Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea Pesonajului

« Harap-Alb »
Originalitatea operei lui Ion Creangă stă in faptul că punctul de plecare al acesteia il reprezintă
folclorul romanesc, ea reactualizând « teme si motive de circulatie universală cu o vechime aproape
mitică » dupa cum afirmă George Călinescu.
Ca particularitati de constructie ale textului se remarca compozitia, in 3 parti, cu valente
alchimice. Prima, Negredo, reprezinta initierea sau primavara intr-o structura a anotimpurilor, Albedo,
maturizarea , vara si Rubedo ce semnifica implinirea, sublimarea spirituala a neofitului reprezentata de
perioada toamna-iarna. Tema textului o anticipeaza titlul simbolic : « povestea lui Harap Alb » , numele
acestuia sugerand lupta dintre bine si rau, si structura traseului initiatic al personajului. Cronotopul este
mitic, nestiindu-se exact unde si cand s-a petrecut actiunea. Toposul configureaza un labirint sugerand
proiectiunea dincolo de material, respectiv un labirint interior. Incipitul propriu-zis esfe simbolic anticipativ
datorita oralitatii ( « Amu cica era odata … ») conturata in registrul popular regional-arhaic ( « craiu » ,
« istuilalt », « iara ») si de utilizarea elementelor de subiectivitate si cele de eruditie pareomiologica ( « sa
nu ne departam », « iaca ! », « fatul meu »). Finalul este inchis, simbolic, sub semnul beletristicului,
plasticitatii si utilizarii unor figuri precum personificarea, comparatia si hiperbolizarea personajelor ( « alta
dracarie si mai mare : o namila de om manca brazdele de pe urma a 24 pluguri si tot atunci striga in gura
mare ca crapa de foame « ). El prezinta refacerea echilibrului si rasplata eroului si finalul initierii prin
intermediul eruditiei pareomiologice (« in sama bagati ») cat si registrului regional-arhaic ( « craiasa »,
« buzunariu », « ospata »).
Dupa cum clasifica Vladimir Propp in « morfologia basmului », personajele sunt impartite in
personaje adjuvante, personajul mistagog ( Sf.Duminica), falsii eroi (fratii mai mari ai fiului de crai), anti-
eroul si eroul. La nivel de dimensiune psihologica, autorul infatiseaza gandurile si trairile personajelor.
Prin cei 5 nazdravani se prezinta drama omului : Flamanzila oricat manca tot ii era foame , Setila cat bea
tot ii era sete , iar lui Gerila ii era tot timpul frig. Pasari-Lati-Lungila se putea lungi oricat, iar Ochila putea
sa vada totul foarte bine indiferent de distanta. Acestia au o mare complexitate atat sufleteasca cat si
senzoriala asadar in ciuda trasaturilor senzationale, prin ceea ce simt, ei se umanizeaza, subliniind
dimensiunea realista in constructia personajelor. Exista de asemenea o echivalenta intre personaj si om :
« namila de om », « dihanie de om « , « aratare de om ». Harap Alb se confeseaza calului sau de fiecare
data cand Spanul il supune la noi incercari : « Dragul meu tovaras, la grea nevoie m-a bagat iar
Spanul ! ». Apare caracterul moralizator care amprenteaza evolutia acestora, personajele avand sau
dobandind bunatate, omenie, prietenie precum Harap-Alb si cei 5 nazdravani.
Din sfera personajelor cu dubla identitate se remarca Harap Alb, fata imparatului Ros si Sf.
Duminica. Fata imparatului Ros inafara de rolul ei de farmazoana si de printesa, ea se metamorfozeaza
in pasare, acesta fiind imaginea sufletului care scapa din trup, lucru demonstrat si in momentul in care ea
intrerupe ospatul ciripind ca beau, mananca, dar la fata imparatului nu se gandesc. Sf.Duminica pe de
alta parte, personajul initiator, care il indruma si ajuta pe Harap Alb, dar care in basm se prezinta ca o
cersetoare pana in momentul in care isi demonstreaza capacitatile supranaturale si se inalta la cer. Harap
Alb dobandeste de asemenea dubla identitate insa datorata mortilor simbolice. Pana la momentul fantanii
el este fiul de crai, mezinul si atat poate fi numit. Insa, dupa moartea sa sociala, de la iesirea din fantana,
el devine Harap-Alb. Antieroismul sau denota din ajutorul primit, din faptul ca mereu are prieteni sa-l
indrume. El este milos si castiga prietenia Sf. Duminici care il invata cum sa depaseasca obstacolele de
exemplu in momentul ursului si gradinii sale cat si in alegerea calului. Este omenos cu cei cinci
nazdravani si le castiga si acestora prietenia, care il va ajuta pe tot parcursul probelor de la curtea
Imparatului Ros ( Gerila- Camera, Setila si Flamanzila – cina pantagruelica, Ochila si Pasari-Lati-Lungila
– prinderea fetei de Imparat). De asemenea , datorita bunatatii sale, el are parte de ajutor din partea
frunicilor ( alegerea macului de nisip) si albinelor ( descoperirea fetei de imparat). Prin toate aceste calitati
dobandite in drumul sau de neofit concentrat in basm, se observa caracterul de bildungsroman.
Personajul principal este Harap Alb. Acesta este caracterizat in primul rand, direct de catre
narator si celelalte personaje prin intermediul dialogului. In al doilea rand, el se autocaracterizeaza. Si in
ultimul rand, el este caracterizat indirect prin fapte, vestimentatie, nume, comportament, raportare la
mediu , relatii cu celelalte personaje. Numele sau are anticipare tematica , lupta dintre bine si rau,
valentele alchimice ale drumului neofitului si pierderea statutului social si redobandirea lui. El este
inzestrat cu importante calitati, are si slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, toate
conducand la desavarsirea lui ca om. Cu fieare incercare el isi mai demonstreaza o calitate. El este milos
cu Sf. Duminica, curajos prin proba podului, supus in momentul mortii simbolice in fantana. Da dovada de
rabdare in gradina ursului, de viclesug in padurea cerbului si de prietenie si omenie cu albinele, furnicile si
cei 5 nazdravani. Faptele eroului se desfasoara in limita umanului, probele care depasesc sfera realului
fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje care poseda puteri supranaturale.
Personajele sunt construite prin diverse tehnici : cea a simbolului, spre exemplu fiinta diabolizata,
si anume, Spanul, viclenia lumii, si Imparatul Ros, Imparatul Verde, cel cu un excedent de clorofila care
nu poate avea urmasi sau Sf. Duminica, personajul mistagog, in folclor aparand ca o figura mitologica
legata de sensurile milosteniei. Tehnica simetriei se intalneste atat la final si incipit cat si in probele si
lumile prin care trece personajul, care aduc a topos humulestean. Creanga recurge la psihologie
individuala (neofitului) dar si la cea colectiva mascata de adresarea directa catre cititor(« caci, da, care
om nu tine la viata inainte de toate ? »). Si, in cele din urma, oralitatea, ca tehnica de constructie, care
pune in valoare eruditia pareomiologica si adresarea directa si numeroase surse ale umorului. Limbajul
regional-arhaic saturat din punct de vedere al jovialitatii carnavalescului sensurilor.
Concluzionand, datorita faptului ca stilul lui Creanga este unul simplu, popular, presarat cu tot
felul de zicatori , proverbe si fraze ritmate, personajele vorbind o autentica limba moldoveneasca,
imbogatita permanent de o oralitate vie, se poate spune ca « povestea lui Harap-Alb » izvoraste chiar din
spiritul satului Humulesti.