GENURILE ŞI SPECIILE LITERARE

Ion Luca Caragiale afirma că „operele omeneşti se înlănţuiesc astfel cu procesele naturii, dar, în acelaşi timp, se opun acesteia. Căci orice operă este un obiect nou în natură, pe care natura singură nu l-a putut produce.[...] Calitatea lor deosebită nu provine din punctul pe care îl ocupă într-o serie omogenă, ci tocmai din faptul că nu aparţin unei serii, nu s-au repetat şi nu sunt repetabile1.” Clasificarea operelor literare în funcţie de genuri provine din tradiţia antică şi este acum acceptată, deşi, de-a lungul timpului a stârnit numeroase controverse. Ca principiu de clasificare a poeziei s-a acceptat, din timpurile lui Aristotel şi Platon, caracterul subiectului vorbitor, aşa cum se regăsesc în schema păstrată în Ars gramatica lui Diomedes (secolul IV): genus dramaticum sau dialogus care conţine enunţurile personajelor create de autor, genus narrativum, enunţul poetului însuşi, şi genus mixtum, opera care îmbină naraţiunea autorului cu enunţurile personajelor2. Pentru prima dată s-a vorbit despre genuri în antichitatea grecească. Dintre primele manifestări ale genurilor s-au diferenţiat, mai întâi, epicul şi liricul. Poezia epică a cunoscut forme expresive în secolul al IX-lea, prin Homer, iar poezia lirică ajunge la maturitate artistică abia în secolul al VII-lea, în timp ce drama este ultima care se desprinde ca gen de sine-stătător, bine definit, la începutul secolului al V-lea. Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte şi se pot asocia, mai ales că specia ţine de natura operei, de coordonatele ei principale: timpul şi spaţiul, respectiv compoziţia acesteia. Genurile sunt tipuri fundamentale ale reprezentării literare,3 ele nu sunt simple grupări ale operelor literare, ci se definesc ca atitudini care confirmă particularităţile comunicării literare. Epicul pregăteşte şansele atitudinii lirice, prin epic se parcurge calea de la realitatea cunoscută, o lume obiectivă, la aceea a existenţei conştiente a omului4.
1

I. L. Caragiale, Câteva păreri, în Despre literatură, apud Irina Petraş, în Genuri şi specii literare, Bucureşti, Editura Demiurg, 1993, p. 8. 2 Irina Petraş, op. cit., p. 10. 3 Ion Vlad, Descoperirea operei, p. 111-119, apud Irina Petraş, op. cit., p. 18. 4 Ibidem, p. 16.

Opera lirică exprimă sentimentele trăite cu intensitate de autor. p. acoperă în linii mari. strigătura. Specii lirice populare: doina. Specii lirice din literatura cultă: oda. romanţa. pastelul. Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. Creaţii literare aparţinând genului liric întâlnim atât în literatura populară cât şi în cea cultă. Alba Iulia. atunci când naratorul este şi unul dintre personaje. 9. Se pot nara fapte petrecute de-a lungul câtorva generaţii sau întâmplări ce se succed în câteva ore. Memorialul sau reportajul literar în contact cu romanul şi povestirea cunosc numeroase modificări. satira. elegia. „origine”5. . domeniul cunoscut al poeziei. este permeabil la factori diverşi. 5 Sabina Ciorogar. Acţiunea şi personajele se pot deplasa în spaţii diverse. Genul liric este genul confesiunii. al comunicării de sine. sentimente pe care le transmite prin vocea sa interioară. modul dominant de expunere este naraţiunea.1. eul liric. „familie”. Genurile literare Când operele literare pot fi grupate după asemănări de structură. Relatarea se face la persoana a III-a. meditaţia.1. Editura Bălgrad.Chiar dacă are o structură credincioasă modelului consacrat. iar timpul nu este limitat.1. bocetul. scop şi trăsături vorbim despre genuri literare. ideile şi gândurile autorului sunt transmise indirect prin intermediul acţiunii şi al personajelor. 2. Opera epică are următoarele caracteristici: • • • prezintă un şir de întâmplări la care participă personaje. 2.2. dar se poate face şi la persoana I. a unui şir de întâmplări la care participă personaje. idila. imnul. iar schiţa. operă a situaţiei şi a compoziţiei alerte pare să fi recomandat cinematografului un ritm compoziţional propriu.1. Termenul provine din latinescul „genus” şi înseamnă „neam”. Genul epic este genul redării unor fapte. în general. 2.

Oraţia).6 6 Ion Vlad. Speciile literare ale genului dramatic sunt: tragedia. dar şi complexă. . mai ales că ultima categorie. aparţine unei categorii esenţiale a operei. apud Irina Petraş. basmul. b) în literatura cultă: balada cultă. Operele dramatice au următoarele caracteristici: • • • • sunt împărţite în acte şi scene. modul dominant de expunere este dialogul. conţinând mai multe evenimente din viaţa personajelor. specia. iar numărul personajelor şi al tablourilor trebuie adaptat la condiţiile materiale ale scenei. ca ordonare de elemente. epopeea. personajele sunt lăsate să trăiască prin replici. nuvela. 2. Descoperirea operei. povestirea. poemul.2. 18. mesajul este transmis atât prin textul propriu-zis cât şi prin indicaţiile scenice. redusă la un singur eveniment.Speciile literare aparţinând genului epic sunt clasificate în funcţie de amploarea acţiunii şi de numărul de personaje.1. 2. legenda. de coordonatele ei principiale: timp şi spaţiu. p. Genuri şi specii literare.3. speciile genului epic sunt: a) în literatura populară: balada sau cântecul bătrânesc. comedia. cu puţine personaje. ţine de natura operei. cu un număr mare de personaje. compoziţia (element ce se concepe ca sistem. Genul dramatic cuprinde operele create pentru a fi reprezentate pe scenă. fabula. cântece rituale (Pluguşorul.. Acţiunea poate fi simplă. drama. de părţi în unitatea ireductibilă a operei finite). Speciile literare Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte. Aceste opere trebuie să respecte anumite limite de spaţiu şi timp. schiţa. În funcţie de aceste trăsături. romanul. Bucureşti. Editura Demiurg. 1993. parabola. desfăşurată pe un singur plan. se pot clar asocia. De aceea trebuie să respecte condiţiile reprezentării. desfăşurată pe mai multe planuri.

b) povestirea este o specie a genului epic care prezintă o singură întâmplare. desfăşurată pe un singur plan. iar între narator şi receptor există o relaţie specială. b) comedia este specia genului dramatic care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri. redă atmosfera vremii şi culoarea locală. conflictul este concentrat.2. f) poemul este specia genului epic în versuri.2. e) fabula este specia genului epic în versuri care are personaje.2. dar nu din contemporaneitate. Speciile genului dramatic a) drama este specia genului dramatic ce prezintă o întâmplare din istoria reală. d) romanul este specia genului epic de dimensiuni ample. are un final fericit. o convenţie care implică oralitatea.1. plante sau animale care surprind tipuri umane. Speciile genului epic a) schiţa este o specie a genului epic în proză de dimensiuni reduse.2. are caracter scenic deoarece personajele sunt puse să dialogheze. caractere. surprinzând diferite aspecte ale vieţii sub toate aspectele ei. prezintă conflicte puternice (exterioare şi interioare). cu un număr mare de personaje. ci din trecut. conţine mai multe episoade. c) nuvela este o specie a genului epic de dimensiuni mai dezvoltate decât ale schiţei. iar personajele sunt însufleţite de sentimente nobile. iar accentul este pus pe comportamentul personajului principal şi nu pe acţiune. ceremonialul relatării. cu acţiune simplă desfăşurată pe un singur plan. modalitatea narativă preferată este evocarea. are acţiune simplă şi de scurtă durată. g) balada este specia genului epic în versuri care relatează fapte şi întâmplări neobişnuite. 2. cu acţiune complexă. în care este surprins un episod semnificativ din viaţa personajului principal. care narează o succesiune de fapte măreţe. desfăşurată pe mai multe planuri. lineară. eroice. personajele sunt puţine şi prezentate în antiteză. cu personaje puţine. are două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala. . cu acţiune simplă.

ironia. Editura Humanitas. valoarea respectivă are o dimensiune simbolică şi de aceea odată cu moartea personajului tragic se prăbuşeşte o întreagă ordine a lucrurilor. dintre viu si mecanic7. 20. însă. p. În Antichitate. Aceste norme au fost criticate de romantici germani şi francezi. 1996. tragicul provine din conflictul dintre pasiune şi datorie. sarcasmul şi grotescul. identificăm drept principale tipuri de comic: de situaţie. Deşi reprezentată de un erou anume. satira. dintre vechi şi nou. de Renaşterea italiană. neamestecul tragicului cu comicul. replici. înlocuită. Poetica. dintre scop şi mijloace. Bucureşti. dintre raţiune şi sentiment . Editura Humanitas. Bucureşti. Bucureşti. vina tragică. 108. 9 Tudor Vianu. fixitatea caracterelor. 20. iar din punct de vedere al sursei. Eroul tragic clasic se caracterizează prin unitate şi consecvenţă. apud Marian Vasile. de moravuri şi caracter. încât purtătorii valorilor pe care le socotim mai preţioase sunt sortiţi suferinţei şi nimicirii”9. Specia numită tragedie aşa cum a fost înţeleasă de Aristotel8. Comicul rezultă din contrastul dintre frumos si urât. cu una nouă. a devenit nucleul în funcţie de care s-a teoretizat şi s-a dezvoltat genul dramatic în literatura europeană. Noţiuni de teoria literaturii. tragicul provine în principal din conflictul dintre erou şi destin. c) tragedia este opera dramatică în versuri care prezintă personaje eroice în situaţii conflictuale excepţionale. de nume. 8 Aristotel. p. Tudor Vianu considera tragică „orice viziune a lumii care presupune o astfel de rânduială a lucrurilor. unitatea de loc. mai târziu în clasicismul francez. Ele au fost preluate de literatura latină. Tragicul este o categorie estetică ce presupune un conflict puternic între o personalitate de excepţie. Formele principale ale comicului sunt: umorul. p. de clasicismul francez. În ciuda morţii eroului valoarea reprezentată de el triumfă. şi forţe adverse care îi provoacă suferinţa şi nimicirea. moravuri care provoacă râsul şi care nu periclitează prin gravitatea lor existenţa celor implicaţi. purtătoare a unei valori. dintre valoare şi nonvaloare. cea din urmă fiind considerată de Aristotel una dintre dominantele acestui tip de erou. Le mequanique plaqué sur le vivant. 2005. Structura şi normele tragediei clasice erau: unitatea de subiect. Editura Vestala. în *** Concepte operaţionale. în măsură să trezească spaima sau mila. de limbaj. situaţii. 7 Henry Bergson. dintre esenţa şi aparenţă.Comicul constă în acţiuni. unitatea de timp. tipuri umane. 2005. în ***Concepte operaţionale. .

Bucureşti. Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 1993. Bucureşti. Sabina PETRAŞ.BIBLIOGRAFIE XXX CIOROGAR. Ion Concepte operaţionale. Bucureşti. Marian VLAD. 2005. Editura Vestala. Noţiuni de teoria literaturii. 1996. Genuri şi specii literare. Alba Iulia. Editura Demiurg. Editura Bălgrad. 200. Editura Humanitas. . Irina VASILE. 1996.