Nevoia de educaţie a omului

Plecând de la ceea ce spunea J. Fr. Herbart că “omul are nevoie de educaţie nu

pentru că fără ea n-ar putea creşte, ci pentru că ar putea să crească la voia întâmplării”
doresc să prezint în ceea ce urmează nevoia reală a omului de a avea parte de educaţie.
Cum spunea j.i Herbart este un crez fals acela că nu poţi trăi fără educaţie, e plină
lumea de oameni needucaţi. Educaţia nici ea nu a existat din totdeauna ci a venit in urma
civilizării. Putem că cu cât a crescut nivelul de civilizaţie cu atât şi cel al educaţiei. Deşi
sunt persoane care trăiesc în state ajunse în culmea civilizaţiei şi cu toate acestea sunt
foarte prost educaţi şi aceasta se datoreaza faptului scos de Herbart în evidenţă în partea a
doua a citatului său şi anume că persoanele prost educate au fost lăsate, în state civilizate
chiar, să crească la voia întâmplării. Nici nu-i de mirare că deşi are mămă doctor şi tată
inginer el este pe punctul exmatriculării din cauza faptelor de vandalizm din şcoală, dacă
educaţia şi-a primit-o de la golanii din faţa blocului care au abandonat şcoala în urma
repetării clasei 6-a de câteva ori. Aveau dreptate bătrâni noştri că educaţia începe cu cei
şapte ani de-acasa.
Pentru primi ani de educatie sunt responsabili dupa cum vedem părinţii, felicitări
însă celor care şi-au învins statutul social şi au ajuns genii şi exemple pentru societate
deşi au avut taţi puşcăriaşi şi mame alcoolice. Aceştia sunt cei care au luptat în şcoală cu
copii de bani gata, obişnuiţi să ia note mari doar pentru că părinţii lor sunt importanti in
societate si au influenta.Cartea are darul însă de a forma oameni şi încă de valoare. Nu
degeaba spune vorba aceea bătrânească „ai carte ai parte, n-ai carte n-ai parte”. Păcat că
în societatea noastră partea nu se mai face după carte.
Ce am vrut însă să scot aici în evidenţă este faptul că educaţia se poate câştiga şi
din învăţătură spre norocul celor ce n-au avut parte de cei şapte ani de acasă. Problema la
noi este că am ajuns să ni se pară că le ştim pe toate şi că nu mai avem de invăţ0at de la
nimeni, uitând parcă vorba aceea bătrânească că „omul cât traieşte învaţă”.
Am devenit însă mari critici, cu toate că ar trebui să ne lăsăm de criticat şi să ne
înumlţim bruma noastră de cunoştinţă pentru a vedea că cu cât cunoaştem mai mult cu
atât avem mai multe de invăţat. Pentru că fără supărare şi fără a vrea să fie cineva jignit
singurii care nu mai au de invăţat deoarece le ştiu pe toate sunt proşti care de cele mai
multe ori se dovedesc a nu şti nimic. E dovedit că cu cat şti mai puţin cu atât ţi se pare că
eşti mai învăţat. şi cu cât ţi se pare că eşti mai învăţat şi se pare că eşti mai cult.
Un om educat însă va fi cel care va avea o dorinţă aprinsă de a invăţa întotdeauna.
Precum copilul de 4-7 ani ce se află la ceea ce părinţi numesc perioada întrebărilor. Păcat
că undeva la 15-16 ani ajunge a fi ,,domnul ştie tot” şi nu mai învaţă nimic până la adânci
bătrâneţi.
O a treia instituţie ce se ocupă de educaţie pe lângă cea a familiei şi a şcolii este
sau ar trebui să fie Biserica. Instituţie care a fost votată, de către români, ca fiind instituţia
care oferă cea mai mare siguranţă. Problema însă e aceea că Bisericii nu i se mai acordă
aceeaşi importanţă ca şi atunci când pentru a pleca Vitoria Lipan în căutarea soţului
pierdut a cerut învoirea preotului. Astăzi prea puţini mai merg să ceară un sfat de la
duhovnic şi poate de aceea puterea Biserici de a oferi educaţie s-a redus aproape la
minimum uitând parcă faptul dovedit istoric că unde a pătruns creştinismul şi Biserica a
pătruns şi civilizaţia. Tot odată şi educaţia. Cele mai de preţ valori morale le găsim în
Sfânta Scriptură şi implicit în Biserică.
Un om educat va trece prin fiecare dintre instituţii, cu toate că unii o consideră pe
cea de-a treia doar pentru oamenii de la ţară. Nu-i o problemă asta să nu uităm că poporul
român s-a dezvoltat de la sat spre oraş şi că cei mai valoroşi oameni de cultură au fost
ieşiţi din lumea satului.
Concludem cu ideea că niciodată nu trebuie să ne oprim din învăţat, că societatea
are nevoie de familii care să ofere copiilor cei şapte ani de acasă, de profesori care să se
ocupe de educaţia celor ce le trec prin mână, de preoţi care să ofere o educaţie religioasă
aleasă şi un exemplu demn de urmat, pentru a ne putea desprinde de ideea că trebuie să
facem ceea ce spune preotul şi nu ce face el.
Recunoaştem domnule Herbart că aveţi dreptate putem trăi fără educaţie dar am
trăi în mod anarhic, fără a avea o direcţie. De aceea educaţia are rolul acesta de a da o
direcţie şi de nu ne lăsa cum spuneaţi dumneavoastră să creştem la voia întâmplării.