GENURILE ŞI SPECIILE LITERARE

GENURILE ŞI SPECIILE LITERARE

Ion Luca Caragiale afirma că „operele omeneşti se înlănţuiesc astfel cu procesele naturii, dar, în acelaşi timp, se opun acesteia. Căci orice operă este un obiect nou în natură, pe care natura singură nu l-a putut produce.[...] Calitatea lor deosebită nu provine din punctul pe care îl ocupă într-o serie omogenă, ci tocmai din faptul că nu aparţin unei serii, nu s-au repetat şi nu sunt repetabile1.” Clasificarea operelor literare în funcţie de genuri provine din tradiţia antică şi este acum acceptată, deşi, de-a lungul timpului a stârnit numeroase controverse. Ca principiu de clasificare a poeziei s-a acceptat, din timpurile lui Aristotel şi Platon, caracterul subiectului vorbitor, aşa cum se regăsesc în schema păstrată în Ars gramatica lui Diomedes (secolul IV): genus dramaticum sau dialogus care conţine enunţurile personajelor create de autor, genus narrativum, enunţul poetului însuşi, şi genus mixtum, opera care îmbină naraţiunea autorului cu enunţurile personajelor2. Pentru prima dată s-a vorbit despre genuri în antichitatea grecească. Dintre primele manifestări ale genurilor s-au diferenţiat, mai întâi, epicul şi liricul. Poezia epică a cunoscut forme expresive în secolul al IX-lea, prin Homer, iar poezia lirică ajunge la maturitate artistică abia în secolul al VII-lea, în timp ce drama este ultima care se desprinde ca gen de sine-stătător, bine definit, la începutul secolului al V-lea. Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte şi se pot asocia, mai ales că specia ţine de natura operei, de coordonatele ei principale: timpul şi spaţiul, respectiv compoziţia acesteia. Genurile sunt tipuri fundamentale ale reprezentării literare,3 ele nu sunt simple grupări ale operelor literare, ci se definesc ca atitudini care confirmă particularităţile comunicării literare. Epicul pregăteşte şansele atitudinii lirice, prin epic se parcurge calea de la realitatea cunoscută, o lume obiectivă, la aceea a existenţei conştiente a omului4.
1

I. L. Caragiale, Câteva păreri, în Despre literatură, apud Irina Petraş, în Genuri şi specii literare, Bucureşti, Editura Demiurg, 1993, p. 8. 2 Irina Petraş, op. cit., p. 10. 3 Ion Vlad, Descoperirea operei, p. 111-119, apud Irina Petraş, op. cit., p. 18. 4 Ibidem, p. 16.

2. „origine”5. p. strigătura. Creaţii literare aparţinând genului liric întâlnim atât în literatura populară cât şi în cea cultă. Opera epică are următoarele caracteristici: • • • prezintă un şir de întâmplări la care participă personaje.1.1. Acţiunea şi personajele se pot deplasa în spaţii diverse. iar schiţa. în general. dar se poate face şi la persoana I. atunci când naratorul este şi unul dintre personaje. Opera lirică exprimă sentimentele trăite cu intensitate de autor. iar timpul nu este limitat. eul liric. domeniul cunoscut al poeziei.1.2. Alba Iulia. . Se pot nara fapte petrecute de-a lungul câtorva generaţii sau întâmplări ce se succed în câteva ore. 5 Sabina Ciorogar. sentimente pe care le transmite prin vocea sa interioară. ideile şi gândurile autorului sunt transmise indirect prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Specii lirice populare: doina.1. Genul epic este genul redării unor fapte. acoperă în linii mari. al comunicării de sine. modul dominant de expunere este naraţiunea. romanţa. satira. Memorialul sau reportajul literar în contact cu romanul şi povestirea cunosc numeroase modificări. idila. Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. 2. 9. Editura Bălgrad. pastelul. a unui şir de întâmplări la care participă personaje. este permeabil la factori diverşi. Genul liric este genul confesiunii. scop şi trăsături vorbim despre genuri literare. operă a situaţiei şi a compoziţiei alerte pare să fi recomandat cinematografului un ritm compoziţional propriu. Genurile literare Când operele literare pot fi grupate după asemănări de structură. imnul. Relatarea se face la persoana a III-a.Chiar dacă are o structură credincioasă modelului consacrat. Specii lirice din literatura cultă: oda. meditaţia. „familie”. 2. bocetul. Termenul provine din latinescul „genus” şi înseamnă „neam”. elegia.

modul dominant de expunere este dialogul.1. desfăşurată pe mai multe planuri. drama. de coordonatele ei principiale: timp şi spaţiu. fabula. Descoperirea operei. Speciile literare Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte. cântece rituale (Pluguşorul. iar numărul personajelor şi al tablourilor trebuie adaptat la condiţiile materiale ale scenei. Acţiunea poate fi simplă. aparţine unei categorii esenţiale a operei. mesajul este transmis atât prin textul propriu-zis cât şi prin indicaţiile scenice. legenda. comedia. Editura Demiurg. 2. se pot clar asocia. speciile genului epic sunt: a) în literatura populară: balada sau cântecul bătrânesc. compoziţia (element ce se concepe ca sistem. dar şi complexă. romanul.Speciile literare aparţinând genului epic sunt clasificate în funcţie de amploarea acţiunii şi de numărul de personaje. 18. ţine de natura operei.. Bucureşti. conţinând mai multe evenimente din viaţa personajelor. personajele sunt lăsate să trăiască prin replici. epopeea. parabola. nuvela. schiţa. Genul dramatic cuprinde operele create pentru a fi reprezentate pe scenă. mai ales că ultima categorie. apud Irina Petraş. cu puţine personaje. Genuri şi specii literare. b) în literatura cultă: balada cultă. p. specia. Oraţia). redusă la un singur eveniment. ca ordonare de elemente. desfăşurată pe un singur plan. poemul.6 6 Ion Vlad. În funcţie de aceste trăsături. Aceste opere trebuie să respecte anumite limite de spaţiu şi timp.2. . cu un număr mare de personaje. 2. Speciile literare ale genului dramatic sunt: tragedia. 1993. Operele dramatice au următoarele caracteristici: • • • • sunt împărţite în acte şi scene. basmul. povestirea. De aceea trebuie să respecte condiţiile reprezentării.3. de părţi în unitatea ireductibilă a operei finite).

2. d) romanul este specia genului epic de dimensiuni ample.2. iar accentul este pus pe comportamentul personajului principal şi nu pe acţiune. are un final fericit. Speciile genului dramatic a) drama este specia genului dramatic ce prezintă o întâmplare din istoria reală. prezintă conflicte puternice (exterioare şi interioare). . are două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala. conflictul este concentrat. iar între narator şi receptor există o relaţie specială. b) comedia este specia genului dramatic care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. cu acţiune simplă desfăşurată pe un singur plan. cu acţiune complexă. lineară. b) povestirea este o specie a genului epic care prezintă o singură întâmplare. surprinzând diferite aspecte ale vieţii sub toate aspectele ei. redă atmosfera vremii şi culoarea locală. dar nu din contemporaneitate. care narează o succesiune de fapte măreţe. caractere. are caracter scenic deoarece personajele sunt puse să dialogheze. e) fabula este specia genului epic în versuri care are personaje. are acţiune simplă şi de scurtă durată. ceremonialul relatării. în care este surprins un episod semnificativ din viaţa personajului principal. g) balada este specia genului epic în versuri care relatează fapte şi întâmplări neobişnuite. cu un număr mare de personaje. desfăşurată pe un singur plan. Speciile genului epic a) schiţa este o specie a genului epic în proză de dimensiuni reduse. iar personajele sunt însufleţite de sentimente nobile. conţine mai multe episoade.2. cu personaje puţine. desfăşurată pe mai multe planuri. c) nuvela este o specie a genului epic de dimensiuni mai dezvoltate decât ale schiţei.1.2. cu acţiune simplă.2. ci din trecut. o convenţie care implică oralitatea. f) poemul este specia genului epic în versuri. plante sau animale care surprind tipuri umane. personajele sunt puţine şi prezentate în antiteză. eroice. modalitatea narativă preferată este evocarea.

Bucureşti. de limbaj. tragicul provine din conflictul dintre pasiune şi datorie. 1996. dintre scop şi mijloace. în măsură să trezească spaima sau mila. Specia numită tragedie aşa cum a fost înţeleasă de Aristotel8. dintre esenţa şi aparenţă. Noţiuni de teoria literaturii. înlocuită. situaţii. Ele au fost preluate de literatura latină. . a devenit nucleul în funcţie de care s-a teoretizat şi s-a dezvoltat genul dramatic în literatura europeană. purtătoare a unei valori. dintre valoare şi nonvaloare. încât purtătorii valorilor pe care le socotim mai preţioase sunt sortiţi suferinţei şi nimicirii”9. replici. valoarea respectivă are o dimensiune simbolică şi de aceea odată cu moartea personajului tragic se prăbuşeşte o întreagă ordine a lucrurilor. Formele principale ale comicului sunt: umorul. fixitatea caracterelor. sarcasmul şi grotescul. unitatea de timp. Deşi reprezentată de un erou anume. dintre raţiune şi sentiment . 8 Aristotel. ironia. În Antichitate. neamestecul tragicului cu comicul. apud Marian Vasile. p. Editura Humanitas. 20. în ***Concepte operaţionale. Eroul tragic clasic se caracterizează prin unitate şi consecvenţă. de clasicismul francez. Bucureşti. p. tipuri umane. satira. în *** Concepte operaţionale. În ciuda morţii eroului valoarea reprezentată de el triumfă. 9 Tudor Vianu. însă. vina tragică. mai târziu în clasicismul francez. de moravuri şi caracter. dintre vechi şi nou. Editura Vestala. Editura Humanitas. c) tragedia este opera dramatică în versuri care prezintă personaje eroice în situaţii conflictuale excepţionale. 20. de nume. iar din punct de vedere al sursei. cea din urmă fiind considerată de Aristotel una dintre dominantele acestui tip de erou. şi forţe adverse care îi provoacă suferinţa şi nimicirea. dintre viu si mecanic7. Comicul rezultă din contrastul dintre frumos si urât. moravuri care provoacă râsul şi care nu periclitează prin gravitatea lor existenţa celor implicaţi. cu una nouă. identificăm drept principale tipuri de comic: de situaţie. 2005.Comicul constă în acţiuni. Tragicul este o categorie estetică ce presupune un conflict puternic între o personalitate de excepţie. Structura şi normele tragediei clasice erau: unitatea de subiect. Tudor Vianu considera tragică „orice viziune a lumii care presupune o astfel de rânduială a lucrurilor. tragicul provine în principal din conflictul dintre erou şi destin. Le mequanique plaqué sur le vivant. 7 Henry Bergson. 2005. Bucureşti. p. unitatea de loc. de Renaşterea italiană. 108. Poetica. Aceste norme au fost criticate de romantici germani şi francezi.

Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. Editura Didactică şi Pedagogică.BIBLIOGRAFIE XXX CIOROGAR. Genuri şi specii literare. Bucureşti. Bucureşti. Editura Vestala. 1996. Noţiuni de teoria literaturii. Bucureşti. Sabina PETRAŞ. Irina VASILE. Bucureşti. 200. Alba Iulia. . 2005. Editura Humanitas. Ion Concepte operaţionale. Marian VLAD. 1996. Editura Bălgrad. Editura Demiurg. 1993.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful