P. 1
GENURILE ŞI SPECIILE LITERARE

GENURILE ŞI SPECIILE LITERARE

|Views: 13,243|Likes:
Published by elina72

More info:

Published by: elina72 on Oct 12, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/19/2013

pdf

text

original

GENURILE ŞI SPECIILE LITERARE

Ion Luca Caragiale afirma că „operele omeneşti se înlănţuiesc astfel cu procesele naturii, dar, în acelaşi timp, se opun acesteia. Căci orice operă este un obiect nou în natură, pe care natura singură nu l-a putut produce.[...] Calitatea lor deosebită nu provine din punctul pe care îl ocupă într-o serie omogenă, ci tocmai din faptul că nu aparţin unei serii, nu s-au repetat şi nu sunt repetabile1.” Clasificarea operelor literare în funcţie de genuri provine din tradiţia antică şi este acum acceptată, deşi, de-a lungul timpului a stârnit numeroase controverse. Ca principiu de clasificare a poeziei s-a acceptat, din timpurile lui Aristotel şi Platon, caracterul subiectului vorbitor, aşa cum se regăsesc în schema păstrată în Ars gramatica lui Diomedes (secolul IV): genus dramaticum sau dialogus care conţine enunţurile personajelor create de autor, genus narrativum, enunţul poetului însuşi, şi genus mixtum, opera care îmbină naraţiunea autorului cu enunţurile personajelor2. Pentru prima dată s-a vorbit despre genuri în antichitatea grecească. Dintre primele manifestări ale genurilor s-au diferenţiat, mai întâi, epicul şi liricul. Poezia epică a cunoscut forme expresive în secolul al IX-lea, prin Homer, iar poezia lirică ajunge la maturitate artistică abia în secolul al VII-lea, în timp ce drama este ultima care se desprinde ca gen de sine-stătător, bine definit, la începutul secolului al V-lea. Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte şi se pot asocia, mai ales că specia ţine de natura operei, de coordonatele ei principale: timpul şi spaţiul, respectiv compoziţia acesteia. Genurile sunt tipuri fundamentale ale reprezentării literare,3 ele nu sunt simple grupări ale operelor literare, ci se definesc ca atitudini care confirmă particularităţile comunicării literare. Epicul pregăteşte şansele atitudinii lirice, prin epic se parcurge calea de la realitatea cunoscută, o lume obiectivă, la aceea a existenţei conştiente a omului4.
1

I. L. Caragiale, Câteva păreri, în Despre literatură, apud Irina Petraş, în Genuri şi specii literare, Bucureşti, Editura Demiurg, 1993, p. 8. 2 Irina Petraş, op. cit., p. 10. 3 Ion Vlad, Descoperirea operei, p. 111-119, apud Irina Petraş, op. cit., p. 18. 4 Ibidem, p. 16.

„origine”5.Chiar dacă are o structură credincioasă modelului consacrat. ideile şi gândurile autorului sunt transmise indirect prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Se pot nara fapte petrecute de-a lungul câtorva generaţii sau întâmplări ce se succed în câteva ore. 5 Sabina Ciorogar. atunci când naratorul este şi unul dintre personaje. 2. domeniul cunoscut al poeziei. strigătura. meditaţia.2. iar schiţa. Specii lirice din literatura cultă: oda. Editura Bălgrad. 2. „familie”. Alba Iulia. Relatarea se face la persoana a III-a. Opera lirică exprimă sentimentele trăite cu intensitate de autor. elegia. sentimente pe care le transmite prin vocea sa interioară. bocetul. Memorialul sau reportajul literar în contact cu romanul şi povestirea cunosc numeroase modificări. este permeabil la factori diverşi. Specii lirice populare: doina. în general. dar se poate face şi la persoana I. acoperă în linii mari. modul dominant de expunere este naraţiunea.1. Termenul provine din latinescul „genus” şi înseamnă „neam”. p.1. iar timpul nu este limitat. a unui şir de întâmplări la care participă personaje. Genurile literare Când operele literare pot fi grupate după asemănări de structură.1. romanţa. Acţiunea şi personajele se pot deplasa în spaţii diverse. Opera epică are următoarele caracteristici: • • • prezintă un şir de întâmplări la care participă personaje. al comunicării de sine. 2. 9. imnul. Genul epic este genul redării unor fapte. pastelul. eul liric. Genul liric este genul confesiunii. Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. idila. Creaţii literare aparţinând genului liric întâlnim atât în literatura populară cât şi în cea cultă. . scop şi trăsături vorbim despre genuri literare. satira.1. operă a situaţiei şi a compoziţiei alerte pare să fi recomandat cinematografului un ritm compoziţional propriu.

romanul. mesajul este transmis atât prin textul propriu-zis cât şi prin indicaţiile scenice. apud Irina Petraş. aparţine unei categorii esenţiale a operei. mai ales că ultima categorie. fabula. compoziţia (element ce se concepe ca sistem. legenda. ca ordonare de elemente. De aceea trebuie să respecte condiţiile reprezentării. nuvela. cu puţine personaje.2. modul dominant de expunere este dialogul. ţine de natura operei. 2. p. Editura Demiurg. drama.Speciile literare aparţinând genului epic sunt clasificate în funcţie de amploarea acţiunii şi de numărul de personaje. basmul. parabola. personajele sunt lăsate să trăiască prin replici. . de părţi în unitatea ireductibilă a operei finite). de coordonatele ei principiale: timp şi spaţiu. Genuri şi specii literare. cu un număr mare de personaje. Oraţia). conţinând mai multe evenimente din viaţa personajelor. epopeea. Acţiunea poate fi simplă. Genul dramatic cuprinde operele create pentru a fi reprezentate pe scenă. Bucureşti.. Speciile literare Categoriile de gen şi de specii reprezintă relaţii distincte. Aceste opere trebuie să respecte anumite limite de spaţiu şi timp. Operele dramatice au următoarele caracteristici: • • • • sunt împărţite în acte şi scene. speciile genului epic sunt: a) în literatura populară: balada sau cântecul bătrânesc. b) în literatura cultă: balada cultă. cântece rituale (Pluguşorul. schiţa. comedia. Speciile literare ale genului dramatic sunt: tragedia.1. În funcţie de aceste trăsături. 18. povestirea. 1993.3. redusă la un singur eveniment. desfăşurată pe un singur plan. specia. se pot clar asocia. iar numărul personajelor şi al tablourilor trebuie adaptat la condiţiile materiale ale scenei. dar şi complexă. 2.6 6 Ion Vlad. desfăşurată pe mai multe planuri. poemul. Descoperirea operei.

Speciile genului dramatic a) drama este specia genului dramatic ce prezintă o întâmplare din istoria reală. ci din trecut. în care este surprins un episod semnificativ din viaţa personajului principal. care narează o succesiune de fapte măreţe. plante sau animale care surprind tipuri umane. o convenţie care implică oralitatea. desfăşurată pe mai multe planuri. .2. personajele sunt puţine şi prezentate în antiteză. iar între narator şi receptor există o relaţie specială. iar accentul este pus pe comportamentul personajului principal şi nu pe acţiune. cu personaje puţine. are un final fericit. dar nu din contemporaneitate. b) comedia este specia genului dramatic care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri.2. redă atmosfera vremii şi culoarea locală. g) balada este specia genului epic în versuri care relatează fapte şi întâmplări neobişnuite. cu acţiune simplă desfăşurată pe un singur plan. conflictul este concentrat. cu acţiune simplă. prezintă conflicte puternice (exterioare şi interioare). are caracter scenic deoarece personajele sunt puse să dialogheze. conţine mai multe episoade. are acţiune simplă şi de scurtă durată. b) povestirea este o specie a genului epic care prezintă o singură întâmplare. f) poemul este specia genului epic în versuri.2. 2. cu acţiune complexă.1. iar personajele sunt însufleţite de sentimente nobile. e) fabula este specia genului epic în versuri care are personaje. ceremonialul relatării. are două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala. lineară. c) nuvela este o specie a genului epic de dimensiuni mai dezvoltate decât ale schiţei.2. modalitatea narativă preferată este evocarea. Speciile genului epic a) schiţa este o specie a genului epic în proză de dimensiuni reduse. eroice. surprinzând diferite aspecte ale vieţii sub toate aspectele ei. cu un număr mare de personaje. d) romanul este specia genului epic de dimensiuni ample. caractere. desfăşurată pe un singur plan.

Aceste norme au fost criticate de romantici germani şi francezi. de Renaşterea italiană. ironia. tragicul provine din conflictul dintre pasiune şi datorie. 108. 2005. în ***Concepte operaţionale. purtătoare a unei valori. şi forţe adverse care îi provoacă suferinţa şi nimicirea. identificăm drept principale tipuri de comic: de situaţie. 2005. mai târziu în clasicismul francez. p. însă. Specia numită tragedie aşa cum a fost înţeleasă de Aristotel8. Editura Humanitas. apud Marian Vasile. moravuri care provoacă râsul şi care nu periclitează prin gravitatea lor existenţa celor implicaţi.Comicul constă în acţiuni. iar din punct de vedere al sursei. Editura Vestala. dintre raţiune şi sentiment . dintre viu si mecanic7. replici. 7 Henry Bergson. Noţiuni de teoria literaturii. sarcasmul şi grotescul. Le mequanique plaqué sur le vivant. neamestecul tragicului cu comicul. Eroul tragic clasic se caracterizează prin unitate şi consecvenţă. în *** Concepte operaţionale. satira. încât purtătorii valorilor pe care le socotim mai preţioase sunt sortiţi suferinţei şi nimicirii”9. . a devenit nucleul în funcţie de care s-a teoretizat şi s-a dezvoltat genul dramatic în literatura europeană. Structura şi normele tragediei clasice erau: unitatea de subiect. Deşi reprezentată de un erou anume. dintre esenţa şi aparenţă. fixitatea caracterelor. cea din urmă fiind considerată de Aristotel una dintre dominantele acestui tip de erou. Bucureşti. 1996. vina tragică. valoarea respectivă are o dimensiune simbolică şi de aceea odată cu moartea personajului tragic se prăbuşeşte o întreagă ordine a lucrurilor. de clasicismul francez. Comicul rezultă din contrastul dintre frumos si urât. 20. p. de nume. În ciuda morţii eroului valoarea reprezentată de el triumfă. situaţii. Poetica. c) tragedia este opera dramatică în versuri care prezintă personaje eroice în situaţii conflictuale excepţionale. unitatea de loc. 8 Aristotel. tragicul provine în principal din conflictul dintre erou şi destin. În Antichitate. înlocuită. 20. 9 Tudor Vianu. p. Editura Humanitas. dintre scop şi mijloace. de limbaj. Formele principale ale comicului sunt: umorul. unitatea de timp. Bucureşti. dintre valoare şi nonvaloare. Bucureşti. Tragicul este o categorie estetică ce presupune un conflict puternic între o personalitate de excepţie. dintre vechi şi nou. în măsură să trezească spaima sau mila. Ele au fost preluate de literatura latină. de moravuri şi caracter. cu una nouă. tipuri umane. Tudor Vianu considera tragică „orice viziune a lumii care presupune o astfel de rânduială a lucrurilor.

Alba Iulia. Ion Concepte operaţionale. . Elemente de teorie literară cu aplicaţii pe texte. Editura Didactică şi Pedagogică. Irina VASILE. Editura Bălgrad. Bucureşti. 2005. Noţiuni de teoria literaturii. 1993. Marian VLAD. 1996. Editura Humanitas. Genuri şi specii literare. 200. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE XXX CIOROGAR. Editura Vestala. Editura Demiurg. Bucureşti. Sabina PETRAŞ. Bucureşti. 1996.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->