FACULTATEA DE CONSTRUCŢII DEPARTAMENTUL DE CONSTRUCŢII METALICE ŞI UNIVERSITATEA MECANICA CONSTRUCŢIILOR “POLITEHNICA” Centrul de Excelenta pentru Mecanica Materialelor TIMIŞOARA

şi Siguranţa Structurilor CEMSIG Ioan Curea 1, 300224 Timişoara, ROMÂNIA Fax Telefon ++40.256.403917 Departament: ++40.256.403911 ++40.256.403932 CEMSIG: ++40.256.403932 e-mail: dan.dubina@ct.upt.ro http://cemsig.ct.upt.ro

Contract nr. 425/08.12.2009
CALCULUL STRUCTURAL GLOBAL AL STRUCTURILOR METALICE Recomandări, comentarii şi exemple de aplicare în conformitate cu SR EN 1993-1-1 şi SR EN 1998-1 Redactarea I-a

Timişoara, august 2010

COLECTIV DE ELABORARE

Şef Proiect Prof. Dr. Ing. Dan DUBINĂ Membri: Conf. Dr. Ing. Florea DINU Conf. Dr. Ing. Aurel STRATAN Drd. Ing. Norin FILIP-VACARESCU _____________________ _____________________ _____________________ _____________________

Cuprins
CUPRINS .............................................................................................................................................................. 1 1 2 INTRODUCERE ......................................................................................................................................... 3 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ .................................................. 4 2.1 2.2 2.3 2.3.1 2.3.2 2.3.3 2.4 2.4.1 2.4.2 2.4.3 2.4.4 2.5 3 3.1 3.2 3.2.1 3.2.2 3.2.3 3.3 3.3.1 3.3.2 3.4 3.5 4 4.1 4.1.1 4.1.2 4.1.3 4.2 4.2.1 4.2.2 4.2.3 4.2.4 4.2.5 4.3 4.3.1 4.3.2 4.3.3 4.3.4 4.3.5 4.4 4.4.1 4.4.2 4.4.3 4.5 4.5.1 4.5.2 4.5.3 4.5.4 INTRODUCERE....................................................................................................................................... 4 CLASIFICAREA STRUCTURILOR IN CADRE.............................................................................................. 5 IMPERFECŢIUNI ..................................................................................................................................... 7 Imperfecţiuni globale pentru cadre................................................................................................. 8 Imperfecţiuni locale pentru elemente ............................................................................................ 10 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri ........................................................................... 11 REPREZENTAREA COMPORTĂRII NODURILOR IN ANALIZA ................................................................... 12 Clasificarea nodurilor după rigiditate .......................................................................................... 13 Clasificarea nodurilor după rezistenţă. ........................................................................................ 15 Clasificarea nodurilor după ductilitate......................................................................................... 17 Clasificarea secţiunilor elementelor ............................................................................................. 18 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA STRUCTURALA .......................................................... 20 INTRODUCERE..................................................................................................................................... 30 ANALIZA ELASTICA............................................................................................................................. 33 Analiza elastica de ordinul I ......................................................................................................... 33 Analiza elastica de ordinul II ........................................................................................................ 36 Analiza de stabilitate..................................................................................................................... 39 ANALIZA GLOBALĂ PLASTICĂ ............................................................................................................. 44 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) ................................................................................ 45 Analiza plastica de ordinul II........................................................................................................ 47 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI STRUCTURI IN CADRE METALICE MULTIETAJATE ................................ 52 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI HALE CU STRUCTURA METALICA ........................................................ 59 CONCEPTE DE PROIECTARE SEISMICĂ ................................................................................................. 60 Conceptul de proiectare disipativă a structurii............................................................................. 61 Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii..................................................................... 65 Alegerea principiului de proiectare .............................................................................................. 65 ACŢIUNEA SEISMICĂ ........................................................................................................................... 66 Generalităţi ................................................................................................................................... 66 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice.................................................................................... 72 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice .............................................................................. 75 Spectru de calcul pentru analiza elastică...................................................................................... 79 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni................................................................. 80 METODE DE CALCUL STRUCTURAL ..................................................................................................... 81 Metoda forţelor laterale ................................................................................................................ 82 Calcul modal cu spectre de răspuns.............................................................................................. 85 Calcul dinamic liniar .................................................................................................................... 92 Calcul static neliniar..................................................................................................................... 92 Calcul dinamic neliniar................................................................................................................. 97 REGULARITATEA STRUCTURALĂ ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA CALCULULUI STRUCTURAL ....................... 99 Criterii de regularitate în plan.................................................................................................... 100 Criterii de regularitate în elevaţie............................................................................................... 102 Alegerea metodei de calcul structural......................................................................................... 103 MODELAREA STRUCTURII ................................................................................................................. 105 Generalităţi ................................................................................................................................. 105 Modelarea maselor ..................................................................................................................... 106 Modelarea amortizării ................................................................................................................ 108 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii....................................................................... 109

CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE................................................................... 30

CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ ............................................................................................. 60

1

....................2............................................8......... 143 4...........................3 Metoda elastică-perfect plastică ........................................... 117 4............1............................1.....................................3 Calcul static neliniar................... 153 2 ..... 150 6 7 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR.....................2 METODE DE ANALIZĂ .........................5.......................8.............................................. 149 5.................2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice ................................................................. 114 4..........................................7 CALCULUL DEPLASĂRILOR .........................4 Calcul dinamic neliniar.......................................................................................................... 146 5.....................................1 PROCEDEUL DE CALCUL ............... 147 5.........2 Calcul modal cu spectre de răspuns................................... 115 4................................................... 146 5....................... 111 4.........6 COMBINAREA EFECTELOR COMPONENTELOR ACŢIUNII SEISMICE ..................8.. 151 BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................................................. 148 5........................................... 148 5................................................8..........................................................................8 APLICAŢII .............................. 144 5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME ............1 Metoda forţelor laterale ..................... 148 5.................1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine...... 117 4................ 127 4............ 146 5......2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine........................2.......................................................................1...................................................................5 Efectele de torsiune accidentală...............................................1 Metoda grafică ........3 Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului Merchant-Rankine ..................................................................................2..............................4.....

alegerea tipurilor de noduri. In partea a doua (cap. Deoarece exista unele diferenţe intre SR EN 1998-1:2004 si norma de calcul seismic in vigoare (P100-1/2006). s-au folosit prevederile din SR EN 1993-1-8.5 pentru T=0) şi lipseşte limitarea inferioară a spectrului de calcul la valoarea β⋅ag. SR EN 1993-1-8 si SR EN 1998-1. Pentru redactarea lui.3) se prezintă principalele etape ale calculului si alcătuirii structurilor metalice in cadre. j + ∑ψ 2. P100-1/2006 stabileşte spectrul de calcul într-o manieră similară cu SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională.4) se prezintă calculul structurilor la acţiunea seismica in conformitate cu SR EN 1998-1. elastic si plastic. una pentru o hala parter si una pentru o structura multietajata. începând cu modelarea structurii. Se prezintă de asemenea si doua aplicaţii pe doua tipuri de structuri. in care se prezintă comparativ rezultatele analizelor de ordinul I si II.i i =1 N N N ∑G j =1 N Condiţiile diferite de aplicare a metodei forţelor laterale Implementare diferită a efectelor torsiunii accidentale In finalul capitolului se prezintă mai multe aplicaţii referitoare la metodele de determinare a răspunsului seismic al structurilor in cadre metalice. 3 . s-a folosit ca baza normativa SR EN 1993-1-1. aplicarea prevederilor din normativul românesc conduce la aceleaşi rezultate în ceea ce priveşte spectrele de răspuns elastic de acceleraţie. j + ∑ψ E .i j =1 i =1 k . Anexa 2 prezintă o metoda simplificata pentru calculul capacitatii de rotire a secţiunilor dublu T. se precizează următoarele : Cu toate că P100-1/2006 foloseşte unele notaţii diferite de cele din SR EN 1998-1:2004.1 INTRODUCERE Manualul prezintă modul de calcul al structurilor in cadre metalice la acţiuni statice si dinamice (seismice). 2 si cap. In Anexa 1 prezintă metode simplificate de calcul de ordinul I pentru starea limita ultima. Calcul maselor: SR EN 1998-1:2004: P100-1/2006: ∑ Gk .iQk . clasificarea structurilor si analiza structurala.i Qk . cu deosebirea că în P100-1/2006 pentru T=0 acceleraţia spectrală de proiectare este egală cu cea elastică (q=1 în loc de 1. In prima parte (cap. Pentru clasificarea si modelarea in analiza a comportării nodurilor grinda-stâlp.

parţiala si articulate din punct de vedere al rezistentei. capacitate de rezistenta. atât in ceea ce priveşte comportarea globala a structurii (teoria de ordinul I/ordinul II) cat si in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor (elastic. se poate utiliza o analiza elastica sau plastica. semirigide si articulate din punct de vedere al rigiditatii si noduri cu rezistenta completa. plastic) si a îmbinărilor (rigiditate. Relaţia forţă-deplasare pentru o structură in cadre multietajate 4 . care consta in evaluarea eforturilor interne si a deformatiilor si compararea cu valorile admise pentru o exploatare in siguranta. acestea sunt impartite in patru clase distincte. Pentru a lua in considerare influenta formei deformate a structurii asupra eforturilor interne din structura. calculul unei structuri presupune mai multe etape si anume modelarea structurii. analiza structurii si apoi verificarea ei.2 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ 2. In mod traditional. In funcţie de aceasta clasificare. In funcţie de clasa secţiunii. Efectele comportării nodurilor asupra distribuţiei forţelor şi momentelor interne dintr-o structura in cadre dar şi asupra deformaţiilor totale ale structurii trebuie luate în considerare acolo unde aceste efecte nu pot fi neglijate. Efectele imperfecţiunilor (adică tensiunile reziduale şi imperfecţiunile geometrice) trebuie luate în considerare în mod corespunzător în analiza structurală. Se disting noduri rigide.1 Introducere Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze. Pentru a lua in considerare posibilitatea pierderii stabilitatii locale a pereţilor secţiunilor. se poate face un calcul de ordinul I sau un calcul de ordinul II. funcţie de raportul lăţime .grosime al pereţilor supuşi la compresiune. Incarcare F 1 2 αF F F ∆ 1 Raspunsul liniar elastic 2 Valoarea maxima a incarcarii Deplasare Figura 1. structurile sunt impartite in structuri rigide sau cu noduri fixe (la care analiza se poate face pe forma nedeformata) si structuri zvelte sau cu noduri deplasabile (la care trebuie sa se ia in considerare forma deformata). Nodurile pot sa fie clasificate atât in funcţie de rezistenta cat si in funcţie de rigiditate. capacitate de rotire). In cadrul imperfecţiunile geometrice. se face distincţie intre imperfecţiunile globale pentru cadre şi sistemele de contravântuiri si imperfecţiunile locale pentru bare.

ale elementelor si imbinarilor. Impartirea structurii in doua subansamble: A – sistemul de contravântuiri. 2. Un cadru metalic poate fi considerat contravântuit daca sistemul de contravântuiri reduce deplasările orizontale cu cel puţin 80%. atunci structura este necontravantuita.2 Clasificarea structurilor in cadre Structurile in cadre metalice multietajate sunt structuri relativ zvelte comparativ cu alte tipuri de structuri. cu A se reprezinta sistemul de contravantuiri.In acest capitol sunt prezentate proprietatile structurilor in cadre. a) b) Figura 2. atunci structura se numeşte contravantuita. care au o influenta semnificativa asupra raspunsului structurii la actiunea incarcarilor exterioare si modul in care aceasta influenta trebuie modelata in analiza globala. B – cadrul portal Efectele înclinaţiei orizontale iniţiale asupra cadrelor contravântuite trebuie luate in considerare la calculul sistemului de contravântuiri. Daca structura nu contine contravantuiri sau daca sistemul de contravantuiri nu este suficient de rigid. astfel ca in anumite condiţii. Aplicarea prevederii anterioare se poate exprima sub forma: K A > 0. in care structura este impartita in doua. b) diafragme din otel Daca sistemul de contravântuiri este suficient de rigid. este nevoie sa se reducă deplasările laterale prin dispunerea de contravântuiri verticale (Figura 2).8 ( K A + K B ) sau K A > 4KB (1) (2) Figura 3. Sisteme de contravântuiri: a) contravântuiri din bare. Aceasta relatie poate fi inteleasa si aplicata mai usor daca se utilizeaza reprezentarea din Figura 3. Se poate considera ca înclinaţia orizontală iniţială (sau sistemul orizontal echivalent) precum si încărcările orizontale aplicate asupra 5 . care preia doar forte orizontale si cu B subsistemul care preia atat forte gravitationale cat si orizontale.

adică structuri cu noduri fixe si structuri cu noduri deplasabile.∆) trebuie luate in calcul.încărcări orizontale aplicate cadrului.2. In conformitate cu SR EN1993-1-1. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe dacă răspunsul său la acţiunea unui sistem de forţe ce acţionează in planul său este suficient de rigid astfel încât pot fi neglijate momentele si forţele interne suplimentare datorate deplasărilor orizontale ale nodurilor (SR EN 1993-1-1. Astfel. Pentru cadrele la care primul mod de instabilitate cu noduri deplasabile este predominant. se poate efectua o analiza de ordinul I. . De asemenea. urmată de o amplificare a efectelor acţiunilor respective (exemplu momente încovoietoare) cu ajutorul coeficienţilor corespunzători. Pentru aceste structuri. atunci structura contravantuita poate sa fie cu noduri deplasabile. deoarece efectele de ordinul II nu afectează răspunsul structurii. . structurile contravantuite sunt structuri cu noduri fixe. Sistemul de contravântuiri trebuie calculat la acţiunea următoarelor încărcări: . Pentru un caz de încărcare dat. luarea în considerare a efectelor de ordinul doi poate fi realizată cu ajutorul unei analize corespunzătoare (cuprinzând procedee „pas cu pas” sau alte procedee interactive). Toate celelalte cadre pot fi considerate cu noduri deplasabile si efectele de ordinul II (P . paragraf 5.efectul înclinaţiei orizontale (sau sistemului de forte orizontale echivalente) aferente cadrului si sistemului de contravântuiri. se poate efectua o analiză de ordinul unu. iar cele necontravantuite sunt structuri cu noduri deplasabile. clasificarea se face astfel: • Pentru analiza elastica: F o Daca α cr = cr ≥ 10 . atunci structura este clasificata cu noduri fixe (3) FEd F o Daca α cr = cr < 10 . Clasificarea structurilor in cadre in structuri contravantuite si necontravantuite nu trebuie confundata cu clasificarea in funcţie de sensibilitatea la efectele de ordinul II. In general. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre încărcarea verticala totala FEd aplicata structurii si încărcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala. Cadrele cu pantă mică a acoperişului şi structurile plane alcătuite din stâlpi si grinzi pot fi verificate în raport cu cedarea după un mod cu noduri deplasabile utilizând o analiză de ordin întâi dacă sunt îndeplinite condiţiile exprimate prin ecuaţiile (3) sau (5) pentru fiecare etaj. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (6) FEd unde αcr este coeficientul de multiplicare a încărcărilor de calcul pentru a provoca instabilitatea elastică a structurii.1). Atunci când o structura este clasificata cu noduri fixe.unui cadru contravântuit afectează numai sistemul de contravântuiri. cu condiţia ca în grinzi compresiunea axială să nu fie semnificativă: 6 . αcr poate fi calculat aproximativ pornind de la următoarea formulă. atunci structura poate fi considerata cu noduri fixe. atunci structura este clasificata cu noduri fixe (5) FEd F o Daca α cr = cr < 15 . Daca insa sistemul de contravântuiri este foarte flexibil.încărcări orizontale sau verticale aplicate direct sistemului de contravântuiri. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (4) FEd • Pentru analiza plastica: F o Daca α cr = cr ≥ 15 . In cazul unei structuri clasificate cu noduri deplasabile. daca rigiditatea structurii necontravantuite este mare si structura nu este sensibila la efectele de ordinul II.

la nivelul părţii inferioare a etajului. Unele dintre ele. Astfel.VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale. Aceste imperfecţiuni induc efecte secundare si de aceea pentru a obţine rezultate conservative. analiza structurilor trebuie sa tina seama de ele. Considerarea formei si sensului imperfectiunilor trebuie sa conduca la efectele cele mai defavorabile pentru structura. . indiferent de calitatea controlului la fabricatie si montaj.∆) b) imperfecţiuni locale pentru elemente (efectul P . este posibil ca aplicarea imperfectiunilor la o structura spatiala sa conduca la deplasari simetrice sau anti-simetrice ale colturilor opuse. de exemplu EN 1090 (2008). excentricitati in noduri.δ). paragraf 5. 7 .3 Imperfecţiuni Structurile in cadre metalice prezintă. cum ar fi de exemplu abaterile de la forma secţiunii sau abaterile de montaj sunt limitate prin tolerantele admise si sunt precizate in standardele de execuţie. mai multe tipuri de imperfecţiuni. .h este înălţimea etajului HEd VEd Figura 4. astfel ca ele trebuie luate in considerare separat (Figura 5). etc. Evaluarea aproximativa a coeficientul de multiplicare αcr 2. devieri de la rectilinitatea longitudinala. a încărcărilor orizontale.HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale. exercitată pe structură deasupra acestui nivel. la structurile contravantuite trebuie luate in considerare si imperfecţiunile globale ale sistemele de contravântuiri. exercitate pe structură deasupra acestui nivel. Ed     (7) in care: . Ele pot fi considerate pe orice directie insa pentru fiecare analiza se considera o singura directie de aplicare. atunci când este cazul. abateri de forma ale secţiunilor transversale. atunci ele sunt luate de regula in calcul prin intermediul imperfecţiunilor geometrice echivalente.3): a) imperfecţiuni globale pentru cadre (efectul P . In calcul trebuie luate în considerare următoarele imperfecţiuni (SR EN 1993-1-1. In plus.Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vânt) şi la încărcări orizontale aplicate la fiecare nivel. devieri de la verticalitate la montaj.δH. la nivelul părţii superioare a etajului. Aceste imperfecţiuni constau in tensiuni reziduale. Daca efectele imperfecţiunilor nu sunt incluse in formulele de rezistenta folosite la verificarea barelor.α cr =   H Ed  VEd  h     δ H . .

d φ φ Figura 6.3. Figura 5.Forma imperfectiunilor globale si locale poate sa rezulte din modul de flambaj elastic in planul de flambaj considerat.1 Imperfecţiuni globale pentru cadre Prima imperfectiune si anume abaterea de la verticala se defineste prin intermediul unghiului φ. b) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în sens contrar) N L eo. inclusiv flambajul prin incovoiere . efectul imperfectiunilor globale si locale se poate lua in considerare prin intermediul unei abateri de la verticala si al unei curburi a elementului (Figura 6). φ0 = 1/200 este coeficientul de reducere aplicabil pentru înălţimea h a stâlpilor: αh = 2 h dar 2 ≤ αh ≤ 1 3 8 . Pentru structurile la care primul mod de flambaj este cel corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile. Imperfecţiunile globale si locale 2.rasucire. care este dat de formula urmatoare (vezi si Figura 7): φ = φ0α hα m unde: (8) φ0 αh este valoarea de bază. Efecte de translaţie sau torsiune rezultate din aplicarea imperfecţiunilor: a) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în acelaşi sens). Trebuie luate in considerare aici atat flambajul in plan cat si cel in afara planului.

Figura 7. Imperfecţiuni echivalente corespunzătoare abaterii de la axa verticală Imperfectiunile globale pot fi de asemenea luate in considerare si prin introducerea unor forte laterale echivalente la nivelul fiecarui etaj.15VEd. α m = 0. sistemul de forte rezultant se aplica si la baza. NEd NEd φΝEd F1 φ φF1 F1 φ F2 φF2 F2 NEd NEd φΝ Ed φ(F1+F2)/2 φ(F1+F2)/2 a) b) Figura 8. b) exemplu de aplicare a forţelor orizontale echivalente la o structura 9 . introducând aici numai stâlpii care preiau o încărcare verticală NEd mai mare sau egală cu 50 % din valoarea medie pe stâlp în planul vertical considerat.h αm este inaltimea in metri este un factor de reducere pentru numărul de stâlpi dintr-un şir m 1    reprezintă numărul de stâlpi într-un şir. Fortele echivalente de la fiecare nivel se obtin prin multiplicarea incarcarilor gravitationale de la fiecare nivel cu imperfectiunea initiala φ. Imperfecţiunile cadrelor modelate prin intermediul unui sistem de forte echivalente: a) înlocuirea înclinaţiei iniţiale prin forţele orizontale echivalente. dar in directie inversa celor aplicate la nivelul etajelor. Pentru ca structura sa fie in echilibru. imperfecţiunea globala poate fi neglijata (pentru notaţii vezi Figura 4).5 1 +  m Trebuie mentionat aici ca pentru cadrele la care HEd ≥ 0. Acest mod de introducere a imperfectiunilor este de obicei mai usor de folosit in practica comparativ cu metoda anterioara a „inclinarii” structurii.

2. Înlocuirea imperfecţiunilor locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente 10 . Tabel 1. deoarece relatiile de verificare la stabilitate tin cont de aceste imperfectiuni.elementul are cel putin un capat care este prins rigid si transmite moment incovoietor . Valorile de calcul ale imperfecţiunilor iniţiale în arc e0 / L Curba de flambaj a0 a b c d Analiza elastica e0 / L 1 / 350 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 Analiza plastica e0 / L 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 1 / 100 Similar cu efectul imperfectiunilor globale. in care L este lungimea barei iar e0 este amplitudinea maxima a deplasarii laterale initiale. sau imperfectiunea locala.3. Figura 9.zveltetea normalizata in plan (sau redusa) satisface conditia: Af y λ > 0.2 Imperfecţiuni locale pentru elemente Abaterea barelor de la rectilinitate. calculată pentru bara considerată ca articulată la extremităţi. aceste imperfectiuni nu pot fi neglijate. in functie de tipul de analiza si de curba de flambaj corespunzatoare elementului. introducerea in analiza globala a imperfectiunilor locale este obligatorie daca pentru elementul solicitat la compresiune sunt indeplinite conditiile urmatoare: . este data de raportul e0/L. se pot inlocui imperfectiunile locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente aplicate la nivelul fiecarui element. Astfel. Aceste imperfectiuni locale pot fi de regula neglijate in analiza globala. Pentru cazurilor in care elementele au o zveltete mare.5 (9) N Ed in care: este valoarea de calcul a fortei axiale de compresiune NEd λ este zvelteţea redusă în plan. Valorile recomandate ale acestor deplasari initiale sunt date in Tabel 1.

In mod simplificat.5 1 +  m qd = ∑ N Ed 8 e0 + δ q L2 (12) in care δq este este săgeata sistemului de contravântuiri în planul stabilizat din actiunea fortei q.2. Atunci cand in grinda sunt si eforturi de compresiune. atunci trebuie luata in calcul o imperfectiune geometrica echivalenta a elementelor stabilizate. se poate inlocui imperfectiunea initiala in arc printr-o forta echivalenta de stabilizare data de expresia (Figura 10): α m = 0. NEd e0 NEd qd L Figura 10.3. la calculul lui NEd trebuie sa se considere si o parte din efortul de compresiune din grinda.3 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri Daca sunt folosite sisteme de contravantuiri pentru asigurarea legarii laterale pe deschiderea grinzilor sau a elementelor comprimate. forta NEd din Figura 10 se poate obtine cu relatia: N Ed = M Ed h (13) in care MEd este momentul maxim din grinda iar h este inaltimea totala a grinzii. Atunci cand sistemul de contravantuiri este folosit pentru stabilizarea talpii comprimate a unei grinzi cu inaltime constanta. Aceasta imperfectiune se poate considera sub forma unei imperfectiuni initiale in arc si este data de expresia: e0 = α m L 500 in care L este deschiderea sistemului de contravântuiri iar αm este dat de expresia: (10) 1  (11)   in care m este numarul de elemente care sunt stabilizate. plus alte forte externe calculate printr-o analiză de ordinul intai (δq poate fi considerat 0 daca se foloseste o analiza de ordinul II). Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri 11 .

Daca grinzile sau elementele comprimate stabilizate cu sistemul de contravantuiri au imbinari de continuitate, trebuie sa se verifice sistemul de contravantuiri la forta locala data de relatia urmatoare, aplicata sistemului de catre fiecare grinda sau element comprimat in dreptul imbinarii de continuitate (Figura 11). N 2ΦN Ed = α m Ed (14) 100 in care Φ = αmΦ0 iar Φ0 = 1/200. Trebuie sa se verifice de asemenea si ca sistemul de contravantuiri poate sa transmita aceasta forta (data prin relatia anterioara) la punctele adiacente in care grinda sau elementul comprimat este stabilizat. In aceasta verificare trebuie inclusa orice incarcare exterioara care actioneaza asupra sistemului de contravantuiri, insa fortele care apar din imperfectiunile calculate cu relatia (8) pot fi omise.

Sistemul de contravântuiri

Figura 11. Forţele din contravântuiri in îmbinările de continuitate ale elementelor comprimate

2.4 Reprezentarea comportării nodurilor in analiza
Calculul si proiectarea unei structuri in cadre metalice presupune in mod tradiţional ca nodurile dintre grinzi si stâlpi sunt fie foarte flexibile fie foarte rigide. In cazul grinzilor, daca acestea sunt solicitate predominant la încovoiere, atunci nodurile sunt considerate fie articulate fie rigide (vezi Figura 12.a). Nivelul real de rigiditate al nodurilor poate avea o influenta mare asupra răspunsului structurilor necontravantuite cu noduri deplasabile. De aceea, aceasta procedură de analiza poate fi folosită atâta timp cat nodurile sunt complet rigide sau complet articulate. In cazul structurilor contravantuite cu noduri fixe, la care preluarea forţelor laterale se face in principal de către sistemul de contravântuiri, rigiditatea nodurilor nu este atat de importanta ca in cazul structurilor necontravantuite. Norma europeana SR EN 1998-1-8 recunoaşte faptul ca majoritatea nodurilor au o comportare reală situată intre rigid si articulat si de aceea oferă posibilitatea luării in calcul a acestei comportări prin introducerea nodurilor semi-rigide si/sau parţial rezistente (vezi Figura 12.b) (SR EN 1993-1-8, paragraf 5.2). Daca nodurile au o comportare apropiata de articulat, atunci folosirea caracteristicilor reale de rigiditate in locul celor teoretice articulate poate sa conducă la o reducere a deplasărilor laterale, cu implicaţii in reducerea greutatii structurii

12

metalice. Daca nodurile au o comportare apropiata de rigid, folosirea caracteristicilor teoretice de nod rigid poate conduce la rezultate neconservative, inclusiv in ceea ce priveşte deplasările laterale. Introducerea in calcul a semi-rigiditatii poate fi făcută prin intermediul unui resort la rotire dispus la contactul dintre elemente. Rigiditatea la rotire S a resortului este parametrul care leagă momentul Mj transmis de îmbinare de rotirea relativă ϕ dintre elementele îmbinate. Atunci când această rigiditate este zero sau este foarte mică, nodul poate fi considerat articulat iar când această rigiditate are o valoare foarte mare, nodul poate fi considerat rigid. In toate celelalte situaţii intermediare, nodurile sunt considerate semi-rigide. La nivelul structurii, utilizarea unor noduri semi-rigide afectează nu doar deplasările structurii dar si distribuţia si valoarea eforturilor interne in structură.
IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat)

DETERMINAREA INCARCARILOR

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor

IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat, semirigid)

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu)

DETERMINAREA INCARCARILOR

Etapa 1
RASPUNSUL STRUCTURII
Stari limita (SLEN, SLU) Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor Alegerea imbinarilor

DETERMINAREA PROPRIETATILOR MECANICE
(Rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

nu

Stari limita Criterii de proiectare Da?

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu, semi-continuu)

da

RASPUNSUL STRUCTURII
DIMENSIONAREA IMBINARILOR STRUCTURII Tipul imbinarii
(rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

Stari limita (SLEN, SLU)

Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

Etapa 2
nu, alte elemente alte tipuri de imbinari

nu, alte elemente

Dimensionarea imbinarilor Da?
da

nu, alte tipuri de imbinari

Stari limita Criterii de proiectare Da?

da

STOP

STOP

a)

b)

Figura 12. Etapele procesului de proiectare bazat pe concepţia tradiţională a) si pe utilizarea comportării reale a nodurilor b)

2.4.1 Clasificarea nodurilor după rigiditate Comportarea la rotire a nodurilor se situează in multe cazuri intre cele doua limite definite anterior si anume rigid si articulat. Atunci când elementele îmbinării sunt suficient de rigide, intre rotirea capătului grinzii si rotirea panoului stâlpului sunt diferenţe mici astfel ca nodul poate fi considerat rigid. Un nod rigid are o rotire globala de corp rigid care este rotirea in nod (Figura 13.a). Un astfel de nod trebuie proiectat astfel încât deformaţia lui să nu aibă o influenţă semnificativă asupra distribuţiei de eforturi in structură sau asupra deformaţiei globale. Deformaţiile nodurilor rigide trebuie să aibă valori care să nu reducă rezistenţa
13

structurii cu mai mult de 5%. Nodurile rigide trebuie să fie capabile să transmită forţele si momentele de calcul. Daca elementele imbinarii sunt flexibile, atunci comportarea grinzii se apropie de aceea a unei grinzi simplu rezemate. In acest caz, nodul poate fi considerat nominal articulat, iar rotirea relativa dintre capatul grinzii si stalp este libera (Figura 13.b). Un astfel de nod va fi proiectat astfel încât să nu dezvolte momente semnificative care sa afecteze elementele structurii. Nodurile nominal articulate trebuie să fie capabile să transmită forţele de calcul si să permită producerea rotirilor rezultate. Pentru cazurile intermediare, momentul transmis de imbinare va conduce la rotiri relative finite intre elementele imbinate. Astfel de noduri se numesc semi-rigide (Figura 13.c). Nodurile semi-rigide trebuie sa fie capabile să transmită forţele si momentele determinate prin calcul.

a)

b)

c)

Figura 13. Clasificarea nodurilor dupa rigiditate In Figura 14 sunt prezentate trei tipuri de noduri grinda stalp realizate cu suruburi, care au proprietati de rigiditate diferite si care se apropie de clasificarea de rigid (a), semi-rigid (b) si articulat c).

a)

b)

c)

Figura 14. Exemple de noduri grinda-stâlp cu diferite nivele de rigiditate: a) nod rigid; b) nod semi-rigid; c) nod articulat (*)
* Nota: Nodurile din figura sunt cu titlu informativ. Clasificarea unui nod in funcţie de rigiditate se va face doar după determinarea exacta a rigiditatii acestuia.

14

1) Figura 15. Nodurile din zonele 1 si 3 pot fi considerate semi-rigide daca este avantajos Kb valoarea medie a raportului Ib/Lb pentru toate riglele de la ultimul nivel. Lb Cadre necontravântuite (cu condiţia ca la fiecare nivel Kb/Kc ≥ 0. Limitele pentru clasificarea nodurilor riglă-stâlp după rigiditate in conformitate cu SR EN 1993-1-8 2. daca Sj. Un nod poate fi clasificat ca nominal articulat dacă momentul rezistent de calcul Mj. daca Sj.ini ≤ 0. Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după momentul capabil in: .nod cu rezistenţă completa . Lc inaltimea de nivel.nod nominal articulate . Aceasta clasificare se face prin compararea rezistenţei de calcul a nodului Mj. sub încărcările de calcul. deschiderea cadrului.nod cu rezistenţă parţială. Ib momentul de inerţie al riglei.In conformitate cu SR EN 1993-1-8. Un nod poate fi clasificat cu rezistenţă completa dacă întruneşte criteriile exprimate in Figura 16.5EIb/Lb 2 3 Φ *) Toate nodurile din zona 2 trebuie considerate ca semi-rigide.Rd este mai mic decât 25% din momentul rezistent de calcul al unui nod cu rezistenţă completa. rotirea dezvoltata in articulaţia plastica să nu depăşească capacitatea de rotire a nodului (Figura 17).ini cu valorile limita corespunzătoare. Rigiditatea unui nod cu rezistenţă completa trebuie să asigure ca.5EIb/Lb Cadre contravântuite Mj 1 2 3 1 rigid. nominal articulat sau semi-rigid prin compararea rigidităţii iniţiale la rotire Sj. Kc valoarea medie a raportului Ic/Lc pentru toţi stâlpii de la ultimul nivel. daca Sj. Rezistenta de calcul a unui nod cu rezistenta completa trebuie sa fie mai mare decât cea a elementului îmbinat. Ic momentul de inerţie al stâlpului. Un nod nominal articulat trebuie să fie capabil să transmită eforturile de calcul. daca Sj. un nod grinda-stâlp poate fi clasificat din punct de vedere al rigidităţii ca rigid.4. fără sa dezvolte 15 .2 Clasificarea nodurilor după rezistenţă.ini ≥ 25EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat.Rd cu rezistenta plastica a elementului îmbinat (de exemplu grinda).ini ≥ 8EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat. Mj 1 2 3 1 2 3 Φ rigid.ini ≤ 0. vezi Figura 15.

Rd este momentul plastic de calcul al stâlpului. Un nod parţial rezistent trebuie sa aibă o rezistenţa de calcul mai mare decât valoarea necesară pentru transmiterea eforturilor de calcul. Mj.Rd Mj.Rd ≥ Mc.Rd sau a) Stâlp de la ultimul nivel sau Mj.pl. capacitatea de rotire a unui astfel de nod trebuie sa aibă o valoare care să asigure formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice sub încărcările de calcul. Capacitatea de rotire a unui astfel de nod poate fi determinată prin încercări experimentale.Rd Mj.Rd Mj. Un nod nominal articulat trebuie de asemenea sa fie capabil sa permită dezvoltarea rotirilor din incarcarile de calcul. Daca se adopta un calcul plastic.pl.pl. Figura 16. Atunci când sunt utilizate noduri a căror comportare este cunoscută.pl. Noduri cu rezistenţă completa Mj Rezistenţă totală Limitele pentru rezistenţă Rezistenţa nodului Mj.Rd ≥ Mb.Rd Mj.momente încovoietoare semnificative care pot afecta elementele structurii.Rd b) Stâlp de la un nivel intermediar in care: Mb. nu este necesară determinarea capacităţii de rotire prin încercări experimentale.Rd este momentul plastic de calcul al grinzii Mc.Rd Rezistenţă parţială Articulat φ Figura 17. dar poate fi mai mică decât cea a elementului îmbinat.Rd ≥ Mb. Rigiditatea nodurilor cu rezistenţă parţială trebuie să aibă o valoare care să asigure nedepăşirea capacităţii de rotire in articulaţiile plastice sub încărcările de calcul (Figura 17).Rd ≥ 2Mc.pl.pl. Clasificarea nodurilor după rezistenţă 16 . Un nod care este capabil să preia si să transmită momente dar nu îndeplineşte criteriul pentru un nod cu rezistenţă completa poate fi clasificat ca nod parţial rezistent.

Clasa 3 : Noduri fara ductilitate (fragile): cedarea prematură (datorită instabilităţii sau ruperii casante a unei componente a îmbinării) apare in nod înainte de atingerea momentului plastic rezistent. Ductilitatea (sau lipsa acesteia) unui nod are consecinţe asupra tipului de analiza structurala care se poate utiliza. Φpl.Clasa 2 : Noduri cu ductilitate medie: un nod cu ductilitate medie este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent dar prezintă o capacitate de rotire limitată după atingerea acestui moment .4. Clasele de ductilitate pentru noduri 17 . In cazul unei analize plastice.Clasa 1 : Noduri ductile: un nod ductil este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent si să prezinte o capacitate de rotire suficient de mare . corespunzătoare momentului rezistent plastic Mj.3 Clasificarea nodurilor după ductilitate Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după ductilitate sau capacitatea de rotire plastica. Mj Ductilitate Mj Φ Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Φ Figura 19. Clasificarea după ductilitate este similara cu clasificarea secţiunilor elementelor si exprima capacitatea nodului de evita o rupere fragila prematura (de exemplu ruperea in cordonul de sudura sau ruperea şuruburilor) si de a permite dezvoltarea de rotiri plastice fara o reducere semnificativa a capacitatii portante. Clasificarea nodurilor după ductilitate se face in funcţie de capacitate de rotire.2.Rd Φ Φpl Figura 18. Mj Mj.Rd (Figura 18). capacitatea de rotire a nodurilor trebuie sa permită formarea mecanismului plastic de cedare prin formarea de articulaţii plastice înainte de ruperea nodurilor. Capacitatea de rotire a unui nod Există trei clase de ductilitate (Figura 19): .

atât in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor si nodurilor (elastic/plastic) cat si a răspunsului geometric (teoria de ordinul I/ordinul II).a poseda o buna capacitate de rotire daca componenta slaba este talpa stalpului la incovoiere sau placa de capat la incovoiere.secţiunile care dezvolta un moment încovoietor plastic capabil. nodul din Figura 14. După efectuarea analizei. anexa D sau folosind modele corespunzătoare de calcul. sudura dintre grinda si placa de capat) au o suprarezistenta suficienta. iar componentele imbinarii cu potential de rupere fragila (suruburi la intindere. M M pl Mel M clasa 1 cl.4). in cazul structurilor in zone seismice.2 × rezistenţa plastică de calcul a elementului îmbinat. Verificarea prin calcul a capacitatii de rotire nu este insa posibila decât pentru anumite configuraţii standard si doar pentru acţiuni statice (vezi SR EN 1993-1-8. având capacitatea de rotire ceruta de o analiza plastica • Clasa 2: secţiuni transversale compacte . paragraful 6. 3 cl.secţiunile la care trebuie luat in considerare efectul flambajului local pentru determinarea momentului încovoietor capabil sau a forţelor de compresiune capabile. Astfel. folosirea unui concept de proiectare disipativ obliga proiectantul la alegerea si utilizarea unor noduri cu buna ductilitate. Clasele de secţiuni pentru elemente 18 .4 Clasificarea secţiunilor elementelor Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze.Dacă rezistenţa de calcul a nodului este cel puţin egală cu 1. paragraf 5. in conformitate cu SR EN 1993-1-1. norma recomanda verificarea capacitatii de rotire prin încercări experimentale conform EN 1990. dar care au limitata capacitatea de rotire • Clasa 3: secţiuni transversale semi-compacte . 4 M φ M capacitatea de rotire Figura 20. 2 cl. secţiunile transversale ale elementelor supuse la compresiune sau/si încovoiere se clasifica in funcţie de raportul dintre lăţimea si grosimea pereţilor comprimaţi ai secţiunii in 4 clase (Figura 20) (SR EN 1993-1-1. secţiunile elementelor trebuie clasificate după modul de comportare la încovoiere si/sau compresiune. Ca un exemplu. urmează verificarea prin calcul a tuturor elementelor cadrului. 2. nu este necesară verificarea capacităţii de rotire a nodului. Capacitatea de rotire a nodurilor este o caracteristica importanta a structurilor in cadre metalice care sunt proiectate in domeniul plastic. In acest caz se lucrează cu caracteristicile geometrice ale secţiunii eficace.secţiunile in care eforturile in fibra extrema pot atinge limita de curgere dar flambajul local împiedica dezvoltarea momentului încovoietor plastic capabil • Clasa 4: secţiuni transversale zvelte .6): • Clasa 1: secţiuni transversale plastice .4. De asemenea. Pentru celelalte situaţii. cu condiţia ca ele să fie bazate pe rezultatele unor încercări în conformitate cu EN 1990. Pentru aceasta.secţiunile care pot forma articulaţii plastice.

In Tabel 2 si Tabel 3 se prezintă limitele pentru fiecare clasa de secţiuni pentru pereţi interiori si tălpi in consola. Tabel 2. Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. 2006) *) ψ ≤ -1 se aplică fie când tensiunea de compresiune σ ≤ fy fie când deformaţia specifică de întindere εy > fy/E 19 . clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi. De exemplu. daca inima unui profil I este de clasa 1 iar tălpile sunt de clasa 2.Deoarece pereţii comprimaţi ai unei secţiuni transversale (inimă sau talpă) pot fi în general de clase diferite. in conformitate cu SR EN 1993-1-1. atunci secţiunea este clasificata de clasa 2.

2006) 2. Analiza se face pe baza unor ipoteze privind modelul structural (schema structurii de rezistenta. distribuţia si mărimea incarcarilor). a soluţiei constructive pentru elementele principale si secundare. Având in vedere faptul că se calculează o schemă idealizată a structurii şi nu 20 . In funcţie de destinaţia construcţiei si de modul ei de comportare (sub acţiunile predominante). Stabilirea schemei de calcul are o importanţă deosebită în ansamblul procesului de proiectare. se stabileşte schema de calcul a structurii de rezistenţă. a nodurilor si a materialului. comportarea secţiunilor.5 Modelarea structurilor pentru analiza structurala Analiza răspunsului structurii sub efectul acţiunilor exterioare necesita schematizarea (modelarea) fenomenului fizic real.Tabel 3. Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. Pe baza acestor elemente. calculul structurii începe cu stabilirea soluţiei de principiu care consta in alegerea formei si dimensiunilor construcţiei. comportarea elementelor.

daca se doreşte proiectarea unei hale industriale parter. amplasate adiacent colturilor halei – aceasta soluţie este opţionala. la structurile amplasate în zone cu seismicitate redusă si care au acoperişuri uşoare. Alegerea si conformarea structurii trebuie sa tina seama de faptul ca structura poate sa fie solocitata atat de incarcari statice (de exemplu incarcarile din greuatate proprie sau zapada) cat si de incarcari dinamice (seismice). dispuse la nivelul coltului cadrului si la nivelul coamei.In cadrele de fronton se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. dispunerea contravântuirilor are un efect limita la cadrele adiacente (Figura 23). grinzi longitudinale). la structurile amplasate în zone cu seismicitate mare. cum ar fi: comportarea spaţială depinde în mare măsură de modul de alcătuire al acoperişului. . Acestea au rolul de a prelua sarcinile orizontale pe direcţie longitudinala de la nivelul acoperişului si de a le transmite la contravântuirile longitudinale (Figura 21). se poate alege sistemul constructiv astfel (Figura 21): .0 m (deschidere uzuala pentru panele si riglele de perete uşoare cu secţiune Z sau C). . . atunci se va asigura o siguranţa corespunzătoare în exploatare (dacă toate celelalte etape ale procesului de proiectare sunt rezolvate corect).rezemare articulata (simplitate la montaj si sensibilitate redusa la tasări neuniforme). in funcţie de geometria halei si de destinaţie. după direcţia longitudinala a halei.Se dispun contravântuirile din acoperiş in traveile in care sunt dispuse contravântuirile in X din pereţii longitudinali. Acestea au rolul de a lega pe direcţie longitudinala cadrele transversale (Figura 21). efectul este vizibil. măsurile de conformare seismică de ansamblu prevăzute în P1001/2006 (sau SR EN 1998-1) trebuie respectate. Pentru acestea. halele metalice uşoare de tip parter au posibilităţi reduse de disipare a energiei seismice reduse deoarece articulaţiile plastice iau naştere cu precadere în stâlpi. Cladirile in cadre multietajate sunt de regula proiectate pe baza criteriului de proiectare disipativa.Se prevăd bare metalice de legătura intre cadrele transversale. insa daca hala este lunga.Se alege tipul de cadru transversal curent al structurii principale de rezistenta: cadru cu o singura deschidere alcătuit din stâlpi si grinzi cu secţiuni din tabla sudata (Figura 22).Sistemul de rezemare la baza al stâlpilor cadrelor transversale si de fronton . importanţa acţiunilor seismice nu este mare şi în multe situaţii acestea nu decid dimensionarea structurii.in anumite travei ale halei se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. . în ambele situaţii. .0 m interax (Figura 23). In cazul structurilor pentru hale parter.structura reală. SR EN1998-1 prezinta cerintele de alcatuire astfel incat sa se asigure o siguranta corespunzatoare sub actiunile de proiectare. . chiar daca nu se conteaza pe capacitatea de disipare a structurii trebuie sa se tina seama de urmatoarele aspecte.Traveea (distanta pe direcţie longitudinala intre doua cadre transversale) halei se stabileşte la valoarea de 6. . având in vedere ca pe direcţie transversala preluarea sarcinilor orizontale este realizata prin efectul de cadru. 21 . De exemplu. realizate de regula in solutie usoara. Daca hala este scurta pe direcţie longitudinala.Tipul de cadru transversal de fronton utilizat pentru structura principala de rezistenta – cadru cu doi stâlpi intermediari de fronton dispuşi la distanta de 8. se va acorda o atentie deosebita modului de dispunere a elementelor de rigidizare in planul acoperisului (contravantuiri. De aceea.Se dispun contravântuirile pe direcţie longitudinala in pereţii marginali . rezultă că în cazul în care schema de calcul va modela cât mai fidel structura reală. este absolut necesara dispunerea acestor contravântuiri pentru a prelua forţele orizontale pe direcţie longitudinala (de exemplu din vânt sau seism) (Figura 21). Deoarece stâlpii sunt articulaţi la baza.

Cadru transversal curent Figura 23. Figura 21.- Se prevăd contravântuiri longitudinale in X lucrând exclusiv la întindere in planul acoperişului. Cadru transversal 22 . in zona coltului cadrelor (Figura 21). Hala industriala parter Figura 22.

Figura 24.rotire (Mj . 23 . Modelarea nodurilor grinda . De exemplu. Schema de calcul pentru o structură în cadre multietajate: a) grinzile sunt prinse încastrat de stâlpi. Astfel.rigide / rezistenţă completa.stâlp. in special la clădirile multietajate. Alegerea tipurilor de îmbinări intre elementele structurale trebuie făcuta inca din faza iniţiala de conformare structurala. inclusiv prinderile in fundaţii.φ) impreuna cu curba idealizata caracterizata prin urmatorii parametri fundamentali: rigiditatea la rotire (Sj). b) grinzile din deschiderea mediană sunt prinse articulat de stâlpi Pentru nodurile grinda . rigiditatea initiala la rotire (Sj. . este necesara stabilirea tipurilor de legături între elementele structurii si între structură şi fundaţii (de exemplu prinderi încastrate. după stabilirea modelului geometric. momentul capabil (Mj.rigide / rezistenţă parţială. articulate. deformabilitatea la încovoiere este cea mai importanta si are o influenta semnificativa asupra rezultatelor analizei structurale (Figura 26). Considerarea proprietăţilor de rezistenţă ale nodurilor conduce către trei modelări ale acestora: . prinderea la baza din Figura 24 este o prindere articulata insa daca placa de baza este extinsa si buloanele de ancoraj sunt dispuse in afara plăcii de capăt. cu rezultatele din analiza se face verificarea elementelor si apoi a îmbinărilor.a). rigide sau semi-rigide. atunci prinderea poate deveni semi-rigida. a) b) Figura 25. in analiza se considera articulate. articulate sau semirigide) (Figura 25).Rd) si capacitatea de rotire (φCd).stâlp are o importanta deosebita. deoarece in funcţie de modul lor de realizare. . Detaliu de prindere a stâlpului la baza După evaluarea incarcarilor se aleg elementele si se face analiza structurala.ini). Figura 27 prezintă curba moment . Daca se foloseşte metoda clasica (vezi Figura 12. cu rezistenta parţiala sau completa.articulate.

semi-rigid / rezistenţă parţială. In funcţie de soluţia de îmbinare (rigid. parţial sau deloc eforturile din aceste elemente.semi-continuu: acopera cazurile rigid/rezistenţă parţială. . . apar noi posibilităţi de modelare si anume: .stâlp Daca insa si rigiditatea la rotire a nodului este considerată in calcul.Mj/Mpl. semi-continuu si articulat se definesc deci astfel : .simplu: nodul întrerupe continuitatea la rotire intre elementele îmbinate.continuu: nodul asigură o continuitate perfectă la rotire intre elementele îmbinate. Astfel. . acestea pot fi realizate si in variantă semi-rigidă. SR EN 1993-1-1 permite luarea in considerare a acestor posibilităţi prin introducerea a trei modelări (Tabel 4): . Curba moment .semi-rigid / rezistenţă completa. Relaţii moment-rotire pentru noduri uzuale Mj Mj. Tabel 4. Termenii continuu.ini Sj φCd φj Figura 27.b Sudata T-uri pe talpi Placa de capat Corniere pe talpi Corniere pe inima Rotire (rad *10 ) 3 Figura 26.Rd Sj. Modelarea nodurilor Rigiditate Rigid Semi-rigid Articulat Rezistenţă completa Continuu Semi-continuu Rezistenţă Rezistenţă parţială Semi-continuu Semi-continuu 24 Articulat Simplu .continuu: acoperă cazul rigid / rezistenţă completa .semi-continuu: nodul asigură doar parţial continuitatea la rotire intre elementele îmbinate. semi-rigid/rezistenţă completa si semi-rigid/rezistenţă parţială . îmbinările pot transfera in totalitate.simplu: acoperă cazul articulat Rolul îmbinărilor intre elemente este de a lega elementele intre ele.rotire pentru un nod grinda . semirigid sau articulat).

Mj φci Mb.i φci + γi φc γ φ a) Îmbinare b) Panoul inimii stâlpului c) Resort Figura 28. Simplificat. caracteristica principală a nodului este rezistenţa. 25 . sunt importante atât proprietăţile de rigiditate cât si cele de rezistenţă. Atunci când se efectuează o analiză rigid-plastică. una pentru nodul din partea stânga si una pentru cel din partea dreapta. Caracteristica la încovoiere a resortului Acest parametru pune in legătură directă forţa tăietoare din panoul inimii cu forţele de întindere si compresiune din îmbinare. vor exista deci doua curbe caracteristice moment – rotire. cele doua deformaţii pot fi modelate printr-un singur resort la rotire situat la intersecţia axelor elementelor îmbinate. Mb Mb Mb.φ prin intermediul parametrului de transformare β (Figura 28).φ care reprezintă comportarea nodului este arătată in Figura 28c. paragraf 5. aceasta rezultă prin însumarea rotirii din îmbinare (φc) cu cea din panoul inimii (γ). Tipurile de analiză si modelarea nodurilor Metoda de calcul Elastică Rigid-plastică Elastic-plastică Articulaţie nominala Articulaţie nominala Articulaţie nominala Clasificarea nodului Rigid Rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă totală Continuu Semirigid Rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă parţială Semicontinuu Tipul de model de nod Simplă Deformaţia unui nod grinda-stâlp este data de cele doua componente si anume panoul inimii stâlpului solicitat la forfecare si îmbinarea solicitata la încovoiere si forta axiala. In cazul configuraţiei de nod de ambele parti. o configuraţie de nod de o singura parte se va modela printr-un singur nod iar o configuraţie de ambele parti se va modela prin doua noduri care insa interactioneaza. doar proprietăţile de rigiditate ale nodurilor sunt importante in modelare. Astfel.i γi Mb. Curba caracteristică a resortului Mb . se poate modela separat panoul inimii la forfecare si îmbinarea la moment si forta axiala. In Tabel 5 sunt prezentate modelările nodurilor pentru fiecare tip de analiză (SR EN 1993-1-8.i Mb. In cazul unei analize globale elastice.Folosirea acestor tipuri de modelare trebuie făcută in concordanţă cu tipul de analiză structurală.1). Tabel 5. Curba caracteristică a deformabilităţii din tăiere si rotire poate fi transformată intr-o curba Mb . In toate celelalte tipuri de analiză. Pentru a lua in considerare cele doua componente.

cu eforturile din grinzi 26 . pentru configuraţiile de nod de ambele parti se poate distribui contribuţia panoului de inima intre cele doua resorturi (cel aferent nodului din stânga si cel aferent) prin intermediul parametrului β (Figura 29): β1 = 1 − M j .3. b) la intersecţia axelor neutre a) b) Figura 30.b 2.In conformitate cu prevederile din SR EN 1993-1-8. Forţele si momentele care actioneaza asupra panoului de inima si asupra îmbinărilor: a) forţele tăietoare din panoul de inima. la intersecţia axelor neutre ale elementelor. Forţele si momentele care actioneaza in nod: a) la marginea panoului de inima. Ed ≤ 2 in care: β1 (β2) este parametrul de transformare pentru îmbinarea din dreapta (respectiv stânga) Mj.b1.Ed) este momentul încovoietor aplicat grinzii din dreapta (respectiv stânga). Ed M j . Ed M j . paragraf 5.Ed (Mj.b 2. b) îmbinări. Ed ≤ 2 (15) β 2 = 1 − M j .b2.b1.b1. a) b) Figura 29.

Fb 2 = Mb 2 Z = β 2 Fb 2 in care Fb = M b Z Figura 31.a (configuraţie de nod de ambele parţi. in toate combinaţiile de incarcari pentru fiecare combinaţie. Aceasta conţine următorii paşi: se realizează analiza structura si se considera pentru resorturile la rotire o valoarea β = 1 pentru toate nodurile de o singura parte si β = 0 pentru nodurile de ambele parti.Ed a) Mb2. Mb2. după analiza se verifica si se corectează valorile iniţiale ale parametrului β = 1 pentru nodurile de ambele parti se repeta analiza structurala cu valorile corectate se repeta paşii b) si c) pana când se obţine convergenta.Ed Mb1. SR EN 1993-1-8 prevede o metodologie pentru luarea in considerare a panoului de inima. 27 . Definirea parametrului de transformare β Pentru cazul din Figura 32. pentru noduri de o singura parte β = 1 iar pentru nodul din figura Figura 32.Vwp Fb Mb Fb2 Mb2 Vwp Fb1 Mb1 Vwp Fb Fb2 Vwp Fb1 . Limitele factorului β: a) momente egale si de sens invers. momente egale si de sensuri opuse).Ed c) Figura 32.c valoarea factorului de transformare este β = 2 (configuraţie de nod de ambele parţi.Ed Mb1. astfel ca determinarea lui cât mai exactă se poate face doar printr-un calcul in cicluri. momente egale si de acelaşi sens). valoarea factorului de transformare este β = 0.Ed b) Mb1. b) momente egale si de acelaşi sens Valorile exacte ale parametrului de transformare β pot fi obţinute doar după determinarea distribuţiei eforturilor interne. in care Fb1 = Mb1 Z .Ed Vwp = βFb Vwp = β1Fb1 Mb1.

ini. se pot alege diferite moduri de idealizare a caracteristicii M . avem doua posibilităţi de verificare: . . trebuie să se verifice dacă momentul de calcul MEd din nod este mai mic decât momentul rezistent elastic al îmbinării având valoarea 2/3Mj. Această rigiditate este definită ca Sj. Curbele biliniare moment-rotire Tabel 6.Rd Mb. Acest lucru explică diferenţele dintre comportarea idealizată a nodului si comportarea reală. fără o scădere semnificativă a preciziei.b). Mj Mj. Valorile coeficientului η Tipul îmbinării Sudate Cu şuruburi si placă de capăt Cu corniere prinse cu şuruburi Placi de baza Noduri riglă-stâlp 2 2 2 Alte tipuri de noduri (grinda-grinda.verificarea elastică a rezistenţei nodului (Figura 34. curba caracteristică reală moment-rotire a nodului poate fi modelată. paragraf 5. printr-o curbă caracteristică elastic-perfect plastică (Figura 33.b): rigiditatea constantă este egala cu o rigiditate având valoarea cuprinsă intre rigiditatea iniţială si cea secantă relativă la Mj.a).Rd.Rd Sj = Sj. Rigiditatea nodului in modelarea biliniara Sj se obţine prin impartirea rigiditatii iniţiale Sj. In acest tip de analiză. la sfârşitul analizei.ini la coeficientul η. denumit si coeficient de modificare a rigiditatii.a): rigiditatea constantă este egală cu rigiditatea iniţiala Sj. Mc Mpl. stâlpi la baza) 3 3 3. este destul de dificil de utilizat in practica curentă de proiectare. In funcţie de tipul de analiză. Caracteristica principală a nodului este rigiditatea la rotire. Sunt neglijate astfel efectele de ecruisare a materialului sau alte efecte. 28 .φ.5 3 Momentul Mj. Această reprezentare are avantajul de a fi similară cu curba caracteristică a comportării elementelor la încovoiere (Figura 33. reprezentate prin resorturi având o anumită rigiditate la rotire. De aceea.verificarea plastică a rezistenţei nodului (Figura 34. Valorile coeficientului η sunt date in Tabel 6 (SR EN 1993-1-8.Rd.Rd corespunzător platoului este denumit moment rezistent de calcul sau moment capabil.Comportarea neliniară a nodurilor. Modelarea elastică pentru o analiză elastică.ini/η Această modelare este valabilă pentru valori ale momentului MEd mai mici sau egale cu Mj.1).ini /η φ EI/L φ a) nod b) Element Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 33.Rd.

Rd φ Figura 35.ini /η φ a) Verificare elastica b) Verificare plastica Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 34. este necesară si in acest caz verificarea capacităţii de rotire a nodului (Figura 36).ini φ Sj.Rd.Rd Sj. Reprezentarea liniară a caracteristicii M-φ Modelarea rigid-plastică pentru o analiză rigid-plastică. Reprezentarea rigid-plastica a caracteristicii M-φ Modelarea neliniară pentru o analiză plastică de ordinul II.ini /η φ a) Reprezentarea biliniara b) Reprezentarea triliniara c) Reprezentarea neliniara Figura 36. Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in noduri. triliniare.Rd Mj Mj.Mj Mj. Reprezentările neliniare ale caracteristicii M-φ 29 . Mj Mj. Se pot folosi curbe biliniare. este necesară verificarea capacităţii de rotire a îmbinărilor (Figura 35.ini /η φ φ Sj. In analiză este necesară doar rezistenţa de calcul Mj.Rd 2/3Mj.Rd Mj Mj.Rd Sj.). In calcul sunt necesare atât rezistenţa cât si rigiditatea.Rd Mj Mj. până la curbe complet neliniare. Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in îmbinări. Mj Mj.

calculul de ordinul II. Comparaţie intre diversele tipuri de calcul Prima deosebire importantă ce poate fi făcută între tipurile de calcul este aceea care separă metodele elastice de cele plastice.CGN II. proprietatile materialului. neliniar elastic . Sensibilitatea la deplasari laterale Deplasabile Nedeplasabile Comportarea reala a imbinarilor Imbinari semirigide Imbinari partial rezistente Metoda de analiza ANALIZA GLOBALA Criterii pentru alegerea metodei de analiza • • • • Elastic I Elastic II Plastic I Plastic II Sectiune Rezistenta plastica Clasificarea sectiunilor Sensibilitatea la imperfectiuni Figura 37.CEP I .1 Introducere Alegerea metodei de analiza globala trebuie sa tina cont de numeroşi factori.CNE I .3 CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE 3. In funcţie de acestea. 30 . caracteristicile geometrice. neliniar elastic . Alegerea metodei de analiza .CNE II . Rezultatele comparative ale acestor tipuri de analiza sunt prezentate in Figura 38.calcul de ordinul I. cum ar fi: deformabilitatea structurii.calculul de ordinul I.calculul de ordinul I.CLE I .calculul de ordinul II. se poate opta pentru un anumit tip de calcul Figura 37. liniar elastic si geometric neliniar . rigid-plastic Figura 38. liniar elastic .

Pentru structurile în cadre. Teoria de ordinul II poate fi aplicată în toate cazurile în timp ce teoria de ordinul I poate fi aplicată doar atunci când efectele deplasărilor asupra comportării structurii sunt neglijabile. calculul plastic nu poate fi folosit la toate structurile deoarece este supus anumitor restricţii si condiţii suplimentare. este necesară evaluarea nivelului de la care aceste deplasări trebuie luate în calcul. cum ar fi o reducere a greutatii structurii prin luarea in considerare a rezervei de rezistenta in domeniul plastic. Calculul plastic oferă in schimb si avantaje. Deoarece deplasările cauzate de încărcările exterioare pot modifica răspunsul structurii şi deci distribuţia eforturilor interne. Aceste momente se datorează efectelor de ordinul II locale sau de element (P-δ) şi unor efecte de ordinul II globale (P-∆). Figura 39 prezintă un element în consolă (de exemplu un stâlp). L este lungimea elementului iar I momentul de inerţie.In timp ce calculul elastic poate fi folosit în toate cazurile. care este semnificativ doar pentru stâlpii cu zvelteţe mare. De aceea. unde P este încărcarea axială. proiectantul trebuie sa se asigure ca îmbinările au o suprarezistenta corespunzătoare fata de elementele îmbinate (cel puţin egala cu cea a elementului îmbinat). folosirea calculului plastic trebuie făcuta doar la acele structuri care au redundanta structurala corespunzătoare. in caz contrar trebuie sa se asigure ca ductilitatea lor (capacitatea de rotire plastica) este mai mare decât cerinţa rezultata din calcul. Atunci când efectele P-∆ si P-δ sunt neglijate. încărcările exterioare care produc cele mai importante modificări faţă de răspunsul liniar sunt încărcările axiale. Luarea în considerare a efectelor de ordinul II se realizează prin modificarea termenilor matricei de rigiditate liniare astfel încât să devină funcţii de factorul ε = L P EI . Deplasarea orizontală a capătului liber şi curbura elementului conduc la apariţia unor momente suplimentare fata de situaţia in care elementul este considerat perfect rectiliniu si la care se neglijează deplasarea capătului liber. fiecare element structural poate fi caracterizat printr-o matrice de rigiditate liniară. In general. care folosesc un otel ductil si la care secţiunile au o comportare plastica adecvata (secţiuni compacte de clasa 1). efectul P-∆ este mai important decât P-δ. O altă distincţie importantă trebuie făcută între tipurile de calcul care iau în considerare efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul II) şi cele care neglijează efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul I). ∆ P H x L δ H x P M(x) = H·x M(L) = H·L M(x) = H·x + P·δ + P·∆x/L M(L) = H·L + P·∆ Figura 39. supus la capătul liber unei încărcări axiale şi unei încărcări orizontale. In plus. Efectele de ordinul II globale (sau P-∆) si locale (sau P-δ) Calculul de ordinul I are următoarele avantaje: 31 .

. bine cunoscut şi înţeles. Valori aproximative ale lui Fcr pot fi determinate manual utilizând metode simplificate. Calculul de ordinul II are următoarele dezavantaje: . . aşa că inginerii proiectanti au încredere în el şi îl găsesc uşor de aplicat. rezulta bare cu secţiuni mai mari.Este simplu. evitând necesitatea iteraţiilor suplimentare. Aceste etape sunt calculul forţei critice de flambaj al structurii Fcr şi aplicarea unui factor de modificare derivat din Fcr.Pentru structurile flexibile (sensibile la efectele de ordinul II).Cere un efort de calcul mai mare şi nu este practica fără utilizarea unui program de calcul. .Nu există limitări ale zvelteţii elementelor structurii care trebuie analizată. 32 .Utilizează o capacitate de calcul minimă sau poate fi efectuat simplificat (vezi Anexa 1).Nu este la fel de simplu ca şi calculul de ordinul I. ..Se pot obţine secţiuni mai mici pentru structurile mai flexibile. utilizarea lui fiind mai restrânsa.Poate sa includa efectele P-δ şi P-∆. Calculul de ordinul I are insa si dezavantaje: . Calculul de ordinul II are următoarele avantaje: .Nu include efectele geometrice (de ordinul II) şi luarea lor în considerare cere etape de calcul suplimentare.Nu este indicat să se utilizeze la structurile la care Fcr este apropiat de FEd. . .

2 Analiza elastica Analiza elastica este folosita pe scara larga in proiectare si se poate folosi la toate tipurile de structuri. modelarea incarcarilor Introducerea imperfectiunilor globale φ Nu αcr<10 Da Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile daca α cr ≥ 3 Analiza globala elastica Analiza de ordinul I Analiza de ordinul II Analiza de ordinul I Considerarea efectelor de ordinul II Amplificarea HEd şi VEdφ cu 1 1− 1 αcr Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri deplasabile Verificarea elementelor si a cadrului Rezistenta sectiunilor transversale si verificarea stabilitatii locale Rezistenta nodurilor Stabilitatea elementelor in afara planului Figura 40. echilibrul se exprimă pe structura nedeformată. se poate face o analiza de ordinul I doar daca valoarea factorului αcr este ≥ 3.1 Analiza elastica de ordinul I Analiza elastică presupune un răspuns liniar al elementelor si nodurilor (Figura 41).2). pentru a nu fi atinsa capacitatea plastica a acestora. Atunci când structurile sunt cu noduri deplasabile si sunt sensibile la efectele de ordinul II. se poate face o analiza de ordinul I. 3. Folosirea unei analize elastice trebuie sa fie insotita de verificarea eforturilor in elemente si îmbinări. urmând ca verificările de rezistenta si stabilitate sa se facă cu valorile efoturilor obtinute in analiza. Figura 40 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize elastice si verificările necesare la dimensionare (SR EN 1993-1-1. Structurile care lucrează în domeniul elastic se mai numesc sisteme conservative. in caz contrar fiind necesara efectuarea unei analize de ordinul II. 5.4. Nu necesita condiţii suplimentare referitoare la clasa de ductilitate a secţiunilor sau îmbinărilor.2. Intr-o analiză de ordinul I. Intr-o astfel de analiză nu este necesar ca secţiunile elementelor si nodurile să îndeplinească cerinţa de a avea o 33 . Analiza globală elastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1) 3. adică structurile cu noduri fixe. Se poate observa ca pentru structurile care nu sunt sensibile la efectele de ordinul II.Modelarea structurii.

relaţia forţa-deplasare este liniara . omogen si izotrop . In calcul se admit următoarele ipoteze simplificatoare: . ci numai de caracteristicile structurii si de natura materialului. 34 .r reprezintă distanta de la punct la centrul de greutate M Elastic σ M Elastic M M M φ ε φ φ a) b) c) Figura 41. apar următoarele consecinţe: .relaţia deformaţie specifica-deplasare este liniara si are următoarea forma: . pe direcţia axelor x. curbele moment-rotire pentru elemente b) si noduri c) Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si structurii. Analiza globală elastică de ordinul I a unei structuri in cadre conduce la un răspuns liniar forţă-deplasare (Figura 42).ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia iniţiala a structurii . Caracteristica de material a).structura reprezintă un sistem conservativ .proprietatile de rigiditate si de flexibilitate ale structurii nu depind de nivelul forţelor exterioare.pentru bare solicitate axial ∂u εx = x ∂x pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) ∂u x ∂2vx εx = −y ∂x ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) εx = ∂u x ∂2vx ∂2w x −y −z ∂x ∂x 2 ∂x 2 ∂θ γx = r x ∂x - in care: . vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x.θx reprezintă rotirea in jurul axei x . denumit si principiul independentei acţiunii forţelor . y si respectiv z .relaţia efort unitar-deformaţie specifica este liniara .materialul este continuu. clasa de ductilitate a nodului).se aplica principiul suprapunerii efectelor.comportare ductilă (clasa secţiunii.ux.eforturile si deplasările sunt funcţii liniare de forţele exterioare .

verificarea stabilităţii locale a elementelor .Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si îmbinări cu comportare liniara Deplasare Figura 42. momente încovoietoare si forţe tăietoare). In ceea ce priveşte starea limită de serviciu.deplasare intr-o analiză elastică de ordinul I Analiza elastică de ordinul I oferă rezultate conservative atâta timp cât răspunsul structurii diferă foarte puţin de răspunsul real. cu condiţia ca panta acoperişului sa fie mica şi compresiunea din grinzi sau arbaletrieri sa nu fie semnificativă. se poate realiza o analiza elastica de ordinul I. la acest nivel al încărcărilor exterioare. pentru cadrele la care primul mod de flambaj corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile este predominant. Răspunsul forţă . efectele neliniarităţii sunt reduse.verificarea stabilităţii globale a elementelor .0. efectele de ordinul doi de deformare laterală pot fi calculate prin metoda anterioara cu condiţia ca toate etajele să prezinte o similitudine a repartiţiei încărcărilor verticale.verificarea rezistenţei nodurilor . deplasari) sunt amplificate prin anumiti coeficienti. sunt necesare următoarele verificări: . Este totuşi general acceptat ca acest tip de calcul poate fi utilizat pentru determinarea multiplicatorului λL1 al incarcarilor corespunzător formarii primei articulaţii plastice. dupa care efectele (eforturi. Pentru cadrele cu un singur nivel calculate pe baza unei analize elastice de ordinul I.2.2). Verificarea rezistentei secţiunii (starea limita ultima) se face prin compararea efortului maxim cu rezistenta de calcul. Daca secţiunile verifica condiţiile pentru o comportare ductila (clasa 1 sau 2). ca şi încărcările echivalente VEdφ datorate imperfecţiunilor cu coeficientul: 1 (16) 1 1− α cr cu condiţia ca αcr ≥ 3. care in calculul de ordinul I este chiar limita de curgere in fibra extrema (Figura 43). o analiză elastică de ordinul I oferă o aproximare satisfăcătoare a răspunsului structurii deoarece.2. efectele de ordinul doi datorate acţiunilor pot fi calculate prin multiplicarea încărcărilor orizontale HEd (de exemplu vântul).evaluarea efectelor de ordinul II .verificarea condiţiilor aferente SLEN Una din metodele simplificate care permite aproximarea efectelor de ordinul II este metoda amplificării momentelor (SR EN 1993-1-1. a repartiţiei încărcărilor orizontale şi de rigiditate de cadru în raport cu încărcările orizontale. pentru un domeniu larg de acţiuni. Pentru cadrele cu mai multe etaje. După determinarea eforturilor de calcul in structură (forţe axiale. unde αcr se poate determina cu relaţia din paragraful 2. 35 .verificarea rezistenţei secţiunilor . Astfel. paragraf 5.

rezistenta secţiunii poate fi verificata folosind relaţia de interacţiune plastica. In relaţiile de verificare din SR EN 1993-1-1. In realitate. Pentru ca dimensionarea sa fie corecta. Aceste verificări presupun insa ca structura si elementele structurale raman stabile. condiţie care este exprimata prin relaţia: Fcr < 10 FEd in care Fcr si FEd au fost definite in paragraful 2.2. Domeniul de valabilitate al calculului de ordinul I. α cr = (17) SR EN 1993-1-1 prezintă trei metode pentru luarea in considerare a efectelor de ordinul doi si a imperfecţiunilor: a) prin analiza globală se iau în considerare în totalitate imperfecţiunile (geometrice si de material) si efectele de ordinul II.2. sau 1. b) prin analiza globală se iau in considerare imperfecţiunile globale si efectele de ordinul II globale (efectul P-∆). La nivel de structura. valoarea multiplicatorului λL1 trebuie sa fie cel puţin egala cu 1 (structura poate susţine cel puţin incarcarile de calcul aplicate). De aceea este de mare importanta si investigarea fenomenelor de instabilitate (in plan sau in afara acestuia si instabilitatea elementelor). Acest lucru face ca problemele de stabilitate sa fie importante si de aceea trebuie tratate cu atenţie. de exemplu structurile in cadre din beton armat. considerarea efectelor de ordinul doi este obligatorie dacă deformaţiile au o influenţă semnificativa asupra creşterii solicitărilor sau asupra comportamentului structural în general. Verificarea rezistentei îmbinării se face prin compararea eforturilor de calcul cu rezistenta de calcul a îmbinării. acest lucru înseamnă ca se accepta ca analiza sa se duca pana la formarea primei articulaţii plastice in structura. Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si imbinari cu comportare liniara λL1 Limita elastica Deplasare Figura 43. Atunci când se utilizează o analiza elastica.50 pentru incarcarile variabile). iar verificările de stabilitate la nivel de element ţin seama prin 36 . compararea efortului maxim se va face fata de rezistenta plastica a secţiunii. in cazul in care coeficientul parţial de siguranţa pentru material γm este egal cu 1. Aceste fenomene pot duce la reducerea valorii multiplicatorului λL1.2 Analiza elastica de ordinul II Una din trasaturile structurilor metalice este zvelteţea mai mare a elementelor comparativ cu a celorlalte tipuri de structuri.35 pentru incarcarea permanenta. probabilitatea de formare a articulatiei plastice este destul de mica. deoarece materialul are o anumita suprarezistenta fata de valoarea de calcul iar incarcarile sunt amplificate prin coeficienţii corespunzători stării limita ultime (de exemplu 1. liniar elastic 3.

aceste lungimi de flambaj sunt mai mici astfel ca se pot folosi cele corespunzătoare unui mod de flambaj cu noduri fixe.pentru bare solicitate axial - ∂u 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  ∂x 2  ∂x  2  ∂x  pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) 2 2 ∂u x 1  ∂u x  ∂2vx 1  ∂v x  εx = +   +   −y ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) 2 2 - 37 . Lungimile de flambaj ale elementelor se pot considera in mod conservativ egale cu lungimile elementelor.modul lor de definire de imperfecţiunile locale (imperfectiunile locale in arc) si de efectele locale de ordinul II (efectul P-δ). relaţiile de verificare a elementelor ţin cont de toate imperfecţiunile. Astfel. c) pentru cazurile de bază. deoarece efectele de ordinul II locale (efectul P-δ) si imperfecţiunile locale sunt deja incluse in relaţia de verificare la stabilitate (SR EN 1993-1-1). Daca se utilizează o astfel de analiza. Calculul de ordinul II. deplasările pot fi mici sau mari dar rotirea de corp v j − vi rigid trebuie sa fie mica ( Ψ ij = ) (Figura 44). In cazul calculului de ordinul II. liniar elastic si geometric neliniar. nu este necesara verificarea de stabilitate a elementelor. este suficient ca in analiza sa se tina seama doar de efectele de ordinul II globale (efectul P-∆) si de imperfecţiunile globale. se admite ca relaţia σ-ε este liniara iar relaţia P-U este neliniară. Folosirea ultimei metode trebuie limitata doar la cazurile simple. liniar elastic si geometric neliniar: a) relaţia efort unitar deformaţie specifica. prin verificări individuale de stabilitate ale barelor echivalente. la care se pot evalua uşor lungimile de flambaj ale elementelor. A doua metoda este procedura de baza. l σ P ε U a) b) Figura 44. deoarece prin analiza se tine seama de efectele de ordinul II si de imperfecţiunile globale ale structurii si cele locale ale elementelor. utilizând lungimi de flambaj corespunzătoare modului global de instabilitate al structurii. In acest caz. fiind necesare doar verificările de rezistenta. In realitate. Prima metoda este cea mai complexa. b) relaţia forţa – deplasare Relaţia deformaţie specifica-deplasare este neliniară si are următoarea forma generala: .

eforturile si deplasările sunt funcţii neliniare de forţele axiale.indiferent de mărimea deplasărilor.principiul suprapunerii efectelor se aplica numai pentru forţele transversale. liniar elastic si geometric neliniar Atunci când se utilizează o analiza globala de ordinul II. soluţia problemei se determina printr-un calcul in cicluri. Rigiditatea tangenta si secanta in cazul calculului de ordinul II. deoarece forma deformata reala nu este cunoscuta de la început. Curba forţă-deplasare.deplasare ( Pi = K Si U i ) si relaţia varia forţei-variaţia deplasării ( dPi = K Ti dU i ). y si respectiv z .θx reprezintă rotirea in jurul axei x Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si ale structurii. Pentru un anumit nivel al forţelor exterioare se defineşte o rigiditate secanta si o rigiditate tangenta (Figura 45) prin intermediul cărora se stabilesc relaţia forta . poate fi luată in calcul o reducere a rigidităţii elementelor (efectul P-δ).rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare. se apropie asimptotic de linia orizontală care reprezintă valoarea multiplicatorului critic λcr. Ca si in analiza elastică de ordinul I. pe direcţia axelor x. P Rigiditatea secanta 2 2 Pi Rigiditatea tangenta K Ti = dPi dUi dPi dUi K Si = Pi Ui Ui U Figura 45. Această 38 . cu condiţia ca forţa axiala sa fie constanta. răspunsul liniar elastic al secţiunilor si al nodurilor este considerat valabil (Figura 41). apar următoarele consecinţe: . secţiunile elementelor si nodurile nu trebuie sa verifice condiţiile cerute de o comportare ductilă (clasa secţiunii. ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia deformata a structurii. . Ecuaţiile de echilibru se exprimă pe structura deformată (efectul P-∆) iar dacă eforturile axiale sunt mari. clasa de ductilitate a nodului). Distribuţia eforturilor interne se calculează pe baza teoriei de ordinul II. .ux. ca si in analiza de ordinul I.∂u ∂2vx ∂2w x 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  − y −z ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 ∂x 2 in care: . care acum cuprinde si neliniaritatea geometrică. . vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x.

3 Analiza de stabilitate Încărcarea critica elastica are un rol deosebit de important in evaluarea sensibilitatii unei structuri in cadre metalice la efectele de ordinul II. aceasta încărcare poate fi calculata prin metode aproximative. Pentru un calcul corect. Dacă se neglijează imperfectiunile locale in arc (efectul P-δ). o analiză elastică de ordinul II oferă o bună aproximare a răspunsului structurii si al elementelor. Calculul structurii se poate conduce in acelaşi mod cu cel efectuat in cadrul analizei elastice de ordinul I. Aceasta încărcare critica prezintă un interes practic important.2. liniar elastic Analiza de ordinul II. in absenţa curgerii materialului. 3. imperfecţiunile locale ale elementelor nu sunt luate in considerare. Alternativ. valoarea minimă a multiplicatorului λL2 trebuie sa fie 1.poate fi folosit in practica mai uşor decât o analiza de ordinul II. In cele mai frecvente cazuri. Spre deosebire de analiza elastică de ordinul I. Domeniul de valabilitate al analizei elastice de ordinul II Atunci când in calcul se utilizează analiza elastică de ordinul II. cu atât efectele P-δ devin mai importante. Secţiunile sau nodurile cele mai solicitate permit determinarea limitei superioare a multiplicatorului încărcării λL2 (Figura 46) pentru care analiza elastică este valabilă.reflecta sensibilitatea relativa la efectele de ordinul II a combinaţiilor de incarcari. Evaluarea incarcarii critice elastice poate fi făcuta atât analitic cat si ajutorul programelor de calcul (de exemplu SAP2000). . P Analiza de ordinul I.valoare a lui λcr corespunde încărcării elastice critice de flambaj. .1). Cu cât elementele comprimate sunt mai zvelte. valoarea încărcării maxime poate rezulta mai mare decât cea reala.2). In ceea ce priveşte starea limita de serviciu.arata sensibilitatea unei structuri la efectele de ordinul II prin intermediul factorului αcr (vezi paragraful 2. Forţa critică elastică de flambaj este o valoare de referinţă pentru că reprezintă valoarea maximă teoretică a încărcării ce poate fi suportată de structură.poate fi folosit in metodele aproximative de evaluare a efectelor de ordinul II (vezi de exemplu 3. insa 39 . De aceea verificarea stabilităţii elementelor (in plan si in afara lui) si a cadrului (in afara planului) poate intr-adevăr sa conducă la valori mai mici ale multiplicatorului λL2. liniar elastica λL2 λcr instabilitate Limita incarcarii peste care ipotezele comportarii liniare nu mai sunt strict valabile U Figura 46. deoarece (King. 2001): . in cadrul acestui tip de analiză eforturile interne conţin efectele de ordinul II. Utilizarea programelor de calcul este metoda preferata de proiectanţi. stabilitatea cadrului in plan este acoperită de analiza structurală.2. .

modelul structural reprezintă in mod corespunzător comportarea elastica a structurii. Modul de pierdere a stabilităţii cu noduri deplasabile a) si cu noduri fixe b) Metodele aproximative au fost folosite înainte de apariţia si dezvoltarea programelor de calcul. 2010): . Pentru fiecare combinaţie. ..2. la nivelul părţii superioare a etajului. .1). Metoda se bazează pe metoda dezvoltata de Horne (1975) si permite determinarea parametrului αcr care corespunde instabilitatii laterale cu formula: α cr =   H Ed  VEd   hi     δ H .discretizarea elementelor trebuie sa fie făcuta intr-un număr minim de elemente care sa permită obţinerea semi-undelor sinusoidale pentru fiecare mod de flambaj (Figura 47). mai ales in faza de predimensionare sau pentru a elimina erorile mari din analiza numerica. . Ele raman si astăzi utile in practica. Ed     (18) in care: .HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale. Incarcarile vor avea valorile corespunzătoare stării limita ultime. Se recomanda sa se calculeze un număr suficient de moduri de flambaj pana la obţinerea unui mod de flambaj cu noduri deplasabile si a unuia cu noduri fixe (Figura 48). SR EN 1993-1-1 permite determinarea aproximativa a incarcarii critice elastice pentru flambajul lateral.determinarea incarcarii critice elastice se face pentru fiecare combinaţie de incarcari. a încărcărilor orizontale reale şi fictive. programul calculează valoarea αcr.obţinerea unor rezultate sigure trebuie sa tina cont de unele condiţii si anume (da Silva et all. exercitate pe structură deasupra acestui nivel 40 . Figura 47.deoarece structurile au mai multe moduri de flambaj. paragraf 5. aceste moduri superioare pot sa aibă relevanta pentru evaluarea efectelor de ordinul II. Discretizarea recomandata pentru evaluarea incarcarii critice elastice a) b) Figura 48. pentru structuri in cadre cu grinzi orizontale sau puţin înclinate. la care forta axiala de compresiune in grinzi este redusa (SR EN 1993-1-1.

VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale. dat de raportul I/L.δH. K1 K11 Stalp de verificat Factor de distributie η 1 K12 KC K22 Factor de distributie η2 K21 K1 Figura 49. rigiditatea lor poate fi determinată în conformitate cu Tabel 7.hi este înălţimea etajului (vezi Figura 4). O alternativă simplă constă în neglijarea surplusului de rigiditate datorat întinderii axiale şi considerarea efectelor compresiunii axiale cu valorilor aproximative prezentate în Tabel 8. determinaţi cu relaţiile următoare: K C + K1 η1 = (19) K C + K 1 + K 11 + K 12 - η2 = KC + K 2 K C + K 2 + K 21 + K 22 (20) in care: Kc este coeficientul de rigiditate al stâlpului. K1 si K2 sunt coeficienţii de rigiditate ai stâlpilor adiacenţi. Rigiditatea Kij a grinzilor fara eforturi exiale Caz θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1 K = 0 .5 I L 41 . In cazul stâlpilor de la primul nivel. Pentru aceasta se pot utiliza funcţiile de stabilitate. I este momentul de inerţie iar L este lungimea elementului.Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vântul) şi la încărcări orizontale fictive aplicate la fiecare nivel de planşeu . Când grinzile nu sunt supuse la eforturi axiale. rigiditatea lor trebuie corectată în consecinţă. Ca o alternativa la metoda propusa de Horne. daţi tot de raportul I/L iar Kij reprezintă coeficienţii rigiditatii efective ai grinzilor adiacente. cu condiţia rămânerii în domeniul elastic a grinzilor sub acţiunea momentelor de calcul. Wood (1974) a dezvoltat o metoda care permite calcularea incarcarii critice a unui sistem echivalent grinda-stâlp prin intermediul coeficienţilor de distribuţie η1 si η2. Factori de distribuţie pentru stâlpii continui Coeficienţii de rigiditate ai grinzilor depind de condiţiile de rezemare la capete. Tabel 7. exercitată pe structură deasupra acestui nivel . la nivelul părţii inferioare a etajului. Dacă grinzile sunt supuse la eforturi axiale. η2 este zero daca prinderea este fixa si η2 este egal cu 1 daca prinderea este articulata.

75 θ I N  1 − 1.5 K = 0 .75 I N  1 − 1. Caz 1.0  L NE             2.0 Tabel 8.θ 2 θ K = 0 .5  1 − 0 . θ K = 0 .0 I N  1 − 0 .4  L NE Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ I N K = 1.2  L NE K = 0 .4  L NE 42 . 3.5 K = 0 . în care: N E = π 2 EI L2 K = 1.75 θ I L I L I L 2 3 K = 1. θ K = 1. θ 3. Rigiditatea Kij a grinzilor care au eforturi axiale Caz θ Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1.0  L NE             2.75 K = 1.0 I N  1 − 0 .0 I L I L 3 Caz 1 θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ K = 1.0  L NE I N  1 − 1.

η1 0. 5 1.9 0 3.se determina parametrului αcr cu ecuaţia: N α cr = cr (22) N Ed - 43 1.8 0.0 5 0.8 0.se determina incarcarea critica a stalpului cu ecuatia: π 2 EI N cr = 2 (21) Le .Articulat 1.1 0.4 2 2 2.7 0. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri deplasabile Aplicarea metodei se face astfel: se determina lungimea echivalenta a stalpului care se analizeaza folosind ecuatiile 19-20 si curbele din Figura 51 sau Figura 54.5 0.5 0.6 0.6 7 0.7 0.1 Incastrat 0. 55 0.2 0. 0.0 0.1 0. 0 0.7 0.7 75 0.4 0.3 0.8 0.0 0.0 Articulat η2 . 5 57 0.3 0.4 0. η1 85 0. . 15 1. 25 6 0.6 0.8 2 6 2.3 0. 9 1.0 0. 1.6 0.9 9 0. 1. 1. 1 05 1. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri fixe Articulat 1. 25 2 1. 5 67 0. 1.0 Articulat Incastrat η2 Figura 50. 0 4.2 0 2. 0. 0 1.5 0.4 0.9 1.2 5 52 0. 0. . 0.0 0 5. 65 0.8 8 0.4 6 0. 95 0. 0. 0.2 0. .1 Incastrat 0.3 0. 0.5 0. 0. 0.0 Incastrat Figura 51.9 1. 4 3 1. 7 6 1. 8 1.

4.raportul dintre rezistenţa la întindere minimă fu si limita de curgere minima fy satisface condiţia: fu ≥ 1. Curba forta – deplasare din analiza plastica Calcul plastic se poate utiliza insa doar atunci când sunt întrunite câteva condiţii minime referitoare la redundanta structurii. a elementelor si a nodurilor (SR EN 1993-1-1. Curba caracteristica pentru un otel cu comportare ductila 44 . 3.Procesul se repeta pentru toţi stâlpii pentru a determina cea mai mica valoare a multiplicatorului incarcarii critice. σ fu fy E εy εu ε Figura 53. paragraf 5.65 A 0 nu este mai mică de 15% (in care A0 reprezintă aria secţiunii transversale iniţiale a epruvetei) . deformaţia specifică ultimă εu corespunzătoare rezistentei la întindere fu este cel puţin cu 20% mai mare decât deformaţia specifică εy corespunzătoare limitei de curgere fy. Pentru structurile cu redundanta ridicata. P Cedare plastica Redistributie plastica Prima articulatie plastica Calcul elastic SR EN1993-1-1 U Figura 52.3 Analiza globală plastică Calculul in domeniul plastic este posibil datorita abilitatii structurilor metalice de a suferi deformaţii plastice semnificative pana când se produce ruperea.in diagrama σ-ε. ductilitatea materialului.alungirea la rupere a unei epruvete de lungime 5.2 (23) fy .3): a) Materialul respectă următoarele condiţii: . prin redistributia plastica a eforturilor se poate ajunge la o capacitate portanta sporita fata de situaţia in care se realizează un calcul elastic si se considera ca atingerea rezistentei ultime este data de formarea primei articulaţii plastice (Figura 52).

b) Este împiedicată deplasarea in afara planului a elementelor in dreptul secţiunilor in care se pot forma articulaţii plastice. c) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice trebuie sa aibă suficientă capacitate de rotire, adică să fie de clasa 1. d) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice au o secţiune simetrica fata de planul de încărcare. d) Incarcarile sunt aplicate static sau cvasistatic. In Figura 54 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize plastice si verificările necesare la dimensionare in conformitate cu SR EN 1993-1-1.
Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile

Analiza globala plastica

Analiza de ordinul I

Analiza de ordinul II

Analiza de ordinul I
rigid-plastic elastic-perfect plastic

rigid-plastic

elastic-perfect (elasto-plastic) plastic)

Considerarea efectelor de ordinul II

Amplificarea incarcarilor exterioare

Multiplicatorul incarcarii critice cel putin egal cu 1 Verificarea elementelor si a cadrului Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe si posibilitatea formarii articulatiilor plastice Rezistenta sectiunii transversale si, atunci cand este necesara, verificarea capacitatii de rotire, stabilitatii locale Verificarea capacitatii de rotire a imbinarilor Stabilitatea elementelor in afara planului

Figura 54. Analiza globală plastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1)

3.3.1 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) Conditiile pentru realizarea unui astfel de cadru au fost prezentate in paragraful anterior. In cadrul acestui calcul, eforturile unitare nu pot depasi o valoare limita (denumita limita de curgere) iar momentul încovoietor nu poate depasi valoarea limita Mp definita de intrarea in curgere a materialului pe întreaga secţiune. Nu are loc fenomenul de pierdere a stabilitatii pana la transformarea structurii intr-un mecanism cu un grad de libertate, iar deplasările structurii raman mici. Consecinţele acestor ipoteze sunt: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma iniţiala structurii. - in secţiunile in care momentul încovoietor a atins valoarea limita Mp, se formează o articulaţie plastica punctuala, restul elementului comportându-se elastic. - rigiditatea elementelor variază ca urmare a modificării condiţiilor de capăt, prin apariţia articulaţiilor plastice. In ansamblu, structura isi modifica si ea rigiditatea. - soluţia se determina utilizând un calcul in cicluri, fie pentru determinarea răspunsului structurii corespunzător unui anumit nivel al forţelor exterioare, fie pentru determinarea capacitatii portante - In cadrul acestui tip de analiză, deformaţiile specifice elastice din elemente si noduri sunt
45

neglijate, considerându-se că sunt foarte mici in comparaţie cu deformaţiile specifice plastice. Este de asemenea neglijată ecruisarea materialului iar deformaţiile plastice sunt concentrate in secţiunile si nodurile in care este posibilă formarea de articulaţii plastice. Aceste secţiuni si noduri se consideră că au o capacitate de rotire infinită.
σ fy

ε

Figura 55. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza rigid plastica In Figura 56 este arătata curba efort unitar – deformatie specifica si răspunsul idealizat rigidplastic al secţiunilor si al nodurilor. Se consideră că încărcarea maximă ce poate fi aplicată corespunde colapsului structurii.
M Mpl.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic Mpl.Rd Mpl.Rd φp

Mj Mj.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic

φp

Mj,R

φ

φ

Element

Nod

Figura 56. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Analiza constă, deci, in identificarea mecanismului plastic care guvernează cedarea structurii. Aceasta metodă se bazează pe principiul conform căruia, la atingerea încărcării maxime, sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii: - condiţia de mecanism: există un număr suficient de articulaţii plastice sau articulaţii reale (noduri articulate) pe structură pentru a forma un mecanism cinematic admisibil; - condiţia de echilibru: distribuţia momentului încovoietor pe structură este in echilibru cu încărcările exterioare si cu reacţiunile; condiţia de plasticitate: momentele plastice capabile ale secţiunilor si ale nodurilor nu sunt depăşite in nici o secţiune sau nod. Încărcarea ultimă poate fi obţinută prin aplicarea teoremelor calculului plastic: teorema de minim si teorema de maxim. Conform teoremei de maxim, pentru o structură dată si pentru un anumit sistem de încărcări, mecanismul de cedare apare la o valoare a multiplicatorului încărcării care este mai mare sau egală cu multiplicatorul încărcării de cedare. Prin examinarea mecanismelor de cedare posibile, se retine cel pentru care valoare multiplicatorului încărcării este minimă si care este totodată static si cinematic admisibil. In Figura 57 sunt arătate mecanismele elementare de cedare (1 si 2) si mecanismul combinat 3

46

pentru un cadru simplu. Răspunsurile forţă-deplasare sunt reprezentate prin linii orizontale corespunzătoare încărcărilor de cedare asociate.
Forta
H V

1 2
λL4 Incarcarea de cedare Mecanism plastic de cedare

h l
V

rigle   Mp Stalpi stalpi 

3

H

1) Mecanism de grinda

V =8
V H

Mp l

2) Mecanism de nivel

Deplasare
V H

H=4

Mp h

3) Mecanism combinat

H+

Mp V l =6 2h h

Figura 57. Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză rigid-plastică Această analiză se poate realiza manual pentru cadre simple, insă pentru cadrele multietajate sau/si cu mai multe deschideri este necesară folosirea programelor de calcul. Dacă nu este posibilă neglijarea efectelor forţelor axiale si/sau tăietoare asupra momentului rezistent de calcul, sunt necesare unele verificări ale secţiunilor si îmbinărilor. Este necesară, de asemenea, verificarea stabilităţii cadrului in plan si in afara planului cât si stabilitatea elementelor in plan si in afara planului. Pentru un calcul adecvat, valoare minima a multiplicatorului încărcării λL4 trebuie sa fie 1. Analiza rigid-plastică permite obţinerea informaţiilor cu privire la rezistenţa cadrului insă nu oferă informaţii cu privire la deplasările si rotirile care apar. De aceea, această analiză trebuie să fie urmată de o analiză elastică a structurii pentru verificarea la starea limită a exploatării normale.

3.3.2

Analiza plastica de ordinul II

3.3.2.1 Analiza elastic-perfect plastică Calculul elastic-perfect plastic de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε, M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 58, Figura 59, Figura 60). Fenomenul de pierdere a stabilitatii structurii se poate produce in orice moment al incarcarii. Forţele pot varia funcţie de un singur parametru sau diferitele tipuri de forte pot avea legi proprii de variaţie. Momentul plastic este corectat funcţie de nivelul forţei axiale. Deplasările structurii pot fi mici sau mari. Consecinţele acestor ipoteze sunt următoarele: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma deformata a structurii. - nu se aplica principiul suprapunerii efectelor. - rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare si de mărimea deplasărilor. - calculul poate furniza fie răspunsul structurii pentru un anumit nivel al forţelor exterioare, fie nivelul forţelor pentru care structura isi pierde stabilitatea (sau isi atinge capacitatea portanta).

47

In analiza elastic-perfect plastică de ordinul II se introduce ipoteza ca secţiunile si nodurile rămân in stadiul elastic până când este atins momentul plastic capabil, după care comportarea devine perfect plastică.
σ fy

ε

Figura 58. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica plastica In Figura 59 este arătată comportarea elastic-perfect plastică a secţiunilor si nodurilor. Influenţa forţelor axiale si a forţelor tăietoare asupra momentului plastic capabil al secţiunii poate fi introdusă direct in calcul sau poate fi introdusă atunci când se face verificarea secţiunilor. Utilizarea analizei elastic-perfect plastice presupune că elementele si nodurile satisfac anumite cerinţe specifice. Acestea se refera la capacitatea de rotire a secţiunilor si a nodurilor (cel puţin in secţiunile critice), suficientă pentru a permite dezvoltarea tuturor articulaţiilor plastice in structură. Intr-o analiză elastic-perfect plastică, de regulă, încărcările sunt aplicate incremental. Se realizează mai întâi o analiză elastică de ordinul II din care se determină încărcarea corespunzătoare formării primei articulaţii plastice intr-o secţiune si/sau nod. Analiza următoare se face pentru un nivel sporit al încărcărilor, pentru care structura se comportă diferit datorită introducerii unei articulaţii in secţiunea in care s-a format prima articulaţie plastică (cadrul modificat). Acest cadru se mai numeşte si cadrul deteriorat. Prin creşterea in continuare a încărcării, va apare o noua articulaţie plastică. Acest proces continuă până când structura se transformă intr-un mecanism. Răspunsul structurii intr-o analiză elastic-perfect plastică de ordinul II este reprezentat in Figura 60 prin linia continuă. Ramura 1 corespunde unei comportări elastice a cadrului. Aceasta curbă tinde asimptotic către linia orizontală care reprezintă forţa critica de flambaj doar in cazul când se consideră ca structura are o comportare infinit elastică. După apariţia primei articulaţii plastice, dacă se presupune că structura are o comportare infinit elastică, ramura 2 va continua si va tinde asimptotic către încărcarea critică de flambaj a cadrului deteriorat, care este un cadru cu o articulaţie. Procesul este continuat prin creşterea încărcărilor, structura se deteriorează progresiv până la formarea unui mecanism de cedare plastică. Încărcarea corespunzătoare este definită de multiplicatorul încărcării λL = λL2EPP (Figura 60).

48

M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 61. Atunci când se utilizează o analiză de ordinul II la calculul cadrelor.Rd φp φ articulatia plastica articulatia plastica φp φp φ φ Element Nod Figura 59. stabilitatea in planul lor este acoperită de analiza structurală.Elastic-perfect plastic φ φp M Mpl. nu este necesară o verificare suplimentară a secţiunilor sau nodurilor. 3. Pentru o mai bună estimare a încărcării maxime (in comparaţie cu cea furnizată de analiza elastic-perfect plastică). λL2EPP. Totuşi.Rd Mpl. se poate realiza o analiză elasto-plastică de ordinul II in care plastificarea elementelor si a nodurilor este un proces progresiv si de aceea tranziţia de la comportarea elastică la cea plastică este un fenomen asemănător.3. Pentru un calcul adecvat. Figura 62).2 Analiza elasto-plastică Analiza elasto-plastica de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε. Odată cu 49 . Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză elastic-perfect plastică Atunci când in analiză sunt incluse si influenţele forţelor tăietoare si axiale. valoarea minimă a multiplicatorului încărcării.Rd Mpl.Rd Elastic-perfect plastic Mj. Verificările corespunzătoare stării limită de serviciu trebuie efectuate. este necesară verificarea stabilităţii elementelor si a cadrului in afara planului.Rd Mj Mj. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Forta Forta elastica critica de flambaj Forta critica de flambaj a cadrului deteriorat λL2EPP Ramura 3 Ramura 2 Ramura 4 Mecanismul de cedare A doua articulatie plastica Prima articulatie plastica Ramura 1 Deplasare Figura 60.2. trebuie sa fie l.

Rd Elasto-plastic Mel.flexibile: este posibil ca dupa formarea unui anumit numar de articulatii plastice. b) elasto-plastic M Mpl. In Figura 62 sunt prezentate caracteristicile moment-rotire considerate in analiză.Rd Elasto-plastic Mjel. plastificarea se extinde dinspre fibra extremă spre axa neutră. 50 . In general. Metoda de analiză elasto-plastică este destul de greu de utilizat in aplicaţii practice si. este utilizată mai mult in activităţile de cercetare. din cauza complexităţii ei. σ fy σ fy ε ε a) b) Figura 61. Curba efort unitar . structura sa isi piarda rigiditatea si sa cedeze prin pierderea stabilitatii unui element comprimat. Această comportare este descrisă cu ajutorul teoriei zonelor plastice. Verificarea capacitatii de rotire in sectiunile plastificate se poate face cu metoda simplificata prezentata in Anexa 2. in analiză este considerată doar comportarea in planul cadrului.Rd Mj φp φ φ Element Nod Figura 62. ca si valoarea deplasărilor corespunzătoare oricărui nivel al încărcării.deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica: a) elastic-perfect plastic.creşterea momentului in secţiunea transversală a elementului. Analiza elasto-plastică de ordinul II furnizează valoarea încărcării maxime ce poate fi suportată de cadru. corespunzătoare secţiunilor si nodurilor. de aceea este necesară verificarea stabilităţii in afara planului cadrului. Cerinţele de ductilitate pentru secţiuni si noduri precum si procedura de analiză si verificare a cadrului sunt identice cu cele de la analiza elastic-perfect plastică. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Modelele de cedare pentru starea limita ultima pot fi de doua feluri (Figura 63): .Rd φ M φp φ M Mj Mj.rigide: colapsul se produce prin formarea succesiva de articulatii plastice pana la atingerea mecanismului plastic (similar cu analiza plastica de ordinul I) .

Instabilitatea elasto-plastica 51 .α V=αV1 H=αH1 ∆ αcr=Vcr/V αp αu 3 2 4 Mecanism plastic instabilitate elasto-plastica 1 Plastic I Evolutie rigid-plastica 3 α3 1 Vcr3 4 2 3 α4 1 Vcr4=0 α0 Stabilitate Vcr0 α1 1 Vcr1 2 α2 1 Vcr2 2 Vcr0 > Vcr1 >Vcr2 >Vcr3 >Vcr4 Figura 63.

Incarcarile verticale si orizontale Valoarea incarcarii Încărcarea orizontala % Capacitatea verticale P [kN/m] F [kN] portanta a grinzii 60.Analiza de ordinul II elastic .50 αF 3.50 αF 3.4 Aplicaţie: Calculului unei structuri in cadre metalice multietajate Calculul s-a efectuat pe o structura metalica in cadre necontravantuite. avand 3 deschideri si 6 nivele (Figura 64). Structura analizata Stâlpii sunt realizaţi din profile HEB360. incarcarile utilizate avand valorile prezentate in Tabel 9. Cazul I Tabel 9.Analiza de ordinul II elastic .00 IPE360 IPE360 IPE360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 Figura 64.00 IPE360 IPE360 IPE360 6. Ambele secţiuni sunt realizate din otel S355 si sunt de clasa 1.com). Structura se va analiza prin următoarele metode: . Calculul imperfectiunilor cadrului Luarea in considerare a acestor imperfecţiuni se poate face prin intermediul unei imperfecţiuni geometrice echivalente. Prinderile dintre grinzi si stâlpi se realizează cu placa de capăt extinsa si şuruburi de înalta rezistenta.0 66% αP αF 3.50 αF 3.perfect plastic Pentru analiza structurala se foloseşte programul SAP2000 iar pentru calculul îmbinărilor programul CoP (http://www. exprimata printr-o înclinare iniţiala φ: φ = φ0α hα m in care: φ0 = 1 200 52 .noduri rigide cu rezistenta completa . iar grinzile sunt realizate din profile IPE360.50 6.0 6.connectionprogram. nodurile se vor considera in analiza in doua situaţii si anume: .noduri semi-rigide cu rezistenta parţiala. Pentru a evidenţia influenta caracteristicilor îmbinărilor asupra răspunsului structurii.analiza de ordinul I elastic . Prinderile stâlpilor la baza se considera încastrate.00 6.50 αF 3.Analiza de ordinul I rigid plastic .3.50 αF 3.

Valoarea forţei orizontale echivalente este egala cu 0. pentru un caz de încărcare dat. Se va considera in analiza atât cazul teoretic in care nodul este rigid cat si cel real in care se va modela semirigiditatea nodului printr-un resort dispus in nodurile structurii. se poate intari inima prin doua metode: . Daca se doreşte creşterea rigiditatii si a capacitatii portante.81 = 0. Dezavantajele unei astfel de soluţii ţin de dificultatea realizării sudurii si de efectele secundare pe care aceasta le induce.5 1 +  = 0.81 m 3  1 × 0. aceste forte orizontale echivalente trebuie aplicate la fiecare nivel (Figura 8).5 1 +  = 0.Se intareste inima stâlpului prin dispunerea de panouri suplimentare pe inima. La structurile in cadre. Astfel. adică mai mica decât limita pentru care poate fi considerat teoretic rigid de 25 (pentru structuri necontravantuite).stâlp sunt realizate cu placi de capăt de grosime 25 mm si şuruburi M24.81kN.66 × 0. Componenta slaba a nodului este panoul inimii stâlpului. rezulta : φ =   1    1 Calculul nodurilor grinda stalp Nodurile grinda . Deoarece momentul extern este mai mic decat 2/3 din capacitatea nodului.10. Plăci suplimentare pe inimă. cum ar fi de exemplu comportarea fragila sub incarcari repetate.66 3 αh = α m = 0. Încărcarea totala de nivel este egala cu 60kN/m×6m×3=1080kN. Pentru analiza 53 .0026×1080=2.43 h 21 2 α h ≥ = 0.Se foloseşte un o secţiune cu inima mai groasa (de exemplu profile HEM. Deşi nodul este considerat de mulţi proiectanţi un nod rigid si cu rezistenta completa.dar : 2 2 = = 0. Tipul de analiza structurala trebuie ales in funcţie de sensibilitatea structurii la deplasări laterale (ordinul I sau II) si in functie de capacitatea plastica a structurii (elastic sau plastic). SR EN 1993-1-8 Rezistenta nodului este foarte apropiata de cea a grinzii (89% din capacitatea plastica a grinzii) iar rigiditatea raportata la cea a grinzii este 13. gr. etc). un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre incarcarea verticala totala FEd aplicata structurii si incarcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala. caracteristicile lui îl încadrează in categoria nodurilor semirigide si cu rezistenta parţiala. .0026 200 Înclinarea iniţiala φ poate fi înlocuita printr-un sistem de forte orizontale echivalente. care lucrează ca şuruburi normale (Figura 66).9. rigiditatea nodului Sj este egala cu rigiditatea iniţiala Sj. profile sudate. Dezavantajul acestei soluţii este ca poate sa conducă la o creşterea semnificativa a consumului de otel. Figura 65.ini.2.

8 75677. Deoarece valoarea este mai mare decât limita din SR EN 1993-1-1. Caracteristicile nodurilor grinda-stalp Mj.96 . rezultatul analizei de flambaj cu programul SAP2000 arata ca valoarea acestui factor este α cr = 11. Vedere nod grinda-stalp Tip nod Caracteristici reale Tabel 10.Rd/Mpl.2 Tip semi-rigid partial rezistent Pentru structura cu noduri rigide. Figura 67.elastica.ini Sj [kNm] (Mj. atunci structura este clasificata cu noduri fixe. Deoarece α cr < 10 .89 75677. Analiza de flambaj cu programul SA2000 54 . acest lucru se verifica prin evaluarea factorului α cr = Fcr . rezultatul analizei de flambaj arata ca valoarea acestui factor este α cr = 8.8 S*j 13. Pentru structura cu noduri semirigide.Rd m* Sj. Având in vedere insa ca este foarte aproape de limita. structura este clasificata cu noduri deplasabile.b. Daca valoarea este > 10. se va face si o analiza elastica de ordinul II pentru a observa care este diferenţa dintre cele doua tipuri de analiza. Este necesara deci efectuarea unei analize elastice de ordinul II.1 . FEd Figura 66.3 0.Rd) [kNm/rad] [kNm/rad] 314. se poate face o analiza elastica de ordinul I cu imperfecţiuni (globale).

cu noduri rigide si semirigide 55 . α 3 105 2 70 1 35 elastic ordinul I. Aşa cum era de aşteptat. semirigid 0 0 0. semirigid elastic ordinul II. pentru structura cu noduri rigide diferenţele intre rezultatele analizei de ordinul I si ordinul II sunt reduse.a) b) Figura 68. Primul mod de flambaj pentru structura cu noduri rigide a) si cea nu noduri semirigide b) Efectul P-∆ Figura 69. [m] 0. rigid elastic ordinul II. 4 140 Multiplicatorul incarcarii. de circa 4%.04 0. Analiza de ordinul I si analiza de ordinul II – SAP2000 Figura 70 prezintă comparativ curbele pentru analiza elastica de ordinul I si II.06 Deplasarea la varf. rigid elastic ordinul I.02 0. Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II.08 Figura 70.

Pentru a evalua rezerva de rezistenta a structurii fata de formarea primei articulaţii plastice dar si a mecanismului plastic de cedare. Ambele valori sunt prezentate pentru nivelul de calcul al incarcarilor. aceasta diferenţa este mai mare. adica α = 1 In cazul structurii cu noduri semirigide.3% 36% * pentru nivelul de calcul al forţelor. rigid Elastic ordinul II. In cazul analizei plastice. semirigid Elastic ordinul II.I rigid * 4% 29. Pentru comparaţie. folosirea nodurilor cu rezistenta parţiala nu are influenta asupra siguranţei in exploatare sub incarcarile de calcul. Pentru grinzi se definesc articulaţii plastice din încovoiere la capetele grinzilor (de tip M) si la capetele stâlpilor din încovoiere cu forta axiala (de tip P-M) (Figura 71. Deoarece nodurile au capacitatea portanta mai mica decât a grinzilor (cu rezistenta parţiala). de circa 7%. Figura 72).8 9. Pentru comparaţie.4 Creştere fata de ord. Astfel. Comparaţie intre deplasările maxime la vârf Analiza Elastic ordinul I.7 10. se realizează o analiza plastica pentru structura cu noduri rigide si cea cu noduri semirigide. 56 .5 7. deoarece factorul α cr < 15 . nodul trebuie sa ramana in stadiul elastic sub incarcarile de calcul. semirigid Deplasarea orizontala la vârf [mm] 7. este necesara efectuarea unui calcul de ordinul II. Diferenţele semnificative apar insa daca se neglijează semirigiditatea nodurilor grinda-stâlp. rigid Elastic ordinul I. creşterea deplasării la vârf daca nodul se modelează cu caracteristicile reale de rigiditate este de circa 29% pentru analiza de ordinul I si de circa 33% pentru cea de ordinul II. Deoarece multiplicatorul corespunzător formarii primei articulaţii este mai mare decât 1. se prezintă si curbele rezultate din analiza elastica. Figura 71. Definirea articulaţiilor plastice de tip moment încovoietor pentru grinzi Figura 73 prezintă comparativ curbele pentru analiza plastica de ordinul I si II.Tabel 11. se prezintă insa si rezultatele din calculul de ordinul I.

[m] 0.04 0. semirigid elastic ordinul II. Figura 72.02 elastic ordinul I. rigid plastic ordinul II. rigid plastic ordinul I. semirigid plastic ordinul I. rigid elastic ordinul I. ceea ce înseamnă ca structura are o rezerva mare de rezistenta.06 Deplasarea la varf. semirigid 0. Figura 75 prezintă mecanismele plastice pentru structura cu noduri rigide si semirigide. semirigid plastic ordinul II. Definirea articulaţiilor plastice de tip P-M pentru stâlpi 4 140 Multiplicatorul incarcarii.Multiplicatorul corespunzător formarii articulaţiilor plastice este apropiat de 2. α 3 105 2 70 1 35 0 0 0.08 57 . rigid elastic ordinul II.

ceea ce duce la întârzierea formarii articulaţiei plastice la capete. II Semirigid ord. unde oricum momentul încovoietor este mai mare decât in câmp (Figura 74). Este important ca in cazul in care se face o astfel de analiza plastica. Mecanismele plastice pentru analiza plastica Distribuţia articulaţiilor plastice arata o buna conformare a structurii.Figura 73. sa se verifice rotirea necesara din noduri 58 . Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II. I Rigid ord. Distribuţia momentul încovoietor pe grinda la formarea primei articulaţii plastice Rigid ord. I Semirigid ord. cu noduri rigide si semirigide Este interesant de remarcat ca semirigiditatea nodului modifica redistributia momentelor încovoietoare pe grinda de pe reazem către câmp. II Figura 75. Nod rigid Nod semirigid Figura 74.

zapada). prin asigurarea stabilitatii laterale in dreptul articulaţiilor plastice potenţiale. Prinderea stalpilor la baza se face cu placa de capat si buloane de ancoraj. Detalierea structurii trebuie de asemenea sa tina seama de posibilitatea formarii articulaţiilor plastice. pentru a observa influenta prinderii la baza. Structura este realizata din elemente cu sectiuni din tabla sudata.pentru a se compara cu capacitatea de rotire a nodurilor. Figura 76. Figura 64). Ansamblu spaţial hala si detalii de imbinari Figura 77. 3. Imbinarile grinda-stalp si grinda-grinda se realizeaza cu placa de capat extinsa si suruburi de inalta rezistenta. Acţiunile luate in calcul la dimensionare Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Se adopta doua detalii constructive si anume cu buloanele dispuse intre talpile stalpului (nominal articulat) si cu buloanele dispuse in exterior (semi-rigid). Hala este amplasata in Bucuresti si este solicitata la actiunile permanente si climatice (vant.5 Aplicaţie: Calculului unei hale cu structura metalica Calculul se efectueaza pe o structura metalica parter cu o singura deschidere (Figura 76. Calculul se va face in domeniul elastic cu programul SAP2000. 59 . preponderent de clasa 3.

2001): && & [ m]{u ( t )} + [c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) (24) unde [m] este matricea maselor. Acest capitol tratează aspecte specifice ale calcului structurilor metalice la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004. respectiv a bazei structurii. {u} este vectorul vitezelor relative. acţiunea seismică având un caracter dinamic. (b) un model al acţiunii seismice şi (c) o metodă de calcul structural. echilibrul dinamic al structurii poate fi exprimat prin ecuaţia de mişcare a sistemului (Chopra. 4.4 CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ Acţiunea seismică reprezintă o vibraţie a terenului. iar ag(t) este acceleraţia terenului. corelând modelul structurii şi al acţiunii seismice. şi metoda de calcul.1. paragraful 6. viteza şi deplasarea impusă bazei structurii variază în timp. După cum se poate observa din ecuaţia de mişcare (24) şi Figura 78. Schema principială a elementelor necesare pentru efectuarea calculului structural la acţiunea seismică. modelul structurii necesită la rândul său stabilirea unui model al maselor.) necesare pentru proiectarea acesteia.2): 60 . {1} este un vector unitar. [c] este matricea de amortizare. în structură se produc deformaţii. modelul structurii modelul maselor modelul amortizării modelul proprietăţilor mecanice ale structurii && & [ m]{u ( t )} + [ c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) metode de calcul structural modelul acţiunii seismice Figura 78. Structurile amplasate în zone seismice pot fi proiectate urmând două concepte principial diferite (SR EN 1998-1:2004. [k] este matricea de rigiditate. deformaţii. Pentru cazul în care toate gradele de libertate dinamică ale structurii au aceiaşi direcţie cu acţiunea seismică. etc. forţe de amortizare şi forţe de inerţie (datorită masei structurii). amortizării şi al proprietăţilor mecanice ale structurii (rigiditate şi eventual rezistenţă). Aceste forţe trebuie să se afle într-un echilibru dinamic. Acceleraţia. {u} este vectorul deplasărilor relative. care generează la rândul lor forţe de revenire (datorită rigidităţii structurii). Calculul structurilor la acţiunea seismică necesită: (a) un model structural. & & {u&} este vectorul acceleraţiilor relative .1 Concepte de proiectare seismică Scopul efectuării unui calcul structural este acela de a obţine informaţiile necesare despre răspunsul structurii (eforturi. Datorită vibraţiilor terenului.

după atingerea limitei elastice (care este apropiată de forţa maximă).comportare disipativă (ductilă) a structurii şi comportare slab-disipativă (fragilă) a structurii. Pentru un nivel dat al acţiunii seismice corespunzătoare SLU. înregistrând deformaţii plastice. rezistenţa minimă la forţe laterale (Fy) care trebuie asigurată structurii pentru ca aceasta să nu înregistreze avarii excesive este în relaţie directă cu capacitatea structurii de deformare în domeniul plastic. Cu cât rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) este mai mică. Ductilitatea reprezintă capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic fără o reducere substanţială a capacităţii portante. deformaţia plastică impusă de către acţiunea seismică nu trebuie să depăşească capacitatea de deformare în domeniul plastic a structurii. Structurile ductile pot supraveţui unor forţe seismice ce depăşesc forţa de curgere. până la atingerea forţei maxime (palier de consolidare). forţa înregistrează o degradare bruscă. structurile care posedă o ductilitate mai mare pot fi proiectate pentru forţe laterale mai mici şi viceversa. 61 . deoarece după atingerea limitei elastice ele se pot deforma în domeniul plastic fără o degradare substanţială a forţei. Ca urmare. FORTA limita elastica cedare COMPORTARE FRAGILA consolidare cedare COMPORTARE DUCTILA limita elastica DEPLASARE Figura 79. 4. Astfel. În Figura 79 sunt prezentate la nivel principial relaţii forţă-deplasare ce caracterizează structuri cu comportare ductilă şi fragilă. Reprezentarea principială a unei comportări ductile şi fragile a structurii. structura se deformează în domeniul plastic.1. Structura cedează (forţa înregistrează o scădere substanţială) numai după consumarea unor deformaţii plastice importante. În Figura 81 este prezentată relaţia principială între rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) şi cerinţa de deplasare inelastică (din) impusă structurii de un nivel dat al acţiunii seismice. În cazul unei structuri ductile. Structurile cu o comportare fragilă au o capacitate redusă de deformare în domeniul plastic. În cazul unei structuri cu o comportare fragilă. structura va depăşi limita elastică.1 Conceptul de proiectare disipativă a structurii Din considerente economice multe structuri sunt proiectate pentru forţe seismice reduse substanţial faţă de cele care i-ar fi necesare pentru un răspuns elastic sub efectul acţiunii seismice corespunzătoare Stării Limită Ultime (SLU). Diferenţa între comportarea disipativă şi slab-disipativă a unei structuri este dictată de ductilitatea acesteia. cu atât cerinţa de ductilitate (µ = din/dy) impusă structurii este mai mare. Astfel. după atingerea limitei elastice. pot fi determinate diferite combinaţii rezistenţă/ductilitate care să asigure satisfacerea cerinţelor de proiectare la SLU (siguranţa vieţii). Pentru a preîntâmpina avarierea excesivă a structurii şi a respecta cerinţa fundamentală de comportare la SLU – siguranţa vieţii.

etc). element (limitarea zvelteţii elementelor structurale supuse la compresiune şi/sau încovoiere.6.3 din SR EN 1998-1:2004). Cea de-a doua consecinţă a alegerii clasei de ductilitate constă în necesitatea asigurării unui anumit nivel de ductilitate la nivel de structură. În acest scop. şi. forţe seismice de proiectare mai mici.a. fie asigurarea unei suprarezistenţe îmbinării. pereţi structurali. Alegerea unei clase de ductilitate la proiectarea unei structuri noi are două consecinţe majore în procesul de proiectare. inclusiv prin dispunerea unor legături transversale).5.) şi tipuri de structuri (cadre contravântuite şi necontravântuite..îmbinări disipative. redus faţă de cel elastic cu valoarea factorului de comportare q.4. care este determinată pe baza unui spectru de calcul.2. secţiune (în elementele disipative supuse la încovoiere sau compresiune este necesară utilizarea unei clase de secţiuni corelate cu clasa de calitate a structurii. b. îmbinări (folosirea unor îmbinări cu o ductilitate demonstrată prin încercări experimentale . SR EN 1998-1:2004 impune cerinţe diferenţiate funcţie de clasa de ductilitate la nivel de: material (oţelul pentru construcţii este conform standardelor EN 1993. Structurile proiectate conform unei clase de ductilitate mai ridicate (şi care au o ductilitate mai mare) au asociate valori mai ridicate ale factorului de comportare q.2 din SR EN 1998-1:2004).Normele de proiectare seismică oferă posibilitatea alegerii unor niveluri diferite de ductilitate (de obicei trei) a structurilor. în consecinţă. normele de proiectare seismică conţin prevederi specifice de detaliere şi proiectare pentru structurile din fiecare clasă de ductilitate. Tabelul 1. etc. lemn. vezi paragraful 6. încadrându-le pe acestea din urmă în clase de ductilitate. Spre exemplu. Cerinţe impuse clasei de secţiune funcţie de clasa de ductilitate şi factorul de comportare de referinţă (conform SR EN 1998-1:2004) Clasă de ductilitate a structurii DCM DCH Valoare de referinţă a factorului de comportare q 1. Prima dintre acestea o reprezintă valoarea încărcării seismice de proiectare.4 din SR EN 1998-1:2004). Ductilitatea unei structuri se asigură pe baza unor criterii specifice diferitelor materiale de construcţii (oţel. vezi Tabelul 1 şi paragraful 6. prevederi care au menirea să asigure structurii valori ale ductilităţii în acord cu clasa de ductilitate aleasă. structură (asigurarea unui mecanism plastic global prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. pentru asigurarea ductilităţii la nivel de structură.3 din SR EN 1998-1:2004). vezi paragraful 6.5 ≤ q ≤ 2 2<q≤4 q>4 Clasa secţiunii transversale necesară clasa 1.2 sau 3 clasa 1 sau 2 clasa 1 (a) (b) 62 . vezi Figura 80 şi paragraful 4.

Relaţia principială între rezistenţa structurii şi cerinţa de deplasare inelastică. în care forţele seismice de proiectare (FEd) se obţin prin reducerea forţelor seismice corespunzătoare unui răspuns elastic (Fel) prin intermediul factorului de comportare q. Astfel. fiind utilizat doar la proiectarea structurilor de importanţă ridicată sau la evaluarea unor construcţii existente. preîntâmpinând cedarea elementelor structurale fragile. Mecanism plastic global (a) şi mecanism plastic de nivel (b) Verificarea directă a ductilităţii unei structuri ar fi posibilă doar dacă la proiectarea unei structuri s-ar folosi metode de calcul neliniar (plastic). toate elementele acestei structuri (ductile şi fragile) vor înregistra eforturi egale cu FEd. Într-un calcul elastic. În urma unui calcul elastic. calculul neliniar este considerat în prezent prea complex şi laborios pentru proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică. Rd ≥ FEd (25) În structura acţionată de încărcarea seismică de calcul la SLU eforturile din elementele structurale vor fi însă în general mai mari decât FEd.Rd). folosind relaţii de verificare de tipul următor: Fductil . Totuşi. Acest principiu de proiectare se numeşte proiectare bazată pe capacitate şi este exemplificat în Figura 83. structura va avea un răspuns elastic şi va înregistra o deplasare de. De aceea. care să conducă la plasticizarea elementelor structurale ductile. dimensionarea elementelor structurale şi a îmbinărilor pe baza eforturilor obţinute dintr-un calcul elastic nu este suficientă pentru proiectarea unei structuri la acţiunea seismică. În general. pentru a preîntâmpina cedarea elementelor fragile. cât şi elemente nedisipative (fragile). nu este economică şi nici posibilă realizarea tuturor elementelor unei structuri ca şi elemente ductile. Acest model al structurii este însă principial diferit de comportarea reală a structurii. structura (lanţul) este supusă la încărcarea seismică de proiectare FEd. Aceasta se poate realiza prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. Aceste eforturi servesc la dimensionarea elementelor structurale ductile. F F el raspuns elastic F y3 F y2 F y1 d y1 d y2 d y3 del µ3 µ2 µ1 raspuns inelastic din3 din2 din1 d Figura 81. Pentru a asigura o comportare disipativă (ductilă) la nivelul întregii structuri. fiind limitate de rezistenţa elementelor ductile (Fductil.Figura 80. sub acţiunea forţelor seismice de proiectare. care va înregistra deformaţii în domeniul plastic (din) sub efectul acţiunii seismice de calcul (vezi Figura 82). Inevitabil o structură disipativă (ductilă) va conţine atât elemente disipative (ductile). Metoda curentă de proiectare a structurilor amplasate în zone seismice foloseşte metode de calcul elastic (calcul modal cu spectre de răspuns sau calcul cu forţe laterale. static sau dinamic. trebuie preîntâmpinată cedarea elementelor fragile. acesta trebuie dimensionate astfel încât să posede o suprarezistenţă faţă de capacitatea elementelor 63 . Prin urmare.

). Figura 83. 1992). la cadrele metalice necontravântuite cu noduri rigide mecanismul plastic global impune formarea articulaţiilor plastice la capetele grinzilor.1 din SR EN 1998-1:2004). În acest scop.3 din SR EN 1998-1:2004 şi Figura 84). Relaţia principială între forţele seismice corespunzătoare unui răspuns infinit elastic (Fel). Rd (26) unde Ω este un coeficient supraunitar şi ţine cont de diversele aspecte care pot conduce la rezistenţe ale elementelor ductile mai mari decât cele de calcul (fenomene de consolidare. Practic. rezistenţă a materialului mai mare decât cea considerată în calcul. forţele seismice de proiectare (FEd) şi răspunsul plastic al structurii. Rd ≥ Ω ⋅ Fductil .ductile: F fragil . cu excepţia extremităţii inferioare a stâlpilor de la baza structurii (vezi paragraful 6. 64 .6. stâlpilor (elemente nedisipative) trebuie să li se asigure o suprarezistenţă faţă de grinzi (elemente disipative).6. Spre exemplu. elementele nedisipative se dimensionează pentru nişte eforturi amplificate faţă de cele determinate din combinaţia seismică de încărcări (vezi paragraful 6. etc. Principiul de proiectare bazată pe capacitate (adaptat după Paulay şi Priestley. F F el rãspuns infinit elastic rãspuns inelastic F Ed = F el/q rãspuns sub acþ iunea seismicã de calcul de del din d Figura 82.

Figura 84. Principiul de determinare a eforturilor de calcul în elementele disipative şi în cele nedisipative. Această procedură de calcul estimează eforturile din stâlpi corespunzătoare formării unui mecanism plastic în structură, atunci când în elementele disipative (grinzi) se formează articulaţii plastice. În concluzie, proiectarea structurilor la acţiunea seismică conform principiului de comportare disipativă implică două faze. În prima fază se dimensionează elementele ductile (disipative) pe baza eforturilor determinate dintr-o analiză elastică a structurii supusă forţelor seismice de proiectare. Pe lângă rezistenţă, elementele desemnate ductile trebuie să posede şi o ductilitate corespunzătoare clasei de ductilitate alese. Ductilitatea se asigură prin folosirea unor detalii constructive şi principii de proiectare specifice diferitelor materiale şi tipuri de structuri. În cea de-a doua fază – proiectarea bazată pe capacitate – se dimensionează elementele fragile (nedisipative) pe baza unor eforturi în acestea corespunzătoare plasticizării elementelor ductile. Această procedură de proiectare are scopul să asigure o suprarezistenţă a elementelor fragile faţă de cele ductile, conducând la structuri ductile per ansamblu.

4.1.2

Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii

Structurile slab-disipative (fragile) au o ductilitate neglijabilă. Deoarece după atingerea limitei elastice forţa înregistrează o degradare bruscă, aceste structuri trebuie proiectate astfel, ca sub acţiunea seismică corespunzătoare SLU structura să rămână preponderent în domeniul elastic. Aceasta corespunde utilizării unui factor de comportare q apropiat de valoarea unitară la determinarea spectrului de calcul. Deoarece structurile proiectate conform conceptului de comportare slab-disipativă trebuie să aibă un răspuns preponderent elastic sub acţiunea încărcărilor seismice de calcul, proiectarea acestora se poate face conform procedurilor de calcul folosite la proiectarea structurilor amplasate în zone neseismice. Astfel, normele de calcul seismic (SR EN 1998-1:2004) se folosesc doar pentru determinarea încărcării seismice, iar verificările structurii la SLU se efectuează conform normelor generale de calcul a structurilor (de exemplu SR EN 1993 în cazul structurilor metalice).

4.1.3

Alegerea principiului de proiectare

Proiectarea unei structuri ca şi disipativă sau slab-disipativă este la latitudinea proiectantului. Principial, orice structură poate fi proiectată conform uneia dintre cele două abordări. Alegerea principiului de proiectare este de natură economică şi depinde de tipul structurii şi de zona seismică. În general, detaliile constructive şi cerinţele de proiectare menite să asigure ductilitate elementelor disipative conduc la un consum mai ridicat de materiale în structură. De aceea, dacă forţele seismice elastice (nereduse) care acţionează asupra unei structuri sunt relativ mici (structura este dimensionată preponderent din alte combinaţii de încărcări decât

65

cea seismică), se poate folosi principiul de proiectare slab-disipativă a structurii, care, prin omiterea cerinţelor de proiectare menite să asigure o comportare globală ductilă, va simplifica procesul de proiectare şi va conduce la un consum redus de material. Totuşi, pentru multe tipuri de structuri acţiunea seismică reprezintă o solicitare foarte severă în comparaţie cu alte acţiuni, iar asigurarea unui răspuns elastic al structurii sub efectul acţiunii seismice de calcul la SLU ar conduce la dimensiuni exagerate ale elementelor structurale şi la un consum excesiv de material. În acest caz, se poate adopta principiul de proiectare disipativă a structurii, exploatând capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic (ductilitatea) şi proiectând structura pentru nişte forţe seismice reduse faţă de cele corespunzătoare unui răspuns elastic. În consecinţă, principiul de proiectare slab-disipativă se dovedeşte economic în cazul unor forţe seismice mici, iar cel de proiectare disipativă este mai economic în cazul unor forţe seismice ridicate. Forţele seismice fiind forţe de natură inerţială, sunt generate de acceleraţia care acţionează asupra maselor structurii ca urmare a mişcării seismice impuse bazei structurii. De aceea, forţele seismice vor avea valori reduse în cazul unor structuri uşoare şi atunci când acţiunea seismică are o intensitate redusă (zone cu seismicitate redusă). Viceversa, forţele seismice au valori importante în cazul structurilor cu mase mari şi a structurilor amplasate în zone cu seismicitate ridicată. Un exemplu de structură uşoară, la care se pretează principiul de proiectare slab-disipativă, este reprezentat de halele metalice parter. Acestea sunt caracterizate pe de o parte de greutăţii proprii relativ mici şi pe de altă parte de încărcări mici din exploatare. Exemple tipice de structuri care atrag asupra lor forţe seismice ridicate sunt structurile multietajate.

4.2 Acţiunea seismică
4.2.1 Generalităţi
Cutremurele de pământ sunt evenimente care au loc relativ rar, dar care pot produce importante daune materiale şi umane. Efectele principale ale cutremurelor de pământ asupra mediului natural şi construit sunt: vibraţia ale terenului; incendii; modificarea proprietăţilor fizice ale terenului de fundare (consolidări, tasări, lichefieri); deplasarea directă a faliei la nivelul terenului; alunecări de teren; schimbarea topografiei terenului; valuri induse de cutremure, cum ar fi cele oceanice (tsunami) sau cele din bazine şi lacuri (seişe).

66

acceleratie ag(t), m/s2

2 Vrancea 1977, INCERC, NS 1 0 −1 −2 0 5 −1.949 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.8
viteza vg(t), m/s

Vrancea 1977, INCERC, NS 0.4 0 −0.4 −0.8 0 5 −0.712 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.5
deplasare dg(t), m

0.416

Vrancea 1977, INCERC, NS

0.25 0 −0.25 −0.5 0 5 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

Figura 85. Componenta NS a acceleraţiei, vitezei şi deplasării terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea, România. Dintre acestea, vibraţia terenului reprezintă efectul cel mai important al acţiunii seismice asupra construcţiilor inginereşti, iar caracteristicile acestea sunt folosite pentru definirea acţiunii seismice în normele de proiectare seismică. Vibraţia terenului poate fi reprezentată prin variaţia în timp a acceleraţiei terenului (accelerograme), a vitezei terenului sau a deplasării terenului, vezi Figura 85. Dintre cele trei modalităţi de reprezentare, accelerogramele sunt cele mai uzuale. Accelerograma caracterizează complet o anumită mişcare seismică dintr-un amplasament dat, dar prezintă şi anumite inconvenienţe. Astfel, utilizarea directă a accelerogramei implică folosirea unui calcul dinamic al structurii, care este relativ laborios. În practica curentă de proiectare se folosesc cu predilecţie metoda de calcul cu forţe laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns. Ambele metode de calcul structural global folosesc spectrele de răspuns pentru caracterizarea acţiunii seismice. Ca urmare, SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns pentru reprezentarea de bază a acţiunii seismice dintr-un amplasament dat. Accelerogramele reprezintă o modalitate alternativă de caracterizare a mişcării seismice în aceste documente normative.

67

m 0 10 20 t. Pentru a construi un spectru de deplasare este necesar să se determine răspunsul seismic (deplasarea u(t)) al unor sisteme cu un singur grad de libertate dinamică având diferite valori ale perioadei proprii de vibraţie (T) şi o valoare fixă a amortizării ξ.0. Reprezentarea schematică a modului de obţinere a spectrului elastic de deplasare pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. exemplificat pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.0.ag(t).5 u(t).1 0 0 1 2 T.4 (2.5 u(t). Un spectru de răspuns elastic este reprezentarea valorilor de vârf ale răspunsului seismic al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică funcţie de perioada proprie de vibraţie. acceleraţii) al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică având o perioadă proprie de vibraţie T şi fracţiunea din amortizarea critică ξ. 0.142 0 10 20 t. viteza şi acceleraţia maselor structurii. s 30 40 T=3s 0 −0. sub acţiunea accelerogramei ag(t). pentru o anumită valoare a amortizării.346 0 10 20 t.346) 0. care se notează cu Sde(T) şi se reprezintă funcţie de perioada proprie de vibraţie T.2 0.395) (3. s 3 4 (1. NS 10 20 t.395 T=2s 0 −0.5 Sde. În mod similar se poate obţine spectrul de viteză sau cel de acceleraţie. România.5 −0. din rezultatele răspunsului seismic în timp se reţin doar valorile de vârf (valorile maxime în modul) ale deplasării u(t). care se pot determina din spectrele de viteză şi acceleraţie nu au 68 . 0. Răspunsul seismic poate fi exprimat în termeni de deplasare.5 0. s 30 40 T =3s ξ = 5% Figura 86. s 30 40 T =1s ξ = 5% 0. s 30 40 0. INCERC. m 0. Pentru a construi spectrul elastic de deplasare.5 −0. 0. viteze. Având la dispoziţie spectrele de răspuns elastic. Totuşi.3 0. România.0. viteză sau acceleraţie. m 0. În Figura 86 se prezintă principiul de determinare a spectrului elastic de deplasare. m T=1s 0 −0.5 u(t). m/s2 2 0 −2 0 Vrancea 1977.142) T =2s ξ = 5% 0. se poate determina răspunsul seismic de vârf (deplasări.

În cazul unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică cu perioada proprie de vibraţie T. Ţinând cont de faptul că proiectarea unei structuri se realizează pe baza valorilor de vârf ale eforturilor şi deformaţiilor. deformaţia de vârf a structurii |u(t)|max se obţine direct din spectrul de răspuns de deplasare Sde(T). În schimb.o utilitate practică directă. spectrele de răspuns au o importanţă practică deosebită. Această forţă statică echivalentă se poate determina ca şi produsul dintre rigiditatea k şi deplasarea de vârf Sde a sistemului: F = k ⋅ S de (29) Ţinând cont de definiţia pulsaţiei proprii de vibraţie ω = k m (k este rigiditatea şi m este masa sistemului) şi a relaţiei dintre aceasta şi perioada proprie de vibraţie ω = 2π T . vezi Figura 88. 69 . Principiul determinării spectrelor de pseudo-viteză Sve şi pseudo-acceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde a mişcării seismice înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea este reprezentată în Figura 87. În mod similar. dar este diferită de acceleraţia de vârf a unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. pentru calculul structurilor la acţiunea seismică prezintă interes alte două mărimi: pseudo-viteza şi pseudo acceleraţia. dar are prefixul "pseudo" pentru că nu este egală cu viteza de vârf a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. Pseudo-viteza Sve este în relaţie directă cu valoarea de vârf a energiei de deformaţie. Pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică. Pseudo-viteza Sve(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind deplasarea spectrală Sde(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : Sve = 2π S de T (27) Pseudo-viteza Sve are unităţi de viteză. se poate determina o forţă statică echivalentă F care produce deplasarea |u(t)|max ≡ Sde(T). O soluţie mai convenabilă pentru determinarea eforturilor constă în folosirea noţiunii de forţă statică echivalentă. pseudo-acceleraţia Sae(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind pseudo-viteza spectrală Sve(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : 2π  2π  S ae = S ve =   S de T  T  2 (28) Pseudo-acceleraţia Sae(T) are unităţi de acceleraţie. Eforturile maxime din structură pot fi determinate impunând masei sistemului deplasarea spectrală Sde(T). forţa statică echivalentă poate fi exprimată prin relaţia:  2π  F = k ⋅ S de = m ⋅   ⋅ S de = m ⋅ S ae  T  2 (30) Relaţia (30) arată că pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică forţa statică echivalentă F poate fi determinată ca şi produsul dintre masa sistemului m şi pseudoacceleraţia spectrală Sae.

1.966) Sve.5 (2.0.0. 70 .346) Sde.0.142) × 2π T 1. Noţiunea de forţă statică echivalentă. 0.0.4 (2. 0. m/s2 4 2 0 0 1 Sae(T) (3.1 0 0 1 2 T.2 0. 3.0.0. România.3 0. |u(t)|max = Sde(T) m k |u(t)|max = Sde(T) F =k ×Sde(T) =m×Sae(T) m k ag(t) Figura 88. 0. m 0.633) (2.308) 1 (1. 1.0.917) Sae.0. 0. s 3 4 Sde(T) (1.5 (3.395) (3. Principiul determinării spectrului de pseudo-viteză Sve şi a spectrului de pseudoacceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. 0. m/s Sve(T) 0 0 1 2 T. s 3 4 Figura 87.5 0.0.529) 2 T.0. s 3 4 × 2π T 8 6 (1.681) 0. 5.

reprezentând o "înfăşurătoare" a spectrelor individuale.Sde TB TC T TD Sve TB TC T TD Sae TB TC T TD Figura 89. În primul rând.) poate fi obţinut printru-un calcul static al structurii. care delimitează zone de pseudo-acceleraţie 71 . Mai mut decât atât. Utilizarea forţelor statice echivalente şi a spectrelor de răspuns pentru determinarea răspunsului seismic al structurilor este deosebit de convenabil din punct de vedere practic. etc. Spre exemplu. Spectre de răspuns elastic de deplasare (Sde). Mişcarea seismică este un fenomen cu un grad ridicat de incertitudine. necesar la proiectarea acesteia. deformaţii. pseudo-viteză (Sve) şi pseudo-acceleraţie (Sae) folosite pentru caracterizarea acţiunii seismice în norme. răspunsul structurii (eforturi. calculul dinamic laborios este necesar doar pentru determinarea spectrelor de răspuns. Odată ce spectrele sunt disponibile. TC şi TD. Din acest motiv proiectarea structurilor la acţiunea seismică pe baza spectrului de răspuns al unei singure înregistrări seismice nu oferă un grad de siguranţă adecvat. În cel de-al doilea rând. spectrele de răspuns elastic folosite în proiectare sunt idealizate pentru a avea o expresie matematică convenabilă. calculul cu forţe statice echivalente şi spectre de răspuns oferă direct răspunsul de vârf al structurii. SR EN 1998-1:2004 foloseşte perioade de "control" sau "colţ" TB. Spectrele de răspuns elastic din normele de proiectare seismică se obţin prin prelucrarea înregistrărilor seismice existente în cadrul unor analize de hazard seismic.

folosind expresia "spectru de răspuns de acceleraţie". topografie. acceleraţia de vârf a terenului se obţine multiplicând valoarea de referinţă a acceleraţiei de vârf a terenului cu factorul de importanţă: ag = γ I ⋅ agR (31) SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns de acceleraţie pentru reprezentarea de bază a mişcării seismice într-un punct de pe suprafaţa terenului (vezi paragraful 3. Componenta verticală a mişcării seismice poate fi neglijată pentru majoritatea structurilor curente. din necesitatea de a simplifica această problemă complexă. ţinând cont în acelaşi timp de datele existente. care depind de (1) sursa seismică. normele de proiectare seismică folosesc spectrul de răspuns de pseudo-acceleraţie pentru caracterizarea acţiunii seismice. Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 prevăd un interval mediu de recurenţă pentru verificarea la starea limită ultimă este de 100 ani.1) exprimă hazardul seismic pentru proiectare prin valoarea de referinţă a componentei orizontale a acceleraţiei de vârf a terenului agR determinată pentru intervalul mediu de recurenţă (IMR) de referinţă corespunzător stării limită ultime pe un teren "tare" (clasa de teren A conform SR EN 1998-1:2004). SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3.constantă (TB-TC).2 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice În general. respectiv pentru alte valori ale factorului de importanţă. în Figura 91 sunt prezentate cele două spectre de răspuns orizontale (Sae.) şi (4) interacţiunea terenstructură. mişcarea seismică într-un amplasament depinde de o serie de factori. În general.y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae. Pentru alte valori ale intervalului mediu de recurenţă. Spre exemplificare. vibraţia unui punct de la suprafaţa terenului este caracterizată prin trei componente de translaţie: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical. (2) propagarea undelor seismice între sursă şi amplasament.y). pseudo-viteză constantă (TC-TD) şi deplasare constantă (>TD).0. iar structura are una din următoarele caracteristici: conţine elemente orizontale cu deschideri de peste 20 m conţine elemente în console cu lungimea de peste 5 m conţine elemente orizontale precomprimate conţine stâlpi rezemaţi pe rigle este izolată la bază 72 . Din raţiuni de simplificare a exprimării.x ≡ Sae. Se menţionează faptul că cele trei spectre de răspuns: de deplasare.x şi Sae. sau doar "spectru de răspuns". vezi Figura 89.2. etc. 4.z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului. Cele două componente orizontale ale mişcării seismice sunt considerate independente şi sunt reprezentate de acelaşi spectru de răspuns (Sae. Neglijând componentele de rotaţie. Normele de proiectare seismică ţin cont doar parţial de aceste aspecte.2. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani este prezentată în Figura 90. iar pentru determinarea răspunsului seismic al unei structuri este necesar doar unul dintre cele trei spectre. (3) amplasament (caracteristicile terenului de fundare.2.3. pseudo-viteză şi pseudoacceleraţie conţin aceiaşi informaţie.2). Valoarea de referinţă a acceleraţiei terenului agR corespunde unui factor de importanţă γI = 1.2.5. Conform SR EN 1998-1:2004 paragraful 4. SR EN 1998-1:2004 omit termenul "pseudo-".25g.3. componenta verticală a mişcării seismice trebuie considerată atunci când acceleraţia verticală de vârf a terenului depăşeşte 0.

pentru care norma oferă valori ale factorul de amplificare S şi ale perioadelor de control TB. Spectrul de tip 1 este recomandat în cazul unei seismicităţi ridicate.. TC şi TD. sunt definite două forme ale spectrului de răspuns elastic orizontal: tip 1 şi tip 2. C.2. 2005). Reprezentarea de bază a acţiunii seismice: două spectre de răspuns orizontale (Sae. Terenul este clasificat în cinci clase de teren (A.x şi Sae. sunt definite două clase de teren speciale S1 şi S2. caracterizată de magnitudini mai mici de 5. iar spectrul de tip 2 în cazul unei seismicităţi moderate. În Figura 92 sunt reprezentate spectrele de răspuns elastic de tip 1 şi tip 2 pentru cele 5 clase de teren din SR EN 1998-1:2004.2. B. D şi E).z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului.5.y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae. Pentru a ţine cont de magnitudinea sursei seismice care are contribuţia cea mai importantă la seismicitatea amplasamentului.5 (Fardis et al. caracterizată de magnitudini mai mari de 5. În cazul clădirilor importante este necesar considerarea 73 . Figura 91. caz care necesare studii speciale.Figura 90. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani (SR EN 1998-1:2004/NA:2008). SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3.2) defineşte forma spectrului de răspuns elastic pentru componenta orizontală a mişcării seismice funcţie de tipul terenului şi magnitudinea sursei seismice. Suplimentar.

Pentru proiectare. (a) (b) Figura 92. B. Z2.. Datorită lipsei unor date despre condiţiile locale de teren asupra formei spectrului de răspuns pentru componenta verticală a mişcării seismice (Fardis et al. Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b). Fiecare zonă de teren/amplasament are asociată un set de perioade de control TB. Indicaţii asupra acestui fenomen există în SR EN 19985:2004. TC şi TD ce definesc forma spectrului de răspuns elastic de acceleraţie pentru componentele orizontale ale mişcării seismice. prin încadrarea teritoriului României în trei zone de teren/amplasament: Z1. Z3. 2005).1. Spectrul de răspuns elastic de acceleraţii pentru componenta verticală a mişcării seismice se determină printr-o procedură similară cu spectrul pentru componenta orizontală. Spectrul de tip 1 se foloseşte 74 . E. C. Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b) pentru clasele de teren A-E. D. conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008. S1 şi S2) din SR EN 1998-1:2004. (a) (b) Figura 93. în SR EN 1998-1:2004 aceasta nu depinde de tipul terenului.2) în prezent în România nu există suficiente date pentru implementarea schemei de clasificare a tipurilor de teren (A. condiţiile locale de amplasament se definesc la scară macroseismică. conform SR EN 1998-1:2004. pentru condiţiile din România.efectelor de amplificare topografică. Conform Anexei Naţionale SR EN 1998-1:2004/NA:2008 (vezi paragraful 3.

3. SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3. se atrage atenţia asupra faptului că accelerograme folosite pentru reprezentarea acţiunii seismice pe cele trei direcţii ortogonale trebuie să fie diferite. EW şi verticală înregistrate la staţia INCERC (Bucureşti) la cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. (3) potrivirea dintre spectrul de răspuns ţintă şi cel al accelerogramelor.3) permite utilizarea variaţiei în timp a acceleraţiei terenului (accelerogramelor). În Figura 95 sunt prezentate accelerogramele pe direcţiile NS. cu excepţia zonelor afectate de cutremurele din Banat unde hazardul seismic este caracterizat de agR = 0. Astfel. selectarea accelerogramelor pentru calculul structural include considerarea următoarelor aspecte: (1) modul în care se obţin accelerogramele (prin generare artificială. Figura 94. de la evenimente seismice produse în trecut sau prin simulare). Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 defineşte un singur tip de spectru pentru întreg teritoriul României.20 g şi agR = 0. România. vitezei terenului sau deplasării terenului. Din această cauză. iar valorile de vârf ale acceleraţiei sunt înregistrate la momente diferite de timp. accelerogramele înregistrate în timpul unui eveniment seismic real au un aspect general diferit pe cele trei direcţii ortogonale. şi una în plan vertical.2.2. ţinând cont şi de proprietăţile structurii. acţiunea seismică este definită de două accelerograme: una în plan orizontal. înregistrate şi simulate. aşa cum se întâmplă într-o situaţie reală. Pentru un calcul plan al structurii.1) menţionează trei proceduri diferite pentru obţinerea accelerogramelor folosite pentru calculul structurilor la acţiunea seismică. Pentru componenta verticală a acţiunii seismice. După cum se poate observa din Figura 95. (4) numărul de accelerograme utilizate şi implicaţiile asupra interpretării rezultatelor. Accelerogramele ce caracterizează vibraţia terenului pe cele trei direcţii ortogonale trebuie considerate ca acţionând simultan asupra structurii. sunt necesare trei componente ale vibraţiei terenului: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical (vezi Figura 94).pe întreg teritoriul României. Componentele de translaţie ale unei înregistrări seismice. atunci când se foloseşte un calcul spaţial al structurii. 75 . SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3. În general. În general.2.16 g (vezi Figura 93). se pot folosi accelerograme artificiale.3 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice Ca şi reprezentare alternativă a acţiunii seismice. 4. mediului de propagare şi condiţiilor locale de teren ce controlează seismicitatea amplasamentului în cauză. (2) compatibilitatea dintre caracteristicile accelerogramei şi caracteristicile sursei.

Componentele NS. EW şi verticală a acceleraţiei terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea.acceleratie ag(t). NS 1 0 −1 −2 0 5 −1. modulat de o funcţie înfăşurătoare deterministă (Safak.949 10 15 20 timp t. 76 . Accelerogramele artificiale se obţin prin generarea matematică a unui semnal al cărui spectru de răspuns să potrivească cu un spectru de răspuns "ţintă" (în general spectrul de răspuns elastic din norma seismică). m/s2 2 Vrancea 1977. s 25 30 35 40 Figura 95. 1988 în Erdik şi Durukal. în Figura 96 se prezintă trei accelerograme artificiale şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (spectrul de răspuns elastic pentru Bucureşti din SR EN 1998-1:2004/NA:2008). INCERC. s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). Cu titlu de exemplu. INCERC. INCERC.058 10 15 20 timp t. România. 2003). Procedura foloseşte un zgomot alb filtrat. s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). m/s2 2 1 0 −1 −2 0 5 1. EW 10 15 20 timp t. VERT 1 0 −1 −2 0 5 −1. m/s2 2 Vrancea 1977.623 Vrancea 1977.

m/s2 4 2 0 −2 −4 0 5 10 3.37 B−1 (a) 15 timp t. Trei accelerograme artificiale (a-c) şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (d) 77 . m/s2 4 3. s 8 6 spectru tinta B−1 B−2 B−3 (c) 20 25 30 35 Sae. s 20 25 30 35 acceleratie ag(t).34 0 5 10 15 timp t. s 20 25 30 35 (b ) B−2 acceleratie ag(t). s 3 4 Figura 96. m/s2 4 B−3 2 0 −2 −4 −3. m/s2 4 2 0 (d ) 0 1 2 T.acceleratie ag(t).10 2 0 −2 −4 0 5 10 15 timp t.

2003. Chang şi Kawakami. metoda elementelor de frontieră indirecte. Accesul la accelerograme înregistrate s-a îmbunătăţit permanent în ultimele decenii datorită dezvoltării rapide a reţelelor seismice digitale şi disponibilităţii bazelor de date cu mişcări seismice puternice.isesd. iar limita superioară (2T1) ţine cont de creştere perioadei proprii de vibraţie efectivă ca urmare a răspunsului plastic al structurii. Accelerogramele simulate se obţin prin simularea fizică a mecanismelor de sursă şi de propagare a undelor seismice şi pot include modelarea efecte locale de amplasament. tipul faliei..incerc2004.htm). Accelerogramele obţinute prin această procedură au avantajul că păstrează caracterul esenţial al înregistrării originale. dintre care se amintesc metoda diferenţelor finite 3D. Metoda poate fi îmbunătăţită prin modificarea procedurii pentru a ţine cont de caracteristicile sursei seismice sau a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament (Erdik şi Durukal. 2008). 2006). metoda însumării modale.ro/accelerograme. acestea trebuie să respecte următoarele condiţii: Media acceleraţiei de vârf a terenului pentru accelerogramele individuale nu trebuie să fie inferioară valorii de calcul a acceleraţiei de vârf a terenului (ag·S). Limita inferioară a perioadei (0.2T1) ţine cont de modurile proprii de vibraţie superioare ale structurii. 1986 şi 1990 (http://www. În domeniul perioade cuprins între 0. Mişcarea seismică poate fi modelată şi cu ajutorul unor pulsuri simple (Gioncu şi Mazzolani.Una dintre procedurile cele mai cunoscute de generare a accelerogramelor artificiale este cea implementată în programul SIMQKE (Gasparini and Vanmarcke. teoria razelor.uk) şi accelerogramele înregistrate în reţeaua INCERC la cutremurele vrâncene din 1977. conţinutul de frecvenţă. Indiferent de tipul de accelerograme utilizate.5D (Erdik and Durukal. care se obţin prin modificarea accelerogramelor înregistrate cu scopul potrivirii cu un spectru ţintă. metoda undelor discrete. Accelerogramele înregistrate sunt variaţii ale acceleraţiei terenului înregistrate în timpul cutremurelor de pământ produse în trecut. cum ar fi condiţiile locale de amplasament. 2008). Printre sursele de înregistrări seismice de interes pentru România se amintesc baza de date europeană (the European Strong-Motion Database http://www. Mai pot fi luaţi în calcul şi alţi factori.cv. deoarece acestea reprezintă evenimente seismice reale şi deoarece ei nu au în general suficiente cunoştinţe pentru generarea accelerogramelor artificiale/simulate.5-D şi metoda diferenţelor finite 2. 2002).ic. 78 . O altă opţiune constă în adoptarea accelerogramelor semi-artificiale. 2003). Majoritatea inginerilor preferă utilizarea accelerogramelor înregistrate faţă de cele artificiale sau simulate. 1976). Modificarea poate fi efectuată în domeniul de frecvenţe (de exemplu prin modificarea amplitudinilor spectrelor Fourier) sau în domeniul de timp (de exemplu prin transformate de tip wavelet.ac. Se cunosc o serie de metode de simulare deterministă a mişcării seismice. metoda pseudo-spectrală 2. Această procedură are dezavantajul că nu reflectă fazarea reală a undelor seismice şi a accelerogramei (Iervolino et al.2T1 şi 2T1 (unde T1 este perioada fundamentală de vibraţie a structurii pe direcţia pe care va fi aplicată accelerograma) valoarea medie a spectrului de răspuns calculată pentru toate accelerogramele considerate nu trebuie să fie mai mică decât 90% din valoarea corespunzătoare a spectrului de răspuns elastic (spectrul ţintă) Cerinţa de potrivire dintre spectrul de răspuns mediu al accelerogramelor folosite în calcul şi spectrul de răspuns ţintă are obiectivul de a obţine o compatibilitate între cele două reprezentări ale acţiunii seismice din normă: prin spectre de răspuns elastic şi prin accelerograme.. Accelerogramele înregistrate se selectează din baze de date trebuie să corespundă cutremurului de proiectare din punct de vedere a magnitudinii şi a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament. Iervolino et al.

SR EN 1998-1:2004 foloseşte în acest scop factorul de comportare q (cu valori ≥ 1).7 Se Sd. dar cu degradări structurale importante). impunând o reducere a factorului de comportare. Structurile care sunt proiectate la forţe seismice substanţial mai mici decât cele care le-ar asigura o comportare elastică.1 β⋅ag 0 0. Pentru perioade T < TB. datorită răspunsului structurii în domeniul plastic şi suprarezistenţei. În Figura 97 este reprezentat spectrul de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd).4.5. s 2.5 4 0 Figura 97. acesta atingând valoarea q = 1.5 3 3. conform paragrafului 3. spectrul de proiectare este determinat pe baza unui factor de comportare redus faţă de valoarea de bază q.5 0. Spectru de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd).5 din SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională.5 0. în cazul unui global elastic forţele seismice de proiectare sunt reduse faţă de cerinţa elastică. Factorul de comportare q este o aproximare a raportului dintre forţele seismice la care ar putea fi supusă structura dacă răspunsul său ar fi în totalitate elastic şi forţele seismice care se pot utiliza într-un calcul global elastic.5 1 1.5 2 T. Pentru a ţine cont de comportarea plastică a unei structuri supusă acţiunii seismice de calcul.2 q=1.3 0. pentru valori ale perioadei T > TB.2.4 q 0.2. O 79 . conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008.4 Spectru de calcul pentru analiza elastică Proiectarea structurilor la acţiunea seismică care le-ar asigura un răspuns elastic sub efectul mişcării seismice de proiectare la SLU este în general neeconomică.5 pentru T = 0.5 0. q=6.2. g 0. Acest model recunoaşte faptul că structurile foarte rigide au cerinţe ridicate de ductilitate. pentru componentele orizontale ale acţiunii seismice. sunt capabile să supraveţuiască unui seism major (fără colapsul structurii. După cum se poate observa din Figura 97 spectrul răspuns de calcul se obţine din spectrul elastic prin reducerea acestuia cu factorul de comportare q. calculate pentru un amplasament în Bucureşti şi un factor de comportare q=6. asigurând în continuare un răspuns satisfăcător al structurii. 0.6 Acceleratie spectrala.

j + P + AEd + ∑ψ 2.2. Aceşti coeficienţi pot să ia în considerare o participare redusă a maselor la mişcarea structurii. valoarea caracteristică a acţiunii seismice ce corespunde intervalului mediu de recurenţă corespunzător SLU (IMR=100). 80 .i i ≥1 (33) Coeficienţii de grupare ψE.i (34) Valorile coeficienţilor ϕ se stabilesc conform cu Tabelul 3 (vezi paragrafului 4. Coeficienţii de grupare se determină conform paragrafului 4. ψ2. valoarea de calcul a acţiunii seismice. încărcările permanente sunt introduse cu valoarea lor caracteristică.5 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni Combinaţiile de acţiuni pentru verificarea structurilor se întocmesc conform SR EN 1990:2004.4 din SR EN 1990:2004): ∑G j ≥1 k. Aceste mase sunt cele care corespund încărcărilor gravitaţionale (permanente şi variabile) prezente în combinaţia seismică de acţiuni (32).i Qk . combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă se determină conform relaţiei (vezi paragraful 6.4.2. paragraful 3. În combinaţia de încărcări pentru verificarea la SLU. Aed = γI⋅Aek.2. În cazul acţiunii seismice. valoarea caracteristică a acţiunii variabile i. γI coeficient de importanţă.i Aed Aed valoarea caracteristică a acţiunii permanente j.i coeficient pentru determinarea valorii cvasipermanente a acţiunii variabile Qi. j + ∑ψ E . P Valoare reprezentativă a unei acţiuni de pretensionare.i = 0 în acest caz). Conform SR EN 1998-1:2004.i = ϕ ⋅ψ 2. Încărcările variabile din vânt şi din variaţii de temperatură nu se combină cu acţiunea seismică (ψ2.iQk .4 din SR EN 1998-1:2004).altă particularitate a spectrului de calcul este limitarea acceleraţiilor spectrale în domeniul perioadelor lungi la valoarea β⋅ag. 4. vezi Tabelul 2. Acţiunile variabile care se consideră în combinaţia seismică sunt cele utile şi din zăpadă. după cum urmează: ψ E .j Qk.4. Pentru calculul efectelor acţiunii seismice asupra unei structuri este necesară cunoaşterea maselor structurii.3. Această abordare reflectă probabilitatea mai mică de producere a unui cutremur cu IMR corespunzător SLU concomitent cu atingerea valorii maxime a încărcării variabile.i să nu fie prezente pe întreaga structură în timpul cutremurului. masele structurii pe baza cărora se determină Aek sunt cele corespunzătoare următoarelor încărcări: ∑G j ≥1 k. Încărcările variabile sunt considerate doar cu fracţiunea cvasipermanentă din încărcarea caracteristică.2. datorită prinderii nerigide dintre ele.i iau în considerare probabilitatea ca încărcările Qk.4 din SR EN 19981:2004.i i ≥1 (32) unde: Gk.

Etaj Acoperiş Nivele cu utilităţi corelate Nivele ocupate independent ϕ 1. Ambele sunt metode de calcul elastic.1: (1) metoda forţelor laterale. Pe lângă acestea.3.3.i pentru determinarea fracţiunii cvasipermanente a acţiunii variabile conform SR EN 1990:2004 şi Anexei Naţionale. devine evidentă complexitatea rezolvării ecuaţiei de mişcare.4 0 0 Tabelul 3. Rezolvarea directă a ecuaţiei de mişcare prin procedee analitice nu este posibilă datorită faptului că acţiunea dinamică (mişcarea seismică) nu poate fi descrisă printr-o funcţie analitică.3 Metode de calcul structural Ecuaţia de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică reprezintă un sistem de ecuaţii diferenţiale neomogene de ordinul doi. În continuare sunt descrise metodele de calcul structural la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004.6 0. Tipul de acţiune Încărcări utile în clădiri. Metoda de calcul cu forţe laterale este cea mai simplă şi se poate aplica doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie.3 0. Ca urmare.5 1. categoria (a se vedea SR EN 1991-1-1:2004 şi anexa naţională) Categoria A: clădiri rezidenţiale Categoria B: clădiri de birouri Categoria C: spaţii cu aglomerări de persoane Categoria D: spaţii comerciale Categoria E: spaţii pentru depozitare Categoria F: spaţii destinate traficului de vehicule (greutatea vehiculului ≤ 30 kN) Categoria G: spaţii destinate traficului de vehicule (30 kN <greutatea ≤ 160 kN) Categoria H: acoperişuri necirculabile Încărcări date de zăpadă (a se vedea SR EN 1991-1-3:2005 şi anexa naţională) Acţiunea vântului (a se vedea SR EN 1991-1-4:2006 şi anexa naţională) Acţiunea temperaturii.0 0. diversele procedee de rezolvare a ecuaţiei de mişcare constituie diferite metode de calcul structural la acţiunea seismică. Coeficientul ψ2. (3) calculul static neliniar şi (4) calculul dinamic neliniar. deseori sunt adoptate diverse simplificări ce au scopul de a uşura calculul structural.3 0. cu toate că această metodă de calcul nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004.Tabelul 2.8 0. bazându-se pe ipoteza unui răspuns elastic al structurii.0 4. (2) calculul modal cu spectre de răspuns. Această metodă de calcul nu se 81 . Dacă mai ţinem cont şi de faptul că în general acţiunea seismică produce un răspuns al structurii în domeniul plastic. Proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică foloseşte două metode de calcul structural: metoda forţelor laterale şi metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. mai este amintit şi calculul dinamic liniar.6 0. cu excepţia incendiilor (a se vedea SR EN 1991-1-5:2005) ψ2 0. Tipul de acţiune variabilă Categoriile A-C Categoriile D-F şi arhive Categoriile conform SR EN 1991-1-1:2004.8 0. conform SR EN 1998-1:2004.3 0 0. calculul structural la acţiunea seismică implică determinarea deplasărilor {u(t)} şi a altor mărimi de răspuns prin rezolvarea ecuaţiei de mişcare.6 0. Valorile coeficienţilor ϕ pentru determinarea ψE. Practic. Principial. paragraful 4.i.

Aceste forţe laterale reprezintă modelul acţiunii seismice pentru această metodă de calcul. iar modelul structurii este elastic. Metoda de calcul de referinţă pentru proiectarea curentă este calculul modal cu spectre de răspuns.poate aplica structurilor mai complexe. Rezultatele unui calcul dinamic liniar sunt variaţii în timp ale mărimilor de răspuns. În metoda de calcul dinamic liniar acţiunea seismică este definită prin accelerograme. sau cu forme complexe). Aceasta este luată în calcul în mod simplificat prin intermediul factorilor de comportare q. Calcul dinamic neliniar îmbunătăţeşte calculul dinamic neliniar prin modelarea explicită a comportării neliniare (plastice) a structurii. Rezultatele obţinute prin cele două metode de calcul reprezintă înfăşurătoarea mărimilor de răspuns (eforturi. care este o acţiune dinamică. calculul modal cu spectre de răspuns se reduce la un calcul static al structurii sub efectul unor forţe laterale aplicate la nivelul planşeelor. Ce-a de-a doua limitare majoră a metodei de calcul cu forţe laterale şi a metodei modale cu spectre de răspuns o reprezintă faptul că ambele sunt metode de calcul elastic. există situaţii în care pot fi necesare metode mai avansate de calcul. deplasări. Printre metodele alternative de calcul structural se numără următoarele: (1) metoda de calcul static neliniar. structurile proiectate folosind principiul de comportare disipativă vor avea un răspuns plastic sub efectul acţiunii seismice. dar care este şi cea mai complexă şi laborioasă. rezistenţei sau masei. Prin considerarea unui număr suficient de moduri proprii de vibraţie răspunsul seismic al structurii este foarte apropiat de cel "real". cele două metode de calcul sunt preferate pentru proiectarea curentă a structurilor. Cu toate că prezintă aceste dezavantaje. metoda constând într-un calcul static al structurii sub acţiunea unor forţe statice echivalente aplicate pe cele două direcţii orizontale principale ale structurii (x şi y). ce variază în timp. deoarece aceasta ţine cont de proprietăţile dinamice ale structurii. În realitate. care ia în considerare doar aportul modului fundamental de vibraţie la răspunsul structurii. combinarea acţiunii seismice cu încărcările gravitaţionale se poate face folosind principiul suprapunerii efectelor. Este metoda de calcul care permite modelarea cea mai fidelă a răspunsului seismic a structurii. Ductilitatea structurii nu este verificată în mod direct. deoarece oferă avantajul unei eficienţe ridicate. 82 . necunoscându-se variaţia acestora în timp. Pe baza acestei simplificări. (2) metoda de calcul dinamic liniar şi (3) metoda de calcul dinamic neliniar. 4. Atât metoda forţelor laterale cât şi cea modală cu spectre de răspuns au două limitări majore. metoda forţelor laterale nu poate fi folosită atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. Prima dintre acestea se referă la natura acţiunii seismice. Pentru ambele metode de calcul. Totuşi. etc. sau evaluarea performanţei seismice a unor construcţii existente care nu respectă cerinţele de conformare seismică impuse de normele moderne. care nu sunt regulate pe verticală datorită distribuţiei neuniforme a rigidităţii. Deoarece forţele laterale modelează dor componentele orizontale ale acţiunii seismice. Acestea includ proiectarea unor construcţii mai deosebite (cu deschideri sau înălţimi mari.). Efectele acţiunii seismice se obţin prin integrarea directă a ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice. Metoda de calcul cu forţe laterale este aplicabilă şi într-un calcul manual. Avantajul principal al acestei metode de calcul este simplitatea. fiind metode de calcul elastic.3. iar metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este implementată în majoritatea programelor de calcul structural.1 Metoda forţelor laterale Metoda de calcul cu forţe laterale reprezintă un calcul modal cu spectre de răspuns simplificat.

Sd(T1) ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale T1 .85 dacă T1 ≤ 2TC şi clădirea are mai mult de două niveluri şi λ = 1. pentru fiecare direcţie orizontală principală considerată în calculul clădirii. În acest caz.Metoda forţelor laterale poate fi aplicată atât unor modele plane ale structurii. forţele laterale se determină cu relaţia: Fi = Fb unde Fi Fb φi. λ factor de corecţie care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin masa modală efectivă asociată acestuia. m masa totală a clădirii. Forţa tăietoare de bază are următoare expresie: Fb = Sd (T1 ) mλ (35) unde: Fb forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului propriu fundamental. În acest caz forţele orizontale de nivel sunt date de relaţia: 83 . pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii.3.3. Determinarea forţelor laterale se efectuează în două etape. respectiv j. Pentru a determina forţele laterale prin distribuirea forţei tăietoare de bază pe înălţimea structurii. forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului fundamental. mi. componenta formei fundamentale pe direcţia gradului de libertate dinamică de translaţie la nivelul i.0 în celelalte situaţii. În principiu. 2. Aceste valori pot fi determinate folosind metode ale dinamicii structurilor sau metode simplificate. este necesar cunoaşterea modului fundamental de vibraţie. cât şi unor modele spaţiale. Rezultatele unui calcul cu forţe laterale reprezintă valorile de vârf ale eforturilor şi deplasărilor structurii. respectiv j. Conform SR EN 1998-1:2004. În prima etapă se determină forţa tăietoare de bază.2 . paragraful 4. mj masa de la nivelul i. φj miφi ∑ m jφ j (36) forţa seismică orizontală static echivalentă de la nivelul i. Astfel. deplasările în modul fundamental de vibraţie pot fi aproximate prin deplasări orizontale care cresc liniar cu înălţimea. Pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii. aplicarea metodei forţelor laterale necesită cunoaşterea modului propriu de vibraţie fundamental (perioada T1 şi deplasările φi). iar în cea de-a doua etapă aceasta se distribuie pe înălţimea structurii conform modului fundamental. aceste cerinţe pot fi considerate îndeplinite de structurile care îndeplinesc condiţiile de regularitate în elevaţie şi au perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică de min(4TC. Metoda forţelor laterale se poate aplica construcţiilor al căror răspuns seismic total nu este influenţat semnificativ de modurile proprii superioare de vibraţie. modul propriu fundamental de vibraţie are o contribuţie predominantă asupra răspunsului seismic total.0 sec) pentru fiecare dintre cele două direcţii orizontale principale ale clădirii. T1 perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul ce conţine direcţia orizontală considerată. ale cărui valori sunt: λ = 0.

Astfel. Expresia (38) este una empirică şi are la bază măsurători efectuate pe clădiri din California în timpul cutremurelor trecute (Fardis et al. Forţele laterale fiind proporţionale cu masa de la nivelul i. oferind astfel estimări ale valorilor minime ale perioadei fundamentale de vibraţie. zj mi zi ∑ mj z j (37) reprezintă înălţimea nivelului i. vor avea această distribuţie doar în cazul în care masele de nivel sunt egale între ele.075 pentru cadre din beton armat (necontravântuite) sau cadre metalice cu contravântuiri excentrice.Fi = Fb unde zi . în secunde.05 pentru celelalte tipuri de structuri. În general. în metri. fie pot fi adoptate relaţii empirice oferite de SR EN 1998-1:2004. Ct = 0. după cum urmează: Ct = 0. De menţionat că distribuţia "invers triunghiulară" a forţelor laterale (proporţionale cu înălţimea) reprezintă în mod simplificat forma modului fundamental de vibraţie. H înălţimea clădirii. măsurată de la nivelul fundaţiei sau de la extremitatea superioară a infrastructurii rigide Ct este un coeficient ale cărui valori sunt funcţie de tipul structurii.. Reprezentare schematică a forţelor orizontale de nivel folosite în metoda de calcul cu forţe laterale. Ct = 0. respectiv forţe laterale mai mari). Forţele seismice orizontale se aplică sistemelor structurale ca forţe laterale la nivelul fiecărui planşeu considerat indeformabil în planul său. 84 . fiind astfel acoperitoare (perioade proprii de vibraţie mai mici corespund unor ordonate spectrale. respectiv j faţă de baza construcţiei considerată in model. pentru clădiri cu înălţimi de până la 40 m. se poate utiliza următoarea formulă simplificată pentru estimarea perioadei fundamentale de vibraţie: T1 = Ct H 3 4 (38) unde: T1 este perioada fundamentală a clădirii. Fi mi zi Fb Figura 98.085 pentru cadre metalice (necontravântuite). 1995). Perioada proprie de vibraţie fundamentală T1 poate fi determinată prin metode ale dinamicii structurilor (metoda Rayleigh sau un program de calcul). perioada proprie de vibraţie determinată conform relaţiei empirice rezultă mai mică decât perioada proprie de vibraţie determinată printr-un calcul dinamic. Aceste măsurători includ aportul componentelor nestructurale la răspunsul total. În Figura 98 sunt prezentate schematic forţele orizontale de nivel din metoda forţelor laterale.

Acest ultim fapt este posibil înlocuind determinarea variaţiei în timp a răspunsului (printr-un calcul dinamic direct) cu determinarea valorilor de vârf a răspunsului din spectre de răspuns de (pseudo-)acceleraţie. T2 {φ}3 . Cunoscând modurile proprii de vibraţie şi masele structurii se pot calcula masele modale efective Mn*. Astfel. Determinarea directă a valorilor de vârf a răspunsului are un avantaj practic important.3. pentru a efectua un calcul modal cu spectre de răspuns este necesară determinarea modurilor proprii de vibraţie şi a perioadelor proprii de vibraţie. În plus. deoarece proiectare unei structuri se face pe baza răspunsului de vârf şi nu pe baza variaţiei acestuia în timp. folosind relaţia următoare:  n  M =  ∑ m jφ jn   j =1  * n 2 ∑m φ j j =1 n 2 jn (40) {φ}1 . rezolvarea unui sistem de N ecuaţii diferenţiale este înlocuită cu rezolvarea a N ecuaţii independente.3. iar deformata din modul propriu de vibraţie n. În Figura 99 sunt reprezentate modurile proprii de vibraţie ale unei structuri cu patru nivele şi grinzile infinit rigide. ceea ce uşurează substanţial problema.3 al acestui standard. Cu alte cuvinte. Deformata {φ}n unei structuri multietajate în modurile proprii de vibraţie 1-4. şi fiind independente de forţele aplicate pe structură. Pentru o structură cu N grade de libertate dinamică se pot determina N moduri proprii de vibraţie. T4 Figura 99.2 Calcul modal cu spectre de răspuns Calculul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 19981:2004 şi este descrisă în paragraful 4. T3 {φ}4 . 85 .3. rezolvând problema de valori proprii: ([ k ] − ω [ m]){φ} = {0} 2 n n (39) unde ωn2 este pulsaţia proprie de vibraţie în modul propriu n (ω=2π/T).4. Modul propriu ed vibraţie fundamental corespunde celei mai mari perioade proprii de vibraţie Tn. efortul de calcul este redus substanţial datorită determinării directe a valorilor de vârf al răspunsului seismic. Metoda de calcul are la bază decuplarea sistemului de ecuaţii de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică. {φ}n este Modurile proprii de vibraţie sunt proprietăţi dinamice ale structurii. depinzând de rigiditatea structurii şi masele acesteia. Decuplarea sistemului de ecuaţii este posibil datorită aplicării principiului suprapunerii răspunsurilor modale. T1 {φ}2 .

3. Conform paragrafului 4. reprezentând aportul modului propriu de vibraţie n la răspunsul seismic total al structurii în termeni de forţă tăietoare de bază (reacţiunea totală la baza structurii). perioadele proprii de vibraţie şi masele modale efective ale unei structuri. Această ipoteză conduce la expresia: r = ∑ rn n =1 N (42) unde rn este valoarea de vârf a răspunsului din modul propriu n.) 4. O altă metodă de combinare a răspunsurilor modale este radical din suma pătratelor (RSP): r= ∑r n =1 N 2 n (43) Această metodă de combinare a răspunsurilor modale oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie distincte (moduri proprii de vibraţie independente).2 din SR EN 1998-1:2004. z). În Figura 101 sunt prezentate contribuţiile modale şi valorile totale ale variaţiei în timp a forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele. y. se folosesc diverse aproximări prin care se estimează răspunsul de vârf total r pe baza răspunsurilor de vârf modale rn.matricele masei [m] şi rigidităţii [k] . Suma maselor modale efective din cele N moduri proprii de vibraţie ale unei structuri este egală cu masa totală a structurii: ∑M n =1 N * n = mtot (41) Majoritatea programelor de calul structural determină modurile proprii de vibraţie. etc.se calculează forţele statice echivalente {f}n . iar N este numărul modurilor proprii de vibraţie.3.Masa modală efectivă are o semnificaţie fizică foarte importantă. Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu se cunosc variaţiile în timp ale răspunsului din fiecare mod propriu de vibraţie rn(t). Masa modală efectivă se calculează pentru fiecare direcţie principală a structurii (x. Calculul modal cu spectre de răspuns implică parcurgerea următoarelor etape (vezi Figura 100): 1.pentru perioada proprie Tn şi fracţiunea din amortizarea critică ξn se determină din spectrul de pseudo-acceleraţie ordonata spectrală Sa(Tn) . Una dintre posibilităţi este considerarea că toate valorile de vârf ale răspunsurilor modale au loc la acelaşi timp şi au acelaşi semn algebric. 86 .fracţiunea din amortizarea critică ξn 2. Se definesc proprietăţile structurii . În consecinţă.3. la fel şi valoarea de vârf a răspunsului total Vb(t). Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ωn) şi modurile proprii de vibraţie {φ}n 3. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi. r este răspunsul de vârf total. Răspunsul de vârf al contribuţiilor modale Vbn(t) se înregistrează în general la momente diferite de timp. Această metodă de combinare se numeşte suma valorilor absolute (ABS) şi oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie apropiate. Se combină contribuţiile modale rn pentru a obţine răspunsul total r. ci doar valorile de vârf ale răspunsului rn=maxt|r(t)|. Se calculează răspunsul în fiecare mod propriu urmărind secvenţa de mai jos: . deplasări.se calculează răspunsul rn din forţele {f}n.

Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ ωn) şi a modurilor proprii de vibraţie {φ}n {φ }1. j si i sunt considerate independente dacă perioadele proprii de vibraţie Tj şi Ti (cu Tj ≤ Ti) satisfac următoarea condiţie: T j ≤ 0. etc. T 2 {φ }3. T 3 Ordonatele spectrale Sa(Tn) din spectrul de pseudo-acceleraţie funcţie de perioadele proprii de vibraţie Tn Sa(T 2) Sa(T1) T3 T2 T1 T 3. deplasări. Pentru fiecare mod propriu de vibraţie se determină: {f }1 {f }2 {f }3 Forţele statice echivalente {f}n Răspunsul rn din forţele {f}n.9Ti (44) 1. T1 Sa(T) Sa(T 3) {φ }2. 87 . Se calculează răspunsul total r combinând contribuţiile modale rn (de exemplu folosind metoda RSP) r M A=√M A12+M A22+M A32 Figura 100. Schema de principiu a calculului modal cu spectre de răspuns.matricele masei [m] şi rigidităţii [k] .fracţiunea din amortizarea critică ξn [m] [k] ξ 2.răspunsurile modale pentru două moduri proprii de vibraţie. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi.) r1 M A1 M A2 M A3 r2 r3 4. Se definesc proprietăţile structurale .

având valoarea unitară pentru i = n: ρin = 1. reprezentând "corecţia" aplicată metodei RSP pentru modurile proprii care nu sunt distincte. aceasta fiind aplicabilă atât structurilor cu moduri proprii apropiate cât şi celor cu moduri proprii distincte. ecuaţia (45) poate fi rescrisă sub forma: r= ∑ rn2 + ∑ ∑ ρin ri rn n =1 i =1 n =1 14 244 4 3 i≠n N N N (46) Primul termen de sub radical este identic cu metoda RSP. Expresia răspunsului de vârf în această metodă este: r= ∑ ∑ρ i =1 n =1 N N in i n rr (45) Fiecare termen de sub radicalul acestei relaţii reprezintă produsul dintre coeficientul de corelare ρin şi valorile de vârf ale răspunsurilor modale ri şi rn. 2001). (Chopra. 88 . Astfel. O metodă mai flexibilă de combinare a răspunsurilor modale este metoda de combinare pătratică completă (CPC). Coeficientul de corelare variază între 0 şi 1. Contribuţiile modale şi valorile totale ale forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele.Figura 101. iar cel de-al doilea termen include toţi factorii (i ≠ n).

aceste metode de combinare a răspunsurilor modale. răspunsul total fiind mai mare decât cel determinat cu metoda RSP. calculul modal cu spectre de răspuns implică luarea în consideraţie a tuturor modurilor proprii de vibraţie ale unei structuri. În cazul în care structura are moduri proprii apropiate (ωi ≅ ωn). Totuşi.1 din SR EN 1998-1:2004. se pot obţine rezultate suficient de apropiate de cele "exacte" dacă se iau în calcul doar primele câteva moduri proprii de vibraţie ale unei structuri.3. Metodele RSP şi CPC au la bază teoria vibraţiilor stocastice (aleatorii). factorul de corelare este apropiat de valoarea unitară. Se poate observa că pentru moduri proprii distincte (cu valori ωi ≠ ωn) factorul de corelare scade rapid odată cu creşterea raportului dintre pulsaţii. chiar şi atunci când se foloseşte un program de calcul structural. În mod riguros. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns nu este potrivită cutremurelor de tip puls sau celor care au o mişcare apropiată de cea armonică (Chopra.3. Această condiţie este îndeplinită dacă: suma maselor modale efective pentru modurile proprii considerate reprezintă cel puţin 90% din masa totală a structurii. 2001). sau au fost considerate în calcul toate modurile proprii cu masă modală efectivă mai mare de 5% din masa totală. De aceea. În cazul unor structuri mai complexe şi cu un număr mare de grade de libertate dinamică această abordare poate deveni excesiv de laborioasă şi consumatoare de timp. trebuie luate în calcul modurile proprii cu o contribuţie semnificativă la răspunsul seismic total. 2001).Figura 102.3. Conform paragrafului 4. 89 . Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn (Chopra. Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn este prezentată în Figura 102. astfel încât metoda CPC se reduce la metoda RSP. cât şi determinarea răspunsului seismic al structurilor folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns se potriveşte mişcărilor seismice cu o bandă largă de frecvenţe şi o durată lungă. în general.

Aproximaţiile acestei metode de calcul constau în combinarea răspunsurilor modale şi combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice. trebuie reţinut faptul că metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este o metodă aproximativă şi are limitările ei. Se poate observa că diagrama de momente rezultată din calculul modal cu spectre de răspuns pare incorectă. în Figura 104 este prezentată o diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Cu titlu de excepţie. vezi Figura 103a) şi cea obţinută printr-un calcul modal cu spectre de răspuns (vezi Figura 103b). De fapt. condiţiile de mai sus se verifică pentru fiecare direcţie de calcul. Se poate observa că rezultatele reprezintă înfăşurătoarea eforturilor din combinaţia de încărcări (48). luând acţiunea seismică cu semnul ±: ∑G j ≥1 k.iQk . 90 . Este responsabilitatea inginerului să interpreteze corect datele oferite de programul de calcul. Astfel. şi pentru a ţine cont de faptul că nu se cunoaşte semnul (pozitiv/negativ) al rezultatelor unui calcul modal cu spectre de răspuns. Spre exemplificare. cât şi negativ. corespunzătoare atât sensului pozitiv. în cazul în care condiţiile anterioare nu pot fi satisfăcute pentru un număr suficient de mare de moduri proprii de vibraţie (spre exemplu. dar toate au semn pozitiv. rezultatele îşi "pierd" semnul. prima condiţie (suma maselor modale efective să fie mai mare decât 90% din masa totală a structurii) se verifică relativ uşor. numărul minim r de moduri proprii ce trebuie incluse într-un calcul spaţial trebuie să satisfacă următoarele condiţii: k ≥3 n şi Tk ≤ 0. datorită combinării răspunsurilor modale prin oricare din cele trei metode descrise mai sus. valorile individuale ale eforturilor sunt corecte ca şi mărime. n numărul de niveluri deasupra terenului. Ea îmbină avantajul unui răspuns seismic al structurii suficient de apropiat de cel "real" cu eficienţa numerică. obţinându-se diagrame de eforturi sau deformate ale structurii aparent în contradicţie cu legile fizice. Totuşi. Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate acţionează atât în sens pozitiv. cât şi cu cel negativ. servind ca metodă de referinţă în stabilirea numărului minim de moduri proprii de vibraţie ce trebuie luate în calcul. În general. cât şi a celui negativ al acţiunii seismice. Tk perioada proprie de vibraţie a ultimului mod de vibraţie considerat k. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 1998-1:2004. efectele acţiunii seismice rezultate dintrun calcul modal cu spectre de răspuns trebuie luate în calcul atât cu semnul pozitiv. În Figura 103 este prezentată diagrama de moment încovoietor pe un cadru necontravântuit obţinut prin metoda forţelor laterale (un calcul static din forţe orizontale laterale.20 s (47) unde: k numărul minim de moduri proprii care trebuie luate în calcul. Astfel. în combinaţia seismică de încărcări (32) trebuie adaptată.În cazul modelelor spaţiale. j + P ± AEd + ∑ψ 2.i i ≥1 (48) Această procedură este implementată în majoritatea programelor de calcul structural. la clădirile cu o contribuţie semnificativă a modurilor de torsiune).

Ca urmare.(a) (b) Figura 103. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagrame de moment încovoietor din acţiunea seismică: alura obţinută prin metoda forţelor laterale (a) şi cea obţinută prin metoda de calcul modal cu spectre de răspuns (b). Acest lucru nu este posibil însă atunci când se foloseşte metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Calculul modal cu spectre de răspuns oferă valorile de vârf ale acestor eforturi.Ed şi Mz. în realitate. RSP 91 . cu grinzi prinse rigid pe ambele direcţii.Ed) cu efort axial (NEd). Figura 104. nu şi variaţia lor în timp. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. O altă limitare a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este faptul că aceasta oferă doar valorile de vârf ale răspunsului. Totuşi. după care acestea să se combine folosind una dintre procedurile ABS. verificarea elementelor structurale pe baza metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este acoperitoare. un stâlp dintr-un cadru necontravântuit spaţial. Ca urmare. va fi solicitat la încovoiere biaxială (My. valorile de vârf ale momentelor încovoietoare după cele două axe nu vor avea loc în acelaşi moment de timp. cu dezavantajul că poate fi uneori neeconomică. efectele acţiunii seismice obţinute prin această metodă de calcul nu sunt corelate între ele. Spre exemplu. cu valorile instantanee ale eforturilor. Ar fi mai corect să se verifice rezistenţa şi stabilitatea elementului structural la fiecare moment de timp. cu care se face verificarea de rezistenţă şi stabilitate a stâlpului. Pentru a obţine rezultate cât mai corecte folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este necesar să se determine direct răspunsurile modale pentru fiecare mărime de răspuns de interes.

etc. Unele programe de calcul structural nu oferă această posibilitate. în schimb cele seismice variază. reprezentativ pentru comportarea monotonă a elementului (vezi Figura 105). Metoda de calcul dinamic liniar necesită o putere de calcul mai mare decât metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi implică prelucrarea unui volum mult mai mare de informaţii. Spre exemplu. deplasări. Nu este corect ca unele mărimi de răspuns să fie determinate pe baza răspunsului total (Wilson. Pentru determinarea răspunsului elastic al acestor structuri se poate folosi metoda forţelor laterale. fiind aplicabilă structurilor complexe. prin adoptarea unui model plastic al structurii. În cazul în care structura are un răspuns elastic. Dezavantajul acestei metode de calcul constă în faptul că este o metodă de calcul elastic. proporţionale cu înălţimea şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor. Metoda de calcul static neliniar este practic o extindere a metodei forţelor laterale. la intervale stabilite (de obicei aceleaşi ca şi intervalul de digitizare al accelerogramei). Un calcul dinamic liniar oferă variaţia în timp a mărimilor de răspuns (eforturi. Metoda de calcul dinamic liniar nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004. la fel ca în metoda forţelor laterale.3. Încărcările gravitaţionale sunt constante pe durata acţiunii seismice. care (2) nu variază pe durata acţiunii seismice. RSP sau CPC. deformata unei structuri obţinute printr-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este foarte semnificativă.sau CPC.).4 Calcul static neliniar Metoda de calcul static neliniar (cunoscută şi sub numele de "push-over") a fost dezvoltată în încercarea de a găsi o metodă de calcul mai simplă decât calculul dinamic neliniar. 4. 4.3 Calcul dinamic liniar Metoda de calcul dinamic liniar foloseşte un model elastic al structurii (o relaţie liniară între forţă şi deplasare).3. caz în care acţiunea seismică este modelată prin intermediul unor forţe laterale statice. Într-un calcul static neliniar acţiunea seismică este modelată printr-o distribuţie de forţe laterale aplicate maselor structurii. modelul structurii este unul plastic. răspunsul seismic este guvernat de modul fundamental de vibraţie. O aplicare corectă a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns presupune calculul deplasărilor relative de nivel în fiecare mod propriu de vibraţie şi combinarea ulterioară a acestora prin una dintre procedurile ABS. 92 . iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). Pentru verificarea unei structuri la starea limită de serviciu în combinaţia seismică de încărcări este necesar calculul deplasărilor laterale relative de nivel. Asupra unei structuri solicitate seismic acţionează două tipuri de încărcări: cele gravitaţionale (verticale) şi cele seismice (laterale). iar încărcările sunt aplicate static şi monoton. fiind constrâns să determine deplasările relative de nivel pe baza deplasărilor totale ale structurii. deci neconcludentă pentru răspunsul plastic al unei structuri. Pentru multe structuri. În această metodă de calcul. această metodă de calcul reflectă cel mai fidel răspunsul real al structurii. deoarece toate deplasările sunt valori pozitive. 2002). Calculul static neliniar are la bază două ipoteze: (1) răspunsul dinamic al structurii este guvernat de un singur mod propriu de vibraţie. dar care să reflecte totuşi comportarea plastică a elementelor structurale în timpul acţiunii seismice.

care cresc progresiv. prin impunerea unor deplasări laterale care cresc progresiv sub efectul forţelor laterale.3. Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar. deci se modifică şi modul fundamental de vibraţie şi. structura trebuie analizată pentru două distribuţii de forţe laterale: o distribuţie "uniformă". În ce-a de-a doua etapă se aplică încărcările laterale (F). O ilustrare a variaţiei distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii se poate urmări în Figura 108.4. vezi Figura 107b. o distribuţie "modală". Conform paragrafului 4. Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar este prezentat în Figura 106. bazată pe forţe laterale proporţionale cu masele. Pe măsura formării articulaţiilor plastice. în consecinţă. în care forţele laterale sunt proporţionale cu masele şi deplasările din modul fundamental de vibraţie. Pentru a compensa incapacitatea calculului static neliniar clasic de a ţine cont de acest fenomen. Această distribuţie corespunde forţelor laterale determinate la fel ca în metoda forţelor laterale conform relaţiilor (36) sau (37). se formează tot mai multe articulaţii plastice. ci doar distribuţia (alura) lor. şi distribuţia de forţe laterale. nu contează mărimea acestor forţe. în control de forţă. G G G G d F 4 3 F F F 2 1 1 2 3 4 d Figura 106. indiferent de înălţime (acceleraţie de răspuns uniformă). atunci când se foloseşte un calcul static neliniar. până la formarea mecanismului plastic. vezi Figura 107a. Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul static neliniar. care rămân constante în continuare. Odată cu creşterea forţelor laterale. Această curbă creşte liniar până la formarea primei articulaţii plastice (punctul 2).2.3. SR EN 1998-1:2004 impune utilizarea a două distribuţii de forţe laterale: "modală" (mai potrivită în domeniul elastic) şi "uniformă" (mai potrivită în domeniul de 93 . În prima etapă se aplică încărcările gravitaţionale (G). rigiditatea structurii se modifică. Reprezentarea grafică a relaţiei dintre valoarea forţelor laterale (sau forţa tăietoare de bază) şi a deplasării de control (deplasarea laterală la vârful structurii) reprezintă curba de capacitate a structurii (vezi Figura 106). Aplicarea forţelor laterale într-o analiză statică neliniară se efectuează în control de deplasare.2 din SR EN 1998-1:2004. Deoarece aplicarea forţelor laterale se face în control de deplasare.F d Figura 105. când are loc o scădere a rigidităţii laterale a structurii.

vezi Figura 109a. Odată determinată deplasarea ţintă. F m F m (a) (b) Figura 107. 2007a).4. ca alternativă de proiectare bazată pe un calcul elastic şi a factorul de comportare q. Calculul static neliniar reflectă comportarea unei structuri în domeniul plastic sub acţiunea încărcării seismice.3. Acest calcul în sine nu reprezintă un nivel anume al acţiunii seismice şi nu poate fi folosit ca atare pentru proiectarea structurii. proiectarea structurilor noi sau evaluarea celor existente. Conform paragrafului 4. vezi Figura 109b. adică a deplasării indusă în structură de un anumit nivel al acţiunii seismice. iar performanţa structurii evaluată pe baza cerinţelor şi capacităţilor de deformaţii plastice în elementele structurale. Totuşi. Distribuţia uniformă (a) şi modală (b) a forţelor laterale pentru calculul static neliniar.1 din SR EN 1998-1:2004.deformaţii plastice semnificative).3. Verificarea structurii trebuie să se bazeze pe efectele cele mai defavorabile produse de cele două distribuţii de forţe laterale. forţele laterale trebuie aplicate în ambele sensuri (pozitiv şi negativ). verificarea mecanismului plastic al structurii. definit printr-un spectru de răspuns elastic. folosit pentru estimarea factorului de comportare q. Figura 108. În plus. în anexa B a SR EN 1998-1:2004 este descrisă o metodă de calcul a deplasării ţintă. metoda de calcul static neliniar poate fi folosită pentru: calculul valorilor factorului αu/α1 (redundanţa structurii). structura poate fi analizată printr-un calcul static neliniar pentru această deplasare. reprezentând "capacitatea" structurii.2. dacă structura nu este perfect simetrică. 94 . Modificarea distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii (Pinho.

Se stabilesc datele iniţiale: . Folosind spectre de răspuns inelastic. Factorul αu/α1 . 2a. 95 . Se determină distribuţia de forţe laterale Fi = mi ⋅ φi . Se determină curba de capacitate Fb-dn printr-un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică.redundanţa structurii (a) şi mecanismul plastic (b) obţinute printrun calcul static neliniar.structura. structura cu mai multe grade de libertate dinamică se transformă într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică. 2000): 1. Determinarea deplasării ţintă şi evaluarea performanţei unei structuri prin metoda N2 implică parcurgerea următoarelor etape (adaptat după SR EN 1998-1:2004 şi Fajfar. Se alege forma deformată (modul propriu de vibraţie) {φ}. Practic. normalizat la deplasarea de la vârful structurii dn. 2c. Această metodă combină un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică (structura analizată) cu un calcul spectral al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. se determină cerinţa de deplasare a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. după care printr-o transformare inversă se revine la sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică şi cerinţa de deplasare a acestuia. . 2b.spectrul de răspuns elastic de (pseudo-) acceleraţie.F α u⋅F α1⋅F αu/α1 d (a) (b) Figura 109. Metoda de determinare a deplasării ţintă şi de evaluare a performanţei structurii descrisă în anexa B din SR EN 1998-1:2004 a fost dezvoltată de Fajfar (2000) care a denumit-o metoda N2.

3a. Se transformă sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică prin intermediul m* factorului Γ = ∑ miφi2 F* = Fb Γ d* = dn Γ 4. Se calculează deplasarea elastică a sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică d*et 6a.Dacă F*y/m*≥Se(T*) răspunsul este elastic şi d*t<d*et . Se determină o relaţie forţădeplasare echivalentă biliniară. Se calculează perioada proprie de vibraţie T* a sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică 5b. cu forţa de curgere F*y şi deplasarea de curgere d*y. Se determină masa sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică m*=∑mi⋅φi 3b. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*<TC . 5a.Dacă F*y/m*<Se(T*) răspunsul este neliniar şi d*  T  * d t* = et 1 + ( qu − 1) C  ≥ d et * qu  T  unde Se (T * ) ⋅ m* qu Fy* T * = 2π * m* ⋅ d y Fy* T*  * d et = Se (T * )    2π  96 .

5 Calcul dinamic neliniar Metoda de calcul dinamic neliniar foloseşte un model inelastic al structurii. Se calculează deplasarea ţintă a sistemului cu mai multe grade d libertate dinamică 8. Deoarece acest număr este unul mic din punct de vedere statistic. caracterizarea răspunsului structural pe baza unei singure accelerograme este irelevantă. Se efectuează un calcul static neliniar impunând deplasarea de control dt şi se determină cerinţele de deformaţii plastice locale θ în elemente şi îmbinări şi alte mărimi de interes. Astfel.1.6b. 9. 4. În cazul unui calcul dinamic neliniar acţiunea seismică este reprezentată direct de accelerograme. calculul static neliniar este aplicabil doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie.2).3. răspunsul structurii poate fi evaluat pe baza valorilor medii ale răspunsului (vezi paragraful 4.3.2. calculul static neliniar are avantajul că este mai simplu de realizat decât un calcul dinamic neliniar. în acest caz se ia în calcul valoarea cea mai defavorabilă a răspunsului structurii.3. Datorită naturii probabilistice a acţiunii seismice.3. Se evaluează performanţa seismică a structurii comparând cerinţele de deformaţii plastice cu capacitatea * d t = Γd et θ ≤ θcap Este important să se reţină că metoda de calcul static liniar are limitări importante.3 din SR EN 1998-1:2004). Din această cauză SR EN 19981:2004 impune utilizarea a minim 3 accelerograme (vezi paragraful 3. oferind totodată informaţii valoroase asupra răspunsului plastic al structurii sub efectul acţiunii seismice. Ipoteza potrivit căreia distribuţia forţelor laterale rămâne constantă cu creşterea deformaţiilor plastice ale structurii reprezintă o aproximare. Totuşi. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*≥TC * d t* = d et 7. Dacă se foloseşte un număr mai mare de accelerograme (minim 7). Modelul de calcul al elementului structural trebuie să reflecte comportarea inelastică la cicluri repetate a elementului structural (vezi Figura 110). iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). 97 . Elementele structurii sunt astfel formulate ca să reflecte posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice.4.

Hughes şi Taylor a factorului α. care conţin elemente foarte rigide. Aceste metode implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul dinamic neliniar. etc. Majoritatea metodelor folosesc intervale de timp egale: ∆t. 2007b). … N∆t şi pot fi încadrate în două categorii mari: metode explicite şi metode implicite. matricea de rigiditate a structurii se actualizează. pentru a reflecta modificarea rigidităţii structurii datorită comportării neliniare. forţă/moment sau energie (Pinho. 3∆t. Datorită neliniarităţii problemei. de îmbinări şi flambajul elementelor. O astfel de procedură implică aplicarea încărcărilor în incremente de timp predefinite. cum ar fi cele bazate pe deplasare/rotire. datorate neliniarităţilor date de comportarea histeretică a materialelor. Printre metodele de integrare directă folosite în calculul dinamic neliniar pot fi amintite următoarele: metoda Newmark. în schimb stabilitatea maximă a procedurii de calcul se obţine dacă se adoptă un singur criteriu d convergenţă. obţinerea unei soluţii stabile implică adoptarea unui pas de timp foarte mic (Wilson. Metodele implicite încearcă să verifice ecuaţia diferenţială la timpul t după ce a fost găsită soluţia în pasul t-∆t. Precizia maximă se poate obţine dacă se combină criteriile de convergenţă de deplasare şi forţă. metoda Hilber. care se aplică până la atingerea convergenţei sau a limitei impuse asupra numărului de iteraţii. cunoscând condiţiile iniţiale la timpul t=0 (Wilson. toate metodele explicite sunt stabile condiţionat în raport cu dimensiunea pasului de integrare. dar prezintă avantajul că permit folosirea unor paşi de timp mai mari (Wilson. 2002). De aceea. simplupas şi stabile necondiţionat pentru calculul dinamic neliniar practic al structurilor. 98 . Criteriul de convergenţă bazat pe deplasare/rotire oferă un control local direct al preciziei obţinut de soluţia problemei. 2002). Pentru majoritatea structurilor reale. Această situaţie conduce către alegerea metodelor de integrare implicite. Metodele explicite nu implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. Se pot folosi mai multe criterii de convergenţă. 2002). Într-un calcul dinamic neliniar sunt inevitabil prezente discontinuităţi ale acceleraţiei. Criteriul de convergenţă bazat pe forţă/moment este recomandat dacă criteriul de convergenţă bazat pe deplasare nu este suficient pentru echilibrarea eforturilor din elementele structurale. Obiectivul acestor metode de calcul este satisfacerea echilibrului dinamic la intervale discrete de timp. În esenţă. metoda Wilson a factorului θ. 2007b). metoda acceleraţiei constante. echilibrul dinamic fiind soluţionat printr-o schemă iterativă. aceste metode folosesc ecuaţia diferenţială la timpul t pentru a prezice o soluţie la timpul t+∆t.F d Figura 110. După fiecare pas de incrementare. Metodele implicite pot fi stabile condiţionat sau necondiţionat. Există mai multe metode numerice care pot fi folosite pentru integrarea directă a ecuaţiei de mişcare (24). se adoptă în general proceduri incremental-iterative (Pinho. de obicei fiind suficient pentru o precizie globală. 2∆t.

necesitând programe de calcul mai sofisticate. modelarea comportării plastice a elementelor structurale şi prelucrarea unui volum mare de rezultate. din considerente de uniformitate seismică sau al reducerii efectelor variaţiilor de temperatură. În cazul unui calcul dinamic neliniar. De aceea. Regularitatea în plan este o caracteristică unică a unii structuri. Un alt domeniu de aplicare a calcului dinamic neliniar este cel al evaluării performanţei seismice a clădirilor existente neconformate seismic. verificarea elementelor disipative se realizează direct prin comparaţia cerinţei de deformaţie plastică cu capacitatea. se verifică în termeni de eforturi (rezistenţă şi stabilitate). metoda de calcul structural. Aceste criterii se referă atât la regularitatea în plan.. cât şi la cea în elevaţie. calculul dinamic neliniar este util în evaluarea performanţei seismice a unor construcţii noi de importanţă ridicată. De aceea. În acest caz. Elementele nedisipative. care poate fi plan sau spaţial. după ce acestea au fost dimensionate folosind metode uzuale de calcul. Se poate verifica tipul de mecanism plastic al structurii (parţial sau global) şi măsura în care sunt preîntâmpinate deformaţiile plastice în elementele nedisipative ale structurii. Cu alte cuvine.2. În cazul clădirilor separate prin rosturi.3 din SR EN 1998-1:2004). Cu toate acestea. al. 4. stabilirea exactă a "gradului de regularitate" a unei structuri este deosebit de complexă datorită multitudinii factorilor şi caracteristicilor structurale care trebuie late în consideraţie (Fardis et. se verifică direct ductilitatea elementului. rezultă unităţi dinamice independente. clasificarea funcţie de regularitatea în elevaţie poate fi diferită pe fiecare dintre direcţiile principale ale structurii. calculul dinamic neliniar oferind direct eforturile care se pot dezvolta în aceste elemente la formarea mecanismului plastic în structură. Dezavantajul principal al calcului dinamic neliniar constă în faptul că acesta este foarte laborios. SR EN 1998-1:2004 precizează o serie de criterii principiale ce trebui respectate pentru a putea considera o structură ca fiind regulată (vezi paragraful 4. care trebuie redusă în cazul structurilor neregulate pe verticală. Recunoscând această dificultate. ceea ce nu este posibil printr-un calcul elastic (liniar). În schimb. mărind pasul de integrare atunci când soluţia converge cu uşurinţă şi micşorându-l atunci când convergenţa se atinge mai greu. Clasificarea funcţie de regularitatea structurilor are implicaţii asupra următoarelor aspecte ale calculului la acţiunea seismică: modelul structural. această metodă de calcul nu se foloseşte în mod curent în proiectare. sau care au o formă foarte complexă. Pot fi folosiţi algoritmi care ajustează automat dimensiunea pasului de integrare între nişte limite prestabilite. valoarea factorului de comportare q. Avantajul principal al acestei metode de calcul constă în faptul că modelul structural reflectă posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice în structură. 2005). care poate fi cea cu forţe laterale sau metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.005 – 0. Aceste structuri nu respectă cerinţele de conformare seismică şi detaliile constructive din normele seismice moderne care să le asigure un răspuns ductil. În schimb. clasificarea din punct de vedere al regularităţii se face pentru fiecare unitate în parte. metodele de calcul elastic în acest caz sunt mai puţin concludente. care trebuie să rămână în domeniul elastic în timpul acţiunii seismice. 99 .4 Regularitatea structurală şi implicaţiile asupra calculului structural Observaţii ale avariilor suferite de structuri în cutremurele produse în trecut demonstrează că structurile regulate au un răspuns seismic mult mai favorabil decât structurile neregulate.02 sec. Un calcul dinamic neliniar reprezintă teoretic modelul cel mai "exact" al răspunsului seismic al unei structuri.De regulă dimensiunea pasului de timp de integrare este aleasă în intervalul 0.

Urmând această abordare.1 Criterii de regularitate în plan Condiţiile de regularitate în plan sunt descrise în paragraful 4. acestea trebuie să fie cât mai reduse (la fiecare retragere aria dintre conturul exterior al planşeului şi linia poligonală convexă în care se încadrează planşeul nu depăşeşte 5 % din aria planşeului. rigiditatea în plan a planşeelor trebuie să fie suficient de mare pentru a permite modelarea acestora ca şi diafragme rigide. Pentru a clasifica o structură regulată în plan conform SR EN 1998-1:2004. mai este necesar ca la fiecare nivel şi pe fiecare direcţie de calcul x şi y.3. Atunci când există retrageri în plan. O structură regulată în plan trebuie să aibă o distribuţie simetrică în plan a rigidităţii şi maselor în raport cu două axe ortogonale. excentricitatea e0 şi raza de torsiune r să fie în conformitate cu cele două condiţii de mai jos: 100 . impunând metode de calcul mai sofisticate şi făcându-le mai puţin economice (prin impunerea unor factori de comportare reduşi). măsurate pe direcţiile ortogonale de referinţă (vezi Figura 112). Figura 112.05Α. A3≤0. A Aria retragerii A3 Cerinta de regularitate în plan: A1≤0.05Α si A4≤0.2. A2≤0. descurajează folosirea unor configuraţii neregulate. vezi Figura 111) şi nu afecteze rigiditatea planşeului în planul său. linia poligonala convexa în care se încadreaza planseul Aria retragerii A1 Aria retragerii A2 Aria planseului. 4. Condiţia impusă zvelteţii clădirii plan pentru a clasifica structura regulată.05Α Aria retragerii A4 Figura 111. apropiată de o formă poligonală convexă. Configuraţia în plan trebuie să fie compactă. Condiţia impusă retragerilor în plan ale planşeului pentru a clasifica structura regulată în plan. SR EN 1998-1:2004 nu interzice proiectarea structurilor neregulate. unde Lmax şi Lmin sunt dimensiunile în plan ale clădirii respectiv cea mai mare şi cea mai mică.4.05Α. În schimb. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin nu trebuie să fie mai mare de 4.2 din SR EN 1998-1:2004. Pentru a permite o distribuţie a forţelor seismice la sistemele de preluare a forţelor laterale.

pe o direcţie.30 ry rx ≥ ls şi ry ≥ ls (49) (50) unde: e0x. Astfel. În cazul în care se adoptă un model spaţial ala structurii şi se determină modurile proprii de vibraţie. O definiţie simplificată.. Raza de torsiune r este definită ca rădăcina pătrată a raportului dintre rigiditatea la torsiune globală faţă de centrul de rigiditate laterală şi rigiditatea laterală globală... 1995). condiţia (50) s-ar putea să nu fie îndeplinită şi trebuie verificată explicit (Fardis et al. De regulă. ls raza de giraţie a maselor planşeului în plan (rădăcina pătrată a raportului dintre (a) momentul de inerţie polar al maselor în plan faţă de centrul maselor planşeului şi (b) masa nivelului). sau sunt amplasate pe perimetrul clădirii (vezi Figura 113a).30 rx şi e0y ≤ 0. rx. Centrul de rigiditate laterală este punctul în plan care satisface următoarea condiţie: orice set de forţe laterale aplicate nivelelor clădirii în acel punct produc doar translaţii ale etajelor. 2005). La clădirile cu un singur nivel centrul de rigiditate este definit ca centrul de rigiditate laterală a componentelor principale la seism. pentru structurile regulate în plan primele două moduri proprii de vibraţie reprezintă moduri de translaţie pe cele două direcţii principale orizontale ale structurii (x şi y). dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cum ar fi cadrele contravântuite sau pereţii structurali) sunt concentrate într-un nucleu concentrat aproape de centrul planului (vezi Figura 113b). ry raza de torsiune egală cu rădăcina pătrată a raportului între rigiditatea structurii la torsiune şi rigiditatea laterală pe direcţia de calcul. care este considerat necontrolabil şi potenţial forte periculos (Fardis et al. dacă modul de torsiune are perioada proprie de vibraţie mai mică decât modurile de translaţie. aceste rezultate pot fi folosite pentru a demonstra îndeplinirea condiţiei (50). Centrul de rigiditate poate fi determinat în mod unic doar la clădirile cu un singur nivel. relaţia (50) este verificată implicit. În schimb. centrul de rigiditate laterală nu poate fi determinat în mod unic. măsurată în direcţie normală pe direcţia de calcul (vezi Figura 124). 1995). relaţia (50) poate fi considerată satisfăcută (Fardis et al. Se menţionează faptul că dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale sunt distribuite uniform în plan. Dispunerea în plan favorabilă (a) şi nefavorabilă (b) a sistemelor de preluare a forţelor laterale. luând în considerare toate componentele principale la seism pe această direcţie. pentru clasificarea regularităţii structurale în plan şi pentru calculul aproximativ al efectelor la torsiune este posibilă dacă sunt satisfăcute următoarele două condiţii: 101 .e0x ≤ 0. e0y distanţa dintre centrul de rigiditate şi centrul maselor. Condiţia din relaţia (50) asigură faptul că modul propriu de vibraţie fundamental nu este unul de torsiune după axa verticală z şi previne o cuplare puternică a răspunsului de translaţie şi a celui de torsiune. sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale Figura 113. fără nicio torsiune în jurul axei verticale. poziţia acestui depinzând de distribuţia forţelor laterale folosite. La clădirile multietajate.

sau cadrele trebuie să fie continue de la fundaţie până la vârful clădirii. În cazul altor sisteme structurale.Toate sistemele de preluare a încărcărilor laterale. Masa şi rigiditatea laterală a structurii trebuie să fie constante sau să se reducă gradual cu înălţimea. de exemplu cadre contravântuite. Atunci când există retrageri. Această condiţie poate fi considerată satisfăcătoare în cazul sistemelor în cadre sau cu pereţi structurali.. La cadre şi la pereţi zvelţi cu deformaţii de încovoiere predominante.4. relaţiile (51) şi (52) pot fi adaptate înlocuind temenii EIx şi EIy cu rigidităţile Kx şi Ky sistemelor de preluare a încărcărilor verticale pe direcţia x.2 din SR EN 1998-1:2004): Sistemele de preluare a forţelor laterale trebuie să se dezvolte fără întreruperi de la fundaţii până la ultimul nivel al structurii. 102 . acestea trebuie să se încadreze în limitele exemplificate în Figura 114.3. La clădirile în cadre raportul dintre rezistenţa efectivă a etajului şi rezistenţa necesară din calcul să nu varieze disproporţionat între etajele adiacente. respectiv y. 4. cum ar fi nucleele. Deformatele sistemelor individuale din încărcări laterale nu sunt foarte diferite.2.2 Criterii de regularitate în elevaţie Pentru ca o structură să fie considerată regulată în elevaţie. 1995): xcs = ∑ ( x ⋅ EI ) ∑ ( EI ) y y ycs = ∑ ( y ⋅ EI ) ∑ ( EI ) x x (51) rx = ∑(x 2 ∑ ( EI ) y ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ry = ∑(x 2 ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ∑ ( EI ) x (52) unde EIx şi EIy sunt rigidităţile la încovoiere ale elementelor verticale într-un plan vertical paralel cu axa x. ea trebuie să respecte următoarele condiţii (paragraful 4. In general această condiţie nu este satisfăcută la sistemele duale. poziţia centrelor de rigiditate şi raza de torsiune a tuturor etajelor se poate calcula ca fiind centrul momentelor de inerţie al secţiunilor transversale ale elementelor verticale. pereţii structurali. conform următoarelor relaţii (Fardis et al. respectiv y.

şi trebuie să fie unul spaţial (3D) pentru structurile neregulate în plan. Structurile care nu sunt regulate în elevaţie au o contribuţie semnificativă a modurilor proprii de vibraţie superioare la răspunsul total.1 L1 Figura 114. Structurile care sunt regulate în elevaţie şi care nu sunt foarte flexibile (perioada proprie de vibraţie T1 trebuie să fie mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2. În aceste condiţii.2 (retrageri la o înălţime peste 0. răspund preponderent în modul fundamental de vibraţie. Structurile care nu sunt regulate în plan implică efecte de torsiune importante şi. 4. în consecinţă. care poate fi metoda forţelor laterale dacă 103 .L1 − L2 ≤ 0. regularitatea în elevaţie afectează metoda de calcul. Aceasta permite analiza fiecărui sistem de preluare a forţelor laterale în parte.15H) L L − L2 ≤ 0. componenta acţiunii seismice care acţionează după o anumită direcţie va solicita şi sistemele de rezistenţă dispuse perpendicular pe aceasta (vezi Figura 82b).0 sec). care poate fi unul plan (2D) în cazul structurilor regulate în plan. soluţia cea mai simplă de determinare a răspunsului structural o constituie utilizarea unui model spaţial al structurii. aceste structuri pot fi analizate folosind metoda forţelor laterale. În acest caz. În consecinţă. este dificilă determinarea aportului diverselor sisteme de rezistenţă la preluarea acţiunii seismice dacă se folosesc modele plane. adică efecte de torsiune reduse. În consecinţă. În acest caz forţele seismice care acţionează pe o anumită direcţie sunt preluate doar de sistemele de rezistenţă dispuse pe aceeaşi direcţie.2 L1 L3 + L1 ≤ 0. În concluzie.3 Alegerea metodei de calcul structural Regularitatea în plan a structurii implică o excentricitate mică între centrul de masă (CM) şi cel de rigiditate (CR). sistemele structurale de preluare a forţelor laterale dispuse pe direcţia considerată a forţelor seismice se încarcă în mod neuniform.15H) L L3 + L1 ≤ 0.3 L L1 − L2 ≤ 0. adică folosirea unui model plan. În concluzie. În plus. Criterii de regularitate pentru structuri cu retrageri pe înălţime (SR EN 19981:2004). care se încarcă în mod egal (vezi Figura 82a).4. acestea trebuie analizate folosind un calcul modal cu spectre de răspuns.5 (retrageri la o înălţime sub 0. regularitatea în plan afectează modelul structural.

conform paragrafului 4.0 sec) Factorul de comportare q reflectă capacitatea de deformare în domeniul plastic. ceea ce este echivalent cu o ductilitate redusă pe ansamblul structurii. precum şi redundanţa şi suprarezistenţa structurii.2. Metodele de calcul la acţiunea seismică folosite uzual în proiectare sunt (a) metoda forţelor laterale şi (b) metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. şi trebuie să fie metoda de calcul modal cu spectre de răspuns dacă structura este neregulată în elevaţie. Planul unei structuri cu o dispunere simetrică a sistemelor de preluare a forţelor laterale (a) şi cu o dispunere nesimetrică a acestora (b). Conform paragrafului 4.3.1(7) din SR EN 1998-1:2004. Valoarea de referinţă a acestui factor este precizată în SR EN 1998-1:2004 funcţie de tipul structurii.3. orice structură poate fi analizată folosind un model spaţial şi un calcul modal cu spectre de răspuns.8. 2x 2x D2y Fx CR=CM Fx CM CR Y e0y D1y D1x D1x X (a) (b) Figura 115. În Tabelul 4 este prezentată sintetic relaţia dintre regularitatea structurii (în plan şi în elevaţie) şi simplificările admise în calculul structural.2. Factor de comportare (q) Regularitate Simplificare de calcul permisă Calcul elastic liniar În plan În elevaţie Model pentru calcul elastic liniar Da Da Plan Forţe laterale * Valoarea de referinţă Da Nu Plan Modal Valoare redusă (0. precum şi necesitatea reducerii factorului de comportare q. pentru clădirile neregulate în elevaţie valorile factorului de comportare se obţin multiplicând valoarea de referinţă cu 0.8q) Nu Da Spaţial Forţe laterale * Valoarea de referinţă Nu Nu Spaţial Modal Valoare redusă (0. Consecinţa regularităţii structurale asupra proiectării structurii (SR EN 19981:2004).1 din SR EN 1998-1:2004. cum ar fi modele mai simple (plane) şi/sau metode de calcul mai simple (metoda forţelor laterale). materialul din care este realizată aceasta şi clasa de ductilitate.structura este regulată în elevaţie. 2. Ca urmare SR EN 1998-1:2004 face referinţă doar la aceste două metode de calcul atunci când discută implicaţiile 104 . Tabelul 4. Structurile care nu sunt regulate pe verticală sunt susceptibile de concentrări ale deformaţiilor plastice în anumite părţi ale structurii (o distribuţie neuniformă a cerinţei de ductilitate).8q) *Numai dacă structura perioada proprie de vibraţie T1 < min(4TC. Acest fapt implică necesitatea folosirii un factor de comportare q redus faţă de valoarea de referinţă. Astfel. Funcţie de regularitatea în plan şi în elevaţie proiectantul poate recurge la numite simplificări. Se atrage atenţie asupra faptului că regularitatea în plan şi elevaţie nu impun în mod absolut modelul structurii sau metoda de calcul.

Sisteme tipice de preluare a forţelor laterale sunt structurile în cadre necontravântuite (cu noduri rigide). la fel ca şi metoda forţelor laterale. conectate la nivelul planşeelor. existând în consecinţă limitări în ceea ce priveşte dispunerea acestora în structură. Sisteme de preluare a forţelor laterale: cadre necontravântuite cu noduri rigide (a). sistemele de preluare a forţelor gravitaţionale sunt în general mai economice decât cele de preluare doar a forţelor laterale. pentru calculul structurilor la acţiunea seismică. prevederile normative pot fi extinse cu uşurinţă şi asupra celorlalte metode de calcul.0 sec. Structurile neregulate în elevaţie trebuie analizate prin metode mai sofisticate. Încărcările gravitaţionale sunt preluate de grinzile secundare articulate şi de cadrele interioare. pereţi structurali (c). sistem de preluare a fortelor gravitationale sistem de preluare a fortelor laterale (a) (b) (c) (d) Figura 116. calcul static neliniar poate fi folosit doar pentru structuri care sunt regulate pe verticală şi au perioada proprie de vibraţie T1 mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2. cum ar calculul dinamic liniar sau neliniar. Cu toate acestea.1 Generalităţi În general. În Figura 117 este exemplificată alcătuirea unei structuri metalice cu două deschideri pe direcţia x. În plus. Astfel. cadrele contravântuite (centric sau excentric) şi pereţii structurali (vezi Figura 116a-c). Planşeele de beton armat (care 105 . calculul static neliniar are la bază ipoteză că răspunsul structurii este guvernat de modul fundamental de vibraţie. legate prin diafragme orizontale. cadre contravântuite centric (b). cât şi unul de preluare a forţelor laterale (vezi Figura 116d). trei travei pe direcţia y şi trei nivele (un regim de înălţime P+2). (2) amortizării şi (3) a proprietăţilor mecanice ale structurii (vezi Figura 78). sistem combinat de preluare a forţelor laterale şi gravitaţionale (e). fiind compus din cadre necontravântuite cu noduri rigide pe direcţia x şi cade contravântuite centric pe direcţia y. o structură tipică va conţine atât un sistem de preluare a forţelor gravitaţionale. Cu excepţia cadrelor necontravântuite cu noduri rigide.5. 4. De aceea.5 Modelarea structurii 4. În general. modelul structurii trebuie să fie capabil să reprezinte într-un mod adecvat distribuţia în structură a (1) maselor. structura poate fi considerată ca fiind alcătuită din sisteme de preluare a forţelor gravitaţionale şi sisteme de preluare a forţelor laterale. celelalte sisteme de preluare a forţelor laterale impun restricţii de ordin arhitectural. Sistemul de preluare a încărcărilor laterale este dispus pe perimetrul clădirii (pentru asigurarea unei bune rezistenţe şi rigidităţi la torsiune). De aceea. Funcţie de metoda de calcul structural unele dintre acestea pot necesita o modelare mai simplă sau mai complexă.regularităţii în plan şi în elevaţie asupra modelului structural şi a metodei de calcul.

aceasta din urmă fiind forţa produsă de acceleraţia gravitaţională de pe Terra ce acţionează asupra unei mase. acţionând doar pe direcţia orizontală (Figura 118c). masele structurii pot fi considerate concentrate la nivelul planşeelor structurii. componentele de rotire ale maselor au o influenţă minoră asupra răspunsului dinamic al structurilor şi sunt neglijate. prin trei componente de translaţie şi trei componente de rotaţie. 4.2 Modelarea maselor Modelarea corectă a masei structurii este extrem de importantă în calculul la acţiunea seismică. masele obţinute în acest mod vor avea componente pe cele două direcţii de translaţie (orizontală şi verticală).nu sunt reprezentate în desen) îndeplinesc rolul de diafragmele orizontale. modelul acesteia cu masele concentrate în noduri (b) şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor (c). Sistemul de preluare a fortelor gravitationale: . în cele mai multe cazuri. Considerând barele structurii infinit rigide axial şi neglijând componenta verticală a mişcării seismice. masa unui corp poate fi redusă în centrul de greutate al acestuia. pentru a simplifica calculul structural. Un cadru plan cu masa distribuită (a). atunci când planşeele nu pot fi considerate infinit rigide în planul lor (de exemplu cazul planşeelor din lemn. conform suprafeţei aferente (Figura 119a).5. Totuşi. În astfel de cazuri se pot neglija componentele de rotire ale 106 . d e mf mc 2 b c ma mb m1 (a) (b) (c) Figura 118. sau a celor din beton armat cu goluri de dimensiuni mari). În general. Este important să nu se confunde masa cu greutatea structurii. Masa unei structuri este distribuită în întreg volumul acesteia (vezi Figura 118a). La modelele spaţiale ale structurilor. masa poate fi considerată concentrată în nodurile modelului structural (Figura 118b). "forţele seismice" fiind de fapt forţe de inerţie care apar datorită acceleraţiei induse maselor structurii. masele pot fi considerate concentrate în nodurile structurii. În cazul unui cadru plan. asigurând conlucrarea spaţială a structurii şi transferul forţelor de inerţie induse în planşee de acţiunea seismică către sistemul de preluare a forţelor laterale. Sisteme de preluare a încărcărilor laterale şi gravitaţionale: exemplu. În general.grinzi secundare articulate z y x y x Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia x: cadre necontravântuite cu noduri rigide Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia y: cadre contravântuite centric Figura 117.cadre necontravântuite cu noduri articulate .

masa mi şi distanţa di pentru calcul momentului de inerţie al masei (c). masa nodurilor individuale (vezi Figura 119a) fiind concentrată în centrul de masă al nivelului (vezi Figura 119b). în calculul structural considerându-se doar componentele de translaţie. 107 di My mi . Masele concentrate în centrul de masă al planşeului vor avea componente după direcţiile gradelor de libertate ale diafragmelor rigide (două translaţii în plan orizontal şi o rotire faţă de axa verticală. Pentru un model spaţial la care se neglijează componenta verticală a mişcării seismice. numărul gradelor de libertate dinamică este redus automat. În cazul unei mase distribuite uniform pe o suprafaţă. concentrarea masei în centrul de masă în cazul unor diafragme rigide (b). Masele generează forţe de inerţie pe direcţiile în care vibrează structura (adică pe direcţiile în care masele au acceleraţii). Astfel. masele pot fi concentrate în nodurile structurii. În programele de calcul structural efectul de diafragmă rigidă este de regulă modelat prin impunerea nodurilor de la nivelul unui planşeu a unei legături de tip "diafragmă rigidă". momentul de inerţie al masei se calculează ca şi produsul dintre momentul de inerţie polar şi valoarea masei uniform distribuită pe suprafaţă. este necesară modelarea componentelor verticale ale maselor. pe lângă aceasta. considerând doar componentele de translaţie după cele două direcţii orizontale. deoarece prin aceasta se reduc numărul de grade de libertate dinamică. Concentrarea maselor în noduri la planşee flexibile (a). În astfel de situaţii. masele aferente unui nivel pot fi concentrate în centrul de masă al acelui nivel (vezi paragraful 4. yi mxi Y Mx X Mzz CM (a) (b) (c) Figura 119. Componentele de translaţie ale masei se determină însumând toate masele aferente nivelului respectiv: M x = M y = ∑ mi (53) Componenta de rotire a masei de nivel Mzz poartă denumirea de moment de inerţie al masei şi se poate determina conform relaţiei: M zz = ∑ mi di2 (54) unde di este distanţa de la centrul de masă la masa discretă mi (vezi Figura 119c).3. Reducerea numărului de mase discrete dintr-un model structural este deosebit de importantă din punct de vedere al efortului de calcul. vezi Figura 119b).1 din SR EN 1998-1:2004). Se atrage atenţia asupra faptului că modelarea maselor trebuie să fie corelată cu modelul structurii (plan sau spaţial) şi cu modelul acţiunii seismice.maselor. respectiv dimensiunea problemei. atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. cu o formă regulată şi goluri de dimensiuni mici). În cazul în care planşeele pot fi considerare infinit rigide în planul lor (de exemplu în cazul planşeelor din beton armat.

Întrucât obţinerea matricei de amortizare pe baza caracteristicilor geometrice ale structurii şi proprietăţilor materialelor componente nu este posibilă din punct de vedere practic. În acest caz: ξn = a1 ωn 2 (58) Fracţiunea din amortizarea critică creşte liniar cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a). iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. fracţiunea din amortizarea critică poate fi raportată la coeficientul a1 în cazul amortizării proporţionale cu rigiditatea. au fost propuse modele în care matricea de amortizare este proporţională cu matricea de masă.4. de exemplu.5. deoarece evidenţa experimentală indică valori ale fracţiunii din amortizarea critică similare pentru mai multe moduri proprii de vibraţie. de exemplu modul n. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)a. de exemplu modul n. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. Rezultă din ecuaţia (56): a0 = 2ξiωi (57) Cunoscând coeficientul a0. Coeficientul a0 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare. Coeficientul a1 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare. este dată de (56). matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)b. este dată de (58)b. O soluţie simplă a acestei probleme o constituie amortizarea de tip Rayleigh. ξi în modul i. ξj în modul j. Integrarea ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice presupune cunoaşterea matricei de amortizare [c]. deoarece efectul acesteia asupra răspunsului structural este inclusă în spectrele de răspuns. Rezultă din ecuaţia (58): a1 = 2ξ j ωj (59) Cunoscând coeficientul a1. care se obţine prin combinarea modelelor de amortizare proporţională cu masa şi amortizare proporţională cu rigiditatea: [ c ] = a0 [ m] + a1 [ k ] Fracţiunea din amortizarea critică în modul n pentru un astfel de model este: (60) 108 .3 Modelarea amortizării În cazul metodei forţelor laterale. În mod similar. de exemplu. fracţiunea din amortizarea critică corespunzătoare modului n este: ξn = a0 1 2 ωn (56) În acest caz amortizarea este invers proporţională cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a). metodei de calcul modal cu spectre de răspuns şi a calculului static neliniar (la determinarea deplasării ţintă) amortizarea nu necesită o modelare explicită. respectiv cu cea de rigiditate: [ c ] = a0 [ m] [c ] = a1 [ k ] (55) În cazul amortizării proporţionale cu masa. Nici una dintre cele două tipuri de amortizare nu este potrivită sistemelor cu mai multe grade de libertate dinamică. Modelarea explicită a amortizării este însă necesară pentru calculul dinamic liniar şi calculul dinamic neliniar.

4. este dată de (61) şi reprezentată grafic în Figura 120b. de exemplu ξi şi ξj în modurile i şi j. amortizarea de tip Rayleigh (b). Pe lângă rigiditatea elementelor structurale. rezolvând ecuaţia (62) obţinem: a0 = ξ 2ωiω j ωi + ω j a1 = ξ 2 ωi + ω j (63) Cunoscând coeficienţii a0 şi a1.5. De exemplu. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod.1 din SR EN 1998-1:2004). Figura 120.3. de exemplu modul n. 2001. Chopra. Scriind ecuaţia (61) pentru cele două moduri proprii în formă matriceală rezultă: 1 1 ωi  2 1 ω j ωi  a0   ξi  = ω j   a1  ξ j      (62) Dacă se consideră aceeaşi fracţiune din amortizarea critică ξ în cele două moduri proprii. modurile 2 şi 3 vor avea o fracţiune din amortizarea critică uşor mai mică decât ξ. modelul structural trebuie să includă şi elementele nestructurale care pot avea o influenţă semnificativă asupra răspunsului structurii seismice principale. dacă fracţiunea din amortizarea critică ξ se atribuie modurilor 1 şi 4. modelul structural trebuie să includă rigiditatea îmbinărilor. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (60). Variaţia amortizării modale funcţie de pulsaţie: amortizarea proporţională cu masa şi amortizarea proporţională cu rigiditatea (a). modurile i şi j se aleg astfel ca fracţiunea din amortizarea critică să reprezinte valori rezonabile în toate modurile proprii de vibraţie care contribuie semnificativ la răspunsul structurii. Pe lângă acestea. a panoului de inimă a stâlpului şi a prinderilor în fundaţii.ξn = a0 1 a1 + ωn 2 ωn 2 (61) Coeficienţii a0 şi a1 pot fi determinaţi astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată în două moduri oarecare.4 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii În cazul metodelor de calcul elastic (metoda forţelor laterale. răspunsul acestora fiind practic eliminat din cauza unei amortizări exagerate. iar modurile 5 şi mai mari – o amortizare mai mare decât ξ. 109 . Modurile proprii mai mari decât al cincilea vor avea o fracţiune din amortizarea critică care creşte cu pulsaţia proprie. În probleme practice. metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi calculul dinamic liniar) modelul structurii trebuie să reprezintă adecvat distribuţia rigidităţilor în clădire (vezi paragraful 4.

În acelaşi timp. Deformaţiile plastice într-un astfel de element se produc doar în articulaţiile plastice punctuale. Poziţia predefinită a articulaţiilor plastice poate conduce la incapacitatea de a modela corect deformaţiile plastice (de exemplu atunci când momentul maxim nu este înregistrat la capetele barei). Principalele dezavantaje ale modelului de bară cu plasticitate distribuită sunt puterea mare de calcul de care are nevoie şi interpretarea mai anevoioasă a rezultatelor.3. degradare de rezistenţă şi rigiditate.4. etc. deoarece calculul structural furnizează rotirile plastice în articulaţii. acest model nu poate Modelul de plasticitate concentrată poate fi adaptat relativ uşor şi la alte tipuri de solicitări: axiale (pentru modelarea contravânturilor). Totuşi. Un alt avantaj îl constituie modelarea naturală a interacţiunii dintre moment şi forţă axială. Modelul poate fi extins pentru a ţine cont de interacţiunea dintre momentul încovoietor şi forţa axială. M parte elastica EI articulatie plastica θ Figura 121. Comportarea inelastică a elementelor structurale pentru calculul la acţiunea seismică se modelează în mod uzual prin două modalităţi diferite: plasticitate concentrată şi plasticitate distribuită.3. Astfel. Împărţind bara într-o serie de segmente. etc. Modelul cu plasticitate concentrată a unei bare încovoiate este alcătuită dintr-o porţiune elastică şi articulaţii plastice la capetele barei (vezi Figura 121). Acestea sunt amplasate la capetele barei deoarece anume acolo se înregistrează în general momentele maxime pe bară. interpretarea rezultatelor este foarte comodă. care pot fi comparate direct cu valorile capabile. sau mai bine zis comportarea structurii în domeniul post-elastic. de forfecare (pentru modelara linkurilor). lunecări. modelul de bară cu plasticitate concentrată are şi o serie de dezavantaje.1 din SR EN 19981:2004). Majoritatea structurilor metalice pentru clădiri pot fi modelate cu elemente de tip bară. calibrarea răspunsului histeretic necesită o experienţă bogată în acest sens. modelul devine capabil să modeleze explicit plasticizarea progresivă pe secţiune şi dea lungul barei. În modelul de bară cu plasticitate distribuită (vezi Figura 122) răspunsul unei secţiuni se obţine prin integrarea răspunsului individual al unor fibre în care este discretizată secţiunea.În cazul metodelor de calcul plastic (calculul static neliniar şi calculul dinamic neliniar) modelul structurii trebuie să includă şi rezistenţa (vezi paragraful 4. Acest model de plasticitate are avantajul că este eficient numeric şi permite adoptarea a diferite relaţii constitutive (curbe histeretice) care să modeleze fenomene precum: consolidare. Nu în ultimul rând. Fibrele sunt caracterizate prin relaţii uniaxiale tensiune-deformaţie specifică. 110 . Modelarea unei bare încovoiate cu articulaţii plastice.

F (a) (b) Figura 123. cele comprimate fiind neglijate din cauza flambajului.nod 1 nod 2 Sectiuni de integrare σ ε Figura 122. În cazul metodei de calcul cu forţe laterale. 4. deoarece rezultatele calculului reprezintă o înfăşurătoare a efectelor acţiunii seismice considerată în ambele sensuri. Conform paragrafului 6. indiferent de semnul obţinut din calcul. Totuşi.5 Efectele de torsiune accidentală În cazul construcţiilor cu planşee indeformabile în planul lor.5. efectele generate de incertitudinile asociate distribuţiei maselor de nivel şi/sau variaţiei spaţiale a mişcării seismice 111 .2 din SR EN 1998-1:2004. considerând eforturile din contravântuiri ca fiind de întindere. în calculul elastic (prin metoda forţelor laterale sau calculul modal cu spectre de răspuns) se iau în considerare numai contravântuirile întinse. modelul structural include atât contravântuirile întinse. cât şi cele comprimate (vezi Figura 123a) contravântuirile necesitând un model capabil să reflecte atât comportarea înainte de flambaj. O problemă specifică de modelare a structurii există în cazul cadrelor metalice contravântuite centric cu contravântuiri dispuse în X (contravântuiri diagonale). contravântuirile comprimate pot fi identificate uşor şi eliminate din modelul structural (vezi Figura 123b). vezi Figura 123a. Atunci când se foloseşte o metodă de calcul plastic (metoda de calcul static neliniar sau metoda de calcul dinamic neliniar). se poate elimina câte una dintre cele două diagonale din fiecare panou contravântuit (vezi Figura 123b). Modelarea unei bare încovoiate cu plasticitate distribuită. Schema unui cadru contravântuit centric cu contravântuiri în X (a) şi modelul structural pentru un calcul elastic (b).7. cât şi după acesta. Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este posibilă identificarea contravânturilor comprimate.

Această procedură poate fi aplicată pentru toate metodele de calcul structural.3.05 Li (64) unde: eai excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor.2.3.2 din SR EN 1998-1:2004. şi se raportează la centrul maselor. Aplicarea directă a acestor prevederi implică determinarea componentelor de translaţie şi de rotire a masei concentrată în centrului maselor (CM) şi deplasarea acesteia din poziţia sa nominală pe fiecare direcţie cu excentricitatea adiţională (vezi Figura 125). Aceasta trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel.pozitie deplasata y x eax Lx eay Ly Figura 125.pozitie nominala CM .3. Conform paragrafului 4. excentricitatea accidentală se calculează cu expresia (vezi Figura 124): eai = ±0. măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate. ±eax y x Lx Figura 124. Modelarea directă a excentricităţii accidentale. aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile Li dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 0. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model spaţial al structurii. CM Fx ±eay Ly CM Fy CM .a terenului se consideră prin introducerea unei excentricităţi accidentale adiţionale.4 din SR EN 1998-1:2004. Definiţia excentricităţii accidentale.6 x Le (65) unde: x este distanţa în plan dinte elementul structural şi centrul maselor clădirii. 112 . Conform paragrafului 4.

7 din SR EN 1998-1:2004. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 1.3 din SR EN 1998-1:2004.3. În cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii.2.3.3.4. În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model plan al structurii. în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model spaţial al structurii. M3 M2 M1 Figura 126. efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune (vezi Figura 126): M ai = eai Fi în care: Mai moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale eai excentricitate accidentală a masei de la nivelul i conform relaţiei (64) Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i (67) Momentul de torsiune se calculează pentru toate direcţiile şi sensurile considerate în calcul. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66). 113 .2 x Le (66) Conform paragrafului 4. Modelarea efectelor excentricităţii accidentale prin momente de torsiune aplicate în centrul de masă al planşeelor. în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model spaţial al structurii. Conform paragrafului 4. efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin factorul de amplificare care se aplică deplasărilor de pe latura rigidă/puternică se bazează pe rezultatele analizei modale elastice a modelului spaţial. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66).3.Le este distanţa în plan dintre două din cele mai depărtate elemente de preluare a încărcărilor laterale. În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model plan al structurii. această distanţă fiind măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate.

E-W şi verticală ale înregistrării seismice de la staţia INCERC a cutremurului din 04. structura se analizează pe rând din cele două componente orizontale Fx şi Fy. Folosind exemplul din Figura 127. deoarece aceste metode de calcul estimează direct valorile de vârf ale răspunsului. necunoscându-se timpul la care au loc. Figura 127. se obţine cu regula de combinare radical din suma pătratelor a fiecărei componente orizontale: 2 2 EEd = EEdx + EEdy (68) unde: 114 . Acest fenomen este exemplificat în Figura 95 pentru componentele N-S.5 din SR EN 1998-1:2004. efectele acţiunii seismice din diferite componente ale sale au loc la momente de timp diferite. nefiind corelate statistic.3. Acest fapt afectează modul în care se determină efectele acţiunii seismice.1997 din Vrancea. este necesară folosirea unui procedeu de combinare a efectelor acţiunii seismice care să reflecte acest fenomen.). Efortul axial total. structura are perioade proprii de vibraţie diferite pe cele două direcţii. valoarea de vârf a efectului acţiunii seismice. De aceea. obţinându-se valorile de vârf ale răspunsului (N1x şi N1y). Exemplu de efecte ale componentelor acţiunii seismice. Efectul total al ambelor componente orizontale ale acţiunii seismice (N1) nu este însă egal cu suma algebrică a efectelor acţiunii seismice considerate separat pe cele două direcţii (N1x şi N1y).6 Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice Acţiunea seismică este reprezentată prin trei componente de translaţie ortogonale (două orizontale şi una verticală) ce acţionează simultan. Conform paragrafului 4. ca şi efect al acţiunii seismice pe ambele direcţii orizontale este N1. Valorile de vârf ale acceleraţiei terenului pentru componentele orizontale ale mişcării seismice nu au loc la acelaşi moment de timp.3. reprezentată prin acţiunea simultană a două componente orizontale ortogonale. care se consideră acţionată doar de componentele orizontale ale acţiunii seismice (Fx şi Fy). funcţie de metoda de calcul structural folosită. Deoarece răspunsul seismic în timp al unei structuri este determinat într-o măsură covârşitoare de perioada proprie de vibraţie. În plus. Toate componentele acţiunii seismice au o contribuţie mai mică sau mai mare la efectele acţiunii seismice (deplasări laterale ale nodurilor structurii. În cazul unui calcul prin metoda forţelor laterale sau a unui calcul modal cu spectre de răspuns se determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice. atunci când se utilizează metode de calcul care determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice.03. iar componenta Fy a acţiunii seismice generează efortul axial N1y.4. din cauza unor rigidităţi în general diferite pe cele două direcţii orizontale. etc. Forţele seismice Fx generează efortul axial N1x. eforturi şi tensiuni în elementele structurale. În Figura 127 se exemplifică acest aspect pe baza forţei axiale dintr-un stâlp al structurii.

(70) sunt fundamentate doar pentru metode de calcul elastic. reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale y. Această regulă de combinare are la bază ipoteza că în momentul în care una dintre componentele acţiunii seismice înregistrează valoarea de vârf. Semnul fiecărei componente în combinaţiile de mai sus se ia astfel încât efectul acţiunii considerate să fie defavorabil. În cazul unui calcul dinamic liniar sau neliniar efectuat pe un model spaţial al structurii dispare necesitatea unor reguli speciale de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice. Pentru verificarea la SLS este necesar determinarea deplasărilor relative de nivel.EEdx EEdy reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale x alese pentru structură. Acest ultim aspect este deosebit de important în cazul structurilor cu geometrie complexă.(70) devin: 2 2 2 EEd = EEdx + EEdy + EEdz (71) (72) (73) (74) 0. care pot apărea de mai multe ori în viata construcţiei. 2002). perpendiculară pe axa x a structurii. Ca o alternativă a metodei de mai sus.3EEdx "+ "0.3EEdy "+ "0.3EEdz unde EEdz reprezintă efectele acţiunii seismice datorate aplicării componentei verticale. SR EN 1998-1:2004 extinde aceste reguli şi asupra calculului static neliniar.3EEdx "+ " EEdy (69) (70) unde "+" înseamnă "a se combina cu".3EEdy 0.3EEdy "+ " EEdz EEdx "+ "0. 4. EEdx şi EEdy reprezintă forţele şi deformaţiile datorate aplicării deplasării ţintă pe direcţia x respectiv y. deoarece răspunsul total se obţine direct prin aplicarea simultană a accelerogramelor pe două sau trei direcţii principale ale clădirii. se recomandă utilizarea regulii radical din suma pătratelor.3EEdz 0. cealaltă componentă înregistrează 30% din valoarea de vârf. În cazul în care se ţine cont şi de componenta verticală a mişcării seismice. relaţiile (68) . deoarece aceasta este mai versatil. În acest caz. neregulate în plan şi a celor care nu au definite un sistem clar "direcţii principale" ortogonale (de exemplu clădirile cu formă circulară în plan). Cu toate că regulile de combinare a efectelor acţiunii seismice date de relaţiile (68) . Dintre cele două metode de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice. prin limitarea degradării elementelor nestructurale şi a componentelor instalaţiilor construcţiei. iar sistemul de axe ales nu afectează rezultatele (Wilson.7 Calculul deplasărilor Verificarea la starea limită de serviciu (SLS) are drept scop menţinerea funcţiunii principale a clădirii în urma cutremurelor. 115 . efectele acţiunii seismice datorate combinaţiei celor două componente orizontale se pot calcula folosind următoarele combinaţii: EEdx "+ "0.3EEdx "+ " EEdy "+ "0.

Dacă structura ar avea o comportare infinit elastică. şi nu reprezintă deplasarea pe care o va înregistra structura sub efectul acţiunii seismice la SLS. deoarece răspunsul structurii este obţinut pe baza unui spectrului de răspuns de proiectare. În urma unui calcul elastic din forţele de proiectare FEd se obţine deplasarea de. astfel. care explică relaţia (75). deplasările obţinute din calculul structural nu sunt relevante. F q·F Ed raspuns infinit elastic ν ·q·F Ed F Ed raspuns inelastic de ν ·q·de q·de d Figura 128. De aceea. qd factorul de comportare pentru deplasări.5. acţiunii seismice nereduse i-ar corespunde forţa elastică q⋅FEd şi deplasarea q⋅de. Cu toate acestea. ν factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă al acţiunii seismice asociat verificărilor pentru SLS.2 din SR EN 1998-1:2004. luat egal cu q în absenţa altor prevederi. este necesară estimarea deplasării ds pe care o va înregistra structura supusă acţiunii seismice la SLS. determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare. în cazul metodelor de calcul elastic deplasările laterale la SLS se determină cu relaţia: d s = ν qd d e (75) unde: ds deplasarea unui punct din sistemul structural ca efect al acţiunii seismice la SLS. Valoarea forţelor seismice corespunzătoare SLS va fi. iar a deplasărilor corespunzătoare: ds = ν⋅q⋅de. Această deplasare este determinată pe baza spectrului de proiectare.4.4 şi 4. Pentru a corecta această problemă. din motive de simplitate. Acest raţionament.Atunci când se adoptă o metodă de calcul elastic (metoda forţelor laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns). se bazează pe principiul deplasărilor egale şi este corect în mod riguros numai pentru structuri cu perioada proprie fundamentală mai mare decât TC. Calculul deformaţiilor la SLS conform SR EN 1998-1:2004. redus faţă de cel elastic. perioada proprie de vibraţie a structurii şi deplasările inelastice ale structurii. Pentru structuri din clasa de importanţă I şi II. Deoarece intervalul mediu de recurenţă corespunzător cutremurului de calcul la SLS este mai mic decât cel corespunzător SLU.3. forţele seismice corespunzătoare SLS vor fi mai mici decât cele corespunzătoare SLU.3. de deplasarea aceluiaşi punct din sistemul structural. ţinând cont de prevederile paragrafelor 4. În Figura 128 este prezentată relaţia dintre forţă tăietoare de bază şi deplasarea laterală la vârful unei structuri. redus prin intermediul factorului q faţă de spectrul elastic. ν⋅q⋅FEd. SR EN 1998-1:2004 prevede o valoare ν = 0. SR EN 1998-1:2004 nu ţine cont de relaţia dintre caracteristicile mişcării seismice (perioada de control TC). 116 .

Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. conform următoarei relaţii: d rSLS = ν qd d re ≤ d rSLS . 117 . Deplasările obţinute dintr-un calcul static neliniar sau dinamic neliniar reflectă în mod direct răspunsul real al structurii.1. iar acoperişul se consideră circulabil.5 m fiecare.8. Cadrele din axele B.Verificarea la SLS se realizează prin limitarea deplasărilor relative de nivel corespunzătoare unui cutremur cu intervalul mediu de recurenţă corespunzător SLS. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare SLS d r . În cazul metodelor de calcul plastice (calcul static neliniar şi calcul dinamic neliniar) nu este nevoie să se efectueze un calcul special. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 129). 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. a valoarea admisă a deplasării relative de nivel. 4.8 Aplicaţii 4. prin reducerea acţiunii seismice corespunzătoare SLU folosind coeficientul ν.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare.005h şi 0.01h (unde h este înălţimea de nivel) funcţie de tipul elementelor nestructurale. Pentru verificarea la SLS prin una din aceste două metode de calcul acţiunea seismică trebuie totuşi adaptată nivelului corespunzător SLS. 4. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare.1 Metoda forţelor laterale În această aplicaţie se exemplifică aplicarea metodei forţelor laterale pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. care variază între 0.a (76) unde: d rSLS deplasarea relativă de nivel sub acţiuneă seismică asociata SLS dre deplasarea relativă a aceluiaşi nivel. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp.8. deoarece nu există artificiul factorului de comportare. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii.

Planşeul are formă rectangulară şi nu prezintă retrageri. unde Lmax=15 m şi Lmin=12 m.30 rx (centrul de masă coincide cu centrul de rigiditate) .2.. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. Înălţime etaj H = 3.25 < 4.în acest caz verificarea nu este necesara (Fardis et al.3 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în elevaţie deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: structura nu prezintă retrageri pe înălţime. Condiţii referitoare la excentricitatea e0 şi raza de torsiune r: . Deoarece structura este regulată în plan şi în elevaţie calculul poate fi efectuat folosind două modele plane pe fiecare direcţie.3.rx ≥ ls . Conform paragrafului 4. 118 .e0x = 0 < 0. Planşeul este realizat ca şi placă din beton şi poate fi considerat diafragmă rigida.2. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin = 1. 4. Forţele laterale sunt preluate de cadrele din axele 1 şi 4 pe direcţia x şi cadrele contravântuite din axele A şi C pe direcţia y (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4. Travee B = 5 m.3.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 129: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. În continuare se detaliază calculul prin metoda forţelor laterale pe direcţia x a structurii a cadrul necontravântuit din axul 1. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m.2 Modelul structurii Conform paragrafului 4. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.1. rigiditatea laterală şi masa structurii nu prezintă schimbări bruşte pe înălţime.1). Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Amplasament: Bucureşti.8.5 m.3. 1995) deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cadrele necontravântuite din axele 1 şi 4 şi cadrele contravântuite din axele A şi C) sunt dispuse simetric pe perimetrul structurii.2 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în plan deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: Structura este simetrică în plan faţă de cele două axe ortogonale.

4. j + ∑ψ 2.75kN / m .i i ≥1 unde ψ 2 = 0.2).clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006. 4. H = 3⋅3.5 m = 10.495s ≤  C  2. încărcarea distribuită pe fiecare nivel este : ( 5 + 0.2).1.3 ⋅ 3) ⋅ 2.4 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale în gruparea seismică de încărcări conform SR EN 1990:2004. Folosind această combinaţie şi coeficienţii explicitaţi mai sus. deci formula anterioară este valabilă).3 Condiţii de aplicare a metodei forţelor laterale Pentru a putea aplica metoda de calcul cu forţe laterale trebuie verificate următoarele condiţii (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.1. paragraful A1.0s  unde: Ct = 0. paragraful 6. 2.5 = 14.2): T 1= Ct ⋅ H 3 4 4 ⋅ T  = 0. Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări aferente cadrului plan analizat sunt exemplificate în Figura 131. Estimarea perioadei proprii de vibraţie se face cu următoarea relaţie: (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4.2.8.3.2.1): 4 ⋅ TC  structura are perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică decât  . Aceste condiţii fiind satisfăcute se poate aplica metoda forţelor laterale.H H H L L Figura 130 : Cadrul plan în axul 1 4.0s  structura îndeplineşte criteriile de regularitate în plan şi în elevaţie.085 pentru cadre necontravântuite din oţel. TC = 1.1.5 m reprezintă înălţimea totală a clădirii (H < 40 m.3.4 sunt următoarele: ∑G j ≥1 k.6 s pentru structuri amplasate în Bucureşti (zona Z3 a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2008 paragraful 3.1.8.3 pentru categoria B .i ⋅ Qk .3. 119 .

i i ≥1 unde: ψ E .81 120 .i ⋅ Qk .0 .8.5kN/m 3.5kN/m 12.5 = 54.3 pentru Categoria B .5 = 52. 4.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.5 m 3.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.2). Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.5 m 3.i ψ 2 = 0.4).3 = 0.i sunt: etaj 1: ψ E .5 m 6m 6m 3 5m 2 5m 1 6m 6m A B C (b) (c) (a) Figura 131: Încărcările gravitaţionale aferente cadrului din axul 1: suprafaţa aferentă (a) încărcarea permanentă (b) şi încărcarea utilă (c).8 ⋅ 0.5 m 6m 6m 7.2 = 0.8 ⋅ 0.1.5 m 3.1 = 0.4 5m Gk 12.4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.47t 9.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.47t 9.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7. j + ∑ψ E .5kN/m 7.24 etaj3: ψ E .i = ϕ ⋅ψ 2.8 .13t 9.24 etaj 2: ψ E .3 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.3 = 1.5kN/m 3.2.0 ⋅ 0.5 m 3.a.2.5 Masele structurii Planşeul de b. masele structurii pot fi considerate concentrate la fiecare nivel.5 = 52.5kN/m 12.3 = 0. ϕ = 0.81 ( 5 + 0.81 ( 5 + 0.2. ϕ = 1.3 Masele concentrate de nivel sunt: m1 = m2 = m3 = ( 5 + 0.3 = 0. suprafaţa planşeului aferentă calculului maselor pe cadrul ax 1 reprezintă jumătate din aria planşeului (Figura 132a). paragraful A1.5kN/m 7. asigurând efectul de şaibă rigidă. Deoarece acţiunea seismică de pe direcţia x este preluată doar de cadrele din axele 1 şi 4.pentru celelalte etaje. valorile coeficienţilor de grupare ψ E .

5 m 3 5m 2 5m 1 6m 6m 6m 6m (b) A B (a) C Figura 132: Masele aferente cadrului din ax 1: suprafaţa aferentă (a) şi valorile maselor de nivel (b).8.0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004.1.2). paragraful 4. factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.2.din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.6s.16s.5.6 Sae.2.1).2.8 0.2. TD = 2.5 m 3.2.2 0 0 1 2 T. 121 . 0.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3.6 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.3.24 g .2.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3. 4. s 3 4 Figura 133: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii. unde γ I = 1.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0.5) şi agR = 0.5 m 3.2. g 0.4 0.2.4 5m m3 m2 m1 3. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 133) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice.3. TC = 1. care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.

75 pentru coeficientul de amplificare dinamică corespunzător spectrului elastic de tip 1.3 = 6.495 s ≤ 1.2 din SR EN 1998-1:2004: q = 5⋅ αu α1 = 5 ⋅1.75 S d (T1 ) = ag ⋅ S ⋅ q În această expresie s-a folosit valoarea 2.477 52.477 zi [m] 10.3.1).3. Valoarea finală a ordonatei spectrului de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii este: 2.81 ⋅1 ⋅ = 0.85 pentru T ≤ 2 ⋅ TC şi structură cu mai mult de 2 etaje Forţa tăietoare de bază: Fb = 0.2. paragraful 3.3.3.5).6kN Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: Fi = Fb ⋅ zi ⋅ mi ∑ z j ⋅ mj (a se vedea SR EN 1998-1:2004. paragraful 6. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii.1 134.1.3. paragraful 4.2.75 S d (T1 ) = 0.3 44.6 s) ordonata din spectrul de proiectare este: 2.85 = 134. efectele de torsiune accidentală pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunii seismice cu un factor δ dat de relaţia: 122 .8.7 Calculul forţelor laterale Determinarea forţei tăietoare de baza se face cu următoarea relaţie: Fb = Sd (T1 ) ⋅ m ⋅ λ Termenii care intră în calculul forţei tăietoare de bază sunt explicitaţi mai jos: Sd (T1 ) reprezintă ordonata din spectrul de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii (a se vedea SR EN 1998-1:2004.5 mi⋅zi 568.2.022 ⋅ 0.16 s ≤ 0.128 52. Factorul de comportare q pentru cadre necontravântuite cu noduri rigide se determină conform paragrafului 6.3).6 Conform paragrafului 4.996 ⋅159.24 ⋅ 9. Pentru valori ale perioadei proprii de vibraţie TB ≤ T ≤ TC (0.3.3 367.4 din SR EN 1998-1:2004.5 cu α u α1 = 1.3 pentru cadre cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.7 ∑ 1119.5 7 3.1 183.143 Fi [kN] 68.2.996 m/s2 6.4.2 22.5 m reprezintă masa totală a structurii şi are valoarea m = m1 + m2 + m3 = 159t λ reprezintă factorul de corecţie cu valoarea λ = 0. Pentru a facilita acest calcul valorile au fost determinate tabelar după cum urmează: nivel 3 2 1 mi [t] 54.

3kN 3.5 m 35. 123 .2 x 7.4 109.δ = 1 + 1.5 = 1 + 1.1.6. 4.6 Le 15 unde distanţele x şi Le pentru direcţia considerată a acţiunii seismice sunt indicate în Figura 134.7kN 3. Prima etapă constă în realizarea modelului cadrului plan din axul 1 (vezi Figura 136a) şi aplicarea acţiunii seismice pe acest cadru sub forma forţelor laterale calculate anterior (vezi Figura 136b). forţelor laterale se majorează cu coeficientul δ=1.8 Calcul structural Calculul structural a fost realizat folosind programul SAP2000.2 = 1. acestea devenind (vezi şi Figura 135): nivel Fi [kN] 3 109.7 1 35.3 2 70. Pentru structura analizată relaţia 4 5m x Lx CM 5m 3 2 5m 1 6m 6m A B C Figura 134: Distanţele x si Lx pentru direcţia acţiunii seismice considerate.4kN 3.8.5 m 70. Pentru a lua în calcul efectele de torsiune accidentală.5 m 6m 6m Figura 135: Forţele laterale de calcul pentru cadrul ax 1.

d + 0.(a) (b) Figura 136: Modelul structurii plane în ax 1(a) şi aplicarea forţelor laterale pe cadrul plan (b). În urma unei analize statice momentele încovoietoare pe structură din acţiunea seismică introdusă prin forţele laterale sunt prezentate în Figura 137. 124 . Combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă (SLU) în situaţia de proiectare seismică este: Gk + AE .3 ⋅ Qk Momentele încovoietoare pe structură din această combinaţie sunt prezentate în Figura 138. Figura 137: Diagrama de moment încovoietor din forţele laterale.

9 Calculul deplasărilor Verificarea la SLS consta în limitarea deplasărilor relative de nivel laterale. Ţinând cont de prevederile paragrafului 4. Astfel.5 pentru clasa de importanta II (vezi SR EN 1998-1:2004/NA:2006.i i ≥1 Deplasările relative de nivel d r .2).4. pentru verificarea la SLS deplasările din acţiunea seismică de calcul se majorează cu produsul q ⋅ν .i ⋅ Qk .3.e unde dr. Practic pentru verificarea structurii la SLS deplasările relative de nivel se determină din următoarea combinaţie de încărcări: ∑G j ≥1 k.8.e este deplasarea relativă de nivel din analiza liniară sub efectul acţiunii seismice de calcul.Figura 138:Diagrama de moment încovoietor din combinaţia la SLU pentru seism 4. Valoarea factorului de reducere este ν=0.d + ∑ψ 2.4 din SR EN 1998-1:2004.1.4. SLS pentru structura analizată sunt prezentate în Figura 139: 125 . j + q ⋅ν ⋅ AE .3.2 şi 4.3. SLS = q ⋅ν ⋅ d r . paragraful 4. deplasările relative de nivel la SLS se calculează cu relaţia: d r .

dSLS [mm] 84.7 0 22. 126 .SLS [mm] 84.7 Figura 139: Calcul deplasărilor relative de nivel d r .5-57. SLS .7=34.5=27 57.8 22.5-22.5 57.7-0=22.5 dr.

2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.8. Cadrele din axele B. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. 127 . şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140).1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. iar acoperişul se consideră circulabil. Amplasament: Bucureşti.5 m.2 Calcul modal cu spectre de răspuns În această aplicaţie se exemplifică efectuarea unui calcul modal cu spectre de răspuns pentru modelul spaţial al unei structuri. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Înălţime etaj H = 3.8.2. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. Travee B = 5 m. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. 4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 140: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. 4.5 m fiecare. 4. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m.2 Modelul structurii Primul pas este realizarea modelului structurii care include: Definirea proprietăţilor de material (deoarece acesta este un calcul in domeniul elastic proprietatea relevantă o reprezintă modulul de elasticitate E). Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp.4. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H.8. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior cu metoda forţelor laterale.2. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.

Realizarea geometriei structurii: se generează geometria structurii şi se atribuie secţiunile definite anterior pe elementele corespunzătoare. Se atribuie reazemele la baza structurii.7. Aceasta se modelează atribuind legături de tip "diafragmă rigidă" nodurilor de la fiecare nivel (vezi Figura 141). Se modelează legăturile dintre bare (articulaţiile) acolo unde este cazul: Pe direcţia x structura este alcătuită din care necontravântuite iar pe direcţia y din cadre contravântuite în X. Cadrele din axul 1 sunt cadre necontravâintuite cu noduri rigide si nu au articulaţii restul elementelor fiind articulate.2 din SR EN 1998-1:2004 calculul elastic la acţiunea seismică se face ţinând cont doar de diagonalele întinse. Figura 141:Atribuirea legăturilor nodale de tip "diafragmă rigidă" la fiecare nivel al structurii. Planşeul structurii este realizat din beton monolit care acţionează ca o şaibă rigidă in plan. Acest lucru este modelat prin includerea în modelul structurii doar a uneia dintre cele două contravântuiri pentru fiecare panou contravântuit. 128 . Modelul final din punct de vedere al geometriei al structurii analizate poate fi vizualizat in Figura 142. Conform paragrafului 6.Definirea secţiunilor: secţiunile se importa din biblioteca de profile europene a programului şi li se atribuie proprietăţile de material definite în pasul anterior.

Distribuţia încărcărilor pe structură poate fi vizualizată in Figura 144.d + ∑ψ 2.8. − Grinzi marginale: 5 ⋅1 = 5kN / m . 4.4): ∑G j ≥1 k. Încărcarea permanentă: − Grinzi secundare curente: 5 ⋅ 2 = 10kN / m .i ⋅ Qk . paragraful A1.2.Figura 142: Modelul 3D al structurii. Deoarece planşeul se sprijină pe grinzile secundare încărcările gravitaţionale vor fi modelate ca forţe distribuite pe grinzile secundare din suprafaţa aferentă fiecăreia (vezi Figura 143).clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.2). j + AE .3 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale folosite sunt încărcările permanente şi utile în combinaţia seismică de încărcări (SR EN 1990:2004. 129 .i i ≥1 unde ψ 2 = 0.3 pentru Categoria B . Încărcarea utilă: − Grinzi secundare curente: 3 ⋅ 2 = 6kN / m .3.4. − Grinzi marginale: 6 ⋅1 = 6kN / m .2. paragraful 6.

2.2.24 g .16s.5. unde γ I = 1.2.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3. care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 145) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice. 130 .2.2.0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004. TD = 2.2.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3.4 5m 3 5m 2 5m 1 6m 6m Figura 143: Suprafaţa aferentă pentru calculul încărcărilor gravitaţionale pe grinzile secundare.6s.5) şi agR = 0.din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat. (a) (b) Figura 144: Atribuirea încărcării permanente (a) şi a încărcării utile (b) pe structură 4.3.2.1).3.8. TC = 1. paragraful 4.4 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.

5 (a se vedea SR EN 1998-1:2004. g 0. pentru cadre contravântuite (direcţia y) q = 4 (a se vedea SR EN 1998-1:2004.2).5.75 corespunzătoare structurilor amplasate în Bucureşti şi valori ale factorului de comportare după cum urmează: Pentru cadre necontravântuite (directia x) q = 5 ⋅ αu α1 = 5 ⋅1. paragraful 3.2).3 = 6.3.3.cadre solicitate la încovoiere cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.2. paragraful 6. cu valori ale factorului de comportare q diferit pentru cele doua tipuri de cadre.2 0 0 1 2 T. paragraful 6.3. acţiunea seismica de proiectare va fi modelată prin doua spectre de calcul diferite pe cele doua direcţii folosind prevederile din SR EN 1998-1:2004.2. Spectrele de calcul Sd vor fi determinate folosind o amplificare dinamică în domeniul de pseudo-acceleraţie constantă de 2.6 Sae.1).factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3. paragraful 6. s 3 4 Figura 145: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii.2.8 0.3 .2) cu α u α1 = 1. Cele două spectre de proiectare sunt reprezentate în Figura 146: 131 .4 0.2. Deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale diferă pe cele doua direcţii (cadre necontravântuite pe direcţia x si cadre contravantuite pe direcţia y). 0.

a. În programul SAP2000 cele două spectre de calcul se introduc ca funcţii de tip spectru de răspuns (response spectrum) folosind perechi de valori perioadă-acceleraţie (vezi Figura 147). TC=1. s 3 4 0 1 2 T.08 0.1 0.16 0.8.15 0. g Sd.2. ag=0. s 3 directia x direcţia y Figura 146: Spectrele de proiectare pe cele doua direcţii. Figura 147: Modelarea spectrelor de proiectare în SAP. q=6. ag=0.24 g.04 0 0 1 2 T. q=4 0.12 Sd.06 0.05 0.6. asigurând efectul de şaibă rigidă.5 0. masele structurii pot fi considerate 132 .14 0.6.SR EN 1998−1:2004.1 0. TC=1.5 Masele structurii Planşeul de b.2 SR EN 1998−1:2004.24 g. 4. g 0.

3 pentru Categoria B .3 = 0. ϕ = 0.i ψ 2 = 0.24 ⋅ 3] ⋅ 2. Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.81 [5 + 0.81 [5 + 0.2.3 Suprafaţa considerată pentru calculul maselor concentrate din încărcările gravitaţionale se consideră ca în Figura 148. valorile coeficienţilor de grupare ψ E .4).24 etaj 2: ψ E .pentru celelalte etaje.i ⋅ Qk .74t − m2 = 9.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17.2 = 0.37t − m4 = 9.24 ⋅ 3] ⋅ 2.3 = 1.5 ⋅ 6 = 8.74t − m3 = 9.2.3 = 0. Masele concentrate sunt : Nivel 1: [5 + 0.8 .clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.81 Nivel 2: 133 .81 [5 + 0.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.2.concentrate la fiecare nivel.49t − m1 = 9.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8.0 ⋅ 0.8 ⋅ 0.i = ϕ ⋅ψ 2.4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.5 ⋅ 3 = 4.24 etaj3: ψ E .i sunt: etaj 1: ψ E .2).0 .3 = 0.i i ≥1 unde: ψ E . j + ∑ψ E .8 ⋅ 0. m4 m3 m3 m4 m2 6m 6m m2 m1 m1 m4 4 m3 m3 m4 5m 3 5m 2 5m 1 A B C Figura 148: Suprafaţa aferentă maselor concentrate în noduri. ϕ = 1. paragraful A1.1 = 0.

81 5 + 0.24 ⋅ 3] ⋅ 2.81 [5 + 0.5 ⋅ 3 = 4.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17.81 [5 + 0.81 Masele calculate anterior se vor atribui pe modelul structurii în SAP ca şi mase concentrate în noduri pe cele două direcţii x şi y pe care se consideră acţiunea seismică (a se vedea Figura 149).37t − m4 = 9.81 [5 + 0.74t 9.81 Nivel 3: [5 + 0.3 ⋅ 3] ⋅ 2.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8.02t 9.04t − m1 = 9.51t − m4 = 9.81 [5 + 0.49t 9.24 ⋅ 3] ⋅ 2. (a) (b) Figura 149: Modelarea maselor concentrate în noduri în SAP (a) şi atribuirea lor pe modelul structurii (b) 134 .− − − m1 = m2 = m3 = [5 + 0.5 ⋅ 3 = 4.81 [5 + 0.5 ⋅ 6 9.74t = 8.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 18.3 ⋅ 3] ⋅ 2.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 [ − m3 = = 9.5 ⋅ 6 = 9.02t − m2 = 9.

T2=0.692 sec Mod 2. Numărul de moduri proprii de vibraţie care vor fi luate în calcul este precizat pentru modelul structurii în SAP prin setarea parametrilor corespunzători (vezi Figura 150).4. 135 . iar al treilea mod este de torsiune (a se vedea Figura 151). După rularea analizei primele două moduri proprii de vibraţie determinate sunt moduri de translaţie corespunzătoare celor două direcţii orizontale x şi y.489 sec Mod 3.6 Determinarea modurilor proprii de vibraţie Datorită comportării planşeului structurii ca diafragmă rigidă fiecare nivel al structurii are 3 grade de libertate dinamică şi anume 2 translaţii orizontale şi o rotire după axa verticală rezultând maxim 9 moduri proprii de vibraţie. Mod 1.8.394 sec Figura 151: Primele 3 moduri proprii de vibraţie Masele modale efective raportate la masa totală a structurii (modal mass participating ratios) în modurile proprii de vibraţie se pot vizualiza sub formă de tabelară de către programul de calcul (a se vedea Figura 152).2. T3=0. Figura 150: Parametrii pentru determinarea modurilor proprii de vibraţie. respectiv modul 1 pe direcţia y şi modul 2 pe direcţia x. T1=0.

95832 1 0 0.488809 0.144 0 0 0.04168 0 0 1 1 0 0 0 0 1 1 0 Figura 152: Masele modale efective raportate la masa totală a structurii.8. 4.2.121409 0. Parametrii enumeraţi mai sus sunt definiţi în modelul structurii după cum se ilustrează în Figura 153: 136 . Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice.3. SumUz). Modurile proprii folosite sunt cele determinate în secţiunea4.81432 0 0 0 0.393768 0. Modurile proprii de vibraţie.5. Conform paragrafului4.8.95832 0.81432 0 0 0.692297 0.02313 0 0.3.186351 0.Mod Unitless 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Period Sec 0. SumUy.3.4.2.067362 UX UY UZ SumUX SumUY SumUZ Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless 0.86968 0 0.86968 0 0 0 0 0. masele modale efective raportate la masa totală a structurii pe cele 3 direcţii (Ux.091683 0.97687 0 0 0 0 0.099788 0. În această aplicaţie.86968 0 0.2.1 din SR EN 1998-1:2004 efectele componentelor seismice se vor combina cu metoda radical din suma pătratelor (SRSS). Cu aceste mase modale efective exprimate procentual se poate determina numărul minim de moduri proprii de vibraţie care trebuie luate în calcul pentru analiza modală cu spectre de răspuns.10719 0 0.95832 0. pentru o mai mare precizie a rezultatelor se vor considera toate 9 modurile. Uy.95832 0. Datorită versatilităţii modurile proprii de vibraţie au fost combinate cu metoda combinaţie pătratică completă (CQC).163703 0.8.7 Calculul modal cu spectre de răspuns Pentru definirea calculului modal cu spectre de răspuns trebuie definiţi următorii parametrii: Spectrele de calcul care se vor folosi. Conform paragrafului 4. Combinarea modurilor proprii de vibraţie.3. Folosind acest tabel se calculează procentual masele modale efective pentru fiecare mod de vibraţie (acestea se găsesc la coloana Ux. Acest tabel conţine perioadele proprii corespunzătoare fiecărui mod propriu de vibraţie în secunde. Uz).81432 0.1 din SR EN 1998-1:2004 suma maselor modale efective pentru modurile luate în considerare trebuie să fie de minim 90% din masa totală a structurii.97687 0 0 0.81432 0. Uz) şi valorile cumulate ale maselor modale efective raportate la masa totală a structurii (SumUx.86968 0 0 0. Determinarea acestora şi introducerea în modelul de calcul a fost detaliată anterior în secţiunea 4. În cazul de faţă numărul minim de moduri proprii care trebuie luat în considerare este de 5.3. Uy.6.

pentru acest exemplu.2 din SR EN 1998-1:2004 pentru a ţine cont de efectele de torsiune accidentală se introduce o excentricitatea accidentală suplimentară care trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel. Excentricitatea se calculează cu formula: eai = ±0. 4. acţiunea seismică reprezentată prin spectrele de răspuns va fi denumită AE.6m ey = 0.3.8.05 ⋅ ( 2 ⋅ 6 ) = 0.8 Efectele de torsiune accidentală Conform paragrafului 4. În modelul structurii. ±eax y x Lx CM Fx ±eay Ly CM Fy Figura 154.05 Li unde e1i Li excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor. Datorită faptului ca structura analizată în această aplicaţie are aceleaşi dimensiuni în plan la fiecare nivel valorile excentricităţilor pentru cele două direcţii sunt aceleaşi pentru fiecare etaj şi se vor nota pentru simplitate cu ex şi ey: ex = 0.2.05 ⋅ ( 3 ⋅ 5) = 0.Combinarea modurilor proprii de vibraţie Combinarea efectelor acţiunii seismice Spectrul de răspuns pe direcţia x Spectrul de răspuns pe direcţia y Figura 153: Parametrii calculului modal cu spectre de răspuns. Definiţia excentricităţii accidentale.d-SPEC. aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice.75m 137 . şi se raportează la centrul maselor.

Se vor folosi perioadele proprii exacte determinate în paragraful anterior pe modelul real al structurii şi anume: T = 0.61 ⋅ 318 ⋅ 0. Masele de nivel au valorile: m1 = m2 =104.85 = 435.85 = 269. y = S d (T1 y ) ⋅ m ⋅ λ = 1.3 din SR EN 1998-1:2004 efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune : M 1i = e1i Fi în care: moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale M1i e1i excentricitate accidentală a masei de la nivelul i Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i Momentul de torsiune se va calcula pentru direcţiile acţiunii seismice x şi y cu formula: M xi = eiy Fix şi M yi = eix Fiy unde Fix şi Fiy sunt forţele laterale calculate pe cele două direcţii.2).În cazul de faţă în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează un model spaţial. conform paragrafului 4.692s pentru calculul pe direcţia y Calculul forţelor laterale pe direcţia x este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb . Aceste forţe laterale se vor calcula similar cu cele de la exemplul.2kN unde Sd(T1y)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia y calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3 = 318t.8.996 ⋅ 318 ⋅ 0. (77) 138 .4. x = Sd (T1x ) ⋅ m ⋅ λ = 0.2 kN − F2x = 88.9t şi m3 =108.1 cu următoarele precizări: Deoarece calculul se efectuează pe modelul spaţial al structurii masele concentrate la fiecare nivel sunt calculate folosind încărcările gravitaţionale care acţionează pe întreg planşeul în combinaţia seismică de încărcări (a se vedea exemplul 4.3. Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1x = 44.1.3.3 kN − F3x = 136.3.488s pentru calculul pe direcţia x şi T = 0.2kN unde Sd(T1x)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia x calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3= 318t.7 kN Calculul forţelor laterale pe direcţia y este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb .2t.8.

68 kNm M3.6 =42.75 = 102. j + AE .x+ M1.15 kNm M2.84 kNm M2.y = 235.x+ M3.75 = 33.y=142.1 kNm M3 M2 M1 Figura 155: Momentele de torsiune la fiecare nivel.x+ M2.y = 151.d-M.8⋅0.4⋅0.4 combinaţia seismică de încărcări este: ∑ Gk . j ≥1 i ≥1 139 .i cu valorile coeficientului ψ 2 = 0.y=221⋅0.6 =132. Aceste momente de torsiune se introduc în modelul structurii într-un caz de încărcare care pentru acest exemplu va fi denumit AE.2⋅0.5 kNm M1.x=88.x=136.i ⋅ Qk .3⋅0.9 kNm M3 = M3.8.Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1y = 71.9 Calcul structural Pentru această aplicaţie se vor arăta doar diagramele de forţă axială şi moment încovoietor obţinute din analiza modelului structurii în două variante: Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din calculul modal cu spectre de răspuns.y = 75.y=71.6 =85.d + ∑ψ 2.22 kNm M3.x=44.4 kN − F2y = 142. Conform SR EN 1990:2004.2.6 kNm Momentele de torsiune pentru fiecare nivel sunt (Figura 155): M1 = M1.75 = 66. paragraful 6.7⋅0. Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din combinaţia seismică de încărcări.99 kNm M2 = M2.4.8kN − F3y = 221 kN Momentele de torsiune pentru fiecare nivel pe cele doua direcţii au următoarele valori: M1. 4.3.3.

d-SPEC) şi momentele de torsiune (AE. Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate veni din orice direcţie acţiunea seismică în combinaţia seismică se consideră cu + şi – pentru a corespunde celor 2 situaţii: ∑G j ≥1 k. j + AE .d + ∑ψ 2.d-SPEC + AE.i i ≥1 Diagramele de forţă axială: Din calculul spectral ( AE.i ⋅ Qk .d este alcătuită din spectrele de răspuns (AE.d + ∑ψ 2. Acţiunea seismică AE. j − AE .d-M) care ţin cont de excentricitatea accidentală: AE.d = AE.i ⋅ Qk .d-SPEC): Figura 157: Diagrama de forţă axială pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns.d-M. 140 .Figura 156: Definirea combinaţiei seismice de încărcări în programul SAP2000.i i ≥1 ∑G j ≥1 k.

141 .Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 158: Diagrama de forţă axială pe structură în combinaţia seismică de încărcări.d-SPEC): Figura 159: Diagrama de moment încovoietor pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns. Diagramele de moment încovoietor: Din calculul modal cu spectre de răspuns ( AE.

142 . Acest lucru se poate vedea mai bine în Figura 161 care prezintă eforturile pentru un stâlp parter din axul 1. În diagramele din calculul spectral toate valorile apar cu semnul pozitiv. Semnul „+” pentru toate valorile provine din combinaţia modurilor proprii de vibraţie cu combinaţia pătratică completă (CQC) şi combinaţia efectelor acţiunii seismice cu radical din suma pătratelor (SRSS).Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 160: Diagrama de moment încovoietor pe structură în combinaţia seismică de încărcări. Figura 161: Eforturile pe un stâlp parter din cadrul ax 1 din combinaţia seismică de încărcări. În diagramele din combinaţia seismică de încărcări valorile eforturilor pe elemente sunt date sub formă de înfăşurătoare.

2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare.3 Calcul static neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului static neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. 143 . Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Se observă ca toate valorile momentelor sunt mai mici decât cele obţinute pe acest cadru din analiza cu forţe laterale. Acest lucru demonstrează că un calcul modal cu spectre de răspuns oferă rezultate mai exacte şi o proiectare mai economică în comparaţie cu metoda forţelor laterale. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii.8. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.5 m fiecare. 4.d-SPEC) se for afişa doar pentru cadrul din ax 1: Figura 162: Diagrama de momentele încovoietoare din calculul modal cu spectre de răspuns pentru cadrul din ax 1. iar acoperişul se consideră circulabil.8.3. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140).Pentru simplitate valorile momentelor încovoietoare din calculul spectral ( AE. 4. Cadrele din axele B. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior.

5 m. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. 4. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii. Travee B = 5 m.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 163: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. iar acoperişul se consideră circulabil. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m.8. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140). Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior. 4.4. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.5 m fiecare. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Cadrele din axele B.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. Înălţime etaj H = 3. Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000.8.4 Calcul dinamic neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului dinamic neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. 144 . Amplasament: Bucureşti.

Înălţime etaj H = 3.5 m. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. 145 . Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. Travee B = 5 m. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 164: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Amplasament: Bucureşti. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.

Termenul de factor de încărcare este folosit pentru a defini raportul dintre forţa aplicată şi forţa de calcul la SLU în orice etapă particulară a încărcării. Aceste metode permit determinarea unor eforturi sigure şi apropiate de realitate.0 şi acestea pot fi folosite pentru verificările ulterioare. Factorul de încărcare de cedare este factorul de încărcare cerut pentru a produce cedarea prin mecanism plastic. criteriul Merchant-Rankine poate fi exprimat prin: Factor de încarcare la cedare=       ≥1 (79) Acolo unde factorul de încărcare este mai mare decât 1. ţinând seama că. Justificarea acestei metode provine din faptul că Merchant-Rankine dă pentru cedare: 1 1 1 + = (80) α pl α cr α ced 146 . dacă αcr < 10. fie rezultatele acestui pas trebuie modificate pentru a corespunde criteriului de cedare Merchant-Rankine. Procedeul de calcul este următorul: a) se aleg dimensiunile elementelor şi vutelor (daca exista). cum ar fi o analiză elasto-plastică cu ajutorul unui program de calcul.5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME 5. Factorul de încărcare corespunzător mecanismului nu trebuie să fie mai mic decât 1. se aleg secţiuni mai puternice şi se reia calculul de la pasul precedent. se pot determina eforturile pentru valoarea factorului de încărcare egală cu 1.0 şi va fi de obicei destul de mare. Folosind o astfel de metoda. Se face o analiză plastică pentru combinaţia de încărcări aleasă. pentru că nu ar reflecta adevărata comportare la cedare. Modificările sunt descrise mai jos. dar nu exacte.1 Procedeul de calcul In aceasta anexa se prezintă metodele simplificate de calcul de ordinul I la stari limita ultime SLU. Reducerea eforturilor este posibilă numai printr-o metodă care respectă momentele plastice ale secţiunilor. b) Pentru fiecare combinaţie de încărcări la starea limită ultimă SLU: Se determină αcr pentru combinaţia aleasă dintr-o analiză critică de flambaj.0.1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Criteriul Merchant-Rankine poate fi evidenţiat făcând analiza plastică a cadrului la încărcările aplicate majorate cu factorul: 1 1− 1 (78) α cr încarcarea de cedare   1 Forta aplicata ×  1 − 1  α cr  Pentru analiza plastică. Daca αcr < 3. c) Momentele şi forţele rezultate se folosesc pentru verificările de rezistenţă. fie analiza.1. prin împărţire cu factorul de încărcare la cedare. 5. nu este indicat să se reducă eforturile calculate la cedare.

0 x SLU. vezi Figura 165. Diagrama forţă-deplasare redusa conform criteriului Merchant-Rankine Marele avantaj al acestei metode este că ea identifică articulaţiile la SLU şi poate astfel determina un set de eforturi la 1.1 1 1 + = Fpl Fcr Fced F − Fced 1 1 1 = − = cr Fpl Fced Fcr Fced Fcr Fpl = Fced Fcr Fced = Fcr − Fced 1 − Fced Fcr (81) Fpl = Fced 1 F 1 − ced Fcr unde: Fced = FSLU (82) (83) Fpl = FSLU 1 1 = FSLU F 1 1− 1 − ced α cr Fcr 5. Figura 165. Criteriul Merchant-Rankine poate fi observat în analiza elasto-plastică de ordinul I utilizând factorul: 1− 1 α cr (84) ca un factor de reducere aplicat factorului de încărcare calculat la formarea fiecărei articulaţii plastice. Trebuie notat că factorul de încărcare corespunzător formării ultimei articulaţii plastice a mecanismului va fi acelaşi ca pentru orice altă metodă care foloseşte metoda Merchant-Rankine. Acesta este un 147 . incrementul forţelor este aplicat ca de obicei. dar factorul de încărcare este redus la formarea fiecărei articulaţii plastice. cu secţiuni economice. Cadrul este considerat încărcat cu combinaţia la SLU standard.2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Analiza elasto-plastică de ordinul I este o procedură de analiză incrementală. dar această metodă permite calculul eforturilor pentru factori de încărcare inferiori condiţiei de cedare.1.

care trebuie să fie ≥ 1. (2) Analiza lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice.0. (4) Se pune în concordanţă cu criteriul Merchant-Rankine prin împărţirea capacităţii plastice a 1 secţiunii cu coeficientul . (6) Se verifică factorul de încărcare la cedare de la (5).2 Metode de analiză Cele trei metode obişnuite de analiză sunt: (1) Metoda grafică.1 Metoda grafică În metoda grafică (Figura 166). (3) Se calculează factorul αcr = Fcr / FEd. diagramele de momente încovoietoare se desenează pe bare. (3) Analiza elastică-perfect plastică.3 α cr (5) Se face o analiză rigid-plastică a cadrului folosind capacităţile plastice reduse de la punctul (4). Metoda grafică va găsi întotdeauna limita superioară a momentului încovoietor sau limita 148 . • Proiectarea iniţială a oricărei structuri. 5. Metoda grafică Pe rând. (2) Se calculează forţa critică de flambaj a cadrului Fcr. 1 (7) Se amplifica toate eforturile cu coeficientul .2.1. 1 1− 5.avantaj în comparaţie cu analizele rigid-plastice bazate pe metodele lucrului mecanic virtual. Figura 166. cu valorile maxime şi minime limitate de momentele plastice ale fiecărui element. unde factorul de încărcare la cedare este mai mare decât cel cerut la SLU. elementele trebuie alese pentru a satisface orice diagramă statică de moment încovoietor. Astfel metoda grafică se poate folosi pentru: • Analiza unor structuri foarte simple. Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului MerchantRankine Metoda implică următoarea procedură: (1) Se aleg secţiunile iniţiale ale cadrului. 1 1− α cr 5.

deci este întotdeauna sigură. Pentru a fi în siguranţă. Rotiri în articulaţiile plastice conforme cu mecanismul de cedare 149 . Trei probleme importante pot sa apară atunci când se utilizează această metodă: Metoda poate determina doar factorul de încărcare pentru mecanismul analizat. 5. analiza finală fiind în mod normal rigid-plastică sau elastic-perfect plastică. de aceea metoda este adesea considerată ca metoda clasică (Figura 167). diagrama completă de moment încovoietor a structurii trebuie trasată pentru factorul de încărcare cel mai mic al mecanismelor posibile. Dacă nu este analizat mecanismul real. factorul de încărcare va fi supraestimat. Metoda se recomandă pentru proiectarea iniţială a unei structuri. în ipoteza că s-a făcut corect.2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice Metoda lucrului mecanic virtual calculează factorul de încărcare la cedare pentru un mecanism de cedare rigid-plastic. Rotirea articulatiilor permite formarea mecanismului de cedare Figura 168. Structuri destul de extinse pot fi analizate fără calculator. Metoda lucrului mecanic virtual Prin această metodă nu se găseşte ordinea apariţiei articulaţiilor plastice ci numai mecanismul de cedare. se roteşte şi apoi se închide. Nu găseşte nici o articulaţie care se formează. Diagrama de incarcari Figura 167.inferioară a factorului de încărcare.2. Direcţia rotirilor trebuie verificată cu grijă pentru a se asigura că sunt în concordanţă cu mecanismul (Figura 168). Metoda se foloseşte în mod special pentru a verifica o structură care a fost deja definită.

se rotesc şi apoi se închid. odată cu formarea lor (Figura 169). şi care astfel nu va apare în mecanismul final. • Articulaţiile care se formează după SLU pot fi identificate şi deci acolo unde este posibil. Acest lucru poate produce economii în structură acolo unde rezistenţa elementelor este mai mare decât este necesar. Figura 169. Metoda are următoarele avantaje: • Se identifică mecanismul real de cedare.5.3 Metoda elastică-perfect plastică Metoda elastică-perfect plastică aplică forţele în mod crescător cu paşi mici şi consideră articulaţiile plastice pe structură. dar va trebui ţinut cont de ea. în cazurile unde dimensionarea este determinată de deplasări sau unde se folosesc secţiuni supradimensionate. Mecanismul final va fi mecanismul real de cedare. sau chiar care se descarcă sau schimbă sensul rotirii. Metoda elastică-perfect plastică 150 . costul îmbinărilor elementelor poate fi redus. Este posibil să identifice articulaţii care se formează. inclusiv orice articulaţie care s-ar putea forma şi apoi închide. • Diagrama reală de momente încovoietoare de cedare sau la orice nivel până la cedare poate fi identificată. • Se identifică toate articulaţiile plastice.2. şi va fi identic cu mecanismul corespunzător celui mai mic factor de încărcare care poate fi găsit prin metoda rigid-plastică. programul de calcul având aceste posibilităţi. Se presupune că elementele se deformează ca elemente liniar elastice până la momentul plastic Mp şi apoi se comportă perfect plastic fără ecruisare.

t i 151 .6 (87) pentru 0. determinată conform Figura 171 în funcţie de mecanismul de cedare.2) se determină cu relaţia: µr = 6 ×104 α unde: tt2  R  ε  0. respectiv pentru inimă. Curba de comportare reală a unei îmbinări Capacitatea de rotire plastica pentru profile dublu T (Figura A.8 + 0. iar θp este rotirea elastică la formarea articulaţiei plastice.3 ARt α = 1− 4 α = 0. Figura 170. R .6 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR θu −1 θp (85) Capacitatea de rotire plastică se determină cu relaţia: µr = unde θu este rotirea plastică definită prin cea corespunzătoare momentului de plasticizare a secţiunii. R – limitele de curgere pentru tălpi. A – aria secţiunii transversale a stâlpului.1 ARt N ≤ 0. b – lăţimea tălpii comprimate. L – deschiderea grinzii standard.1 ≤ Notaţiile de mai sus au următoarea semnificaţie: N – forţa axială din stâlp.2 t  bL  Ri  (86) ε= 240 ( N mm 2 ) Rt N ARt pentru N ≤ 0. definită pe curba post-elastică ().

5 ≤ µr < 4.5 ≤ µr < 7.7 .Clasa 2 cu ductilitate medie.Figura 171. Caracteristicile profilelor dublu T şi deschiderea grinzii standard În funcţie de capacitatea de rotire plastică rezultată din relaţia anterioara. dacă 4.5 . rezultata din calcul sau ceruta prin recomandarile din norma.Clasa 3 cu ductilitate slabă. elementele de structură pot fi clasificate în: .Clasa 1 cu ductilitate bună.5 Disiparea de energie seismică prevăzută prin proiectare este asigurată dacă: µr > µ n (88) unde µn este capacitatea de rotire necesară. dacă 1. 152 . dacă µr ≥ 5.

Vol. (2001). Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). In W. no. Research Report R764. London and New York. A. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. Massachusetts.. and Durukal. A Physical Approach with Emphasis on Earthquake Engineering". E. "Designer's Guide to EN 1998-1 and EN 1998-5. Gasparini. Chopra. Partea 1-8: Proiectarea îmbinărilor..Prevederi de proiectare pentru clădiri". "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. and Cosenza.Partea I . foundations and retaining structures". 10. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. Fardis.7 BIBLIOGRAFIE SR EN 1993-1-1:2006. "Simulation Modeling of Strong Ground Motion". 132. E. P100-1/2006. E. E. Elnashai. USA: John Wiley and Sons. Anexa naţională".A. Computers and Structures Inc. (1992).H.F. "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1: Reguli generale. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. "Eurocode 8 Compliant Real Record Sets for Seismic Analysis of Structures". A. and Vanmarcke. Buletinul Construcţiilor. and Plumier. T. London. "Three-Dimensional Static and Dynamic Analysis of Structures. and Mazzolani. SR EN 1993-1-8:2006. seismic actions. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO).. Pinto. 2006. F." Department of Civil Engineering. Prentice-Hall. Upper Saddle River. (2002).. (2005). Partea 1: Reguli generale.N.M.. Massachusetts Institute of Technology. Partea 5: Fundaţii. Chen and Charles Scawthorn (ed.. G. New Jersey. SR EN 1990:2004 "Eurocod: Bazele proiectării structurilor". structuri de susţinere şi aspecte geotehnice". and Kawakami. (2002). "Dynamics of Structures: Theory and Applications to Earthquake Engineering". P.S.L. Paulay. 54 – 90. M.. "Effects of ground motion parameters and cyclic degradation behaviour on collapse response of steel moment-resisting frames". "Seismic design of reinforced concrete and masonry buildings". acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri. acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri". Journal of Structural Engineering. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Vol. I. 12-13. Faccioli. Thomas Telford. General rules. design rules for buildings. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO).). H-Y.N. Eurocode 8: Design of structures for earthquake resistance. CRC Press.. Spon Press. "Cod de proiectare seismică .. ISBN 0-13-086973-2. Wilson. V. (2003).. M. Earthquake Engineering Handbook. U.A. Carvalho. Journal of Earthquake Engineering. Chang. (1976). Third edition 2002. (2008). "Simulated Earthquake Motions Compatible with Prescribed Response Spectra. Maddaloni. Priestley M. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. SR EN 1998-1:2004. Gioncu. E. H. 153 . (2006). pages 2553-1562. SR EN 1998-1:2004/NA:2008.J. A. E. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). SR EN 1998-5:2004. "Ductility of Seismic Resistant Steel Structures". Erdik. D. Cambridge. Iervolino. 12:1.

Chabrolin. Design of Tubular Steel Structures. 154 .S. H. Cervasio. "Design of steel structures. in "Advanced Earthquake Engineering Analysis". (2000). Verificarea prin calcul a elementelor de construcţii metalice şi a îmbinărilor acestora. Training and education for the Implementation of Eurocode 3 (2009). (2007).. Part 1-1: General rules and rules for buildings". P. A.Pinho.. Pecker (Ed. (2010). ECCS Eurocode Design Manuals. NP 042-2000. 494. Springer. Da Silva. European Commission. "Frame design including joint behaviour". R. L. Simoes. (1996). R. Earthquake Spectra. Fajfar. CISM Courses and Lectures no. Final Report. R.). Eurocode 3: Design of steel structures. Maquoi. "A nonlinear analysis method for performance-based seismic design". Cidect. 16(3): 573-92. Normativ privind prescripţiile generale de proiectare. "Using Pushover Analysis for Assessment of Buildings and Bridges".. B.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful