GENURILE ŞI SPECIILE LITERARE

Ion Luca Caragiale afirma că „operele omeneşti se înlănţuiesc astfel cu procesele naturii, dar, în acelaşi timp, se opun acesteia. Căci orice operă este un obiect nou în natură, pe care natura singură nu l-a putut produce.[...] Calitatea lor deosebită nu provine din punctul pe care îl ocupă într-o serie omogenă, ci tocmai din faptul că nu aparţin unei serii, nu s-au repetat şi nu sunt repetabile1.” Clasificarea operelor literare în funcţie de genuri provine din tradiţia antică şi este acum acceptată, deşi, de-a lungul timpului a stârnit numeroase controverse. Ca principiu de clasificare a poeziei s-a acceptat, din timpurile lui Aristotel şi Platon, caracterul subiectului vorbitor, aşa cum se regăsesc în schema păstrată în Ars gramatica lui Diomedes (secolul IV): genus dramaticum sau dialogus care conţine enunţurile personajelor create de autor, genus narrativum, enunţul poetului însuşi, şi genus mixtum, opera care îmbină naraţiunea autorului cu enunţurile personajelor2. Pentru prima dată s-a vorbit despre genuri în antichitatea grecească. Dintre primele manifestări ale genurilor s-au diferenţiat, mai întâi, epicul şi liricul. Poezia epică a cunoscut forme expresive în secolul al IX-lea, prin Homer, iar poezia lirică ajunge la maturitate artistică abia în secolul al VII-lea, în timp ce drama este ultima care se desprinde ca gen de sine-stătător, bine definit, la începutul secolului al V-lea. Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte şi se pot asocia, mai ales că specia ţine de natura operei, de coordonatele ei principale: timpul şi spaţiul, respectiv compoziţia acesteia. Genurile sunt tipuri fundamentale ale reprezentării literare,3 ele nu sunt simple grupări ale operelor literare, ci se definesc ca atitudini care confirmă particularităţile comunicării literare. Epicul pregăteşte şansele atitudinii lirice, prin epic se parcurge calea de la realitatea cunoscută, o lume obiectivă, la aceea a existenţei conştiente a omului4.
1

I. L. Caragiale, Câteva păreri, în Despre literatură, apud Irina Petraş, în Genuri şi specii literare, Bucureşti, Editura Demiurg, 1993, p. 8. 2 Irina Petraş, op. cit., p. 10. 3 Ion Vlad, Descoperirea operei, p. 111-119, apud Irina Petraş, op. cit., p. 18. 4 Ibidem, p. 16.

„familie”.2. bocetul. Creaţii literare aparţinând genului liric întâlnim atât în literatura populară cât şi în cea cultă. 2. Relatarea se face la persoana a III-a. domeniul cunoscut al poeziei. operă a situaţiei şi a compoziţiei alerte pare să fi recomandat cinematografului un ritm compoziţional propriu.1. Specii lirice din literatura cultă: oda. al comunicării de sine. Opera epică are următoarele caracteristici: • • • prezintă un şir de întâmplări la care participă personaje. eul liric.1. 2. acoperă în linii mari. a unui şir de întâmplări la care participă personaje. Genul epic este genul redării unor fapte. Specii lirice populare: doina. p. iar schiţa. modul dominant de expunere este naraţiunea. atunci când naratorul este şi unul dintre personaje.Chiar dacă are o structură credincioasă modelului consacrat. „origine”5. elegia. dar se poate face şi la persoana I.1. Acţiunea şi personajele se pot deplasa în spaţii diverse. . idila. Opera lirică exprimă sentimentele trăite cu intensitate de autor. în general. 5 Sabina Ciorogar.1. Editura Bălgrad. este permeabil la factori diverşi. imnul. Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. Alba Iulia. 2. Se pot nara fapte petrecute de-a lungul câtorva generaţii sau întâmplări ce se succed în câteva ore. 9. scop şi trăsături vorbim despre genuri literare. Memorialul sau reportajul literar în contact cu romanul şi povestirea cunosc numeroase modificări. ideile şi gândurile autorului sunt transmise indirect prin intermediul acţiunii şi al personajelor. pastelul. iar timpul nu este limitat. Termenul provine din latinescul „genus” şi înseamnă „neam”. meditaţia. strigătura. Genul liric este genul confesiunii. satira. Genurile literare Când operele literare pot fi grupate după asemănări de structură. sentimente pe care le transmite prin vocea sa interioară. romanţa.

cântece rituale (Pluguşorul. 18. Aceste opere trebuie să respecte anumite limite de spaţiu şi timp. Acţiunea poate fi simplă. speciile genului epic sunt: a) în literatura populară: balada sau cântecul bătrânesc. specia. legenda. În funcţie de aceste trăsături. conţinând mai multe evenimente din viaţa personajelor. 1993. basmul. drama. cu un număr mare de personaje.2. . p. ţine de natura operei. Editura Demiurg. Speciile literare Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte. De aceea trebuie să respecte condiţiile reprezentării.3. Speciile literare ale genului dramatic sunt: tragedia. Bucureşti. romanul. 2. de coordonatele ei principiale: timp şi spaţiu.1.. Genuri şi specii literare. aparţine unei categorii esenţiale a operei. comedia. iar numărul personajelor şi al tablourilor trebuie adaptat la condiţiile materiale ale scenei. epopeea. desfăşurată pe un singur plan. redusă la un singur eveniment. b) în literatura cultă: balada cultă. schiţa. parabola. se pot clar asocia. Operele dramatice au următoarele caracteristici: • • • • sunt împărţite în acte şi scene. compoziţia (element ce se concepe ca sistem. povestirea. 2. nuvela. mesajul este transmis atât prin textul propriu-zis cât şi prin indicaţiile scenice. mai ales că ultima categorie.6 6 Ion Vlad. Descoperirea operei. de părţi în unitatea ireductibilă a operei finite). Genul dramatic cuprinde operele create pentru a fi reprezentate pe scenă. ca ordonare de elemente. fabula.Speciile literare aparţinând genului epic sunt clasificate în funcţie de amploarea acţiunii şi de numărul de personaje. Oraţia). dar şi complexă. cu puţine personaje. poemul. modul dominant de expunere este dialogul. desfăşurată pe mai multe planuri. apud Irina Petraş. personajele sunt lăsate să trăiască prin replici.

personajele sunt puţine şi prezentate în antiteză.1. Speciile genului epic a) schiţa este o specie a genului epic în proză de dimensiuni reduse. iar accentul este pus pe comportamentul personajului principal şi nu pe acţiune. cu acţiune simplă desfăşurată pe un singur plan. lineară. cu personaje puţine. ceremonialul relatării. eroice. are acţiune simplă şi de scurtă durată. care narează o succesiune de fapte măreţe. conţine mai multe episoade. iar personajele sunt însufleţite de sentimente nobile. are un final fericit. g) balada este specia genului epic în versuri care relatează fapte şi întâmplări neobişnuite. redă atmosfera vremii şi culoarea locală. b) povestirea este o specie a genului epic care prezintă o singură întâmplare. are caracter scenic deoarece personajele sunt puse să dialogheze. iar între narator şi receptor există o relaţie specială. plante sau animale care surprind tipuri umane. surprinzând diferite aspecte ale vieţii sub toate aspectele ei.2. conflictul este concentrat. cu un număr mare de personaje. ci din trecut. Speciile genului dramatic a) drama este specia genului dramatic ce prezintă o întâmplare din istoria reală. o convenţie care implică oralitatea. 2. desfăşurată pe un singur plan. b) comedia este specia genului dramatic care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. în care este surprins un episod semnificativ din viaţa personajului principal. . cu acţiune simplă. e) fabula este specia genului epic în versuri care are personaje.2. cu acţiune complexă. modalitatea narativă preferată este evocarea. desfăşurată pe mai multe planuri. f) poemul este specia genului epic în versuri. dar nu din contemporaneitate. c) nuvela este o specie a genului epic de dimensiuni mai dezvoltate decât ale schiţei. are două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala. prezintă conflicte puternice (exterioare şi interioare). d) romanul este specia genului epic de dimensiuni ample. caractere.2.2.

unitatea de loc. Specia numită tragedie aşa cum a fost înţeleasă de Aristotel8. în ***Concepte operaţionale. replici. dintre vechi şi nou. ironia. p. Comicul rezultă din contrastul dintre frumos si urât. dintre valoare şi nonvaloare. Deşi reprezentată de un erou anume. de Renaşterea italiană. Noţiuni de teoria literaturii. dintre raţiune şi sentiment . de clasicismul francez. În ciuda morţii eroului valoarea reprezentată de el triumfă. p. Bucureşti. cea din urmă fiind considerată de Aristotel una dintre dominantele acestui tip de erou. cu una nouă. însă. identificăm drept principale tipuri de comic: de situaţie. 9 Tudor Vianu. satira. Tragicul este o categorie estetică ce presupune un conflict puternic între o personalitate de excepţie. apud Marian Vasile. tragicul provine în principal din conflictul dintre erou şi destin. 20. înlocuită. 1996. fixitatea caracterelor. Structura şi normele tragediei clasice erau: unitatea de subiect. Poetica. tragicul provine din conflictul dintre pasiune şi datorie. Bucureşti. neamestecul tragicului cu comicul. Editura Humanitas. purtătoare a unei valori. încât purtătorii valorilor pe care le socotim mai preţioase sunt sortiţi suferinţei şi nimicirii”9. 108. 8 Aristotel. iar din punct de vedere al sursei. de nume. unitatea de timp. moravuri care provoacă râsul şi care nu periclitează prin gravitatea lor existenţa celor implicaţi. Editura Humanitas. în măsură să trezească spaima sau mila. Editura Vestala. Bucureşti. 2005. Tudor Vianu considera tragică „orice viziune a lumii care presupune o astfel de rânduială a lucrurilor. . 7 Henry Bergson. Aceste norme au fost criticate de romantici germani şi francezi. sarcasmul şi grotescul. În Antichitate. în *** Concepte operaţionale. dintre viu si mecanic7. situaţii. c) tragedia este opera dramatică în versuri care prezintă personaje eroice în situaţii conflictuale excepţionale. 20. dintre scop şi mijloace. de limbaj. tipuri umane. Formele principale ale comicului sunt: umorul. vina tragică. Ele au fost preluate de literatura latină. mai târziu în clasicismul francez. dintre esenţa şi aparenţă. Eroul tragic clasic se caracterizează prin unitate şi consecvenţă. valoarea respectivă are o dimensiune simbolică şi de aceea odată cu moartea personajului tragic se prăbuşeşte o întreagă ordine a lucrurilor. a devenit nucleul în funcţie de care s-a teoretizat şi s-a dezvoltat genul dramatic în literatura europeană. şi forţe adverse care îi provoacă suferinţa şi nimicirea. 2005. p.Comicul constă în acţiuni. Le mequanique plaqué sur le vivant. de moravuri şi caracter.

Ion Concepte operaţionale. Bucureşti. Genuri şi specii literare. Alba Iulia. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Bălgrad. Editura Vestala. 200. Editura Demiurg. Bucureşti. Irina VASILE.BIBLIOGRAFIE XXX CIOROGAR. Editura Humanitas. Sabina PETRAŞ. 2005. Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. 1996. Marian VLAD. 1993. Noţiuni de teoria literaturii. Bucureşti. 1996. Bucureşti. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful