GENURILE ŞI SPECIILE LITERARE

Ion Luca Caragiale afirma că „operele omeneşti se înlănţuiesc astfel cu procesele naturii, dar, în acelaşi timp, se opun acesteia. Căci orice operă este un obiect nou în natură, pe care natura singură nu l-a putut produce.[...] Calitatea lor deosebită nu provine din punctul pe care îl ocupă într-o serie omogenă, ci tocmai din faptul că nu aparţin unei serii, nu s-au repetat şi nu sunt repetabile1.” Clasificarea operelor literare în funcţie de genuri provine din tradiţia antică şi este acum acceptată, deşi, de-a lungul timpului a stârnit numeroase controverse. Ca principiu de clasificare a poeziei s-a acceptat, din timpurile lui Aristotel şi Platon, caracterul subiectului vorbitor, aşa cum se regăsesc în schema păstrată în Ars gramatica lui Diomedes (secolul IV): genus dramaticum sau dialogus care conţine enunţurile personajelor create de autor, genus narrativum, enunţul poetului însuşi, şi genus mixtum, opera care îmbină naraţiunea autorului cu enunţurile personajelor2. Pentru prima dată s-a vorbit despre genuri în antichitatea grecească. Dintre primele manifestări ale genurilor s-au diferenţiat, mai întâi, epicul şi liricul. Poezia epică a cunoscut forme expresive în secolul al IX-lea, prin Homer, iar poezia lirică ajunge la maturitate artistică abia în secolul al VII-lea, în timp ce drama este ultima care se desprinde ca gen de sine-stătător, bine definit, la începutul secolului al V-lea. Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte şi se pot asocia, mai ales că specia ţine de natura operei, de coordonatele ei principale: timpul şi spaţiul, respectiv compoziţia acesteia. Genurile sunt tipuri fundamentale ale reprezentării literare,3 ele nu sunt simple grupări ale operelor literare, ci se definesc ca atitudini care confirmă particularităţile comunicării literare. Epicul pregăteşte şansele atitudinii lirice, prin epic se parcurge calea de la realitatea cunoscută, o lume obiectivă, la aceea a existenţei conştiente a omului4.
1

I. L. Caragiale, Câteva păreri, în Despre literatură, apud Irina Petraş, în Genuri şi specii literare, Bucureşti, Editura Demiurg, 1993, p. 8. 2 Irina Petraş, op. cit., p. 10. 3 Ion Vlad, Descoperirea operei, p. 111-119, apud Irina Petraş, op. cit., p. 18. 4 Ibidem, p. 16.

Se pot nara fapte petrecute de-a lungul câtorva generaţii sau întâmplări ce se succed în câteva ore. strigătura. Opera lirică exprimă sentimentele trăite cu intensitate de autor. sentimente pe care le transmite prin vocea sa interioară.1. Genul epic este genul redării unor fapte. idila. p. domeniul cunoscut al poeziei. „familie”. a unui şir de întâmplări la care participă personaje. Genul liric este genul confesiunii. Acţiunea şi personajele se pot deplasa în spaţii diverse. meditaţia. 5 Sabina Ciorogar. Specii lirice din literatura cultă: oda. scop şi trăsături vorbim despre genuri literare.1. dar se poate face şi la persoana I. Creaţii literare aparţinând genului liric întâlnim atât în literatura populară cât şi în cea cultă. Genurile literare Când operele literare pot fi grupate după asemănări de structură. este permeabil la factori diverşi. 9. Relatarea se face la persoana a III-a. modul dominant de expunere este naraţiunea. acoperă în linii mari. în general. ideile şi gândurile autorului sunt transmise indirect prin intermediul acţiunii şi al personajelor. iar timpul nu este limitat. Termenul provine din latinescul „genus” şi înseamnă „neam”. bocetul.1. Memorialul sau reportajul literar în contact cu romanul şi povestirea cunosc numeroase modificări.1. Alba Iulia. pastelul. Editura Bălgrad. 2. atunci când naratorul este şi unul dintre personaje.Chiar dacă are o structură credincioasă modelului consacrat. imnul. „origine”5. al comunicării de sine. operă a situaţiei şi a compoziţiei alerte pare să fi recomandat cinematografului un ritm compoziţional propriu. 2. elegia.2. romanţa. . Opera epică are următoarele caracteristici: • • • prezintă un şir de întâmplări la care participă personaje. iar schiţa. 2. Specii lirice populare: doina. Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. satira. eul liric.

