Sunteți pe pagina 1din 3

Jakobson a fost printre primii care au sugerat o schema a comunicarii lingvistice.

Din punctul
sau de vedere, in orice act de comunicare verbala intervin urmatorii factori constitutivi:
„Emitatorul (vorbitorul sau destinatorul) trimite un mesaj receptorului (ascultatorului sau
destinatarului). Pentru a fi operant, mesajul necesita mai intai un context la care sa faca trimitere
(ceea ce, intr-o terminologie oarecum ambigua, este numit „referent”), context sesizabil de catre
destinatar si care fie este verbalizat, fie este susceptibil de a fi verbalizat; apoi mesajul necesita
un cod comun, in intregime sau cel putin partial, atat destinatorului, cat si destinatarului (sau, in
alti termeni, celui care codifica si celui care decodifica mesajul); in fine, mesajul necesita un
contact, un canal fizic si o conexiune psihologica intre emitator si destinatar, contact care le
permite sa stabileasca si sa mentina comunicarea”. (Jakobson, Closing statements: Linguistics
and Poetics, apud Christian Baylon, Xavier Mignot, Comunicarea)
Roman Jakobson opereaza distinctia dintre forma si continutul mesajului, atasand functii
distincte acestor doua componente. Se ajunge astfel la o clasificare cuprinzand urmatoarele
functii:
1. Functia emotiva sau expresiva a comunicarii este indeplinita de emitator si consta in
evidentierea starilor interne ale acestuia.
O valoare emotionala foarte mare au interjectiile, unele forme verbale (modul optativ), epitetele
si o suma intreaga de mijloace stilistice prin care exprimam reactile noastre sufletesti la contactul
cu o realitate oarecare: superlative, repetitii, inversiuni, exclamatii, interogatii etc. In general,
marcile lingvistice ale subiectivitatii emitatorului sunt si marci ale acestei functii.
2. Functia conativa, persuasiva, sau retorica indreptata catre destinatarul comunicarii de la
care se intentioneaza sa se obtina un anume tip de raspuns. Forma verbala conativa prin
excelenta este modul imperativ. In calitatea sa de arta a construirii discursurilor persuasive,
retorica avea in vedere tocmai valorificarea potentelor conative ale comunicarii interumane.
3. Functia poetica e centrata pe mesaj, masoara originalitatea, unicitatea acestuia, gradul sau de
expresivitate. Este foarte evidenta in stilul artistic, dar este prezenta si in stilul publicistic sau
colocvial si marcile ei sunt in general figurile de stil.
Ea nu are in vedere si referinta, sau fenomenul real pe care il vizeaza comunicarea. Asa se si
explica alegerea de catre Jakobson a denumirii acestei functii. Se stie ca, spre deosebire de
limbajul stiintific, pentru care ceea ce conteaza cu precadere este despre ce se vorbeste, limbajul
poetic pune accentul pe cum se spune. Daca cel dintai privilegiaza semnificatul, cel de-al doilea
privilegiaza semnificantul. In spatele cuvintelor dintr-un text stiintific se vad intelesurile pe care
ele ni le dezvaluie, pe cand cuvintele unui poem sunt, in mare masura, opace, ele retinand atentia
cititorului asupra aspectului lor concret, ceea ce face ca orice incercare de a le inlocui cu
sinonime sa distruga poeticitatea textului.
4. Functia referentiala acopera referinta mesajului, dar ea vizeaza, in conceptia lui Jakobson, si
cadrul situational (contextul) in care are loc transmiterea acestuia. Ideea de a trata impreuna
aceste doua aspecte pare sa se fi nascut din dorinta de a separa printr-o cenzura unica aspectele
ce tin de sintaxa mesajului de tot ceea ce priveste relatia acestuia cu realitati exterioare, adica de
componentele semantica si pragmatica. Desi logica, abordarea aceasta a fost receptata de alti
cerectatori drept insuficient de pertinenta, motiv pentru care Derill Hymes a propus scindarea
functiei jakobsoniene in doua: una propriu-zis referentiala, axata pe subiectul comunicarii si alta
contextuala sau situationala, orientata catre cadrul in care se desfasoara procesul de comunicare.
Marcile ei: formulele de salut si de adresare care ne pot indica relatia dintre emitator si receptor,
statutul acestora, diverse adverbe de loc, de timp, asa-numitele deictice…
5. Functia metalingvistica se manifesta ori de cate ori in cadrul comunicarii apare necesitatea
de a se atrage atentia asupra codului utilizat. Perifrazele explicative care precizeaza acceptiunea
in care trebuie inteles un termen, gesturile sau tonul ce indica receptorului cheia in care trebuie
decodificat mesajul, apartin toate sferei metalingvisticului.
Alte marci: definitii, explicatii, precizari ale sensului dat cuvintelor…
6. Functia fatica are in vedere caracteristicile mijlocului de comunicare si controlul bunei
functionari a acestuia. Nenumarate semnale fatice insotesc comunicarea interpersonala:
confirmari verbale sau prin miscari ale capului, dar mai ales jocul privirilor prin care se
reconfirma mereu pastrarea contactului.
In plan obiectiv, concret, functia fatica verifica functionalitatea canalului, prin intrebari de
control de genul “Alo! Mai esti?” “Ma auzi?” in cazul unei convorbiri telefonice; pe messenger
sunt multe alte forme de exprimare a functiei fatice: buzz, emoticonuri diverse, intrebari etc.
In plan subiectiv, functia fatica verifica atentia receptorului, gradul de intelegere a mesajului,
prin intrebari ca “Intelegi?”, “Ma urmaresti?” etc.
Potrivit conceptiei lui Jakobson, cele sase functii pe care el le-a definit coexista practic in orice
comunicare. Diferita de la caz la caz este numai ierarhia lor de importanta, stratificarea rezultata
constituind un criteriu de clasificare a evenimentelor verbale.

Functiile comunicarii cu implicarea mass-mediei:

1. Functia de informare. Ziarele, revistele, radioul, televiziunea si Internetul sunt canale care,
prin informatiile difuzate satisfac o nevoie fundamentala a omului modern: informarea. Aceste
canale de comunicare realizeaza mai mult decat o informare. Ele influenteaza, orienteaza si
dirijeaza opinia publica, interesele si motivatiile oamenilor, constiintele chiar dincolo de propria
vointa. Mass-media poate realiza chiar distrugerea discernamantului, instalarea unei apatii, poate
distruge vointa de a intelege si a actiona. Cercetatorii americani Paul Lazarsfeld si Merton R. K.
au denumit aceasta influenta-”disfunctia de narcotizare”.

2. Functia de interpretare. In calitate de consumatori de informatii, putem fi ajutati direct in


interpretarea unor evenimente prin productii specifice de tipul editorialului sau al comentariului

Editorialul, de autor sau al publicatiei (exemplu: National) exprima punctul de vedere al


publicatiei respective.

Comentariul zilei exprima punctul de vedere al autorului, al liderului de opinie, care poate fi, in
unele situatii, in contradictie cu editorialul. In practica jurnalistica, comentariul zilei si editorialul
sunt plasate pe pagini diferite ale ziarului. Daca editorialul reprezinta punctul de vedere al
ziarului sau al unui angajat al ziarului, comentariul zilei reprezinta de regula punctul de vedere al
unui colaborator sau al unui invitat.
Psihologii americani numesc acest fenomen “primacy”-prejudecata perceptiva; acest fenomen se
bazeaza pe tendinta noastra de a vedea o ierarhie acolo unde este doar o enumerare. Probabil ca
acest fenomen este profund inradacinat in subconstientul nostru: chiar si in lumea “de dincolo”
exista o ierarhie.
3. Functia instructiv-culturalizatoare. Acest lucru se realizeaza prin difuzarea de informatii,
cunostinte cultural-stiintifice. In cazul acestei functii se remarca si un efect subliminal, persuasiv
i-am putea spune: sunt promovate valori modele comportamentale ce tin de paradigma culturala
a societatii. Prin functia instructiv-culturalizatoare, comunicarea contribuie la stabilitatea
societatii. Exemplu de promovare a unei “valori negative” : te uiti si castigi. Se poate declansa o
isterie care are la baza un mecanism similar cu Caritasul. Foarte multe emisiuni de acest tip pot
crea iluzia ca se pot obtine castiguri fara munca. Evident ca instalarea unei astfel de mentalitati la
nivelul societatii este foarte periculoasa pe termen lung.
4. Functia de liant. Aceasta functie este consecinta celor anterioare si se refera la faptul ca poate
genera un mecanism de solidaritate sociala, in caz de calamitati naturale, de exemplu :
inundatiile din 1999 au generat prin TV o solidaritate sociala cu cei afectati, ceea ce a dus la
strangerea unor mari sume de bani. Indiferent de scandalul aparut ulterior legat de gestionarea
banilor, solidaritatea s-a produs in momentele critice ale comunitatii.
5. Functia de divertisment. Radioul si televiziunea realizeaza numeroase emisiuni de
divertisment. Acestea sunt cele mai ieftine mijloace de divertisment, in comparatie cu
participarea la concerte si alte spectacole.

Exista insa si tendinta de a transforma totul in spectacol, ceea ce are efect contrar functiei de
liant, adica crearea unei detasari de problemele grave prezentate. In cazul unor accidente,
calamitati unul din criteriile de selectie a evenimentelor, promovate de conducerea redactiilor,
este numarul mortilor si prezentarea cat mai “impresionista” a evenimentului: sunt recomandate
imagini cu oameni care plang, cu priviri disperate.
Cele mai importante functii ale comunicarii:
1.Intelegere si cunoastere . Comunicarea sprijina atit o mai buna cunoastere de sine cit si
cunoasterea celorlalti , aceste doua tipuri de cunoastere sunt interdependente:cunoscind pe
ceilalti in procesul comunicarii, ne cunoastem propria fiinta, invatam cum ne influienteaza
ceilalti si masura in care ii influientam.
2.dezvoltarea relationarii consistente cu ceilalti.Nu este sufficient dezvoltarea propriului eu in
relatia cu altii si sa-i cunoastem .Avem nevoie de relatii prin care sa impartasim celorlalti
realitatea noastra .Comunicarea are functia de socializare a persoanei .