GENURILE ŞI SPECIILE LITERARE

Ion Luca Caragiale afirma că „operele omeneşti se înlănţuiesc astfel cu procesele naturii, dar, în acelaşi timp, se opun acesteia. Căci orice operă este un obiect nou în natură, pe care natura singură nu l-a putut produce.[...] Calitatea lor deosebită nu provine din punctul pe care îl ocupă într-o serie omogenă, ci tocmai din faptul că nu aparţin unei serii, nu s-au repetat şi nu sunt repetabile1.” Clasificarea operelor literare în funcţie de genuri provine din tradiţia antică şi este acum acceptată, deşi, de-a lungul timpului a stârnit numeroase controverse. Ca principiu de clasificare a poeziei s-a acceptat, din timpurile lui Aristotel şi Platon, caracterul subiectului vorbitor, aşa cum se regăsesc în schema păstrată în Ars gramatica lui Diomedes (secolul IV): genus dramaticum sau dialogus care conţine enunţurile personajelor create de autor, genus narrativum, enunţul poetului însuşi, şi genus mixtum, opera care îmbină naraţiunea autorului cu enunţurile personajelor2. Pentru prima dată s-a vorbit despre genuri în antichitatea grecească. Dintre primele manifestări ale genurilor s-au diferenţiat, mai întâi, epicul şi liricul. Poezia epică a cunoscut forme expresive în secolul al IX-lea, prin Homer, iar poezia lirică ajunge la maturitate artistică abia în secolul al VII-lea, în timp ce drama este ultima care se desprinde ca gen de sine-stătător, bine definit, la începutul secolului al V-lea. Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte şi se pot asocia, mai ales că specia ţine de natura operei, de coordonatele ei principale: timpul şi spaţiul, respectiv compoziţia acesteia. Genurile sunt tipuri fundamentale ale reprezentării literare,3 ele nu sunt simple grupări ale operelor literare, ci se definesc ca atitudini care confirmă particularităţile comunicării literare. Epicul pregăteşte şansele atitudinii lirice, prin epic se parcurge calea de la realitatea cunoscută, o lume obiectivă, la aceea a existenţei conştiente a omului4.
1

I. L. Caragiale, Câteva păreri, în Despre literatură, apud Irina Petraş, în Genuri şi specii literare, Bucureşti, Editura Demiurg, 1993, p. 8. 2 Irina Petraş, op. cit., p. 10. 3 Ion Vlad, Descoperirea operei, p. 111-119, apud Irina Petraş, op. cit., p. 18. 4 Ibidem, p. 16.

scop şi trăsături vorbim despre genuri literare. Memorialul sau reportajul literar în contact cu romanul şi povestirea cunosc numeroase modificări. Genurile literare Când operele literare pot fi grupate după asemănări de structură. Opera lirică exprimă sentimentele trăite cu intensitate de autor.2. idila. satira. imnul. romanţa. „familie”. al comunicării de sine. elegia. Specii lirice din literatura cultă: oda. Genul epic este genul redării unor fapte. Termenul provine din latinescul „genus” şi înseamnă „neam”. pastelul. domeniul cunoscut al poeziei.1. . 2. p. bocetul. 2. Relatarea se face la persoana a III-a. Acţiunea şi personajele se pot deplasa în spaţii diverse. Specii lirice populare: doina. în general. Editura Bălgrad.1. atunci când naratorul este şi unul dintre personaje.Chiar dacă are o structură credincioasă modelului consacrat. 9. iar schiţa. 5 Sabina Ciorogar. a unui şir de întâmplări la care participă personaje. „origine”5. iar timpul nu este limitat. ideile şi gândurile autorului sunt transmise indirect prin intermediul acţiunii şi al personajelor. operă a situaţiei şi a compoziţiei alerte pare să fi recomandat cinematografului un ritm compoziţional propriu. modul dominant de expunere este naraţiunea. dar se poate face şi la persoana I.1. meditaţia. Creaţii literare aparţinând genului liric întâlnim atât în literatura populară cât şi în cea cultă. Genul liric este genul confesiunii. Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. este permeabil la factori diverşi. 2. eul liric. sentimente pe care le transmite prin vocea sa interioară. strigătura. Alba Iulia.1. acoperă în linii mari. Se pot nara fapte petrecute de-a lungul câtorva generaţii sau întâmplări ce se succed în câteva ore. Opera epică are următoarele caracteristici: • • • prezintă un şir de întâmplări la care participă personaje.

fabula. specia. cu puţine personaje. desfăşurată pe un singur plan.1. mesajul este transmis atât prin textul propriu-zis cât şi prin indicaţiile scenice. desfăşurată pe mai multe planuri. iar numărul personajelor şi al tablourilor trebuie adaptat la condiţiile materiale ale scenei. 1993.3. de părţi în unitatea ireductibilă a operei finite). Descoperirea operei. Genuri şi specii literare. redusă la un singur eveniment. p. poemul. Speciile literare Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte. modul dominant de expunere este dialogul. romanul. b) în literatura cultă: balada cultă. Editura Demiurg. personajele sunt lăsate să trăiască prin replici. compoziţia (element ce se concepe ca sistem. 2. Bucureşti. Acţiunea poate fi simplă. mai ales că ultima categorie. drama. se pot clar asocia. De aceea trebuie să respecte condiţiile reprezentării. ţine de natura operei. epopeea. cu un număr mare de personaje.2. dar şi complexă. parabola. conţinând mai multe evenimente din viaţa personajelor. Oraţia). speciile genului epic sunt: a) în literatura populară: balada sau cântecul bătrânesc. povestirea. apud Irina Petraş. de coordonatele ei principiale: timp şi spaţiu.. basmul. Aceste opere trebuie să respecte anumite limite de spaţiu şi timp. 2. aparţine unei categorii esenţiale a operei. cântece rituale (Pluguşorul. Speciile literare ale genului dramatic sunt: tragedia.6 6 Ion Vlad. 18.Speciile literare aparţinând genului epic sunt clasificate în funcţie de amploarea acţiunii şi de numărul de personaje. schiţa. . Genul dramatic cuprinde operele create pentru a fi reprezentate pe scenă. nuvela. ca ordonare de elemente. În funcţie de aceste trăsături. Operele dramatice au următoarele caracteristici: • • • • sunt împărţite în acte şi scene. comedia. legenda.

modalitatea narativă preferată este evocarea. ceremonialul relatării. e) fabula este specia genului epic în versuri care are personaje. are două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala. personajele sunt puţine şi prezentate în antiteză.2. în care este surprins un episod semnificativ din viaţa personajului principal. conflictul este concentrat. plante sau animale care surprind tipuri umane. cu acţiune simplă desfăşurată pe un singur plan. d) romanul este specia genului epic de dimensiuni ample. . cu acţiune simplă. care narează o succesiune de fapte măreţe. are acţiune simplă şi de scurtă durată.1. c) nuvela este o specie a genului epic de dimensiuni mai dezvoltate decât ale schiţei. cu personaje puţine. eroice. b) povestirea este o specie a genului epic care prezintă o singură întâmplare. o convenţie care implică oralitatea. f) poemul este specia genului epic în versuri. caractere. are caracter scenic deoarece personajele sunt puse să dialogheze. Speciile genului dramatic a) drama este specia genului dramatic ce prezintă o întâmplare din istoria reală. Speciile genului epic a) schiţa este o specie a genului epic în proză de dimensiuni reduse. cu un număr mare de personaje. conţine mai multe episoade. desfăşurată pe mai multe planuri. iar personajele sunt însufleţite de sentimente nobile.2. iar accentul este pus pe comportamentul personajului principal şi nu pe acţiune. dar nu din contemporaneitate. g) balada este specia genului epic în versuri care relatează fapte şi întâmplări neobişnuite. 2. prezintă conflicte puternice (exterioare şi interioare). lineară.2.2. surprinzând diferite aspecte ale vieţii sub toate aspectele ei. redă atmosfera vremii şi culoarea locală. b) comedia este specia genului dramatic care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. are un final fericit. desfăşurată pe un singur plan. iar între narator şi receptor există o relaţie specială. cu acţiune complexă. ci din trecut.

de moravuri şi caracter. Specia numită tragedie aşa cum a fost înţeleasă de Aristotel8. în *** Concepte operaţionale. unitatea de loc. dintre valoare şi nonvaloare. fixitatea caracterelor. 7 Henry Bergson. 20. Editura Humanitas. Comicul rezultă din contrastul dintre frumos si urât. Poetica. înlocuită. 20. replici. 108. vina tragică. dintre viu si mecanic7. în măsură să trezească spaima sau mila. dintre vechi şi nou. Eroul tragic clasic se caracterizează prin unitate şi consecvenţă. de nume.Comicul constă în acţiuni. Noţiuni de teoria literaturii. . încât purtătorii valorilor pe care le socotim mai preţioase sunt sortiţi suferinţei şi nimicirii”9. 8 Aristotel. În ciuda morţii eroului valoarea reprezentată de el triumfă. de limbaj. apud Marian Vasile. de clasicismul francez. 2005. p. identificăm drept principale tipuri de comic: de situaţie. dintre esenţa şi aparenţă. 9 Tudor Vianu. tipuri umane. Bucureşti. c) tragedia este opera dramatică în versuri care prezintă personaje eroice în situaţii conflictuale excepţionale. Ele au fost preluate de literatura latină. dintre raţiune şi sentiment . în ***Concepte operaţionale. Tragicul este o categorie estetică ce presupune un conflict puternic între o personalitate de excepţie. a devenit nucleul în funcţie de care s-a teoretizat şi s-a dezvoltat genul dramatic în literatura europeană. tragicul provine din conflictul dintre pasiune şi datorie. cu una nouă. p. Deşi reprezentată de un erou anume. În Antichitate. unitatea de timp. Le mequanique plaqué sur le vivant. Formele principale ale comicului sunt: umorul. şi forţe adverse care îi provoacă suferinţa şi nimicirea. purtătoare a unei valori. Structura şi normele tragediei clasice erau: unitatea de subiect. neamestecul tragicului cu comicul. situaţii. mai târziu în clasicismul francez. p. ironia. 1996. Aceste norme au fost criticate de romantici germani şi francezi. moravuri care provoacă râsul şi care nu periclitează prin gravitatea lor existenţa celor implicaţi. 2005. Editura Vestala. sarcasmul şi grotescul. de Renaşterea italiană. cea din urmă fiind considerată de Aristotel una dintre dominantele acestui tip de erou. Editura Humanitas. tragicul provine în principal din conflictul dintre erou şi destin. valoarea respectivă are o dimensiune simbolică şi de aceea odată cu moartea personajului tragic se prăbuşeşte o întreagă ordine a lucrurilor. iar din punct de vedere al sursei. Bucureşti. dintre scop şi mijloace. satira. Bucureşti. Tudor Vianu considera tragică „orice viziune a lumii care presupune o astfel de rânduială a lucrurilor. însă.

200. Bucureşti. 2005. Editura Bălgrad. Editura Didactică şi Pedagogică. Irina VASILE. 1996. Editura Humanitas. 1993. Marian VLAD. Noţiuni de teoria literaturii.BIBLIOGRAFIE XXX CIOROGAR. Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. Bucureşti. Editura Demiurg. Sabina PETRAŞ. . Bucureşti. Genuri şi specii literare. Alba Iulia. Ion Concepte operaţionale. 1996. Bucureşti. Editura Vestala.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful