prin creşterea încărcărilor, structura se deteriorează progresiv până la formarea unui mecanism de cedare plastică. Încărcarea corespunzătoare este definită de multiplicatorul încărcării λL = λL2EPP (Figura 60).

48

stabilitatea in planul lor este acoperită de analiza structurală. Pentru un calcul adecvat.Rd Elastic-perfect plastic Mj. Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză elastic-perfect plastică Atunci când in analiză sunt incluse si influenţele forţelor tăietoare si axiale. Atunci când se utilizează o analiză de ordinul II la calculul cadrelor. Totuşi.Elastic-perfect plastic φ φp M Mpl. M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 61.3. λL2EPP. Verificările corespunzătoare stării limită de serviciu trebuie efectuate.Rd Mj Mj. Odată cu 49 . Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Forta Forta elastica critica de flambaj Forta critica de flambaj a cadrului deteriorat λL2EPP Ramura 3 Ramura 2 Ramura 4 Mecanismul de cedare A doua articulatie plastica Prima articulatie plastica Ramura 1 Deplasare Figura 60.Rd Mpl.2. este necesară verificarea stabilităţii elementelor si a cadrului in afara planului.2 Analiza elasto-plastică Analiza elasto-plastica de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε. Figura 62). se poate realiza o analiză elasto-plastică de ordinul II in care plastificarea elementelor si a nodurilor este un proces progresiv si de aceea tranziţia de la comportarea elastică la cea plastică este un fenomen asemănător.Rd φp φ articulatia plastica articulatia plastica φp φp φ φ Element Nod Figura 59. Pentru o mai bună estimare a încărcării maxime (in comparaţie cu cea furnizată de analiza elastic-perfect plastică). trebuie sa fie l.Rd Mpl. valoarea minimă a multiplicatorului încărcării. 3. nu este necesară o verificare suplimentară a secţiunilor sau nodurilor.

Rd Mj φp φ φ Element Nod Figura 62.creşterea momentului in secţiunea transversală a elementului. Curba efort unitar . ca si valoarea deplasărilor corespunzătoare oricărui nivel al încărcării.Rd Elasto-plastic Mjel. este utilizată mai mult in activităţile de cercetare. Această comportare este descrisă cu ajutorul teoriei zonelor plastice.Rd Elasto-plastic Mel. b) elasto-plastic M Mpl.Rd φ M φp φ M Mj Mj. plastificarea se extinde dinspre fibra extremă spre axa neutră. 50 . Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Modelele de cedare pentru starea limita ultima pot fi de doua feluri (Figura 63): . Metoda de analiză elasto-plastică este destul de greu de utilizat in aplicaţii practice si. Verificarea capacitatii de rotire in sectiunile plastificate se poate face cu metoda simplificata prezentata in Anexa 2. In Figura 62 sunt prezentate caracteristicile moment-rotire considerate in analiză. Cerinţele de ductilitate pentru secţiuni si noduri precum si procedura de analiză si verificare a cadrului sunt identice cu cele de la analiza elastic-perfect plastică. corespunzătoare secţiunilor si nodurilor. Analiza elasto-plastică de ordinul II furnizează valoarea încărcării maxime ce poate fi suportată de cadru. din cauza complexităţii ei. de aceea este necesară verificarea stabilităţii in afara planului cadrului. in analiză este considerată doar comportarea in planul cadrului.rigide: colapsul se produce prin formarea succesiva de articulatii plastice pana la atingerea mecanismului plastic (similar cu analiza plastica de ordinul I) .flexibile: este posibil ca dupa formarea unui anumit numar de articulatii plastice.deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica: a) elastic-perfect plastic. σ fy σ fy ε ε a) b) Figura 61. structura sa isi piarda rigiditatea si sa cedeze prin pierderea stabilitatii unui element comprimat. In general.

α V=αV1 H=αH1 ∆ αcr=Vcr/V αp αu 3 2 4 Mecanism plastic instabilitate elasto-plastica 1 Plastic I Evolutie rigid-plastica 3 α3 1 Vcr3 4 2 3 α4 1 Vcr4=0 α0 Stabilitate Vcr0 α1 1 Vcr1 2 α2 1 Vcr2 2 Vcr0 > Vcr1 >Vcr2 >Vcr3 >Vcr4 Figura 63. Instabilitatea elasto-plastica 51 .

noduri semi-rigide cu rezistenta parţiala. Calculul imperfectiunilor cadrului Luarea in considerare a acestor imperfecţiuni se poate face prin intermediul unei imperfecţiuni geometrice echivalente.perfect plastic Pentru analiza structurala se foloseşte programul SAP2000 iar pentru calculul îmbinărilor programul CoP (http://www.00 IPE360 IPE360 IPE360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 Figura 64.connectionprogram.00 6.50 αF 3.4 Aplicaţie: Calculului unei structuri in cadre metalice multietajate Calculul s-a efectuat pe o structura metalica in cadre necontravantuite. Prinderile stâlpilor la baza se considera încastrate.Analiza de ordinul I rigid plastic . Prinderile dintre grinzi si stâlpi se realizează cu placa de capăt extinsa si şuruburi de înalta rezistenta.noduri rigide cu rezistenta completa . Incarcarile verticale si orizontale Valoarea incarcarii Încărcarea orizontala % Capacitatea verticale P [kN/m] F [kN] portanta a grinzii 60.Analiza de ordinul II elastic .50 αF 3.50 αF 3.0 6. avand 3 deschideri si 6 nivele (Figura 64). Cazul I Tabel 9.50 αF 3.50 6.analiza de ordinul I elastic .50 αF 3. incarcarile utilizate avand valorile prezentate in Tabel 9.00 IPE360 IPE360 IPE360 6. Structura se va analiza prin următoarele metode: .com). Pentru a evidenţia influenta caracteristicilor îmbinărilor asupra răspunsului structurii. exprimata printr-o înclinare iniţiala φ: φ = φ0α hα m in care: φ0 = 1 200 52 . iar grinzile sunt realizate din profile IPE360. nodurile se vor considera in analiza in doua situaţii si anume: . Structura analizata Stâlpii sunt realizaţi din profile HEB360.Analiza de ordinul II elastic .3. Ambele secţiuni sunt realizate din otel S355 si sunt de clasa 1.0 66% αP αF 3.

aceste forte orizontale echivalente trebuie aplicate la fiecare nivel (Figura 8). La structurile in cadre. etc). Se va considera in analiza atât cazul teoretic in care nodul este rigid cat si cel real in care se va modela semirigiditatea nodului printr-un resort dispus in nodurile structurii. Valoarea forţei orizontale echivalente este egala cu 0. care lucrează ca şuruburi normale (Figura 66).0026×1080=2.9.5 1 +  = 0. Pentru analiza 53 . Tipul de analiza structurala trebuie ales in funcţie de sensibilitatea structurii la deplasări laterale (ordinul I sau II) si in functie de capacitatea plastica a structurii (elastic sau plastic). Plăci suplimentare pe inimă. pentru un caz de încărcare dat.stâlp sunt realizate cu placi de capăt de grosime 25 mm si şuruburi M24. rezulta : φ =   1    1 Calculul nodurilor grinda stalp Nodurile grinda . Deşi nodul este considerat de mulţi proiectanţi un nod rigid si cu rezistenta completa. adică mai mica decât limita pentru care poate fi considerat teoretic rigid de 25 (pentru structuri necontravantuite). se poate intari inima prin doua metode: . Deoarece momentul extern este mai mic decat 2/3 din capacitatea nodului.0026 200 Înclinarea iniţiala φ poate fi înlocuita printr-un sistem de forte orizontale echivalente.2.Se foloseşte un o secţiune cu inima mai groasa (de exemplu profile HEM.66 × 0. Dezavantajele unei astfel de soluţii ţin de dificultatea realizării sudurii si de efectele secundare pe care aceasta le induce.10. Încărcarea totala de nivel este egala cu 60kN/m×6m×3=1080kN.81 = 0. Astfel.81kN. rigiditatea nodului Sj este egala cu rigiditatea iniţiala Sj.5 1 +  = 0. caracteristicile lui îl încadrează in categoria nodurilor semirigide si cu rezistenta parţiala. Componenta slaba a nodului este panoul inimii stâlpului.dar : 2 2 = = 0. Figura 65.81 m 3  1 × 0.Se intareste inima stâlpului prin dispunerea de panouri suplimentare pe inima. Daca se doreşte creşterea rigiditatii si a capacitatii portante. SR EN 1993-1-8 Rezistenta nodului este foarte apropiata de cea a grinzii (89% din capacitatea plastica a grinzii) iar rigiditatea raportata la cea a grinzii este 13.43 h 21 2 α h ≥ = 0. profile sudate.66 3 αh = α m = 0. gr.ini. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre incarcarea verticala totala FEd aplicata structurii si incarcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala. Dezavantajul acestei soluţii este ca poate sa conducă la o creşterea semnificativa a consumului de otel. cum ar fi de exemplu comportarea fragila sub incarcari repetate. .

2 Tip semi-rigid partial rezistent Pentru structura cu noduri rigide. Vedere nod grinda-stalp Tip nod Caracteristici reale Tabel 10. Pentru structura cu noduri semirigide. atunci structura este clasificata cu noduri fixe.8 S*j 13.3 0. Caracteristicile nodurilor grinda-stalp Mj.Rd) [kNm/rad] [kNm/rad] 314. rezultatul analizei de flambaj arata ca valoarea acestui factor este α cr = 8.Rd/Mpl. acest lucru se verifica prin evaluarea factorului α cr = Fcr . Daca valoarea este > 10.ini Sj [kNm] (Mj. Analiza de flambaj cu programul SA2000 54 .1 . se poate face o analiza elastica de ordinul I cu imperfecţiuni (globale). structura este clasificata cu noduri deplasabile. Deoarece α cr < 10 .b. rezultatul analizei de flambaj cu programul SAP2000 arata ca valoarea acestui factor este α cr = 11. se va face si o analiza elastica de ordinul II pentru a observa care este diferenţa dintre cele doua tipuri de analiza.96 .Rd m* Sj.8 75677.elastica. Este necesara deci efectuarea unei analize elastice de ordinul II.89 75677. Figura 67. Având in vedere insa ca este foarte aproape de limita. FEd Figura 66. Deoarece valoarea este mai mare decât limita din SR EN 1993-1-1.

semirigid 0 0 0. rigid elastic ordinul I.02 0. de circa 4%. Primul mod de flambaj pentru structura cu noduri rigide a) si cea nu noduri semirigide b) Efectul P-∆ Figura 69. Analiza de ordinul I si analiza de ordinul II – SAP2000 Figura 70 prezintă comparativ curbele pentru analiza elastica de ordinul I si II. semirigid elastic ordinul II.08 Figura 70. pentru structura cu noduri rigide diferenţele intre rezultatele analizei de ordinul I si ordinul II sunt reduse.a) b) Figura 68. Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II.06 Deplasarea la varf. 4 140 Multiplicatorul incarcarii. Aşa cum era de aşteptat. rigid elastic ordinul II. cu noduri rigide si semirigide 55 . [m] 0.04 0. α 3 105 2 70 1 35 elastic ordinul I.

se realizează o analiza plastica pentru structura cu noduri rigide si cea cu noduri semirigide. se prezintă insa si rezultatele din calculul de ordinul I. Pentru a evalua rezerva de rezistenta a structurii fata de formarea primei articulaţii plastice dar si a mecanismului plastic de cedare. rigid Elastic ordinul II. In cazul analizei plastice.5 7.7 10. Figura 71. este necesara efectuarea unui calcul de ordinul II. Pentru grinzi se definesc articulaţii plastice din încovoiere la capetele grinzilor (de tip M) si la capetele stâlpilor din încovoiere cu forta axiala (de tip P-M) (Figura 71. Figura 72). Deoarece nodurile au capacitatea portanta mai mica decât a grinzilor (cu rezistenta parţiala). deoarece factorul α cr < 15 . Ambele valori sunt prezentate pentru nivelul de calcul al incarcarilor. aceasta diferenţa este mai mare.8 9. Astfel. Comparaţie intre deplasările maxime la vârf Analiza Elastic ordinul I. 56 . Pentru comparaţie. folosirea nodurilor cu rezistenta parţiala nu are influenta asupra siguranţei in exploatare sub incarcarile de calcul.I rigid * 4% 29. creşterea deplasării la vârf daca nodul se modelează cu caracteristicile reale de rigiditate este de circa 29% pentru analiza de ordinul I si de circa 33% pentru cea de ordinul II. Deoarece multiplicatorul corespunzător formarii primei articulaţii este mai mare decât 1.4 Creştere fata de ord. semirigid Deplasarea orizontala la vârf [mm] 7. adica α = 1 In cazul structurii cu noduri semirigide. nodul trebuie sa ramana in stadiul elastic sub incarcarile de calcul. de circa 7%.3% 36% * pentru nivelul de calcul al forţelor.Tabel 11. se prezintă si curbele rezultate din analiza elastica. Diferenţele semnificative apar insa daca se neglijează semirigiditatea nodurilor grinda-stâlp. Pentru comparaţie. Definirea articulaţiilor plastice de tip moment încovoietor pentru grinzi Figura 73 prezintă comparativ curbele pentru analiza plastica de ordinul I si II. rigid Elastic ordinul I. semirigid Elastic ordinul II.

rigid elastic ordinul I. semirigid elastic ordinul II. [m] 0.08 57 . semirigid 0. semirigid plastic ordinul I. Figura 75 prezintă mecanismele plastice pentru structura cu noduri rigide si semirigide. rigid plastic ordinul I.02 elastic ordinul I. rigid elastic ordinul II. Figura 72. ceea ce înseamnă ca structura are o rezerva mare de rezistenta. rigid plastic ordinul II. Definirea articulaţiilor plastice de tip P-M pentru stâlpi 4 140 Multiplicatorul incarcarii.06 Deplasarea la varf.Multiplicatorul corespunzător formarii articulaţiilor plastice este apropiat de 2. α 3 105 2 70 1 35 0 0 0.04 0. semirigid plastic ordinul II.

Distribuţia momentul încovoietor pe grinda la formarea primei articulaţii plastice Rigid ord. ceea ce duce la întârzierea formarii articulaţiei plastice la capete.Figura 73. II Semirigid ord. sa se verifice rotirea necesara din noduri 58 . Nod rigid Nod semirigid Figura 74. cu noduri rigide si semirigide Este interesant de remarcat ca semirigiditatea nodului modifica redistributia momentelor încovoietoare pe grinda de pe reazem către câmp. unde oricum momentul încovoietor este mai mare decât in câmp (Figura 74). II Figura 75. Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II. Mecanismele plastice pentru analiza plastica Distribuţia articulaţiilor plastice arata o buna conformare a structurii. Este important ca in cazul in care se face o astfel de analiza plastica. I Rigid ord. I Semirigid ord.

pentru a observa influenta prinderii la baza.pentru a se compara cu capacitatea de rotire a nodurilor. preponderent de clasa 3. zapada). Figura 76. Prinderea stalpilor la baza se face cu placa de capat si buloane de ancoraj. Imbinarile grinda-stalp si grinda-grinda se realizeaza cu placa de capat extinsa si suruburi de inalta rezistenta. Ansamblu spaţial hala si detalii de imbinari Figura 77. Figura 64). Calculul se va face in domeniul elastic cu programul SAP2000. 59 . 3. prin asigurarea stabilitatii laterale in dreptul articulaţiilor plastice potenţiale. Structura este realizata din elemente cu sectiuni din tabla sudata.5 Aplicaţie: Calculului unei hale cu structura metalica Calculul se efectueaza pe o structura metalica parter cu o singura deschidere (Figura 76. Acţiunile luate in calcul la dimensionare Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Detalierea structurii trebuie de asemenea sa tina seama de posibilitatea formarii articulaţiilor plastice. Hala este amplasata in Bucuresti si este solicitata la actiunile permanente si climatice (vant. Se adopta doua detalii constructive si anume cu buloanele dispuse intre talpile stalpului (nominal articulat) si cu buloanele dispuse in exterior (semi-rigid).

{1} este un vector unitar.4 CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ Acţiunea seismică reprezintă o vibraţie a terenului. care generează la rândul lor forţe de revenire (datorită rigidităţii structurii). 4. (b) un model al acţiunii seismice şi (c) o metodă de calcul structural. După cum se poate observa din ecuaţia de mişcare (24) şi Figura 78. Schema principială a elementelor necesare pentru efectuarea calculului structural la acţiunea seismică. forţe de amortizare şi forţe de inerţie (datorită masei structurii). iar ag(t) este acceleraţia terenului. etc. Acest capitol tratează aspecte specifice ale calcului structurilor metalice la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004. Pentru cazul în care toate gradele de libertate dinamică ale structurii au aceiaşi direcţie cu acţiunea seismică.1. în structură se produc deformaţii. Structurile amplasate în zone seismice pot fi proiectate urmând două concepte principial diferite (SR EN 1998-1:2004. {u} este vectorul deplasărilor relative.1 Concepte de proiectare seismică Scopul efectuării unui calcul structural este acela de a obţine informaţiile necesare despre răspunsul structurii (eforturi. echilibrul dinamic al structurii poate fi exprimat prin ecuaţia de mişcare a sistemului (Chopra. viteza şi deplasarea impusă bazei structurii variază în timp. Datorită vibraţiilor terenului. Calculul structurilor la acţiunea seismică necesită: (a) un model structural. deformaţii. paragraful 6. 2001): && & [ m]{u ( t )} + [c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) (24) unde [m] este matricea maselor. Aceste forţe trebuie să se afle într-un echilibru dinamic. [k] este matricea de rigiditate. modelul structurii modelul maselor modelul amortizării modelul proprietăţilor mecanice ale structurii && & [ m]{u ( t )} + [ c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) metode de calcul structural modelul acţiunii seismice Figura 78. şi metoda de calcul. respectiv a bazei structurii. Acceleraţia. modelul structurii necesită la rândul său stabilirea unui model al maselor. corelând modelul structurii şi al acţiunii seismice. acţiunea seismică având un caracter dinamic.) necesare pentru proiectarea acesteia.2): 60 . {u} este vectorul vitezelor relative. [c] este matricea de amortizare. amortizării şi al proprietăţilor mecanice ale structurii (rigiditate şi eventual rezistenţă). & & {u&} este vectorul acceleraţiilor relative .

FORTA limita elastica cedare COMPORTARE FRAGILA consolidare cedare COMPORTARE DUCTILA limita elastica DEPLASARE Figura 79. În cazul unei structuri ductile. Pentru un nivel dat al acţiunii seismice corespunzătoare SLU. Structurile cu o comportare fragilă au o capacitate redusă de deformare în domeniul plastic. forţa înregistrează o degradare bruscă. 61 . structura va depăşi limita elastică. Structura cedează (forţa înregistrează o scădere substanţială) numai după consumarea unor deformaţii plastice importante. după atingerea limitei elastice (care este apropiată de forţa maximă). structura se deformează în domeniul plastic.comportare disipativă (ductilă) a structurii şi comportare slab-disipativă (fragilă) a structurii. până la atingerea forţei maxime (palier de consolidare). rezistenţa minimă la forţe laterale (Fy) care trebuie asigurată structurii pentru ca aceasta să nu înregistreze avarii excesive este în relaţie directă cu capacitatea structurii de deformare în domeniul plastic. Structurile ductile pot supraveţui unor forţe seismice ce depăşesc forţa de curgere. În Figura 79 sunt prezentate la nivel principial relaţii forţă-deplasare ce caracterizează structuri cu comportare ductilă şi fragilă. În cazul unei structuri cu o comportare fragilă. Cu cât rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) este mai mică. 4. deoarece după atingerea limitei elastice ele se pot deforma în domeniul plastic fără o degradare substanţială a forţei. Ductilitatea reprezintă capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic fără o reducere substanţială a capacităţii portante. structurile care posedă o ductilitate mai mare pot fi proiectate pentru forţe laterale mai mici şi viceversa. cu atât cerinţa de ductilitate (µ = din/dy) impusă structurii este mai mare. pot fi determinate diferite combinaţii rezistenţă/ductilitate care să asigure satisfacerea cerinţelor de proiectare la SLU (siguranţa vieţii). Ca urmare. înregistrând deformaţii plastice. Reprezentarea principială a unei comportări ductile şi fragile a structurii.1. deformaţia plastică impusă de către acţiunea seismică nu trebuie să depăşească capacitatea de deformare în domeniul plastic a structurii. Astfel. după atingerea limitei elastice. În Figura 81 este prezentată relaţia principială între rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) şi cerinţa de deplasare inelastică (din) impusă structurii de un nivel dat al acţiunii seismice. Diferenţa între comportarea disipativă şi slab-disipativă a unei structuri este dictată de ductilitatea acesteia.1 Conceptul de proiectare disipativă a structurii Din considerente economice multe structuri sunt proiectate pentru forţe seismice reduse substanţial faţă de cele care i-ar fi necesare pentru un răspuns elastic sub efectul acţiunii seismice corespunzătoare Stării Limită Ultime (SLU). Astfel. Pentru a preîntâmpina avarierea excesivă a structurii şi a respecta cerinţa fundamentală de comportare la SLU – siguranţa vieţii.

Cea de-a doua consecinţă a alegerii clasei de ductilitate constă în necesitatea asigurării unui anumit nivel de ductilitate la nivel de structură. Spre exemplu.a. vezi paragraful 6. încadrându-le pe acestea din urmă în clase de ductilitate. Tabelul 1. inclusiv prin dispunerea unor legături transversale). pereţi structurali. fie asigurarea unei suprarezistenţe îmbinării. forţe seismice de proiectare mai mici.6. normele de proiectare seismică conţin prevederi specifice de detaliere şi proiectare pentru structurile din fiecare clasă de ductilitate.îmbinări disipative. Alegerea unei clase de ductilitate la proiectarea unei structuri noi are două consecinţe majore în procesul de proiectare. SR EN 1998-1:2004 impune cerinţe diferenţiate funcţie de clasa de ductilitate la nivel de: material (oţelul pentru construcţii este conform standardelor EN 1993.Normele de proiectare seismică oferă posibilitatea alegerii unor niveluri diferite de ductilitate (de obicei trei) a structurilor. Structurile proiectate conform unei clase de ductilitate mai ridicate (şi care au o ductilitate mai mare) au asociate valori mai ridicate ale factorului de comportare q. redus faţă de cel elastic cu valoarea factorului de comportare q. Ductilitatea unei structuri se asigură pe baza unor criterii specifice diferitelor materiale de construcţii (oţel. etc).4 din SR EN 1998-1:2004). lemn.2.2 sau 3 clasa 1 sau 2 clasa 1 (a) (b) 62 . şi. îmbinări (folosirea unor îmbinări cu o ductilitate demonstrată prin încercări experimentale . care este determinată pe baza unui spectru de calcul..4. Prima dintre acestea o reprezintă valoarea încărcării seismice de proiectare. În acest scop. etc. în consecinţă. structură (asigurarea unui mecanism plastic global prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale.3 din SR EN 1998-1:2004). secţiune (în elementele disipative supuse la încovoiere sau compresiune este necesară utilizarea unei clase de secţiuni corelate cu clasa de calitate a structurii. element (limitarea zvelteţii elementelor structurale supuse la compresiune şi/sau încovoiere.3 din SR EN 1998-1:2004). vezi Figura 80 şi paragraful 4. vezi paragraful 6. pentru asigurarea ductilităţii la nivel de structură.) şi tipuri de structuri (cadre contravântuite şi necontravântuite.2 din SR EN 1998-1:2004). vezi Tabelul 1 şi paragraful 6.5 ≤ q ≤ 2 2<q≤4 q>4 Clasa secţiunii transversale necesară clasa 1.5. Cerinţe impuse clasei de secţiune funcţie de clasa de ductilitate şi factorul de comportare de referinţă (conform SR EN 1998-1:2004) Clasă de ductilitate a structurii DCM DCH Valoare de referinţă a factorului de comportare q 1. b. prevederi care au menirea să asigure structurii valori ale ductilităţii în acord cu clasa de ductilitate aleasă.

