GENURILE ŞI SPECIILE LITERARE

Ion Luca Caragiale afirma că „operele omeneşti se înlănţuiesc astfel cu procesele naturii, dar, în acelaşi timp, se opun acesteia. Căci orice operă este un obiect nou în natură, pe care natura singură nu l-a putut produce.[...] Calitatea lor deosebită nu provine din punctul pe care îl ocupă într-o serie omogenă, ci tocmai din faptul că nu aparţin unei serii, nu s-au repetat şi nu sunt repetabile1.” Clasificarea operelor literare în funcţie de genuri provine din tradiţia antică şi este acum acceptată, deşi, de-a lungul timpului a stârnit numeroase controverse. Ca principiu de clasificare a poeziei s-a acceptat, din timpurile lui Aristotel şi Platon, caracterul subiectului vorbitor, aşa cum se regăsesc în schema păstrată în Ars gramatica lui Diomedes (secolul IV): genus dramaticum sau dialogus care conţine enunţurile personajelor create de autor, genus narrativum, enunţul poetului însuşi, şi genus mixtum, opera care îmbină naraţiunea autorului cu enunţurile personajelor2. Pentru prima dată s-a vorbit despre genuri în antichitatea grecească. Dintre primele manifestări ale genurilor s-au diferenţiat, mai întâi, epicul şi liricul. Poezia epică a cunoscut forme expresive în secolul al IX-lea, prin Homer, iar poezia lirică ajunge la maturitate artistică abia în secolul al VII-lea, în timp ce drama este ultima care se desprinde ca gen de sine-stătător, bine definit, la începutul secolului al V-lea. Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte şi se pot asocia, mai ales că specia ţine de natura operei, de coordonatele ei principale: timpul şi spaţiul, respectiv compoziţia acesteia. Genurile sunt tipuri fundamentale ale reprezentării literare,3 ele nu sunt simple grupări ale operelor literare, ci se definesc ca atitudini care confirmă particularităţile comunicării literare. Epicul pregăteşte şansele atitudinii lirice, prin epic se parcurge calea de la realitatea cunoscută, o lume obiectivă, la aceea a existenţei conştiente a omului4.
1

I. L. Caragiale, Câteva păreri, în Despre literatură, apud Irina Petraş, în Genuri şi specii literare, Bucureşti, Editura Demiurg, 1993, p. 8. 2 Irina Petraş, op. cit., p. 10. 3 Ion Vlad, Descoperirea operei, p. 111-119, apud Irina Petraş, op. cit., p. 18. 4 Ibidem, p. 16.

Creaţii literare aparţinând genului liric întâlnim atât în literatura populară cât şi în cea cultă.1. . scop şi trăsături vorbim despre genuri literare. al comunicării de sine. Specii lirice populare: doina. romanţa. Genurile literare Când operele literare pot fi grupate după asemănări de structură. sentimente pe care le transmite prin vocea sa interioară. „origine”5. p. Opera lirică exprimă sentimentele trăite cu intensitate de autor. imnul. 2.2. 2. domeniul cunoscut al poeziei. este permeabil la factori diverşi.Chiar dacă are o structură credincioasă modelului consacrat. a unui şir de întâmplări la care participă personaje. Opera epică are următoarele caracteristici: • • • prezintă un şir de întâmplări la care participă personaje. 9. iar schiţa. Se pot nara fapte petrecute de-a lungul câtorva generaţii sau întâmplări ce se succed în câteva ore. iar timpul nu este limitat. eul liric. dar se poate face şi la persoana I. 5 Sabina Ciorogar. pastelul.1.1. operă a situaţiei şi a compoziţiei alerte pare să fi recomandat cinematografului un ritm compoziţional propriu. meditaţia. Memorialul sau reportajul literar în contact cu romanul şi povestirea cunosc numeroase modificări. în general. Editura Bălgrad.1. Alba Iulia. Termenul provine din latinescul „genus” şi înseamnă „neam”. Specii lirice din literatura cultă: oda. Genul liric este genul confesiunii. modul dominant de expunere este naraţiunea. Relatarea se face la persoana a III-a. idila. satira. atunci când naratorul este şi unul dintre personaje. Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. „familie”. 2. ideile şi gândurile autorului sunt transmise indirect prin intermediul acţiunii şi al personajelor. strigătura. bocetul. Genul epic este genul redării unor fapte. Acţiunea şi personajele se pot deplasa în spaţii diverse. acoperă în linii mari. elegia.

de părţi în unitatea ireductibilă a operei finite). legenda. mai ales că ultima categorie. De aceea trebuie să respecte condiţiile reprezentării.6 6 Ion Vlad. Acţiunea poate fi simplă. b) în literatura cultă: balada cultă. aparţine unei categorii esenţiale a operei. ca ordonare de elemente. speciile genului epic sunt: a) în literatura populară: balada sau cântecul bătrânesc.1. basmul. ţine de natura operei. mesajul este transmis atât prin textul propriu-zis cât şi prin indicaţiile scenice. În funcţie de aceste trăsături. Genuri şi specii literare. comedia. cu puţine personaje. poemul. p. Genul dramatic cuprinde operele create pentru a fi reprezentate pe scenă. compoziţia (element ce se concepe ca sistem. Oraţia). Speciile literare Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte. nuvela. parabola. specia. conţinând mai multe evenimente din viaţa personajelor. apud Irina Petraş. desfăşurată pe un singur plan. Operele dramatice au următoarele caracteristici: • • • • sunt împărţite în acte şi scene. romanul. redusă la un singur eveniment. desfăşurată pe mai multe planuri. 2. drama. schiţa.2. Descoperirea operei. personajele sunt lăsate să trăiască prin replici. Editura Demiurg. 2. fabula. Speciile literare ale genului dramatic sunt: tragedia. povestirea.. cu un număr mare de personaje. iar numărul personajelor şi al tablourilor trebuie adaptat la condiţiile materiale ale scenei. . de coordonatele ei principiale: timp şi spaţiu. 18. Aceste opere trebuie să respecte anumite limite de spaţiu şi timp.3. cântece rituale (Pluguşorul. Bucureşti. dar şi complexă. se pot clar asocia. modul dominant de expunere este dialogul.Speciile literare aparţinând genului epic sunt clasificate în funcţie de amploarea acţiunii şi de numărul de personaje. epopeea. 1993.

Speciile genului epic a) schiţa este o specie a genului epic în proză de dimensiuni reduse. cu acţiune simplă desfăşurată pe un singur plan. modalitatea narativă preferată este evocarea.1. d) romanul este specia genului epic de dimensiuni ample. . care narează o succesiune de fapte măreţe. prezintă conflicte puternice (exterioare şi interioare). are un final fericit. iar accentul este pus pe comportamentul personajului principal şi nu pe acţiune. ci din trecut. cu un număr mare de personaje.2. ceremonialul relatării. lineară. desfăşurată pe un singur plan. f) poemul este specia genului epic în versuri.2. g) balada este specia genului epic în versuri care relatează fapte şi întâmplări neobişnuite. are două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala. c) nuvela este o specie a genului epic de dimensiuni mai dezvoltate decât ale schiţei. conţine mai multe episoade. cu acţiune complexă. iar personajele sunt însufleţite de sentimente nobile. are caracter scenic deoarece personajele sunt puse să dialogheze. dar nu din contemporaneitate. desfăşurată pe mai multe planuri. b) povestirea este o specie a genului epic care prezintă o singură întâmplare. eroice. caractere. iar între narator şi receptor există o relaţie specială. surprinzând diferite aspecte ale vieţii sub toate aspectele ei. are acţiune simplă şi de scurtă durată. b) comedia este specia genului dramatic care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. plante sau animale care surprind tipuri umane. conflictul este concentrat. 2. personajele sunt puţine şi prezentate în antiteză. redă atmosfera vremii şi culoarea locală. cu personaje puţine. Speciile genului dramatic a) drama este specia genului dramatic ce prezintă o întâmplare din istoria reală. cu acţiune simplă.2. în care este surprins un episod semnificativ din viaţa personajului principal. o convenţie care implică oralitatea.2. e) fabula este specia genului epic în versuri care are personaje.

sarcasmul şi grotescul. dintre scop şi mijloace. 7 Henry Bergson. 20. p. a devenit nucleul în funcţie de care s-a teoretizat şi s-a dezvoltat genul dramatic în literatura europeană. purtătoare a unei valori. Bucureşti. tipuri umane. replici. . Formele principale ale comicului sunt: umorul. dintre vechi şi nou. satira. unitatea de loc. c) tragedia este opera dramatică în versuri care prezintă personaje eroice în situaţii conflictuale excepţionale. 108. de limbaj. unitatea de timp. Tudor Vianu considera tragică „orice viziune a lumii care presupune o astfel de rânduială a lucrurilor. 9 Tudor Vianu. de Renaşterea italiană. Deşi reprezentată de un erou anume. Ele au fost preluate de literatura latină. Eroul tragic clasic se caracterizează prin unitate şi consecvenţă. de nume. p. p. Tragicul este o categorie estetică ce presupune un conflict puternic între o personalitate de excepţie. de clasicismul francez. Editura Vestala. în *** Concepte operaţionale. Noţiuni de teoria literaturii. vina tragică. Le mequanique plaqué sur le vivant. 2005. Aceste norme au fost criticate de romantici germani şi francezi. Poetica. 8 Aristotel. înlocuită. iar din punct de vedere al sursei. ironia. dintre raţiune şi sentiment . Bucureşti. încât purtătorii valorilor pe care le socotim mai preţioase sunt sortiţi suferinţei şi nimicirii”9. fixitatea caracterelor. Bucureşti. Comicul rezultă din contrastul dintre frumos si urât. identificăm drept principale tipuri de comic: de situaţie. Editura Humanitas. cu una nouă. valoarea respectivă are o dimensiune simbolică şi de aceea odată cu moartea personajului tragic se prăbuşeşte o întreagă ordine a lucrurilor. dintre esenţa şi aparenţă. tragicul provine din conflictul dintre pasiune şi datorie. 20. însă.Comicul constă în acţiuni. cea din urmă fiind considerată de Aristotel una dintre dominantele acestui tip de erou. mai târziu în clasicismul francez. 1996. În ciuda morţii eroului valoarea reprezentată de el triumfă. moravuri care provoacă râsul şi care nu periclitează prin gravitatea lor existenţa celor implicaţi. dintre viu si mecanic7. dintre valoare şi nonvaloare. 2005. şi forţe adverse care îi provoacă suferinţa şi nimicirea. neamestecul tragicului cu comicul. de moravuri şi caracter. Structura şi normele tragediei clasice erau: unitatea de subiect. în măsură să trezească spaima sau mila. Editura Humanitas. În Antichitate. Specia numită tragedie aşa cum a fost înţeleasă de Aristotel8. tragicul provine în principal din conflictul dintre erou şi destin. apud Marian Vasile. în ***Concepte operaţionale. situaţii.

BIBLIOGRAFIE XXX CIOROGAR. Noţiuni de teoria literaturii. Irina VASILE. 200. Bucureşti. Editura Vestala. 1993. Alba Iulia. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Humanitas. 1996. Marian VLAD. Bucureşti. 2005. Editura Bălgrad. Genuri şi specii literare. Bucureşti. Ion Concepte operaţionale. Sabina PETRAŞ. . Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. Bucureşti. Editura Demiurg. 1996.