romanul. basmul. fabula. speciile genului epic sunt: a) în literatura populară: balada sau cântecul bătrânesc. 1993. povestirea. specia. se pot clar asocia. Bucureşti. nuvela. apud Irina Petraş. aparţine unei categorii esenţiale a operei. Descoperirea operei.. iar numărul personajelor şi al tablourilor trebuie adaptat la condiţiile materiale ale scenei. ca ordonare de elemente. Oraţia).Speciile literare aparţinând genului epic sunt clasificate în funcţie de amploarea acţiunii şi de numărul de personaje. Speciile literare ale genului dramatic sunt: tragedia. schiţa. redusă la un singur eveniment. epopeea. 2. 18. Aceste opere trebuie să respecte anumite limite de spaţiu şi timp. comedia. p. De aceea trebuie să respecte condiţiile reprezentării. modul dominant de expunere este dialogul. conţinând mai multe evenimente din viaţa personajelor. Genuri şi specii literare. drama. Acţiunea poate fi simplă. cântece rituale (Pluguşorul. de părţi în unitatea ireductibilă a operei finite). desfăşurată pe un singur plan. În funcţie de aceste trăsături. b) în literatura cultă: balada cultă. Operele dramatice au următoarele caracteristici: • • • • sunt împărţite în acte şi scene.3.1. poemul. parabola. 2. dar şi complexă. personajele sunt lăsate să trăiască prin replici. Speciile literare Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte. mai ales că ultima categorie. desfăşurată pe mai multe planuri. cu puţine personaje. Genul dramatic cuprinde operele create pentru a fi reprezentate pe scenă. mesajul este transmis atât prin textul propriu-zis cât şi prin indicaţiile scenice. . compoziţia (element ce se concepe ca sistem. cu un număr mare de personaje. legenda.6 6 Ion Vlad. de coordonatele ei principiale: timp şi spaţiu. ţine de natura operei.2. Editura Demiurg.

iar accentul este pus pe comportamentul personajului principal şi nu pe acţiune. desfăşurată pe mai multe planuri. b) povestirea este o specie a genului epic care prezintă o singură întâmplare. Speciile genului dramatic a) drama este specia genului dramatic ce prezintă o întâmplare din istoria reală. are acţiune simplă şi de scurtă durată. desfăşurată pe un singur plan. surprinzând diferite aspecte ale vieţii sub toate aspectele ei. o convenţie care implică oralitatea. eroice. plante sau animale care surprind tipuri umane. ceremonialul relatării. ci din trecut. cu personaje puţine. prezintă conflicte puternice (exterioare şi interioare). Speciile genului epic a) schiţa este o specie a genului epic în proză de dimensiuni reduse. 2. d) romanul este specia genului epic de dimensiuni ample. cu acţiune simplă desfăşurată pe un singur plan. cu acţiune complexă. în care este surprins un episod semnificativ din viaţa personajului principal. iar între narator şi receptor există o relaţie specială. b) comedia este specia genului dramatic care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. care narează o succesiune de fapte măreţe. f) poemul este specia genului epic în versuri. personajele sunt puţine şi prezentate în antiteză. cu un număr mare de personaje. g) balada este specia genului epic în versuri care relatează fapte şi întâmplări neobişnuite. iar personajele sunt însufleţite de sentimente nobile. . e) fabula este specia genului epic în versuri care are personaje. lineară.2. caractere. c) nuvela este o specie a genului epic de dimensiuni mai dezvoltate decât ale schiţei. cu acţiune simplă. are caracter scenic deoarece personajele sunt puse să dialogheze. modalitatea narativă preferată este evocarea. conţine mai multe episoade. conflictul este concentrat.2. are două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala.2. are un final fericit. dar nu din contemporaneitate.2.1. redă atmosfera vremii şi culoarea locală.

în măsură să trezească spaima sau mila. Bucureşti. şi forţe adverse care îi provoacă suferinţa şi nimicirea. Le mequanique plaqué sur le vivant. În Antichitate. Specia numită tragedie aşa cum a fost înţeleasă de Aristotel8. 7 Henry Bergson. dintre vechi şi nou. 2005. mai târziu în clasicismul francez. p. identificăm drept principale tipuri de comic: de situaţie. Poetica. Bucureşti. dintre scop şi mijloace. dintre raţiune şi sentiment . 2005.Comicul constă în acţiuni. Tudor Vianu considera tragică „orice viziune a lumii care presupune o astfel de rânduială a lucrurilor. 108. În ciuda morţii eroului valoarea reprezentată de el triumfă. purtătoare a unei valori. ironia. moravuri care provoacă râsul şi care nu periclitează prin gravitatea lor existenţa celor implicaţi. Deşi reprezentată de un erou anume. tragicul provine în principal din conflictul dintre erou şi destin. vina tragică. 1996. neamestecul tragicului cu comicul. cea din urmă fiind considerată de Aristotel una dintre dominantele acestui tip de erou. tipuri umane. unitatea de loc. fixitatea caracterelor. Editura Humanitas. Tragicul este o categorie estetică ce presupune un conflict puternic între o personalitate de excepţie. de nume. tragicul provine din conflictul dintre pasiune şi datorie. cu una nouă. Bucureşti. a devenit nucleul în funcţie de care s-a teoretizat şi s-a dezvoltat genul dramatic în literatura europeană. de Renaşterea italiană. Editura Humanitas. în *** Concepte operaţionale. de moravuri şi caracter. 8 Aristotel. Structura şi normele tragediei clasice erau: unitatea de subiect. însă. valoarea respectivă are o dimensiune simbolică şi de aceea odată cu moartea personajului tragic se prăbuşeşte o întreagă ordine a lucrurilor. încât purtătorii valorilor pe care le socotim mai preţioase sunt sortiţi suferinţei şi nimicirii”9. de limbaj. Eroul tragic clasic se caracterizează prin unitate şi consecvenţă. satira. . c) tragedia este opera dramatică în versuri care prezintă personaje eroice în situaţii conflictuale excepţionale. Ele au fost preluate de literatura latină. dintre valoare şi nonvaloare. p. Aceste norme au fost criticate de romantici germani şi francezi. Comicul rezultă din contrastul dintre frumos si urât. 20. 9 Tudor Vianu. în ***Concepte operaţionale. Editura Vestala. iar din punct de vedere al sursei. p. de clasicismul francez. dintre esenţa şi aparenţă. unitatea de timp. apud Marian Vasile. Noţiuni de teoria literaturii. replici. înlocuită. 20. sarcasmul şi grotescul. situaţii. Formele principale ale comicului sunt: umorul. dintre viu si mecanic7.

2005. Editura Humanitas. Ion Concepte operaţionale. Editura Didactică şi Pedagogică. Irina VASILE. . Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. Alba Iulia.BIBLIOGRAFIE XXX CIOROGAR. Marian VLAD. Bucureşti. Noţiuni de teoria literaturii. 1996. Genuri şi specii literare. Editura Demiurg. Editura Vestala. Bucureşti. 1996. 200. Sabina PETRAŞ. Bucureşti. Editura Bălgrad. Bucureşti. 1993.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful