Tipurile de mediu din

bazinul Someşului

1
CUPRINS:

CAPITOLUL I - PROBLEME GENERALE

1.1. Caracteristici generale ale bazinului hidrografic Someş

1.2. Reţeaua hidrografică a râului Someş
1.3. Relieful
1.4. Utilizarea terenului, vegetaţia şi fauna
1.5. Geologia
1.6. Clima
1.7. Infrastructura şi economia

CAPITOLUI II - TIPURILE DE MEDIU GEOGRAFIC

2.1. Mediul alpin şi montan

2.1.1. Munţii înalţi cu creste şi relief glaciar
2.1.2. Munţi mijlocii, cu culmi situate în general sub 1800 m şi porţi mijlocie a
versanţilor munţilor înalţi, între limita climatică a pădurii şi 1400-1600
m altitudine.
2.1.3. Munţi scunzi şi versanţi situaţi în etajul montan inferior al munţilor înalţi şi
mijlocii cu păduri de fag şi de amestec, uneori spre poale şi păduri de gorun.
2.1.4 Unităţi muntoase cu altitudini scăzute
2.1.5. Depresiuni intramontane
2.2. Mediul regiunilor deluroase
2.2.1. Dealuri înalte (în general peste 500-600 m) în domeniul pădurilor de fag şi al
alternanţei de fagete cu gorunete.
2.2.2. Dealuri de înălţime mijlocie sau mică (în general între 200 şi 600 m) în
domeniul pădurilor de cvercinee
2.2.3. Dealuri cu înălţimi mici şi mijlocii, cu pante relativ domoale (în general sub
25%), în domeniul silvostepei şi al pădurilor de stejar din cadrul zonei
nemorale
2.3. Mediul câmpiilor şi al podişurilor joase tabulare

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

2
 CAPITOLUL I - PROBLEME GENERALE

1. Caracteristici generale ale bazinului hidrografic Someş

Râul Someş (maghiară Szamos, germană Somesch sau Samosch, latină Samus)
este al cincilea râu ca mărime şi debit din România. Străbate România (376 km) şi
Ungaria (51 km) şi se varsă în râul Tisa. Bazinul hidrografic Someş adună cursurile de
ape din 5 judeţe: Cluj, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Maramureş, Satu Mare. Dintre acestea
judeţul Cluj este brăzdat atât de Someşul Mic cât şi de Someşul Mare cu care se reuneşte
în zona municipiului Dej.

Reţeaua hidrografica a râului Someş

© Valentina Moraru

Bazinul hidrografic Someş este situat în nord-vestul României, delimitat la vest de

graniţa cu Ungaria. Se învecinează în nord cu bazinul hidrografic Tisa, bazinul Siret la
est, bazinul Mureş la sud şi cu bazinul Crasna la vest. Regiunea bazinului hidrografic este
dens populată (peste 1,9 milioane locuitori în zonele urbane şi rurale) şi dezvoltată
economic (industrie, agricultură, etc.), fapt care se reflectă în artificializări ale cursurilor
de apă din bazinul Someşului; artificializările de tipul barajelor, lacurilor de acumulare,
digurilor, canalelor de irigaţii produc modificări locale ale caracteristicilor mediului,
precum şi a biformelor existente în acest spaţiu.
Sistemul Someşului se organizează în partea nordică a bazinului Transilvaniei,
cumpenele de apa înscriindu-se pe crestele munţilor Apuseni, Gutâiului, Ţibleşului,
Rodnei, Bârgăului şi Călimanului.

3
 Someşul propriu-zis este considerat de la Dej, după unirea Someşului Mare cu
Someşul Mic. Primul are suprafaţa bazinului şi debite medii mai mari ( S = 5034 km 2 ; L
= 119,6 Km; Q0 = 47,2 m3/s), iar al doilea are lungime mai mare (S = 3804 km2; L =
166,6 km; Q0 = 21,4 m3/s) considerată de la izvoraşul Someşului Cald (Ujvari 1972).
Someşul Mic (format prin confluenţa Someşului Rece cu Someşul Cald) are
izvorul în Munţii Apuseni iar Someşul Mare izvorăşte din Munţii Rodnei. Are o lungime
de peste 465 km şi traversează Podişului Someşan. Se varsă în Tisa pe teritoriul Ungariei.

2. Reţeaua hidrografică a râului Someş

Bazinul hidrografic Someş dispune de resurse de apă relativ mici, distribuite

neuniform în timp şi spaţiu, dar suficiente pentru a asigura necesarul de apă zilnic al
populaţiei. Sursele de apă din bazinul hidrografic Someşan sunt de supraterane şi
subterane. Cele subterane sunt reprezentate de apele freatice şi de adâncime, iar cele
subterane sunt reprezentate de râuri şi acumulări (lacuri, baraje, etc.).
Resursele de apă teoretice totale din bazin sunt de circa 4348 milioane m3 (din
care 4012 milioane m3 provin din apele de suprafaţă şi 336 milioane m3 din apele
subterane) însă doar 21,7% sunt tehnic utilizabile (945 milioane m3 din care 715 milioane
m3 provin din râuri şi lacuri de acumulare şi 230 milioane m3 din apele subterane).
Râul Someş are două izvoare: în Carpaţii Orientali (Someşul Mare, care izvorăşte
din Munţii Rodnei şi curge spre sud-vest) şi în Munţii Occidentali (Someşul Mic, care
izvorăşte din Munţii Apuseni împreună cu pârâurile Someşul Cald şi Someşul Rece şi
curge spre nord-est.
Lungimea râului Someş, incluzând Someşul Mare, este de 376 km şi suprafaţa
totală a bazinului de 15,740 km2. Someşul străbate oraşul Satu Mare printr-un regim
canalizat.
Lungimea râului Someşul Mare este de 130 km şi suprafaţa totală a bazinului de
5033 km2. Lungimea râului Someşul Mic este de 178 km şi suprafaţa totală a bazinului de
3773 km2. Someşul Mic străbate oraşul Cluj-Napoca şi este denumit Someşul Cald până
la confluenţa cu Someşul Rece în acumularea Gilău.
Someşul urmează un curs în zig-zag în direcţie nord-vest, străbătând Câmpia
Someş şi primind câţiva afluenţi mici şi câteva pâraie. Reţeaua hidrografică a râului
Someş include un număr de 403 cursuri de apă codificate, cu o lungime totală de 5528
km (reprezentând 7% din lungimea totala a râurilor interioare) şi are o densitate medie de
0,349 km/km2 (mai mare în zonele montane şi mai mică în zonele de câmpie).

4
 Principalele râuri din bazinul hidrografic Someş

Râul Lungime (km) Suprafaţa (km2) Observaţii

împreună cu Someşul
Someş 376 15,740
Mare
Someşul
130 5033
Mare
Lapus 119 1875
afluenţi ai Someşului
Sieu 71 1818
Mare
Almas 68 813
denumit Someşul
Someşul Cald pană la
178 3773
Mic confluenţa cu
Someşul Rece
Someşul
49 330
Rece afluenţi ai Someşului
44 372
Nadas Mic
46 562
Fizes

3. Relieful

Bazinul hidrografic al Someşului, în drumul sau de la izvoare până la vărsare

întâlneşte o diversitate de forme de relief de la câmpii (4%) la dealuri (74%) şi munţi
(22%), după cum urmează:
• Zona de câmpie: Câmpia Someşului şi Câmpia Careiului situate în partea de vest a
bazinului, cu altitudini de până la 200 m.
• Zona de deal: Podişul Someşan şi Câmpia Transilvaniei în partea centrală a bazinului,
cu altitudini de până la 600 m.
• Zona de munte cu altitudini mici şi medii: Munţii Oas, Ignis, Gutâi şi Lapus în nordul şi
nord-estul bazinului, şi Munţii Mureş şi Plopis în sud-estul şi vestul bazinului, cu
altitudini până la 1500 m.
• Zona de munte cu altitudini mari: Munţii Apuseni (1836) în vestul bazinului şi Munţii
Ţibleş (1839 m) şi Maramureş (1957 m) în nordul bazinului, cu altitudini de până 2000m.
• Zona de munte cu altitudini foarte mari: Munţii Rodnei (2303 m) în estul bazinului şi
Munţii Căliman (2100 m) în sud-estul bazinului, cu altitudini de până la 2300 m.

4. Utilizarea terenului, vegetaţia şi fauna

Utilizarea terenului în bazinul hidrografic Someş este în strânsă legătură cu

diversitatea formelor de relief, gradul de urbanizare şi dezvoltarea economică.
În prezent, suprafaţa bazinului este ocupată cu 40% păduri, 37% culturi agricole
(cereale, legume, fructe, fâneţe şi păşuni) şi creşterea animalelor, 22% ocupată de zonele
urbane, rurale şi industriale şi 1% ocupată de râuri, lacuri şi acumulări.

5
 Prezenţa surselor de apă de suprafaţă au determinat dezvoltarea agriculturii, a
sectorului zootehnic, a industriei şi o data cu acestea a oraşelor în sine. Reversul medaliei
îl constituie apariţia poluării şi creşterea proporţională a apelor uzare evacuate direct, sau
ineficient epurate.
Bazinul hidrografic Someş se remarcă printr-o varietate floristică în strânsă
legătură cu etajarea altitudinală. Aici întâlnindu-se asociaţii de plante specifice fiecărui
tip de mediu: în zona de câmpie întâlnim o vegetaţie de stepă, în zona de deal şi podiş
pădurile nemorale (exemple: Fagus sylvatica, Carpinus betulus, Quercus robur etc.)
domină aspectul acestor forme de relief, urmând ca în etajul montan să întâlnim o zonă a
pădurilor boreale (exemple: Picea excelsa, Abies alba, Larix decidua etc.), iar la peste
1800 m zona pajiştilor alpine (cu asociaţii de graminee).
Ca şi vegetaţia, şi fauna este în concordanţă cu unităţile de relief pe care/ în care
animalele îşi desfăşoară activitatea.

5. Geologia

Zona munţilor înalţi (Munţii Maramureş şi Ţibleş) este formată din roci vulcanice,
acoperite aproape în întregime de păduri de molid (Picea excelsa) în amestec cu bradul
(Abies alba). Rocile calcaroase sunt predominante în Munţii Apuseni şi se întâlneşte o
mare varietate de roci sedimentare (argile, marne, calcare, gresii, nisipuri, pietrişuri şi
conglomerate) în depresiunile bazinului (Câmpia Transilvaniei şi Podişul Someşan).

6. Clima

Bazinul hidrografic al râului Someş de în cadrează în zona temperat-continentală

cu următoarele tipuri de climat în funcţie de tipul de mediu întâlnit.
- climatul de câmpie se întâlneşte în partea de vest şi nord-vest a bazinului. Caracterizat
prin veri călduroase şi ierni reci.
- climatul de deal şi podiş se întâlneşte în partea de sud, sud-vest şi centrala a bazinului,
caracterizat printr-o scădere treptată a temperaturii şi creşterea precipitaţiilor în
concordanţă cu creşterea altitudinală.
- climatul de munte întâlnit în restul bazinului; este caracterizat prin veri răcoroase şi
ierni reci cu precipitaţii ridicate.
Distribuţia precipitaţiilor în bazinul hidrografic Someş este puternic influenţată de
relief, astfel încât la câmpie cantitatea de precipitaţii este între 600-700 mm/an, în zona
Munţilor Apuseni cantitatea este de 800-1000mm/an, în Munţii Gutâi, Tibleş, Bârgău şi
Calimani cantitatea de precipitaţii este între 1000-1300mm/an, iar în Munţii Rodnei
precipitaţiile depăşesc 1400mm/an.
Temperatura medie anuală a aerului în bazinul hidrografic Someş este de 7,90C.

7. Infrastructura şi economia

Infrastructura din zona este bine dezvoltată cuprinzând drumuri internaţionale,

naţionale şi locale şi căi ferate, poduri şi pasaje de nivel, centrale hidroelectrice, linii
electrice.

6
 Principalele industrii din zonă sunt industria metalelor neferoase, industria
minieră (aur, argint), industria chimică şi metalurgică, industria lemnului şi prelucrarea
mobilei, industria textilă, industria alimentară.
Fiecare sector economic şi-a adus aportul sau în degradarea mediului.
Industria alimentară şi abatoarele industriei de prelucrare a cărnii evacuează
cantităţi mari de materii organice în apă şi sol. Ramuri ale industriei constructoare de
maşini duc la poluarea apei şi a solului prin deversarea apelor uzate încărcate cu amoniac,
metale grele (Zn., Cr.) cu efecte negative asupra faunei, florei şi calităţii mediului
înconjurător.

CAPITOLUI II - TIPURILE DE MEDIU GEOGRAFIC

2.1. Mediul alpin şi montan

În acest peisaj întâlnim valori ridicate ale energiei de relief (in general peste 500
m/km2, frecvent peste 1000m/km2) şi ponderea ridicată a versanţilor (80-90% din
suprafaţă) în raport cu suprafeţele interfluviale, reprezentate adesea prin creste de
intersecţie. Amplitudinea altitudinală este foarte largă, de la culmi ce depăşesc 2300 m în
Munţii Rodnei şi până la linia de contact a spaţiului muntos cu regiunile subcarpatice, ce
oscilează în general între 800 şi 400 m.
Specificul mediului alpin şi montan este pus în evidenţă şi de diverşi indicatori
ecometrici. Precipitaţiile depăşesc net evapotranspiraţia potenţială. Datorită ponderii
ridicate a versanţilor cu pante mari, scurgerea este foarte activă. Solurile au fertilitate
scăzută, aciditate ridicată, profil în general scurt; sunt larg răspândite solurile limitrofe,
scheletice, superficiale.
Variaţia condiţiilor fizico-geografice determină existenţa, în cadru spaţiului
muntos a numeroaselor tipuri de mediu.

2.1.1. Munţii înalţi cu creste şi relief glaciar

Cuprinde culmile şi versanţii ce depăşesc 1 800-1 900 m altitudine unde, datorită

deficitului termic apreciabil, dezvoltarea pădurii nu este posibilă. Durata mică a sezonului
de vegetaţie (2-4 luni) şi temperaturile scăzute din timpul acestuia determină o producţie
foarte scăzută de biomasă. Dintre procesele actuale de modelare a reliefului predominante
sunt cele crionivale, cărora li se adaugă deflaţia, datorită frecvenţei şi intensităţii mari a
vânturilor. Condiţiile locale de relief determină existenţă unor subtipuri bine
individualizate:
- poduri (platouri), culmi rotunjite, suprafeţe de netezire şi versanţii cu înclinare slabă,
cu soluri relativ evoluate, dar cu profil scurt, cu pajişti de Carex curvula, Nardus stricta
sau Festuca ovina (de exemplu, Muntele Bătrâna din Munţii Rodnei).

7
 Festuca ovina Nardus stricta

- versanţi cu înclinare medie până la puternică, cu sol superficial, cu jnepenişuri,

tufărişuri de ienupăr şi de afin şi cu pajişti, adesea cu procese intense de eroziune datorită
„ potecilor de oi” şi defrişării tufărişurilor subalpine (de exemplu, porţiuni din Munţii
Rodnei);
- inşeuări largi, nişe de nivaţie, micro depresiuni de tasare, aşa - numitele „zăcători de
zăpadă” cu vegetaţie chionofilă;
- creste şi abrupturi afectate de procese de gelivaţie şi de avalanşe şi versanţi abrupţi ai
circurilor glaciare, depozite morenice, abrupturi structurale, cu multa roca la zi şi trene de
grohotişuri, cu jnepenişuri, anin de munte şi vegetaţie pioniera de stâncărie (Munţii
Rodnei şi Căliman).

2.1.2. Munţi mijlocii, cu culmi situate în general sub 1800 m şi porţiunea

mijlocie a versanţilor munţilor înalţi, între limita climatică a pădurii şi 1400-1600 m
altitudine.

Condiţiile bioclimatice determină un circuit biologic moderat-activ sau lent şi o

acidifiere puternică a solurilor. Bioclimatic corespunde cu etajul montan superior,
caracterizat prin temperaturi relativ scăzute, umiditate ridicată şi precipitaţii abundente.
Vegetaţia de climax este reprezentată prin păduri de molid (Picea excelsa). Pe
mari porţiuni s-au extins pajişti secundare de Festuca rubra şi de Nardus stricta şi
tufărişuri de ienupăr, îndeosebi ca urmare a coborârii antropice a limitei pădurii.
Utilizarea este predominant silvică pastorală.
Principalele subtipuri de mediu ce se evidenţiază în aceşti munţi sunt :
- culmi uşor boltite şi versanţi domoli, cu predominarea pajiştilor secundare cu soluri
relativ profunde, local turbării (de exemplu, partea centrală a Munţilor Apuseni şi
porţiuni din munţii Gutâi);
- versanţi cu înclinare medie până la puternică, cu soluri profunde, scheletice, cu
molidişuri compacte sau întrerupte de mici ochiuri de pajişti pe culmi (poţiuni din Munţii
Apuseni);
- versanţi cu înclinare mare, cu soluri scheletice, cu tufărişuri secundare de ienupăr şi de
afin (dezvoltate ca urmare a defrişării molidişurilor pe terenuri improprii pentru

8
extinderea păşunilor). Se întâlnesc insular în cele mai multe masive muntoase cu
activitate pastorală intensă;
- versanţi abrupţi dezgoliţi şi creste cu vegetaţie de stâncărie.

2.1.3. Munţi scunzi şi versanţi situaţi în etajul montan inferior al munţilor

înalţi şi mijlocii cu păduri de fag şi de amestec, uneori spre poale şi păduri de gorun.

În arealul acestora se află şi pajişti secundare de Agrostia tenuia şi Festuca rubra,

spre poalele munţilor uneori şi pajişti xerofilizate de Festuca valesiaca.
Condiţiile bioclimatice determină un circuit biologic activ şi o acidifiere moderată
a solurilor. O diversificare sensibila a condiţiilor ecologice şi a compoziţiei vegetaţiei
este determinată de diversele influenţe climatice şi biogeografice. Utilizarea economică
este complexă: silvică, pentru păşuni şi fâneţe şi turistică.
În cadrul acestor munţi se diferenţiază câteva subtipuri principale :
- culmi largi şi versanţi cu înclinare mică, cu largă extensiune a fâneţelor, adesea şi
numeroase locuinţe temporare sau chiar permanente (cu largă răspândire în Munţii
Apuseni);
- versanţi cu înclinare medie până la puternică, acoperiţi cu păduri compacte de fag, fag
cu carpen, molid cu fag, şi brad (foarte larg răspândit în întreg lanţul carpatic);
- culmi cu înălţime mică şi versanţi bine drenaţi, cu păduri de fag şi de gorun şi pajişti
xerofitizate, adesea şi cu tufărişuri degradate, cu fenomene de eroziune a solului destul
de pronunţate (pe alocuri în Munţii Apuseni);
- chei, defilee, abrupturi şi creste calcaroase cu vegetaţie de stâncărie, în sud-vestul ţării
şi cu tufărişuri xerotermofile;
- platouri calcaroase cu mare amploare a formelor carstice, vegetaţie xerotermofilă
(regiunea Podiş - Cetăţile Ponorului din Munţii Apuseni);
- vai relativ largi, cu caracter de culoar, cu versanţi în general împăduriţi, uneori cu
pornituri, cu terase şi lunci bine dezvoltate, cu aşezări omeneşti (valea Bistriţei).

2.1.4 Unităţi muntoase cu altitudini scăzute, cu interfluvii netede şi largi, cu

păduri de fag, gorun, cer, pajişti stepizate cu elemente sudice, culturi agricole, aşezări
omeneşti, adesea cu largă extensiune a unor fenomene carstice. Constituie un tip de
tranziţie spre regiunile deluroase, de care se apropie prin modul de utilizare a terenului şi
prin aspectele demografice.

2.1.5. Depresiuni intramontane

Prezintă o energie de relief mai mică, valori mai reduse ale declivităţii în
comparaţie cu relieful muntos propriu-zis, în general şi condiţii climatice mai favorabile,
datorită altitudinii mici şi topoclimatului de adăpost. Inversiunile de temperatură, climatul
umed şi răcoros reflectă însă poziţia lor în spaţiul muntos. Pe mari porţiuni, drenajul slab
determină formarea solurilor hidromorfe. Aşezările omeneşti sunt de obicei numeroase.
Diferenţieri importante ale condiţiilor de mediu sunt date de caracteristicile
reliefului şi de regimul hidric al solurilor, care adesea sunt variate chiar în cuprinsul
aceloraşi depresiuni, distingându-se sectoare cu aspect deluros, cu predominarea fâneţelor
şi a pădurilor, sectoare cu aspect de şes, relativ bine drenate, cu predominarea terenurilor

9
agricole, sectoare cu umiditate în exces, cu pajişti higrofile, turbării, pâlcuri de pădure de
stejar şi arii puternic antropizate, datorită dezvoltării industriei extractive şi extinderii
perimetrelor construite ale localităţilor.

