Sunteți pe pagina 1din 14

Dosar nr(...

ROMÂNIA
CURTEA DE A P E L G A L A Ţ I
SECŢIA DE MINORI ŞI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 6/A


Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Completul compus din:
PREŞEDINTE - (...) (...)
Judecător - (...) (...) (...)
Grefier - (...) (...)
.-.-.-.-.-.-.-.-.-
M i n i s t e r u l P u b l i c a fost reprezentat de procuror D. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de A p e l G a l a ţ i

La ordine fiind soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă


Tribunalul şi inculpatul G. M. U., în prezent deţinut în P e n i t e n c i a r u l G a l a
ţ i împotriva sentinţei penale nr. 486/11.11.2009 , pronunţată de T r i b u n a l u l
G a l a ţ i.
La apelul nominal a răspuns apelantul-inculpat G. M. U., în stare de arest şi
asistat de avocat ales E. G., lipsă fiind intimata – reprezentant legal al victimei J. D.
D. – J. G.a.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul inculpatului învederează că întrucât J. G.a este arestată în Italia
nu mai insistă asupra cererii de reaudiere a acesteia.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi
acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentatul M i n i s t e r u l u i P u b l i c susţine că apelul Parchetului
de pe lângă T r i b u n a l u l G a l a ţ i vizează netemeinicia pedepsei aplicate
inculpatului G. M. U..
În primul rând solicită să se constate că nu suntem în prezenţa unei simple
infracţiuni de omor calificat ci este vorba de o infracţiune de omor calificat cu două
circumstanţe agravante. Calificarea acestei infracţiuni de omor se face din
perspectiva art. 175 lit. c, legat de uciderea unei rude apropiate şi lit. d – împotriva
unei persoane aflate în imposibilitatea de a se apăra .
În consecinţă, apreciază că instanţa de fond a greşit aplicându-i inculpatului
G. U. doar minimul prevăzut de lege, fără a mai lua în considerare celelalte
argumente întrucât, cel puţin teoretic având în vedere această primă constatare şi
2

anume calificarea infracţiunii de omor din perspectiva a două agravante, trebuia să


aplice o pedeapsă peste minimul prevăzut de lege.
La toate acestea se adaugă şi atitudinea inculpatului manifestată pe parcursul
urmăririi penale, aceea că a avut o atitudine oscilantă.
Inculpatul în faza de urmărire penală a recunoscut săvârşirea faptei într-o
formă mai atenuată decât cea reţinută prin actul de sesizare pentru ca ulterior vrând
să scape de răspunderea penală pentru săvârşirea faptei ce i se impută a încercat a
acredita ideea că decesul victimei a fost urmarea unei căzături din pat şi face
referire la starea în care a fost adusă victima - multiple lovituri aplicate în zona
capului , care, evident că, nu puteau fi cauzate printr-o simplă propagarea de la
înălţimea patului pe sol. Susţinerile inculpatului sunt în mod evident nefondate şi nu
vizează decât un singur lucru, respectiv diminuarea răspunderii penale prin
schimbarea încadrării juridice în prev. art. 183 Cp.
O asemenea atitudine nu trebuie să rămână nesancţionată şi solicită aplicarea
unei pedepse peste minimul prevăzut de lege întrucât şi din această perspectivă este
un criteriu stabilit de art. 70 al. 2 – datele legate de persoana inculpatului, atitudinea
pe care a avut-o pe parcursul procesului penal - date care pledează pentru
sancţionarea drastică a acestuia.
Solicită majorarea pedepsei aplicate de instanţa de fond peste minimul
prevăzut de lege, menţinând totodată modalitatea de executare a pedepsei astfel
aplicate.
Avocat E. G., apărătorul ales al inculpatului arată că lucrurile, în opinia sa,
stau diferit. În opinia sa esenţa acestei speţe este încadrarea juridică. Nu contestă
legătura de cauzalitate dintre lovituri şi cauza decesului.
S-a făcut vorbire de opinia oscilantă a inculpatului. În ceea ce priveşte
cercetarea judecătorească se poate observa că nici o secundă nu s-au pus în discuţie
aspecte de oscilaţie în ceea ce priveşte poziţia inculpatului.
Fiind marcat de ceea ce s-a întâmplat inculpatul din varii motive a revenit
în faza de urmărire penală şi în faza de judecată a dat declaraţii ample, a arătat ceea
ce s-a întâmplat, a regretat fără doar şi poate consecinţa gestului său.
Este deplasat să se spună că a avut o atitudine oscilantă sau că a încercat să
obstrucţioneze organele de urmărire penală sau instanţa de judecată.
Arată că avocaţii sunt tentaţi în mare parte să încerce să spună lucruri pe care
nici dânşii nu le cred în ideea de a prezenta în faţa instanţei o anumită situaţie
pentru a-şi face apărarea cât mai bine şi pentru a-şi scăpa clientul.
În cauza de faţă, personal, chiar crede în ceea ce a spus şi la instanţa de fond,
chiar are ferma convingere că încadrarea juridică de omor calificat a inculpatului
este greşită. La fond a făcut trimitere la o situaţie similară – „un fost sportiv de
performanţă ajunge acasă din străinătate, dintr-un moment de nebunie se duce la
patul copilului îl trezeşte, îl omoară, după care regretă fapta, nu ştie ce s-a
întâmplat”. A făcut trimitere la acel caz şi a arătat că acolo este vorba de omor
calificat.
Cu privire la speţa de faţă, situaţia de fapt a fost în felul următor:
3

Inculpatul avea o relaţie de concubinaj cu J. G.a. Aceasta avea un copil de 7


luni dintr-o căsătorie anterioară. I. la un anumit moment să rămână dânsul cu
copilul. J. G.a avea încredere să-l lase cu acel copil pentru că îl mai lăsase şi în alte
cazuri , se ocupa mai mult decât dânsa de acest copil şi pleacă în străinătate la
muncă. După o perioadă de timp atât inculpatul cât şi J. convin că e bine să rămână
în străinătate, dânsul îşi găseşte un loc de muncă, pe fondul oboselii, venind de la
serviciu , seara copilul plânge în repetate rânduri motiv pentru care , din păcate ,
înţelege să-i aplice o corecţie fizică, nici o secundă, însă, nu s-a gândit la faptul că ar
putea să omoare acel copil. Dacă ar fi avut intenţia directă sau indirectă să-l omoare,
i-ar fi suprimat viaţa în orice mod posibil. Nici o secundă nu a avut în plan să
omoare acel copil. A avut însă în plan să-l facă să tacă pentru că era obosit , pe
fondul oboselii de la serviciu, dorea să se uite la televizor , după care să se culce.
A cerut instanţei să înlăture depoziţia lui N. care spune că „copilul nu plângea,
pur şi simplu a sărit pe el cu pumnii degeaba”, considerând că acest martor este
tendenţios. Tatăl dânsului spune că într-adevăr „ copilul plângea” . Era o
contrarietate clară şi atunci întrebarea care se punea era aceea : ” plângea sau nu
plângea acel copil?”; „au existat nişte factori determinanţi sau a avut linişte în casă
şi inculpatul pur şi simplu a sărit pe acel copil să-l bată”.
Răspunsul era unul singur. Martorul avea un interes direct să dea o declaraţie
împotriva inculpatului pentru că, în opinia dânsului, astfel ar fi putut să rămână cu J.
G.a. De aceea a şi cerut reaudierea lui J. care să confirme sau să infirme aceste
aspecte.
Aplicându-i, nu lovituri nenumărate - cum s-a susţinut de către reprezentantul
parchetului -, înţelegând să nuanţeze puţin, ar spune că „au fost lovituri repetate”.
Arată că a studiat şi jurisprudenţa Curţii Supreme şi se face clar o diferenţă
între intenţia directă şi intenţia indirectă .U. sa a fost că s-ar putea pune problema
unei intenţii indirecte - a prevăzut consecinţele faptei, dar a considerat în mod
insuficient că nu se poate ajunge la aşa ceva.
Apreciază, însă, că nu este o încadrare corectă. Inculpatul nu a avut nici o
secundă intenţia să omoare acel copil.
Pentru ceea ce a spus până acum , apreciază că încadrarea corectă pentru fapta
săvârşită „cu vinovăţie”, dar nu cu intenţie este aceea de „lovituri cauzatoare de
moarte”. Inculpatul a lovit acel copil şi nu şi-a dat seama că o lovitură la spate peste
umăr, peste cap, ar putea să conducă la decesul acelui copil.
Din păcate s-a ajuns aici. Pedeapsa este de 15 ani. Apelul încă mai este
devolutiv, spre deosebire de recurs.
Solicită să se cântărească foarte bine situaţia acestui om , având în vedere că
nu are antecedente penale, având o conduită bună până la acel moment , a încercat să
aibă grijă de un copil până la urmă, dar va trebui să se observe şi elementele
circumstanţiale de fapt.
Arată că nu doreşte „să vorbească iar din cărţi şi din televiziune”, dar solicită
să se observe că au fost omoruri deosebit de grave prezentate la televizor, „a se
vedea artişti de renume - N. S., J. M. N. – pedepsele fiind de 20 ani”.
4

Inculpatul nici o secundă nu a avut în intenţie uciderea acelui copil. Nu prin


lovituri repetate. Ca să fie cinic ar spune : ” De ce să muncească atât ? Ar fi putut să-
l ucidă mult mai uşor.”
În opinia sa, încadrarea juridică a faptei este aceea de lovituri cauzatoare de
moarte şi, într-un prim plan, solicită instanţei să primească concluziile sale care sunt
demonstrate, apreciind că se impune schimbarea încadrării juridice, din omor
calificat în lovituri cauzatoare de moarte şi evident că urmează să primească o
pedeapsă pentru această faptă. Urmează să se aibă în vedere elementele
circumstanţiale atenuante, respectiv conduita bună – 74 a , 74 c - a regretat în faţa
instanţei. Se va deduce perioada arestării până la momentul de faţă.
Dacă se apreciază că se impune a fi înlăturat acest punct de vedere şi se va
menţine încadrarea de omor calificat , apreciază că se impune redozarea acestei
pedepse şi nicidecum o pedeapsă mai mare. Evident că reprezentantul parchetului
poate să solicite 20-25 de ani , cât ar fi pentru un omor deosebit de grav, dar solicită
să se aibă în vedere elementele circumstanţiale atenuante şi pe cale de consecinţă
reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, deducerea perioadei
arestării preventive şi să i se dea posibilitatea să se reintegreze social, având în
vedere şi vârsta, bolile de care suferă etc.
Solicită respingerea apelului Parchetului de pe lângă T r i b u n a l u l G a l a
ţ i.
Reprezentantul M i n i s t e r u l u i P u b l i c , cu privire la situaţia de fapt la
momentul comiterii faptei, arată că inculpatul nu mai muncea ci rămăsese la
domiciliu să crească acel copil, iar J. G.a plecase în străinătate pentru a trimite bani
copilului lăsat în grija inculpatului. Cu privire la această situaţie nu venea obosit de
la muncă. Era obosit, probabil din cauza activităţii desfăşurată zilnic cu copilul. În
condiţiile în care J. G.a era plecată de un interval relativ mare de momentul
săvârşirii faptei, nu vede care ar fost legătura martorului N. şi care ar fi fost interesul
acestuia să facă acele susţineri, care din perspectiva încadrării juridice nu au nici o
relevanţă.
Împrejurarea că inculpatul a lovit copilul peste faţă şi peste cap este certă şi
dovedită cu certificatul-medico_legal şi imaginile cadavrului care prezintă multiple
lovituri în zona capului. Într-adevăr nu au putut fi numărate pentru că erau prea
multe.
Apreciază că intenţia cu care a acţionat inculpatul se deduce din materialitatea
faptei comise. Practica constantă a instanţelor este aceea că lovirea unei persoane
aflată în vârstă sau cu o vârstă foarte fragedă este de natură a caracteriza fapta ca
fiind infracţiune de omor şi nu infracţiune de lovire sau alte violenţe, constatându-se
nenumărate cauze în care simple lovituri aplicate unor copii, de exemplu într-o altă
speţă, cunoscută de instanţa, fiind sesizată cu situaţia acelui copil de la Adjud, căruia
i s-a aplicat un singur pumn în zona abdominală şi a decedat şi s-a reţinut
infracţiunea de omor , iar instanţa i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 20 de ani
închisoare.
5

Revenind la speţa de faţă, ideea este că e suficientă şi o singură lovitură pentru


a se ajunge la consecinţe grave, dacă se aplică unui copil , dar mai ales unui copil de
7 luni care este în imposibilitatea de a se apăra.
Apreciază că apelul este nefondat.
Cu privire la reţinerea de circumstanţe atenuante, arată că aceasta nu se face
prin simpla constatare a situaţiilor prev. de art.74 a, b, sau chiar dacă se regăsesc
situaţii de genul că nu are antecedente penale , că a avut o atitudine sinceră , deşi
inculpatul nu a avut o asemenea atitudine, simpla lor constare nu obligă instanţa să le
reţină, pentru că trebuie să verifice şi care este gradul de pericol social al faptei
comise.
Solicită să se aibă în vedere că se reţin la art. 175 C.p. două agravante, ceea
ce în mod evident ar trebuie să determine instanţa să-i aplice o pedeapsă peste
minimul prevăzut de lege.
Cu privire la starea de arest, solicită menţinerea măsurii arestării preventive,
întrucât, în opinia sa , nici în urma concluziilor puse de apărător şi situaţiilor
dezvoltate pe parcursul cercetării judecătoreşti în apel, nu s-a făcut dovada existenţei
împrejurărilor prev. de art. 139 .
Solicită să se constate că fapta este de o gravitate deosebită, iar lăsarea în
libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Apărătorul inculpatului, în ceea ce priveşte menţinerea stării de arest,
precizează că nu are a face comentarii.
Arată că circumstanţele atenuante se reţin în condiţiile în care sunt invocate de
apărător sau de către parte. Dacă se reţine o agravantă este normal să se invoce şi o
circumstanţă atenuantă.
Dacă instanţa apreciază atunci când face aplicarea lui 72 şi constată că sunt
întemeiate punctele de vedere vis - a-vis de art. 74 instanţa le poate reţine.
Materialul probator s-a axat pe depoziţia a doi martori , tatăl şi fiul care
locuiau cu inculpatul în casă şi J. G.a. Din aceste trei depoziţii declaraţia lui N. J.
trebuia înlăturată, în condiţiile în care acesta avea un interes direct să arunce o mai
mare vină asupra inculpatului.
Inculpatul G. U. , în ultimul cuvânt, regretă fapta şi lasă la aprecierea instanţei.
CURTEA:
Asupra apelului penal de faţă:
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.486/11.11.2009 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i, a
fost condamnat inculpatul G. U.- fiul lui N. si F., născut la data de 23.04.1965 in
Tg.B, jud. G, CNP- (...), domiciliat in com. Băneasa, sat Băneasa, jud. G, CI seria
(...) nr. (...),român , studii 10 clase,fără ocupaţie, necăsătorit,stagiul militar satisfăcut,
necăsătorit,în prezent aflat în P e n i t e n c i a r u l G a l a ţ i - la o pedeapsă de 15
(cincisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev de art. 64 lit a teza a II-a, lit b, d şi e C.pen pe o perioadă de 5 ani, pentru
săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev de art. 174 alin 1 C.pen rap la art. 175
alin 1 lit c şi d C.pen (faptă din 22.02.2009).
6

În baza art. 71 C.pen s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii


drepturilor prev de art. 64 lit. a teza a II-a, lit b, d şi e C.pen.
Conform art. 350 C.pr.pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar
potrivit art. 88 C.pen s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de
la 22.02.2009 la zi.
S-a constatat că reprezentantul legal al victimei, J. G.a, nu s-a constituit parte
civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul G. U. este în vârstă de 44 de ani, nu are ocupaţie şi trăieşte în
concubinaj cu J. G.a. Din relaţia celor doi a rezultat minorul J. D. D., născut la data
de 04.07.2008.
Deşi la început au stat la domiciliul sorei inculpatului (G. M.) în comuna
Băneasa, ulterior aceştia au hotărât să-şi caute o locuinţă în municipiul G, unde să
stea cu chirie, având în vedere că inculpatul lucra în acea perioadă la şantierul naval.
În acest sens inculpatul a luat legătura cu o veche cunoştinţă de-a sa, martorul
N. E., solicitându-i acestuia să-l primească împreună cu fiul său şi cu mama acestuia
în gazdă, în apartamentul 62 din blocul A 5, situat pe str. V. (...) nr. 6 din municipiul
G.
Întrucât martorul a fost de acord, la începutul lunii ianuarie 2009, după
sărbătorile de iarnă, inculpatul s-a mutat împreună cu familia sa (victima J. D. D. şi
concubina J. G.a), în apartamentul martorului.
Acest apartament este compus dintr-o cameră, care a fost ocupată de către
martorul N. E. şi fiul său în vârstă de 22 de ani, martorul N. E. J., astfel că inculpatul
a ocupat bucătăria, pe care a amenajat-o ca o cameră de locuit.
Din cauză că aveau o situaţie materială precară, inculpatul şi concubina sa au
hotărât ca aceasta din urmă să plece în Italia pentru a-şi găsi un loc de muncă, iar
inculpatul să rămână în ţară pentru a se ocupa de creşterea victimei J. D. D. (la acea
dată în vârstă de 6 luni).
Conform înţelegerii, după aproximativ două săptămâni, concubina inculpatului
a plecat în Italia, iar inculpatul a fost nevoit să părăsească serviciul pentru a se ocupa
de minor.
Din declaraţiile martorului N. E. J. rezultă că de câte ori victima plângea,
inculpatul îi aplica câte o corecţie, în sensul că o lovea cu palmele şi cu pumnii în
zona feţei şi a corpului, martorul intervenind în dese rânduri, cerându-i inculpatului
să înceteze cu un astfel de tratament, având în vedere vârsta fragedă a victimei, dar
inculpatul îi replica de fiecare dată că „este fiul său şi îl creşte cum crede de
cuviinţă”.
În seara zilei de 21.02.2009, inculpatul şi cei doi martori N. E. şi N. E. J. au
urmărit programele TV până în jurul orei 23,30, perioadă de timp în care victima J.
D. D. a plâns încontinuu.
După această oră, inculpatul s-a retras împreună cu fiul său în camera lor, dar
pe parcursul întregii nopţi victima a continuat să plângă.
7

În dimineaţa zilei de 22.02.2009, în jurul orei 07,30, din cauza stării de


nervozitate, inculpatul a lovit victima cu palmele şi cu pumnii în mod repetat, peste
cap şi peste faţă, până ce aceasta s-a învineţit şi a început să respire din ce în ce mai
greu.
T. de acest lucru, inculpatul a luat victima în braţe şi s-a deplasat la baie, unde
a stropit-o cu apă peste faţă, în T. că-şi va reveni. În acest timp a fost observat de
martorul N. E. J. care, văzând urmele de violenţă de pe corpul victimei, l-a întrebat
pe inculpat ce i-a făcut minorului, iar acesta i-a răspuns că s-a enervat şi l-a lovit.
Martorul i-a cerut inculpatului să anunţe salvarea, dar răspunsul acestuia din
urmă a fost că va mai aştepta, sperând că victima îşi va reveni.
În scurt timp victima a tăcut, corpul i-a devenit N. şi prezenta semne din ce în
ce mai slabe de viaţă, moment în care inculpatul a telefonat la numărul unic de
urgenţă „112”.
La sosirea ambulanţei şi a lucrătorilor de poliţie, s-a constatat că victima J. D.
D. decedase.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost
violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă
traumatismului cranio-cerebral cu fractură ecuatorială de boltă craniană, hemoragie
meningee subrahnoidiană şi subdurală, contuzii cerebrale şi de trunchi cerebral
produs prin lovire repatată cu corp dur (popsibil pumn, palmă), capul fiind sprijinit
de plan dur.
La autopsie s-au constatat următoarele:
- echimoze faciale şi epicraniene întinse, bilateral, infiltrate hemoragice epicraniene
întinse, fractură ecuatorială de boltă craniană, hemoragie subrahnoidiană şi
subdurală, contuzii cerebrale şi de trunchi cerebral, leziuni de violenţă ce au putut fi
produse prin lovire repetată cu corp dur, capul fiind sprijinit pe plan dur şi
comprimare cu corpuri dure – degete;
- echimoze la nivelul ambilor umeri, braţului stâng, feţei posterioare a toracelui,
regiunii claviculare stângi şi abdomenului, leziuni de violenţă ce au putut fi produse
prin comprimare cu corpuri dure – degete;
- excoriaţie frontală dreapta, leziune de violenţă posibil produsă prin zgâriere cu
corp dur cu N. alungită, posibil unghie.
U. cranio-cerebral cu fractură întinsă de boltă craniană – hemoragie meningee
şi contuzii cerebrale şi de trunchi cerebral a fost de mare gravitate, provocând
moartea victimei.
Din acelaşi raport de constatare medico-legală rezultă că între traumatismul
cranio-cerebral cu fractură ecuatorială de boltă craniană, hemoragie meningee,
contuzii cerebrale şi de trunchi cerebral şi moartea victimei există raport direct de
cauzalitate.
Cu ocazia cercetării la faţa locului a fost ridicată o căciuliţă de copil, de
culoare bleu cu N. albă ce prezenta urme de substanţă de culoare brun-roşcată
(proces-verbal de cercetare la faţa locului filele 5-10), iar din raportul de constatare
tehnico-ştiinţifică (filele 53-56) rezultă că pe căciuliţa respectivă s-au pus în evidenţă
8

urme de sânge uman care aparţin grupei sanguine A II, grupă aparţinând victimei J.
D. D..
Audiat fiind cu respectarea garanţiilor procesuale, inculpatul a recunoscut că în
dimineaţa zilei de 22.02.2009 şi-a lovit fiul, în vârstă de 7 luni, cu palmele peste cap
şi peste faţă, deoarece era foarte obosit şi a cedat nervos întrucât în noaptea
respectivă nu a dormit deloc (declaraţii date în cursul urmăririi penale - filele 39-48
şi la instanţă, cu prilejul soluţionării propunerii de arestare preventivă - fila 49).
În schimb, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, a afirmat că,
în dimineaţa zilei de 22.02.2009, în jurul orei 7,30, a lipsit de la domiciliu circa 20 de
minute şi, când a revenit, a găsit victima căzută la podea, fără vlagă.
Aceste susţineri sunt infirmate de toate probele administrate în cauză
(declaraţiile martorului N. E. J. care l-a surprins pe inculpat în jurul orei 7,30
încercând s-o readucă la viaţă pe victima J. D. D. şi care nu a afirmat nici un moment
că G. U. a părăsit domiciliul, lăsând victima să plângă; raportul de constatare
medico-legală din concluziile căruia rezultă că toate leziunile suferite de victimă sunt
urmarea unei loviri active cu pumnii sau palmele şi comprimării cu corpuri dure –
degete, nici una din leziuni nefiind urmarea lovirii de plan dur, cum s-ar fi întâmplat,
conform declaraţiei date cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală),
inclusiv de declaraţiile date iniţial de către inculpat.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art 70
C.pr.pen (fila 19), iar la termenul la care au avut loc dezbaterile, în ultimul cuvânt, a
arătat că nu a avut intenţia să-şi omoare copilul şi că regretă comiterea infracţiunii.
În apărare a solicitat audierea martorilor D. H. şi G. M. (cumnatul şi sora sa), dar la
termenul din 19.06.2009 a renunţat la audierea acesteia din urmă, fiind plecată din
ţară.
Din depoziţia martorului D. H. se reţine că l-a vizitat pe inculpat în seara de 20
februarie 2009, ocazie cu care l-a văzut pe cumnatul său legănându-şi copilul pe
picioare pentru a-l adormi; că nu l-a văzut niciodată pe inculpat purtându-se urât cu
minorul său şi că în opinia sa este vinovată şi mama copilului, care l-a abandonat
încă de când era în spital, imediat după naştere.
Situaţia de fapt expusă mai sus şi vinovăţia inculpatului sunt dovedite cu
următoarele mijloace de probă:
- procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice (filele 5-24);
- schiţa locului faptei (fila 25);
- raportul de constatare medico – legală a victimei (filele 33- 38);
- rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică (filele 52-61);
- declaraţiile martorilor N. E. (audiat în ambele faze procesuale) şi N. E. J. (audiat
doar în cursul urmăririi penale, deoarece în faţa instanţei nu a mai fost posibilă
ascultarea acestuia, fiind plecat din ţară, astfel că s-a făcut aplicarea art. 327 alin 3
C.pr.pen);
- declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului din cursul urmăririi penale (filele 39-
49).
9

În drept, fapta inculpatului G. U. care, în dimineaţa zilei de 22.02.2009 şi-a


lovit fiul în vârstă de 7 luni (victima J. D. D.), în mod repetat, cu pumnii şi cu
palmele în zona capului şi a feţei, profitând de starea de neputinţă a victimei de a se
apăra, cauzându-i acesteia leziuni care i-au provocat moartea, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev de art. 174 alin. 1 C.pen rap la art.
175 alin 1 lit c şi d C.pen.
S-a arătat că la termenul de judecată din 19.06.2009, apărătorul desemnat din
oficiu pentru inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute prin
rechizitoriu, din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte, prev de art. 183 C.pen, cerere pe care a reiterat-o şi cu ocazia
dezbaterilor.
Această solicitarea nu a putut fi primită pentru următoarele considerente:
Spre deosebire de infracţiunea de omor, care nu poate fi săvârşită decât cu
intenţie, directă sau indirectă, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte se săvârşeşte cu intenţie depăşită, caracterizată prin intenţie în ceea ce
priveşte acţiunea de lovire şi prin culpă în ce priveşte rezultatul produs, moartea
victimei.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul l-a lovit pe minorul său, în vârstă de
doar şapte luni, în mod repetat, cu palmele şi cu pumnii în zona capului şi a feţei,
producându-i leziuni grave, din cauza cărora a decedat, ceea ce relevă că inculpatul a
avut reprezentarea că acţiunea sa violentă îndreptată împotriva unui bebeluş putea să-
i cauzeze moartea şi chiar dacă nu a urmărit un atare rezultat, a acceptat, totuşi,
eventualitatea ca el să survină ca o consecinţă a faptei sale.
Rezultând astfel existenţa intenţiei în forma prevăzută în art. 19 pct 1 lit b
C.pen, fapta inculpatului constituie infracţiunea de omor calificat, prev de art. 174
alin. 1 C.pen rap la art. 175 alin 1 lit c şi d C.pen şi nu infracţiunea de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte, motiv pentru care nu se va da curs cererii formulate
de avocatul inculpatului.
Din fişa de cazier judiciar (fila 94 dosar fond) rezultă că inculpatul nu este
cunoscut cu antecedente penale.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului vor fi avute
în vedere criteriile generale prevăzute de art 72 Cod penal, urmând a se ţine seama
de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în
partea specială, de gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, dar şi de
persoana şi conduita inculpatului, care se află la primul impact cu legea penală.
Faţă de gravitatea deosebită a infracţiunii, având în vedere atât legătura de
rudenie dintre inculpat şi victimă, dar şi poziţia avută de inculpat pe parcursul
procesului, deşi în final a recunoscut şi regretat infracţiunea, instanţa a apreciat că în
favoarea acestuia nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, cum a solicitat apărătorul
său, dar i se va aplica pedeapsa minimă prevăzută de textul incriminator.
S-a reţinut că inculpatului i se va aplica şi pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit b, d şi e C.pen pe o
perioadă de 5 ani.
10

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, faţă de decizia nr.74/05.XI.2007 a


Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, dar şi faţă de jurisprudenţa CEDO
decurgând din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a-c C.pen nu se va face automat, prin
efectul legii, ci va fi apreciată în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin 3 C.pen.
Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina
inculpatului, s-a arătat că instanţa îi va aplica acestuia pedeapsa accesorie a
interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a teza a II-a, lit b, d şi e C.pen.
Întrucât inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv (măsura arestării
fiind verificată periodic, în conformitate cu art 3001 C.pr.pen şi respectiv art 3002
C.pr.pen în referire la art 160b C.pr.pen) potrivit art. 350 C.pr.pen s-a arătat că se va
menţine starea de arest a acestuia, iar în baza art. 88 C.pen se va deduce din
pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 22.02.2009 la zi, iar sub aspectul
laturii civile se va constata că reprezentantul legal al victimei, J. G.a, nu s-a
constituit parte civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă T r i b u
n a l u l G a l a ţ i şi inculpatul G. U..
Parchetul de pe lângă T r i b u n a l u l G a l a ţ i a criticat hotărârea pe
motive de netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.
S-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a aplicat inculpatului o
pedeapsă echivalentă cu minimul special prevăzut de lege .
Faţă de împrejurarea că în sarcina inculpatului s-au reţinut două agravante
ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 175 al.1 lit. c şi d C.pen., faţă de
atitudinea oscilantă a inculpatului manifestată pe parcursul procesului penal şi
faţă de activitatea infracţională concretă desfăşurată ( aplicarea de multiple lovituri
victimei) s-a solicitat majorarea pedepsei.
Inculpatul G. U. a criticat hotărârea primei instanţe pe motive de nelegalitate
şi netemeinicie.
În principal, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei
reţinute în sarcina sa din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri
cauzatoare de moarte.
În susţinerea acestui motiv de apel inculpatul a arătat că nu a avut intenţia
să omoare victima şi nu şi-a dat seama că o lovitură peste umăr, peste cap ar putea
să conducă la decesul acesteia.
Cu privire la netemeinica hotărârii apelate, inculpatul a solicitat reţinerea în
favoarea sa a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a şi c C.pen., cu
consecinţa coborârii pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea prev. de art.
183 C.pen. sub minimul special.
În subsidiar, dacă nu va fi primit motivul de apel vizând schimbarea
încadrării juridice a faptei, inculpatul a solicitat reţinerea în favoarea sa a
circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c C.p. şi reducerea pedepsei
prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor calificat , considerând că pedeapsa
de 15 ani închisoare aplicată de instanţa de fond este prea mare.
11

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă T r i b u n a l u l G a l a ţ i


este fondat.
Apelul declarat de inculpatul G. U. este nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu sub toate
aspectele de fapt şi de drept se constată următoarele:
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi
vinovăţia inculpatului pe baza unei analize complete a materialului probator.
Inculpatul G. U. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de
omor calificat prev. de art. 174 B..1 Cod penal, raportat la art. 175 alin.1 lit. c şi d
Cod penal.
Din analiza materialului probator administrat în cauză se reţine ca situaţie
de fapt împrejurarea că în ziua de 22.02.2009 inculpatul a lovit în mod repetat, cu
pumnii şi palmele, pe victima J. D. D., fiul său în vârstă de 7 luni, în zona capului şi
a feţei, profitând de neputinţa acestuia de a se apăra, cauzându-i leziuni multiple ce
i-au cauzat moartea.
Apărările inculpatului conform cărora nu a avut intenţia de a ucide victima,
motiv pentru care s-ar impune reţinerea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte
nu pot fi primite.
Ceea ce deosebeşte infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte de
infracţiunea de omor este împrejurarea că, deşi la ambele infracţiuni loviturile sunt
comise cu intenţie, în cazul celei dintâi, moartea victimei s-a produs din culpă,
făptuitorul neprevăzând acest rezultat, deşi trebuia şi putea să-l prevadă, pe când
în cazul celei de a doua, inculpatul a prevăzut rezultatul şi fie l-a urmărit, fie ,
deşi nu l-a urmărit sau dorit, l-a acceptat în mod conştient.
V. cu intenţie a unei persoane presupune şi este precedată de acţiuni sau
inacţiuni care au ca prim rezultat deteriorarea gravă şi ireversibilă a integrităţii
corporale şi stării de sănătate, indiferent de faptul că moartea survine într-un
interval de timp foarte scurt sau mai îndelungat faţă de momentul exercitării acţiunii
sau inacţiunii ucigaşe, ea este un rezultat progresiv, fiind precedată de vătămări
ale integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei.
Determinarea intenţiei cu care a acţionat făptuitorul se realizează, în general,
în raport de un complex de factori obiectivi care includ obiectul (instrumentul)
folosit ( de a ucide), regiunea anatomică vizată(vitală), intensitatea loviturilor,
stăruinţa în aplicarea acestora, aptitudinea victimei de a reacţiona şi a se apăra,
urmarea loviturilor.
În speţă, perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei (copilul său în
vârstă de dar şapte luni) lovituri repetate cu palmele şi pumnii în zona capului (zonă
vitală) profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra şi riposta, cauzându-
i leziuni multiple şi extrem de grave (printre altele traumatism cranio -cerebral cu
fractură ecuatorială de boltă craniană, hemoragie meningee, contuzii cerebrale şi de
trunchi cerebral) care au condus la decesul acesteia, demonstrează fără echivoc că
inculpatul a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale şi dacă nu l-a urmărit a
acceptat producerea acestuia, respectiv moartea victimei.
12

Susţinerile inculpatului în sensul că există contradicţii între declaraţiile sale


(conform cărora a lovit copilul întrucât plângea în repetate rânduri şi astfel a dorit
să-i aplice o corecţie ) şi cele ale martorului N. (care a susţinut că victima nu plângea
iar inculpatul pur şi simplu a lovit cu pumnii degeaba) nu pot avea influenţă asupra
încadrării juridice a faptei.
Indiferent de faptul că victima – în vârstă de 7 luni – a plâns ori nu în seara
şi noaptea precedente, fapte nu justifică agresiunea excesivă şi violentă exercitată
de inculpat.
Considerăm că prin loviturile repetate cu pumnii şi palmele aplicate victimei,
în zona capului ( zona vitală ) inculpatul a avut reprezentarea rezultatului faptei
sale, pe care chiar dacă nu l-a urmărit l-a acceptat.
Faţă de cele de mai sus considerăm că nu se impune schimbarea încadrării
juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin.1 raportat
la art. 175 alin. 1 lit. c şi d Cod penal în infracţiunea prev. de art.183 Cod penal ,
sens în care acest motiv de apel al inculpatului apare ca nefondat.
În ceea ce priveşte individualizarea răspunderii penale a inculpatului
considerăm că se impune majorarea pedepsei stabilite de instanţa de fond, prin
prisma motivului de apel invocat de parchet.
Conform art. 72 Cod penal l-a stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama
de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în
partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana
infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Inculpatul a solicitat reţinerea în favoare sa a circumstanţelor atenuante prev.
de art. 74 lit. a şi c C.p. cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimului
special, însă această cerere nu poate fi primită.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 72 Cod penal, la individualizarea
pedepsei aplicate inculpatului sunt analizate mai mute criterii şi nu doar
circumstanţele ce ţin de persoana inculpatului .
Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale şi a regretat fapta comisă
nu impun instanţei de judecată obligaţia reţinerii circumstanţelor atenuante.
Faţă de gravitatea deosebită a infracţiunii deduse judecăţii (acest aspect
rezultând din legătura de rudenie existentă între subiecţii infracţiunii, victima fiind
copilul inculpatului, din agresivitatea excesivă de care a dat dovadă inculpatul
prin exercitarea de lovituri repetate asupra victimei, din vârsta acesteia, respectiv
de doar 7 luni, de starea de neputinţă a victimei de a se apăra), faţă de urmarea
produsă, de atingerea adusă relaţiilor sociale ce apără viaţa persoanei, având în
vedere atitudinea oscilantă a inculpatului, considerăm că se impune majorarea
pedepsei aplicate acestuia prin hotărârea apelată.
Având în vedere cele mai sus arătate, faţă şi de disp. art.52 Cod penal,
considerăm că pedeapsa de 20 ani închisoare este optimă să conducă la îndreptarea
şi reeducarea inculpatului.
Faţă de cele de mai sus se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă
T r i b u n a l u l G a l a ţ i.
13

Se va desfiinţa în parte sentinţa penală nr.486/11.11.2009 a T r i b u n a l u l


u i G a l a ţ i şi în rejudecare :
Se va majora de la 15 ani închisoare la 20 ani închisoare pedeapsa principală
aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 alin.1 Cod
penal, raportat la art. 175 alin.1, lit. c şi d Cod penal.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. U..
Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, faţă de soluţia pronunţată
pe fondul cauzei, faţă de împrejurarea că se menţin şi în prezent temeiurile care au
stat la baza luării acestei măsuri, respectiv disp. art.148 lit. f. C.pr.pen, se va
dispune menţinerea măsurii arestării preventive, conform art. 383 alin. 17 şi art. 350
C.pr.pen.
În baza disp. art. 383 alin.2 C.pr.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului durata arestării preventive de la 22.02.2009 la zi.
În baza disp. art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata
cheltuielilor judiciare către stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE


ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă T r i b u n a l u l G a l a ţ


i , împotriva sentinţei penale nr. 486/11.11.2009 , pronunţată de T r i b u n a l u l
G a l a ţ i, în dosarul nr(...), privind pe inculpatul G. M. U. (fiul lui N. şi F., născut
la 23.04.1965 în Tg. B, jud. G, CNP-(...)) în prezent deţinut în P e n i t e n c i a r u l
G a l a ţ i.
Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 486 din 11.11.2009 a T r i b u n a l u
l u i G a l a ţ i şi în rejudecare:
Majorează de la 15 ani închisoare la 20 (douăzeci) ani închisoare pedeapsa
principală aplicată inculpatului G. U., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174
alin.1 C.pen. rap. la art. 175 alin.1 lit. c şi d C.pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. M. U. împotriva
sentinţei penale nr. 486 din 11.11.2009 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i.
În baza art.383 alin.11 şi art.350 C.pr.pen. menţine starea de arest a
inculpatului G. U..
În baza disp. art. 383 alin.2 C.pr.pen. deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului durata arestării preventive de la 22.02.2009 la zi, respectiv
16.02.2010.
În baza disp. art. 192 alin.2 C.pr.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 200
lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în apel.
14

Suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu (avocat B. E.-
pentru termenul din 07.01.2010) va fi avansată către B a r o u l G a l a ţ i din
fondurile Ministerului Justiţiei .
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul-inculpat G.
M.U. şi pentru intimata – reprezentant legal al victimei J. D. D. – J. G.a.
Pronunţată în şedinţa publică azi 16 februarie 2010.

Preşedinte, Judecător,
(...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,
(...) (...)

Red. M.C/26.02.2010
Tehnored. /M.T./ 3 ex./03.03.2010
Jud. fond.N. N..