I. Introducere.

Bursele, în general, cu atât mai mult bursele de valori, joacă în lumea

contemporană, atât pe termen lung, dar mai ales pe termen scurt, un rol cu totul
special; influienţele – puternice, de multe ori chiar decisive – pe care le produc sunt
argumentul cel mai important pentru a afirma că bursele au devenit unul di stâlpii
de cea mai mare importanţă pe care se sprijină lumea contemporană.
Cu privire la bursă, literatura de specialitate identifică definiţii numeroase, care
conţin atât elemente comune, cât şi multe deosebiri. Iată câteva din ele:
 Bursele de valori sunt pieţe oficiale unde se negociază valori mobiliare;
 Bursa de valori este piaţa secundară, publică şi reglementată, pentru
valori mobiliare înscrise la cota sa;
 Bursele de valori sunt centre ale vieţii financiare unde se fac
vânzări/cumpărări de hârtii de valoare;
 Numeroşi autori de-a lungul mai multor secole au comparat bursa cu zeul
sirian Mammon, care este asociat cu bogăţia dobândită pe căi ilegale.
Bursa este percepută deci simultan ca un corn al abundenţei şi ca un lanţ
nesfârşit de dezastre în destinele umane şi tragedii ale întreprinderilor.
Bursa are un dublu caracter care asociază în mod constant acţiunile
benefice pentru economie (înflorirea comerţului, finanţarea
întreprinderilor) şi pentru individ (câştigarea unor averi importante) cu
efectele negative: de la crahul bursier, care duce orice economie la
depresiunile cele mai profunde, la ruina totală a operatorilor angajaţi în
tornada speculaţiilor.
 Bursa de valori ar putea fi deci definită ca o piaţă organizată,
reglementată şi publică, având menirea de a fi simultan loc geografic şi
ansamblu d etranzacţii de vânzare/cumpărare de valori mobiliare.
Funcţiile bursei de valori
Bursa de valori răspunde la trei tipuri de nevoi, apropiate şi totuşi distincte:
1) nevoi de ordin macroeconomic (pentru economia naţională)
2) nevoi de ordin microeconomic (pentru firme)
3) nevoi de ordin individual (pentru posesorii de titluri sau pentru cei ce
deţin economii disponibile pentru a fi investite).
Satisfacerea acestor nevoi presupune îndeplinirea următoarelor funcîii:
Funcţii macroeconomice: bursa asigură în primul rând un circuit mai scurt şi
mai eficient între economiile pe termen lung (cele ale persoanelor particulare) şi
nevoile de finanţare ale întreprinderii şi colectivităţilor publice. În al doilea rând,
bursa este un instrument prin care se asigură lichidităţi pentru economie. În al
treilea rând, informaţiile oferite de bursă prin cursul acţiunilor reprezintă baza
practică de evaluare a valorii de piaţă a capitalului. În al patrulea rând, bursa este
terenul şi instrumentul unor restructurări sectoriale foarte importante.În sfărşit, în
al cincilea rând, în planul macroeconmic, pentru noile instrumente financiare, bursa
este un loc de transfer al riscurilor.

3
 Funcţii microeconomice: bursa facilitează în primul rând, cresterea sau
scăderea notorietăţii firmelor cotate. În al doilea rând, bursa permite creşterea
fondurilor proprii; în al treilea rând, bursa incită la o mai bună administrare a
întreprinderilor, în scopul unei sporiri a valorii activelor.
Funcţii în plan individual: bursa facilitează obţinerea lichidităţii patrimoniului
acţionarilor şi asigură, totodată, o evaluare cât mai exactă a averii personale.

II. Organizarea burselor

Rolul si locul deosebit de important al burselor, atât pentru pieţele naţionale, cât
şi pentru piaţa internaţională în ansamblul ei, au generat necesitatea ca bursele să
facăobiectul unor reglementări legale foarte riguroase. Necătând la marea
diversitate a burselor pe plan internaţional, există anumite trăsături comune ce
caracterizează toate aceste burse. Pe plan mondial se disting trei variante de
reglementare a activităţilor bursiere:
Varianta americană, introdusă pentru prima dată în SUA, în 1933, prin legea
Glass+steagall, în conformitate cu care activităţile de bursă şi cele bancare au un
caracter distinct. Un sistem foarte apropiat de cel american este utilizat şi în
Japonia, unde societăţile financiare deţin monopolul operaţiunilor la bursă.
Varianta europeană este folosită în unele state ale continentului nostru, în
conformitate cu care băncile sunt fiesingurii intermediari agreaţi, fie cei mai
importanîi, având prerogative ample pentru angajarea de tranzacţii financiare la
bursele de valori. Asemenea sisteme se utilizează în Elveţia, unde agenţii de schimb
sunt (de regulă) reprezentanţi ai băncilor, realizând operaţiunile în numele, pe
contul şi riscul acestora.
Varianta mixtă, este caracteristică, de asemenea, unor stateeuropene (Germania,
Olanda şi Franţa) şi se caracterizează prin aceea că activităţile bancare şi cele de
bursă se împletesc, în condiţiile în care pot fi identificate operaţiuni specific
bursiere, care nu au nici o legătură cu activitatea băncilor.
Bursele pot fi organizate ca instituţii publice sau ca societăţi private.
1) Bursele de stat - funcţionează, în unele ţări europene, încă de la începutul
secolului trecut. Spre exemplu, în Franţa, o astfel de bursă a apărut încă
în1807.
2) Bursele private - se înfiinţează, în principiu, prin asocierea unor persoane
fizice şi/sau juridice şi trebuie să dobândească dreptul de funţionare legală
în conformitate cu reglementările specifice din fiecare ţară. Ca persoană
juridică, bursa trebuie să-şi elaboreze un Statut şi un Regulament, care să
respecte prevederile legii specifice pentru piaţa valorilor mobiliare şi
reglementările autorităţii tutelare. Cele mai mari burse din lume
(NYSE,TSE) sunt organizate ca şi corporaţii fără scop lucrativ.
Documentele prin care instituţiile bursiere moderne se autoreglementează
(Statutul şi Regulamentul) au în general următorul conţinut:
Statutul bursei :conţine prevederi cu caracter general (numele instituţiei,
sediul şi obiectul activităţii), cu privire la modul de constituire (care sunt
drepturile şi care sunt obligaţiile membrilor bursei, cum se poate dobândi sau
4
pierde această calitate), la particularităţile conducerii generale sau executive a
societăţii, la principiile generale de desfăşurare a activităţii, la modul de
urmărire a veniturilor şi cheltuielilor şi de control asupra gestiunii, cât şi alte
probleme specifice.
Regulamentul bursei: are, de regulă, prevederi specifice cu privire la cotarea
titlurilor (admiterea la cotă, condiţii de cotare etc.), la mecanismul tranzacţiilor
(tipurile de tranzacţii ce se efectuează, procedura de negociere etc.) şi la
activitatea agenţilor de bursă.
Bursele se organizează ca societăţi închise sau deschise. La bursele închise,
numărul de membri este determinat (la înfiinţare), calitatea de membru nou
putându-se dobândi doar prin schimb, prin moştenire, cumpărare sau închiriere.
Bursele deschise nu limitează numărul total de locuri, dar departajează membrii
bursei în fondatori (care-şi rezervă, de regulă anumite privilegii) şi asociaţi
(acceptaţi ulterior înfiinţării). Membrii bursei au ca principal avantaj dreptul
(uneori exclusiv) de a efectua direct tranzacţii cu titluri pe piaţa bursieră.
Membrii bursei mai au dreptul de a participa la elaborarea şi modificarea
Statutului şi a Regulamentului bursei şi de a alege sau a fi aleşi în organele
administrative şi de conducere. Pentru a dobândi calitatea de membru al bursei
trebuie îndeplinite o serie de condiţii generale, printre care un volum minim de
capital şi garanţiile cerute de lege, să contribuie la fondurile bursei, să cumpere
un număr minim de acţiuni etc. Şi să obţină autorizaţia de membru de la
autoritatea tutelară a bursei.
Calitatea de membru al bursei poate fi dobândită însă şi pe alte căi. Există
astfel:
a) Memrii cu chirie (leased members) – care şi-au închiriat un loc de
membru al bursei;
b) Membrii parţiali (acces members) – respectiv firmele care pot încheia
tranzacţii în sala de negocieri, dar care nu pot lucra ca specialişti în
bursă;
c) Membrii aliaţi (allied members) – sunt acţionarii principali care nu pot
încheia tranzacţii în sala de negocieri;
d) Membrii acceptaţi (approved persons) – sunt cei care au contribuţie de
capital, dar nu pot avea nici un rol în conducerea acesteia;
e) Membrii corespondenţi (office members) – sunt cei care participă
frecvent la tranzacţii (în sala de negocieri) ocupându-se cu gestiunea
conturilor clienţilor.
Conducerea şi organizarea burselor de valori se realizează în variante dintre
cele mai diverse. Trăsăturile comune ale sistemului mondial de organizare şi
conducere bursieră, ce pot fi regăsite practic în toate instituţiile bursiere din
lume, sunt următoarele:
a) Conducerea generală este asigurată printr-un organ suprem de conducere.
Acesta poartă numele de Asociaţia Bursei (pentru asociaţiile fără scop lucrativ)
sau Adunare Generală (pentru asociaţiile anonime). Atribuţiile acestora sunt:
adoptarea deciziilor strategice privind realizarea obiectului de activitate,
desemnarea organelor care asigură conducerea permanentă etc.
5
 b) Conducerea permanentă a burselor este asigurată de un organism, a cărui
competenţă trebuie să aibă un caracter reprezentativ, ce este desemnat de
conducerea generală. Numărul de membri este corelat cu mărimea instituţiei
bursiere şi cu atribuţiile concrete ce le revin; acest organism poate fi compus din
minimum 5 persoane (ex. Bursa de la Budapesta) până la 27 de persoane (bursa
NYSE). Denumirile organelor de conducere permanentă sunt foarte diferite:
Consiliul Director (la NYSE), Comitetul Guvernanţilor (Japonia, Canada,
Olanda), consiliul bursei (în Anglia, Suedia, Ungaria) sau Comitetul Bursei (în
Singapore, Hong Kong România). Acest organ are atribuţii delegate de
Adunarea Generală, care se poate referi la deciziile strategice ce trebuie
adoptate între două reuniuni ale Conducerii generale şi la unele aspecte
specifice aparatului executiv.
c) Conducerea executivă este organizată de personal angajat, având funcţie
de conducere sau operative. În fruntea acestui aparat se află un Preşedinte sau
Director general (cum este cazul BVB), desemnat de conducerea permanentă şi
aprobat de conducerea generală. Staff-ul executiv mai poate cuprinde unul sau
ami mulţi vicepreşedinţi şi directori executivi cu atribuţii de conducere precis
delimitate de Preşedinte (Director general) sau de Conducerea permanentă.
d) Ogane consultative – au ca principală menire furnizarea de informaţie
organelor executive de decizie. Se pot organiza sub forma unui grup de consilieri
sau sub forma unor comitete specializate pe diferite dmenii. Aceste comitete pot
avea un caracter permanent sau pot fi organizate ad-hoc – în funcţie de nevoi –
pentru a răspunde unor cerinţe noi ce pot interveni în activitatea bursei.
Bursa de valori realizează operaţiuni specifice: tranzacţiile cu titluri, indicii
bursieri, produse sintetice etc. pe baza ordinelor pe care le primesc de la
Societăţile de bursă. Acestea sunt societăţi financiare având ca obiect de
activitate (de regulă principal) efctuarea de tranzacţii pe piaţa secundară. Aceste
societăţi pot realiza tranzacţii în numele, pe contul şi riscul clientului (ca
broker), sau în nume propriu (ca dealer). În primul caz, activitatea este
remunerată printr-un comision, calculat în funcţie de volumul şi tipul
operaţiunilor efectuate, iar în cazul al doilea, societatea încasează o diferenţă de
preţ (spread), care trebuie să-i fie favorabilă.
Agenţii de bursă sunt specialiştii prin activitatea cărora se asigură
funcţionarea nemijlocită a mecanismelor bursei. Ei pot fi specialişti operativi, în
situaţie în care realizează în mod direct şi nemijlocit operaţiuni de bursă, sau
neoperativi, dacă rolul lor se rezumă la efectuarea de studii sau de analize care
au menirea de a furniza clienţilor informaţii asupra conjuncturii şi
oportunităţilor de afaceri. Agenţii operativi pot fi împărţiţi în două mari
categorii:
 Brokeri, sau intermediari de bursă
 Dealeri, sau comercianţi de bursă
Din punct de vedere al rolului pe care îl au pe piaţa bursieră şi al felului în
care aceştia angajează tranzacţii, trebuie să facem distincţie între brokerii de
bursă (floor brokers) şi comercianţii de bursă (dealers).

6
 Brokerii de bursă sunt agenţii de bursă în sensul propriu al termenului, ei
angajează tranzacţiile în numele, pe contul şi riscul clientului. Aceştia pot fi:
 Brokerii de comision – execută ordine de vânzare/cumpărare date de
clienţii din afara bursei şi primite de societatea de brokeraj pentru care
lucrează.
 Brokerii independenţi – execută ordinele pe care le primesc de la alţi
brokeri sau de la membrii unor firme ai căror agenţi nu se găsesc în
incinta bursei respective. Se ma numesc ” brokeri ai brokerilor” sau
„ two dollars brokers”.
Comercianţii de bursă sunt operatorii care lucrează în nume şi pe cont
propriu şi sunt numiţi „dealers” (sau traders). Ei pot fi:
 Comercianţi concurenţi – operatori de bursă îregistraţi şi autorizaţi,
care efectuează tranzacţii în nume şi pe cont propriu. Câştigul lor se
obţine din diferenţele dintre preţul la care vând şi cel la care cumpără
titlurile.
 Creatorii de piaţă – sunt folosiţi în Anglia pentru a asigura lichiditatea
pieţei, sau în SUA, în calitate de specialişti care fixează preţul corect al
pieţei.
 Comercianţii pentru ordine non-standard – cu menirea de a recepţiona
ordine sub standardul pieţei (spre ex. la NYSE un ordin standard
înseamnă un contract pentru 100 de acţiuni) în scopul de a forma
„pachete” standard pe care să le poată deci executa.

III Admiterea titlurilor la cota bursei

Admiterea titlurilor la bursă este un moment de maximă importanţă, atât

pentru piaţa de capital, cât şi pentru emitent. Din această cauză, procedura de
admitere se realizează după reguli foarte stricte. Valorile mobiliare cotate sunt
emise pe piaţa primară şimai apoi transferate la bursă. Procedura de admitere la
bursă diferă foarte mult de la o ţară la alta sau de la un tip de piaţă bursieră la
altul. În general, structura pieţei bursiere cuprinde trei compartimente:
1) Piaţa bursieră principală, rezervată celor mai mari şi mai dinamice firme
emitente
2) Piaţa bursieră secundară, care negociază titlurile firmelor cu talie şi importanţă
mijlocie
3) A treia piaţă bursieră, numită adesea în afara cotei, unde regulile de admitere
sunt mult mai elastice în raport cu piaţa bursieră secundară sau primară.
Admiterea titlurilor care urmează a fi cotate pe prima piaţă bursieră se face
peste tot cu exigenţă maximă. Spre exemplu, în SUA, admiterea titlurilor la
NYSE, cea mai amre bursă din lume este condiţionată de:
 Un venit anual minimal de 2,5 millioane USD
 Un număr de minimum 1,1 milioane acţiuni distribuite în public

7
  Valoare de piaţă a acestor acţiuni trebuie să fie de minimum 10
milioane USD
 Activele nete tangibile să depăşească 18 milioane USD
Iar piaţa oficială franceză, pretinde la rândul ei pentru admiterea titlurilor la
cotă ca:
 Acţionarii să accepte a fi oferit la vânzare cel puţin 25% din capitalul
spcial sau cel puţin 600000 acţiuni
 Societatea trebuie să fi înregistrat (în ultimii trei ani) beneficii şi să fi
distribuit beneficii
 Societatea trebuie să fi publicat bilanţul anual pe ultimii trei ani (bilanţ
verificat de Curtea de Conturi).
Admiterea titlurilor pe piaţa bursieră secundară se face cu mai puţine
restricţii în raport cu piaţa bursieră principală a fiecărei ţări. La cota „pieţei
secundare” sunt admise titlurile unor societăţi care au bune perspective de
creştere în viitorul apropiat. Se întâlnesc deosebiri mari în ce priveşte
reglementarea admiterii titlurilor pe această piaţă.
În Anglia, spre ex., piaţa bursieră secundară cere pentru admiterea la cotă
următoarele:
 Minimum 10% din capital trebuie oferit spre vânzare publică
 Firma trebuie să existe de cel puţin doi ani
Piaţa bursieră secundară franceză este o piaţă puternică, spre deosebire de
cea engleză. Principalele exigebţe ale admiterii titlurilor pe piaţa bursieră
secundară franceză sunt:
 Firma să existe de cel puţin doi ani şi să producă beneficii
 Să fie depuse bilanţuri în ultimii doi ani
 Acţionarii să accepte desfăşurarea a cel puţin 10% din capital prin
bursă, iar capitalizarea bursieră să fie de minimum 10 milioane franci
Introducerea efectivă pe piaţă se face prin intermediul unor tehnici speciale şi
diferenţiate de la un nivel la altul.
Pe piaţa bursieră primară intrarea se poate face prin:
 Procedura ordinară de punere indirectă la dispoziţia unui intermediar
financiar al titlurilor pe care societatea inntenţionează să le ofere spre
vânzare, preţul stabilindu-se de comun acord (prin negociere între
societate şi intermediar). Din momentul în care s-a realizat predarea
titlurilor, acţionarii sunt scutiţi de riscul introducerii pe piaţă.
 Oferta publică de vânzare este o procedură mai nouă, ce constă în
punerea la dispoziţia pieţei a unei cantităţi de titluri la un preţ de
ofertă ferm şi definitiv. Autoritatea tutelară şi bursa au obligaţia să
informeze – din timp – publicul asupra condiţiilor ofertei. Sunt
cunoscute mai multe tipuri de OPV:
a) Nominative, pentru care ordinele depuse trebuie să fie însoţite de
datele de identificare ale celor care au făcut subscrierile;
b) Succesive, care se utilizează în cazul unei cereri foarte reduse,
OPV trebuind să fie reînnoită la preţuri mai mici;
8
  Punerea în vânzare se poate realiza în mod direct, la bursă, la un preţ
minimal fixat de societatea emitentă înainte de introducere. Şi în cazul
punerii directe în vânzare sunt necesare avizul autorităţii tutelare şi
informarea prealabilă a publicului. De asemenea, există limite
minimale, diferite de la o ţară la alta, ce trebuie respectate pentru
admiterea introducerii prin această metodă.
Pe piaţa bursieră secundară, procedura folosită cel mai frecvent, atât pe
piţele americane, cât şi pe cele europene, etste punerea în vânzare indirectă, prin
cedarea titlurilor în favoarea unui interemediar financiar, care le va vinde
progresiv.
Fiecare dintre procedurile de admitere a titlurilor pe piaţa bursieră prezintă
atât avantaje, cât şi inconveniente. Procedura ordinară de vânzare este adaptată
unei conjuncturi bursiere dificile, în timp ce OPV este o procedură simplă, care
se recomandă şi se practică în procesul de privatizare, deoarece cei care fac
subscrierea pot fi numeroşi.
În ceea ce priveşte admiterea obligaţiunilor, condiţiile şi procedura sunt mult
mai simpledecât la acţiuni. Împrumuturile de stat sunt admise în mod automat la
cota oficială. Colectivităţile locale sau SC pot intra cu obligaţiuni la cotă numai
cu aprobarea autorităţii tutelare şi respectând unele norme tehnice privind
valoarea titlului şi angajamentul furnizării de informaţii.

IV Indicii Bursieri

Indicele bursier este indicatorul statistic care reflectă evoluţia în timp a

pieţelor de valori mobiliare, fiecare bursă calculând propriul său indice.
Creşterea indicelui bursier reflectă faptul că cerea de valori mobiliare este
superioară ofertei, indicând – în anumite limite – o activitate economico-
financiară pozitivă a societăţilor cotate la bursă.
Pe toate bursele de valori se calculează indici de preţuri.
În SUA : indicele Dow – Jhones este cel mai cunoscut şi cel mai citat indice
pe bursa de valori. Fondatorul acestui indice a fost Charles Henrz Dow, care a
început să publice indicele său la 3 iulie 1884 într-un ziar care, ulterior, în 1889,
a devenit parte a Wall Street Journal. De atunci indicele Dow este publicat zilnic
în prestigiosul ziar menţionat, sub formă de grafic şi date statistice.
Indicele Dow Jhones se referă la sectorul industrial şi se bazează pe
agregarea preţurilor şi volumelor de tranzacţii la 30 mari companii
americane:Allied Corporation, Aluminium Company, American Brands,
American Can, American Express, ATT, Bethlehem Steel, Chevron Corporation,
Du Pont, Eastman Kodak, Exxon, General Electric, General Foods, General
Motors, Good-Year, International Business Machines, Inco Ltd., International
Harvester, International Paper, Merck and Company, Minnesota Mining and
Manufacturing, Owners - Hinois, Procter and Gamble, Sears Roebuck, Texaco,
Union Carbide, US Steel, United Technologies, Westinghouse şi Woolworth. Ca
rezultat al fuziunillor, preluărilor sau falimentelor, companiile utilizate în
9
calculul indicelui se schimbă din timp în timp. Indicele este criticat pentru faptul
că reflectă numai acţiuni bune şi nu reprezintă marele număr de companii mici şi
mijlocii care sunt cotate la NYSE.
În afară de indecele Dow pentru sectorul industrial, se calculează un indice
pentru transporturi (cuprinde 20 mari companii americane de căi ferate, aeriene,
navale şi de transporturi combinate) şi unul pentru utilităţi (15 companii din
energie electrică şi gaze naturale). Se calculează şi un indice Dow65 compozit,
reprezentând media sectoarelor industrial, transporturi şi utilităţi.
Semnificaţia indicelui Dow este mai mare decât o reflectare a preţurilor
acţiunilor. Pe lângă faptul că sunt cele mai vechi, se publică în cel mai prestigios
ziar financiar american, companiile luate în calcul, sunt cele mai mari nu numai
cele din SUA, ci şi din lume, astfel că situaţia lor influienţează nu numai
economia americană, ci şi economia mondială.
În SUA se publică de asemenea : indicele preţurilor acţiunilor Standard and
Poor (din 1923), cunoscut sub presccurtarea S şi P 500, care se bazează pe
preţul acţiunilor a 500 companii din industrie, căi ferate şi utilităţi; indicele
NYSE care se bazează pe preţul acţiunilor a 1500 de companii; indicele AMEX,
care se calculează pe baza preţurilor acţiunilor tuturor societăţilor cotate la
AMEX.
În Japonia: Indicele Nikkei reprezintă media cursurilor a 225 de titluri
cuprinse în prima categorie a TSE. Suplimentar, se calculează indicii Topix şi
TSE, primul repreyentând capitalizarea bursieră a primei secţiuni TSE, iar cel
de-al doilea capitalizarea secţiunilor I şi II ale TSE (peste 1500 titluri).
În Anglia: indicele FT (Financial Times) este media cursurilor celor mai mari
30 de titluri la Bursa de Valori din Londra, iar FTSE calculează capitalizarea
bursieră a celor mai mari 100 de companii.
În Germania: se calculează indicele DAX – 30 pentru 30 mari titluri şi
indicele FAZ pentru cele 100 de mari titluri.
În Franţa: se calculează indicele CAC – 40, reprezentând media cursurilor
celor mai mari 40 de companii de pe piaţa la termen, şi SBF, determinat pe baza
coeficientului de capitalizare pentru 239 valori mobiliare.
Pentru BVB se calculeauă indicele BET de către serviciul de cercetare –
dezvoltare al BVB. Acest indice a fost conceput pentru a reflecta tendinţa de
ansamblu a preţurilor celor mai lichide 10 acţiuni tranzacţionate la BVB.
Indicele BET are scopul de a furniza o bază adevărată pentru tranzacţiile cu
derivate bazate pe indici bursieri: opţiuni, contracte fututres şi combinaţii ale
acestora. Începând cu luna ianuarie 1998 pentru BVB se calculează şi un indice
compozit, cuprinzând ansamblul societăţilor tranzacţionate la bursă.

V Bursa de Valori Bucureşti

În conformitate cu Legea 52/1994, în România, bursele de valori se

înfiinţează ca instituţii publice prin decizia Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare (CNVM) şi sunt investite cu personalitate juridică. Decizia de
10
înfiinţare a unei burse de valori se dă numai după ce minimum 5 societăţi de
valori mobiliare au solicitat şi au primit autorizaţie de negociere în bursă.
Bursa de Valori Bucureşti(BVB) a fost înfiinţată la 21 martie 1995.
Prima bursă de valori din România a fost înfiinţată la 1 decembrie 1882, la
Bucureşti.
În perioada 1882 – 1994 activitatea bursieră nu a înregistrat o activitate
semnificativă, din cauza volumului limitat al capitalurilor lichide disponibile.
După 1904 interesul publicului pentru plasamente în valori mobiliare a crescut
semnificativ. Activitatea bursei a fost înfluienţată negativ de primul război
mondial şi de marea criză financiară din 1929 – 1933. După impunerea
regimului comunist, bursa de valori a fost esfiinţată în 1952, după o agonie pe
durat anilor 1949 – 1952. După 1990 a fost creat cadrul legislativ necesar
reconstruirii şi dezvoltării bursei de valori în România.
Cadrul instituţional al BVB este format din:
Comisarul General al BVB – este numit de CNVM pentru un mandat de 5 ani.
Urmăreşte respectarea strictă şi integrală a legii, a reglementărilor şi
regukamentelor bursei.
Asociaţia Bursei de Valori – este formată şi funcţionează pe baza comunităţii
şi complementarităţii de inerese ale membrilor săi cu privire la buna
administrare a bursei de valori. Sunt membri ai Asociaţiei Bursei de Valori
societăţile de valori mobiliare autorizate să negocieze în bursa de valori.
Calitatea de membru este dobândită la data înscrierii în Registrul de asociaţi a
SVM interesate, pe baza autorizaţiei de negociere în bursă. Calitatea de membru
al Asociaţiei Bursei încetează prin retragerea membrului sau revocarea
autorizaţiei de negociere în bursă. Pentru noii membri, taxa de înscriere în
Asociaţia bursei este de 30000 USD. Numărul de SVM membre ale Asociaţiei
Bursei era la începutul anului 1999 de 173, faţă de 28 la începutul activităţii în
1995. Dintre SVM – urile membre, 20 sunt cu participare de capital străin.
Camera de Arbitraj a Bursei – este aleasă de Asociaţia Bursei, cu scopul de a
soluţiona, atunci când este cazul, diferendele dintre membrii Asociaţiei Bursei,
dintre aceştia şi agenţii lor de valori mobiliare, dintre agenţi, precum şi dintre
clienţi şi membrii Asociaţiei Bursei.
Comitetul Bursei – este ales de Asociaţia Bursei de Valori pentru a asigura
conducerea Bursei şi este compus din 9 membri. Membrii Comitetului Bursei
sunt validaţi individual de CNVM, înainte de a intra în exerciţiului mandatului.
Membrii Comitetului aleg între ei un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.
Comisia de Etică şi Conduită – este desemnată de Comitetul Bursei şi are ca
principale atribuţii:constatarea săvârşirii faptelor ilicite la regimul juridic
bursier; investigarea împrejurărilor în care sau săvârşit astfel de fapte;
formularea propunerilor de sancţionare a persoanelor vinovate şi adoptarea
măsurilor de reintrare în legalitate.
Comisia de Înscriere la Cota Bursei – este desemnată de Comitetul Bursei şi
hotărăşte asupra însrierii, promovării, suspendării sau retrogradării valorilor
mobiliare de la cota bursei.

11
 Directorul General al Bursei – este numit de Comitetul Bursei. Directorul
General este reprezentantul legal ala bursei de valori, ca persoană juridică în
faşa autorităţilor publice şi în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, române
şi/sau străine. Prin semnătura sa, directorul angajează patrimonial bursa ca
persoană juridică.

Cadrul instituţional al Bursei

CNVM Asociaţia Bursei Camera Arbitrală

a Bursei

Comisarul General Comitetul Bursei

al Bursei

Comisia de înscriere Comisia de Etică

La Cotă şi Conduită

Directorul General

Organinizarea BVB

Director General Consilier

Director general Director general

Adjunct Adjunct

Direcţia Direcţia Direcţia Direcţia Direcţia

Membri şi emitenţi Operaţiuni şi informatică Relaţii cu publicul economică juridică
şi cercetare dezvoltare

Serviciul Serviciul Serviciul Serviciul Serviciul Serviciul Serviciul Serviciul

Membri emitenţi tranzacţio de registru de compensa de informatică relaţii cu cercetare
nare şi su re şi control publicul dezvolta
praveghe al decontării re
re a pieţei

Înscrierea la Cota BVB

Înscrierea unei societăţi la cota bursei aduce după sine o valoare recunoscută de
piaţă, utilă în relaţia cu diverşi investitori sau creditori. Creşterea lichidităţii valorilor
mobiliare, a reputaţiei întreprinderii şi publicitatea permanentă, precum şi folosirea
pieţei în atragerea resurselor băneşti, sunt câteva din argumentele pentru care
admiterea la cotă este atractivă.
Cota BVB este structurată pe trei sectoare: sectorul valorilor mobiliare emise de
persoane juridice române, sectorul obligaţiunilor şi al altor hârtii de valoare emise de
către stat, judeţe, oraşe, comune, de către autorităţi ale administraţiei publice centrale,
locale şi de către alte autorităţi; sectorul internaţional.

12
 a) Sector 1: acest sector este organizat pe două categorii: categoria a doua (de
bază) şi categoria unu. Pentru înscrierea valorilor mobiliare în categoria a II-a,
trebuie îndeplinite o serie de cerinţe, ca: înregistratrea la oficiul de Evidenţă a
Valorilor Mobiliare, furnizarea de servicii adecvate către deţinătorii de valori
mobiliare,plata comosioanelor de ţnscriere la cota bursei etc. Pentru înscrierea
valorilor mobiliare în categoria a I-a, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe, pe lângă
cele anterior enumerate: perioada de activitate desfăşurată să fie de minim 3 ani, să fi
obţinut profit net în ultimii 2 ani de activitate, cel puţin 15% din numărul acţiunilor
emise şi aflate în circulaţie să fie deţinute de cel puţin 600 de acţionari (excluzând
persoanele implicate şi angajaţii emitentului), fiecare dintre aceştia să deţinş un număr
de acţiuni a căror valoare totală minimă să fie de 300000 lei. Pentru înscrierea la cota
bursei a obligaţiunilor, cel puţin 30% din obligaţiunile emise şi aflate în circulaţie
trebuie să fie deţinute de cel puţin 1000 de deţinători (excluzând persoanele implicate
şi angajaţii emitentului), fiecare dintre aceştia să deţină un număr de obligaţiuni a
căror valoare totală minimă să fie de 300000 lei.
b)Sector 2: Obligaţiunile şi alte valori mobiliare emise de către stat, comune, oraşe,
judeţe, de către autorităţi ale administraţiei publice locale, centrale şi de către alte
autorităţi sunt de drept admise la cotă, la primirea de către BVB a documentului de
emisiune şi a plăţii comisionului prevăzut la procedurile bursei.
c)Sector 3 : Valorile mobiliare străine, emise de persoane juridice străine, vor fi
înscrise la cota bursei în cadrul sectorului internaţional, fiind afişate distinct de cele
autohtone. Pentru a fi înscrise la cota BVB, valorile mobiliare străine trebuie să fie
înscrise pe o piaţă organizată din îara ăn care au fost emise şi recunoscute de către
BVB.
Activităţile principle realizate în cadrul BVB sunt: tranzacţionarea, compensarea şi
decontarea tranzacţiilor, managementul riscului şi fondul de garantare, activitatea de
registru.

VI Manipularea pieţei de capital în cadrul Bursei de Valori

Expresia manipulare este întâlnită adesea la bursele de valori. Ori de câte ori are
loc o creătere bruscă sau o scădere bruscă a preţurilo, se bănuieşte că ar fi vorba de
manipulare. Manipularea poate fi definită drept orice activitate, întreprinsă de o
persoană sau un grup de persoane, destinată să determine ca preţurile să aibă o
comportare deviată, alta decât cea firească în condiţiile cererii şi ofertei necontrolate
sau neinspirate. Manipularea se face în condiţii de piaţă „BULL”(în creştere) şi de
piaţă BEAR (în scşdere). Ea implică totdeauna utilizarea unei puteri speciale şi metode
ingenioase de dirijare a pieţei pentru acţiunea manipulată.
Trebuie subliniat că nici o firmă, oricât de mare, chiar prin înţelegerea cu altele, tot
puternice, nu are suficientă forţă să influienţeze o piaţă de miliarde de acţiuni şi de mii
de societăţi tranzacţionate, respectiv listate pe piaţă. Tendinţele fundamentale ale
pieţei, determinate de cerere şi ofertă, nu pot fi răsturnate prin manipulare.
Şi totuşi, manipularea are loc. Ea este favorizată de creşteri sau de scăderi majore
de preţuri, profitând de psigologia publicului: optimism, respectiv panică. Dacă
13
preţurile pieţei cresc firesc, manipulatorul acţionează exagerarea creşterii, iar dacă ele
scad, manipulatorul acţionează pentru o scădere şi mai mare. Astfel, el poate vinde mai
scump unele acţiuni şi cumpăra altele mai ieftin.
Manipularea este favorizată şi de disponibilităţile de bani existente la un moment
dat.Dacă accesul la credite este, de exemplu, uşor (ca dobândă), manipulatorul se
împrumută cu sume mari şi cumpărăr acţiuni pe piaţă cănd preşurile sunt în scădere.
Un investitor obişnuit nu poate să-şi permită acest lucru. Ulterior preţurile cresc
datorită volumului mare de cumpărări şi acţiunile sunt revândute micilor investitori la
preţuri mai mari.
De asemenea, manipularea poate fi faforizată de „misterul” care înconjoară
situaţia unei companii în ceea ce priveşte profitul, noi contracte, asocierea cu alte
firme, investiţii etc. „Misterul” poate fi utilizat şi pe piaţa în creştere, şi pe cea în
scădere. Manipulatorul, prin acticitatea lui pe piaţă, amplifică „misterul pozitiv”,
cumpărând acţiuni şi dând o tendinţă de creştere mai accentuată a preţurilor, după
cum poate să amplifice şi „misterul negativ”, vânzând acţiuni şi provocând o mai mare
scădere a preţului decât cea firească.
În fine, operatorii pe piaţa de acţiuni pot manipula şi pe baza poziţiilor tehnice ale
pieţei. Când piaţa tehnic este puternic, de pildă, când o acţiune este supravândută,
operatorul poate împinge preţul ăn sus, efectuând vânzări „short”. Pe de altă parte,
dacă piaţa este într-o poziţie tehnică slabă, operatorul introduce ordine de cumpărare
stop, imediat sub nivelul pieţei pentru a sparge preţul.
Publicul este foarte excitat atunci când află despre creşterea preţului şi a volumului
de trnzacţii cu o anumită acţiune. Ştind acest lucru, manipulatorii creează uneori o
activitate artificială în legătură cu acea acţiune. Ei fac tranzacţii fictive între ei,
vânzând-o şi răscumpărând-o repetat, la preţuri convenite mai mari dacât cele ale
pieţei. În fapt, nu are loc un schimb de proprietate şi nici unul dintre manipulatori nu
câştigă sau pierde. Rezultatul este însă un volum de tranzacţii mare, la un preţ majorat.
Uneori se manipulează elementele fundamentale care determină starea unei acţiuni.
Acestea se realizează prin prezentarea der date economice şi financiare ale unei SC,
care reflectă o situaţie mai bună decât cea reală: profit prognozat mare, dividende
aşteptate substanţiale etc. Evident, preţul acţiunilor acelei SC creşte, iar cei care
manipulează vând acţiuni. Se constată ulterior, că în realitate SC nu are o situaţie atât
de roză, nu distribuie dividende. Preţul acţiunilor scade, iar manipulatorii le cumpără.
O metodă de interes istoric de manipulare a pieţei a fost aceea denumită „colţ”
(corner). Este puţin probabil ca, în actualele condiţii de reglementare a pieţei, o astfel
de metodă să mai poată fi practicată. „Colţul” poate fi natural sau manipulat. Cel
natural apare când un număr de persoane, necoordonate între ele, prin tranzacţii pe
piaţă, ajung să deţină cea mai mare parte din acţiuni. „Colţul” manipulat apare prin
înţelegere în prealabil între persoane. Poziţia de control asupra acţiunii respective
oferă, se înţelege, posibilităţi mari de manipulare a preţului, inclusiv prin tranzacţii
fictive între participanţii la „corner”.
Deşi foarte tânără, şi piaţa acţiunilor din România a cunoscut şi cunoaşte în mod
indubitabil, fenomene mai ample sau mai mici de manipulare. Manipulările au avut loc
atât în perioada „BULL” din semestrul I al anului 1997, cât şi în perioada „BEAR”
care continuă şi în prezent. Prezenţa pe piaţă a unor societăţi de valori mobiliare cu
14
capital străin şi a unor investitori străini versaţi, într-un climat de reglementări
specifice firave, este un argument în plus în acest sens. Astfel, nu se poate explica faptul
că, în timp ce acţiunile unor societăţi virtualmente falimentare sunt mai mult decât
supraevaluate, preţul acţiunilor unor societăţi prospere este aproape derizoriu.

VII Bursa de Valori a Republicii Moldaova

Bursa de Valori a Moldovei (BVM) a fost fondată în anul 1994 şi şi-a început
activitatea la 26 iulie 1995, ca structură organizatorică fiind societate pe acţiuni de
tip închis. Conform legislaţiei în vigoare, este o organizaţie non-profit. Acţionari ai
bursei pot fi bîncile comerciale, fondurile de investiţii, companiile fiduciare şi
companiile de brokeraj independente, investiţi cu licenţa de intermediere sau
comision elliberat de Comisia de Stat pentru Piaţa Hârtiilor de Valoare.
O trasnzacţie bursieră efectuată prin intermediul BVM include în sine
parcurgerea a patru etape:
Prima etapă:
Vânzătorul/cumpărătorul de titluri intră în legătură cu un broker acreditat la
BVM, semnând un cantract de vânzare/cumpărare de hârtii de valoare. Clientul
cumpărător transferă sau depune banii în suma constituită din suma conform
contractului plus comisionul pentru broker şi taxa bursei la contul brokerului
cumpărător în sucursala locală a băncii care deserveşte BVM.
A doua etapă:
Plasarea ordinului de către client brokerului, ordinul fiind de fapt o ofertă
fermă,(în cazul vânzării) sau o comandă fermă (în cazul cumpărării) având ca
obiect tranzacţionarea unui anumit număr de hârtii de valoare, în anumite condiţii
specificate. La BVM se admit următoarele tipuri de ordine şi preţuri:
Ordine de piaţă – ordinele trec conform preţului calculatde deschidere, iar restul
ordinului parţial citat se converteşte într-un ordin limită şi rămâne în cartea
ordinelor pentru citare cu ordinele ulterioare;
Ordine limită – ordinele care au un preî limită determinat la care, sau la un preţ
mai mic poate fi citat ordinul pentru cumpărare sau la care la un preţ mai mare
poate fi citat ordinul de vânzare;
Ordine de tranzacţii directe – ordine care se execută sau cu privire la care se
înţeleg două birouri de brokeri în afara sistemului de negocieri şi se înregistrează
de sistem ca tranzacţii directe;
Perioada preţului deschis – este perioada de timp în care numai dispoziţiile
limitate (comenzi-limită) pot fi introduse în sistemul de citaţiune; la sfârşitul
perioadei preţului deschis astfel de ordine se citaţionează după preţul de deschidere
(a pieţei).
Preţul de deschidere (a pieţei) – este preţul stabilit conform formulei de
deschidere a pieţei. Formula preţului de deschidere determină preţul la care un
număr maximal de ordine introduse în sistem în perioada preţului de
deschiderepoate fi citaţionată pentru fiecare hârtie de valoare. Formula preţului de
desschidere sumează toate ordinele introduse în perioada preţului de deschidere la
15
fiecare preţ şi determină numărul generalizator de hârtii de valoare care vor fi
cumpărate şi numărul generalizator de hârtii de valoare care vor fi vândute la
preţul dat, dacă va fi disponibil un număr suficient de hârtii de valoare pentru
citaţionarea la acest preţ. Atunci se calculează numărul de hârtii de valoare care
efectiv pot fi citaţionate la fiecare preţ, şi preţul de deschidere este preţul la care
vor trece majoritatea negocierilor.
Perioada preţului de piaţă – este o perioadă de timp care urmează imediat după
citaţiunea ordinelor după preţul deschis în timpul căreia pot fi introduse numai
ordine de piaţă.
A treia etapă :
Negocierea contractului prin utilizarea metodei electronice. Pentru a
vine/cumpăra hârtii de valoare este necesar ca ele să fie incluse în lista de cotare a
BVM şi admise la tranzacţiile bursiere. Tranzacţiile pot fi efectuate în secţia de bază
şi în secţia decontărilor directe (tranzacţii bilaterale între brokeri). În secţia de bază
se introduc ordine primite de la clienţi care vor fi citaţionate şi negocierile vor avea
loc la preţul de deschidere (al pieţei). Ordinele vor fi citaţionate dacă ele vor avea
acelaşi preţ extrem sau dacă preţul ordinului de cumpărare e mai înalt decât preţul
ordinului de vânzare, citaţionarea se termină atunci când nu mai există cereri sau
oferte la preţul de deschidere. În perioada preţului de piaţă pot fi introduse numai
ordine de piaţă. Toată citaţionarea va avea loc la preţul de deschidere. Unicile
ordine care se admit în secţia decontărilor directe sunt tranzacţiile comerciale
directe, ele pot fi introduse sau în secţia decontărilor directe sau în secţia de bază.
În cazul în care eşe sunt introduse în secţia de bază, tranzacţiile comerciale nu
influienţează asupra preţurilor secţiei de bază. Comitetul de conducere poate anula
tranzacţiile comerciale contractuale dacă ele nu se încadrează în deviere de 15% de
la ultimul preţ de deschidere (al pieţei). În ziua negocierilor, Bursa pune la
dispoziţia birourilor de brokeraj avize de contract, corespunzătoare fiecărui
contract.
A patra etapă:
Executarea contractului. După primirea conffirmării, brokerul vânzător, în baza
documentelor ce confirmă dreptul de proprietate asupra hârtiilor de valoare
(procura de transfer şi extrasul din registrul acţionarilor), completează certificatul
de livarare şi prezintă aceste documente la departamentul de clearing al BVM.
Brokerul cumpărător transferă banii de la subcontul său de la banca ce deserveşte
Bursa, la contul Bursei în aceeaşi bancă şi prezintă cerea de înregistrare pe numele
cumpărătorului la departamentul clearing al BVM. Toate transferurile de mijloace
băneşti sunt definitivate şi nu se supun întoarcerii. Toate documentele şi anume
avizul de contract, procura de transfer, certificatul de livrare şi cererea de
înregistrare, după confirmarea de către departamentul de clearing, se transmit
registratorului independent. Registratorul reînregistrează hârtiile de valoare pe
numele noului cumpărător şi transmite Bursei noul extras din registru. Bursa
transferă banii din contul Bursei la subcontul brokerului vânzător şi transmite
extrasul din registru brokerului cumpărător. Executarea contractului bursier are loc
la T+4, adică la a cincea zi după licitaţie.

16
 O metodă mai progresivă de lichidare a unei tranzacţii bursiere este prin
intermediul Depozitarului Naţional pentru Valori Imobiliare (DNVM), care va
aproviziona păstratrea şi servicii financiare, sigure, corecte, la un preţ accesibil
participanţilor săi şi clienţilor lor. De asemenea, DNVM va presta servicii cu plată
pentru toţi participanţii săi, care vor achita acetse servicii conform unor tarife
stabilite şi reglate de către Consiliul de directori al DNVM. Stabilirea DNVM este o
etapă importantă în dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare a Moldovei, care tinde să
devină o piaţă recunoscută pe piţa mondială, care va corespunde cerinţelor
Grupului celor 30 şi prin aceasta, va atrage investiţii locale şi străine.
Cu toate acestea, funcţionarea unei Burse de Valori devine imposibilă în absenţa
unei atmosfere de piaţă, iar pentru dezvoltarea pieţelor bursiere în ţara noastră se
impun, cât mai rapid, eforturi şi acţiuni la nivel macrro şi microeconomic, a căror
conlucrare va avea, fără îndoială, un efect benefic asupra dezvoltării economiei
naţionale.

17