Sunteți pe pagina 1din 3

Prefaţă

A sosit vremea unor sinteze referitoare la influenţa mediului modern de comunicare asupra
minţii umane. Cercetările efectuate, majoritatea fiind americane, prefigurau o asemenea lucrare.
Unele cărţi ca cele ale lui McLuhan (tradusă şi în româneşte: Mass-media sau mediul invizibil,
1997), dar şi aceea a lui Jerry Mander (Four Arguments for thc Elimination of the Television,
1978) şi a lui Jane M. Healy (Endangered Mind, 1990) se înscriu în această categorie, dar o
sinteză la zi încă nu exista. Cartea de fată este, mi se pare, o asemenea lucrare de sinteză, prin
care noi citim şi un strălucitor triumf al noologiei creştine în explicarea crizei omului modern.
Ea se individualizează între lucrările similare şi prin perspectiva din care este întreprinsă
cercetarea, aceea a influenţei culturii nihiliste asupra omului modern. Ipoteza autorului este că
„mediul comunicării", al cărei concentru este, pentru lumea modernă, comunicarea audio-video,
are un efect copleşitor asupra minţii umane, asupra întregului sistem de viaţă al omului
contemporan.
Efectele televiziunii merg până acolo, încât remodelează omul în întregime. În locul omului
natural, al omului religios, al omului narativ, al omului oral, al omului ascetic, al omului
interiorizat etc., apare un tip uman care şi-a pierdut toate aceste capacităţi, funcţii şi puteri. Mai
exact spus, în lumina cercetărilor lui McLuhan, televiziunea i le-a amputat. Omul televizual
suferă de un sindrom în care se combină infirmităţi multiple, ceea ce ne arată în tipul acesta nou
purtătorul unor terifiante mutaţii, a căror notă dominantă este negativul omului creat de
Dumnezeu.
Trebuie precizat că autorul nu este singur în acest demers, ci se întâlneşte cu o familie de
spirite neoconservatoare, intelectuali creştini, dar şi oameni de alte religii, chiar specialişti
liber-cugetători, care împărtăşesc aceiaşi alarmă asupra unui fenomen nou: transformarea
mediului comunicării televizuale într-o adevărată armă logistică, probabil una dintre marile
ameninţări la adresa omului, într-atât de gravă încât autorul propune pentru mediul noii
comunicări un concept nou, cel de cultură nihilistă. Este una dintre cele mai importante
contribuţii ale cărţii: elaborarea unui concept nou preluat deopotrivă în studiile focalizate asupra
mediilor de comunicare, dar şi într-un demers de antropologie şi mi-aş îngădui să spun, de
noologie, dat fiind faptul că acest concept are puterea de a oglindi starea ordinii spirituale a lumii
moderne.
Autorul se întâlneşte în demersurile sale cu un alt front de Cercetări asupra chestiunii,
deschis de cei ce s-au preocupat de problema manipulării şi a persuasiunii, cu care împarte
aceleaşi frământări şi nelinişti legate de efectele teribile ale noilor medii de comunicare generate
de afirmarea televiziunii, în genere a mijloacelor comunicării de masă, în principal a celor
centrate pe imagine. Ideea centrală a acestor cercetări este aceea că manipularea şi persuasiunea,
întreaga comunicare video-audio intervin în procesele modelării conştiinţei colective a unei
societăţi.
Destinul unei societăţi, şansa unei vieţuiri fireşti şi a unei cunoaşteri adecvate la scara
acesteia depind, mai mult decât ne putem imagina, de starea ei de conştiinţă, de influenţările
mediatice la care acea societate este supusă, de vreme ce categoriile gândirii colective sunt
singura osatură a unei bune cunoaşteri şi a unei orientări adecvate în mediul încercărilor cu care
oamenii se confruntă.
Tulburător este faptul că, precum dovedesc neuropsihologii Emery şi Peper, plonjarea
individului în mediul comunicării video este similară intrării într-o „stare semi-hipnotică", ceea
ce antrenează o „diminuare a cenzorului raţional al judecăţii" şi, deopotrivă, „deschiderea
porţilor subconştientului şi pătrunderea necenzurată a mesajelor TV în adâncul acestuia. Efectul
subliminal al televiziunii explică de ce oamenii nu pot înţelege că prin simpla vizionare poate să
le fie înrâurită într-o măsură definitorie existenţa".Televiziunea, mediul de comunicare în genere,
afectează, ne spune autorul, deopotrivă activitatea corticală şi puterea sufletească a indivizilor
din cuprinsul acelei societăţi care a îmbrăţişat o cultură de tip mediatic. Prima parte a lucrării
examinează cu de-amănuntul influenţa comunicării video-audio asupra cortexului şi concluziile
extrase par a prefigura un deznodământ de alarmă antropologică: Condiţia umană este grav
afectată. Expunerea îndelungată şi sistematică la efectele directe şi indirecte ale televiziunii
modifică structural şi funcţional activitatea cortexului, iar această modificare este întreţinută pe
durata reproducerii culturii mediatice ca mediu de comunicare şi implicit de viaţă al omului.
În al doilea rând, ne previne autorul prin concluziile şi măsurătorile unor savanţi americani,
neuropsihologi în special, televiziunea, întreaga cultură legată de televizual, creează mediul de
apariţie a unor anomalii neurologice în ceea ce priveşte emisfera stângă a creierului, a cărei
activitate pare a fi masiv inhibată pe toată durata privirii la televizor. Apariţia acestei anomalii
neurologice în timpul vizionării TV induce o radicală diminuare a capacităţilor critice, a
creativităţii, a răspunsului şi deci a reactivităţii cortexului la stimulii primiţi pe cale televizuală.
Ne putem întreba desigur, de unde are televizorul atâta putere încât îi robeşte pe toţi,
miliarde de oameni intră de bunăvoie sub robia lui primind totul „orbeşte", cum se zice. Iată că
tocmai vorbirea poporului o spune. Există moduri de a fi, de a te manifesta, care orbesc.
Televizorul este un atare mod: el orbeşte oamenii. McLuhan a spus şi el lucrul acesta când s-a
referit la ciudăţenia că orice înlesnire excesivă adusă în serviciul unui simţ, al unei funcţii, al
unui organ, atrage după sine un efect de amputare a acelui simţ, a acelei funcţii, a acelui organ.
Televizorul induce aceasta exact asupra simţului vederii, asupra imaginaţiei. Din moment ce
omul şi-a procurat o aşa de mare înlesnire pentru funcţia imaginaţiei, capacitatea lui de „a
vedea", adică de a avea propriile lui „vederi", în sens larg, a suferit o fatală amputare. E ca şi
cum funcţia nemaifiind folosită s-a slăbănogit, ca şi muşchii nefolosiţi, ca şi vorbirea nefolosită,
ca toate cele lăsate în paragină, tot astfel şi viziunea omului, imaginaţia lui, ca funcţie cu rădăcini
în adâncul fiinţei lui, s-a slăbănogit şi ea prin efectul de amputare al televizualului.
Fiindcă ce-i oferă televizorul omului? Hrană pentru suflet? Se pare că tot ceea ce obţine
omul din partea televizorului se referă la corpul său exterior, la simţualitate, la satisfacerea
privirii „fizice", nu a celei interioare. Limbajul interior se diminuează, funcţia analitică, de
selecţie a mesajelor şi a semnelor cu rădăcini în emisfera stângă, este şi ea amputată, corpul
calos, acea reţea de sinapse care fac legătura dintre cele două emisfere cerebrale, este şi el blocat,
undele beta, ale activismului cedează în faţa undelor alfa ale somnolenţei şi reveriei etc, încât
omul televizual este o altă realitate antropologică, un mutant aproape
Televiziunea remodelează radical lumea. Lumea cea nouă, în care omul nu se mai regăseşte,
căci şi-a pierdut centrul, adică pe Dumnezeu, este o lume care se livrează hipnotic idolatriei
televiziunii. Biografia insului şi istoria societăţilor moderne l-au pierdut pe Dumnezeu, iar lucrul
acesta face din fiinţa individuală şi colectivă victime sigure ale unei lumi dominată de hipnoza
televiziunii. Biografia şi istoria fără de Dumnezeu, fără de ritmul factorilor prin care se propagă
intervenţia proniatoare a lui Dumnezeu, sunt derulări haotice, haos şi anarhie, rătăcire şi teribilă
oboseală, din care decurge cu necesitate ideea că viaţa este fără sens şi istoria este absurdă.
Ieşirea din oboseală, evadare din lumea fără de sens, sunt cele două promisiuni ale televizualului,
ne spune autorul acestei minunate, dar tragice cărţi.
Capitole excelente sunt dedicate fenomenului dependenţei de televizor, şi chestiunea este
examinată în orizontul teoriilor dependenţei, în miezul căreia predomină, evident, fenomenele
dependenţei de droguri şi de alcool. Autorul extrage dovezi irefutabile că dependenta de televizor
este similară celorlalte tipuri de dependenţă. Studierea fenomenului dependenţei în lumina teoriei
fenomenelor hipnotice, ale sugestiologiei, arată că expunerea la televizual induce un tip special
de legătură, o adevărată legătură hipnotică. Omul televizual se comportă asemenea insului
hipnotizat. Poate că cel mai adecvat model al insului dependent de televizor este cel propus de
către G. Tarde asupra imitaţiei sociale, care înfăţişează omul social după modelul stărilor de
somnambulism. Arareori şi doar în situaţiile de inovare socială se trezeşte omul din somnul
social, din somnambulismul comportamentului social. Dacă undeva se potriveşte acest model
teoretic al lui Tarde, el se potriveşte cu siguranţă la cazul omului televizual, omul modelat de
televizor.
Fenomenul dependenţei este o maladie a voinţei. Putem spune, iată, că la anomaliile
cortexului, televiziunea adaugă o gravă afectare a celeilalte componente a persoanei umane,
componenta voliţională. Omul este deformat la praguri de alarmă antropologică în toate com-
ponentele sale fiinţiale, ceea ce arată că televizualul induce grave mutaţii onto-antropologice.
Nu mai puţin grav este efectul dependenţei de televizual asupra celei mai importante
componente a fiinţei umane, cea emoţional-morală. Televizorul induce grave efecte represive
asupra climatului afectiv al familiei şi mai departe asupra unei bune dezvoltări a copilului. Am
putea spune că televizorul suspendă cea mai importantă funcţie a familiei: de suport emoţional şi
moral pentru buna dezvoltare a copilului.
Curiozitatea este să constatăm că tinerii au o bună percepţie asupra circulaţiei valorilor şi
antivalorilor în societatea românească şi o bună judecată asupra realităţii televizualului. Tinerii,
aflăm dintr-un sondaj CURS, consideră că valorile sunt însuşite cu precădere în familie şi în
şcoală, pe când antivalorile sunt însuşite cu precădere din emisiunile televiziunilor. Familia,
răspund tinerii între 15-18 ani, în proporţie de 79%, are rol decisiv în promovarea unor valori
precum adevărul şi respectul (compasiunea, generozitatea). Şcoala, la rândul ei, este socotită de
către tineri ca având cea mai mare influenţă în ceea ce priveşte însuşirea unor valori civice şi
socioprofesionale precum: libertatea de expresie (49%), creativitatea (67%) competenţa (61%);
comportamentul activ (49%); cultura civică (83%); spiritul de competiţie (60%); fon narea
culturală (82%); succes (68%); eroism (43%); patriotism (53%). Televiziunea este percepută de
tineri ca având cea mai mare influenţă în ceea ce priveşte însuşirea unor anti-valori şi atitudini
„mediatice" precum: vedetismul (84%); sexualitatea (64%); lipsa de scrupule (52%); violenţa
(77%); plăcerile vieţii (42%); vulgaritatea (66%); minciuna (44%); senzaţionalul (74%);
îmbogăţirea (46%). Influenţa televiziunii le apare tinerilor ca fiind orientată spre anti-valori.
Elevii din urban cu vârste între 15-18 ani consideră că familia are un rol decisiv în
promovarea respectului, şcoala în promovarea competiţiei, televiziunea în promovarea minciunii,
iar cei din rural acordă un rol ceva mai mare şcolii în învăţarea unor valori precum eroismul,
patriotismul, şi consideră că televiziunea difuzează antivalori precum sexualitate, lipsa de
scrupule, violenţa, plăcerile vieţii.
În vederea tuturor elevilor, televiziunea are influenţe predominant negative, iar familia, în
lumina aceloraşi aprecieri, contribuie predominant la promovarea valorilor moral-creştine. Circa
82% dintre elevii de 11-18 ani cred necondiţionat ceea ce li se spune la orele de religie, la
biserică sau în familie, despre Dumnezeu. Numai 3% dintre elevi nu cred deloc şi tot atâţia nu
ştiu să răspundă la o astfel de întrebare.
Descoperirile la care ne conduc concluziile cărţii de faţă sunt alarmante: omenirea
traversează astăzi una dintre cele mai grave crize dintre cele prin care a trecut vreodată. Riscul
rătăcirii este uriaş. Rolul televiziunii în această rătăcire, care va aduce moarte, nimicire şi dezas-
tre, este şi el copleşitor. O astfel de carte are, de aceea, rolul unui document vizionai",
constituindu-se într-o dovadă netăgăduită asupra legii triumfului spiritual perpetuu. Ea se
orânduieşte între semnele încurajatoare că Dumnezeu nu şi-a întors faţa de la lume.

Ilie Bădescu
Directoul Centrului de geopolitică
şi antropologie vizuală
al Universităţii Bucureşti

S-ar putea să vă placă și