În urma unui calcul elastic. De aceea. F F el raspuns elastic F y3 F y2 F y1 d y1 d y2 d y3 del µ3 µ2 µ1 raspuns inelastic din3 din2 din1 d Figura 81. nu este economică şi nici posibilă realizarea tuturor elementelor unei structuri ca şi elemente ductile. Aceasta se poate realiza prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. Acest model al structurii este însă principial diferit de comportarea reală a structurii. calculul neliniar este considerat în prezent prea complex şi laborios pentru proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică. Acest principiu de proiectare se numeşte proiectare bazată pe capacitate şi este exemplificat în Figura 83. sub acţiunea forţelor seismice de proiectare. Prin urmare. static sau dinamic. fiind limitate de rezistenţa elementelor ductile (Fductil. acesta trebuie dimensionate astfel încât să posede o suprarezistenţă faţă de capacitatea elementelor 63 . structura (lanţul) este supusă la încărcarea seismică de proiectare FEd. folosind relaţii de verificare de tipul următor: Fductil . structura va avea un răspuns elastic şi va înregistra o deplasare de. dimensionarea elementelor structurale şi a îmbinărilor pe baza eforturilor obţinute dintr-un calcul elastic nu este suficientă pentru proiectarea unei structuri la acţiunea seismică. Pentru a asigura o comportare disipativă (ductilă) la nivelul întregii structuri. Aceste eforturi servesc la dimensionarea elementelor structurale ductile. cât şi elemente nedisipative (fragile). Metoda curentă de proiectare a structurilor amplasate în zone seismice foloseşte metode de calcul elastic (calcul modal cu spectre de răspuns sau calcul cu forţe laterale. toate elementele acestei structuri (ductile şi fragile) vor înregistra eforturi egale cu FEd.Figura 80. În general. Mecanism plastic global (a) şi mecanism plastic de nivel (b) Verificarea directă a ductilităţii unei structuri ar fi posibilă doar dacă la proiectarea unei structuri s-ar folosi metode de calcul neliniar (plastic). trebuie preîntâmpinată cedarea elementelor fragile. care va înregistra deformaţii în domeniul plastic (din) sub efectul acţiunii seismice de calcul (vezi Figura 82). Rd ≥ FEd (25) În structura acţionată de încărcarea seismică de calcul la SLU eforturile din elementele structurale vor fi însă în general mai mari decât FEd. Într-un calcul elastic. preîntâmpinând cedarea elementelor structurale fragile. în care forţele seismice de proiectare (FEd) se obţin prin reducerea forţelor seismice corespunzătoare unui răspuns elastic (Fel) prin intermediul factorului de comportare q. Inevitabil o structură disipativă (ductilă) va conţine atât elemente disipative (ductile).Rd). Relaţia principială între rezistenţa structurii şi cerinţa de deplasare inelastică. Astfel. pentru a preîntâmpina cedarea elementelor fragile. care să conducă la plasticizarea elementelor structurale ductile. Totuşi. fiind utilizat doar la proiectarea structurilor de importanţă ridicată sau la evaluarea unor construcţii existente.

Principiul de proiectare bazată pe capacitate (adaptat după Paulay şi Priestley.1 din SR EN 1998-1:2004). cu excepţia extremităţii inferioare a stâlpilor de la baza structurii (vezi paragraful 6. rezistenţă a materialului mai mare decât cea considerată în calcul. forţele seismice de proiectare (FEd) şi răspunsul plastic al structurii. la cadrele metalice necontravântuite cu noduri rigide mecanismul plastic global impune formarea articulaţiilor plastice la capetele grinzilor. Relaţia principială între forţele seismice corespunzătoare unui răspuns infinit elastic (Fel). etc. Rd ≥ Ω ⋅ Fductil . Rd (26) unde Ω este un coeficient supraunitar şi ţine cont de diversele aspecte care pot conduce la rezistenţe ale elementelor ductile mai mari decât cele de calcul (fenomene de consolidare.ductile: F fragil .). Spre exemplu. 64 . F F el rãspuns infinit elastic rãspuns inelastic F Ed = F el/q rãspuns sub acþ iunea seismicã de calcul de del din d Figura 82.6. 1992). stâlpilor (elemente nedisipative) trebuie să li se asigure o suprarezistenţă faţă de grinzi (elemente disipative).3 din SR EN 1998-1:2004 şi Figura 84). În acest scop. Practic. Figura 83. elementele nedisipative se dimensionează pentru nişte eforturi amplificate faţă de cele determinate din combinaţia seismică de încărcări (vezi paragraful 6.6.

Figura 84. Principiul de determinare a eforturilor de calcul în elementele disipative şi în cele nedisipative. Această procedură de calcul estimează eforturile din stâlpi corespunzătoare formării unui mecanism plastic în structură, atunci când în elementele disipative (grinzi) se formează articulaţii plastice. În concluzie, proiectarea structurilor la acţiunea seismică conform principiului de comportare disipativă implică două faze. În prima fază se dimensionează elementele ductile (disipative) pe baza eforturilor determinate dintr-o analiză elastică a structurii supusă forţelor seismice de proiectare. Pe lângă rezistenţă, elementele desemnate ductile trebuie să posede şi o ductilitate corespunzătoare clasei de ductilitate alese. Ductilitatea se asigură prin folosirea unor detalii constructive şi principii de proiectare specifice diferitelor materiale şi tipuri de structuri. În cea de-a doua fază – proiectarea bazată pe capacitate – se dimensionează elementele fragile (nedisipative) pe baza unor eforturi în acestea corespunzătoare plasticizării elementelor ductile. Această procedură de proiectare are scopul să asigure o suprarezistenţă a elementelor fragile faţă de cele ductile, conducând la structuri ductile per ansamblu.

4.1.2

Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii

Structurile slab-disipative (fragile) au o ductilitate neglijabilă. Deoarece după atingerea limitei elastice forţa înregistrează o degradare bruscă, aceste structuri trebuie proiectate astfel, ca sub acţiunea seismică corespunzătoare SLU structura să rămână preponderent în domeniul elastic. Aceasta corespunde utilizării unui factor de comportare q apropiat de valoarea unitară la determinarea spectrului de calcul. Deoarece structurile proiectate conform conceptului de comportare slab-disipativă trebuie să aibă un răspuns preponderent elastic sub acţiunea încărcărilor seismice de calcul, proiectarea acestora se poate face conform procedurilor de calcul folosite la proiectarea structurilor amplasate în zone neseismice. Astfel, normele de calcul seismic (SR EN 1998-1:2004) se folosesc doar pentru determinarea încărcării seismice, iar verificările structurii la SLU se efectuează conform normelor generale de calcul a structurilor (de exemplu SR EN 1993 în cazul structurilor metalice).

4.1.3

Alegerea principiului de proiectare

Proiectarea unei structuri ca şi disipativă sau slab-disipativă este la latitudinea proiectantului. Principial, orice structură poate fi proiectată conform uneia dintre cele două abordări. Alegerea principiului de proiectare este de natură economică şi depinde de tipul structurii şi de zona seismică. În general, detaliile constructive şi cerinţele de proiectare menite să asigure ductilitate elementelor disipative conduc la un consum mai ridicat de materiale în structură. De aceea, dacă forţele seismice elastice (nereduse) care acţionează asupra unei structuri sunt relativ mici (structura este dimensionată preponderent din alte combinaţii de încărcări decât

65

cea seismică), se poate folosi principiul de proiectare slab-disipativă a structurii, care, prin omiterea cerinţelor de proiectare menite să asigure o comportare globală ductilă, va simplifica procesul de proiectare şi va conduce la un consum redus de material. Totuşi, pentru multe tipuri de structuri acţiunea seismică reprezintă o solicitare foarte severă în comparaţie cu alte acţiuni, iar asigurarea unui răspuns elastic al structurii sub efectul acţiunii seismice de calcul la SLU ar conduce la dimensiuni exagerate ale elementelor structurale şi la un consum excesiv de material. În acest caz, se poate adopta principiul de proiectare disipativă a structurii, exploatând capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic (ductilitatea) şi proiectând structura pentru nişte forţe seismice reduse faţă de cele corespunzătoare unui răspuns elastic. În consecinţă, principiul de proiectare slab-disipativă se dovedeşte economic în cazul unor forţe seismice mici, iar cel de proiectare disipativă este mai economic în cazul unor forţe seismice ridicate. Forţele seismice fiind forţe de natură inerţială, sunt generate de acceleraţia care acţionează asupra maselor structurii ca urmare a mişcării seismice impuse bazei structurii. De aceea, forţele seismice vor avea valori reduse în cazul unor structuri uşoare şi atunci când acţiunea seismică are o intensitate redusă (zone cu seismicitate redusă). Viceversa, forţele seismice au valori importante în cazul structurilor cu mase mari şi a structurilor amplasate în zone cu seismicitate ridicată. Un exemplu de structură uşoară, la care se pretează principiul de proiectare slab-disipativă, este reprezentat de halele metalice parter. Acestea sunt caracterizate pe de o parte de greutăţii proprii relativ mici şi pe de altă parte de încărcări mici din exploatare. Exemple tipice de structuri care atrag asupra lor forţe seismice ridicate sunt structurile multietajate.

4.2 Acţiunea seismică
4.2.1 Generalităţi
Cutremurele de pământ sunt evenimente care au loc relativ rar, dar care pot produce importante daune materiale şi umane. Efectele principale ale cutremurelor de pământ asupra mediului natural şi construit sunt: vibraţia ale terenului; incendii; modificarea proprietăţilor fizice ale terenului de fundare (consolidări, tasări, lichefieri); deplasarea directă a faliei la nivelul terenului; alunecări de teren; schimbarea topografiei terenului; valuri induse de cutremure, cum ar fi cele oceanice (tsunami) sau cele din bazine şi lacuri (seişe).

66

acceleratie ag(t), m/s2

2 Vrancea 1977, INCERC, NS 1 0 −1 −2 0 5 −1.949 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.8
viteza vg(t), m/s

Vrancea 1977, INCERC, NS 0.4 0 −0.4 −0.8 0 5 −0.712 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.5
deplasare dg(t), m

0.416

Vrancea 1977, INCERC, NS

0.25 0 −0.25 −0.5 0 5 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

Figura 85. Componenta NS a acceleraţiei, vitezei şi deplasării terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea, România. Dintre acestea, vibraţia terenului reprezintă efectul cel mai important al acţiunii seismice asupra construcţiilor inginereşti, iar caracteristicile acestea sunt folosite pentru definirea acţiunii seismice în normele de proiectare seismică. Vibraţia terenului poate fi reprezentată prin variaţia în timp a acceleraţiei terenului (accelerograme), a vitezei terenului sau a deplasării terenului, vezi Figura 85. Dintre cele trei modalităţi de reprezentare, accelerogramele sunt cele mai uzuale. Accelerograma caracterizează complet o anumită mişcare seismică dintr-un amplasament dat, dar prezintă şi anumite inconvenienţe. Astfel, utilizarea directă a accelerogramei implică folosirea unui calcul dinamic al structurii, care este relativ laborios. În practica curentă de proiectare se folosesc cu predilecţie metoda de calcul cu forţe laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns. Ambele metode de calcul structural global folosesc spectrele de răspuns pentru caracterizarea acţiunii seismice. Ca urmare, SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns pentru reprezentarea de bază a acţiunii seismice dintr-un amplasament dat. Accelerogramele reprezintă o modalitate alternativă de caracterizare a mişcării seismice în aceste documente normative.

67

s 3 4 (1. m 0.1 0 0 1 2 T.5 0. m 0.0.5 u(t). Reprezentarea schematică a modului de obţinere a spectrului elastic de deplasare pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. 0. exemplificat pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.0. viteze. viteză sau acceleraţie. acceleraţii) al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică având o perioadă proprie de vibraţie T şi fracţiunea din amortizarea critică ξ.5 −0. s 30 40 T =1s ξ = 5% 0. În Figura 86 se prezintă principiul de determinare a spectrului elastic de deplasare. NS 10 20 t.5 u(t). s 30 40 T =3s ξ = 5% Figura 86. m/s2 2 0 −2 0 Vrancea 1977. sub acţiunea accelerogramei ag(t). În mod similar se poate obţine spectrul de viteză sau cel de acceleraţie. 0.4 (2. Un spectru de răspuns elastic este reprezentarea valorilor de vârf ale răspunsului seismic al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică funcţie de perioada proprie de vibraţie. Pentru a construi un spectru de deplasare este necesar să se determine răspunsul seismic (deplasarea u(t)) al unor sisteme cu un singur grad de libertate dinamică având diferite valori ale perioadei proprii de vibraţie (T) şi o valoare fixă a amortizării ξ. din rezultatele răspunsului seismic în timp se reţin doar valorile de vârf (valorile maxime în modul) ale deplasării u(t). Răspunsul seismic poate fi exprimat în termeni de deplasare. Totuşi. se poate determina răspunsul seismic de vârf (deplasări.5 −0. Pentru a construi spectrul elastic de deplasare.0. INCERC.5 u(t). s 30 40 T=3s 0 −0.ag(t). viteza şi acceleraţia maselor structurii. România.142) T =2s ξ = 5% 0.2 0.346) 0.395) (3. Având la dispoziţie spectrele de răspuns elastic. care se pot determina din spectrele de viteză şi acceleraţie nu au 68 . care se notează cu Sde(T) şi se reprezintă funcţie de perioada proprie de vibraţie T. România. m T=1s 0 −0. pentru o anumită valoare a amortizării. m 0 10 20 t. 0.142 0 10 20 t.395 T=2s 0 −0.3 0.346 0 10 20 t. s 30 40 0.5 Sde.

O soluţie mai convenabilă pentru determinarea eforturilor constă în folosirea noţiunii de forţă statică echivalentă. Această forţă statică echivalentă se poate determina ca şi produsul dintre rigiditatea k şi deplasarea de vârf Sde a sistemului: F = k ⋅ S de (29) Ţinând cont de definiţia pulsaţiei proprii de vibraţie ω = k m (k este rigiditatea şi m este masa sistemului) şi a relaţiei dintre aceasta şi perioada proprie de vibraţie ω = 2π T . Eforturile maxime din structură pot fi determinate impunând masei sistemului deplasarea spectrală Sde(T). Pseudo-viteza Sve este în relaţie directă cu valoarea de vârf a energiei de deformaţie. Pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică. dar are prefixul "pseudo" pentru că nu este egală cu viteza de vârf a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. În mod similar. vezi Figura 88. În cazul unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică cu perioada proprie de vibraţie T. spectrele de răspuns au o importanţă practică deosebită. 69 . pentru calculul structurilor la acţiunea seismică prezintă interes alte două mărimi: pseudo-viteza şi pseudo acceleraţia. Principiul determinării spectrelor de pseudo-viteză Sve şi pseudo-acceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde a mişcării seismice înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea este reprezentată în Figura 87. dar este diferită de acceleraţia de vârf a unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. deformaţia de vârf a structurii |u(t)|max se obţine direct din spectrul de răspuns de deplasare Sde(T).o utilitate practică directă. forţa statică echivalentă poate fi exprimată prin relaţia:  2π  F = k ⋅ S de = m ⋅   ⋅ S de = m ⋅ S ae  T  2 (30) Relaţia (30) arată că pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică forţa statică echivalentă F poate fi determinată ca şi produsul dintre masa sistemului m şi pseudoacceleraţia spectrală Sae. Ţinând cont de faptul că proiectarea unei structuri se realizează pe baza valorilor de vârf ale eforturilor şi deformaţiilor. se poate determina o forţă statică echivalentă F care produce deplasarea |u(t)|max ≡ Sde(T). În schimb. pseudo-acceleraţia Sae(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind pseudo-viteza spectrală Sve(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : 2π  2π  S ae = S ve =   S de T  T  2 (28) Pseudo-acceleraţia Sae(T) are unităţi de acceleraţie. Pseudo-viteza Sve(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind deplasarea spectrală Sde(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : Sve = 2π S de T (27) Pseudo-viteza Sve are unităţi de viteză.

529) 2 T.4 (2. 0. |u(t)|max = Sde(T) m k |u(t)|max = Sde(T) F =k ×Sde(T) =m×Sae(T) m k ag(t) Figura 88.5 0. 3.346) Sde. s 3 4 Sde(T) (1.0.2 0. m/s Sve(T) 0 0 1 2 T. 1. România.3 0.0.0.1 0 0 1 2 T.0. 0. 0. m 0.917) Sae.966) Sve.142) × 2π T 1.0.0. 1.5 (2. Noţiunea de forţă statică echivalentă. Principiul determinării spectrului de pseudo-viteză Sve şi a spectrului de pseudoacceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.681) 0.5 (3.395) (3. 70 .633) (2. s 3 4 Figura 87.0.308) 1 (1.0. 0.0.0. 5. s 3 4 × 2π T 8 6 (1. 0. m/s2 4 2 0 0 1 Sae(T) (3.

răspunsul structurii (eforturi. deformaţii. Mişcarea seismică este un fenomen cu un grad ridicat de incertitudine. Mai mut decât atât. SR EN 1998-1:2004 foloseşte perioade de "control" sau "colţ" TB. TC şi TD. pseudo-viteză (Sve) şi pseudo-acceleraţie (Sae) folosite pentru caracterizarea acţiunii seismice în norme. reprezentând o "înfăşurătoare" a spectrelor individuale. În primul rând. Utilizarea forţelor statice echivalente şi a spectrelor de răspuns pentru determinarea răspunsului seismic al structurilor este deosebit de convenabil din punct de vedere practic. Spectre de răspuns elastic de deplasare (Sde). În cel de-al doilea rând. Din acest motiv proiectarea structurilor la acţiunea seismică pe baza spectrului de răspuns al unei singure înregistrări seismice nu oferă un grad de siguranţă adecvat. etc. care delimitează zone de pseudo-acceleraţie 71 . Spre exemplu. spectrele de răspuns elastic folosite în proiectare sunt idealizate pentru a avea o expresie matematică convenabilă. Odată ce spectrele sunt disponibile.) poate fi obţinut printru-un calcul static al structurii. calculul dinamic laborios este necesar doar pentru determinarea spectrelor de răspuns. calculul cu forţe statice echivalente şi spectre de răspuns oferă direct răspunsul de vârf al structurii. Spectrele de răspuns elastic din normele de proiectare seismică se obţin prin prelucrarea înregistrărilor seismice existente în cadrul unor analize de hazard seismic. necesar la proiectarea acesteia.Sde TB TC T TD Sve TB TC T TD Sae TB TC T TD Figura 89.

Spre exemplificare.) şi (4) interacţiunea terenstructură.x ≡ Sae. pseudo-viteză constantă (TC-TD) şi deplasare constantă (>TD). Conform SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.2. vibraţia unui punct de la suprafaţa terenului este caracterizată prin trei componente de translaţie: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical. Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 prevăd un interval mediu de recurenţă pentru verificarea la starea limită ultimă este de 100 ani.3.x şi Sae. acceleraţia de vârf a terenului se obţine multiplicând valoarea de referinţă a acceleraţiei de vârf a terenului cu factorul de importanţă: ag = γ I ⋅ agR (31) SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns de acceleraţie pentru reprezentarea de bază a mişcării seismice într-un punct de pe suprafaţa terenului (vezi paragraful 3.constantă (TB-TC). folosind expresia "spectru de răspuns de acceleraţie". sau doar "spectru de răspuns".2. respectiv pentru alte valori ale factorului de importanţă. din necesitatea de a simplifica această problemă complexă. iar pentru determinarea răspunsului seismic al unei structuri este necesar doar unul dintre cele trei spectre. Pentru alte valori ale intervalului mediu de recurenţă. SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3. topografie.3.0.5. În general. în Figura 91 sunt prezentate cele două spectre de răspuns orizontale (Sae.2. Cele două componente orizontale ale mişcării seismice sunt considerate independente şi sunt reprezentate de acelaşi spectru de răspuns (Sae. care depind de (1) sursa seismică. Neglijând componentele de rotaţie.z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului. Componenta verticală a mişcării seismice poate fi neglijată pentru majoritatea structurilor curente.2).25g. Valoarea de referinţă a acceleraţiei terenului agR corespunde unui factor de importanţă γI = 1. vezi Figura 89.2 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice În general. (2) propagarea undelor seismice între sursă şi amplasament. pseudo-viteză şi pseudoacceleraţie conţin aceiaşi informaţie.1) exprimă hazardul seismic pentru proiectare prin valoarea de referinţă a componentei orizontale a acceleraţiei de vârf a terenului agR determinată pentru intervalul mediu de recurenţă (IMR) de referinţă corespunzător stării limită ultime pe un teren "tare" (clasa de teren A conform SR EN 1998-1:2004).y).2. (3) amplasament (caracteristicile terenului de fundare. Normele de proiectare seismică ţin cont doar parţial de aceste aspecte. etc. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani este prezentată în Figura 90. Se menţionează faptul că cele trei spectre de răspuns: de deplasare. ţinând cont în acelaşi timp de datele existente. 4. componenta verticală a mişcării seismice trebuie considerată atunci când acceleraţia verticală de vârf a terenului depăşeşte 0. iar structura are una din următoarele caracteristici: conţine elemente orizontale cu deschideri de peste 20 m conţine elemente în console cu lungimea de peste 5 m conţine elemente orizontale precomprimate conţine stâlpi rezemaţi pe rigle este izolată la bază 72 .y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae. SR EN 1998-1:2004 omit termenul "pseudo-". mişcarea seismică într-un amplasament depinde de o serie de factori. Din raţiuni de simplificare a exprimării. normele de proiectare seismică folosesc spectrul de răspuns de pseudo-acceleraţie pentru caracterizarea acţiunii seismice.

Figura 91.2. iar spectrul de tip 2 în cazul unei seismicităţi moderate.y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae.x şi Sae. B. În cazul clădirilor importante este necesar considerarea 73 ..Figura 90. caracterizată de magnitudini mai mici de 5. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani (SR EN 1998-1:2004/NA:2008). sunt definite două forme ale spectrului de răspuns elastic orizontal: tip 1 şi tip 2. caz care necesare studii speciale. În Figura 92 sunt reprezentate spectrele de răspuns elastic de tip 1 şi tip 2 pentru cele 5 clase de teren din SR EN 1998-1:2004. Pentru a ţine cont de magnitudinea sursei seismice care are contribuţia cea mai importantă la seismicitatea amplasamentului. TC şi TD. caracterizată de magnitudini mai mari de 5. Spectrul de tip 1 este recomandat în cazul unei seismicităţi ridicate. sunt definite două clase de teren speciale S1 şi S2. D şi E).2) defineşte forma spectrului de răspuns elastic pentru componenta orizontală a mişcării seismice funcţie de tipul terenului şi magnitudinea sursei seismice. 2005).5. SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3.2.5 (Fardis et al. Reprezentarea de bază a acţiunii seismice: două spectre de răspuns orizontale (Sae.z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului. pentru care norma oferă valori ale factorul de amplificare S şi ale perioadelor de control TB. C. Suplimentar. Terenul este clasificat în cinci clase de teren (A.

2005). Indicaţii asupra acestui fenomen există în SR EN 19985:2004. (a) (b) Figura 93.. Pentru proiectare. E. Spectrul de tip 1 se foloseşte 74 . Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b).2) în prezent în România nu există suficiente date pentru implementarea schemei de clasificare a tipurilor de teren (A. Conform Anexei Naţionale SR EN 1998-1:2004/NA:2008 (vezi paragraful 3. condiţiile locale de amplasament se definesc la scară macroseismică. (a) (b) Figura 92.1. conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008. S1 şi S2) din SR EN 1998-1:2004. TC şi TD ce definesc forma spectrului de răspuns elastic de acceleraţie pentru componentele orizontale ale mişcării seismice. Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b) pentru clasele de teren A-E. Fiecare zonă de teren/amplasament are asociată un set de perioade de control TB. prin încadrarea teritoriului României în trei zone de teren/amplasament: Z1. D. B.efectelor de amplificare topografică. Datorită lipsei unor date despre condiţiile locale de teren asupra formei spectrului de răspuns pentru componenta verticală a mişcării seismice (Fardis et al. conform SR EN 1998-1:2004. Z2. Spectrul de răspuns elastic de acceleraţii pentru componenta verticală a mişcării seismice se determină printr-o procedură similară cu spectrul pentru componenta orizontală. Z3. pentru condiţiile din România. C. în SR EN 1998-1:2004 aceasta nu depinde de tipul terenului.

pe întreg teritoriul României. aşa cum se întâmplă într-o situaţie reală. (2) compatibilitatea dintre caracteristicile accelerogramei şi caracteristicile sursei. Pentru componenta verticală a acţiunii seismice. iar valorile de vârf ale acceleraţiei sunt înregistrate la momente diferite de timp. şi una în plan vertical. accelerogramele înregistrate în timpul unui eveniment seismic real au un aspect general diferit pe cele trei direcţii ortogonale. înregistrate şi simulate. acţiunea seismică este definită de două accelerograme: una în plan orizontal.1) menţionează trei proceduri diferite pentru obţinerea accelerogramelor folosite pentru calculul structurilor la acţiunea seismică.3) permite utilizarea variaţiei în timp a acceleraţiei terenului (accelerogramelor). Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 defineşte un singur tip de spectru pentru întreg teritoriul României. După cum se poate observa din Figura 95. Componentele de translaţie ale unei înregistrări seismice.3. În general.2.16 g (vezi Figura 93). 4. În general. SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3. (3) potrivirea dintre spectrul de răspuns ţintă şi cel al accelerogramelor. cu excepţia zonelor afectate de cutremurele din Banat unde hazardul seismic este caracterizat de agR = 0. Pentru un calcul plan al structurii. Astfel. (4) numărul de accelerograme utilizate şi implicaţiile asupra interpretării rezultatelor.3 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice Ca şi reprezentare alternativă a acţiunii seismice.20 g şi agR = 0. se pot folosi accelerograme artificiale. ţinând cont şi de proprietăţile structurii. În Figura 95 sunt prezentate accelerogramele pe direcţiile NS. 75 . Accelerogramele ce caracterizează vibraţia terenului pe cele trei direcţii ortogonale trebuie considerate ca acţionând simultan asupra structurii. sunt necesare trei componente ale vibraţiei terenului: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical (vezi Figura 94).2. România. Din această cauză. se atrage atenţia asupra faptului că accelerograme folosite pentru reprezentarea acţiunii seismice pe cele trei direcţii ortogonale trebuie să fie diferite. vitezei terenului sau deplasării terenului.2. atunci când se foloseşte un calcul spaţial al structurii. selectarea accelerogramelor pentru calculul structural include considerarea următoarelor aspecte: (1) modul în care se obţin accelerogramele (prin generare artificială. Figura 94. EW şi verticală înregistrate la staţia INCERC (Bucureşti) la cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. de la evenimente seismice produse în trecut sau prin simulare). mediului de propagare şi condiţiilor locale de teren ce controlează seismicitatea amplasamentului în cauză. SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3.

2003).058 10 15 20 timp t. România. m/s2 2 1 0 −1 −2 0 5 1.623 Vrancea 1977. INCERC. NS 1 0 −1 −2 0 5 −1. Procedura foloseşte un zgomot alb filtrat. Cu titlu de exemplu. s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). 1988 în Erdik şi Durukal. în Figura 96 se prezintă trei accelerograme artificiale şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (spectrul de răspuns elastic pentru Bucureşti din SR EN 1998-1:2004/NA:2008). VERT 1 0 −1 −2 0 5 −1.acceleratie ag(t). INCERC.949 10 15 20 timp t. Componentele NS. m/s2 2 Vrancea 1977. EW 10 15 20 timp t. modulat de o funcţie înfăşurătoare deterministă (Safak. 76 . EW şi verticală a acceleraţiei terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea. s 25 30 35 40 Figura 95. m/s2 2 Vrancea 1977. Accelerogramele artificiale se obţin prin generarea matematică a unui semnal al cărui spectru de răspuns să potrivească cu un spectru de răspuns "ţintă" (în general spectrul de răspuns elastic din norma seismică). INCERC.

m/s2 4 B−3 2 0 −2 −4 −3.34 0 5 10 15 timp t. m/s2 4 2 0 −2 −4 0 5 10 3. s 3 4 Figura 96. m/s2 4 3. s 8 6 spectru tinta B−1 B−2 B−3 (c) 20 25 30 35 Sae.10 2 0 −2 −4 0 5 10 15 timp t. Trei accelerograme artificiale (a-c) şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (d) 77 .acceleratie ag(t).37 B−1 (a) 15 timp t. s 20 25 30 35 acceleratie ag(t). s 20 25 30 35 (b ) B−2 acceleratie ag(t). m/s2 4 2 0 (d ) 0 1 2 T.

cv. Accelerogramele obţinute prin această procedură au avantajul că păstrează caracterul esenţial al înregistrării originale.incerc2004.Una dintre procedurile cele mai cunoscute de generare a accelerogramelor artificiale este cea implementată în programul SIMQKE (Gasparini and Vanmarcke. O altă opţiune constă în adoptarea accelerogramelor semi-artificiale. Mişcarea seismică poate fi modelată şi cu ajutorul unor pulsuri simple (Gioncu şi Mazzolani. conţinutul de frecvenţă. metoda pseudo-spectrală 2. Mai pot fi luaţi în calcul şi alţi factori. 2003. Accelerogramele înregistrate sunt variaţii ale acceleraţiei terenului înregistrate în timpul cutremurelor de pământ produse în trecut. 2008).ic. 78 . Accelerogramele înregistrate se selectează din baze de date trebuie să corespundă cutremurului de proiectare din punct de vedere a magnitudinii şi a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament. 1986 şi 1990 (http://www. deoarece acestea reprezintă evenimente seismice reale şi deoarece ei nu au în general suficiente cunoştinţe pentru generarea accelerogramelor artificiale/simulate. dintre care se amintesc metoda diferenţelor finite 3D. Chang şi Kawakami.ro/accelerograme..ac. iar limita superioară (2T1) ţine cont de creştere perioadei proprii de vibraţie efectivă ca urmare a răspunsului plastic al structurii. În domeniul perioade cuprins între 0. 2006). Iervolino et al. Limita inferioară a perioadei (0. Se cunosc o serie de metode de simulare deterministă a mişcării seismice. metoda undelor discrete. 1976). Indiferent de tipul de accelerograme utilizate.. Printre sursele de înregistrări seismice de interes pentru România se amintesc baza de date europeană (the European Strong-Motion Database http://www. 2003). 2002). metoda însumării modale. 2008). teoria razelor. Această procedură are dezavantajul că nu reflectă fazarea reală a undelor seismice şi a accelerogramei (Iervolino et al.uk) şi accelerogramele înregistrate în reţeaua INCERC la cutremurele vrâncene din 1977.2T1) ţine cont de modurile proprii de vibraţie superioare ale structurii.5-D şi metoda diferenţelor finite 2. cum ar fi condiţiile locale de amplasament.5D (Erdik and Durukal. acestea trebuie să respecte următoarele condiţii: Media acceleraţiei de vârf a terenului pentru accelerogramele individuale nu trebuie să fie inferioară valorii de calcul a acceleraţiei de vârf a terenului (ag·S).htm). metoda elementelor de frontieră indirecte.2T1 şi 2T1 (unde T1 este perioada fundamentală de vibraţie a structurii pe direcţia pe care va fi aplicată accelerograma) valoarea medie a spectrului de răspuns calculată pentru toate accelerogramele considerate nu trebuie să fie mai mică decât 90% din valoarea corespunzătoare a spectrului de răspuns elastic (spectrul ţintă) Cerinţa de potrivire dintre spectrul de răspuns mediu al accelerogramelor folosite în calcul şi spectrul de răspuns ţintă are obiectivul de a obţine o compatibilitate între cele două reprezentări ale acţiunii seismice din normă: prin spectre de răspuns elastic şi prin accelerograme. Modificarea poate fi efectuată în domeniul de frecvenţe (de exemplu prin modificarea amplitudinilor spectrelor Fourier) sau în domeniul de timp (de exemplu prin transformate de tip wavelet. care se obţin prin modificarea accelerogramelor înregistrate cu scopul potrivirii cu un spectru ţintă.isesd. Accesul la accelerograme înregistrate s-a îmbunătăţit permanent în ultimele decenii datorită dezvoltării rapide a reţelelor seismice digitale şi disponibilităţii bazelor de date cu mişcări seismice puternice. Metoda poate fi îmbunătăţită prin modificarea procedurii pentru a ţine cont de caracteristicile sursei seismice sau a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament (Erdik şi Durukal. Accelerogramele simulate se obţin prin simularea fizică a mecanismelor de sursă şi de propagare a undelor seismice şi pot include modelarea efecte locale de amplasament. tipul faliei. Majoritatea inginerilor preferă utilizarea accelerogramelor înregistrate faţă de cele artificiale sau simulate.

0. g 0. s 2.5 0.2.5 3 3. conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008.7 Se Sd.1 β⋅ag 0 0.5 0. SR EN 1998-1:2004 foloseşte în acest scop factorul de comportare q (cu valori ≥ 1).2. Pentru perioade T < TB.6 Acceleratie spectrala.5 1 1.5 4 0 Figura 97. q=6. impunând o reducere a factorului de comportare.5 0.3 0. Pentru a ţine cont de comportarea plastică a unei structuri supusă acţiunii seismice de calcul.4. sunt capabile să supraveţuiască unui seism major (fără colapsul structurii. După cum se poate observa din Figura 97 spectrul răspuns de calcul se obţine din spectrul elastic prin reducerea acestuia cu factorul de comportare q.5 din SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională. Factorul de comportare q este o aproximare a raportului dintre forţele seismice la care ar putea fi supusă structura dacă răspunsul său ar fi în totalitate elastic şi forţele seismice care se pot utiliza într-un calcul global elastic. Structurile care sunt proiectate la forţe seismice substanţial mai mici decât cele care le-ar asigura o comportare elastică. spectrul de proiectare este determinat pe baza unui factor de comportare redus faţă de valoarea de bază q.2.5.2 q=1. calculate pentru un amplasament în Bucureşti şi un factor de comportare q=6.5 pentru T = 0.4 q 0. în cazul unui global elastic forţele seismice de proiectare sunt reduse faţă de cerinţa elastică. conform paragrafului 3.5 2 T. Acest model recunoaşte faptul că structurile foarte rigide au cerinţe ridicate de ductilitate.4 Spectru de calcul pentru analiza elastică Proiectarea structurilor la acţiunea seismică care le-ar asigura un răspuns elastic sub efectul mişcării seismice de proiectare la SLU este în general neeconomică. pentru componentele orizontale ale acţiunii seismice. pentru valori ale perioadei T > TB. Spectru de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd). În Figura 97 este reprezentat spectrul de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd). O 79 . asigurând în continuare un răspuns satisfăcător al structurii. acesta atingând valoarea q = 1. datorită răspunsului structurii în domeniul plastic şi suprarezistenţei. dar cu degradări structurale importante).

P Valoare reprezentativă a unei acţiuni de pretensionare. valoarea caracteristică a acţiunii seismice ce corespunde intervalului mediu de recurenţă corespunzător SLU (IMR=100).4 din SR EN 1990:2004): ∑G j ≥1 k.4. ψ2.3.5 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni Combinaţiile de acţiuni pentru verificarea structurilor se întocmesc conform SR EN 1990:2004.iQk . masele structurii pe baza cărora se determină Aek sunt cele corespunzătoare următoarelor încărcări: ∑G j ≥1 k. j + P + AEd + ∑ψ 2. Pentru calculul efectelor acţiunii seismice asupra unei structuri este necesară cunoaşterea maselor structurii. valoarea de calcul a acţiunii seismice.2. după cum urmează: ψ E . În cazul acţiunii seismice. γI coeficient de importanţă.i Qk .i = 0 în acest caz).j Qk.i (34) Valorile coeficienţilor ϕ se stabilesc conform cu Tabelul 3 (vezi paragrafului 4.i i ≥1 (32) unde: Gk. Aed = γI⋅Aek.4. Această abordare reflectă probabilitatea mai mică de producere a unui cutremur cu IMR corespunzător SLU concomitent cu atingerea valorii maxime a încărcării variabile. Acţiunile variabile care se consideră în combinaţia seismică sunt cele utile şi din zăpadă.2. vezi Tabelul 2. j + ∑ψ E .i coeficient pentru determinarea valorii cvasipermanente a acţiunii variabile Qi. valoarea caracteristică a acţiunii variabile i. În combinaţia de încărcări pentru verificarea la SLU. Încărcările variabile din vânt şi din variaţii de temperatură nu se combină cu acţiunea seismică (ψ2. Aceste mase sunt cele care corespund încărcărilor gravitaţionale (permanente şi variabile) prezente în combinaţia seismică de acţiuni (32).i iau în considerare probabilitatea ca încărcările Qk.i = ϕ ⋅ψ 2. 80 .i Aed Aed valoarea caracteristică a acţiunii permanente j. combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă se determină conform relaţiei (vezi paragraful 6.2. Conform SR EN 1998-1:2004. Coeficienţii de grupare se determină conform paragrafului 4.4 din SR EN 19981:2004.4 din SR EN 1998-1:2004).i să nu fie prezente pe întreaga structură în timpul cutremurului. Aceşti coeficienţi pot să ia în considerare o participare redusă a maselor la mişcarea structurii. Încărcările variabile sunt considerate doar cu fracţiunea cvasipermanentă din încărcarea caracteristică. paragraful 3. 4.i i ≥1 (33) Coeficienţii de grupare ψE.2. încărcările permanente sunt introduse cu valoarea lor caracteristică.altă particularitate a spectrului de calcul este limitarea acceleraţiilor spectrale în domeniul perioadelor lungi la valoarea β⋅ag. datorită prinderii nerigide dintre ele.

1: (1) metoda forţelor laterale.3.6 0. calculul structural la acţiunea seismică implică determinarea deplasărilor {u(t)} şi a altor mărimi de răspuns prin rezolvarea ecuaţiei de mişcare. cu excepţia incendiilor (a se vedea SR EN 1991-1-5:2005) ψ2 0.4 0 0 Tabelul 3.3 0. Rezolvarea directă a ecuaţiei de mişcare prin procedee analitice nu este posibilă datorită faptului că acţiunea dinamică (mişcarea seismică) nu poate fi descrisă printr-o funcţie analitică. cu toate că această metodă de calcul nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004. În continuare sunt descrise metodele de calcul structural la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004. Etaj Acoperiş Nivele cu utilităţi corelate Nivele ocupate independent ϕ 1. paragraful 4. (2) calculul modal cu spectre de răspuns.6 0.i. (3) calculul static neliniar şi (4) calculul dinamic neliniar.3. Metoda de calcul cu forţe laterale este cea mai simplă şi se poate aplica doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie. conform SR EN 1998-1:2004.5 1. bazându-se pe ipoteza unui răspuns elastic al structurii.3 0 0. Coeficientul ψ2. Tipul de acţiune variabilă Categoriile A-C Categoriile D-F şi arhive Categoriile conform SR EN 1991-1-1:2004.8 0.i pentru determinarea fracţiunii cvasipermanente a acţiunii variabile conform SR EN 1990:2004 şi Anexei Naţionale. Principial. Valorile coeficienţilor ϕ pentru determinarea ψE. devine evidentă complexitatea rezolvării ecuaţiei de mişcare. categoria (a se vedea SR EN 1991-1-1:2004 şi anexa naţională) Categoria A: clădiri rezidenţiale Categoria B: clădiri de birouri Categoria C: spaţii cu aglomerări de persoane Categoria D: spaţii comerciale Categoria E: spaţii pentru depozitare Categoria F: spaţii destinate traficului de vehicule (greutatea vehiculului ≤ 30 kN) Categoria G: spaţii destinate traficului de vehicule (30 kN <greutatea ≤ 160 kN) Categoria H: acoperişuri necirculabile Încărcări date de zăpadă (a se vedea SR EN 1991-1-3:2005 şi anexa naţională) Acţiunea vântului (a se vedea SR EN 1991-1-4:2006 şi anexa naţională) Acţiunea temperaturii.Tabelul 2. Ambele sunt metode de calcul elastic. diversele procedee de rezolvare a ecuaţiei de mişcare constituie diferite metode de calcul structural la acţiunea seismică. Practic. Această metodă de calcul nu se 81 .3 Metode de calcul structural Ecuaţia de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică reprezintă un sistem de ecuaţii diferenţiale neomogene de ordinul doi. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că în general acţiunea seismică produce un răspuns al structurii în domeniul plastic. Pe lângă acestea.0 4. Tipul de acţiune Încărcări utile în clădiri.0 0. deseori sunt adoptate diverse simplificări ce au scopul de a uşura calculul structural. Proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică foloseşte două metode de calcul structural: metoda forţelor laterale şi metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.3 0. mai este amintit şi calculul dinamic liniar. Ca urmare.6 0.8 0.

Acestea includ proiectarea unor construcţii mai deosebite (cu deschideri sau înălţimi mari. Rezultatele obţinute prin cele două metode de calcul reprezintă înfăşurătoarea mărimilor de răspuns (eforturi. sau cu forme complexe). 4. Rezultatele unui calcul dinamic liniar sunt variaţii în timp ale mărimilor de răspuns. Efectele acţiunii seismice se obţin prin integrarea directă a ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice. necunoscându-se variaţia acestora în timp.3. Prima dintre acestea se referă la natura acţiunii seismice. metoda constând într-un calcul static al structurii sub acţiunea unor forţe statice echivalente aplicate pe cele două direcţii orizontale principale ale structurii (x şi y).poate aplica structurilor mai complexe. structurile proiectate folosind principiul de comportare disipativă vor avea un răspuns plastic sub efectul acţiunii seismice. În realitate. Avantajul principal al acestei metode de calcul este simplitatea. Aceste forţe laterale reprezintă modelul acţiunii seismice pentru această metodă de calcul. sau evaluarea performanţei seismice a unor construcţii existente care nu respectă cerinţele de conformare seismică impuse de normele moderne. Aceasta este luată în calcul în mod simplificat prin intermediul factorilor de comportare q. Ce-a de-a doua limitare majoră a metodei de calcul cu forţe laterale şi a metodei modale cu spectre de răspuns o reprezintă faptul că ambele sunt metode de calcul elastic. Deoarece forţele laterale modelează dor componentele orizontale ale acţiunii seismice. fiind metode de calcul elastic. iar metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este implementată în majoritatea programelor de calcul structural. metoda forţelor laterale nu poate fi folosită atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. Ductilitatea structurii nu este verificată în mod direct. iar modelul structurii este elastic. rezistenţei sau masei. Calcul dinamic neliniar îmbunătăţeşte calculul dinamic neliniar prin modelarea explicită a comportării neliniare (plastice) a structurii. Cu toate că prezintă aceste dezavantaje. care ia în considerare doar aportul modului fundamental de vibraţie la răspunsul structurii. care nu sunt regulate pe verticală datorită distribuţiei neuniforme a rigidităţii. Pentru ambele metode de calcul. ce variază în timp. Printre metodele alternative de calcul structural se numără următoarele: (1) metoda de calcul static neliniar. dar care este şi cea mai complexă şi laborioasă.). Metoda de calcul cu forţe laterale este aplicabilă şi într-un calcul manual. Atât metoda forţelor laterale cât şi cea modală cu spectre de răspuns au două limitări majore. Metoda de calcul de referinţă pentru proiectarea curentă este calculul modal cu spectre de răspuns. combinarea acţiunii seismice cu încărcările gravitaţionale se poate face folosind principiul suprapunerii efectelor. deplasări. cele două metode de calcul sunt preferate pentru proiectarea curentă a structurilor. deoarece oferă avantajul unei eficienţe ridicate. (2) metoda de calcul dinamic liniar şi (3) metoda de calcul dinamic neliniar. În metoda de calcul dinamic liniar acţiunea seismică este definită prin accelerograme. care este o acţiune dinamică. există situaţii în care pot fi necesare metode mai avansate de calcul. calculul modal cu spectre de răspuns se reduce la un calcul static al structurii sub efectul unor forţe laterale aplicate la nivelul planşeelor. Totuşi. 82 . deoarece aceasta ţine cont de proprietăţile dinamice ale structurii. Este metoda de calcul care permite modelarea cea mai fidelă a răspunsului seismic a structurii. etc. Pe baza acestei simplificări.1 Metoda forţelor laterale Metoda de calcul cu forţe laterale reprezintă un calcul modal cu spectre de răspuns simplificat. Prin considerarea unui număr suficient de moduri proprii de vibraţie răspunsul seismic al structurii este foarte apropiat de cel "real".

pentru fiecare direcţie orizontală principală considerată în calculul clădirii. aceste cerinţe pot fi considerate îndeplinite de structurile care îndeplinesc condiţiile de regularitate în elevaţie şi au perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică de min(4TC. deplasările în modul fundamental de vibraţie pot fi aproximate prin deplasări orizontale care cresc liniar cu înălţimea. În principiu. Forţa tăietoare de bază are următoare expresie: Fb = Sd (T1 ) mλ (35) unde: Fb forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului propriu fundamental. ale cărui valori sunt: λ = 0. Pentru a determina forţele laterale prin distribuirea forţei tăietoare de bază pe înălţimea structurii. cât şi unor modele spaţiale. 2. Sd(T1) ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale T1 . Conform SR EN 1998-1:2004. λ factor de corecţie care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin masa modală efectivă asociată acestuia. Determinarea forţelor laterale se efectuează în două etape.0 sec) pentru fiecare dintre cele două direcţii orizontale principale ale clădirii. pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii.0 în celelalte situaţii. φj miφi ∑ m jφ j (36) forţa seismică orizontală static echivalentă de la nivelul i. este necesar cunoaşterea modului fundamental de vibraţie. respectiv j.Metoda forţelor laterale poate fi aplicată atât unor modele plane ale structurii. forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului fundamental. forţele laterale se determină cu relaţia: Fi = Fb unde Fi Fb φi. Rezultatele unui calcul cu forţe laterale reprezintă valorile de vârf ale eforturilor şi deplasărilor structurii. T1 perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul ce conţine direcţia orizontală considerată. paragraful 4.3.2 .85 dacă T1 ≤ 2TC şi clădirea are mai mult de două niveluri şi λ = 1. componenta formei fundamentale pe direcţia gradului de libertate dinamică de translaţie la nivelul i. mj masa de la nivelul i. În acest caz forţele orizontale de nivel sunt date de relaţia: 83 . Pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii. respectiv j. Aceste valori pot fi determinate folosind metode ale dinamicii structurilor sau metode simplificate. În prima etapă se determină forţa tăietoare de bază. modul propriu fundamental de vibraţie are o contribuţie predominantă asupra răspunsului seismic total. m masa totală a clădirii. Metoda forţelor laterale se poate aplica construcţiilor al căror răspuns seismic total nu este influenţat semnificativ de modurile proprii superioare de vibraţie.3. iar în cea de-a doua etapă aceasta se distribuie pe înălţimea structurii conform modului fundamental. În acest caz. Astfel. mi. aplicarea metodei forţelor laterale necesită cunoaşterea modului propriu de vibraţie fundamental (perioada T1 şi deplasările φi).

măsurată de la nivelul fundaţiei sau de la extremitatea superioară a infrastructurii rigide Ct este un coeficient ale cărui valori sunt funcţie de tipul structurii. fiind astfel acoperitoare (perioade proprii de vibraţie mai mici corespund unor ordonate spectrale.Fi = Fb unde zi . Aceste măsurători includ aportul componentelor nestructurale la răspunsul total.. H înălţimea clădirii.085 pentru cadre metalice (necontravântuite). pentru clădiri cu înălţimi de până la 40 m. Ct = 0. în secunde.05 pentru celelalte tipuri de structuri. De menţionat că distribuţia "invers triunghiulară" a forţelor laterale (proporţionale cu înălţimea) reprezintă în mod simplificat forma modului fundamental de vibraţie. zj mi zi ∑ mj z j (37) reprezintă înălţimea nivelului i. Ct = 0. În Figura 98 sunt prezentate schematic forţele orizontale de nivel din metoda forţelor laterale. Forţele laterale fiind proporţionale cu masa de la nivelul i. oferind astfel estimări ale valorilor minime ale perioadei fundamentale de vibraţie. respectiv forţe laterale mai mari). se poate utiliza următoarea formulă simplificată pentru estimarea perioadei fundamentale de vibraţie: T1 = Ct H 3 4 (38) unde: T1 este perioada fundamentală a clădirii. Forţele seismice orizontale se aplică sistemelor structurale ca forţe laterale la nivelul fiecărui planşeu considerat indeformabil în planul său. Fi mi zi Fb Figura 98. 84 . respectiv j faţă de baza construcţiei considerată in model. În general. Perioada proprie de vibraţie fundamentală T1 poate fi determinată prin metode ale dinamicii structurilor (metoda Rayleigh sau un program de calcul). fie pot fi adoptate relaţii empirice oferite de SR EN 1998-1:2004. în metri. Reprezentare schematică a forţelor orizontale de nivel folosite în metoda de calcul cu forţe laterale. Expresia (38) este una empirică şi are la bază măsurători efectuate pe clădiri din California în timpul cutremurelor trecute (Fardis et al. 1995). perioada proprie de vibraţie determinată conform relaţiei empirice rezultă mai mică decât perioada proprie de vibraţie determinată printr-un calcul dinamic. vor avea această distribuţie doar în cazul în care masele de nivel sunt egale între ele. după cum urmează: Ct = 0. Astfel.075 pentru cadre din beton armat (necontravântuite) sau cadre metalice cu contravântuiri excentrice.

T2 {φ}3 . Astfel. Decuplarea sistemului de ecuaţii este posibil datorită aplicării principiului suprapunerii răspunsurilor modale. folosind relaţia următoare:  n  M =  ∑ m jφ jn   j =1  * n 2 ∑m φ j j =1 n 2 jn (40) {φ}1 . Pentru o structură cu N grade de libertate dinamică se pot determina N moduri proprii de vibraţie. Determinarea directă a valorilor de vârf a răspunsului are un avantaj practic important. ceea ce uşurează substanţial problema. şi fiind independente de forţele aplicate pe structură. Deformata {φ}n unei structuri multietajate în modurile proprii de vibraţie 1-4. deoarece proiectare unei structuri se face pe baza răspunsului de vârf şi nu pe baza variaţiei acestuia în timp. T3 {φ}4 .4. depinzând de rigiditatea structurii şi masele acesteia. {φ}n este Modurile proprii de vibraţie sunt proprietăţi dinamice ale structurii. Metoda de calcul are la bază decuplarea sistemului de ecuaţii de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică. T1 {φ}2 . T4 Figura 99. 85 . În Figura 99 sunt reprezentate modurile proprii de vibraţie ale unei structuri cu patru nivele şi grinzile infinit rigide.3.3.3 al acestui standard. Acest ultim fapt este posibil înlocuind determinarea variaţiei în timp a răspunsului (printr-un calcul dinamic direct) cu determinarea valorilor de vârf a răspunsului din spectre de răspuns de (pseudo-)acceleraţie. efortul de calcul este redus substanţial datorită determinării directe a valorilor de vârf al răspunsului seismic. Cu alte cuvinte. pentru a efectua un calcul modal cu spectre de răspuns este necesară determinarea modurilor proprii de vibraţie şi a perioadelor proprii de vibraţie. Cunoscând modurile proprii de vibraţie şi masele structurii se pot calcula masele modale efective Mn*. iar deformata din modul propriu de vibraţie n. rezolvând problema de valori proprii: ([ k ] − ω [ m]){φ} = {0} 2 n n (39) unde ωn2 este pulsaţia proprie de vibraţie în modul propriu n (ω=2π/T). Modul propriu ed vibraţie fundamental corespunde celei mai mari perioade proprii de vibraţie Tn. rezolvarea unui sistem de N ecuaţii diferenţiale este înlocuită cu rezolvarea a N ecuaţii independente. În plus.3.2 Calcul modal cu spectre de răspuns Calculul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 19981:2004 şi este descrisă în paragraful 4.

Răspunsul de vârf al contribuţiilor modale Vbn(t) se înregistrează în general la momente diferite de timp. ci doar valorile de vârf ale răspunsului rn=maxt|r(t)|. perioadele proprii de vibraţie şi masele modale efective ale unei structuri. Una dintre posibilităţi este considerarea că toate valorile de vârf ale răspunsurilor modale au loc la acelaşi timp şi au acelaşi semn algebric. reprezentând aportul modului propriu de vibraţie n la răspunsul seismic total al structurii în termeni de forţă tăietoare de bază (reacţiunea totală la baza structurii). etc. O altă metodă de combinare a răspunsurilor modale este radical din suma pătratelor (RSP): r= ∑r n =1 N 2 n (43) Această metodă de combinare a răspunsurilor modale oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie distincte (moduri proprii de vibraţie independente). Această ipoteză conduce la expresia: r = ∑ rn n =1 N (42) unde rn este valoarea de vârf a răspunsului din modul propriu n.) 4. Suma maselor modale efective din cele N moduri proprii de vibraţie ale unei structuri este egală cu masa totală a structurii: ∑M n =1 N * n = mtot (41) Majoritatea programelor de calul structural determină modurile proprii de vibraţie. y. În Figura 101 sunt prezentate contribuţiile modale şi valorile totale ale variaţiei în timp a forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele.se calculează forţele statice echivalente {f}n . deplasări.pentru perioada proprie Tn şi fracţiunea din amortizarea critică ξn se determină din spectrul de pseudo-acceleraţie ordonata spectrală Sa(Tn) . r este răspunsul de vârf total. În consecinţă.3. Calculul modal cu spectre de răspuns implică parcurgerea următoarelor etape (vezi Figura 100): 1. Masa modală efectivă se calculează pentru fiecare direcţie principală a structurii (x.Masa modală efectivă are o semnificaţie fizică foarte importantă. Se definesc proprietăţile structurii . Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu se cunosc variaţiile în timp ale răspunsului din fiecare mod propriu de vibraţie rn(t).3. se folosesc diverse aproximări prin care se estimează răspunsul de vârf total r pe baza răspunsurilor de vârf modale rn.se calculează răspunsul rn din forţele {f}n. 86 .3. Se calculează răspunsul în fiecare mod propriu urmărind secvenţa de mai jos: . Se combină contribuţiile modale rn pentru a obţine răspunsul total r.fracţiunea din amortizarea critică ξn 2. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi.2 din SR EN 1998-1:2004. z). iar N este numărul modurilor proprii de vibraţie. Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ωn) şi modurile proprii de vibraţie {φ}n 3. Conform paragrafului 4.matricele masei [m] şi rigidităţii [k] . Această metodă de combinare se numeşte suma valorilor absolute (ABS) şi oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie apropiate. la fel şi valoarea de vârf a răspunsului total Vb(t).

matricele masei [m] şi rigidităţii [k] . 87 . Schema de principiu a calculului modal cu spectre de răspuns.) r1 M A1 M A2 M A3 r2 r3 4. T1 Sa(T) Sa(T 3) {φ }2.9Ti (44) 1. Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ ωn) şi a modurilor proprii de vibraţie {φ}n {φ }1. Se definesc proprietăţile structurale . j si i sunt considerate independente dacă perioadele proprii de vibraţie Tj şi Ti (cu Tj ≤ Ti) satisfac următoarea condiţie: T j ≤ 0. deplasări.fracţiunea din amortizarea critică ξn [m] [k] ξ 2. T 2 {φ }3. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi. T 3 Ordonatele spectrale Sa(Tn) din spectrul de pseudo-acceleraţie funcţie de perioadele proprii de vibraţie Tn Sa(T 2) Sa(T1) T3 T2 T1 T 3. Pentru fiecare mod propriu de vibraţie se determină: {f }1 {f }2 {f }3 Forţele statice echivalente {f}n Răspunsul rn din forţele {f}n.răspunsurile modale pentru două moduri proprii de vibraţie. Se calculează răspunsul total r combinând contribuţiile modale rn (de exemplu folosind metoda RSP) r M A=√M A12+M A22+M A32 Figura 100. etc.

2001). ecuaţia (45) poate fi rescrisă sub forma: r= ∑ rn2 + ∑ ∑ ρin ri rn n =1 i =1 n =1 14 244 4 3 i≠n N N N (46) Primul termen de sub radical este identic cu metoda RSP. reprezentând "corecţia" aplicată metodei RSP pentru modurile proprii care nu sunt distincte. (Chopra. iar cel de-al doilea termen include toţi factorii (i ≠ n). având valoarea unitară pentru i = n: ρin = 1. aceasta fiind aplicabilă atât structurilor cu moduri proprii apropiate cât şi celor cu moduri proprii distincte. Expresia răspunsului de vârf în această metodă este: r= ∑ ∑ρ i =1 n =1 N N in i n rr (45) Fiecare termen de sub radicalul acestei relaţii reprezintă produsul dintre coeficientul de corelare ρin şi valorile de vârf ale răspunsurilor modale ri şi rn. O metodă mai flexibilă de combinare a răspunsurilor modale este metoda de combinare pătratică completă (CPC). Contribuţiile modale şi valorile totale ale forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele. Coeficientul de corelare variază între 0 şi 1. 88 .Figura 101. Astfel.

Conform paragrafului 4.Figura 102. trebuie luate în calcul modurile proprii cu o contribuţie semnificativă la răspunsul seismic total. Totuşi. chiar şi atunci când se foloseşte un program de calcul structural. În cazul în care structura are moduri proprii apropiate (ωi ≅ ωn). factorul de corelare este apropiat de valoarea unitară. Metodele RSP şi CPC au la bază teoria vibraţiilor stocastice (aleatorii). Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn (Chopra.3. cât şi determinarea răspunsului seismic al structurilor folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns se potriveşte mişcărilor seismice cu o bandă largă de frecvenţe şi o durată lungă. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns nu este potrivită cutremurelor de tip puls sau celor care au o mişcare apropiată de cea armonică (Chopra. În cazul unor structuri mai complexe şi cu un număr mare de grade de libertate dinamică această abordare poate deveni excesiv de laborioasă şi consumatoare de timp.3. aceste metode de combinare a răspunsurilor modale.3. în general. Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn este prezentată în Figura 102. se pot obţine rezultate suficient de apropiate de cele "exacte" dacă se iau în calcul doar primele câteva moduri proprii de vibraţie ale unei structuri. răspunsul total fiind mai mare decât cel determinat cu metoda RSP. 2001). 2001). În mod riguros. astfel încât metoda CPC se reduce la metoda RSP. Această condiţie este îndeplinită dacă: suma maselor modale efective pentru modurile proprii considerate reprezintă cel puţin 90% din masa totală a structurii. 89 . Se poate observa că pentru moduri proprii distincte (cu valori ωi ≠ ωn) factorul de corelare scade rapid odată cu creşterea raportului dintre pulsaţii. De aceea.1 din SR EN 1998-1:2004. sau au fost considerate în calcul toate modurile proprii cu masă modală efectivă mai mare de 5% din masa totală. calculul modal cu spectre de răspuns implică luarea în consideraţie a tuturor modurilor proprii de vibraţie ale unei structuri.

Este responsabilitatea inginerului să interpreteze corect datele oferite de programul de calcul. Se poate observa că diagrama de momente rezultată din calculul modal cu spectre de răspuns pare incorectă.iQk . şi pentru a ţine cont de faptul că nu se cunoaşte semnul (pozitiv/negativ) al rezultatelor unui calcul modal cu spectre de răspuns. Astfel. condiţiile de mai sus se verifică pentru fiecare direcţie de calcul. vezi Figura 103a) şi cea obţinută printr-un calcul modal cu spectre de răspuns (vezi Figura 103b). cât şi a celui negativ al acţiunii seismice. rezultatele îşi "pierd" semnul. servind ca metodă de referinţă în stabilirea numărului minim de moduri proprii de vibraţie ce trebuie luate în calcul. În Figura 103 este prezentată diagrama de moment încovoietor pe un cadru necontravântuit obţinut prin metoda forţelor laterale (un calcul static din forţe orizontale laterale. cât şi negativ. Aproximaţiile acestei metode de calcul constau în combinarea răspunsurilor modale şi combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice. Totuşi.20 s (47) unde: k numărul minim de moduri proprii care trebuie luate în calcul. trebuie reţinut faptul că metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este o metodă aproximativă şi are limitările ei. n numărul de niveluri deasupra terenului. Tk perioada proprie de vibraţie a ultimului mod de vibraţie considerat k. obţinându-se diagrame de eforturi sau deformate ale structurii aparent în contradicţie cu legile fizice. Cu titlu de excepţie. cât şi cu cel negativ. în combinaţia seismică de încărcări (32) trebuie adaptată. 90 . la clădirile cu o contribuţie semnificativă a modurilor de torsiune). Spre exemplificare. prima condiţie (suma maselor modale efective să fie mai mare decât 90% din masa totală a structurii) se verifică relativ uşor. corespunzătoare atât sensului pozitiv. numărul minim r de moduri proprii ce trebuie incluse într-un calcul spaţial trebuie să satisfacă următoarele condiţii: k ≥3 n şi Tk ≤ 0. Se poate observa că rezultatele reprezintă înfăşurătoarea eforturilor din combinaţia de încărcări (48). valorile individuale ale eforturilor sunt corecte ca şi mărime. j + P ± AEd + ∑ψ 2.În cazul modelelor spaţiale. În general. în cazul în care condiţiile anterioare nu pot fi satisfăcute pentru un număr suficient de mare de moduri proprii de vibraţie (spre exemplu. efectele acţiunii seismice rezultate dintrun calcul modal cu spectre de răspuns trebuie luate în calcul atât cu semnul pozitiv. dar toate au semn pozitiv. Ea îmbină avantajul unui răspuns seismic al structurii suficient de apropiat de cel "real" cu eficienţa numerică. Astfel. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 1998-1:2004. luând acţiunea seismică cu semnul ±: ∑G j ≥1 k. datorită combinării răspunsurilor modale prin oricare din cele trei metode descrise mai sus. în Figura 104 este prezentată o diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.i i ≥1 (48) Această procedură este implementată în majoritatea programelor de calcul structural. Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate acţionează atât în sens pozitiv. De fapt.

(a) (b) Figura 103. Ca urmare. după care acestea să se combine folosind una dintre procedurile ABS. în realitate. cu grinzi prinse rigid pe ambele direcţii. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Spre exemplu.Ed) cu efort axial (NEd). Acest lucru nu este posibil însă atunci când se foloseşte metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Totuşi. nu şi variaţia lor în timp.Ed şi Mz. Calculul modal cu spectre de răspuns oferă valorile de vârf ale acestor eforturi. cu care se face verificarea de rezistenţă şi stabilitate a stâlpului. Ca urmare. Ar fi mai corect să se verifice rezistenţa şi stabilitatea elementului structural la fiecare moment de timp. O altă limitare a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este faptul că aceasta oferă doar valorile de vârf ale răspunsului. efectele acţiunii seismice obţinute prin această metodă de calcul nu sunt corelate între ele. cu valorile instantanee ale eforturilor. Pentru a obţine rezultate cât mai corecte folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este necesar să se determine direct răspunsurile modale pentru fiecare mărime de răspuns de interes. Figura 104. cu dezavantajul că poate fi uneori neeconomică. verificarea elementelor structurale pe baza metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este acoperitoare. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagrame de moment încovoietor din acţiunea seismică: alura obţinută prin metoda forţelor laterale (a) şi cea obţinută prin metoda de calcul modal cu spectre de răspuns (b). un stâlp dintr-un cadru necontravântuit spaţial. valorile de vârf ale momentelor încovoietoare după cele două axe nu vor avea loc în acelaşi moment de timp. va fi solicitat la încovoiere biaxială (My. RSP 91 .

Pentru multe structuri. Într-un calcul static neliniar acţiunea seismică este modelată printr-o distribuţie de forţe laterale aplicate maselor structurii. Metoda de calcul static neliniar este practic o extindere a metodei forţelor laterale.3 Calcul dinamic liniar Metoda de calcul dinamic liniar foloseşte un model elastic al structurii (o relaţie liniară între forţă şi deplasare). Metoda de calcul dinamic liniar nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004. proporţionale cu înălţimea şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor. Calculul static neliniar are la bază două ipoteze: (1) răspunsul dinamic al structurii este guvernat de un singur mod propriu de vibraţie. reprezentativ pentru comportarea monotonă a elementului (vezi Figura 105). caz în care acţiunea seismică este modelată prin intermediul unor forţe laterale statice.sau CPC.). RSP sau CPC. 92 . Metoda de calcul dinamic liniar necesită o putere de calcul mai mare decât metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi implică prelucrarea unui volum mult mai mare de informaţii. Unele programe de calcul structural nu oferă această posibilitate. Pentru determinarea răspunsului elastic al acestor structuri se poate folosi metoda forţelor laterale. etc. Nu este corect ca unele mărimi de răspuns să fie determinate pe baza răspunsului total (Wilson. prin adoptarea unui model plastic al structurii. la fel ca în metoda forţelor laterale. 2002). iar încărcările sunt aplicate static şi monoton. la intervale stabilite (de obicei aceleaşi ca şi intervalul de digitizare al accelerogramei). deplasări. deformata unei structuri obţinute printr-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este foarte semnificativă. 4. Pentru verificarea unei structuri la starea limită de serviciu în combinaţia seismică de încărcări este necesar calculul deplasărilor laterale relative de nivel. Asupra unei structuri solicitate seismic acţionează două tipuri de încărcări: cele gravitaţionale (verticale) şi cele seismice (laterale). O aplicare corectă a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns presupune calculul deplasărilor relative de nivel în fiecare mod propriu de vibraţie şi combinarea ulterioară a acestora prin una dintre procedurile ABS. deci neconcludentă pentru răspunsul plastic al unei structuri. răspunsul seismic este guvernat de modul fundamental de vibraţie. deoarece toate deplasările sunt valori pozitive. 4.3. Încărcările gravitaţionale sunt constante pe durata acţiunii seismice. iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). Spre exemplu. În cazul în care structura are un răspuns elastic. modelul structurii este unul plastic.3. dar care să reflecte totuşi comportarea plastică a elementelor structurale în timpul acţiunii seismice. fiind aplicabilă structurilor complexe. În această metodă de calcul. Dezavantajul acestei metode de calcul constă în faptul că este o metodă de calcul elastic. această metodă de calcul reflectă cel mai fidel răspunsul real al structurii. Un calcul dinamic liniar oferă variaţia în timp a mărimilor de răspuns (eforturi.4 Calcul static neliniar Metoda de calcul static neliniar (cunoscută şi sub numele de "push-over") a fost dezvoltată în încercarea de a găsi o metodă de calcul mai simplă decât calculul dinamic neliniar. care (2) nu variază pe durata acţiunii seismice. fiind constrâns să determine deplasările relative de nivel pe baza deplasărilor totale ale structurii. în schimb cele seismice variază.

indiferent de înălţime (acceleraţie de răspuns uniformă).F d Figura 105. SR EN 1998-1:2004 impune utilizarea a două distribuţii de forţe laterale: "modală" (mai potrivită în domeniul elastic) şi "uniformă" (mai potrivită în domeniul de 93 . Deoarece aplicarea forţelor laterale se face în control de deplasare. şi distribuţia de forţe laterale.4. O ilustrare a variaţiei distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii se poate urmări în Figura 108. Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar. structura trebuie analizată pentru două distribuţii de forţe laterale: o distribuţie "uniformă". Reprezentarea grafică a relaţiei dintre valoarea forţelor laterale (sau forţa tăietoare de bază) şi a deplasării de control (deplasarea laterală la vârful structurii) reprezintă curba de capacitate a structurii (vezi Figura 106). care cresc progresiv. vezi Figura 107b. care rămân constante în continuare.3. Pentru a compensa incapacitatea calculului static neliniar clasic de a ţine cont de acest fenomen. Aplicarea forţelor laterale într-o analiză statică neliniară se efectuează în control de deplasare. Această curbă creşte liniar până la formarea primei articulaţii plastice (punctul 2). deci se modifică şi modul fundamental de vibraţie şi. Conform paragrafului 4. vezi Figura 107a. prin impunerea unor deplasări laterale care cresc progresiv sub efectul forţelor laterale. În ce-a de-a doua etapă se aplică încărcările laterale (F). G G G G d F 4 3 F F F 2 1 1 2 3 4 d Figura 106. nu contează mărimea acestor forţe.3. în consecinţă. Pe măsura formării articulaţiilor plastice. până la formarea mecanismului plastic. în care forţele laterale sunt proporţionale cu masele şi deplasările din modul fundamental de vibraţie. bazată pe forţe laterale proporţionale cu masele. Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar este prezentat în Figura 106. în control de forţă. Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul static neliniar. o distribuţie "modală".2 din SR EN 1998-1:2004. Această distribuţie corespunde forţelor laterale determinate la fel ca în metoda forţelor laterale conform relaţiilor (36) sau (37). când are loc o scădere a rigidităţii laterale a structurii. ci doar distribuţia (alura) lor. rigiditatea structurii se modifică.2. În prima etapă se aplică încărcările gravitaţionale (G). Odată cu creşterea forţelor laterale. se formează tot mai multe articulaţii plastice. atunci când se foloseşte un calcul static neliniar.

proiectarea structurilor noi sau evaluarea celor existente. vezi Figura 109a. F m F m (a) (b) Figura 107. Modificarea distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii (Pinho. folosit pentru estimarea factorului de comportare q. ca alternativă de proiectare bazată pe un calcul elastic şi a factorul de comportare q. Odată determinată deplasarea ţintă. iar performanţa structurii evaluată pe baza cerinţelor şi capacităţilor de deformaţii plastice în elementele structurale.3. Distribuţia uniformă (a) şi modală (b) a forţelor laterale pentru calculul static neliniar. Conform paragrafului 4. definit printr-un spectru de răspuns elastic. reprezentând "capacitatea" structurii.4. Calculul static neliniar reflectă comportarea unei structuri în domeniul plastic sub acţiunea încărcării seismice. Acest calcul în sine nu reprezintă un nivel anume al acţiunii seismice şi nu poate fi folosit ca atare pentru proiectarea structurii. verificarea mecanismului plastic al structurii.1 din SR EN 1998-1:2004. dacă structura nu este perfect simetrică. În plus.deformaţii plastice semnificative). Totuşi.3. forţele laterale trebuie aplicate în ambele sensuri (pozitiv şi negativ). adică a deplasării indusă în structură de un anumit nivel al acţiunii seismice. 2007a). 94 . structura poate fi analizată printr-un calcul static neliniar pentru această deplasare. Verificarea structurii trebuie să se bazeze pe efectele cele mai defavorabile produse de cele două distribuţii de forţe laterale.2. vezi Figura 109b. în anexa B a SR EN 1998-1:2004 este descrisă o metodă de calcul a deplasării ţintă. Figura 108. metoda de calcul static neliniar poate fi folosită pentru: calculul valorilor factorului αu/α1 (redundanţa structurii).

Determinarea deplasării ţintă şi evaluarea performanţei unei structuri prin metoda N2 implică parcurgerea următoarelor etape (adaptat după SR EN 1998-1:2004 şi Fajfar. 95 . se determină cerinţa de deplasare a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. . după care printr-o transformare inversă se revine la sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică şi cerinţa de deplasare a acestuia.structura. Această metodă combină un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică (structura analizată) cu un calcul spectral al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică.F α u⋅F α1⋅F αu/α1 d (a) (b) Figura 109. 2000): 1. Folosind spectre de răspuns inelastic. normalizat la deplasarea de la vârful structurii dn. Factorul αu/α1 . Se determină distribuţia de forţe laterale Fi = mi ⋅ φi . 2c. Se determină curba de capacitate Fb-dn printr-un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică. Practic. structura cu mai multe grade de libertate dinamică se transformă într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică.redundanţa structurii (a) şi mecanismul plastic (b) obţinute printrun calcul static neliniar. 2a. 2b.spectrul de răspuns elastic de (pseudo-) acceleraţie. Se stabilesc datele iniţiale: . Metoda de determinare a deplasării ţintă şi de evaluare a performanţei structurii descrisă în anexa B din SR EN 1998-1:2004 a fost dezvoltată de Fajfar (2000) care a denumit-o metoda N2. Se alege forma deformată (modul propriu de vibraţie) {φ}.

Se calculează perioada proprie de vibraţie T* a sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică 5b.Dacă F*y/m*≥Se(T*) răspunsul este elastic şi d*t<d*et .3a. cu forţa de curgere F*y şi deplasarea de curgere d*y. Se determină o relaţie forţădeplasare echivalentă biliniară.Dacă F*y/m*<Se(T*) răspunsul este neliniar şi d*  T  * d t* = et 1 + ( qu − 1) C  ≥ d et * qu  T  unde Se (T * ) ⋅ m* qu Fy* T * = 2π * m* ⋅ d y Fy* T*  * d et = Se (T * )    2π  96 . Se transformă sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică prin intermediul m* factorului Γ = ∑ miφi2 F* = Fb Γ d* = dn Γ 4. Se calculează deplasarea elastică a sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică d*et 6a. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*<TC . 5a. Se determină masa sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică m*=∑mi⋅φi 3b.

2).1. 9. Dacă se foloseşte un număr mai mare de accelerograme (minim 7).2. Din această cauză SR EN 19981:2004 impune utilizarea a minim 3 accelerograme (vezi paragraful 3. Datorită naturii probabilistice a acţiunii seismice.3. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*≥TC * d t* = d et 7.5 Calcul dinamic neliniar Metoda de calcul dinamic neliniar foloseşte un model inelastic al structurii. 97 .4. În cazul unui calcul dinamic neliniar acţiunea seismică este reprezentată direct de accelerograme.3 din SR EN 1998-1:2004). în acest caz se ia în calcul valoarea cea mai defavorabilă a răspunsului structurii. iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). Ipoteza potrivit căreia distribuţia forţelor laterale rămâne constantă cu creşterea deformaţiilor plastice ale structurii reprezintă o aproximare. Elementele structurii sunt astfel formulate ca să reflecte posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice. Se evaluează performanţa seismică a structurii comparând cerinţele de deformaţii plastice cu capacitatea * d t = Γd et θ ≤ θcap Este important să se reţină că metoda de calcul static liniar are limitări importante. Modelul de calcul al elementului structural trebuie să reflecte comportarea inelastică la cicluri repetate a elementului structural (vezi Figura 110). caracterizarea răspunsului structural pe baza unei singure accelerograme este irelevantă. Totuşi. oferind totodată informaţii valoroase asupra răspunsului plastic al structurii sub efectul acţiunii seismice. Se efectuează un calcul static neliniar impunând deplasarea de control dt şi se determină cerinţele de deformaţii plastice locale θ în elemente şi îmbinări şi alte mărimi de interes.3. răspunsul structurii poate fi evaluat pe baza valorilor medii ale răspunsului (vezi paragraful 4.6b.3. Deoarece acest număr este unul mic din punct de vedere statistic. calculul static neliniar este aplicabil doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie. calculul static neliniar are avantajul că este mai simplu de realizat decât un calcul dinamic neliniar. Astfel. Se calculează deplasarea ţintă a sistemului cu mai multe grade d libertate dinamică 8.3. 4.

datorate neliniarităţilor date de comportarea histeretică a materialelor. Metodele implicite încearcă să verifice ecuaţia diferenţială la timpul t după ce a fost găsită soluţia în pasul t-∆t. simplupas şi stabile necondiţionat pentru calculul dinamic neliniar practic al structurilor. cunoscând condiţiile iniţiale la timpul t=0 (Wilson. metoda Wilson a factorului θ. De aceea. toate metodele explicite sunt stabile condiţionat în raport cu dimensiunea pasului de integrare. Datorită neliniarităţii problemei. Această situaţie conduce către alegerea metodelor de integrare implicite. se adoptă în general proceduri incremental-iterative (Pinho. O astfel de procedură implică aplicarea încărcărilor în incremente de timp predefinite. obţinerea unei soluţii stabile implică adoptarea unui pas de timp foarte mic (Wilson. metoda acceleraţiei constante. care conţin elemente foarte rigide. 3∆t. Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul dinamic neliniar. Majoritatea metodelor folosesc intervale de timp egale: ∆t. … N∆t şi pot fi încadrate în două categorii mari: metode explicite şi metode implicite. pentru a reflecta modificarea rigidităţii structurii datorită comportării neliniare. cum ar fi cele bazate pe deplasare/rotire. Precizia maximă se poate obţine dacă se combină criteriile de convergenţă de deplasare şi forţă. Există mai multe metode numerice care pot fi folosite pentru integrarea directă a ecuaţiei de mişcare (24). Criteriul de convergenţă bazat pe deplasare/rotire oferă un control local direct al preciziei obţinut de soluţia problemei. 2∆t. Într-un calcul dinamic neliniar sunt inevitabil prezente discontinuităţi ale acceleraţiei. forţă/moment sau energie (Pinho. Se pot folosi mai multe criterii de convergenţă. Hughes şi Taylor a factorului α. metoda Hilber. 2002). echilibrul dinamic fiind soluţionat printr-o schemă iterativă. matricea de rigiditate a structurii se actualizează. 2002). aceste metode folosesc ecuaţia diferenţială la timpul t pentru a prezice o soluţie la timpul t+∆t. Aceste metode implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. Pentru majoritatea structurilor reale.F d Figura 110. Criteriul de convergenţă bazat pe forţă/moment este recomandat dacă criteriul de convergenţă bazat pe deplasare nu este suficient pentru echilibrarea eforturilor din elementele structurale. dar prezintă avantajul că permit folosirea unor paşi de timp mai mari (Wilson. 2002). Metodele implicite pot fi stabile condiţionat sau necondiţionat. de îmbinări şi flambajul elementelor. În esenţă. 98 . După fiecare pas de incrementare. Obiectivul acestor metode de calcul este satisfacerea echilibrului dinamic la intervale discrete de timp. etc. 2007b). care se aplică până la atingerea convergenţei sau a limitei impuse asupra numărului de iteraţii. de obicei fiind suficient pentru o precizie globală. Printre metodele de integrare directă folosite în calculul dinamic neliniar pot fi amintite următoarele: metoda Newmark. Metodele explicite nu implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. 2007b). în schimb stabilitatea maximă a procedurii de calcul se obţine dacă se adoptă un singur criteriu d convergenţă.

Cu toate acestea. În cazul clădirilor separate prin rosturi. De aceea. Cu alte cuvine. sau care au o formă foarte complexă.. 99 . În cazul unui calcul dinamic neliniar. În schimb. modelarea comportării plastice a elementelor structurale şi prelucrarea unui volum mare de rezultate. se verifică direct ductilitatea elementului. ceea ce nu este posibil printr-un calcul elastic (liniar). În acest caz. În schimb. Un alt domeniu de aplicare a calcului dinamic neliniar este cel al evaluării performanţei seismice a clădirilor existente neconformate seismic. Pot fi folosiţi algoritmi care ajustează automat dimensiunea pasului de integrare între nişte limite prestabilite. această metodă de calcul nu se foloseşte în mod curent în proiectare. rezultă unităţi dinamice independente. cât şi la cea în elevaţie. Recunoscând această dificultate. metoda de calcul structural. care trebuie redusă în cazul structurilor neregulate pe verticală. verificarea elementelor disipative se realizează direct prin comparaţia cerinţei de deformaţie plastică cu capacitatea. al. se verifică în termeni de eforturi (rezistenţă şi stabilitate). Dezavantajul principal al calcului dinamic neliniar constă în faptul că acesta este foarte laborios.005 – 0. Regularitatea în plan este o caracteristică unică a unii structuri.02 sec. Un calcul dinamic neliniar reprezintă teoretic modelul cel mai "exact" al răspunsului seismic al unei structuri. Aceste criterii se referă atât la regularitatea în plan. Elementele nedisipative. calculul dinamic neliniar oferind direct eforturile care se pot dezvolta în aceste elemente la formarea mecanismului plastic în structură. din considerente de uniformitate seismică sau al reducerii efectelor variaţiilor de temperatură. Aceste structuri nu respectă cerinţele de conformare seismică şi detaliile constructive din normele seismice moderne care să le asigure un răspuns ductil. care poate fi plan sau spaţial. calculul dinamic neliniar este util în evaluarea performanţei seismice a unor construcţii noi de importanţă ridicată.De regulă dimensiunea pasului de timp de integrare este aleasă în intervalul 0.4 Regularitatea structurală şi implicaţiile asupra calculului structural Observaţii ale avariilor suferite de structuri în cutremurele produse în trecut demonstrează că structurile regulate au un răspuns seismic mult mai favorabil decât structurile neregulate. 2005). după ce acestea au fost dimensionate folosind metode uzuale de calcul. 4. valoarea factorului de comportare q. SR EN 1998-1:2004 precizează o serie de criterii principiale ce trebui respectate pentru a putea considera o structură ca fiind regulată (vezi paragraful 4. clasificarea din punct de vedere al regularităţii se face pentru fiecare unitate în parte. Se poate verifica tipul de mecanism plastic al structurii (parţial sau global) şi măsura în care sunt preîntâmpinate deformaţiile plastice în elementele nedisipative ale structurii.3 din SR EN 1998-1:2004). metodele de calcul elastic în acest caz sunt mai puţin concludente. Clasificarea funcţie de regularitatea structurilor are implicaţii asupra următoarelor aspecte ale calculului la acţiunea seismică: modelul structural. necesitând programe de calcul mai sofisticate. clasificarea funcţie de regularitatea în elevaţie poate fi diferită pe fiecare dintre direcţiile principale ale structurii. De aceea. mărind pasul de integrare atunci când soluţia converge cu uşurinţă şi micşorându-l atunci când convergenţa se atinge mai greu. stabilirea exactă a "gradului de regularitate" a unei structuri este deosebit de complexă datorită multitudinii factorilor şi caracteristicilor structurale care trebuie late în consideraţie (Fardis et. Avantajul principal al acestei metode de calcul constă în faptul că modelul structural reflectă posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice în structură. care poate fi cea cu forţe laterale sau metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.2. care trebuie să rămână în domeniul elastic în timpul acţiunii seismice.

rigiditatea în plan a planşeelor trebuie să fie suficient de mare pentru a permite modelarea acestora ca şi diafragme rigide.2.2 din SR EN 1998-1:2004. O structură regulată în plan trebuie să aibă o distribuţie simetrică în plan a rigidităţii şi maselor în raport cu două axe ortogonale.05Α.4. A2≤0.Urmând această abordare.1 Criterii de regularitate în plan Condiţiile de regularitate în plan sunt descrise în paragraful 4.05Α. SR EN 1998-1:2004 nu interzice proiectarea structurilor neregulate. linia poligonala convexa în care se încadreaza planseul Aria retragerii A1 Aria retragerii A2 Aria planseului. Figura 112. mai este necesar ca la fiecare nivel şi pe fiecare direcţie de calcul x şi y. acestea trebuie să fie cât mai reduse (la fiecare retragere aria dintre conturul exterior al planşeului şi linia poligonală convexă în care se încadrează planşeul nu depăşeşte 5 % din aria planşeului. apropiată de o formă poligonală convexă.05Α Aria retragerii A4 Figura 111. unde Lmax şi Lmin sunt dimensiunile în plan ale clădirii respectiv cea mai mare şi cea mai mică. impunând metode de calcul mai sofisticate şi făcându-le mai puţin economice (prin impunerea unor factori de comportare reduşi). descurajează folosirea unor configuraţii neregulate. Pentru a permite o distribuţie a forţelor seismice la sistemele de preluare a forţelor laterale. Condiţia impusă retragerilor în plan ale planşeului pentru a clasifica structura regulată în plan.05Α si A4≤0. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin nu trebuie să fie mai mare de 4. În schimb. Pentru a clasifica o structură regulată în plan conform SR EN 1998-1:2004. vezi Figura 111) şi nu afecteze rigiditatea planşeului în planul său. Configuraţia în plan trebuie să fie compactă. A Aria retragerii A3 Cerinta de regularitate în plan: A1≤0. măsurate pe direcţiile ortogonale de referinţă (vezi Figura 112). A3≤0.3. Atunci când există retrageri în plan. excentricitatea e0 şi raza de torsiune r să fie în conformitate cu cele două condiţii de mai jos: 100 . 4. Condiţia impusă zvelteţii clădirii plan pentru a clasifica structura regulată.

Centrul de rigiditate laterală este punctul în plan care satisface următoarea condiţie: orice set de forţe laterale aplicate nivelelor clădirii în acel punct produc doar translaţii ale etajelor. pentru structurile regulate în plan primele două moduri proprii de vibraţie reprezintă moduri de translaţie pe cele două direcţii principale orizontale ale structurii (x şi y). 2005). rx. care este considerat necontrolabil şi potenţial forte periculos (Fardis et al. La clădirile multietajate. dacă modul de torsiune are perioada proprie de vibraţie mai mică decât modurile de translaţie. Raza de torsiune r este definită ca rădăcina pătrată a raportului dintre rigiditatea la torsiune globală faţă de centrul de rigiditate laterală şi rigiditatea laterală globală. Centrul de rigiditate poate fi determinat în mod unic doar la clădirile cu un singur nivel. sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale Figura 113. În schimb. condiţia (50) s-ar putea să nu fie îndeplinită şi trebuie verificată explicit (Fardis et al. pe o direcţie. În cazul în care se adoptă un model spaţial ala structurii şi se determină modurile proprii de vibraţie. măsurată în direcţie normală pe direcţia de calcul (vezi Figura 124). fără nicio torsiune în jurul axei verticale.30 ry rx ≥ ls şi ry ≥ ls (49) (50) unde: e0x. sau sunt amplasate pe perimetrul clădirii (vezi Figura 113a). relaţia (50) este verificată implicit. poziţia acestui depinzând de distribuţia forţelor laterale folosite. O definiţie simplificată. e0y distanţa dintre centrul de rigiditate şi centrul maselor. 1995). Astfel.. ry raza de torsiune egală cu rădăcina pătrată a raportului între rigiditatea structurii la torsiune şi rigiditatea laterală pe direcţia de calcul. Se menţionează faptul că dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale sunt distribuite uniform în plan. De regulă. pentru clasificarea regularităţii structurale în plan şi pentru calculul aproximativ al efectelor la torsiune este posibilă dacă sunt satisfăcute următoarele două condiţii: 101 . ls raza de giraţie a maselor planşeului în plan (rădăcina pătrată a raportului dintre (a) momentul de inerţie polar al maselor în plan faţă de centrul maselor planşeului şi (b) masa nivelului). relaţia (50) poate fi considerată satisfăcută (Fardis et al. luând în considerare toate componentele principale la seism pe această direcţie.. Dispunerea în plan favorabilă (a) şi nefavorabilă (b) a sistemelor de preluare a forţelor laterale.30 rx şi e0y ≤ 0. centrul de rigiditate laterală nu poate fi determinat în mod unic. Condiţia din relaţia (50) asigură faptul că modul propriu de vibraţie fundamental nu este unul de torsiune după axa verticală z şi previne o cuplare puternică a răspunsului de translaţie şi a celui de torsiune. La clădirile cu un singur nivel centrul de rigiditate este definit ca centrul de rigiditate laterală a componentelor principale la seism.e0x ≤ 0.. 1995). dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cum ar fi cadrele contravântuite sau pereţii structurali) sunt concentrate într-un nucleu concentrat aproape de centrul planului (vezi Figura 113b). aceste rezultate pot fi folosite pentru a demonstra îndeplinirea condiţiei (50).

Deformatele sistemelor individuale din încărcări laterale nu sunt foarte diferite. poziţia centrelor de rigiditate şi raza de torsiune a tuturor etajelor se poate calcula ca fiind centrul momentelor de inerţie al secţiunilor transversale ale elementelor verticale. de exemplu cadre contravântuite.2 din SR EN 1998-1:2004): Sistemele de preluare a forţelor laterale trebuie să se dezvolte fără întreruperi de la fundaţii până la ultimul nivel al structurii. Această condiţie poate fi considerată satisfăcătoare în cazul sistemelor în cadre sau cu pereţi structurali. cum ar fi nucleele. 102 . 4. In general această condiţie nu este satisfăcută la sistemele duale.2. acestea trebuie să se încadreze în limitele exemplificate în Figura 114.. La clădirile în cadre raportul dintre rezistenţa efectivă a etajului şi rezistenţa necesară din calcul să nu varieze disproporţionat între etajele adiacente. relaţiile (51) şi (52) pot fi adaptate înlocuind temenii EIx şi EIy cu rigidităţile Kx şi Ky sistemelor de preluare a încărcărilor verticale pe direcţia x. Atunci când există retrageri. În cazul altor sisteme structurale. respectiv y. sau cadrele trebuie să fie continue de la fundaţie până la vârful clădirii. ea trebuie să respecte următoarele condiţii (paragraful 4. conform următoarelor relaţii (Fardis et al.4.2 Criterii de regularitate în elevaţie Pentru ca o structură să fie considerată regulată în elevaţie. La cadre şi la pereţi zvelţi cu deformaţii de încovoiere predominante. pereţii structurali.Toate sistemele de preluare a încărcărilor laterale.3. respectiv y. Masa şi rigiditatea laterală a structurii trebuie să fie constante sau să se reducă gradual cu înălţimea. 1995): xcs = ∑ ( x ⋅ EI ) ∑ ( EI ) y y ycs = ∑ ( y ⋅ EI ) ∑ ( EI ) x x (51) rx = ∑(x 2 ∑ ( EI ) y ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ry = ∑(x 2 ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ∑ ( EI ) x (52) unde EIx şi EIy sunt rigidităţile la încovoiere ale elementelor verticale într-un plan vertical paralel cu axa x.

Structurile care nu sunt regulate în plan implică efecte de torsiune importante şi.3 Alegerea metodei de calcul structural Regularitatea în plan a structurii implică o excentricitate mică între centrul de masă (CM) şi cel de rigiditate (CR). Criterii de regularitate pentru structuri cu retrageri pe înălţime (SR EN 19981:2004). În acest caz forţele seismice care acţionează pe o anumită direcţie sunt preluate doar de sistemele de rezistenţă dispuse pe aceeaşi direcţie. acestea trebuie analizate folosind un calcul modal cu spectre de răspuns. soluţia cea mai simplă de determinare a răspunsului structural o constituie utilizarea unui model spaţial al structurii. În plus.2 L1 L3 + L1 ≤ 0. În aceste condiţii. Structurile care nu sunt regulate în elevaţie au o contribuţie semnificativă a modurilor proprii de vibraţie superioare la răspunsul total. şi trebuie să fie unul spaţial (3D) pentru structurile neregulate în plan.15H) L L − L2 ≤ 0. regularitatea în elevaţie afectează metoda de calcul. În concluzie. În consecinţă. În concluzie. În consecinţă. În acest caz. componenta acţiunii seismice care acţionează după o anumită direcţie va solicita şi sistemele de rezistenţă dispuse perpendicular pe aceasta (vezi Figura 82b).3 L L1 − L2 ≤ 0.1 L1 Figura 114.L1 − L2 ≤ 0.4.5 (retrageri la o înălţime sub 0. regularitatea în plan afectează modelul structural. care se încarcă în mod egal (vezi Figura 82a). 4. Aceasta permite analiza fiecărui sistem de preluare a forţelor laterale în parte. răspund preponderent în modul fundamental de vibraţie.2 (retrageri la o înălţime peste 0. aceste structuri pot fi analizate folosind metoda forţelor laterale. care poate fi unul plan (2D) în cazul structurilor regulate în plan. este dificilă determinarea aportului diverselor sisteme de rezistenţă la preluarea acţiunii seismice dacă se folosesc modele plane. care poate fi metoda forţelor laterale dacă 103 . adică folosirea unui model plan.0 sec). sistemele structurale de preluare a forţelor laterale dispuse pe direcţia considerată a forţelor seismice se încarcă în mod neuniform. în consecinţă. adică efecte de torsiune reduse. Structurile care sunt regulate în elevaţie şi care nu sunt foarte flexibile (perioada proprie de vibraţie T1 trebuie să fie mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2.15H) L L3 + L1 ≤ 0.

2.1 din SR EN 1998-1:2004. materialul din care este realizată aceasta şi clasa de ductilitate. Structurile care nu sunt regulate pe verticală sunt susceptibile de concentrări ale deformaţiilor plastice în anumite părţi ale structurii (o distribuţie neuniformă a cerinţei de ductilitate).0 sec) Factorul de comportare q reflectă capacitatea de deformare în domeniul plastic. precum şi redundanţa şi suprarezistenţa structurii. precum şi necesitatea reducerii factorului de comportare q. Ca urmare SR EN 1998-1:2004 face referinţă doar la aceste două metode de calcul atunci când discută implicaţiile 104 . Valoarea de referinţă a acestui factor este precizată în SR EN 1998-1:2004 funcţie de tipul structurii. Conform paragrafului 4.3. Planul unei structuri cu o dispunere simetrică a sistemelor de preluare a forţelor laterale (a) şi cu o dispunere nesimetrică a acestora (b). Funcţie de regularitatea în plan şi în elevaţie proiectantul poate recurge la numite simplificări. pentru clădirile neregulate în elevaţie valorile factorului de comportare se obţin multiplicând valoarea de referinţă cu 0. orice structură poate fi analizată folosind un model spaţial şi un calcul modal cu spectre de răspuns. Consecinţa regularităţii structurale asupra proiectării structurii (SR EN 19981:2004). Metodele de calcul la acţiunea seismică folosite uzual în proiectare sunt (a) metoda forţelor laterale şi (b) metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. conform paragrafului 4.2. Tabelul 4.3. Acest fapt implică necesitatea folosirii un factor de comportare q redus faţă de valoarea de referinţă.8q) Nu Da Spaţial Forţe laterale * Valoarea de referinţă Nu Nu Spaţial Modal Valoare redusă (0. 2. ceea ce este echivalent cu o ductilitate redusă pe ansamblul structurii.structura este regulată în elevaţie. Astfel.8q) *Numai dacă structura perioada proprie de vibraţie T1 < min(4TC. Factor de comportare (q) Regularitate Simplificare de calcul permisă Calcul elastic liniar În plan În elevaţie Model pentru calcul elastic liniar Da Da Plan Forţe laterale * Valoarea de referinţă Da Nu Plan Modal Valoare redusă (0. Se atrage atenţie asupra faptului că regularitatea în plan şi elevaţie nu impun în mod absolut modelul structurii sau metoda de calcul. cum ar fi modele mai simple (plane) şi/sau metode de calcul mai simple (metoda forţelor laterale).1(7) din SR EN 1998-1:2004. şi trebuie să fie metoda de calcul modal cu spectre de răspuns dacă structura este neregulată în elevaţie. 2x 2x D2y Fx CR=CM Fx CM CR Y e0y D1y D1x D1x X (a) (b) Figura 115. În Tabelul 4 este prezentată sintetic relaţia dintre regularitatea structurii (în plan şi în elevaţie) şi simplificările admise în calculul structural.8.

sistem de preluare a fortelor gravitationale sistem de preluare a fortelor laterale (a) (b) (c) (d) Figura 116. conectate la nivelul planşeelor. cum ar calculul dinamic liniar sau neliniar. structura poate fi considerată ca fiind alcătuită din sisteme de preluare a forţelor gravitaţionale şi sisteme de preluare a forţelor laterale. pereţi structurali (c). De aceea. Cu excepţia cadrelor necontravântuite cu noduri rigide. sistem combinat de preluare a forţelor laterale şi gravitaţionale (e). cât şi unul de preluare a forţelor laterale (vezi Figura 116d). cadre contravântuite centric (b). existând în consecinţă limitări în ceea ce priveşte dispunerea acestora în structură. o structură tipică va conţine atât un sistem de preluare a forţelor gravitaţionale. 4. legate prin diafragme orizontale. pentru calculul structurilor la acţiunea seismică. calculul static neliniar are la bază ipoteză că răspunsul structurii este guvernat de modul fundamental de vibraţie. Planşeele de beton armat (care 105 . Sisteme de preluare a forţelor laterale: cadre necontravântuite cu noduri rigide (a). prevederile normative pot fi extinse cu uşurinţă şi asupra celorlalte metode de calcul. la fel ca şi metoda forţelor laterale. fiind compus din cadre necontravântuite cu noduri rigide pe direcţia x şi cade contravântuite centric pe direcţia y. celelalte sisteme de preluare a forţelor laterale impun restricţii de ordin arhitectural. trei travei pe direcţia y şi trei nivele (un regim de înălţime P+2). În plus.regularităţii în plan şi în elevaţie asupra modelului structural şi a metodei de calcul. Încărcările gravitaţionale sunt preluate de grinzile secundare articulate şi de cadrele interioare. cadrele contravântuite (centric sau excentric) şi pereţii structurali (vezi Figura 116a-c). (2) amortizării şi (3) a proprietăţilor mecanice ale structurii (vezi Figura 78). Astfel. Sisteme tipice de preluare a forţelor laterale sunt structurile în cadre necontravântuite (cu noduri rigide). modelul structurii trebuie să fie capabil să reprezinte într-un mod adecvat distribuţia în structură a (1) maselor. Sistemul de preluare a încărcărilor laterale este dispus pe perimetrul clădirii (pentru asigurarea unei bune rezistenţe şi rigidităţi la torsiune). În general.5. sistemele de preluare a forţelor gravitaţionale sunt în general mai economice decât cele de preluare doar a forţelor laterale. Funcţie de metoda de calcul structural unele dintre acestea pot necesita o modelare mai simplă sau mai complexă. În Figura 117 este exemplificată alcătuirea unei structuri metalice cu două deschideri pe direcţia x. calcul static neliniar poate fi folosit doar pentru structuri care sunt regulate pe verticală şi au perioada proprie de vibraţie T1 mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2.1 Generalităţi În general. Cu toate acestea. De aceea. Structurile neregulate în elevaţie trebuie analizate prin metode mai sofisticate.0 sec.5 Modelarea structurii 4.

grinzi secundare articulate z y x y x Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia x: cadre necontravântuite cu noduri rigide Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia y: cadre contravântuite centric Figura 117. În general. Considerând barele structurii infinit rigide axial şi neglijând componenta verticală a mişcării seismice. prin trei componente de translaţie şi trei componente de rotaţie. atunci când planşeele nu pot fi considerate infinit rigide în planul lor (de exemplu cazul planşeelor din lemn. Este important să nu se confunde masa cu greutatea structurii. sau a celor din beton armat cu goluri de dimensiuni mari).5. 4.nu sunt reprezentate în desen) îndeplinesc rolul de diafragmele orizontale. La modelele spaţiale ale structurilor.2 Modelarea maselor Modelarea corectă a masei structurii este extrem de importantă în calculul la acţiunea seismică.cadre necontravântuite cu noduri articulate . masa unui corp poate fi redusă în centrul de greutate al acestuia. Sistemul de preluare a fortelor gravitationale: . În general. masele pot fi considerate concentrate în nodurile structurii. în cele mai multe cazuri. Masa unei structuri este distribuită în întreg volumul acesteia (vezi Figura 118a). În astfel de cazuri se pot neglija componentele de rotire ale 106 . masa poate fi considerată concentrată în nodurile modelului structural (Figura 118b). aceasta din urmă fiind forţa produsă de acceleraţia gravitaţională de pe Terra ce acţionează asupra unei mase. "forţele seismice" fiind de fapt forţe de inerţie care apar datorită acceleraţiei induse maselor structurii. acţionând doar pe direcţia orizontală (Figura 118c). componentele de rotire ale maselor au o influenţă minoră asupra răspunsului dinamic al structurilor şi sunt neglijate. modelul acesteia cu masele concentrate în noduri (b) şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor (c). Sisteme de preluare a încărcărilor laterale şi gravitaţionale: exemplu. conform suprafeţei aferente (Figura 119a). Un cadru plan cu masa distribuită (a). masele obţinute în acest mod vor avea componente pe cele două direcţii de translaţie (orizontală şi verticală). În cazul unui cadru plan. masele structurii pot fi considerate concentrate la nivelul planşeelor structurii. pentru a simplifica calculul structural. d e mf mc 2 b c ma mb m1 (a) (b) (c) Figura 118. Totuşi. asigurând conlucrarea spaţială a structurii şi transferul forţelor de inerţie induse în planşee de acţiunea seismică către sistemul de preluare a forţelor laterale.

cu o formă regulată şi goluri de dimensiuni mici). considerând doar componentele de translaţie după cele două direcţii orizontale. masele aferente unui nivel pot fi concentrate în centrul de masă al acelui nivel (vezi paragraful 4. 107 di My mi . Astfel. În astfel de situaţii.1 din SR EN 1998-1:2004). vezi Figura 119b). momentul de inerţie al masei se calculează ca şi produsul dintre momentul de inerţie polar şi valoarea masei uniform distribuită pe suprafaţă. În cazul unei mase distribuite uniform pe o suprafaţă.maselor. Se atrage atenţia asupra faptului că modelarea maselor trebuie să fie corelată cu modelul structurii (plan sau spaţial) şi cu modelul acţiunii seismice. concentrarea masei în centrul de masă în cazul unor diafragme rigide (b). Componentele de translaţie ale masei se determină însumând toate masele aferente nivelului respectiv: M x = M y = ∑ mi (53) Componenta de rotire a masei de nivel Mzz poartă denumirea de moment de inerţie al masei şi se poate determina conform relaţiei: M zz = ∑ mi di2 (54) unde di este distanţa de la centrul de masă la masa discretă mi (vezi Figura 119c). Masele generează forţe de inerţie pe direcţiile în care vibrează structura (adică pe direcţiile în care masele au acceleraţii). În cazul în care planşeele pot fi considerare infinit rigide în planul lor (de exemplu în cazul planşeelor din beton armat. În programele de calcul structural efectul de diafragmă rigidă este de regulă modelat prin impunerea nodurilor de la nivelul unui planşeu a unei legături de tip "diafragmă rigidă". yi mxi Y Mx X Mzz CM (a) (b) (c) Figura 119.3. este necesară modelarea componentelor verticale ale maselor. pe lângă aceasta. masele pot fi concentrate în nodurile structurii. Pentru un model spaţial la care se neglijează componenta verticală a mişcării seismice. Masele concentrate în centrul de masă al planşeului vor avea componente după direcţiile gradelor de libertate ale diafragmelor rigide (două translaţii în plan orizontal şi o rotire faţă de axa verticală. în calculul structural considerându-se doar componentele de translaţie. masa nodurilor individuale (vezi Figura 119a) fiind concentrată în centrul de masă al nivelului (vezi Figura 119b). masa mi şi distanţa di pentru calcul momentului de inerţie al masei (c). atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. Concentrarea maselor în noduri la planşee flexibile (a). deoarece prin aceasta se reduc numărul de grade de libertate dinamică. numărul gradelor de libertate dinamică este redus automat. Reducerea numărului de mase discrete dintr-un model structural este deosebit de importantă din punct de vedere al efortului de calcul. respectiv dimensiunea problemei.

matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)b. respectiv cu cea de rigiditate: [ c ] = a0 [ m] [c ] = a1 [ k ] (55) În cazul amortizării proporţionale cu masa. care se obţine prin combinarea modelelor de amortizare proporţională cu masa şi amortizare proporţională cu rigiditatea: [ c ] = a0 [ m] + a1 [ k ] Fracţiunea din amortizarea critică în modul n pentru un astfel de model este: (60) 108 . de exemplu modul n. deoarece evidenţa experimentală indică valori ale fracţiunii din amortizarea critică similare pentru mai multe moduri proprii de vibraţie. fracţiunea din amortizarea critică poate fi raportată la coeficientul a1 în cazul amortizării proporţionale cu rigiditatea. Coeficientul a1 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare. Rezultă din ecuaţia (56): a0 = 2ξiωi (57) Cunoscând coeficientul a0. ξi în modul i. Rezultă din ecuaţia (58): a1 = 2ξ j ωj (59) Cunoscând coeficientul a1. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. Coeficientul a0 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare. au fost propuse modele în care matricea de amortizare este proporţională cu matricea de masă. ξj în modul j. fracţiunea din amortizarea critică corespunzătoare modului n este: ξn = a0 1 2 ωn (56) În acest caz amortizarea este invers proporţională cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a). O soluţie simplă a acestei probleme o constituie amortizarea de tip Rayleigh. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)a. de exemplu. Întrucât obţinerea matricei de amortizare pe baza caracteristicilor geometrice ale structurii şi proprietăţilor materialelor componente nu este posibilă din punct de vedere practic. de exemplu modul n.3 Modelarea amortizării În cazul metodei forţelor laterale.4. În mod similar. de exemplu. este dată de (56). Modelarea explicită a amortizării este însă necesară pentru calculul dinamic liniar şi calculul dinamic neliniar. Integrarea ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice presupune cunoaşterea matricei de amortizare [c]. În acest caz: ξn = a1 ωn 2 (58) Fracţiunea din amortizarea critică creşte liniar cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a). Nici una dintre cele două tipuri de amortizare nu este potrivită sistemelor cu mai multe grade de libertate dinamică. metodei de calcul modal cu spectre de răspuns şi a calculului static neliniar (la determinarea deplasării ţintă) amortizarea nu necesită o modelare explicită. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. este dată de (58)b.5. deoarece efectul acesteia asupra răspunsului structural este inclusă în spectrele de răspuns.

dacă fracţiunea din amortizarea critică ξ se atribuie modurilor 1 şi 4. 109 . este dată de (61) şi reprezentată grafic în Figura 120b. În probleme practice. iar modurile 5 şi mai mari – o amortizare mai mare decât ξ. modelul structural trebuie să includă şi elementele nestructurale care pot avea o influenţă semnificativă asupra răspunsului structurii seismice principale. de exemplu ξi şi ξj în modurile i şi j. Chopra. Figura 120. răspunsul acestora fiind practic eliminat din cauza unei amortizări exagerate. Pe lângă acestea. De exemplu.ξn = a0 1 a1 + ωn 2 ωn 2 (61) Coeficienţii a0 şi a1 pot fi determinaţi astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată în două moduri oarecare. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod.5. de exemplu modul n. Pe lângă rigiditatea elementelor structurale. amortizarea de tip Rayleigh (b).1 din SR EN 1998-1:2004). Scriind ecuaţia (61) pentru cele două moduri proprii în formă matriceală rezultă: 1 1 ωi  2 1 ω j ωi  a0   ξi  = ω j   a1  ξ j      (62) Dacă se consideră aceeaşi fracţiune din amortizarea critică ξ în cele două moduri proprii. modurile i şi j se aleg astfel ca fracţiunea din amortizarea critică să reprezinte valori rezonabile în toate modurile proprii de vibraţie care contribuie semnificativ la răspunsul structurii. metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi calculul dinamic liniar) modelul structurii trebuie să reprezintă adecvat distribuţia rigidităţilor în clădire (vezi paragraful 4.4 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii În cazul metodelor de calcul elastic (metoda forţelor laterale. Modurile proprii mai mari decât al cincilea vor avea o fracţiune din amortizarea critică care creşte cu pulsaţia proprie. modelul structural trebuie să includă rigiditatea îmbinărilor. a panoului de inimă a stâlpului şi a prinderilor în fundaţii. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (60). 4. modurile 2 şi 3 vor avea o fracţiune din amortizarea critică uşor mai mică decât ξ.3. 2001. Variaţia amortizării modale funcţie de pulsaţie: amortizarea proporţională cu masa şi amortizarea proporţională cu rigiditatea (a). rezolvând ecuaţia (62) obţinem: a0 = ξ 2ωiω j ωi + ω j a1 = ξ 2 ωi + ω j (63) Cunoscând coeficienţii a0 şi a1.

Comportarea inelastică a elementelor structurale pentru calculul la acţiunea seismică se modelează în mod uzual prin două modalităţi diferite: plasticitate concentrată şi plasticitate distribuită. calibrarea răspunsului histeretic necesită o experienţă bogată în acest sens. Nu în ultimul rând. Principalele dezavantaje ale modelului de bară cu plasticitate distribuită sunt puterea mare de calcul de care are nevoie şi interpretarea mai anevoioasă a rezultatelor.3. Modelul poate fi extins pentru a ţine cont de interacţiunea dintre momentul încovoietor şi forţa axială.4. Astfel. În modelul de bară cu plasticitate distribuită (vezi Figura 122) răspunsul unei secţiuni se obţine prin integrarea răspunsului individual al unor fibre în care este discretizată secţiunea. etc. Majoritatea structurilor metalice pentru clădiri pot fi modelate cu elemente de tip bară. degradare de rezistenţă şi rigiditate. modelul de bară cu plasticitate concentrată are şi o serie de dezavantaje. Acest model de plasticitate are avantajul că este eficient numeric şi permite adoptarea a diferite relaţii constitutive (curbe histeretice) care să modeleze fenomene precum: consolidare. etc. deoarece calculul structural furnizează rotirile plastice în articulaţii. de forfecare (pentru modelara linkurilor). M parte elastica EI articulatie plastica θ Figura 121. care pot fi comparate direct cu valorile capabile. interpretarea rezultatelor este foarte comodă. Un alt avantaj îl constituie modelarea naturală a interacţiunii dintre moment şi forţă axială. Împărţind bara într-o serie de segmente. Totuşi. modelul devine capabil să modeleze explicit plasticizarea progresivă pe secţiune şi dea lungul barei. Modelul cu plasticitate concentrată a unei bare încovoiate este alcătuită dintr-o porţiune elastică şi articulaţii plastice la capetele barei (vezi Figura 121). lunecări.3.1 din SR EN 19981:2004). Acestea sunt amplasate la capetele barei deoarece anume acolo se înregistrează în general momentele maxime pe bară.În cazul metodelor de calcul plastic (calculul static neliniar şi calculul dinamic neliniar) modelul structurii trebuie să includă şi rezistenţa (vezi paragraful 4. 110 . Modelarea unei bare încovoiate cu articulaţii plastice. acest model nu poate Modelul de plasticitate concentrată poate fi adaptat relativ uşor şi la alte tipuri de solicitări: axiale (pentru modelarea contravânturilor). În acelaşi timp. Fibrele sunt caracterizate prin relaţii uniaxiale tensiune-deformaţie specifică. sau mai bine zis comportarea structurii în domeniul post-elastic. Poziţia predefinită a articulaţiilor plastice poate conduce la incapacitatea de a modela corect deformaţiile plastice (de exemplu atunci când momentul maxim nu este înregistrat la capetele barei). Deformaţiile plastice într-un astfel de element se produc doar în articulaţiile plastice punctuale.

5 Efectele de torsiune accidentală În cazul construcţiilor cu planşee indeformabile în planul lor. O problemă specifică de modelare a structurii există în cazul cadrelor metalice contravântuite centric cu contravântuiri dispuse în X (contravântuiri diagonale). indiferent de semnul obţinut din calcul. cele comprimate fiind neglijate din cauza flambajului.nod 1 nod 2 Sectiuni de integrare σ ε Figura 122. deoarece rezultatele calculului reprezintă o înfăşurătoare a efectelor acţiunii seismice considerată în ambele sensuri. 4.5. În cazul metodei de calcul cu forţe laterale. Atunci când se foloseşte o metodă de calcul plastic (metoda de calcul static neliniar sau metoda de calcul dinamic neliniar). contravântuirile comprimate pot fi identificate uşor şi eliminate din modelul structural (vezi Figura 123b). efectele generate de incertitudinile asociate distribuţiei maselor de nivel şi/sau variaţiei spaţiale a mişcării seismice 111 . Modelarea unei bare încovoiate cu plasticitate distribuită. vezi Figura 123a. modelul structural include atât contravântuirile întinse. cât şi cele comprimate (vezi Figura 123a) contravântuirile necesitând un model capabil să reflecte atât comportarea înainte de flambaj. considerând eforturile din contravântuiri ca fiind de întindere.2 din SR EN 1998-1:2004. se poate elimina câte una dintre cele două diagonale din fiecare panou contravântuit (vezi Figura 123b). în calculul elastic (prin metoda forţelor laterale sau calculul modal cu spectre de răspuns) se iau în considerare numai contravântuirile întinse. Schema unui cadru contravântuit centric cu contravântuiri în X (a) şi modelul structural pentru un calcul elastic (b). Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este posibilă identificarea contravânturilor comprimate. Totuşi. Conform paragrafului 6. F (a) (b) Figura 123.7. cât şi după acesta.

3.05 Li (64) unde: eai excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor.6 x Le (65) unde: x este distanţa în plan dinte elementul structural şi centrul maselor clădirii. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 0.2 din SR EN 1998-1:2004.a terenului se consideră prin introducerea unei excentricităţi accidentale adiţionale. Modelarea directă a excentricităţii accidentale.3.4 din SR EN 1998-1:2004. Definiţia excentricităţii accidentale. Această procedură poate fi aplicată pentru toate metodele de calcul structural.pozitie nominala CM . măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model spaţial al structurii. Conform paragrafului 4. excentricitatea accidentală se calculează cu expresia (vezi Figura 124): eai = ±0. Aplicarea directă a acestor prevederi implică determinarea componentelor de translaţie şi de rotire a masei concentrată în centrului maselor (CM) şi deplasarea acesteia din poziţia sa nominală pe fiecare direcţie cu excentricitatea adiţională (vezi Figura 125). ±eax y x Lx Figura 124. Conform paragrafului 4. CM Fx ±eay Ly CM Fy CM .pozitie deplasata y x eax Lx eay Ly Figura 125. 112 . aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile Li dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice.2. şi se raportează la centrul maselor. Aceasta trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel.3.

efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune (vezi Figura 126): M ai = eai Fi în care: Mai moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale eai excentricitate accidentală a masei de la nivelul i conform relaţiei (64) Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i (67) Momentul de torsiune se calculează pentru toate direcţiile şi sensurile considerate în calcul. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66). efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 1.2 x Le (66) Conform paragrafului 4.3.4. În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model plan al structurii.3 din SR EN 1998-1:2004.3. În cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii. efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin factorul de amplificare care se aplică deplasărilor de pe latura rigidă/puternică se bazează pe rezultatele analizei modale elastice a modelului spaţial. în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model spaţial al structurii. Conform paragrafului 4. în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model spaţial al structurii. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66). această distanţă fiind măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate. 113 . În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model plan al structurii.3.3. M3 M2 M1 Figura 126. Modelarea efectelor excentricităţii accidentale prin momente de torsiune aplicate în centrul de masă al planşeelor.7 din SR EN 1998-1:2004.Le este distanţa în plan dintre două din cele mai depărtate elemente de preluare a încărcărilor laterale.2.

din cauza unor rigidităţi în general diferite pe cele două direcţii orizontale. În plus. atunci când se utilizează metode de calcul care determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice. Conform paragrafului 4. deoarece aceste metode de calcul estimează direct valorile de vârf ale răspunsului.3. Figura 127. ca şi efect al acţiunii seismice pe ambele direcţii orizontale este N1. structura se analizează pe rând din cele două componente orizontale Fx şi Fy. Exemplu de efecte ale componentelor acţiunii seismice. Folosind exemplul din Figura 127. Efectul total al ambelor componente orizontale ale acţiunii seismice (N1) nu este însă egal cu suma algebrică a efectelor acţiunii seismice considerate separat pe cele două direcţii (N1x şi N1y).4. eforturi şi tensiuni în elementele structurale. Toate componentele acţiunii seismice au o contribuţie mai mică sau mai mare la efectele acţiunii seismice (deplasări laterale ale nodurilor structurii. obţinându-se valorile de vârf ale răspunsului (N1x şi N1y).03. Acest fapt afectează modul în care se determină efectele acţiunii seismice. Acest fenomen este exemplificat în Figura 95 pentru componentele N-S. În cazul unui calcul prin metoda forţelor laterale sau a unui calcul modal cu spectre de răspuns se determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice. se obţine cu regula de combinare radical din suma pătratelor a fiecărei componente orizontale: 2 2 EEd = EEdx + EEdy (68) unde: 114 . funcţie de metoda de calcul structural folosită.). E-W şi verticală ale înregistrării seismice de la staţia INCERC a cutremurului din 04.5 din SR EN 1998-1:2004. În Figura 127 se exemplifică acest aspect pe baza forţei axiale dintr-un stâlp al structurii. structura are perioade proprii de vibraţie diferite pe cele două direcţii. Deoarece răspunsul seismic în timp al unei structuri este determinat într-o măsură covârşitoare de perioada proprie de vibraţie. necunoscându-se timpul la care au loc. Efortul axial total. reprezentată prin acţiunea simultană a două componente orizontale ortogonale.1997 din Vrancea. nefiind corelate statistic. iar componenta Fy a acţiunii seismice generează efortul axial N1y. efectele acţiunii seismice din diferite componente ale sale au loc la momente de timp diferite. etc. care se consideră acţionată doar de componentele orizontale ale acţiunii seismice (Fx şi Fy). Valorile de vârf ale acceleraţiei terenului pentru componentele orizontale ale mişcării seismice nu au loc la acelaşi moment de timp. De aceea.3. valoarea de vârf a efectului acţiunii seismice. Forţele seismice Fx generează efortul axial N1x. este necesară folosirea unui procedeu de combinare a efectelor acţiunii seismice care să reflecte acest fenomen.6 Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice Acţiunea seismică este reprezentată prin trei componente de translaţie ortogonale (două orizontale şi una verticală) ce acţionează simultan.

cealaltă componentă înregistrează 30% din valoarea de vârf. care pot apărea de mai multe ori în viata construcţiei.3EEdy 0.3EEdx "+ " EEdy "+ "0. Pentru verificarea la SLS este necesar determinarea deplasărilor relative de nivel. neregulate în plan şi a celor care nu au definite un sistem clar "direcţii principale" ortogonale (de exemplu clădirile cu formă circulară în plan). deoarece aceasta este mai versatil. se recomandă utilizarea regulii radical din suma pătratelor.(70) devin: 2 2 2 EEd = EEdx + EEdy + EEdz (71) (72) (73) (74) 0. Ca o alternativă a metodei de mai sus. 4. relaţiile (68) .EEdx EEdy reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale x alese pentru structură.3EEdy "+ "0.3EEdz 0. deoarece răspunsul total se obţine direct prin aplicarea simultană a accelerogramelor pe două sau trei direcţii principale ale clădirii. prin limitarea degradării elementelor nestructurale şi a componentelor instalaţiilor construcţiei. Cu toate că regulile de combinare a efectelor acţiunii seismice date de relaţiile (68) . În cazul unui calcul dinamic liniar sau neliniar efectuat pe un model spaţial al structurii dispare necesitatea unor reguli speciale de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice.3EEdy "+ " EEdz EEdx "+ "0.(70) sunt fundamentate doar pentru metode de calcul elastic.3EEdx "+ " EEdy (69) (70) unde "+" înseamnă "a se combina cu". 115 .7 Calculul deplasărilor Verificarea la starea limită de serviciu (SLS) are drept scop menţinerea funcţiunii principale a clădirii în urma cutremurelor. Această regulă de combinare are la bază ipoteza că în momentul în care una dintre componentele acţiunii seismice înregistrează valoarea de vârf. iar sistemul de axe ales nu afectează rezultatele (Wilson. 2002). EEdx şi EEdy reprezintă forţele şi deformaţiile datorate aplicării deplasării ţintă pe direcţia x respectiv y. reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale y. SR EN 1998-1:2004 extinde aceste reguli şi asupra calculului static neliniar. În acest caz. Semnul fiecărei componente în combinaţiile de mai sus se ia astfel încât efectul acţiunii considerate să fie defavorabil. efectele acţiunii seismice datorate combinaţiei celor două componente orizontale se pot calcula folosind următoarele combinaţii: EEdx "+ "0. perpendiculară pe axa x a structurii.3EEdz unde EEdz reprezintă efectele acţiunii seismice datorate aplicării componentei verticale. În cazul în care se ţine cont şi de componenta verticală a mişcării seismice. Acest ultim aspect este deosebit de important în cazul structurilor cu geometrie complexă.3EEdx "+ "0. Dintre cele două metode de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice.

determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare.Atunci când se adoptă o metodă de calcul elastic (metoda forţelor laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns). astfel.4. Valoarea forţelor seismice corespunzătoare SLS va fi. F q·F Ed raspuns infinit elastic ν ·q·F Ed F Ed raspuns inelastic de ν ·q·de q·de d Figura 128. Cu toate acestea.3. forţele seismice corespunzătoare SLS vor fi mai mici decât cele corespunzătoare SLU. 116 . ţinând cont de prevederile paragrafelor 4. în cazul metodelor de calcul elastic deplasările laterale la SLS se determină cu relaţia: d s = ν qd d e (75) unde: ds deplasarea unui punct din sistemul structural ca efect al acţiunii seismice la SLS. luat egal cu q în absenţa altor prevederi. redus prin intermediul factorului q faţă de spectrul elastic. deplasările obţinute din calculul structural nu sunt relevante. Pentru structuri din clasa de importanţă I şi II. qd factorul de comportare pentru deplasări.4 şi 4. se bazează pe principiul deplasărilor egale şi este corect în mod riguros numai pentru structuri cu perioada proprie fundamentală mai mare decât TC. acţiunii seismice nereduse i-ar corespunde forţa elastică q⋅FEd şi deplasarea q⋅de. În Figura 128 este prezentată relaţia dintre forţă tăietoare de bază şi deplasarea laterală la vârful unei structuri.3. care explică relaţia (75). Această deplasare este determinată pe baza spectrului de proiectare. este necesară estimarea deplasării ds pe care o va înregistra structura supusă acţiunii seismice la SLS.5. SR EN 1998-1:2004 prevede o valoare ν = 0. ν⋅q⋅FEd. În urma unui calcul elastic din forţele de proiectare FEd se obţine deplasarea de. Acest raţionament. iar a deplasărilor corespunzătoare: ds = ν⋅q⋅de. De aceea. de deplasarea aceluiaşi punct din sistemul structural.2 din SR EN 1998-1:2004. şi nu reprezintă deplasarea pe care o va înregistra structura sub efectul acţiunii seismice la SLS. perioada proprie de vibraţie a structurii şi deplasările inelastice ale structurii. redus faţă de cel elastic. deoarece răspunsul structurii este obţinut pe baza unui spectrului de răspuns de proiectare. ν factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă al acţiunii seismice asociat verificărilor pentru SLS. din motive de simplitate. Dacă structura ar avea o comportare infinit elastică. Calculul deformaţiilor la SLS conform SR EN 1998-1:2004. SR EN 1998-1:2004 nu ţine cont de relaţia dintre caracteristicile mişcării seismice (perioada de control TC). Deoarece intervalul mediu de recurenţă corespunzător cutremurului de calcul la SLS este mai mic decât cel corespunzător SLU. Pentru a corecta această problemă.

01h (unde h este înălţimea de nivel) funcţie de tipul elementelor nestructurale. conform următoarei relaţii: d rSLS = ν qd d re ≤ d rSLS .8. Pentru verificarea la SLS prin una din aceste două metode de calcul acţiunea seismică trebuie totuşi adaptată nivelului corespunzător SLS. În cazul metodelor de calcul plastice (calcul static neliniar şi calcul dinamic neliniar) nu este nevoie să se efectueze un calcul special. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3.Verificarea la SLS se realizează prin limitarea deplasărilor relative de nivel corespunzătoare unui cutremur cu intervalul mediu de recurenţă corespunzător SLS. determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare SLS d r . 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. 117 . deoarece nu există artificiul factorului de comportare. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 129). Deplasările obţinute dintr-un calcul static neliniar sau dinamic neliniar reflectă în mod direct răspunsul real al structurii. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. prin reducerea acţiunii seismice corespunzătoare SLU folosind coeficientul ν. Cadrele din axele B. a valoarea admisă a deplasării relative de nivel. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. care variază între 0.8 Aplicaţii 4.a (76) unde: d rSLS deplasarea relativă de nivel sub acţiuneă seismică asociata SLS dre deplasarea relativă a aceluiaşi nivel.8.005h şi 0.1 Metoda forţelor laterale În această aplicaţie se exemplifică aplicarea metodei forţelor laterale pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. 4.1. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.5 m fiecare. iar acoperişul se consideră circulabil. 4.

Travee B = 5 m. Conform paragrafului 4. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H.1. Deoarece structura este regulată în plan şi în elevaţie calculul poate fi efectuat folosind două modele plane pe fiecare direcţie.25 < 4.3. Condiţii referitoare la excentricitatea e0 şi raza de torsiune r: .2.1). unde Lmax=15 m şi Lmin=12 m. Planşeul este realizat ca şi placă din beton şi poate fi considerat diafragmă rigida.5 m. Înălţime etaj H = 3. 118 .4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 129: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. În continuare se detaliază calculul prin metoda forţelor laterale pe direcţia x a structurii a cadrul necontravântuit din axul 1.3 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în elevaţie deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: structura nu prezintă retrageri pe înălţime. rigiditatea laterală şi masa structurii nu prezintă schimbări bruşte pe înălţime.rx ≥ ls . Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.2.2 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în plan deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: Structura este simetrică în plan faţă de cele două axe ortogonale. 1995) deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cadrele necontravântuite din axele 1 şi 4 şi cadrele contravântuite din axele A şi C) sunt dispuse simetric pe perimetrul structurii.8.în acest caz verificarea nu este necesara (Fardis et al. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin = 1. Forţele laterale sunt preluate de cadrele din axele 1 şi 4 pe direcţia x şi cadrele contravântuite din axele A şi C pe direcţia y (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4.3. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.30 rx (centrul de masă coincide cu centrul de rigiditate) . Amplasament: Bucureşti.3. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. 4..e0x = 0 < 0. Planşeul are formă rectangulară şi nu prezintă retrageri.2 Modelul structurii Conform paragrafului 4.

6 s pentru structuri amplasate în Bucureşti (zona Z3 a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2008 paragraful 3. încărcarea distribuită pe fiecare nivel este : ( 5 + 0.5 m reprezintă înălţimea totală a clădirii (H < 40 m.0s  structura îndeplineşte criteriile de regularitate în plan şi în elevaţie.3.2): T 1= Ct ⋅ H 3 4 4 ⋅ T  = 0. deci formula anterioară este valabilă).495s ≤  C  2.8. j + ∑ψ 2. Aceste condiţii fiind satisfăcute se poate aplica metoda forţelor laterale.5 = 14. Folosind această combinaţie şi coeficienţii explicitaţi mai sus.i i ≥1 unde ψ 2 = 0. paragraful 6. H = 3⋅3.4 sunt următoarele: ∑G j ≥1 k.75kN / m .3.2. 119 .1. TC = 1.4 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale în gruparea seismică de încărcări conform SR EN 1990:2004.3 pentru categoria B .1.0s  unde: Ct = 0. paragraful A1.2).H H H L L Figura 130 : Cadrul plan în axul 1 4.1. Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări aferente cadrului plan analizat sunt exemplificate în Figura 131.3 ⋅ 3) ⋅ 2.8. Estimarea perioadei proprii de vibraţie se face cu următoarea relaţie: (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4.i ⋅ Qk .2.085 pentru cadre necontravântuite din oţel.5 m = 10.1. 2.3 Condiţii de aplicare a metodei forţelor laterale Pentru a putea aplica metoda de calcul cu forţe laterale trebuie verificate următoarele condiţii (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.1): 4 ⋅ TC  structura are perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică decât  . 4.2).4.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.3.

5 Masele structurii Planşeul de b.5kN/m 12.5kN/m 3.2.47t 9. Deoarece acţiunea seismică de pe direcţia x este preluată doar de cadrele din axele 1 şi 4.2. 4.5kN/m 12.8.0 ⋅ 0.47t 9.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.24 etaj3: ψ E .i sunt: etaj 1: ψ E .3 = 1. j + ∑ψ E .3 Masele concentrate de nivel sunt: m1 = m2 = m3 = ( 5 + 0.5 m 6m 6m 7.i ⋅ Qk .3 = 0. masele structurii pot fi considerate concentrate la fiecare nivel.5kN/m 7.5 m 3.2 = 0.i = ϕ ⋅ψ 2.i i ≥1 unde: ψ E .8 . ϕ = 0. Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.8 ⋅ 0.3 pentru Categoria B .5 m 3.2).4 5m Gk 12.5 m 3.3 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.3 = 0.8 ⋅ 0.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.4).81 ( 5 + 0.5 = 52.81 ( 5 + 0.a.4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.5 = 52.pentru celelalte etaje. valorile coeficienţilor de grupare ψ E .24 etaj 2: ψ E . paragraful A1. asigurând efectul de şaibă rigidă.0 .13t 9.5kN/m 7.i ψ 2 = 0.81 120 .5 m 6m 6m 3 5m 2 5m 1 6m 6m A B C (b) (c) (a) Figura 131: Încărcările gravitaţionale aferente cadrului din axul 1: suprafaţa aferentă (a) încărcarea permanentă (b) şi încărcarea utilă (c).1.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.3 = 0.5 = 54.2.1 = 0. ϕ = 1. suprafaţa planşeului aferentă calculului maselor pe cadrul ax 1 reprezintă jumătate din aria planşeului (Figura 132a).5kN/m 3.5 m 3.

TD = 2.din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.3.2.2.2).0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3. paragraful 4. TC = 1.6s.4 0. g 0.6 Sae. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 133) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice.5 m 3.2 0 0 1 2 T.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0. 0. care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.2.6 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.24 g .2. 4.16s.2.2.2.2.1.5 m 3 5m 2 5m 1 6m 6m 6m 6m (b) A B (a) C Figura 132: Masele aferente cadrului din ax 1: suprafaţa aferentă (a) şi valorile maselor de nivel (b).5 m 3.8 0. factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.3.1).5) şi agR = 0. s 3 4 Figura 133: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii.8.5.4 5m m3 m2 m1 3. unde γ I = 1. 121 .

3 367.3.3.3.1 183.1). Valoarea finală a ordonatei spectrului de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii este: 2.128 52.3 44. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii.5 7 3. Pentru a facilita acest calcul valorile au fost determinate tabelar după cum urmează: nivel 3 2 1 mi [t] 54.75 pentru coeficientul de amplificare dinamică corespunzător spectrului elastic de tip 1.477 zi [m] 10.6 s) ordonata din spectrul de proiectare este: 2.24 ⋅ 9.2.2. paragraful 4.4 din SR EN 1998-1:2004.996 m/s2 6. efectele de torsiune accidentală pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunii seismice cu un factor δ dat de relaţia: 122 .4.5 mi⋅zi 568.3.5 cu α u α1 = 1.3.022 ⋅ 0.5). paragraful 6.81 ⋅1 ⋅ = 0. paragraful 3.75 S d (T1 ) = 0.75 S d (T1 ) = ag ⋅ S ⋅ q În această expresie s-a folosit valoarea 2.3 pentru cadre cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.7 ∑ 1119.3).8.85 = 134.3 = 6.477 52.2 din SR EN 1998-1:2004: q = 5⋅ αu α1 = 5 ⋅1.996 ⋅159.3.5 m reprezintă masa totală a structurii şi are valoarea m = m1 + m2 + m3 = 159t λ reprezintă factorul de corecţie cu valoarea λ = 0.495 s ≤ 1.6 Conform paragrafului 4.2 22.7 Calculul forţelor laterale Determinarea forţei tăietoare de baza se face cu următoarea relaţie: Fb = Sd (T1 ) ⋅ m ⋅ λ Termenii care intră în calculul forţei tăietoare de bază sunt explicitaţi mai jos: Sd (T1 ) reprezintă ordonata din spectrul de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii (a se vedea SR EN 1998-1:2004.2. Pentru valori ale perioadei proprii de vibraţie TB ≤ T ≤ TC (0.6kN Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: Fi = Fb ⋅ zi ⋅ mi ∑ z j ⋅ mj (a se vedea SR EN 1998-1:2004.143 Fi [kN] 68.1.2. Factorul de comportare q pentru cadre necontravântuite cu noduri rigide se determină conform paragrafului 6.16 s ≤ 0.1 134.85 pentru T ≤ 2 ⋅ TC şi structură cu mai mult de 2 etaje Forţa tăietoare de bază: Fb = 0.

5 m 6m 6m Figura 135: Forţele laterale de calcul pentru cadrul ax 1.6 Le 15 unde distanţele x şi Le pentru direcţia considerată a acţiunii seismice sunt indicate în Figura 134.3kN 3. acestea devenind (vezi şi Figura 135): nivel Fi [kN] 3 109. Prima etapă constă în realizarea modelului cadrului plan din axul 1 (vezi Figura 136a) şi aplicarea acţiunii seismice pe acest cadru sub forma forţelor laterale calculate anterior (vezi Figura 136b). forţelor laterale se majorează cu coeficientul δ=1.4kN 3.5 m 35.6. Pentru structura analizată relaţia 4 5m x Lx CM 5m 3 2 5m 1 6m 6m A B C Figura 134: Distanţele x si Lx pentru direcţia acţiunii seismice considerate.7kN 3.3 2 70.2 x 7.1.4 109.5 m 70.2 = 1. 123 .7 1 35.δ = 1 + 1. 4.5 = 1 + 1. Pentru a lua în calcul efectele de torsiune accidentală.8 Calcul structural Calculul structural a fost realizat folosind programul SAP2000.8.

(a) (b) Figura 136: Modelul structurii plane în ax 1(a) şi aplicarea forţelor laterale pe cadrul plan (b). 124 .d + 0. Figura 137: Diagrama de moment încovoietor din forţele laterale.3 ⋅ Qk Momentele încovoietoare pe structură din această combinaţie sunt prezentate în Figura 138. În urma unei analize statice momentele încovoietoare pe structură din acţiunea seismică introdusă prin forţele laterale sunt prezentate în Figura 137. Combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă (SLU) în situaţia de proiectare seismică este: Gk + AE .

8. Valoarea factorului de reducere este ν=0. Ţinând cont de prevederile paragrafului 4.5 pentru clasa de importanta II (vezi SR EN 1998-1:2004/NA:2006.i ⋅ Qk . paragraful 4.4.3. deplasările relative de nivel la SLS se calculează cu relaţia: d r . Practic pentru verificarea structurii la SLS deplasările relative de nivel se determină din următoarea combinaţie de încărcări: ∑G j ≥1 k. j + q ⋅ν ⋅ AE .i i ≥1 Deplasările relative de nivel d r .d + ∑ψ 2.2 şi 4.1.2). pentru verificarea la SLS deplasările din acţiunea seismică de calcul se majorează cu produsul q ⋅ν .4.e unde dr.3. SLS = q ⋅ν ⋅ d r .9 Calculul deplasărilor Verificarea la SLS consta în limitarea deplasărilor relative de nivel laterale. SLS pentru structura analizată sunt prezentate în Figura 139: 125 .3. Astfel.e este deplasarea relativă de nivel din analiza liniară sub efectul acţiunii seismice de calcul.Figura 138:Diagrama de moment încovoietor din combinaţia la SLU pentru seism 4.4 din SR EN 1998-1:2004.

7 0 22.SLS [mm] 84.7 Figura 139: Calcul deplasărilor relative de nivel d r .7-0=22.5-22.8 22.dSLS [mm] 84.5-57. SLS .7=34. 126 .5 dr.5 57.5=27 57.

Cadrele din axele B.8. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m.2 Calcul modal cu spectre de răspuns În această aplicaţie se exemplifică efectuarea unui calcul modal cu spectre de răspuns pentru modelul spaţial al unei structuri. Amplasament: Bucureşti. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.8.2 Modelul structurii Primul pas este realizarea modelului structurii care include: Definirea proprietăţilor de material (deoarece acesta este un calcul in domeniul elastic proprietatea relevantă o reprezintă modulul de elasticitate E). 4. iar acoperişul se consideră circulabil. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior cu metoda forţelor laterale. 127 . Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.2. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.8.2. Înălţime etaj H = 3. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. Travee B = 5 m.4. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140).1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. 4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 140: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. 4.5 m.5 m fiecare.

Figura 141:Atribuirea legăturilor nodale de tip "diafragmă rigidă" la fiecare nivel al structurii.Definirea secţiunilor: secţiunile se importa din biblioteca de profile europene a programului şi li se atribuie proprietăţile de material definite în pasul anterior. Planşeul structurii este realizat din beton monolit care acţionează ca o şaibă rigidă in plan. Modelul final din punct de vedere al geometriei al structurii analizate poate fi vizualizat in Figura 142. Conform paragrafului 6.7. Realizarea geometriei structurii: se generează geometria structurii şi se atribuie secţiunile definite anterior pe elementele corespunzătoare. Cadrele din axul 1 sunt cadre necontravâintuite cu noduri rigide si nu au articulaţii restul elementelor fiind articulate. Se modelează legăturile dintre bare (articulaţiile) acolo unde este cazul: Pe direcţia x structura este alcătuită din care necontravântuite iar pe direcţia y din cadre contravântuite în X.2 din SR EN 1998-1:2004 calculul elastic la acţiunea seismică se face ţinând cont doar de diagonalele întinse. 128 . Aceasta se modelează atribuind legături de tip "diafragmă rigidă" nodurilor de la fiecare nivel (vezi Figura 141). Se atribuie reazemele la baza structurii. Acest lucru este modelat prin includerea în modelul structurii doar a uneia dintre cele două contravântuiri pentru fiecare panou contravântuit.

Distribuţia încărcărilor pe structură poate fi vizualizată in Figura 144. 4. Încărcarea utilă: − Grinzi secundare curente: 3 ⋅ 2 = 6kN / m . 129 .Figura 142: Modelul 3D al structurii.3.2). − Grinzi marginale: 6 ⋅1 = 6kN / m .4. paragraful A1. j + AE .4): ∑G j ≥1 k. Încărcarea permanentă: − Grinzi secundare curente: 5 ⋅ 2 = 10kN / m . Deoarece planşeul se sprijină pe grinzile secundare încărcările gravitaţionale vor fi modelate ca forţe distribuite pe grinzile secundare din suprafaţa aferentă fiecăreia (vezi Figura 143).i ⋅ Qk .3 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale folosite sunt încărcările permanente şi utile în combinaţia seismică de încărcări (SR EN 1990:2004.d + ∑ψ 2.2. paragraful 6.3 pentru Categoria B .clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.2. − Grinzi marginale: 5 ⋅1 = 5kN / m .i i ≥1 unde ψ 2 = 0.8.

6s.2. 130 .3. TD = 2.2.5.din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.1).2.16s.5) şi agR = 0. (a) (b) Figura 144: Atribuirea încărcării permanente (a) şi a încărcării utile (b) pe structură 4.24 g . care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004.2.4 5m 3 5m 2 5m 1 6m 6m Figura 143: Suprafaţa aferentă pentru calculul încărcărilor gravitaţionale pe grinzile secundare.2. unde γ I = 1. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 145) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0.2.4 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4. TC = 1.2.3.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3. paragraful 4.8.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3.

Deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale diferă pe cele doua direcţii (cadre necontravântuite pe direcţia x si cadre contravantuite pe direcţia y).4 0.2.75 corespunzătoare structurilor amplasate în Bucureşti şi valori ale factorului de comportare după cum urmează: Pentru cadre necontravântuite (directia x) q = 5 ⋅ αu α1 = 5 ⋅1.6 Sae.2 0 0 1 2 T.2). Spectrele de calcul Sd vor fi determinate folosind o amplificare dinamică în domeniul de pseudo-acceleraţie constantă de 2. paragraful 6.2. g 0. 0. acţiunea seismica de proiectare va fi modelată prin doua spectre de calcul diferite pe cele doua direcţii folosind prevederile din SR EN 1998-1:2004.3 .3. paragraful 6.1). s 3 4 Figura 145: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii. paragraful 6.5.2.2) cu α u α1 = 1.3 = 6. cu valori ale factorului de comportare q diferit pentru cele doua tipuri de cadre.3.2).5 (a se vedea SR EN 1998-1:2004.factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3. pentru cadre contravântuite (direcţia y) q = 4 (a se vedea SR EN 1998-1:2004.cadre solicitate la încovoiere cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004. Cele două spectre de proiectare sunt reprezentate în Figura 146: 131 . paragraful 3.3.8 0.2.

g 0. q=4 0.SR EN 1998−1:2004. q=6.a. ag=0.06 0.08 0. asigurând efectul de şaibă rigidă. În programul SAP2000 cele două spectre de calcul se introduc ca funcţii de tip spectru de răspuns (response spectrum) folosind perechi de valori perioadă-acceleraţie (vezi Figura 147).2 SR EN 1998−1:2004.2.04 0 0 1 2 T.5 Masele structurii Planşeul de b.6.05 0. s 3 4 0 1 2 T.1 0. TC=1.15 0. ag=0.16 0. s 3 directia x direcţia y Figura 146: Spectrele de proiectare pe cele doua direcţii. TC=1.14 0.1 0. g Sd.8. Figura 147: Modelarea spectrelor de proiectare în SAP. 4.5 0.6.12 Sd. masele structurii pot fi considerate 132 .24 g.24 g.

i ⋅ Qk .4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.3 Suprafaţa considerată pentru calculul maselor concentrate din încărcările gravitaţionale se consideră ca în Figura 148.3 = 0.74t − m2 = 9.8 ⋅ 0.3 = 0. paragraful A1.49t − m1 = 9.pentru celelalte etaje.0 ⋅ 0.3 = 1.24 etaj3: ψ E . valorile coeficienţilor de grupare ψ E .2 = 0.81 [5 + 0.24 ⋅ 3] ⋅ 2.4). Masele concentrate sunt : Nivel 1: [5 + 0.2).5 ⋅ 6 = 8.5 ⋅ 3 = 4.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17.3 pentru Categoria B .37t − m4 = 9.i = ϕ ⋅ψ 2.24 etaj 2: ψ E .i sunt: etaj 1: ψ E .81 [5 + 0.2. m4 m3 m3 m4 m2 6m 6m m2 m1 m1 m4 4 m3 m3 m4 5m 3 5m 2 5m 1 A B C Figura 148: Suprafaţa aferentă maselor concentrate în noduri.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.2.2. j + ∑ψ E . Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.0 .concentrate la fiecare nivel.3 = 0.i ψ 2 = 0.i i ≥1 unde: ψ E . ϕ = 1.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.81 Nivel 2: 133 .1 = 0.74t − m3 = 9.81 [5 + 0. ϕ = 0.24 ⋅ 3] ⋅ 2.8 ⋅ 0.8 .

81 Nivel 3: [5 + 0.04t − m1 = 9.81 [5 + 0.24 ⋅ 3] ⋅ 2.81 [5 + 0.3 ⋅ 3] ⋅ 2.5 ⋅ 3 = 4.5 ⋅ 3 = 4.81 [5 + 0.49t 9.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 [ − m3 = = 9.51t − m4 = 9.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17. (a) (b) Figura 149: Modelarea maselor concentrate în noduri în SAP (a) şi atribuirea lor pe modelul structurii (b) 134 .24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8.37t − m4 = 9.81 [5 + 0.5 ⋅ 6 = 9.02t − m2 = 9.81 Masele calculate anterior se vor atribui pe modelul structurii în SAP ca şi mase concentrate în noduri pe cele două direcţii x şi y pe care se consideră acţiunea seismică (a se vedea Figura 149).02t 9.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 18.24 ⋅ 3] ⋅ 2.81 [5 + 0.74t 9.81 5 + 0.74t = 8.5 ⋅ 6 9.3 ⋅ 3] ⋅ 2.− − − m1 = m2 = m3 = [5 + 0.

4.489 sec Mod 3.692 sec Mod 2. iar al treilea mod este de torsiune (a se vedea Figura 151).394 sec Figura 151: Primele 3 moduri proprii de vibraţie Masele modale efective raportate la masa totală a structurii (modal mass participating ratios) în modurile proprii de vibraţie se pot vizualiza sub formă de tabelară de către programul de calcul (a se vedea Figura 152). T3=0. T2=0. După rularea analizei primele două moduri proprii de vibraţie determinate sunt moduri de translaţie corespunzătoare celor două direcţii orizontale x şi y.6 Determinarea modurilor proprii de vibraţie Datorită comportării planşeului structurii ca diafragmă rigidă fiecare nivel al structurii are 3 grade de libertate dinamică şi anume 2 translaţii orizontale şi o rotire după axa verticală rezultând maxim 9 moduri proprii de vibraţie. 135 .2. T1=0. respectiv modul 1 pe direcţia y şi modul 2 pe direcţia x. Mod 1. Figura 150: Parametrii pentru determinarea modurilor proprii de vibraţie. Numărul de moduri proprii de vibraţie care vor fi luate în calcul este precizat pentru modelul structurii în SAP prin setarea parametrilor corespunzători (vezi Figura 150).8.

