P. 1
Calcul Structural

Calcul Structural

|Views: 2,001|Likes:
Published by mirelll

More info:

Published by: mirelll on Oct 11, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/20/2013

pdf

text

original

FACULTATEA DE CONSTRUCŢII DEPARTAMENTUL DE CONSTRUCŢII METALICE ŞI UNIVERSITATEA MECANICA CONSTRUCŢIILOR “POLITEHNICA” Centrul de Excelenta pentru Mecanica Materialelor TIMIŞOARA

şi Siguranţa Structurilor CEMSIG Ioan Curea 1, 300224 Timişoara, ROMÂNIA Fax Telefon ++40.256.403917 Departament: ++40.256.403911 ++40.256.403932 CEMSIG: ++40.256.403932 e-mail: dan.dubina@ct.upt.ro http://cemsig.ct.upt.ro

Contract nr. 425/08.12.2009
CALCULUL STRUCTURAL GLOBAL AL STRUCTURILOR METALICE Recomandări, comentarii şi exemple de aplicare în conformitate cu SR EN 1993-1-1 şi SR EN 1998-1 Redactarea I-a

Timişoara, august 2010

COLECTIV DE ELABORARE

Şef Proiect Prof. Dr. Ing. Dan DUBINĂ Membri: Conf. Dr. Ing. Florea DINU Conf. Dr. Ing. Aurel STRATAN Drd. Ing. Norin FILIP-VACARESCU _____________________ _____________________ _____________________ _____________________

Cuprins
CUPRINS .............................................................................................................................................................. 1 1 2 INTRODUCERE ......................................................................................................................................... 3 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ .................................................. 4 2.1 2.2 2.3 2.3.1 2.3.2 2.3.3 2.4 2.4.1 2.4.2 2.4.3 2.4.4 2.5 3 3.1 3.2 3.2.1 3.2.2 3.2.3 3.3 3.3.1 3.3.2 3.4 3.5 4 4.1 4.1.1 4.1.2 4.1.3 4.2 4.2.1 4.2.2 4.2.3 4.2.4 4.2.5 4.3 4.3.1 4.3.2 4.3.3 4.3.4 4.3.5 4.4 4.4.1 4.4.2 4.4.3 4.5 4.5.1 4.5.2 4.5.3 4.5.4 INTRODUCERE....................................................................................................................................... 4 CLASIFICAREA STRUCTURILOR IN CADRE.............................................................................................. 5 IMPERFECŢIUNI ..................................................................................................................................... 7 Imperfecţiuni globale pentru cadre................................................................................................. 8 Imperfecţiuni locale pentru elemente ............................................................................................ 10 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri ........................................................................... 11 REPREZENTAREA COMPORTĂRII NODURILOR IN ANALIZA ................................................................... 12 Clasificarea nodurilor după rigiditate .......................................................................................... 13 Clasificarea nodurilor după rezistenţă. ........................................................................................ 15 Clasificarea nodurilor după ductilitate......................................................................................... 17 Clasificarea secţiunilor elementelor ............................................................................................. 18 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA STRUCTURALA .......................................................... 20 INTRODUCERE..................................................................................................................................... 30 ANALIZA ELASTICA............................................................................................................................. 33 Analiza elastica de ordinul I ......................................................................................................... 33 Analiza elastica de ordinul II ........................................................................................................ 36 Analiza de stabilitate..................................................................................................................... 39 ANALIZA GLOBALĂ PLASTICĂ ............................................................................................................. 44 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) ................................................................................ 45 Analiza plastica de ordinul II........................................................................................................ 47 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI STRUCTURI IN CADRE METALICE MULTIETAJATE ................................ 52 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI HALE CU STRUCTURA METALICA ........................................................ 59 CONCEPTE DE PROIECTARE SEISMICĂ ................................................................................................. 60 Conceptul de proiectare disipativă a structurii............................................................................. 61 Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii..................................................................... 65 Alegerea principiului de proiectare .............................................................................................. 65 ACŢIUNEA SEISMICĂ ........................................................................................................................... 66 Generalităţi ................................................................................................................................... 66 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice.................................................................................... 72 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice .............................................................................. 75 Spectru de calcul pentru analiza elastică...................................................................................... 79 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni................................................................. 80 METODE DE CALCUL STRUCTURAL ..................................................................................................... 81 Metoda forţelor laterale ................................................................................................................ 82 Calcul modal cu spectre de răspuns.............................................................................................. 85 Calcul dinamic liniar .................................................................................................................... 92 Calcul static neliniar..................................................................................................................... 92 Calcul dinamic neliniar................................................................................................................. 97 REGULARITATEA STRUCTURALĂ ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA CALCULULUI STRUCTURAL ....................... 99 Criterii de regularitate în plan.................................................................................................... 100 Criterii de regularitate în elevaţie............................................................................................... 102 Alegerea metodei de calcul structural......................................................................................... 103 MODELAREA STRUCTURII ................................................................................................................. 105 Generalităţi ................................................................................................................................. 105 Modelarea maselor ..................................................................................................................... 106 Modelarea amortizării ................................................................................................................ 108 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii....................................................................... 109

CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE................................................................... 30

CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ ............................................................................................. 60

1

......................................................1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine......................................................................................5 Efectele de torsiune accidentală.........................3 Calcul static neliniar.. 151 BIBLIOGRAFIE ...................2..................2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice ..................................1...2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine.............. 127 4................ 144 5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME ......................................................................... 115 4...........2.................................................................. 150 6 7 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR........................ 148 5.........................................................................8.........5.................. 143 4.. 148 5..............................................8...... 146 5...............................................................4 Calcul dinamic neliniar...... 117 4...................8........... 117 4.................................................1....................................1 PROCEDEUL DE CALCUL .....1 Metoda forţelor laterale ....... 114 4............................................3 Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului Merchant-Rankine .......................................................................................................... 111 4.........................1 Metoda grafică ...........................................................................3 Metoda elastică-perfect plastică .............................................................................................................................2...........................8 APLICAŢII ......................................... 148 5......................................................................................... 146 5..... 153 2 .......... 149 5......................................................6 COMBINAREA EFECTELOR COMPONENTELOR ACŢIUNII SEISMICE ...............................................2 Calcul modal cu spectre de răspuns..........2 METODE DE ANALIZĂ ..........................8..............................1.........7 CALCULUL DEPLASĂRILOR ................... 147 5.............................. 146 5..............4............

i j =1 i =1 k .1 INTRODUCERE Manualul prezintă modul de calcul al structurilor in cadre metalice la acţiuni statice si dinamice (seismice).i i =1 N N N ∑G j =1 N Condiţiile diferite de aplicare a metodei forţelor laterale Implementare diferită a efectelor torsiunii accidentale In finalul capitolului se prezintă mai multe aplicaţii referitoare la metodele de determinare a răspunsului seismic al structurilor in cadre metalice. clasificarea structurilor si analiza structurala.3) se prezintă principalele etape ale calculului si alcătuirii structurilor metalice in cadre. Se prezintă de asemenea si doua aplicaţii pe doua tipuri de structuri. In partea a doua (cap. 3 . aplicarea prevederilor din normativul românesc conduce la aceleaşi rezultate în ceea ce priveşte spectrele de răspuns elastic de acceleraţie. Calcul maselor: SR EN 1998-1:2004: P100-1/2006: ∑ Gk . Anexa 2 prezintă o metoda simplificata pentru calculul capacitatii de rotire a secţiunilor dublu T.4) se prezintă calculul structurilor la acţiunea seismica in conformitate cu SR EN 1998-1. s-au folosit prevederile din SR EN 1993-1-8. In Anexa 1 prezintă metode simplificate de calcul de ordinul I pentru starea limita ultima. SR EN 1993-1-8 si SR EN 1998-1. P100-1/2006 stabileşte spectrul de calcul într-o manieră similară cu SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională. elastic si plastic. s-a folosit ca baza normativa SR EN 1993-1-1.i Qk .5 pentru T=0) şi lipseşte limitarea inferioară a spectrului de calcul la valoarea β⋅ag. una pentru o hala parter si una pentru o structura multietajata.iQk . in care se prezintă comparativ rezultatele analizelor de ordinul I si II. j + ∑ψ 2. alegerea tipurilor de noduri. cu deosebirea că în P100-1/2006 pentru T=0 acceleraţia spectrală de proiectare este egală cu cea elastică (q=1 în loc de 1. Deoarece exista unele diferenţe intre SR EN 1998-1:2004 si norma de calcul seismic in vigoare (P100-1/2006). se precizează următoarele : Cu toate că P100-1/2006 foloseşte unele notaţii diferite de cele din SR EN 1998-1:2004. Pentru clasificarea si modelarea in analiza a comportării nodurilor grinda-stâlp. începând cu modelarea structurii. In prima parte (cap. 2 si cap. j + ∑ψ E . Pentru redactarea lui.

In cadrul imperfecţiunile geometrice. Nodurile pot sa fie clasificate atât in funcţie de rezistenta cat si in funcţie de rigiditate. In mod traditional. structurile sunt impartite in structuri rigide sau cu noduri fixe (la care analiza se poate face pe forma nedeformata) si structuri zvelte sau cu noduri deplasabile (la care trebuie sa se ia in considerare forma deformata). In funcţie de clasa secţiunii. funcţie de raportul lăţime . analiza structurii si apoi verificarea ei. se face distincţie intre imperfecţiunile globale pentru cadre şi sistemele de contravântuiri si imperfecţiunile locale pentru bare. se poate face un calcul de ordinul I sau un calcul de ordinul II.grosime al pereţilor supuşi la compresiune. Pentru a lua in considerare influenta formei deformate a structurii asupra eforturilor interne din structura. In funcţie de aceasta clasificare.1 Introducere Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze. acestea sunt impartite in patru clase distincte. semirigide si articulate din punct de vedere al rigiditatii si noduri cu rezistenta completa. Pentru a lua in considerare posibilitatea pierderii stabilitatii locale a pereţilor secţiunilor. Relaţia forţă-deplasare pentru o structură in cadre multietajate 4 . atât in ceea ce priveşte comportarea globala a structurii (teoria de ordinul I/ordinul II) cat si in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor (elastic. Efectele imperfecţiunilor (adică tensiunile reziduale şi imperfecţiunile geometrice) trebuie luate în considerare în mod corespunzător în analiza structurală. capacitate de rezistenta. parţiala si articulate din punct de vedere al rezistentei. se poate utiliza o analiza elastica sau plastica. calculul unei structuri presupune mai multe etape si anume modelarea structurii.2 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ 2. Se disting noduri rigide. care consta in evaluarea eforturilor interne si a deformatiilor si compararea cu valorile admise pentru o exploatare in siguranta. plastic) si a îmbinărilor (rigiditate. Efectele comportării nodurilor asupra distribuţiei forţelor şi momentelor interne dintr-o structura in cadre dar şi asupra deformaţiilor totale ale structurii trebuie luate în considerare acolo unde aceste efecte nu pot fi neglijate. Incarcare F 1 2 αF F F ∆ 1 Raspunsul liniar elastic 2 Valoarea maxima a incarcarii Deplasare Figura 1. capacitate de rotire).

este nevoie sa se reducă deplasările laterale prin dispunerea de contravântuiri verticale (Figura 2). Sisteme de contravântuiri: a) contravântuiri din bare. Se poate considera ca înclinaţia orizontală iniţială (sau sistemul orizontal echivalent) precum si încărcările orizontale aplicate asupra 5 . 2.In acest capitol sunt prezentate proprietatile structurilor in cadre. ale elementelor si imbinarilor. cu A se reprezinta sistemul de contravantuiri. b) diafragme din otel Daca sistemul de contravântuiri este suficient de rigid. care preia doar forte orizontale si cu B subsistemul care preia atat forte gravitationale cat si orizontale. Aplicarea prevederii anterioare se poate exprima sub forma: K A > 0. in care structura este impartita in doua. a) b) Figura 2. Un cadru metalic poate fi considerat contravântuit daca sistemul de contravântuiri reduce deplasările orizontale cu cel puţin 80%. Daca structura nu contine contravantuiri sau daca sistemul de contravantuiri nu este suficient de rigid.2 Clasificarea structurilor in cadre Structurile in cadre metalice multietajate sunt structuri relativ zvelte comparativ cu alte tipuri de structuri. Aceasta relatie poate fi inteleasa si aplicata mai usor daca se utilizeaza reprezentarea din Figura 3. atunci structura se numeşte contravantuita. Impartirea structurii in doua subansamble: A – sistemul de contravântuiri. B – cadrul portal Efectele înclinaţiei orizontale iniţiale asupra cadrelor contravântuite trebuie luate in considerare la calculul sistemului de contravântuiri.8 ( K A + K B ) sau K A > 4KB (1) (2) Figura 3. care au o influenta semnificativa asupra raspunsului structurii la actiunea incarcarilor exterioare si modul in care aceasta influenta trebuie modelata in analiza globala. astfel ca in anumite condiţii. atunci structura este necontravantuita.

atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (4) FEd • Pentru analiza plastica: F o Daca α cr = cr ≥ 15 . paragraf 5. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe dacă răspunsul său la acţiunea unui sistem de forţe ce acţionează in planul său este suficient de rigid astfel încât pot fi neglijate momentele si forţele interne suplimentare datorate deplasărilor orizontale ale nodurilor (SR EN 1993-1-1.efectul înclinaţiei orizontale (sau sistemului de forte orizontale echivalente) aferente cadrului si sistemului de contravântuiri. In cazul unei structuri clasificate cu noduri deplasabile. adică structuri cu noduri fixe si structuri cu noduri deplasabile. structurile contravantuite sunt structuri cu noduri fixe. . Atunci când o structura este clasificata cu noduri fixe.∆) trebuie luate in calcul. In general. De asemenea.1). .unui cadru contravântuit afectează numai sistemul de contravântuiri. daca rigiditatea structurii necontravantuite este mare si structura nu este sensibila la efectele de ordinul II. Pentru cadrele la care primul mod de instabilitate cu noduri deplasabile este predominant. Toate celelalte cadre pot fi considerate cu noduri deplasabile si efectele de ordinul II (P . Cadrele cu pantă mică a acoperişului şi structurile plane alcătuite din stâlpi si grinzi pot fi verificate în raport cu cedarea după un mod cu noduri deplasabile utilizând o analiză de ordin întâi dacă sunt îndeplinite condiţiile exprimate prin ecuaţiile (3) sau (5) pentru fiecare etaj. atunci structura este clasificata cu noduri fixe (5) FEd F o Daca α cr = cr < 15 . atunci structura este clasificata cu noduri fixe (3) FEd F o Daca α cr = cr < 10 . un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre încărcarea verticala totala FEd aplicata structurii si încărcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (6) FEd unde αcr este coeficientul de multiplicare a încărcărilor de calcul pentru a provoca instabilitatea elastică a structurii. deoarece efectele de ordinul II nu afectează răspunsul structurii. αcr poate fi calculat aproximativ pornind de la următoarea formulă. urmată de o amplificare a efectelor acţiunilor respective (exemplu momente încovoietoare) cu ajutorul coeficienţilor corespunzători. Clasificarea structurilor in cadre in structuri contravantuite si necontravantuite nu trebuie confundata cu clasificarea in funcţie de sensibilitatea la efectele de ordinul II. atunci structura poate fi considerata cu noduri fixe. Pentru aceste structuri.2. clasificarea se face astfel: • Pentru analiza elastica: F o Daca α cr = cr ≥ 10 . se poate efectua o analiză de ordinul unu. luarea în considerare a efectelor de ordinul doi poate fi realizată cu ajutorul unei analize corespunzătoare (cuprinzând procedee „pas cu pas” sau alte procedee interactive).încărcări orizontale aplicate cadrului. se poate efectua o analiza de ordinul I. In conformitate cu SR EN1993-1-1.încărcări orizontale sau verticale aplicate direct sistemului de contravântuiri. iar cele necontravantuite sunt structuri cu noduri deplasabile. cu condiţia ca în grinzi compresiunea axială să nu fie semnificativă: 6 . atunci structura contravantuita poate sa fie cu noduri deplasabile. Daca insa sistemul de contravântuiri este foarte flexibil. Pentru un caz de încărcare dat. Astfel. Sistemul de contravântuiri trebuie calculat la acţiunea următoarelor încărcări: .

3): a) imperfecţiuni globale pentru cadre (efectul P . la structurile contravantuite trebuie luate in considerare si imperfecţiunile globale ale sistemele de contravântuiri.Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vânt) şi la încărcări orizontale aplicate la fiecare nivel. indiferent de calitatea controlului la fabricatie si montaj. Aceste imperfecţiuni constau in tensiuni reziduale. la nivelul părţii superioare a etajului. exercitate pe structură deasupra acestui nivel. exercitată pe structură deasupra acestui nivel. .HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale. In plus.α cr =   H Ed  VEd  h     δ H . atunci ele sunt luate de regula in calcul prin intermediul imperfecţiunilor geometrice echivalente. . In calcul trebuie luate în considerare următoarele imperfecţiuni (SR EN 1993-1-1. devieri de la rectilinitatea longitudinala. la nivelul părţii inferioare a etajului. astfel ca ele trebuie luate in considerare separat (Figura 5).∆) b) imperfecţiuni locale pentru elemente (efectul P . mai multe tipuri de imperfecţiuni. Ele pot fi considerate pe orice directie insa pentru fiecare analiza se considera o singura directie de aplicare. a încărcărilor orizontale. Evaluarea aproximativa a coeficientul de multiplicare αcr 2. Daca efectele imperfecţiunilor nu sunt incluse in formulele de rezistenta folosite la verificarea barelor. paragraf 5. Astfel.h este înălţimea etajului HEd VEd Figura 4. abateri de forma ale secţiunilor transversale. .3 Imperfecţiuni Structurile in cadre metalice prezintă.δH. devieri de la verticalitate la montaj.VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale.δ). Considerarea formei si sensului imperfectiunilor trebuie sa conduca la efectele cele mai defavorabile pentru structura. atunci când este cazul. Aceste imperfecţiuni induc efecte secundare si de aceea pentru a obţine rezultate conservative. 7 . Unele dintre ele. este posibil ca aplicarea imperfectiunilor la o structura spatiala sa conduca la deplasari simetrice sau anti-simetrice ale colturilor opuse. excentricitati in noduri. etc. cum ar fi de exemplu abaterile de la forma secţiunii sau abaterile de montaj sunt limitate prin tolerantele admise si sunt precizate in standardele de execuţie. Ed     (7) in care: . de exemplu EN 1090 (2008). analiza structurilor trebuie sa tina seama de ele.

3.Forma imperfectiunilor globale si locale poate sa rezulte din modul de flambaj elastic in planul de flambaj considerat. Pentru structurile la care primul mod de flambaj este cel corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile. inclusiv flambajul prin incovoiere .rasucire. Efecte de translaţie sau torsiune rezultate din aplicarea imperfecţiunilor: a) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în acelaşi sens). efectul imperfectiunilor globale si locale se poate lua in considerare prin intermediul unei abateri de la verticala si al unei curburi a elementului (Figura 6).1 Imperfecţiuni globale pentru cadre Prima imperfectiune si anume abaterea de la verticala se defineste prin intermediul unghiului φ. care este dat de formula urmatoare (vezi si Figura 7): φ = φ0α hα m unde: (8) φ0 αh este valoarea de bază. b) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în sens contrar) N L eo.d φ φ Figura 6. φ0 = 1/200 este coeficientul de reducere aplicabil pentru înălţimea h a stâlpilor: αh = 2 h dar 2 ≤ αh ≤ 1 3 8 . Trebuie luate in considerare aici atat flambajul in plan cat si cel in afara planului. Imperfecţiunile globale si locale 2. Figura 5.

Fortele echivalente de la fiecare nivel se obtin prin multiplicarea incarcarilor gravitationale de la fiecare nivel cu imperfectiunea initiala φ. introducând aici numai stâlpii care preiau o încărcare verticală NEd mai mare sau egală cu 50 % din valoarea medie pe stâlp în planul vertical considerat. Acest mod de introducere a imperfectiunilor este de obicei mai usor de folosit in practica comparativ cu metoda anterioara a „inclinarii” structurii. dar in directie inversa celor aplicate la nivelul etajelor. Pentru ca structura sa fie in echilibru. α m = 0. Figura 7. Imperfecţiuni echivalente corespunzătoare abaterii de la axa verticală Imperfectiunile globale pot fi de asemenea luate in considerare si prin introducerea unor forte laterale echivalente la nivelul fiecarui etaj. b) exemplu de aplicare a forţelor orizontale echivalente la o structura 9 . Imperfecţiunile cadrelor modelate prin intermediul unui sistem de forte echivalente: a) înlocuirea înclinaţiei iniţiale prin forţele orizontale echivalente. sistemul de forte rezultant se aplica si la baza.h αm este inaltimea in metri este un factor de reducere pentru numărul de stâlpi dintr-un şir m 1    reprezintă numărul de stâlpi într-un şir.5 1 +  m Trebuie mentionat aici ca pentru cadrele la care HEd ≥ 0.15VEd. NEd NEd φΝEd F1 φ φF1 F1 φ F2 φF2 F2 NEd NEd φΝ Ed φ(F1+F2)/2 φ(F1+F2)/2 a) b) Figura 8. imperfecţiunea globala poate fi neglijata (pentru notaţii vezi Figura 4).

in functie de tipul de analiza si de curba de flambaj corespunzatoare elementului.3. Aceste imperfectiuni locale pot fi de regula neglijate in analiza globala. Valorile de calcul ale imperfecţiunilor iniţiale în arc e0 / L Curba de flambaj a0 a b c d Analiza elastica e0 / L 1 / 350 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 Analiza plastica e0 / L 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 1 / 100 Similar cu efectul imperfectiunilor globale. se pot inlocui imperfectiunile locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente aplicate la nivelul fiecarui element. Figura 9.2 Imperfecţiuni locale pentru elemente Abaterea barelor de la rectilinitate. in care L este lungimea barei iar e0 este amplitudinea maxima a deplasarii laterale initiale.zveltetea normalizata in plan (sau redusa) satisface conditia: Af y λ > 0. Înlocuirea imperfecţiunilor locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente 10 . sau imperfectiunea locala. deoarece relatiile de verificare la stabilitate tin cont de aceste imperfectiuni.5 (9) N Ed in care: este valoarea de calcul a fortei axiale de compresiune NEd λ este zvelteţea redusă în plan. calculată pentru bara considerată ca articulată la extremităţi. Valorile recomandate ale acestor deplasari initiale sunt date in Tabel 1.elementul are cel putin un capat care este prins rigid si transmite moment incovoietor .2. Pentru cazurilor in care elementele au o zveltete mare. este data de raportul e0/L. Tabel 1. Astfel. introducerea in analiza globala a imperfectiunilor locale este obligatorie daca pentru elementul solicitat la compresiune sunt indeplinite conditiile urmatoare: . aceste imperfectiuni nu pot fi neglijate.

3 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri Daca sunt folosite sisteme de contravantuiri pentru asigurarea legarii laterale pe deschiderea grinzilor sau a elementelor comprimate. Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri 11 .3. Aceasta imperfectiune se poate considera sub forma unei imperfectiuni initiale in arc si este data de expresia: e0 = α m L 500 in care L este deschiderea sistemului de contravântuiri iar αm este dat de expresia: (10) 1  (11)   in care m este numarul de elemente care sunt stabilizate. NEd e0 NEd qd L Figura 10.2. Atunci cand sistemul de contravantuiri este folosit pentru stabilizarea talpii comprimate a unei grinzi cu inaltime constanta. atunci trebuie luata in calcul o imperfectiune geometrica echivalenta a elementelor stabilizate. se poate inlocui imperfectiunea initiala in arc printr-o forta echivalenta de stabilizare data de expresia (Figura 10): α m = 0.5 1 +  m qd = ∑ N Ed 8 e0 + δ q L2 (12) in care δq este este săgeata sistemului de contravântuiri în planul stabilizat din actiunea fortei q. la calculul lui NEd trebuie sa se considere si o parte din efortul de compresiune din grinda. Atunci cand in grinda sunt si eforturi de compresiune. forta NEd din Figura 10 se poate obtine cu relatia: N Ed = M Ed h (13) in care MEd este momentul maxim din grinda iar h este inaltimea totala a grinzii. plus alte forte externe calculate printr-o analiză de ordinul intai (δq poate fi considerat 0 daca se foloseste o analiza de ordinul II). In mod simplificat.

Daca grinzile sau elementele comprimate stabilizate cu sistemul de contravantuiri au imbinari de continuitate, trebuie sa se verifice sistemul de contravantuiri la forta locala data de relatia urmatoare, aplicata sistemului de catre fiecare grinda sau element comprimat in dreptul imbinarii de continuitate (Figura 11). N 2ΦN Ed = α m Ed (14) 100 in care Φ = αmΦ0 iar Φ0 = 1/200. Trebuie sa se verifice de asemenea si ca sistemul de contravantuiri poate sa transmita aceasta forta (data prin relatia anterioara) la punctele adiacente in care grinda sau elementul comprimat este stabilizat. In aceasta verificare trebuie inclusa orice incarcare exterioara care actioneaza asupra sistemului de contravantuiri, insa fortele care apar din imperfectiunile calculate cu relatia (8) pot fi omise.

Sistemul de contravântuiri

Figura 11. Forţele din contravântuiri in îmbinările de continuitate ale elementelor comprimate

2.4 Reprezentarea comportării nodurilor in analiza
Calculul si proiectarea unei structuri in cadre metalice presupune in mod tradiţional ca nodurile dintre grinzi si stâlpi sunt fie foarte flexibile fie foarte rigide. In cazul grinzilor, daca acestea sunt solicitate predominant la încovoiere, atunci nodurile sunt considerate fie articulate fie rigide (vezi Figura 12.a). Nivelul real de rigiditate al nodurilor poate avea o influenta mare asupra răspunsului structurilor necontravantuite cu noduri deplasabile. De aceea, aceasta procedură de analiza poate fi folosită atâta timp cat nodurile sunt complet rigide sau complet articulate. In cazul structurilor contravantuite cu noduri fixe, la care preluarea forţelor laterale se face in principal de către sistemul de contravântuiri, rigiditatea nodurilor nu este atat de importanta ca in cazul structurilor necontravantuite. Norma europeana SR EN 1998-1-8 recunoaşte faptul ca majoritatea nodurilor au o comportare reală situată intre rigid si articulat si de aceea oferă posibilitatea luării in calcul a acestei comportări prin introducerea nodurilor semi-rigide si/sau parţial rezistente (vezi Figura 12.b) (SR EN 1993-1-8, paragraf 5.2). Daca nodurile au o comportare apropiata de articulat, atunci folosirea caracteristicilor reale de rigiditate in locul celor teoretice articulate poate sa conducă la o reducere a deplasărilor laterale, cu implicaţii in reducerea greutatii structurii

12

metalice. Daca nodurile au o comportare apropiata de rigid, folosirea caracteristicilor teoretice de nod rigid poate conduce la rezultate neconservative, inclusiv in ceea ce priveşte deplasările laterale. Introducerea in calcul a semi-rigiditatii poate fi făcută prin intermediul unui resort la rotire dispus la contactul dintre elemente. Rigiditatea la rotire S a resortului este parametrul care leagă momentul Mj transmis de îmbinare de rotirea relativă ϕ dintre elementele îmbinate. Atunci când această rigiditate este zero sau este foarte mică, nodul poate fi considerat articulat iar când această rigiditate are o valoare foarte mare, nodul poate fi considerat rigid. In toate celelalte situaţii intermediare, nodurile sunt considerate semi-rigide. La nivelul structurii, utilizarea unor noduri semi-rigide afectează nu doar deplasările structurii dar si distribuţia si valoarea eforturilor interne in structură.
IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat)

DETERMINAREA INCARCARILOR

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor

IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat, semirigid)

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu)

DETERMINAREA INCARCARILOR

Etapa 1
RASPUNSUL STRUCTURII
Stari limita (SLEN, SLU) Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor Alegerea imbinarilor

DETERMINAREA PROPRIETATILOR MECANICE
(Rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

nu

Stari limita Criterii de proiectare Da?

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu, semi-continuu)

da

RASPUNSUL STRUCTURII
DIMENSIONAREA IMBINARILOR STRUCTURII Tipul imbinarii
(rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

Stari limita (SLEN, SLU)

Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

Etapa 2
nu, alte elemente alte tipuri de imbinari

nu, alte elemente

Dimensionarea imbinarilor Da?
da

nu, alte tipuri de imbinari

Stari limita Criterii de proiectare Da?

da

STOP

STOP

a)

b)

Figura 12. Etapele procesului de proiectare bazat pe concepţia tradiţională a) si pe utilizarea comportării reale a nodurilor b)

2.4.1 Clasificarea nodurilor după rigiditate Comportarea la rotire a nodurilor se situează in multe cazuri intre cele doua limite definite anterior si anume rigid si articulat. Atunci când elementele îmbinării sunt suficient de rigide, intre rotirea capătului grinzii si rotirea panoului stâlpului sunt diferenţe mici astfel ca nodul poate fi considerat rigid. Un nod rigid are o rotire globala de corp rigid care este rotirea in nod (Figura 13.a). Un astfel de nod trebuie proiectat astfel încât deformaţia lui să nu aibă o influenţă semnificativă asupra distribuţiei de eforturi in structură sau asupra deformaţiei globale. Deformaţiile nodurilor rigide trebuie să aibă valori care să nu reducă rezistenţa
13

structurii cu mai mult de 5%. Nodurile rigide trebuie să fie capabile să transmită forţele si momentele de calcul. Daca elementele imbinarii sunt flexibile, atunci comportarea grinzii se apropie de aceea a unei grinzi simplu rezemate. In acest caz, nodul poate fi considerat nominal articulat, iar rotirea relativa dintre capatul grinzii si stalp este libera (Figura 13.b). Un astfel de nod va fi proiectat astfel încât să nu dezvolte momente semnificative care sa afecteze elementele structurii. Nodurile nominal articulate trebuie să fie capabile să transmită forţele de calcul si să permită producerea rotirilor rezultate. Pentru cazurile intermediare, momentul transmis de imbinare va conduce la rotiri relative finite intre elementele imbinate. Astfel de noduri se numesc semi-rigide (Figura 13.c). Nodurile semi-rigide trebuie sa fie capabile să transmită forţele si momentele determinate prin calcul.

a)

b)

c)

Figura 13. Clasificarea nodurilor dupa rigiditate In Figura 14 sunt prezentate trei tipuri de noduri grinda stalp realizate cu suruburi, care au proprietati de rigiditate diferite si care se apropie de clasificarea de rigid (a), semi-rigid (b) si articulat c).

a)

b)

c)

Figura 14. Exemple de noduri grinda-stâlp cu diferite nivele de rigiditate: a) nod rigid; b) nod semi-rigid; c) nod articulat (*)
* Nota: Nodurile din figura sunt cu titlu informativ. Clasificarea unui nod in funcţie de rigiditate se va face doar după determinarea exacta a rigiditatii acestuia.

14

Ib momentul de inerţie al riglei. Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după momentul capabil in: .ini ≤ 0.2 Clasificarea nodurilor după rezistenţă.5EIb/Lb 2 3 Φ *) Toate nodurile din zona 2 trebuie considerate ca semi-rigide. daca Sj.In conformitate cu SR EN 1993-1-8. rotirea dezvoltata in articulaţia plastica să nu depăşească capacitatea de rotire a nodului (Figura 17).Rd cu rezistenta plastica a elementului îmbinat (de exemplu grinda). Kc valoarea medie a raportului Ic/Lc pentru toţi stâlpii de la ultimul nivel. daca Sj.nod cu rezistenţă completa .Rd este mai mic decât 25% din momentul rezistent de calcul al unui nod cu rezistenţă completa. Nodurile din zonele 1 si 3 pot fi considerate semi-rigide daca este avantajos Kb valoarea medie a raportului Ib/Lb pentru toate riglele de la ultimul nivel. Aceasta clasificare se face prin compararea rezistenţei de calcul a nodului Mj. Un nod nominal articulat trebuie să fie capabil să transmită eforturile de calcul. nominal articulat sau semi-rigid prin compararea rigidităţii iniţiale la rotire Sj. Lb Cadre necontravântuite (cu condiţia ca la fiecare nivel Kb/Kc ≥ 0.ini cu valorile limita corespunzătoare. deschiderea cadrului.5EIb/Lb Cadre contravântuite Mj 1 2 3 1 rigid. sub încărcările de calcul. Lc inaltimea de nivel.nod cu rezistenţă parţială.ini ≥ 8EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat. Ic momentul de inerţie al stâlpului. Limitele pentru clasificarea nodurilor riglă-stâlp după rigiditate in conformitate cu SR EN 1993-1-8 2. Rezistenta de calcul a unui nod cu rezistenta completa trebuie sa fie mai mare decât cea a elementului îmbinat. fără sa dezvolte 15 . Un nod poate fi clasificat cu rezistenţă completa dacă întruneşte criteriile exprimate in Figura 16. daca Sj.ini ≥ 25EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat.1) Figura 15. daca Sj. un nod grinda-stâlp poate fi clasificat din punct de vedere al rigidităţii ca rigid. Mj 1 2 3 1 2 3 Φ rigid. vezi Figura 15.ini ≤ 0. Un nod poate fi clasificat ca nominal articulat dacă momentul rezistent de calcul Mj.4.nod nominal articulate . Rigiditatea unui nod cu rezistenţă completa trebuie să asigure ca.

Rd Mj.pl.Rd Mj. Noduri cu rezistenţă completa Mj Rezistenţă totală Limitele pentru rezistenţă Rezistenţa nodului Mj.Rd este momentul plastic de calcul al grinzii Mc.Rd este momentul plastic de calcul al stâlpului.Rd Mj.Rd ≥ Mc.pl. Atunci când sunt utilizate noduri a căror comportare este cunoscută.Rd ≥ Mb.pl.Rd sau a) Stâlp de la ultimul nivel sau Mj.Rd ≥ Mb. Un nod nominal articulat trebuie de asemenea sa fie capabil sa permită dezvoltarea rotirilor din incarcarile de calcul.Rd Mj. Figura 16.pl. Clasificarea nodurilor după rezistenţă 16 . Capacitatea de rotire a unui astfel de nod poate fi determinată prin încercări experimentale. dar poate fi mai mică decât cea a elementului îmbinat.Rd b) Stâlp de la un nivel intermediar in care: Mb.pl.momente încovoietoare semnificative care pot afecta elementele structurii. Rigiditatea nodurilor cu rezistenţă parţială trebuie să aibă o valoare care să asigure nedepăşirea capacităţii de rotire in articulaţiile plastice sub încărcările de calcul (Figura 17). capacitatea de rotire a unui astfel de nod trebuie sa aibă o valoare care să asigure formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice sub încărcările de calcul. Mj.Rd ≥ 2Mc. nu este necesară determinarea capacităţii de rotire prin încercări experimentale. Daca se adopta un calcul plastic.Rd Rezistenţă parţială Articulat φ Figura 17. Un nod parţial rezistent trebuie sa aibă o rezistenţa de calcul mai mare decât valoarea necesară pentru transmiterea eforturilor de calcul. Un nod care este capabil să preia si să transmită momente dar nu îndeplineşte criteriul pentru un nod cu rezistenţă completa poate fi clasificat ca nod parţial rezistent.pl.

4. Capacitatea de rotire a unui nod Există trei clase de ductilitate (Figura 19): . Clasificarea nodurilor după ductilitate se face in funcţie de capacitate de rotire. corespunzătoare momentului rezistent plastic Mj.Rd (Figura 18).Clasa 3 : Noduri fara ductilitate (fragile): cedarea prematură (datorită instabilităţii sau ruperii casante a unei componente a îmbinării) apare in nod înainte de atingerea momentului plastic rezistent. Mj Ductilitate Mj Φ Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Φ Figura 19. Ductilitatea (sau lipsa acesteia) unui nod are consecinţe asupra tipului de analiza structurala care se poate utiliza. Mj Mj.2. In cazul unei analize plastice.3 Clasificarea nodurilor după ductilitate Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după ductilitate sau capacitatea de rotire plastica. capacitatea de rotire a nodurilor trebuie sa permită formarea mecanismului plastic de cedare prin formarea de articulaţii plastice înainte de ruperea nodurilor.Clasa 2 : Noduri cu ductilitate medie: un nod cu ductilitate medie este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent dar prezintă o capacitate de rotire limitată după atingerea acestui moment . Clasificarea după ductilitate este similara cu clasificarea secţiunilor elementelor si exprima capacitatea nodului de evita o rupere fragila prematura (de exemplu ruperea in cordonul de sudura sau ruperea şuruburilor) si de a permite dezvoltarea de rotiri plastice fara o reducere semnificativa a capacitatii portante. Φpl.Clasa 1 : Noduri ductile: un nod ductil este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent si să prezinte o capacitate de rotire suficient de mare . Clasele de ductilitate pentru noduri 17 .Rd Φ Φpl Figura 18.

secţiunile care dezvolta un moment încovoietor plastic capabil. In acest caz se lucrează cu caracteristicile geometrice ale secţiunii eficace.4 Clasificarea secţiunilor elementelor Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze. iar componentele imbinarii cu potential de rupere fragila (suruburi la intindere. având capacitatea de rotire ceruta de o analiza plastica • Clasa 2: secţiuni transversale compacte .a poseda o buna capacitate de rotire daca componenta slaba este talpa stalpului la incovoiere sau placa de capat la incovoiere. Astfel.4).Dacă rezistenţa de calcul a nodului este cel puţin egală cu 1. 3 cl. folosirea unui concept de proiectare disipativ obliga proiectantul la alegerea si utilizarea unor noduri cu buna ductilitate. paragraf 5.4. M M pl Mel M clasa 1 cl. secţiunile elementelor trebuie clasificate după modul de comportare la încovoiere si/sau compresiune. cu condiţia ca ele să fie bazate pe rezultatele unor încercări în conformitate cu EN 1990. 2 cl. 2. urmează verificarea prin calcul a tuturor elementelor cadrului.secţiunile in care eforturile in fibra extrema pot atinge limita de curgere dar flambajul local împiedica dezvoltarea momentului încovoietor plastic capabil • Clasa 4: secţiuni transversale zvelte . Pentru celelalte situaţii. Clasele de secţiuni pentru elemente 18 . nodul din Figura 14. Pentru aceasta. norma recomanda verificarea capacitatii de rotire prin încercări experimentale conform EN 1990.secţiunile la care trebuie luat in considerare efectul flambajului local pentru determinarea momentului încovoietor capabil sau a forţelor de compresiune capabile. nu este necesară verificarea capacităţii de rotire a nodului.secţiunile care pot forma articulaţii plastice. De asemenea. După efectuarea analizei. 4 M φ M capacitatea de rotire Figura 20. Verificarea prin calcul a capacitatii de rotire nu este insa posibila decât pentru anumite configuraţii standard si doar pentru acţiuni statice (vezi SR EN 1993-1-8. Ca un exemplu. anexa D sau folosind modele corespunzătoare de calcul. secţiunile transversale ale elementelor supuse la compresiune sau/si încovoiere se clasifica in funcţie de raportul dintre lăţimea si grosimea pereţilor comprimaţi ai secţiunii in 4 clase (Figura 20) (SR EN 1993-1-1. in conformitate cu SR EN 1993-1-1. atât in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor si nodurilor (elastic/plastic) cat si a răspunsului geometric (teoria de ordinul I/ordinul II).2 × rezistenţa plastică de calcul a elementului îmbinat. dar care au limitata capacitatea de rotire • Clasa 3: secţiuni transversale semi-compacte . Capacitatea de rotire a nodurilor este o caracteristica importanta a structurilor in cadre metalice care sunt proiectate in domeniul plastic.6): • Clasa 1: secţiuni transversale plastice . in cazul structurilor in zone seismice. paragraful 6. sudura dintre grinda si placa de capat) au o suprarezistenta suficienta.

2006) *) ψ ≤ -1 se aplică fie când tensiunea de compresiune σ ≤ fy fie când deformaţia specifică de întindere εy > fy/E 19 . atunci secţiunea este clasificata de clasa 2. In Tabel 2 si Tabel 3 se prezintă limitele pentru fiecare clasa de secţiuni pentru pereţi interiori si tălpi in consola.Deoarece pereţii comprimaţi ai unei secţiuni transversale (inimă sau talpă) pot fi în general de clase diferite. daca inima unui profil I este de clasa 1 iar tălpile sunt de clasa 2. clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi. Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. Tabel 2. in conformitate cu SR EN 1993-1-1. De exemplu.

comportarea secţiunilor. 2006) 2. a soluţiei constructive pentru elementele principale si secundare. In funcţie de destinaţia construcţiei si de modul ei de comportare (sub acţiunile predominante). calculul structurii începe cu stabilirea soluţiei de principiu care consta in alegerea formei si dimensiunilor construcţiei.Tabel 3. a nodurilor si a materialului. distribuţia si mărimea incarcarilor). Având in vedere faptul că se calculează o schemă idealizată a structurii şi nu 20 . comportarea elementelor. Stabilirea schemei de calcul are o importanţă deosebită în ansamblul procesului de proiectare. Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1.5 Modelarea structurilor pentru analiza structurala Analiza răspunsului structurii sub efectul acţiunilor exterioare necesita schematizarea (modelarea) fenomenului fizic real. Analiza se face pe baza unor ipoteze privind modelul structural (schema structurii de rezistenta. Pe baza acestor elemente. se stabileşte schema de calcul a structurii de rezistenţă.

dispuse la nivelul coltului cadrului si la nivelul coamei. atunci se va asigura o siguranţa corespunzătoare în exploatare (dacă toate celelalte etape ale procesului de proiectare sunt rezolvate corect).Se alege tipul de cadru transversal curent al structurii principale de rezistenta: cadru cu o singura deschidere alcătuit din stâlpi si grinzi cu secţiuni din tabla sudata (Figura 22). .Traveea (distanta pe direcţie longitudinala intre doua cadre transversale) halei se stabileşte la valoarea de 6. SR EN1998-1 prezinta cerintele de alcatuire astfel incat sa se asigure o siguranta corespunzatoare sub actiunile de proiectare. halele metalice uşoare de tip parter au posibilităţi reduse de disipare a energiei seismice reduse deoarece articulaţiile plastice iau naştere cu precadere în stâlpi. dispunerea contravântuirilor are un efect limita la cadrele adiacente (Figura 23). insa daca hala este lunga. chiar daca nu se conteaza pe capacitatea de disipare a structurii trebuie sa se tina seama de urmatoarele aspecte. este absolut necesara dispunerea acestor contravântuiri pentru a prelua forţele orizontale pe direcţie longitudinala (de exemplu din vânt sau seism) (Figura 21). amplasate adiacent colturilor halei – aceasta soluţie este opţionala. la structurile amplasate în zone cu seismicitate mare. grinzi longitudinale). . In cazul structurilor pentru hale parter. efectul este vizibil. .Tipul de cadru transversal de fronton utilizat pentru structura principala de rezistenta – cadru cu doi stâlpi intermediari de fronton dispuşi la distanta de 8.Sistemul de rezemare la baza al stâlpilor cadrelor transversale si de fronton .In cadrele de fronton se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. in funcţie de geometria halei si de destinaţie. la structurile amplasate în zone cu seismicitate redusă si care au acoperişuri uşoare.rezemare articulata (simplitate la montaj si sensibilitate redusa la tasări neuniforme). realizate de regula in solutie usoara. se poate alege sistemul constructiv astfel (Figura 21): . .Se dispun contravântuirile pe direcţie longitudinala in pereţii marginali . importanţa acţiunilor seismice nu este mare şi în multe situaţii acestea nu decid dimensionarea structurii.0 m interax (Figura 23). Deoarece stâlpii sunt articulaţi la baza. daca se doreşte proiectarea unei hale industriale parter. . în ambele situaţii.Se prevăd bare metalice de legătura intre cadrele transversale. De aceea. Alegerea si conformarea structurii trebuie sa tina seama de faptul ca structura poate sa fie solocitata atat de incarcari statice (de exemplu incarcarile din greuatate proprie sau zapada) cat si de incarcari dinamice (seismice). se va acorda o atentie deosebita modului de dispunere a elementelor de rigidizare in planul acoperisului (contravantuiri. Acestea au rolul de a lega pe direcţie longitudinala cadrele transversale (Figura 21).in anumite travei ale halei se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. Acestea au rolul de a prelua sarcinile orizontale pe direcţie longitudinala de la nivelul acoperişului si de a le transmite la contravântuirile longitudinale (Figura 21). cum ar fi: comportarea spaţială depinde în mare măsură de modul de alcătuire al acoperişului. Pentru acestea. rezultă că în cazul în care schema de calcul va modela cât mai fidel structura reală. Daca hala este scurta pe direcţie longitudinala. . având in vedere ca pe direcţie transversala preluarea sarcinilor orizontale este realizata prin efectul de cadru.structura reală. De exemplu.0 m (deschidere uzuala pentru panele si riglele de perete uşoare cu secţiune Z sau C). măsurile de conformare seismică de ansamblu prevăzute în P1001/2006 (sau SR EN 1998-1) trebuie respectate. . 21 . după direcţia longitudinala a halei. Cladirile in cadre multietajate sunt de regula proiectate pe baza criteriului de proiectare disipativa.Se dispun contravântuirile din acoperiş in traveile in care sunt dispuse contravântuirile in X din pereţii longitudinali.

Cadru transversal curent Figura 23. in zona coltului cadrelor (Figura 21). Hala industriala parter Figura 22. Cadru transversal 22 . Figura 21.- Se prevăd contravântuiri longitudinale in X lucrând exclusiv la întindere in planul acoperişului.

rigide sau semi-rigide.articulate.rotire (Mj . b) grinzile din deschiderea mediană sunt prinse articulat de stâlpi Pentru nodurile grinda . in special la clădirile multietajate.stâlp are o importanta deosebita.rigide / rezistenţă completa.rigide / rezistenţă parţială.Figura 24. rigiditatea initiala la rotire (Sj. deformabilitatea la încovoiere este cea mai importanta si are o influenta semnificativa asupra rezultatelor analizei structurale (Figura 26). Considerarea proprietăţilor de rezistenţă ale nodurilor conduce către trei modelări ale acestora: . momentul capabil (Mj. deoarece in funcţie de modul lor de realizare.Rd) si capacitatea de rotire (φCd). cu rezultatele din analiza se face verificarea elementelor si apoi a îmbinărilor.φ) impreuna cu curba idealizata caracterizata prin urmatorii parametri fundamentali: rigiditatea la rotire (Sj). a) b) Figura 25.ini). 23 . Daca se foloseşte metoda clasica (vezi Figura 12. . Detaliu de prindere a stâlpului la baza După evaluarea incarcarilor se aleg elementele si se face analiza structurala. . Astfel. De exemplu. cu rezistenta parţiala sau completa. inclusiv prinderile in fundaţii. in analiza se considera articulate. Alegerea tipurilor de îmbinări intre elementele structurale trebuie făcuta inca din faza iniţiala de conformare structurala. prinderea la baza din Figura 24 este o prindere articulata insa daca placa de baza este extinsa si buloanele de ancoraj sunt dispuse in afara plăcii de capăt. atunci prinderea poate deveni semi-rigida.stâlp. Schema de calcul pentru o structură în cadre multietajate: a) grinzile sunt prinse încastrat de stâlpi. articulate sau semirigide) (Figura 25). după stabilirea modelului geometric. este necesara stabilirea tipurilor de legături între elementele structurii si între structură şi fundaţii (de exemplu prinderi încastrate. articulate. Figura 27 prezintă curba moment .a). Modelarea nodurilor grinda .

semirigid sau articulat).semi-continuu: nodul asigură doar parţial continuitatea la rotire intre elementele îmbinate.continuu: nodul asigură o continuitate perfectă la rotire intre elementele îmbinate. Relaţii moment-rotire pentru noduri uzuale Mj Mj.ini Sj φCd φj Figura 27.semi-rigid / rezistenţă completa. Astfel.semi-continuu: acopera cazurile rigid/rezistenţă parţială. îmbinările pot transfera in totalitate.Rd Sj.rotire pentru un nod grinda .semi-rigid / rezistenţă parţială. apar noi posibilităţi de modelare si anume: . semi-rigid/rezistenţă completa si semi-rigid/rezistenţă parţială . Curba moment . Tabel 4. semi-continuu si articulat se definesc deci astfel : . .stâlp Daca insa si rigiditatea la rotire a nodului este considerată in calcul.b Sudata T-uri pe talpi Placa de capat Corniere pe talpi Corniere pe inima Rotire (rad *10 ) 3 Figura 26. Termenii continuu. SR EN 1993-1-1 permite luarea in considerare a acestor posibilităţi prin introducerea a trei modelări (Tabel 4): .simplu: nodul întrerupe continuitatea la rotire intre elementele îmbinate.Mj/Mpl. Modelarea nodurilor Rigiditate Rigid Semi-rigid Articulat Rezistenţă completa Continuu Semi-continuu Rezistenţă Rezistenţă parţială Semi-continuu Semi-continuu 24 Articulat Simplu . In funcţie de soluţia de îmbinare (rigid. . parţial sau deloc eforturile din aceste elemente. acestea pot fi realizate si in variantă semi-rigidă. .simplu: acoperă cazul articulat Rolul îmbinărilor intre elemente este de a lega elementele intre ele.continuu: acoperă cazul rigid / rezistenţă completa .

φ prin intermediul parametrului de transformare β (Figura 28). o configuraţie de nod de o singura parte se va modela printr-un singur nod iar o configuraţie de ambele parti se va modela prin doua noduri care insa interactioneaza. Mb Mb Mb. Simplificat. Curba caracteristică a deformabilităţii din tăiere si rotire poate fi transformată intr-o curba Mb . Atunci când se efectuează o analiză rigid-plastică.i φci + γi φc γ φ a) Îmbinare b) Panoul inimii stâlpului c) Resort Figura 28. vor exista deci doua curbe caracteristice moment – rotire. Astfel. caracteristica principală a nodului este rezistenţa. Caracteristica la încovoiere a resortului Acest parametru pune in legătură directă forţa tăietoare din panoul inimii cu forţele de întindere si compresiune din îmbinare.Folosirea acestor tipuri de modelare trebuie făcută in concordanţă cu tipul de analiză structurală. cele doua deformaţii pot fi modelate printr-un singur resort la rotire situat la intersecţia axelor elementelor îmbinate. paragraf 5. una pentru nodul din partea stânga si una pentru cel din partea dreapta. In toate celelalte tipuri de analiză. Tipurile de analiză si modelarea nodurilor Metoda de calcul Elastică Rigid-plastică Elastic-plastică Articulaţie nominala Articulaţie nominala Articulaţie nominala Clasificarea nodului Rigid Rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă totală Continuu Semirigid Rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă parţială Semicontinuu Tipul de model de nod Simplă Deformaţia unui nod grinda-stâlp este data de cele doua componente si anume panoul inimii stâlpului solicitat la forfecare si îmbinarea solicitata la încovoiere si forta axiala. doar proprietăţile de rigiditate ale nodurilor sunt importante in modelare. In cazul configuraţiei de nod de ambele parti. Mj φci Mb.i Mb. aceasta rezultă prin însumarea rotirii din îmbinare (φc) cu cea din panoul inimii (γ). sunt importante atât proprietăţile de rigiditate cât si cele de rezistenţă.φ care reprezintă comportarea nodului este arătată in Figura 28c. se poate modela separat panoul inimii la forfecare si îmbinarea la moment si forta axiala. In cazul unei analize globale elastice.1). In Tabel 5 sunt prezentate modelările nodurilor pentru fiecare tip de analiză (SR EN 1993-1-8. Pentru a lua in considerare cele doua componente. 25 . Curba caracteristică a resortului Mb . Tabel 5.i γi Mb.

b1.b2. Ed ≤ 2 in care: β1 (β2) este parametrul de transformare pentru îmbinarea din dreapta (respectiv stânga) Mj. b) îmbinări.b 2.b1. Ed M j .Ed) este momentul încovoietor aplicat grinzii din dreapta (respectiv stânga).3.b1. Ed M j . Forţele si momentele care actioneaza in nod: a) la marginea panoului de inima. Forţele si momentele care actioneaza asupra panoului de inima si asupra îmbinărilor: a) forţele tăietoare din panoul de inima.b 2. la intersecţia axelor neutre ale elementelor. pentru configuraţiile de nod de ambele parti se poate distribui contribuţia panoului de inima intre cele doua resorturi (cel aferent nodului din stânga si cel aferent) prin intermediul parametrului β (Figura 29): β1 = 1 − M j . b) la intersecţia axelor neutre a) b) Figura 30.Ed (Mj. cu eforturile din grinzi 26 . paragraf 5. a) b) Figura 29.In conformitate cu prevederile din SR EN 1993-1-8. Ed ≤ 2 (15) β 2 = 1 − M j .

după analiza se verifica si se corectează valorile iniţiale ale parametrului β = 1 pentru nodurile de ambele parti se repeta analiza structurala cu valorile corectate se repeta paşii b) si c) pana când se obţine convergenta. b) momente egale si de acelaşi sens Valorile exacte ale parametrului de transformare β pot fi obţinute doar după determinarea distribuţiei eforturilor interne. in toate combinaţiile de incarcari pentru fiecare combinaţie.c valoarea factorului de transformare este β = 2 (configuraţie de nod de ambele parţi.Ed Mb1.a (configuraţie de nod de ambele parţi. Limitele factorului β: a) momente egale si de sens invers.Ed Vwp = βFb Vwp = β1Fb1 Mb1. Fb 2 = Mb 2 Z = β 2 Fb 2 in care Fb = M b Z Figura 31. momente egale si de sensuri opuse).Ed b) Mb1. Definirea parametrului de transformare β Pentru cazul din Figura 32. valoarea factorului de transformare este β = 0.Ed c) Figura 32. 27 . Mb2. Aceasta conţine următorii paşi: se realizează analiza structura si se considera pentru resorturile la rotire o valoarea β = 1 pentru toate nodurile de o singura parte si β = 0 pentru nodurile de ambele parti. in care Fb1 = Mb1 Z . SR EN 1993-1-8 prevede o metodologie pentru luarea in considerare a panoului de inima.Ed a) Mb2. pentru noduri de o singura parte β = 1 iar pentru nodul din figura Figura 32. astfel ca determinarea lui cât mai exactă se poate face doar printr-un calcul in cicluri. momente egale si de acelaşi sens).Vwp Fb Mb Fb2 Mb2 Vwp Fb1 Mb1 Vwp Fb Fb2 Vwp Fb1 .Ed Mb1.

Rd.ini la coeficientul η. .Rd Mb. Această rigiditate este definită ca Sj.Rd.Rd. In funcţie de tipul de analiză. la sfârşitul analizei. Caracteristica principală a nodului este rigiditatea la rotire. paragraf 5. fără o scădere semnificativă a preciziei. Rigiditatea nodului in modelarea biliniara Sj se obţine prin impartirea rigiditatii iniţiale Sj.verificarea plastică a rezistenţei nodului (Figura 34. Mc Mpl.5 3 Momentul Mj. De aceea. Modelarea elastică pentru o analiză elastică.1).ini/η Această modelare este valabilă pentru valori ale momentului MEd mai mici sau egale cu Mj. Acest lucru explică diferenţele dintre comportarea idealizată a nodului si comportarea reală. avem doua posibilităţi de verificare: . trebuie să se verifice dacă momentul de calcul MEd din nod este mai mic decât momentul rezistent elastic al îmbinării având valoarea 2/3Mj. Valorile coeficientului η sunt date in Tabel 6 (SR EN 1993-1-8.Rd Sj = Sj.a). printr-o curbă caracteristică elastic-perfect plastică (Figura 33.Comportarea neliniară a nodurilor. reprezentate prin resorturi având o anumită rigiditate la rotire.Rd corespunzător platoului este denumit moment rezistent de calcul sau moment capabil. curba caracteristică reală moment-rotire a nodului poate fi modelată.ini /η φ EI/L φ a) nod b) Element Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 33. In acest tip de analiză. Valorile coeficientului η Tipul îmbinării Sudate Cu şuruburi si placă de capăt Cu corniere prinse cu şuruburi Placi de baza Noduri riglă-stâlp 2 2 2 Alte tipuri de noduri (grinda-grinda.ini. Mj Mj. Această reprezentare are avantajul de a fi similară cu curba caracteristică a comportării elementelor la încovoiere (Figura 33.φ. denumit si coeficient de modificare a rigiditatii.a): rigiditatea constantă este egală cu rigiditatea iniţiala Sj. este destul de dificil de utilizat in practica curentă de proiectare. Curbele biliniare moment-rotire Tabel 6.verificarea elastică a rezistenţei nodului (Figura 34.b): rigiditatea constantă este egala cu o rigiditate având valoarea cuprinsă intre rigiditatea iniţială si cea secantă relativă la Mj. se pot alege diferite moduri de idealizare a caracteristicii M .b). Sunt neglijate astfel efectele de ecruisare a materialului sau alte efecte. 28 . stâlpi la baza) 3 3 3.

este necesară verificarea capacităţii de rotire a îmbinărilor (Figura 35. Se pot folosi curbe biliniare. Reprezentările neliniare ale caracteristicii M-φ 29 .Rd Mj Mj.Rd φ Figura 35.ini φ Sj. triliniare.ini /η φ φ Sj. este necesară si in acest caz verificarea capacităţii de rotire a nodului (Figura 36). Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in noduri. Reprezentarea rigid-plastica a caracteristicii M-φ Modelarea neliniară pentru o analiză plastică de ordinul II.ini /η φ a) Reprezentarea biliniara b) Reprezentarea triliniara c) Reprezentarea neliniara Figura 36. In calcul sunt necesare atât rezistenţa cât si rigiditatea.Rd Mj Mj. In analiză este necesară doar rezistenţa de calcul Mj.Rd.). Mj Mj.Mj Mj. Reprezentarea liniară a caracteristicii M-φ Modelarea rigid-plastică pentru o analiză rigid-plastică. până la curbe complet neliniare. Mj Mj. Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in îmbinări.Rd Mj Mj.Rd Sj.Rd Sj.Rd 2/3Mj.ini /η φ a) Verificare elastica b) Verificare plastica Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 34.

3 CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE 3.CEP I .CGN II.calcul de ordinul I. proprietatile materialului.calculul de ordinul I. Comparaţie intre diversele tipuri de calcul Prima deosebire importantă ce poate fi făcută între tipurile de calcul este aceea care separă metodele elastice de cele plastice. cum ar fi: deformabilitatea structurii. Rezultatele comparative ale acestor tipuri de analiza sunt prezentate in Figura 38.calculul de ordinul I. liniar elastic . neliniar elastic .CNE II .calculul de ordinul II. neliniar elastic .CNE I . In funcţie de acestea. Alegerea metodei de analiza . caracteristicile geometrice.calculul de ordinul II. 30 .CLE I . se poate opta pentru un anumit tip de calcul Figura 37. rigid-plastic Figura 38. Sensibilitatea la deplasari laterale Deplasabile Nedeplasabile Comportarea reala a imbinarilor Imbinari semirigide Imbinari partial rezistente Metoda de analiza ANALIZA GLOBALA Criterii pentru alegerea metodei de analiza • • • • Elastic I Elastic II Plastic I Plastic II Sectiune Rezistenta plastica Clasificarea sectiunilor Sensibilitatea la imperfectiuni Figura 37. liniar elastic si geometric neliniar .1 Introducere Alegerea metodei de analiza globala trebuie sa tina cont de numeroşi factori.

supus la capătul liber unei încărcări axiale şi unei încărcări orizontale. in caz contrar trebuie sa se asigure ca ductilitatea lor (capacitatea de rotire plastica) este mai mare decât cerinţa rezultata din calcul. cum ar fi o reducere a greutatii structurii prin luarea in considerare a rezervei de rezistenta in domeniul plastic. Deoarece deplasările cauzate de încărcările exterioare pot modifica răspunsul structurii şi deci distribuţia eforturilor interne. care folosesc un otel ductil si la care secţiunile au o comportare plastica adecvata (secţiuni compacte de clasa 1).In timp ce calculul elastic poate fi folosit în toate cazurile. calculul plastic nu poate fi folosit la toate structurile deoarece este supus anumitor restricţii si condiţii suplimentare. Teoria de ordinul II poate fi aplicată în toate cazurile în timp ce teoria de ordinul I poate fi aplicată doar atunci când efectele deplasărilor asupra comportării structurii sunt neglijabile. Efectele de ordinul II globale (sau P-∆) si locale (sau P-δ) Calculul de ordinul I are următoarele avantaje: 31 . proiectantul trebuie sa se asigure ca îmbinările au o suprarezistenta corespunzătoare fata de elementele îmbinate (cel puţin egala cu cea a elementului îmbinat). O altă distincţie importantă trebuie făcută între tipurile de calcul care iau în considerare efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul II) şi cele care neglijează efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul I). care este semnificativ doar pentru stâlpii cu zvelteţe mare. In general. Luarea în considerare a efectelor de ordinul II se realizează prin modificarea termenilor matricei de rigiditate liniare astfel încât să devină funcţii de factorul ε = L P EI . ∆ P H x L δ H x P M(x) = H·x M(L) = H·L M(x) = H·x + P·δ + P·∆x/L M(L) = H·L + P·∆ Figura 39. Deplasarea orizontală a capătului liber şi curbura elementului conduc la apariţia unor momente suplimentare fata de situaţia in care elementul este considerat perfect rectiliniu si la care se neglijează deplasarea capătului liber. este necesară evaluarea nivelului de la care aceste deplasări trebuie luate în calcul. efectul P-∆ este mai important decât P-δ. In plus. unde P este încărcarea axială. încărcările exterioare care produc cele mai importante modificări faţă de răspunsul liniar sunt încărcările axiale. Calculul plastic oferă in schimb si avantaje. folosirea calculului plastic trebuie făcuta doar la acele structuri care au redundanta structurala corespunzătoare. Pentru structurile în cadre. Figura 39 prezintă un element în consolă (de exemplu un stâlp). Aceste momente se datorează efectelor de ordinul II locale sau de element (P-δ) şi unor efecte de ordinul II globale (P-∆). De aceea. fiecare element structural poate fi caracterizat printr-o matrice de rigiditate liniară. L este lungimea elementului iar I momentul de inerţie. Atunci când efectele P-∆ si P-δ sunt neglijate.

utilizarea lui fiind mai restrânsa. evitând necesitatea iteraţiilor suplimentare.Nu include efectele geometrice (de ordinul II) şi luarea lor în considerare cere etape de calcul suplimentare. . rezulta bare cu secţiuni mai mari. . . 32 . aşa că inginerii proiectanti au încredere în el şi îl găsesc uşor de aplicat. Calculul de ordinul I are insa si dezavantaje: .Cere un efort de calcul mai mare şi nu este practica fără utilizarea unui program de calcul. .Este simplu.Nu este la fel de simplu ca şi calculul de ordinul I.Nu există limitări ale zvelteţii elementelor structurii care trebuie analizată. Aceste etape sunt calculul forţei critice de flambaj al structurii Fcr şi aplicarea unui factor de modificare derivat din Fcr. .Nu este indicat să se utilizeze la structurile la care Fcr este apropiat de FEd.Utilizează o capacitate de calcul minimă sau poate fi efectuat simplificat (vezi Anexa 1). Valori aproximative ale lui Fcr pot fi determinate manual utilizând metode simplificate. . Calculul de ordinul II are următoarele avantaje: . bine cunoscut şi înţeles.Poate sa includa efectele P-δ şi P-∆..Pentru structurile flexibile (sensibile la efectele de ordinul II). Calculul de ordinul II are următoarele dezavantaje: .Se pot obţine secţiuni mai mici pentru structurile mai flexibile.

pentru a nu fi atinsa capacitatea plastica a acestora. Folosirea unei analize elastice trebuie sa fie insotita de verificarea eforturilor in elemente si îmbinări. urmând ca verificările de rezistenta si stabilitate sa se facă cu valorile efoturilor obtinute in analiza. Nu necesita condiţii suplimentare referitoare la clasa de ductilitate a secţiunilor sau îmbinărilor.2). in caz contrar fiind necesara efectuarea unei analize de ordinul II. se poate face o analiza de ordinul I. Intr-o analiză de ordinul I. 5. Se poate observa ca pentru structurile care nu sunt sensibile la efectele de ordinul II.2 Analiza elastica Analiza elastica este folosita pe scara larga in proiectare si se poate folosi la toate tipurile de structuri. Intr-o astfel de analiză nu este necesar ca secţiunile elementelor si nodurile să îndeplinească cerinţa de a avea o 33 . Structurile care lucrează în domeniul elastic se mai numesc sisteme conservative. adică structurile cu noduri fixe.Modelarea structurii. se poate face o analiza de ordinul I doar daca valoarea factorului αcr este ≥ 3.2. modelarea incarcarilor Introducerea imperfectiunilor globale φ Nu αcr<10 Da Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile daca α cr ≥ 3 Analiza globala elastica Analiza de ordinul I Analiza de ordinul II Analiza de ordinul I Considerarea efectelor de ordinul II Amplificarea HEd şi VEdφ cu 1 1− 1 αcr Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri deplasabile Verificarea elementelor si a cadrului Rezistenta sectiunilor transversale si verificarea stabilitatii locale Rezistenta nodurilor Stabilitatea elementelor in afara planului Figura 40. Atunci când structurile sunt cu noduri deplasabile si sunt sensibile la efectele de ordinul II. Figura 40 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize elastice si verificările necesare la dimensionare (SR EN 1993-1-1.4. 3.1 Analiza elastica de ordinul I Analiza elastică presupune un răspuns liniar al elementelor si nodurilor (Figura 41). Analiza globală elastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1) 3. echilibrul se exprimă pe structura nedeformată.

Analiza globală elastică de ordinul I a unei structuri in cadre conduce la un răspuns liniar forţă-deplasare (Figura 42).structura reprezintă un sistem conservativ . omogen si izotrop . vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x.relaţia forţa-deplasare este liniara . apar următoarele consecinţe: .materialul este continuu.ux. y si respectiv z .pentru bare solicitate axial ∂u εx = x ∂x pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) ∂u x ∂2vx εx = −y ∂x ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) εx = ∂u x ∂2vx ∂2w x −y −z ∂x ∂x 2 ∂x 2 ∂θ γx = r x ∂x - in care: . denumit si principiul independentei acţiunii forţelor .ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia iniţiala a structurii . clasa de ductilitate a nodului).comportare ductilă (clasa secţiunii.r reprezintă distanta de la punct la centrul de greutate M Elastic σ M Elastic M M M φ ε φ φ a) b) c) Figura 41.relaţia deformaţie specifica-deplasare este liniara si are următoarea forma: . ci numai de caracteristicile structurii si de natura materialului. Caracteristica de material a).proprietatile de rigiditate si de flexibilitate ale structurii nu depind de nivelul forţelor exterioare.se aplica principiul suprapunerii efectelor.eforturile si deplasările sunt funcţii liniare de forţele exterioare . pe direcţia axelor x. 34 . In calcul se admit următoarele ipoteze simplificatoare: . curbele moment-rotire pentru elemente b) si noduri c) Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si structurii.θx reprezintă rotirea in jurul axei x .relaţia efort unitar-deformaţie specifica este liniara .

la acest nivel al încărcărilor exterioare. unde αcr se poate determina cu relaţia din paragraful 2. In ceea ce priveşte starea limită de serviciu. efectele de ordinul doi datorate acţiunilor pot fi calculate prin multiplicarea încărcărilor orizontale HEd (de exemplu vântul). efectele de ordinul doi de deformare laterală pot fi calculate prin metoda anterioara cu condiţia ca toate etajele să prezinte o similitudine a repartiţiei încărcărilor verticale. Răspunsul forţă . Pentru cadrele cu mai multe etaje. pentru un domeniu larg de acţiuni.2. efectele neliniarităţii sunt reduse. dupa care efectele (eforturi. Verificarea rezistentei secţiunii (starea limita ultima) se face prin compararea efortului maxim cu rezistenta de calcul.verificarea stabilităţii locale a elementelor . Pentru cadrele cu un singur nivel calculate pe baza unei analize elastice de ordinul I. care in calculul de ordinul I este chiar limita de curgere in fibra extrema (Figura 43). ca şi încărcările echivalente VEdφ datorate imperfecţiunilor cu coeficientul: 1 (16) 1 1− α cr cu condiţia ca αcr ≥ 3.2).verificarea stabilităţii globale a elementelor . deplasari) sunt amplificate prin anumiti coeficienti.0. se poate realiza o analiza elastica de ordinul I. Este totuşi general acceptat ca acest tip de calcul poate fi utilizat pentru determinarea multiplicatorului λL1 al incarcarilor corespunzător formarii primei articulaţii plastice. După determinarea eforturilor de calcul in structură (forţe axiale. sunt necesare următoarele verificări: . 35 .2.Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si îmbinări cu comportare liniara Deplasare Figura 42. pentru cadrele la care primul mod de flambaj corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile este predominant. cu condiţia ca panta acoperişului sa fie mica şi compresiunea din grinzi sau arbaletrieri sa nu fie semnificativă. o analiză elastică de ordinul I oferă o aproximare satisfăcătoare a răspunsului structurii deoarece. a repartiţiei încărcărilor orizontale şi de rigiditate de cadru în raport cu încărcările orizontale.deplasare intr-o analiză elastică de ordinul I Analiza elastică de ordinul I oferă rezultate conservative atâta timp cât răspunsul structurii diferă foarte puţin de răspunsul real. Astfel.verificarea rezistenţei nodurilor . momente încovoietoare si forţe tăietoare).verificarea rezistenţei secţiunilor .verificarea condiţiilor aferente SLEN Una din metodele simplificate care permite aproximarea efectelor de ordinul II este metoda amplificării momentelor (SR EN 1993-1-1. Daca secţiunile verifica condiţiile pentru o comportare ductila (clasa 1 sau 2). paragraf 5.evaluarea efectelor de ordinul II .

In relaţiile de verificare din SR EN 1993-1-1. Pentru ca dimensionarea sa fie corecta. Domeniul de valabilitate al calculului de ordinul I. Atunci când se utilizează o analiza elastica.35 pentru incarcarea permanenta. α cr = (17) SR EN 1993-1-1 prezintă trei metode pentru luarea in considerare a efectelor de ordinul doi si a imperfecţiunilor: a) prin analiza globală se iau în considerare în totalitate imperfecţiunile (geometrice si de material) si efectele de ordinul II. liniar elastic 3. La nivel de structura. valoarea multiplicatorului λL1 trebuie sa fie cel puţin egala cu 1 (structura poate susţine cel puţin incarcarile de calcul aplicate). probabilitatea de formare a articulatiei plastice este destul de mica. in cazul in care coeficientul parţial de siguranţa pentru material γm este egal cu 1.50 pentru incarcarile variabile). condiţie care este exprimata prin relaţia: Fcr < 10 FEd in care Fcr si FEd au fost definite in paragraful 2. b) prin analiza globală se iau in considerare imperfecţiunile globale si efectele de ordinul II globale (efectul P-∆). considerarea efectelor de ordinul doi este obligatorie dacă deformaţiile au o influenţă semnificativa asupra creşterii solicitărilor sau asupra comportamentului structural în general. acest lucru înseamnă ca se accepta ca analiza sa se duca pana la formarea primei articulaţii plastice in structura.2. In realitate. compararea efortului maxim se va face fata de rezistenta plastica a secţiunii. sau 1.2 Analiza elastica de ordinul II Una din trasaturile structurilor metalice este zvelteţea mai mare a elementelor comparativ cu a celorlalte tipuri de structuri.rezistenta secţiunii poate fi verificata folosind relaţia de interacţiune plastica. de exemplu structurile in cadre din beton armat. Verificarea rezistentei îmbinării se face prin compararea eforturilor de calcul cu rezistenta de calcul a îmbinării. iar verificările de stabilitate la nivel de element ţin seama prin 36 . deoarece materialul are o anumita suprarezistenta fata de valoarea de calcul iar incarcarile sunt amplificate prin coeficienţii corespunzători stării limita ultime (de exemplu 1. De aceea este de mare importanta si investigarea fenomenelor de instabilitate (in plan sau in afara acestuia si instabilitatea elementelor). Aceste fenomene pot duce la reducerea valorii multiplicatorului λL1. Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si imbinari cu comportare liniara λL1 Limita elastica Deplasare Figura 43.2. Acest lucru face ca problemele de stabilitate sa fie importante si de aceea trebuie tratate cu atenţie. Aceste verificări presupun insa ca structura si elementele structurale raman stabile.

liniar elastic si geometric neliniar: a) relaţia efort unitar deformaţie specifica. In cazul calculului de ordinul II. Folosirea ultimei metode trebuie limitata doar la cazurile simple. este suficient ca in analiza sa se tina seama doar de efectele de ordinul II globale (efectul P-∆) si de imperfecţiunile globale. relaţiile de verificare a elementelor ţin cont de toate imperfecţiunile. utilizând lungimi de flambaj corespunzătoare modului global de instabilitate al structurii. Daca se utilizează o astfel de analiza. deplasările pot fi mici sau mari dar rotirea de corp v j − vi rigid trebuie sa fie mica ( Ψ ij = ) (Figura 44). nu este necesara verificarea de stabilitate a elementelor.pentru bare solicitate axial - ∂u 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  ∂x 2  ∂x  2  ∂x  pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) 2 2 ∂u x 1  ∂u x  ∂2vx 1  ∂v x  εx = +   +   −y ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) 2 2 - 37 . prin verificări individuale de stabilitate ale barelor echivalente. se admite ca relaţia σ-ε este liniara iar relaţia P-U este neliniară. fiind necesare doar verificările de rezistenta. liniar elastic si geometric neliniar. c) pentru cazurile de bază. l σ P ε U a) b) Figura 44. In acest caz. In realitate. deoarece efectele de ordinul II locale (efectul P-δ) si imperfecţiunile locale sunt deja incluse in relaţia de verificare la stabilitate (SR EN 1993-1-1). Prima metoda este cea mai complexa. la care se pot evalua uşor lungimile de flambaj ale elementelor. Calculul de ordinul II. Astfel. aceste lungimi de flambaj sunt mai mici astfel ca se pot folosi cele corespunzătoare unui mod de flambaj cu noduri fixe. deoarece prin analiza se tine seama de efectele de ordinul II si de imperfecţiunile globale ale structurii si cele locale ale elementelor.modul lor de definire de imperfecţiunile locale (imperfectiunile locale in arc) si de efectele locale de ordinul II (efectul P-δ). b) relaţia forţa – deplasare Relaţia deformaţie specifica-deplasare este neliniară si are următoarea forma generala: . Lungimile de flambaj ale elementelor se pot considera in mod conservativ egale cu lungimile elementelor. A doua metoda este procedura de baza.

y si respectiv z .deplasare ( Pi = K Si U i ) si relaţia varia forţei-variaţia deplasării ( dPi = K Ti dU i ). Pentru un anumit nivel al forţelor exterioare se defineşte o rigiditate secanta si o rigiditate tangenta (Figura 45) prin intermediul cărora se stabilesc relaţia forta .principiul suprapunerii efectelor se aplica numai pentru forţele transversale. Curba forţă-deplasare. .θx reprezintă rotirea in jurul axei x Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si ale structurii. se apropie asimptotic de linia orizontală care reprezintă valoarea multiplicatorului critic λcr. ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia deformata a structurii. Rigiditatea tangenta si secanta in cazul calculului de ordinul II. soluţia problemei se determina printr-un calcul in cicluri.∂u ∂2vx ∂2w x 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  − y −z ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 ∂x 2 in care: . Distribuţia eforturilor interne se calculează pe baza teoriei de ordinul II. care acum cuprinde si neliniaritatea geometrică. apar următoarele consecinţe: . cu condiţia ca forţa axiala sa fie constanta. pe direcţia axelor x.eforturile si deplasările sunt funcţii neliniare de forţele axiale. Această 38 .rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare.ux. răspunsul liniar elastic al secţiunilor si al nodurilor este considerat valabil (Figura 41). poate fi luată in calcul o reducere a rigidităţii elementelor (efectul P-δ). clasa de ductilitate a nodului). . vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x. deoarece forma deformata reala nu este cunoscuta de la început. secţiunile elementelor si nodurile nu trebuie sa verifice condiţiile cerute de o comportare ductilă (clasa secţiunii. .indiferent de mărimea deplasărilor. liniar elastic si geometric neliniar Atunci când se utilizează o analiza globala de ordinul II. Ecuaţiile de echilibru se exprimă pe structura deformată (efectul P-∆) iar dacă eforturile axiale sunt mari. ca si in analiza de ordinul I. P Rigiditatea secanta 2 2 Pi Rigiditatea tangenta K Ti = dPi dUi dPi dUi K Si = Pi Ui Ui U Figura 45. Ca si in analiza elastică de ordinul I.

1). in cadrul acestui tip de analiză eforturile interne conţin efectele de ordinul II. Forţa critică elastică de flambaj este o valoare de referinţă pentru că reprezintă valoarea maximă teoretică a încărcării ce poate fi suportată de structură. . deoarece (King. 3.2). . P Analiza de ordinul I. o analiză elastică de ordinul II oferă o bună aproximare a răspunsului structurii si al elementelor. De aceea verificarea stabilităţii elementelor (in plan si in afara lui) si a cadrului (in afara planului) poate intr-adevăr sa conducă la valori mai mici ale multiplicatorului λL2. valoarea încărcării maxime poate rezulta mai mare decât cea reala.2. Alternativ. In ceea ce priveşte starea limita de serviciu.poate fi folosit in practica mai uşor decât o analiza de ordinul II. stabilitatea cadrului in plan este acoperită de analiza structurală.reflecta sensibilitatea relativa la efectele de ordinul II a combinaţiilor de incarcari. Domeniul de valabilitate al analizei elastice de ordinul II Atunci când in calcul se utilizează analiza elastică de ordinul II.poate fi folosit in metodele aproximative de evaluare a efectelor de ordinul II (vezi de exemplu 3. Pentru un calcul corect.2. in absenţa curgerii materialului. cu atât efectele P-δ devin mai importante. imperfecţiunile locale ale elementelor nu sunt luate in considerare. Dacă se neglijează imperfectiunile locale in arc (efectul P-δ). Spre deosebire de analiza elastică de ordinul I.3 Analiza de stabilitate Încărcarea critica elastica are un rol deosebit de important in evaluarea sensibilitatii unei structuri in cadre metalice la efectele de ordinul II. liniar elastica λL2 λcr instabilitate Limita incarcarii peste care ipotezele comportarii liniare nu mai sunt strict valabile U Figura 46. 2001): .valoare a lui λcr corespunde încărcării elastice critice de flambaj. Secţiunile sau nodurile cele mai solicitate permit determinarea limitei superioare a multiplicatorului încărcării λL2 (Figura 46) pentru care analiza elastică este valabilă. aceasta încărcare poate fi calculata prin metode aproximative. .arata sensibilitatea unei structuri la efectele de ordinul II prin intermediul factorului αcr (vezi paragraful 2. Utilizarea programelor de calcul este metoda preferata de proiectanţi. Aceasta încărcare critica prezintă un interes practic important. liniar elastic Analiza de ordinul II. Evaluarea incarcarii critice elastice poate fi făcuta atât analitic cat si ajutorul programelor de calcul (de exemplu SAP2000). In cele mai frecvente cazuri. insa 39 . Calculul structurii se poate conduce in acelaşi mod cu cel efectuat in cadrul analizei elastice de ordinul I. Cu cât elementele comprimate sunt mai zvelte. valoarea minimă a multiplicatorului λL2 trebuie sa fie 1.

exercitate pe structură deasupra acestui nivel 40 . pentru structuri in cadre cu grinzi orizontale sau puţin înclinate. paragraf 5.obţinerea unor rezultate sigure trebuie sa tina cont de unele condiţii si anume (da Silva et all. . Se recomanda sa se calculeze un număr suficient de moduri de flambaj pana la obţinerea unui mod de flambaj cu noduri deplasabile si a unuia cu noduri fixe (Figura 48).HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale. Metoda se bazează pe metoda dezvoltata de Horne (1975) si permite determinarea parametrului αcr care corespunde instabilitatii laterale cu formula: α cr =   H Ed  VEd   hi     δ H . Figura 47. Pentru fiecare combinaţie. .2.. 2010): . Discretizarea recomandata pentru evaluarea incarcarii critice elastice a) b) Figura 48. a încărcărilor orizontale reale şi fictive.1). aceste moduri superioare pot sa aibă relevanta pentru evaluarea efectelor de ordinul II. . Incarcarile vor avea valorile corespunzătoare stării limita ultime.deoarece structurile au mai multe moduri de flambaj.modelul structural reprezintă in mod corespunzător comportarea elastica a structurii. programul calculează valoarea αcr. Ele raman si astăzi utile in practica. SR EN 1993-1-1 permite determinarea aproximativa a incarcarii critice elastice pentru flambajul lateral. mai ales in faza de predimensionare sau pentru a elimina erorile mari din analiza numerica.discretizarea elementelor trebuie sa fie făcuta intr-un număr minim de elemente care sa permită obţinerea semi-undelor sinusoidale pentru fiecare mod de flambaj (Figura 47). Modul de pierdere a stabilităţii cu noduri deplasabile a) si cu noduri fixe b) Metodele aproximative au fost folosite înainte de apariţia si dezvoltarea programelor de calcul.determinarea incarcarii critice elastice se face pentru fiecare combinaţie de incarcari. la nivelul părţii superioare a etajului. la care forta axiala de compresiune in grinzi este redusa (SR EN 1993-1-1. Ed     (18) in care: .

Tabel 7. Wood (1974) a dezvoltat o metoda care permite calcularea incarcarii critice a unui sistem echivalent grinda-stâlp prin intermediul coeficienţilor de distribuţie η1 si η2.δH.hi este înălţimea etajului (vezi Figura 4).Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vântul) şi la încărcări orizontale fictive aplicate la fiecare nivel de planşeu . O alternativă simplă constă în neglijarea surplusului de rigiditate datorat întinderii axiale şi considerarea efectelor compresiunii axiale cu valorilor aproximative prezentate în Tabel 8. In cazul stâlpilor de la primul nivel. cu condiţia rămânerii în domeniul elastic a grinzilor sub acţiunea momentelor de calcul. Ca o alternativa la metoda propusa de Horne. Dacă grinzile sunt supuse la eforturi axiale. η2 este zero daca prinderea este fixa si η2 este egal cu 1 daca prinderea este articulata. exercitată pe structură deasupra acestui nivel . K1 K11 Stalp de verificat Factor de distributie η 1 K12 KC K22 Factor de distributie η2 K21 K1 Figura 49. Pentru aceasta se pot utiliza funcţiile de stabilitate. rigiditatea lor trebuie corectată în consecinţă.VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale.5 I L 41 . rigiditatea lor poate fi determinată în conformitate cu Tabel 7. la nivelul părţii inferioare a etajului. Factori de distribuţie pentru stâlpii continui Coeficienţii de rigiditate ai grinzilor depind de condiţiile de rezemare la capete. daţi tot de raportul I/L iar Kij reprezintă coeficienţii rigiditatii efective ai grinzilor adiacente. Când grinzile nu sunt supuse la eforturi axiale. dat de raportul I/L. K1 si K2 sunt coeficienţii de rigiditate ai stâlpilor adiacenţi. determinaţi cu relaţiile următoare: K C + K1 η1 = (19) K C + K 1 + K 11 + K 12 - η2 = KC + K 2 K C + K 2 + K 21 + K 22 (20) in care: Kc este coeficientul de rigiditate al stâlpului. I este momentul de inerţie iar L este lungimea elementului. Rigiditatea Kij a grinzilor fara eforturi exiale Caz θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1 K = 0 .

4  L NE 42 .5  1 − 0 . în care: N E = π 2 EI L2 K = 1.75 K = 1.5 K = 0 .0 I N  1 − 0 .75 I N  1 − 1. 3.θ 2 θ K = 0 . Caz 1. Rigiditatea Kij a grinzilor care au eforturi axiale Caz θ Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1.4  L NE Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ I N K = 1.75 θ I L I L I L 2 3 K = 1.5 K = 0 .0 Tabel 8.0 I N  1 − 0 .0  L NE             2.0  L NE             2.2  L NE K = 0 .0  L NE I N  1 − 1.0 I L I L 3 Caz 1 θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ K = 1.75 θ I N  1 − 1. θ 3. θ K = 0 . θ K = 1.

0 0.6 0. 0 4. 5 67 0. . 95 0.0 Incastrat Figura 51. 4 3 1. η1 0. 0.3 0.8 0.8 8 0.3 0. 5 1.0 5 0.7 0.0 0. 0. 55 0. 0.7 0. 5 57 0. 15 1.5 0.9 9 0.4 0. 8 1. 1. 25 2 1.1 0. 7 6 1.5 0. 0 0.4 6 0.Articulat 1.9 0 3. . 1.6 0. 0. 0.se determina parametrului αcr cu ecuaţia: N α cr = cr (22) N Ed - 43 1.0 Articulat η2 . 0. 25 6 0. η1 85 0.0 Articulat Incastrat η2 Figura 50.4 0.6 0.2 5 52 0. 9 1.2 0 2.3 0. 0 1. 0. 1.8 2 6 2.8 0.1 0.2 0.9 1. 1 05 1.8 0. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri fixe Articulat 1.0 0 5. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri deplasabile Aplicarea metodei se face astfel: se determina lungimea echivalenta a stalpului care se analizeaza folosind ecuatiile 19-20 si curbele din Figura 51 sau Figura 54. 0.5 0. 65 0.6 7 0.5 0.7 0. .7 75 0. 0.1 Incastrat 0.4 0. 1.1 Incastrat 0.se determina incarcarea critica a stalpului cu ecuatia: π 2 EI N cr = 2 (21) Le .2 0.3 0.4 2 2 2.9 1.0 0.

2 (23) fy .in diagrama σ-ε.raportul dintre rezistenţa la întindere minimă fu si limita de curgere minima fy satisface condiţia: fu ≥ 1.alungirea la rupere a unei epruvete de lungime 5. Curba caracteristica pentru un otel cu comportare ductila 44 . deformaţia specifică ultimă εu corespunzătoare rezistentei la întindere fu este cel puţin cu 20% mai mare decât deformaţia specifică εy corespunzătoare limitei de curgere fy.4. Curba forta – deplasare din analiza plastica Calcul plastic se poate utiliza insa doar atunci când sunt întrunite câteva condiţii minime referitoare la redundanta structurii. 3. paragraf 5. ductilitatea materialului. P Cedare plastica Redistributie plastica Prima articulatie plastica Calcul elastic SR EN1993-1-1 U Figura 52.3): a) Materialul respectă următoarele condiţii: .65 A 0 nu este mai mică de 15% (in care A0 reprezintă aria secţiunii transversale iniţiale a epruvetei) . a elementelor si a nodurilor (SR EN 1993-1-1. Pentru structurile cu redundanta ridicata. σ fu fy E εy εu ε Figura 53. prin redistributia plastica a eforturilor se poate ajunge la o capacitate portanta sporita fata de situaţia in care se realizează un calcul elastic si se considera ca atingerea rezistentei ultime este data de formarea primei articulaţii plastice (Figura 52).3 Analiza globală plastică Calculul in domeniul plastic este posibil datorita abilitatii structurilor metalice de a suferi deformaţii plastice semnificative pana când se produce ruperea.Procesul se repeta pentru toţi stâlpii pentru a determina cea mai mica valoare a multiplicatorului incarcarii critice.

b) Este împiedicată deplasarea in afara planului a elementelor in dreptul secţiunilor in care se pot forma articulaţii plastice. c) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice trebuie sa aibă suficientă capacitate de rotire, adică să fie de clasa 1. d) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice au o secţiune simetrica fata de planul de încărcare. d) Incarcarile sunt aplicate static sau cvasistatic. In Figura 54 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize plastice si verificările necesare la dimensionare in conformitate cu SR EN 1993-1-1.
Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile

Analiza globala plastica

Analiza de ordinul I

Analiza de ordinul II

Analiza de ordinul I
rigid-plastic elastic-perfect plastic

rigid-plastic

elastic-perfect (elasto-plastic) plastic)

Considerarea efectelor de ordinul II

Amplificarea incarcarilor exterioare

Multiplicatorul incarcarii critice cel putin egal cu 1 Verificarea elementelor si a cadrului Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe si posibilitatea formarii articulatiilor plastice Rezistenta sectiunii transversale si, atunci cand este necesara, verificarea capacitatii de rotire, stabilitatii locale Verificarea capacitatii de rotire a imbinarilor Stabilitatea elementelor in afara planului

Figura 54. Analiza globală plastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1)

3.3.1 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) Conditiile pentru realizarea unui astfel de cadru au fost prezentate in paragraful anterior. In cadrul acestui calcul, eforturile unitare nu pot depasi o valoare limita (denumita limita de curgere) iar momentul încovoietor nu poate depasi valoarea limita Mp definita de intrarea in curgere a materialului pe întreaga secţiune. Nu are loc fenomenul de pierdere a stabilitatii pana la transformarea structurii intr-un mecanism cu un grad de libertate, iar deplasările structurii raman mici. Consecinţele acestor ipoteze sunt: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma iniţiala structurii. - in secţiunile in care momentul încovoietor a atins valoarea limita Mp, se formează o articulaţie plastica punctuala, restul elementului comportându-se elastic. - rigiditatea elementelor variază ca urmare a modificării condiţiilor de capăt, prin apariţia articulaţiilor plastice. In ansamblu, structura isi modifica si ea rigiditatea. - soluţia se determina utilizând un calcul in cicluri, fie pentru determinarea răspunsului structurii corespunzător unui anumit nivel al forţelor exterioare, fie pentru determinarea capacitatii portante - In cadrul acestui tip de analiză, deformaţiile specifice elastice din elemente si noduri sunt
45

neglijate, considerându-se că sunt foarte mici in comparaţie cu deformaţiile specifice plastice. Este de asemenea neglijată ecruisarea materialului iar deformaţiile plastice sunt concentrate in secţiunile si nodurile in care este posibilă formarea de articulaţii plastice. Aceste secţiuni si noduri se consideră că au o capacitate de rotire infinită.
σ fy

ε

Figura 55. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza rigid plastica In Figura 56 este arătata curba efort unitar – deformatie specifica si răspunsul idealizat rigidplastic al secţiunilor si al nodurilor. Se consideră că încărcarea maximă ce poate fi aplicată corespunde colapsului structurii.
M Mpl.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic Mpl.Rd Mpl.Rd φp

Mj Mj.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic

φp

Mj,R

φ

φ

Element

Nod

Figura 56. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Analiza constă, deci, in identificarea mecanismului plastic care guvernează cedarea structurii. Aceasta metodă se bazează pe principiul conform căruia, la atingerea încărcării maxime, sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii: - condiţia de mecanism: există un număr suficient de articulaţii plastice sau articulaţii reale (noduri articulate) pe structură pentru a forma un mecanism cinematic admisibil; - condiţia de echilibru: distribuţia momentului încovoietor pe structură este in echilibru cu încărcările exterioare si cu reacţiunile; condiţia de plasticitate: momentele plastice capabile ale secţiunilor si ale nodurilor nu sunt depăşite in nici o secţiune sau nod. Încărcarea ultimă poate fi obţinută prin aplicarea teoremelor calculului plastic: teorema de minim si teorema de maxim. Conform teoremei de maxim, pentru o structură dată si pentru un anumit sistem de încărcări, mecanismul de cedare apare la o valoare a multiplicatorului încărcării care este mai mare sau egală cu multiplicatorul încărcării de cedare. Prin examinarea mecanismelor de cedare posibile, se retine cel pentru care valoare multiplicatorului încărcării este minimă si care este totodată static si cinematic admisibil. In Figura 57 sunt arătate mecanismele elementare de cedare (1 si 2) si mecanismul combinat 3

46

pentru un cadru simplu. Răspunsurile forţă-deplasare sunt reprezentate prin linii orizontale corespunzătoare încărcărilor de cedare asociate.
Forta
H V

1 2
λL4 Incarcarea de cedare Mecanism plastic de cedare

h l
V

rigle   Mp Stalpi stalpi 

3

H

1) Mecanism de grinda

V =8
V H

Mp l

2) Mecanism de nivel

Deplasare
V H

H=4

Mp h

3) Mecanism combinat

H+

Mp V l =6 2h h

Figura 57. Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză rigid-plastică Această analiză se poate realiza manual pentru cadre simple, insă pentru cadrele multietajate sau/si cu mai multe deschideri este necesară folosirea programelor de calcul. Dacă nu este posibilă neglijarea efectelor forţelor axiale si/sau tăietoare asupra momentului rezistent de calcul, sunt necesare unele verificări ale secţiunilor si îmbinărilor. Este necesară, de asemenea, verificarea stabilităţii cadrului in plan si in afara planului cât si stabilitatea elementelor in plan si in afara planului. Pentru un calcul adecvat, valoare minima a multiplicatorului încărcării λL4 trebuie sa fie 1. Analiza rigid-plastică permite obţinerea informaţiilor cu privire la rezistenţa cadrului insă nu oferă informaţii cu privire la deplasările si rotirile care apar. De aceea, această analiză trebuie să fie urmată de o analiză elastică a structurii pentru verificarea la starea limită a exploatării normale.

3.3.2

Analiza plastica de ordinul II

3.3.2.1 Analiza elastic-perfect plastică Calculul elastic-perfect plastic de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε, M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 58, Figura 59, Figura 60). Fenomenul de pierdere a stabilitatii structurii se poate produce in orice moment al incarcarii. Forţele pot varia funcţie de un singur parametru sau diferitele tipuri de forte pot avea legi proprii de variaţie. Momentul plastic este corectat funcţie de nivelul forţei axiale. Deplasările structurii pot fi mici sau mari. Consecinţele acestor ipoteze sunt următoarele: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma deformata a structurii. - nu se aplica principiul suprapunerii efectelor. - rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare si de mărimea deplasărilor. - calculul poate furniza fie răspunsul structurii pentru un anumit nivel al forţelor exterioare, fie nivelul forţelor pentru care structura isi pierde stabilitatea (sau isi atinge capacitatea portanta).

47

In analiza elastic-perfect plastică de ordinul II se introduce ipoteza ca secţiunile si nodurile rămân in stadiul elastic până când este atins momentul plastic capabil, după care comportarea devine perfect plastică.
σ fy

ε

Figura 58. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica plastica In Figura 59 este arătată comportarea elastic-perfect plastică a secţiunilor si nodurilor. Influenţa forţelor axiale si a forţelor tăietoare asupra momentului plastic capabil al secţiunii poate fi introdusă direct in calcul sau poate fi introdusă atunci când se face verificarea secţiunilor. Utilizarea analizei elastic-perfect plastice presupune că elementele si nodurile satisfac anumite cerinţe specifice. Acestea se refera la capacitatea de rotire a secţiunilor si a nodurilor (cel puţin in secţiunile critice), suficientă pentru a permite dezvoltarea tuturor articulaţiilor plastice in structură. Intr-o analiză elastic-perfect plastică, de regulă, încărcările sunt aplicate incremental. Se realizează mai întâi o analiză elastică de ordinul II din care se determină încărcarea corespunzătoare formării primei articulaţii plastice intr-o secţiune si/sau nod. Analiza următoare se face pentru un nivel sporit al încărcărilor, pentru care structura se comportă diferit datorită introducerii unei articulaţii in secţiunea in care s-a format prima articulaţie plastică (cadrul modificat). Acest cadru se mai numeşte si cadrul deteriorat. Prin creşterea in continuare a încărcării, va apare o noua articulaţie plastică. Acest proces continuă până când structura se transformă intr-un mecanism. Răspunsul structurii intr-o analiză elastic-perfect plastică de ordinul II este reprezentat in Figura 60 prin linia continuă. Ramura 1 corespunde unei comportări elastice a cadrului. Aceasta curbă tinde asimptotic către linia orizontală care reprezintă forţa critica de flambaj doar in cazul când se consideră ca structura are o comportare infinit elastică. După apariţia primei articulaţii plastice, dacă se presupune că structura are o comportare infinit elastică, ramura 2 va continua si va tinde asimptotic către încărcarea critică de flambaj a cadrului deteriorat, care este un cadru cu o articulaţie. Procesul este continuat prin creşterea încărcărilor, structura se deteriorează progresiv până la formarea unui mecanism de cedare plastică. Încărcarea corespunzătoare este definită de multiplicatorul încărcării λL = λL2EPP (Figura 60).

48

Pentru o mai bună estimare a încărcării maxime (in comparaţie cu cea furnizată de analiza elastic-perfect plastică). λL2EPP. stabilitatea in planul lor este acoperită de analiza structurală.Rd Mpl. Pentru un calcul adecvat.2. 3. Atunci când se utilizează o analiză de ordinul II la calculul cadrelor.Rd Mj Mj.3. valoarea minimă a multiplicatorului încărcării. Odată cu 49 . Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză elastic-perfect plastică Atunci când in analiză sunt incluse si influenţele forţelor tăietoare si axiale. se poate realiza o analiză elasto-plastică de ordinul II in care plastificarea elementelor si a nodurilor este un proces progresiv si de aceea tranziţia de la comportarea elastică la cea plastică este un fenomen asemănător. Figura 62).Rd φp φ articulatia plastica articulatia plastica φp φp φ φ Element Nod Figura 59. trebuie sa fie l.Rd Mpl. Totuşi. M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 61. Verificările corespunzătoare stării limită de serviciu trebuie efectuate. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Forta Forta elastica critica de flambaj Forta critica de flambaj a cadrului deteriorat λL2EPP Ramura 3 Ramura 2 Ramura 4 Mecanismul de cedare A doua articulatie plastica Prima articulatie plastica Ramura 1 Deplasare Figura 60. este necesară verificarea stabilităţii elementelor si a cadrului in afara planului.Rd Elastic-perfect plastic Mj.2 Analiza elasto-plastică Analiza elasto-plastica de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε. nu este necesară o verificare suplimentară a secţiunilor sau nodurilor.Elastic-perfect plastic φ φp M Mpl.

Rd Elasto-plastic Mel. Analiza elasto-plastică de ordinul II furnizează valoarea încărcării maxime ce poate fi suportată de cadru.Rd Elasto-plastic Mjel.flexibile: este posibil ca dupa formarea unui anumit numar de articulatii plastice.Rd φ M φp φ M Mj Mj. este utilizată mai mult in activităţile de cercetare. structura sa isi piarda rigiditatea si sa cedeze prin pierderea stabilitatii unui element comprimat. ca si valoarea deplasărilor corespunzătoare oricărui nivel al încărcării. In general. Cerinţele de ductilitate pentru secţiuni si noduri precum si procedura de analiză si verificare a cadrului sunt identice cu cele de la analiza elastic-perfect plastică. σ fy σ fy ε ε a) b) Figura 61. Curba efort unitar .deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica: a) elastic-perfect plastic.rigide: colapsul se produce prin formarea succesiva de articulatii plastice pana la atingerea mecanismului plastic (similar cu analiza plastica de ordinul I) .Rd Mj φp φ φ Element Nod Figura 62. de aceea este necesară verificarea stabilităţii in afara planului cadrului. b) elasto-plastic M Mpl. Metoda de analiză elasto-plastică este destul de greu de utilizat in aplicaţii practice si.creşterea momentului in secţiunea transversală a elementului. plastificarea se extinde dinspre fibra extremă spre axa neutră. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Modelele de cedare pentru starea limita ultima pot fi de doua feluri (Figura 63): . In Figura 62 sunt prezentate caracteristicile moment-rotire considerate in analiză. 50 . corespunzătoare secţiunilor si nodurilor. Această comportare este descrisă cu ajutorul teoriei zonelor plastice. din cauza complexităţii ei. Verificarea capacitatii de rotire in sectiunile plastificate se poate face cu metoda simplificata prezentata in Anexa 2. in analiză este considerată doar comportarea in planul cadrului.

Instabilitatea elasto-plastica 51 .α V=αV1 H=αH1 ∆ αcr=Vcr/V αp αu 3 2 4 Mecanism plastic instabilitate elasto-plastica 1 Plastic I Evolutie rigid-plastica 3 α3 1 Vcr3 4 2 3 α4 1 Vcr4=0 α0 Stabilitate Vcr0 α1 1 Vcr1 2 α2 1 Vcr2 2 Vcr0 > Vcr1 >Vcr2 >Vcr3 >Vcr4 Figura 63.

50 αF 3. Structura se va analiza prin următoarele metode: . Calculul imperfectiunilor cadrului Luarea in considerare a acestor imperfecţiuni se poate face prin intermediul unei imperfecţiuni geometrice echivalente.50 αF 3. Structura analizata Stâlpii sunt realizaţi din profile HEB360.3.4 Aplicaţie: Calculului unei structuri in cadre metalice multietajate Calculul s-a efectuat pe o structura metalica in cadre necontravantuite. iar grinzile sunt realizate din profile IPE360.Analiza de ordinul I rigid plastic .50 6. incarcarile utilizate avand valorile prezentate in Tabel 9.Analiza de ordinul II elastic .00 6. Prinderile dintre grinzi si stâlpi se realizează cu placa de capăt extinsa si şuruburi de înalta rezistenta.noduri semi-rigide cu rezistenta parţiala.connectionprogram.Analiza de ordinul II elastic . Ambele secţiuni sunt realizate din otel S355 si sunt de clasa 1.noduri rigide cu rezistenta completa .perfect plastic Pentru analiza structurala se foloseşte programul SAP2000 iar pentru calculul îmbinărilor programul CoP (http://www.50 αF 3. Prinderile stâlpilor la baza se considera încastrate. exprimata printr-o înclinare iniţiala φ: φ = φ0α hα m in care: φ0 = 1 200 52 . avand 3 deschideri si 6 nivele (Figura 64).00 IPE360 IPE360 IPE360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 Figura 64. nodurile se vor considera in analiza in doua situaţii si anume: .0 6.00 IPE360 IPE360 IPE360 6.50 αF 3. Incarcarile verticale si orizontale Valoarea incarcarii Încărcarea orizontala % Capacitatea verticale P [kN/m] F [kN] portanta a grinzii 60.0 66% αP αF 3.50 αF 3.com). Cazul I Tabel 9.analiza de ordinul I elastic . Pentru a evidenţia influenta caracteristicilor îmbinărilor asupra răspunsului structurii.

9.81 m 3  1 × 0.0026 200 Înclinarea iniţiala φ poate fi înlocuita printr-un sistem de forte orizontale echivalente. profile sudate. etc). La structurile in cadre. Tipul de analiza structurala trebuie ales in funcţie de sensibilitatea structurii la deplasări laterale (ordinul I sau II) si in functie de capacitatea plastica a structurii (elastic sau plastic). caracteristicile lui îl încadrează in categoria nodurilor semirigide si cu rezistenta parţiala. Dezavantajele unei astfel de soluţii ţin de dificultatea realizării sudurii si de efectele secundare pe care aceasta le induce. pentru un caz de încărcare dat.66 × 0. adică mai mica decât limita pentru care poate fi considerat teoretic rigid de 25 (pentru structuri necontravantuite). cum ar fi de exemplu comportarea fragila sub incarcari repetate.81kN.5 1 +  = 0.dar : 2 2 = = 0. Deşi nodul este considerat de mulţi proiectanţi un nod rigid si cu rezistenta completa.stâlp sunt realizate cu placi de capăt de grosime 25 mm si şuruburi M24. Figura 65. se poate intari inima prin doua metode: . Pentru analiza 53 . Astfel. Încărcarea totala de nivel este egala cu 60kN/m×6m×3=1080kN. rezulta : φ =   1    1 Calculul nodurilor grinda stalp Nodurile grinda . SR EN 1993-1-8 Rezistenta nodului este foarte apropiata de cea a grinzii (89% din capacitatea plastica a grinzii) iar rigiditatea raportata la cea a grinzii este 13. care lucrează ca şuruburi normale (Figura 66). rigiditatea nodului Sj este egala cu rigiditatea iniţiala Sj.Se foloseşte un o secţiune cu inima mai groasa (de exemplu profile HEM. Dezavantajul acestei soluţii este ca poate sa conducă la o creşterea semnificativa a consumului de otel. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre incarcarea verticala totala FEd aplicata structurii si incarcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala. .ini. gr. aceste forte orizontale echivalente trebuie aplicate la fiecare nivel (Figura 8). Plăci suplimentare pe inimă.5 1 +  = 0.2.43 h 21 2 α h ≥ = 0.81 = 0. Daca se doreşte creşterea rigiditatii si a capacitatii portante. Componenta slaba a nodului este panoul inimii stâlpului. Deoarece momentul extern este mai mic decat 2/3 din capacitatea nodului.66 3 αh = α m = 0. Se va considera in analiza atât cazul teoretic in care nodul este rigid cat si cel real in care se va modela semirigiditatea nodului printr-un resort dispus in nodurile structurii.Se intareste inima stâlpului prin dispunerea de panouri suplimentare pe inima. Valoarea forţei orizontale echivalente este egala cu 0.10.0026×1080=2.

Analiza de flambaj cu programul SA2000 54 . se poate face o analiza elastica de ordinul I cu imperfecţiuni (globale).b. se va face si o analiza elastica de ordinul II pentru a observa care este diferenţa dintre cele doua tipuri de analiza. Deoarece valoarea este mai mare decât limita din SR EN 1993-1-1.2 Tip semi-rigid partial rezistent Pentru structura cu noduri rigide.Rd/Mpl.89 75677.Rd m* Sj. rezultatul analizei de flambaj arata ca valoarea acestui factor este α cr = 8.8 S*j 13. Daca valoarea este > 10. Caracteristicile nodurilor grinda-stalp Mj. structura este clasificata cu noduri deplasabile.8 75677.96 .elastica. Deoarece α cr < 10 .ini Sj [kNm] (Mj. Figura 67. atunci structura este clasificata cu noduri fixe. Având in vedere insa ca este foarte aproape de limita.1 . rezultatul analizei de flambaj cu programul SAP2000 arata ca valoarea acestui factor este α cr = 11. acest lucru se verifica prin evaluarea factorului α cr = Fcr . FEd Figura 66. Vedere nod grinda-stalp Tip nod Caracteristici reale Tabel 10. Pentru structura cu noduri semirigide.Rd) [kNm/rad] [kNm/rad] 314. Este necesara deci efectuarea unei analize elastice de ordinul II.3 0.

a) b) Figura 68. rigid elastic ordinul I. 4 140 Multiplicatorul incarcarii. Primul mod de flambaj pentru structura cu noduri rigide a) si cea nu noduri semirigide b) Efectul P-∆ Figura 69. α 3 105 2 70 1 35 elastic ordinul I. Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II. semirigid elastic ordinul II.06 Deplasarea la varf.04 0. rigid elastic ordinul II. de circa 4%. cu noduri rigide si semirigide 55 .08 Figura 70. Analiza de ordinul I si analiza de ordinul II – SAP2000 Figura 70 prezintă comparativ curbele pentru analiza elastica de ordinul I si II. Aşa cum era de aşteptat. pentru structura cu noduri rigide diferenţele intre rezultatele analizei de ordinul I si ordinul II sunt reduse.02 0. semirigid 0 0 0. [m] 0.

I rigid * 4% 29. rigid Elastic ordinul I.5 7. Diferenţele semnificative apar insa daca se neglijează semirigiditatea nodurilor grinda-stâlp.8 9. rigid Elastic ordinul II. aceasta diferenţa este mai mare.4 Creştere fata de ord. 56 . Deoarece nodurile au capacitatea portanta mai mica decât a grinzilor (cu rezistenta parţiala). adica α = 1 In cazul structurii cu noduri semirigide. este necesara efectuarea unui calcul de ordinul II. deoarece factorul α cr < 15 . se prezintă insa si rezultatele din calculul de ordinul I.Tabel 11.7 10. In cazul analizei plastice. semirigid Elastic ordinul II. Astfel. Pentru a evalua rezerva de rezistenta a structurii fata de formarea primei articulaţii plastice dar si a mecanismului plastic de cedare. Pentru grinzi se definesc articulaţii plastice din încovoiere la capetele grinzilor (de tip M) si la capetele stâlpilor din încovoiere cu forta axiala (de tip P-M) (Figura 71. de circa 7%. Pentru comparaţie. Figura 71. Figura 72). semirigid Deplasarea orizontala la vârf [mm] 7.3% 36% * pentru nivelul de calcul al forţelor. nodul trebuie sa ramana in stadiul elastic sub incarcarile de calcul. se realizează o analiza plastica pentru structura cu noduri rigide si cea cu noduri semirigide. Deoarece multiplicatorul corespunzător formarii primei articulaţii este mai mare decât 1. Definirea articulaţiilor plastice de tip moment încovoietor pentru grinzi Figura 73 prezintă comparativ curbele pentru analiza plastica de ordinul I si II. se prezintă si curbele rezultate din analiza elastica. Pentru comparaţie. Ambele valori sunt prezentate pentru nivelul de calcul al incarcarilor. folosirea nodurilor cu rezistenta parţiala nu are influenta asupra siguranţei in exploatare sub incarcarile de calcul. Comparaţie intre deplasările maxime la vârf Analiza Elastic ordinul I. creşterea deplasării la vârf daca nodul se modelează cu caracteristicile reale de rigiditate este de circa 29% pentru analiza de ordinul I si de circa 33% pentru cea de ordinul II.

semirigid elastic ordinul II. Figura 72.Multiplicatorul corespunzător formarii articulaţiilor plastice este apropiat de 2. semirigid 0. rigid plastic ordinul I. ceea ce înseamnă ca structura are o rezerva mare de rezistenta. semirigid plastic ordinul II.02 elastic ordinul I.08 57 . [m] 0.06 Deplasarea la varf. semirigid plastic ordinul I. rigid elastic ordinul II.04 0. Definirea articulaţiilor plastice de tip P-M pentru stâlpi 4 140 Multiplicatorul incarcarii. rigid elastic ordinul I. α 3 105 2 70 1 35 0 0 0. rigid plastic ordinul II. Figura 75 prezintă mecanismele plastice pentru structura cu noduri rigide si semirigide.

sa se verifice rotirea necesara din noduri 58 . I Rigid ord. unde oricum momentul încovoietor este mai mare decât in câmp (Figura 74). Distribuţia momentul încovoietor pe grinda la formarea primei articulaţii plastice Rigid ord. I Semirigid ord. Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II. cu noduri rigide si semirigide Este interesant de remarcat ca semirigiditatea nodului modifica redistributia momentelor încovoietoare pe grinda de pe reazem către câmp. ceea ce duce la întârzierea formarii articulaţiei plastice la capete. Nod rigid Nod semirigid Figura 74. Este important ca in cazul in care se face o astfel de analiza plastica. II Semirigid ord.Figura 73. II Figura 75. Mecanismele plastice pentru analiza plastica Distribuţia articulaţiilor plastice arata o buna conformare a structurii.

zapada). Hala este amplasata in Bucuresti si este solicitata la actiunile permanente si climatice (vant. prin asigurarea stabilitatii laterale in dreptul articulaţiilor plastice potenţiale. Detalierea structurii trebuie de asemenea sa tina seama de posibilitatea formarii articulaţiilor plastice.pentru a se compara cu capacitatea de rotire a nodurilor. 59 . pentru a observa influenta prinderii la baza. Se adopta doua detalii constructive si anume cu buloanele dispuse intre talpile stalpului (nominal articulat) si cu buloanele dispuse in exterior (semi-rigid).5 Aplicaţie: Calculului unei hale cu structura metalica Calculul se efectueaza pe o structura metalica parter cu o singura deschidere (Figura 76. 3. Ansamblu spaţial hala si detalii de imbinari Figura 77. Calculul se va face in domeniul elastic cu programul SAP2000. Prinderea stalpilor la baza se face cu placa de capat si buloane de ancoraj. preponderent de clasa 3. Acţiunile luate in calcul la dimensionare Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Figura 64). Imbinarile grinda-stalp si grinda-grinda se realizeaza cu placa de capat extinsa si suruburi de inalta rezistenta. Figura 76. Structura este realizata din elemente cu sectiuni din tabla sudata.

care generează la rândul lor forţe de revenire (datorită rigidităţii structurii). acţiunea seismică având un caracter dinamic. iar ag(t) este acceleraţia terenului. {u} este vectorul deplasărilor relative. {1} este un vector unitar. & & {u&} este vectorul acceleraţiilor relative . Aceste forţe trebuie să se afle într-un echilibru dinamic. corelând modelul structurii şi al acţiunii seismice. Schema principială a elementelor necesare pentru efectuarea calculului structural la acţiunea seismică. {u} este vectorul vitezelor relative. paragraful 6.4 CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ Acţiunea seismică reprezintă o vibraţie a terenului. [k] este matricea de rigiditate. Datorită vibraţiilor terenului. [c] este matricea de amortizare. Acest capitol tratează aspecte specifice ale calcului structurilor metalice la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004. După cum se poate observa din ecuaţia de mişcare (24) şi Figura 78. modelul structurii modelul maselor modelul amortizării modelul proprietăţilor mecanice ale structurii && & [ m]{u ( t )} + [ c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) metode de calcul structural modelul acţiunii seismice Figura 78. amortizării şi al proprietăţilor mecanice ale structurii (rigiditate şi eventual rezistenţă). modelul structurii necesită la rândul său stabilirea unui model al maselor.1.2): 60 . şi metoda de calcul. 2001): && & [ m]{u ( t )} + [c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) (24) unde [m] este matricea maselor.) necesare pentru proiectarea acesteia. deformaţii.1 Concepte de proiectare seismică Scopul efectuării unui calcul structural este acela de a obţine informaţiile necesare despre răspunsul structurii (eforturi. etc. respectiv a bazei structurii. Structurile amplasate în zone seismice pot fi proiectate urmând două concepte principial diferite (SR EN 1998-1:2004. Acceleraţia. Pentru cazul în care toate gradele de libertate dinamică ale structurii au aceiaşi direcţie cu acţiunea seismică. 4. forţe de amortizare şi forţe de inerţie (datorită masei structurii). (b) un model al acţiunii seismice şi (c) o metodă de calcul structural. echilibrul dinamic al structurii poate fi exprimat prin ecuaţia de mişcare a sistemului (Chopra. în structură se produc deformaţii. Calculul structurilor la acţiunea seismică necesită: (a) un model structural. viteza şi deplasarea impusă bazei structurii variază în timp.

În Figura 79 sunt prezentate la nivel principial relaţii forţă-deplasare ce caracterizează structuri cu comportare ductilă şi fragilă. Astfel. după atingerea limitei elastice. În Figura 81 este prezentată relaţia principială între rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) şi cerinţa de deplasare inelastică (din) impusă structurii de un nivel dat al acţiunii seismice. rezistenţa minimă la forţe laterale (Fy) care trebuie asigurată structurii pentru ca aceasta să nu înregistreze avarii excesive este în relaţie directă cu capacitatea structurii de deformare în domeniul plastic.1 Conceptul de proiectare disipativă a structurii Din considerente economice multe structuri sunt proiectate pentru forţe seismice reduse substanţial faţă de cele care i-ar fi necesare pentru un răspuns elastic sub efectul acţiunii seismice corespunzătoare Stării Limită Ultime (SLU). Cu cât rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) este mai mică. structura se deformează în domeniul plastic. Pentru a preîntâmpina avarierea excesivă a structurii şi a respecta cerinţa fundamentală de comportare la SLU – siguranţa vieţii. până la atingerea forţei maxime (palier de consolidare). 61 . după atingerea limitei elastice (care este apropiată de forţa maximă). deformaţia plastică impusă de către acţiunea seismică nu trebuie să depăşească capacitatea de deformare în domeniul plastic a structurii.comportare disipativă (ductilă) a structurii şi comportare slab-disipativă (fragilă) a structurii. pot fi determinate diferite combinaţii rezistenţă/ductilitate care să asigure satisfacerea cerinţelor de proiectare la SLU (siguranţa vieţii). Ductilitatea reprezintă capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic fără o reducere substanţială a capacităţii portante. înregistrând deformaţii plastice. În cazul unei structuri cu o comportare fragilă. cu atât cerinţa de ductilitate (µ = din/dy) impusă structurii este mai mare. Pentru un nivel dat al acţiunii seismice corespunzătoare SLU. Structura cedează (forţa înregistrează o scădere substanţială) numai după consumarea unor deformaţii plastice importante.1. Reprezentarea principială a unei comportări ductile şi fragile a structurii. Astfel. structura va depăşi limita elastică. deoarece după atingerea limitei elastice ele se pot deforma în domeniul plastic fără o degradare substanţială a forţei. Structurile cu o comportare fragilă au o capacitate redusă de deformare în domeniul plastic. Ca urmare. structurile care posedă o ductilitate mai mare pot fi proiectate pentru forţe laterale mai mici şi viceversa. FORTA limita elastica cedare COMPORTARE FRAGILA consolidare cedare COMPORTARE DUCTILA limita elastica DEPLASARE Figura 79. Structurile ductile pot supraveţui unor forţe seismice ce depăşesc forţa de curgere. forţa înregistrează o degradare bruscă. Diferenţa între comportarea disipativă şi slab-disipativă a unei structuri este dictată de ductilitatea acesteia. În cazul unei structuri ductile. 4.

vezi Figura 80 şi paragraful 4. îmbinări (folosirea unor îmbinări cu o ductilitate demonstrată prin încercări experimentale . vezi paragraful 6.a.îmbinări disipative. secţiune (în elementele disipative supuse la încovoiere sau compresiune este necesară utilizarea unei clase de secţiuni corelate cu clasa de calitate a structurii. vezi Tabelul 1 şi paragraful 6. etc. şi.5 ≤ q ≤ 2 2<q≤4 q>4 Clasa secţiunii transversale necesară clasa 1. element (limitarea zvelteţii elementelor structurale supuse la compresiune şi/sau încovoiere. Cerinţe impuse clasei de secţiune funcţie de clasa de ductilitate şi factorul de comportare de referinţă (conform SR EN 1998-1:2004) Clasă de ductilitate a structurii DCM DCH Valoare de referinţă a factorului de comportare q 1. redus faţă de cel elastic cu valoarea factorului de comportare q. vezi paragraful 6. lemn. În acest scop.4.3 din SR EN 1998-1:2004). Structurile proiectate conform unei clase de ductilitate mai ridicate (şi care au o ductilitate mai mare) au asociate valori mai ridicate ale factorului de comportare q. inclusiv prin dispunerea unor legături transversale).5. b. Ductilitatea unei structuri se asigură pe baza unor criterii specifice diferitelor materiale de construcţii (oţel.. fie asigurarea unei suprarezistenţe îmbinării.2 din SR EN 1998-1:2004).2 sau 3 clasa 1 sau 2 clasa 1 (a) (b) 62 .) şi tipuri de structuri (cadre contravântuite şi necontravântuite.6. etc). pereţi structurali. SR EN 1998-1:2004 impune cerinţe diferenţiate funcţie de clasa de ductilitate la nivel de: material (oţelul pentru construcţii este conform standardelor EN 1993. Cea de-a doua consecinţă a alegerii clasei de ductilitate constă în necesitatea asigurării unui anumit nivel de ductilitate la nivel de structură. pentru asigurarea ductilităţii la nivel de structură. în consecinţă. normele de proiectare seismică conţin prevederi specifice de detaliere şi proiectare pentru structurile din fiecare clasă de ductilitate.2. Prima dintre acestea o reprezintă valoarea încărcării seismice de proiectare. Tabelul 1. care este determinată pe baza unui spectru de calcul. Spre exemplu.4 din SR EN 1998-1:2004). structură (asigurarea unui mecanism plastic global prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. forţe seismice de proiectare mai mici. prevederi care au menirea să asigure structurii valori ale ductilităţii în acord cu clasa de ductilitate aleasă. încadrându-le pe acestea din urmă în clase de ductilitate.Normele de proiectare seismică oferă posibilitatea alegerii unor niveluri diferite de ductilitate (de obicei trei) a structurilor. Alegerea unei clase de ductilitate la proiectarea unei structuri noi are două consecinţe majore în procesul de proiectare.3 din SR EN 1998-1:2004).

În urma unui calcul elastic. Mecanism plastic global (a) şi mecanism plastic de nivel (b) Verificarea directă a ductilităţii unei structuri ar fi posibilă doar dacă la proiectarea unei structuri s-ar folosi metode de calcul neliniar (plastic). cât şi elemente nedisipative (fragile). F F el raspuns elastic F y3 F y2 F y1 d y1 d y2 d y3 del µ3 µ2 µ1 raspuns inelastic din3 din2 din1 d Figura 81. Prin urmare. care să conducă la plasticizarea elementelor structurale ductile. fiind limitate de rezistenţa elementelor ductile (Fductil. acesta trebuie dimensionate astfel încât să posede o suprarezistenţă faţă de capacitatea elementelor 63 . sub acţiunea forţelor seismice de proiectare. preîntâmpinând cedarea elementelor structurale fragile. Inevitabil o structură disipativă (ductilă) va conţine atât elemente disipative (ductile). fiind utilizat doar la proiectarea structurilor de importanţă ridicată sau la evaluarea unor construcţii existente. care va înregistra deformaţii în domeniul plastic (din) sub efectul acţiunii seismice de calcul (vezi Figura 82). calculul neliniar este considerat în prezent prea complex şi laborios pentru proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică. structura va avea un răspuns elastic şi va înregistra o deplasare de. trebuie preîntâmpinată cedarea elementelor fragile. Aceasta se poate realiza prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. Astfel. folosind relaţii de verificare de tipul următor: Fductil . În general. Metoda curentă de proiectare a structurilor amplasate în zone seismice foloseşte metode de calcul elastic (calcul modal cu spectre de răspuns sau calcul cu forţe laterale. nu este economică şi nici posibilă realizarea tuturor elementelor unei structuri ca şi elemente ductile.Figura 80. De aceea. Acest principiu de proiectare se numeşte proiectare bazată pe capacitate şi este exemplificat în Figura 83. structura (lanţul) este supusă la încărcarea seismică de proiectare FEd. toate elementele acestei structuri (ductile şi fragile) vor înregistra eforturi egale cu FEd. static sau dinamic. Totuşi. Aceste eforturi servesc la dimensionarea elementelor structurale ductile. Rd ≥ FEd (25) În structura acţionată de încărcarea seismică de calcul la SLU eforturile din elementele structurale vor fi însă în general mai mari decât FEd. Pentru a asigura o comportare disipativă (ductilă) la nivelul întregii structuri. Relaţia principială între rezistenţa structurii şi cerinţa de deplasare inelastică. în care forţele seismice de proiectare (FEd) se obţin prin reducerea forţelor seismice corespunzătoare unui răspuns elastic (Fel) prin intermediul factorului de comportare q. pentru a preîntâmpina cedarea elementelor fragile. Acest model al structurii este însă principial diferit de comportarea reală a structurii. Într-un calcul elastic.Rd). dimensionarea elementelor structurale şi a îmbinărilor pe baza eforturilor obţinute dintr-un calcul elastic nu este suficientă pentru proiectarea unei structuri la acţiunea seismică.

cu excepţia extremităţii inferioare a stâlpilor de la baza structurii (vezi paragraful 6. În acest scop. elementele nedisipative se dimensionează pentru nişte eforturi amplificate faţă de cele determinate din combinaţia seismică de încărcări (vezi paragraful 6. 1992).6. forţele seismice de proiectare (FEd) şi răspunsul plastic al structurii. Practic. Rd (26) unde Ω este un coeficient supraunitar şi ţine cont de diversele aspecte care pot conduce la rezistenţe ale elementelor ductile mai mari decât cele de calcul (fenomene de consolidare. Figura 83. Principiul de proiectare bazată pe capacitate (adaptat după Paulay şi Priestley.1 din SR EN 1998-1:2004). stâlpilor (elemente nedisipative) trebuie să li se asigure o suprarezistenţă faţă de grinzi (elemente disipative).ductile: F fragil .6. 64 . etc. rezistenţă a materialului mai mare decât cea considerată în calcul. F F el rãspuns infinit elastic rãspuns inelastic F Ed = F el/q rãspuns sub acþ iunea seismicã de calcul de del din d Figura 82. Relaţia principială între forţele seismice corespunzătoare unui răspuns infinit elastic (Fel).). Rd ≥ Ω ⋅ Fductil . Spre exemplu. la cadrele metalice necontravântuite cu noduri rigide mecanismul plastic global impune formarea articulaţiilor plastice la capetele grinzilor.3 din SR EN 1998-1:2004 şi Figura 84).

Figura 84. Principiul de determinare a eforturilor de calcul în elementele disipative şi în cele nedisipative. Această procedură de calcul estimează eforturile din stâlpi corespunzătoare formării unui mecanism plastic în structură, atunci când în elementele disipative (grinzi) se formează articulaţii plastice. În concluzie, proiectarea structurilor la acţiunea seismică conform principiului de comportare disipativă implică două faze. În prima fază se dimensionează elementele ductile (disipative) pe baza eforturilor determinate dintr-o analiză elastică a structurii supusă forţelor seismice de proiectare. Pe lângă rezistenţă, elementele desemnate ductile trebuie să posede şi o ductilitate corespunzătoare clasei de ductilitate alese. Ductilitatea se asigură prin folosirea unor detalii constructive şi principii de proiectare specifice diferitelor materiale şi tipuri de structuri. În cea de-a doua fază – proiectarea bazată pe capacitate – se dimensionează elementele fragile (nedisipative) pe baza unor eforturi în acestea corespunzătoare plasticizării elementelor ductile. Această procedură de proiectare are scopul să asigure o suprarezistenţă a elementelor fragile faţă de cele ductile, conducând la structuri ductile per ansamblu.

4.1.2

Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii

Structurile slab-disipative (fragile) au o ductilitate neglijabilă. Deoarece după atingerea limitei elastice forţa înregistrează o degradare bruscă, aceste structuri trebuie proiectate astfel, ca sub acţiunea seismică corespunzătoare SLU structura să rămână preponderent în domeniul elastic. Aceasta corespunde utilizării unui factor de comportare q apropiat de valoarea unitară la determinarea spectrului de calcul. Deoarece structurile proiectate conform conceptului de comportare slab-disipativă trebuie să aibă un răspuns preponderent elastic sub acţiunea încărcărilor seismice de calcul, proiectarea acestora se poate face conform procedurilor de calcul folosite la proiectarea structurilor amplasate în zone neseismice. Astfel, normele de calcul seismic (SR EN 1998-1:2004) se folosesc doar pentru determinarea încărcării seismice, iar verificările structurii la SLU se efectuează conform normelor generale de calcul a structurilor (de exemplu SR EN 1993 în cazul structurilor metalice).

4.1.3

Alegerea principiului de proiectare

Proiectarea unei structuri ca şi disipativă sau slab-disipativă este la latitudinea proiectantului. Principial, orice structură poate fi proiectată conform uneia dintre cele două abordări. Alegerea principiului de proiectare este de natură economică şi depinde de tipul structurii şi de zona seismică. În general, detaliile constructive şi cerinţele de proiectare menite să asigure ductilitate elementelor disipative conduc la un consum mai ridicat de materiale în structură. De aceea, dacă forţele seismice elastice (nereduse) care acţionează asupra unei structuri sunt relativ mici (structura este dimensionată preponderent din alte combinaţii de încărcări decât

65

cea seismică), se poate folosi principiul de proiectare slab-disipativă a structurii, care, prin omiterea cerinţelor de proiectare menite să asigure o comportare globală ductilă, va simplifica procesul de proiectare şi va conduce la un consum redus de material. Totuşi, pentru multe tipuri de structuri acţiunea seismică reprezintă o solicitare foarte severă în comparaţie cu alte acţiuni, iar asigurarea unui răspuns elastic al structurii sub efectul acţiunii seismice de calcul la SLU ar conduce la dimensiuni exagerate ale elementelor structurale şi la un consum excesiv de material. În acest caz, se poate adopta principiul de proiectare disipativă a structurii, exploatând capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic (ductilitatea) şi proiectând structura pentru nişte forţe seismice reduse faţă de cele corespunzătoare unui răspuns elastic. În consecinţă, principiul de proiectare slab-disipativă se dovedeşte economic în cazul unor forţe seismice mici, iar cel de proiectare disipativă este mai economic în cazul unor forţe seismice ridicate. Forţele seismice fiind forţe de natură inerţială, sunt generate de acceleraţia care acţionează asupra maselor structurii ca urmare a mişcării seismice impuse bazei structurii. De aceea, forţele seismice vor avea valori reduse în cazul unor structuri uşoare şi atunci când acţiunea seismică are o intensitate redusă (zone cu seismicitate redusă). Viceversa, forţele seismice au valori importante în cazul structurilor cu mase mari şi a structurilor amplasate în zone cu seismicitate ridicată. Un exemplu de structură uşoară, la care se pretează principiul de proiectare slab-disipativă, este reprezentat de halele metalice parter. Acestea sunt caracterizate pe de o parte de greutăţii proprii relativ mici şi pe de altă parte de încărcări mici din exploatare. Exemple tipice de structuri care atrag asupra lor forţe seismice ridicate sunt structurile multietajate.

4.2 Acţiunea seismică
4.2.1 Generalităţi
Cutremurele de pământ sunt evenimente care au loc relativ rar, dar care pot produce importante daune materiale şi umane. Efectele principale ale cutremurelor de pământ asupra mediului natural şi construit sunt: vibraţia ale terenului; incendii; modificarea proprietăţilor fizice ale terenului de fundare (consolidări, tasări, lichefieri); deplasarea directă a faliei la nivelul terenului; alunecări de teren; schimbarea topografiei terenului; valuri induse de cutremure, cum ar fi cele oceanice (tsunami) sau cele din bazine şi lacuri (seişe).

66

acceleratie ag(t), m/s2

2 Vrancea 1977, INCERC, NS 1 0 −1 −2 0 5 −1.949 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.8
viteza vg(t), m/s

Vrancea 1977, INCERC, NS 0.4 0 −0.4 −0.8 0 5 −0.712 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.5
deplasare dg(t), m

0.416

Vrancea 1977, INCERC, NS

0.25 0 −0.25 −0.5 0 5 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

Figura 85. Componenta NS a acceleraţiei, vitezei şi deplasării terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea, România. Dintre acestea, vibraţia terenului reprezintă efectul cel mai important al acţiunii seismice asupra construcţiilor inginereşti, iar caracteristicile acestea sunt folosite pentru definirea acţiunii seismice în normele de proiectare seismică. Vibraţia terenului poate fi reprezentată prin variaţia în timp a acceleraţiei terenului (accelerograme), a vitezei terenului sau a deplasării terenului, vezi Figura 85. Dintre cele trei modalităţi de reprezentare, accelerogramele sunt cele mai uzuale. Accelerograma caracterizează complet o anumită mişcare seismică dintr-un amplasament dat, dar prezintă şi anumite inconvenienţe. Astfel, utilizarea directă a accelerogramei implică folosirea unui calcul dinamic al structurii, care este relativ laborios. În practica curentă de proiectare se folosesc cu predilecţie metoda de calcul cu forţe laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns. Ambele metode de calcul structural global folosesc spectrele de răspuns pentru caracterizarea acţiunii seismice. Ca urmare, SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns pentru reprezentarea de bază a acţiunii seismice dintr-un amplasament dat. Accelerogramele reprezintă o modalitate alternativă de caracterizare a mişcării seismice în aceste documente normative.

67

5 −0.ag(t).142 0 10 20 t. viteza şi acceleraţia maselor structurii. pentru o anumită valoare a amortizării. m T=1s 0 −0.0.2 0.3 0.5 u(t). se poate determina răspunsul seismic de vârf (deplasări. exemplificat pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. s 30 40 T=3s 0 −0. Reprezentarea schematică a modului de obţinere a spectrului elastic de deplasare pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.142) T =2s ξ = 5% 0. care se pot determina din spectrele de viteză şi acceleraţie nu au 68 . Totuşi.5 u(t). 0. acceleraţii) al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică având o perioadă proprie de vibraţie T şi fracţiunea din amortizarea critică ξ. România.4 (2. NS 10 20 t.5 0.5 Sde. s 3 4 (1. viteză sau acceleraţie.1 0 0 1 2 T. sub acţiunea accelerogramei ag(t). Răspunsul seismic poate fi exprimat în termeni de deplasare. Având la dispoziţie spectrele de răspuns elastic. Pentru a construi un spectru de deplasare este necesar să se determine răspunsul seismic (deplasarea u(t)) al unor sisteme cu un singur grad de libertate dinamică având diferite valori ale perioadei proprii de vibraţie (T) şi o valoare fixă a amortizării ξ.346) 0. m 0. Pentru a construi spectrul elastic de deplasare.346 0 10 20 t. 0.5 −0. care se notează cu Sde(T) şi se reprezintă funcţie de perioada proprie de vibraţie T. s 30 40 T =3s ξ = 5% Figura 86. Un spectru de răspuns elastic este reprezentarea valorilor de vârf ale răspunsului seismic al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică funcţie de perioada proprie de vibraţie. m 0. România.0. În Figura 86 se prezintă principiul de determinare a spectrului elastic de deplasare. s 30 40 0. viteze. 0. În mod similar se poate obţine spectrul de viteză sau cel de acceleraţie. m 0 10 20 t. s 30 40 T =1s ξ = 5% 0. INCERC. m/s2 2 0 −2 0 Vrancea 1977.395) (3.0.395 T=2s 0 −0.5 u(t). din rezultatele răspunsului seismic în timp se reţin doar valorile de vârf (valorile maxime în modul) ale deplasării u(t).

o utilitate practică directă. În mod similar. spectrele de răspuns au o importanţă practică deosebită. pseudo-acceleraţia Sae(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind pseudo-viteza spectrală Sve(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : 2π  2π  S ae = S ve =   S de T  T  2 (28) Pseudo-acceleraţia Sae(T) are unităţi de acceleraţie. deformaţia de vârf a structurii |u(t)|max se obţine direct din spectrul de răspuns de deplasare Sde(T). Pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică. 69 . În cazul unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică cu perioada proprie de vibraţie T. Eforturile maxime din structură pot fi determinate impunând masei sistemului deplasarea spectrală Sde(T). Pseudo-viteza Sve este în relaţie directă cu valoarea de vârf a energiei de deformaţie. Această forţă statică echivalentă se poate determina ca şi produsul dintre rigiditatea k şi deplasarea de vârf Sde a sistemului: F = k ⋅ S de (29) Ţinând cont de definiţia pulsaţiei proprii de vibraţie ω = k m (k este rigiditatea şi m este masa sistemului) şi a relaţiei dintre aceasta şi perioada proprie de vibraţie ω = 2π T . Ţinând cont de faptul că proiectarea unei structuri se realizează pe baza valorilor de vârf ale eforturilor şi deformaţiilor. se poate determina o forţă statică echivalentă F care produce deplasarea |u(t)|max ≡ Sde(T). dar are prefixul "pseudo" pentru că nu este egală cu viteza de vârf a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. vezi Figura 88. pentru calculul structurilor la acţiunea seismică prezintă interes alte două mărimi: pseudo-viteza şi pseudo acceleraţia. Principiul determinării spectrelor de pseudo-viteză Sve şi pseudo-acceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde a mişcării seismice înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea este reprezentată în Figura 87. În schimb. O soluţie mai convenabilă pentru determinarea eforturilor constă în folosirea noţiunii de forţă statică echivalentă. dar este diferită de acceleraţia de vârf a unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. Pseudo-viteza Sve(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind deplasarea spectrală Sde(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : Sve = 2π S de T (27) Pseudo-viteza Sve are unităţi de viteză. forţa statică echivalentă poate fi exprimată prin relaţia:  2π  F = k ⋅ S de = m ⋅   ⋅ S de = m ⋅ S ae  T  2 (30) Relaţia (30) arată că pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică forţa statică echivalentă F poate fi determinată ca şi produsul dintre masa sistemului m şi pseudoacceleraţia spectrală Sae.

3.0. m/s2 4 2 0 0 1 Sae(T) (3.3 0. 0.1 0 0 1 2 T. s 3 4 Figura 87.966) Sve.0. 1.633) (2.0.529) 2 T.5 (3.0. s 3 4 × 2π T 8 6 (1.681) 0. 5.0.5 0.0. 0. Principiul determinării spectrului de pseudo-viteză Sve şi a spectrului de pseudoacceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.395) (3. 0. 0. România.2 0. 1. |u(t)|max = Sde(T) m k |u(t)|max = Sde(T) F =k ×Sde(T) =m×Sae(T) m k ag(t) Figura 88.308) 1 (1.0. s 3 4 Sde(T) (1. m 0.0. 70 . m/s Sve(T) 0 0 1 2 T.346) Sde. Noţiunea de forţă statică echivalentă.4 (2.142) × 2π T 1.5 (2.0.0.917) Sae. 0.

necesar la proiectarea acesteia. reprezentând o "înfăşurătoare" a spectrelor individuale. spectrele de răspuns elastic folosite în proiectare sunt idealizate pentru a avea o expresie matematică convenabilă. etc. răspunsul structurii (eforturi. deformaţii. Mai mut decât atât. Din acest motiv proiectarea structurilor la acţiunea seismică pe baza spectrului de răspuns al unei singure înregistrări seismice nu oferă un grad de siguranţă adecvat. Spectre de răspuns elastic de deplasare (Sde).) poate fi obţinut printru-un calcul static al structurii. Spre exemplu. Spectrele de răspuns elastic din normele de proiectare seismică se obţin prin prelucrarea înregistrărilor seismice existente în cadrul unor analize de hazard seismic. care delimitează zone de pseudo-acceleraţie 71 . Odată ce spectrele sunt disponibile. pseudo-viteză (Sve) şi pseudo-acceleraţie (Sae) folosite pentru caracterizarea acţiunii seismice în norme. În cel de-al doilea rând. calculul dinamic laborios este necesar doar pentru determinarea spectrelor de răspuns. Mişcarea seismică este un fenomen cu un grad ridicat de incertitudine. În primul rând. Utilizarea forţelor statice echivalente şi a spectrelor de răspuns pentru determinarea răspunsului seismic al structurilor este deosebit de convenabil din punct de vedere practic.Sde TB TC T TD Sve TB TC T TD Sae TB TC T TD Figura 89. SR EN 1998-1:2004 foloseşte perioade de "control" sau "colţ" TB. TC şi TD. calculul cu forţe statice echivalente şi spectre de răspuns oferă direct răspunsul de vârf al structurii.

iar pentru determinarea răspunsului seismic al unei structuri este necesar doar unul dintre cele trei spectre.2. acceleraţia de vârf a terenului se obţine multiplicând valoarea de referinţă a acceleraţiei de vârf a terenului cu factorul de importanţă: ag = γ I ⋅ agR (31) SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns de acceleraţie pentru reprezentarea de bază a mişcării seismice într-un punct de pe suprafaţa terenului (vezi paragraful 3. ţinând cont în acelaşi timp de datele existente. vezi Figura 89. Spre exemplificare.y).0. (2) propagarea undelor seismice între sursă şi amplasament. SR EN 1998-1:2004 omit termenul "pseudo-". respectiv pentru alte valori ale factorului de importanţă. vibraţia unui punct de la suprafaţa terenului este caracterizată prin trei componente de translaţie: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical.5. Pentru alte valori ale intervalului mediu de recurenţă. în Figura 91 sunt prezentate cele două spectre de răspuns orizontale (Sae.2. Componenta verticală a mişcării seismice poate fi neglijată pentru majoritatea structurilor curente. Cele două componente orizontale ale mişcării seismice sunt considerate independente şi sunt reprezentate de acelaşi spectru de răspuns (Sae. În general. din necesitatea de a simplifica această problemă complexă.x şi Sae. 4. mişcarea seismică într-un amplasament depinde de o serie de factori. Se menţionează faptul că cele trei spectre de răspuns: de deplasare. sau doar "spectru de răspuns". SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3.2.constantă (TB-TC). etc.) şi (4) interacţiunea terenstructură. iar structura are una din următoarele caracteristici: conţine elemente orizontale cu deschideri de peste 20 m conţine elemente în console cu lungimea de peste 5 m conţine elemente orizontale precomprimate conţine stâlpi rezemaţi pe rigle este izolată la bază 72 . topografie.2 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice În general. folosind expresia "spectru de răspuns de acceleraţie".2. normele de proiectare seismică folosesc spectrul de răspuns de pseudo-acceleraţie pentru caracterizarea acţiunii seismice. Neglijând componentele de rotaţie.3. care depind de (1) sursa seismică. Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 prevăd un interval mediu de recurenţă pentru verificarea la starea limită ultimă este de 100 ani. Din raţiuni de simplificare a exprimării.y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae. componenta verticală a mişcării seismice trebuie considerată atunci când acceleraţia verticală de vârf a terenului depăşeşte 0.2).3.z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani este prezentată în Figura 90. pseudo-viteză şi pseudoacceleraţie conţin aceiaşi informaţie. (3) amplasament (caracteristicile terenului de fundare. Normele de proiectare seismică ţin cont doar parţial de aceste aspecte.25g. Valoarea de referinţă a acceleraţiei terenului agR corespunde unui factor de importanţă γI = 1. Conform SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.x ≡ Sae. pseudo-viteză constantă (TC-TD) şi deplasare constantă (>TD).1) exprimă hazardul seismic pentru proiectare prin valoarea de referinţă a componentei orizontale a acceleraţiei de vârf a terenului agR determinată pentru intervalul mediu de recurenţă (IMR) de referinţă corespunzător stării limită ultime pe un teren "tare" (clasa de teren A conform SR EN 1998-1:2004).

SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3. TC şi TD. Spectrul de tip 1 este recomandat în cazul unei seismicităţi ridicate. caracterizată de magnitudini mai mici de 5. În Figura 92 sunt reprezentate spectrele de răspuns elastic de tip 1 şi tip 2 pentru cele 5 clase de teren din SR EN 1998-1:2004.2. caracterizată de magnitudini mai mari de 5.2) defineşte forma spectrului de răspuns elastic pentru componenta orizontală a mişcării seismice funcţie de tipul terenului şi magnitudinea sursei seismice.z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului. Pentru a ţine cont de magnitudinea sursei seismice care are contribuţia cea mai importantă la seismicitatea amplasamentului.Figura 90. Reprezentarea de bază a acţiunii seismice: două spectre de răspuns orizontale (Sae. caz care necesare studii speciale. sunt definite două forme ale spectrului de răspuns elastic orizontal: tip 1 şi tip 2. C.y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae. Terenul este clasificat în cinci clase de teren (A.2.5.. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani (SR EN 1998-1:2004/NA:2008). D şi E).5 (Fardis et al. În cazul clădirilor importante este necesar considerarea 73 .x şi Sae. Suplimentar. pentru care norma oferă valori ale factorul de amplificare S şi ale perioadelor de control TB. 2005). iar spectrul de tip 2 în cazul unei seismicităţi moderate. B. Figura 91. sunt definite două clase de teren speciale S1 şi S2.

conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008. (a) (b) Figura 93. D. 2005). Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b). prin încadrarea teritoriului României în trei zone de teren/amplasament: Z1. S1 şi S2) din SR EN 1998-1:2004. Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b) pentru clasele de teren A-E. Spectrul de tip 1 se foloseşte 74 .efectelor de amplificare topografică. condiţiile locale de amplasament se definesc la scară macroseismică. TC şi TD ce definesc forma spectrului de răspuns elastic de acceleraţie pentru componentele orizontale ale mişcării seismice.2) în prezent în România nu există suficiente date pentru implementarea schemei de clasificare a tipurilor de teren (A. E.1. pentru condiţiile din România. Fiecare zonă de teren/amplasament are asociată un set de perioade de control TB. în SR EN 1998-1:2004 aceasta nu depinde de tipul terenului. Indicaţii asupra acestui fenomen există în SR EN 19985:2004. Pentru proiectare. B. Z2. conform SR EN 1998-1:2004. Spectrul de răspuns elastic de acceleraţii pentru componenta verticală a mişcării seismice se determină printr-o procedură similară cu spectrul pentru componenta orizontală. C.. Z3. Datorită lipsei unor date despre condiţiile locale de teren asupra formei spectrului de răspuns pentru componenta verticală a mişcării seismice (Fardis et al. (a) (b) Figura 92. Conform Anexei Naţionale SR EN 1998-1:2004/NA:2008 (vezi paragraful 3.

pe întreg teritoriul României. accelerogramele înregistrate în timpul unui eveniment seismic real au un aspect general diferit pe cele trei direcţii ortogonale.3) permite utilizarea variaţiei în timp a acceleraţiei terenului (accelerogramelor). înregistrate şi simulate.16 g (vezi Figura 93). Astfel. SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3. se atrage atenţia asupra faptului că accelerograme folosite pentru reprezentarea acţiunii seismice pe cele trei direcţii ortogonale trebuie să fie diferite. SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3. şi una în plan vertical. România. iar valorile de vârf ale acceleraţiei sunt înregistrate la momente diferite de timp.2. 75 . Pentru componenta verticală a acţiunii seismice. Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 defineşte un singur tip de spectru pentru întreg teritoriul României.3 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice Ca şi reprezentare alternativă a acţiunii seismice. mediului de propagare şi condiţiilor locale de teren ce controlează seismicitatea amplasamentului în cauză. 4. În general.2.2. (2) compatibilitatea dintre caracteristicile accelerogramei şi caracteristicile sursei.3. Din această cauză. aşa cum se întâmplă într-o situaţie reală. cu excepţia zonelor afectate de cutremurele din Banat unde hazardul seismic este caracterizat de agR = 0. EW şi verticală înregistrate la staţia INCERC (Bucureşti) la cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. Pentru un calcul plan al structurii. După cum se poate observa din Figura 95. atunci când se foloseşte un calcul spaţial al structurii. se pot folosi accelerograme artificiale. ţinând cont şi de proprietăţile structurii.1) menţionează trei proceduri diferite pentru obţinerea accelerogramelor folosite pentru calculul structurilor la acţiunea seismică. sunt necesare trei componente ale vibraţiei terenului: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical (vezi Figura 94). (3) potrivirea dintre spectrul de răspuns ţintă şi cel al accelerogramelor.20 g şi agR = 0. vitezei terenului sau deplasării terenului. de la evenimente seismice produse în trecut sau prin simulare). Componentele de translaţie ale unei înregistrări seismice. În Figura 95 sunt prezentate accelerogramele pe direcţiile NS. Accelerogramele ce caracterizează vibraţia terenului pe cele trei direcţii ortogonale trebuie considerate ca acţionând simultan asupra structurii. În general. selectarea accelerogramelor pentru calculul structural include considerarea următoarelor aspecte: (1) modul în care se obţin accelerogramele (prin generare artificială. Figura 94. acţiunea seismică este definită de două accelerograme: una în plan orizontal. (4) numărul de accelerograme utilizate şi implicaţiile asupra interpretării rezultatelor.

m/s2 2 Vrancea 1977. 76 . România. Cu titlu de exemplu. s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). NS 1 0 −1 −2 0 5 −1. Componentele NS.949 10 15 20 timp t. 2003). în Figura 96 se prezintă trei accelerograme artificiale şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (spectrul de răspuns elastic pentru Bucureşti din SR EN 1998-1:2004/NA:2008).acceleratie ag(t). INCERC. modulat de o funcţie înfăşurătoare deterministă (Safak. m/s2 2 Vrancea 1977. 1988 în Erdik şi Durukal. s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). INCERC. EW 10 15 20 timp t.623 Vrancea 1977. m/s2 2 1 0 −1 −2 0 5 1. VERT 1 0 −1 −2 0 5 −1. s 25 30 35 40 Figura 95.058 10 15 20 timp t. Procedura foloseşte un zgomot alb filtrat. EW şi verticală a acceleraţiei terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea. INCERC. Accelerogramele artificiale se obţin prin generarea matematică a unui semnal al cărui spectru de răspuns să potrivească cu un spectru de răspuns "ţintă" (în general spectrul de răspuns elastic din norma seismică).

s 20 25 30 35 (b ) B−2 acceleratie ag(t). s 3 4 Figura 96. s 20 25 30 35 acceleratie ag(t).34 0 5 10 15 timp t. s 8 6 spectru tinta B−1 B−2 B−3 (c) 20 25 30 35 Sae. m/s2 4 2 0 −2 −4 0 5 10 3.acceleratie ag(t). Trei accelerograme artificiale (a-c) şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (d) 77 . m/s2 4 3.37 B−1 (a) 15 timp t.10 2 0 −2 −4 0 5 10 15 timp t. m/s2 4 B−3 2 0 −2 −4 −3. m/s2 4 2 0 (d ) 0 1 2 T.

tipul faliei. 2008). 2008). metoda elementelor de frontieră indirecte. Modificarea poate fi efectuată în domeniul de frecvenţe (de exemplu prin modificarea amplitudinilor spectrelor Fourier) sau în domeniul de timp (de exemplu prin transformate de tip wavelet. 2006). 2003. metoda însumării modale. 1986 şi 1990 (http://www.5-D şi metoda diferenţelor finite 2. deoarece acestea reprezintă evenimente seismice reale şi deoarece ei nu au în general suficiente cunoştinţe pentru generarea accelerogramelor artificiale/simulate.Una dintre procedurile cele mai cunoscute de generare a accelerogramelor artificiale este cea implementată în programul SIMQKE (Gasparini and Vanmarcke. cum ar fi condiţiile locale de amplasament. Accesul la accelerograme înregistrate s-a îmbunătăţit permanent în ultimele decenii datorită dezvoltării rapide a reţelelor seismice digitale şi disponibilităţii bazelor de date cu mişcări seismice puternice. Limita inferioară a perioadei (0. dintre care se amintesc metoda diferenţelor finite 3D. Majoritatea inginerilor preferă utilizarea accelerogramelor înregistrate faţă de cele artificiale sau simulate. Iervolino et al.2T1 şi 2T1 (unde T1 este perioada fundamentală de vibraţie a structurii pe direcţia pe care va fi aplicată accelerograma) valoarea medie a spectrului de răspuns calculată pentru toate accelerogramele considerate nu trebuie să fie mai mică decât 90% din valoarea corespunzătoare a spectrului de răspuns elastic (spectrul ţintă) Cerinţa de potrivire dintre spectrul de răspuns mediu al accelerogramelor folosite în calcul şi spectrul de răspuns ţintă are obiectivul de a obţine o compatibilitate între cele două reprezentări ale acţiunii seismice din normă: prin spectre de răspuns elastic şi prin accelerograme. Accelerogramele înregistrate sunt variaţii ale acceleraţiei terenului înregistrate în timpul cutremurelor de pământ produse în trecut.ic. Indiferent de tipul de accelerograme utilizate. 2003). 2002). 78 . teoria razelor. O altă opţiune constă în adoptarea accelerogramelor semi-artificiale.2T1) ţine cont de modurile proprii de vibraţie superioare ale structurii. care se obţin prin modificarea accelerogramelor înregistrate cu scopul potrivirii cu un spectru ţintă. Accelerogramele înregistrate se selectează din baze de date trebuie să corespundă cutremurului de proiectare din punct de vedere a magnitudinii şi a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament. Accelerogramele simulate se obţin prin simularea fizică a mecanismelor de sursă şi de propagare a undelor seismice şi pot include modelarea efecte locale de amplasament.ro/accelerograme. Chang şi Kawakami.5D (Erdik and Durukal.htm). Se cunosc o serie de metode de simulare deterministă a mişcării seismice. conţinutul de frecvenţă. iar limita superioară (2T1) ţine cont de creştere perioadei proprii de vibraţie efectivă ca urmare a răspunsului plastic al structurii. Metoda poate fi îmbunătăţită prin modificarea procedurii pentru a ţine cont de caracteristicile sursei seismice sau a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament (Erdik şi Durukal. 1976). metoda pseudo-spectrală 2.isesd. Accelerogramele obţinute prin această procedură au avantajul că păstrează caracterul esenţial al înregistrării originale. În domeniul perioade cuprins între 0.cv. Printre sursele de înregistrări seismice de interes pentru România se amintesc baza de date europeană (the European Strong-Motion Database http://www..ac.uk) şi accelerogramele înregistrate în reţeaua INCERC la cutremurele vrâncene din 1977. Mai pot fi luaţi în calcul şi alţi factori. Această procedură are dezavantajul că nu reflectă fazarea reală a undelor seismice şi a accelerogramei (Iervolino et al.. Mişcarea seismică poate fi modelată şi cu ajutorul unor pulsuri simple (Gioncu şi Mazzolani.incerc2004. metoda undelor discrete. acestea trebuie să respecte următoarele condiţii: Media acceleraţiei de vârf a terenului pentru accelerogramele individuale nu trebuie să fie inferioară valorii de calcul a acceleraţiei de vârf a terenului (ag·S).

datorită răspunsului structurii în domeniul plastic şi suprarezistenţei.2.5 3 3. pentru componentele orizontale ale acţiunii seismice. asigurând în continuare un răspuns satisfăcător al structurii.1 β⋅ag 0 0.5 1 1. pentru valori ale perioadei T > TB.5 0. conform paragrafului 3.4 q 0. conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008.5 0.5 0. Pentru a ţine cont de comportarea plastică a unei structuri supusă acţiunii seismice de calcul. dar cu degradări structurale importante). În Figura 97 este reprezentat spectrul de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd).3 0.7 Se Sd.2.4 Spectru de calcul pentru analiza elastică Proiectarea structurilor la acţiunea seismică care le-ar asigura un răspuns elastic sub efectul mişcării seismice de proiectare la SLU este în general neeconomică.5 4 0 Figura 97. Structurile care sunt proiectate la forţe seismice substanţial mai mici decât cele care le-ar asigura o comportare elastică. calculate pentru un amplasament în Bucureşti şi un factor de comportare q=6. sunt capabile să supraveţuiască unui seism major (fără colapsul structurii. Pentru perioade T < TB. impunând o reducere a factorului de comportare.4.2 q=1. q=6.5 din SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională.5 2 T. g 0.5.2. s 2. spectrul de proiectare este determinat pe baza unui factor de comportare redus faţă de valoarea de bază q. O 79 . SR EN 1998-1:2004 foloseşte în acest scop factorul de comportare q (cu valori ≥ 1). 0.6 Acceleratie spectrala.5 pentru T = 0. Spectru de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd). acesta atingând valoarea q = 1. în cazul unui global elastic forţele seismice de proiectare sunt reduse faţă de cerinţa elastică. Acest model recunoaşte faptul că structurile foarte rigide au cerinţe ridicate de ductilitate. Factorul de comportare q este o aproximare a raportului dintre forţele seismice la care ar putea fi supusă structura dacă răspunsul său ar fi în totalitate elastic şi forţele seismice care se pot utiliza într-un calcul global elastic. După cum se poate observa din Figura 97 spectrul răspuns de calcul se obţine din spectrul elastic prin reducerea acestuia cu factorul de comportare q.

Coeficienţii de grupare se determină conform paragrafului 4.i Qk . j + ∑ψ E .altă particularitate a spectrului de calcul este limitarea acceleraţiilor spectrale în domeniul perioadelor lungi la valoarea β⋅ag. Aed = γI⋅Aek.2.i Aed Aed valoarea caracteristică a acţiunii permanente j.4. Aceşti coeficienţi pot să ia în considerare o participare redusă a maselor la mişcarea structurii. paragraful 3. Pentru calculul efectelor acţiunii seismice asupra unei structuri este necesară cunoaşterea maselor structurii. În combinaţia de încărcări pentru verificarea la SLU.i i ≥1 (33) Coeficienţii de grupare ψE. În cazul acţiunii seismice. Încărcările variabile sunt considerate doar cu fracţiunea cvasipermanentă din încărcarea caracteristică.i = 0 în acest caz).4 din SR EN 1998-1:2004). P Valoare reprezentativă a unei acţiuni de pretensionare.2.4 din SR EN 19981:2004. combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă se determină conform relaţiei (vezi paragraful 6. ψ2. încărcările permanente sunt introduse cu valoarea lor caracteristică. datorită prinderii nerigide dintre ele. Aceste mase sunt cele care corespund încărcărilor gravitaţionale (permanente şi variabile) prezente în combinaţia seismică de acţiuni (32). după cum urmează: ψ E .2. 80 .3.2. Acţiunile variabile care se consideră în combinaţia seismică sunt cele utile şi din zăpadă.5 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni Combinaţiile de acţiuni pentru verificarea structurilor se întocmesc conform SR EN 1990:2004. valoarea de calcul a acţiunii seismice.i să nu fie prezente pe întreaga structură în timpul cutremurului. valoarea caracteristică a acţiunii seismice ce corespunde intervalului mediu de recurenţă corespunzător SLU (IMR=100).i (34) Valorile coeficienţilor ϕ se stabilesc conform cu Tabelul 3 (vezi paragrafului 4. j + P + AEd + ∑ψ 2.iQk .i iau în considerare probabilitatea ca încărcările Qk. Această abordare reflectă probabilitatea mai mică de producere a unui cutremur cu IMR corespunzător SLU concomitent cu atingerea valorii maxime a încărcării variabile.4 din SR EN 1990:2004): ∑G j ≥1 k.i i ≥1 (32) unde: Gk. Conform SR EN 1998-1:2004. Încărcările variabile din vânt şi din variaţii de temperatură nu se combină cu acţiunea seismică (ψ2. vezi Tabelul 2.4. valoarea caracteristică a acţiunii variabile i. γI coeficient de importanţă.i coeficient pentru determinarea valorii cvasipermanente a acţiunii variabile Qi.j Qk. 4. masele structurii pe baza cărora se determină Aek sunt cele corespunzătoare următoarelor încărcări: ∑G j ≥1 k.i = ϕ ⋅ψ 2.

Pe lângă acestea.i pentru determinarea fracţiunii cvasipermanente a acţiunii variabile conform SR EN 1990:2004 şi Anexei Naţionale. cu toate că această metodă de calcul nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004. diversele procedee de rezolvare a ecuaţiei de mişcare constituie diferite metode de calcul structural la acţiunea seismică. Rezolvarea directă a ecuaţiei de mişcare prin procedee analitice nu este posibilă datorită faptului că acţiunea dinamică (mişcarea seismică) nu poate fi descrisă printr-o funcţie analitică. paragraful 4.Tabelul 2. Ambele sunt metode de calcul elastic.5 1.8 0. Această metodă de calcul nu se 81 . deseori sunt adoptate diverse simplificări ce au scopul de a uşura calculul structural.6 0. mai este amintit şi calculul dinamic liniar. Proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică foloseşte două metode de calcul structural: metoda forţelor laterale şi metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. (2) calculul modal cu spectre de răspuns. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că în general acţiunea seismică produce un răspuns al structurii în domeniul plastic.i. Tipul de acţiune variabilă Categoriile A-C Categoriile D-F şi arhive Categoriile conform SR EN 1991-1-1:2004.6 0.3 0. devine evidentă complexitatea rezolvării ecuaţiei de mişcare. conform SR EN 1998-1:2004.6 0.3.3 Metode de calcul structural Ecuaţia de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică reprezintă un sistem de ecuaţii diferenţiale neomogene de ordinul doi.3.0 4. Practic. cu excepţia incendiilor (a se vedea SR EN 1991-1-5:2005) ψ2 0. Principial. Coeficientul ψ2. În continuare sunt descrise metodele de calcul structural la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004. Tipul de acţiune Încărcări utile în clădiri. Valorile coeficienţilor ϕ pentru determinarea ψE.1: (1) metoda forţelor laterale. (3) calculul static neliniar şi (4) calculul dinamic neliniar. categoria (a se vedea SR EN 1991-1-1:2004 şi anexa naţională) Categoria A: clădiri rezidenţiale Categoria B: clădiri de birouri Categoria C: spaţii cu aglomerări de persoane Categoria D: spaţii comerciale Categoria E: spaţii pentru depozitare Categoria F: spaţii destinate traficului de vehicule (greutatea vehiculului ≤ 30 kN) Categoria G: spaţii destinate traficului de vehicule (30 kN <greutatea ≤ 160 kN) Categoria H: acoperişuri necirculabile Încărcări date de zăpadă (a se vedea SR EN 1991-1-3:2005 şi anexa naţională) Acţiunea vântului (a se vedea SR EN 1991-1-4:2006 şi anexa naţională) Acţiunea temperaturii.8 0.0 0. Metoda de calcul cu forţe laterale este cea mai simplă şi se poate aplica doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie.3 0 0. Etaj Acoperiş Nivele cu utilităţi corelate Nivele ocupate independent ϕ 1. Ca urmare. calculul structural la acţiunea seismică implică determinarea deplasărilor {u(t)} şi a altor mărimi de răspuns prin rezolvarea ecuaţiei de mişcare.4 0 0 Tabelul 3. bazându-se pe ipoteza unui răspuns elastic al structurii.3 0.

În realitate. Ce-a de-a doua limitare majoră a metodei de calcul cu forţe laterale şi a metodei modale cu spectre de răspuns o reprezintă faptul că ambele sunt metode de calcul elastic. cele două metode de calcul sunt preferate pentru proiectarea curentă a structurilor.).1 Metoda forţelor laterale Metoda de calcul cu forţe laterale reprezintă un calcul modal cu spectre de răspuns simplificat. Cu toate că prezintă aceste dezavantaje. Printre metodele alternative de calcul structural se numără următoarele: (1) metoda de calcul static neliniar.3. Este metoda de calcul care permite modelarea cea mai fidelă a răspunsului seismic a structurii. deoarece oferă avantajul unei eficienţe ridicate. Avantajul principal al acestei metode de calcul este simplitatea. etc. 82 . dar care este şi cea mai complexă şi laborioasă. Rezultatele obţinute prin cele două metode de calcul reprezintă înfăşurătoarea mărimilor de răspuns (eforturi. Ductilitatea structurii nu este verificată în mod direct. Prima dintre acestea se referă la natura acţiunii seismice. În metoda de calcul dinamic liniar acţiunea seismică este definită prin accelerograme. care nu sunt regulate pe verticală datorită distribuţiei neuniforme a rigidităţii. Acestea includ proiectarea unor construcţii mai deosebite (cu deschideri sau înălţimi mari. sau cu forme complexe). iar modelul structurii este elastic. structurile proiectate folosind principiul de comportare disipativă vor avea un răspuns plastic sub efectul acţiunii seismice. Deoarece forţele laterale modelează dor componentele orizontale ale acţiunii seismice. metoda forţelor laterale nu poate fi folosită atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. Aceste forţe laterale reprezintă modelul acţiunii seismice pentru această metodă de calcul. deplasări. Calcul dinamic neliniar îmbunătăţeşte calculul dinamic neliniar prin modelarea explicită a comportării neliniare (plastice) a structurii. Prin considerarea unui număr suficient de moduri proprii de vibraţie răspunsul seismic al structurii este foarte apropiat de cel "real". necunoscându-se variaţia acestora în timp. Pentru ambele metode de calcul. calculul modal cu spectre de răspuns se reduce la un calcul static al structurii sub efectul unor forţe laterale aplicate la nivelul planşeelor. Pe baza acestei simplificări. există situaţii în care pot fi necesare metode mai avansate de calcul. iar metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este implementată în majoritatea programelor de calcul structural. rezistenţei sau masei. deoarece aceasta ţine cont de proprietăţile dinamice ale structurii. metoda constând într-un calcul static al structurii sub acţiunea unor forţe statice echivalente aplicate pe cele două direcţii orizontale principale ale structurii (x şi y). Rezultatele unui calcul dinamic liniar sunt variaţii în timp ale mărimilor de răspuns. (2) metoda de calcul dinamic liniar şi (3) metoda de calcul dinamic neliniar. ce variază în timp.poate aplica structurilor mai complexe. Metoda de calcul cu forţe laterale este aplicabilă şi într-un calcul manual. Metoda de calcul de referinţă pentru proiectarea curentă este calculul modal cu spectre de răspuns. 4. care este o acţiune dinamică. combinarea acţiunii seismice cu încărcările gravitaţionale se poate face folosind principiul suprapunerii efectelor. Efectele acţiunii seismice se obţin prin integrarea directă a ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice. care ia în considerare doar aportul modului fundamental de vibraţie la răspunsul structurii. sau evaluarea performanţei seismice a unor construcţii existente care nu respectă cerinţele de conformare seismică impuse de normele moderne. Aceasta este luată în calcul în mod simplificat prin intermediul factorilor de comportare q. fiind metode de calcul elastic. Atât metoda forţelor laterale cât şi cea modală cu spectre de răspuns au două limitări majore. Totuşi.

componenta formei fundamentale pe direcţia gradului de libertate dinamică de translaţie la nivelul i. ale cărui valori sunt: λ = 0. mi. T1 perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul ce conţine direcţia orizontală considerată. respectiv j. Conform SR EN 1998-1:2004. φj miφi ∑ m jφ j (36) forţa seismică orizontală static echivalentă de la nivelul i. Rezultatele unui calcul cu forţe laterale reprezintă valorile de vârf ale eforturilor şi deplasărilor structurii. pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii. 2.2 . Pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii. În acest caz forţele orizontale de nivel sunt date de relaţia: 83 . m masa totală a clădirii. În principiu. este necesar cunoaşterea modului fundamental de vibraţie. forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului fundamental.0 sec) pentru fiecare dintre cele două direcţii orizontale principale ale clădirii. Pentru a determina forţele laterale prin distribuirea forţei tăietoare de bază pe înălţimea structurii. Aceste valori pot fi determinate folosind metode ale dinamicii structurilor sau metode simplificate. În acest caz. Sd(T1) ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale T1 . mj masa de la nivelul i. forţele laterale se determină cu relaţia: Fi = Fb unde Fi Fb φi. Astfel. paragraful 4. pentru fiecare direcţie orizontală principală considerată în calculul clădirii. iar în cea de-a doua etapă aceasta se distribuie pe înălţimea structurii conform modului fundamental. În prima etapă se determină forţa tăietoare de bază.Metoda forţelor laterale poate fi aplicată atât unor modele plane ale structurii.85 dacă T1 ≤ 2TC şi clădirea are mai mult de două niveluri şi λ = 1. deplasările în modul fundamental de vibraţie pot fi aproximate prin deplasări orizontale care cresc liniar cu înălţimea. Forţa tăietoare de bază are următoare expresie: Fb = Sd (T1 ) mλ (35) unde: Fb forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului propriu fundamental. cât şi unor modele spaţiale.3. Metoda forţelor laterale se poate aplica construcţiilor al căror răspuns seismic total nu este influenţat semnificativ de modurile proprii superioare de vibraţie. modul propriu fundamental de vibraţie are o contribuţie predominantă asupra răspunsului seismic total. λ factor de corecţie care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin masa modală efectivă asociată acestuia. respectiv j. aceste cerinţe pot fi considerate îndeplinite de structurile care îndeplinesc condiţiile de regularitate în elevaţie şi au perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică de min(4TC. Determinarea forţelor laterale se efectuează în două etape. aplicarea metodei forţelor laterale necesită cunoaşterea modului propriu de vibraţie fundamental (perioada T1 şi deplasările φi).3.0 în celelalte situaţii.

Astfel. Fi mi zi Fb Figura 98. respectiv j faţă de baza construcţiei considerată in model. H înălţimea clădirii. fiind astfel acoperitoare (perioade proprii de vibraţie mai mici corespund unor ordonate spectrale. perioada proprie de vibraţie determinată conform relaţiei empirice rezultă mai mică decât perioada proprie de vibraţie determinată printr-un calcul dinamic. Ct = 0. 1995). Forţele laterale fiind proporţionale cu masa de la nivelul i. în secunde. În Figura 98 sunt prezentate schematic forţele orizontale de nivel din metoda forţelor laterale. respectiv forţe laterale mai mari).05 pentru celelalte tipuri de structuri. Forţele seismice orizontale se aplică sistemelor structurale ca forţe laterale la nivelul fiecărui planşeu considerat indeformabil în planul său.085 pentru cadre metalice (necontravântuite).. după cum urmează: Ct = 0. Expresia (38) este una empirică şi are la bază măsurători efectuate pe clădiri din California în timpul cutremurelor trecute (Fardis et al. măsurată de la nivelul fundaţiei sau de la extremitatea superioară a infrastructurii rigide Ct este un coeficient ale cărui valori sunt funcţie de tipul structurii. se poate utiliza următoarea formulă simplificată pentru estimarea perioadei fundamentale de vibraţie: T1 = Ct H 3 4 (38) unde: T1 este perioada fundamentală a clădirii. În general. fie pot fi adoptate relaţii empirice oferite de SR EN 1998-1:2004. Reprezentare schematică a forţelor orizontale de nivel folosite în metoda de calcul cu forţe laterale. De menţionat că distribuţia "invers triunghiulară" a forţelor laterale (proporţionale cu înălţimea) reprezintă în mod simplificat forma modului fundamental de vibraţie. Aceste măsurători includ aportul componentelor nestructurale la răspunsul total. Perioada proprie de vibraţie fundamentală T1 poate fi determinată prin metode ale dinamicii structurilor (metoda Rayleigh sau un program de calcul). vor avea această distribuţie doar în cazul în care masele de nivel sunt egale între ele.075 pentru cadre din beton armat (necontravântuite) sau cadre metalice cu contravântuiri excentrice. pentru clădiri cu înălţimi de până la 40 m. oferind astfel estimări ale valorilor minime ale perioadei fundamentale de vibraţie. în metri. zj mi zi ∑ mj z j (37) reprezintă înălţimea nivelului i. 84 .Fi = Fb unde zi . Ct = 0.

rezolvând problema de valori proprii: ([ k ] − ω [ m]){φ} = {0} 2 n n (39) unde ωn2 este pulsaţia proprie de vibraţie în modul propriu n (ω=2π/T). Determinarea directă a valorilor de vârf a răspunsului are un avantaj practic important. În Figura 99 sunt reprezentate modurile proprii de vibraţie ale unei structuri cu patru nivele şi grinzile infinit rigide. Metoda de calcul are la bază decuplarea sistemului de ecuaţii de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică. 85 . folosind relaţia următoare:  n  M =  ∑ m jφ jn   j =1  * n 2 ∑m φ j j =1 n 2 jn (40) {φ}1 . Deformata {φ}n unei structuri multietajate în modurile proprii de vibraţie 1-4. T3 {φ}4 . Acest ultim fapt este posibil înlocuind determinarea variaţiei în timp a răspunsului (printr-un calcul dinamic direct) cu determinarea valorilor de vârf a răspunsului din spectre de răspuns de (pseudo-)acceleraţie.3.3 al acestui standard. Astfel. Decuplarea sistemului de ecuaţii este posibil datorită aplicării principiului suprapunerii răspunsurilor modale.3.4. pentru a efectua un calcul modal cu spectre de răspuns este necesară determinarea modurilor proprii de vibraţie şi a perioadelor proprii de vibraţie. T2 {φ}3 . iar deformata din modul propriu de vibraţie n.2 Calcul modal cu spectre de răspuns Calculul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 19981:2004 şi este descrisă în paragraful 4. ceea ce uşurează substanţial problema. T4 Figura 99. Pentru o structură cu N grade de libertate dinamică se pot determina N moduri proprii de vibraţie. {φ}n este Modurile proprii de vibraţie sunt proprietăţi dinamice ale structurii. Cu alte cuvinte.3. deoarece proiectare unei structuri se face pe baza răspunsului de vârf şi nu pe baza variaţiei acestuia în timp. efortul de calcul este redus substanţial datorită determinării directe a valorilor de vârf al răspunsului seismic. În plus. Cunoscând modurile proprii de vibraţie şi masele structurii se pot calcula masele modale efective Mn*. T1 {φ}2 . şi fiind independente de forţele aplicate pe structură. Modul propriu ed vibraţie fundamental corespunde celei mai mari perioade proprii de vibraţie Tn. depinzând de rigiditatea structurii şi masele acesteia. rezolvarea unui sistem de N ecuaţii diferenţiale este înlocuită cu rezolvarea a N ecuaţii independente.

În consecinţă. Calculul modal cu spectre de răspuns implică parcurgerea următoarelor etape (vezi Figura 100): 1.pentru perioada proprie Tn şi fracţiunea din amortizarea critică ξn se determină din spectrul de pseudo-acceleraţie ordonata spectrală Sa(Tn) . reprezentând aportul modului propriu de vibraţie n la răspunsul seismic total al structurii în termeni de forţă tăietoare de bază (reacţiunea totală la baza structurii). Se calculează răspunsul în fiecare mod propriu urmărind secvenţa de mai jos: . Această metodă de combinare se numeşte suma valorilor absolute (ABS) şi oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie apropiate.3.se calculează răspunsul rn din forţele {f}n. Suma maselor modale efective din cele N moduri proprii de vibraţie ale unei structuri este egală cu masa totală a structurii: ∑M n =1 N * n = mtot (41) Majoritatea programelor de calul structural determină modurile proprii de vibraţie. În Figura 101 sunt prezentate contribuţiile modale şi valorile totale ale variaţiei în timp a forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele. perioadele proprii de vibraţie şi masele modale efective ale unei structuri. deplasări. la fel şi valoarea de vârf a răspunsului total Vb(t). Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ωn) şi modurile proprii de vibraţie {φ}n 3.2 din SR EN 1998-1:2004. 86 . Se definesc proprietăţile structurii . y. Masa modală efectivă se calculează pentru fiecare direcţie principală a structurii (x. iar N este numărul modurilor proprii de vibraţie. O altă metodă de combinare a răspunsurilor modale este radical din suma pătratelor (RSP): r= ∑r n =1 N 2 n (43) Această metodă de combinare a răspunsurilor modale oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie distincte (moduri proprii de vibraţie independente).) 4. Se combină contribuţiile modale rn pentru a obţine răspunsul total r.3. se folosesc diverse aproximări prin care se estimează răspunsul de vârf total r pe baza răspunsurilor de vârf modale rn. Una dintre posibilităţi este considerarea că toate valorile de vârf ale răspunsurilor modale au loc la acelaşi timp şi au acelaşi semn algebric. Răspunsul de vârf al contribuţiilor modale Vbn(t) se înregistrează în general la momente diferite de timp. z). etc. Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu se cunosc variaţiile în timp ale răspunsului din fiecare mod propriu de vibraţie rn(t). ci doar valorile de vârf ale răspunsului rn=maxt|r(t)|.Masa modală efectivă are o semnificaţie fizică foarte importantă.se calculează forţele statice echivalente {f}n . pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi.fracţiunea din amortizarea critică ξn 2. Conform paragrafului 4. r este răspunsul de vârf total.matricele masei [m] şi rigidităţii [k] . Această ipoteză conduce la expresia: r = ∑ rn n =1 N (42) unde rn este valoarea de vârf a răspunsului din modul propriu n.3.

etc. T 2 {φ }3.9Ti (44) 1.) r1 M A1 M A2 M A3 r2 r3 4. T 3 Ordonatele spectrale Sa(Tn) din spectrul de pseudo-acceleraţie funcţie de perioadele proprii de vibraţie Tn Sa(T 2) Sa(T1) T3 T2 T1 T 3. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi. T1 Sa(T) Sa(T 3) {φ }2. Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ ωn) şi a modurilor proprii de vibraţie {φ}n {φ }1. 87 .matricele masei [m] şi rigidităţii [k] .fracţiunea din amortizarea critică ξn [m] [k] ξ 2. Pentru fiecare mod propriu de vibraţie se determină: {f }1 {f }2 {f }3 Forţele statice echivalente {f}n Răspunsul rn din forţele {f}n. Schema de principiu a calculului modal cu spectre de răspuns. Se definesc proprietăţile structurale .răspunsurile modale pentru două moduri proprii de vibraţie. j si i sunt considerate independente dacă perioadele proprii de vibraţie Tj şi Ti (cu Tj ≤ Ti) satisfac următoarea condiţie: T j ≤ 0. deplasări. Se calculează răspunsul total r combinând contribuţiile modale rn (de exemplu folosind metoda RSP) r M A=√M A12+M A22+M A32 Figura 100.

ecuaţia (45) poate fi rescrisă sub forma: r= ∑ rn2 + ∑ ∑ ρin ri rn n =1 i =1 n =1 14 244 4 3 i≠n N N N (46) Primul termen de sub radical este identic cu metoda RSP. reprezentând "corecţia" aplicată metodei RSP pentru modurile proprii care nu sunt distincte. Contribuţiile modale şi valorile totale ale forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele. Astfel. (Chopra. O metodă mai flexibilă de combinare a răspunsurilor modale este metoda de combinare pătratică completă (CPC). Expresia răspunsului de vârf în această metodă este: r= ∑ ∑ρ i =1 n =1 N N in i n rr (45) Fiecare termen de sub radicalul acestei relaţii reprezintă produsul dintre coeficientul de corelare ρin şi valorile de vârf ale răspunsurilor modale ri şi rn. iar cel de-al doilea termen include toţi factorii (i ≠ n). având valoarea unitară pentru i = n: ρin = 1. Coeficientul de corelare variază între 0 şi 1. 2001). 88 . aceasta fiind aplicabilă atât structurilor cu moduri proprii apropiate cât şi celor cu moduri proprii distincte.Figura 101.

Figura 102. Se poate observa că pentru moduri proprii distincte (cu valori ωi ≠ ωn) factorul de corelare scade rapid odată cu creşterea raportului dintre pulsaţii. În mod riguros.3. Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn este prezentată în Figura 102. factorul de corelare este apropiat de valoarea unitară. În cazul unor structuri mai complexe şi cu un număr mare de grade de libertate dinamică această abordare poate deveni excesiv de laborioasă şi consumatoare de timp. chiar şi atunci când se foloseşte un program de calcul structural. 2001). Totuşi. aceste metode de combinare a răspunsurilor modale.1 din SR EN 1998-1:2004. În cazul în care structura are moduri proprii apropiate (ωi ≅ ωn). astfel încât metoda CPC se reduce la metoda RSP. Această condiţie este îndeplinită dacă: suma maselor modale efective pentru modurile proprii considerate reprezintă cel puţin 90% din masa totală a structurii. sau au fost considerate în calcul toate modurile proprii cu masă modală efectivă mai mare de 5% din masa totală. în general. Metodele RSP şi CPC au la bază teoria vibraţiilor stocastice (aleatorii).3. Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn (Chopra. Conform paragrafului 4. răspunsul total fiind mai mare decât cel determinat cu metoda RSP. trebuie luate în calcul modurile proprii cu o contribuţie semnificativă la răspunsul seismic total.3. 89 . De aceea. cât şi determinarea răspunsului seismic al structurilor folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns se potriveşte mişcărilor seismice cu o bandă largă de frecvenţe şi o durată lungă. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns nu este potrivită cutremurelor de tip puls sau celor care au o mişcare apropiată de cea armonică (Chopra. 2001). calculul modal cu spectre de răspuns implică luarea în consideraţie a tuturor modurilor proprii de vibraţie ale unei structuri. se pot obţine rezultate suficient de apropiate de cele "exacte" dacă se iau în calcul doar primele câteva moduri proprii de vibraţie ale unei structuri.

corespunzătoare atât sensului pozitiv. datorită combinării răspunsurilor modale prin oricare din cele trei metode descrise mai sus.i i ≥1 (48) Această procedură este implementată în majoritatea programelor de calcul structural.iQk . efectele acţiunii seismice rezultate dintrun calcul modal cu spectre de răspuns trebuie luate în calcul atât cu semnul pozitiv. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 1998-1:2004. în combinaţia seismică de încărcări (32) trebuie adaptată. 90 .În cazul modelelor spaţiale. Tk perioada proprie de vibraţie a ultimului mod de vibraţie considerat k. Ea îmbină avantajul unui răspuns seismic al structurii suficient de apropiat de cel "real" cu eficienţa numerică. luând acţiunea seismică cu semnul ±: ∑G j ≥1 k. rezultatele îşi "pierd" semnul. cât şi cu cel negativ. Astfel. În general.20 s (47) unde: k numărul minim de moduri proprii care trebuie luate în calcul. cât şi negativ. De fapt. obţinându-se diagrame de eforturi sau deformate ale structurii aparent în contradicţie cu legile fizice. prima condiţie (suma maselor modale efective să fie mai mare decât 90% din masa totală a structurii) se verifică relativ uşor. n numărul de niveluri deasupra terenului. în Figura 104 este prezentată o diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. valorile individuale ale eforturilor sunt corecte ca şi mărime. în cazul în care condiţiile anterioare nu pot fi satisfăcute pentru un număr suficient de mare de moduri proprii de vibraţie (spre exemplu. Se poate observa că diagrama de momente rezultată din calculul modal cu spectre de răspuns pare incorectă. trebuie reţinut faptul că metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este o metodă aproximativă şi are limitările ei. Spre exemplificare. vezi Figura 103a) şi cea obţinută printr-un calcul modal cu spectre de răspuns (vezi Figura 103b). numărul minim r de moduri proprii ce trebuie incluse într-un calcul spaţial trebuie să satisfacă următoarele condiţii: k ≥3 n şi Tk ≤ 0. şi pentru a ţine cont de faptul că nu se cunoaşte semnul (pozitiv/negativ) al rezultatelor unui calcul modal cu spectre de răspuns. dar toate au semn pozitiv. Se poate observa că rezultatele reprezintă înfăşurătoarea eforturilor din combinaţia de încărcări (48). servind ca metodă de referinţă în stabilirea numărului minim de moduri proprii de vibraţie ce trebuie luate în calcul. Este responsabilitatea inginerului să interpreteze corect datele oferite de programul de calcul. În Figura 103 este prezentată diagrama de moment încovoietor pe un cadru necontravântuit obţinut prin metoda forţelor laterale (un calcul static din forţe orizontale laterale. condiţiile de mai sus se verifică pentru fiecare direcţie de calcul. Cu titlu de excepţie. Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate acţionează atât în sens pozitiv. Aproximaţiile acestei metode de calcul constau în combinarea răspunsurilor modale şi combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice. la clădirile cu o contribuţie semnificativă a modurilor de torsiune). cât şi a celui negativ al acţiunii seismice. j + P ± AEd + ∑ψ 2. Astfel. Totuşi.

RSP 91 . cu care se face verificarea de rezistenţă şi stabilitate a stâlpului. un stâlp dintr-un cadru necontravântuit spaţial. Ca urmare. Acest lucru nu este posibil însă atunci când se foloseşte metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Ca urmare. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagrame de moment încovoietor din acţiunea seismică: alura obţinută prin metoda forţelor laterale (a) şi cea obţinută prin metoda de calcul modal cu spectre de răspuns (b). va fi solicitat la încovoiere biaxială (My.(a) (b) Figura 103. valorile de vârf ale momentelor încovoietoare după cele două axe nu vor avea loc în acelaşi moment de timp. Calculul modal cu spectre de răspuns oferă valorile de vârf ale acestor eforturi. Ar fi mai corect să se verifice rezistenţa şi stabilitatea elementului structural la fiecare moment de timp. cu valorile instantanee ale eforturilor. efectele acţiunii seismice obţinute prin această metodă de calcul nu sunt corelate între ele. după care acestea să se combine folosind una dintre procedurile ABS.Ed) cu efort axial (NEd). în realitate. nu şi variaţia lor în timp. Figura 104. O altă limitare a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este faptul că aceasta oferă doar valorile de vârf ale răspunsului. verificarea elementelor structurale pe baza metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este acoperitoare. Pentru a obţine rezultate cât mai corecte folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este necesar să se determine direct răspunsurile modale pentru fiecare mărime de răspuns de interes. Spre exemplu. Totuşi. cu dezavantajul că poate fi uneori neeconomică. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.Ed şi Mz. cu grinzi prinse rigid pe ambele direcţii.

această metodă de calcul reflectă cel mai fidel răspunsul real al structurii. deci neconcludentă pentru răspunsul plastic al unei structuri. la intervale stabilite (de obicei aceleaşi ca şi intervalul de digitizare al accelerogramei). Pentru verificarea unei structuri la starea limită de serviciu în combinaţia seismică de încărcări este necesar calculul deplasărilor laterale relative de nivel. RSP sau CPC. dar care să reflecte totuşi comportarea plastică a elementelor structurale în timpul acţiunii seismice. fiind aplicabilă structurilor complexe. care (2) nu variază pe durata acţiunii seismice. în schimb cele seismice variază. O aplicare corectă a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns presupune calculul deplasărilor relative de nivel în fiecare mod propriu de vibraţie şi combinarea ulterioară a acestora prin una dintre procedurile ABS. răspunsul seismic este guvernat de modul fundamental de vibraţie. modelul structurii este unul plastic. Spre exemplu. Pentru multe structuri.4 Calcul static neliniar Metoda de calcul static neliniar (cunoscută şi sub numele de "push-over") a fost dezvoltată în încercarea de a găsi o metodă de calcul mai simplă decât calculul dinamic neliniar. Metoda de calcul static neliniar este practic o extindere a metodei forţelor laterale. deplasări. iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). proporţionale cu înălţimea şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor. etc. 92 .sau CPC. Calculul static neliniar are la bază două ipoteze: (1) răspunsul dinamic al structurii este guvernat de un singur mod propriu de vibraţie. Unele programe de calcul structural nu oferă această posibilitate. În cazul în care structura are un răspuns elastic. iar încărcările sunt aplicate static şi monoton.). Metoda de calcul dinamic liniar nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004. fiind constrâns să determine deplasările relative de nivel pe baza deplasărilor totale ale structurii. la fel ca în metoda forţelor laterale. deformata unei structuri obţinute printr-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este foarte semnificativă. Metoda de calcul dinamic liniar necesită o putere de calcul mai mare decât metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi implică prelucrarea unui volum mult mai mare de informaţii. caz în care acţiunea seismică este modelată prin intermediul unor forţe laterale statice.3. Într-un calcul static neliniar acţiunea seismică este modelată printr-o distribuţie de forţe laterale aplicate maselor structurii. 2002). Dezavantajul acestei metode de calcul constă în faptul că este o metodă de calcul elastic. Nu este corect ca unele mărimi de răspuns să fie determinate pe baza răspunsului total (Wilson. prin adoptarea unui model plastic al structurii. deoarece toate deplasările sunt valori pozitive. Un calcul dinamic liniar oferă variaţia în timp a mărimilor de răspuns (eforturi. reprezentativ pentru comportarea monotonă a elementului (vezi Figura 105).3. 4. Asupra unei structuri solicitate seismic acţionează două tipuri de încărcări: cele gravitaţionale (verticale) şi cele seismice (laterale). Pentru determinarea răspunsului elastic al acestor structuri se poate folosi metoda forţelor laterale. Încărcările gravitaţionale sunt constante pe durata acţiunii seismice. În această metodă de calcul.3 Calcul dinamic liniar Metoda de calcul dinamic liniar foloseşte un model elastic al structurii (o relaţie liniară între forţă şi deplasare). 4.

vezi Figura 107b. care rămân constante în continuare. Odată cu creşterea forţelor laterale. În prima etapă se aplică încărcările gravitaţionale (G). structura trebuie analizată pentru două distribuţii de forţe laterale: o distribuţie "uniformă".3. bazată pe forţe laterale proporţionale cu masele. atunci când se foloseşte un calcul static neliniar. care cresc progresiv. în care forţele laterale sunt proporţionale cu masele şi deplasările din modul fundamental de vibraţie. Deoarece aplicarea forţelor laterale se face în control de deplasare.F d Figura 105. rigiditatea structurii se modifică. vezi Figura 107a. Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul static neliniar. Reprezentarea grafică a relaţiei dintre valoarea forţelor laterale (sau forţa tăietoare de bază) şi a deplasării de control (deplasarea laterală la vârful structurii) reprezintă curba de capacitate a structurii (vezi Figura 106). SR EN 1998-1:2004 impune utilizarea a două distribuţii de forţe laterale: "modală" (mai potrivită în domeniul elastic) şi "uniformă" (mai potrivită în domeniul de 93 . Această curbă creşte liniar până la formarea primei articulaţii plastice (punctul 2). ci doar distribuţia (alura) lor. Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar. Aplicarea forţelor laterale într-o analiză statică neliniară se efectuează în control de deplasare. deci se modifică şi modul fundamental de vibraţie şi. Pe măsura formării articulaţiilor plastice.2. nu contează mărimea acestor forţe.3. în control de forţă. Această distribuţie corespunde forţelor laterale determinate la fel ca în metoda forţelor laterale conform relaţiilor (36) sau (37). O ilustrare a variaţiei distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii se poate urmări în Figura 108. Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar este prezentat în Figura 106.2 din SR EN 1998-1:2004. prin impunerea unor deplasări laterale care cresc progresiv sub efectul forţelor laterale. în consecinţă. În ce-a de-a doua etapă se aplică încărcările laterale (F). indiferent de înălţime (acceleraţie de răspuns uniformă). G G G G d F 4 3 F F F 2 1 1 2 3 4 d Figura 106. Pentru a compensa incapacitatea calculului static neliniar clasic de a ţine cont de acest fenomen. se formează tot mai multe articulaţii plastice. până la formarea mecanismului plastic. o distribuţie "modală". Conform paragrafului 4.4. când are loc o scădere a rigidităţii laterale a structurii. şi distribuţia de forţe laterale.

vezi Figura 109b. forţele laterale trebuie aplicate în ambele sensuri (pozitiv şi negativ). iar performanţa structurii evaluată pe baza cerinţelor şi capacităţilor de deformaţii plastice în elementele structurale. Figura 108. în anexa B a SR EN 1998-1:2004 este descrisă o metodă de calcul a deplasării ţintă. folosit pentru estimarea factorului de comportare q. În plus. Modificarea distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii (Pinho. F m F m (a) (b) Figura 107. vezi Figura 109a. Verificarea structurii trebuie să se bazeze pe efectele cele mai defavorabile produse de cele două distribuţii de forţe laterale. verificarea mecanismului plastic al structurii.3. Conform paragrafului 4.1 din SR EN 1998-1:2004. definit printr-un spectru de răspuns elastic. Calculul static neliniar reflectă comportarea unei structuri în domeniul plastic sub acţiunea încărcării seismice. Odată determinată deplasarea ţintă.4. Distribuţia uniformă (a) şi modală (b) a forţelor laterale pentru calculul static neliniar. 94 . adică a deplasării indusă în structură de un anumit nivel al acţiunii seismice.3.deformaţii plastice semnificative). metoda de calcul static neliniar poate fi folosită pentru: calculul valorilor factorului αu/α1 (redundanţa structurii). reprezentând "capacitatea" structurii.2. 2007a). structura poate fi analizată printr-un calcul static neliniar pentru această deplasare. Acest calcul în sine nu reprezintă un nivel anume al acţiunii seismice şi nu poate fi folosit ca atare pentru proiectarea structurii. proiectarea structurilor noi sau evaluarea celor existente. Totuşi. ca alternativă de proiectare bazată pe un calcul elastic şi a factorul de comportare q. dacă structura nu este perfect simetrică.

Se determină curba de capacitate Fb-dn printr-un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică. . 2000): 1.structura. Se determină distribuţia de forţe laterale Fi = mi ⋅ φi . Folosind spectre de răspuns inelastic.redundanţa structurii (a) şi mecanismul plastic (b) obţinute printrun calcul static neliniar.F α u⋅F α1⋅F αu/α1 d (a) (b) Figura 109. Practic.spectrul de răspuns elastic de (pseudo-) acceleraţie. 2c. 2b. după care printr-o transformare inversă se revine la sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică şi cerinţa de deplasare a acestuia. structura cu mai multe grade de libertate dinamică se transformă într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică. Se stabilesc datele iniţiale: . 95 . Se alege forma deformată (modul propriu de vibraţie) {φ}. Determinarea deplasării ţintă şi evaluarea performanţei unei structuri prin metoda N2 implică parcurgerea următoarelor etape (adaptat după SR EN 1998-1:2004 şi Fajfar. se determină cerinţa de deplasare a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. normalizat la deplasarea de la vârful structurii dn. Această metodă combină un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică (structura analizată) cu un calcul spectral al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. 2a. Factorul αu/α1 . Metoda de determinare a deplasării ţintă şi de evaluare a performanţei structurii descrisă în anexa B din SR EN 1998-1:2004 a fost dezvoltată de Fajfar (2000) care a denumit-o metoda N2.

Se determină o relaţie forţădeplasare echivalentă biliniară. 5a. Se calculează deplasarea elastică a sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică d*et 6a. cu forţa de curgere F*y şi deplasarea de curgere d*y.Dacă F*y/m*≥Se(T*) răspunsul este elastic şi d*t<d*et . Se calculează perioada proprie de vibraţie T* a sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică 5b. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*<TC . Se determină masa sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică m*=∑mi⋅φi 3b.Dacă F*y/m*<Se(T*) răspunsul este neliniar şi d*  T  * d t* = et 1 + ( qu − 1) C  ≥ d et * qu  T  unde Se (T * ) ⋅ m* qu Fy* T * = 2π * m* ⋅ d y Fy* T*  * d et = Se (T * )    2π  96 . Se transformă sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică prin intermediul m* factorului Γ = ∑ miφi2 F* = Fb Γ d* = dn Γ 4.3a.

Se calculează deplasarea ţintă a sistemului cu mai multe grade d libertate dinamică 8.4.1. Se efectuează un calcul static neliniar impunând deplasarea de control dt şi se determină cerinţele de deformaţii plastice locale θ în elemente şi îmbinări şi alte mărimi de interes.3. în acest caz se ia în calcul valoarea cea mai defavorabilă a răspunsului structurii. iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). 4. Ipoteza potrivit căreia distribuţia forţelor laterale rămâne constantă cu creşterea deformaţiilor plastice ale structurii reprezintă o aproximare.6b. 9. 97 . Astfel. Totuşi. oferind totodată informaţii valoroase asupra răspunsului plastic al structurii sub efectul acţiunii seismice. Dacă se foloseşte un număr mai mare de accelerograme (minim 7).3 din SR EN 1998-1:2004). Modelul de calcul al elementului structural trebuie să reflecte comportarea inelastică la cicluri repetate a elementului structural (vezi Figura 110). caracterizarea răspunsului structural pe baza unei singure accelerograme este irelevantă. Din această cauză SR EN 19981:2004 impune utilizarea a minim 3 accelerograme (vezi paragraful 3.3. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*≥TC * d t* = d et 7.2. Elementele structurii sunt astfel formulate ca să reflecte posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice.3.5 Calcul dinamic neliniar Metoda de calcul dinamic neliniar foloseşte un model inelastic al structurii. răspunsul structurii poate fi evaluat pe baza valorilor medii ale răspunsului (vezi paragraful 4. Datorită naturii probabilistice a acţiunii seismice. În cazul unui calcul dinamic neliniar acţiunea seismică este reprezentată direct de accelerograme.2).3. calculul static neliniar are avantajul că este mai simplu de realizat decât un calcul dinamic neliniar. calculul static neliniar este aplicabil doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie. Deoarece acest număr este unul mic din punct de vedere statistic. Se evaluează performanţa seismică a structurii comparând cerinţele de deformaţii plastice cu capacitatea * d t = Γd et θ ≤ θcap Este important să se reţină că metoda de calcul static liniar are limitări importante.

în schimb stabilitatea maximă a procedurii de calcul se obţine dacă se adoptă un singur criteriu d convergenţă. Criteriul de convergenţă bazat pe deplasare/rotire oferă un control local direct al preciziei obţinut de soluţia problemei. 2002). Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul dinamic neliniar. În esenţă. Această situaţie conduce către alegerea metodelor de integrare implicite. 2002). 3∆t. Metodele implicite încearcă să verifice ecuaţia diferenţială la timpul t după ce a fost găsită soluţia în pasul t-∆t. pentru a reflecta modificarea rigidităţii structurii datorită comportării neliniare. Datorită neliniarităţii problemei. datorate neliniarităţilor date de comportarea histeretică a materialelor. Se pot folosi mai multe criterii de convergenţă. de îmbinări şi flambajul elementelor. dar prezintă avantajul că permit folosirea unor paşi de timp mai mari (Wilson. toate metodele explicite sunt stabile condiţionat în raport cu dimensiunea pasului de integrare. Aceste metode implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas.F d Figura 110. Există mai multe metode numerice care pot fi folosite pentru integrarea directă a ecuaţiei de mişcare (24). cum ar fi cele bazate pe deplasare/rotire. 2∆t. 2007b). După fiecare pas de incrementare. Într-un calcul dinamic neliniar sunt inevitabil prezente discontinuităţi ale acceleraţiei. Metodele explicite nu implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. care conţin elemente foarte rigide. Hughes şi Taylor a factorului α. care se aplică până la atingerea convergenţei sau a limitei impuse asupra numărului de iteraţii. aceste metode folosesc ecuaţia diferenţială la timpul t pentru a prezice o soluţie la timpul t+∆t. metoda Hilber. cunoscând condiţiile iniţiale la timpul t=0 (Wilson. Metodele implicite pot fi stabile condiţionat sau necondiţionat. se adoptă în general proceduri incremental-iterative (Pinho. matricea de rigiditate a structurii se actualizează. obţinerea unei soluţii stabile implică adoptarea unui pas de timp foarte mic (Wilson. 2002). simplupas şi stabile necondiţionat pentru calculul dinamic neliniar practic al structurilor. etc. 98 . de obicei fiind suficient pentru o precizie globală. Criteriul de convergenţă bazat pe forţă/moment este recomandat dacă criteriul de convergenţă bazat pe deplasare nu este suficient pentru echilibrarea eforturilor din elementele structurale. … N∆t şi pot fi încadrate în două categorii mari: metode explicite şi metode implicite. O astfel de procedură implică aplicarea încărcărilor în incremente de timp predefinite. Pentru majoritatea structurilor reale. Obiectivul acestor metode de calcul este satisfacerea echilibrului dinamic la intervale discrete de timp. Printre metodele de integrare directă folosite în calculul dinamic neliniar pot fi amintite următoarele: metoda Newmark. echilibrul dinamic fiind soluţionat printr-o schemă iterativă. metoda Wilson a factorului θ. forţă/moment sau energie (Pinho. Precizia maximă se poate obţine dacă se combină criteriile de convergenţă de deplasare şi forţă. De aceea. Majoritatea metodelor folosesc intervale de timp egale: ∆t. metoda acceleraţiei constante. 2007b).

2005). sau care au o formă foarte complexă. care poate fi plan sau spaţial. stabilirea exactă a "gradului de regularitate" a unei structuri este deosebit de complexă datorită multitudinii factorilor şi caracteristicilor structurale care trebuie late în consideraţie (Fardis et. valoarea factorului de comportare q. din considerente de uniformitate seismică sau al reducerii efectelor variaţiilor de temperatură. verificarea elementelor disipative se realizează direct prin comparaţia cerinţei de deformaţie plastică cu capacitatea.02 sec. cât şi la cea în elevaţie. 99 . mărind pasul de integrare atunci când soluţia converge cu uşurinţă şi micşorându-l atunci când convergenţa se atinge mai greu.4 Regularitatea structurală şi implicaţiile asupra calculului structural Observaţii ale avariilor suferite de structuri în cutremurele produse în trecut demonstrează că structurile regulate au un răspuns seismic mult mai favorabil decât structurile neregulate.. clasificarea din punct de vedere al regularităţii se face pentru fiecare unitate în parte. modelarea comportării plastice a elementelor structurale şi prelucrarea unui volum mare de rezultate. Clasificarea funcţie de regularitatea structurilor are implicaţii asupra următoarelor aspecte ale calculului la acţiunea seismică: modelul structural. calculul dinamic neliniar oferind direct eforturile care se pot dezvolta în aceste elemente la formarea mecanismului plastic în structură.3 din SR EN 1998-1:2004). De aceea. ceea ce nu este posibil printr-un calcul elastic (liniar). Dezavantajul principal al calcului dinamic neliniar constă în faptul că acesta este foarte laborios. se verifică direct ductilitatea elementului. În schimb. Aceste structuri nu respectă cerinţele de conformare seismică şi detaliile constructive din normele seismice moderne care să le asigure un răspuns ductil. Pot fi folosiţi algoritmi care ajustează automat dimensiunea pasului de integrare între nişte limite prestabilite. clasificarea funcţie de regularitatea în elevaţie poate fi diferită pe fiecare dintre direcţiile principale ale structurii. care trebuie să rămână în domeniul elastic în timpul acţiunii seismice. În schimb. care poate fi cea cu forţe laterale sau metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. rezultă unităţi dinamice independente. Aceste criterii se referă atât la regularitatea în plan.2. Regularitatea în plan este o caracteristică unică a unii structuri. Cu toate acestea. Cu alte cuvine. această metodă de calcul nu se foloseşte în mod curent în proiectare. Recunoscând această dificultate. Un alt domeniu de aplicare a calcului dinamic neliniar este cel al evaluării performanţei seismice a clădirilor existente neconformate seismic. metoda de calcul structural. calculul dinamic neliniar este util în evaluarea performanţei seismice a unor construcţii noi de importanţă ridicată. se verifică în termeni de eforturi (rezistenţă şi stabilitate). după ce acestea au fost dimensionate folosind metode uzuale de calcul. Un calcul dinamic neliniar reprezintă teoretic modelul cel mai "exact" al răspunsului seismic al unei structuri. metodele de calcul elastic în acest caz sunt mai puţin concludente. Avantajul principal al acestei metode de calcul constă în faptul că modelul structural reflectă posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice în structură. Se poate verifica tipul de mecanism plastic al structurii (parţial sau global) şi măsura în care sunt preîntâmpinate deformaţiile plastice în elementele nedisipative ale structurii. al. În cazul unui calcul dinamic neliniar.De regulă dimensiunea pasului de timp de integrare este aleasă în intervalul 0. De aceea. Elementele nedisipative. În cazul clădirilor separate prin rosturi. 4. În acest caz. necesitând programe de calcul mai sofisticate.005 – 0. SR EN 1998-1:2004 precizează o serie de criterii principiale ce trebui respectate pentru a putea considera o structură ca fiind regulată (vezi paragraful 4. care trebuie redusă în cazul structurilor neregulate pe verticală.

2. În schimb.1 Criterii de regularitate în plan Condiţiile de regularitate în plan sunt descrise în paragraful 4.2 din SR EN 1998-1:2004.05Α. impunând metode de calcul mai sofisticate şi făcându-le mai puţin economice (prin impunerea unor factori de comportare reduşi). Configuraţia în plan trebuie să fie compactă. Condiţia impusă retragerilor în plan ale planşeului pentru a clasifica structura regulată în plan. apropiată de o formă poligonală convexă. Atunci când există retrageri în plan. Figura 112. rigiditatea în plan a planşeelor trebuie să fie suficient de mare pentru a permite modelarea acestora ca şi diafragme rigide. linia poligonala convexa în care se încadreaza planseul Aria retragerii A1 Aria retragerii A2 Aria planseului.3. măsurate pe direcţiile ortogonale de referinţă (vezi Figura 112).4. unde Lmax şi Lmin sunt dimensiunile în plan ale clădirii respectiv cea mai mare şi cea mai mică. Condiţia impusă zvelteţii clădirii plan pentru a clasifica structura regulată. O structură regulată în plan trebuie să aibă o distribuţie simetrică în plan a rigidităţii şi maselor în raport cu două axe ortogonale. Pentru a clasifica o structură regulată în plan conform SR EN 1998-1:2004. vezi Figura 111) şi nu afecteze rigiditatea planşeului în planul său. A2≤0. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin nu trebuie să fie mai mare de 4.Urmând această abordare. acestea trebuie să fie cât mai reduse (la fiecare retragere aria dintre conturul exterior al planşeului şi linia poligonală convexă în care se încadrează planşeul nu depăşeşte 5 % din aria planşeului. Pentru a permite o distribuţie a forţelor seismice la sistemele de preluare a forţelor laterale. A Aria retragerii A3 Cerinta de regularitate în plan: A1≤0. descurajează folosirea unor configuraţii neregulate. excentricitatea e0 şi raza de torsiune r să fie în conformitate cu cele două condiţii de mai jos: 100 . mai este necesar ca la fiecare nivel şi pe fiecare direcţie de calcul x şi y. 4. SR EN 1998-1:2004 nu interzice proiectarea structurilor neregulate.05Α. A3≤0.05Α Aria retragerii A4 Figura 111.05Α si A4≤0.

pentru structurile regulate în plan primele două moduri proprii de vibraţie reprezintă moduri de translaţie pe cele două direcţii principale orizontale ale structurii (x şi y)..e0x ≤ 0. 1995).. pentru clasificarea regularităţii structurale în plan şi pentru calculul aproximativ al efectelor la torsiune este posibilă dacă sunt satisfăcute următoarele două condiţii: 101 . condiţia (50) s-ar putea să nu fie îndeplinită şi trebuie verificată explicit (Fardis et al. Centrul de rigiditate poate fi determinat în mod unic doar la clădirile cu un singur nivel. rx.30 ry rx ≥ ls şi ry ≥ ls (49) (50) unde: e0x. O definiţie simplificată. ls raza de giraţie a maselor planşeului în plan (rădăcina pătrată a raportului dintre (a) momentul de inerţie polar al maselor în plan faţă de centrul maselor planşeului şi (b) masa nivelului). La clădirile cu un singur nivel centrul de rigiditate este definit ca centrul de rigiditate laterală a componentelor principale la seism. 2005). În cazul în care se adoptă un model spaţial ala structurii şi se determină modurile proprii de vibraţie.30 rx şi e0y ≤ 0. relaţia (50) este verificată implicit. fără nicio torsiune în jurul axei verticale. Condiţia din relaţia (50) asigură faptul că modul propriu de vibraţie fundamental nu este unul de torsiune după axa verticală z şi previne o cuplare puternică a răspunsului de translaţie şi a celui de torsiune. aceste rezultate pot fi folosite pentru a demonstra îndeplinirea condiţiei (50). relaţia (50) poate fi considerată satisfăcută (Fardis et al. În schimb. centrul de rigiditate laterală nu poate fi determinat în mod unic. e0y distanţa dintre centrul de rigiditate şi centrul maselor. care este considerat necontrolabil şi potenţial forte periculos (Fardis et al. măsurată în direcţie normală pe direcţia de calcul (vezi Figura 124). Raza de torsiune r este definită ca rădăcina pătrată a raportului dintre rigiditatea la torsiune globală faţă de centrul de rigiditate laterală şi rigiditatea laterală globală. sau sunt amplasate pe perimetrul clădirii (vezi Figura 113a). dacă modul de torsiune are perioada proprie de vibraţie mai mică decât modurile de translaţie.. La clădirile multietajate. Dispunerea în plan favorabilă (a) şi nefavorabilă (b) a sistemelor de preluare a forţelor laterale. Se menţionează faptul că dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale sunt distribuite uniform în plan. pe o direcţie. 1995). luând în considerare toate componentele principale la seism pe această direcţie. sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale Figura 113. dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cum ar fi cadrele contravântuite sau pereţii structurali) sunt concentrate într-un nucleu concentrat aproape de centrul planului (vezi Figura 113b). Astfel. Centrul de rigiditate laterală este punctul în plan care satisface următoarea condiţie: orice set de forţe laterale aplicate nivelelor clădirii în acel punct produc doar translaţii ale etajelor. poziţia acestui depinzând de distribuţia forţelor laterale folosite. ry raza de torsiune egală cu rădăcina pătrată a raportului între rigiditatea structurii la torsiune şi rigiditatea laterală pe direcţia de calcul. De regulă.

conform următoarelor relaţii (Fardis et al. Deformatele sistemelor individuale din încărcări laterale nu sunt foarte diferite. respectiv y. pereţii structurali.2. 1995): xcs = ∑ ( x ⋅ EI ) ∑ ( EI ) y y ycs = ∑ ( y ⋅ EI ) ∑ ( EI ) x x (51) rx = ∑(x 2 ∑ ( EI ) y ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ry = ∑(x 2 ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ∑ ( EI ) x (52) unde EIx şi EIy sunt rigidităţile la încovoiere ale elementelor verticale într-un plan vertical paralel cu axa x.3. ea trebuie să respecte următoarele condiţii (paragraful 4.2 din SR EN 1998-1:2004): Sistemele de preluare a forţelor laterale trebuie să se dezvolte fără întreruperi de la fundaţii până la ultimul nivel al structurii. În cazul altor sisteme structurale. relaţiile (51) şi (52) pot fi adaptate înlocuind temenii EIx şi EIy cu rigidităţile Kx şi Ky sistemelor de preluare a încărcărilor verticale pe direcţia x.Toate sistemele de preluare a încărcărilor laterale. Atunci când există retrageri. Masa şi rigiditatea laterală a structurii trebuie să fie constante sau să se reducă gradual cu înălţimea. 4. La clădirile în cadre raportul dintre rezistenţa efectivă a etajului şi rezistenţa necesară din calcul să nu varieze disproporţionat între etajele adiacente.4. de exemplu cadre contravântuite. poziţia centrelor de rigiditate şi raza de torsiune a tuturor etajelor se poate calcula ca fiind centrul momentelor de inerţie al secţiunilor transversale ale elementelor verticale.2 Criterii de regularitate în elevaţie Pentru ca o structură să fie considerată regulată în elevaţie. acestea trebuie să se încadreze în limitele exemplificate în Figura 114.. La cadre şi la pereţi zvelţi cu deformaţii de încovoiere predominante. 102 . sau cadrele trebuie să fie continue de la fundaţie până la vârful clădirii. In general această condiţie nu este satisfăcută la sistemele duale. cum ar fi nucleele. Această condiţie poate fi considerată satisfăcătoare în cazul sistemelor în cadre sau cu pereţi structurali. respectiv y.

care se încarcă în mod egal (vezi Figura 82a). În concluzie. care poate fi unul plan (2D) în cazul structurilor regulate în plan. care poate fi metoda forţelor laterale dacă 103 . sistemele structurale de preluare a forţelor laterale dispuse pe direcţia considerată a forţelor seismice se încarcă în mod neuniform.2 L1 L3 + L1 ≤ 0.15H) L L3 + L1 ≤ 0. răspund preponderent în modul fundamental de vibraţie. Criterii de regularitate pentru structuri cu retrageri pe înălţime (SR EN 19981:2004). În plus. În consecinţă. În consecinţă.15H) L L − L2 ≤ 0. Aceasta permite analiza fiecărui sistem de preluare a forţelor laterale în parte. În acest caz. acestea trebuie analizate folosind un calcul modal cu spectre de răspuns. în consecinţă. În acest caz forţele seismice care acţionează pe o anumită direcţie sunt preluate doar de sistemele de rezistenţă dispuse pe aceeaşi direcţie. aceste structuri pot fi analizate folosind metoda forţelor laterale. În aceste condiţii. soluţia cea mai simplă de determinare a răspunsului structural o constituie utilizarea unui model spaţial al structurii.0 sec). adică efecte de torsiune reduse. adică folosirea unui model plan.L1 − L2 ≤ 0. Structurile care sunt regulate în elevaţie şi care nu sunt foarte flexibile (perioada proprie de vibraţie T1 trebuie să fie mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2. regularitatea în plan afectează modelul structural.5 (retrageri la o înălţime sub 0.4. În concluzie. Structurile care nu sunt regulate în plan implică efecte de torsiune importante şi.1 L1 Figura 114.2 (retrageri la o înălţime peste 0. regularitatea în elevaţie afectează metoda de calcul. componenta acţiunii seismice care acţionează după o anumită direcţie va solicita şi sistemele de rezistenţă dispuse perpendicular pe aceasta (vezi Figura 82b).3 L L1 − L2 ≤ 0.3 Alegerea metodei de calcul structural Regularitatea în plan a structurii implică o excentricitate mică între centrul de masă (CM) şi cel de rigiditate (CR). Structurile care nu sunt regulate în elevaţie au o contribuţie semnificativă a modurilor proprii de vibraţie superioare la răspunsul total. şi trebuie să fie unul spaţial (3D) pentru structurile neregulate în plan. este dificilă determinarea aportului diverselor sisteme de rezistenţă la preluarea acţiunii seismice dacă se folosesc modele plane. 4.

materialul din care este realizată aceasta şi clasa de ductilitate. pentru clădirile neregulate în elevaţie valorile factorului de comportare se obţin multiplicând valoarea de referinţă cu 0.8. precum şi redundanţa şi suprarezistenţa structurii.structura este regulată în elevaţie. Tabelul 4. 2. În Tabelul 4 este prezentată sintetic relaţia dintre regularitatea structurii (în plan şi în elevaţie) şi simplificările admise în calculul structural.2.8q) *Numai dacă structura perioada proprie de vibraţie T1 < min(4TC. Metodele de calcul la acţiunea seismică folosite uzual în proiectare sunt (a) metoda forţelor laterale şi (b) metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.2.1 din SR EN 1998-1:2004. ceea ce este echivalent cu o ductilitate redusă pe ansamblul structurii. Ca urmare SR EN 1998-1:2004 face referinţă doar la aceste două metode de calcul atunci când discută implicaţiile 104 . cum ar fi modele mai simple (plane) şi/sau metode de calcul mai simple (metoda forţelor laterale).1(7) din SR EN 1998-1:2004. Planul unei structuri cu o dispunere simetrică a sistemelor de preluare a forţelor laterale (a) şi cu o dispunere nesimetrică a acestora (b). Valoarea de referinţă a acestui factor este precizată în SR EN 1998-1:2004 funcţie de tipul structurii. precum şi necesitatea reducerii factorului de comportare q.8q) Nu Da Spaţial Forţe laterale * Valoarea de referinţă Nu Nu Spaţial Modal Valoare redusă (0. Acest fapt implică necesitatea folosirii un factor de comportare q redus faţă de valoarea de referinţă. orice structură poate fi analizată folosind un model spaţial şi un calcul modal cu spectre de răspuns. Se atrage atenţie asupra faptului că regularitatea în plan şi elevaţie nu impun în mod absolut modelul structurii sau metoda de calcul.3. conform paragrafului 4. 2x 2x D2y Fx CR=CM Fx CM CR Y e0y D1y D1x D1x X (a) (b) Figura 115.0 sec) Factorul de comportare q reflectă capacitatea de deformare în domeniul plastic. Structurile care nu sunt regulate pe verticală sunt susceptibile de concentrări ale deformaţiilor plastice în anumite părţi ale structurii (o distribuţie neuniformă a cerinţei de ductilitate). Conform paragrafului 4. Astfel. Consecinţa regularităţii structurale asupra proiectării structurii (SR EN 19981:2004).3. şi trebuie să fie metoda de calcul modal cu spectre de răspuns dacă structura este neregulată în elevaţie. Funcţie de regularitatea în plan şi în elevaţie proiectantul poate recurge la numite simplificări. Factor de comportare (q) Regularitate Simplificare de calcul permisă Calcul elastic liniar În plan În elevaţie Model pentru calcul elastic liniar Da Da Plan Forţe laterale * Valoarea de referinţă Da Nu Plan Modal Valoare redusă (0.

Încărcările gravitaţionale sunt preluate de grinzile secundare articulate şi de cadrele interioare. 4. De aceea. cât şi unul de preluare a forţelor laterale (vezi Figura 116d). la fel ca şi metoda forţelor laterale. În general.regularităţii în plan şi în elevaţie asupra modelului structural şi a metodei de calcul. existând în consecinţă limitări în ceea ce priveşte dispunerea acestora în structură. structura poate fi considerată ca fiind alcătuită din sisteme de preluare a forţelor gravitaţionale şi sisteme de preluare a forţelor laterale. Funcţie de metoda de calcul structural unele dintre acestea pot necesita o modelare mai simplă sau mai complexă. fiind compus din cadre necontravântuite cu noduri rigide pe direcţia x şi cade contravântuite centric pe direcţia y. sistemele de preluare a forţelor gravitaţionale sunt în general mai economice decât cele de preluare doar a forţelor laterale. cadre contravântuite centric (b). Planşeele de beton armat (care 105 . celelalte sisteme de preluare a forţelor laterale impun restricţii de ordin arhitectural. În plus. Cu excepţia cadrelor necontravântuite cu noduri rigide.0 sec. sistem combinat de preluare a forţelor laterale şi gravitaţionale (e). pereţi structurali (c). o structură tipică va conţine atât un sistem de preluare a forţelor gravitaţionale. calcul static neliniar poate fi folosit doar pentru structuri care sunt regulate pe verticală şi au perioada proprie de vibraţie T1 mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2. sistem de preluare a fortelor gravitationale sistem de preluare a fortelor laterale (a) (b) (c) (d) Figura 116. (2) amortizării şi (3) a proprietăţilor mecanice ale structurii (vezi Figura 78).5. De aceea. Astfel. cadrele contravântuite (centric sau excentric) şi pereţii structurali (vezi Figura 116a-c).1 Generalităţi În general.5 Modelarea structurii 4. legate prin diafragme orizontale. modelul structurii trebuie să fie capabil să reprezinte într-un mod adecvat distribuţia în structură a (1) maselor. Sistemul de preluare a încărcărilor laterale este dispus pe perimetrul clădirii (pentru asigurarea unei bune rezistenţe şi rigidităţi la torsiune). În Figura 117 este exemplificată alcătuirea unei structuri metalice cu două deschideri pe direcţia x. Cu toate acestea. Sisteme de preluare a forţelor laterale: cadre necontravântuite cu noduri rigide (a). prevederile normative pot fi extinse cu uşurinţă şi asupra celorlalte metode de calcul. conectate la nivelul planşeelor. cum ar calculul dinamic liniar sau neliniar. pentru calculul structurilor la acţiunea seismică. trei travei pe direcţia y şi trei nivele (un regim de înălţime P+2). Structurile neregulate în elevaţie trebuie analizate prin metode mai sofisticate. calculul static neliniar are la bază ipoteză că răspunsul structurii este guvernat de modul fundamental de vibraţie. Sisteme tipice de preluare a forţelor laterale sunt structurile în cadre necontravântuite (cu noduri rigide).

masele pot fi considerate concentrate în nodurile structurii. acţionând doar pe direcţia orizontală (Figura 118c). La modelele spaţiale ale structurilor. masele structurii pot fi considerate concentrate la nivelul planşeelor structurii. Considerând barele structurii infinit rigide axial şi neglijând componenta verticală a mişcării seismice.5. masa poate fi considerată concentrată în nodurile modelului structural (Figura 118b). prin trei componente de translaţie şi trei componente de rotaţie. "forţele seismice" fiind de fapt forţe de inerţie care apar datorită acceleraţiei induse maselor structurii. Este important să nu se confunde masa cu greutatea structurii.grinzi secundare articulate z y x y x Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia x: cadre necontravântuite cu noduri rigide Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia y: cadre contravântuite centric Figura 117. componentele de rotire ale maselor au o influenţă minoră asupra răspunsului dinamic al structurilor şi sunt neglijate. pentru a simplifica calculul structural. Sistemul de preluare a fortelor gravitationale: . în cele mai multe cazuri. masa unui corp poate fi redusă în centrul de greutate al acestuia. masele obţinute în acest mod vor avea componente pe cele două direcţii de translaţie (orizontală şi verticală). Sisteme de preluare a încărcărilor laterale şi gravitaţionale: exemplu. În general. Totuşi.nu sunt reprezentate în desen) îndeplinesc rolul de diafragmele orizontale. d e mf mc 2 b c ma mb m1 (a) (b) (c) Figura 118. asigurând conlucrarea spaţială a structurii şi transferul forţelor de inerţie induse în planşee de acţiunea seismică către sistemul de preluare a forţelor laterale. sau a celor din beton armat cu goluri de dimensiuni mari). În cazul unui cadru plan. modelul acesteia cu masele concentrate în noduri (b) şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor (c). aceasta din urmă fiind forţa produsă de acceleraţia gravitaţională de pe Terra ce acţionează asupra unei mase. Masa unei structuri este distribuită în întreg volumul acesteia (vezi Figura 118a). În general. conform suprafeţei aferente (Figura 119a). atunci când planşeele nu pot fi considerate infinit rigide în planul lor (de exemplu cazul planşeelor din lemn. Un cadru plan cu masa distribuită (a).2 Modelarea maselor Modelarea corectă a masei structurii este extrem de importantă în calculul la acţiunea seismică. 4.cadre necontravântuite cu noduri articulate . În astfel de cazuri se pot neglija componentele de rotire ale 106 .

Componentele de translaţie ale masei se determină însumând toate masele aferente nivelului respectiv: M x = M y = ∑ mi (53) Componenta de rotire a masei de nivel Mzz poartă denumirea de moment de inerţie al masei şi se poate determina conform relaţiei: M zz = ∑ mi di2 (54) unde di este distanţa de la centrul de masă la masa discretă mi (vezi Figura 119c). În astfel de situaţii. deoarece prin aceasta se reduc numărul de grade de libertate dinamică. pe lângă aceasta. Concentrarea maselor în noduri la planşee flexibile (a). În programele de calcul structural efectul de diafragmă rigidă este de regulă modelat prin impunerea nodurilor de la nivelul unui planşeu a unei legături de tip "diafragmă rigidă". Reducerea numărului de mase discrete dintr-un model structural este deosebit de importantă din punct de vedere al efortului de calcul. este necesară modelarea componentelor verticale ale maselor. momentul de inerţie al masei se calculează ca şi produsul dintre momentul de inerţie polar şi valoarea masei uniform distribuită pe suprafaţă. Pentru un model spaţial la care se neglijează componenta verticală a mişcării seismice. În cazul în care planşeele pot fi considerare infinit rigide în planul lor (de exemplu în cazul planşeelor din beton armat. În cazul unei mase distribuite uniform pe o suprafaţă. yi mxi Y Mx X Mzz CM (a) (b) (c) Figura 119. Masele concentrate în centrul de masă al planşeului vor avea componente după direcţiile gradelor de libertate ale diafragmelor rigide (două translaţii în plan orizontal şi o rotire faţă de axa verticală. Masele generează forţe de inerţie pe direcţiile în care vibrează structura (adică pe direcţiile în care masele au acceleraţii). considerând doar componentele de translaţie după cele două direcţii orizontale. concentrarea masei în centrul de masă în cazul unor diafragme rigide (b). numărul gradelor de libertate dinamică este redus automat. cu o formă regulată şi goluri de dimensiuni mici). Astfel.1 din SR EN 1998-1:2004). vezi Figura 119b). masa nodurilor individuale (vezi Figura 119a) fiind concentrată în centrul de masă al nivelului (vezi Figura 119b). 107 di My mi .3. respectiv dimensiunea problemei.maselor. masele aferente unui nivel pot fi concentrate în centrul de masă al acelui nivel (vezi paragraful 4. masele pot fi concentrate în nodurile structurii. masa mi şi distanţa di pentru calcul momentului de inerţie al masei (c). atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. Se atrage atenţia asupra faptului că modelarea maselor trebuie să fie corelată cu modelul structurii (plan sau spaţial) şi cu modelul acţiunii seismice. în calculul structural considerându-se doar componentele de translaţie.

Întrucât obţinerea matricei de amortizare pe baza caracteristicilor geometrice ale structurii şi proprietăţilor materialelor componente nu este posibilă din punct de vedere practic. care se obţine prin combinarea modelelor de amortizare proporţională cu masa şi amortizare proporţională cu rigiditatea: [ c ] = a0 [ m] + a1 [ k ] Fracţiunea din amortizarea critică în modul n pentru un astfel de model este: (60) 108 . Nici una dintre cele două tipuri de amortizare nu este potrivită sistemelor cu mai multe grade de libertate dinamică. O soluţie simplă a acestei probleme o constituie amortizarea de tip Rayleigh. de exemplu. Modelarea explicită a amortizării este însă necesară pentru calculul dinamic liniar şi calculul dinamic neliniar. fracţiunea din amortizarea critică poate fi raportată la coeficientul a1 în cazul amortizării proporţionale cu rigiditatea. au fost propuse modele în care matricea de amortizare este proporţională cu matricea de masă. metodei de calcul modal cu spectre de răspuns şi a calculului static neliniar (la determinarea deplasării ţintă) amortizarea nu necesită o modelare explicită. de exemplu modul n. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. de exemplu modul n. ξj în modul j. Coeficientul a0 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare. În mod similar. Coeficientul a1 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare. deoarece efectul acesteia asupra răspunsului structural este inclusă în spectrele de răspuns. În acest caz: ξn = a1 ωn 2 (58) Fracţiunea din amortizarea critică creşte liniar cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a). deoarece evidenţa experimentală indică valori ale fracţiunii din amortizarea critică similare pentru mai multe moduri proprii de vibraţie. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)b. de exemplu. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)a.5. este dată de (56). Rezultă din ecuaţia (58): a1 = 2ξ j ωj (59) Cunoscând coeficientul a1. respectiv cu cea de rigiditate: [ c ] = a0 [ m] [c ] = a1 [ k ] (55) În cazul amortizării proporţionale cu masa. ξi în modul i.3 Modelarea amortizării În cazul metodei forţelor laterale.4. fracţiunea din amortizarea critică corespunzătoare modului n este: ξn = a0 1 2 ωn (56) În acest caz amortizarea este invers proporţională cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a). este dată de (58)b. Rezultă din ecuaţia (56): a0 = 2ξiωi (57) Cunoscând coeficientul a0. Integrarea ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice presupune cunoaşterea matricei de amortizare [c]. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod.

metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi calculul dinamic liniar) modelul structurii trebuie să reprezintă adecvat distribuţia rigidităţilor în clădire (vezi paragraful 4. Figura 120.4 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii În cazul metodelor de calcul elastic (metoda forţelor laterale. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (60). rezolvând ecuaţia (62) obţinem: a0 = ξ 2ωiω j ωi + ω j a1 = ξ 2 ωi + ω j (63) Cunoscând coeficienţii a0 şi a1. 4. Pe lângă acestea. modurile 2 şi 3 vor avea o fracţiune din amortizarea critică uşor mai mică decât ξ. răspunsul acestora fiind practic eliminat din cauza unei amortizări exagerate. de exemplu modul n. 109 . În probleme practice. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. De exemplu. Modurile proprii mai mari decât al cincilea vor avea o fracţiune din amortizarea critică care creşte cu pulsaţia proprie. este dată de (61) şi reprezentată grafic în Figura 120b.ξn = a0 1 a1 + ωn 2 ωn 2 (61) Coeficienţii a0 şi a1 pot fi determinaţi astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată în două moduri oarecare. Scriind ecuaţia (61) pentru cele două moduri proprii în formă matriceală rezultă: 1 1 ωi  2 1 ω j ωi  a0   ξi  = ω j   a1  ξ j      (62) Dacă se consideră aceeaşi fracţiune din amortizarea critică ξ în cele două moduri proprii. amortizarea de tip Rayleigh (b). modelul structural trebuie să includă rigiditatea îmbinărilor. iar modurile 5 şi mai mari – o amortizare mai mare decât ξ. de exemplu ξi şi ξj în modurile i şi j. 2001. Chopra. Pe lângă rigiditatea elementelor structurale.3. modelul structural trebuie să includă şi elementele nestructurale care pot avea o influenţă semnificativă asupra răspunsului structurii seismice principale.1 din SR EN 1998-1:2004). modurile i şi j se aleg astfel ca fracţiunea din amortizarea critică să reprezinte valori rezonabile în toate modurile proprii de vibraţie care contribuie semnificativ la răspunsul structurii.5. dacă fracţiunea din amortizarea critică ξ se atribuie modurilor 1 şi 4. a panoului de inimă a stâlpului şi a prinderilor în fundaţii. Variaţia amortizării modale funcţie de pulsaţie: amortizarea proporţională cu masa şi amortizarea proporţională cu rigiditatea (a).

Deformaţiile plastice într-un astfel de element se produc doar în articulaţiile plastice punctuale. Fibrele sunt caracterizate prin relaţii uniaxiale tensiune-deformaţie specifică. 110 . lunecări. Modelarea unei bare încovoiate cu articulaţii plastice. etc. degradare de rezistenţă şi rigiditate. Poziţia predefinită a articulaţiilor plastice poate conduce la incapacitatea de a modela corect deformaţiile plastice (de exemplu atunci când momentul maxim nu este înregistrat la capetele barei). modelul devine capabil să modeleze explicit plasticizarea progresivă pe secţiune şi dea lungul barei. de forfecare (pentru modelara linkurilor).3. interpretarea rezultatelor este foarte comodă. În modelul de bară cu plasticitate distribuită (vezi Figura 122) răspunsul unei secţiuni se obţine prin integrarea răspunsului individual al unor fibre în care este discretizată secţiunea. Modelul cu plasticitate concentrată a unei bare încovoiate este alcătuită dintr-o porţiune elastică şi articulaţii plastice la capetele barei (vezi Figura 121).În cazul metodelor de calcul plastic (calculul static neliniar şi calculul dinamic neliniar) modelul structurii trebuie să includă şi rezistenţa (vezi paragraful 4. Un alt avantaj îl constituie modelarea naturală a interacţiunii dintre moment şi forţă axială. Modelul poate fi extins pentru a ţine cont de interacţiunea dintre momentul încovoietor şi forţa axială. calibrarea răspunsului histeretic necesită o experienţă bogată în acest sens. Împărţind bara într-o serie de segmente. etc. Principalele dezavantaje ale modelului de bară cu plasticitate distribuită sunt puterea mare de calcul de care are nevoie şi interpretarea mai anevoioasă a rezultatelor. M parte elastica EI articulatie plastica θ Figura 121. Nu în ultimul rând. Totuşi. Acest model de plasticitate are avantajul că este eficient numeric şi permite adoptarea a diferite relaţii constitutive (curbe histeretice) care să modeleze fenomene precum: consolidare. acest model nu poate Modelul de plasticitate concentrată poate fi adaptat relativ uşor şi la alte tipuri de solicitări: axiale (pentru modelarea contravânturilor). sau mai bine zis comportarea structurii în domeniul post-elastic. deoarece calculul structural furnizează rotirile plastice în articulaţii. care pot fi comparate direct cu valorile capabile. Majoritatea structurilor metalice pentru clădiri pot fi modelate cu elemente de tip bară.4. Astfel. modelul de bară cu plasticitate concentrată are şi o serie de dezavantaje. Comportarea inelastică a elementelor structurale pentru calculul la acţiunea seismică se modelează în mod uzual prin două modalităţi diferite: plasticitate concentrată şi plasticitate distribuită.1 din SR EN 19981:2004). În acelaşi timp.3. Acestea sunt amplasate la capetele barei deoarece anume acolo se înregistrează în general momentele maxime pe bară.

Modelarea unei bare încovoiate cu plasticitate distribuită. cât şi cele comprimate (vezi Figura 123a) contravântuirile necesitând un model capabil să reflecte atât comportarea înainte de flambaj. F (a) (b) Figura 123. vezi Figura 123a. indiferent de semnul obţinut din calcul.5 Efectele de torsiune accidentală În cazul construcţiilor cu planşee indeformabile în planul lor. modelul structural include atât contravântuirile întinse. 4. O problemă specifică de modelare a structurii există în cazul cadrelor metalice contravântuite centric cu contravântuiri dispuse în X (contravântuiri diagonale). se poate elimina câte una dintre cele două diagonale din fiecare panou contravântuit (vezi Figura 123b).7. Totuşi. contravântuirile comprimate pot fi identificate uşor şi eliminate din modelul structural (vezi Figura 123b).5. considerând eforturile din contravântuiri ca fiind de întindere. În cazul metodei de calcul cu forţe laterale. Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este posibilă identificarea contravânturilor comprimate. deoarece rezultatele calculului reprezintă o înfăşurătoare a efectelor acţiunii seismice considerată în ambele sensuri. efectele generate de incertitudinile asociate distribuţiei maselor de nivel şi/sau variaţiei spaţiale a mişcării seismice 111 . Schema unui cadru contravântuit centric cu contravântuiri în X (a) şi modelul structural pentru un calcul elastic (b). cât şi după acesta.2 din SR EN 1998-1:2004. cele comprimate fiind neglijate din cauza flambajului.nod 1 nod 2 Sectiuni de integrare σ ε Figura 122. Conform paragrafului 6. în calculul elastic (prin metoda forţelor laterale sau calculul modal cu spectre de răspuns) se iau în considerare numai contravântuirile întinse. Atunci când se foloseşte o metodă de calcul plastic (metoda de calcul static neliniar sau metoda de calcul dinamic neliniar).

Definiţia excentricităţii accidentale. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 0. Aplicarea directă a acestor prevederi implică determinarea componentelor de translaţie şi de rotire a masei concentrată în centrului maselor (CM) şi deplasarea acesteia din poziţia sa nominală pe fiecare direcţie cu excentricitatea adiţională (vezi Figura 125). aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile Li dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice.3. Conform paragrafului 4.pozitie nominala CM . Această procedură poate fi aplicată pentru toate metodele de calcul structural.3.a terenului se consideră prin introducerea unei excentricităţi accidentale adiţionale. 112 . Conform paragrafului 4. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model spaţial al structurii. CM Fx ±eay Ly CM Fy CM . excentricitatea accidentală se calculează cu expresia (vezi Figura 124): eai = ±0.2 din SR EN 1998-1:2004.3.pozitie deplasata y x eax Lx eay Ly Figura 125. ±eax y x Lx Figura 124. măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate. Aceasta trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel. şi se raportează la centrul maselor.05 Li (64) unde: eai excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor. Modelarea directă a excentricităţii accidentale.2.6 x Le (65) unde: x este distanţa în plan dinte elementul structural şi centrul maselor clădirii.4 din SR EN 1998-1:2004.

în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model spaţial al structurii.2. Modelarea efectelor excentricităţii accidentale prin momente de torsiune aplicate în centrul de masă al planşeelor. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66). efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune (vezi Figura 126): M ai = eai Fi în care: Mai moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale eai excentricitate accidentală a masei de la nivelul i conform relaţiei (64) Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i (67) Momentul de torsiune se calculează pentru toate direcţiile şi sensurile considerate în calcul. în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model spaţial al structurii.3. M3 M2 M1 Figura 126. În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model plan al structurii. În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model plan al structurii. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 1. 113 . Conform paragrafului 4.Le este distanţa în plan dintre două din cele mai depărtate elemente de preluare a încărcărilor laterale.7 din SR EN 1998-1:2004.4. efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin factorul de amplificare care se aplică deplasărilor de pe latura rigidă/puternică se bazează pe rezultatele analizei modale elastice a modelului spaţial.3.3.3 din SR EN 1998-1:2004. această distanţă fiind măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate.3. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66).2 x Le (66) Conform paragrafului 4. În cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii.

Figura 127.03. care se consideră acţionată doar de componentele orizontale ale acţiunii seismice (Fx şi Fy).1997 din Vrancea.). este necesară folosirea unui procedeu de combinare a efectelor acţiunii seismice care să reflecte acest fenomen. eforturi şi tensiuni în elementele structurale. Toate componentele acţiunii seismice au o contribuţie mai mică sau mai mare la efectele acţiunii seismice (deplasări laterale ale nodurilor structurii. valoarea de vârf a efectului acţiunii seismice. În cazul unui calcul prin metoda forţelor laterale sau a unui calcul modal cu spectre de răspuns se determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice. ca şi efect al acţiunii seismice pe ambele direcţii orizontale este N1. deoarece aceste metode de calcul estimează direct valorile de vârf ale răspunsului. reprezentată prin acţiunea simultană a două componente orizontale ortogonale. atunci când se utilizează metode de calcul care determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice. efectele acţiunii seismice din diferite componente ale sale au loc la momente de timp diferite.4.6 Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice Acţiunea seismică este reprezentată prin trei componente de translaţie ortogonale (două orizontale şi una verticală) ce acţionează simultan. De aceea. etc.3. Valorile de vârf ale acceleraţiei terenului pentru componentele orizontale ale mişcării seismice nu au loc la acelaşi moment de timp. Efectul total al ambelor componente orizontale ale acţiunii seismice (N1) nu este însă egal cu suma algebrică a efectelor acţiunii seismice considerate separat pe cele două direcţii (N1x şi N1y). Folosind exemplul din Figura 127. Conform paragrafului 4. din cauza unor rigidităţi în general diferite pe cele două direcţii orizontale. structura se analizează pe rând din cele două componente orizontale Fx şi Fy. structura are perioade proprii de vibraţie diferite pe cele două direcţii. Acest fapt afectează modul în care se determină efectele acţiunii seismice. În plus. Deoarece răspunsul seismic în timp al unei structuri este determinat într-o măsură covârşitoare de perioada proprie de vibraţie. În Figura 127 se exemplifică acest aspect pe baza forţei axiale dintr-un stâlp al structurii.3.5 din SR EN 1998-1:2004. iar componenta Fy a acţiunii seismice generează efortul axial N1y. nefiind corelate statistic. necunoscându-se timpul la care au loc. obţinându-se valorile de vârf ale răspunsului (N1x şi N1y). Forţele seismice Fx generează efortul axial N1x. Efortul axial total. Acest fenomen este exemplificat în Figura 95 pentru componentele N-S. Exemplu de efecte ale componentelor acţiunii seismice. funcţie de metoda de calcul structural folosită. E-W şi verticală ale înregistrării seismice de la staţia INCERC a cutremurului din 04. se obţine cu regula de combinare radical din suma pătratelor a fiecărei componente orizontale: 2 2 EEd = EEdx + EEdy (68) unde: 114 .

care pot apărea de mai multe ori în viata construcţiei. Acest ultim aspect este deosebit de important în cazul structurilor cu geometrie complexă. se recomandă utilizarea regulii radical din suma pătratelor. SR EN 1998-1:2004 extinde aceste reguli şi asupra calculului static neliniar. 2002). efectele acţiunii seismice datorate combinaţiei celor două componente orizontale se pot calcula folosind următoarele combinaţii: EEdx "+ "0.EEdx EEdy reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale x alese pentru structură.3EEdz 0. Semnul fiecărei componente în combinaţiile de mai sus se ia astfel încât efectul acţiunii considerate să fie defavorabil. În cazul unui calcul dinamic liniar sau neliniar efectuat pe un model spaţial al structurii dispare necesitatea unor reguli speciale de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice.3EEdz unde EEdz reprezintă efectele acţiunii seismice datorate aplicării componentei verticale. Dintre cele două metode de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice. deoarece aceasta este mai versatil. EEdx şi EEdy reprezintă forţele şi deformaţiile datorate aplicării deplasării ţintă pe direcţia x respectiv y. deoarece răspunsul total se obţine direct prin aplicarea simultană a accelerogramelor pe două sau trei direcţii principale ale clădirii. relaţiile (68) .3EEdx "+ " EEdy "+ "0. Această regulă de combinare are la bază ipoteza că în momentul în care una dintre componentele acţiunii seismice înregistrează valoarea de vârf. Ca o alternativă a metodei de mai sus. 4. Pentru verificarea la SLS este necesar determinarea deplasărilor relative de nivel. În cazul în care se ţine cont şi de componenta verticală a mişcării seismice.7 Calculul deplasărilor Verificarea la starea limită de serviciu (SLS) are drept scop menţinerea funcţiunii principale a clădirii în urma cutremurelor.(70) sunt fundamentate doar pentru metode de calcul elastic.3EEdy "+ "0. În acest caz.3EEdx "+ " EEdy (69) (70) unde "+" înseamnă "a se combina cu".3EEdx "+ "0.(70) devin: 2 2 2 EEd = EEdx + EEdy + EEdz (71) (72) (73) (74) 0. cealaltă componentă înregistrează 30% din valoarea de vârf. prin limitarea degradării elementelor nestructurale şi a componentelor instalaţiilor construcţiei. 115 . reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale y.3EEdy 0.3EEdy "+ " EEdz EEdx "+ "0. iar sistemul de axe ales nu afectează rezultatele (Wilson. Cu toate că regulile de combinare a efectelor acţiunii seismice date de relaţiile (68) . neregulate în plan şi a celor care nu au definite un sistem clar "direcţii principale" ortogonale (de exemplu clădirile cu formă circulară în plan). perpendiculară pe axa x a structurii.

forţele seismice corespunzătoare SLS vor fi mai mici decât cele corespunzătoare SLU. de deplasarea aceluiaşi punct din sistemul structural. deoarece răspunsul structurii este obţinut pe baza unui spectrului de răspuns de proiectare. 116 .3. qd factorul de comportare pentru deplasări. iar a deplasărilor corespunzătoare: ds = ν⋅q⋅de. care explică relaţia (75).2 din SR EN 1998-1:2004. astfel. din motive de simplitate. ţinând cont de prevederile paragrafelor 4. Deoarece intervalul mediu de recurenţă corespunzător cutremurului de calcul la SLS este mai mic decât cel corespunzător SLU. ν⋅q⋅FEd. şi nu reprezintă deplasarea pe care o va înregistra structura sub efectul acţiunii seismice la SLS. ν factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă al acţiunii seismice asociat verificărilor pentru SLS. F q·F Ed raspuns infinit elastic ν ·q·F Ed F Ed raspuns inelastic de ν ·q·de q·de d Figura 128. deplasările obţinute din calculul structural nu sunt relevante. În Figura 128 este prezentată relaţia dintre forţă tăietoare de bază şi deplasarea laterală la vârful unei structuri. În urma unui calcul elastic din forţele de proiectare FEd se obţine deplasarea de.5. redus faţă de cel elastic. SR EN 1998-1:2004 prevede o valoare ν = 0. în cazul metodelor de calcul elastic deplasările laterale la SLS se determină cu relaţia: d s = ν qd d e (75) unde: ds deplasarea unui punct din sistemul structural ca efect al acţiunii seismice la SLS.4. luat egal cu q în absenţa altor prevederi. SR EN 1998-1:2004 nu ţine cont de relaţia dintre caracteristicile mişcării seismice (perioada de control TC). determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare. Pentru structuri din clasa de importanţă I şi II. Dacă structura ar avea o comportare infinit elastică. perioada proprie de vibraţie a structurii şi deplasările inelastice ale structurii. Calculul deformaţiilor la SLS conform SR EN 1998-1:2004. Pentru a corecta această problemă. este necesară estimarea deplasării ds pe care o va înregistra structura supusă acţiunii seismice la SLS. se bazează pe principiul deplasărilor egale şi este corect în mod riguros numai pentru structuri cu perioada proprie fundamentală mai mare decât TC.Atunci când se adoptă o metodă de calcul elastic (metoda forţelor laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns). acţiunii seismice nereduse i-ar corespunde forţa elastică q⋅FEd şi deplasarea q⋅de. redus prin intermediul factorului q faţă de spectrul elastic. Această deplasare este determinată pe baza spectrului de proiectare. Valoarea forţelor seismice corespunzătoare SLS va fi.3. De aceea. Acest raţionament. Cu toate acestea.4 şi 4.

8. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. În cazul metodelor de calcul plastice (calcul static neliniar şi calcul dinamic neliniar) nu este nevoie să se efectueze un calcul special. Deplasările obţinute dintr-un calcul static neliniar sau dinamic neliniar reflectă în mod direct răspunsul real al structurii. care variază între 0.8. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp.Verificarea la SLS se realizează prin limitarea deplasărilor relative de nivel corespunzătoare unui cutremur cu intervalul mediu de recurenţă corespunzător SLS. Pentru verificarea la SLS prin una din aceste două metode de calcul acţiunea seismică trebuie totuşi adaptată nivelului corespunzător SLS. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii. 117 . conform următoarei relaţii: d rSLS = ν qd d re ≤ d rSLS . Cadrele din axele B.1. determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare SLS d r .5 m fiecare.1 Metoda forţelor laterale În această aplicaţie se exemplifică aplicarea metodei forţelor laterale pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3.005h şi 0. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. 4. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 129). iar acoperişul se consideră circulabil. a valoarea admisă a deplasării relative de nivel. 4. prin reducerea acţiunii seismice corespunzătoare SLU folosind coeficientul ν.8 Aplicaţii 4.a (76) unde: d rSLS deplasarea relativă de nivel sub acţiuneă seismică asociata SLS dre deplasarea relativă a aceluiaşi nivel. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. deoarece nu există artificiul factorului de comportare.01h (unde h este înălţimea de nivel) funcţie de tipul elementelor nestructurale.

3.30 rx (centrul de masă coincide cu centrul de rigiditate) .2 Modelul structurii Conform paragrafului 4. Condiţii referitoare la excentricitatea e0 şi raza de torsiune r: . unde Lmax=15 m şi Lmin=12 m. rigiditatea laterală şi masa structurii nu prezintă schimbări bruşte pe înălţime.în acest caz verificarea nu este necesara (Fardis et al.1).2. 118 .2 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în plan deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: Structura este simetrică în plan faţă de cele două axe ortogonale.1.8.25 < 4. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Amplasament: Bucureşti. Conform paragrafului 4. Planşeul are formă rectangulară şi nu prezintă retrageri. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin = 1. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Planşeul este realizat ca şi placă din beton şi poate fi considerat diafragmă rigida. 4. Înălţime etaj H = 3. 1995) deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cadrele necontravântuite din axele 1 şi 4 şi cadrele contravântuite din axele A şi C) sunt dispuse simetric pe perimetrul structurii.3. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.rx ≥ ls . Travee B = 5 m. În continuare se detaliază calculul prin metoda forţelor laterale pe direcţia x a structurii a cadrul necontravântuit din axul 1. Forţele laterale sunt preluate de cadrele din axele 1 şi 4 pe direcţia x şi cadrele contravântuite din axele A şi C pe direcţia y (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4. Deoarece structura este regulată în plan şi în elevaţie calculul poate fi efectuat folosind două modele plane pe fiecare direcţie.3.e0x = 0 < 0.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 129: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate..3 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în elevaţie deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: structura nu prezintă retrageri pe înălţime.5 m.2.

1.0s  structura îndeplineşte criteriile de regularitate în plan şi în elevaţie.6 s pentru structuri amplasate în Bucureşti (zona Z3 a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2008 paragraful 3.75kN / m .i ⋅ Qk . Folosind această combinaţie şi coeficienţii explicitaţi mai sus. paragraful A1.495s ≤  C  2. Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări aferente cadrului plan analizat sunt exemplificate în Figura 131. Aceste condiţii fiind satisfăcute se poate aplica metoda forţelor laterale.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.3.1): 4 ⋅ TC  structura are perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică decât  . 2.4 sunt următoarele: ∑G j ≥1 k. TC = 1.1.2.5 = 14. deci formula anterioară este valabilă).3 Condiţii de aplicare a metodei forţelor laterale Pentru a putea aplica metoda de calcul cu forţe laterale trebuie verificate următoarele condiţii (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.3 ⋅ 3) ⋅ 2. Estimarea perioadei proprii de vibraţie se face cu următoarea relaţie: (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4.0s  unde: Ct = 0.i i ≥1 unde ψ 2 = 0.2. H = 3⋅3.1.5 m reprezintă înălţimea totală a clădirii (H < 40 m. 4.1. încărcarea distribuită pe fiecare nivel este : ( 5 + 0. j + ∑ψ 2.4.3. 119 .2).4 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale în gruparea seismică de încărcări conform SR EN 1990:2004.3.H H H L L Figura 130 : Cadrul plan în axul 1 4.2): T 1= Ct ⋅ H 3 4 4 ⋅ T  = 0.8. paragraful 6.2).085 pentru cadre necontravântuite din oţel.8.3 pentru categoria B .5 m = 10.

5kN/m 3.3 = 0.5 m 3.5 m 3.a.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.5 m 6m 6m 7.3 pentru Categoria B . ϕ = 1.81 120 .i = ϕ ⋅ψ 2.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.i ⋅ Qk .5kN/m 7.5kN/m 12.2).24 etaj 2: ψ E .5 = 54.5 m 3.i sunt: etaj 1: ψ E .4). suprafaţa planşeului aferentă calculului maselor pe cadrul ax 1 reprezintă jumătate din aria planşeului (Figura 132a). asigurând efectul de şaibă rigidă. masele structurii pot fi considerate concentrate la fiecare nivel.5kN/m 12.81 ( 5 + 0.0 ⋅ 0.5 = 52.1 = 0. Deoarece acţiunea seismică de pe direcţia x este preluată doar de cadrele din axele 1 şi 4.5kN/m 7.i i ≥1 unde: ψ E .13t 9.8 ⋅ 0.8. Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.2.3 Masele concentrate de nivel sunt: m1 = m2 = m3 = ( 5 + 0.4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.5 = 52.i ψ 2 = 0.1.3 = 0.8 ⋅ 0.5 m 6m 6m 3 5m 2 5m 1 6m 6m A B C (b) (c) (a) Figura 131: Încărcările gravitaţionale aferente cadrului din axul 1: suprafaţa aferentă (a) încărcarea permanentă (b) şi încărcarea utilă (c). j + ∑ψ E .2.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.47t 9. valorile coeficienţilor de grupare ψ E .2.5kN/m 3.5 Masele structurii Planşeul de b. 4. ϕ = 0.pentru celelalte etaje.24 etaj3: ψ E .4 5m Gk 12.5 m 3.3 = 0.47t 9.0 .2 = 0. paragraful A1.3 = 1.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.3 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.8 .81 ( 5 + 0.

din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.5) şi agR = 0.2.2). s 3 4 Figura 133: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii.6s. TC = 1.8.2.0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004.2. 4.2.5 m 3.6 Sae.16s.2.2 0 0 1 2 T.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.4 0.5.4 5m m3 m2 m1 3. factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.5 m 3 5m 2 5m 1 6m 6m 6m 6m (b) A B (a) C Figura 132: Masele aferente cadrului din ax 1: suprafaţa aferentă (a) şi valorile maselor de nivel (b). TD = 2.6 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.1).24 g . 0.3.5 m 3.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3. 121 .2.3. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 133) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice. care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0. paragraful 4.8 0.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0.2.2.1. g 0. unde γ I = 1.

în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii.2 22.3 = 6.3.4.2 din SR EN 1998-1:2004: q = 5⋅ αu α1 = 5 ⋅1. Pentru valori ale perioadei proprii de vibraţie TB ≤ T ≤ TC (0.2.477 zi [m] 10.2. paragraful 6.1.495 s ≤ 1. Pentru a facilita acest calcul valorile au fost determinate tabelar după cum urmează: nivel 3 2 1 mi [t] 54. efectele de torsiune accidentală pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunii seismice cu un factor δ dat de relaţia: 122 .3). Valoarea finală a ordonatei spectrului de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii este: 2.75 pentru coeficientul de amplificare dinamică corespunzător spectrului elastic de tip 1.24 ⋅ 9.143 Fi [kN] 68.8.7 ∑ 1119.85 pentru T ≤ 2 ⋅ TC şi structură cu mai mult de 2 etaje Forţa tăietoare de bază: Fb = 0.5 mi⋅zi 568.5 m reprezintă masa totală a structurii şi are valoarea m = m1 + m2 + m3 = 159t λ reprezintă factorul de corecţie cu valoarea λ = 0.1).75 S d (T1 ) = ag ⋅ S ⋅ q În această expresie s-a folosit valoarea 2.75 S d (T1 ) = 0.6 Conform paragrafului 4.5 7 3.81 ⋅1 ⋅ = 0.1 183.022 ⋅ 0.3.6 s) ordonata din spectrul de proiectare este: 2.3 367.1 134. paragraful 3.2.6kN Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: Fi = Fb ⋅ zi ⋅ mi ∑ z j ⋅ mj (a se vedea SR EN 1998-1:2004.7 Calculul forţelor laterale Determinarea forţei tăietoare de baza se face cu următoarea relaţie: Fb = Sd (T1 ) ⋅ m ⋅ λ Termenii care intră în calculul forţei tăietoare de bază sunt explicitaţi mai jos: Sd (T1 ) reprezintă ordonata din spectrul de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii (a se vedea SR EN 1998-1:2004.477 52.3 pentru cadre cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.128 52.996 m/s2 6. paragraful 4.3.3 44.2.996 ⋅159.5).3.16 s ≤ 0.4 din SR EN 1998-1:2004.5 cu α u α1 = 1. Factorul de comportare q pentru cadre necontravântuite cu noduri rigide se determină conform paragrafului 6.3.85 = 134.3.

3kN 3. forţelor laterale se majorează cu coeficientul δ=1.7 1 35.5 m 6m 6m Figura 135: Forţele laterale de calcul pentru cadrul ax 1.7kN 3.1. Prima etapă constă în realizarea modelului cadrului plan din axul 1 (vezi Figura 136a) şi aplicarea acţiunii seismice pe acest cadru sub forma forţelor laterale calculate anterior (vezi Figura 136b).4 109. Pentru structura analizată relaţia 4 5m x Lx CM 5m 3 2 5m 1 6m 6m A B C Figura 134: Distanţele x si Lx pentru direcţia acţiunii seismice considerate. 4.2 = 1.3 2 70. acestea devenind (vezi şi Figura 135): nivel Fi [kN] 3 109.2 x 7.δ = 1 + 1. Pentru a lua în calcul efectele de torsiune accidentală.6.6 Le 15 unde distanţele x şi Le pentru direcţia considerată a acţiunii seismice sunt indicate în Figura 134.5 = 1 + 1.4kN 3.8 Calcul structural Calculul structural a fost realizat folosind programul SAP2000. 123 .5 m 70.5 m 35.8.

Figura 137: Diagrama de moment încovoietor din forţele laterale. Combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă (SLU) în situaţia de proiectare seismică este: Gk + AE .(a) (b) Figura 136: Modelul structurii plane în ax 1(a) şi aplicarea forţelor laterale pe cadrul plan (b). În urma unei analize statice momentele încovoietoare pe structură din acţiunea seismică introdusă prin forţele laterale sunt prezentate în Figura 137.3 ⋅ Qk Momentele încovoietoare pe structură din această combinaţie sunt prezentate în Figura 138. 124 .d + 0.

e este deplasarea relativă de nivel din analiza liniară sub efectul acţiunii seismice de calcul. paragraful 4. Ţinând cont de prevederile paragrafului 4. Astfel.8. deplasările relative de nivel la SLS se calculează cu relaţia: d r .3.i ⋅ Qk . Practic pentru verificarea structurii la SLS deplasările relative de nivel se determină din următoarea combinaţie de încărcări: ∑G j ≥1 k.2).i i ≥1 Deplasările relative de nivel d r . SLS = q ⋅ν ⋅ d r .e unde dr.5 pentru clasa de importanta II (vezi SR EN 1998-1:2004/NA:2006. j + q ⋅ν ⋅ AE .3.2 şi 4.4.3.4 din SR EN 1998-1:2004. SLS pentru structura analizată sunt prezentate în Figura 139: 125 .d + ∑ψ 2.4. Valoarea factorului de reducere este ν=0.9 Calculul deplasărilor Verificarea la SLS consta în limitarea deplasărilor relative de nivel laterale.1.Figura 138:Diagrama de moment încovoietor din combinaţia la SLU pentru seism 4. pentru verificarea la SLS deplasările din acţiunea seismică de calcul se majorează cu produsul q ⋅ν .

SLS [mm] 84.dSLS [mm] 84.5 57.7-0=22.7 Figura 139: Calcul deplasărilor relative de nivel d r .7=34. 126 .7 0 22.8 22.5=27 57.5-57. SLS .5-22.5 dr.

Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H.2 Calcul modal cu spectre de răspuns În această aplicaţie se exemplifică efectuarea unui calcul modal cu spectre de răspuns pentru modelul spaţial al unei structuri. 4. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.8.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3.2 Modelul structurii Primul pas este realizarea modelului structurii care include: Definirea proprietăţilor de material (deoarece acesta este un calcul in domeniul elastic proprietatea relevantă o reprezintă modulul de elasticitate E). Amplasament: Bucureşti. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. 4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 140: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. 4.8.5 m fiecare.5 m. iar acoperişul se consideră circulabil. 127 . Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior cu metoda forţelor laterale. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m.4. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140). Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Înălţime etaj H = 3.2. Travee B = 5 m. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Cadrele din axele B.8. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C.2.

7. Acest lucru este modelat prin includerea în modelul structurii doar a uneia dintre cele două contravântuiri pentru fiecare panou contravântuit. Cadrele din axul 1 sunt cadre necontravâintuite cu noduri rigide si nu au articulaţii restul elementelor fiind articulate. Planşeul structurii este realizat din beton monolit care acţionează ca o şaibă rigidă in plan.2 din SR EN 1998-1:2004 calculul elastic la acţiunea seismică se face ţinând cont doar de diagonalele întinse. Se modelează legăturile dintre bare (articulaţiile) acolo unde este cazul: Pe direcţia x structura este alcătuită din care necontravântuite iar pe direcţia y din cadre contravântuite în X. Conform paragrafului 6.Definirea secţiunilor: secţiunile se importa din biblioteca de profile europene a programului şi li se atribuie proprietăţile de material definite în pasul anterior. Aceasta se modelează atribuind legături de tip "diafragmă rigidă" nodurilor de la fiecare nivel (vezi Figura 141). Se atribuie reazemele la baza structurii. Realizarea geometriei structurii: se generează geometria structurii şi se atribuie secţiunile definite anterior pe elementele corespunzătoare. Modelul final din punct de vedere al geometriei al structurii analizate poate fi vizualizat in Figura 142. 128 . Figura 141:Atribuirea legăturilor nodale de tip "diafragmă rigidă" la fiecare nivel al structurii.

4.d + ∑ψ 2.3. Deoarece planşeul se sprijină pe grinzile secundare încărcările gravitaţionale vor fi modelate ca forţe distribuite pe grinzile secundare din suprafaţa aferentă fiecăreia (vezi Figura 143). − Grinzi marginale: 6 ⋅1 = 6kN / m .8.2.3 pentru Categoria B . − Grinzi marginale: 5 ⋅1 = 5kN / m .Figura 142: Modelul 3D al structurii.3 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale folosite sunt încărcările permanente şi utile în combinaţia seismică de încărcări (SR EN 1990:2004.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006. Încărcarea permanentă: − Grinzi secundare curente: 5 ⋅ 2 = 10kN / m .2).4): ∑G j ≥1 k.2. Distribuţia încărcărilor pe structură poate fi vizualizată in Figura 144. paragraful A1. 4.i ⋅ Qk . paragraful 6. j + AE . Încărcarea utilă: − Grinzi secundare curente: 3 ⋅ 2 = 6kN / m . 129 .i i ≥1 unde ψ 2 = 0.

24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3. (a) (b) Figura 144: Atribuirea încărcării permanente (a) şi a încărcării utile (b) pe structură 4.4 5m 3 5m 2 5m 1 6m 6m Figura 143: Suprafaţa aferentă pentru calculul încărcărilor gravitaţionale pe grinzile secundare.4 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.8. TC = 1.24 g .2.3.5. care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0.0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004.2.2.2.1).din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.5) şi agR = 0.2. TD = 2.2.6s.2. unde γ I = 1. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 145) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice. paragraful 4.16s.3. 130 .

3.2. Spectrele de calcul Sd vor fi determinate folosind o amplificare dinamică în domeniul de pseudo-acceleraţie constantă de 2.5. paragraful 3.3. g 0. 0. paragraful 6. s 3 4 Figura 145: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii. Deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale diferă pe cele doua direcţii (cadre necontravântuite pe direcţia x si cadre contravantuite pe direcţia y). acţiunea seismica de proiectare va fi modelată prin doua spectre de calcul diferite pe cele doua direcţii folosind prevederile din SR EN 1998-1:2004.6 Sae. pentru cadre contravântuite (direcţia y) q = 4 (a se vedea SR EN 1998-1:2004. cu valori ale factorului de comportare q diferit pentru cele doua tipuri de cadre.cadre solicitate la încovoiere cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.2. Cele două spectre de proiectare sunt reprezentate în Figura 146: 131 .75 corespunzătoare structurilor amplasate în Bucureşti şi valori ale factorului de comportare după cum urmează: Pentru cadre necontravântuite (directia x) q = 5 ⋅ αu α1 = 5 ⋅1.4 0.2).3.3 .3 = 6.2.2 0 0 1 2 T.factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.8 0.1).2) cu α u α1 = 1. paragraful 6.2).2.5 (a se vedea SR EN 1998-1:2004. paragraful 6.

6.16 0.5 0. ag=0. ag=0. masele structurii pot fi considerate 132 .SR EN 1998−1:2004. În programul SAP2000 cele două spectre de calcul se introduc ca funcţii de tip spectru de răspuns (response spectrum) folosind perechi de valori perioadă-acceleraţie (vezi Figura 147). s 3 directia x direcţia y Figura 146: Spectrele de proiectare pe cele doua direcţii. TC=1.8. q=6.24 g.5 Masele structurii Planşeul de b.a.1 0.08 0.06 0. asigurând efectul de şaibă rigidă.1 0.24 g. q=4 0. s 3 4 0 1 2 T.12 Sd. Figura 147: Modelarea spectrelor de proiectare în SAP.2 SR EN 1998−1:2004. g Sd.15 0. g 0.6.04 0 0 1 2 T. TC=1.05 0.14 0.2. 4.

5 ⋅ 3 = 4.2).i i ≥1 unde: ψ E .i ⋅ Qk .74t − m3 = 9.concentrate la fiecare nivel.24 ⋅ 3] ⋅ 2.3 = 0.5 ⋅ 6 = 8.3 = 0.i sunt: etaj 1: ψ E .24 etaj3: ψ E .37t − m4 = 9.1 = 0.i = ϕ ⋅ψ 2. m4 m3 m3 m4 m2 6m 6m m2 m1 m1 m4 4 m3 m3 m4 5m 3 5m 2 5m 1 A B C Figura 148: Suprafaţa aferentă maselor concentrate în noduri.2 = 0.0 . Masele concentrate sunt : Nivel 1: [5 + 0.81 Nivel 2: 133 .24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8.2.81 [5 + 0.pentru celelalte etaje.4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.8 ⋅ 0.3 pentru Categoria B .8 . paragraful A1.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17.3 = 1.3 = 0. ϕ = 0.24 etaj 2: ψ E .81 [5 + 0.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006. Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.24 ⋅ 3] ⋅ 2.i ψ 2 = 0.8 ⋅ 0.3 Suprafaţa considerată pentru calculul maselor concentrate din încărcările gravitaţionale se consideră ca în Figura 148.4).81 [5 + 0.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.2.2.0 ⋅ 0.49t − m1 = 9. ϕ = 1. valorile coeficienţilor de grupare ψ E .74t − m2 = 9. j + ∑ψ E .

5 ⋅ 3 = 4.02t 9.5 ⋅ 6 = 9.81 Masele calculate anterior se vor atribui pe modelul structurii în SAP ca şi mase concentrate în noduri pe cele două direcţii x şi y pe care se consideră acţiunea seismică (a se vedea Figura 149).81 [5 + 0. (a) (b) Figura 149: Modelarea maselor concentrate în noduri în SAP (a) şi atribuirea lor pe modelul structurii (b) 134 .49t 9.37t − m4 = 9.81 [5 + 0.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17.81 [5 + 0.24 ⋅ 3] ⋅ 2.74t = 8.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 [ − m3 = = 9.81 [5 + 0.5 ⋅ 6 9.5 ⋅ 3 = 4.74t 9.02t − m2 = 9.81 Nivel 3: [5 + 0.3 ⋅ 3] ⋅ 2.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 18.− − − m1 = m2 = m3 = [5 + 0.81 5 + 0.3 ⋅ 3] ⋅ 2.81 [5 + 0.04t − m1 = 9.51t − m4 = 9.24 ⋅ 3] ⋅ 2.

După rularea analizei primele două moduri proprii de vibraţie determinate sunt moduri de translaţie corespunzătoare celor două direcţii orizontale x şi y. Numărul de moduri proprii de vibraţie care vor fi luate în calcul este precizat pentru modelul structurii în SAP prin setarea parametrilor corespunzători (vezi Figura 150). T3=0. T1=0. 135 .6 Determinarea modurilor proprii de vibraţie Datorită comportării planşeului structurii ca diafragmă rigidă fiecare nivel al structurii are 3 grade de libertate dinamică şi anume 2 translaţii orizontale şi o rotire după axa verticală rezultând maxim 9 moduri proprii de vibraţie. T2=0. Mod 1. respectiv modul 1 pe direcţia y şi modul 2 pe direcţia x. iar al treilea mod este de torsiune (a se vedea Figura 151).8.489 sec Mod 3.2.692 sec Mod 2. Figura 150: Parametrii pentru determinarea modurilor proprii de vibraţie.394 sec Figura 151: Primele 3 moduri proprii de vibraţie Masele modale efective raportate la masa totală a structurii (modal mass participating ratios) în modurile proprii de vibraţie se pot vizualiza sub formă de tabelară de către programul de calcul (a se vedea Figura 152).4.

În cazul de faţă numărul minim de moduri proprii care trebuie luat în considerare este de 5. masele modale efective raportate la masa totală a structurii pe cele 3 direcţii (Ux.3.121409 0.6.04168 0 0 1 1 0 0 0 0 1 1 0 Figura 152: Masele modale efective raportate la masa totală a structurii.3.099788 0.81432 0 0 0. Acest tabel conţine perioadele proprii corespunzătoare fiecărui mod propriu de vibraţie în secunde.3.8.95832 0. Uz) şi valorile cumulate ale maselor modale efective raportate la masa totală a structurii (SumUx.7 Calculul modal cu spectre de răspuns Pentru definirea calculului modal cu spectre de răspuns trebuie definiţi următorii parametrii: Spectrele de calcul care se vor folosi.2.86968 0 0.86968 0 0.5.97687 0 0 0.86968 0 0 0.067362 UX UY UZ SumUX SumUY SumUZ Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless 0.81432 0. Combinarea modurilor proprii de vibraţie. 4. SumUy. Modurile proprii de vibraţie.488809 0. pentru o mai mare precizie a rezultatelor se vor considera toate 9 modurile. Cu aceste mase modale efective exprimate procentual se poate determina numărul minim de moduri proprii de vibraţie care trebuie luate în calcul pentru analiza modală cu spectre de răspuns.81432 0. Datorită versatilităţii modurile proprii de vibraţie au fost combinate cu metoda combinaţie pătratică completă (CQC).2.8.1 din SR EN 1998-1:2004 efectele componentelor seismice se vor combina cu metoda radical din suma pătratelor (SRSS). SumUz).95832 0. În această aplicaţie. Parametrii enumeraţi mai sus sunt definiţi în modelul structurii după cum se ilustrează în Figura 153: 136 .4.1 din SR EN 1998-1:2004 suma maselor modale efective pentru modurile luate în considerare trebuie să fie de minim 90% din masa totală a structurii. Uy.95832 0.97687 0 0 0 0 0.186351 0.144 0 0 0. Folosind acest tabel se calculează procentual masele modale efective pentru fiecare mod de vibraţie (acestea se găsesc la coloana Ux. Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice. Conform paragrafului 4.091683 0.692297 0.81432 0 0 0 0.8.Mod Unitless 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Period Sec 0. Determinarea acestora şi introducerea în modelul de calcul a fost detaliată anterior în secţiunea 4.3.393768 0. Uz).2. Modurile proprii folosite sunt cele determinate în secţiunea4. Uy.86968 0 0 0 0 0. Conform paragrafului4.3.163703 0.02313 0 0.95832 1 0 0.10719 0 0.

±eax y x Lx CM Fx ±eay Ly CM Fy Figura 154.6m ey = 0. şi se raportează la centrul maselor.2.05 Li unde e1i Li excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor. Datorită faptului ca structura analizată în această aplicaţie are aceleaşi dimensiuni în plan la fiecare nivel valorile excentricităţilor pentru cele două direcţii sunt aceleaşi pentru fiecare etaj şi se vor nota pentru simplitate cu ex şi ey: ex = 0.05 ⋅ ( 2 ⋅ 6 ) = 0. Definiţia excentricităţii accidentale.05 ⋅ ( 3 ⋅ 5) = 0.8.Combinarea modurilor proprii de vibraţie Combinarea efectelor acţiunii seismice Spectrul de răspuns pe direcţia x Spectrul de răspuns pe direcţia y Figura 153: Parametrii calculului modal cu spectre de răspuns.3.d-SPEC. Excentricitatea se calculează cu formula: eai = ±0. În modelul structurii. 4. acţiunea seismică reprezentată prin spectrele de răspuns va fi denumită AE.2 din SR EN 1998-1:2004 pentru a ţine cont de efectele de torsiune accidentală se introduce o excentricitatea accidentală suplimentară care trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel. pentru acest exemplu. aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice.75m 137 .8 Efectele de torsiune accidentală Conform paragrafului 4.

488s pentru calculul pe direcţia x şi T = 0. Aceste forţe laterale se vor calcula similar cu cele de la exemplul.8.61 ⋅ 318 ⋅ 0.3 din SR EN 1998-1:2004 efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune : M 1i = e1i Fi în care: moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale M1i e1i excentricitate accidentală a masei de la nivelul i Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i Momentul de torsiune se va calcula pentru direcţiile acţiunii seismice x şi y cu formula: M xi = eiy Fix şi M yi = eix Fiy unde Fix şi Fiy sunt forţele laterale calculate pe cele două direcţii.4.3 kN − F3x = 136. Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1x = 44.2kN unde Sd(T1x)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia x calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3= 318t.85 = 435.În cazul de faţă în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează un model spaţial.1 cu următoarele precizări: Deoarece calculul se efectuează pe modelul spaţial al structurii masele concentrate la fiecare nivel sunt calculate folosind încărcările gravitaţionale care acţionează pe întreg planşeul în combinaţia seismică de încărcări (a se vedea exemplul 4.2kN unde Sd(T1y)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia y calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3 = 318t.85 = 269.2 kN − F2x = 88. conform paragrafului 4.692s pentru calculul pe direcţia y Calculul forţelor laterale pe direcţia x este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb .8.7 kN Calculul forţelor laterale pe direcţia y este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb . (77) 138 . y = S d (T1 y ) ⋅ m ⋅ λ = 1. Se vor folosi perioadele proprii exacte determinate în paragraful anterior pe modelul real al structurii şi anume: T = 0.3.9t şi m3 =108.996 ⋅ 318 ⋅ 0.3. Masele de nivel au valorile: m1 = m2 =104. x = Sd (T1x ) ⋅ m ⋅ λ = 0.1.2).3.2t.

6 =42. Aceste momente de torsiune se introduc în modelul structurii într-un caz de încărcare care pentru acest exemplu va fi denumit AE.i ⋅ Qk .d + ∑ψ 2.4 kN − F2y = 142.75 = 33. paragraful 6.75 = 102.3.6 =132.84 kNm M2.x+ M3. Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din combinaţia seismică de încărcări.22 kNm M3.x+ M2.3⋅0.y = 75.d-M.Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1y = 71.99 kNm M2 = M2. j ≥1 i ≥1 139 .2.9 kNm M3 = M3. Conform SR EN 1990:2004.x=44.y = 235.y=142.y=221⋅0.15 kNm M2.x=88.68 kNm M3.4 combinaţia seismică de încărcări este: ∑ Gk .x=136.i cu valorile coeficientului ψ 2 = 0.x+ M1.2⋅0. j + AE .6 kNm Momentele de torsiune pentru fiecare nivel sunt (Figura 155): M1 = M1.y=71.8kN − F3y = 221 kN Momentele de torsiune pentru fiecare nivel pe cele doua direcţii au următoarele valori: M1.4⋅0.6 =85.4.8⋅0.9 Calcul structural Pentru această aplicaţie se vor arăta doar diagramele de forţă axială şi moment încovoietor obţinute din analiza modelului structurii în două variante: Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din calculul modal cu spectre de răspuns.5 kNm M1.3.8.1 kNm M3 M2 M1 Figura 155: Momentele de torsiune la fiecare nivel.7⋅0. 4.75 = 66.y = 151.

d-SPEC) şi momentele de torsiune (AE.d + ∑ψ 2.d-M.i i ≥1 ∑G j ≥1 k.i i ≥1 Diagramele de forţă axială: Din calculul spectral ( AE.d + ∑ψ 2. j + AE .d-M) care ţin cont de excentricitatea accidentală: AE.Figura 156: Definirea combinaţiei seismice de încărcări în programul SAP2000.i ⋅ Qk . Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate veni din orice direcţie acţiunea seismică în combinaţia seismică se consideră cu + şi – pentru a corespunde celor 2 situaţii: ∑G j ≥1 k. 140 .i ⋅ Qk .d-SPEC + AE.d = AE. Acţiunea seismică AE.d este alcătuită din spectrele de răspuns (AE. j − AE .d-SPEC): Figura 157: Diagrama de forţă axială pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns.

Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 158: Diagrama de forţă axială pe structură în combinaţia seismică de încărcări. Diagramele de moment încovoietor: Din calculul modal cu spectre de răspuns ( AE. 141 .d-SPEC): Figura 159: Diagrama de moment încovoietor pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns.

În diagramele din combinaţia seismică de încărcări valorile eforturilor pe elemente sunt date sub formă de înfăşurătoare. În diagramele din calculul spectral toate valorile apar cu semnul pozitiv.Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 160: Diagrama de moment încovoietor pe structură în combinaţia seismică de încărcări. Figura 161: Eforturile pe un stâlp parter din cadrul ax 1 din combinaţia seismică de încărcări. Acest lucru se poate vedea mai bine în Figura 161 care prezintă eforturile pentru un stâlp parter din axul 1. Semnul „+” pentru toate valorile provine din combinaţia modurilor proprii de vibraţie cu combinaţia pătratică completă (CQC) şi combinaţia efectelor acţiunii seismice cu radical din suma pătratelor (SRSS). 142 .

Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp.3 Calcul static neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului static neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale.8. Cadrele din axele B.8. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H.d-SPEC) se for afişa doar pentru cadrul din ax 1: Figura 162: Diagrama de momentele încovoietoare din calculul modal cu spectre de răspuns pentru cadrul din ax 1. Se observă ca toate valorile momentelor sunt mai mici decât cele obţinute pe acest cadru din analiza cu forţe laterale.5 m fiecare. 4.Pentru simplitate valorile momentelor încovoietoare din calculul spectral ( AE.3. iar acoperişul se consideră circulabil. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior. 4. 143 . şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140). Acest lucru demonstrează că un calcul modal cu spectre de răspuns oferă rezultate mai exacte şi o proiectare mai economică în comparaţie cu metoda forţelor laterale. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3.

Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. 4. iar acoperişul se consideră circulabil. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H.5 m fiecare. Înălţime etaj H = 3. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior. Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare.4.4 Calcul dinamic neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului dinamic neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale.8. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140). 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare.8. Amplasament: Bucureşti.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 163: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.5 m. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii. Cadrele din axele B. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. 4. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Travee B = 5 m. 144 .

145 . Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. Travee B = 5 m. Amplasament: Bucureşti. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Înălţime etaj H = 3. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 164: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala.5 m. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.

cum ar fi o analiză elasto-plastică cu ajutorul unui program de calcul. c) Momentele şi forţele rezultate se folosesc pentru verificările de rezistenţă. se pot determina eforturile pentru valoarea factorului de încărcare egală cu 1. nu este indicat să se reducă eforturile calculate la cedare. fie analiza.1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Criteriul Merchant-Rankine poate fi evidenţiat făcând analiza plastică a cadrului la încărcările aplicate majorate cu factorul: 1 1− 1 (78) α cr încarcarea de cedare   1 Forta aplicata ×  1 − 1  α cr  Pentru analiza plastică. se aleg secţiuni mai puternice şi se reia calculul de la pasul precedent. criteriul Merchant-Rankine poate fi exprimat prin: Factor de încarcare la cedare=       ≥1 (79) Acolo unde factorul de încărcare este mai mare decât 1. pentru că nu ar reflecta adevărata comportare la cedare. dacă αcr < 10. ţinând seama că. Termenul de factor de încărcare este folosit pentru a defini raportul dintre forţa aplicată şi forţa de calcul la SLU în orice etapă particulară a încărcării. Daca αcr < 3. b) Pentru fiecare combinaţie de încărcări la starea limită ultimă SLU: Se determină αcr pentru combinaţia aleasă dintr-o analiză critică de flambaj. Folosind o astfel de metoda.0. Factorul de încărcare corespunzător mecanismului nu trebuie să fie mai mic decât 1. Modificările sunt descrise mai jos.1. dar nu exacte.0 şi acestea pot fi folosite pentru verificările ulterioare.0 şi va fi de obicei destul de mare. Se face o analiză plastică pentru combinaţia de încărcări aleasă. prin împărţire cu factorul de încărcare la cedare. Procedeul de calcul este următorul: a) se aleg dimensiunile elementelor şi vutelor (daca exista). Aceste metode permit determinarea unor eforturi sigure şi apropiate de realitate.5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME 5. Justificarea acestei metode provine din faptul că Merchant-Rankine dă pentru cedare: 1 1 1 + = (80) α pl α cr α ced 146 . fie rezultatele acestui pas trebuie modificate pentru a corespunde criteriului de cedare Merchant-Rankine. Factorul de încărcare de cedare este factorul de încărcare cerut pentru a produce cedarea prin mecanism plastic. 5.1 Procedeul de calcul In aceasta anexa se prezintă metodele simplificate de calcul de ordinul I la stari limita ultime SLU. Reducerea eforturilor este posibilă numai printr-o metodă care respectă momentele plastice ale secţiunilor.

1 1 1 + = Fpl Fcr Fced F − Fced 1 1 1 = − = cr Fpl Fced Fcr Fced Fcr Fpl = Fced Fcr Fced = Fcr − Fced 1 − Fced Fcr (81) Fpl = Fced 1 F 1 − ced Fcr unde: Fced = FSLU (82) (83) Fpl = FSLU 1 1 = FSLU F 1 1− 1 − ced α cr Fcr 5. cu secţiuni economice. dar factorul de încărcare este redus la formarea fiecărei articulaţii plastice. Criteriul Merchant-Rankine poate fi observat în analiza elasto-plastică de ordinul I utilizând factorul: 1− 1 α cr (84) ca un factor de reducere aplicat factorului de încărcare calculat la formarea fiecărei articulaţii plastice. Cadrul este considerat încărcat cu combinaţia la SLU standard. incrementul forţelor este aplicat ca de obicei. Diagrama forţă-deplasare redusa conform criteriului Merchant-Rankine Marele avantaj al acestei metode este că ea identifică articulaţiile la SLU şi poate astfel determina un set de eforturi la 1.2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Analiza elasto-plastică de ordinul I este o procedură de analiză incrementală. Acesta este un 147 .1. dar această metodă permite calculul eforturilor pentru factori de încărcare inferiori condiţiei de cedare. Trebuie notat că factorul de încărcare corespunzător formării ultimei articulaţii plastice a mecanismului va fi acelaşi ca pentru orice altă metodă care foloseşte metoda Merchant-Rankine. vezi Figura 165.0 x SLU. Figura 165.

(3) Se calculează factorul αcr = Fcr / FEd.1. Astfel metoda grafică se poate folosi pentru: • Analiza unor structuri foarte simple. 5. 1 1− α cr 5.2. diagramele de momente încovoietoare se desenează pe bare.2 Metode de analiză Cele trei metode obişnuite de analiză sunt: (1) Metoda grafică. (4) Se pune în concordanţă cu criteriul Merchant-Rankine prin împărţirea capacităţii plastice a 1 secţiunii cu coeficientul .3 α cr (5) Se face o analiză rigid-plastică a cadrului folosind capacităţile plastice reduse de la punctul (4). unde factorul de încărcare la cedare este mai mare decât cel cerut la SLU. 1 1− 5. Metoda grafică Pe rând. (2) Se calculează forţa critică de flambaj a cadrului Fcr. care trebuie să fie ≥ 1. elementele trebuie alese pentru a satisface orice diagramă statică de moment încovoietor. 1 (7) Se amplifica toate eforturile cu coeficientul .avantaj în comparaţie cu analizele rigid-plastice bazate pe metodele lucrului mecanic virtual.1 Metoda grafică În metoda grafică (Figura 166). Metoda grafică va găsi întotdeauna limita superioară a momentului încovoietor sau limita 148 . cu valorile maxime şi minime limitate de momentele plastice ale fiecărui element. (6) Se verifică factorul de încărcare la cedare de la (5). (3) Analiza elastică-perfect plastică. Figura 166. • Proiectarea iniţială a oricărei structuri. Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului MerchantRankine Metoda implică următoarea procedură: (1) Se aleg secţiunile iniţiale ale cadrului.0. (2) Analiza lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice.

în ipoteza că s-a făcut corect.2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice Metoda lucrului mecanic virtual calculează factorul de încărcare la cedare pentru un mecanism de cedare rigid-plastic. Metoda se foloseşte în mod special pentru a verifica o structură care a fost deja definită. se roteşte şi apoi se închide. diagrama completă de moment încovoietor a structurii trebuie trasată pentru factorul de încărcare cel mai mic al mecanismelor posibile. Metoda se recomandă pentru proiectarea iniţială a unei structuri. Dacă nu este analizat mecanismul real. Metoda lucrului mecanic virtual Prin această metodă nu se găseşte ordinea apariţiei articulaţiilor plastice ci numai mecanismul de cedare. analiza finală fiind în mod normal rigid-plastică sau elastic-perfect plastică.2. Trei probleme importante pot sa apară atunci când se utilizează această metodă: Metoda poate determina doar factorul de încărcare pentru mecanismul analizat. Structuri destul de extinse pot fi analizate fără calculator. 5. Pentru a fi în siguranţă.inferioară a factorului de încărcare. Rotirea articulatiilor permite formarea mecanismului de cedare Figura 168. factorul de încărcare va fi supraestimat. Nu găseşte nici o articulaţie care se formează. Direcţia rotirilor trebuie verificată cu grijă pentru a se asigura că sunt în concordanţă cu mecanismul (Figura 168). deci este întotdeauna sigură. de aceea metoda este adesea considerată ca metoda clasică (Figura 167). Rotiri în articulaţiile plastice conforme cu mecanismul de cedare 149 . Diagrama de incarcari Figura 167.

2. programul de calcul având aceste posibilităţi. Se presupune că elementele se deformează ca elemente liniar elastice până la momentul plastic Mp şi apoi se comportă perfect plastic fără ecruisare.3 Metoda elastică-perfect plastică Metoda elastică-perfect plastică aplică forţele în mod crescător cu paşi mici şi consideră articulaţiile plastice pe structură. se rotesc şi apoi se închid. Mecanismul final va fi mecanismul real de cedare. sau chiar care se descarcă sau schimbă sensul rotirii. odată cu formarea lor (Figura 169). Acest lucru poate produce economii în structură acolo unde rezistenţa elementelor este mai mare decât este necesar. • Diagrama reală de momente încovoietoare de cedare sau la orice nivel până la cedare poate fi identificată. Figura 169. costul îmbinărilor elementelor poate fi redus. • Se identifică toate articulaţiile plastice. Este posibil să identifice articulaţii care se formează. şi care astfel nu va apare în mecanismul final. şi va fi identic cu mecanismul corespunzător celui mai mic factor de încărcare care poate fi găsit prin metoda rigid-plastică. • Articulaţiile care se formează după SLU pot fi identificate şi deci acolo unde este posibil. Metoda elastică-perfect plastică 150 . în cazurile unde dimensionarea este determinată de deplasări sau unde se folosesc secţiuni supradimensionate. inclusiv orice articulaţie care s-ar putea forma şi apoi închide.5. Metoda are următoarele avantaje: • Se identifică mecanismul real de cedare. dar va trebui ţinut cont de ea.

t i 151 .2) se determină cu relaţia: µr = 6 ×104 α unde: tt2  R  ε  0. L – deschiderea grinzii standard. R .1 ≤ Notaţiile de mai sus au următoarea semnificaţie: N – forţa axială din stâlp.8 + 0. A – aria secţiunii transversale a stâlpului. definită pe curba post-elastică (). determinată conform Figura 171 în funcţie de mecanismul de cedare. respectiv pentru inimă. b – lăţimea tălpii comprimate.3 ARt α = 1− 4 α = 0.2 t  bL  Ri  (86) ε= 240 ( N mm 2 ) Rt N ARt pentru N ≤ 0.1 ARt N ≤ 0. R – limitele de curgere pentru tălpi. Figura 170. Curba de comportare reală a unei îmbinări Capacitatea de rotire plastica pentru profile dublu T (Figura A.6 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR θu −1 θp (85) Capacitatea de rotire plastică se determină cu relaţia: µr = unde θu este rotirea plastică definită prin cea corespunzătoare momentului de plasticizare a secţiunii.6 (87) pentru 0. iar θp este rotirea elastică la formarea articulaţiei plastice.

5 Disiparea de energie seismică prevăzută prin proiectare este asigurată dacă: µr > µ n (88) unde µn este capacitatea de rotire necesară. dacă µr ≥ 5. dacă 1. Caracteristicile profilelor dublu T şi deschiderea grinzii standard În funcţie de capacitatea de rotire plastică rezultată din relaţia anterioara.Figura 171.Clasa 2 cu ductilitate medie. elementele de structură pot fi clasificate în: . dacă 4.7 .Clasa 3 cu ductilitate slabă.5 ≤ µr < 4.5 .5 ≤ µr < 7.Clasa 1 cu ductilitate bună. rezultata din calcul sau ceruta prin recomandarile din norma. 152 .

H. Vol. Priestley M. "Three-Dimensional Static and Dynamic Analysis of Structures. Erdik. SR EN 1990:2004 "Eurocod: Bazele proiectării structurilor". Chopra.. Partea 5: Fundaţii. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. (1976). Chen and Charles Scawthorn (ed. 12-13.N. A. no. Fardis.L.. 10. M. "Ductility of Seismic Resistant Steel Structures". Earthquake Engineering Handbook. I. "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel.. Gasparini.). E. U. 132. E. H-Y. (2006).S. 12:1. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Vol. 2006. Journal of Earthquake Engineering.M. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. SR EN 1998-1:2004. Maddaloni. (2002). and Kawakami.N. Pinto. CRC Press. M. and Durukal. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO).. Journal of Structural Engineering. Carvalho. A. 54 – 90. Eurocode 8: Design of structures for earthquake resistance. E. Cambridge. structuri de susţinere şi aspecte geotehnice". Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). (1992). Thomas Telford. P.. "Designer's Guide to EN 1998-1 and EN 1998-5. Wilson. E. Partea 1: Reguli generale. E. Chang.F. Spon Press.J. Paulay. G. (2005). and Plumier. A Physical Approach with Emphasis on Earthquake Engineering". T. acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri". Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). SR EN 1993-1-8:2006. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. "Dynamics of Structures: Theory and Applications to Earthquake Engineering". and Vanmarcke. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. Partea 1: Reguli generale. Massachusetts Institute of Technology. In W. foundations and retaining structures". SR EN 1998-1:2004/NA:2008. H. seismic actions. New Jersey.A. "Cod de proiectare seismică . Third edition 2002. "Simulated Earthquake Motions Compatible with Prescribed Response Spectra. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Elnashai. (2008). E.Partea I . P100-1/2006. and Mazzolani. Buletinul Construcţiilor. F. Iervolino. Research Report R764. (2002).7 BIBLIOGRAFIE SR EN 1993-1-1:2006. Prentice-Hall..Prevederi de proiectare pentru clădiri". D. Massachusetts. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO).. "Effects of ground motion parameters and cyclic degradation behaviour on collapse response of steel moment-resisting frames". "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. V. Upper Saddle River. SR EN 1998-5:2004. "Eurocode 8 Compliant Real Record Sets for Seismic Analysis of Structures". Partea 1-8: Proiectarea îmbinărilor. (2003)." Department of Civil Engineering. acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri. Gioncu. and Cosenza. Computers and Structures Inc. "Simulation Modeling of Strong Ground Motion".. design rules for buildings. A. London and New York. General rules.A. ISBN 0-13-086973-2.. London. "Seismic design of reinforced concrete and masonry buildings". Faccioli.. Anexa naţională". pages 2553-1562. (2001). USA: John Wiley and Sons. 153 .

Pinho. (2007). Springer. H.. Normativ privind prescripţiile generale de proiectare. Da Silva. R. 154 . "Using Pushover Analysis for Assessment of Buildings and Bridges". 16(3): 573-92. (1996). Chabrolin. Part 1-1: General rules and rules for buildings". Simoes. Training and education for the Implementation of Eurocode 3 (2009). P. B. Verificarea prin calcul a elementelor de construcţii metalice şi a îmbinărilor acestora. (2000). European Commission. Design of Tubular Steel Structures. Maquoi. NP 042-2000. R. "A nonlinear analysis method for performance-based seismic design". Cidect. A. 494. Earthquake Spectra.). Pecker (Ed. R. Final Report.S. ECCS Eurocode Design Manuals.. (2010). "Design of steel structures.. CISM Courses and Lectures no. Fajfar. in "Advanced Earthquake Engineering Analysis". Eurocode 3: Design of steel structures. L. "Frame design including joint behaviour". Cervasio.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->