2.2. Mediul regiunilor deluroase

Cea mai mare parte a unităţilor de podiş se caracterizează prin valori medii ale
energiei de relief, în general între 150 şi 500 m/km2 (la contactul cu unităţile muntoase, se
întâlnesc frecvent valori de 350-500m/km2); de obicei, densitatea fragmentarii este
ridicată, uneori atingând valori mai mari chiar decât în regiunile muntoase. Altitudinal,
dealurile se desfăşoară între 200 şi 800 m, local atingând şi altitudini de peste 900 m şi
chiar 1 000 m. Interfluviile se prezintă fie sub formă de culmi largi, uşor boltite, sau de
poduri.
Ponderea mare a versanţilor (peste 80% din suprafaţă) şi declivitatea ridicata ca şi
alternanţa de strate, variate ca alcătuire petrografica, determină intensitatea mare a
proceselor actuale de modelare a reliefului, contribuind la diminuarea potenţialului
productiv al acestei trepte de relief. O notă distinctă este dată de marea farecvenţă a
alunecărilor de teren (80% din suprafaţa degradata aflându-se în regiunile de dealuri şi
podişuri).
Regimul ploilor torenţiale şi structura litologică condiţionează valoarea relativ
ridicată a eroziunii pluviale (5 în Podişul Transilvaniei,).
Drenajul este în general bun, totuşi, datorită argilozităţii sau profilului neregulat al
versanţilor afectaţi de pornituri de teren se constată local fenomene de supraumezire a
solului. În schimb, versanţii puternic înclinaţi, cu expoziţii însorite, prezintă adesea un
deficit de umiditate datorita scurgerii prea active.
Condiţiile edafice sunt foarte variate, înregistrându-se diferenţieri mari pe
suprafeţe restrânse. Solurile brune argiloiluviale şi brune luvice, corespunzătoare
condiţiilor zonale, ca şi solurile de pe porniturile stabilizate, ajunge într-un stadiu
mijlociu de evoluţie, prezintă o fertilitate naturală ridicată, dar din cauza reliefului
accidentat se afla într-un echilibru fragil. Sunt larg răspândite solurile limitrofe,
pseudoredzinele şi rendzinele şi solurile litohidromorfe, iar pe versanţi cu înclinare mare,
soluri foarte tinere (regosoluri şi litosoluri) cu fertilitate foarte slabă, sau chiar rocă la zi.
În regiunile joase din estul ţării şi în unele porţiuni ale Câmpiei Transilvaniei se află
cernoziomuri cambice şi argiluviale, cu fertilitate mare.
Vegetaţia se înscrie în cea mai mare parte în domeniul pădurilor de foioase,
prezentând însă diferenţieri sensibile ale compoziţiei floristice. Multe dintre asociaţiile
floristice din regiunile de dealuri au caracter mezofil, local apărând şi asociaţii cu caracter
mezohigrofil, dar în regiunile sudice şi estice ale ţării şi pe versanţii însoriţi, bine drenaţi
au o extindere mare asociaţiile cu caracter mezoxerofil sau chiar xerofil. Condiţiile
topoclimatice, mai ales cele datorate expoziţiei şi înclinării versanţilor, determină
frecvent alternanţe ale tipurilor de pădure şi diferenţieri sensibile în modul de utilizare a
terenurilor. Antropizarea este moderată până la intensă, reţeaua de localităţi rurale şi
urbane are o densitate ridicată, există numeroase obiective industriale şi exploatări
miniere, îndeosebi de cărbune, petrol, gaze naturale, sare, care determină adesea
modificări profunde ale peisajului. Efectele degradării antropice se resimt pe mari
porţiuni.

10
 Diversitatea foarte mare a formelor de relief, a condiţiilor edafice, a tipului şi
intensităţii proceselor actuale de modelare, influenţele climatice variate determină
existenţa a numeroase geofacieşuri, destul de greu de încadrat în unităţi taxonomice de
rang superior. În linii cu totul generale, se pot distinge câteva tipuri principale de mediu.

2.2.1. Dealuri înalte (în general peste 500-600 m) în domeniul pădurilor de

fag şi al alternanţei de fagete cu gorunete.

Potenţialul bioproductiv şi modul de utilizare a terenurilor sunt puternic

influenţate de natura substratului litologic, de gradul de înclinare şi de expoziţia
versanţilor. Predomina pădurile, livezile şi fâneţele naturale, pe când culturile agricole
ocupă suprafeţe restrânse şi sunt slab productive. Dintre numeroasele subtipuri de mediu
ce se pot distinge în cadrul acestui tip, câteva sunt mai larg răspândite:
- interfluvii largi, mai slab fragmentate, separate de văi cu caracter de culoar sau văi
subsecvente, asimetrice, acoperite cu pajişti, livezi şi culturi agricole. Pădurile de fag şi
carpen sau gorun au de obicei caracter fragmentar (Dealurile Clujului şi Dealurile
Dejului, unele dealuri din depresiunile intracolinare);
- depresiuni cu aspect deluros, cu fâneţe în alternanţă cu păduri de fag cu gorun şi de
carpen (depresiunile de tip subcarpatic din estul Podişului Transilvaniei).

2.2.2. Dealuri de înălţime mijlocie sau mică (în general între 200 şi 600 m) în
domeniul pădurilor de cvercinee

În general potenţialul climatic este favorabil pentru folosinţa agricolă (în primul
rând pentru livezi şi vii, dar şi pentru diverse culturi agricole). Pe mari întinderi însă, se
află roci şi soluri cu textura uşoară, care au fost afectate de procese intense de eroziune
după defrişarea pădurii. Se constată şi variaţii ale calităţii mediului, legate de intensitatea
drenajului, fiind frecvente atât fenomenele de gleizare şi pseudogleizare pe terenurile cu
exces de umiditate, cât şi uscăciune pronunţată a solurilor pe versanţii bine drenaţi, mai
ales în regiunile sudice ale ţării. În funcţie de aceste diferenţieri se individualizează
câteva subtipuri:
- dealuri cu culmi înguste, cu versanţi puternic înclinaţi, de obicei cu păduri de gorun pe
versanţii umbriţi şi păduri de cer sau de gorun cu elemente termofile, uneori şi cu stejar
pufos, pe versanţii însoriţi (local în Podişul Transilvaniei);
- dealuri cu culmi domoale şi versanţi slab înclinaţi sau interfluvii sub formă de poduri, în
general cu soluri compacte, argiloase, cu păduri de gorun cu stejar şi gorun cu carpen şi
tei, alternând cu pajişti şi terenuri cultivate (porţiuni din Podişul Transilvaniei);
- dealuri joase, cu culmi largi şi versanţi cu înclinare medie, cu fragmente de păduri de
cer, de gârniţă sau amestecuri de cer, gârniţă şi gorun, alternând cu livezi şi culturi
agricole, local şi cu pajişti stepizate (părţi mai joase din Podişul Someşan);
- depresiuni cu aspect deluros şi de şes, bine drenate, cu fâneţe, livezi şi culturi agricole
(o serie de depresiuni şi culoare depresionare din Podişul Transilvaniei şi cea mai mare
parte a depresiunilor subcarpatice şi intradeluroase);

11
 2.2.3. Dealuri cu înălţimi mici şi mijlocii, cu pante relativ domoale (în general
sub 25%), în domeniul silvostepei şi al pădurilor de stejar din cadrul zonei nemorale

Energia mică de relief şi condiţiile termice favorabile determină marea extensiune a

culturilor agricole (îndeosebi cereale şi plante tehnice). Vegetaţia naturală este puternic
modificată şi se menţine doar pe suprafeţe restrânse. Cantitatea redusă de precipitaţii şi
intensitatea mare a evapotranspiraţiei determină existenţa unui deficit de umiditate
apreciabil. Prin aceste caractere poate fi considerat un tip de tranziţie spre mediul de
câmpie, de care se diferenţiază prin fragmentarea mai accentuată şi procentul ridicat de
terenuri cu pante mai mari de 5%. Au o largă extensiune cernoziomurile cambice şi
argiluviale, în complex cu lăcovişti şi cernoziomuri cambice freatic umede.
Un aspect caracteristic îl constituie frecvenţa mare a iazurilor.
Ca subtip se evidenţiază:
- dealuri domoale, de înălţimi mijlocii (până la circa 500 m), larg ondulate, afectate de
alunecări de tipul glimeelor, cu terenuri cultivate, pajişti stepice şi stepizate, local
vegetaţie halofila (cu larga extensiune în Câmpia Tansilvaniei, îndeosebi în jumătatea ei
estică);

2.3. Mediul câmpiilor şi al podişurilor joase tabulare

Regiunile de câmpie se caracterizează printr-o energie de relief mică (în general

între 0 şi 50 m/km2 ) şi predominarea suprafeţelor orizontale sau cu pante mai mici de
5%. Altitudinile sunt scăzute, în cea mai mare parte a câmpiilor nedepăşind 200 m.
Ponderea versanţilor scade sub circa 10%, relieful slab diferenţiat, nu favorizează o
diversificare topoclimatică prea mare, pe mari întinderi condiţiile de mediu fiind relativ
uniforme. Procesele de eroziune au în general intensitate slaba, indicele de erodabilitate a
solului variind între 0,6 si 0,8 .Pe suprafeţe mari se resimt procesele de tasare, de deflaţie
şi de sufoziune, iar în câmpiile joase, procesele de acumulare.
Solurile sunt în general fertile, doar local se întâlnesc soluri hidromorfe, soluri
nisipoase şi soluri halomorfe, care diminuează potenţialul productiv al regiunilor
respective. Vegetaţia naturală a fost în cea mai mare parte înlăturată, iar pe micile
porţiuni unde se mai păstrează a suferit modificări profunde. Este categoria de mediu cea
mai adecvată pentru utilizarea agricolă. Antropizarea este medie până la foarte intensă,
aşezările sunt în general de mari dimensiuni, dar densitatea lor este mai redusă decât în
regiunile de dealuri. Există şi numeroase oraşe mari cu obiective industriale importante.
În funcţie de particularităţile reliefului, de natura depozitelor, de diferenţele de
nivel ale apei freatice şi de caracterele învelişului vegetal, se disting câteva tipuri de
mediu.
Câmpii piemontane. Prezintă o înclinare salbă; în general regimul freatic este
influenţat de aportul de apă din regiunile mai înalte din amonte. Procesele de eroziune şi
alunecare sunt slabe. În cadrul lor se disting ca subtipuri principale:
- câmpii înalte, relativ bine drenate, slab fragmentate de interfluvii largi, cu climă
moderară datorită influenţelor oceanice, acoperite cu terenuri agricole, rare pâlcuri de
păduri de cer, gârniţă şi stejar pedunculat, pe alocuri cu tei şi carpen şi cu pajişti
stepizate. În acest subtip se încadrează majoritatea câmpiilor din unitatea pericarpatică
vestică;

12
- câmpii joase, slab drenate, cu climă moderată, cu terenuri agricole alternând cu pajişti
mezofile şi mezohigrofile, local cu vedetaţie halofilă. Este caracteristic în porţiunile
marginale mai joase ale câmpiilor piemontane din unitatea pericarpatică vestică;

CONCLUZII:

- cu cânt un bazin hidrografic de întinde pe o suprafaţă mai mare cu atât el poate

îngloba, în drumul său de la izvoare la vărsare, mai multe tipuri de mediu.
- regiunea bazinului hidrografic Someş este dens populată, fapt care se reflectă în
artificializări ale cursurilor de apă din bazinul Someşului; artificializările de tipul
barajelor, lacurilor de acumulare, digurilor, canalelor de irigaţii care produc modificări
locale ale caracteristicilor mediului.
- infrastructura din zona bazinului hidrografic este dezvoltată cuprinzând drumuri
internaţionale, naţionale şi locale şi căi ferate, poduri şi pasaje de nivel, centrale
hidroelectrice, linii electrice etc. Aceste interconexiuni, benefice la nivel uman, pot crea
numeroase inconveniente şi chiar „răni” în relief, dar pot afecta şi diversitatea biologică
din teritoriile respective.
- industriile din zonă ca: industria metalelor neferoase, industria minieră (aur,
argint), industria chimică şi metalurgică, industria lemnului şi prelucrarea mobilei,
industria textilă şi industria alimentară au cel mai mare procentaj în degradarea mediului
înconjurător.
- reţeaua hidrografica a bazinului Someş de pe teritoriul României întâlneşte 3
tipuri de medii principale, fiecare având alte subtipuri : mediul alpin şi montan, mediul
regiunilor deluroase şi mediul câmpiilor şi al podişurilor joase tabulare.

BIBLIOGAFIE

Badea, L., Gâştescu, P., Velcea, V., et. al., (1983), Geografia României, vol. I., Editura
Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti.
Ujvari, I., (1972), Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
http://www.mmediu.ro/other/phare/sitero/somes.htm
http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Some%C5%9F

13