Digitally signed by UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Biblioteca UTM
Reason: I attest to the Catedra Alimentări cu căldură şi gaze, ventilaţie
accuracy and integrity
of this document

Pavel Vârlan

BAZELE TEORETICE ALE

ALIMENTĂRII CENTRALIZATE
CU CĂLDURĂ

Material didactic

CHIŞINĂU
U.T.M.
2007
Materialul didactic este elaborat în ajutorul studenţilor din anul III,
specialitatea 582.7 «Ingineria sistemelor de alimentare cu căldură
şi gaze, ventilare» la studierea disciplinei Reţele termice I, în lipsa
altor surse de studiu în limba română.

Autor: conf. univ., dr. Pavel Vârlan

Redactor responsabil: conf. univ., dr. Constantin Ţuleanu
Recenzent: conf. univ., dr. Valeriu Goncearuc

2
Introducere
Energetica este una din ramurile de bază ale complexului
industrial. Noţiunea de energetică cuprinde un ansamblu larg de
instalaţii destinate producerii, transportării şi utilizării energiei
electrice şi termice, energiei gazelor comprimate şi altor agenţi
energetici. În organizarea raţională a alimentării consumatorilor cu
energie o importanţă deosebit de mare are termificarea, una din
formele cele mai perfecte de alimentare centralizată cu căldură şi
una din căile principale de micşorare a necesarului de combustibil
pentru producerea energiei electrice.
P = 24 M Pa
t = 560
Turbina
Generator electric

Cazan

P = 0,05M Pa
t = 33

condensator

sursa rece

Fig.1. Schema de principiu a Centralei Electrice de

Condensare
Producerea energiei electrice poate fi organizată la centrale
electrice de condensare (CEC), iar producerea energiei termice - în
centralele termice (CT), în baza combustibilului organic. Schema
de principiu a CEC este prezentată în figura 1, iar ciclul de
condensare prin care are loc producerea energiei electrice – în fig
2.a.
3
 Această formă de organizare a producerii energiei electrice şi
termice se numeşte producere separată a energiei.
Aburul din cazan, având entalpia, i4, corespunzătoare
punctului 4 din nomograma de pe fig. 2.a, nimereşte în turbină,
unde se destinde până la un vacuum adânc cu presiunea absolută
egală cu 0,05 MPa şi temperatura aproximativ 33 0C şi entalpia, i5.
Pentru a fi întors în cazan, aburul se condensează în condensator,
procesul 5-1 (fig. 2.a), unde cedează căldura latentă de condensare,
i5-i1, apei de răcire.

a) b)

T T 4
4

3 3
2 2
Energie
Energie electrica
electrica
1 5
Energie
1 5
termica

S S
a b a b

Fig. 2. a) ciclul de condensare; b) ciclul de termificare

În cazan, apa se încălzeşte până la temperatura de fierbere

la presiunea din cazan, procesul 1-2, şi se evaporă, procesul 2-3.
Aburul obţinut, se supraîncălzeşte până la temperaturi înalte de
circa 560 0C. În procesul, 3-4, de supraîncălzire , aburul îşi
restabileşte entalpia iniţială, i4, şi ciclul se repetă. În acest ciclu
este transformată în energie electrică cantitatea de căldură
echivalentă cu aria trapezei1-2-3-4-5-1 din fig. 2.a, iar cantitatea
de căldură echivalentă cu aria dreptunghiului a-1-5-b-a este
cedată apei de răcire şi aruncată în mediul înconjurător. La

4
temperatura din cazan de 560 0C şi presiunea de 24 MPa, entalpia
aburului i4 = 3365 kJ/kg, iar la ieşire din turbină i5 = 1890 kJ/kg.
Entalpia condensatului după condensator i1 = 138 kJ/kg, iar
căldura cedată apei de răcire constituie i5 - i1 = 1752 kJ/kg.
Valoarea randamentului ciclului teoretic Rankine, pentru
parametrii menţionaţi, constituie η = (3365-1890)/(3365-138)
= 0,457, iar căldura cedată de către abur în condensator apei de
răcire constituie 1752/3365 = 0,52 din toată căldura ce se conţine
în aburul din cazan. Producerea energiei electrice în centralele
termice de condensare, după cum rezultă din cele relatate mai sus,
prevede aruncarea inutilă a minimum 52 % din căldură în mediul
ambiant datorită condensării aburului după turbină, fără care nu
poate avea loc obţinerea energiei electrice. Prin urmare, 52 % din
energia aburului se transformă în deşeuri care, printre altele, mai
afectează şi mediul ambiant. În acelaşi timp, pentru încălzirea
clădirilor este necesar de a produce căldură în cazane prin arderea
unei cantităţi suplimentare de combustibil.

Fig.3. Schema
de principiu a 4
Centralei 3
2
7
Electrice de 1
Termificare 9
1- cazan; 2,3,4 –
respectiv, treptele
de presiune 12 8 RT
înaltă, medie şi
joasă ale turbinei
cu abur; 5 – 5
6
condensator; 6 –
deaerator; 7 –
generator de 11
energie electrică; 10
8 – schimbător de
căldură pentru
reţelele termice; 9 – cazan de vârf; 10 – sursa rece; 11, 12 - pompe

5
 Producerea concomitentă a energiei electrice şi termice în
Centrala Electrică de Termificare (CET) constituie cea de-a doua
formă de organizare a producerii energiei şi se numeşte
termificare. Schema de principiu a CET este prezentată pe figura
3, iar procesele ciclului - în fig. 2.b. În acest caz, o parte sau tot
aburul, în dependenţă de necesarul de căldură în momentul dat,
este luat cu presiunea de 0,05 – 0,25 MPa din treapta de presiune
medie (3) a turbinei şi trecut prin schimbătorul de căldură 8, în
care apa din reţelele termice se încălzeşte aproximativ până la 120
0
C. În cazul în care temperatura apei în reţelele termice trebuie să
fie mai înaltă, ea se încălzeşte suplimentar, până la temperatura
necesară, în cazanul de vârf 9, unit în serie cu schimbătorul de
căldură 8. În cazurile în care necesarul de căldură în reţelele
termice este mai mic decât puterea termică a CET –ului, partea din
abur nefolosită în schimbătorul 8 trece prin treapta de presiune
joasă (4) a turbinei şi îndeplineşte ciclul de condensare din figura
1, producând suplimentar energie electrică. Astfel, CET – ul
produce cu acelaşi abur şi energie electrică (cu un randament
electric puţin mai mic decât CEC) şi căldură, aruncând în mediul
ambiant doar acea cantitate de căldură care nu poate fi consumată
la momentul dat. Astfel, în acest ciclu, în energie electrică se
transformă cantitatea de căldură din aburul din cazan echivalentă
cu aria trapezei curbliniare 1-2-3-4-5-1 din fig. 2.b, iar cantitatea
de căldură echivalentă cu aria dreptunghiului a-1-5-b-a din aceeaşi
figură este utilizată în reţelele termice. Din figura 2.a se vede, că
cantitatea de căldura utilizată în ciclul de termificare teoretic este
egală cu conţinutul de căldură în abur la intrare în turbină, 100 %.
Deoarece consumul de căldură de către beneficiarii
racordaţi la reţelele termice variază în timpul anului, fiind mai
mare iarna şi mai mic vara, CET – ul funcţionează numai în ciclul
de termificare aproximativ 2000-3000 ore în an, restul orelor - în
ambele cicluri concomitent. Din acest motiv randamentul mediu
anual total (de producere a energiei electrice şi a căldurii) este în
jurul 0,65 – 0,75. Necătând la aceasta, termificarea permite de a
consuma cu mult mai puţin combustibil decât în cazul organizării

6
producerii separate a aceloraşi cantităţi de energie electrică, E, şi
termică, Q.
De aceea, cât timp va exista necesitatea de a produce energie
electrică în baza combustibilului organic (şi nu numai),
alimentarea centralizată cu căldură va fi mai rentabilă. Afară de
aceasta, la arderea combustibilului solid şi lichid, din cauza
impactului asupra mediului ambiant, alimentarea centralizată cu
căldură este mai eficientă decât cea descentralizată, fiindcă
organizarea proceselor de curăţare a gazelor de ardere înainte de a
fi aruncate în atmosferă este mai puţin costisitoare, urmând ca
proiectantul să decidă gradul de centralizare din punct de vedere
economic.

7
 Capitolul 1. Consumul de căldură
1.1. Clasificarea consumatorilor de căldură
În sistemele de alimentare centralizată cu căldură, aceasta este
utilizată pentru încălzirea clădirilor, încălzirea aerului în instalaţiile
de ventilare şi condiţionare, pentru prepararea apei calde de
consum, precum şi în procesele tehnologice la întreprinderile
industriale.
Necesarul de căldură pentru încălzire şi ventilare depinde în
mare măsură de temperatura aerului exterior şi de alte condiţii
climaterice ale localităţii (radiaţia solară, viteza vântului,
umiditatea aerului). În condiţiile în care, temperatura aerului
exterior este mai înaltă ca acea stabilită de norme, pentru încălzire
şi ventilare nu mai este necesară căldura.
Astfel, în sistemele de încălzire şi ventilaţie, căldura este
consumată nu anul împrejur, dar numai la temperaturi relativ joase
ale aerului exterior. De aceea aceşti consumatori sunt numiţi
sezonieri, iar necesarul lor de căldură – necesar sezonier.
Necesarul de căldură pentru prepararea apei calde de consum,
precum şi pentru procesele tehnologice la întreprinderile
industriale se consumă anul împrejur şi puţin depinde de
temperatura aerului exterior. De aceea consumul de căldură pentru
prepararea apei calde de consum şi în procesele tehnologice la
întreprinderile industriale se consideră permanent. Numai unele
procese tehnologice (uscarea fructelor, conservarea producţiei
agricole etc.) sunt caracterizate de consum sezonier de căldură.
Instalaţiile de încălzire, ventilare şi condiţionare a aerului
precum şi de preparare a apei calde de consum constituie categoria
de consumători comunali, iar instalaţiile tehnologice constituie
categoria de consumători industriali.
1.2. Consumul sezonier de căldură
Pentru consumatorii sezonieri de căldură sunt caracteristice
următoarele particularităţi de consum:

8
1) pe parcursul anului, consumul de căldură variază în funcţie de
temperatura aerului exterior;
2) consumul de căldură este determinat de particularităţile
meteorologice ale anului curent în localitatea respectivă (iarnă
caldă sau răcoroasă) şi variază de la an la an;
3) variaţia necesarului diurn de căldură pentru încălzire este
nesemnificativă, în mare măsură, datorită inerţiei termice mari a
elementelor de închidere ale clădirii;
4) consumul de căldură în sistemele de ventilaţie se poate deosebi
semnificativ în diferite ore ale zilei în dependenţă de numărul de
schimburi şi regimul de lucru al întreprinderii.
În cazul efectuării proiectelor de alimentare centralizată cu
căldură a localităţilor existente, consumurile orare de calcul de
căldură trebuie luate din compartimentele de încălzire, ventilare şi
alimentare cu apă caldă de consum ale proiectelor clădirilor. Dar
documentele de proiect nu întotdeauna pot fi folosite, deoarece ele,
fiind elaborate în diferite perioade de timp de diverse organizaţii,
de regulă, nu se păstrează.
Pentru proiectarea de perspectivă a localităţilor consumurile de
calcul de căldură se recomandă a fi luate din proiectele tip ale
clădirilor cu corectarea pentru condiţiile climaterice ale localităţii
date. În cazul în care documentele de proiect lipsesc, se admite
determinarea consumului de calcul al necesarului de căldură
macro indicatori.
Necesarul de calcul de căldură pentru încălzire. În lipsa
proiectelor, în cazul în care sunt cunoscute destinaţia şi volumul de
construcţie al clădirii, necesarul orar de calcul de căldură poate fi
apreciat cu formula:
Q co = (1+ µ )⋅ V ⋅ x o ⋅ (t - t ce ) ⋅ a , (1.1)
i
în care V este volumul de construcţie al clădirii după dimensiunile
exterioare, m3; ti – temperatura de calcul a aerului interior în
încăperile cu destinaţie preponderentă din clădire, 0C ; t c e -
temperatura de calcul pentru încălzire a aerului exterior, 0C;

9
xo – caracteristica termică specifică pentru încălzirea clădirii,
W/(m3·0C),care poate fi luată din tabelul 1.1 în dependenţă de
destinaţia clădirii şi volumul ei; a – coeficient care ţine cont de
dependenţa caracteristicii xo de temperatura de calcul a aerului
exterior. Pentru clădiri de locuit şi obşteşti, poate fi calculată cu
formula aproximativă a ≈ 0,54 + 22/(ti-tec); µ – coeficient care ţine
cont de necesarul de căldură pentru încălzirea aerului infiltrat prin
neetanşeităţile îngrădirilor vitrate şi uşilor, care poate fi calculat cu
formula:
⎛
⎜
⎛
⎜ t ce + 273 ⎞⎟ 2 ⎞⎟
µ = b⋅ ⎜ 2 ⋅ g ⋅ H ⋅ ⎜1− + v ⎟, (1.2)
⎜ ⎜ t + 273 ⎟⎟ ⎟
⎝ ⎝ i ⎠ ⎠
în care b – constantă, care depinde de raportul ariilor golurilor de
ferestre şi uşi şi aria pereţilor exteriori şi de tipul îngrădirilor
vitrate şi poate avea următoarele valori: - pentru clădiri
industriale cu ferestre mari b = 0,035 ÷ 0,040; - pentru clădiri de
locuit şi obşteşti cu ferestre duble b=0,008÷0,010;
g – acceleraţia căderii libere, m/s2; H – înălţimea clădirii, m; v –
viteza de calcul a vântului pentru perioada rece a anului, m/s.
Documentele normative în vigoare admit calcularea
necesarului de calcul de căldură pentru încălzirea clădirilor de
locuit si celor obşteşti, W, cu formula:
Q co = A ⋅ q o ⋅ (1+ k )
1 (1.3)
în care: A este aria totală a clădirilor de locuit, m2; qo – indicatorul
macro privind consumul de calcul de căldură pentru încălzirea
clădirilor de locuit, W/m2; k1 – coeficient care ţine cont de
consumul de calcul de căldură de către clădirile obşteşti. În
cazurile în care lipsesc date concrete privind valoare numerică a
acestui coeficient, ea poate fi considerată egală cu 0,25
(СНиП 2.04.07-86, pag. 1.).
Pentru determinarea ariei suprafeţei totale a clădirilor de locuit
recomandăm a se utiliza datele privind densitatea populaţiei la 1 ha
în cartierele localităţii prezentate în tabelul 1.2.

10
 T a b e l u l 1.1. Caracteristicile termice specifice ale clădirilor
Volumul Caracteristicile termice Temperatura
Destinaţia clădirii, specifice, W/(m3· 0C) preponderentă
clădirii V, mii Pentru Pentru a aerului
m3 încălzire, xo ventilare, xo interior, ti
1 2 3 4 5
Administra- <5 0,50 0,10 18
tive < 10 0,44 0,09
<15 0,41 0,08
≥15 0,37 0,21
Case de <5 0,43 0,29 16
cultură < 10 0,38 0,27
≥10 0,35 0,23
Cinemato- <5 0,42 0,50 14
grafe < 10 0,37 0,45
≥10 0,35 0,44
Teatre < 10 0,34 0,48 15
< 15 0,31 0,46
<20 0,26 0,44
<30 0,23 0,42
≥30 0,21 0,36
Magazine <5 0,44 - 15
universale < 10 0,38 0,09
≥10 0,36 0,31
Creşe şi grădi- < 5 0,44 0,13 20
niţe de copii ≥5 0,39 0,12
Şcoli şi insti- <5 0,45 0,11 16
tuţii superi- < 10 0,41 0,09
oare de ≥10 0,38 0,08
învăţământ
Spitale <5 0,46 0,34 20
< 10 0,42 0,33
<15 0,37 0,30
≥15 0,35 0,29

11
T a b e l u l 1.1 (continuare)
1 2 3 4 5
Băi <5 0,33 1,16 25
< 10 0,29 1,11
≥10 0,27 1,05
Spălătorii <5 0,44 0,93 15
< 10 0,38 0,91
≥10 0,36 0,87
Cantine <5 0,41 0,81 16
< 10 0,38 0,76
≥10 0,35 0,70
Garage <2 0,81 - 10
<3 0,70 -
<5 0,64 0,81
≥5 0,58 0,76
Laboratorii <5 0,43 1,19 16
< 10 0,41 1,11
≥10 0,38 1,05
Remiză de <2 0,56 0,16 15
pompieri <5 0,54 0,11
≥5 0,52 0,11

T a b e l u l 1.2. Densitatea fondului locativ, m2, a suprafeţei

totale a clădirilor de locuit la 1 ha de suprafaţă a terenului
Denumirea Numărul de nivele ale clădirilor
indicatorului 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr. de locuitori 222 289 311 356 378 400 422 467
Aria totală a 3,2- 4,2- 4,5- 5,1- 5,4 5,8 - 6,1- 6,7-
clădirilor de 2,8 3,8 4,2 4,5 - 4,8 5,1 5,4 5,8
2
locuit, mii m

12
 Consumul orar curent de căldură pentru încălzire, Qo, la o
temperatură a aerului exterior, te, diferită de acea de calcul, t c
e,
poate fi calculat cu formula:
t − te
Q o = Q co ⋅ i c . (1.4)
ti − t e
Necesarul de calcul de căldură pentru ventilare. În lipsa
proiectelor, în cazul în care sunt cunoscute destinaţia şi volumul de
construcţie ale clădirii, necesarul orar de calcul de căldură poate fi
apreciat cu formula:
Q cv = V ⋅ x v ⋅ (t - t ce ) , (1.5)
i
în care xv este caracteristica termică specifică pentru ventilare,
W/(m3·0C), care poate fi luată din tabelul 1.1 în dependenţă de
destinaţia clădirii şi volumul acesteia; V, ti, t c
e – cu semnificaţiile
anterioare.
Documentele normative în vigoare admit calcularea necesarului
de calcul de căldură pentru ventilarea clădirilor obşteşti , W, cu
formula:
Q cv = A ⋅ q o ⋅ k1 ⋅ k 2 , (1.6)
în care: k2 este cota-parte de consum de calcul de căldură
pentru ventilarea clădirilor obşteşti din consumul de căldură pentru
încălzirea lor. În cazurile în care lipsesc date concrete privind
valoare numerică a acestui coeficient, ea poate fi luată egală cu 0,6
(СНиП 2.04.07-86, pag. 1.); A, qo, k1 – cu semnificaţiile anterioare.
Consumul orar curent de căldură pentru ventilare, Qv, la o
temperatură a aerului exterior, te, diferită de acea de calcul, t c
e,
poate fi calculat cu formula:
t − te
Q v = Q cv ⋅ i c . (1.7)
ti − te
Consumurile orare medii de căldură pe sezonul de încălzire
pentru încălzire şi ventilare pot fi calculate, respectiv, cu formulele:

13
 t − t e.m.s c ⋅ t i − t e.m.s ,
Q o.m.s = Q co ⋅ i , Q v.m.s = Q v (1.8)
t i − t ce t i − t ce
iar consumurile anuale de căldură pentru aceleaşi scopuri, MW·h,
respectiv - cu formulele:
Qo,an.=24·no·Qo.m.s·10-6 , Qv,an.=24·no·Qv.m.s·10-6 , (1.9)
în care te.m.s este temperatura aerului exterior medie pe sezonul
de încălzire; no – durata sezonului de încălzire pentru clădirile
de locuit şi obşteşti, zile.
Durata sezonului de încălzire pentru clădirile de locuit şi
obşteşti este determinată de numărul de zile în an cu temperatura
stabilă a aerului exterior mai joasă de +8 0C.

Qo

QO,c
Qv,+8
Q0,+8

18 +8 te QV,c

Fig. 1.1. Graficele consumului orar de căldură pentru

încălzire, Qo; şi ventilare Qv.
Din (1.4) şi (1.7) rezultă că dependenţa consumurilor curente
orare de căldură de temperatura aerului exterior este liniară.

14
 Graficele consumurilor curente de căldură pentru încălzire şi
ventilaţie sunt prezentate în figura 1.1.
Consumul orar minim de căldură este calculat pentru
temperatura aerului exterior, te, egală cu +8 0C.

1.3. Consumul permanent de căldură

Consumul de căldură pentru prepararea apei calde de consum
variază în timpul anului comparativ puţin, dar în timpul zilei –
deosebit de mult. Consumul de căldură pentru prepararea apei
calde de consum pe timp de vară este cu 30-35 % mai mic decât
cel de iarnă. Aceasta se lămureşte prin faptul că temperatura apei
în apeduct vara este mai înaltă decât iarna cu 10-12 0C. Afara de
aceasta, sâmbăta şi duminica, locuitorii oraşelor pe timp de vară
pleacă în afara oraşului, adică în zilele în care iarna consumul de
apă caldă este cel mai mare. În figura 1.2 este prezentat graficul
orientativ de consum mediu orar de căldură pentru prepararea apei
calde menajere într-un cartier locativ,
max
100
Marti Sambata
80
Qm
60
Qm
40

20

0
0 4 8 12 16 20 24 4 8 12 16 20 24

Fig. 1.2. Graficul aproximativ de consum diurn de căldură

pentru alimentarea cu apă caldă menajeră a unui cartier
locativ

15
 din care rezultă că, consumurile medii orare de căldură pentru
prepararea apei calde menajere variază nu numai în timpul zilei,
dar şi în timpul săptămânii.
În clădirile de locuit, amenajate cu căzi de baie, consumurile
maxime de căldură pentru prepararea apei calde menajere pe timp
de iarnă se observă în ajunul zilelor de sărbători.
Graficul consumului de căldură prezintă variaţia acestuia în
timp. Nu este greu de demonstrat că aria domeniului mărginit de
grafic şi axele de coordonate prezintă consumul de căldură în timp
de 24 ore. Dacă această arie se va înlocui cu un dreptunghi cu
aceeaşi bază, atunci înălţimea lui va corespunde consumului mediu
diurn (Qh.m) de căldură. Raportul dintre consumul orar maxim
Qh.max şi consumul mediu diurn de căldură (kh= Qh.max/ Qh.m) este
coeficientul de neuniformitate de consum diurn de căldură,
determinat pentru clădire sau localitate prin măsurări pe teren şi
permite a efectua calcule fără a construi graficul. Consumul maxim
diurn pentru prepararea apei calde menajere în clădirile de locuit şi
cele obşteşti se calculează cu formula:
Qh.max = kh·Qh.m, (1.9)
în care kh este coeficientul neuniformităţii orare al consumului
diurn de căldură pentru prepararea apei calde menajere, valoarea
căruia este egală cu 2 ÷ 2,4.
Consumul mediu diurn de căldură pentru prepararea apei calde
menajere pentru clădirile de locuit şi obşteşti este determinat cu
formulele:

Q h.m =
( )( )
1,2 ⋅ m ⋅ a + b ⋅ t h − t c
⋅c , (1.10)
24 ⋅ 3,6
sau Qh.m = m·qh;
în care m este numărul de persoane; a – norma de consum diurn
de apă caldă la temperatura th = 55 0C de o persoană, care locuieşte
în clădirea alimentată cu apă caldă menajeră şi care depinde de
gradul de confort al clădirii; b - norma diurnă de apă caldă
consumată de o persoană în clădirile obşteşti la temperatura th = 55
0
C, egală cu 25 litri la 1 persoană în zi; tc – temperatura apei reci

16
din apeduct, în lipsă de date poate fi considerată egală cu +5 0C pe
timp de iarnă şi + 15 0C pe timp de vară; c - capacitatea termică
specifică masică a apei, egală cu 4,187 kJ/(kg·0C); qh –
macroindice de consum mediu diurn de căldură pentru prepararea
apei calde menajere raportat la 1 persoană, W/pers.
Consumul de căldură pentru prepararea apei calde menajere pe
timp de vară este calculat cu formula
t − ts
Qsh.m = Q h.m h c β , (1.11)
th − tc
în care t sc este temperatura apei reci pe timp de vară; β -
coeficient care ţine cont de schimbarea consumului de apă caldă
menajeră pe timp de vară în raport cu consumul de iarnă care în
caz de lipsă de date poate fi considerat egal cu 0,8 pentru sectorul
comunal, 1,0 pentru întreprinderile industriale şi 1,5 pentru
localităţile sudice şi balneare.
Consumul anual de căldură pentru prepararea apei calde
menajere se calculează cu formula
Qh.an = 24·no·Qh.m + 24· Q s (350-no). (1.12)
h.m

1.4 Graficele anuale de consum de căldură

Cercetarea caracterului de variaţie a consumului de căldură în
cadrul anului este foarte importantă pentru determinarea
necesarului de combustibil, utilizarea raţională a utilajului, precum
şi pentru calculele tehnico-economice în procesele de proiectare şi
exploatare a sistemelor de alimentare centralizată cu căldură.
În figura 1.3 sunt prezentate două grafice de consum de căldură
pentru aceeaşi localitate. În graficul din figura 1.3a consumul de
căldură este prezentat cronologic pentru fiecare lună a anului. În
graficul din figura 1.3b consumul de căldură este prezentat în
ordinea descrescătoare. În acest caz timpul, n, capătă o importanţă
deosebită. Aici n este acel interval de timp pe durata căruia
consumul orar de căldură nu este mai mic decât cel precedent.

17
 a)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

b)
Q

Q
Q1

Q2

n1 n2

0 n

Fig. 1.3. Grafice anuale de consum de căldură: a) pe luni;

b) pe durata de menţinere a temperaturii aerului exterior.

18
 În figura 1.3 b sunt evidenţiate în două locuri diferite segmente
egale de consum diurn de căldură ∆Q şi după cum se vede,
intervalele de timp ∆n1 şi ∆n2 sunt diferite, ceea ce înseamnă că
durata de consum a aceleiaşi cantităţi de căldură ∆Q este diferită.
De aceea, graficul din figura 1.3, b este numit graficul consumului
de căldură în funcţie de durata de timp.
La construirea graficului anual de consum de căldură funcţie
de durata de menţinere a temperaturii curente a aerului exterior, pe
axa absciselor se depune durata de timp, n, pe parcursul căreia
temperatura aerului exterior nu este mai înaltă ca temperatura te.
Ordinatele consumurilor de căldură corespunzătoare temperaturii te
sunt egale cu suma consumurilor de căldură pentru prepararea apei
calde menajere, pentru încălzire şi pentru ventilare, calculate cu
formulele (1.4) şi (1.6) respectiv. Figura 1.4 ilustrează metoda
grafică de construire a graficului anual de consum de căldură: în
partea din stânga se construieşte suplimentar graficul consumului
orar de căldură, care oglindeşte dependenţa liniară a consumului de
căldură de temperatura aerului exterior.
Punctele de pe graficul anual de consum de căldură (punctul c)
sunt determinate în modul următor. Funcţie de temperatura aerului
exterior, te, (punctul a) se determină valoarea consumului orar de
căldură la această temperatură (segmentul ab), transferată pe
graficul din dreapta (dreapta de transfer bc). Pe axa absciselor se
depune punctul, d, care corespunde numărului de ore de menţinere
a temperaturii aerului exterior, te, şi tuturor temperaturilor mai
joase ca aceasta. Din punctul, d, se ridică o perpendiculară pe axa
absciselor până la intersecţia cu dreapta bc. Punctul, c, obţinut, se
află pe linia graficului anual de consum de căldură, deoarece ab =
dc. Poziţia punctului, d, pe axa, n, depinde de condiţiile climaterice
ale localităţii. Valorile lui, n, pentru diferite temperaturi ale aerului
exterior în unele localităţi ale R. Moldova sunt prezentate în
tabelul 1.3.

19
T a b e l u l 1.3. Durata de menţinere, n, a temperaturii aerului
exterior, te, şi mai joase ca aceasta în Republica Moldova
Localita- Valorile duratei, n, (ore) pentru diferite valori ale
tea temperaturii aerului, te
-20 -15 -10 -5 0 +5 +8
1. Bălţi 2 46 234 630 1599 3460 4128
2. Chişinău 2 45 226 608 1543 3339 3984
3. Tiraspol 2 44 222 597 1515 3279 3912

Q Q Qv,c
Qo
b c

Qo,c
Qhm

Qhm
a d n
+8 te te,c n no 8400

Figura 1.4. Graficul anual de consum de căldură funcţie de

durata de menţinere a temperaturii curente a aerului exterior
şi a temperaturilor mai joase ca aceasta.

20
Capitolul 2. Sisteme de alimentare cu căldură

2.1. Elementele principale ale sistemelor de alimentare cu

căldură

Fiecare sistem de alimentare centralizată cu căldură este format

din următoarele elemente principale: sursă de căldură, care
serveşte pentru producerea căldurii şi poate fi centrala termică
(CT) sau centrala electrică de termificare (CET); reţele termice,
care servesc pentru transportarea căldurii de la sursă la
consumător; instalaţiile consumatoare de căldură, care după
cum s-a mai spus pot fi instalaţiile de încălzire, de ventilare, de
preparare a apei calde menajere şi tehnologice.

2.2. Clasificarea sistemelor de alimentare cu căldură

Sistemele de alimentare cu căldură se clasifică funcţie de:

1) tipul sursei de căldură; 2) tipul agentului termic; 3)
modalitatea de alimentare cu apă caldă menajeră;
4) numărul de conducte în reţelele termice; 5) modalitatea de
distribuire a energiei termice către consumatori şi altele.
În dependenţă de tipul sursei de căldură sistemele de
alimentare centralizată cu căldură pot fi:
a) termificare - sisteme de alimentare centralizată cu căldură
cu organizare superioară de producere a căldurii în baza
obţinerii combinate a energiei electrice şi energiei termice
(cogenerare) la Centrale Electrice de Termificare (CET); b)
sisteme de alimentare centralizată cu căldură de la centrale
termice, (CT), comunale sau de la centrale termice comunal-
industriale; c) sisteme descentralizate, care alimentează
consumatorii cu căldură de la centrale termice mici de bloc,
individuale, sau cu producerea căldurii în sobe de încălzire.

21
 a) b)

2
E 8 τ1
1 3 1
Q
τ2
9
7
7
4
6 5

Figura 2.1. Schema de principiu de producere separată a

energiei electrice, E, şi căldurii, Q.
a) Centrala electrică de condensare (CEC); b) Centrala termică
(CT); 1 – cazan, 2 – turbina cu abur; 3) generator de energie electrică;
4 – condensator; 5 – pompă pentru condens; 6 – regenerator de
căldură; 7 – pompă de alimentare; 8 – schimbător de căldură pentru
încălzirea apei din reţelele termice; 9 – pompă de circulaţie a apei în
reţelele termice.

Deci, termificare este, de asemenea, un sistem centralizat de

alimentare cu căldură, dar cu un grad mai înalt de organizare,
care în toate cazurile permite de a economisi combustibil la
producerea concomitentă a energiei termice şi energiei electrice
în comparaţie cu cazul producerii separate a acestor două tipuri
de energie.
Ministerul Energeticii a elaborat “Strategia Energetică şi
Planul indicativ de acţiuni ale Republicii Moldova până la anul
2010” în care sunt anunţate următoarele obiective strategice:
finalizarea procesului de privatizare a complexului energetic şi
formarea pieţei energetice; eficienţa energetică, conservarea
energiei; asigurarea securităţii energetice; protecţia mediului
înconjurător.

22
 2
E
1 3

τ1
7 Q
4 τ2
8
6 5

Figura 2.2. Schema instalaţiei de producere combinată a

căldurii şi energiei termice.
1 – cazan, 2 – turbină cu abur; 3) generator de energie electrică; 4 –
schimbător de căldură pentru încălzirea apei din reţelele termice; 5 –
pompă pentru condens; 6 – regenerator de căldură; 7 – pompă de
alimentare; 8 –pompă de circulaţie a apei în reţelele termice.

Direcţiile principale în atingerea obiectivelor fixate în

sectorul termoenergetic (citatul în redacţia Documentului
menţionat) sunt: - descentralizarea sectorului de termificare
existent şi trecerea lui în proprietatea şi gestiunea autorităţilor
publice locale, cu posibilitatea privatizării ulterioare a unor
obiecte termoenergetice; - promovarea dezvoltării de mai
departe a sistemelor centralizate şi a celor locale (autonome) de
asigurare cu energie termică pe baza principiului “cost-
beneficiu”; - promovarea cogenerării energiilor termice şi
electrice, în cadrul centralelor termice, în scopul majorării
eficienţei utilizării resurselor primare de energie pe baza
principiului “cost-beneficiu” (am încheiat citatul).
Din cele citate rezultă că direcţiile principale sunt “…
descentralizarea termificării…” (adică a cogenerării energiei
termice şi electrice) şi totodată “promovarea cogenerării

23
energiilor termice şi electrice în cadrul centralelor termice ”.
Este ceva neclar în această Concepţie, să sperăm că elaboratorii
au încurcat unii termini: “centralizarea” şi “termificarea”.
Termificarea este doar una din modalităţile de organizare a
alimentării centralizate cu căldură, care în caz de descentralizare
devine mai costisitoare. Cât priveşte cealaltă modalitate de
organizare a alimentării cu căldură, în unele cazuri poate fi mai
eficientă descentralizarea, de exemplu în cazul utilizării gaz-
metanului ca combustibil, dar şi în acest caz trebuie făcute
calcule de fiziabilitate.
Funcţie de tipul agentului termic, sistemele de alimentare
centralizată cu căldură se împart în sisteme cu apă şi sisteme cu
abur.
Sistemele cu apă se folosesc, de obicei, pentru alimentarea
centralizată cu căldură a consumatorilor comunali şi pentru
prepararea apei calde menajere, iar în unele cazuri şi pentru
necesităţi tehnologice. Aceasta se lămureşte prin faptul că apa ca
agent termic permite efectuarea reglării calitative a livrării
căldurii către consumători în dependenţă de necesităţile lor
curente, ceea ce nu este posibil în sistemele cu abur.
Sistemele cu abur sunt răspândite, în majoritatea cazurilor, la
întreprinderile industriale, unde este folosită căldură cu potenţial
înalt. În diferite ţări, sistemele cu abur sunt utilizate diferit. În
SUA şi Belgia sistemele de alimentare centralizată cu căldură
sunt numai cu abur. În majoritatea ţărilor europene (Elveţia,
Suedia, Italia, Danemarca) cota din lungimile conductelor ale
sistemelor centralizate cu abur constituie 1 – 10 %, iar în
Germania şi Finlanda – până la 30 – 40 %. În Islanda şi
Norvegia, aburul ca agent termic, în genere, nu se foloseşte.
Aceasta se lămureşte prin faptul că aburul, în afară de
dezavantaje, are şi unele avantaje, cum ar fi: densitatea mică,
ceea ce, practic, reduce considerabil presiunea statică în reţelele
termice; coeficienţii de transfer de căldură în schimbătoarele de
căldură au valori cu mult mai mari decât la apă, ceea ce permite
micşorarea suprafeţei lor de schimb de căldură; se pompează

24
doar condensatul pentru a-l întoarce la centrala termică, ceea ce
duce la consum mai mic de energie electrică.
După numărul de conducte, în reţelele termice se deosebesc
sisteme cu o singură conductă (figura 2.3 a), cu două
conducte (figura 2.3 b şi 2.3 c), mixte (figura 2.4 a) şi cu mai
multe conducte (figura 2.4 b şi figura 2.4 c).
Sistemele cu o singură conductă (fig. 2.3, a) sunt cele mai
eficiente, dar pot fi utilizate doar în cazul în care debitul mediu
orar de apă pentru încălzire şi ventilare coincide cu debitul
mediu orar de apă caldă menajeră. Pentru toate localităţile
Republicii Moldova debitul de calcul de apă pentru încălzire şi
ventilare în reţelele termice este mai mare ca debitul mediu orar
de apă caldă, necesar pentru consum. În acest caz, o parte din
debitul de apă din reţelele termice ne consumat va trebui să fie
aruncat în canalizare, ceea ce nu este eficient. În legătură cu
aceasta o răspândire mai largă au sistemele cu două conducte:
deschise (figura 2.3, b) şi închise (figura 2.3, c).
În cazul amplasării surselor de căldură la distanţe mari de
localitatea consumătoare de căldură (CET, amplasate în afara
oraşului) sunt eficiente sistemele mixte de alimentare
centralizată cu căldură (fig. 2.4, a), care reprezintă o combinare
dintre sistemele cu o singură şi cu două conducte. În aceste
sisteme, cazanul de vârf, care de obicei intră în componenţa
CET-ului, este amplasat în localitatea alimentată cu căldură,
formând o centrală termică suplimentară. De la CET până la
centrala termică se transportă printr-o conductă doar acel debit
de apă fierbinte care se consumă de instalaţia de alimentare cu
apă caldă menajeră. În interiorul localităţii sistemul este cu două
conducte, deschis. În CT, la apa de la CET se adaogă apa din
conducta retur a reţelelor termice încălzită în cazan. Amestecul
de apă cu temperatura mai joasă decât cea a apei de la CET este
transportată în reţelele termice ale localităţii. O parte din această
apă este consumată, iar cealaltă – întoarsă în CT.

25
 6
a)
3 7
1 2
4 5
8

6
b)
1 3 7
2

4 5
8
9
6

c) 1 3 7
2
10

4 5
8
9
11
Figura 2.3. Scheme de principiu ale sistemelor de alimentare
centralizată cu căldură.
a) - cu o singură conductă; b) – cu două conducte, deschisă; c) –
cu două conducte, închisă; 1- sursa de căldură; 2- conducta de
ducere (tur) a reţelelor termice; 3- branşament la abonat; 4- baterie de
încălzire a aerului în sistemele de ventilare; 5 – schimbător de căldură
pentru încălzire; 6 – corp de încălzire; 7 – conductele sistemului local
de încălzire; 8 – sistemul local de alimentare cu apă caldă menajeră; 9
– conducta de întoarcere (retur) a reţelelor termice; 10 – schimbător de
căldură pentru prepararea apei calde menajere; 11–conducta cu apă
rece (apeduct);

26
 6
a) 15 3
7
1
4 5
16 8
2
6
17
b)
7
1 2 3
8
4 5
9
`13
14

6
2 3
c) 1 7
10
12
4 5
8
9
11
Figura 2.4. Scheme de principiu ale sistemelor de alimentare
centralizată cu căldură
a) - mixtă; b) – cu patru conducte; c) – cu trei conducte, închisă; 1-
sursa de căldură; 2- conducta de ducere (tur) a reţelelor termice; 3-
branşament la abonat; 4- baterie de încălzire a aerului în sistemele de
ventilare; 5 – schimbător de căldură pentru încălzire; 6 – corp de
încălzire; 7 – conducte ale sistemului local de încălzire; 8 – sistemul
local de alimentare cu apă caldă menajeră; 9 – conducta de întoarcere
(retur) a reţelelor termice; 10 – schimbător de căldură pentru
prepararea apei calde menajere; 11 – conducta cu apă rece (apeduct);
12 – aparat tehnologic; 13 – conducta de ducere a apei calde menajere;
14 – conducta de circulaţie permanentă a apei calde menajere; 15 –
centrală termică; 16 – cazan cu apă; 17 – pompă.

27
 Sistemele cu trei conducte se folosesc în localităţile cu
consum constant de căldură pentru necesităţi tehnologice (fig.
2.4, c). Astfel de sisteme au două conducte tur. Prin una, apa cu
temperatură constantă, este livrată consumatorilor tehnologici şi
pentru prepararea apei calde menajere, iar prin cealaltă, apa cu
temperatură variabilă, pe parcursul anului, este livrată
consumatorilor sezonieri (instalaţii de încălzire şi ventilare).
Apa răcită de la toţi consumătorii este întoarsă la sursa de
căldură printr-o conductă comună.
Sistemele cu patru conducte (figura 2.4, b), din cauza
consumului mare de metal, se folosesc numai în localităţi mici,
acolo unde amplasarea punctelor termice pentru prepararea apei
calde menajere nu este eficientă. În astfel de sisteme, apa caldă
menajeră este preparată direct în centrala termică şi transportată
printr-o conductă aparte din care este livrată consumătorilor. În
acest caz, în reţelele termice lipsesc puncte termice centrale
pentru prepararea apei calde menajere. Pentru ca în conducta de
distribuire a apei calde menajere să fie permanent apă caldă (în
cazul în care consumul lipseşte, ea se răceşte) este organizată
circulaţia permanentă a ei prin conducta de circulaţie 14.
Celelalte două conducte sunt destinate pentru transportarea
căldurii pentru sistemele de încălzire şi ventilare.
2.3. Sisteme cu apă de alimentare centralizată cu căldură
2.3.1 Clasificarea sistemelor cu apă

După modalitatea de alimentare cu apă caldă menajeră,

sistemele cu apă de alimentare centralizată cu căldură se împart
în sisteme închise (figura 2.5, a) şi sisteme deschise (figura 2.5,
b). În sistemele închise, apa din reţelele termice poate fi folosită
numai pentru a încălzi apa din apeduct în schimbătoarele de
căldură, care se şi distribuie pentru consum. În sistemele
deschise, apa caldă pentru consum se foloseşte direct din reţelele
termice. Debitele de apă preluată din conductele tur şi retur
se stabilesc în aşa fel, de către regulatorul de temperată, ca
temperatura apei după amestecător să fie egală cu acea necesară
28
pentru alimentare. În sistemele închise de alimentare centralizată
cu căldură agentul termic nu se consumă, el doar circulă între
sursa de căldură şi instalaţiile care consumă căldura. Aceasta
înseamnă că astfel de sisteme sunt închise în raport cu
atmosfera. Pentru sistemele închise este valabilă relaţia
Gret = Gtur, adică debitul de apă care iese din centrala termică
este egal cu debitul de apă care se întoarce din reţelele termice.
În sistemele reale, întotdeauna Gret < Gtur. O parte din apa din
sistem se scurge prin ne etanşeităţile care există în el: prin
garnitura de etanşare a pompelor, armăturii şi compensatoarelor.

a) b)
4 4
5 5
2 6

1 3 7

Fig. 2.5. Scheme de principiu de preparare a apei calde

menajere a) în sisteme închise; b) în sisteme deschise;
1 – conductele tur şi retur ale reţelelor termice; 2 – schimbător de
căldură pentru apă caldă menajeră; 3 – apă rece din apeduct; 4 –
sistemul de alimentare cu apă caldă din clădire; 5 – regulator de
temperatură; 6 – amestecător; 7 – supapă de reţinere.

Aceste pierderi de apă nu sunt considerabile şi la

exploatarea normală a sistemului nu depăşesc 0,5 % din volumul
de apă din sistem. Dar, chiar şi aşa valori mici aduc daune mari,
deoarece se pierde inutil şi agentul termic, şi căldura.
Scurgerile, practic inevitabile, permit excluderea din utilajele
sistemelor de alimentare centralizată cu căldură a vasului de

29
expansiune, deoarece scurgerile de apă întotdeauna depăşesc
creşterea volumului de apă în urma încălzirii ei.
Alimentarea cu apă de adaos are loc la sursa de căldură.
În sistemele deschise, chiar şi în lipsa scurgerilor de apă
Gret < Gtur, apa din reţeaua termică ieşind prin robinet comunică
cu atmosfera, adică aceste sisteme sunt deschise în raport cu
atmosfera. Alimentarea acestor sisteme cu apă se face în acelaşi
mod ca şi cele închise, la sursa de căldură, dar pot fi alimentate
şi în alte puncte ale sistemului. Debitul de apă de adaos în
sistemele deschise este considerabil mai mare ca în cele închise.
Dacă în sistemele închise adaosul de apă compensează doar
scurgerile din sistem, în cele deschise adaosul trebuie să
compenseze şi consumul de apă prevăzut din sistem.
Lipsa schimbătoarelor de căldură pentru prepararea apei
calde menajere în punctele termice este principalul avantaj al
sistemelor deschise în raport cu cele închise. Însă, principalul
dezavantaj al sistemelor deschise este necesitatea unei puteri
mai mari a staţiei de tratare a apei la sursa de căldură.
Pe lângă avantajul principal menţionat mai sus, sistemele
deschise mai au şi următoarele proprietăţi pozitive, în
comparaţie cu sistemele închise:
- permit utilizarea în proporţii mai mari a căldurii de potenţial
redus de la CET-uri şi unele întreprinderi industriale, ceea ce
micşorează consumul de combustibil pentru încălzirea agentului
termic;
- asigură posibilităţile de micşorare a puterii termice a sursei de
căldură prin considerarea debitului mediu al apei de consum în
cazul prevederii rezervoarelor de acumulare a apei calde în
punctele termice;
- majorează durata de exploatare a reţelelor de alimentare cu apă
caldă menajeră, deoarece în ele circulă apa din reţelele termice
care nu conţine gaze agresive şi săruri de duritate;
- micşorează diametrele conductelor de apă rece (aproximativ cu
16 %), deoarece apa caldă menajeră este transportată spre
consumator prin reţelele termice şi nu prin apeduct;

30
- permit trecerea la sistemele cu o singură conductă în cazurile
echilibrării debitelor de apă necesară pentru încălzire şi de apă
caldă menajeră.
La dezavantajele sistemelor deschise, afară de majorarea
cheltuielilor legate de tratarea unui debit mai mare de apă,
trebuie de alăturat:
- pericolul de înflorire a apei, în cazurile în care tratarea apei nu
a fost efectuată minuţios, precum şi pericolul impurificării apei
şi apariţia mirosului neplăcut datorită depunerilor precipitaţiilor
în radiatoare şi dezvoltarea unor bacterii specifice;
- complicarea procedeului de control asupra etanşeităţii
sistemului, deoarece valoarea debitului de apă de adaos în
sistemul deschis nu caracterizează gradul de etanşeitate ca în
sistemele închise.
Sistemele deschise sunt eficiente în cazul durităţii mici (1 –
1,5 mg. eq./l) a apei, care exclude necesitatea tratării costisitoare
şi complicate a apei din apeduct.
Este eficient sistemul deschis, de asemenea, şi în cazul
durităţii foarte mari a apei şi a agresivităţii ei corozive, deoarece
în aceste cazuri, în sistemele închise este organizată tratarea apei
în fiecare punct termic, ceea ce este cu mult mai costisitor decât
tratarea ei centralizată.
2.3.2. Racordarea instalaţiilor de încălzire şi ventilare la
reţelele termice cu apă

Eficienţa sistemelor de alimentare centralizată cu căldură, în

mare măsură depinde de schema de racordare a punctului
termic, care este o verigă de legătură între reţelele termice
exterioare şi instalaţiile de consum de căldură.
Schemele de racordare a instalaţiilor de încălzire şi ventilare
se împart în racordări dependente şi independente, atât la
reţelele termice închise cât şi la cele deschise.
În schemele de racordare dependentă a instalaţiilor de
încălzire şi ventilare, acelaşi agent termic circulă şi prin
corpurile de încălzire, şi în reţelele termice. În legătură cu
31
aceasta, presiunea în sistemele de încălzire este determinată de
regimul de presiune din reţelele termice şi invers.
În schemele de racordare independentă a instalaţiilor de
încălzire şi ventilare, agentul termic din reţelele termice
nimereşte în schimbătorul de căldură, în care căldura sa este
utilizată pentru încălzirea apei ce circulă prin sistemul de
încălzire. În acest caz, agentul termic din sistemul de încălzire şi
agentul termic din reţelele termice sunt despărţite de peretele
încălzitor al schimbătorului de căldură şi sistemul de încălzire
este complet independent hidraulic de reţelele termice. Izolarea
hidraulică este necesară pentru protejarea instalaţiei de încălzire
de presiuni înalte sau joase din reţelele termice, care pot provoca
deteriorarea corpurilor de încălzire sau golirea sistemului de
încălzire, precum şi protejarea reţelelor termice de presiuni
statice înalte în sistemele de încălzire din unele clădiri (clădiri
înalte sau construite pe terenuri cu cota de nivel înaltă).
În figura 2.6, schemele de racordare ale instalaţiilor de
încălzire a, b, c sunt dependente. În punctele termice racordările
instalaţiilor se fac prin cel mai simplu şi mai ieftin utilaj, iar în
corpurile de încălzire diferenţa de temperatură utilă atinge cele
mai mari valori admisibile, datorită cărui fapt poate fi micşorat
debitul agentului termic la intrare în punctul termic şi, prin
urmare, reduse diametrele conductelor reţelelor termice.
Dezavantajul principal al schemelor dependente constă în
aceea că presiunea agentului termic din reţelele termice
acţionează direct asupra corpurilor de încălzire, care sunt
confecţionate pentru exploatare la presiuni admisibile 0,3 – 0,6
MPa (în dependenţă de tip). Din acest motiv, schemele
dependente sunt utilizate în cazurile în care presiunea în reţelele
termice nu depăşeşte presiunea admisibilă pentru corpurile de
încălzire.
Schema dependentă (fig. 2.6,a) se foloseşte la racordarea
instalaţiilor de ventilare şi a instalaţiilor de încălzire din clădirile
industriale, dar în cazurile în care temperatura apei în reţelele
termice nu depăşeşte temperatura admisibilă (95–105 0C) –se

32
foloseşte şi pentru clădirile de locuit şi obşteşti.
a) b) c) d)
EA EA EA EA VE
CV

CI CI CI CI

ST PAM SC
E

D D D
RD RD RD RT

τ1
PC
τ2
RA
PA

Fig. 2.6. Scheme de principiu de racordare a sistemelor de

încălzire la reţelele termice bitubulare cu apă.
Scheme dependente: a – în direct (fără amestecare); b – cu elevator; c – cu
pompă de amestecare. Schema independentă – d. Semnificaţii: CV – cazan
de vârf; RD – regulator de debit; RT – regulator de temperatură; SC –
schimbător de căldură; PC – pompă de circulaţie; PA – pompă de adaos;
PAM – pompă de amestecare; CI – corp de încălzire; D – diafragmă de
măsurare; VE – vas de expansiune; E – elevator; ST – schimbătoare de
căldură de termificare; EA – dispozitiv de evacuare a aerului; RA – regulator
de adaos.

În cazurile în care temperatura apei în reţelele termice

depăşeşte temperatura admisibilă în sistemul de încălzire, iar
diferenţa de presiuni ale agentului termic în conductele tur şi
retur la intrare în punctul termic este suficientă pentru
funcţionarea normală a elevatorului (∆P = P1 – P2 ≥ 0,15 MPa),
se foloseşte schema de racordare cu elevator (fig. 2.6, b).
Temperatura necesară în sistemul de încălzire este menţinută
prin amestecarea în elevator a apei din conducta tur a reţelelor
33
termice cu apa din conducta retur a sistemului de încălzire.
Această schemă este pe larg folosită la racordarea instalaţiilor de
încălzire din clădirile de locuit şi obşteşti.
Schema 2.6, c este folosită în locul schemei 2.6, b în cazurile
în care diferenţa de presiuni, P1 – P2 < 0,15 MPa, ceea ce nu
este suficient pentru funcţionarea elevatorului. Înlocuirea
amestecării apei prin elevator cu amestecarea prin pompă este o
soluţie progresivă, care permite utilizarea instalaţiilor de
încălzire cu rezistenţă hidraulică majorată şi, prin urmare,
majorarea stabilităţii hidraulice a lor. Afară de aceasta, prin
intermediul pompei poate fi schimbat debitul de apă în instalaţia
de încălzire, necesar în deosebi în perioada caldă a sezonului de
încălzire. Pe lângă schemele dependente descrise, se mai
folosesc scheme cu pompă pe conducta tur sau pe conducta retur
a instalaţiei de încălzire. Prima este folosită în cazurile în care
presiunea apei în conducta tur nu este suficientă, iar a doua-
pentru reducerea presiunii apei în conducta retur a sistemului de
încălzire cu pomparea ei în conducta tur a reţelelor termice.
Schema independentă de racordare a instalaţiilor de încălzire
(fig. 2.6, d) este folosită pentru racordarea clădirilor foarte
înalte, pentru evitarea transmiterii presiunii statice din sistemul
acestei clădiri agentului termic din reţelele termice, precum şi
invers, pentru a proteja sistemul de încălzire din clădirile
obişnuite de presiunile neadmisibil de înalte din reţelele termice.
Instalaţiile de ventilare prezintă nişte schimbătoare de
căldură în care aerul se încălzeşte de la apa din reţea fără să
depindă hidraulic unul de altul şi de aceea este folosită schema
dependentă în direct.
2.3.3. Scheme de racordare a instalaţiilor de preparare a
apei calde de consum la reţelele termice închise
În p. 2.3.1 s-a discutat, la general, despre racordarea
instalaţiilor de alimentare cu apă caldă de consum şi, în
particular, în fig. 2.5 au fost prezentate două scheme de
principiu de racordare la reţelele termice cu apă a instalaţiilor de
preparare a apei calde de consum: în reţelele termice închise
34
(fig. 2.5, a) şi reţelele termice deschise (fig. 2.5, b). În acest
paragraf vom discuta mai detaliat privind schemele posibile de
racordare a instalaţiilor de preparare a apei calde de consum la
diverse categorii de reţele termice.
Scheme de racordare la reţelele termice cu apă. Este
cunoscut , din p. 2.3.1, că în reţelele termice închise, apa rece
din apeduct este încălzită într-o instalaţie specială folosind
căldura apei primare din reţelele termice, care se întoarce
complet înapoi în reţelele termice, iar apa din apeduct încălzită
în această instalaţie este transportată printr-o reţea aparte spre
instalaţiile interioare de consum. O instalaţie de preparare a apei
calde menajere poate fi prevăzută pentru deservirea unei scări,
unui bloc sau pentru mai multe clădiri. Această instalaţie este
compusă din schimbătoare de căldură, în care apa rece din
apeduct preia căldura de la apa caldă sau fierbinte din reţelele
termice şi este transportată sub presiunea apei din apeduct (dacă
aceasta este suficientă) sau prin intermediul instalaţiei de
pompare către sistemele interioare de alimentare cu apă caldă. În
cazurile în care circulaţia apei calde de consum este mică sau
lipseşte ( în perioada de noapte) ea se răceşte considerabil şi
primii consumatori după întreruperea circulaţiei, la deschiderea
robinetelor, vor avea apă cu temperatură scăzută, care duce la
scăderea calităţii deservirii, precum şi la consumuri inutile de
apă (apa rece este aruncată în sistemul de canalizare până la
apariţia apei calde). Pentru evitarea acestor incomodităţi, în
reţelele de alimentare cu apă caldă menajeră este prevăzută o
conductă specială pentru circulaţia continuă a apei calde în
circuit, aşa încât consumatorul să aibă la dispoziţie permanent
apă caldă cu temperatura necesară. Circulaţia apei în această
reţea se efectuează cu ajutorul pompei de circulaţie, care de
asemenea face parte din componenţa instalaţiei. Instalaţia este
dotată cu aparate de măsurare şi control. În componenţa
instalaţiei pot intra, de asemenea, şi instalaţii de dedurizare a
apei din apeduct (tratare a apei), acumulatoare de căldură etc.
Deoarece, ansamblul acesta de utilaje, aparate şi instalaţii este

35
destul de costisitor apare problema optimizării puterii termice a
lor, care în dependenţă de densitatea populaţiei, tipul utilajelor
prevăzute, poate atinge valori până la 35 MW. În legătură cu
cele expuse, ansamblul acesta este instalat în clădiri aparte, care
se numesc puncte termice centrale (PTC), care sunt racordate la
reţelele termice prin scheme care, din punct de vedere economic,
depind de raportul între consumul mediu orar de căldură a
instalaţiei de preparare a apei calde de consum şi puterea termică
a instalaţiilor de încălzire a clădirilor din zona deservită cu apă
caldă de consum de la PTC–ul respectiv, precum şi de graficul
de temperatură prevăzut la centrala termică. Ţinând cont de toate
acestea, schemele de racordare a instalaţiilor de preparare a apei
calde de consum din PTC la reţelele termice închise cu apă pot
fi împărţite în două tipuri de principiu:
- într-o singură treaptă, care la rândul său pot fi împărţite în
scheme unite în paralel sau în serie cu sistemele de încălzire
ale clădirilor;
- în două trepte, care, de asemenea, pot fi unite ambele trepte în
serie sau prin schema mixtă - o treaptă în serie, iar cealaltă în
paralel.
În fig. 2.7, a este prezentată schema de racordare într-o
singură treaptă în serie, numită „cu anteracord”, deoarece, apa
primară din reţelele termice mai întâi trece prin schimbătorul de
căldură, în care încălzeşte apa din apeduct până la temperatura
necesară, iar după aceea, cu o temperatură mai scăzută,
nimereşte în sistemul de încălzire. Această schemă poate fi
folosită doar pentru cazurile în care raportul dintre necesarul
maxim orar de căldură pentru încălzirea apei calde menajere,
Qh,max, în schimbătorul de căldură, 5, şi puterea termică a
instalaţiei de încălzire, Qo, este foarte mică.
În punctele termice care deservesc sistemele de încălzire şi de
alimentare cu apă caldă menajeră fără rezervoare de acumulare
se folosesc două căi de livrare a căldurii pentru sistemul de
încălzire: livrare dependentă şi livrare normală.
În cazul livrării dependente, cantitatea de căldură primită de

36
sistemul de încălzire depinde de cantitatea de căldură folosită în
schimbătorul de căldură pentru prepararea apei calde menajeră.
Aceasta se explică prin faptul că debitul total de apă pe clădire
este limitat de către regulatorul de debit 2 şi nu poate fi mai
mare decât suma debitului de calcul de apă pentru încălzire şi
debitul mediu pentru prepararea apei calde menajere. Totodată,
debitul de apă pentru prepararea apei caldă menajeră nu este
limitat şi orice deviere al acestuia de la debitul mediu provoacă
devieri contrare a debitului de apă pentru încălzire şi, prin
urmare, variază cantitatea de căldură care nimereşte în sistemul
de încălzire ceea ce duce la variaţia temperaturii aerului în
încăperi. Însă, temperatura aerului în încăperi, în mediu în 24
ore, este asigurată. Schemele punctelor termice care
organizează livrarea dependentă a căldurii pentru încălzire sunt
indicate în fig.2.7. În sistemele închise de alimentare centralizată
influenţa variaţiei debitului de apă pentru prepararea apei calde
menajere asupra livrării căldurii pentru încălzire poate fi
efectuată prin variaţia temperaturii (schema 2.7, a) sau a
debitului (schema 2.7, b) de apă livrată în sistemul de încălzire.
În schema din fig. 2.7, a schimbătorul de căldură pentru
prepararea apei calde menajere, 5, este amplasat înainte de
sistemul de încălzire, 8, şi este prevăzut cu o conductă de ocolire
6. Repartizarea apei în schimbătorul de căldură pentru
prepararea apei calde menajere şi conducta de ocolire este
efectuată de regulatorul de temperatură cu trei căi 3, care
primeşte semnalul de la senzorul de temperatură a apei calde
menajere la ieşire din schimbătorul de căldură 5. În cazul în care
consumul de apă caldă menajeră lipseşte, regulatorul de
temperatură 3 închide intrarea apei din reţelele termice în
schimbătorul de căldură şi toată apa din reţea, prin conducta de
ocolire, nimereşte în sistemul de încălzire 8 având cea mai înaltă
temperatură. Sistemul de încălzire primeşte în aceste ore o
cantitate de căldură majorată. Ziua, în orele de consum maxim
de apă caldă menajeră, regulatorul de temperatură închide
conducta de ocolire şi toată apa din reţelele termice este

37
îndreptată prin schimbătorul de căldură.
a)
4 8
2 3

5 6
1

b) 4
8
2 3

1 5

7
Fig. 2.7. Schemele punctelor termice cu livrare dependentă a
căldurii pentru încălzire: a) în serie; b) în paralel.
1 – branşament la reţelele termice; 2 – regulator de debit. 3 – regulator
de temperatură; 4– sistemul local de alimentare cu apă caldă menajeră;
5- schimbător de căldură; 6 – conductă de ocolire; 7– conductă de apă
rece; 8 – sistemul de încălzire.

În aceste ore, apa din reţelele termice nimereşte în sistemul de

încălzire cu cea mai joasă temperatură şi încăperile sunt încălzite
mai puţin decât este necesar.
În schema din fig. 2.7, b schimbătorul de căldură pentru
prepararea apei calde menajere 5 este amplasat în paralel cu

38
sistemul de încălzire 8. În această schemă, în dependenţă de
valoarea debitului de apă caldă menajeră, regulatorul de
temperatură cu trei căi 3 repartizează apa din reţelele termice
între schimbătorul de căldură pentru prepararea apei calde
menajere şi sistemul de încălzire. În orele nocturne, când
lipseşte consumul de apă caldă menajeră, sistemul de încălzire
primeşte cel mai mare debit de apă din reţelele termice, iar în
orele cu consum maxim de apă caldă menajeră – cel mai mic
debit. Debitul sumar de apă (pentru încălzire şi pentru
prepararea apei calde menajere) la intrare în punctul termic atât
cu schema 2.7, a cât şi cu schema 2.7, b este menţinut constant
de către regulatorul de debit 2. Suprafaţa de încălzire a
schimbătorului de căldură pentru prepararea apei calde de
consum în schema 2.7, a va fi întotdeauna mai mică decât în
schema 2.7, b (cu excepţia cazului când în regimul de calcul la
consum maxim de apă caldă menajeră consumul de căldură
pentru încălzire va fi egal cu zero). Aceasta e posibil de aceea că
în orele de consum maximum de apă caldă menajeră prin acest
schimbător de căldură în schema 2.7, a trece toată apa din
reţelele termice, iar în schema 2.7, b numai o parte. Prin urmare,
diferenţa medie de temperatură şi coeficientul de schimb de
căldură a schimbătorului de căldură sunt întotdeauna mai mari în
schema 2.7, a decât în schema 2.7, b.
Schemele din fig. 2.8 ilustrează principiul de bază de livrare
normală a căldurii pentru încălzire. Sistemul de încălzire
primeşte căldură indiferent de starea de funcţionare a sistemului
de alimentare cu apă caldă menajeră şi orice devieri de la
valoarea medie a debitului de apă pentru prepararea apei calde
menajere nu influenţează asupra cantităţii de căldură primită de
sistemul de încălzire (vezi fig. 2.8).

39
 3
6
a)

5
1 2
4
7

3
b) 6
2

5 9

8
4
7

Figura 2.8. Schemele punctelor termice cu livrare normală a

căldurii pentru încălzire: a) în paralel; b). mixtă;
RD - regulator de debit; RT - regulator de temperatură;
1 – branşament la reţelele termice; 2 – conductă de apă rece; 3 –
sistemul local de alimentare cu apă caldă menajeră; 4 – conductă de
circulaţie permanentă a apei; 5- schimbător de căldură unit în paralel;
6 – pompă de circulaţie; 7 - conductă de ocolire; 8 – sistemul de
încălzire; 9 - schimbător de căldură unit în serie cu sistemul de
încălzire.
Aceasta este posibil, deoarece închiderea şi deschiderea
regulatorului de temperatură, RT, nu influenţează asupra
debitului de apă pentru încălzire, fiindcă el este menţinut la nivel
constant de către regulatorul de debit, RD.

40
 În sistemele închise de alimentare cu căldură, în cazul în
care consumatorilor le sunt livrate atât căldură pentru încălzire
cât şi apă caldă menajeră, aceasta, de obicei, este efectuată prin
schemele în paralel sau mixtă. În fig. 2.8, a, prepararea apei
calde menajere are loc într-o singură treaptă, în schimbătorul de
căldură 5, care este inclus în paralel cu sistemul de încălzire, de
aici provine şi denumirea schemei. În cazul schemei mixte (fig.
2.9, a) are loc prepararea apei calde menajere în două trepte. În
schimbătorul de căldură din treapta I (notat cu nr. 4) are loc
utilizarea căldurii de la apa de retur după sistemul de încălzire.
În schimbătorul de căldură din treapta II (notat cu nr. 5) are loc
încălzirea apei de apeduct, după ieşirea din schimbătorul de
căldură din treapta I, până la temperatura necesară pentru
consum. Ca apă primară se foloseşte în schimbătorul din treapta
II o parte din apa primară care vine în punctul termic din reţelele
termice, iar în schimbătorul din treapta I – amestecul de apă din
sistemul de încălzire şi după schimbătorul de căldură din treapta
II. Schema este numită mixtă fiindcă schimbătorul de căldură
din treapta II este unit în paralel cu sistemul de încălzire, iar cel
din treapta I - în serie privind curgerea apei primare în ele.
Comparaţia schemei în paralel cu schema mixtă arată că în
cazul în care suprafeţele de încălzire ale schimbătoarelor de
căldură sunt aceleaşi, schema mixtă permite de a micşora debitul
de calcul total de apă luat din reţelele termice cu 4 – 6 %, iar
temperatura medie pe sezonul de încălzire cu 2 – 3 0C. Aceste
neînsemnate avantaje ale schemei mixte în comparaţie cu
schema în paralel au importanţă doar în schema de termificare,
în care micşorarea temperaturii apei întoarse la CET duce la
economii de combustibil. În schemele cu centrale termice cu
cazane cu apă, micşorarea temperaturii apei nu influenţează
consumul de combustibil, dar numai majorează puterea
pompelor pentru recirculaţia apei şi complică schema punctului
termic. Livrarea dependentă a căldurii în reţelele termice închise
este mai eficientă prin schema în două trepte în serie, fig. 2.9, b.
Denumirea provine de la unirea în serie a schimbătoarelor de

41
căldură din ambele trepte.

3
6
a)

5
1 2
4
7

3
b) 6
2

5 9

8
4
7

Fig. 2.9. Scheme de racordare a instalaţiei de preparare a

apei calde de consum în două trepte: a) mixtă; b) în serie.
1 – branşament la reţelele termice; 2 – regulator de temperatură;
3 – sistemul local de alimentare cu apă caldă menajeră; 4 – schimbă-
torul de căldură din treapta I; 5- schimbător de căldură din treapta II;
6 – sistemul de încălzire; 7– conductă de apă rece; 8 – conductă de
ocolire; 9 – regulator de debit.

42
 În cazul schemei în două trepte în serie ca şi în schema
mixtă are loc utilizarea căldurii din apa care se întoarce din
sistemul de încălzire în reţelele termice şi apa de recirculaţie din
sistemul de alimentare cu apă caldă menajeră se amestecă cu apa
din apeduct în conducta dintre schimbătoarele de căldură.
Aparatura de automatizare folosită în schema în două trepte
în serie prezintă două elemente: regulatorul de temperatură, 2, a
apei calde menajeră şi regulatorul de debit, 9, care menţine
constant debitul de apă pentru încălzire. Ultimul, deşi este
amplasat pe conducta de ocolire a schimbătorului de căldură din
treapta II, primeşte semnalul de la senzorul care controlează
debitul de apă din reţelele termice, destinată pentru sistemul de
încălzire.

2.3.4. Scheme de racordare la reţelele termice cu apă

deschise
În reţelele termice deschise, după cum se ştie, este permis şi
consumul de apă pentru necesităţi menajere. Deci, apa pentru
consum nu mai trebuie încălzită şi, prin urmare, dispare
necesitatea de a construi puncte termice centrale. Racordarea
instalaţiilor pentru alimentarea cu apă caldă de consum, în acest
caz, este cu mult mai simplă decât în reţelele termice închise şi
se face în fiecare clădire. Ca şi în sistemele închise de
alimentare cu căldură, în sistemele deschise există două căi de
livrare a căldurii pentru sistemul de încălzire: livrare
dependentă şi livrare normală.
În fig. 2.10, a şi 2.10, b sunt prezentate schemele de
racordare a instalaţiilor de încălzire şi de apă caldă de consum
cu livrare normală a apei pentru încălzire, iar în fig. 2.10, c – cu
livrare dependentă.
Schemele de racordare a instalaţiilor de alimentare cu apă caldă
de consum la reţelele termice deschise se deosebesc principial.
Alimentarea cu apă caldă se face direct din reţelele termice.

43
 a)
5
2 3
Fig. 2.10. Scheme de
4 racordare a sistemelor
de încălzire şi alimen-
9 8 tare cu apă caldă de
1 6
6 7 consum la reţelele
termice bitubulare
b) deschise cu apă - a) şi
5
b) - cu livrare normală
2 3 a apei pentru încălzire;
c) - cu livrare
dependentă.
1–conductele reţelelor
9 8 termice; 2 – conducta de
1 6
6 7 circulaţie permanentă a
apei calde menajere;
3 – conducta de livrare a
c)
apei calde menajere; 4
5 – regulator de debit;
5 – sistemul de încălzire;
2 3 6 – supapă de reţinere; 7
– amestecător de apă; 8 -
4 regulator de temperatură;

9 8
1 6
6 7

Apa, din conducta tur a reţelelor termice este introdusă prin

regulatorul de temperatură, 8, în amestecătorul 7, în care este

44
introdusă şi apa din conducta retur cu o temperatură mai joasă
decât în conducta tur. Regulatorul, 4, reglând debitul de apă
introdus din conducta tur menţine în amestecătorul, 7,
temperatura amestecului de apă la nivel constant, de obicei,
60 0C. Din amestecător, apa nimereşte în sistemul local de
alimentare cu apă caldă. Pe conducta de racordare a
amestecătorului cu conducta retur a reţelelor termice este
prevăzut un robinet de reţinere, 6, care împiedică trecerea apei
din conducta tur a reţelelor termice în conducta retur, în care
presiunea este mai joasă decât în conducta tur. Pentru aplanarea
neuniformităţii consumului de apă poate fi prevăzut un
acumulator de apă caldă, AAC (în schemele din fig. 2.10 nu este
indicat). În fig. 2.10, a este prevăzută alimentarea independentă
cu apă a ambelor sisteme locale (de încălzire şi de apă caldă
menajeră). Regulatorul de debit, 4, de pe conducta de alimentare
a sistemului de încălzire menţine debitul de apă constant la
intrare în acest sistem, indiferent de consumul de apă fierbinte
din conducta tur pentru alimentarea cu apă caldă, care este reglat
de regulatorul de temperatură, 8, şi variază în limite destul de
mari. Debitul total de apă din conducta tur a reţelelor termice
este egal cu suma debitelor de apă prevăzută pentru încălzire şi
pentru apă caldă.
Debitul total de apă din conducta tur a reţelelor termice se
micşorează considerabil în cazul racordării instalaţiei de
încălzire şi instalaţiei de alimentare cu apă caldă prin schema de
livrare dependentă, indicată în fig. 2.10, c. În acest caz,
regulatorul de debit, 4, prevăzut pe linia comună prin care se
alimentează cu apă fierbinte din conducta tur a reţelelor termice
ambele sisteme (de încălzire şi de apă caldă) menţine debitul
total de apă luat din conducta tur a reţelelor termice la nivel
constant. În orele de consum maxim a apei, din conducta tur se
micşorează debitul de apă pentru încălzire şi, prin urmare,
cantitatea de căldură pentru încălzire. Cantitatea de căldură ne
folosită de sistemul de încălzire este compensată în orele de
consum minim de apă caldă, când cea mai mare parte, sau toată

45
apa luată din conducta tur nimereşte în sistemul de încălzire. În
acest caz, alimentarea cu căldură a sistemului de încălzire este
neuniformă. Aplanarea neuniformităţii de alimentare are loc
datorită inerţiei termice a elementelor de construcţie ale clădirii,
care joacă rolul acumulatorului de căldură.

2.4. Sisteme cu abur de alimentare centralizată cu căldură

2.4.1. Scheme de principiu
La fel ca şi sistemele cu apă, cele cu abur pot fi cu o singură
conductă, cu două şi cu mai multe conducte (fig. 2. 11).
În sistemul cu abur cu o singură conductă (fig. 2.11, a)
condensatul nu este întors de la consumator la sursa de căldură,
dar este utilizat ca apă caldă de consum şi necesităţi tehnologice
sau este aruncat în reţeaua de drenare. Astfel de sisteme nu sunt
eficiente şi se folosesc în cazul debitelor mici de abur şi distanţe
relativ mari între consumator şi sursă, când economic nu este
eficient de construit conductă pentru condensat.
Sistemele cu abur cu două conducte cu întoarcerea
condensatului la sursa de căldură (fig. 2.11, b) practic sunt cele
mai răspândite. Condensatul, de la fiecare sistem de consum,
este colectat într-un rezervor comun, amplasat în punctul termic,
de unde este pompat cu pompa de condens şi transportat prin
reţeaua de condens spre sursa de căldură. Condensatul este un
produs valoros, el nu conţine săruri de duritate şi gaze agresive
dizolvate şi permite păstrarea a circa 15 % din cantitatea de
căldură care se conţine în abur. Tratarea apei de alimentare a
cazanelor în locul condensatului neîntors necesită mari cheltuieli
care depăşesc cheltuielile pentru construirea conductei de
întoarcere a condensatului. Problema eficienţei întoarcerii
condensatului la sursă, de fiecare dată, se rezolvă prin efectuarea
calculelor tehnico-economice.

46
 Fig. 2.11. Scheme de principiu de sisteme cu abur de
alimentare cu căldură: a) cu o singură conductă fără
întoarcerea condensului; b) cu două conducte cu întoarcerea
condensului; c) cu trei conducte cu întoarcerea condensului;
1 – sursă de căldură; 2 – conducta de abur; 3 – punct termic; 4 –
baterie de încălzire a aerului; 5 – schimbător de căldură pentru
prepararea apei calde de consum; 6 - schimbător de căldură pentru
încălzire; 7 – aparat tehnologic; 8 – separator de condens; 9 –
conductă de drenare; 10 – rezervor de colectare a condensului; 11 –
pompă de condens; 12 – supapă de reţinere; 13 – conductă de condens

47
Sistemele cu abur cu mai multe conducte (figura 2.11, c) sunt
utilizate pentru întreprinderile industriale, care necesită abur cu
diverse presiuni şi sunt alimentate cu abur de la CET.
Cheltuielile pentru construirea unor conducte separate pentru
abur cu diferite presiuni sunt acoperite de costul energiei
electrice produse în plus de către aburul din conducta cu
presiune respectivă în comparaţie cu cazul în care acest abur ar
fi fost transportat la consumator cu presiune mai înaltă.
Întoarcerea condensului în sistemele cu trei conducte se
efectuează printr-o conductă de condens comună. În unele cazuri
două conducte de abur se prevăd pentru alimentarea
consumatorilor cu abur fără întrerupere. Racordarea instalaţiilor
de încălzire, ventilare şi de prepararea apei calde menajere se
face prin schema independentă, adică prin schimbător de
căldură.
2.4.2. Scheme de colectare a condensului
În punctele termice, în afară de dispozitivele care asigură
transportarea căldurii în sistemele locale consumatoare de
căldură, o importanţă deosebită au, de asemenea, şi sistemele de
colectare a condensului. Scheme de colectare a condensului pot
fi închise şi deschise. Cea mai simplă este schema deschisă de
colectare a condensului indicată pe figura 2.12.
1 Fig. 2. 12. Schema
deschisă de acumulare
a condensului
2 1–conductă de abur; 2–
7 aparat consumator de
3 căldură; 3 – separator de
condens; 4 – rezervor de
condens; 5 – pompă; 6
5 6 – supapă de reţinere; 7 –
conducta de comunicare cu
4 atmosfera

48
 Conform acestei scheme, condensul de la aparatul
consumator de căldură 2 trece prin separatorul de condens 3,
aparat care reţine aburul şi evacuează condensul în rezervorul de
condens 4, care printr-o conductă specială 7 comunică cu
atmosfera. Din rezervor, condensul este pompat cu pompa 5 spre
sursa de căldură, sau spre consumator, în cazul sistemelor cu o
singură conductă.
%
Fig. 2.13.
50
Pierderi de
2
40 abur - 1 şi
de căldură–
30 2, în cazul
20 schemei des-
1 chise de
10
colectare a
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1 condensului
Presiunea aburului, MPa
Dezavantajele proprii schemelor deschise sunt:
- pericolul de dizolvare a oxigenului din aer în condens, ceea ce
provoacă coroziunea conductelor; - pierderi de abur, datorită
evaporării unei părţi de condens şi, prin urmare, pierderi de
căldură cu aburul eliminat în atmosferă.
Pierderile de abur şi căldură în rezervoarele de condens
deschise pot fi determinate din ecuaţia de bilanţ termic al
condensului din rezervor.
Să presupunem că în rezervor nimereşte 1 kg de condens cu
entalpia qin. La intrare în rezervor, adică într-un mediu cu
presiunea mai joasă decât în aparatul consumator de căldură,
condensul fierbe şi o parte, x, prefăcându-se în abur, iese în
atmosferă cu entalpia icon, iar cealaltă parte, (1-x), cu entalpia
qcon, rămâne în rezervor.

49
Ecuaţia de bilanţ termic a 1 kg de condens este:
1 · qin = x ·icon + (1-x) · qcon,.
De unde rezultă că
x = (qin - qcon)/( icon - qcon).
Cantitatea de căldură eliminată cu aburul în atmosferă este egală
cu:
qp = x · icon.
Pierderile de abur şi căldură, %, raportate la cantitatea
iniţială de condens şi de căldură conţinută în el, calculate cu
formulele de mai sus, sunt prezentate pe figura 2.13. Din grafic
rezultă că la presiunea aburului în aparatul consumator de
căldură egală cu 0,5 MPa (temperatura condensului este egală
cu 151,11 0C), pierderile de condens constituie ~ 10 %, iar
pierderile de căldură ~ 40 %. În legătură cu aceasta schemele
deschise de colectare a condensului sunt utilizate rar, doar la
debite de condensat < 10 t/h, şi distanţe între sursă şi
consumator până la 0,5 km (СНиП 2.04.07 – 86, р. 3.11).
Mai răspândite sunt schemele închise de colectare a
condensului (fig. 2.14).
Conform schemei a, condensul de la aparatul consumator de
căldură 2, trecând prin separatorul de condens 3, nimereşte în
rezervorul de condens închis 5, în care se menţine o presiune
mai înaltă ca cea atmosferică. În cazul în care acest rezervor este
amplasat în apropiere de încăperile în care se află oameni,
această presiune nu trebuie să depăşească 0,12 MPa. În alte
cazuri această presiune poate fi mai mare. Condensul cu
temperatură înaltă >104 0C, nimerind în acest rezervor începe să
fiarbă şi formează abur secund, care poate fi utilizat în diferite
scopuri, inclusiv şi pentru prepararea apei calde de consum.
Regulatorul de presiune «după sine» 11, care este montat pe
conducta de abur ce alimentează schimbătorul de căldură 13, nu
permite ca presiunea în rezervor să coboare mai jos de mărimea
stabilită. Condensul din schimbătorul de căldură trecând prin
sifonul 16, din nou se întoarce în rezervor.

50
 1 a) 12
15

13
2 9 11
3 4 10

14

16
6

5 8
b) 7
1
9
12
13

2 15
3 3
4 18
17
6
14
5 8
7

Fig. 2.14. Schema închisă de colectare a condensului

a – cu fierberea condensului; b – cu răcirea condensului;
1- conductă de abur; 2 – aparat consumator de căldură; 3 – separator
de condens; 4 – conductă de condens; 5 – rezervor de condens; 6 –
indicator de nivel; 7 – pompă; 8 – supapă de reţinere; 9, 11 –
regulatoare de presiune «după sine»; 10 – conductă de abur secund; 12
– regulator de temperatură; 13 – schimbător de căldură «abur-apă»; 14
– conductă de apă rece; 15 – conductă de apă caldă; 16 – sifon; 17 –
schimbător de căldură de răcire a condensului; 18 – conductă de
condens răcit

51
Pentru aceasta, schimbătorul de căldură trebuie amplasat ceva
mai sus de rezervor. Condensul, funcţie de regimul de
funcţionare a aparatului consumator de căldură, poate să-şi
schimbe debitul pe parcursul sezonului de încălzire şi, prin
urmare, se va schimba debitul de abur secund, care alimentează
schimbătorul de căldură 13. În legătură cu aceasta, pentru
asigurarea debitului necesar de apă cu temperatura preconizată,
schimbătorul de căldură 13 este de asemenea alimentat
suplimentar cu abur de la conducta de abur, care trece prin
regulatorul de temperatură 12. Condensul este evacuat din
rezervor cu pompa. În cazul evacuării rapide a condensului, în
rezervor poate apărea vacuum, ceea ce va provoca strivirea
rezervorului. Pentru evitarea acestui pericol, prin reductorul de
presiune 9, în rezervor se introduce abur din conducta principală
de abur. Trebuie subliniat că menţinerea presiunii necesare în
rezervor depinde de capacitatea schimbătorului de căldură de a
condensa cantitatea necesară de abur. În caz contrar, presiunea
în rezervor poate creşte.
Conform schemei b, condensul este preliminar răcit cu apa,
care ulterior se utilizează ca apă caldă de consum.
În schemele închise nu are loc dizolvarea de către condens a
oxigenului din aer, lipsesc pierderile inutile de condens şi
căldură conţinută în el. Dificultatea schemelor închise este
caracterul complicat de exploatare, precum şi necesitatea de
echilibrare strictă a debitului de abur care se formează în
rezervor cu capacitatea de condensare a schimbătorului de
căldură şi consumul de apă preparat în el.
2.4.3. Scheme de racordare a consumatorilor la reţelele
termice cu abur
Sistemele de încălzire cu abur din clădirile industriale şi
bateriile din sistemele de ventilare se racordează la reţelele
termice cu abur sau prin schemă directă, dacă presiunea aburului
în reţele nu depăşeşte presiunea admisibilă pentru aceste
sisteme, sau prin reductor de presiune.
52
 Sistemele de încălzire cu apă, de obicei, se racordează la
reţelele termice cu abur prin schimbător de căldură.
Sistemele de alimentare cu apă caldă de consum, de cele mai
multe ori, sunt racordate la reţelele termice cu abur prin
schimbătoare de căldură prin suprafaţă. Este posibilă şi
încălzirea apei prin schimbătoare de căldură prin amestecare
peliculară (figura 2.15, a) şi cu jet (figura 2.15, b). Dificultatea
de încălzire a apei în schimbătoare de căldură prin amestecare
este pierderea condensului - un produs costisitor.

a) 4 b) 1
4

1 3 9

2
5 5

6 6

8 7 8 7
Fig. 2.15. Încălzirea apei prin amestecare cu abur.
a - în schimbător de căldură cu peliculă de apă; b - în
schimbător de căldură cu jet;
1 – conductă de abur; 2 – regulator de presiune a aburului;
3 – dezaerator cu peliculă de apă; 4 – regulator de debit a apei de
consum; 5 – rezervor de acumulare; 6 – senzor de nivel de apă; 7 –
pompă; 8 – supapă de reţinere; 9 – ejector «abur – apă»

53
Capitolul 3. Utilajele din punctele termice
3.1. Elevatoare
Principiul de funcţionare a elevatorului. Schema de
amestecare prin elevator, graficele de variaţie a presiunilor şi
vitezelor sunt prezentate pe figura 3.1. Modalitatea de
funcţionare a elevatorului este următoare. Apa fierbinte iese din
duza 2 cu viteza W1 în formă de jet, care posedă o rezervă mare
de energie cinetică. Viteza apare datorită excesului de presiune a
apei în duză (în raport cu presiunea din camera de amestecare),
egal cu suma diferenţelor disponibile de presiune, (∆P1 + ∆Pca),
înainte de elevator, ∆P1, şi în colectorul de aspiraţie 1, ∆Pca.
Jetul activ de apă antrenează masele pasive din jur, cărora le
transmite o parte din energia sa şi torentul format de apă trece
prin camera de amestecare 3, unde în urma schimburilor de
impulsuri are loc omogenizarea câmpului de viteze al torentului
şi datorită energiei cinetice care se eliberează în acest proces
creşte presiunea statică a torentului. Spre sfârşitul camerei de
amestecare presiunea statică creşte cu ∆Pc. Torentul de apă din
camera de amestecare, nimerind în difuzor, îşi micşorează viteza
şi presiunea statică a acestuia creşte cu ∆Pd.
În elevator, construcţia căruia este prezentată pe figura 3.1, la
mişcarea apei prin colectorul de aspiraţie, presiunea scade, iar
viteza creşte. Ca urmare, torentul antrenat în camera de amestec
are viteza W2, comăsurabilă cu viteza getului la ieşire din duză,
W1. Prin urmare, getul activ de apă din duză injectează mase de
apă din torentul care se mişcă cu viteză mare. Astfel de
elevatoare se referă la aparatele cu jet de apă cu viteze de ejecţie
mari. În cazul în care colectorul de aspiraţie este larg, astfel că
viteza W2 ≈ 0, viteza de ejecţie în elevator va fi mai mică, din
care motiv şi randamentul lui este mai mic.
La mişcarea apei în aparatul cu jet de apă au loc pierderi de
energie. Principalele pierderi sunt cele de şoc la amestecarea
torentelor. Pentru micşorarea acestor pierderi trebuie micşorată

54
diferenţa între vitezele torentului activ W1 şi celui pasiv, W2,
ceea ce are loc în aparatele cu viteze de ejecţie mari.
1 2 F1 G1
; 3 F3 4
F4 ; G3
G1
G1 + G2
6 F2 ; G 2 5
G2 lc ld

Pam
P1

Pd
Pca

Pc

Pse
Pt

W1 W3
Pr

W2 W4

Fig. 3.1. Schema elevatorului (a), graficul presiunilor (b) şi

graficul vitezelor (c);
1–colectorul de aspiraţie; 2–duza;–camera de amestecare; 4–difuzor;
5–orificiul camerei de amestecare; 6–camera de admisie; G1, G2, G3 –
debitele masice: de apă fierbinte din conducta tur, de apă antrenată din
conducta retur, de apă de amestec din sistemul de încălzire; Pt, Pr, Pse
– presiuni: în conductele tur şi retur înainte de elevator, a apei de
amestec în sistemul de încălzire; W1, W2, W3, W4 – viteze: la ieşire din
duză, la intrare în camera de amestecare, la intrare în difuzor şi la
ieşire din el; ∆P1, ∆Pca, ∆Pc, ∆Pd, ∆Pam – diferenţe de presiuni:
disponibilă înainte de elevator, în colectorul de aspiraţie, în camera de
amestec, în difuzor, creată de elevator; F1, F2, F3, F4 – ariile
secţiunilor: la ieşire din duză, la intrare în camera de amestecare
pentru torentul antrenat (secţiune inelară), orificiului camerei de
amestec, la ieşire din difuzor; lc, ld – lungimile: camerei de amestec,
difuzorului.

55
Şi totuşi, în pofida unor pierderi suplimentare de energie, legate
de crearea vitezei apei antrenate, şi frânarea suplimentară a
torentului (restabilirea presiunii), eficienţa funcţionării
elevatorului creşte. O importanţă deosebită are profilul
colectorului de absorbţie, deoarece în cazul profilului neadecvat,
pierderile de energie în colectorul de aspiraţie pot depăşi
câştigul în energie de şoc la amestecarea torentelor.

3.2. Pompe de amestecare

Amestecarea apei fierbinte cu apa din conducta retur a
sistemului de încălzire poate fi efectuată, de asemenea, cu
pompa de amestecare. Nodurile de amestecare cu pompă sunt
prevăzute în locul elevatoarelor, de obicei, în cazurile în care
ecartul de presiune înainte de elevator este insuficient pentru
funcţionarea lui.
În unele cazuri cu ajutorul pompelor se efectuează odată cu
amestecarea apei şi majorarea presiunii în conducta tur pentru
clădiri cu înălţimi mari, sau, invers se micşorează presiunea în
conducta retur până la punctul termic în cazurile în care ea este
prea mare.
Schema cu pompe de amestecare de racordare a sistemelor de
încălzire la reţelele termice permite efectuarea mai precisă a
reglării temperaturii aerului în încăperi, decât prin schema cu
elevator, deoarece variaţia valorii coeficientului de amestecare
poate fi efectuată mai perfect.
Pompa de amestecare poate fi montată pe conducta de
antrenare a apei din conducta retur, pe conducta tur a sistemului
de încălzire sau pe conducta retur a sistemului de încălzire.
Debitul pompelor de amestecare montate pe conducta tur sau
retur a sistemului de încălzire este numeric egal cu debitul de
apă în sistemul de încălzire.
3.3. Schimbătoare de căldură
Schimbătoarele de căldură sunt aparate termice în care are
loc ridicarea temperaturii apei din circuitul unei instalaţii prin

56
transmisia căldurii de la un agent termic primar la altul
secundar.
În punctele termice (PT) se folosesc diferite tipuri şi
construcţii de schimbătoare de căldură. Funcţie de tipul
agentului termic primar ele se deosebesc de tipul «abur-apă» şi
«apă-apă». În primul caz agent termic primar serveşte aburul, în
al doilea – apa fierbinte. Agentul secund (care se încălzeşte) în
ambele cazuri este apa.
Constructiv, schimbătoarele de căldură sunt tubulare şi cu
plăci. În schimbătoarele tubulare elementele constructive de
bază sunt corpul cilindric (manta) şi un fascicul de ţevi netede
amplasate în interiorul corpului. Unul din agenţii termici circulă
prin interiorul fasciculului de ţevi, celalalt – în spaţiul dintre
ţevile fasciculului şi corp. Atât în interiorul ţevilor din fascicul
cât şi în spaţiul dintre ţevi agenţii termici se mişcă cu viteze
anumite asigurând activitatea de transfer de căldură. Astfel de
schimbătoare de căldură se numesc instantanee.
Funcţie de orientarea axei corpului, schimbătoarele de
căldură cu abur instantanee pot fi orizontale şi verticale. În
punctele termice pentru clădirile civile şi de producere se
folosesc cele orizontale.
Uneori, în punctele termice se folosesc schimbătoare de
căldură tubulare cu un fascicul de ţevi, de obicei, în formă de
serpentină, amplasate într-un spaţiu plin cu apă care se
încălzeşte. Aceste schimbătoare de căldură se numesc cu
acumulare şi se folosesc în sistemele de alimentare cu apă caldă
de consum pentru aplanarea neuniformităţii consumului de apă
caldă şi micşorarea puterii termice a schimbătorului de căldură,
deoarece în acest caz ele se calculează la consumul mediu de
apă caldă şi nu maxim ca cele instantanee.
Schimbătoarele de căldură instantanee «apă-apă» în
care apa încălzitoare (primară) şi cea care se încălzeşte
(secundă) circulă în direcţii opuse în raport una faţă de alta se
numesc cu circulaţie în contracurent, iar cele cu circulaţia
ambilor agenţi termici în aceeaşi direcţie – cu circulaţie
57
echicurentă. Cele cu circulaţie în contracurent sunt mai
eficiente fiindcă asigură o diferenţă de temperaturi între agenţii
termici mai înaltă şi permit încălzirea apei secunde până la
temperaturi mai înalte decât în cele cu circulaţie echicurentă. În
schimbătoarele de căldură «abur-apă» direcţia mişcării
agenţilor termici nu contează deoarece aburul se condensează la
aceeaşi temperatură de-a lungul fasciculului de ţevi.
Schimbătoarele de căldură «abur-apă» şi «apă-apă» sunt
utilizate ca surse de căldură pentru sistemele de încălzire şi cele
pentru prepararea apei calde de consum.
Schimbătoarele de căldură «apă-apă» cu fascicule de ţevi,
figura 3.1., constituie tipurile tradiţionale în instalaţiile aferente
construcţiilor. Ele sunt aparate demontabile, compuse din
tronsoane cu lungimea a câte 2 sau 4 m fiecare, legate prin
coturi duble. Un tronson este alcătuit dintr-o manta circulară din
oţel, cu diametrul exterior de la 57 până la 530 mm, în interiorul
căreia se află un fascicul de ţevi din alamă cu diametrul de 16x1
mm sau din oţel cu diametrul de 16x2 mm în număr de la 4 până
la 450. Schimbătoarele cu fascicule din ţevi din oţel sunt
destinate pentru instalaţiile de încălzire, iar cele cu fascicule din
ţevi din alamă – instalaţiilor de preparare a apei calde de
consum.
Schimbătoarele de căldură «apă-apă» cu fascicule de ţevi se
utilizează în centrale şi puncte termice la care parametrii maximi
de temperatură şi presiune ai agenţilor termici sunt 150 oC şi
respectiv 1,0 MPa. În schimbătoarele de căldură destinate pentru
prepararea apei calde de consum, apa primară circulă prin
spaţiul dintre ţevi, iar cea de consum – prin ţevile fasciculului.
Prin aceasta se realizează, în primul rând, egalarea vitezelor de
circulaţie a apei primare din reţelele termice cu cea de consum,
deoarece debitul primei, de obicei, este mai mare şi, în al doilea
rând, crusta depusă în interiorul ţevilor din fascicul, este mai
uşor de înlăturat decât din spaţiul dintre ţevi.. În acest caz,
temperatura materialului mantalei este mai înaltă decât a ţevilor

58
 din alamă şi, prin urmare, decade necesitatea de a prevedea
compensator lenticular pentru mantaa.
4 2 1

5
6

Fig. 3.1. Schimbător de căldură «apă-apă» cu fascicule de

ţevi.
1 – tronson tip; 2 – placă de identificare; 3 – difuzor/confuzor; 4 –
mufă de dezaerisire; 5 – cot dublu de legătură; 6 – mufă pentru golire; 7
– compensator lenticular.
Pentru echilibrarea vitezelor, în schimbătoarele de căldură
destinate pentru sistemele de încălzire, apa primară circulă prin
ţevile fasciculului, iar cea din circuitul sistemului de încălzire –
prin spaţiul dintre ţevi. Aceste schimbătoare de căldură sunt
prevăzute cu compensator de dilatări termice axiale pe manta.
Setul schimbătoarelor de căldură cu fascicule de ţevi, afară de
tronsonul de bază, se completează, de asemenea, cu confuzoare
de ieşire şi difuzoare de intrare şi coturi pentru racordarea
tronsoanelor între ele de partea fasciculului de ţevi.
Figura 3.2. reprezintă schimbătorul de căldură «abur-apă»
cu fascicule de ţevi. Schimbătorul de căldură este alcătuit din
manta de oţel, în interiorul căreia este amplasat un fascicul de
ţevi cu un capăt vălţuite în placa fixată pe manta, iar celalalt
capăt – în placa, care mişcă camera mobilă faţă de manta,
prevăzută pentru trecerea apei dintr-un fascicul în altul. Pe
manta sunt prevăzute ştuţuri pentru intrarea aburului şi ieşirea
condensului, intrarea şi ieşirea apei care se încălzeşte. Nivelul
59
condensului poate fi urmărit prin tubul de sticlă prevăzut. În
prezent se produc schimbătoare de căldură «abur-apă» cu
fascicule cu lungimea ţevilor de 2 şi 3 m cu două şi cu patru căi.
Avantajul acestor tipuri de schimbătoare de căldură este
rezistenţa lor la şocuri termice şi de presiune.
T a b e l u l 3.1. Dimensiunile de bază şi caracteristicile tehnice
ale schimbătoarelor de căldură «apă-apă» cu fascicule de ţevi tip
TУ 400-28-429-82E
De, Di, L, F, m2 Aria secţiunilor deq, m
mm mm mm z f1, m2
f2, m 2

2268 0,37
57 50 4 0,00062 0,00116 0,01295
4268 0,75
2296 0,65
76 69 7 0,00108 0,00233 0,01640
4296 1,31
2340 1,11
89 82 12 0,00185 0,00287 0,01333
4340 2,24
2420 1,76
114 106 19 0,00293 0,0050 0,01466
4420 3,54
2718 3,40
168 158 37 0,0057 0,0122 0,02066
4718 6,90
2930 5.89
219 207 64 0,00985 0,02079 0,02150
4930 12,00
3032 10,00
273 259 109 0,01679 0,03077 0,01956
5032 20,30
3220 13,80
325 309 151 0,02325 0,04464 0,02085
5220 28,00
În tabel: De, Di – diametrul exterior şi interior al mantalei; L –
lungimea de gabarit a elementului; z – numărul de ţevi în
fascicul; F – aria suprafeţei de încălzire; f1, f2 – ariile
secţiunilor transversale în interiorul ţevilor din fascicul şi a
spaţiului dintre ţevile fasciculului şi manta; deq – diametrul
echivalent al spaţiului dintre ţevile fasciculului şi manta.
Diametrul ţevilor din fascicul este: 16x1 mm.

60
 Fig. 3.2. Schimbător de căldură «abur-apă» cu fascicule
de ţevi.

Dezavantajele lor constau în dimensiunile de gabarit şi

masă foarte mari, manevrare şi montare greoaie, spaţii mari
necesare montării şi întreţinerii în exploatare. De asemenea, cele
mai mari dezavantaje le reprezintă valoarea redusă a
coeficientului de transfer de căldură (sub 2000 W/m2·K) şi
ancrasarea sporită, datorită vitezelor relativ mici, ale agenţilor
termici ( în jurul la 0,4 – 0,5 m/s).
Schimbătoarele de căldură cu plăci, figura 3.3., sunt
compuse dintr-un pachet de plăci ondulate din oţel inoxidabil.
Fluidele de lucru circulă prin canalele create între plăci. Ele se
fabrică în două variante:
1) cu plăci demontabile, la care acestea sunt prinse cu
prezoane între două batiuri (unul fix şi altul mobil). Atât
etanşarea cât şi direcţionarea fluidelor care circulă printre plăci
se realizează prin intermediul unor garnituri din elastomeri
adecvaţi (EPDM, nitril etc.)
2) cu plăci brazate, la care plăcile ondulate sunt asamblate
prin sudură (brazare). În dependenţă de construcţia lor,
schimbătoarele de căldură cu plăci admit presiuni de regim
maxime de 2,5 MPa şi temperaturi de 130 – 150 oC.
Avantajele principale ale schimbătoarelor de căldură cu plăci
sunt următoare:
61
- performanţe termice ridicate (coeficientul global de transfer
termic este cuprins între 3500 şi 7000 W/m2·K);
- pierderi de căldură mici, datorită suprafeţei exteriore reduse a
aparatului;
- dimensiuni de gabarit reduse ( până la 1/10 din cele ale unui
schimbător de căldură tubular cu fascicule);
- masă redusă, manevrare şi montare uşoară;
- risc de coroziune redus;
- ancrasare redusă, datorită vitezei mari de circulaţie între plăci;
- curăţire şi reparare uşoară;
- posibilităţi de modificare a suprafeţei de transfer termic, prin
adăugarea sau scăderea de plăci;
- preţ de achiziţie relativ scăzut pentru suprafeţe mari şi plăci din
oţel inoxidabil.

.a b

Fig. 3.3. Schimbătoarele de căldură cu plăci; a - sudate sau

brazate; b – cu plăci şi garnituri (demontabile); c – cu plăci
spirale

62
Ca dezavantaje se menţionează: pierderi de sarcină mai mari
decât la schimbătoarele de căldură tubulare cu fascicule şi
sensibilitate la lovituri de berbec şi la şocuri termice.

lor.a

Fig. 3.4. Schimbătoare de căldură cu plăci – Suedia:

a – cu plăci cu garnituri (demontabile), b – brazate.
63
 În figura 3.4 sunt prezentate schimbătoarele de căldură cu
plăci ALFA LAVAL – Suedia, iar în tabelele 3.1 şi 3.2
caracteristicile constructive ale lor.
T a b e l u l 3.2. Caracteristicile constructive ale schimbătoarelor
de căldură cu plăci demontabile ALFA LAVAL – Suedia
Tipul A B C D E F Racor-
[ mm ] [ mm ] [ mm ] [ mm ] [ mm ] [ mm ] duri
M3 180 240 - 500 60
Depinde de numărul de
480 357 1 1/4//
M6 320 - 515-1430 140 920-940 640 DN 50
330
plăci şi de tip

M 10 460 - 705-2400 225- 981 719 DN

470 231 100
M 15 610 - 1100- 298- 1815- 1294 DN
650 3280 304 1980 150
M 20 780 900-3600 353 2160 1478 DN
200

T a b e l u l 3.3. Caracteristicile constructive ale schimbătoarelor

de căldură cu plăci brazate ALFA LAVAL – Suedia
Tip A B C D E r Ra- Masa
cord [ kg ]
//
CB 14 9+n·2,35 77 207 42 172 24 3/4 0,7+
+ n·0,06
CB 26 10+ n·2,4 112 311 50 250 24 3/4// 1,2+
+ n·0,13
CB 50 9+ n·2,4 103 520 50 466 25 1// 1,8+
+ n·0,17
CB var.H 14+n·2,9
76 var.A 14+n·2,5 192 617 92 519 48 2// 7+
var. E 14+n·2,2 n·0,44
CB 365 990 213, 816 101 DN 65 57+
18+ n·2,65
300 5 DN 100 + n·1,26
Notă:1- n este numărul de plăci. 2-dimensiunile în mm.
64
 3.4. Calculul utilajelor din punctele termice
3.4.1 Calculul de alegere a elevatorului
Calculul elevatorului funcţie de ecartul de presiune, care
depăşeşte valoarea minimă necesară ( conform СНиП 2.04.07-
86, p. 5.24, această valoare nu trebuie să fie mai mică de 0,15
MPa) se face în modul următor.
1. Se calculează coeficientul de calcul de amestecare u al
elevatorului cu formula:
G2 τ −t
u= = 1,15 ⋅ 1 3 , (3.1)
G1 t3 − t2
în care G1 este debitul de calcul de apă fierbinte luată din
conducta tur a reţelelor termice, t/h; G2 – debitul de apă antrenat
din conducta retur, t/h; τ1 – temperatura de calcul a apei
fierbinte, 0C; t2 – temperatura apei la ieşire din sistemul de
încălzire, 0C; t3 - temperatura apei amestecată la intrare in
sistemul de încălzire, 0C.
2. Debitul de apă G1 se calculează cu formula:
Qs
G 1 = 0,86 ⋅ , t/h, (3.2)
(τ 1 − t 2 ) ⋅ ρ
în care Qs – este puterea termică a sistemului de încălzire
deservit de elevator, W.
3. Se calculează debitul de apă antrenată G2 cu formula:
Qs
G 2 = 0,86 ⋅ , t/h. (3.3)
(t 3 − t 2 ) ⋅ ρ
4. Se calculează debitul de apă antrenată raportat la
rezistenţa hidraulică a sistemului de încălzire egală cu 1 mH2O
cu formula:
G2
GR = , t/h, (3.4)
h

65
în care h este rezistenţa hidraulică a sistemului de încălzire,
mH2O.
5. Se calculează diametrul orificiului camerei de amestec a
elevatorului cu formula:
d o = 0,874 ⋅ G R , cm. (3.5)
6. Se alege elevatorul standard cu diametrul orificiului do
aproape de cel calculat, cu majorare.
6. Diametrul duzei se calculează cu formula:
10 ⋅ d o
dd = , mm. (3,6)
d o4
(1 + u) ⋅ (0,78 ⋅ 2 + 0,6) − 0,4 ⋅ u 2
2

GR
în care do este diametrul orificiului camerei de amestec a
elevatorului standard, cm, ales conform tabelului 3.1.
T a b e l u l 3.4. Dimensiunile de bază, mm, ale elevatoarelor
din oţel, modelul ВТИ –Теплосети Мосэнерго
Nr. Lungimea Diametrul Lungimea Masa
elevatorului elevatorului, orificiului, duzei, mm elevato-
mm mm rului, kg
1 15 110
2 425 20 100 10
3 25 145
4 30 135 15
5 625 35 125
6 47 175
7 720 59 144 23

3.4.2. Calculul de alegere a schimbătoarelor de căldură

multitubulare
Calculul de alegere a schimbătoarelor de căldură
multitubulare depinde de destinaţie (încălzire sau preparare a
apei calde de consum) de tipul agentului termic primar (apă sau
abur).
66
 Se dă puterea termică a schimbătorului de căldură Q
(MW), temperaturile agenţilor termici la intrare şi la ieşire şi
caracteristicile constructive ale schimbătorului. Trebuie de aflat
diametrul De al tronsonului tip, numărul de tronsoane şi
rezistenţa hidraulucă.
Calculul de alegere este alcătuit din următoarele etape:
1. Se calculează debitele, G1, G2 (kg/s) ale agentului termic
primar şi secundar (pentru schimbătoarele «abur-apă» - numai
a celui secundar) cu formula:
Q
G= ⋅103 , ( 3.7 )
c ⋅ ( t es -t in )
în care tin, tes – temperaturile apei la intrare şi ieşire din
schimbătorul de căldură pentru agentul termic respectiv;
c- capacitatea termică masică specifică a apei, egală cu
4,187 kJ/(kg·0C).
2. Considerând viteza apei în interiorul ţevilor fasciculului egală
cu 0,5 ÷ 0,8 m/s, calculăm aria secţiunii de curgere a apei în
interiorul ţevilor din fascicul cu formula:
G
f1 = , m2 ( 3.8)
ρ⋅υ
în care G este debitul de apă care circulă prin ţevi, kg/s; ρ –
densitatea apei, kg/m3; υ – viteza apei în ţevi, m/s; f1 – aria
secţiunii transversale necesară a ţevilor din fascicul.
În schimbătoarele de căldură multitubulare «apă-apă»,
destinate pentru prepararea apei calde de consum, în ţevi se
recomandă să fie prevăzută apa din apeduct, iar în spaţiul dintre
ţevi – apa din reţelele termice. În schimbătoarele destinate
pentru sistemele de încălzire în schemele independente se
recomandă ca agentul termic primar să treacă prin ţevi, iar
secundar – prin spaţiul dintre ţevi. Aceasta se face în scopul
echilibrării vitezelor agenţilor termici primar şi secundar, iar în

67
schimbătoarele de căldură pentru prepararea apei calde de
consum – şi pentru posibilitatea de curăţare mecanică a ţevilor
de crusta care se depune din apa din apeduct pe pereţii acestora.
3. În conformitate cu ftb se alege din tabelele caracteristicilor
constructive diametrul tronsonului şi se înscriu toate mărimile
constructive ale lui: f1, f2, F, deq
4. Se calculează vitezele reale ale ambilor agenţi termici (cu
excepţia aburului) cu formula:
G
υ= , m/s ( 3.9 )
ρ⋅f
5. Se calculează temperaturile medii aritmetice ale ambilor
agenţi termici: t1m, t2m.
6. Se calculează coeficienţii de schimb de căldură între
agentul termic care circulă prin ţevi, α1, şi pereţii ţevilor şi
agentul termic care circulă prin spaţiul dintre ţevi, α2, cu
formulele:
la curgerea turbionară a apei de-a lungul ţevilor (în interior
sau exterior)
υ0,8
( 2
α = 1628 + 21⋅ tim -0,041⋅ t im ⋅ ) d 0,2
, W/(m2 0C); ( 3.10 )
la curgerea turbionară a apei în direcţia transversală unui
fascicul de ţevi
υ0,64
( 2
α = 1163 + 17,4 ⋅ t im - 0,047 ⋅ t im ⋅ ) d0,36
, ( 3.11 )
la curgerea laminară
υ0,2
( 2
α = 93 + 0,7 ⋅ t im - 0,00174 ⋅ t im ⋅ ) d 0,5
⋅ ∆t 0,1, ( 3.12 )

în cazul convecţiei libere ( schimbătoare de căldură cu

acumulare)
( 0,75 3
α = 104,7 + 11,63 ⋅ t im )
⋅ ∆t , ( 3.13 )
în cazul condensării peliculare a aburului pe perete vertical la
viteze mici ale aburului (υ = 1 ÷ 2 m/s)
68
 6396,5 + 75,6 ⋅ t k - 0,233 ⋅ t k2
α= 0,25
, ( 3.14 )
( H ⋅ ∆t )
în cazul condensării peliculare a aburului în exteriorul unui
fascicul orizontal de ţevi
4920 + 58 ⋅ t k - 0,179 ⋅ t k2
α= 0,25
, ( 3.15 )
( m ⋅ d ⋅ ∆t )
în care: tim este temperatura medie aritmetică a agentului termic;
d – este diametrul interior al unei ţevi din fascicul, m, pentru
agentul termic care circulă prin interiorul ţevilor şi diametrul
echivalent, deq, pentru agentul termic care circulă prin spaţiul
dintre ţevi; υ eate viteza agentului termic respectiv, m/s ; tk –
temperatura peliculei de condens, medie între temperatura
aburului saturat şi a peretelui, 0C; ∆t – diferenţa de temperatură
între perete şi apă, abur saturat şi perete, 0C
7. Se calculează coeficientul de transfer termic global al
schimbătorului de căldură cu formula:
1
k= , ( 3.16 )
1 δ δ 1
+ p + cr +
α1 λp λcr α2
în care: δp şi λp sunt grosimea peretelui ţevii şi coeficientul de
conductibilitate termică a materialului peretelui; δcr şi λcr -
grosimea medie a stratului de crustă depus pe peretele ţevii şi
coeficientul de conductibilitate termică a crustei, respectiv.
Grosimea medie a stratului de crustă poate fi considerată egală
cu 0,0002 m, iar λcr = 2 W/(m· 0C).
8. Se calculează diferenţa medie logaritmică de temperatură
între agentul termic primar şi secundar cu formula:

69
 ∆ max - ∆ min 0
∆t m = , C (3.17 )
∆ max
ln( )
∆ min
în care: ∆max şi ∆min sunt diferenţele de temperatură calculate
conform indicaţiilor din figura 3.5 a sau b, în dependenţă de
organizarea curgerii reciprocă a agenţilor termici prin ţevi şi prin
spaţiul dintre ţevi, care poate fi «echicurent» - a şi
«contracurent» - b.

τ1
a τ1 b τ2

∆min
t2

∆max
∆max

τ2
t1 t2 t1
min

τ τ2
t1 t2 t1 t2
τ2 τ

Fig. 3.5. Modificarea temperaturilor agenţilor termici de-a

lungul schimbătorului de căldură la curgerea:
a) echicurent ∆max = τ1 - t1; ∆min = τ2 - t2;
b) contracurent ∆max = τ2 - t1; ∆min = τ1 - t2.

9. Aria necesară a suprafeţei de încălzire a schimbătorului de

căldură se calculează cu formula:
Q
Fnc = ⋅106 , m2 ( 3.18 )
k ⋅ ∆t m
10. Numărul de tronsoane se calculează cu formula:

70
 F
z nc = nc , bucăţi. ( 3.19)
F
Numărul de tronsoane se rotunjeşte, cu majorare, până la
numărul apropiat întreg z.
11. Pierderile de sarcină, ∆P, se calculează cu formula:
⎛ l⋅z ⎞ υ2 ⋅ ρ
∆P = ⎜ λ ⋅ + ∑ζ ⎟⋅ , Pa ( 3.20 )
⎝ d ⎠ 2
în care: λ este coeficientul de frecare hidraulică, valoarea căruia
poate fi considerată egală cu 0,025; l – lungimea unui tronson,
egală cu 2 m sau 4 m; ∑ζ – suma coeficienţilor de rezistenţă
locală a schimbătorului de căldură de-a lungul mişcării fluidului
primar sau secund; υ – viteza apei, m/s ; ρ - Densitatea
3
agentului termic, kg/m .
Pentru schimbătoarele de căldură instantanee tubulare
pierderile de sarcină, în kPa, pot fi determinate cu formulele
simplificate aproximative:
∆P1 = 5,1⋅ υ12 ⋅ z; ∆P2 = 11⋅ υ22 ⋅ z . ( 3.21 )

3.4.3. Calculul de alegere a schimbătoarelor de căldură cu

plăci
În cazul schimbătoarelor cu plăci, calculul de alegere a
schimbătorului o face fabricantul, care dispune de algoritme şi
softuri proprii ce îi permit să aleagă schimbătorul cel mai
potrivit pentru fiecare cerere a beneficiarului. Proiectantul
trebuie să completeze un formular de cerere de ofertă, care să
cuprindă toate informaţiile de care are nevoie fabricantul pentru
a alege schimbătorul potrivit: natura fluidelor, debitele şi
temperaturile de calcul ale fiecărui agent termic, pierderile de
sarcină admisibile.
În general, pentru calculul de alegere a schimbătoarelor de
căldură cu plăci este folosită metodologia indicată la alegerea
schimbătoarelor de căldură cu fascicule de ţevi. La

71
schimbătoarele cu plăci «apă–apă», ca şi la cele tubulare cu
fascicule, suprafaţa de încălzire foarte mult depinde de raportul
dintre vitezele agenţilor termici, precum şi de valorile lor. În
cazul schimbătoarelor cu plăci, atât pentru agentul termic primar
cât şi pentru cel secundar, sunt posibilităţi mai mari de a
modifica vitezele. Aceasta se face prin grupări a plăcilor în
pachete şi dirijarea cu curgerea apei în paralel sau în serie atât
între plăcile fiecărui pachet cât şi între pachete. Aceste grupări
se fac astfel ca vitezele ambilor agenţi termici să fie aproximativ
egale şi se alege acel tip de plăci (dimensiunea plăcii) pentru
care pierderile de sarcină sunt egale cu cele admisibile, iar
costul este minim.
3.5. Regimurile diferite de cele de calcul ale schimbătoarelor
de căldură

Debitul de apă caldă menajeră nu este constant în timp, el

variază în limite destul de mari. În aceste condiţii temperaturile
ambilor agenţi termici, la ieşire din schimbător, variază funcţie
de debit. Normativele în vigoare stipulează limitele de la care
nu trebuie să se abată temperatura apei calde menajere. Aceasta
impune necesitatea studierii regimurilor termice variabile ale
schimbătoarelor de căldură. Pentru rezolvarea acestei probleme
vom utiliza metoda de calcul prin parametri adimensionali. Mai
jos este expusă esenţa acestei metode pentru schimbătorul de
căldură tubular cu curgere contracurent a agenţilor termici. Sunt
cunoscute temperaturile: la intrare a agentului termic primar, τ1,
şi a agentului termic secundar, t1, debitele de apă, respectiv, Gτ
şi Gt. Schema de principiu a unui astfel de aparat şi graficul
variaţiei temperaturii apei de-a lungul suprafeţei de schimb de
căldură sunt prezentate pe figura 3.6.

72
 τ1

∆min
∆τ
τ2
t3

∆tmax
∆max

∆t
t2
τ2
t2 t3
G t
G τ τ1
Fig. 3.6. Graficul de temperatură în schimbătorul de căldură
cu curgere contracurent.

Diferenţele curente de temperatură sunt exprimate prin cotele

din diferenţele maxime respective:
- agentul termic primar ∆τ = (τ1- τ2) = εa,p·∆tmax,
- agentul termic secundar ∆t = (t3- t2) = εa,s· ∆tmax.
Mărimile adimensionale εa,s şi εa,p se numesc, respectiv,
coeficienţi: de încălzire al agentului termic secundar şi de răcire
al agentului termic primar. Pentru schimbătoarele reale de
căldură diferenţele ∆τ şi ∆t sunt întotdeauna mai mici decât
∆tmax şi, prin urmare, εa,p şi εa,s întotdeauna sunt mai mici ca
unitatea. Valorile coeficienţilor εa,p şi εa,s pot fi exprimate, de
asemenea, şi prin raportul între debitele de apă primară şi
secundară.
Wa,s
εa,p = ⋅ ε = εa,s ⋅ Ya,s ,
Wa,p a,s

Wa,p
εa,s = ⋅ε = εa,p ⋅ Ya,p , (3.22)
Wa,s a,p
73
în care:
Wa,p ca,p ⋅ G a,p ∆τ
Ya,p = = = ,
Wa,s ca,s ⋅ G a,s ∆t

Wa,s ∆t
Ya,s = = . ( 3.23 )
Wa, p ∆τ
Din ecuaţiile de transfer de căldură şi de bilanţ termic avem:
Q = k ⋅ F ⋅ ∆t m = Wa,p ⋅ ε a,p ⋅ ∆t max , ( 3.24 )

Q = k ⋅ F ⋅ ∆t m = Wa,s ⋅ ε a,s ⋅ ∆t max , ( 3.25 )

de unde putem obţine:
k ⋅ F ∆t m ∆t
ε a,p = ⋅ = ωa,p ⋅ m , ( 3.26 )
Wa,p ∆t max ∆t max

k ⋅ F ∆t m ∆t
ε a,s = ⋅ = ωa,s ⋅ m . . ( 3.27 )
Wa,s ∆t max ∆t max

În (3.26) şi (3.27) ωa,p = k ⋅ F/Wa,p şi ωa,s = k ⋅ F/Wa,s sunt

mărimi adimensionale care exprimă fluxul de căldură al
schimbătorului de căldură pentru ∆tm = 1 raportat la echivalentul
de debit W = c · G al agentului termic primar şi secundar,
respectiv.
Comparând (3.26) şi (3.27) cu (3.22) şi (3.23) deducem că
ωa,p şi ωa,s pot fi exprimate astfel:
ωa,p = ∆t/ ∆tm ; ωa,s = ∆τ/ ∆tm . ( 3.28)
Diferenţa medie de temperatură, după cum se ştie din
termotehnică, se calculează ca media logaritmică:
∆tm = (∆max - ∆min)/ln(∆max/ ∆min). ( 3.29 )

74
 Mărimile ∆max şi ∆min din (3.29), de asemenea pot fi
exprimate prin mărimi adimensionale:
∆max = τ2 – t2 = τ2 – t2 + τ1 - τ1 = (τ1 – t2) – (τ1 - τ2) =
= ∆tmax – εa,s· ∆tmax = (1- εa,s) · ∆tmax. ( 3.30)
∆min = τ1 – t3 = τ1 – t3 + t2 – t2 = (τ1 - t2) – (t3 - t2) =
= ∆tmax – εa,p· ∆tmax = (1- εa,p) · ∆tmax. ( 3.31 )
Din ( 3.26) şi ( 3.227) rezultă că
∆tm = εa,p · ∆tmax/ ωa,p şi ∆tm = εa,p · ∆tmax/ ωa,p. ( 3.32)
Înlocuind în (3.29) expresiile respective din (3.30), (3.31) şi
( 3.27 ) vom obţine:
1-ε a,s ε a,p -ε a,s ⎛ ε a,s ⎞
ln = ωa,p ⋅ = ωa,p ⋅⎜1- ⎟.
1-ε a,p ε a,p ⎜ ε a,p ⎟
⎝ ⎠
Înlocuind în expresia obţinută εa,s şi εa,p cu expresiile din
(3.17), în sfârşit, vom obţine:
1-ε a,s
ln
1-ε a,s ⋅ Ya,s
(
= −ωa,s ⋅ 1-Ya,s , )
1-ε a,p
ln
1-ε a,p ⋅ Ya,p
(
= - ωa,p ⋅ 1-Ya,p . ) ( 3.33 )

Rezolvând ecuaţiile ( 3.28 ) în raport cu εa,p şi εa,s vom găsi

formulele pentru determinarea valorilor acestora, ceea ce poate
fi echivalat cu determinarea valorilor ∆τ = εa,p·∆tmax şi
∆t = εa,s· ∆tmax şi anume:

ε a,p = ⎣ (
exp ⎡ ωa,p ⋅ 1-Ya,p ⎤ - 1
⎦ ,
)
(
exp ⎡ωa,p ⋅ 1-Ya,p ⎤ - Ya,p
⎣ ⎦ )

75
ε a,s =
(
exp ⎡⎣ωa,s ⋅ 1-Ya,s ⎤⎦ - 1
.
) (3. 34)
(
exp ⎡⎣ωa,s ⋅ 1-Ya,s ⎤⎦ - Ya,s )
Aceste două formule se află la baza calculelor regimurilor
diferite de cele de calcul ale schimbătoarelor de căldură prin
parametri adimensionali. Dar pentru a efectua calculele este
necesar de a cunoaşte valoarea coeficientului de transfer de
căldură al schimbătorului fără care nu pot fi calculate valorile
ωa,p şi ωa,s. Pentru a putea fi efectuate calculele, profesorul
E. Sokolov a propus următoarea formulă aproximativă:

( )
0,5
k = k c ⋅ Wa,p ⋅ Wa,s , ( 3.35 )

în care kc este valoarea coeficientului de transfer de căldură în

c c
regim de calcul; Wa,p = Wa,p Wa,p şi Wa,s = Wa,s Wa,s -
valorile relative ale echivalenţilor de debite ale agentului termic
primar şi secundar, respectiv (în raport cu valorile lor în regim
de calcul). Introducând următoarea notaţie

( )
c c 0,5
Wa,p ⋅ Wa,s
A= , se poate demonstra că ωa,p şi ωa,s pot fi
kc ⋅ F
transformate în forma următoare:

( )
ωa,p = 1 A ⋅ Ya,p şi ωa,s = 1 A ⋅ Ya,s , ( ) ( 3.36 )

în care A este parametrul schimbătorului de căldură pentru

regimul de calcul, mărime constantă, care mai simplu poate fi
calculat din expresia echivalentă cu cea de mai sus
∆t cm
A= ; ∆tc şi ∆τc - diferenţele de calcul de
c 0,5
( ∆t c
⋅ ∆τ )
temperatură a agentului termic secundar şi primar, respectiv,

76
mărimi cunoscute; ∆t cm - diferenţa medie logaritmică pentru
condiţiile de calcul.
Folosind relaţiile ( 3.30 ), expresiile (3.28) pot fi scrise altfel,
şi anume:

ε a,p =
(
exp za,p - 1 ) , ε a,s =
(
exp z a,s - 1 ) , ( 3.37 )
( )
exp za,p - Ya,p (
exp za,s - Ya,s)
în care valorile εa,p şi εa,s sunt funcţii doar de o singură
necunoscută, Ya,p şi Ya,s, respectiv, deoarece za,p se exprimă
prin Ya,p în modul următor: za,p = 1-Ya,p ( ) (A ⋅ Ya,p ,)
(
za,s = 1 - Ya,s ) (A ⋅ )
Ya,s .

În baza ε = ⎡⎣exp ( z ) - 1] ⎡⎣ exp ( z ) - Y ] este

ecuaţiei
construit graficul dependenţei ε(Y,A) prezentat în fig. 3.7, care
simplifică considerabil soluţionarea problemelor privind
regimurile variabile ale schimbătoarelor de căldură cu fascicule
de ţevi tip „tub în tub”.
Exemplu. Schimbătorul de căldură instantaneu (OST
34-588-68) destinat pentru prepararea apei calde menajere este
calculat pentru următorul regim: temperatura apei reci, la
intrare – tc = + 5 0C , la ieşire – th = 60 0C; temperatura apei
primare (din reţelele termice) la intrare – τ1 = 70 0C, la ieşire
0
- τ2h = 20 C, puterea termică, Q = 1 MW. Să se determine
debitul relativ (raportat la cel de calcul) de apă primară, care
are temperatura la intrare în schimbător egală cu τ1 = 150 0C,
pentru aceeaşi putere termică a schimbătorului de căldură.
Soluţie. Valorile adimensionale în regimul de calcul al
schimbătorului calculate cu formulele sunt egale respectiv cu:
ε ca.s = ∆t ∆t max = ( 60-15 ) ( 70-5 ) = 0,846,
c
Ya.s = ∆τ ∆t = ( 70 - 20 ) ( 60 - 5 ) = 0,91.
77
 Y 0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0 1,2 1,4 1,6 1,8 2,0 2,2 2,4 2,6
1,0 1,0
0,1
0,9 A=0 0,9
0,2
0,8 0,3 0,8
0,4
0,7 0,7
0,5
0, Pentru Y=0...2,6
0,6
0,
0,6 0,6
0,7
0,
A=1 0,9 0,8
0,5 0,5
A=0,1
0,4 0,3 0,4
0,4
0,3 0,5 Pentru Y=2...15 0,3
0,6
0,7
0,2 0,2
0,8
0,9 A=1
0,1 0,1

0
2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Y
Fig. 3.7. Graficul dependenţei ε(Y,A).

Conform graficului din fig.3.7 găsim că parametrul A al

schimbătorului de căldură are valoarea A = 0,235 (se depune
pe axa ε valoarea ε = 0,846 şi se trasează prin acest punct o
dreaptă orizontală, iar pe axa Y – valoarea 0,91, prin care se
duce o dreaptă verticală. La intersecţia acestor două drepte,
prin interpolare, se determină valoarea lui A calculată pentru
aceşti parametri:
Verificăm valoarea parametrului schimbătorului de căldură
cu formula echivalentă celei din formula (3.35)
12,3
A= 0,5
= 0,235,
⎡⎣( 60 - 5 ) ⋅ ( 70 - 20 ) ⎤⎦
în care este folosită valoarea medie logaritmică a diferenţei de
temperatură a apei în schimbător, calculată cu formula (3.17) la
parametrii regimului de calcul, care are valoarea:

78
∆t cm =
( 20-5) - ( 70 - 60 ) = 12,3 0 C .
20 - 5
ln
70 - 60
În regimul schimbătorului de căldură cu τ1 = 150 0C,
valoarea lui εa.s = (60-5)/(150+5) = 0,38. Din graficul fig. 3.7
în dependenţă de valorile εa.s = 0,38 şi A = 0,235 găsim
valoarea Ya.s =2,62.
Pentru valoarea constantă a debitului de apă caldă menajeră
Wa.s , valoarea nouă a echivalentului debitului de apă primară
raportat la cel de calcul poate fi calculat cu formula:
Yc 0,91
Wa.p = Wa.s ⋅ a.s = 1⋅ = 0,347.
Ya.s 2,62
Temperatura apei primare la ieşire din schimbător poate fi
calculată din formula (3.22)
τ 2 = τ1 - Ya.s ⋅ ( t h -t c ) = 150 - 2,62 ⋅ ( 60 - 5 ) = 5,9 0 C .

La calculele corpurilor de încălzire se utilizează diferenţa

medie aritmetică de temperatură (în loc de cea medie
logaritmică):
(
∆t m = 0,5 ⋅ ∆t max + ∆t min . ) ( 3.38 )

Transformând această formulă, cu utilizarea parametrilor

adimensionali ε, ω şi Y (asemănător cu transformările făcute
pentru diferenţa medie logaritmică) vom obţine următoarea
expresie pentru ε:

1
ε = . ( 3.39 )
1
+ 0,5 ⋅ (1 + Y )
ω

În paragraful următor vor fi utilizate aceste formule pentru

determinarea valorilor temperaturii agentului termic primar la

79
ieşire din schimbătorul de căldură, pentru prepararea apei calde
menajere, pentru construirea graficelor de temperatură a
agentului termic.

Capitolul 4. Reglarea livrării căldurii

4.1. Destinaţia reglării şi tipurile de reglare

Căldura produsă de sursă şi transportată de reţelele termice
este utilizată pentru obţinerea sau menţinerea temperaturii
necesare a diferitor medii (aerul din încăperi, apa pentru
necesităţi menajere ş. a.).
Transferul căldurii transportată de sistemele de alimentare cu
căldură mediilor încălzite se efectuează de corpuri de încălzire.
Totalitatea măsurilor privind variaţia fluxului de căldură
transferat de corpurile de încălzire mediilor conform variaţiilor
necesităţilor de căldură pentru încălzirea lor se numeşte reglare
a livrării căldurii.
De organizarea corectă şi efectuarea corespunzătoare a
reglării livrărilor de căldură, foarte mult, depinde calitatea şi
eficienţa alimentării centralizată cu căldură.
Indiferent de deosebirile constructive ale multiplelor tipuri de
corpuri de încălzire, ca regulă, toate prezintă schimbătoare de
căldură recuperatoare, transferul de căldură ale cărora, după cum
se ştie din cursul „Instalaţii de încălzire”, se exprimă prin
relaţiile:

( )
Qo = Wa.p · t 3 - t 2 · β, ( 4.1 )

⎛ t + t3 ⎞
Qo = k · F · ⎜ 2 - t · β,
i ⎟⎟
( 4.2 )
⎜ 2
⎝ ⎠
în care, Wa.p, , este echivalentul debitului de agent termic primar
(care circulă prin corpul de încălzire), [ kJ / (h · 0C) ]; t3 şi t2 –
temperatura apei la intrare şi la ieşire din corpul de încălzire,
respectiv; k – coeficientul de schimb de căldură a corpului de

80
încălzire, W/(m2 · oC); F – aria suprafeţei de schimb de căldură a
corpului de încălzire, m2; ti – temperatura aerului din încăpere,
o
C. β - coeficient, care ţine cont de întreruperile posibile în
funcţionarea corpului de încălzire, valoarea căruia poate varia
între 0 şi 1 (β = 0, corpul de încălzire este deconectat; β = 1 –
corpul de încălzire funcţionează normal).
4.2. Clasificarea reglării căldurii
Analizând formulele (4.1) şi (4.2) şi componentele
variabilelor observăm că varierea transferului de căldură a
corpului de încălzire poate fi efectuată teoretic şapte mărimi: F,
k, Wa.p, t3, ti, Wa.s, β (Wa.s – echivalentul debitului de aer
care scaldă corpul de încălzire din exterior, şi care, la rând cu
parametrii constructivi ai corpului de încălzire, influenţează
valoarea lui k).
Dar aria suprafeţei corpului de încălzire, în regimurile sale
variabile, rămâne constantă, coeficientul de transfer de căldură,
k, al aparatului nu poate fi modificat arbitrar, iar valorile
parametrilor aerului, Wa.s şi ti, de obicei sunt dictate de
confortul termic care trebuie asigurat în încăpere. În legătură cu
acestea, practic, modificarea (reglarea) transferului de căldură a
corpului de încălzire instalat poate fi efectuată doar prin
variaţia a trei mărimi: temperatura agentului termic la intrare în
corpul de încălzire, t3; echivalentul de debit de agent termic
primar al acestuia, Wa.p şi valoarea coeficientului β.
În dependenţă de aceea, prin intermediul cărei mărimi, din
cele trei, se efectuează modificarea transferului de căldură a
corpului de încălzire, se deosebesc următoarele tipuri de reglare
a livrării căldurii:
calitativă, când se modifică t3 menţinând constante valorile
Wa.p şi β;
cantitativă, când se modifică Wa.p, menţinând constante
valorile t3 şi β;

81
 calitativ – cantitativă, când variază concomitent t3 şi Wa.p
menţinând constantă valoarea β;
intermitentă (reglare prin întreruperi), când corpul de
încălzire, periodic, se deconectează şi se conectează, adică se
modifică valoarea lui β, menţinând constante valorile t3 şi Wa.p.
Ca exemplu, dacă în intervalul de 1 oră corpul de încălzire este
conectat doar 45 minute, iar 15 minute este deconectat, valoarea
coeficientului β =45/60 = 0,75.
În dependenţă de numărul de corpuri de încălzire supuse
concomitent reglării se deosebesc următoarele tipuri de reglări:
centralizată, când reglarea este efectuată de la sursa de
căldură pentru toate corpurile de încălzire conectate la sursă;
locală, când reglarea este efectuată dintr-un punct pentru
mai multe corpuri de încălzire cu aceeaşi destinaţie;
individuală, când reglarea este efectuată doar pentru un
singur corp de încălzire (prin intermediul robinetului manual sau
termostatului).
În dependenţă de numărul de corpuri de încălzire supuse
concomitent reglării, reglarea livrării căldurii poate fi:
individuală, când reglarea are loc separat prin fiecare corp de
încălzire;
în grup, când dintr-un singur punct are loc reglarea livrării
căldurii concomitent în mai multe corpuri de încălzire de acelaşi
tip şi cu aceeaşi destinaţie.
În dependenţă de numărul de corpuri de încălzire supuse
concomitent reglării, reglarea poate fi destul de diferită. Astfel,
reglarea în grup în sistemele de încălzire poate fi efectuată în
limitele unui apartament ( reglare de apartament), în limitele
unei faţade (reglare de faţadă), pentru toată clădirea (reglarea
de abonat), în mai multe clădiri (de cartier, de sector, etc.). În
sfârşit, în cazul în care reglarea livrării căldurii în corpurile de
încălzire în toate clădirile alimentate cu căldură are loc dintr-un
singur punct, care de obicei este sursa de căldură, astfel de
reglare se numeşte centralizată. Cu cât sunt mai largi limitele de
reglare cu atât mai restrânsă poate fi posibilitatea de satisfacere a
82
unor cerinţe impuse de către grupuri mai mici de corpuri de
încălzire, parte componentă a grupului mai mare. Ca exemplu,
reglarea de abonat nu poate respecta concomitent cerinţele
diverse, impuse de corpurile de încălzire amplasate pe faţada de
sud şi pe cea de nord. În legătură cu aceasta, în practica
alimentării centralizate cu căldură mai des este folosită reglarea
mixtă, în care reglarea centralizată este însoţită de reglarea
locală a debitului de agent termic în fiecare grup aparte de
corpuri de încălzire sau chiar în diferite corpuri (bateriile din
sistemele de ventilare, schimbătoarele de căldură pentru
prepararea apei caldă menajere).
În dependenţă de caracterul de alimentare cu căldură a
spaţiului , reglarea livrării căldurii poate fi pasivă sau activă. În
cazul în care temperatura mediului supus încălzirii (ca exemplu
a aerului din încăpere) nu influenţează fluxul de căldură livrat
în acest mediu, atunci astfel de reglare va fi pasivă, şi, invers, în
cazul în care fluxul de căldură cedat de către corpul de încălzire
este reglat (direct sau indirect) funcţie de temperatura acestui
mediu, această reglare va fi activă. Ca exemplu, reglarea mixtă
utilizată des în sistemele de încălzire care constă în reglarea
centralizată a temperaturii agentului termic şi menţinerea locală,
în mod automat, la nivel constant a debitului de agent termic
este o reglare pasivă, deoarece în acest caz căldura primită de
aerul interior nu depinde de temperatura lui, care sub acţiunea
unor factori (radiaţia solară, majorarea degajărilor de căldură în
încăpere etc.) poate devia de valoarea prevăzută de norme. În
cazul în care aparatele de automatizare primind semnal de
temperatură a aerului din încăpere va modifica debitul de agent
termic prin corpul de încălzire şi ca rezultat va menţine
temperatura aerului la nivel constant, astfel de reglare va avea
caracter activ.
Modalităţile de reglare individuală se studiază în cadrul
disciplinelor „Instalaţii de încălzire” şi „Instalaţii de ventilare”.
Reglarea locală, în principiu, nu se deosebeşte de cea

83
centralizată. Din aceste considerente, în continuare, vom studia
doar reglarea centralizată a livrării căldurii.
4.3. Reglarea centralizată la livrarea căldurii pentru
încălzire
Destinaţia încălzii este menţinerea temperaturii preconizate a
aerului în încăperile clădirii. Căldura transmisă din reţelele
termice în aceste încăperi, de cele mai multe ori, trece prin două
schimbătoare de căldură: intermediar (pentru încălzire) în
punctul termic, în care se micşorează potenţialul căldurii
transportată în sistemul de încălzire, şi corpul de încălzire ,
care transmite nemijlocit căldura aerului din încăpere.
Totalitatea elementelor, începând cu schimbătorul de căldură din
punctul termic şi corpurile de încălzire, legate între ele prin
conductele sistemului de încălzire o vom numi instalaţie de
încălzire. 4.1.
t3 t3
t2 t2
ti
ti 5
t3 4 3 t2
1
6 2

Fig. 4.1. Schema de principiu a instalaţiei de încălzire şi

graficele de temperatură în ea.
1 -– sursa de căldură; 2 - conductele sistemului de încălzire; 3 - corp
de încălzire; 4- încăperea ce se încălzeşte; 5 - elementele de închidere
ale încăperii; 6 - pompă.

84
Schema de principiu a instalaţiei de încălzire şi graficele de
temperatură în ea sunt prezentate în figura 4.1.
La determinarea fluxului de căldură transmis de corpurile
de încălzire în încăpere se fac nişte simplificări:
- în calculele corpurilor de încălzire este utilizată diferenţa
medie aritmetică de temperatură, ∆tm, la care se raportă şi
valorile coeficienţilor de transfer de căldură, obţinute
experimental;
- nu se ţine cont de variaţia temperaturii aerului de-a lungul
corpului de încălzire, considerând-o constantă şi egală cu
temperatura de calcul a aerului din încăpere, t ic . Aceasta poate
avea loc doar în cazul în care echivalentul de debit de aer, care
scaldă corpul de încălzire, Wa,s = c·Ga.s = ∞.
Pentru deducerea dependenţelor între parametrii reglării (t3,
Wa.p şi β) de temperatura relativă a aerului exterior, θ, poate fi
utilizată teoria regimurilor diferite de cele de calcul ale
schimbătoarelor de căldură, dar aceleaşi rezultate pot fi obţinute
prin altă metodă mai simplă.
Vom descrie mai amănunţit procesele care au loc în corpul de
încălzire.
Formula (4.1) reprezintă fluxul de căldură cedat de către
agentul termic din corpul de încălzire aerului din încăpere care,
pentru regimurile de calcul şi diferite de cele de calcul, se vor
scrie respectiv în modul următor:
Qco = Wa.p c ⋅ ∆t c , Q = W ⋅ ∆t ⋅ β
o o a.p o ( 4.3 )
în care ∆t co şi ∆to este diferenţa dintre temperatura agentului
termic la intrare în corpul de încălzire, t3, şi temperatura lui la
ieşire din corpul de încălzire, t2 în regim de calcul şi în regim
c şi W
arbitrar, respectiv ; Wa.p a.p echivalentul de debit al
agentului termic care circulă prin corpul de încălzire, respectiv,
în regim de calcul şi în regim arbitrar, kJ/(h· 0C);. În regim de
calcul coeficientul β obţine valoarea egală cu unu.
85
 Fluxul de căldură cedat de corpul de încălzire în condiţii
arbitrare şi în regim de calcul, după cum se ştie din „Instalaţii de
încălzire”, poate fi exprimat cu formulele:
Qc0 = k c · F · ∆t cm , Q0 = k · F · ∆tm · β (4.4)
în care ∆tm = tm - ti este diferenţa dintre temperatura medie
aritmetică a agentului termic în corpul de încălzire,
tm = 0.5 · (t3 + t2), şi temperatura aerului din încăpere, ti în
regim arbitrar, iar ∆t cm - idem, în regim de calcul; k şi k c
– coeficientul de transfer de căldură al corpului de încălzire
pentru condiţiile din regimul arbitrar şi cel de calcul, respectiv;
F – aria suprafeţei corpului de încălzire.
Raportând cea de-a doua expresie (4.3) şi (4.4) la prima
respectiv vom obţine:
∆t 0 k ∆t m
θ = W a.p ⋅ c ⋅ β, θ= c ⋅ ⋅β , (4.5)
∆t 0 k ∆t cm
în care θ = Q0/ Qc0 este puterea termică relativă a corpului de
încălzire, care se mai numeşte temperatura relativă a aerului
exterior, deoarece valoarea ei poate fi exprimată prin raportul
diferenţelor de temperatură:
θ = ( t i - t e ) ( t i - t ce ) , ( 4.6 )

în care t e , este temperatura curentă a aerului exterior, iar t ce -

c
temperatura de calcul a aerului exterior; W a.p = Wa.p Wa.p -
echivalentul relativ de debit al agentului termic din corpul de
încălzire.
Din cursul „Instalaţii de încălzire” se cunoaşte, că
coeficientul de schimb de căldură al corpului de încălzire, k,
depinde de regimul în care funcţionează corpul de încălzire şi
c
raportul k/k poate fi calculat cu formula:

86
 n
( )
k ⎛ ∆t m ⎞ p
= ⎜ ⎟ ⋅ W a.p , (4.7)
k c ⎝ ∆t cm ⎠
în care n şi p sunt nişte parametri care depind de construcţia
corpului de încălzire. Valorile parametrului p sunt de ordinea
sutimilor, din care motiv influenţa asupra parametrului k a
debitului relativ în aceste calcule este neglijată.
Introducând (4.7) în a doua expresie din (4.5) şi ţinând cont
de cele expuse mai sus, după transformări simple, obţinem:
⎛ ∆t m ⋅ β ⎞(
1+n )
θ= ⎜ c ⎟ . (4.8)
⎝ ∆t m ⎠
Din (4.8) obţinem
1
∆t m ⋅ β = ∆t cm ⋅ θ1+n . (4.9)
Înlocuind în (4.9) ∆tm cu expresia din lămuririle la (4.4) şi
efectuând transformări simple, obţinem:
1
θ1+n
t 3 = 2 ⋅ t i + 2 ⋅ ∆t cm ⋅ - t2 .
β
Din prima ecuaţie (4.5), ţinând cont că ∆t0 = t3 – t2 obţinem:
θ
t 2 = t 3 - ∆t c0 ⋅ . (4.10)
β ⋅ W a.p
După înlocuirea expresiei (4.10) în t3 şi efectuarea reducerii
termenilor asemenea obţinem expresia ce descrie variaţia
temperaturii agentului termic la intrare în corpul de încălzire:
1
θ1+n θ
t 3 = t i + ∆t cm ⋅ + 0,5 ⋅ ∆t 0c ⋅ . (4.11)
β β ⋅ W a.p
Din expresiile (4.10) şi (4.11) pot fi determinate formulele cu
care trebuie calculaţi parametrii de reglare pentru fiecare tip de
reglare centralizată a sarcinii de încălzire:

87
 - reglarea calitativă ( β = 1 şi W a.p = 1)
1
t 3 = t i + ∆t cm ⋅ θ1+n + 0,5 ⋅ ∆t 0c ⋅ θ ;
t 2 = t 3 - ∆t 0c ⋅ θ . ( 4.12)
- reglarea cantitativă ( t3 = const., β = 1)
∆t c0
W a.p = 0,5 ⋅ 1
⋅θ ;
t 3 - t i - ∆t cm ⋅ θ1+n
θ
t 2 = t 3 - ∆t c0 ⋅ . ( 4.13)
W a.p
Valoarea lui t2 nu poate fi mai mică decât ti, de aceea pentru
*
valori ale lui θ ≤ θ , valoarea temperaturii agentului termic la
ieşire din corpul de încălzire rămâne constantă şi egală cu ti
(θ* este valoarea lui θ la care t2 = ti şi poate fi calculată din
(4.13)înlocuind t2 cu ti şi rezolvând în raport cu θ:
t - t
θ* = 3 c i ⋅ Wa.p ) .
∆t 0
m
- reglarea calitativ-cantitativă ( W a.p = θ şi β = 1)
În acest caz reglarea este efectuată prin variaţia debitului şi
temperaturii agentului termic în funcţie de sarcina termică a
instalaţiei de încălzire. Cercetările demonstrează că influenţa
variaţiei presiunii naturale în sistemul de încălzire provocată de
reglarea calitativă la livrarea căldurii dispare în cazul în care
variaţia debitului agentului termic are loc conform raportului
W a.p = θm. Pentru sistemele bitubulare de încălzire m = 0,33,
iar pentru cele monotubulare m=0,2 ÷ 0,25.
m
Înlocuind în (4.10) şi (4.11) W a.p cu θ şi ţinând cont că
β = 1 obţinem pentru reglarea calitativ-cantitativă :
1
c
t3 = ti + ∆t m ⋅ θ1+n + 0,5 ⋅ ∆t c0 ⋅ θ1-m ;
88
t 2 = t 3 - ∆t 0c ⋅ θ1-m . (4.14)

- intermitentă (t3 = const., W a.p = 1.).

Prin înlocuirile t3 = const. şi W a.p = 1 în (4.11)şi rezolvare în
raport cu β obţinem:
1
∆t cm ⋅ θ1+n + 0,5 ⋅ ∆t 0c ⋅ θ
β= . (4.15)
t3 - ti
În figura 4.2,a sunt prezentate graficele dependenţei
temperaturii apei la intrare şi la ieşire din corpul de încălzire: în
cazul reglării centralizate calitative (liniile 1 şi 2), cantitative
(liniile 3 şi 4) şi intermitente (liniile 3 şi 5), iar în figura 4.2, b –
graficele dependenţei debitului de apă în corpul de încălzire în
cazul reglării calitative şi intermitente (linia 6) şi cantitative
(linia 7).
Din figura 4.2, b (linia 7) se vede că graficele dependenţei
debitului de apă şi a temperaturii în cazul reglării cantitative
suferă frângeri la una şi aceeaşi valoare a temperaturii relative a
*
aerului exterior. În punctul de frângere, θ = θ , temperatura
apei la ieşire din corpul de încălzire, t2, devine egală cu
temperatura aerului din încăpere, ti.
4.4. Reglarea livrării căldurii în reţelele termice pentru
încălzire
Problema principală, în acest caz, este determinarea
parametrilor apei primare, τ1, τ2, Wa.p, până la instalaţia de
racordare a sistemului de încălzire. Pentru determinarea
variaţiei necesare a parametrilor agentului termic primar (din
reţelele termice) exprimăm fluxul de căldură transportat de
agentul din reţelele termice sistemului de
încălzire prin expresia:
.

89
 a)
τ
3
80 1 5 2
60

40
4
20

θ
0 0 ,1 0 ,2 0 ,3 0 ,4 0 ,5 0 ,6 0 ,7 0 ,8 0 ,9 1
b)
W a.p
1
6
0 ,8

0 ,6
7
0 ,4
0 ,2

θ
0 0 ,1 0 ,2 0 ,3 0 ,4 0 ,5 0 ,6 0 ,7 0 ,8 0 ,9 1

Fig.4.2. Graficul dependenţei de temperatura relativă a

aerului exterior, θ:
a) - a temperaturii apei la intrare şi ieşire din corpul de încălzire 1
şi 2, respectiv (reglarea calitativă); 3 şi 4 - idem, reglarea
cantitativă; 3, 5 – idem, reglarea intermitentă; b), – graficul
debitului relativ de apă: 6 (reglarea calitativă şi intermitentă) şi 7
(reglarea cantitativă).

- în regim arbitrar - Qo = Wa.s ⋅ εa.s ⋅ τ10 − t 2 ⋅ β , ( )

- în regim de calcul - Qco = Wa.s
c ⋅ tc − tc .
3 2 ( )
Raportul primei expresii la cea de-a doua permite obţinerea
formulei pentru calcularea sarcinii termice a instalaţiei de
racordare:

90
 τ − t2
θ = W a.s ⋅ εa.s ⋅ 10 ·β .
t 3c − t c2
Prin transformări simple formula de mai sus poate fi adusă
la forma (4.16) dacă εa.s se va înlocui cu expresia din pag.73 şi
anume εa.s = ∆t0/∆tmax = ∆t0/(τ10 – t2).
ε a.s τ10 - t 3
θ = Wa.s ⋅ ⋅ ⋅β , ( 4.16 )
1 - ε a.s ∆t c0
în care τ10 este temperatura agentului termic în conducta tur a
reţelelor termice; celelalte notaţii – cu semnificaţiile anterioare.
Formulele concrete pentru calcularea parametrilor agentului
termic primar la intrare în schimbătorul de căldură şi la ieşire
din acesta depind de tipul schimbătorului şi tipul de reglare
admis în sistemul de încălzire şi presupus în reţelele termice.
În cazul schimbătorului de căldură standard din fascicule de
ţevi şi determinarea coeficientului de schimb de căldură în regim
diferit de cel de calcul al schimbătorului de căldură cu formula
(3.29) propusă de profesorul E. Ia. Sokolov, coeficientul de
încălzire a apei secundare, εa.s , este funcţie ( vezi 3.37) a două
mărimi:
- parametrul constant al schimbătorului de căldură, A;
- variabilei, Ya.s.
4.4.1. Racordarea prin scheme independente
- Reglarea calitativă în reţelele termice şi în sistemul de
încălzire. În acest caz particular, în care reglarea atât a
parametrilor agentului termic secund cât şi a celui primar este
calitativă, adică Wa.s = const. şi Wa.p = const., valoarea mărimii
adimensionale Ya.s , de asemenea, este constantă şi egală cu
c c
valoarea ei de calcul Ya.s= Wa.s Wa.p = ∆τ0c ∆t 0c .
Pentru valori A şi Ya.s constante, valoarea coeficientului εa.s
(
de asemenea este constantă şi egală cu ε ca.s = t 3c -t c2 ) ( τ10c -t c2 ).
91
 Înlocuind εa.s în (4.16) cu această expresie şi efectuând unele
transformări, pentru W a.s = 1 şi β = 1, obţinem:
(c
τ10 = t 3 + τ10 )
- t 3c ⋅ θ; (4.17)

- reglarea cantitativă în reţelele termice şi calitativă în

sistemul de încălzire. În acest caz sunt cunoscute valorile
c
τ10 = const., t 3c , t c2 şi valorile t3 şi t2 calculate cu formulele
(4.12) pentru diferite valori ale temperaturii aerului exterior, te,
ţinând cont că θ este dependentă de te conform relaţiei ( 4.6),
precum şi valoarea echivalentului de debit a agentului termic
secund, Wa.s = const. = 1 , deoarece în sistemul de încălzire are
loc reglarea calitativă.

∆max
τ. 10
. t3
∆τ0
∆tmax

τ 20.
. ∆t0
t2
∆min

t3
τ 20
t2
τ 10
Fig. 4.3. Schema de principiu de racordare independentă a
sistemului de încălzire la reţelele termice

92
 Calculele valorilor Wa.p , şi τ 20 se efectuează după cum
urmează:
1) din figura 3.7 pentru valorile de calcul εa.s şi Ya.s calculate
cu formulele ε ca.s = ∆t 0c ∆t cmax = ( t 3c - t c2 ) ( τ10
c
- t c2 ) ,
c
Ya.s = ∆τ0c ∆t 0c = ( τ10
c
- τc20 ) ( t 3c - t c2 ) se determină
valoarea constantei A;
2) pentru valoarea preconizată a temperaturii exterioare relative,
θ, se calculează cu formulele (4.6) valorile t3 şi t2;
3) se calculează valoarea εa.s cu formula:
( )(
ε a.s = ∆t 0 ∆t max = t 3 - t 2 τ10 - t 2 ; )
3) cu ajutorul graficului din fig. 3.7 se determină valoarea Ya.s
după valorile εa.s şi A;
4) se calculează valoarea echivalentului relativ de debit primar,
Wa.p , cu formula :
Wa.p = Wa.s ⋅ ∆τc0 ( Ya.s ⋅ ∆t 0c ) ; (4.18)
5) se calculează valoarea temperaturii agentului termic primar,
τ20, cu formula: τ 20 = τ10 - ∆τc0 ⋅ θ Wa.p .
6) se calculează valoarea debitului de agent termic primar, Ga.p,
cu formula: G a.p = Wa.p ⋅ G ca.p = Wa.p ⋅ Q0c [ca.p ⋅ ∆τ0c ]
7) calculele conform punctelor 2 – 6 se repetă pentru fiecare
valoare a temperaturii aerului exterior, te, calculând astfel
valorile τ20 şi Wa.p .

4.4.2. Racordarea prin scheme dependente

- Schema cu pompă de amestecare. În cazul racordării

instalaţiei de încălzire la reţelele termice prin schema cu pompă
de amestecare ( fig. 4.4), valoarea εa.s se va calcula cu formula:

93
 Wa.p Wa.p ∆t c0
ε a.s = = ⋅ ; (4.19)
Wa.s Wa.s ∆τc0

Fig. 4.4. Schema de

principiu cu
pompă de τ10 t3
amestecare de
racordare a sistem-
Wa.p Wa.s
ului de încălzire la
reţelele termice. t2
τ20
După înlocuirea în (4.16) a expresiei (4.19) obţinem
expresia pentru calcularea sarcinii termice relative a instalaţiei
de racordare la reţelele termice:
τ10 - t 3
θ= ⋅β . (4.20)
∆τc0 ∆t 0c
-
Wa.p Wa.s
a) Reglarea calitativă. În acest caz Wa.p = 1. Înlocuind t3 din
(4.11) şi ţinând cont că în această formulă Wa.p este agentul
termic care circulă prin radiator, adică pentru cazul racordării la
reţelele termice a sistemului de încălzire el este agent termic
secund, soluţia expresiei (4.20) în raport cu τ10 va fi:
∆t cm 1+n
1 ⎛ c ∆t c0 ⎞ θ
τ10 = t i + ⋅ θ + ⎜⎜ ∆τ0 - 0,5 ⋅ ⎟⋅ . (4.21)
β ⎝ Wa.s ⎟⎠ β
Expresia pentru calcularea dependenţei temperaturii
agentului termic din conducta retur a reţelelor termice, τ20, se
va calcula cu formula generală dedusă din raportul între fluxul
de căldură transportat de agentul termic prin reţelele termice în
94
regim arbitrar, Q0 = Wa.p·∆τ0, şi cel din regim de calcul,
∆τ0
Qc0 = Wa.p
c
⋅ ∆τ0c , care este θ = Wa.p ⋅ . Din această
∆τc0
expresie, ţinând cont că ∆τ0 = τ10 - τ20 după rezolvarea în
raport cu τ20 obţinem:
θ
τ 20 = τ10 - ∆τc0 ⋅ . (4.22)
Wa.p
În cazul în care reglarea centralizată (în reţelele termice) este
calitativă, Wa.p = 1 şi τ 20 = τ10 - ∆τc0 ⋅ θ .
În cazul discutat, în (4.21) sunt prezente echivalentul de debit
secund, W a.s , şi, β, deoarece în schema cu pompă de
amestecare debitul de agent termic în sistemul de încălzire poate
fi modificat (de exemplu, prin modificarea numărului de turaţii
al pompei) şi chiar poate fi întreruptă temporar circulaţia
agentului termic secund .
b) reglarea cantitativă. În reţelele termice se menţine la nivel
constant valoarea τ10 şi necunoscute sunt Wa.p şi τ20. Pentru
cazul discutat, formula pentru calcularea valorii echivalentului
de debit raportat, Wa.p , rezultă din (4.20) prin rezolvarea
acesteia în raport cu Wa.p :

∆τc0
Wa.p = ⋅θ , (4.23)
∆t c0
(τc
10 - t3 ) +
Wa.s
⋅θ

iar τ20 se calculează cu (4.22).

- Schema cu elevator.
Reglarea calitativă efectuată la sursa de căldură provoacă
modificarea diferenţei de temperatură după instalaţia de
racordare a sistemului de încălzire proporţional cu diferenţa de
95
temperatură în reţelele termice. Deci, în sistemul de încălzire va
avea loc, de asemenea, reglarea calitativă. Prin urmare, valorile
echivalenţilor de debit atât a agentului termic primar cât şi a
celui secundar vor fi egale cu unitate, iar τ20 = t2. La
funcţionarea continuă a sistemului de încălzire valoarea β = 1.
Ţinând cont de cele expuse şi rezolvând ecuaţia (4.20) în raport
cu τ10 obţinem:
1
τ1 = t ic c
+ ∆t m ⋅ θ n
1+
( )
+ ∆τc0 - 0.5 ⋅ ∆t 0c ⋅ θ . (4.24)
Expresia pentru calcularea valorilor τ20 rezultă din (4.22) prin
înlocuirea Wa.p = 1 (reglarea calitativă):
τ 20 = τ10 - ∆τc0 ⋅ θ . (4.25)
Până aici a fost discutată problema reglării la livrarea căldurii
doar pentru un singur tip de consumator, instalaţia de încălzire,
cazuri mai generale se vor discuta în compartimentul următor.
Capitolul 5. Graficele de temperatură şi a debitelor de apă
în reţelele termice închise
5.1. Reglarea calitativă pentru încălzire
Ca exemplu vom studia principiul de construire a graficilor
pentru racordarea instalaţiei de încălzire la reţelele termice prin
schema cu elevator prezentată în fig. 5.1.

Fig.5.1. Schema
de principiu de
racordare prin
elevator a instalaţiei τ 10 t3
de încălzire la
reţelele termice.
τ 20 t2

96
 Graficele de temperatură şi a debitului de agent termic în
reţelele termice pentru deservirea unui singur tip de consumatori
– instalaţiile de încălzire, pot fi construite conform
dependenţelor din relaţiile (4.24) şi (4.25).
În fig. 5.2a este prezentat graficul conform căruia trebuie
variată temperatura, τ10, în conducta tur a reţelelor
termice pentru ca căldura livrată sistemelor de încălzire să
a) τ 10 150
140
130

τ 10 120
110
100
90
80
70
60
τ 20 50
40
30
20
10
te 0

18 16 14 12 10 8 6 4 2 0 -2 -4 -6 -8 -1 0-1 2 -1 4-1 6
b) W
1
0 ,9
0 ,8
0 ,7
0 ,6
0 ,5
0 ,4
0 ,3
0 ,2
0 ,1
0
18 16 14 12 10 8 6 4 2 0 -2 -4 -6 -8 -1 0-1 2 -1 4-1 6

Fig.5.2. Graficele de temperatură (a) şi a echivalentului de

debit pentru încălzire(b).

97
corespundă sarcinii termice a ei la temperatura curentă a aerului
exterior, te, precum şi graficul variaţiei temperaturii agentului
termic în conducta retur, τ20, ca rezultat a răcirii agentului
termic în corpurile de încălzire.
c
Graficul este construit pentru τ10 = 150 0C,
τc20 = 70 0C,t 3c = 95 0C, t c2 = 70 0C . Pe axa absciselor sunt
depuse valorile temperaturilor aerului exterior pe parcursul
sezonului de încălzire, care se exprimă în funcţie de argumentul,
θ, din ecuaţiile (4.24) şi (4.25), (în baza cărora sunt construite
graficele) prin relaţia t e = t i - ( t i - t ce ) ⋅ θ , iar pe axa
ordinatelor – valorile temperaturilor agentului termic în
conducta tur, τ10 şi retur - τ20, pentru diferite valori ale lui te.
În fig. 5.2b este construit graficul dependenţei echivalentului
relativ de debit al agentului termic de temperatura aerului
exterior..
Ambele grafice sunt construite pentru valorile temperaturii
aerului exterior cuprinse între limitele +18 0C şi – 16 0C
(temperatura de calcul a aerului exterior pentru mun. Chişinău).
Deoarece instalaţiile de încălzire sunt alimentate cu căldură doar
pe parcursul sezonului de încălzire, care începe la temperaturi
permanente mai joase de +8 0C şi se întrerupe pentru
temperaturi permanente mai înalte de +8 0C, graficele de
temperatură se construiesc doar în limitele valorilor temperaturii
aerului exterior cuprinse între +8 0C şi t ce , de aceea pentru
te > +8 0C graficele sunt prezentate convenţional în linii
întrerupte. În continuare, toate graficele de temperatură pentru
încălzire vor fi prezentate doar în limitele sezonului de încălzire.
5.2. Reglarea calitativă conform graficului de încălzire în
cazul racordării mai multor tipuri de consumatori
În sectorul comunal livrarea căldurii are loc atât pentru
încălzire cât şi pentru prepararea apei calde de consum, precum
şi pentru ventilare. Deşi valoarea coeficientului „ n” din formula
98
(4.24) pentru bateriile de încălzire a aerului din sistemele de
ventilare se deosebeşte de cel pentru corpurile de încălzire,
graficele de temperatură la reglarea livrării căldurii pentru
ventilare diferă foarte puţin de cele pentru încălzire, ceea ce se
explică prin diferenţa foarte mică între valorile lui „n”.
Cât priveşte instalaţia de preparare a apei calde menajere
deosebirea este considerabilă mai ales prin regimurile de
încălzire a apei. De aceea, în cazul racordării la reţelele termice
a instalaţiilor de preparare a apei calde de consum, graficul
obişnuit pentru încălzire necesită unele modificări. Conform
documentelor normative în vigoare (СНиР 2.04.07 – 86), în
sistemele de alimentare centralizată cu căldură, temperatura apei
în punctele de consum din sistemele de alimentare cu apă caldă
menajeră trebuie să fie egală cu 50 oC. Ţinând cont de răcirea
apei pe traseu de la schimbătorul de căldură până la cel mai
îndepărtat punct de consum, temperatura apei calde menajere la
ieşirea din schimbătorul de căldură trebuie majorată aproximativ
până la 60 oC, iar temperatura apei primare (din reţelele termice)
este stabilită la nivel de cel puţin 70 oC. În graficul normal,
temperatura apei la începutul (sau la sfârşitul) sezonului de
încălzire (te=+8 oC) este cu mult mai joasă (vezi valoarea
temperaturii în graficul prezentat în figura 5.2 a, pentru te =
+8 oC, θ = (18-8)/ [18-(-16)] = 0,294, care este mai joasă de 50
o
C). În legătură cu aceasta, cum numai temperatura apei în
conducta tur a reţelelor termice se micşorează până la valoarea
minimă necesară pentru prepararea apei calde menajere,
micşorarea ei este stopată şi menţinută la nivel constant.
Graficul de temperatură a apei în reţelele termice obţinut în acest
caz , care are un punct de frângere la temperatura aerului
exterior te.f, se numeşte Graficul de temperatură a apei din
reţelele termice închise pentru sectorul comunal în funcţie de
sarcina de încălzire (figura 5.3).

99
 τ 150
130
τ 10 110
90

τ 10f 70

τ 20f τ 20 50
30
10

+8 t e .f te
Fig. 5.3. Graficul de temperatură a apei din reţelele termice
închise pentru sectorul comunal în funcţie de sarcina de
încălzire.

Regimul de lucru al sistemului de încălzire în limitele în care

temperatura apei în conducta tur în reţelele termice este
constantă depinde de tipul reglării prevăzută în instalaţia
abonatului în acest interval.
Pot exista trei cazuri de reglare:
1) reglarea lipseşte (debitul de apă în corpul de încălzire se
menţine la nivel constant) ;
2) cantitativă locală;
3) intermitentă locală.
În primul caz, consumul su
plimentar de căldură de către sistemul de încălzire este majorat
în raport cu consumul la reglarea calitativă, surplusul de căldură
consumat în acest interval de timp (în care temperatura apei în

100
reţelele termice se menţine la nivel constant) constituie circa 3
% din consumul anual.
La reglarea cantitativă locală debitul de apă în corpul de
încălzire variază funcţie de temperatura relativă a aerului
exterior, θ, conform primei din relaţiile (4.13). la calcularea
valorilor echivalentului de debit cu (4.13) trebuie ţinut cont că
t3 = t3f = const. care trebuie calculată cu formula:
t 3f = τ10f - ( ∆τc0 - ∆t 0c ) ⋅ θf , iar θf - cu formula:
θf = ( t i - t ef ) ( t i - t ce ) . Temperatura apei în conducta retur
după sistemul de încălzire, τ2f, este egală cu t2f şi trebuie
calculată cu cea de-a doua formulă (4.13) înlocuind valoarea
Wa.p calculată anterior.
În acest interval de timp este dificil de organizat reglarea
cantitativă continuă, de aceea de obicei este organizată reglarea
intermitentă sau prin modificarea treptată a debitului de apă.
Reglarea treptată a debitului de apă poate fi organizată în
punctul termic în cazul racordării cu pompă de amestecare prin
schimbarea treptată a turaţiei pompei de amestecare, iar în
schema cu elevator – prin intermediul termostatului, prevăzut la
fiecare corp de încălzire.
În cazul reglării intermitente locale prin intermediul
termostatelor, la creşterea temperaturii aerului în încăpere,
termostatul închide trecerea agentului termic în corpul de
încălzire şi temperatura aerului scade. La atingerea valorii
temperaturii aerului în încăpere egală cu cea minim admisibilă,
termostatul din nou deschide trecerea apei în corpul de încălzire
şi temperatura aerului începe să crească. Reglarea debitului de
apă în corpurile de încălzire permite excluderea acestui consum
suplimentar de căldură pentru încălzire în acest intervalul în care
nu poate fi utilizată reglarea calitativă.
Temperatura apei în conducta retur a reţelelor termice după
punctul termic depinde de schema de racordare a instalaţiei de
preparare a apei calde menajere. După cum se ştie din capitolul

101
2, schimbătoarele de căldură pentru prepararea apei calde
menajere pot fi racordate la reţelele termice închise prin trei
scheme de bază: în paralel; mixtă; în serie. În continuare vom
studia regimurile de calcul precum şi regimurile diferite de cele
de calcul pentru toate trei scheme de racordare ale
schimbătoarelor de căldură pentru prepararea apei calde
menajere
5.2.1. Schema de racordare în paralel
Regimul de calcul. Sunt cunoscute: temperatura apei
primare τ1, temperatura apei reci din apeduct tc, puterea termică
a schimbătorului de căldură, care în lipsa acumulatoarelor de
căldură este egală cu consumul maxim orar de căldură pentru
prepararea apei calde de consum Qh,max, calculat cu (1.9).
Temperatura apei primare la ieşirea din schimbător, τ2,h, este
stabilită din punct de vedere economic. Cu cât este mai joasă
această temperatură cu atât este mai mic debitul de apă din
reţelele termice necesar pentru încălzirea apei calde de consum,
dar la aceasta creşte suprafaţa de încălzire a schimbătorului de
căldură. Conform calculelor tehnico–economice prezentate în
revista Termoenergetica, nr.2 , 1966, pp. 18-20 (Zingher N. M.,
Mirkina A.N. Alegerea parametrilor de calcul şi compararea
schemelor paralelă şi mixtă pentru apa caldă de consum)
valoarea optimă τ2,h variază între 15 şi 25 oC pentru reţelele de
termificare. СНиР 2.04.07–86 recomandă valoarea τ2,h = 30 oC.
Echivalentul debitului de calcul de apă caldă menajeră se
calculează cu formula:
N ⋅ gh ⋅ K ⋅ c
Wc,max = u u , ( 5.1 )
24
În care: N este numărul de locuitori; g h - consumul normativ de
u
apă caldă menajeră în zilele cu consum maximum (kg/pers·zi);
Ku – coeficientul de ne uniformitate al consumului orar în zilele

102
cu consum maximum; c - capacitatea termică specifică a apei,
kJ/(kg oC).
Temperatura apei menajere la ieşirea din schimbătorul de
căldură poate fi determinată cu formula:
Q
t h = t c + h,max . ( 5.2 )
W c,max
Fig.5.4. Q h,m ax
Schema de
principiu de th
racordare
în paralel a τ 10
schimbăto-
rului de căl-
dură pentru Wh τ 2,h Qo
prepararea RT
apei calde τ am τ 20
menajere la
reţelele ter- tc
mice închise W c,m ax
cu apă.
Echivalentul de debit de calcul al apei primare (din reţelele
termice) se va calcula cu formula:
Q h,max
Wh = . ( 5.3 )
τ10,f − τ 2,hf
Temperatura amestecului de apă retur, în regim de calcul, de
la schimbătoarele de căldură pentru încălzire şi cel de preparare
a apei calde menajere se determină cu formula:
Q h,max + Q o,f
τ am,f = τ1,f − , ( 5.4 )
Wh + Wo

103
în care Qo,f , Wo.f – respectiv, fluxul orar de căldură pentru
încălzire şi echivalentul debitului de apă din reţelele termice,
care circulă prin schimbătorul de căldură pentru încălzire şi
corespund parametrilor punctului de frângere al graficului de
temperatură.
Temperatura medie a apei din reţelele termice la ieşirea din
schimbătorul de căldură pentru încălzire, în acest caz, poate fi
considerată constantă şi egală cu temperatura apei în conducta
retur în punctul de frângere a graficului de temperatură. Aceasta
se explică prin faptul că toţi factorii ce influenţează această
temperatură, în mediu, nu suferă modificări: debitul şi
temperatura apei la intrare în corpul de încălzire, temperatura
aerului din încăpere care, în mediu pe perioada de reglare
intermitentă, poate fi considerată constantă şi egală cu
temperatura de calcul.
Regimuri diferite de cele de calcul. Din schema din fig. 5.4
rezultă că unica temperatură necunoscută în regim arbitrar este
temperatura agentului termic la ieşirea din schimbătorul de
căldură, τ2h, deoarece regulatorul de temperatură a apei calde
menajere, RT, menţine la nivel constant temperatura apei calde
menajere, th, la ieşire din schimbător variind cu debitului
agentului termic la intrare în schimbător. Cu alte cuvinte, la
calcularea parametrilor agenţilor termici ai schimbătorului de
căldură în regim variabil, în această schemă, necunoscute sunt:
- temperatura agentului termic la ieşire din schimbător, τ2h;
- debitul agentului termic la intrare in schimbător, Gh.
După cum se ştie, fluxul de căldură mediu orar necesar
pentru prepararea apei calde menajere, Qhm, este considerat
constant, iar debitul, Gh, poate fi exprimat prin fluxul, Qhm, şi
temperatura τ2h cu formula:
Qhm
Gh = . (5.5)
c ⋅ ( τ10 - τ 2h )

104
 Necunoscuta, τ2h, poate fi calculată utilizând teoria
regimurilor diferite de cele de calcul ale schimbătoarelor de
căldură expusă în p.3.5.
Sunt cunoscute valorile parametrilor de calcul ale
schimbătorului de căldură determinate după cum s-a expus mai
sus: tc, th, τ10f şi τ 2hf .
1) din figura 3.7 pentru valorile de calcul εa.s şi Ya.s calculate
cu formulele ( )(
ε ca.s = ∆t 0c ∆t cmax = t h - t c τ10f - t c , )
c
Ya.s = ∆τ0c ∆t 0c = ( τ10f - τ 2hf ) ( t h - t c ) se determină
valoarea constantei A;
2) pentru valoarea preconizată a temperaturii exterioare relative,
θ, se calculează cu formula (4.6) valoarea τ10;
3) se calculează valoarea εa.s cu formula:
ε a.s = ∆t 0 ∆t max = ( t h - t c ) ( τ10 - t c ) ;
3) cu ajutorul graficului din fig. 3.7 se determină valoarea Ya.s
după valorile εa.s şi A;
4) se calculează valoarea temperaturii, τ2h, cu formula :
τ 2h = τ10 - Yas ⋅ ( t h - t c ) ; (5.6)
5) se calculează valoarea debitului de agent termic primar, Ghm,
cu formula (5.5);
6) calculele conform punctelor 2 – 5 se repetă pentru fiecare
valoare a temperaturii aerului exterior, te, calculând astfel
valorile τ2h şi Ghm.
5.2.2. Schema mixtă de racordare
Regimul de calcul. În acest caz, (figura 5.5), regimul de
calcul este prezentat prin două condiţii:
1. temperatura apei primare (de reţea) la ieşire din
schimbătorul de căldură din treapta II, τ2,h, pentru prepararea
apei calde menajere este egală cu temperatura apei primare la
ieşire din schimbătorul de căldură pentru încălzire τ20, astfel
105
temperatura de calcul a apei primare la intrare în schimbătorul
de căldură din treapta I a instalaţiei de preparare a apei calde
menajere este egală cu τ20f;
2. temperatura de calcul a apei secunde (din apeduct) la ieşire
din schimbătorul din treapta I a instalaţiei, t1p
c
, este mai mică
decât temperatura apei primare (din reţelele termice) la intrare în
acest schimbător cu δIf, adică t1p
c
= τ20f - δIf. Este posibilă şi
altă metodă de stabilire a acestor temperaturi, din condiţia
minimizării suprafeţei totale a schimbătoarelor de căldură din
treptele I şi II ale instalaţiei, propusă de B.M. Hlâbov (vezi
revista «Водоснабжение и санитарная техника, 1976, nr. 2,
pp. 16–19). Utilizarea acestei teorii a făcut posibilă stabilirea
valorii δIf, care trebuie să se afle între 5 şi 10 0C.
Echivalentul de debit de calcul al apei din apeduct Wc,max,
necesarul de căldură pentru prepararea apei calde de consum
Qh,max şi temperatura ei th se calculează ca şi pentru schema în
paralel. Puterile termice ale schimbătoarelor de căldură din
treapta I şi II se calculează cu formulele:
( )
QcI = Wc,max ⋅ t1cp − t c ; ( 5.6 )
Q cII = Q h,max − Q cI . ( 5.7 )
Echivalentul de apă din reţelele termice în regim de calcul, care
circulă prin schimbătorul din treapta II se calculează cu formula:
Q cII
Wh,max = . ( 5.8 )
τ10,f − τ 20,f
Echivalentul de apă din reţelele termice în regim de calcul, care
circulă prin schimbătorul din treapta I este egal:
∑ Wmax = Wh,max + W0c . ( 5.9 )

106
Temperatura apei primare în regim de calcul la ieşire din
schimbătorul de căldură din treapta I se va calcula cu formula:
Qh,max + Q0,f
τ 2,f = τ10,f - . ( 5.10 )
∑ Wmax

Qhm
tc

τ10

RT
τ2h Q0
τ2 t1p
τ20

tc

Fig. 5.5. Schema mixtă în două trepte de racordare a

instalaţiei de preparare a apei calde menajere la reţelele
termice închise cu apă.

Regimuri diferite de cele de calcul. Din schema din fig. 5.5

rezultă că în regim arbitrar apa menajeră din apeduct cu
temperatura, tc, este preîncălzită până la temperatura, t1p, în
schimbătorul din treapta I cu apa din conducta retur a sistemului
de încălzire şi din schimbătorul de căldură din treapta II. În
continuare, apa de consum cu temperatura t1p, este încălzită
suplimentar în schimbătorul din treapta II până la temperatura
necesară, th, cu apa din conducta tur cu temperatura τ10. La

107
ieşire din această treaptă agentul termic are temperatura τ2h, care
depinde de Gh, τ10 şi t1p.
Fluxurile de căldură în regim arbitrar ale schimbătoarelor din
ambele trepte pot fi calculate cu formulele:
( )
QIh = c ⋅ G c ⋅ t Ip - t c , QIIh = Qh - QIh . (5.11)
Fluxurile de căldură transmise apei calde menajere de către
schimbătoarele din ambele trepte în regim arbitrar sunt.
Qh = cas ⋅ G c ⋅ ( t h - t c ) = ( k ⋅ F) ⋅ ∆t Im + ( k ⋅ F) ⋅ ∆t IIm , (5.12)
I II

în care ∆t Im şi ∆t IIm sunt diferenţele medii logaritmice de

temperatură în schimbătoarele de căldură în regim arbitrar în
treptele I şi II, respectiv, calculate cu formula (3.17).
Valorile temperaturilor în regim de calcul ale
schimbătoarelor de căldură din ambele trepte sunt prezentate în
tabelul 5.1.
T a b e l u l 5.1. Valorile temperaturilor
Apa caldă menajeră Agentul termic
Treapta
la intrare la ieşire la intrare la ieşire
I tc c
t1p = τ 20f - δIf τ20f τ2f
II t1p
c
= τ 20f - δIf th τ10f τ20f

Temperatura, τ2f, poate fi calculată din bilanţul termic al

instalaţiei de preparare a apei calde menajere cu formula:

τ 2f = τ10f -
( α + θ0f ) ⋅ ∆τc0 , (5.13)
c
α t h - t1p
1+ ⋅
θ0f t h - t c
în care θ0f este temperatura relativă a aerului exterior în punctul
de frângere al graficului de temperatură; α =1,2 ⋅ Qhm Qc0 -
cota-parte a puterii termice a instalaţiei de preparare a apei calde
menajere din puterea termică a instalaţiei de încălzire.

108
 Din (5.12) trecând la parametrii adimensionali obţinem
funcţia:
I II
ε as ε as
f(τ 2 )= I ⋅ ( τ 2 - t c ) + II ⋅ ( τ10 - t h ) = ( t h - t c ) . (5.14)
1-εas ⋅ YasI 1-ε as
Argumentul funcţiei f este temperatura agentului termic la
ieşire din schimbătorul de căldură din treapta I, τ2. Procedând în
acelaşi mod ca şi în cazul schemei în paralel putem calcula cu
precizie preconizată valoarea lui τ2 pentru valoarea respectivă a
temperaturii τ10 şi parametrul de calcul stabilit, ∆If. La aceasta
I II
trebuie ţinut cont că şi parametrii adimensionali, ε as şi ε as , de
asemenea, sunt funcţii de τ2, ecuaţia (5.14) este transcendentă şi
soluţionarea ei poate fi efectuată prin metode iterative.
Rezolvând ecuaţia (5.14) vom avea valoarea τ2 după care se
calculează valorile temperaturilor: t1p, τ2h şi τam, precum şi
valoarea debitului relativ al agentului termic, G h , cu formula
respectivă, care rezultă din bilanţurile termice ale fiecărui
schimbător aparte:
I
ε as
t1p = t c + ⋅ ( t2 - tc ) ; (5.15)
I
1 - ε as ⋅ YasI
α t -t
τ 2h = τ10 - ⋅ h 1p ; (5.16)
α + θ0 G t -t
- 0c h c
τ10 - τ 2 ∆τ0
θ ⎡ ∆τc0 ⎤ th - tc
G h = 0f ⋅ ⎢( α + θ0 ) ⋅ - G0 ⎥ ⋅ ; (5.17)
α ⎣ τ10 -τ 2 ⎦ t h - τ 20f + ∆ If
α ⎛ k ⋅k ⎞
⋅ G h ⋅ τ 2h + ⎜ G 0 + 1 2 ⋅ G v ⎟ ⋅ τ 20
θ ⎝ 1 + k1 ⎠
τam = 0f , (5.18)
α k1 ⋅ k 2
⋅ G + G0 + ⋅ Gv
θ0f h 1 + k1

109
 a) τ 150

130

τ10 110

90

τ10f 70
τ20
τam
τ20f 50

τ2 30

10

+8 +6 +4 +2 0 -2 -4 -6 -8 -10 -12 -14 -16

te.f
b) G
2,00
1,80
GRT 1,60
1,40
G0 1,20
1,00
0,80
0,60
Gh 0,40
0,20
0,00
+8 +6 +4 +2 0 -2 -4 -6 -8 -10 -12 -14 -16

te.f
Fig. 5.6. Graficul de temperatură la reglarea centralizată a
consumatorilor comunali conform graficului pentru
încălzire.
în care, G 0 , G v şi G h sunt debitele relative de agent termic
necesare pentru încălzire, ventilare şi preparare a apei calde
menajere, respectiv; τam – temperatura agentului termic după

110
toate instalaţiile de consum; k1 şi k2 – cu semnificaţiile din (1.3)
şi (1.6).
Valorile mărimilor, G 0 , G v , G h , nu se află în aceeaşi
scară numerică, deoarece fiecare din ele sunt calculate în raport
cu debitul de calcul a mărimii respective, coeficienţii pe lângă
G v şi G h prezentând raportul între mărimea respectivă de
calcul şi debitul de calcul pentru încălzire, G c0 .
În figura 5.6a este prezentat graficul de temperatură în care
sunt indicate dependenţele tuturor temperaturilor discutate mai
sus de temperatura aerului exterior în ambele diapazoane de
reglare (calitativă şi cantitativă) pentru α = 0,3, iar în figura
5.6b – graficele debitelor relative de agent termic pentru
încălzire şi preparare a apei calde menajere ca funcţii de aceeaşi
temperatură a aerului exterior, pentru cazul reglării centralizate a
consumatorilor comunali conform graficului pentru încălzire. În
figura 5.6 b nu este prezentat graficul debitului relativ de agent
termic pentru ventilare deoarece el este asemănător cu cel pentru
încălzire, deosebindu-se doar prin scara k1·k2/(1+k1), iar
graficele G h şi G RT sunt prezentate în raport cu G c0 .

5.3. Reglarea calitativă în reţelele termice închise conform

sarcinii comune
Reglarea cu temperatura majorată presupune racordarea
instalaţiilor de preparare a apei calde menajeră prin schema în
două trepte în serie. Schema de principiu este prezentată pe
fig. 5.7.
În acest caz, în reţelele termice, nu se prevede agent termic
special pentru prepararea apei calde menajere ca în cele două
trepte precedente, Gh = 0, şi apa din apeduct se încălzeşte
suplimentar în treapta II cu agentul termic destinat pentru
încălzire. Pentru a nu înrăutăţi alimentarea cu căldură a
instalaţiilor de încălzire, temperatura agentului termic din

111
conducta tur a reţelelor termice, τ1, se menţine la un nivel mai
înalt decât acea necesară pentru încălzire, τ10.
Qhm

Fig. 5.7. Schema

th
în două trepte în
serie de racorda- τ1 RD τ10
re a instalaţiei de
preparare a apei
calde menajere la RT II τ2h Q0
reţelele termice τ2 t1p τ20
cu apă.
I
Diferenţa de
temperatură, δ1 =
τ1 - τ10 trebuie să
tc
fie suficientă pentru încălzirea debitului de bilanţ de apă caldă
menajeră în schimbătorul de căldură din treapta II. În treapta I,
apa de reţea se răceşte de la temperatura apei din sistemul de
încălzire, până la τ2, la ieşire din schimbător . Notăm această
diferenţă de temperatură prin δ2 = τ20 - τ2.
Deoarece necesarul mediu orar de căldură pentru prepararea
apei calde menajere, Qhm, este constant pe durata sezonului de
încălzire, suma δ1 + δ2, care va fi notată prin δ este o mărime
constantă şi poate fi calculată cu formula:
χ ⋅ Qhm
δ = δ1 + δ2 = ⋅ ∆τc0 . (5.19)
Q0c

Din bilanţul de căldură între ambele trepte ale instalaţiei de

preparare a apei calde menajere poate fi dedusă formula de
calculare a diferenţei de temperatură, δ2, în punctul de frângere
al graficului de temperatură, care este notată prin δ2f:

112
 t1pf - t c
δ2f = δ ⋅ , (5.20)
th - tc
în care t1pf este temperatura apei calde menajere la ieşire din
treapta I, care de obicei este prezentată ca t1pf = τ20f – ∆If;
∆If este gradul de ne încălzire a apei de consum în schimbătorul
de căldură din treapta I; χ – coeficient de corectare a necesarului
mediu orar de căldură pentru, Qhm, la construirea graficului de
temperatură pentru această schemă de racordare, care obţine
valoarea de 1,2 pentru reţelele termice închise.
Pentru ca temperatura agentului termic în conducta tur, τ1c , la
temperatura de calcul a aerului exterior, t ce , să fie egală cu
temperatura, τ10
c
, este necesar ca ∆If să aibă o valoare anumită,
care poate fi calculată cu următoarea formulă, dedusă din
considerente ca schimbătorul de căldură din treapta II să fie
deconectat la t e = t ce , iar cel din treapta I să poată încălzi apa de
consum până la temperatura necesară, th :
τc20 - t h
∆ If = ⋅( τ - t ) . (5.21)
τc20 - t c 20f c
Diferenţa de temperatură, δ2, pentru temperatura arbitrară a
aerului exterior, te, se calculează cu formula:
τ 20 - t c
δ2I = δ2f ⋅ , (5.22)
τ 20f - t c
iar δ1 = δ - δ 2 ; τ1 = τ10 + δ1;τ 2 = τ 20 - δ2 . (5.23)
Temperatura agentului termic, τam, după toate tipurile de
instalaţii de consum de căldură din clădire poate fi calculată cu
formula:

113
 k1 ⋅ k 2
τ2 + ⋅τ
G 0 ⋅ τ 2 + G v ⋅ τ 20 k1 + k 2 20
τam = = , (5.24)
G0 + G v k1 ⋅ k 2
1+
k1 + k 2
în care Gv este înlocuit cu expresia: Gv = G0·k1·k2/( k1 + k2),
iar k1 şi k2 coeficienţi cunoscuţi din (1.3) şi (1.6).
În figura 5.8a este prezentat graficul de temperatură majorată
calculată conform relaţiilor expuse mai sus şi debitelor relative
de agent termic (fig. 5.8b) pentru încălzire, G 0 , şi pentru
ventilare, G v , în raport cu debitul de calcul pentru încălzire.
Debitul total de agent termic în reţelele termice, G RT , este egal
cu suma acestor două debite luate pentru temperatura respectivă
a aerului exterior adică, G RT = G 0 + G v · k1·k2/(1+k1).
Comparând valorile debitelor în reţelele termice, G RT ,
pentru cele trei scheme de racordare studiate, observăm că în
schema în două trepte în serie valoare lui G RT este cea mai
mică. Acesta este avantajul schemei în două trepte în serie.

114
 τ 150
a) 140
130
τ1 τ 10 120
110
100

δ1
90
80
δ1f

τ 20 70
60
50
τ am 40

δ2
τ2
δ2f

30
20
10
te 0

8 6 4 2 0 -2 -4 -6 -8 -1 0-1 2 -1 4-1 6

1 ,0 0
b)
G 0
0 ,9 0
0 ,8 0
0 ,7 0
0 ,6 0
0 ,5 0
0 ,4 0
0 ,3 0
G v 0 ,2 0
0 ,1 0
0
8 6 4 2 0 -2 -4 -6 -8 -1 0 -1 2 -1 4-1 6

Fig. 5.8. Graficul de temperatură (a) şi a debitelor

relative de apă (b) pentru încălzire, G 0 , şi pentru ventilare,
G v , în termice închise la racordarea în două trepte în serie a
instalaţiei de preparare a apei calde menajeră.

115
Capitolul 6. Reglarea centralizată la livrarea căldurii din
reţelele termice deschise
În reţelele termice deschise, apa caldă menajeră este
consumată direct din reţelele termice. De aceea racordarea
instalaţiilor de alimentare cu apă caldă menajeră la reţelele
termice deschise este mai simplă decât la cele închise.
Deoarece reglarea la livrarea căldurii în cazul racordării
numai a instalaţiilor de încălzire şi ventilare în reţelele termice
deschise se efectuează conform aceloraşi dependenţe a
temperaturilor discutate în compartimentul 5, în acest
compartiment ne vom referi doar la cazurile particulare ale
reţelelor termice deschise privind livrarea căldurii în cazul
racordării tuturor consumatorilor comunali.
Racordarea instalaţiei de alimentare cu apă caldă menajeră
se face prin intermediul unui amestecător de apă din conducta
tur şi retur. Schema de principiu de racordare este prezentată în
figura 6.1.
Qhm
th

tc

τ10 RD RT

Q0
τ20 τ20

Fig. 6.1. Schema de racordare pentru cazul reglării

independente

116
 Livrarea apei calde se efectuează în dependenţă de valoarea
temperaturii apei în reţelele termice. La temperatura apei în
conducta tur egală cu 60 0C din reţelele termice, apa se consumă
numai din conducta tur. Cu majorarea temperaturii apei în
conducta tur (τ10 > 60 0C), apa se consumă parţial din conducta
tur, care se amestecă cu o parte de apă din conducta retur în
proporţie ca temperatura amestecului să fie egală cu 60 0C. În
perioada rece a anului în care temperatura apei în conducta retur
este egală cu 60 0C consumul este numai din conducta retur, iar
când aceasta devine mai înaltă decât 60 0C, aceasta se amestecă
cu apă din apeduct, proporţia fiind menţinută de regulatorul de
temperatură RT, astfel ca temperatura amestecului să fie egală
cu 60 0C.
Reglarea centralizată calitativă a temperaturii agentului
termic la livrarea căldurii din reţelele termice deschise poate fi
organizată prin două metode în dependenţă de raportul dintre
puterea termică a instalaţiei de apă caldă menajeră şi puterea
termică a instalaţiei de încălzire, precum şi de schema de
racordare:
- reglarea conform sarcinii pentru încălzire, pentru
Qhm Qc0 < 0.15 şi mai mare decât 0,5 fiind prevăzută schema
cu reglare independentă pentru încălzire şi pentru apă caldă
menajeră, figura 6.1. În această schemă debitul de apă pentru
încălzire se menţine la nivel constant de către regulatorul de
debit RD indiferent de consumul de apă caldă pentru necesităţi
menajere din conducta tur.
- reglarea în funcţie de sarcina comună se efectuează în
cazurile în care 0,15 ≤ Qhm Qc0 ≤ 0.5 , folosindu-se schema
cu reglare dependentă din figura 6.2. După cum rezultă din
schemă, debitul total de apă luat din reţelele termice atât pentru
încălzire cât şi pentru necesităţi menajere se menţine constant de
către regulatorul de debit RD care primeşte semnal de la
sensorul care înregistrează debitul total de apă.

117
 Qhm
th

tc

τ10 RD RT

Q0
τ20 τ20

Fig. 6.2. Schema de racordare pentru cazul reglării funcţie

de sarcina comună

6.1. Graficele de temperatură şi a debitelor de apă în cazul

reglării centralizate calitative în funcţie de sarcina pentru
încălzire
În acest caz debitul de apă pentru încălzire este menţinut
constant pe tot intervalul de reglare calitativă de către
regulatorul de debit RD (schema din fig. 6.1) şi nu depinde de
consumul de apă caldă pentru necesităţi menajere.
Temperaturile apei în conductele tur şi retur variază conform
graficului de reglare a sarcinii pentru încălzire (ca şi pentru
reţelele termice închise), asigurând temperatura minimă
admisibilă în conducta tur cel puţin 60 0C nu 70 0C ca în reţelele
termice închise. Aceasta se întâmplă din cauza că în reţelele
termice deschise lipseşte schimbătorul de căldură şi apa
nimereşte la consumător direct din reţelele termice. Deci, în
reţelele termice deschise, graficul de temperatură suferă frângere
la τ10 = 60 0C.
Debitul de apă caldă menajeră, kg/h, poate fi calculat cu
formula:

118
 Qhm
G h = 0,86 ⋅ ⋅106 . (6.1)
th - tc
Debitele de apă consumată din conducta tur, Ght, şi retur, Ghr,
sunt determinate cu formulele:
Ght = β· Gh şi Ghr = (1 – β)· Gh, (6.2)
în care β este cota de apă caldă menajeră consumată din
conducta tur.
Din ecuaţia de bilanţ de căldură în punctul de amestecare
Gh·th = Ght·τ10 + Ghr· τ20 (6.3)
şi relaţia (6.2) rezultă:
t h - τ 20
β= . (6.4)
τ10 - τ 20
Pe parcursul sezonului de încălzire cota de consum din
conducta tur, β, variază în limitele 0 ≤ β ≤ 1 . În sezonul cu
temperaturi ale aerului exterior mai înalte decât cea din punctul
de frângere a graficului de temperatură, τ10 = 60 0C, (zona I)
toată apa pentru necesităţi menajere este consumată din
conducta tur, deci β = 1. În sezonul cu temperaturi ale apei în
conducta tur mai înalte decât 60 0C şi în conducta retur mai
joase decât 60 0C (zona II), apa este consumată parţial din
conducta tur şi parţial din conducta retur. În sezonul rece, la
temperatura apei în conducta retur a reţelelor termice, τ20 = 60
0
C (zona III) consumul de apă este numai din conducta retur, iar
la valori τ20 > 60 0C, debitul de apă din conducta retur se
micşorează şi se amestecă cu apă din apeduct până la
temperatura th = 60 0C. În acest interval de temperaturi
consumul de apă din reţelele termice, Gh, se micşorează
proporţional cu raportul (th-tc)/( τ20-tc) şi poate fi calculat cu
formula:
Qhm
G h = 0,86 ⋅ . (6.5)
τ 20 - t c
119
 Graficele de temperatură şi a debitului de apă total consumat
din reţelele termice, Gh, şi din conductele tur, Ght = β· Gh, şi
retur, Ghr = (1 – β)· Gh, sunt prezentate în figura 6.3.
τ 150

130
τ 10
110

90

τ 10f 70

50
τ 20f τ 20
30

I II III 10

8 t e .f te
Gh
Gh
Ghr=(1-β)Gh

β=1 0<β<1 β=0

Gh

Ght=βGh

I II III

8 t e .f te
Fig. 6.3. Graficele de temperatură şi de apă în reţelele
termice deschise.
120
6.2. Graficele de temperatură şi ale debitelor de apă în cazul
reglării centralizate calitative în funcţie de sarcina comună
În schema de racordare din figura 6.2 debitul total de apă,
G0+χ·Gh, este menţinut de regulatorul de debit RD constant.
Consumul de apă pentru necesităţi menajere din conducta tur
micşorează debitul de apă pentru încălzire. Deficitul de căldură
pentru încălzire este compensat prin majorarea temperaturii apei
în conducta tur a reţelelor termice în comparaţie cu cea necesară.
În acest caz elementele de construcţie ale clădirii se utilizează în
calitate de acumulatore da căldură, care atenuează
neuniformitatea diurnă a graficului de consum de căldură.
Pentru asigurarea bilanţului diurn de căldură pentru încălzire,
calculul este efectuat pentru sarcina de bilanţ de căldură pentru
apa caldă menajeră Qbh = χ ⋅ Qhm , cu coeficientul de bilanţ χ
= 1,1.
Debitul de apă pentru încălzire la temperatura arbitrară a
aerului exterior şi sarcina de bilanţ pentru apă caldă menajeră
este determinat din ecuaţia de bilanţ termic al sistemului de
încălzire cu evidenţa consumului de apă caldă pentru necesităţi
menajere:
Q0 = ( G c0 - β ⋅ G h ) ⋅ c ⋅ ( τ1 - τ 20 ) , (6.6)

în care G c0 este debitul de calcul de apă pentru încălzire, kg/s.

Înlocuind în formula (6.4) τ10 cu τ1 după introducerea
expresiei obţinute a lui β în (6.6) şi împărţirea la debitul de
calcul de apă pentru încălzire obţinem expresia pentru debitul
relativ de apă pentru încălzire:
t h - τ 20 G h
G0 = 1 - ⋅ . (6.7)
τ1 - τ 20 G c0
După înlocuirea în (6.7) a mărimii τ20 cu expresia obţinută în
compartimentul 4 pentru reglarea calitativ-cantitativă

121
 1
θ0
τ 20 = t i + ∆t ccî ⋅θ 1+n
0 - 0.5 ⋅ ∆τc0 ⋅ , (6.8)
G0
şi unele transformări algebrice obţinem:
∆τc0
1 - 0,5 ⋅ α ⋅
th - tc
G0 = . (6.9)
t h - ti α ∆t ccî α
1+ ⋅ - ⋅ n
t h - t c θ0 t h - t c 1+n
θ0
Temperaturile apei în conductele tur şi retur se vor calcula cu
formulele:
⎛ ⎞
θ0 ⎜ c G 0 c⎟
τ1 = t i + ⋅ ∆t ⋅ n + 0,5 ⋅ ∆τ0 ⎟ , (6.10)
G 0 ⎜⎜ cî θ1+n ⎟
⎝ 0 ⎠
⎛ ⎞
θ0 ⎜ c G 0 c⎟
τ 20 = t i + ⋅ ∆t ⋅ n - 0,5 ⋅ ∆τ0 ⎟ . (6.11)
G 0 ⎜⎜ cî θ1+n ⎟
⎝ 0 ⎠
În figura 6.4 este prezentat graficul de temperatură corectat şi
variaţia debitului relativ de apă pentru încălzire. Din grafic
observăm că la temperaturi ale apei în conducta retur
τ20 ≥ 60 0C, din conducta tur nu se consumă apă, mai mult ca
atât, apa din conducta retur luată pentru consum, se amestecă cu
apă din apeduct în proporţie suficientă ca temperatura apei de
amestec să fie egală cu 60 0C. În acest interval de timp, în
sistemul de încălzire nimereşte debitul de calcul de apă G 0 = 1 ,
datorită cărui fapt, graficul corectat de temperatură coincide cu
cel pentru încălzire.

122
 τ
a) 150

130

τ1 110

τ 10
τ 1f 90

70
τ 10f
50
τ 20f τ 20
30

I II I II 10

t e .f te
+8
b) W0
1 ,0
1
0 ,9
0 ,8
0 ,7
2
0 ,6
0 ,5
0 ,4
3 4
0 ,3
0 ,2
0 ,1

+8 t e .f te

Fig. 6.4. Graficele de temperatură corectată (a) şi a

debitelor de apă (b) în conducta tur şi retur a sistemelor
deschise de alimentare cu căldură.
I-III – zonele de reglare; 1- debitul relativ de apă în instalaţia abonatului
raportat la cel de calcul; 2- debitul relativ de apă consumat din conducta
retur; 3- debitul relativ de apă consumat din conducta tur; 4 – debitul
relativ de apă în conducta retur.

123
 Compartimentul 7. Debitele de calcul de apă în reţelele
termice
După cum se vede din graficele de temperatură, debitele de
apă în reţelele termice au valori maxime la temperatura
punctului de frângere al graficului de temperatură indiferent de
schema de racordare a instalaţiilor de preparare a apei calde
menajere. Debitele de apă pentru încălzire şi ventilare atât
pentru reţelele termice închise cât şi pentru cele deschise se
calculează cu aceleaşi formule. Puterea termică a instalaţiilor
este luată în MW, iar debitul de apă în reţelele termice obţinut
în kg/h.
- pentru încălzire:
Qc0
G = 0,86 ⋅ c
c
0 ⋅106 ; (7.1)
τ10 - τ 20
c

- pentru ventilare:
Qcv
G cv = 0,86 ⋅ ⋅106 ; (7.2)
τ10
c
- τc20
7.1. Reţelele termice închise
În cazul reglării centralizate calitative, debitele de apă pentru
încălzire şi pentru ventilare, atât în regim de calcul cât şi în
punctul de frângere al graficului de temperatură, sunt aceleaşi.
Debitul orar de calcul mediu pe sezonul de încălzire al
agentului termic şi cel maxim, necesar pentru prepararea apei
calde menajere depinde de schema de racordare a instalaţiei la
reţelele termice şi poate fi calculat cum urmează:
- schema în paralel
Qhm
G hm = 0,86 ⋅ ⋅106 ; (7.3)
τ10f - 30
Q
G hmax = 0,86 ⋅ hmax ⋅106 ; (7.4)
τ10f - 30
- schema mixtă în două trepte
124
 Qhm ⎛t -t ⎞
G hm = 0,86 ⋅ ⋅ ⎜⎜ h 1pf + 0, 2 ⎟⎟ ⋅106 ; (7.5)
τ10f - τ 20f ⎝ t h - t c ⎠
Qhmax
G hmax = 0,473 ⋅ ⋅106 ; (7.6)
τ10f - τ 20f
- schema în două trepte în serie
În reţelele termice nu este prevăzută apă pentru prepararea
apei calde menajere, ea se prepară cu apa destinată pentru
încălzire, având o temperatură mai înaltă în comparaţie cu
celelalte două scheme de racordare.
Debitul total de apă în reţelele termice, conform normativelor
în vigoare, trebuie calculat cu formula:
G d = G c0 + G cv + k 3 ⋅ G hm , (7.7)
în care k3, coeficient care ţine cont de cota medie de apă caldă
pentru necesităţi menajere în cazul reglării în funcţie de sarcina
pentru încălzire, valoarea căruia trebuie aprobată conform
datelor din tabelul următor:
T a b e l u l 7.1. Valorile coeficientului k3
Sistemul de alimentare centralizată cu căldură valoarea, k3
Sistem deschis cu puterea termică, MW:
- 100 şi mai mult 0,6
- mai mică de 100 0,8
Sistem închis cu puterea termică, MW:
- 100 şi mai mult 1,0
- mai mică de 100 1,2
Remarcă. Pentru sistemele închise şi reglarea conform sarcinii pentru
încălzire cu puterea termică mai mică de 100 MW, în cazul în care la
consumator sunt prevăzute rezervoare de acumulare, valoarea coeficientului
trebuie considerată egală cu 1.
În cazul în care reglarea este efectuată conform sarcinii
comune pentru încălzire şi preparare a apei calde pentru
necesităţi menajere, valoarea coeficientului k3 trebuie adoptată
egală cu 0.

125
 Pentru consumatori cu puterea termică egală sau mai mică de
10 MW la care Qhmax Qc0 > 1,0 , în cazul în care nu sunt
prevăzute rezervoare de acumulare, debitul total de calcul de apă
trebuie calculat cu formula:
G d = G c0 + G cv + G hmax , (7.8)
Debitul de calcul de apă în reţelele termice bitubulare în
sezonul de vară trebuie calculat cu formula:
G sd = β ⋅ G hmax , (7.9)
în care β este un coeficient care ţine cont de migraţia populaţiei
în timp de vară şi ca urmare de schimbarea debitului de apă
pentru necesităţi menajere în raport cu cel din sezonul de
încălzire, valoarea căruia trebuie adoptată pentru sectorul
comunal, în cazul lipsei de informaţie, egală cu 0,8 ( pentru
localităţi de sud şi balneare β = 1,5), pentru întreprinderi-cu 1,0.
În acest caz pentru sistemele închise, debitul maximal de apă
caldă pentru necesităţi menajere, Ghmax, trebuie calculat cu
formula (7.4).
7.2. Reţelele termice deschise
În reţelele termice deschise, toate instalaţiile de alimentare cu
apă caldă pentru necesităţi menajere sunt racordate în direct la
reţelele termice şi utilizează agentul termic din ele. Apa de
alimentare a reţelelor termice deschise trebuie luată din apeduct
(temperatura ei fiind tc ) şi tratată. De aceea debitele de apă
caldă pentru necesităţi menajere, în sezonul de încălzire, trebuie
calculate cu formulele:
Qhm
G hm = 0,86 ⋅ ⋅106 ; (7.10)
th - tc
Q
G hmax = 0,86 ⋅ hmax ⋅106 ; (7.11)
th - tc
Debitul de calcul de apă pe timp de vară pentru reţelele
termice bitubulare deschise trebuie calculat cu formula (7.9), iar

126
debitul maximal de apă, Ghmax, pentru necesităţi menajere – cu
formula:
Qhmax
G hmax = 0,86 ⋅ ⋅106 . (7.12)
th - tc
Debitul de apă în conducta retur a sistemelor bitubulare
deschise cu apă se adoptă egal cu 10 % din debitul de calcul de
apă calculat cu formula (7.9).
Debitele de apă în reţelele termice deschise la calcularea
regimurilor de presiune în conductele tur sau retur trebuie
calculat cu formula:
G d = G c0 + G cv + k 4 ⋅ G hm , (7.13)
în care k4 este un coeficient determinat prin calcul, care ţine
cont de variaţia consumului de apă pentru necesităţi menajere
funcţie de graficul de reglare la livrarea căldurii şi de regimul de
consum de apă din reţelele termice şi, care în lipsă de date, poate
fi determinat din tabelul 7.2.
T a b e l u l 7.2. Valorile coeficientului k4
Valoarea coeficientului, k4
Regimul de Reglare Reglare
consum de centralizată centralizată cali-
apă din Conducta calitativă tativă funcţie de
reţelele funcţie de sarcina comună
termice sarcina pentru pentru încălzire şi
încălzire necesităţi menajere
Maximum din Tur 1 1,4
conducta tur Retur -1.4 -1
Maximum din Tur 0,6 1,2
conducta retur Retur -1,8 -1,2

127
BIBLIOGRAFIE
1. Ионин A. A., Хлыбов Б. M. и др., Теплоснабжение,
Москва, Стройиздат, 1982, (336 с.).
2. Соколов E. Я., Теплофикация и тепловые сети, изд. 5 – oe,
Москва, Энергоиздат, 1982, (360 с.).
3. Козин В. E., Левина T. A. и др., Теплоснабжение, Москва,
«Высшая школа», 1980, (408 с.).
4. Manualul de Instalaţii, Instalaţii de Încălzire, Coordonator:
Mihai Ilina, Ed. ARTECNO Bucureşti S.R.L., 2002, (495 p.).
5. Stănescu Ioan D., Bazele tehnice şi economice ale
termoficării, Ediţia a II – a, revăzută şi adăugită, Ed. Tehnică,
Bucureşti – 1967, (472 p.).
6. Справочник проектировщика, Проектирование тепловых
сетей, под редакцией Николаева A.A., Изд. Литературы по
Строительству, Москва – 1965, (359 с.).
7. Наладка и эксплуатация водяных тепловых сетей,
Справочник, изд. 3 –e, переработанное и дополненное,
Манюк В.И., и др., Москва, Стройиздат, 1988, (432 с.).
8. П. М. Вырлан., М.Я. Розкин., Г. В. Русланов,
Централизованное горячее водоснабжение (учебное
пособие), ., Ротопринт KПИ им. С. Лазо, 1980, (80 с.).
9. Руководство по проектированию тепловых пунктов,
Москва, Стройиздат, 1983, (72 с.)
10. СНиП 2.04.07 – 86, Тепловые сети, (с изменениями),
Государственный Строительный Комитет СССР, Москва,
1989, (48 с.).

128
CONŢINUTUL

Introducere .................................................................................3
1. Consumul de căldură
1.1. Clasificarea consumătorilor de căldură ..........................8
1.2. Consumul sezonier de căldură ........................................8
1.3. Consumul permanent de căldură ................................15
1.4. Graficele anuale de consum de căldură ......................17
2. Sisteme de alimentare cu căldură
2.1. Elementele principale ale sistemelor de alimentare cu
căldură .......................................................................21
2.2 Clasificarea sistemelor de alimentare cu căldură ..........21
2.3. Sisteme cu apă de alimentare centralizată cu căldură ..28
2.3.1. Clasificarea sistemelor cu apă ...............................28
2.3.2. Racordarea sistemelor de încălzire şi ventilare la
reţelele termice cu apă ..........................................31
2.3.3. Scheme de racordare a instalaţiilor de preparare a
apei caldă menajeră la reţelele termice închise ......34
2.3.4. Scheme de racordare la reţelele termice cu apă
deschise...................................................................43
2.4. Sisteme cu abur de alimentare centralizată cu căldură ..46
2.4.1. Scheme de principiu ...............................................46
2.4.2. Scheme de colectare a condensului..... ..... .... ........48
2.4.3. Scheme de racordare a consumatorilor la reţelele
termice cu abur ...................................................... 52
3. Utilaje din punctele termice
3.1. Elevatoare ....................................................................54
3.2. Pompe de amestecare ....................................................56
3.3. Schimbătoare de căldură ...............................................56
3.4. Calculul utilajului din punctele termice .......................65
3.4.1. Calculul d alegere a elevatorului .......................... .65
3.4.2. Calculul de alegere a schimbătoarelor de căldură
multitubulare ..........................................................66

129
 3.4.3. Calculul de alegere a schimbătoarelor de căldură cu
plăci ........................................................................71
3.5. Regimurile diferite de cele de calcul ale
schimbătoarelor de căldură ............................. ............72
4. Reglarea livrării căldurii
4.1. Destinaţia reglării şi tipurile de reglare ... 80
4.2. Clasificarea reglării căldurii .......................................81
4.3. Reglarea centralizată la livrarea căldurii pentru
încălzire ...........................................................................84
4.4. Reglarea livrării căldurii în reţelele termice pentru
încălzire .....................................................................89
4.4.1. Racordarea prin scheme independente ...............91
4.4.2. Racordarea prin scheme dependente ....................93
5. Graficele de temperatură şi a debitelor de apă pentru încălzire
în reţelele termice închise
5.1. Reglarea calitativă pentru încălzire..............................96
5.2. Reglarea calitativă conform graficului de încălzire la
racordarea a diferitori tipuri de consumatori ...............98
5.2.1. Schema de racordare în paralel ............................102
5.2.2. Schema mixtă de racordare ..................................105
5.3. Reglarea calitativă în reţelele termice închise conform
sarcinii comune ...........................................................111
6. Reglarea centralizată la livrarea căldurii din reţelele termice
deschise ............................................................................. 116
6.1. Graficele de temperatură şi a debitelor de apă la reglarea
funcţie de sarcina pentru încălzire .............................118
6.2. Graficele de temperatură şi a debitelor de apă la reglarea
funcţie de sarcina comună ......................................... 121
7. Debitele de calcul de apă în reţelele termice ......................124
7.1. Reţele termice închise ................................................124
7.2. reţele termice deschise ................................................126
Bibliografie .............................................................................128

130
o o
C C

131