3. SumUy.2.04168 0 0 1 1 0 0 0 0 1 1 0 Figura 152: Masele modale efective raportate la masa totală a structurii. Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice.3.3. Conform paragrafului 4.2.8.81432 0.10719 0 0. Uz).8.86968 0 0. În această aplicaţie.86968 0 0 0.186351 0. masele modale efective raportate la masa totală a structurii pe cele 3 direcţii (Ux. SumUz). În cazul de faţă numărul minim de moduri proprii care trebuie luat în considerare este de 5. Datorită versatilităţii modurile proprii de vibraţie au fost combinate cu metoda combinaţie pătratică completă (CQC). 4.02313 0 0.Mod Unitless 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Period Sec 0.8.4.97687 0 0 0.1 din SR EN 1998-1:2004 efectele componentelor seismice se vor combina cu metoda radical din suma pătratelor (SRSS).95832 1 0 0.091683 0. Conform paragrafului4.95832 0.81432 0 0 0.95832 0.121409 0.067362 UX UY UZ SumUX SumUY SumUZ Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless 0.97687 0 0 0 0 0.1 din SR EN 1998-1:2004 suma maselor modale efective pentru modurile luate în considerare trebuie să fie de minim 90% din masa totală a structurii.81432 0.95832 0. Cu aceste mase modale efective exprimate procentual se poate determina numărul minim de moduri proprii de vibraţie care trebuie luate în calcul pentru analiza modală cu spectre de răspuns.3.099788 0. Modurile proprii de vibraţie. pentru o mai mare precizie a rezultatelor se vor considera toate 9 modurile. Acest tabel conţine perioadele proprii corespunzătoare fiecărui mod propriu de vibraţie în secunde.5.86968 0 0 0 0 0.3.6. Modurile proprii folosite sunt cele determinate în secţiunea4.692297 0.163703 0.2. Determinarea acestora şi introducerea în modelul de calcul a fost detaliată anterior în secţiunea 4.393768 0.144 0 0 0. Parametrii enumeraţi mai sus sunt definiţi în modelul structurii după cum se ilustrează în Figura 153: 136 . Uy.488809 0.86968 0 0. Uz) şi valorile cumulate ale maselor modale efective raportate la masa totală a structurii (SumUx.7 Calculul modal cu spectre de răspuns Pentru definirea calculului modal cu spectre de răspuns trebuie definiţi următorii parametrii: Spectrele de calcul care se vor folosi.81432 0 0 0 0. Combinarea modurilor proprii de vibraţie. Uy. Folosind acest tabel se calculează procentual masele modale efective pentru fiecare mod de vibraţie (acestea se găsesc la coloana Ux.

3. 4. Excentricitatea se calculează cu formula: eai = ±0.Combinarea modurilor proprii de vibraţie Combinarea efectelor acţiunii seismice Spectrul de răspuns pe direcţia x Spectrul de răspuns pe direcţia y Figura 153: Parametrii calculului modal cu spectre de răspuns.75m 137 .05 ⋅ ( 2 ⋅ 6 ) = 0. pentru acest exemplu.2 din SR EN 1998-1:2004 pentru a ţine cont de efectele de torsiune accidentală se introduce o excentricitatea accidentală suplimentară care trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel. aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice. ±eax y x Lx CM Fx ±eay Ly CM Fy Figura 154. Datorită faptului ca structura analizată în această aplicaţie are aceleaşi dimensiuni în plan la fiecare nivel valorile excentricităţilor pentru cele două direcţii sunt aceleaşi pentru fiecare etaj şi se vor nota pentru simplitate cu ex şi ey: ex = 0.05 Li unde e1i Li excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor.8 Efectele de torsiune accidentală Conform paragrafului 4.05 ⋅ ( 3 ⋅ 5) = 0.8. Definiţia excentricităţii accidentale. În modelul structurii. şi se raportează la centrul maselor.2.6m ey = 0.d-SPEC. acţiunea seismică reprezentată prin spectrele de răspuns va fi denumită AE.

(77) 138 .1.692s pentru calculul pe direcţia y Calculul forţelor laterale pe direcţia x este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb .2kN unde Sd(T1y)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia y calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3 = 318t.61 ⋅ 318 ⋅ 0.996 ⋅ 318 ⋅ 0.3.3.3.7 kN Calculul forţelor laterale pe direcţia y este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb .2).85 = 269.85 = 435.8.2 kN − F2x = 88. conform paragrafului 4.9t şi m3 =108. Masele de nivel au valorile: m1 = m2 =104.2t.1 cu următoarele precizări: Deoarece calculul se efectuează pe modelul spaţial al structurii masele concentrate la fiecare nivel sunt calculate folosind încărcările gravitaţionale care acţionează pe întreg planşeul în combinaţia seismică de încărcări (a se vedea exemplul 4. Se vor folosi perioadele proprii exacte determinate în paragraful anterior pe modelul real al structurii şi anume: T = 0.4.În cazul de faţă în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează un model spaţial.2kN unde Sd(T1x)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia x calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3= 318t. Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1x = 44.8. Aceste forţe laterale se vor calcula similar cu cele de la exemplul.3 kN − F3x = 136. y = S d (T1 y ) ⋅ m ⋅ λ = 1.3 din SR EN 1998-1:2004 efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune : M 1i = e1i Fi în care: moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale M1i e1i excentricitate accidentală a masei de la nivelul i Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i Momentul de torsiune se va calcula pentru direcţiile acţiunii seismice x şi y cu formula: M xi = eiy Fix şi M yi = eix Fiy unde Fix şi Fiy sunt forţele laterale calculate pe cele două direcţii.488s pentru calculul pe direcţia x şi T = 0. x = Sd (T1x ) ⋅ m ⋅ λ = 0.

7⋅0.y=221⋅0.4 combinaţia seismică de încărcări este: ∑ Gk .4 kN − F2y = 142.9 Calcul structural Pentru această aplicaţie se vor arăta doar diagramele de forţă axială şi moment încovoietor obţinute din analiza modelului structurii în două variante: Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din calculul modal cu spectre de răspuns.6 =85.y = 151.4.99 kNm M2 = M2. j ≥1 i ≥1 139 . Aceste momente de torsiune se introduc în modelul structurii într-un caz de încărcare care pentru acest exemplu va fi denumit AE.75 = 66.6 kNm Momentele de torsiune pentru fiecare nivel sunt (Figura 155): M1 = M1.3.x=136.1 kNm M3 M2 M1 Figura 155: Momentele de torsiune la fiecare nivel.d-M.x+ M2.6 =132.8⋅0.3⋅0.y = 235.75 = 33.i cu valorile coeficientului ψ 2 = 0.68 kNm M3. Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din combinaţia seismică de încărcări.9 kNm M3 = M3.i ⋅ Qk .d + ∑ψ 2.3.8.y=142. j + AE .x+ M1.2⋅0.Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1y = 71. 4. Conform SR EN 1990:2004. paragraful 6.84 kNm M2.22 kNm M3.x=44.2.y=71.8kN − F3y = 221 kN Momentele de torsiune pentru fiecare nivel pe cele doua direcţii au următoarele valori: M1.15 kNm M2.75 = 102.5 kNm M1.x+ M3.6 =42.4⋅0.x=88.y = 75.

Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate veni din orice direcţie acţiunea seismică în combinaţia seismică se consideră cu + şi – pentru a corespunde celor 2 situaţii: ∑G j ≥1 k.d = AE.d + ∑ψ 2.d-SPEC): Figura 157: Diagrama de forţă axială pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns.i ⋅ Qk .i i ≥1 ∑G j ≥1 k.d-M.d-SPEC) şi momentele de torsiune (AE.d este alcătuită din spectrele de răspuns (AE.d + ∑ψ 2.d-SPEC + AE.Figura 156: Definirea combinaţiei seismice de încărcări în programul SAP2000.d-M) care ţin cont de excentricitatea accidentală: AE. j + AE .i i ≥1 Diagramele de forţă axială: Din calculul spectral ( AE.i ⋅ Qk . 140 . j − AE . Acţiunea seismică AE.

Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 158: Diagrama de forţă axială pe structură în combinaţia seismică de încărcări.d-SPEC): Figura 159: Diagrama de moment încovoietor pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns. 141 . Diagramele de moment încovoietor: Din calculul modal cu spectre de răspuns ( AE.

Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 160: Diagrama de moment încovoietor pe structură în combinaţia seismică de încărcări. În diagramele din calculul spectral toate valorile apar cu semnul pozitiv. Acest lucru se poate vedea mai bine în Figura 161 care prezintă eforturile pentru un stâlp parter din axul 1. Semnul „+” pentru toate valorile provine din combinaţia modurilor proprii de vibraţie cu combinaţia pătratică completă (CQC) şi combinaţia efectelor acţiunii seismice cu radical din suma pătratelor (SRSS). 142 . Figura 161: Eforturile pe un stâlp parter din cadrul ax 1 din combinaţia seismică de încărcări. În diagramele din combinaţia seismică de încărcări valorile eforturilor pe elemente sunt date sub formă de înfăşurătoare.

143 . Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii.d-SPEC) se for afişa doar pentru cadrul din ax 1: Figura 162: Diagrama de momentele încovoietoare din calculul modal cu spectre de răspuns pentru cadrul din ax 1. Cadrele din axele B. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140).8. 4. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. iar acoperişul se consideră circulabil. 4. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare.8. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare.3. Acest lucru demonstrează că un calcul modal cu spectre de răspuns oferă rezultate mai exacte şi o proiectare mai economică în comparaţie cu metoda forţelor laterale. Se observă ca toate valorile momentelor sunt mai mici decât cele obţinute pe acest cadru din analiza cu forţe laterale. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H.Pentru simplitate valorile momentelor încovoietoare din calculul spectral ( AE.5 m fiecare.3 Calcul static neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului static neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale.

2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. 4. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H.4 Calcul dinamic neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului dinamic neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior. Cadrele din axele B. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. 144 . În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii.5 m. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare.8. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.4.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 163: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Amplasament: Bucureşti. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. Travee B = 5 m. 4. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C.8.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. iar acoperişul se consideră circulabil. Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140). Înălţime etaj H = 3.5 m fiecare. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.

Amplasament: Bucureşti. Înălţime etaj H = 3.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 164: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Travee B = 5 m. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. 145 .5 m. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.

Folosind o astfel de metoda. Justificarea acestei metode provine din faptul că Merchant-Rankine dă pentru cedare: 1 1 1 + = (80) α pl α cr α ced 146 . Aceste metode permit determinarea unor eforturi sigure şi apropiate de realitate.0 şi va fi de obicei destul de mare. b) Pentru fiecare combinaţie de încărcări la starea limită ultimă SLU: Se determină αcr pentru combinaţia aleasă dintr-o analiză critică de flambaj.5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME 5. nu este indicat să se reducă eforturile calculate la cedare. Se face o analiză plastică pentru combinaţia de încărcări aleasă.0.0 şi acestea pot fi folosite pentru verificările ulterioare.1. pentru că nu ar reflecta adevărata comportare la cedare. Factorul de încărcare corespunzător mecanismului nu trebuie să fie mai mic decât 1. c) Momentele şi forţele rezultate se folosesc pentru verificările de rezistenţă. criteriul Merchant-Rankine poate fi exprimat prin: Factor de încarcare la cedare=       ≥1 (79) Acolo unde factorul de încărcare este mai mare decât 1. dar nu exacte. fie rezultatele acestui pas trebuie modificate pentru a corespunde criteriului de cedare Merchant-Rankine. Reducerea eforturilor este posibilă numai printr-o metodă care respectă momentele plastice ale secţiunilor. se pot determina eforturile pentru valoarea factorului de încărcare egală cu 1. dacă αcr < 10. fie analiza.1 Procedeul de calcul In aceasta anexa se prezintă metodele simplificate de calcul de ordinul I la stari limita ultime SLU. se aleg secţiuni mai puternice şi se reia calculul de la pasul precedent. 5.1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Criteriul Merchant-Rankine poate fi evidenţiat făcând analiza plastică a cadrului la încărcările aplicate majorate cu factorul: 1 1− 1 (78) α cr încarcarea de cedare   1 Forta aplicata ×  1 − 1  α cr  Pentru analiza plastică. Daca αcr < 3. Termenul de factor de încărcare este folosit pentru a defini raportul dintre forţa aplicată şi forţa de calcul la SLU în orice etapă particulară a încărcării. Procedeul de calcul este următorul: a) se aleg dimensiunile elementelor şi vutelor (daca exista). ţinând seama că. Factorul de încărcare de cedare este factorul de încărcare cerut pentru a produce cedarea prin mecanism plastic. cum ar fi o analiză elasto-plastică cu ajutorul unui program de calcul. prin împărţire cu factorul de încărcare la cedare. Modificările sunt descrise mai jos.

1 1 1 + = Fpl Fcr Fced F − Fced 1 1 1 = − = cr Fpl Fced Fcr Fced Fcr Fpl = Fced Fcr Fced = Fcr − Fced 1 − Fced Fcr (81) Fpl = Fced 1 F 1 − ced Fcr unde: Fced = FSLU (82) (83) Fpl = FSLU 1 1 = FSLU F 1 1− 1 − ced α cr Fcr 5. incrementul forţelor este aplicat ca de obicei. dar factorul de încărcare este redus la formarea fiecărei articulaţii plastice. cu secţiuni economice. Diagrama forţă-deplasare redusa conform criteriului Merchant-Rankine Marele avantaj al acestei metode este că ea identifică articulaţiile la SLU şi poate astfel determina un set de eforturi la 1. dar această metodă permite calculul eforturilor pentru factori de încărcare inferiori condiţiei de cedare. vezi Figura 165. Acesta este un 147 . Trebuie notat că factorul de încărcare corespunzător formării ultimei articulaţii plastice a mecanismului va fi acelaşi ca pentru orice altă metodă care foloseşte metoda Merchant-Rankine. Criteriul Merchant-Rankine poate fi observat în analiza elasto-plastică de ordinul I utilizând factorul: 1− 1 α cr (84) ca un factor de reducere aplicat factorului de încărcare calculat la formarea fiecărei articulaţii plastice.2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Analiza elasto-plastică de ordinul I este o procedură de analiză incrementală. Cadrul este considerat încărcat cu combinaţia la SLU standard.0 x SLU.1. Figura 165.

1 Metoda grafică În metoda grafică (Figura 166). elementele trebuie alese pentru a satisface orice diagramă statică de moment încovoietor.3 α cr (5) Se face o analiză rigid-plastică a cadrului folosind capacităţile plastice reduse de la punctul (4). 1 1− α cr 5. Metoda grafică Pe rând. 1 1− 5.0. Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului MerchantRankine Metoda implică următoarea procedură: (1) Se aleg secţiunile iniţiale ale cadrului. diagramele de momente încovoietoare se desenează pe bare. Metoda grafică va găsi întotdeauna limita superioară a momentului încovoietor sau limita 148 . (3) Se calculează factorul αcr = Fcr / FEd. (2) Se calculează forţa critică de flambaj a cadrului Fcr. care trebuie să fie ≥ 1. • Proiectarea iniţială a oricărei structuri. Figura 166.avantaj în comparaţie cu analizele rigid-plastice bazate pe metodele lucrului mecanic virtual. Astfel metoda grafică se poate folosi pentru: • Analiza unor structuri foarte simple. (2) Analiza lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice. 1 (7) Se amplifica toate eforturile cu coeficientul .2 Metode de analiză Cele trei metode obişnuite de analiză sunt: (1) Metoda grafică. (6) Se verifică factorul de încărcare la cedare de la (5). unde factorul de încărcare la cedare este mai mare decât cel cerut la SLU.1. cu valorile maxime şi minime limitate de momentele plastice ale fiecărui element.2. (3) Analiza elastică-perfect plastică. (4) Se pune în concordanţă cu criteriul Merchant-Rankine prin împărţirea capacităţii plastice a 1 secţiunii cu coeficientul . 5.

Dacă nu este analizat mecanismul real. Metoda lucrului mecanic virtual Prin această metodă nu se găseşte ordinea apariţiei articulaţiilor plastice ci numai mecanismul de cedare. 5. Direcţia rotirilor trebuie verificată cu grijă pentru a se asigura că sunt în concordanţă cu mecanismul (Figura 168). Metoda se recomandă pentru proiectarea iniţială a unei structuri. Rotirea articulatiilor permite formarea mecanismului de cedare Figura 168. diagrama completă de moment încovoietor a structurii trebuie trasată pentru factorul de încărcare cel mai mic al mecanismelor posibile. se roteşte şi apoi se închide.inferioară a factorului de încărcare.2. de aceea metoda este adesea considerată ca metoda clasică (Figura 167). Nu găseşte nici o articulaţie care se formează. Trei probleme importante pot sa apară atunci când se utilizează această metodă: Metoda poate determina doar factorul de încărcare pentru mecanismul analizat. analiza finală fiind în mod normal rigid-plastică sau elastic-perfect plastică. Diagrama de incarcari Figura 167. în ipoteza că s-a făcut corect. deci este întotdeauna sigură.2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice Metoda lucrului mecanic virtual calculează factorul de încărcare la cedare pentru un mecanism de cedare rigid-plastic. Structuri destul de extinse pot fi analizate fără calculator. Rotiri în articulaţiile plastice conforme cu mecanismul de cedare 149 . Pentru a fi în siguranţă. Metoda se foloseşte în mod special pentru a verifica o structură care a fost deja definită. factorul de încărcare va fi supraestimat.

şi care astfel nu va apare în mecanismul final. în cazurile unde dimensionarea este determinată de deplasări sau unde se folosesc secţiuni supradimensionate. Este posibil să identifice articulaţii care se formează.3 Metoda elastică-perfect plastică Metoda elastică-perfect plastică aplică forţele în mod crescător cu paşi mici şi consideră articulaţiile plastice pe structură. odată cu formarea lor (Figura 169). • Se identifică toate articulaţiile plastice. Figura 169. • Diagrama reală de momente încovoietoare de cedare sau la orice nivel până la cedare poate fi identificată. Acest lucru poate produce economii în structură acolo unde rezistenţa elementelor este mai mare decât este necesar. costul îmbinărilor elementelor poate fi redus. inclusiv orice articulaţie care s-ar putea forma şi apoi închide. Mecanismul final va fi mecanismul real de cedare. se rotesc şi apoi se închid. sau chiar care se descarcă sau schimbă sensul rotirii. Se presupune că elementele se deformează ca elemente liniar elastice până la momentul plastic Mp şi apoi se comportă perfect plastic fără ecruisare.5. programul de calcul având aceste posibilităţi. Metoda elastică-perfect plastică 150 . şi va fi identic cu mecanismul corespunzător celui mai mic factor de încărcare care poate fi găsit prin metoda rigid-plastică.2. dar va trebui ţinut cont de ea. Metoda are următoarele avantaje: • Se identifică mecanismul real de cedare. • Articulaţiile care se formează după SLU pot fi identificate şi deci acolo unde este posibil.

6 (87) pentru 0. R .1 ARt N ≤ 0.1 ≤ Notaţiile de mai sus au următoarea semnificaţie: N – forţa axială din stâlp.3 ARt α = 1− 4 α = 0. A – aria secţiunii transversale a stâlpului. Curba de comportare reală a unei îmbinări Capacitatea de rotire plastica pentru profile dublu T (Figura A. b – lăţimea tălpii comprimate. respectiv pentru inimă. L – deschiderea grinzii standard.2) se determină cu relaţia: µr = 6 ×104 α unde: tt2  R  ε  0. iar θp este rotirea elastică la formarea articulaţiei plastice. definită pe curba post-elastică (). Figura 170.2 t  bL  Ri  (86) ε= 240 ( N mm 2 ) Rt N ARt pentru N ≤ 0. determinată conform Figura 171 în funcţie de mecanismul de cedare. R – limitele de curgere pentru tălpi.8 + 0. t i 151 .6 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR θu −1 θp (85) Capacitatea de rotire plastică se determină cu relaţia: µr = unde θu este rotirea plastică definită prin cea corespunzătoare momentului de plasticizare a secţiunii.

Figura 171. dacă µr ≥ 5. elementele de structură pot fi clasificate în: . rezultata din calcul sau ceruta prin recomandarile din norma.Clasa 3 cu ductilitate slabă.5 Disiparea de energie seismică prevăzută prin proiectare este asigurată dacă: µr > µ n (88) unde µn este capacitatea de rotire necesară. Caracteristicile profilelor dublu T şi deschiderea grinzii standard În funcţie de capacitatea de rotire plastică rezultată din relaţia anterioara.Clasa 1 cu ductilitate bună.7 . dacă 1. 152 .5 ≤ µr < 7.Clasa 2 cu ductilitate medie.5 ≤ µr < 4. dacă 4.5 .

N. "Eurocode 8 Compliant Real Record Sets for Seismic Analysis of Structures".. SR EN 1998-5:2004.Prevederi de proiectare pentru clădiri". Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Elnashai. Journal of Structural Engineering. SR EN 1993-1-8:2006.S. New Jersey.A. Massachusetts.J. acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri. I.F. Erdik. pages 2553-1562. (2006). M.. Partea 1: Reguli generale. and Cosenza. CRC Press. Maddaloni. Chopra. SR EN 1990:2004 "Eurocod: Bazele proiectării structurilor". USA: John Wiley and Sons. Iervolino. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). In W. U. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Prentice-Hall. Earthquake Engineering Handbook. Massachusetts Institute of Technology. E. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. "Dynamics of Structures: Theory and Applications to Earthquake Engineering". Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). 2006. General rules. and Vanmarcke. F. Gasparini. T. Research Report R764. Computers and Structures Inc. foundations and retaining structures". Paulay. A Physical Approach with Emphasis on Earthquake Engineering"..N. (1976). G. E.. Vol.H. Vol. acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri"... London. "Cod de proiectare seismică . Chen and Charles Scawthorn (ed. Cambridge. E. "Seismic design of reinforced concrete and masonry buildings". seismic actions. 10. A. "Three-Dimensional Static and Dynamic Analysis of Structures. Spon Press.A. and Kawakami. Fardis. Partea 5: Fundaţii. (2001). and Mazzolani. Partea 1: Reguli generale. Pinto.7 BIBLIOGRAFIE SR EN 1993-1-1:2006.. Third edition 2002. H. "Ductility of Seismic Resistant Steel Structures". Partea 1-8: Proiectarea îmbinărilor. E. "Simulated Earthquake Motions Compatible with Prescribed Response Spectra. 132. 54 – 90. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Priestley M.Partea I . 153 . 12-13.L. D." Department of Civil Engineering. "Effects of ground motion parameters and cyclic degradation behaviour on collapse response of steel moment-resisting frames".. Faccioli. "Simulation Modeling of Strong Ground Motion". (1992).. M. Upper Saddle River. Wilson. E. V. and Plumier. Gioncu. P100-1/2006. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. (2002). H-Y. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Anexa naţională". design rules for buildings. Buletinul Construcţiilor. A. "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. SR EN 1998-1:2004. no.. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. (2008). structuri de susţinere şi aspecte geotehnice". (2005). "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). P. SR EN 1998-1:2004/NA:2008. A. (2002). (2003). E. Thomas Telford. Chang.). 12:1. Carvalho. and Durukal. London and New York.M. Eurocode 8: Design of structures for earthquake resistance. Journal of Earthquake Engineering. "Designer's Guide to EN 1998-1 and EN 1998-5. ISBN 0-13-086973-2.

Simoes. Part 1-1: General rules and rules for buildings". R. ECCS Eurocode Design Manuals.. Training and education for the Implementation of Eurocode 3 (2009).. Cidect. R. CISM Courses and Lectures no. Eurocode 3: Design of steel structures. NP 042-2000. (1996). "Design of steel structures. Springer. H. Chabrolin.. Da Silva. Verificarea prin calcul a elementelor de construcţii metalice şi a îmbinărilor acestora. Maquoi.Pinho. 16(3): 573-92. 494. Normativ privind prescripţiile generale de proiectare. R. Earthquake Spectra. (2000). Design of Tubular Steel Structures. Pecker (Ed. in "Advanced Earthquake Engineering Analysis". (2010). A. Cervasio. L. "Frame design including joint behaviour".S. "A nonlinear analysis method for performance-based seismic design". Final Report. 154 . (2007).). European Commission. P. Fajfar. B. "Using Pushover Analysis for Assessment of Buildings and Bridges".

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful