Stilul artistic (beletristic)

Stilul beletristic are drept caracteristica fundamentala functia poetica a limbajului (expresiva,
sugestiva); (artistic) se foloseste in operele literare.

CUPRINDE: operele literare în proză, versuri şi operele dramatice; tot aici pot fi incluse eseurile,
jurnalele, memoriile, amintirile.

CARACTERISTICI:

1. libertatea pe care autorul şi-o poate lua în raport cu normele limbii literare;

2. contrastul dintre sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie, prin
modul neobişnuit în care se folosesc cuvintele);

3. caracterul individualizat al stilului;

4. unicitate şi inovarea expresiei;

5. bogăţie lexicală - din punct de vedere statistic;

6. sensuri multiple ale aceluiaşi cuvânt;

7. înglobează elemente din toate stilurile funcţionale, dar şi din afara limbii literare (arhaisme,
regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon);
 8. mesajul are funcţie poetică, centrată asupra lui însuşi, asigurându-i acestuia o structură care îl
face perceptibil la nivelul formei şi adesea uşor de fixat în memorie. Prin funcţia poetică, un
mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul pentru informaţie, ci un text interesant în sine:
plăcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanţa mesajului e produsă de simetrii, repetiţii,
rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcţia poetică se manifestă desigur în poezie, dar nu numai în
ea; e prezentă în vorbirea curentă, în expresii şi locuţiuni populare, în sloganuri, proverbe etc.

9. folosirea termenilor cu sens figurat ca si a celora care, prin anumite calitati, trezesc in constiinta
cititorilor imagini plastice, emotii, sentimente;

10. o mare complexitate, data fiind diversitatea operelor literare cat si faptul ca fiecare autor isi are
propriul stil;

11. bogatia elementelor lexicale (cuvinte din fondul principal lexical, termeni regionali, arhaici,
neologisme, termeni de jargon sau argou etc);

12. extinderea semantica prin utilizarea sinonimiei si a polisemiei unor termeni;

13. cuvintele sunt utilizate cu functia lor conotativa;

14. relieful enuntului poate fi intarit chiar si prin abaterea de la uzul curent al limbii.

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI:

1. Claritate: exprimarea clară a gândurilor şi a sentimentelor.

 2. Proprietăţi: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprimarea gândurilor şi
sentimentelor.

3. Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării.

4. Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunţurilor.

5. Puritatea: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară.

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale: Polisemantism; Sensul conotativ; Varietate lexicală

Morfologice: Valori expresive ale părţilor de vorbire; Mărcile subiectivităţii

Sintactice: Diversitatea raporturilor de subordonare; Inversiuni, dislocări topice

Stilistice: Prezenţa
procedeelor artistice

Exemplu de text artistic (beletristic)

<A părut o figură foarte vie a mişcării noastre literare, un temperament original, amestec de boem şi
dandi, purtător de steag al tendinţelor de înnoire în lirica românească, după Macedonski, Ştefan
Petică şi Iuliu Săvescu, înaintaşii cărora le-a adus uneori omagiul său. Nimeni din câţi l-au cunoscut,
l-au auzit citindu-şi versurile pe scenele pe care apărea cu plăcere sau numai l-au văzut trecând
înfăşurat în marile lui şaluri colorate, nu va putea uita pe artistul independent în persoana căruia s-au
concentrat timp de aproape patru decenii lozincile modernismului literar; monologul lui exploziv făcut
din vervă paradoxală şi cinică va lipsi de aici înainte acelora care se obişnuiseră să vadă în el un
camarad sau un înaintaş. Formula lui literară şi umană era aproape în întregime constituită curând
după 1900 când, în urma celor câţiva ani petrecuţi la Paris, gustul său fusese definitiv cucerit de
poeţii simbolişti şi de acei versificatori în acelaşi timp rafinaţi şi populari, de tipul lui Aristide Briand,
care, în fiecare seară, risipeau spiritul lor scânteietor în renumitele taverne literare ale Metropolei, la
„Chat Noir sau la „Noctambule".>>

(Tudor Vianu, Ion Minulescu al posterităţii)

ETAPE

1. Autor, titlu (se află în partea dreaptă jos) şi temă (despre ce e vorba in

text)

În subsolul textului este indicat numele autorului, Tudor Vianu şi titlul lucrării de unde este extras
fragmentul, Ion Minulescu al posterităţii. Aici trebuie remarcat faptul că titlul sintetizează conţinutul

textului: un elogiu adus poetului Ion Minulescu.

Titlul sugerează că textul ar putea fi la graniţa dintre ştiinţific şi literatură; prima sintagmă, Ion
Minulescu, fixează subiectul lucrări, a doua sintagmă, al posterităţii, exprimă o opinie subiectivă.

2. Tipul de discurs

Discursul este nonficţional (poate fi identificat conform predominanţei cuvintelor cu sens denotativ şi
în conformitate cu sfera de referinţă a cuvintelor).

Discursul are funcţie referenţială. El transmite informaţii ştiinţifice pe baza unui text reflexiv. Textul
este construit într-o manieră argu-mentativă. Primul enunţ are funcţie de ipoteză. Folosirea
enumeraţiilor caracterizează personajul într-o manieră elogioasă: Cu Ion Minulescu a dispărut o figură
foarte vie a mişcării noastre literare, un temperament original,^ amestec de boem şi dandi, purtător de
steag al tendinţelor de înnoire în lirica românească. Următorul enunţ este un argument. Construcţia
amplă a frazei şi construcţia cu subiectul nimeni şi predicatul nu va putea uita transformă argumentul
într-o teză; opinia autorului este unanim acceptată: Nimeni din câţi l-au cunoscut, l-au auzit citindu-şi
versurile pe scenele pe care apărea cu plăcere sau numai l-au văzut trecând înfăşurat în marile lui
şaluri colorate, nu va putea uita pe artistul independent în persoana căruia s-au concentrat timp de
aproape patru decenii lozincile modernismului literar. Enumeraţiile prin care sunt aduse
exemplificările completează portretul elogios: monologul lui exploziv, formula lui literară ş i umană.

3. Sfera de utilizare

Textul este la graniţa dintre stilul ştiinţific şi stilul artistic. Ar putea aparţine stilului ştiinţific prin temă
şi domeniul în care are relevanţă, respectiv, domeniul criticii literare. Ar putea aparţine stilului artistic
prin modalitatea de tratare a temei

4. Elementele situaţiei de comunicare ERM

• Conform relaţiei E-R (beneficiar)

Emiţătorul este specializat, un critic literar. Receptorul nu este numit explicit, dar se poate presupune
că este şi el specializat - respectiv, critic literar, dar şi nespecializat - elev sau student, care pot folosi
textul in dimensiunea lui informativă

Conform efectului mesajului

Mesajul vizează ca efect acordul cu informaţia, în măsura în care este recta ştiinţific şi în măsura în
care sunt aduse exemple credibile, iar instanţa de discurseste creditabilă în domeniu (autor specializat).
Conform funcţiei mesajului (scop)

Funcţia mesajului este de informare, concentrată pe un subiectprecis: imaginea în epocă şi imaginea pe

care o are posteritatea.

În acest context, întrebările esenţiale ale mesajului informativ actualizate aici sunt: Cine? (Ion
Miculescu), Ce? (imaginea publică, rolul poetului în dezvoltarea poeziei moderne), Cum? (imaginea
elogioasă pe care o propune autorul textului citat).

Textul are şi funcţie persuasivă. Ea se concretizează în imaginea elogioasa sugerată chiar din titlu

Conform încărcăturii emoţionale a mesajului

Mesajul este la graniţa dintre neutru şi estetic. Mesajul este neutru v ui datele furnizate. Neutralitatea
este specifică discursului ştiinţific şi se manifestă stilistic printr-o relativă absenţă a figurilor de stil.
Aici însă sunt prezente figurile de stil, ceea ce conferă textului un grad mare de subiectivitate (criticul
literar îşi expune propria sa opinie despre imaginea poetului). De aceea, prin tonalitate şi implicarea
autorului, mesajul este de factură estetică; în acest context, autorul foloseşte fraza amplă, enu-meraţia:
monologul lui exploziv, formula lui literară şi umană, ca modalitate de accentuare a unei idei că I.
Minulescu a fost un poet excepţional.

CARACTERISTICI ALE STILULUI

1. Corectitudine: textul este alcătuit din enunţuri construite în conformitate cu regulile gramaticale şi
semantice.

2. Obiectivitate: conţinutul textului se referă la o problemă reală, din domeniul criticii literare, care nu
se modifică în conformitate cu opiniile receptorului, dar care incită la comentariu.

3. Accesibilitate: limbajul este accesibil specialiştilor, dar şi elevilor/ studenţilor familiarizaţi cu

terminologia (monolog, formulă literară, poezie modernistă).

4. Proprietatea termenilor, termenii sunt folosiţi cu sensul propriu.

5. Sens unic (operă închisă): receptarea textului dat se face numai în sensul indicat de autor. în ceea ce
priveşte critica literară, sensul unic al textului poate fi discutabil. De aceea, ce contează în acest caz
este felul în care este receptat textul.

…”Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo
optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind dinspre strada
Sfinţii Apostoli, cu un soi de valiză în mană, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindcă,
obosit, o trecea des dintr-o mană într-alta. Strada era pustie întunecată şi, in ciuda verii, în
urma unor ploi generale, răcoroasă şi foşnitoare ca o pădure.”…

( „ENIGMA OTILIEI” – G. CALINESCU )

…” Timp îndelungat am rămas pe gânduri, abătută, uitând de el, cu sufletul ciugulit din când
în când de către o întrebare, ca de ciocul unei păsări cenuşii. Pe urmă, ochii împăienjeniţi, pe
care îi întorsesem cum întorci o scrisoare ca să nu-ţi citească vecinul din ea, au rămas ca
fixaţi de vinul roşu al unor maci de Luchian. E tabloul despre care ţi-am spus că l-am primit
dar de ziua mea şi pe care n-am vrut să ţi-l arat ca să fac un act de voinţă. Cu chenar de
lemn negru, l-am fixat pe peretele din faţa patului pentru că roşul fraged şi catifelat al
petalelor îmi limpezeşte privirea somnoroasă dimineaţa când mă scol, de pot citi ora de la
ceasornicul de alături de el.”…

( „PATUL LUI PROCUST” – CAMIL PETRESECU )