Psiholgia dinamică pentru un copil

de 10 ani
 

© Gabriel Baldovin 2008

Introducere
1.1. Simplificarea si optimizarea expunerii teoriilor din
„Dinamica psihologiei Abisale”

1.2. Limitele lecturii si intelegerii acestui text

1.3. Psihopatologia si responsabilitatea sociala

1.4. Cateva precizari pentru tanarul cititor aflat la varsta de 10

ani

1.5. De ce este nevoie de o noua teorie in psihologia dinamica

2. Metabiologia sau baza fiziologica a

psihicului
2.1 Ce este instinctul?

2.2. Cate instincte exista?

2.3. Ce este pulsiunea?

1
3. Trunchiul psihic ca rezumat al istoriei
umanitatii
3.1. Prima grupa de complexe sau grupa complexelor
organice
3.1.1. Complexul traumatic

3.1.1. Complexul Eden

3.2. Grupa a 2-a de complexe sau grupa complexelor

comunitare

3.1.1. Complexul Polis

3.1.1. Complexul Cain

3.3. Grupa a 3-a de complexe sau grupa complexelor

mitologice

3.1.1. Complexul Tabu

3.1.1. Complexul Narcis

3.4. Grupa a 4-a de complexe sau grupa complexelor

sexuale

3.1.1. Complexul Adam

3.1.1. Complexul Don Juan

3.5. Grupa a 5-a sau grupa complexelor industriale

3.1.1. Complexul Sisif

3.1.1. Complexul Dyonisos

4. Trunchiul psihic si mentalitatea

5. Psihopatologia

2
5.1. Ce este psihopatologia?
5.2. Tulburarea psihica si mediul
5.3. Psihopatiile
5.3.1. Genetica tulburarilor psihice relativ la complexele
trunchiului psihic

5.3.2. Psihopatiile brute

5.3.2.1. Psihopatia traumatica

5.3.2.2. Psihopatia distimica

5.3.2.3. Psihopatia isterica

5.3.2.4. Psihopatia hiperstenica

5.3.2.5. Psihopatia toxico-alcoolica

5.3.3. Psihopatiile mixte

5.3.3.1. Psihopatiile mixte ca rezultat al combinarii

genetice ale celor brute

5.3.3.2. Psihopatiile Anevrotice

5.3.3.2.1. Psihopatia exploziva

5.3.3.2.2. Psihopatia evitanta

5.3.3.2.3. Psihopatia dependenta

5.3.3.2.4. Psihopatia instabila

5.3.3.2.5. Psihopatia astenica si neurastenica

5.3.3.2.6. Psihopatia anancasta

5.3.3.2.7. Psihopatia ciclotimica

3
5.3.3.3. Nevrozele

5.3.3.3.1. Structura psihopatologica a nevrozelor

5.3.3.3.2. Nevroza obsesionala

5.3.3.3.3. Nevroza anxios-fobica

5.3.3.3.4. Nevroza isterica

5.3.3.4. Nevrozele dezamorsate

5.3.3.4.1. Ce este dezamorsarea nevrotica

5.3.3.4.2. Nevroza obsesionala dezamorsata

5.3.3.4.3. Nevroza anxioasa dezamorsata

5.3.3.4.4. Nevroza isterica dezamorsata

5.3.3.5. Tulburarile comportamentului pescaresc

5.3.3.5.1. Clarificari terminologice

5.3.3.5.2. Nimfomania ca principiu ereditar al comportamentului

sexual excentric

5.3.3.5.3. Comportamentul sexual hiperfilic

5.3.3.5.4. Comportamentul sexual parafiloid

5.3.3.5.5. Comportamentul sexual disfilic

5.3.3.6. Psihopatiile complexe

5.3.3.6.1. Paranoia

5.3.3.6.2. Psihopatia borderline

5.3.3.6.3. Depresiile severe

4
5.3.3.6.3.1. Structura psihopatologica a depresiilor severe

5.3.3.6.3.2. Episodul maniacal urmeaza uneori depresiei severe

5.3.3.6.3.3. Episodul depresiv

5.2.3.5.3.4. Anorexia nervoasa

5.4. Psihozele
5.4.1. Psihoza ca destructurare a functionarii
psihicului

5.4.2. Psihoza si eroarea de judecata

5.4.3. Schizofrenia

5.4.3.1. Schizofrenia paranoida

5.4.3.2. Schizofrenia catatonica

5.4.3.3. Schizofrenia hebefrenica

5.4.4. Psihoza Toxico-alcoolica de Sevraj

5.4.5. Psihozele Reactive Tranzitorii

5.4.6. Starile psihotice normale

5.4.6.1. Visul si coma

5.4.6.2. Psihozele organice

5.4.6.3. Depresia Majora

5.4.6.4. Psihoza de influenta limitata a substantelor psihoactive

5.5. Terapia tulburarilor psihice

5.5.1. Psihoterapia

5
5.5.1.1. Psihoterapie versus profit economic

5.5.1.2. Psihanaliza

5.5.1.2.1. Despre tehnica psihanalizei

5.5.1.2.2. Psihanaliza din punct de vedere cognitiv dinamic

5.5.1.2.3. Psihanaliza in relatia cu pulsiunile instinctuale

5.5.1.2.4. Asociatia libera si transferul

5.5.1.2.5. Psihanaliza si ecourile sale sociale

5.5.1.2.6. Neutralitatea binevoitoare si asociatia libera a ideilor

5.5.1.2.7. Cel mai important efect pozitiv al psihanalizei se

datoreaza scoaterii interlocutorului din mediul stresant

5.5.1.2.8. Psihanaliza este un fenomen mai general decat cel din

jurul freudismului si IPA

5.5.1.2.9. Limitele filosofice ale psihanalizei

5.5.1.2.10. Revizuirea psihanalizei

5.5.1.2.11. Cea mai importanta psihoterapie este cea profilactica,

cea a ameliorarii presiunilor societatii puse asupra individului

5.5.1.2.12. Psihanaliza actuala si pactul nescris facut cu sistemul

politic si social

5.5.1.3. Metodele de psihanaliza partiala

5.5.1.3.1. Psihoterapia prin cultura

5.5.1.3.2. Experientele extreme

5.5.1.3.3. Psihoterapia jungiana

5.5.1.3.4. Psihoterapia prin teatru (psihodrama)

6
5.5.1.3.5. Socioterapia

5.5.1.3.6. Ergoterapia

5.5.1.3.7. Psihoterapiile de deconditionare

5.5.1.3.8. Metoda deconditionarii negative

5.5.1.3.9. Psihoterapia hipnotica si autohipnotica

5.5.2. Psihoterapiile organice

5.5.2.1. Psihochirurgia

5.5.2.2. Socurile convulsivante

5.5.2.3. Alcoolul si drogurile

1.1. Introducere
 

Psihologia care se preda astazi in scoli e departe de ceea ce ar

trebui sa fie ea. Unele lucruri spuse in manualele scolare de
psihologie sunt de o banalitate plictisitoare si nu ajuta pe nimeni
cu nimic. Exista suficienti oameni in lumea asta care au secrete
ascunse in suflet iar psihologia ar trebui sa faca primul pas in a-l
face pe scolar sa se inteleaga mai bine prin principala sa
manifestare in plan social: psihoterapia. Nucleul psihologiei nu
sunt continuturile vechilor filosofii puse pe un limbaj academic
contemporan ci este insasi psihopatologia adica descrierea
simptomelor tulburarilor psihice in diversitatea lor. In felul
acesta viitorul adult poate capata puterea sa se inteleaga mai
bine pe sine ca persoana si nu ca individ luat general. Iar daca nu
poate sa o faca complet totusi el ar putea sa fie curios in a merge
la un specialist si a se intelege mai bine pe sine pentru a fi mai

7
puternic si mai sigur pe sine. Din pacate autoritatile nu doresc
oameni siguri pe sine in societate ci doar niste firavi lingusitori si
imaturi care sa nu isi cunoasca drepturile. Interesele lor de casta
se pot realiza cu mai putin efort daca omul de rand este mai
infundat in sine si mai timid in exprimare. Iata de ce scoala,
finantata de autoritati este lipsita de astfel de instrumente
capitale in dezvoltarea de sine a omului.

1.1. Simplificarea si optimizarea expunerii teoriilor din

„Dinamica psihologiei Abisale”

Cum „Dinamica Psihologiei Abisale” nu si-a gasit un editor pana

acum publicarea ei in varianta electronica, pe web este o solutie
partiala deoarece putini oameni sunt dispusi sa citeasca in fata
monitorului o lucrare de dimensiunile acesteia. Internetul are si
acest beneficiu al obligatiei de a fi cat mai concis si cat mai clar
pentru ca cititorul oricand poate scrie alta adresa si trece la
altceva. Mi-aduc aminte ca un functionar de la una din editurile
la care m-am dus cu textul printat de la D.P.A. a deschis pe la
jumatatea lucrarii, a citit o fraza dupa care a inchis-o si a spus:
„Nu inteleg nimic!”.

Din fericire problema aceasta a putut fi partial rezolvata de catre

mediul virtual; plasarea de linkuri pe cuvintele cheie ii pot da
cititorului o posibilitate de a intelege acei termeni prin clickuri pe
acestea. Partea negativa este aceea a disconfortului cauzat de
lectura de pe suportul electronic. Cred ca sunt printre cei mai in
masura sa recunosc lipsa de apetit pentru asa ceva mai ales dupa
activitati cotidiene prelungite in fata monitorului care au pus
stapanire pe omul contemporan. Rezumatul propus aici este in
masura sa amelioreze putin acest disconfort.

Nu mi-am propus cu aceasta noua lucrare sa fac un rezumat la

„Dinamica Psihologiei Abisale” asa cum un elev face la ceea ce el
a citit. Exista parti in aceasta lucrare in care aduc argumente si

8
informatii noi pentru ideile sustinute originar acolo in aceeasi
masura in care anumite parti din ea sunt aproape total ignorate
cum este partea de psihologie cognitiva. Asta datorita faptului ca
imi doresc ca aceasta scriere sa fie un fel de introducere in
domeniu pentru cititorul nespecializat pe cand D.P.A. este deja o
lucrare specializata pe care o poate parcurge doar cititorul destul
de bine familiarizat cu domeniul. Insa sunt destule linkuri in
aceasta lucrare care te trimit direct catre D. P. A. O astfel de
trimitere nu este una obligatorie pentru intelegerea textului de
fata asa ca poti rasufla linistit si sa treci peste el. L-am pus totusi
acolo in ideea ca cineva ar dori sa afle mai multe despre subiect.

1.2. Limitele lecturii si intelegerii acestui text 

Ciudat este ca aceasta simplificare finala a principalului meu text

se suprapune peste inceputurile elaborarii sale. D.P.A. s-a format
pornind de la simple propozitii plasate in cateva zeci de pagini
care apoi s-au dezvoltat asemenea fatului in uter pe masura ce
luam contact cu diferite teorii despre subiectul in cauza. Putine
au fost conceptiile la care am renuntat pe parcursul elaborarii
sale. Se poate astfel spune ca DPA este incheiata desi pot vedea
inca de pe acum probleme ramase nerezolvate. Statistica
combinarilor genetice ale tulburarilor psihice se va consolida in
cateva sute de ani odata cu analiza in amanunt a cazurilor
implicate. Nu voi sti daca combinatiile matematice pe care le-am
imaginat eu despre combinatiile ereditare ale tulburarilor psihice
vor fi sustinute de datele concrete luate din realitate sau cate din
ele vor concorda cu realitatea. Poate vor aparea alte tulburari
psihice date de viitoarele conditii de viata. Poate inclusiv drumul
metabiologiei va fi total abandonat in favoarea datelor empirice.

Oricat as incerca o simplificare a teoriilor expuse in DPA nu am

sa pot inlocui studiul psihopatologiei. Un copil de 10 ani poate
intelege aceste teorii in partea lor psihopatologica cu conditia de

9
a invata limba psihopatologica. Pana la psihopatologie le poate
intelege oricum insa de aici incolo el trebuie sa stie cum se
manifesta cutare sau cutare tulburare. In DPA am facut scurte
paranteze psihopatologice insa nu am sa le repet aici deoarece
cititorul poate sa le acceseze direct de acolo. Oricum cel mai bine
este sa fie studiate direct dintr-un manual dedicat lor, cu toate
amanuntele. Fireste, exista problema lipsei de suprapunere a
acestora de la o scoala psihiatrica la alta. Insa cele mai multe
dintre ele corespund asa ca exceptiile pot fi trecute cu vederea.

1.3. Psihopatologia si responsabilitatea sociala

Textul de mai jos si intregul domeniul al psihologiei abisale ar

putea foarte bine avea titlul „Istoria durerii”. Civilizatia s-a facut
cu preturi mai mari decat cele stabilite la fata locului.
Consecintele sale au urmat insa sa se manifeste si dupa ce
fauritorii de civilizatie vor fi stabilit pretul lor artificial pentru
constructia ei si efectele ei le traim si astazi. Semnele
autodistrugerii pe care civilizatia le manifesta din ce in ce mai
evident cer urgente masuri de reglementare a acestor rani
istorice in trupul umanitatii. In nici o alta specie de vietuitoare
discrepanta dintre membrii sai nu este atat de mare. Oamenii nu
sunt egali si nu vor fi niciodata egali asa cum au cerut altii. Insa
daca pe abaza acestui adevar cineva trage concluzia ca ei trebuie
sa fie sau ca e normal sa fie parte din doua specii diferite atunci
acest lucru deja este o manipulare lipsita de scrupule.
Sexualitatea insasi are scopul de a comunica si difuza in
interiorul speciei valorile reperate de anumiti indivizi.
Dimpotriva, o intreaga cultura occidentala a mizat pe
mentalitatea excluderii, marginalizarii si parazitarii unei parti
importante din societate cu forta armelor sau, mai nou, cu
inginerii financiare abile. Judecate de cei care au beneficiat de pe
urma acestor practici lucrurile par normale insa in timp explozia

10
tulburarilor psihice in randul victimelor lor pune serioase semne
de intrebare asupra justetei acestor practici.

Poate ca sacrificiul pe care umanitatea l-a facut pentru civilizatie

fata de o minoritate a fost facut spre binele tuturor, ca astazi ne
putem toti bucura de beneficiile ei. Insa e timpul ca civilizatia sa
de o mana de ajutor celor lasati in spate, ranitilor sai cu atat mai
mult cu cat normalitatea psihica a ajuns ea insasi o minoritate.
Psihopatologia reprezinta urmele lasate de excesele civilizatiei
asupra unora dintre noi iar simptomele sunt strigatele de
recuperare a acestor datorii carora civilizatia este datoare sa le
onoreze. E timpul ca fiecare sa ne oprim si sa analizam acesti
oameni. E timpul sa ii simtim parte din noi si sa nu ne mai
amuzam de nebunia lor intr-o disperata incercare de delimitare
de starea lor. E timpul sa ne asumam responsabilitatea pentru
starea lor si a noastra in aceeasi masura.

In momentul in care psihologia a inceput sa fie vazuta ca un

ansamblu de metode de manipulare a constiintei si
„eficientizare” a muncii in scopul realizarii ambitiilor de lacomie
solipsist-comunitara poate ca este timpul sa vedem fiecare pe
termen lung, sa vedem in ce masura actiunile noastre nesabuite
de astazi pot produce daune spirituale inestimabile viitorului
umanitatii. Poate ca este timpul sa privim dincolo de interesele
personale si sa incercam un efort sa vedem umanitatea in ochii
fiecarui semen de-al nostru si nu doar in propria persoana.

1.4. Cateva precizari pentru tanarul cititor aflat la

varsta de 10 ani

Psihologia dinamica a fost mereu vazuta ca pe un fel de gunoier

al stiintelor si toata lumea a incercat sa stea departe de
mirosurile ei. O intreaga cultura a facut din ascunderea gunoiului
sub pres criteriu de dezvoltare si astazi in lumea concreta ne-am
trezit ca gunoiul ne invadeaza spatiul intim, ca poluarea

11
planetara, gunoiul suprem a inceput sa ne afecteze viitorul
nostru ca specie. Politica refuzului de a observa aceste lucruri
este o lasitate care se poate reprosa si astazi culturii
contemporane. Ea trebuie sa inteleaga ca muritorii nu pot
ascunde nimic si ca toate erorile lor de gestionare a naturii se vor
repercuta mai tarziu. Lasitatea noastra de astazi, lenea noastra
de a rezolva anumite probleme vor fi poverile copiilor nostri si
copiilor lor.

Nu stiu daca e cel mai potrivit lucru ca in mijlocul celei mai

frumoase si vesele perioade ale vietii, copilaria, cineva sa
primeasca astfel de avertismente pe post de dusuri reci ale vietii.
Am incercat sa inserez din cand in cand pe parcursul acestui text
si cateva situatii comice tocmai pentru a arata ca in ciuda
privelistii dezolante descrise dupa trecerea in mars triumfal a
civilizatiei prin natura umana exista semne de optimism. Stiu ca
umorul astfel reiesit e unul negru asezat langa istoria durerii
umane. Poate ca sensul rasului cu lacrimi are o alta conotatie.
Insa asta il face mai demn de luat in seama si de
responsabilizare. Tu copile de 10 ani ai putere si speranta de a
schimba ceva din mizeria lasata mostenire de iresponsabilii
nostri predecesori.

Totusi sunt sigur ca o astfel de cartulie nu va rivaliza cu seria de

aventuri ale lui Harry Potter si ca de fapt eventualii cititori vor
avea prima cifra a varstei mai mare de 1. Imi doresc ca aceste idei
sa fie o renastere pentru multi oameni, sa le dea posibilitatea sa
se intoarca la varsta de 10 ani si sa isi inceapa o altfel de viata.
Proiectarea fiecaruia dintre noi in varsta marilor sperante,
posibilitatea de a schimba ceva este sensul unei astfel de cautari
dupa copilul de 10 ani ce supravietuieste in fiecare. Doresc
cumva ca fiecare adult care citeste aceste texte sa aiba sansa
reintoarcerii la 10 ani si sa schimbe ceva la el. Nu e nevoie sa isi
schimbe stilul de viata, nu e nevoie sa isi schimbe jobul ci doar
modul in care percepe autoritatile si deciziile majore luate de
comunitatea sa. Politicienii vor stii sa speculeze aceasta
schimbare si sa faca lucruri mai bune pentru comunitate si astfel
pentru ei insisi.

12
 

1.5. De ce este nevoie de o noua teorie in psihologia

dinamica

In momentul in care Freud si-a construit teoria experientele sale

in materie de psihopatologie erau limitate. La inceputul carierei
sale tulburarea psihica era pentru el sinonima cu nevroza.
Inclusiv o psihoza ca schizofrenia era numita de el „nevroza
narcisica”. Descrierea cazurilor era si ea una sumara.
Psihopatologia a luat avant mai curand dupa moartea lui Freud.
Au aparut astfel clase de tulburari psihice pe care Freud nu le
luase in considerare. Fiind atent preponderent la pacientii care ii
calcau cabinetul el a riscat sa restranga intregul domeniu al
psihopatologiei doar la nevrozele care veneau la cura
psihanalitica. Intre timp s-a putut observa ca pana la explozia
nevrotica exista tulburari mai putin spectaculoase care trebuie si
ele incluse in domeniul psihopatologiei. Chiar nevroza clasica
parea sa fie varful aisbergului. Celebrul caz al „omului cu
sobolani” nu s-a terminat dupa incetarea simptomelor sale
obsesionale ca urmare a curei psihanalitice a lui Freud. „Omul cu
sobolani” s-a dovedit a avea o anumita constitutie paranoida care
doar a inflorit nevrotic temporar. Noile conditii tehnice de
monitorizare si arhivare ale celor mai speciale cazuri intalnite in
psihiatrie precum si usurinta cu care datele sunt adunate si
centralizate a permis o diversificare de neconceput a spectrului
psihopatologiei.

Iata ca vechea orientare nevroticista a psihanalizei si teoriilor

generale (metapsihologia) in care ea se incadreaza au nevoie de o
revizuire care sa raspunda cerintelor noilor forme ale tuburarilor
psihice. Unele dintre ele seamana atat de putin cu nevroza clasica
incat abordarea lor din perspectiva psihanalizei clasice ar parea
lipsita de strategie. Altele se apropie atat de mult de
„normalitate” incat psihopatologia s-a suprapus vizibil peste cea
mai mare parte din teoria antica a temperamentelor (dupa care

13
oamenii sunt de 4 feluri (coleric, sangvinic, flegmatic si
melancolic). De aici si progresiva despitalizare a conceptiei
despre tulburarile psihice. La un moment dat ele au incetat sa
mai fie considerate boli si presimt ca mai devreme sau mai tarziu
aura medicalista care mai planeaza asupra multora dintre ele va
disparea intru-totul. Iata ca diversificarea acestora a condus la
cerinte cu adevarat noi. Freud vedea domeniul tulburarilor
psihice compus din cele trei nevroze la care o mai adauga si pe
cea „narcisica” (schizofrenia) la care mai intra si o depresie si
tulburarile libidoului iata ca numarul tulburarilor psihice este de
5-6. Teoria celor cateva stadii de evolutie a libidoului (oral, anal,
falic) prin care Freud le explica era tributara celor cateva
tulburari pe care el le lua in considerare. Exista clasificari astazi
si 500 de astfel de tulburari clasificate de o scoala sau alta. Astfel
ca cele cateva stadii nu mai sunt suficiente pentru a explica
penuria de astfel de tulburari. Trebuia adus ceva in plus, trebuia
regandita intreaga metapsihologie.

Este extrem de bizar ca un darwinist convins ca Freud a postulat

teoria stadiilor de evolutie infantila inaintea unor stadii de
evolutie sociala a speciei dupa principiul ontogenezei care repeta
filogeneza. Misterul unei astfel de solutii teoretice ma pune in
situatia de a ma indoi de "credinta" lui in darwinism caci stadiile
de evolutie libidinala au un iz static, structuralist-inghetat.
Fireste autorii de dupa el au cautat tot felul de solutii, tot felul de
stadii intermediare care sa elasticizeze rigiditatea acestora insa
problema nu s-a rezolvat. Mediul cu particularitatile si cu
fluctuatiile sale care pana la urma face diferenta dintre oameni
nu se regaseste mai deloc in stadiile infantile propuse de Freud.
Ele par a fi asemenea etapelor unei benzi de fabrica prin care
produsul iese in serie dupa ce a trecut prin fiecare dintre acestea.
Ori stadiile infantile ale lui Freud se concentreaza prea mult
asupra interioritatii libidoului si prea putin asupra exteriorului in
ceea ce priveste particularitatea viitorului adult. Un copil poate
creste intr-un mediu auster, libertin, de subnutritie, de
autoritate, de rasfat etc. si adultul ce va deveni va purta semnele
acestui mediu. Nimic din toate astea nu se vad clar in stadiile
infantile propuse de Freud. Obscurul sau concept de "libido"

14
extins abuziv in afara pulsiunii libidinale propriuzise (in lipsa
unei teorii clare despre iradiere) a facut ca aceste stadii sa nu fie
specifice relativ la aceste experiente formatoare. Plus de asta
ereditatea are un rol capital in psihicul adultului si care lipseste
cvasitotal in psihogenetica freudiana. Teoria genealogica propusa
de mine vrea sa faca aceasta corectie psihologiei abisale si sa
extinda stadialitatea infantila catre cea a speciei. Teoria
trunchiului psihic este teoria rezumatului istoriei umanitatii. Nu
pretinde sa fie data odata pentru totdeauna ci doar o etapa ea
insasi in reflexia acestei istorii care continua pe mai departe si
care va aduce in viitor ea insasi alte astfel de stadii.

Cea mai importanta diferentiere fata de psihologia freudiana si

cea psihanalitica in general este credinta mea ferma ca
tulburarea psihica nu vine cumva din destin, data ca un blestem
unora sau ca normalitatea ar fi un noroc de contracarare a
acestei stari psihopatologiste naturale. Pentru mine tulburarea
psihica este mizeria pe care o clasa sociala a provocat-o de-a
lungul istoriei si inca o provoaca asupra alteia si astazi cu scopul
de a o folosi in interesul sau egoist. Studiile statistice arata o
covarsitoare pondere a acestor malformatii spirituale in zona
dezavantajatilor, in zona carpelor sociale cu care aristocratii
speciei umane se sterg intr-un mod lipsit de scrupule. Tulburarea
psihica nu este data ca punct de plecare a speciei, nu este o
normalitate profunda ci este formata cu tact, strategie si lacomie
de cei care fac istoria, de cei care fac averi fabuloase si inutile
pentru ei insisi, de cei care se comporta fata de semeni ca niste
zei iresponsabili, ca niste zei sarlatani. Teoria mea este o
deconstructie extrema, o dezvrajire si o deconspirare a unei
sarlatanii culturale pe scara generala regasita in tot ceea ce
inseamna cultura clasica. Poate ca la 10 ani nu ai chef sa citesti
aceasta lucrare. Bine faci! Dar macar fii consecvent si nu citi carti
mai vechi de 150 de ani. Chiar daca si cele scrise dupa acest prag
nu sunt neaparat bune totusi cele scrise atunci sunt infestate cu
acest spirit noncomunitar, un spirit de casta ce isi are in
minoritatea psihopatologica a omenirii cosul sau de gunoi. In
paginile ce urmeaza am sa iti dezvolt pe intelesul tau ceea ce am
demonstrat in amanunt in D.P.A.

15
 

2. Metabiologia sau baza fiziologica a

psihicului
 

La conceptia despre pulsiune ajungem foarte simplu pornind la

instinct. Orice pulsiune fie este un instinct fie a fost instinct si si-
a pierdut legatura cu acesta devenind independenta de el de-a
lungul evolutiei omenirii, cu energie proprie mostenita ereditar.
Insa instinctul o mai alimenteaza periodic oricat de
independenta ar fi ea. Psihicul si fiziologicul nu sunt separate
ermetic ci se continua unul cu altul asemenea unui rau care se
pierde in desert fara sa se scurga undeva. Exista un astfel de rau
in Africa dar nu-ti mai puiez capul si cu geografie acum… De
fapt, sincer sa fiu … nu-i mai stiu numele si mi-e si lene sa-l caut
pe internet.

In fine, remarca faptul ca putem sa aflam mai multe despre

pulsiune daca o gandim asemenea instinctului. Ce e instinctul? E
o tendinta interioara care ne obliga sa facem un anumit lucru
desi nu intotdeauna in acord cu vointa noastra. Ni stiu daca la 10
ani te-ai obisnuit sa faci si altceva decat iti spune instinctul! Cand
vei creste vei dori sa fi din nou copil tocmai pentru ca nu aveai
atatea restrictii autoimpuse. Dar ca sa intelegi comparatia am sa
iti aduc un exemplu asemanator: vointa ta te-ar vrea un super
erou care zboara, sare de pe cladiri, se lupta cu monstrii
ancestrali insa instinctul nu te lasa sa sari nici de pe balustrada
ca sa nu-ti frangi gatul. Iata un exemplu de conflict intre instinct
si vointa desi cand vei deveni adult cele doua isi vor schimba
rolurile…

Iata ca instinctul apartine corpului in timp ce vointa apartine

mintii. Aceasta distinctie este perimata, folosita pana la saturatie
de-a lungul istoriei culturii dar nefolosita de mine in D.P.A.
deoarece la o analiza amanuntita se poate vedea clar faptul ca
instinctul uman nu se poate manifesta independent de minte iar

16
vointa este constituita in cea mai mare parte din instinctul insusi.
Insa in acest moment o astfel de distinctie poate fi folosita pentru
o imagine descriptiva si introductiva asupra subiectului urmand
ca in urmatoarele randuri sa o explic ceva mai bine.

2.1 Ce este instinctul?

Pentru o precizare in plus putem spune mai departe ca instinctul

sau pulsiunea este manifestarea unei nevoi a corpului nostru. In
D.P.A. am preferat sa restrang limitele instinctului la acel
complex de comportamente care conduce direct la cedarea de
substante intre organism si mediu. De exemplu instinctul
nutritiv (foamea) presupune acumularea de substante organice,
de resurse nutritive, fireste, necesare supravietuirii
organismului, din mediu. Acestea sunt tot organisme la randul
lor sau parte dintr-un organism mai mare. Poate ca ti-e greu sa
intelegi ce este foamea, poate ca ai refuzat sa mananci cand erai
mai mic si poate ca si astazi refuzi sa mananci cand esti suparat.
Daca insa la varsta de 10 ani s-ar putea sa nu stii ce e foamea, vei
afla tot cand vei fi adult un pic cam imatur si va trebui sa iti porti
singur de grija…

In unele conceptii instinctul este vazut ca o actiune organica

foarte limitata, foarte specializata. De exemplu astfel de conceptii
vorbesc despre instinctul locomotor. Reflexele neconditionate de
genul genunchiului care reactioneaza la lovitura ciocanelului ar fi
tot un instinct. Faptul ca astfel de reactii pot fi inconstiente si
dependente direct de corp si nu de minte este principalul criteriu
al unei astfel de conceptii iar conceptia populara corp – instinct
si minte – spirit, vointa se regaseste aici. Totusi mergand pe
aceasta precizare s-ar putea ajunge la ambiguizarea atat a
conceptului de instinct cat si al celui de pulsiune. In acest caz cel
mai mic mecanism endocrino-fiziologic ar putea fi numit instinct
si astfel ca numarul instinctelor umane sau animale ar putea

17
ajunge la o cifra cu foarte multe zerouri fiind practic de
neutilizat. Personal as fi de acord cu restrangerea conceptului de
instinct la o astfel de dimensiune microscopica insa as avea
nevoie ulterior de un termen care sa imi acopere realitatea acelui
ansamblu comportamental care permite transferul de substante
dintre organism si mediu. Daca cineva imi da un termen sugestiv
pentru un astfel de concept eu pot renunta la o incadrare atat de
stricta a celui de instinct. Pana atunci il voi folosi cu acest inteles.

2.2. Cate instincte exista?

Daca le luam la analizat putem vedea ca exista 7 instincte. Cele

mai importante sunt cel nutritiv si cel sexual. Cand vorbim
despre instincte toata lumea cam la ele se gandeste. Dar mai sunt
si altele pentru ca mai sunt si alte aparate fiziologice care permit
acest tip de transfer de substante. Instinctul respirator este
un alt instinct. Acesta din urma are aparat organic specializat,
plamanii (branhiile) si traheea iar transferul de substante este
aerul mai precis oxigenul din aer. Fireste ca el este specific
organismelor mai evoluate in special animalelor. Insa nu toate
animalele poseda un astfel de instinct. Cu cat sunt mai mari cu
atat prezenta instinctului respirator este mai vizibila. Poate de
aceea suflatul pe adversar si doborarea lui este un semn al
inegalitatii partenerilor de lupta in desenele animate.

Instinctul matern este prelungirea celui sexual si este specific

sexului femeiesc. Transferul de substante se face prin nastere si/
sau alaptare actiuni pe care numai femelele le pot face. Puiul
devine astfel substanta cedata mediului prin nastere. Inainte de
nastere se poate spune ca puiul era parte din mama. Daca am
incerca sa refacem reuniunea de dinainte de nastere acel tip de
simbioza nu s-ar mai putea produce si corpul femelei ar trata
puiul ca pe un corp strain dupa ce mai inainte fusese parte din
ea. De aceea o celebra injuratura care vizeaza acest proces al

18
nasterii este menita sa stopeze o descendenta dubioasa printr-un
fel de derulare inapoi al filmului nasterii care poate duce la
scoaterea din radacina a raului asa cum isi vede victima cel care
foloseste injuratura. Faptul ca gingasul organism tocmai nascut
intra intr-un proces de eroziune si degenerare pe masura ce se
dezvolta se regaseste direct intr-o astfel de injuratura.

Totusi legatura cu mama nu se rupe definitiv in unele cazuri.

Mamiferele isi alapteaza puii. Procesul de alaptare este tot un
transfer de substante organism – mediu si este specific
instinctului matern. Exista la anumite animale cazuri in care
masculul are grija de pui insa cred ca toata lumea e de acord ca
instinctul matern este specific femelei si nu masculului. (sau cel
putin toata lumea adulta…). Poate ca diferentele dintre masculii
si femelele speciei umane se datoreaza si faptului ca masculul
este inferior cu un instinct femelei si astfel trebuie sa
compenseze cumva construind civilizatia.

S-ar putea considera ca instinctul matern este doar o prelungire

specific feminina a celui sexual. Faptul ca comportamentele care
graviteaza in jurul acestor instincte atesta influenta unuia intr-
altul atesta acest lucru. De exemplu afectiunea materna cu care
indragostitii se dragalesc atesta profunda legatura dintre aceste
instincte. Totusi comportamentele de satisfacere a lor sunt
extrem de diferite iar cultura comunitara sadita din preistorie in
sufletul omenesc este in masura se dezaprobe si chiar sa
pedepseasca o prea puternica intruziune a comportamentului
matern in cel sexual asa cum se intampla in incest de exemplu.
Nu prea e bine sa iti aduc injuratura ca exemplu insa cea mai
mare parte a injuraturilor se refera tocmai la relatii incestuoase.

Chiar daca instinctul matern s-a rupt din cel sexual totusi el nu
mai poate fi numit sexual si dupa aceasta rupere dupa cum nici
puiul nu mai poate fi numit fat si dupa nastere. Cele doua functii
organice par sa fie exclusiviste una fata de alta asemenea
dusmaniei fraticide. De obicei femelele mamiferelor nu intra in
calduri daca au pui de alaptat. Situatiile contrare acestei reguli se
datoreaza grabei instinctului de a profita de conditiile favorabile

19
ale mediului care se desfasoara in sezoane. De exemplu unele
pasari pot avea cateva randuri de pui intr-o vara si se
imperecheaza inainte ca generatia anterioara sa fie total
independenta.

Dar acestea sunt compromisuri specifice anumitor specii in cursa

supravietuirii. La cele mai dezvoltate mamifere si om functiile
sexuale obisnuite sunt suspendate atunci cand instinctul matern
isi intra in rol. Odata ce ovulul este fecundat ciclul menstrual
specific sexualitatii femeiesti este suspendat si activitatile sexuale
se reduc. Acest lucru se poate vedea clar in special dupa nastere.
Insa daca se face abstractie de relatiile afective care acompaniaza
comportamentul sexual uman si se ia doar acesta asa cum il stie
fiecare din experientele intime se poate vedea foarte clar ca din
punctul de vedere al satisfacerii unuia celalalt nu este deloc
implicat. De exemplu alaptarea nu are legatura directa nici
organica nici comportamentala cu particularitatile
comportamentului sexual. Insa, dupa cum vei vedea mai tarziu
pe pielea ta interferentele intre aceste doua pulsiuni se pot vedea
in comportamentul sexual. Simplul motiv ca sanul a devenit zona
erogena desi nu are absolut nici un rol in actul de fecundare este
tocmai pentru ca in comportamentul sexual, in pulsiunea sexuala
s-a interpus si cea materna. De aici se poate dezvolta o intreaga
discutie relativ la comportamentul sexual, la filosofia fericirii si a
religiei pe care am sa ti le explic cand vei creste ceva mai mare.

In acelasi fel se poate face distinctia intre instinctul nutritiv si cel

adiptiv. Mai intai substantele vizate de fiecare dintre ele au
scopuri diferite in organism. Substantele nutritive folosesc la
ceva iar apa la altceva. Structura celor doua instincte este
aceeasi, respectiv celebrul aparat digestiv. Insa si
comportamentele de satisfacere si natura substantelor implicate
in satisfacerea fiecaruia dintre ele sunt diferite. Facand din nou
apel la experientele personale fiecare poate identifica diferit setea
si satisfacerea adaparii cu foamea si satisfactia mancatului. Iti
doresc sa nu ai ocazia sa vezi ca satisfacerea unuia nu „tine de
foame” pentru celalalt desi poate ca o astfel de experienta m-ar
scuti de demonstratii in plus…

20
Instinctul defecator este asemanator cu cel adiptiv si ambele
se raporteaza la cel nutritiv in aceeasi situatie in care instinctul
matern se raporteaza la cel sexual. Dualismul nutritiv-defecator
este aproape identic cu cel sexual-matern deoarece unul vine in
prelungirea altuia. Asemanarea poate merge destul de departe.
De exemplu in cazul omului cel nutritiv cu cel defecator se exclud
reciproc la fel cum cele sexual si matern se exclud. Fireste ca
dimensiunea acestei comparatii pare mai curand etica deoarece
in cazul animalelor cele doua instincte pot functiona destul de
bine in acelasi timp chiar daca substantele care fac obiectul
transferului cu mediul sunt opuse diametral. Insa inclusiv in
cazul animalelor o astfel de concordanta de satisfacere pare a fi
destul de rara. Chiar si asa parca tot la om e mai vizibila exceptia.
In orice caz faptul ca actiunile comportamentale ale unuia nu
folosesc in mod direct la satisfacerea celuilalt si deci ele sunt
esentialmente diferite ca si exprimare corporala atesta
diferentierea celor doua instincte. Carcotasii ar putea gasi si
unele asemanari in special in expresia si mecanica faciala insa sa
ne multumim deocamdata in a le intelege diferentiat.

Instinctul urinator este specific organismelor mai evoluate

deoarece la cele mai putin evoluate ambele sunt cuprinse in
acelasi aparat digestiv. E clar pentru toata lumea insa ca la
mamifere si om instinctul urinator are un aparat specializat
format din rinichi, vezica urinara sau uretra. Nu se mai poate
vorbi despre lipsa de diferentiere desi in partea cu expresia
faciala s-ar putea iar gasi obiectii… Totusi se pare ca acest gen de
obiectii vine si datorita faptului ca unii oameni chiar nu fac
aceste diferente intre instincte si folosesc mai multe in acelasi
timp. Unii sunt mai abili si isi dubleaza placerile in special
erotice amestecand instinctul sexual cu altele. Altii sunt mai
neexperimentati nu pot trai adevaratele satisfactii instinctuale
pentru ca folosesc gresit instinctele si „portitele” lor de
satisfactie… Sa speram ca acest gen de distinctie facuta in special
pentru copiii de zece ani ii vor ajuta la deprindere atunci cand
vor ajunge sa experimenteze direct fenomenul.

21
2.3. Ce este pulsiunea?

Instinctul este ansamblul dintre structura organica si pulsiunea

implicata de aceasta pentru satisfacerea nevoii sale de transfer de
substante cu mediul. Pulsiunea este comanda pe care organismul
i-o face instinctului. Pulsiunea este dorinta, nevoia de satisfacere
a instinctului si se traduce in vointa prin emotie si apoi prin
comportament. Faptul ca in D.P.A. am folosit conceptul de
pulsiune ca manifestarea comportamentala a instinctului a fost
mai curand din ratiuni tehnice. Am dorit astfel sa temperez
ruptura fata de metapsihologia freudiana in situatia in care in
conceptia prezentata de mine fie am restrans fie am extins
anumite concepte ale sale datorita rolului diferit de cel presupus
de Freud pe care eu l-am gasit pentru ele. In cazul de fata este
clar ca satisfacerea unui instinct presupune pasi intermediari
complecsi, etape comportamentale care uneori par sa se excluda
reciproc. De exemplu instinctul nutritiv pentru animal pleaca de
la siesta satietatii trece prin nelinistea foamei, acutizarea
acesteia, plecarea la vanatoare, panda, atacul, lupta cu prada si in
final cu actul masticator necesar hranirii. Iata aici 7 mari tipuri
de comportamente care, fireste fiecare in parte ar trebui sa aiba
pulsiunea sa speciala. In acest caz nu ar fi vorba despre pulsiunea
nutritiva ci de pulsiunile nutritive incadrate intr-un grup special
de pulsiuni care servesc functiei nutritiei. Pe langa o prea
abrupta rupere de terminologia freudiana cred ca folosirea la
plural a termenului are si o anumita disonanta. De exemplu
vorbind despre pulsiunile sexuale termenul ar deveni usor
ambiguu tinand cont ca sexualul iradiaza si in pulsiunile vecine.
Astfel ca ele sunt cumva tot sexuale desi diferite de instinctul
sexual ca atare. In acest caz nu s-ar mai sti daca sintagma in
cauza se refera la instinctul sexual ca atare sau la pulsiune catre
care acesta migreaza. Am optat pentru generalizarea acestor
comportamente insa este posibil ca in viitor pentru o mai precisa
folosire termenul sa fie acceptat de comunitatea psihologilor cu
sens particular, restrans.

22
 
3. Trunchiul psihic ca rezumat al istoriei umanitatii

Faptul ca omul a trebuit sa se organizeze social si ca a trebuit sa

formeze o echipa cu semenii a condus la 2 tipuri de
comportament care s-au grupat separat. Primul tip de
comportament este cel al comportamentului comunitar, al
comportamentului cerut de ceilalti membrii ai societatii si
acceptat de fiecare in parte pentru a reglementa relatiile sociale.
De exemplu legile relativ la impartitul profitului realizat ca
urmare a unei coordonari in echipa a comunitatii sau a
diferitelor beneficii obtinute de comunitate de pe urma
colaborarii implica anumite sacrificii personale insa si beneficii
comunitare din care apoi totii membrii comunitatii profita. Toate
legile si regulile acceptate de comun acord fac obiectul
complexelor filierei pozitive de comportamente. Dimpotriva, pe
langa acestea membrul societatii umane, evoluate tinde sa
incalce regulile si sa isi aroge privilegii mai mari decat ale
semenilor. Grupul de comportamente care tind sa sparga ordinea
normala a comunitatii se inscriu in filiera negativa. Ambele
filiere formeaza un tot retroactiv in care energiile psihice
interrelationeaza. Toate comportamentele care iti aduc laude la
mai ales la scoala este de obicei unul al filierei negative in timp ce
cel care iti aduce pedepse si dezaprobari este cel al filierei
negative. Pozitiv – negativ, bun – rau. Destul de usor de
priceput, nu? Cred ca desi ai doar 10 ani cam stii care sunt
lucrurile bune si cele rele, nu?

Filiera pozitiva este data de influenta directa, bruta a mediului

social sau natural al mediului asupra individului. Complexe ca
polis, tabu, Adam sau Sisif fac parte din modul in care mediul
social are interesul sa vada membrii sai. Omul dominat de astfel
de complexe este unul docil, serviabil, modest si in masura sa
accepte ceea ce se cere de la el. Daca cineva se comporta cat mai
fidel dupa aceste complexe atunci are sansa sa se integreze in

23
societate, are sansa de a primi protectia societatii la fel cum
membrii de rang inferior au sansa de a primi mila grupului in
lumea animala.

Chiar invinovatirea in bloc a tehnologiei dublata de idealizarea

comunitatilor primitive este expresia acestui complex. Durerea
omului modern nu este data insa de beneficiile aduse de
tehnologia in sine ci de faptul ca o intreaga cultura provenita de
la predecesorii sai este inlocuita de o alta descinsa din noile
conditii de viata promovate de tehnologie. In acest context
cultura precedenta ramane activa cumva in abisurile sufletului si
se ciocneste uneori brutal cu cea noua. Psihicul este o suma de
forte reprezentate de dorinte, pulsiuni, sentimente aflate in
conflict carora interesul cel mai optimal le da castig de cauza
partial si provizoriu intr-un moment sau altul.

Filiera negativa se poate numi astfel datorita faptului ca se

raporteaza negativ la cea pozitiva. Relatia lor nu este totusi una
de excludere reciproca asa cum credea Freud prin topicile sale
unde o instanta se afla in conflict perpetuu cu o alta. Relatia lor
este una retroactiva, de feedback, de echilibrare reciproca asa ca
intarirea uneia conduce la intarirea celeilalte. Daca cea pozitiva
este in masura sa introduca individul in turma, sa il faca
dependent de ea, cea negativa presupune planul B al
comportamentului uman, alternativa la cazurile in care
comportamentul pozitiv esueaza. Sa ne gandim doar la
comportamentul antisocial dictat de complexul Cain care apare
atunci cand comunitatea marginalizeaza pe aceia carora initial le
pretinde un comportament de tip polis. In acelasi fel si
complexul Narcis explodeaza atunci cand comportamentul tabu
este suprasolicitat.

 
3.1. Prima grupa de complexe sau grupa complexelor organice

24
Prima grupa de complexe ale trunchiului psihic este descinsa
direct din legile generale ale pulsiunii. Cele doua complexe ale
sale se pot numi "organice" deoarece ele descind direct din legile
generale ale pulsiunii despre care am tratat pe larg in D. P. A.
Aceste legi psihodinamice se aplica originar pulsiunilor
instinctuale, organice. Complexele grupei 1 sunt poarta
psihicului, nimic din ce este psihic nu scapa de influenta lor
asemenea unor vamesi scrupulosi pana la absolut care nu lasa
nimic sa le scape. Aceasta grupa este primul pas al pulsiunii in
zona psihicului, este copilaria primara a psihicului. In ce masura
este posibil acest lucru trebuie vazut direct in textul din D.P.A.
Deocamdata in acest text ma limitez in a face o descriere sumara
a sa.

3.1.1. Complexul traumatic

Este cel mai vechi complex al psihicului. A fost numit generic

„instinct de conservare” insa intelesul complexului traumatic
este mult mai larg. Un astfel de instinct de conservare este de
fapt un metainstinct, o constanta organica a tuturor instinctelor.
El nu presupune nici un fel de trafic de substante cu mediul si
astfel nu se suprapune peste ceea ce am numit in D.P.A. instinct.
Complexul traumatic este doar ornamentul psihic al acestui
posibil metainstinct si se manifesta prin teama si durere
accentuata in contactul cu un element traumatic sau in
perspectiva unui posibil traumatism. Iata ca durerea , asa cum
fiecare dintre noi o cunoaste nu are neaparat o origine fiziologica
chiar daca fondul fiziologic este cel afectat de un astfel de
traumatism. Pentru o diferentiere mai clara a sa ne putem
imagina reflexele neconditionate de genul raspunsului
genunchiului la actiunea ciocanelului sau durerea provocata
printr-o actiune traumatica. Primul caz este un exemplu clar de
astfel de instinct de conservare facut total involuntar, prin reactia
rapida comandata direct de maduva spinarii. Celalalt este

25
aproape total involuntar dar si cu concursul creierului unde este
localizat insusi psihicul. Pentru a lamuri si mai mult situatia ne
putem gandi la un caz in care ne-am taiat accidental, pe
neobservate, nu am simtit nimic si nu am stiut de acest
traumatism decat ulterior cand am vazut sangerarea. In clipa
urmatoare apare si durerea. Trebuie sa fi vazut un caz in care un
copil izbucneste in plans abia dupa ce si-a vazut sangele curgand.
O astfel de reactie este dictata direct de complexul traumatic.
Iata cum un astfel de traumatism poate fi pur si simplu
neresimtit atunci cand nu suntem atenti si nu ne gandim la actul
traumatic. O banala injectie ce este un traumatism de cateva ori
mai minor ne produce palpitatii si durere ingrozitoare doar
pentru ca complexul nostru traumatic se interpune si ne obliga
sa parasim situatia traumatica. Pentru binele tau personal iti
doresc sa nu ajungi sa vezi cum poate o seringa deveni o poarta
spre rai si astfel sa imi contrazici propozitia anterioara!

3.1.1. Complexul Eden

Greu de inteles insa se pare ca placerea este cu atat mai mare cu

cat durerea asociata ei este mai mare. Placerea sexuala este mare
pentru ca si la femei si la barbati descinde in consecinte
dureroase. In urma raporturilor sexuale femeia naste cu dureri
iar barbatii se dueleaza intre ei. Fireste ca in epoca civilizata rar
se mai bat barbatii pentru femei insa in trecutul mai indepartat
asa cum se vede la maimutele antropoide placerea sexului era
mereu dublata de razboaie cu rivalii. Dar pentru ca nasterea a
ramas la fel de dureroasa si placerea sexuala feminina este mai
mare, cel putin din cate se vede/aude. Daca ii casatoresti pe
indragostiti si le elimini posibilitatea razboiului, adica durerea
din calea placerii sexuale atunci vei constata ca vor incepe
razboiul intre ei in lipsa altor parteneri… De asta exista atatea
divorturi. Dimpotriva dragostea este mai intensa atunci cand
ceva o ameninta, cand exista un traumatism care o dubleaza. Cel

26
mai celebru caz este cel al dragostei dintre Romeo si Julieta care
s-au urat si sau dusmanit si apoi s-au indragostit nebuneste unul
de altul.

Sentimentul edenic, sentimentul de rai pe pamant este datorat

tocmai unui scut traumatic in care obiectul edenic este imbracat.
Acest scut este menit a interzice sau restrange accesul catre el
fapt ce il face foarte dorit. Atunci cand un obiect al satisfacerii nu
este restrans sau interzis el devine banal deoarece instinctul isi
pierde interesul fata de el odata ce este satisfacut. Asa se
intampla cu sexul care devine o banalitate si chiar o usoara
repulsie in cadrul casatoriei dupa ce tot el fusese initial motorul
casatoriei. Pentru cititorul de 10 ani exemplul nu e cel mai fericit
insa va afla in cativa ani in ce mod se poate trece de la luna de
miere la deceniile de fiere. Vacanta scolara poate fi un substitut
pentru sexualitate (daca nu chiar si pentru cititorul adult). Toata
lumea stie ca vacanta se traieste la cote normale atunci cand
chiar suntem in vacanta dar este foarte dorita in timpul scolii. Nu
o putem lua in timpul scolii deoarece vom primi pedeapsa
parintilor nemultumiti sau vom avea alte consecinte neplacute.
Se mai poate lua cate o vacanta scurta prin chiul… Probabil ca
cititorul de 10 ani stie cat e de mare tentatia!

Pedeapsa pentru eventualul viol si cea pentru chiul de la scoala

sunt elementele traumatice care dau aura edenica pentru luna de
miere si vacanta. Desi par rasfatati ai sortii nici chiulangii si nici
profesionistii filmelor porno nu se pot bucura de vacanta
adevarata sau de luna de miere. Ambii fac din vacanta sau sex un
mod de viata care devine banal si neinteresant.

3.2. Grupa a 2-a de complexe sau grupa complexelor

comunitare

Se refera la regulile convietuirii sociale cu impicatiile sale

emotionale in plan personal. Aceste complexe exista si la animale

27
la fel ca si in cazul precedentelor si fac obiectul unor modelari
speciale ale pulsiunilor in asa fel incat specia sa profite la maxim
de conditiile oferite de mediu.

3.1.1. Complexul Polis

 

Este tipul de comportament gregar specific animalelor pradate si

omului. De cele mai multe ori animalele de prada din varful
lantului trofic nu traiesc in grupuri tocmai pentru ca hrana nu
ajunge pentru asa ceva. Asocierea in haite a animalelor de prada
presupune fie un pradator mai puternic cu care concureaza fie o
puternica rezistenta din partea prazii ceea ce face necesara o
noua organizare.

Complexul polis este complexul omului mediocru care se simte

cumva usor izolat si usor nesigur in comunitate la fel ca si
animalele care simt nevoia sa se uneasca in turme pentru a face
fata mediului ostil sau pradatorilor. Intre individ si turma se
stabileste o legatura oarecum materna, de conditionare.
Manifestarea acestui surogat de dragoste de aproapele tau poate
avea de multe ori accente pompoase, comice tocmai pentru ca
individul isi forteaza emotivitatea spre a deveni iubire de
aproape tocmai pentru a se proteja de eventuala agresiune a
acestuia. Patriotismul real al politicienilor (pentru ca cei mai
multi doar il mimeaza) sta sub semnul acestei stari de lucruri.
Omul dominat de complexul polis este unul care isi vinde emotia
pe siguranta nonagresiunii din partea celuilalt. Iubire contra
siguranta. Avand in vedere varsta cititorului nu pot sa spun cam
cu ce se aseamana asta.,

Nevoia de a intalni pe cineva pe strada, nevoia de a ne strange in

grupuri, de a iesi pe stadioane si sustine echipa favorita este
direct dictata de complexul polis. Acest tip de comportament se
manifesta uneori cu accente originare, salbatice. Amestecul de
salbaticie cu civilizatie nu prea da bine uneori. Ma refer aici la

28
cazul cu suporterii pe stadioane care uneori par rupti din cartile
de istorie. Repet: din cartile de istorie nu direct din istorie cum
cred ei! Fac precizarea asta pentru ca cei mai multi nu prea stiu
ce sunt cartile… De aici si legatura cu faimoasa prostie a politiei!

Omul contemporan este foarte ambivalent fata de semenii sai si

oscileaza intre o atitudine polis si alta de tip cain. Cele doua se
contrazic flagrant, sunt la antipozi insa ambele sunt la fel de
puternice in influentarea comportamentului uman. Insa fara ele
nu s-ar fi putut construi nici civilizatia si nici societatea.
Lucrurile bune se pot face doar in echipa. Ca si copil de zece ani
vei vedea in urmatorii 5-6 ani ca unele lucruri pur si simplu nu
pot fi facute decat in echipa oricat de mult te-ai stradui sa le faci
singur. Ai sa vezi ca uneori iti va fi greu sa iti alegi echipa… Altii
au trecut prin tipul asta de experienta si de teama singuratatii in
actiune nu numai ca si-au facut echipa, dar si-au luat si rezerve.
Mai complicat e atunci cand in echipa intra si rezervele …

3.1.1. Complexul Cain

 

Cred ca tu cititorule de 10 ani stii oarecum ce inseamna sa iti

doresti un frate (daca te-ai simtit singur fiind si singurul copil la
parinti sau ai fost separat de el la un moment dat in caz ca mai ai
frati). Dar in aceeasi masura stii si ce inseamna se te lupti cu el,
sa va certati, sa va urati si sa va parati apoi la parinti. De fapt asa
suntem si noi, cei autointitulati adulti. Suntem facuti sa nu
putem trai unul fara altul dar si sa ne intepam reciproc, sa ne
facem rautati, sa ne punem bete in roate, sa cautam samanta de
scandal… Asta e de fapt sensul societatii: supravietuirea
individului si, prin el a speciei. Cu cat conditiile de mediu sau
concurenta cu alte specii sunt mai acerbe cu atat contrastul intre
comportamentul comunitar si cel anticomunitar este mai acerb.

Cain si Abel sunt doua personaje biblice care s-au urat foarte
mult desi erau frati de sange. Dar de fapt asta este reteta pentru

29
ura profunda. Cei mai mari dusmani nu sunt totusi strainii ci
apropiatii deveniti straini. Ura este o agresivitate mocnita, una
constanta si sustinuta si se indreapta in special catre concurentii
pentru resurse. Impartirea bunurilor in mod aproximativ egal
face parte din invatatura pe care parintii nostri ne-o dau atunci
cand ne ofera bunatati. Familia devine astfel model pentru
organizarea macrosociala insa niciodata cele doua tipuri nu vor
putea fi identice nici cantitativ si nici calitativ. Cineva din afara
familiei poate primi cu ajutorul milei din bunatatile pe care noi le
consideram natural sa le primim fiind copii. In situatia in care un
astfel de strain isi reclama dreptul de a se infrupta din aceste
bunatati ii raspundem agresiv conform complexului Cain. Adica
il marginalizam, il dam la o parte. O societate prospera repeta
acest model invatat de noi in prima copilarie fiind semn al unei
civilizatii umane superioare. Una saraca tinde sa isi
marginalizeze membrii si sa-i exileze catre iesirea din
comunitate. Societatile animalelor rareori pot avea astfel de
infatisari tocmai pentru ca ele se afla in general in concurenta
acerba pentru hrana. Civilizatia umana s-a folosit de tehnologie
pentru indestulare si chiar prisos si de aceea mila a devenit o a
doua natura la fel ca si agresivitatea in scopul eliminarii
competitorilor.

Fireste ca tehnologia nu a ajuns atat de dezvoltata incat sa

produca si sa modeleze resursele in asa fel incat sa ii
multumeasca pe toti. De aceea complexul Cain, oricat de primitiv
ar fi el, este foarte folosit si eficient pentru conditiile actuale. De
aceea limitarile si diluarile spiritului comunitar pe masura ce
societatea creste in dimensiune face parte din natura organizarii
si folosirii resurselor. Din pacate chiar atunci cand societatea este
prospera si membrii comunitatii folosesc mai putin complexul
Cain tot exista unii care isi marginalizeaza semenii si ii exclud de
la bunurile comunitatii care uneori se strica si sunt aruncate
ulterior. In cartile pentru adulti acest spirit se numeste pur
liberal sau „ de dreapta” neabatuta… Eu cred totusi ca astfel de
practici seamana mai curand a primitivism vopsit cu civilizatie
dupa cum aceste doua complexe polis-Cain sunt ele insele
originate in aceasta etapa de evolutie a societatii. Urmatoarea

30
grupa de complexe, in special cel tabu va duce mai departe aceste
reguli sociale si le va perfectiona in asa fel incat bunurile sa fie
cat mai „strategic” impartite.

3.3. Grupa a 3-a de complexe sau grupa

complexelor mitologice
 

Grupa a 3-a este deja una specific umana. Atunci cand o fiinta
are puterea de a diviniza, de a-si crea idoli religiosi acest lucru
presupune un anumit tip superior de dezvoltare a speciei.
Estimarea unei suprarealitati in afara sau in interiorul sinelui
este criteriul aparitiei culturii iar acesta este fenomen specific
uman.

3.1.1. Complexul Tabu

 

Complexul tabu deriva direct din conflictul dintre complexele

polis si Cain atat in societatea primitiva cat si in cea civilizata
contemporana. Pentru cea primitiva fluctuatiile prin care natura
trece de la abundenta la insuficienta, anii productivi urmati de
ani neproductivi au rezonanta in productia de bunuri ale
comunitatii. Negocierea emotionala a sentimentelor polis – Cain
relativ la aceasta impartire a bunurilor depinde de aceste capricii
ale naturii pe care primitivul le traduce in conceptia religioasa.
Aparitia religiei este de fapt aparitia complexului tabu. Pentru
societatea civilizata complexul tabu se intareste in jurul luxului si
a bunurilor si conditia acestei intariri este tot o educatie si o
formare intr-un mediu saracacios unde complexul Cain isi va fi
lasat urme.

31
Tabu nu poate fi inteles decat daca suntem familiarizati cu
antropologia culturala, cu mentalitatea primitiva. In limba
naturala cuvantul "tabu" se identifica cu interzicerea preluand
literal semnificatia primitiva de unde si vine acest cuvant. Insa
interzicerile societatii primitive au alte coordonate decat cele ale
celei contemporane. Si totusi cuvantul „tabu” nu a fost folosit de
catre mentalitatea clasica. Repulsia sa fata de lumea primitiva si
tensiunile impuse "prostimii" de catre "nobilime" nu permitea
preluarea unui asemenea termen. Abia lumea moderna a inceput
sa vada interzisul si sa fie atrasa de el. Un primitiv poate muri de
"inima rea" odata ce a incalcat tabu-ul pe cand omul
contemporan isi indreapta atentia tocmai catre tabu facand tot ce
ii sta in putinta sa ii incalce. De aceea in profunzimea sa
termenul "tabu" nu este similar cu cel de "interzicere" ci vizeaza o
interzicere datorita insuficientei pentru toata lumea a obiectului
vizat de tabu. Restrictia tabu-ului se refera la o minoritate nobila.
De exemplu un furt banal si interzis de comunitate nu ar putea fi
considerat tabu insa un furt bombastic pe cand o spargere
epocala data unei banci poate fi considerata tabu in special
pentru mirajul bogatiei pentru cel ce ar reusi-o.

Dar acesta este doar o mica parte din ceea ce este tabu-ul si doar
partea destructurativ contemporana a lui. Desi este originat in
lumea primitiva tabu-ul este totusi specific organizarii clasice a
societatii chiar daca, paradoxal, aceasta nu are efectiv un cuvant
in limba pentru el si a trebuit sa se faca apel la cel primitiv
pentru a-l adopta. Asta se datoreaza unei anomalii specifica
societatii clasice respectiv ipocrizia necomunicarii intre prostime
si nobilime, ermetismul statului clasic. Daca primitivul isi alege
un rege sau un preot o face pentru a comunica cu divinitatea.
Clasa intermediara intre divinitate si el nu este impusa cu forta
armelor ca in societatea clasica ci este aleasa direct de el.
Primitivul isi poate schimba total religia cu regii si preotii sai
daca simte ca nu mai exista legatura intre el si divinitate.
Antropologia culturala raporteaza cazuri in care potentialii regi
refuzau cu obstinatie numirea datorita ritualurilor
impovaratoare. Regele si preotul este un servitor pentru primitiv
asemenea animalului vanat pe care il foloseste ca hrana.

32
Oficialul mentalitatii imperiale se foloseste de aceasta nevoie a
primitivului de a se lega de divinitate in scop personal, de casta.
Functia de rege este astfel modelata prin forta armelor pentru a
duce o viata mai usoara, pentru a lua birurile de pe urma
acestuia. Rolul originar al primitivului (aici poporului) de
schimbare a regelui s-a pierdut in masinaria sociala imperiala si
numai rascoalele si revolutiile mai pot face astfel de schimbari
care erau la origine manifestari ale insusi fenomenului tabu. De
multe ori el insusi sceptic la adresa religiei si a mentalitatii naive
primitive (regasibila in orice religie) regele (ajuns politician) a
ramas doar cu cinismul unei vieti imbelsugate si si-a uitat rolul
de mediator, a uitat ca darurile pe care poporul i le aseaza la
picioare sunt pentru divinitate si nu pentru el. Nobilul clasic s-a
trezit deodata cu ideea ca ar putea face niste profit de pe urma
"naivitatii" primitivului asupra caruia apoi a exercitat presiuni
pentru pastrarea lui in aceeasi stare de primitiv. Naivitatea
primitiva a fost inlocuita cu o masinarie sociala diabolica de
izolare a "prostimii" de o minoritate religioasa si politica ce mima
legatura cu divinitatea. Complexul tabu a ajuns la stadiu de
obezitate si s-a extins la tot ceea ce inseamna oficial, ascuns,
elitist, secret.

Din pacate complexul tabu a fost folosit de maimarii societatii

pentru a ajunge si mai "mari" printr-o extirpare mai profunda a
valorii celor si asa destul de mici. Polarizarea sociala produsa de
cultura bazata pe complexul tabu e principalul motiv de rejectare
a valorilor sale. De aceea cultura contemporana l-a ironizat si
minimalizat valorile ce provin din complexul tabu.

Din acest motiv cultura magistrala a „valorilor perene” clasice

trebuie rejudecata si reevaluata deoarece se pare ca se bazeaza pe
alterarea naivitatii primitive prin inrobirea ei. Faptul ca unii inca
viseaza printese si gradini cu fazani viu colorati atesta o
mentalitate cenusie a robului fascinat de luxul stapanului devenit
tabu. Tu cititorule de 10 ani (si pentru cei care n-au depasit
stadiul) vei intelege acest complex cand o sa mai cresti si te vei
casatori. Vei vedea atunci diferenta intre iluzie si realitate…

33
 

3.1.1. Complexul Narcis

 

Narcis este personajul mitologic care s-a indragostit de propria

imagine oglindita in apa. Cititorule de 10 ani cred ca stiu ca te
cam analizezi in oglinda si te cam admiri. Mai ales daca esti
cititoare! Ai ghicit: esti cam narcisic(a)… Si e normal sa fii asa
deoarece cam incepi sa iti dai seama ca adultii sunt niste ciudati
pe care nu ii intelegi dar pe care totusi ii admiri. Ei bine tocmai
faptul ca nu te poti compara cu ei, tocmai pentru faptul ca esti
mereu in urma lor si ca dai chix-uri devii un pic inchis in tine,
negativist si refractar. Daca cineva iti reproseaza toate astea
spune-i sa se bucure acum de cumintenia ta caci peste cativa ani
isi va dori sa fi la fel de linistit ca acum. Practic narcisismul tau se
va accentua pe masura ce vei vedea ca lumea din jurul tau e din
ce in ce mai greu de ajuns, ca colegul X te intrece, ca un altul de
ameninta si ca cumva nu poti sa confirmi. Reactia ta este una
naturala: tu iei din meritele lumii exterioare si le adaugi la
meritele tale ca sa echilibrezi balanta. Nu e nimic de ras, pur si
simplu asa functioneaza speciile vii: in aceeasi masura si
calitatile exceptionale si defectele sunt amortizate in interiorul
speciei. Narcisismul tau te face perseverent, ambitios,
intransigent si peste un timp te vei intoarce in mijlocul celor ce
te-au umilit ca un lider. Cu cat te vor respinge mai mult si cu cat
vor fi mai sceptici fata de valoarea ta cu atat tu vei fi mai
ambitionat si vei creste.

Ca toate complexele filierei negative si cel Narcis este reactia

individualului, subiectivului la regulile si conditiile exterioare ale
mediului. Astfel ca el este reactia individuala la tabu-ul impus de
catre autoritati si cultura. Daca tabu-ul umileste orice muritor
care duce o viata simpla narcis-ul readuce acest tabu
transcendent in interiorul normalitatii, banalitatii si vietii simple
de fiecare zi. Complexul Narcis este urmarea fireasca a intaririi
complexului tabu. Cu cat societatea devine mai ermetica si

34
foloseste resursele complexului tabu pentru a-si proteja
autonomia cu atat marginalizatii exclusi astfel raspund fie prin
inferiorizarea lor fie prin narcisismul ca atare care se traduce
prin supraevaluarea propriei persoane.

3.4. Grupa a 4-a de complexe sau grupa

complexelor sexuale
 

Grupa a 4 poate fi numita si grupa erotica deoarece implica

consecintele in plan erotic ale grupei celeilalte pe masura
evolutiei civilizatiei. Toate complexele sunt pansexuale,
panmaternale si pannutritive deoarece de la aceste instincte orice
complex primeste energia. Insa complexele grupei acesteia o
reintorc foarte vizibil inapoi catre instinctul sexual si
comportamentul sexual sufera modificari semnificative.

3.1.1. Complexul Adam

 

Adam se spune ca a fost primul om. Sau, ma rog, intre primii doi.
Biblia spune ca Dumnezeu l-a facut prima data pe Adam si apoi
i-a dat o partenera, pe Eva; ei au avut toata libertatea de a
stapani cele din Rai cu exceptia Pomului Cunoasterii din care le-
a fost spus in mod expres sa nu se infrupte. Adam a fost fericit
pana cand a facut ceea ce i se spusese sa nu faca si a fost
pedepsit. Cred ca cititorul de 10 ani intelege cat e de frustrant…
Totusi il asigur pe tanarul meu cititor ca nici nu banuieste ce trist
e de fapt Adam si ca ii doresc sa nu afle niciodata. Complexul
Adam este complexul omului civilizat care suprima primitivul ce
supravietuieste mereu in el. Tematica postcolonialista din
cultura contemporana care deplange modul in care europenii
civilizati au distrus culturile primitive ale bastinasilor de pe

35
teritoriile cucerite este profund marcata de acest complex
modern al umanitatii. Raiul este aici un simbol pentru insusi
complexul eden iar pomul cunoasterii si fascinatia duplicitara pe
care o degaja este complexul tabu care are rol de cauza a celui
Adam.

Complexul tabu este o idealizare de la distanta, o infantilizare si

umilire de sine in fata unui simbol. Complexul Adam inseamna
pierderea acestei idealizari, cunoasterea simbolului, infruptarea
din el si depasirea lui cu o profunda dezamagire fata de intalnirea
cu el si de asteptarile facute anterior relativ la experimentarea
lui. Rezonanta cosmica a tabu-ului este descoperita ca banalitate
de catre Adam cel curios. O astfel de transformare a totului in
nimic ii provoaca acestuia profunde sentimente de vinovatie
pentru pierderea unitatii cosmice si infruptarea din ceea ce
fusese decretat ca interzis.

Nefericirea lui Adam nu este nici pe departe datata la inceputul

umanitatii asa cum spune crestinismul si iudaismul. Adam este
originat chiar in timpul formarii acestor religii adica pe undeva la
cateva mii de ani inainte de Hristos, ceea ce coincide cu inceputul
societatii tehnologice. Insa asemenea complexului tabu originat
in societatea primitiva abia in zilele noastre cand tehnologia a
intrat profund in vietile noastre coplesitorul complex Adam se
vede foarte clar.

Complexul Adam este reactia pe care omul frustrat o are fata de

placerile sexuale. Ca urmare a prohibitiilor impuse de complexul
Tabu vecin pe filiera pozitiva sufletul raspunde cu o si mai mare
nevoie de satisfactie, cu o excitatie in plus iar sexualitatea este
varful de lance al acesteia. Escapadele sexuale sunt apoi dublate
de momente de autoinvinovatire. Inhibitiile sexualitatii
adolescentei produse de catre civilizatie, lipsa de experienta
pentru negocierea relatiilor cu celalalt sex provoaca o sete erotica
specific adolescentina, formata tabu in aceasta perioada si aflata
in imposibilitatea de satisfactie totala pe intreaga viata. Probabil
ca in istoria umanitatii cei cu apucaturi de acest gen, cei cu
sexualitate neinfranata au avut parte de boli venerice sau

36
probleme cu semenii care isi doreau partenerele sexuale doar
pentru ei in asa fel incat satisfactia in sine este dublata de acest
gen de traumatism inerent.

Complexul Adam insa vine direct din cel tabu. El este consecinta
tehnologiei avuta asupra mentalitatii primitive a omului de rand.
O mentalitate tabu centrata in jurul vointei divine si a pasivitatii
fata de evolutia lumii se vede descentrata in momentul in care
tehnologia ii da posibilitatea de control atent al cursului sau insa
ii ia certitudinea tabu a contopirii cu divinitatea. Prosperitatea si
bogatia obtinute prin controlul direct asupra naturii inlatura
certitudinea existentei divinitatii care pentru primitiv se ocupa
ea in mod exclusiv de acest curs. Complexul tabu este specific
unei vieti austere, primitive sau sarace pentru societatile mai
evoluate tehnologic. Acest din urma caz este cel mai fertil teren
pentru aparitia complexului Adam. Satisfactiile primitive ale
comuniunii cu divinitatea si comunitatea sunt inlocuite de
strainatatea vietii moderne, de indoiala si slabire a credintei in
divinitate.

Interdictiile, restrictiile si severitatea complexului tabu au o

rezonanta exploziva in corpul psihicului care nu ar fi existat daca
acestea nu ar fi existat de asemenea. Iata ca asemenea mortului
de inanitie care nu se mai trezeste la viata cu bunatati la fel si
complexul tabu nu dispare odata cu o viata opusa celei austere
care i-a stat la baza.

Complexul Adam este complexul indoielii originare, a spargerii

legilor a revolutiilor si inadaptarii omului la noile conditii de
viata desi, dupa o astfel de revolutie noile conditii sunt mai fertile
si conduc la dezvoltarea accelerata a comunitatii. Adam este
sotul/sotia plictisit/a de mariaj, gata sa evidentieze defectele
celuilalt desi odata fusese indragostit/a si casatoria cu el paruse
taramul fagaduintei. Complexul Adam este direct descins din
cultura vinovatiei pe care autoritatile statului clasic le arunca in
spinarea sclavului. Daca stapanul declara ca sclavul este cineva
care trebuia de fapt ucis dar din diferite motive a fost lasat sa
traiasca atunci sclavul va accepta aceasta pedeapsa apriorica

37
originara si isi va asuma vina pentru orice fel de satisfactie o va
intalni. Depresiile epocilor contemporane sunt direct legate de
astfel de structurari ale mentalitatii sclavului.

Adam cel contemporan mai intai proiecteaza depresia lui de rob

in magia dragostei si apoi traieste drama pierderii dragostei in
hatisurile sumbre ale casatoriei. El isi doreste mai mult decat
poate oferi partenerul si mai mult decat poate oferi insasi
sexualitatea satisfacuta de casatorie. Acesta este insusi tabu-ul
incastrat in sufletul sau timp de multe si multe generatii si care
isi cere nevoia de implinire altfel decat prin satisfactiile banale.
Daca pentru cititorul de 10 ani acest lucru e cumva de neinteles il
sfatuiesc sa nu reia lectura si sa mearga mai departe pentru ca
oricum nu va intelege. Dupa ce se va casatori va vedea pe pielea
lui. Dar chiar dupa ce se va indragosti si va avansa in relatie cu
aleasa/alesul inimi va vedea ca in scurt timp parca nu mai e asa
cum se astepta…

3.1.1. Complexul Don Juan

 

Don Juan este un personaj foarte simpatic deoarece facea exact

ce vi se spune voua copiilor de 10 ani sa nu faceti, sau sa fiti
atenti, atenti, atenti (!!!) la ce faceti… Nu pentru ca chiulea de la
ore desi probabil ca tipul era tot un chiulangiu desi un chiulangiu
fata de alt gen de obligatii decat acelea ale voastre. Nu pentru ca
se uita la filme la care voi nu aveti voie sa nu va uitati, desi
probabil ca un televizor l-ar mai fi potolit si pe el. Nici prea multe
dulciuri nu cred ca manca desi cauta un anume tip de dulce. Nu
v-ati prins? Ei bine cauta dragostea intensa din partea
persoanelor de sex opus. Stiu ca la 10 ani e greu de inteles cum sa
lasi toate astea in urma si sa te uiti dupa nu stiu ce ingamfata din
banca intai sau dupa nu stiu ce rautacios. Uneori si noi adultii ne
punem astfel de intrebari. Insa nu stiu cum cautam voit sau
involuntar un nu stiu ce fel de dragoste cu totul diferita dar parca
si asemanatoare in mod paradoxal cu cea primita de la parinti…

38
Don Juan e cam ca voi asa care nu se poate hotari ce jucarie vreti
desi parintii nu au destui bani sa ii cumpere tot magazinul. Dupa
ce o alegeti va plictisiti de jucaria aleasa si incepeti sa regretati ca
nu a-ti ales-o pe cealalta. Noroc ca intre timp s-a inventat
schimbul de jucarii si astfel puteti sa o dati la schimb. Cam asa
face si Don Juan isi schimba mereu jucaria. Dar problema e ca o
schimba cu altii care nu vor sa faca schimbul. Aici incepe
calvarul.

Se poate vedea ca Don Juan este un Adam decis sa isi regaseasca

si sa isi consume minunea promisa de tabu. Cu cat tabu-ul este
mai mare cu atat dragostea lui este mai mare si cu atat arderea
lui interioara pentru topirea in acest tabu este mai mare. Prins in
vinovatiile lui Adam, Don Juan isi reincearca norocul mereu si
mereu, isi cauta perpetuu o alta portita de evadare prin
intermediul dragostei. Pasiunea cu care el isi urmeaza firul
fericirii promis de o realitate superioara il face un seducator
notoriu. Sexul opus este pe de o parte dezgustat de modul sau
superficial de a abandona cuceririle amoroase dar si profund
sedus de libertatea cu care cauta fericirea dragostei spirituale,
depline. Nu poate exista fericire fara dragoste iar Don Juan poate
fi acuzat de multe insa in nici un caz de faptul ca nu ar sti ce e
fericirea. Nimeni nu stie mai bine ca el lucrul asta. Iar atunci
cand Don Juan a pus ochii pe tine esti absolut convins ca a gasit-
o in tine dupa modul in care te priveste si iti vorbeste. In acel
moment esti hipnotizat si singurul lucru pe care ti-l doresti este
sa iti de si tie din acea fericire pe care doar el o stie. Esti deja
victima lui pentru ca fericirea pe care el ti-o da iti este de ajuns.
Daca n-ai inteles nimic din toate astea cititorule de 10 ani nu te
impacienta pentru ca nici noi adultii nu prea intelegem. Treci
mai departe si poate mai tarziu vei vedea pe pielea ta!

3.5. Grupa a 5-a sau grupa complexelor industriale

 

39
Ultima grupa de complexe constituie complexele muncii asidue.
Desi tehnologia are scopul realizarii comoditatii civilizatiei totusi
efortul facut de umanitate pentru micile satisfactii ale sale pare
din ce in ce mai mare. Conditiile sociale au permis abuzuri fata
de omul de rand aflat in ipostaza de muncitor care s-au
repercutat in aceste complexe. Complexul Sisif si Dyonisos sunt
parte a indobitocirii a unei parti din societatea moderna de catre
civilizatie.

3.1.1. Complexul Sisif

 

La fel ca toti termenii care desemneza complexele de mai sus si

Sisif este foarte vizibil abia in civilizatia contemporana. Sisif este
personajul mitologic condamnat sa impinga un bolovan pe un
munte in sus la nesfarsit deoarece bolovanul se rostogoleste
mereu pe partea cealalta. Sentimentul ce reiese dintr-o astfel de
situatie este cel de munca inutila si nesfarsita. Inutilitatea muncii
lui Sisif este inutilitatea compromisurilor pe care muncitorul
contemporan le face cu viata acceptand munci extrem de
solicitante. Supus unei astfel de presiuni sufletul va lua o aura
depresiva.

Complexul Sisif se cristalizeaza datorita subordonarii fata de

fitele si mofturile extravagante si nerealiste ale conducatorilor
societatii. Sensul vorbelor mari care reieseau din principiile
complexului tabu se dovedeste a fi unul destul de caduc si de
mercantil odata cu incarcerarea unui astfel de „credincios” intr-o
activitate profitabila pentru cei ce il cultiva. Complexul Sisif
demonstreaza ca umanitatea s-a impartit in mod absurd in
oameni prada sau oameni pradatori sau in stapani si sclavi. Este
evident ca odata prins acest talent de profitare de pe urma
naivitatii celor multi o intreaga cultura a aburirii si anestezierii
sufletului ce are varful de lance in complexul tabu este incurajata
si sustinuta de stat. Cultura clasica centrata in jurul complexului
tabu se dovedeste a fi un hipnotizator care te convinge cu

40
comenzi parsive sa faci lucruri profitoare pentru el. Nelinistea pe
care educatia salbatica ti-o cultiva in suflet te face sa te sinucizi
incet si progresiv impingand bolovanul stapanilor tai si
sustinandu-le viata lor imbelsugata. Daca nu o faci te vei simti
vinovat si demn de pedepsit asa cum pateste sclavul daca nu
executa comenzile stapanilor sai.

Golul interior si plictisul sunt repere ale complexului Sisif.

Zeflemeaua, dispretul fata de cei ce intra in contact cu el este o
incercare de gratificare narcisica fata de realitatea perceputa ca
culpabila de catre mentalitatea tabu doar prin faptul ca este
naturala si lipsita de transcendenta. Umilirea celuilalt se face
datorita nevoii de evadare din aceasta vina originara. Desi
cultura muncii hipnotice a fost laudata la tot pasul intr-un mod
ipocrit (tinand cont de stilul de viata lejer al autoritatilor) iata
cum efectele unei asemenea mentalitati au conotatii antisociale si
anticomunitare pe termen lung. Omul de rand este dispretuit de
maimarii zilei care isi trag foloasele narcisice si economice de pe
urma statutului sau de inferior. La randul sau el isi dispretuieste
semenii si familia incercand sa ii imite pe acestia si sa evadeze
din infernul clasei inferioare „demna de a fi ucis dar lasata sa
traiasca din diferite motive”.

Exista suficient de multi oameni care au cazut prada depresiei

severe in lipsa unui bolovan la care sa se inhame datorita faptului
ca masinile au preluat tipul acesta de munca pe care in trecut
acestia o faceau ei insisi in secolele trecute. Ergoterapia (care
este psihoterapia care se manifesta prin efectuare unei munci
oarecare) este de cele mai multe ori respectarea acestui blestem
cultivat timp de secole in sufletul clasei celui aflat in aceasta
situatie. Altii inca imping si astazi acesti bolovani si peste cateva
secole vor avea urmasi care se vor usca in sinuciderea
depresiilor. Ai mare grija cum iti alegi sa traiesti viata copile de
10 ani pentru ca nu iti negociezi doar viitorul tau ci poti
nenorocii viitorul urmasilor tai in aceeasi masura!

41
3.1.1. Complexul Dyonisos
 

Dyonisos este zeul desfranarii si orgiei. Simbolul sau este acela a

libertatii jinduite si proaspat obtinute, este comportamentul
lipsit de orice bariere. Dyonisos este un Sisif care a scapat pentru
o scurta perioada de timp de sub tirania blestemului sau, este
sarbatoarea, exceptia in care i se permite sa faca ceea ce altii fac
in mod natural. Lacomia lui de viata este data tocmai de
atentatul la libertate la care a fost supus in perioada sisifica.
Explozia de libertate pe care el o traieste este certitudinea
bucuriei absolute, a fericirii, a trairii unei metarealitati promise
in schimbul docilitatii sale sisifice. Dyonisos isi ia revansa fata de
trecut, umilintele sale sunt confruntate si umilite ele insele in
betia sa hedonista.

Dyonisos este tolerat daca se manifesta provizoriu, la sarbatori.

Si joaca ta seamana uneori cu comportamentul dyonisiac atunci
cand ermini lectiile si esti liber sa faci ce vrei desi uneori ti se
atrage atentia ca intreci masura. Conditia lui Dyonisos este sa se
intoarca pe munte si sa redevina Sisif. Atunci cand nu mai face
acest lucru el devine inamicul public numarul 1, este un
condamnat si dat exemplu negativ de cultura oficiala. Cultura
populara insa il martirizeaza facandu-l legenda. Dyonisos devine
erou, haiduc si, mai nou, terorist.

4. Trunchiul psihic si mentalitatea

 

Trunchiul psihic este un instrument foarte eficient pentru

explicarea psihicului in general. Fiecare dintre aceste complexe
intra mai mult sau mai putin in geneza comportamentelor
umane. Comportamentul, emotiile, trairile, starile sufletesti sunt
povesti unde fiecare dintre complexe reprezinta cate un capitol.

42
In imaginea de mai jos am schitat trunchiul psihic care
reprezinta straturile cele mai profunde si mai stabile ale
psihicului omenesc iar membrana circulara din jurul lor
reprezinta straturile cele mai noi ale psihicului, memoria mai
mult sau mai putin recenta dar sigur cea cu date inregistrate in
timpul vietii individului.

Trunchiul Psihic

Termenul folosit ne ajuta sa intelegem psihicul ca pe un copac cu

radacini, cu trunchi si cu frunze. Radacinile, trunchiul si
ramurile sunt datele cele mai vechi pe care copacul le pastreaza.
Desenul pe care l-am facut eu aici nu arata chiar ca un trunchi de
copac pentru ca trunchiul psihic reprezinta de fapt ramurile
copacului. In acest moment el seamana mai mult cu o coroana de
copac. Trunchiul propriuzis si radacinile care pot fi puse imediat
sub acest cerc sunt instinctele care alimenteaza coroana de
deasupra cu energie. In cazul copacului aceasta energie este si
substantele nutritive luate din pamant de radacini. Pe de alta
parte frunzele sunt cele care capteaza razele soarelui, produc
fotosinteza si copacul nu poate trai fara ele. In aceeasi masura

43
comportamentul omenesc se orienteaza dupa reprezentarile cele
mai noi inregistrate in memorie si ia decizii in functie de acestea.
Daca vedem un o hartie pe jos in mintea noastra reprezentarea
este foarte noua asemenea unei frunze a copacului. In acel
moment putem sa ne modificam comportamentul in functie de
importanta pe care i-o atribuim. De exemplu daca bucata de
hartie este o bancnota atunci suntem atenti la ea si ne folosim de
ea. De aceea peste o perioada de timp chiar vom uita ca am luat o
bancnota de pe jos. Iata ca reprezentarile noastre fixate in
coroana copacului psihic seamana cu frunzele reale ale copacului
care inmuguresc si se usuca in cateva luni. Unele reprezentari
cotidiene ale mintii noastre dureaza mult mai putin decat
frunzele copacilor. Cred ca stii in ce masura uiti unele lectii dupa
cateva minute cititorule de 10 ani! Asta pentru ca ele nu
inseamna nimic pentru tine. Daca ai gasi pe jos nu doar o
bancnota ci o servieta plina cred ca la varsta asta ai putea sa faci
dintr-o astfel de reprezentare una de neuitat. Asta pentru ca
intreaga ta viata se poate schimba radical. Poti deveni peste
noapte un om respectat si poti comanda adultilor sa iti satisfaca
dorintele. Iata ca legatura cu complexul eden este foarte stransa.
Daca acest complex este atat de vechi in istoria vietii in general si
nu doar cea a umanitatii care ti-a dat mostenire trunchiul psihic
te asigur ca nu vei uita toata viata o astfel de experienta. Si,
fireste, complexul traumatic isi baga si el coada aici. Poate te va
mustra constiinta si vei preda politie suma de bani. Vei prefera
astfel sa citesti aceasta carte decat sa pierzi timpul cat e ziua de
lunga cu burta la soare prin nu stiu ce insula…

Iata cum un mugur poate deveni o ramura in memorie. Unele

frunze mor dar altele se transforma in ramuri. Iata ca toate
amintirile noastre fie ele mai vechi, fie mai noi sunt sustinute de
catre astfel de ramuri mnezice asa cum sunt si complexele
desprecaream discutat mai sus. Gradul lor de excitare, forta lor
in campul constiintei poate determina si capacitatea de stocare si
organizare a noilor informatii. Inteligenta si puterea de sinteza si
acumulare de date in scopul organizarii unui domeniu sunt date
de aceste ramuri functionale ale psihicului. Complexele
trunchiului psihic impreuna cu experienta trecutului apropiat

44
poate decide capacitatea cognitiva a mintii noastre, adica puterea
noastra a gandi si de a ne folosi mintea pentru a ajunge la
informatii specifice si la un comportament subordonat lor. Un
copac mai mare si mai batran va avea si ramuri mai groase si
frunze mai multe; in aceeasi masura experienta si motivatia
personala poate determina o astfel de corola masiva de
reprezentari in campul mintii iar legarea lor unele de altele,
organizarea lor poate constitui experienta avuta de cineva in
experimentarea unei realitati anume.

Dupa cum o sa arat la psihoze , atunci cand anumite ramuri ale

copacului psihic sunt fie mutilate, fie nefunctionale corola de
frunze ale discursului mnezic poate suferi malformatii speciale
iar discursul cognitiv, emotional si comportamental poate fi
distorsionat.

Fiecare dintre cele 10 complexe ce compun trunchiul psihic le

influenteaza retroactiv pe celelalte. O excitare in plus a unuia
dintre ele poate determina tulburarea psihica ceea ce inseamna o
traire a realitatii intr-un mod mai intens. Tensiunea dintre
filierele sale explica atat fenomenul constiintei si inconstientului
cat si a gandirii coerente. Sentimentul de constiinta, constienta si
judecata sunt specifice unei astfel de cantariri a situatiilor oferite
de realitate, de strategiile oferite de fiecare dintre aceste
complexe in scopul satisfacerii personale. De aceea atunci cand la
varsta ta de 10 ani faci vreo boacana (si mai ales daca boacanele
se repeta) orice se va spune despre tine dar nu si faptul ca ai fi
foarte constiincios. Chiar si adultul care nu sta foarte mult pe
ganduri si isi pune in act ideile si comportamentele care ii vin
momentan in minte nu este considerat un constiincios, un filosof
care sta si mediteaza asupra eului.

5. Psihopatologia
 

45
Pana acum am analizat in linii mari forma normala a psihicului.
De acum incolo vom analiza derivarea lui psihopatologica adica
modul in care psihicul normal devine unul anormal sau special,
tulburat. In acest mare capitol vor intra doua subcapitole
respectiv cel al psihopatiilor si cele ale psihozelor. Pana la a le
analiza direct voi face cateva precizari preliminare pentru a ne
inlesni intelegerea lor.

5.1. Ce este psihopatologia?

 

Trunchiul psihic este modelul psihicului iar structurile sale,

complexele sunt starea de medie excitare a sa, predispozitia
pentru tulburarile psihice dar si starea de normalitate asa cum
este ea recunoscuta de catre comunitate. Iata ca diferenta dintre
normalitate si „nebunie” nu este atat de flagranta cum da de
inteles insasi comunitatea. Iar daca intr-o disputa ceva mai
violenta fiecare il face nebun pe celalalt probabil ca au dreptate
fiecare. Poate ca abuzurile facute de psihiatrie fata de dizidentii
politici in sistemele totalitariste se datoreaza si acestei fragile
diferente intre normalitate si psihopatologie.

Tulburarea psihica este un complex supraexcitat. Complexul este

o pseudotulburare psihica. Un om atent la datele propriilor trairi
se poate regasi in productiile psihice ale celor care dezvolta
simptome specifice acestor tulburari. Trebuie sa recunoastem ca
experienta ta cititorule de 10 ani e totusi destul de redusa si
exista riscul sa te cataloghezi si nevrotic si paranoic si
schizofrenic in acelasi timp dupa un prim contact cu descrierile
psihopatologiei. Nu te impacienta prea tare caci greseala asta
este facuta de majoritatea adultilor! Dar daca totusi faci aceasta
eroare de incadrare este pentru ca inca nu ati reusit nici tu nici
maivarsticii tai concurenti sa faceti diferenta intre predispozitie
pentru tulburarea psihica in cauza si tulburarea propriuzisa. Asa
ca departe de mine de a-ti reprosa lipsa de putere de diferentiere

46
intre acestea sau lipsa de cunostinte pentru a opera o astfel de
diferentiere. Ba chiar apreciez faptul ca tocmai acest neajuns
atesta punctele comune ale tuturor tulburarilor psihice in care tu
si restul adultilor va regasiti.

Tulburarile psihice s-au numit pana nu demult „boli psihice” si

exista si astazi locuri unde se mai numesc astfel. Timpul pare ca
s-a scurs mai lent pentru acestea deoarece influenta conceptiilor
mai noi despre om si societate nu s-au infiltrat destul. Vechea
conceptie despre „boala psihica” a fost inlocuita cu una in care
normalitatea si boala nu mai sunt diferentiate atat de drastic si
chiar boala in sine a psihicului este pusa sub semnul intrebarii.
Psihicul nu este acelasi lucru cu organicul pe care il cunoastem ca
se poate imbolnavi. Psihicul nu se poate imbolnavi. Cel mai sever
simptom psihopatologic este o manifestare naturala si sanatoasa
a psihicului chiar daca individul si organismul poate avea foarte
multe de pierdut de pe urma unei astfel de manifestari a sa.
Conceptul de „boala psihica” este derivat direct din mentalitatea
clasica a stratificarii societatii. O astfel de mentalitate considera
si trateaza omul cu tulburari psihice ca pe animal sau un pic mai
mult dar niciodata ca pe om cu drepturi depline. O astfel de
valorizare se explica prin valorizarea celor multi pe care o face
sistemul social clasic. Ea conduce automat la abuzuri asupra
acestora, abuzuri care nu se vad pe termen scurt insa pe termen
lung, la nivel de generatii intregi acestea se resimt in spectrul
acestor manifestari periferice care coincid cu insele tulburarile
psihice. Totusi civilizatia contemporana resimte o puternica
simpatie si compasiune fata de suferinta omului cu tulburari
psihice si, in ciuda unor pasi contrari, face tot posibilul pentru a-l
scapa de astfel de suferinta. Prin comportamentul bizar si prin
sensibilitatea pe care civilizatia o are fata de el specia umana
incearca sa se readune, sa devina un tot dupa ce mentalitatea
clasica o imparte radical in stapani si sclavi. Initial stapanii au
incercat marginalizarea totala si exterminarea acestor elemente
prin fenomenul „corabia nebunilor” unde tot ce era marginal era
imbarcat intr-o corabie ce era lasata sa pluteasca in deriva pe
mari si oceane sau prin arderea pe rug. Dispretul civilizatiei
contemporane pentru astfel de proceduri a atins apogeul si a

47
atras dupa sine un dispret congenital fata de tot ceea ce
inseamna cultura clasica.

Inclusiv in schizofrenie unde se pare ca ar exista anumite

disfunctionalitati organice totusi psihicul este perfect sanatos.
Nu exista boala psihica. Psihicul are din natura sa rolul de a regla
comportamentul uman in sensul unei cat mai bune adaptari la
mediu. Fireste ca pentru individ tulburarea psihica inseamna
esec personal deoarece ii infraneaza aceasta adaptare. Insa prin
tulburarea psihica individul isi arata adaptarea perfecta la
epocile sociale ale trecutului. Un paranoic proiecteaza asupra
autoritatilor zambitoare de astazi amenintarile autoritatilor
epocilor trecute. Omul cu tulburari psihice in general este
guvernat de mentalitatea trecutului si cea a prezentului care se
lupta pe viata si pe moarte pentru puterea de a dirija
comportamentul si emotiile.

Cineva a decis prin proprie vointa de stapan ca el este normalul

si astfel toti cei care nu se comportau ca si el riscau sa fie
excomunicati si exilati. El decidea moda, el organiza compozitiile
picturilor, el decidea ce muzica e buna si el angaja filosofii pentru
a face oficial filozofie. Din pacate desprinderea civilizatiei
contemporane de aceasta mentalitate inca nu s-a terminat iar
tendinta de considera pe cei diferiti ca fiind niste incorecti ce au
nevoie de „corectie” inca se manifesta chiar si in cele mai liberale
locuri. Termenul „tulburare psihica” contine in el o doza
pejorativa, incriminatoare si asta atesta lipsa de rupere a
mentalitatii oficiale a psihiatriei de astazi fata de mentalitatea
clasica a indivizilor egalizati cu orice pret.

Astfel ca numele de „tulburare psihica” se va schimba si va lasa

locul unuia mai actual si mai uman cum ar fi de exemplu cel de
„mentalitate excentrica” sau altceva. In fond prin exhibarea
influentelor mediului actual si ereditar psihicul face acelasi lucru
pe care il dace organismul in mod natural. Conditiile de mediu se
regasesc in particularitatile fiintelor care traiesc in aceste mediu,
in rase, in specii care traiesc doar in anumite zone etc. Este la fel
de normal de exemplu ca un paranoic de persecutie sa isi arate

48
predispozitia la a riposta fata de o posibila agresiune venita
dintr-un mediu persecutor in care predecesorii sai s-au format.
In ceea ce ma priveste daca totusi folosesc inca termenul acesta
pe care il consider depasit este pentru simplul fapt ca vreau sa
pastrez inca legatura cu psihiatria actuala si vreau ca prin aceasta
punte sa trimit cititorul interesat pentru a afla mai multe despre
subiect si de la alte texte. In orice caz cred ca se poate vedea de la
o posta faptul ca termenii folositi de mine pentru clase sau
tulburari individuale sunt total curatiti de orice caracter
institutionalist sau medicalist iar acest lucru are rezonanta in
conceptia mea despre psihoterapie.

5.2. Tulburarea psihica si mediul

 

Tulburarile psihice pot fi provizorii (a nu se confunda cu

„psihozele reactive tranzitorii” care in acest context nu sunt
provizorii) atunci cand dureaza cateva minute sau stabile atunci
cand se manifesta pe o perioada mai lunga, uneori toata viata.
Cele provizorii sunt tot timpul declansate direct de fluctuatiile
mediului iar celelalte sunt generate de mediu in timp, indirect
deoarece reactiile lor comportamentale si emotionale nu depind
direct de aceste fluctuatii. De exemplu alerta prazii in fata
pradatorului este realmente o tulburare psihica cu toate
semnalmentele acesteia ca accelerarea ritmului cardiac, agitatie
motorie, respiratie sacadata, etc. Dimpotriva reactia exploziva pe
are cineva o poate avea in fata unui eveniment care de cele mai
multe ori ramane fara urmari la majoritatea altor oameni atesta
existenta unui pattern psihopatologic specific si doar declansat
de respectivul eveniment insa nu cauzat in intregul sau de acesta.
Daca nu ai intalnit astfel de oameni care devin irascibili din te
miri cred ca i-ai si tinut minte…

Se poate vedea de aici faptul ca tulburarile psihice provizorii sunt

specifice lumii animale. Spre deosebire de celelalte ele sunt si

49
complet remisibile adica dispar total dupa ce pericolul, situatia
generatoare externa sau actiunea nociva a mediului dispare.
Tulburarile psihice propriuzise asa cum le descrie psihopatologia
sunt specifice civilizatiei umane si sunt si mai greu de inlocuit.
Insa intre acestea exista si interferente. De exemplu oricine poate
trai o frica teribila la un moment dat produsa de vreo farsa sau
ceva pentru ca peste cateva minute ea sa dispara total. Dupa o
astfel de experienta respectiva persoana sa isi reia ritmul psihic
de dinainte de momentul in care a intervenit mediul. In aceeasi
maniera civilizatia a „reusit” sa implementeze artificial tulburari
psihice si in lumea animala dupa ce omul si-a infestat propria
specie cu asa ceva.

Daca vedem o pisica vagabonda pe strada sau una salbatica prin

padure fara indoiala ca ni se va parea a avea anumite probleme
psihice pusa fata in fata cu pisica noastra de acasa. In schimb cea
crescuta de noi in apartament, care nu a iesit niciodata pe strada
se poate chirci teribil in contact cu mirosurile si teritoriul nou pe
care este pusa sa il experimenteze. Fiecare dintre acestea arata
frica. Insa o astfel de frica pare a nu fi justificata; nici vagabonda
nu a fost agresata odata ce a ajuns in apartament si nici cea de
casa odata ce a fost scoasa la plimbare. Si totusi raportate la
mediul formarii fiecareia fiecare este perfect adaptata.

Cam la fel se intampla si cu oamenii. Explozia tehnologica de la

sfarsitul secolului al XIX-lea a condus la schimbarea nivelului de
viata al omului de rand occidental si la cresterea gradului sau de
libertate. Insa educatia primita de-a lungul secolelor i-a format
acestuia o mentalitate de sclav, de supus care s-a vazut in conflict
direct cu noul stil de viata. Premisele tulburarii psihice ca
exacerbare a unui conflict intre dorintele sufletului se va fi
constituit astfel. Conflictul intre sufletul profund si cel al stilului
de viata industrial sau contemporan este structura definitorie a
tulburarii psihice.

Diferenta dintre tulburarile psihice provizorii si cele stabile este

data de tipul de raspuns al organismului la datele mediului.
Reactia de panica a prazii in fata pradatorului este in acord total

50
si perfect adaptata la mediul sau de dezvoltare. Daca prada nu
intra in alerta atunci viata sa poate lua sfarsit subit. Mediul
animal nu permite alte complicatii psihice. Complexul traumatic
poate atinge cote foarte inalte iar animalul poate fi atat de fricos
incat sa faca infarct odata capturat. Insa asta este cerinta expresa
a mediului si chiar daca psihicul respectivului animal este extrem
de agitat starea lui nu este o tulburare psihica in sensul in care
acestea exista la om deoarece agitatia sa este motorul
supravietuirii sale adica a adaptarii sale la mediu. Ai doua
variante: ori supravietuiesti ori dispari. Nu stiu de cred ca cineva
te-a pus cititorule de 10 ani in fata unei astfel de dileme si atunci
ai vrut efectiv sa-i sari la beregata… Ei bine, cam asta e cu dilema
asta! Abia societatea umana a adus cu ea tulburarea psihica. Mila
si presupusul respect pentru viata care par sa fie valori ale
civilizatiei umane au alt tip de explicatii decat bunatatea
innascuta si paradoxala a omului civilizat. Aceste valori nu ar fi
facut cariera in societatea umana daca nu ar fi adus profit.
Sclavul antic era definit ca „acel om care ar fi trebuit ucis dar din
diferite motive a fost lasat sa traiasca”. Este clar ca interesul
pentru „viata” sclavului avea legatura cu profitul rezultat in urma
muncii sale prestate in favoare stapanului. Sinuciderea la care
omul civilizat recurge uneori este o astfel de selectie naturala
animala intrerupta peste care omul si civilizatia a intervenit si a
modificat-o intr-un sens nenatural.

Tulburarea psihica autentica, umana, civilizata, dimpotriva este o

traire si un comportament neadecvat la mediul in care se
manifesta. Complexul traumatic este si el centrul, nucleul
acesteia insa reactia sa este in dezacord cu mediul. Fie omul cu
tulburari psihice vede traumatism acolo unde el realmente nu
exista si sunt foarte putine sanse sa existe, fie el nu reactioneaza
la existenta unui potential traumatism si nu se apara conform
acestui complex, fie ambele in acelasi timp. Primul caz este
specific unor tulburari ca psihopatia exploziva sau paranoia (de
forma persecutorie) iar subiectul duce la extrem principiul
„odata ce te-ai ars cu ciorba sufli si in iaurt” fiindu-i frica de
absolut orice si reactionand la absolut orice ca si cum ar
reprezenta un traumatism. Cel de-al doilea caz este cel al

51
depresiei severe unde subiectul este total incapabil sa se apere in
fata unui traumatism de parca si-ar dori cu ardoare sa fie afectat
de acesta. Cel de-al treilea este cel al psihozelor cu simptome
paranoide unde subiectul nici ca poate identifica traumatismul
real pentru a se apara de el dar si vede traumatisme acolo unde
acestea nu exista.

Civilizatia umana are in tulburarea psihica pretul existentei sale.

Ea a implementat-o atat in specia umana cat si in speciile de
animale. Daca vreti sa vedeti depresie la un animal salbatic
atunci capturati-l si inchideti-l intr-o cusca. Fabricile au facut
acelasi lucru cu omul. Gradul sau de depresie este dat cu precizie
matematica in functie de libertatea pe care el a reusit sa si-o
salveze dupa ce a ajuns piesa intr-o astfel de cusca industriala.
Temele pe care tu trebuie sa le faci in loc sa te joci pot fi si ele tot
un fel de astfel de cusca cititorule de 10 ani! Cred ca intelegi cum
sta treaba. De fapt acest lucru nu este greu de inteles. Oricine
poate vedea gradul ridicat de similaritate intre aceste doua
fenomene insa interesul pragmatic brut al celor care ar fi trebuit
sa le inteleaga si sa le explice le-a orbit atentia deoarece acest
lucru nu convine deloc autoritatilor care nu ar mai putea
beneficia astfel de pe urma sclavilor din fabricile contemporane...

5.3. Psihopatiile
 

In clasa psihopatiilor am inclus tulburari pe care psihopatologia

actuala nu le poate concepe impreuna nici in ruptul capului. Nu
mi-am propus asta de la inceput dar am ajuns la astfel de solutie
dupa ce am analizat structura fiecareia si am vazut ca elementele
asemanatoare sunt mai importante decat cele de diferentiere.
Am inclus in aceasta mare clasa pe langa celebrele „tulburari de
personalitate” (care constituie nucleul acestei clase) si nevrozele,
depresiile sau comportamentul sexual excentric (tulburarile
libidoului). Am pornit de la clasa asanumitelor „tulburari de

52
personalitate” asa cum au fost ele numite in clasificarile cu cea
mai mare autoritate stiintifica pe plan mondial astazi (ICD si
DSM) si in cele ce urmeaza tot de la acestea se va dezvolta teoria
mea. Renuntarea la mai noul termen in favoarea celui vechi de
„psihopatie” se datoreaza si simplitatii acestuia si faptului ca in
teoria mea termenul „personalitate” nu are nici un rol. Evident ca
reluarea vechiului termen nu presupune deloc si acceptiunea sa
medicalista ci este extins mult in zona normalitatii, a
caracteriologiei. In cele ce urmeaza vom parcurge psihopatiile
brute derivate direct din complexele trunchiului psihic iar apoi
cele mixte datorate combinarii genetice ale primelor, fapt ce duce
la celelalte subclase de psihopatii respectiv cele anevrotice, cele
nevrotice, cele nevrotic-dezamorsate, cele libidinale si, in final,
cele depresive.

5.3.1. Genetica tulburarilor psihice relativ la complexele

trunchiului psihic

Supraexcitarea unui complex conduce la distribuirea acestui plus

energetic catre complexele vecine in special catre cele de pe
aceeasi filiera cu el. Cam aceeasi cantitate de energie se distribuie
si catre complexul sau omolog de pe filiera opusa. Lucrul acesta
este cat se poate de normal deoarece trunchiul psihic este parte
din sistemul de retele mnezice ale psihicului la fel ca orice alt
element din interiorul sau. Supraexcitarea energiei psihice pe un
anumit nod de retea mnezica se deplaseaza catre nodurile vecine
in aceeasi maniera in care apa se raspandeste in vasele
comunicante. Acest lucru explica de ce tulburarile psihice au ceva
in comun, ceva ce se regaseste in fiecare dintre ele.

Pornind de la principiul dupa care complexul este predispozitia

tulburarii psihice am ajuns la un numar de 6 tulburari psihice
primare, originare care deriva direct din complexele civilizatiei,
adica de la grupa a 3-a in sus. Acestea se recombina genetic intre

53
ele si astfel intreaga gama de tulburari psihice cu exceptia
psihozelor se poate intelege.

Din desfasurarea psihopatiilor brute, originale se poate observa

faptul ca din grupa a 5-a de complexe deriva 3 psihopatii, cea
astenica , cea neurastenica si cea hiperstenica iar din cea de-a
doua grupa nu deriva niciuna desi cititorul avizat ar fi tentat sa
plaseze asanumita psihopatie antisociala exact in acest loc ramas
liber. Cu toate acestea psihopatia antisociala asa cum este
descrisa de diferitele tratate de psihopatologie are in ea
continuturi clare de complexe industriale astfel ca in compozitia
ei pot intra psihopatii foarte diverse si chiar foarte complexe in
asa fel incat nu se mai poate vorbi despre caracterul sau brut asa
cum ar trebui sa fie daca ar deriva din grupa a doua. In realitate
grupa aceasta pur si simplu nu ofera material pentru psihopatie.
Grupa a doua de complexe are de partea ei timpul de multe
milioane de ani pentru cristalizare insa nu are si intensitatea
energetica a devenirii psihopatice deoarece societatea animalica
sau primitiva in care aceste complexe se vor fi dezvoltat nu are
instrumentele de coercitie ale celei moderne in asa fel incat sa
mutileze individul. O astfel de perspectiva presupune deja grupa
a treia de complexe si toate particularitatile complexului tabu .
Apoi orice eventuala agresiune asupra individului produsa in
societatea animalica si primitiva se face prin complexul
traumatic direct ceea ce deriva in psihopatie traumatica .

Pare bizar insa existenta unei psihopatii traumatice derivata

direct din complexul traumatic se datoreaza tocmai statutului
primei grupe de complexe ca derivate la randul lor din legile
generale ale pulsiunii . Orice tulburare psihica din lumea animala
sau primitiva are in componenta psihopatia traumatica in forma
ei reflexiva sau agresiva. In fapt orice tulburare psihica se
manifesta traumatic si de aceea aceasta psihopatie este
leitmotivul oricarei tulburari psihice.

„Aschia nu sare departe de trunchi” spune un proverb romanesc

si asta am auzit-o pana la refuz in toata copilaria mea. Am putut
constata acest fapt la fiecare pas. Insa atunci cand in diferitele

54
tratate de psihiatrie am putut citi despre prezenta nevrozei
obsesionale la rudele de gradul I ale celor cu ticuri pentru mine
era clar ca tulburarea psihica este un construct ereditar care se
stabileste in functie de hazardul intalnirii a doi oameni care vor
da nastere unui copil ce va prelua combinatia structurilor
psihopatologice a ambilor la fel cum preia din caracteristicile
legate de aspect, gandire, abilitati etc. Experientele din copilarie,
educatia au si ele rolul lor foarte important insa toate acestea se
suprapun peste o predispozitie ereditara .

Practic toate tulburarile psihice se leaga unele de altele asemenea

anilor, asemenea etapelor intr-o evolutie oarecare. Nu exista vreo
tulburare care sa nu aiba legatura cu o alta cu exceptia
psihopatiilor brute care se formeaza prin influenta directa a
mediului in campul individualitatii. Tulburarile psihice se
dezvolta genealogic asemenea unui copac unde trunchiul este dat
de axa psihopatiilor distimica – nevroza – nevroza dezamorsata
compulsiva ( Psihopatie compulsiva - Nimfomania ) – tulburari
libidinale – depresii. Pornind de la aceasta axa toate celelalte se
dezvolta din acestea asemenea ramurilor unui copac.

5.3.2. Psihopatiile brute

Am numit psihopatiile de mai jos brute deoarece sunt convins ca

ele deriva direct dintr-un complex sau direct dintr-o anumita
grupa de complexe. In situatii speciale ale mediului si intr-o
anumita perioada de timp orice om poate dezvolta o astfel de
psihopatie. Cu toate astea ele rareori pot fi vazute in forma
aceasta deoarece ele se afla de obicei in structura compozita a
psihopatiilor mixte datorate combinarii genetice intre ele. Pana
sa ajungem sa le intelegem pe cele mixte vom parcurge pe cele
brute din care ele provin.

Fata de explicatiile foarte tehnice din Dinamica Psihologiei

Abisale imi doresc a intampina lipsa ta de cunostinte la varsta de

55
10 ani asa ca am sa fac un rezumat al simptomelor acestor
tulburari. Totusi daca vrei sa intelegi si mai bine ceea ce iti spun
eu in cele ce urmeaza te invit totusi sa le studiezi in amanunt
intr-o lucrare de psihopatologie specializata in cazul in care vrea
sa afle mai multe despre subiect.

5.3.2.1. Psihopatia traumatica

Ea deriva direct din experienta unui traumatism sever. Dupa

cum am spus mai sus nu este suficient contactul cu un
traumatism al psihicului ci este nevoie ca acesta sa fie unul
civilizat, adica posttertiar, este nevoie ca psihicul sa aiba un grad
de dezvoltare suficient incat sa cuprinda cel putin grupa a treia
de complexe (tabu – Narcis) care atesta un mediu mai mult sau
mai putin civilizat in care se manifesta ca reactie specifica unui
mediu salbatic, inadecvat celui civilizat. Daca aceasta conditie nu
este respectata atunci agitatia capatata de un animal in urma uni
astfel de traumatism nu este decat o reactie fireasca de adaptare
la conditiile mai severe ale mediului oferite prin insasi
traumatismul suferit. Doar civilizatia umana poate oferi fluctuatii
contrastante de mediu si astfel ca se poate vorbi de psihopatie
traumatica numai in conditiile acestui tip de mediu civilizat unde
individul trebuie sa raspunda diferit unor conditii de mediu
diferite. Psihopatia traumatica poate exista astfel si la animal cu
conditia ca el sa se fi dezvoltat ulterior intr-un mediu cel putin
pasnic, daca nu uman, civilizat. Daca te-ai uitat la TV pe posturile
specializate in vietile animalelor ai vazut cum din cand in cand
niste antilope o iau la fuga si fug mancand pamantul de parca
cineva le alearga. Un astfel de comportament este justificat de
prezenta in trecutul speciei lor a unui pradator care ulterior a
disparut. Evident ca intre timp fuga acestor animale s-a
cristalizat comportamental iar psihopatia lor traumatica s-a
convertit fiziologic. Acest caz si resalbaticirea animalelor
domestice sunt punctul extrem al psihopatiei traumatice care

56
implica regresia organica a individului si a urmasilor acestuia
catre un mediu mult mai ostil fata de cel experimenta de
predecesori. Psihopatia traumatica nu atinge acest punct ci este
doar predispozitia psihica pentru acest tip de regresiune fara ca
el sa fie realizat ca atare. Daca parintii te-au lasat sa aduci acasa
un animal gasit pe strada, cu experiente traumatice oarecare
probabil ca ai vazut ca respectivul animal e mult mai fricos decat
cele crescute numai in casa. Ei bine poti spune ca respectivul
animal are o psihopatie traumatica.

Psihopatia traumatica presupune un amestec ciudat intre

comportamentul civilizat si cel salbatic. Incapacitatea sa de
socializare intr-un mediu pasnic dupa ce initial a suferit influenta
traumatica a unui mediu ostil este definitia sa. Organismul uman
regreseaza si el asemenea animalului la un mod de viata primitiv,
de supravietuire ghidandu-se dupa principiul „daca te-ai ars cu
ciorba sufli si in iaurt”. La o prima evaluare acest comportament
pare unul de maxima asigurare, de maxima circumspectie,
atentie si chibzuinta ceea ce ii sporeste sansele de supravietuire.
Insa de fapt individul uman nu se poate adapta mediului
civilizat, nu poate atinge cele mai bune performante personale
tocmai datorita faptului ca complexul traumatic are cel mai greu
cuvant in negocierea comportamentului. Subiectul devine mai
fricos, mai neincrezator si mai predispus la izolare si autoizolare.
Daca pentru animal acest lucru poate fi cheia supravietuirii
pentru om el poate fi o povara impotriva dezvoltarii personale.
Stiu ca te-am obisnuit cu gluma cititorule de 10 ani insa acum
serios iti spun ca daca vreun adult iti provoaca rele tratamente si
daca te agreseaza acest lucru iti va infrana profund dezvoltarea.
Daca in tara ta autoritatile interzic agresarea minorilor poti sa le
ceri sprijinul. Intr-o tara ca Romania insa unde societatea pare o
piesa de teatru care imita realitatea civilizata copiii sunt agresati
in continuare de parinti iresponsabili fara ca ei sa poata cumva sa
se apere deoarece sunt amenintati chiar cu alungarea din familie
si ramanerea pe strada.

57
5.3.2.2. Psihopatia distimica

Este centrata in jurul complexelor tabu – Narcis care inhiba

manifestarea normala a sexualitatii dar care conduce paradoxal
la o predispozitie spre descarcare prin sexualitate a pulsiunilor
care sunt alimentate de energia inhibata a acesteia. Cumva
aceasta energie are o miscare ciclica de alimentare pana la refuz a
pulsiunilor vecine libidoului dupa care rorurile se inverseaza. O
astfel de miscare de circulara a acestei puternice energii se
traduce prin explozia in comportament a predispozitiei nevrotice
cuprinse in aceasta grupa a 3-a de complexe ale trunchiului
psihic . Practic se odata cu aceasta tulburare se instaleaza.o stare
prenevrotica. Omul care se procopseste cu ea devine astenic,
nesigur pe sine, timid si vinovat de experientele autoerotice cu
care incearca sa reduca o astfel de excitatie si sa isi ofere o
anumita satisfactie. Poate ca inca nu esti asa timid la aceasta
varsta cititorule de 10 ani insa am o veste cam proasta pentru
tine: in curand vei fi. Poate ca nu vei dezvolta o psihopatie
distimica insa majoritatea colegilor tai vor fi dominati de ea.
Adultii o numesc varsta critica. Si ei mai intra cateodata in ea
atunci cand se despart de partener sau cand, dintr-un motiv sau
altul nu se pot bucura de satisfactiile sexuale. Asa ca eu nu fii
prea afectat daca vreunul dintre ei iti reproseaza „varsta critica”
pentru ca nici ei nu stau prea bine la capitolul asta…

Nu iti recomand sa eviti curiozitatile erotice insa mai bine incerci

sa socializezi mai mult cu sexul opus atunci cand simti ca devii
prea curios. In orice caz sa nu lasi pe nimeni sa te invinovateasca
pentru aceste curiozitati infantile pentru ca mai tarziu este
posibil sa ai probleme in a te exprima erotic.

5.3.2.3. Psihopatia isterica

58
Este specifica grupei a 4-a de complexe. Complexul Adam se
simte de la o posta prin incapacitatea de a consolida o relatie
erotica, prin tendinta ambivalenta de a o evita pe de o parte dar
si de a o pune in practica printr-un arsenal de sageti seducatoare
directionate catre potentialii parteneri. Psihopatia isterica este o
perpetua rasturnare de situatii in tensiunea dintre complexele
Adam si Don Juan. Nevoia de dragoste ideala, nevoia de gasire a
unui partener cu bune relatii intr-un mediu social superior este
ambitia fatala a istericului. Nevoia sa de fericire prin experienta
unui amor legendar, mitic asa cum o traieste Don Juan este
scurtcircuitata de puseele tiranice de autoinvinovatire ale
complexului Adam. Cuprins de o influenta masiva din partea
complexului tabu dar si umilit de austeritatea si saracia acestuia
istericul isi deplaseaza catre omologul sau Narcis intreaga portita
de neutralizare a unei tensiuni psihice specific proletaroide.
Istericul se afla astfel la jumatatea drumului dintre umilinta
clasica oferita de complexul tabu si dezinvoltura moderna ce
trece prin cel Narcis si se termina in cel Dyonisos . Istericul este
sedus de catre o lume supranaturala si are ambitia de a seduce la
randul sau fie prin accederea in ea fie prin dispretul fata de
lumea inferioara lui. Nevoia de schimbare cu orice pret, nevoia
de revolutie personala atesta o stare de neliniste specifica
istericului si care defineste in general modulul isteric de
comportament regasit apoi in psihopatiile mixte . Societatea nu
ia drept factor psihopatologic aceasta nevoie de revolutie a
stilului de viata deoarece de obicei acesti oameni sunt extrem de
activi si creativi si care pot trage societatea dupa ei in special
atunci cand nelinistea isterica este dublata de consecventa si
perseverenta hiperstenica. Insa rezultatele pozitive pe plan social
nu inlatura faptul ca psihicul se afla intr-o anumita tensiune
interioara iar in scurt timp acestea palesc la scurt timp dupa
trairea lor lasand loc perpetuu pentru noi si noi cuceriri.

Aceasta dimensiune narcisica a stilului de viata isteric atesta un

mediu permisiv de formare, o educatie libera si chiar rasfat.
Multi cred ca acest gen de educatie este de vina pentru formarea
istericului si asta pare sa te afecteze chiar pe tine cititorule de 10
ani. Spune-le tu adultilor din jurul tau totusi ca ceea ce ei vad

59
acum la tine este doar varful icebergului si ca de fapt nu educatia
e de vina ci „materialul” care vine de obicei chiar de la parintii ce
sunt pe cale „sa coboare militaria din pod”. Deci nu ezita sa le
reprosezi acestora ca vor sa te faca pe tine partas la propriile
compromisuri cu viata!

In realitate tocmai o origine umila, tocmai o conditie sociala

modesta a predecesorilor urmata de o inferioritate viscerala este
aceea care conduce la aceasta predispozitie comportamentala si
emotionala. Iesirea din aceasta conditie ca urmare a evolutiei
nivelului de trai al epocii moderne are ecouri teribile in
complexul Adam, in autoinvinovatirea data de credinta iminentei
pedepsei datorita depasirii conditiei de servitor asa cum va fi fost
ea incastrata genealogic in descendenta istericului. De aici si
nevoia sa de a-si falsifica trecutul, de a-si demonstra originea
aleasa, superioara, de familie buna. Bovarismul istericului este
de fapt o dureroasa nevoie de a se convinge pe sine ca nu merita
pedeapsa evadarii din sclavie, ca nu este vinovat. Fie ca se
comporta ca un cersetor de afectiune, fie ca un arogant cinic si
dispretuitor istericul insusi este de fapt acela care se percepe pe
sine drept umil si inferior. Complexul sau de inferioritate devine
complex de superioritate dupa o ecuatie mentala despre care
literatura de specialitate a tot discutat. Este bizar cum se face ca
un comportament de mic tiran asa cum se vede la isteric are la
baza tocmai aceasta originara cicatrice sociala de fost tiranizat.
Dupa cum prada se adapteaza pradatorului cu arme mai
performante pentru supravietuire la fel si prada umana, sclavul
devine un tiran cu sange rece in fata a ceea ce el crede ca este
pradatorul sau. Nu uita sa le amintesti asta celor care te umilesc
la aceasta varsta cititorule de 10 ani pentru ca vor primi umilinta
ta razbunatoare mai tarziu. In acelasi fel ai grija si tu sa nu faci
aceeasi greseala sa umilesti pe cineva aflat in formare pentru ca
iti vei primi la randul tau pedeapsa din partea maturitatii celui
umilit astfel.

5.3.2.4. Psihopatia hiperstenica

60
 

Mentalitatea claselor inferioare are doua modele de constituire

psihica. Unul este cel al neimplicarii iar celalalt este cel al
implicarii in economice ca forta de munca. De multe ori munca
poate fi binefacatoare, poate fi un fel de joaca a adultului. Munca
sclavilor insa este un blestem. Din pacate fiecare trecem prin asa
ceva, fiecare facem lucruri care nu ne fac placere pe o perioada
mai lunga sau mai scurta de timp pentru ca trebuie. Ulterior
putem sa tragem foloasele de pe urma efortului nostru si in acel
moment suntem multumiti. Insa pe termen lung sufletul omului
aflat in aceasta situatie suporta o mutilare teribila. O astfel de
experienta prelungita este originea tulburarilor psihice care se
vor vedea ulterior la urmasi. Din acest motiv tulburarile psihice
sunt mai covarsitor mai frecvente la clasele de jos astazi care sunt
formate din urmasii vechilor robi.

Fortarea sau convingerea de buna voie in epoca moderna a

robului sa intre in campul muncii este de fapt sensul
supraexcitarii culturale a complexelor tabu si Adam in societatea
de tip clasic. Neimplicarea in activitatile directe, concrete ale
muncii, somajul prelungit voit sau nevoit produce un soi de lipsa
de strategie si de inteligenta in relationarea cu societatea in
genealogia istericului. Lipsa experientei directe a mediului social
si lipsa experimentarii instrumentelor de activitate economica
conduce la un nivel scazut al performantelor intelectuale. Cultura
clasica insa a stiut sa blameze valorile lenei, ale „prostiei” sau ale
lipsei de performante intelectuale. Iata cum coplesit de vinovatie
omul de rand a avut deschisa alegerea abatorului economic, al
activitatilor profitabile ale seniorilor si patronilor. Cred ca
nicaieri in aceasta carte nu ai fost mai de acord cu mine ca acum
cititorule de 10 ani cand apar lenea ca portita de salvare
personala din ghearele psihopatiilor. Chiar te invit sa mai iei o
pauza chiar acum in ideea ca iti va ramane si mai bine in minte
importanta lenei pentru linistea ta psihica.

Odata ce ai intrat in masinaria exploatarii economice tensiunea

psihica produsa de cultura tabu – Adam se reduce. Energia

61
psihica cu care sunt alimentate aceste complexe este absorbita de
activitatea fizica a muncii brute. De fapt printr-un astfel de
fenomen este suspendata conversiunea energetica dinspre fizic
catre psihic prin consumarea ei in activitatea muncii si astfel
tensiunea psihica este redusa.

Complexul Sisif nu apare ca urmare a muncii brute depuse de

omul de rand in contul civilizatiei ci doar se intareste astfel.
Complexul Sisif apare pur si simplu din intarirea celui tabu si din
lipsa de satisfaceri narcisice produse artificial de civilizatie. O
cultura clasica centrata in jurul complexului tabu creeaza
artificial un dispret specific clasic fata de natura si o nevoie oarba
de transcendenta. Sentimentul sisific este sentimentul celui
injectat de cultura tabu si obligat sa presteze o activitate pur
mercantila, terestra in care se specializeaza si careia ii dedica
intreaga viata. Golul interior si plictisul sunt din start specifice
complexului Sisif fortat de cultura tabu. Insa acesta devine
psihopatie daca „vinovatul” inferior urmeaza banda abatorului
social si intra in masinaria profitului economic care il macina pas
cu pas pentru a deveni cat mai profitabil. In loc de laptele muls
ca urmare a placerii de a avea o activitate utila oarecare sistemul
produce in acest caz sangele psihopatiei. Vechea expresie a
caderii din lac in put isi are aici acoperirea deoarece dorind sa
scape de vinovatia originara culturala data de complexul Sisif
muncitorul se trezeste prins intr-o capcana ce intareste aceasta
cultura a vinovatiei dubland in intensitate acest complex si
transformandu-l in psihopatie.

Asemenea selectiei artificiale facute de om pentru animalele sau

plantele productive si constitutia ergotica (necesara depunerii
muncii) este configurata pentru a rezista la efectuarea
neintrerupta a muncii brute. Ea este un izvor nesecat de energie
fiziodinamica ce alimenteaza munca prestata. Odata ce aceasta
activitate ergotica este suspendata genealogic (prin ascensiune
sociala) apare un surplus energetic ca urmare a acestui motor de
anduranta configurat in ereditate. Ea se converteste in plan
psihic devenind dyonisiaca deoarece aceasta portita este
principala posibilitate de satisfacere a acestei energii care

62
invadeaza campul psihic prin satisfacerea sa cu ajutorul micilor
placeri ale vietii. Constitutia dyonisiaca presupune o astfel de
acumulare de mici satisfactii in numar mare cu nevoia deliranta
de a le consuma.

Se poate aici obiecta asupra faptului ca cineva ar fi planuit toate

acestea. Nu stiu daca trebuie sa insist asuprea capacitatii
smecherilor de a improviza si manipula atunci cand este vorba de
a-si spori profitul. Sa ne gandim numai ca oricine putea observa
ca un muncitor care nu lucreaza ore suplimentare, sau un taran
care nu lasa capul in jos si nu roseste atunci cand trece seniorul
si nu ii ofera o parte din truda sa este un om „needucat” si nu
prea dus pe la biserica spre deosebire de ceilalti care nu ies astfel
in evidenta. „Educarea” fortata si luarea de masuri pentru
prevenirea unor astfel de exceptii s-a facut sustinut cu ajutorul
unor institutii ca biserica si scoala. Folosirea crestinismului pe
post de factor de educatie salbatica a fost pretul platit de el
pentru schimbarea statutului sa de persecutat social in model
social.

Cea mai usoara dintre psihopatiile care deriva din abuzul de

munca este cea hiperstenica . Ea reiese din anduranta, din
intarirea corpului in scopul muncii si astfel ca subiectul are o
predispozitie mai mare pentru activitate si mai putin pentru
relaxare si odihna. Sa nu intelegi tinere de 10 ani ca prin
activitatea asta corpul devine mai atletic. Aici nu vorbim despre
antrenament fizic pentru impresionarea domnisoarelor ci de
munca de sclav. Cele doua lucruri sunt la poli diferiti: prima este
datorata autopromovarii de sine iar cealalta este dedicata
promovarii stapanului. Increderea de sine promovata de prima
este incompatibila cu umilinta de care stapanul are nevoie in
cazul celei de-a doua.

Practic munca a fost cheia supravietuirii intr-un mediu profund

exploatator si astfel modul ei de exprimare se face doar prin
intermediul activitatii intense. Chiar si in aceasta stare ea poate fi
foarte greu recunoscuta ca psihopatie deoarece ea face aproape
universal parte din sufletul oricarui occidental. Apoi intensitatea

63
ei este inca destul de mica in raport cu cea ale altor psihopatii
insa de cele mai multe ori ea intra in componenta fiecareia.

5.3.2.5. Psihopatia toxico-alcoolica

Consumul de alcool si droguri poate avea un efect similar cu cel

al muncii brute in sensul cresterii fluxului energetic ce trebuie
satisfacut de aparatul psihic. Psihopatiile astenica si hiperstenica
deriva din anduranta ergotica pe care conditia sociala umila o
implica. In cazul de fata surplusul energetic vine de la
suprasolicitarea artificiala a valorii de neurtalizare (DPA) a
sistemului psihic adica a receptarii satisfactiilor insele. Consumul
de alcool si droguri produc satisfactii pe cale chimica ce sunt
menite sa inlocuiasca sau sa absoarba insatisfactiile mostenite
din predescendenta umila. Consumul de astfel de substante
stopeaza evolutia sociala a individului deoarece satisfactiile
ascensiunii sunt mai mici decat cele ale consumului de astfel de
substante. Insatisfactiile ce reies ca urmare a scaderii acestui
statut social sunt acoperite de cresterea dozei de substanta
consumata. La aceste insatisfactii momentane se adauga si cele
ereditare ale conditiei sociale umile si astfel consumul de
substante psihoactive se intensifica iar doza creste progresiv cu
perioada de consum sustinut. La toate acestea se adauga in final
si aparitia problemelor de sanatate care in mod normal conduc la
scaderea valorii de neutralizare, la depresie organica si la un stil
de viata retras si modest. Psihicul este astfel dublu conditionat de
tendinta pur organica de regresie si de cea pur psihica de
progresie energetica. Acest lucru este echivalent cu slalomul intre
doua medii extrem de diferite care este insasi sensul aparitiei
tulburarii psihice.

Animalul nu este scutit in a avea contact cu substantele

psihoactive insa ele se gasesc totusi foarte rar in natura in asa fel
incat sa creeze dependenta. Doar omul cu „stiinta” lui a reusit sa

64
le inventeze si sa le foloseasca. Animalul a cazut si el prada
experimentarii omului in ceea ce priveste aceste substante si
astfel i s-au indus si lui artificial psihopatii la fel cum i s-au indus
chiar si numai prin civilizarea lui fortata, prin domesticire.

Psihopatia toxico-alcoolica de obicei este dublata de cea astenica

sau de altele mai complexe pe care eventual le intareste. Practic
alcoolismul nu este altceva decat o astfel de conjunctie si in nici
un caz nu poate exista fara o predispozitie psihopatica diferita de
cea produsa de consumul de substante psihoactive. Luata singura
si ea este aproape invizibila iar efectele ei in aceasta stare sunt
foarte propice civilizatiei si laudate de societate deoarece
subiectul este mai activ si mai eficient. Ea poate deveni astfel una
cu cea astenica si poate intra in combinatii cu alte psihopatii pe
acest loc al ei.

Si totusi substantele de acest gen pot absorbi si stopa simptome

psihopatologice mult mai periculoase pentru individul in sine. De
aceea se poate spune ca inovatiile civilizatiei umane in materie de
satisfactii artificiale, chimice sunt parte a adaptarii si
autocuratirii speciei umane in lipsa altor modele de selectie
naturala pe care civilizatia le-a eliminat. Deocamdata la varsta de
10 ani iti recomand sa eviti in a folosi astfel de substante. Insa
odata ce vei deveni matur si simti ca societatea te foloseste ca pe
o carpa mai bine te autodistrugi folosindu-le in exces decat sa te
distrugi prin convertire la profitul corporatiilor. Cred ca
contribui astfel la dezvoltarea si umanizarea civilizatiei mai mult
decat daca ai asculta de ordinele unor puturosi si le-ai sustine
nesimtirea prin munca ta inchinata lor.

5.3.3. Psihopatiile mixte

Transmisa genetic de la parinti/bunici la copii in mod normal o

psihopatie isi pierde din intensitate si se dezamorseaza inapoi la
starea de complex . Insa daca ambii parinti au acelasi tip de

65
psihopatie ea ramane la acelasi nivel sau devine chiar mai
puternica deoarece particularitatile dezamorsate la mostenirea
psihopatica de pe filiera unui parinte sunt compensate de cele
venite pe filiera celui de-al doilea parinte. Dincolo de asta daca
cei doi parinti nu poseda acelasi tip de psihopatie si respectiva
combinatie se face intre psihopatii diferite atunci apar
psihopatiile mixte despre care voi vorbi mai jos.

5.3.3.1. Psihopatiile mixte ca rezultat al combinarii genetice

ale celor brute
 

Psihopatiile descrise mai sus sunt cele 6 psihopatii primare,

originare. Ele cuprind in sine si pot explica tot ceea ce este
psihopatologie. Combinatia genetica a lor conduce la celelalte
tulburari psihice in imensa lor diversitate si de aici incolo va
urma descrierea modului specific de combinare al fiecareia. Iata
ca aparitia unei tulburari psihice complexe depinde de hazardul
intalnirii a doi oameni care sa aiba pe linie genealogica aceste
configuratii psihopatologice. Studiile statistice nu au confirmat
in proportie de 100% continuarea unei anumite psihopatii de la
parintii la copii desi de cele mai multe ori urmele acesteia se
resimt vizibil. Asta arata ca nu este necesar sa confundam cele
doua psihopatii cu cei doi parinti ci raportandu-ne si la bunici,
strabunici si asa mai departe; ele se pot combina dupa algoritmi
pe care numai studiile amanuntite ii pot stabili si nu metoda
deductiva a psihologiei.

In tabelul de mai jos am plasat psihopatiile brute pe primele

randuri de sus in jos si de la stanga la dreapta. Psihopatiile mixte
sunt date de intalnirea, de combinatia dintre ele. Fiecare casuta
din interiorul tabelului in care exista un nume de psihopatie are
corespondent pe verticala (prima coloana din stanga) si pe

66
orizontala (primul rand de sus). Asadar daca dorim sa vedem ce
iese din combinatia genetica intre psihopatia hiperstenica si cea
isterica mergem la a doua casuta de pe coloana din stanga care
corespunde cu locul psihopatiei hiperstenice pana cand ajungem
in dreptul casutei in care este trecut numele psihopatiei isterice
acea casuta va fi rezultatul acestei combinatii. Nu este greu de
citit tabelul, nu? Lucrurile se complica un pic ce gradul de
combinare si recombinare intre psihopatii creste si atunci pe
coloana din stanga apar la final si psihopatii mixte, adica
psihopatii care au reiesit ele insele dintr-o combinatie anterioara.
Acestea sunt urmatoarele: astenica, neurastenica, dependenta,
ciclotimica si nevroza obsesionala. Daca deocamdata pare
complicat poti sa treci peste citirea acestui tabel si eventual sa
revii la el ulterior dupa ce vei fi citit despre fiecare astfel de
psihopatie mixta in parte.

TABELUL COMPOZIT AL PSIHOPATIILOR

ISTERICA DISTIMICA TRAUMATICA

PSIHOPATII
TRAUMATICA EXPLOZIVA EVITANTA  
ISTERICA - DEPENDENTA -EXPLOZIVA
HIPERSTENICA INSTABILA - ASTENICA-
ASTENICA CICLOTIMICA ANANCASTA NEURASTENICA-
NEURASTENICA - NEVROZA -
OBSESIONALA
DEPENDENTA - - PARANOIA
CICLOTIMICA - BORDERLINE -
NEVROZA NEVROZA NEVROZA
-
OBSESIONALA ISTERICA ANXIOASA

67
 

Daca totusi nu ti s-a parut dificil sa il intelegi ba chiar ai vazut

niste ciudatenii in el am sa le clarific acum. Se pot aici observa
niste spatii goale la intalnirea unor psihopatii ceea ce pare ciudat
deoarece da impresia ca ele nu s-ar combina. Nu exista limite de
combinatie intre psihopatiile brute si de aceea spatiile acelea
goale se datoreaza altui fapt. Unele dintre ele formeaza doar un
stadiu incipient pentru aparitia unei noi structuri cum este cazul
cu cea neurastenica – traumatica ce formeaza o seminevroza
anxioasa. Altele doar se intaresc unele pe altele si nu formeaza o
structura compozita noua ca de exemplu combinatia intre
psihopatia distimica si cea hiperstenica. La fel se intampla si in
cazul amestecului neurastenica-isterica. Alte imperecheri se fac
cu o psihopatie care deja se afla in compozitia celeilalte si astfel
se poate vorbi tot de intarire. De exemplu combinatia
dependenta – distimica nu aduce nimic nou deoarece psihopatia
dependenta are in ea deja pe cea distimica. La fel este cazul cu
combinatia ciclotimica – isterica sau cu nevroza obsesionala –
distimica. Exceptie a fost aici psihopatiile hiperstenica, astenica
si neurastenica departajate de gradul de implicare a complexului
traumatic in ele. Acest tip de diferentiere va ajuta enorm
diferentierea depresiilor intre ele. Alte combinatii pot duce la
aceleasi rezultate ca acelea deja inscrise in aceasta formula si
astfel ca nu au mai fost specificate. De exemplu combinatia
dintre psihopatia evitanta (traumatica + distimica) si cea isterica
se regaseste in paranoia care este suma acestor psihopatii prin
intermediul combinatiei psihopatiei dependente (isterica +
distimica) cu cea traumatica. Cred ca deja te-am ametit un pic cu
precizarile astea si de aceea e nevoie sa intru un pic in detaliu cu
explicatiile. Am sa incep prin a spune ca psihopatiile mixte se
impart in 5 clase: anevrotice, nevrotice, nevrotic-dezamorsate,
libidinale si depresive. Le vom analiza in continuare pe fiecare in
parte.
 

68
5.3.3.2. Psihopatiile Anevrotice
 

Dupa cum spune si titlul ele sunt psihopatii prenevrotice. Nu

ating nici intensitatea si nici complexitatea nevrozei dar intra in
componenta lor ulterior. Se poate spune ca psihopatiile
anevrotice reprezinta gradul intai de combinare intre psihopatii
iar rezultatul este cel pe care il analizam in continuare.

5.3.3.2.1. Psihopatia exploziva

Se manifesta prin rabufniri dese si violente prin iritare exagerata

fata de frustrari minore care pot lasa indiferent sau il poate irita
mult mai putin pe cel ce nu poseda aceasta tulburare. Accesele de
furie au legatura in principal cu anturajul, cu oamenii si mai
putin cu obiectele. Acestea eventual sufera doar consecinta furiei
explozivului deoarece cad prada razbunarii sale. De obicei
explozivul evita conflictul direct cu cei care il enerveaza si rareori
e cu adevarat periculos de aceea practica razbunarea pe obiecte.
Prezenta foarte puternica a complexului traumatic se poate vedea
din aceasta tendinta bizara de a evita conflictele prin inspirarea
de teama celorlalti. Odata starnit totusi explozivul isi scoate la
iveala toate frustrarile si devine extrem de violent. Insa el nu este
un dur cool asa cum este profesionistul violentei in general si asa
cum vrea sa dea impresia. O situatie cu adevarat periculoasa ii
scoate la iveala simularea isterica ce intra in componenta
suprastructurii sale psihopatologice putand dezvolta simptome
nevrotic-fobice sau nevrotic-isterice destul de apropiate ca forma
de cele ale nevrozelor dezamorsate. Simularea violentei este
descinsa direct din simularea originara a psihopatiei isterice
despre care am discutat mai sus.

69
 

5.3.3.2.2. Psihopatia evitanta

Se manifesta prin evitarea cu obstinatie a relatiilor sociale si in

special a intalnirilor cu oamenii necunoscuti. O experienta
traumatica poate conduce la reactii destul de asemanatoare cu
cele ale acesteia ceea ce atesta prezenta psihopatiei traumatice in
compozitia ei. Caracterul evitant al acestei psihopatii reflecta pe
cel inhibatoriu specific psihopatiei distimice cu privire la
satisfactia sexuala. Nu este destul de clar pentru tine la varsta de
10 ani insa sexualitatea feminina se manifesta prin reactia bizara
de respingere initiala a prounerilor venite din zona celei
masculine. (Asa ca daca ai avut esecuri in dragoste sau daca vei
avea sa nu fi prea afectat de ele pentru ca uneori ambele sexe au
astfel de reactii tipic feminine.) Evitarea presupune exact acest
tip de reactie pus in acord cu complexul traumatic de forma
reflexiva. Psihopatia traumatica atesta forma reflexiva in care se
afla acest complexul insa daca se fac presiuni (din partea
anturajului) asupra subiectului pentru a-l convinge sa accepte
acest gen de intalniri atunci el poate lua forma agresiva iar
comportamentul evitantului sa semene destul de mult cu cel al
paranoicului de persecutie si chiar al explozivului . Aceste
presiuni externe au rolul de substituire pe care psihopatia
isterica il are in paranoia (singura care face diferenta dintre cele
doua) si care aduce subiectul in masura sa isi doreasca (din
interior) contacte cu persoane straine.

5.3.3.2.3. Psihopatia dependenta

Aceasta psihopatie presupune un comportament infantil, de

dependenta, de abandonare a propriei vointe in cea a
anturajului. Reactia de infantilizare pe care subiectul o adopta

70
atesta prezenta psihopatiei isterice , de hranire afectiva din
dragostea parinteasca si regresie la emotivitatea materna.
Intarzierea dependentei materne la o varsta inaintata,
regresiunea in infantil si in afluxul afectiv primit de la anturaj
este in masura sa ateste factorul isteric. Optiunea donjuanica
specifica psihopatiei isterice este singura care sufera inhibitie
severa si chiar contracarare devenind in mod paradoxal
dependenta tocmai datorita psihopatiei distimice cu inhibitia sa
asupra satisfactiei sexuale. De aceea cu cat dependentul isi
intensifica dependenta cu atat prin aceasta se observa o
contracarare a unei tendinte de evadare catre altceva, catre o alta
relatie familiala.

Aici poti comite 2 greseli mari fie din cauza sugestibilitatii tale fie
datorita incapatanarii. Prima e sa te consideri din start psihopat
dependent. A doua e sa crezi ca deja esti buricu' pamantului. La
ambele iti zic ce ti-am mai spus: asteapta inca 10 ani sa vezi.

5.3.3.2.4. Psihopatia instabila

Se manifesta prin incapacitatea de a efectua o activitate in mod

sustinut, incepe punerea lor in practica insa se plictiseste la fel de
repede de ele luand altele de la capat. Schimbarea perpetua a
interesului practic este un amanunt specific complexului Don
Juan prezent ca predispozitie structurala in psihopatia isterica .
Faptul ca interesul central se muta din zona afectivitatii, a
dragostei catre cel pur pragmatic se datoreaza interferentei sale
cu structura ergotica a psihopatiei hiperstenice, cu interesul sau
mercantil. Nu te suspecta cititorule de 10 ani de aceasta
psihopatie chiar daca intr-adevar acum nu prea ai chef sa te
perfectionezi in nimic dupa ce cam toti ti-o iau inainte, dupa ce
Mozart canta la 4 ani la pian, altul nu stiu ce inventa la 7 ani pe
cand tu nu prea ai chef de nimic. Ceva imi spune ca talentul lor a
fost sustinut de activitatea parintilor lor care li s-a transmis si

71
lor. Asa ca aminteste celor care iti reproseaza lipsa de coerenta in
actele tale ca nici ei n-au fost niste Einsteini!

Fara nici un fel de intentie de a da o aura medicalista acestei

psihopatii pot spune ca ea este aproape universala. Foarte putini
oameni au chef sa termine ce au inceput chiar daca initial au avut
un entuziasm teribil in inceperea acestui proiect. Nici nu pot sa
iti spun cat de greu mi-a fost mie sa termin cartulia asta…Ce sa
mai vorbim de tine care, din lipsa de experienta la 10 ani ai sanse
sa dai rateuri frecvente si sa lasi balta toate planurile! In fapt,
dupa cum am zis, toata lumea face acest lucru. Orice om are o
anumita doza de psihopatie isterica si cea hiperstenica prin
intermediul complexelor Don Juan si Sisif . Acestea sunt
universale asa ca fiecare om are o semipsihopatie instabila. Daca
aceste complexe sunt ceva mai puternice si devin psihopatii
atunci si rezultatul final al combinarii lor genetice va fi mai
vizibil si atunci psihopatia instabila se vede mai clar si cel care o
poseda intr-adevar nu poate sa duca la bun sfarsit un proiect.
Dar probabil ca ti-ai dat seama cititorule de 10 ani cat de mult
detest eu criteriul eficientei si al profitului in general. Am aratat
altundeva ca criteriul acestei psihopatii este dirijat de o
mentalitate profund afectata de corporatism. Din punctul meu de
vedere psihopatia instabila nu e astfel pentru ca nu poate duce la
capat un proiect ci tocmai pentru ca se apuca de un proiect in
mod hiperstenic si isteric. Intreruperea lui este de fapt semnul
revenirii la normalitate. Dimpotriva proiectul spectaculos care il
seduce pe instabil atesta reorientarea donjuanica specifica
isteriei, revolutia isterica iar unicitatea planului si greutatea de
realizare atesta o incordare hiperstenica a energiei fiziodinamice
spre a depune compulsiv o munca intensa. Din punctul meu de
vedere psihopatia instabila este o forma redusa de psihopatie
ciclotimica , respectiv una careia ii lipseste doza de astenie dupa
cum arata si configuratia psihopatologica. Faptul ca la instabila
numarul de psihopatii compozite este de doua iar la cea
ciclotimica este de trei face ca ele sa se manifeste diferit. Cu toate
astea comportament de abandonare a proiectelor se pot vedea
foarte des in psihopatia ciclotimica iar trecerea de la euforie la
plictiseala exista natural in cea instabila. Fireste ca in acest ultim

72
caz frecventa acestei oscilari nu este atat de mare. Insa timpul de
euforie si cel de plictiseala ce ii urmeaza este acelasi cu cel din
depresiile normale.

5.3.3.2.5. Psihopatia astenica si neurastenica

Psihopatia astenica descinde dintr-o munca mai grea si mai

sustinuta decat cea care devine hiperstenica. Practic energia
fiziodinamica (D.P.A.) convertita in cea psihodinamica este mult
mai mare decat in cazul celeilalte. Se poate spune ca aceasta
psihopatie apartine unui neam de robi in timp ce cea
hiperstenica este conditia naturala a omului de rand. Implicarea
unei amenintari mai mari venite din zona stapanului este cheia
explicarii faptului ca robul accepta o astfel de munca foarte
mutilanta. Iata ca prin intermediul conditiei de rob energia
fiziodinamica are o poveste foarte ciudata. Mai intai ea este
suprasolicitata hiperstenic pentru a fi convertita in activitatea
productiva implicata de de munca specifica robului iar apoi este
suspendata de catre forta formei reflexive a complexului
traumatic dat de amenintarea seniorului. Psihicul nu poate
satisface o astfel de cantitate de energie preluata din zona
fiziologicului si astfel in prim plan intra legea autoreglarii (DPA)
energiei psihodinamice care este menita sa supervizeze fluxul
energetic reglat de celelalte legi psihodinamice.

Efectul unei astfel de suprareglari este o scadere energetica direct

proportionala cu cantitatea de energie ramasa neneutralizata.
Rezultatul este unul paradoxal, de scadere a tonusului, de
astenie. Sisif cel incapatanat si perseverent parca se convinge de
inutilitatea demersului lui si isi pierde interesul pentru viata
traind-o ca pe o corvoada, ca pe un blestem. Legea autoreglarii
valorice se extinde la intregul circuit de conversiune fizio-
psihodinamica si astfel ea afecteaza insasi izvorul ei fiziologic.
Desi e un pic mai dificil de inteles pentru un copil de 10 ani totusi

73
cu ajutorul unui exemplu acest proces poate fi inteles foarte bine:
trebuie sa fi existat un moment in care parintii tai ti-au interzis
ceva, tu ai continuat sa perseverezi in a obtine ce ti-ai dorit si a
urmat o amenintare in asa fel incat de teama punerii sale in
practica ai renuntat sa iti mai doresti acest lucru. De fapt orice
amenintare despre care esti sigur ca se va pune in practica are
acest rol inhibitor pentru dorinte. Practic acesta este mecanismul
asteniei.

O astfel de permutare este o incercare naturala de adaptare a

organismului mutilat ergotic in formarea sa ereditara: daca
energia fiziodinamica era absorbita de activitatea de munca
atunci astenia stranguleaza aceasta energie pentru a nu invada
psihicul si a-l arunca in aer cu actiuni specifice unei astfel de
explozii energetice. Astenia este practic miscarea opusa celei
hiperstenice care putea sa alimenteze organismul cu anduranta
specifica supravietuirii ereditare in starea de robie, prin munca
asidua ceruta de stapan. Depresivul nu este un om lenes si lent;
mintea lui este foarte agera si dorintele sunt foarte vii asa cum
arata episodul maniacal care uneori urmeaza celui depresiv.

Aceasta este inceputul depresiei, cea mai scazuta valoare a ei.

Combinata insa cu psihopatii care accentueaza fluxul energetic
ea poate deveni foarte severa incercand sa stranguleze inca din
faza fiziologica aceasta revarsare energetica ereditara. Voi reveni
de mai multe ori la acest izvor al depresiilor in aceasta lucrare pe
masura ce voi analiza influentele sale in psihopatologia urmasilor
sai in combinatie cu alte psihopatii brute.

Psihopatia neurastenica este specifica pentru stilul de viata

modern si pentru muncile moderne. Cu toate astea ea a existat si
in trecut in cazuri mai rare. Psihopatia neurastenica este insusi
stresul pe care fiecare il stie intr-un fel sau altul deoarece fiecare
a fost pus la un moment dat intr-o pozitie stresanta. Diferenta
fata de celelalte psihopatii din clasa Sisif (cea astenica si cea
hioperstenica) este data de faptul ca aceasta nu deriva din munca
fizica bruta iar in cazul in care chiar o foloseste totusi nu este
afectata de aceasta. Psihopatia neurastenica presupune munca…

74
neuronilor, a mintii, a capacitatii celui care o practica de a
organiza. Riscul este motorul acestei psihopatii. Stresul pierderii
si al castigului, regretul castigului pierdut atunci cand o actiune
riscanta a fost evitata desi s-ar fi putut dovedi a fi castigatoare
sau regretul unei actiuni riscante care a dus la pierdere, toate
acestea pot conduce la un anumit tip de agitatie interioara cu
consecinte majore chiar in plan somatic. Medicina psihosomatica
a gasit chiar cateva boli direct descinse din acest stil e viata.
Ulcerul gastric si tensiunea arteriala sunt cele mai cunoscute
astfel de boli conditionate direct de stresul din viata de zi cu zi.

Iata totusi ca psihopatia neurastenica poate totusi deriva ea

insasi din cea hiperstenica si cea astenica datorita energiei sale
de a se aventura in astfel de proiecte. Faptul ca dupa o astfel de
experienta stresanta cineva poate deveni depresiv odata cu
parasirea mediului stresant arata predispozitia astenica a
constitutiei neurastenice. Dar, dincolo de asta este foarte clar ca
numai o constitutie ereditara centrata in jurul evadarii din starea
de robie, o constitutie psihica ce tanjeste pentru indestulare si
este marcata de neajunsuri si restrictii se poate aventura in a-si
risca sanatatea pentru activitati extrem de stresante. Asa ca ai
grija cititorule de 10 ani; peste cativa ani multi dintre cei aflati
acum de varsta ta se angajeaza la bursa sau se implica in alt gen
de activitati stresante, se imbogatesc rapid si apoi se interneaza
in spital cu ulcer.

5.3.3.2.6. Psihopatia anancasta

 

Anancastul este un om la fixitatii si ordinii absolute. Nu suporta

nici un fel de intamplare in organizarea lucrurilor si in cea a
gandurilor. Ceasul este mecanismul perfect pe care el incearca sa
il imite in emotii si comportament prin reguli stricte si de cele
mai multe ori inchistate, inumane in special atunci cand aceste
reguli sunt impuse artificial familiei. Nu stiu daca ai avut ocazia
sa intalnesti astfel de om insa sunt sigur ca ai intalnit astfel de

75
comportamente pana acum cititorule de 10 ani. Si inca acestea
nu veneau de la un anancast in sensul adevarat al cuvantului ci
de la persoane dragi tie. Plus de asta astfel de reguli nu erau chiar
atat de lipsite de suflet ca acelea ale anancastului. Imagineaza-ti
cum e sa fi la cheremul unui astfel de robot uman care sa te
dadaceasca toata ziua cu regulile lui!

Psihopatia distimica este cea care alimenteaza cu energie aceasta

anomalie si face ca autoinchisoarea emotionala impusa de
anancast sa atinga cote paroxistice. Insa o psihopatie mai severa
decat cea distimica poate provoca un flux energetic mai puternic
care nu poate fi neutralizat de simplul comportament anancast si
astfel o astfel de tulburare devine depresie pur si simplu dupa
cum se va vedea un pic mai tarziu in aceasta lucrare. Oricum
elemente de comportament anancast pot fi observate foarte clar
in nevroza obsesionala (in forma de ritual) , in psihopatia
borderline , in depresii si in orice exista implicarea psihopatiei
astenice . Depresia este elementul paralel care uneori dubleaza
comportamentul psihopatiei anancaste insasi.

Si totusi un astfel de rebut este rezultatul unei erori a civilizatiei.

Nimanui nu ii place in mod normal sa scoata hazardul din viata
lui si sa se supuna unor reguli mecanice. O educatie de rob insa
poate conduce la astfel de anomalii deoarece, amenintat cu
moartea sau cu pedepse de orice fel, robul isi atrofiaza organul
vointei proprii in favoarea unor reguli impuse din afara. Aceasta
uscare a vointei este realmente o adaptare la un stil de viata
inuman impus de stapan robului. Daca descendentii lui vor
dezvolta apoi comportamente „perfecte” prin care sa se intrevada
„un caracter ireprosabil” din partea societatii asta este din cauza
unei astfel de formari ereditare. Trist este insa ca ceea ce pentru
comunitate pare ireprosabil este un iad pentru familie si in
special pentru cei ca tine pentru care „educatia” nu s-a desprins
total de spiritul robiei.

5.3.3.2.7. Psihopatia ciclotimica

76
 

Se manifesta prin oscilatia brusca si la intervale mici de timp de

la bucurie la tristete fara cauze externe, fara conditionari ale
evolutiei lucrurilor reale (situatii limita, vizionarea de spectacole,
meciuri etc.). Trecerea de la o stare la alta este dictata de oscilatia
in fixarea de obiect afectiv a psihopatiei isterice descinse direct
din complexul Don Juan. Latura depresiva pregnanta si egala in
intensitate si numar de aparitii cu hiperstenia care o urmeaza
atesta psihopatia astenica. Daca ar fi implicata varianta ei mai
putin severa, cea hiperstenica in aceasta compozitie atunci latura
depresiva ar fi mult mai redusa si rezultatul ar fi cel al
psihopatiei instabile de mai sus. Altfel rezultatul este tocmai
aceasta oscilare foarte rapida intre hiperstenie si astenie specific
psihopatiei ciclotimice.

Daca suntem atenti la perioadele foarte scurte (uneori de cateva

minute) in care se succed euforia si depresia apar cateva semne
de intrebare. Comparatiile care vin in minte sunt tulburarea
bipolara ale caror episoade de depresie majora sau euforie
extrema (manie) dureaza luni intregi sau psihopatia instabila ale
carei episoade dureaza cateva zile, cel mult cateva saptamani. Se
datoreaza aceasta diferenta de perioade de succesiune gradului,
intensitatii psihopatice implicate? Logic ar fi sa fie asa si asta
deriva din intensitatea psihopatiei astenice care implica
consecventa in activitate ergotica prin originea aparitiei ei,
respectiv amenintarea la care este supus robul in a executa
munca ce duce la profitul seniorului. Daca ea e mai scazuta in
intensitate atunci si perioada de manifestare a ei va fi mai scurta,
mai afectata de revolutia isterica care se acumuleaza in timpul
manifestarii hiper/asteniei. Si totusi in psihopatia ciclotimica
aceste episoade sunt foarte scurte. Dupa acest principiu am tinde
sa credem ca psihopatia ciclotimica este mai slaba in intensitate
decat cea instabila ale caror episoade sunt mult mai lungi (pot
tine si cateva saptamani). Insa lucrurile nu stau deloc asa
deoarece in psihopatia instabila nu se vede foarte clar depresie si
euforie ca aici ci doar plictis si motivatie adica forme mai slabe in
intensitate de euforie si depresie minora care apar aici. Deci

77
trebuie din start acceptat ca psihopatia instabila este mai slaba in
intensitate decat cea de fata. In acest caz trebuie acceptat ca ceva
anume accelereaza procesul de succesiune rapida din ciclotimie,
un proces de retroactiune. Conditiile de mediu social pot fi un
element determinat deoarece instabilul poate deveni foarte usor
ciclotimic daca este convins sa persevereze in activitatea sa. Asta
se poate face cu ajutorul complexului traumatic la fel cum cu
acelasi complex ridicat la nivel de psihopatie traumatica
hiperstenia devine astenie.

Se stie ca depresiile minore se atenueaza paradoxal prin exact

originea lor adica prin reluarea activitatii care le-a produs in mod
genealogic – munca. Si psihopatia instabila si cea ciclotimica
sunt implicate in munca insa prima o abandoneaza ulterior iar
cealalta o continua sustinut indiferent de decaderile sale
depresive si indiferent de randamentul scazut pe timpul lor.
 

5.3.3.3. Nevrozele
 

Numarul nevrozele este cel de trei. Dupa cateva clarificari le vom

analiza ceva mai in amanunt pe fiecare.

5.3.3.3.1. Structura psihopatologica a nevrozelor

Simptomatologia nevrotica are o particularitate unica ce o face

absolut diferita de celelalte simptome. Ea este un cal troian in
sufletul nevroticului, ceva care atenteaza la propria sa stare si
statut social, ceva care se manifesta imptriva vointei lui sau

78
impotriva a ceea ce el isi doreste. Cele mai multe tulburari
psihice se comporta astfel insa in aceste cazuri subiectul crede ca
actiunea pe care el o face prin simptom este de fapt in favoarea
lui. Spre deosebire de acestea nevroticul nu este de acord cu
simptomul si il dispretuieste, are o opozitie flagranta in
comportament sau gandire insa pana la urma cedeaza si
actioneaza prin simptom.

Aceasta particularitate inhibitorie lasa sa se vada prezenta

psihopatiei distimice care se manifesta prin inhibarea urmata de
explozia comportamentului sexual. Acest reflex inhibator prezent
in motorul psihopatiei distimice urmat de un reflux din partea
inhibatului se extinde apoi in intregul corp al structurii psihice
nevrotice.

Spre deosebire de depresiv nevroticul isi manifesta inhibitia la

nivelul fondului psihic ci nu la cel organic, de conversiune. Totusi
aceasta distinctie vizeaza doar tipul extrem de sever de depresie
deoarece intre simptomele nevrotice si cele ale depresiilor usoare
exista o multitudine de similaritati si corespondente. Depresiile
usoare dezvolta si ele semiobsesii si usoare fobii iar simptomele
nevrotice sunt si ele dublate de depresie in majoritatea cazurilor.
Prezenta psihopatiei astenice este un lucru cert in aceste
constitutii psihopatologice pentru fiecare dintre ele. Prezenta
psihopatiei traumatice ce intra in componenta celei neurastenice
alaturi de cea astenica (care se combina in final cu cea distimica
pentru a da nastere structurii psihopatologice a nevrozei) pare sa
contracareze efectul autoreglativ al celei astenice si astfel ca
simptomul nevrotic nu are o forma predominant depresiva ci
doar una partial depresiva. Se pare ca in acest caz traumatismul
este in masura sa adauge o doza de agresivitate (din forma
reflexiva a complexului traumatic) depresiei si astfel sa ii
contracareze lentoarea psihica.

Simptomele nevrotice nu se manifesta de obicei pe intreg

parcursul intregii vieti desi exista si astfel de cazuri in special in
forma isterica . De cele mai multe ori insa ele apar intr-un
anumit moment al vietii si apoi se remit fie de la sine fie prin

79
experiente anume. Dar asta nu inseamna ca fondul lor
psihopatologic dispare si el ci doar ca se reduce la nivelul initial
de dinainte de declansarea nevrozei. Iata ca asanumita
„vindecare” despre care se vorbea nu este decat o remisie partiala
a simptomelor iar dezamagirea unor psihanalisti pentru
continuarea unei simptomatologii postnevrotice nu se datoreaza
unei interventii terapeutice ineficiente sau insuficiente ci faptului
ca actul psihoterapeutic nu poate afecta structura psihica ( DPA )
ci doar actul psihic. Iata ca desi le reprosau celorlalte metode
faptul ca nu cauta profunzimile si se rezuma doar la simptom
totusi si psihanaliza face la fel iar continuarea terapiei dupa
remisiunea simptomelor nevrotice nu mai are aceeasi eficienta ca
pana atunci.

Nevroza este amplificata din nefericire si de o conceptie

rudimentara, primitiva despre suflet, conceptie in dezacord
partial sau total cu principiile dupa care se ghideaza nevroticul.
De aceea terapia ei presupune si o reevaluare a acestor conceptii
dupa cum se va vedea la psihoterapie.

5.3.3.3.2. Nevroza obsesionala

Se manifesta prin ganduri extrem de ciudate si intruzive in care

de fapt cel ce le are nu crede insa care ii invadeaza constiinta. Ele
se numesc obsesii . Cu totii avem griji sau ganduri sumbre insa
de obicei ele sunt datorate direct situatiei vizate de acestea.
Obsesiile sunt ganduri absurde pe care inclusiv cel ce le are le
considera astfel. De exemplu un nevrotic obsesional poate
verifica de nenumarate ori lucrurile potential periculoase sau
care blocheaza un pericol potential. Un om normal verifica odata
sau de doua ori si apoi se linisteste. Doar daca sta mai prost cu
memoria poate repeta actiunea. Insa nevroticul are o memorie
buna si chiar isi aduce aminte cu lux de amanunte cum a gasit
obiectul verificat in bune conditii in urma cu cateva minute. Insa

80
daca nu s-ar duce sa mai verifice odata ar avea palpitatii si un
posibil atac de panica. Aceasta este forma de ritual al nevrozei
obsesionale. O alta forma este cea hipocondriaca ce seamana
destul de bine cu prima insa nu se refera la obiecte sau situatii
potential periculoase ci la presupuse boli pe care cel in cauza
crede ca le are. Si aici exista similitudini cu omul normal care se
suspecteaza si el a avea o boala grava de cele mai multe ori. Insa
spre deosebire de omul normal pe nevrotic analizele medicale
riguroase nu il conving ca e sanatos. Hipocondriacul fie repeta
analizele la nesfarsit asemenea ritualului fie isi imagineaza alte
boli, diferite de prima dupa care urmeaza iar calvarul obsesional.
Cea de-a treia forma este cea compulsiva unde nevroticului ii
vin in minte niste idei cu totul opuse celor exprimate curent si de
obicei incriminabile si condamnabile de catre societate. De
exemplu aceea de a vorbi foarte vulgar in momente solemne sau
de a face un gest reprobabil desi detesta sa faca acest lucru. Si in
acest caz omul normal are astfel de tendinte de exemplu cand
vorbesc politicienii sau la sedinte unde se plictisesc. Insa omul
normal in cauza chiar nu respecta situatia in care se afla pe cand
compulsivul are aceste idei exact fata de situatiile si oamenii pe
care ii respecta cel mai mult.

Aceasta traire a interiorului al gandului pur este nevroza nuda.

Daca la acest continut adaugam o doza de psihopatie traumatica
sau isterica rezultatul va fi cel ce urmeaza.

5.3.3.3.3. Nevroza anxios-fobica

Daca alaturi de gandul obsesiv punem o picatura traumatica

atunci nevroza devine una fobica, anxioasa. Nevroticul nu mai
traieste tensiunea doar raportata la interior ci il exteriorizeaza
catre diferite situatii, obiecte, animale sau oameni devenind
fobii, frici nejustificate fata acestea. Spre deosebire de fobiile
psihopatiei traumatice care se refera la obiecte, situatii, animale

81
etc. ce pot fi realmente traumatice fobiile nevrotice nu prezinta
pericol real. Nevroticul poate avea frici de pisici, de copii, de
furnici de obiecte diferite care prin ele insele nu pot aduce nici un
fel de traumatism. Forma hipocondiaca a nevrozei obsesionale
este culoarul de comunicare dintre ea si cea fobica.

5.3.3.3.4. Nevroza isterica

Forma hipocondiaca a nevrozei obsesionale este motorul

aparitiei si a celei isterice. Daca temerea pentru boala sau
certitudinea interioara a existentei ei este dublata de o oarecare
doza de simulare si nevoie de a fi compatimit atunci nevroticul
poate realmente dezvolta simulari foarte asemanatoare cu unele
boli foarte grave. Cele mai frecvente astfel de „boli” sunt
paraliziile insa inca de la bun inceput un medic bun poate vedea
ca presupusa paralizie a unei parti din corp este dublata de o
functionare foarte buna a musculaturii din zona. De exemplu
paralizia nevrotica a unui brat atesta functionarea sa perfecta din
punct de vedere neuromotor in momentul in care cineva incearca
desclestarea lui deoarece muschii antagonisti contracareaza
aceasta miscare fortata a sa. Lesinul sau imitarea unei crize
epileptice sunt alte cazuri celebre. Posedarea de diavol cu tot
felul de spasme si manifestari bizare pe care o trateaza preotii
ortodocsi se dovedeste a fi de fapt o astfel de nevroza isterica.

Cat este sarlatanie si cat este autosugestie nimeni nu poate spune

cu certitudine insa subiectul se simte la fel de bolnav ca si cel
aflat realmente in aceasta stare. Datorita faptului ca simptomul
psihic se fixeaza pe zona fiziologica simptomele aceasta nevroza
s-a numit si nevroza de conversiune.

5.3.3.5. Nevrozele dezamorsate

82
 

Daca varful cognitiv al nevrozei, apogeul sau coincide cu

momentul de concepere si nastere a unui urmas atunci acesta va
dezvolta o sinteza a acestor simptome mostenite in aceeasi
masura in care orice dat psihic sufera o sintetizare a transmiterii
genetice. Simptomele de acest gen au fost clasificate in cadrul
nevrozelor insa ,mai jos se va arata ca exista diferente notabile
intre ele care trebuie luate in calcul.

5.3.3.4.1. Ce este dezamorsarea nevrotica

Dezamorsarea tulburarilor psihice se face datorita recombinarii

genetice a structurilor transmise la urmasi. Intarirea lor se face
cam dupa acelasi scenariu dar se pare ca tulburari complexe ca
nevrozele sau psihopatiile borderline sau paranoia se datoreaza
combinarii unor psihopatii active pe cele doua filiere ale ambelor
parinti. Se pare ca nevrozele dezamorsate cumva nu se mai
asociaza cu o alta psihopatie activa in combinatia dintre cei doi
parinti si astfel ele doar pierd in intensitate ereditara si se
reformuleaza simptomatologic. Nevrozele dezamorsate seamana
cu confluenta dintre doua rauri, unul limpede si altul tulbure
unde rezultatul final este o limpezire a celui tulbure si o tulburare
a celui limpede adica o cale de mijloc.

Aceste tulburari expuse mai jos par cumva rupte din nevroze .
Ele sunt atat de similare cu nevrozele incat multi le-au si plasat
in corpul acestora. Totusi diferentele sunt foarte importante. Ce
mai importanta este aceea ca simptomele nu sunt declansate de
ceva anume si nu se remit de la sine ci se pastreaza pe o lunga
perioada de timp. Din acest motiv acest gen de simptome apar
inca la varsta infantila si pot dura toata viata. Copilul le pune in
comportament in mod natural la fel cum pune in comportament

83
orice vine dsin mostenirea parintilor. Pentru a nu stiu cata oara
copiii platesc pentru erorile de comunicare, relationare si
judecata ale parintilor!

O nevroza dezamorsata seamana cu craterul unui vulcan stins

care nu mai poate lua forme diferite dar care isi micsoreaza
treptat inaltimea datorita coroziunii pamantului. Dimpotriva, o
nevroza autentica este asemenea unui vulcan activ care isi
modeleaza perpetuu craterul si al carui curs poate fi modificat de
hazard sau chiar de intentia omului. De aceea simptomele
nevrozelor dezamorsate au ceva fix in ele, ceva intarit si
cristalizat, ceva care nu mai poate fi modelat si care nu raspunde
atat de spectaculos la psihoterapie ca nevroza autentica.
Diferentierea simptomelor dezamorsate de cele nevrotice
propriuzise poate da o idee mai exacta despre cum ar functiona o
metoda psihoterapeutica sau alta in aceste cazuri. Exista o regula
in psihiatrie in general dupa care cu cat o afectiune, tulburare
sau boala debuteaza mai acut (mai vizibil) cu atat sansele sale de
recuperare/vindecare sunt mai mari. Practic acelasi lucru se
intampla si cu tulburarile postnevrotice dintre care nevrozele
dezamorsate reprezinta primul pas. Daca masurile
psihoterapeutice nu au fost luate in momentul cristalizarii
structurilor compozite la predecesori ele sunt tardive la urmasi
asemenea hranei oferite unui mort de inanitie. Din pacate lipsa
unor astfel de masuri profilactice scoate la iveala peste cateva
generatii intregul spectru al tulburarilor psihice severe. Ele pot
produce societatii pagube mult mai mari si astfel iata ca
neglijenta ei i se poate intoarce impotriva mai tarziu.

Psihoterapia de orice fel poate avea efecte minore asupra lor ceea
ce pare un pic confuz cel putin in privinta psihanalizei deoarece
se stiu succesele spectaculoase ale ei in domeniul nevrozelor. Un
astfel de „esec” i-a facut pe unii psihanalisti sa creada ca
simptomul este binevenit si ca trebuie lasat in pace!!! (Situatia
este extrem de bizara caci daca e sa fim consecventi cu acest
principiu ar trebui sa ne intrebam la ce bun ar mai fi posibila
psihanaliza insasi) Insa totusi daca psihanaliza nu poate face
mare lucru in aceste cazuri desi structura cognitiva a

84
simptomului este extrem de clara si usor de descifrat asta este
pentru ca momentul de formare a sa este datat in urma cu o
generatie si de atunci el a fost cristalizat si impermeabil la
analiza. Din pacate acest gen de simptome pot fi inlaturate doar
traumatic (prin pedepse, amenintari, deconditionari diverse).
Din punct de vedere psihoterapeutic acest lucru este identic cu o
simpla conversiune a nevrozei dezamorsata intr-o structura
psihopatologica unde psihopatia traumatica este mai activa. De
aceea se poate ca din copilul encopretic sa derive un adult mai
mult sau mai putin paranoic odata cu „corectarea” vechilor
simptome. Asa ca daca ai vreun parinte prin zona cititorule de 10
ani cheama-l si pune-l sa citeasca paragrafele astea si sa nu te
mai apostrofeze in cazul in care dezvolti/ai dezvoltat si tu
comportamente nevrotice dezamorsate si mai bine sa te trimita
la un psiholog decat sa te „educe” corect.

5.3.3.4.2. Nevroza obsesionala dezamorsata

Am reunit in aceasta clasa mai multe simptome care sunt foarte

similare celor 3 forme (l) ale nevrozei obsesionale , respectiv cea
hipocondriaca, cea compulsiva si cea de ritual. Pentru prima sunt
specifice obsesiile hipocondriace dezamorsate care se
diferentiaza de cele nevrotice autentice prin faptul ca nu se
suspecteaza de o boala anume ci ii resimt efectiv simptomele sau
resimt simptome de forma organica noi insa fara legatura cu vreo
dereglare organica autentica. Totul este conditionat psihic.
Subiectul resimte dureri dintre cele mai bizare, mancarimi,
arsuri etc. greu de localizat care pot efectiv sa zapaceasca pe
medicii specializati deoarece nu stiu ce ar putea fi aceste dureri.

Pentru forma de ritual sunt specifice ticurile complexe care apar

in Tulburarea (Gilles de) Tourette . Acest gen de ticuri nu
trebuie confundate cu ticurile comune avute de mai toata lumea
(ca jocul cu parul, miscatul din picior, frecatul mainilor etc.) care

85
pot fi stopate foarte simplu in mod voluntar chiar daca
manifestarea lor produce o stare de relaxare mai mare. Ticurile
de gen Tourette nu pot fi oprite de vointa oricat ar incerca
posesorul lor. Repetitia care apare in forma autentica a nevrozei
obsesionale de ritual si care produce o detensionare momentana
este elementul cheie pentru intelegerea acestei forme de nevroza
dezamorsata. Prin executarea ticului nevroticul profita de un
moment de linistire a mintii in aceeasi masura in care
obsesionalul isi executa ritualul. Aceasta corespondenta este
imboldul pentru a lega strans ticurile de obsesia nevrotica de
ritual.

Forma compulsiva a nevrozei obsesionale are corespondent in

ceea ce s-a numit in literatura de specialitate psihopatia
compulsiva . Ea se manifesta in principal prin cateva forme.
Cleptomania este tendinta de a fura compulsiv, fara vreo
nevoie speciala pentru produsul furat si cu regrete ulterioare sau
returnarea produsului. Nimfomania este tendinta compulsiva
(traita dureros si in dezacord dar in incapacitate de a-i rezista) a
unor femei de a avea raporturi sexuale cu necunoscuti. Am sa fac
o mai amanuntita analiza a acestei forme de nevroza
dezamorsata deoarece ea intra apoi in componenta unor
structuri psihopatologice mai complexe ce nu pot fi intelese fara
intelegerea sa. O astfel de tendinta este absolut naturala la
comportamentul sexual masculin care este unul al diversitatii, al
haremului din insasi natura sa. Daca ne uitam la maimutele
antropoide (cele mai apropiate animale ca structura fizica si
psihica de om) putem observa faptul ca masculul dominant se
imperecheaza pe rand cu majoritatea femelelor pe cand femelele
ii raman acestuia fidele si ii promoveaza doar lui genele in acel
moment deoarece sunt cele mai performante pentru viitorul
grupului. Promovarea celor mai competitive gene este insusi
sensul sexualitatii ca mod de reproducere si perpetuare a speciei.
Iata ca nimfomania pare sa fie o razvratire a civilizatiei feminine
asupra acestui principiu natural. Si aici nu este vorba despre
schimbatul partenerilor, de efemeritatea cuplului din societatea
civilizata ci de faptul ca nimfomana nu apuca macar sa se cupleze
cu cineva ca si se desparte aproape instantaneu, odata ce actul

86
sexual s-a terminat. O astfel de precizare este in masura sa
schimbe total datele comparatiei caci femeia care se
indragosteste periodic vede in noul partener un iubit in
adevaratul sens al cuvantului, un mascul alfa al lumii si
interesului ei la acel moment. Comportamentul sau sexual creste
in intensitate in functie de aceste date naturale ale sexualitatii
feminine. Dimpotriva nimfomania resimte cu dispret atat aceasta
compulsie interioara cat si potentialul partener. Paradoxal, cu cat
acesta arata semnele unui partener de cuplu cu atat satisfactia sa
sexuala este mai mica, invers decat la femeia care nu e
nimfomana. Asemanarile exista si aici in sensul ca si femeia
normala ajunge la un moment dat sa se plictiseasca de partener
insa nimfomana se plictiseste deja de la a doua experienta
sexuala cu acelasi barbat. O alta diferenta radicala este faptul ca
pentru femeia normala prima experienta sexuala cu partenerul
rareori este atat de placuta cat pentru nimfomana si extrem de
rar cea mai placuta. Asa ca va trebui sa te obisnuiesti si tu cu
gandul ca atunci cand vei avea o astfel de prima experienta nu va
fi asa de placut pe cat vei fi crezut. Si asta este cu atat mai putin
cu cat poate ca la 10 ani o oarecare experienta intima cu o
persoana de sex opus ti se pare ceva de neinteles.

Un lucru foarte important de precizat este faptul ca nimfomania

nu e necesar sa se manifeste in act, adica prin relatii sexuale cu
necunoscuti. Este suficienta chiar si tendinta aproape de
nestavilit dar totusi inca nepusa in act pe care destul de multe
femei o simt dar nu o povestesc sau nu o impartasesc anturajului.
Practic exista gradul, exista premisele comportamentului
nimfomaniac insa mai lipseste un pic de curaj pentru a fi pus in
aplicatie. Multe dintre ele nu au nici un fel de satisfactie sexuala
cu partenerul. Unele isi schimba partenerii insa toate ajung sa nu
fie satisfacute de partener. Astfel de modul nimfomaniac nu se
poate verifica foarte clar in simptome insa el poate avea influente
decisive in constitutia psihopatologica a urmasilor dupa cum
vom vedea mai tarziu in aceasta carte.

Jocul patologic de noroc este compulsia de a juca pana la

ultimul ban, de a paria pe situatii cat mai putin probabile.

87
Piromania este nevoia compulsiva de a incendia chiar daca
acest lucru poate atenta inclusiv la propria viata.
Vagabondajul compulsiv este nevoia de a vagabonda traita
compulsiv, resimtita ca manifestare a unei forte externe careia
subiectul nu i se poate opune. Toate acestea au in comun faptul
ca vin cumva din afara vointei subiectului, ca il forteaza sa faca
lucruri in care nu crede si pe care le considera daunatoare si de
respins. Cu toate astea dorinta de a le pune in practica este atat
de mare incat subiectul nu li se poate efectiv opune. Nici nu stiu
cu ce sa iti compar acest tip de sentiment tinere cititor de 10 ani!
Nici macar furtul de dulciuri nu este ceva pe masura in ceea ce
priveste explicatia. Poate ca in cativa ani cand vei simiti primele
impulsuri erotice vei avea ceva de comparat. Dar daca tu le vei
putea rezista imagineaza-ti ca acei oameni care au psihopatie
compulsiva simt o asemenea presiune in a pune in act pulsiunea
psihopatologica incat nu ii pot rezista.

Ambitendinta si balbismul sunt doua tulburari foarte

asemanatoare cu psihopatia compulsiva. Balbismul se manifesta
prin balbaiala de toate zilele pe care probabil ca ai patit-o si tu.
Insa in cazul de fata ea se manifesta la un nivel mai accentuat si
in mod constant. Probabil ca ai cunoscut vreun coleg care se
balbaia ceva mai mult ca restul. Cam asa se manifesta si
balbismul cu diferenta ca poate afecta si adultii. Ambitendinta
este un balbism al actiunii, un fel de indecizie bizara care vizeaza
actul salutului unei persoane de obicei de rang inalt. Imagineaza-
ti cum ar fi sa intinzi si sa retragi compulsiv mana raspunzand
salutului cuiva (sper ca cineva ti-a spus ca trebuie sa astepti ca o
persoana mai in varsta sau mai bine plasata pe scara sociala
intinde prima mana pentru salut si nu sa o intinzi tu primul...) .
De exemplu tu mergi cu parintii la un eveniment si la un moment
dat te intalnesti cu un fost profesor foarte bucuros sa te vada care
te saluta dar caruia tu ba tinzi sa dai mana cu el, ba o bagi in
buzunar ba o ascunzi la spate. Fireste ca in cazul in care te-a
suparat cu ceva un astfel de om e de inteles comportamentul tau
insa de obicei ambitendinta nu atesta acest tip de relatie.

88
5.3.3.4.3. Nevroza anxioasa dezamorsata

Principala deosebire fata de nevroza anxioasa autentica este

faptul ca obiectul fobic este unul fix si nu mobil. De exemplu
unui nevrotic anxios ii este frica astazi de ceva iar peste cateva
saptamani de altceva pe cand in cazul fobiei nevrotice
dezamorsate acest gen de frica dureaza toata viata. In ciuda
psihoterapiei de tot felul, ea va ramane potential fobie chiar daca
uneori mult diminuata. De asemenea obiectul de fixatie fobica
poate fi in anumite circumstante periculos pe cand cel nevrotic
propriuzis nu este periculos prin sine insusi. Nu am sa insir
intregul spectru de fobii aici, sunt foarte multe si au si fost
clasificate. Ti le poti imagina si tu si le poti clasifica dupa aceste
criterii pe care ti le-am expus eu aici. Alt gen de clasificari nu te
ajuta prea mult.

5.3.3.4.4. Nevroza isterica dezamorsata

Ce trebuie observat la acest gen de tulburari este faptul ca cel in

cauza simuleaza fie psihoza, fie naivitatea extrema, fie o varsta
frageda, fie o poveste inventata in care istericul ajunge sa creada
cu tarie el insusi. Gradul de dezamorsare ereditara a structurii
nevrotic-isterice dicteaza insasi forma simptomului care poate fi
mai aproape de nevroza isterica autentica ca in cazul
pseudodementei isterice sau mai aproape de psihopatia isterica
ca in cazul mitomaniei. Ceea ce frapeaza la nevroza isterica
dezamorsata este faptul ca simptomul nu este proaspat, nu este
format in momentul desfasurarii sale ci este cumva format
anterior iar contextul nu influenteaza prea mult aparitia lui ci
doar sufera influenta acestei predispozitii. Aceste simptome
dezamorsate parca nu comunica atat de mult geneza nevrotica,
nu lasa sa transpara conflictul psihic prin ele ci sunt mostenite ca
rezultat final si apoi arhivate specific si dezamorsate urmasilor.

89
De asemenea intensitatea tulburarii pare mult mai redusa.
Nevroticul isteric dezamorsat are momente de normalitate
deplina si nu da cu nimic de banuit ca ar avea vreo boala decat
atunci cand apare in mod subit simptomul. Raritatea aparitiei
acestuia este criteriul de diferentiere fata de permanenta
simptomului nevrotic isteric autentic. Cu exceptia
pseudodementei isterice, sincopei isterice si catalepsiei isterice
care imita cat de cat boli organice autentice totusi majoritatea
formelor de nevroza isterica dezamorsata isi formeaza propriile
boli pe care le imita. Dimpotriva, nevroza isterica autentica imita
boli cunoscute ca paraliziile, epilepsia, cecitatea sau alte boli
somatice grave. De asemenea nevroticul isteric dezamorsat
traieste simptomul impacat cu sine, imita cu nonsalanta o
nevinovatie fata de care nimeni nu isi poate lua angajamentul
contestarii sale. Tocmai aceasta stare de indiferenta este
elementul decisiv fata de nevroza isterica autentica deoarece
aceasta isi traieste tensionat simptomul, are momente de
vinovatie profunda si stari depresive si angoasante urmate
manifestarii sale. La toate aceste simptome descrise mai sus se
poate observa acel „beneficiu secundar”, acea nevoie de
compasiune pe care istericul o extrage cu cele mai abile mijloace
in asa fel incat anturajul sa aiba grija de el ca de un copil. Cred ca
aceasta tulburare te poate descrie foarte bine pe tine cel de 10 ani
nu pentru ca ai avea-o neaparat ci pentru ca varsta ta se cam
regaseste si la adultii pe care ii clasific astfel. Exista destule
similitudine specifice asa ca pregateste-te sa iti fac
autoportretul…

Identitatea multipla se manifesta prin schimbarea brusca a

identitatii, a stilului si locului de viata cu presupusa si sustinuta
amnezie totala fata de identitatea momentului anterior debutului
noii identitati. Modulul isteric prezent in nevoia de revolutie in
plan personal se poate citi direct aici. Sunt sigur ca la un moment
dat ai facut o prostie in asa fel incat nerecunoasterea ei nu era
doar un mod de a scapa de pedeapsa ci si chiar un mod de
supravietuire a mandriei de sine. Ei bine asa cum tu pareai sa nu
accepti in ruptul capului ca ai facut acea boacana la fel face si
istericul nostru doar ca boacana lui nu este ceva mai complicata.

90
Fuga psihogena se manifesta prin simularea amneziei
parasirii unei responsabilitati anume pe care comunitatea,
societatea i-o incredinteaza nevroticului. Nevroticul este in
masura sa simuleze o bizara boala a memoriei. Diferentierea fata
de identitatea multipla din punct de vedere al suprastructurii
psihice este data de elemente foarte fine deoarece aceste doua
forme sunt foarte asemanatoare. Pot sa imi imaginez de cate ori
„ai uitat” sa faci o anumita sarcina cititorule de 10 ani. Daca
continui sa repeti asta si peste 10 ani s-ar putea sa intri in
categoria asta. Deocamdata poti face linistit pe prostul sau
uitucul fara sa te suspecteze nimeni de ceva.

Sincopa isterica se manifesta prin pierderea temporara a

constiintei asemenea lesinului. Spre deosebire de lesinul sau alte
fenomene ce seamana cu coma aceasta forma isi manifesta
simptomul in cadrul unei depline sigurante. De exemplu lesinul
nu se realizeaza direct pe podea unde subiectul poate sa sufere
vreo factura ci fie pe o persoana fie in pat, fie pe alte obiecte care
sa atenueze posibila lovire. Poate ca si tu cititorule de 10 ani te
plangeai ca te doare burta de foame dupa ce ai refuzat sa
mananci cu toata familia pentru ca parintii nu iti indeplinisera
nu stiu ce dorinta… Uite alte similitudini!

O forma ceva mai blanda de sincopa isterica este catalepsia

isterica . Se manifesta prin scaderea brusca a tonusului
muscular, conducand la o lentoare psihomotorie care se poate
asemana cu starea de coma. Simularea unei boli se afla la cel mai
slab nivel in acest caz insa autosugestia se face inca la un nivel
destul de ridicat in asa fel incat anturajul este pus pe ganduri.
Oare cine se taraste agale impleticindu-se in mers atunci cand
este trimis sa faca un lucru neplacut?

Depersonalizarea este o forma de nevroza isterica

dezamorsata cu pretentii mistice. Fondul cultural comunitar o
poate face chiar parte integranta ale ritualurilor realizate in
interiorul comunitatii asa ca ea poate fi fara nici un fel de tagada
scoasa din campul psihopatologiei in aceste cazuri. Atunci insa
cand anturajul sau comunitatea nu participa la astfel de ritualuri

91
de invocare a spiritelor sau de calatorie pe alte „taramuri” dar
personajul are pretentia de calatorii in afara corpului se poate
certifica prezenta unei isterii nevrotice dezamorsate. La
psihopatia borderline astfel de sentimente pot atinge forme
foarte pregnante si acest lucru se explica tocmai prin prezenta
intarita a modulului isteric in aceasta suprastructura psihica.

Dispretul specific isteric pentru realitate si pentru normalitate,

nevoia de evadare si revolutie interioara se regaseste intr-o astfel
de abilitate „paranormala” de depasire a granitelor organice si
ridicare la o treapta superioara de constiinta la o treapta
„spirituala”. Ce-ti mai place Harry Potter si ce iti mai doresti sa
faci si tu aceleasi lucruri ca el pustiule de 10 ani!

Negativismul isteric este gestul contrar celui asteptat si cerut

expres de anturaj. De exemplu daca cineva ii cere negativistului
sa inchida usa el o deschide si mai tare. Stiu ca te regasesti atat
de mult in forma asta la 10 ani incat ma vad nevoit sa vin cu
precizari. Negativistul poate sa aiba si varsta ta insa el face acest
lucru nu pentru a se razbuna pe parinti pentru ca nu i-au
indeplinit o cerinta oarecare ci pentru ca asa simte. Parintii lui se
poarta foarte frumos cu el si ii fac toate voile iar el nu tine
neaparat sa se razbune pe ei pentru ceva anume ci nu poate face
altfel. Tu cand te comporti negativist fie vrei sa te joci cu
anturajul, fie vrei sa il pedepsesti pentru ceva anume. Si
negativistul autentic vrea in profunzimea psihicului sa se
razbune pe ceva insa acest lucru nu este atat de vizibil ca la tine.
Numai munca migaloasa a psihanalistului poate deslusi obiectul
supararii sale. Una dintre aceste idei profunde gasite de
demersul psihanalitic este simularea nebuniei si cersitul atentiei
si compasiunii specifice celei oferite de anturaj bolnavului.

Sindromul Ganser este o imitare grosolana a unei psihoze asa

cum si-o imagineaza istericul. Acesta incearca sa imite un delir
psihotic insa o atenta evaluare a asaziselor simptome ale sale lasa
sa se intrevada o doza de siretenie. Intrebat cate degete are o
mana istericul cu Sindrom Ganser raspunde 6 sau 4 adica cifra
foarte aproape de cifra corecta pe care acesta o are cumva in

92
minte. Acest gen de vecinatatea arata ca el cumva cunoaste
varianta corecta. Spre deosebire de tine care la 10 ani uneori dai
raspunsuri false pentru a avea anumite avantaje (…) istericul in
cauza da astfel de raspunsuri cumva din inertie, fara vreun
interes anume.

Daca in loc de functionarea mintii punem corpul mintii atunci

apare pseudodementa isterica . Ea se manifesta printr-un
comportament preferential diferit fata de cel normal desi acesta
este luat ca punct de reper. Trebuie facuta diferenta de
teribilismul artistilor sau adolescentilor care se comporta
excentric din dorinta de distractie sau de originalitate deoarece
pseudodemneta se manifesta de asemenea din inertie.

Enurezisul si encoprezisul se manifesta prin facutul in

pantaloni. Primul corespunde numarului 1 iar cel de-al doilea
numarului 2. Nu mai zic nimic la adresa ta pentru ca deja ai zece
ani si nu vreau sa crezi ca nu am incredere in tine! Aceste
simptome sunt imitari pe care copiii ceva mai mari ii imita isteric
pe altii mai mici, de obicei frati mai mici care acapara atentia
parintilor si care le produc primilor din acest motiv o oarecare
iritare. Prin recursul la aceste simptome micul nevrotic isteric isi
pedepseste astfel parintii pentru atentia acordata micului rival si
incearca sa il imite cumva pentru a-si recupera vechea dragoste
monopolizata asupra sa pana la aparitia rivalului.

Mitomania este chintesenta nevrozei isterice dezamorsate

deoarece cumva toate aceste simptome doar pun in act o anumita
intentie a istericului de a falsifica realitatea, de a minti. Daca
toate celelalte se refera la lumea interna mitomania vizeaza pe
cea externa. Uneori mitomanul reuseste sa creeze scenarii care
pun in actiune autoritatile sau omul simplu care intra in contact
cu el si prin aceasta actiune dovedeste ca este aproape de a
simula si realitatea externa, de a o modifica si pe ea. Din
nefericire pentru el realitatea externa nu se supune intentiilor
personale ale istericului iar o analiza atenta atesta faptul ca
mitomanul minte fara nici un folos personal, minte dintr-o
inertie bizara si de neoprit, minte fara autoanaliza si minte si in

93
momentul in care este prins cu minciuna. Aici este marea
diferenta a mitomanului fata de tine care desi ai zece ani totusi
lasi capul in jos de rusine cand esti prins cu mata in sac si iti dai
seama ca adultii te-au prins cu minciuna. Prins cu minciuna
mitomanul are o impartialitate si o indiferenta incat cel care a
fost pus pe drumuri de minciunile lui gogonate ii vine sa il
stranga de gat. Pretentia de neintelegere a acestei furii a
interlocutorului sau il face pe acesta sa il considere realmente
nebun si astfel ajunge sa il lase in final in pace. O astfel de
tendinta de a forta si falsifica mitomaniac realitatea se va regasi
ulterior in paranoia.

5.3.3.5. Tulburarile comportamentului pescaresc

 

Mai draga cititorule de 10 ani tu esti chiar sigur ca vrei sa citesti

despre asta? Ai citit tu totul cu atentie pana acum? Esti tu asa de
curios? Eu zic ca daca nu ai citit cu atentie totul pana acum mai
bine te intorci si recitesti totul… Ok, ok, am sa iti povestesc
despre ceea ce vei experimenta ceva mai tarziu desi eu zic ca
puteai sa mai astepti cativa ani… Mai intai trebuie sa ti
marturisesc ca nu e vorba despre comportamentul pescaresc ci
despre cel sexual. Ai auzit de sex? Daca nu ai auzit mai bine te
duci la joaca, mai vezi tu… Daca stii cate ceva despre subiect
atunci eu am sa iti spun mai multe.

5.3.3.5.1. Clarificari terminologice

Data fiind exotismul subiectului mi-am permis sa il numesc si eu

la fel si sa implic si o doza de simbolic in intelegerea lui. Chiar si

94
in lucrarea mare (DPA) am ezitat sa numesc acest tip de
comportament cu titulatura de „tulburare libidinala” si am folosit
inclusiv de atunci numele de „comportament sexual excentric”.
De data asta pentru ca am facut un compromis cu mentalitatea in
curs si am acceptat numele de „tulburari psihice” pentru
structurile psihopatologice mi-am permis o alta extravaganta,
anume aceea de a folosi cuvantul peste/pescar/pescaresc pentru
cel de sexual.

Fireste ca sexualitatea este principalul alimentator al psihicului

si din energia sa se cladeste intregul nostru suflet. Practic in
cazul comportamentului sexual excentric sexualitatea primeste
un feedback de la derivarea ei psihica si se modeleaza dupa
forma acesteia.

Comportamentul sexual excentric a fost numit si ”perversiune

sexuala” iar psihiatria a preluat pur si simplu conceptia timpului
despre fenomen si a poleit-o cu alura de stiintificitate. Termenul
„pervers” este intr-adevar un termen tiranic deoarece inca din
exprimarea lui tinde sa incrimineze si sa criminalizeze pe cei care
au asemenea pasiuni. Este adevarat ca unele comportamente
erotice excentrice pot fi uneori foarte periculoase pentru
comunitate. De exemplu sadismul extrem se poate finaliza cu
uciderea compulsiva a partenerului sau pedofilia care scurteaza
copilaria copilului. Insa sunt multe alte actiuni ale caror efecte se
simt mai tarziu care scapa de astfel de oprobriu din partea
psihiatriei, ba chiar sunt date ca exemplu. Oricum, termenul
„pervers” este destul de aproape cu cel de „ipocrit” si similar cu
„invers” care trimite din start la negativ, la diavolesc. Numai
aceasta denumire are in ea suficienta ipocrizie incat sa acopere
tot pamantul cu ea! Daca e sa judecam dupa acelasi principiu
intregul comportament sexual uman este unul pervertit de la
functia originara a sexualitatii care presupune reproducerea.
Oamenii cauta placerea pe care o ofera sexual si ce o fi dupa aia
mai vad ei. Prezervativul folosit frecvent de cuplurile
contemporane nu se face doar pentru prevenirea bolilor cu
transmisie sexuala ci si pentru prevenirea sarcinii. Folosirea lui
seamana cu voma provocata intentionat de romani la orgii

95
pentru a mai manca o data. Intreg comportamentul premergator
actului sexual (saruturi, mangaieri etc.) nu are nici un sens in
comportamentul sexual uman tinand cont ca masculul uman nu
trebuie sa se lupte cu rivalii exact in acel moment. Fireste lupta
se da inainte eventual, pentru cucerirea inimii partenerului insa
in mod normal pana la posibilitatea relatiilor sexuale. Daca acest
comportament este majoritar asta nu inseamna ca ar fi si absolut
natural si ca cei care isi fixeaza interesul erotic pe altceva sunt
anormali, nenaturali si obscuri. In acest caz ori ii acceptam si pe
ei ca fiind normali ori consideram si comportamentul sexual
„normal” ca fiind pervers si il luam ca pacatos. Unii au acceptat
aceasta ultima varianta si s-au retras la manastiri. Eu insa care
nu am sa ajung prea curand pe acolo prefer sa ii decriminalizez si
sa ii normalizez si pe cei cu alta orientare sexuala decat
majoritatea, dupa cum si conventiile tarilor civilizate fac. Plus de
asta foarte multe din practicile „perverse” ale trecutului au ajuns
forme comun acceptate de comportament sexual, de preludiu.
Pana si Freud care a facut tot posibilul sa nu lase prejudecatile
comune sa ii afecteze cercetarea (si chiar si-a fortat discursul
stiintific inspre o cat mai contrastanta pozitie fata de opinia
generala) vorbea despre practicarea sexului oral ca si cum ar fi o
oroare („Trei eseuri despre sexualitate”). Iata ca intre timp o
astfel de practica a ajuns o parte din preludiu iar Freud pare a fi
depasit. Nu se stie in ce masura unele din actualele „orori” vor
ajunge in viitor lucruri acceptate in general asa ca daca le
consideram tulburari in sensul de „perversiuni” si nu de
excentricitati vom ajunge sa fim considerati si noi demodati in
viitor ca si Freud astazi.

5.3.3.5.2. Nimfomania ca principiu ereditar al

comportamentului sexual excentric

Spre deosebire de comportamentul sexual normal cel excentric

pur si simplu nu se poate satura de interesul sau. Este adevarat

96
ca obiectul sau este mereu altul, ca asanumitul pervers este
mereu in cautare de noi senzatii insa noile sale „cuceriri” se pot
incadra in aceeasi clasa de obiecte. Oricum ar fi, omul normal nu
prea mai are chef de alte povesti dupa ce a avut orgasm si pentru
a avea din nou pofta de amor va trebui sa mai treaca un timp. E
cam rau daca perioada asta nu coincide la ambii parteneri...
Dimpotriva, sexualitatea excentrica o ia de a capat imediat cu o
pofta nebuna daca apare un alt obiect al dorintei. Stiu ca e putin
confuz ce iti spun. Asta pentru ca de obicei la varsta de 10 ani
curiozitatea ta fata de diferentele dintre oameni fata de portiunea
de cativa centimetri patrati dintre picioare e mai mult teoretica
desi exista si cazuri in care inclusiv partea strict practica este
cunoscuta si care manifesta curiozitate. Poate ca deocamdata ti-e
greu sa intelegi de ce ar dori oamenii sa aiba relatii sexuale cu o
alta persoana. Totusi pregateste-te si pentru momentul in care
nu vei putea intelege cum e posibil sa nu mai vrei asa ceva! Stiu
ca suna bizar, dar ce sa-i faci, ti-am spus din start ca subiectul e
cam dificil.

Satisfactia acestor oameni este asa de mare incat se poate spune

ca pentru asta traiesc. Tot ce fac in viata de zi cu zi este un
schimb pe care ei il fac cu viata pentru aceste momente. Cand o
sa ajungi la varsta de peste 14 -15 ani vei stii ce inseamna
profesionism in domeniu si vei fi uimit de „vitalitatea” anumitor
persoane fie ca vei ajunge profesionist fie ca vei ramane muritor
de rand in materie de sex.

In orice caz faptul ca in acest caz pulsiunea libidinala este atat de

puternica atesta intruziunea in corpul ei a unei propte energetice,
a unui alimentator care sa o faca mereu apta de a fi satisfacuta,
invers fata de cea a omului normal care la un moment dat se
satura si refuza sa mai aiba alte raporturi sexuale in perioada
imediat urmatoare. Daca ne uitam pe cele scrise anterior putem
observa lesne ca psihopatia compulsiva nimfomaniaca mostenita
este un astfel de element care poate avea o astfel de functie de
excitare libidinala perpetua. Cele mai multe astfel de tendinte de
comportament sexual excentric se resimt in mod vizibil inca din
copilarie, chiar inainte de varsta de 10 ani. Daca esti putin atent

97
la tine ai putea sa anticipezi un astfel de viitor comportament
insa de obicei acesta se simte vizibil abia in perioada
adolescentei. In orice caz, pentru faptul ca majoritatea oamenilor
excentrici in erotism pot data primele pulsiuni ale pasiunii lor
inca din copilarie justifica faptul ca nimfomania mostenita se
modeleaza exact in aceasta perioada in care psihicul insusi se
cristalizeaza. Este normal astfel sa acceptam o predispozitie
ereditara pentru formare de comportament sexual excentric si o
conditionare speciala in timpul intaririi sistemului psihic al
individului, in copilarie.

Prezenta nimfomaniei in structura generala a tulburarilor

disfilice poate conduce ulterior la refacerea unor simptome
nevrotice autentice prin reamorsarea acesteia. Asa se face ca in
unele simptome nevrotice se pot gasi ruine de sexualitate
excentrica ce forteaza din interior tensiunea psihica specifica
simptomului nevrotic. Freud vedea comportamentul sexual
excentric si nevroza ca fiind doua fete ale aceluiasi lucru si nu se
insela deloc.

Comportamentul sexual excentric a fost impartit de mult dupa

forma si dupa obiectul interesului sexual. In D.P.A. l-am numit
pe primul disfilic si pe celalalt parafilic. Am fortat putin termenul
„parafilie” sa se suprapuna peste cel de „homosexualitate” care
mi se pare cam prea putin descriptiv fata de esenta fenomenului.
Cel de „parafilie” era folosit pentru intreaga clasa de
comportamente sexuale excentrice asa ca era paralel cu acesta si
putea fi un pic deturnat de la acest sens inspre ceva mai util si
mai aproape puterea sa de descriere etimologica.
 

5.3.3.5.3. Comportamentul sexual hiperfilic

Un astfel de comportament se afla la limita psihopatologiei la fel

ca si alte comportamente primite de curand in psihopatologie de
cand aceasta si-a abandonat aura medicalista si a preluat-o pe

98
cea de clasificare a tipurilor umane in general. Hiperfiliile sunt
comportamente sexuale pe care aproape orice om le
experimenteaza la adolescenta dar si in alte perioade de dupa.
Spre deosebire de distimie care este consecinta unei inhibitii
sexuale interne specifice scopului sexual al feminitatii hiperfilia
este o consecinta a unei inhibitii externe, specifica masculinitatii
datorata absentei unei partenere disponibile. Pulsiunea sexuala
are in acest caz doar canale auxiliare de satisfacere, canale care
inlocuiesc organul sexual femeiesc. Cum tu esti la 10 ani ar trebui
sa iti explic cum stau lucrurile cu cele doua organe si ce este
normal sa se intample cu ele din cand in cand. Stiu ca te-ai
intrebat de mic cum ai ajuns tu sa vii pe lume, cum se face ca te-
ai nascut. Unii parinti nu au curajul sa le spuna adevarul copiilor
deoarece nici ei nu il prea cunosc. Altii spun ca te-a adus barza
sau alte animale sau ai aparut prin diferite alte moduri. Daca te
suspecteaza cum ca ai avea curiozitati cam prea precoce le poti si
tu raspunde ca, date fiind raspunsurile lor la intrebarile tale, nici
traditia familiei nu atesta vreo normalitate! Ca sa nu te
transformi si tu in barza cred ca e momentul sa stii ce se
intampla intre doi adulti de sex diferit cand au ei ceva personal
de facut si ii vezi ca dispar intr-o camera singuri si se incuie
inauntru. Ei bine ei isi gasesc o pozitie favorabila, se
imbratiseaza si ajung sa aiba organele sexuale in acelasi loc. Sa
nu crezi ca le pun in cuier sau in dulap dupa cum ti se cere tie sa
iti pui lucrurile la locul lor … Aici e mai complicat. Barbatul e
cumva mai plin iar femeia mai goala si atunci ajung la un acord
sa cedeze ei cate ceva din plinatatea lui. Si asa se intampla ca
inclusiv femeia sa devina mai plina de ea si uneori sa aiba o burta
ceva mai plina decat de obicei. Lucrul acesta este sesizat imediat
de un copil de 3-4 sau 5 ani fara nici o problema insa niciodata
nu vede ca se poate lovi de calorifer sau ca se poate impiedica de
ceva. Probabil ca ai mai auzit de la unul sau de la altul ca de fapt
ceea ce tu stii ca este sex la barbat se baga in cel al femeii si asa se
face dragostea. Daca nu iata ca ti-am zis eu acum.

Ce se intampla intre barbat si femeie e foarte ciudat. Noi adultii

numim asta intimitate si ne-am impacat cu ea pentru ca ne da
placere. Care e buna. Dar suntem si noi la fel de incurcati ca si

99
tine in a o intelege si explica si de asta uneori ne fofilam in a
vorbi deschis cu tine.

Hei! Sper ca mai esti aici si ca nu te-ai dus sa experimentezi ca ce

ti-am spus eu e doar partea generala. O sa iasa o incurcatura
mare daca la 10 ani te vei apuca sa vezi cum e adult. Ai vazut ca
nici povestea cu Superman, sau Spiderman nu ti-a iesit si atunci
exista riscul foarte mare sa o dai in bara si de data asta. Trebuie
sa accepti ca nu esti inca gata sa faci copii si ca mai ai de asteptat.
In realitate comportamentul sexual este mult mai complicat.
Oamenii se cunosc, devin apropiati, capata incredere unul in
altul si dupa aceea trec la acest tip de dragoste. Dar chiar si asa
pana sa ajunga sa isi acupleze sexele unul intr-altul tot mai
dureaza, cei 2 se mangaie, se saruta cam cum vezi tu prin filmele
la care uneori parintii nu te lasa sa te uiti…Asta se numeste
preludiu. Foarte incurcat si bizar, nu? Crede-ma ca si noi adultii
avem deseori sentimentul acesta. Tocmai treptele astea de
neinteles determina comportamentul sexual hiperfilic deoarece
energia pulsiunii sexuale tinde sa inunde aceste comportamente
la fel cum un rau isi iese din matca. Comportamentul hiperfilic
presupune o astfel de fixare catre preludiu a activitatii sexuale si
lipsa de finalitate in acuplarea propriuzisa a celor doua sexe. Dar
spre deosebire de comportamentul sexual disfilic cel hiperfilic isi
revine la normal dupa ce se instaleaza o relatie normala intre
parteneri. Practic nevoia sexuala este astfel satisfacuta si din
hiperactiva devine usor temperata. Tii minte cum era cand iti
doreai o prajitura foarte mult salivai dupa ea. Dar dupa ce te-ai
saturat de ea nu i-ai mai dat importanta la fel de mare. Asa e cu
comportamentul sexual hiperfilic. Daca totusi ti-ai umplut
stomacul cu ea dar mananci pana te epuizezi in asa fel incat poti
ajunge la doctor asta seamana deja a comportament sexual
disfilic. Iata ca desi unele dintre aceste comportamente de mai
jos pot avea serioase consecinte antisociale totusi toate dintre ele
dispar odata cu sudarea cuplului, odata cu viata sexuala sau pot
aparea periodic din dorinta de inventivitate erotica si de
improspatare a relatiei. Spre deosebire de acestea celelalte nu pot
fi atenuate sau inlocuite de viata sexuala.

100
Comportamentul sexual hiperfilic apare mult mai frecvent la
sexul barbatesc in special datorita faptului ca acesta are rolul
activ spre deosebire de cel femeiesc, recunoscut ca sexul pasiv.
Cu toate astea partea masculina a oricarei femei poate avea ecou
destul de puternic in comportamentul sexual al unor femei si
astfel unele dintre comportamentele descrise mai jos se pot
vedea si la femei. De exemplu sexul oral, adica felatia (sex oral
facut unui barbat) si cunlingtia (sex oral facut unei femei) sunt
elemente hiperlibidinale ale preludiului unde gura partenerului
este folosita pe post de sex si se incearca raport sexual in acest
mod. Cel de-al doilea comportament sexual hiperfilic specific
ambelor sexe este masturbarea care presupune inlocuirea
organului sexual al partenerului/partenerei cu altceva ca de
exemplu mana, obiecte de forma organului sexual opus sau orice
produce satisfactie in zona genitala. Frotajul este specific
sexului barbatesc si consta in apropierea si frecarea de persoane
de sex opus in spatiile aglomerate cum ar fi mijloacele de
transport in comun. Este o masturbare mai avansata deoarece
subiectul face cativa pasi pentru intalnirea cu un potential
partener si este dispus sa aiba relatii sexuale astfel. Zoofilia este
specifica pentru sexul barbatesc insa uneori o practica si femeile.
Ea este o masturbare pe jumatate deoarece partenerul sau de
placere sexuala este un animal. Intr-adevar se produce o
acuplare sexuala dar totusi cei doi par a nu fi totusi parteneri…
De cele mai multe ori animalul nu ar accepta o astfel de situatie
insa nu prea are posibilitati de ripostare. Cam in aceeasi clasa se
afla si violul care este tot un fel de fortare a partenerei, o
bruscare si lovire a ei pentru a accepta acuplarea. Incestul este
relatia sexuala cu rude foarte apropiate si o tulburare hiperfilica
in situatia in care fondul cultural de care apartine practicantul
interzice acest gen de relatii. Insa au existat situatii in care
incestul era practicat pe scara larga in casele nobiliare ce nu
doreau sa instraineze averea si astfel casatoriile se faceau intre
frati sau veri cel mult. Triolismul este comportament sexual
intre trei parteneri unde sunt combinate mai multe tehnici si
comportamente sexuale.

101
5.3.3.5.4. Comportamentul sexual parafiloid

Cand am analizat in amanunt instinctul sexual in D.P.A. . am

insistat foarte mult pe conceptia jungiana preluata din cea a
mitului androginului a lui Platon dupa care in barbat exista ceva
feminin si in femeie ceva masculin. Pana la urma e normal sa fie
asa. Astazi gasim similaritati intre diferite specii si chiar intre om
si animal asa ca elementele comune intre barbat si femeie trebuie
sa existe. Stiu ca mi-e foarte greu sa te conving la varsta de 10 ani
ca asa e si mi-e teama ca vei fi din ce in ce mai refractar la ideea
asta cu cat vei imbatrani. Totusi o sa intalnesti la un moment pe
cineva care ti se va parea cumva rupt din tine desi este inca
diferit de tine. Tocmai o astfel de intamplare te va face sa crezi ce
iti spun eu. Iti doresc sa ma crezi de cat mai multe ori!

In fine vei vedea tu cum vor sta lucrurile. Cert este ca fiecare
dintre noi, fie baieti fie fete avem libidoul format dintr-o parte
masculina si una feminina. Am numit aceste parti „sfere
libidinale”. Asadar fiecare om are libidoul format din doua sfere
libidinale una concordanta cu sexul fizic si alta opusa acestuia.
Ele se repartizeaza cumva egal si de asta se intampla ca pana pe
la varsta de 10 ani numai imbracamintea si comportamentul de
imitare a parintelui de acelasi sex sa faca diferenta intre baieti si
fete. Am o vaga idee ca nici tu nu prea stii sa faci o diferentiere
precisa pe aceasta tema. Comportamentul nostru masculin sau
feminin se diferentiaza mai tarziu abia atunci cand organele
noastre genitale ajung mature si pot furniza energie partii
concordante lor din libidoul general mostenit. Cred ca ai vazut
suficiente fete lipsite de gratie si destui baieti molateci la scoala,
nu? Si totusi daca ulterior baietii capata incredere in ei iar fetele
se feminizeaza este tocmai pentru ca organele lor genitale se
maturizeaza si produc astfel de influenta asupra libidoului
global. In mod normal se intampla astfel insa se poate intampla
ca sfera libidinala opusa sa fie suficient de puternica incat sa si
ceara dreptul la satisfactie. Atunci apare fenomenul de
homosexualitate pe care eu l-am renumit parafilie in D.P.A.

102
Cauzele unui astfel de fenomen pot fi multiple. Una poate fi o
depresie la parintele de acelasi sex care poate astfel transmite un
libido foarte firav urmasilor. In acest caz sfera libidinala
concordanta va fi de la inceput dezavantajata fata de cea opusa in
echilibrarea comportamentului sexual. Alta, foarte probabila si
ea se refera la homosexualitatea masculina si consta in existenta
unei nimfomanii pe filiera materna care face din viitorul fiu sa fie
incapabil de a rezista unei tentatii de a avea relatii sexuale cu un
barbat in aceeasi masura in care mama nimfomana fusese.

Faptul ca unii parafilici pot fi si sadici sau masochisti (forme ale

comportamentului sexual disfilic) in comportamentul lor atesta
prezenta unui comportament disfilic infiltrat in cel parafilic. Deci
acceptarea influentei unui modul nimfomaniac in structura
psihopatologica a parafiliei (cel putin in acest caz de sado-
masochism) se impune in mod necesar.

Trebuie aici facuta precizarea ca totusi nimfomania nu este

necesar sa se manifeste in act ci doar acea tendinta compulsiva
de a avea relatii sexuale cu strainii pe care destule femei o au dar
pe care nu o comunica anturajului de teama de a fi proscrise. Din
acest motiv este foarte greu de facut studii statistice pe acest
subiect insa este destul de clar ca astfel de tendinte pot fi vazute
uneori la fiecare dintre noi la noi insine asa ca ele pot fi foarte
pronuntate la alti oameni si astfel scenariul de mai sus sa fie
forate probabil. Indiferent care sunt cauzele unei astfel de situatii
este cert faptul ca homosexualul vrea sa traiasca si bucuriile
celuilalt sex , vrea cumva sa devina (si) o persoana de sex opus.

Comportamentul sexual parafiloid presupune un spectru de

nuante ce reflecta grade de inflamare ale sferei libidinale opuse
fata de cea concordanta. Starea normala reprezinta gradul cel
mai de jos al acestui spectru si se intalneste foarte des in relatiile
sexuale normale, heterosexuale atunci cand partenerii schimba
rolurile intre ei si femeia ia initiativa actului sexual pe care de
obicei o ia barbatul. De exemplu in loc ca actul sexual sa se
manifeste cu barbatul care se comporta activ deasupra femeii
este invers. Aceste situatii sunt atat de frecvente incat cuplurile

103
care nu au practicat asa ceva sunt minoritare. Urmatorul grad
este cel al metatropismului care se manifesta prin atractia si
relatia de cuplu dintre un barbat foarte feminin in gesturi si
comportament si o femeie foarte masculina. Pentru anturaj nu
ramane nici o indoiala ca femeia din acest cuplu este capul
familiei si situatia pare cumva comica deoarece barbatul pare
mai curand un copil plapand al acestei femei bataioase decat un
partener al ei. Faptul ca cuplul pare sa reziste timpului nu lasa
nici o indoiala ca cei doi parteneri se completeaza reciproc si ca
sunt facuti unul pentru altul. Dar chiar si atunci cand cuplul se
desparte de cele mai multe ori recuplarea se face tot in aceleasi
perspective.

Bisexualismul prezinta o stare de echilibru energetic a celor

doua sfere libidinale iar subiectul are si relatii cu persoane de
acelasi sex si relatii cu persoane de sex opus si face asta din
placere. Nu se poate desparti de niciuna dintre aceste variante si
gaseste satisfactii in ambele.

Transexualismul presupune nevoia de schimbare de sex. El se

afla cam pe aceeasi treapta cu bisexualismul din punct de vedere
al fortelor libidinale insa factorul cultural, incriminarea
traditionala a relatiilor sexuale intre persoanele de acelasi sex si
nevoia pur personala de normalitate il face pe subiect sa creada
ca are suflet de fiinta de sex opus, prizoniera intr-un corp
nepotrivit. O analiza atenta evidentiaza faptul ca acest suflet
(gender) este dat de caracterele sexuale secundare, de infuziunea
libidoului in afara pulsiunii normale. De fapt transexualul doar
isi gaseste „scuze” teoretice pentru lipsa lui de satisfactie sexuala
avute cu persoanele de sex opus iar schimbarea sexului devine un
astfel de ideal in curs de inverstire personala. Fireste ca aici se
poate vedea si modulul isteric al revolutionarii personale, a iesirii
din obisnuit.

In orice caz unii transexualii cheltuiesc sume exorbitante pentru

a-si pune in aplicare planul de a-si schimba sexul. Uneori reusesc
sa improvizeze ceva, au relatii sexuale ulterioare cu persoane de
acelasi sex cu cel de dinainte de operatie si apoi se pot trezi brusc

104
ca si-ar dori inapoi vechiul sex. Iata ca asemanarea cu
bisexualismul este destul de vizibila.

Parafilia este homosexualitatea exclusiva. Subiectul poate

incerca relatii sexuale cu persoane de sex opus insa nu simte
satisfactii de genul celor avute cu persoane de acelasi sex si le
prefera numai pe acestea. Parafilia este ultimul grad de inflamare
a sferei libidinale opuse si aceasta dicteaza comportamentul
sexual general. Comportamentul sexual final incearca astfel sa
improvizeze si sa ajusteze o cat mai apropiata forma de cea
originara a sexului opus. Practic prin comportamentul sau
parafilicul traieste satisfactiile erotice si ale unei persoane de sex
opus si a uneia de acelasi sex. Acest lucru este sustinut de faptul
ca cei doi parteneri schimba rolul sexual femeiesc (pasiv) cu cel
barbatesc (activ). Acest tip de inversare de roluri se poate face pe
termen mai lung, de cateva luni sau pe termen mai scurt de
cateva minute. Pentru primul caz subiectul are rol exclusiv pasiv
sau exclusiv activ.

5.3.3.5.5. Comportamentul sexual disfilic

Psihopatia compulsiva nimfomaniaca este cheia intelegerii

restului de comportamente libidinale excentrice tocmai datorita
caracterului compulsiv, de nestapanit si de nesatisfacut in mod
total, mereu gata de „actiune” ale acestui gen de comportamente.
Dupa cum am spus deja acest lucru ce nu se intampla pentru
omul normal. Si totusi studii statistice pe parintii celor ce au
astfel de comportament nu atesta vreun comportament deocheat
al mamelor. Insa un astfel de rezultat statistic poate fi pus sub
semnul indoielii destul de usor. Mai intai e faptul ca acesti
oameni rar ajung sa fie luati in evidente si pusi fata in fata cu
psihiatrul. Se ajunge la asa ceva doar in situatii de crime sau alte
probleme juridice. Deci lipseste in primul rand subiectul de
analiza. Apoi, dupa cum iarasi am spus se poate ca nimfomania

105
mamei sa nu fie recunoscuta ci sa fie traita mai mult ca o obsesie
compulsiva decat ca punere in act a tendintei de a avea acte
sexuale cu necunoscuti. In orice caz pusa in fata unui astfel de
interogatoriu relativ la ciudateniile fiului ei fireste ca mama va
avea retineri in a discuta deschis despre acest subiect. Nu in
ultimul rand, o astfel de nimfomanie poate face salturi de 2 sau 3
generatii la fel cum caracterele corporale sau faciale pot face. In
orice caz acest gen de comportamente sexuale sunt specifice
numai si numai barbatilor in aceeasi maniera in care
nimfomania este specifica femeilor.

In orice caz psihopatia compulsiva nimfomaniaca insa este

elementul indispensabil intelegerii acestui gen de comportament.
Transmisa ereditar si resimtita acut de catre copil poate
determina o anume plasticitate a fixarii libidinale pe elementele
cele mai apropiate posibilitatii de manifestare a libidoului
infantil. Toate elementele care fac obiectul interesului sexual al
acestor comportamente sunt continuturi psihice profunde care se
regasesc si in continuturile simptomelor nevrotice. Acest fapt l-a
facut pe Freud sa spuna ca comportamentul sexual excentric si
nevroza sunt doi poli ai aceluiasi fenomen. Intr-adevar
nimfomania in cauza reprezinta o structura nevrotic-obsesionala
dezamorsata si, ca element comun al tuturor nevrozelor, ea
poarta cu sine si premisele celorlalte 2 nevroze. Ca in orice lucru
care evolueaza si fenomenul psihic cuprinde in sine etapele
ancestrale ale acestei evolutii la care se adauga acumularile
recente. Poate mai mult decat in cazul oricaror altor alte
manifestari disfilia lasa sa se intrevada elementele salbatice ale
vietii preumane sau umane timpurii ce supravietuiesc in
instinctul sexual. Elementele vanatorii si ale conflictului
intersocial se regasesc mai mult sau mai putin clar in fiecare
dintre acestea. Timp de milioane si milioane de ani sexualitatea
si nutritia s-au reunit si s-au legat unul de altul in asa fel incat o
supraexcitare energetica le stimuleaza pe ambele in acelasi
construct psihic filogenetic care se regasesc in fiecare dintre noi
in grade mai mult sau mai putin vizibile.

106
Contributiile experientelor recente se adauga acestei premise
ereditare si astfel comportamentul disfilic ia nastere. Complexul
Oedip (D.P.A.) si precocitatea libidinala a acestor oameni face ca
fixatiile de interes sexual sa se faca in functie de particularitatile
mediului familial in care copilul se formeaza. Acesta poate fi
restrictiv, sever sau poate fi tolerant si permisiv. In functie de
gradul de permisivitatea al mediului familial in care copilul se
dezvolta dar si de curajul sau timiditatea innascute ale acestuia
se stabilesc fixatiile disfilice. Aceste fixatii infantile vor evolua
mai tarziu in sens de omologie in cazul in care sfera libidinala
opusa se prezinta mai dezvoltata in perioada copilariei decat cea
concordanta iar inversarea naturala a acestor roluri face ca in
comportamentul sexual sa fie implicat decisiv opusul, negativul
acestei fixatii originare. De exemplu abuzurile sexuale asupra
copiilor si resimtite placut de cei la care modulul nimfomaniac
antreneaza excitatia libidinala precoce chiar la aceasta varsta.
Aceste abuzuri se pot converti atunci cand copilul se va maturiza
in comportament sexual excentric. Daca raportul dintre sferele
libidinale la varsta abuzului este acelasi cu cel de la varsta
adultului atunci o astfel de experienta infantila poate determina
gerontofilia. Daca acest raport este invers, adica daca sfera
opusa (aici de forma feminina) este in perioada abuzului infantil
inferioara si ajunge superioara in perioada de manifestare adulta
atunci rezultatul va fi pedofilia . Pedofilia si gerontofilia
reprezinta cele mai concrete influente ale experientelor mediului
asupra copilului posesor de libido nimfomaniac. Din pacate
copiii nu stiu sa se apere sau sa refuze relatiile cu adultii si astfel
oricine poate profita de ei cu nonsalanta fara ca astfel de oameni
sa fie neaparat ei insisi pedofili. Astfel de abuzuri pot fi facute de
copii mai mari dar inca neexperimentati si astfel se cristalizeaza
predispozitia victimei copil cu libido nimfomaniac spre a-si
forma o constitutie libidinala pedofilica sau gerontofilica. Prin
gerontofilie adultul isi doreste refacerea unei astfel de experiente
de genul celei avute in copilarie. Trebuie facuta mai departe
distinctia intre gerontofilia hiperfilica c este doar o alta forma de
viol practicata de unii barbati cu la femei in varsta singure care
nu se pot apara si care nu au parteneri care sa le apere. In acest
atacatorul nu are o satisfactie mai mare in relatiile cu femeile

107
batrane ci doar pe acelea le poate ataca. Acest gen de violatori nu
au pasiune pentru femeile in varsta ci pur si simplu nu se pot
apropia de cele mai tinere.

Urmatorul grad de influenta a mediului in perioada infantila este

cel care deriva in sadism . Fixatia disfilica sadica se datoreaza
unui mediu familial sever si extrem de sever. Analiza
predecesorilor marilor sadici ai istoriei atesta un mediu familial
rigid si sever de formare in perioada copilariei. Majoritatea
sadicilor sunt bine plasati in plan social cu tendinte justitiare in
formatiunea lor sociala. „Defectul profesional” al unor parinti
care isi cresc copiii in spiritul muncii lor de la tribunal se
repercuteaza asupra orientarii lor sexuale viitoare. Unii dintre
sadici chiar au sustinut faptul ca actiunile lor umilitoare sau
chiar criminale sunt facute in spiritul dreptatii. Acum insa tu sa
nu crezi ca daca un adult te obliga sa faci ceva pentru ca „asa e
drept” acela ar fi neaparat sadic. E drept ca asemanarile sunt
destul de clare insa un astfel de comportament este doar unul pe
jumatate sadic. In orice caz cert este ca sexualitatea in general
are in ea inclus factorul traumatism deoarece pana de curand in
istorie in urma practicarii ei femeia ramane insarcinata si va
naste iar actul nasterii este unul dureros. Apoi mostenirea
animala este la fel de obscura; pentru a se imperechea masculii
se traumatizeaza reciproc prin lupta pentru a se anihila reciproc
in scopul cuceririi femelelor. Iata ca intre placerea sexuala si
durerea traumatismului exista o legatura destul de bizara si asta
ti-am spus deja la analiza primei grupe de complexe ale
trunchiului psihic Eden- Traumatic . Un traumatism auxiliar
poate inlocui o educatie severa, pedepsitoare si astfel se poate
infiripa combinatia de nimfomanie si agresivitate traumatica
specifica formei agresive a complexului traumatic care este exact
formula sadismului.

Combinat cu oscilarile de bisexualitate sadismul sexual poate

conduce la sado-masochism. Faptul ca exista un masochism
sexual despartit de sadism in ceea ce priveste disfilia se explica in
doua feluri. Mai intai prin faptul ca femeile nu sunt atinse de
astfel de comportamente tocmai pentru ca in cazul lor

108
nimfomania se poate manifesta „natural” originar, fara a deveni
disfilie prin interferenta cu libidoul masculin odata ce este
transmisa ereditar. Apoi in cazul in care ar exista un masochism
disfilic acesta nu ar putea sa fie decat sa ia forma de parafilie sau
bisexualism. Caci numai sfera libidinala opusa (aici cea feminina
deoarece disfilia este specifica numai barbatilor) poate da forma
negativa agresivitatii amestecate cu libidoul nimfomaniac. Ori
daca ea este atat de puternica incat sa reverseze aceasta tendinta
sadica originara este cert ca subiectul este un bisexual sau
parafilic. Pentru faptul ca este centrata nimfomaniac sfera
libidinala feminina din libidoul sadicului este foarte puternica si
ea. De aceea apropierea de comportamentul parafiloid se face in
grade diferite. In D.P.A. (D.P.A. link) am analizat mai multe
forme de sadism sau masochism care se desfasoara gradual catre
intalnirea cu acesta. Complicata si greu de inteles viata asta de
adult, nu? Sa stii ca daca ar putea multi ar face schimb de viata
cu tine oricat ai fi tu de curios asupra vietii adultilor …

Cel mai permisiv mediu familial in care se fixeaza un

comportament disfilic este cel care deriva in voaiorism si
exibitionism . Dintre toate fixatiile libidinale disfilice aceasta
este cea mai periculoasa pentru subiect deoarece se expune unor
pericole neasteptate. Voaiorismul se manifesta prin patrularea
comunitatii in speranta observarii unor raporturi sexuale
instantanee intre doua persoane necunoscute. Exhibitionismul
este dezgolirea si aratarea organelor genitale femeilor straine. In
ambele cazuri subiectul risca foarte mult deoarece in primul caz
poate fi confundat cu un hot iar in cel de-al doilea cu un violator
si poate suporta pedeapsa din partea celor implicati de actiunile
sale. Cred ca toti suntem de acord ca unul care se poate dezgoli
pe strada este un tip curajos intr-adevar. Sau cine poate sa aiba
tupeul sa orbecaiasca prin curtile vecinilor dupa scene fierbinti?
Sa nu-mi spui cititorule de 10 ani ca tu esti asa de viteaz! Si totusi
nu vitejia este totusi punctul forte al acestor oameni deoarece cei
mai multi dintre ei sunt foarte fragili. Daca o femeie raspunde la
„avansurile” exhibitionistului acesta fuge cat mai repede posibil.
Principala sa satisfactie este teama de viol pe care femeia
surprinsa de el o afiseaza. Intr-adevar cam seamana cu modul

109
tau de a privi relatiile sexuale doar ca tu probabil ca nu ai speria
pe nimeni la varsta asta!

Tipul acesta de fragilitate nu e in masura sa ne faca sa credem ca

exhibitionistii si voaiorii ar fi niste zmei pe pamant, niste
nonconformisti incurabili care nu vor sa se supuna legilor sociale
de nici un fel. Prin ei vorbeste doar compulsia nimfomaniaca
fixata pe primele implicarii libidinale in relatia cu mediul
familial. Igiena pe care parintii i-o asigura copilului, tinuta si
manipularea in general a corpului sau il fac pe viitorul
exhibitionist sa rezoneze la aceste contacte directe cu parintii si
sa isi cristalizeze libidoul catre acest gen de manifestare.

Daca copilul afectat de libido precoce ca urmare a influentei

nimfomaniei ereditare este unul foarte timid atunci fixatia sa
libidinala va fi una indreptata spre un partener cu minim
potential pericol. Fixatia catre o astfel de situatie erotica cu
minim potential de risc este data de partenerii imobili, absenti
cumva si total incapabili sa reactioneze la eventuala agresiune
sexuala a sa asupra lor. Statuile goale si cadavrele sunt exact
acest gen de partener. Statuile sunt impietrite iar cadavrele sunt
cumva in aceeasi situatie si nu pot sa pedepseasca si nici sa
riposteze. Excitatia libidinala in prezenta statuilor se numeste
pigmaliolism iar cea relativ la cadavre se numeste necrofilie .
Acest gen de comportament este totusi foarte rar iar din putinele
cazuri de acest fel trebuie scoase acelea facute de oamenii cu
convingeri sataniste care uneori dezgroapa cadavrele din motive
religioase sau de oamenii strazii care profaneaza morminte cu
intentia de a le jefui sau de a avea o relatie sexuala cu o femeie
oarecare fie ea si moarta. In acest caz cel ce practica astfel de
comportamente sexuale ar prefera o partenera vie insa nu poate
din diferite motive si astfel abordeaza una moarta, una care nu il
poate respinge.

Ultimul model de fixatie libidinala infantila subiectiva este

fetisismul . Cuvantul vine de la antropologia culturala unde
„fetisul” este un obiect de substitutie, un inlocuitor al obiectului
real. De exemplu o papusa poate fi interpretata in lumea

110
primitiva ca fiind sufletul fiintei imitate. In aceeasi maniera
fetisismul sexual presupune o inlocuire al interesului sexual
masculin de la organele sexuale femeiesti catre elementele de
substitutie, catre elementele din proxima asociatie cu ele.
Fetisistul este excitat sexual la culme fie de catre pantofii femeii,
fie de catre lenjeria sa intima, fie de catre parti din vestimentatia
de zi cu zi, fie de parti cu potential erotic secundar din corpul ei
cum ar fii degetele, parul sau picioarele. Dar nu de toate odata ci
doar de o clasa dintre cele enumerate. Eu le-am enumerat pe
toate ca sa stii ca nu toti fetisistii au aceeasi pasiune. Nu stiu cum
sa iti explic eu tie micule cititor caci toate cele enumerate mai sus
plac oricarui barbat la o femeie daca e frumoasa. Dar de obicei
cand barbatul ii spune asta femeii el nu se limiteaza doar la asta
si vrea sa cunoasca mai mult la ea, adica vrea sa ajunga tocmai la
apogeul frumusetii sale care sta in organele sale genitale. Ei bine
fetisistul nu mai e interesat in a ajunge la acest punct. Pentru el
unul dintre aceste elemente (insa in nici un caz mai multe odata)
reprezinta apogeul erotic si face tot ce poate pentru a sta cat mai
mult in preajma pasiunii sale sau de acolectiona piese din
accesoriile feminine care il atrag. Satisfactia sa erotica este o
banala masturbare in prezenta acestor elemente enumerate. S-ar
putea totusi ca tu sa il intelegi mai bine in situatia in care la 10
ani inca te intrebi care e ideea de trebuie sa te imperechezi cu o
alta persoana si sa faci nu stiu ce lucruri.

Asemanarea dintre retelele de asociatie ale simptomului nevrotic

de tip fobic si fixatia periferica pentru elementele din proxima
asociatie cu organele genitale femeiesti este evidenta. Din acest
motiv cred ca educatia si experientele mediului familial in care se
formeaza copilul este mai putin importanta. Important in aceasta
constitutie libidinala este faptul ca nevroza dezamorsata care
trimite psihopatia compulsiva de forma nimfomaniaca viitorului
fetisist nu are o structura dezamorsata suficient. In acest caz
nevroza nu este atat de dezamorsata ci este inca activa in
anumite parti ale ei asemenea unui vulcan fumegand care nu este
nici stins si nici activ. Chiar continuturile profunde ale nevrozei
autentice lasa sa se intrevada forme fetisiste evidente de

111
manifestare a libidoului. De aceea fetisismul este cea mai
apropiata de nevroza forma a libidoului disfilic.

5.3.3.6. Psihopatiile complexe

 

Sunt cele mai severe tulburari psihice din clasa psihopatiilor si

inglobeaza in ele mai toate psihopatiile brute sau consecintele
cele mai bizare pe plan ereditar ale acestora. As dori sa iti mai
pastrez atentia cu cate o gluma insa din pacate nu e nimic de
glumit in cazul acestor psihopatii. Din pacate acestea cuprind in
ele cele mai tenebroase stari ale constiintei umane in asa fel incat
mai bine te invit la cateva momente de reculegere decat la
gustarea unui umor care, in acest caz, nu poate fi decat negru.

5.3.3.6.1. Paranoia

Este o tulburare psihica ce a fost clasificata de majoritatea

sistemelor de clasificare la psihoze . E o intreaga poveste cu ea pe
care am tratat-o amanuntit in D.P.A. . Se manifesta in principal
pe sustinerea unor idei ce se dovedesc a fi eronate la o cercetare
amanuntita insa la prima vedere par a nu fi astfel. Dar nu este
vorba de orice eroare de gandire facuta de orice om ci de erori
care vizeaza teme ca persecutia, gelozia, erotomania sau religia,
erori influentate de presiunea psihicului profund asupra
sistemului cognitiv. Cei care poseda o astfel de tulburare fie se
cred persecutati in particular de persoane cu statut social
superior lor ( paranoia persecutorie ), fie sunt excesiv de

112
gelosi si se cred inselati de partener ( paranoia de gelozie ),
fie se cred iubiti de persoane cunoscute, staruri TV, vedete,
politicieni ( erotomania ), fie se cred niste sfinti, niste
persoane alese chemate de D-zeu pentru mantuirea lumii desi nu
au avut un trecut religios si nu au o viata specifica oamenilor ce
activeaza in sanul bisericii ( paranoia mesianica ). Sigur e ca
de multe ori este foarte greu daca nu chiar imposibil de
demonstrat contrariul a ceea ce sustin ei. De exemplu daca
cineva sustine ca partenerul sau iubeste pe altcineva in ciuda
deselor sale neconfirmari totusi este imposibil de identificat
precis gandurile celui astfel acuzat. Eventual se poate identifica
faptul ca acea persoana nu a comis adulter insa ce e in mintea ei
numai ea stie si uneori nici ea. Clasificarea in forma
erotomaniaca a unei astfel de persoane este data de experienta
clinica observata de profesionistii psihiatrii timp de sute de ani.
Alteori paranoicul greseste obiectul acuzelor sale. De exemplu
ideatia de persecutie este in mare parte eronata asa cum o
sustine el: cutare presedinte de tara poate ca nici nu il cunoaste
pe acel paranoic care pretinde ca prin actele sale este direct
persecutat de acesta. Insa din cele vazute pana acum este clar ca
functia politica a presedintelui in cauza este una de persecutie si
exploatare sistematica a clasei din care paranoicul face parte si
eroarea lui este doar aceea a identificarii corecte a mecanismului
persecutoriu insa nu si a actului persecutoriu in sine. Paranoicul
simte ceva, acuza o presiune din partea castei politice si a
autoritatilor care este una reala insa eroarea lui este aceea de a
gasi pe X drept tap ispasitor si de a nu vedea intregul spectru
politic in aceeasi situatie.

Alteori simptomele paranoice sunt doar niste simptome isterice

un pic mai accentuate asa cum se intampla la erotomaniacii care
se cred iubiti de persoane mai bine plasate social. Istericii fac
acelasi lucru insa nu ajung pana a se crede iubiti ci doar incearca
sa seduca acest gen de persoane. De fapt structura
psihopatologica isterica se simte la orice fel de simptom paranoic
deoarece obiectul interesului paranoicului este relatia (de amor
sau de orice fel) cu o persoana cu statut social superior care
satisface tocmai nevoia de revolutie interioara sau exterioara a

113
istericului. In felul acesta el fie forteaza recunoasterea
apartenentei la o clasa sociala superioara fie forteaza ruperea
relatiilor amoroase cu partenerul pentru a trece la un alt partener
asa cum se vede la tematica de gelozie. In ambele cazuri se poate
vedea actiunea complexului Don Juan specific psihopatiei
isterice de a cauta altundeva fericirea, de a schimba banalitatea
prezentului cu neprevazutul viitorului care poate ascunde in el
fericirea. Fireste se vede si foarte clar ca si in tematica
erotomaniaca si in cea de gelozie acest complex se manifesta mai
clar in timp ce in cea de persecutie se vede mai putin. Evident ca
in aceasta tema intra complexul traumatic si astfel in compozitia
paranoiei va trebui acceptata si prezenta psihopatiei traumatice .
Reactiile explozive ale paranoicului, irascibilitatea sa crescuta se
datoreaza tocmai acestui amalgam intre psihopatia isterica si cea
traumatica. Am vazut mai sus ca aceste doua psihopatii pot
conduce la psihopatia exploziva daca se combina genetic.
Asemanarea dintre cele doua psihopatii este foarte mare. Daca
explozivul se manifesta momentan, provizoriu iar dupa o
perioada de timp ii trece furia dimpotriva, paranoicul isi sustine
pana in panzele albe cauza indiferent cat de putin probabila pare
anturajului sau autoritatilor la care el face apel. Se vede de la o
posta faptul ca paranoia este o psihopatie mult mai severa decat
psihopatia exploziva si ca trebuie diferentiata de aceasta prin
adaugarea energiei si structurii psihopatologice a unei alte
psihopatii. Daca o astfel de psihopatie ar fi cea hiperstenica
atunci rezultatul ar fi psihopatia ciclotimica iar severitatea
depresiei ar depinde de gradul de psihopatie traumatica
implicata in combinatie. Asadar o singura psihopatie a mai
ramas de intrat in structura psihopatologica a paranoiei si
aceasta este psihopatia distimica . Fara componenta
neurastenica distimia nu poate lua forma nevrotica si astfel
simptomele tind sa aiba mai curand agresivitatea exterioara a
complexului traumatic din psihopatia traumatica decat
interioritatea represiva a simptomului nevrotic.

5.3.3.6.2. Psihopatia borderline

114
 

Este cea mai severa dintre toate psihopatiile in ceea ce priveste

intensitatea energetica implicata si uneori ia forma psihotica cu
pseudodeliruri si pseudohalucinatii drept pentru care a si fost
numita astfel, adica psihopatia la limita. In constitutia ei intra
toate psihopatiile brute si fiecare vine cu energia ei proprie si cu
structura ei. Rezultatul este o babilonie totala care se diferentiaza
de psihoze doar prin faptul ca cel in cauza da dovada de
recuperare cognitiva in multe momente, de gandire normala,
logica pe cand la schizofrenie (de forma paranoida deoarece cu
ea se aseamana cel mai mult borderline) de exemplu aceste
momente apar extrem de rar si in general in perioada de
remitere. Simptomele provin din toate tulburarile psihice. Pe
langa cele de mai sus apar fobii , obsesii , depresie , hiperstenie ,
ideatie paranoica etc. Daca ne uitam pe tabelul de combinatie
genetica a psihopatiilor putem vedea o asemanare compozita atat
cu paranoia dar mai ales cu nevroza isterica . Doar lipsa unei
psihopatii traumatice face ca borderline sa nu se manifeste ca
nevroza isterica cu toate ingredientele ei. Dar oricum psihopatia
traumatica exista latent in fiecare prin insusi complexul
traumatic din care deriva. Imi vine in minte cazul „omului cu
sobolani” tratat de Freud ca nevroza obsesionala si regasit
ulterior de alti psihologi cu o oarecare forma de borderline. Iata
cum suprastructurile psihopatologice se pot asemana dar se pot
manifesta totusi foarte diferit.

In D.P.A. am inclus o astfel de psihopatie in randul celor

anevrotice. In mod normal ar fi trebuit sa aiba un loc numai al ei
deoarece in compozitia ei intra si nevrozele propriuzise si cele
dezamorsate si depresiile si toate insa probabil as fi complicat
prea mult clasificarea. Aici am lasat-o ultima deoarece
clasificarea deoarece intelegerea ei e un scop care ma intereseaza
mai putin in ceea ce te priveste micule cititor de 10 ani. Mai
important pentru tine este sa intelegi simptomele, structura lor si
sa le poti diferentia cat mai bine unele de altele si apoi sa le
clasifici. Daca ai citit cu atentie despre simptomele depresive si
nevrotice cred totusi ca sunt putine sanse sa te mai identifici cu

115
un astfel de om. Insa majoritatea celor care citesc pentru prima
data despre simptomele psihopatologice se confunda in mare
masura cu borderline pentru ca nu au suficiente date pentru a
opera o distinctie intre ideatia paranoica si cea paranoida
existenta in fiecare la un nivel mai mare sau intre obsesiile
nevrotice si grijile de zi cu zi. In realitate o astfel de psihopatie
este totusi mult mai rara. Plus de asta ea nu raspunde la
medicatie si ramane in aceasta stare pe parcursul intregi vieti pe
cand schizofrenia de exemplu se mai poate remite. Astfel de
amanunt poate fi foarte important intr-o eventuala clasificare
deoarece in situatii extreme cineva poate dezvolta un
comportament de tip borderline insa odata ce situatia se va fi
schimbat si se va fi calmat acest lucru se vede si in
comportamentul celui vizat care redevine normal sau la starea
psihopatica anterioara care era oricum mult mai slaba.
Dimpotriva psihopatia borderline autentica nu se remite odata
cu scaderea in intensitate a stresului extern si continua pe mai
departe.

O astfel de psihopatie te face imediat sa te gandesti ca toate

psihopatiile au un numitor comun, ceva care se intalneste la
fiecare dintre ele si acesta este cuplul de complexe traumatic -
eden care se regaseste in toate complexele ulterioare lor care apoi
formeaza spectru psihopatiilor.

Este evident ca formarea unei astfel de psihopatii se face pe mai

multe generatii si se suprapune peste „sansa” ca 2 oameni de sex
opus care se intalnesc si concep un copil sa aiba o
predescendenta atat de incarcata psihopatic.

5.3.3.6.3. Depresiile severe

116
Cred ca stii ce inseamna sa fi suparat. Cred ca la varsta de 10 ani,
desi esti inca asa de tanar, totusi sti ce inseamna supararea. Ai
fost candva suparat pe ceva, pe cineva. Ei bine o depresie severa
este echivalenta cu o suparare de asta de-a ta multiplicata de zece
ori. In urmatoarele randuri voi incerca sa explic aceasta situatie.

5.3.3.6.3.1. Structura psihopatologica a depresiilor

severe

Depresivul sever sta zile si saptamani in pat fara sa se ridice, fara

sa se spele si fara sa manance. Pesimismul si lipsa de dorinta de a
trai este un numitor comun. El se poate chiar sinucide si poate
omori si pe unii membri ai familiei in intentia de a-i salva de o
viata trista. Dincolo de asta subiectul poate sa se invinovateasca
de crime pe care de fapt nu le-a comis si isi poate reprosa lucruri
pe care nici cel mai aprig dusman nu le-ar putea imagina. In
acest moment depresia este atat de severa incat trece granita in
tara psihozelor caci produsele sale psihice devin destul de
asemanatoare cu cele ale psihozelor.

Faptul ca tematica depresiva este una a injosirii sinelui in

favoarea comunitatii atesta faptul ca filiera pozitiva a sa este una
functionala spre deosebire de cea a psihozelor dinamice care au o
tematica eminamente negativa.

Depresia se regaseste in grade mai reduse in toate tulburarile

psihice deoarece ea presupune un mod natural de adaptare a
sistemului de organizare a comportamentului la conditiile de
mediu. Legea autoreglarii psihodinamice este un instrument
esential al psihicului si, prin complexul traumatic , ea este pusa
in aplicare in mod concret. Este la fel de firesc ca odata ce
complexul traumatic creste in intensitate si gradul de depresie sa
creasca. Freud a crezut ca depresia este derivata direct dintr-un
doliu simbolic pe care depresivul l-ar resimti insa de fapt insusi

117
doliul este expresia acestei depresii originare stimulate de insasi
intelegerea traumatica a mortii.

Legea autoreglarii energetice are rolul de flexibilizare a

sistemului psihic in asa fel incat organismul sa se adapteze cat
mai bine la conditiile de mediu. Depresia este diferenta naturala
a capacitatii mediului de a satisface o parte din spectrul
pulsiunilor . Daca legea autoreglarii nu ar functiona si
organismul nu ar deveni depresiv el si-ar putea efectiv pierde
viata in actiuni nesabuite si nerealiste de satisfacere a anumitor
pulsiuni. Depresia este in masura sa anuleze punerea in act a
pulsiunilor si sa le reduca astfel energia . Se poate vedea astfel ca
ea seamana destul de mult cu insasi satisfacerea lor deoarece are
acelasi rezultat si anume scaderea presiunii lor asupra psihicului
global. Este paradoxal insa depresia este un mod foarte rafinat de
echilibrare si neutralizare a tensiunii psihice. Depresivul are si el
o anumita satisfactie greu de inteles pentru omul normal si
similara cu dorinta batranului de a muri. Scaderea potentialului
energetic al psihicului prin depresie este cel mai scurt si facil
mod de echilibrare a unei tensiuni psihice puternice. Cu cat
tensiunea psihica data de acel conglomerat de tulburari psihice
este mai mare cu atat depresia este mai severa. Gradul ei de
severitate poate ajunge asa de mare incat suportul organic sa fie
afectat si el in sensul strangularii canalelor de conversiune
energetica dinspre organic catre psihic. Depresia ajunge sa fie o
stare de semicoma destul de asemanatoare cu catalepsia isterica
despre care am discutat mai sus. Astfel ca ea ajunge sa devina o
stare psihotica asemenea unui somn. Din acest motiv depresivul
poate sustine unele idei delirante specifice psihozelor. Acuzatiile
pe care depresivul si le aduce cum ca a facut crime monstruoase
sau ca este deja mort sunt idei delirante tocmai pentru ca datele
pe care depresivul le aduce ca argumente sunt absolut
nerelevante pentru mintea umana normala in a trage astfel de
concluzii. Discursul cognitiv al depresivului este unul profund
desfigurat, redus la stadii infantile de evolutie intelectuala si pus
in situatia de a suporta pulsiuni pe care copiii nu le au la acea
varsta. De aceea simptomele depresiei severe sunt atat de
puternice.

118
 

5.3.3.6.3.2. Episodul maniacal urmeaza uneori

depresiei severe

Pentru a intelege mai bine depresia severa e nevoie sa intelegem

episodul maniacal care uneori poate aparea dupa unul de astfel
de depresie majora. Nu tot timpul depresia majora se continua
intr-un episod maniacal insa depresia este la fel. Din acest motiv
cred ca undeva exista o predispozitie in ambele depresii care
uneori se poate vedea mai clar sub lupa comportamentului
maniacal si astfel putem sa intelegem mai bine ce este depresia
majora. De aceea am ales sa analizez mai intai episodul maniacal
si abia dupa aceea cel depresiv desi atunci cand se vorbeste
despre tulburarea (sau psihoza – dupa alta numire) maniaco-
depresiva parca depresia sare prima in ochi si abia apoi
comportamentul maniacal.

Principala deosebire fata de paranoia sau borderline este

bunadispozitia excesiva a maniacalului. El este atat de vesel (in
contrast radical cu starea lui de dinaintea debutului maniacal)
incat da impresia ca a iesit din infern sau ca a castigat la loto.
Prelungirea pe o perioada de mai multe saptamani a acestei stari
de veselie excesiva, de surescitare maxima pune anturajului
multe semne de intrebare. Desi cand era depresiv toata lumea il
dorea vesel si activ totusi acum toata lumea il crede mult mai
nebun decat atunci cand era depresiv si ar prefera sa il vada din
nou ca atunci decat in aceasta stare. El poate pierde sume imense
pentru conditia lui la jocurile de noroc, face exces de alcool sau
droguri, are o viata de noapte absolut teribila.

Din toate acestea se poate observa faptul ca cumva in sufletul

profund al depresivului este o nevroza dezamorsata . Gradul ei
de dezamorsare este destul de mare deoarece simptomele
nevrotice dezamorsate nu au forma consacrata, nu indeplinesc

119
criteriile de clasificare insa se apropie forte mult de acestea prin
forta energetica si prin profilul lor formal.

Depresia extrema in general este pur si simplu combinatia

intregului spectru de tulburari psihice de pana acum. La o prima
vedere am fi tentati sa consideram depresia severa ca fiind o
psihopatie astenica foarte puternica si atat. Insa avem la
indemana un indiciu foarte puternic care ne poate ajuta sa ii
intelegem structura. Acesta este tulburarea bipolara pe care
vechii autori o numeau „psihoza maniaco-depresiva”. Ea se
manifesta cu un episod de depresie severa de cateva luni urmat
de un episod maniacal de alte cateva luni. Ei bine, acest episod
maniacal este cheia intelegerii depresiei severe. Episodul
maniacal seamana izbitor atat cu paranoicul pe de o parte dar
mai ales cu borderline-ul pe de alta. El se aventureaza in proiecte
extrem de riscante si poate pierde foarte mult in asa fel incat sa
isi puna in pericol familia. Se poate aici intrevedea „jocul
patologic de noroc” care apare in psihopatia compulsiva despre
care am discutat mai sus. Iata ca in episodul maniacal se pot
vedea ruine ale unei nevroze dezamorsate.

Existenta modulului isteric de revolutie personala se poate regasi

in oscilarea maniaco-depresiva asa cum se poate vedea aici. Iata
ca prezenta modulului isteric este in masura sa atraga atentia
asupra unei alte tulburari cu care depresia severa seamana
izbitor si anume „ catalepsia isterica ” din nevroza isterica
dezamorsata care se manifesta pentru o perioada de timp la fel ca
si depresia severa, anume prin scaderea tonusului muscular si cu
lentoare psihomotorie. Tocmai modulul nevrotic foarte activ este
in masura sa rescoata subiectul din aceasta stare dupa cum orice
simptom nevrotic-isteric se remite de la sine sau prin influenta
anturajului celui in cauza mai devreme sau mai tarziu. Si pentru
ca am ajuns la nevroza isterica dezamorsata mai exista o forma a
acesteia care atesta similaritati izbitoare cu tulburarea bipolara si
anume identitatea multipla unde subiectul poate dezvolta
episoade de comportament diferit care se succed similare cu cele
ale episodului maniacal si cel depresiv de aici. Iata ca cu ajutorul
acestor forme de nevroza isterica dezamorsata putem sa

120
descoperim acel continut nevroticist al depresiei care sa explice
incarcatura psihica a depresivului.

5.3.3.6.3.3. Episodul depresiv

Din cele spuse pana acum aproape ca nu mai e nevoie de vreo

alta precizare asupra depresiei severe. Este evident ca tensiunea
sa psihica ce trebuie redusa de modul natural de autoreglare
energetica este foarte mare. Din acest motiv in final depresia
majora are o astfel de forma extrem de severa.

Imagineaza-ti un sclav obligat prin amenintare asupra vietii lui

sa munceasca de dimineata pana seara. Nu o zi nu doua, nu o
saptamana, nu o luna, nu un an ci toata viata. Munca asta fara
noima si dezumanizanta nu este decat o depresie ca atare. Fireste
ca stapanul lacom nu va vedea decat profitul pe fata sclavului iar
depresia autentica se va manifesta psihopatologic abia peste
generatii, la urmasii sai. Din pacate pentru individ acest gen de
depresie poate fi fatal deoarece reprezinta ultimul pas catre
sinucidere. Societatea este pusa pe jar de astfel de cazuri. Ea
foarte atenta si compasionala la acest gen de suferinta si astazi
are mijloacele si resursele pentru recuperarea acelei parti din ea
care pare sa o traga in jos. Sensibilitatea sporita la gesturile
depresivilor este o reactie de contracarare a spiritului dualist si
ermetist occidental care a condus la acest tip de sciziune ce se
regaseste in depresii.

Stiai ca unele animale care au pradatori mor sau devin depresive

daca sunt tinute in captivitate? Stiai ca cele mai multe dintre
animalele captive pur si simplu nu se mai inmultesc datorita
scaderii libidoului, datorita aplatizarii instinctului lor sexual? De
fapt depresie autentica se poate observa la animalele de tractiune
tocmai datorita ereditatii lor. Lipsa de pofta de joaca la puii lor
(ca sa nu mai vorbim de varsta adulta unde asa ceva este exclus)
atesta o depresie constitutionala la aceste animale.

121
Asa se intampla si cu sclavul eliberat intr-un gest de marinimie
de cei care si-au batut joc de el toata viata. Desi se intalnesc
cazuri de depresie a captivitatii la animale totusi rareori se
intampla ca depresia animalului sa fie atat de severa ca a omului.
Poate ca aici intra si factorul instinct mult mai puternic in
general la animale. Insa nici omul captiv si nici animalul captiv
nu va deveni automat depresiv extrem. Plus de asta depresia
usoara care se instaleaza in starea de captivitate se remite apoi in
mare parte dupa iesirea din aceasta stare. Cu depresia severa nu
stau lucrurile asa.

E atat de simplu si de clar. Nu iti trebuie nici un fel de studii sa iti

dai seama de asta. Dar ca daca faci jocul autoritatilor care nu vor
sa schimbe nimic din acest peisaj de cosmar atunci e normal ca
nu vei vedea in veci aceste lucruri. Asa se intampla cu multi
dintre psihiatrii contemporani care, atunci cand nu fac psihiatrie
politica evidenta asa cum s-a vazut in sistemele totalitare totusi
isi multumesc „superiorii” prin cecitate teoretica, prin refuzul de
a spune lucrurilor pe lume , de a indica in societate originea
psihopatiilor. Tacerea lor este cumparata de cei care profita de pe
urma acestor nenorociti si pe care ii aduc in aceasta stare timp de
generatii intregi.

Sa nu crezi pe nimeni dintre cei finantati de autoritati in scopul

de a prosti pe cei de varsta ta spre a-i „educa” in spirit de viitor
sclavi si sa-mi spuna ca depresia e conditia naturala a omului! Sa
nu-mi vina nimeni sa-mi spuna ca omul este facut sa sufere si sa
indure pentru ca asa a vrut nu stiu ce Dumnezeu himeric!
Depresia NU este conditia naturala nici a omului si nici a pasarii
inchise in colivie! Depresia este consecinta actiunii inconstiente a
unora care vor sa-si satisfaca nu stiu ce moft nobiliar pe spinarea
unei parti a umanitatii.

Sa nu te imbeti cu apa rece la vorbele bine smecherite ale

autoritatilor care spun ca cineva trebuie sa munceasca, ca altfel
societatea nu ar functiona. Este clar ca oamenii simt nevoia sa
aiba activitate, sa se dezvolte si astfel odata cu ei sa dezvolte
societatea insasi. Insa una inseamna a lasa omul si animalul sa se

122
„joace”, sa faca o activitate productiva oarecare din propria
placere si alta e sa il ameninti cu arma sa faca acest lucru pentru
ca lacomia cuiva sa fie satisfacuta.

5.3.3.6.3.4. Anorexia nervoasa

In ajutorul analizei autoreglarii energiei psihodinamice poate

veni si anorexia nervoasa . Ea se manifesta prin infometarea
sustinuta pe care o practicau si inca o mai practica tinerele fete
ce poate conduce chiar la moarte. La fel ca si in cazul tulburarii
bipolare care are un episod maniacal opus la 180º ca simptome
celui depresiv si anorexia poate avea o replica bipolarizanta in
comportamentul bulimic care se opune la fel acesteia. In loc de
infometare bulimia se manifesta prin lacomie compulsiva in a
manca, terminata uneori cu provocarea intentionata a varsaturii.
Analiza acestor simptome arata un continut nevrotic foarte
pronuntat si constructe psihice specifice acestei tulburari.
Trecerea de la o extrema la alta atesta modului isteric de
revolutie personala si bovarism. Faptul ca nu se consuma prin
strangularea conversiunii energetice la nivel psihic ci la nivel
fiziologic face o diferenta importanta de depresii . Anorexia
nervoasa se explica tocmai prin caracterul inca activ al
vulcanului nevrotic din interiorul configuratiei sale
psihopatologice spre deosebire de cel profund dezamorsat din
interiorul depresiilor severe.

Depresia pur si simplu se explica singura daca din acest

conglomerat de structuri psihopatologice combinate ereditar
excludem acel factor motivant al mobilitatii simptomului
nevrotic. O astfel de perspectiva este posibila tocmai datorita
dezamorsarii profunde a modulului nevrotic odata cu educatia,
cu permisivitatea sociala si cu relaxarea moravurilor asa cum s-a
produs in epoca moderna. Ruinele nevrotice mostenite de la
generatiile anterioare se dezamorseaza progresiv odata cu noile

123
generatii insa continutul astenic - neurastenic din interiorul
structurii nevrotice supravietuiesc mult mai bine. Acest lucru se
explica prin faptul ca energia psihica implicata in modulul
astenic-hiperstenic este mult mai puternica decat cea din
modulul distimc (ce deriva direct din sexualitate). Iata ca
supravietiuirea sclavului amenintat de stapan este mult mai
importanta decat sexualitatea refulata care se reintoarce nevrotic
si in acest punct psihologia mea se diferentiaza profund de cea a
lui Freud. Pe de alta parte societatea actuala inca permite abuzuri
sclavagiste chiar in zonele ei cele mai civilizate si de aceea
reamorsarea modulului astenic-hiperstenic este mai usor de
realizat decat cel distimic pe care libertatile societatii
contemporane civilizate l-au rezolvat in mare parte.

5.4. Psihozele
 

Destructurarea sistemului cognitiv, a capacitatii de gandire

naturala, a capacitatii de folosire a logicii in mod sustinut sau
consecvent este sensul psihozelor in general. Fie ca judecata este
scurtcircuitata, fie ca este mult redusa functional ea este afectata
in acest fel. Spre deosebire de psihopatii unde (exceptand
depresia majora ) cu cat intensitatea tulburarii este mai severa cu
atat judecata devine mai agera si mai profunda in cazul
psihozelor ea face mari pasi inapoi fie prin rezultatele sale
nesistematice, nelogice, fie prin scaderea subita a fortei sale
analitice in dezacord cu specificul varstei omului care sufera de
ea. Majoritatea psihozelor au importante conotatii organice iar
psihologia are putine instrumente pentru a explica aceasta zona.
Insa tocmai pentru faptul ca psihozele au si particularitati pur
psihice face ca subiectul sa nu ramana total inaccesibil metodei
psihologice. De aceea scopul acestui capitol nu este acela de a
face o expunere psihopatologica detaliata ci acela de a explica
principiile psihozei atat cat se poate si atat cat psihozele intra in
domeniul sau de investigatie. Nu vor fi abordate toate psihozele

124
ci doar acelea cu relevanta pentru acest scop. Pe de alta parte o
tratare exhaustiva a lor nu ar face decat sa reia textul din
lucrarea mare ( D.P.A .) lucru pe care cititorul l-ar putea face
direct cu un clic. Oricum imi pot imagina ca o scurtare a
discursului nu strica nimanui…

5.4.1. Psihoza ca destructurare a functionarii psihicului

Psihozele constituie cea de-a doua mare clasa de tulburari

psihice pe langa psihopatii . Psihoza este ceea ce se numeste pur
si simplu nebunie in limbajul comun si asta nu spusa la nervi sau
cu dispret. Atunci cand un adult spune cu mila nedisimulata
despre o persoana „ e nebun saracu'” cam asta e. Nebunia are
ceva specific al ei, ceva ce se poate vedea de la o posta si omul de
rand are puterea sa inteleaga lucrul asta. Mai greu e cu simularea
nebuniei facuta de cutare sau cutare sau cu extinderea clasei sale
la intregul spectru al tulburarilor psihice unde omul de rand e
pacalit. Insa, dincolo de aceasta eroare de clasificare poate fi
apreciat faptul ca omul nescolit poate vedea asemanarile
evidente, lucrurile comune ale acestora.

Produsele psihotice pot aparea si la omul normal in stari precum

visul. Ele permit manifestarea unor continuturi psihice foarte
reprimate sau foarte profunde. In nevroze continuturile psihice
cuprinse in simptome au puterea de a se intoarce transfigurate in
simptome. Dimpotriva, cele psihotice nu au aceasta putere si
sunt reprimate cu adevarat de catre pulsiuni mai puternice si, din
acest motiv, mai utile pentru individ pe termen lung. Aceste forte
sunt anulate in starea psihotica si astfel ele ies la suprafata
asemenea unor animale nocturne care se hranesc sub protectia
intunericului si care par total inexistente in lumina zilei. O astfel
de stare este posibila din cauza unor factori care afecteaza acea
parte din creier care raspunde de contracararea acestora. Acesti

125
factori pot fi alcoolul, drogurile, starea normala de somn, boli
organice sau alte afectiuni.

Omul normal poate dezvolta simptome asemanatoare cu cele

schizofreniei doar daca mediul il influenteaza direct.
Agresivitatea este primul astfel dintre ele. Daca o persoana este
amenintata de un pericol real si strategia lui personala il
indreapta catre o reactie agresiva atunci iata ca filiera negativa
condusa de complexul eden alimenteaza forma agresiva a
complexului traumatic pe care il stimuleaza traumatismul. Astfel
apare agresivitatea omului normal pe care limba engleza si alte
limbi o numeste cu acelasi cuvant cu care numeste nebunia
(madness). Exista anumite stari psihotice totusi care debuteaza
in urma unor traumatisme extrem de puternice ale mediului si in
care simptomele sunt absolut identice cu cele ale schizofreniei de
exemplu, care nu debuteaza prin raspuns la vreo amenintare
anterioara. Aceste psihoze se numesc „ psihoze reactive
tranzitorii ” si se remit singure odata cu trecerea timpului
asemenea depresiei doliului pe care cineva o are la moartea unei
persoane dragi. De obicei nu exista nimic care sa genereze asa
ceva la schizofrenie insa comportamentul sau lasa sa se intrevada
acea explozie a filierei negative pe care omul normal o are si el
atunci cand devine agresiv ca raspuns la provocarile mediului
social. Asta m-a facut sa cred ca ceva anume afecteaza substratul
organic al trunchiului psihic al creierului psihoticului in asa fel
incat filiera pozitiva nu mai poate functiona.

Am sa explic cum vad eu psihozele prin doua situatii: prima este

una descriptiva iar cea de-a doua este una dinamica. Prima se
refera la modelul copacului cu care am explicat mai sus insusi
trunchiul psihic. Daca ne imaginam psihicul ca un copac atunci
psihoza poate fi explicata relativ la modul copacului de existenta.
Frunzele nu traiesc decat un an (fiind cele mai perisabile) si
reprezinta continuturile straturilor superioare ale memoriei.
Trunchiul copacului este cel mai rezistent si traieste atata timp
cat copacul si reprezinta ceea ce am numit eu insumi trunchi
psihic cu ansamblul sau de complexe fundamentale. Ramurile
reprezinta compromisul dintre astea doua si sunt cele mai

126
profunde amintiri si cele mai profunde trairi recognoscibile
individual ale sufletului nostru. In acest spectru de comparatii ne
putem imagina psihoza ca un copac cu ramurile devastate. Ele
pot creste la loc si copacul apare astfel mai aproape de forma sa
naturala. Fara ramurile distruse care sustin frunzele copacul este
profund afectat in existenta lui. Psihoza este un astfel de copac
devastat.

Pentru a explica mai in detaliu realitatea psihica a psihozei am sa

continui cu celalalt model comparativ, cel al circuitului electric.
Reteaua de curent electric a comunitatii a insemnat pentru mine
un model pentru intelegerea psihozelor si intreaga mea teorie
despre psihic a fost creata pornind de la aceasta analogie. Filiera
negativa seamana astfel cu retea electrica care alimenteaza
aparate ca televizorul, computerul radioul etc. si care nu pot
functiona fara energia venita prin ea. Faptul ca uneori psihozele
se pot vindeca singure atesta ca in acele cazuri corpul creierului
nu a fost neaparat distrus ci doar suspendat in functionare din
cauza lipsei de circulatie energiei psihice pe reteaua filierei
pozitive.

Insa nici aceasta comparatie nu este una care sa multumeasca pe

deplin. Din nefericire televizorul foloseste mai putin in zilele
noastre la informarea noastra cat la manipularea noastra prin
reclame la diferite obiecte pe care ar trebui sa le cumparam sau
la publicitatea politica a politicienilor. Este cert ca daca facem ce
zic reclamele va trebui sa trudim mai mult pentru a putea plati
costurile acestora iar acest lucru ne face mai stresati si mai
predispusi pentru intarirea unor tulburari psihice. Iata ca
exemplul nu prea se potriveste.Iata de ce aceste comparatii sunt
doar puncte de plecare pentru analiza mai detaliata a
fenomenului psihotic asa cum se face in urmatoarele randuri.

5.4.2. Psihoza si eroarea de judecata

127
Ceva se intampla in mintea psihoticului in asa fel incat procesul
sau de gandire este deranjat. Gandirea normala este un proces
complicat de conflict intre cele doua filiere ale trunchiului psihic
in care cea negativa propune idei dintre cele mai bizare iar
cealalta le cenzureaza si le selecteaza pe cele mai bune si mai
utile. In D.P.A. am numit acest fenomen „ asociere – retractare ”.
Este foarte greu de acceptat insa ideile pe care le comunica
psihoticul sunt prezente si in mintea normala indiferent cat de
bizare ar fi ele. Insa filiera pozitiva cu complexul ei traumatic
vine si le cenzureaza in asa fel incat nici macar nu le simtim ca
facand parte din gandirea noastra. Dar faptul ca ideile exprimate
de un schizofrenic ne fac sa radem prin absurditatea lor atesta
faptul ca inclusiv noi avem astfel de idei retractate si inchise intr-
un dulap secret al judecatii pe care cele ale schizofrenicului ni le
elibereaza pe moment. Fireste ca acum radem iar rasul nostru
vrea sa insemne delimitarea noastra ferma de o astfel de
conceptie; rasul nostru e pe de o parte tolerant si umilitor pe de
alta parte la adresa psihoticului insa in trecut o astfel de excitare
a acelui dulap secret al mintii era considerata o crima iar
psihoticii erau pedepsiti brutal. Noi am ajuns sa fim ceva mai
toleranti, ii consideram o parte din societate si avem grija de ei.
Ne-a ramas inca acea stare ancestrala de repudiere a lor prin
rasul acela delimitativ prin care ii excomunicam simbolic pentru
ideile lor absurde insa grija noastra fata de ei se manifesta
evident si nu cred ca exista foarte multi in societatea
contemporana civilizata care sa doreasca sa ii extermine pe acesti
oameni asa cum se facea in trecut. Dimpotriva, acum chiar exista
o minoritate care a invatat sa vada similitudinile intre gandirea
normala si cea psihotica, oameni care nu rad delimitativ la
contactul cu ideatia psihotica ci eventual pot zambi eventual cu
duiosie la naivitatea exprimarilor psihotice. Exista chiar oameni
care a iar Intelegerea constructelor interioare ale gandirii
psihoticului fac pe unii dintre noi sa ramana deseori uimiti de
flora ideatica a mintii umane, de sublimul acestui dar de care
omul se poate bucura. Eu ma aflu printre acesti oameni si sper sa
te afli si tu desi la 10 ani inca nu ai experienta psihologiei in asa
fel incat sa intelegi aceste lucruri. Spun asta deoarece la varsta ta

128
eu hartuiam o astfel de persoana cu rautati specifice varstei
alaturi de cativa colegi de scoala.

Diferenta dintre copil sau primitiv si schizofrenic in materie de

productie ideatica este o proeminenta a filierei negative . Si
copilul si primitivul au filiere negative insa ele se afla una fata de
alta aproximativ in aceleasi proportii in care se afla la omul
normal. La schizofrenic si la majoritatea psihoticilor insa filiera
negativa este mult mai puternica. Daca se compara se poate
vedea ca ideile schizofrenicului sunt foarte asemanatoare cu cele
ale unui copil de 3, 4 sau 5 ani ca forma. Ele sunt ceva mai bogate
in continut si mai impregnate cu tensiune psihica tocmai datorita
lipsei coordonarii decisive a filierei pozitive care sa faciliteze
satisfacerea acestei tensiuni.

Am aratat in amanunt in D.P.A faptul ca starea de constiinta se

datoreaza tensiunii dintre cele doua filiere psihice. Este gresit sa
se afirme ca starea de constiinta ar fi criteriul judecatii corecte
asa cum credea Descartes cand afirma ca propozitia „gandesc
deci exist” are o perfectiune a starii de constiinta si este corecta
in principal datorita acestei corelatii. Starea de constiinta o are si
copilul cu ideile sale naive si eronate si schizofrenicul dar si omul
normal cu ideile sale metafizice insuficient demonstrate teoretic
dar sustinute in schimb de fondul psihic profund. Starea de
constiinta apare datorita tensiunii dintre cele doua filiere psihice
iar siguranta datelor oferite de aparatul superior al psihicului –
sistemul ideatic – exista in orice stare de tensiune a acestor doua
filiere ale trunchiului psihic. In momentul visarii fiecare dintre
noi suntem ferm convinsi de realitatea visului la fel cum suntem
convinsi in starea de veghe de realitatea inconjuratoare. Si totusi
este posibil ca un aparat cognitiv superior celui uman sa aiba o
perspectiva total diferita asupra realitati decat cea umana in
acest moment al dezvoltarii sale stiintifice. O astfel de intrebare
asupra capacitatii noastre de a percepe corect realitatea si de a o
reda prin intermediul ideilor noastre a condus la idei religioase si
metafizice dualiste de genul metafizicii lui Platon sau a
filosofiilor orientale. Filosoful I. Kant a refuzat sa accepte ideea
unei stiinte care sa redea perfect realitatea. Din acest motiv

129
delirul si halucinatiile psihoticului sunt doar extreme ale unei
insuficiente cognitive naturale ale mintii omenesti in ceea ce
priveste cunoasterea. Toate aceste sunt deficiente cognitive dar
ghinionul psihoticului este acela ca se afla in minoritate cu
deficienta sa pe cand toti religiosii sau copiii au aceleasi gen de
idei. Probabil ca daca cineva ne-ar convinge de absurditatea celor
mai multe dintre ideile care ne conduc viata de zi de zi am ezita
sa mai consideram delirul si halucinatiile niste erori de judecata,
niste insuficiente cognitive.

Cu cat cele doua filiere psihice sunt mai puternice, mai

imbogatite cultural cu datele experientei speciei, cu atat ideile
individului sunt mai profunde si mai corecte. Cu toate ca ne este
greu sa ne dam seama de ele si noi probabil ca avem o multime
de idei gresite in materie de filozofie, societate, religie sau stiinta
care vor pune pe ras pe oamenii de peste 1 milion de ani in
aceeasi maniera in care ideile primitive ne provoaca noua insine
rasul si duiosia. Putem observa o lipsa de experienta ideatica a
judecatii inclusiv la copii iar daca din cand in cand adultii rad de
ideile tale cititorule de 10 ani o fac si datorita naivitatii ce o
emana gandirea ta.

5.4.3. Schizofrenia

Este cea mai cunoscuta si de temut psihoza si tocmai de aceea am

sa continui cu evitarea glumelor despre acest subiect pentru ca
chiar este un subiect trist. Mai toate scolile recunosc 3 forme de
schizofrenie la care unele adauga inca una numita schizofrenie
simpla.

5.4.3.1. Schizofrenia paranoida

130
La fel ca si in cazul nevrozelor si schizofreniile iau forma
prestructurii psihopatologice existente pe fondul psihopatologic
general al individului. Diferenta dintre ele este de natura pur
structurala. La schizofrenii (si alte psihoze) simptomul apare ca
urmare a suspendarii contrafortilor de echilibru oferiti de filiera
pozitiva si deshibarea filierei negative. Dimpotriva, la nevroze si
alte psihopatii aceasta dezhibare nu se datoreaza suspendarii
functionale a filierei pozitive ci a supraexcitarii celei negative. In
functie de gradul de orientare reflexiva sau agresiva al
complexului traumatic al configuratiei psihice al persoanei care
sufera restructurarea schizofrenia va avea una dintre cele trei
forme ale simptomelor schizofrenice. Daca acesta are o
constitutie predominant nedepresiva atunci schizofrenia va lua
forma paranoida. De fapt schizofrenicul va scoate la suprafata
continuturi psihice negative care fuzinoneaza in productiile
psihice ale omului normal in asa fel incat nu mai pot fi
recunoscute decat ca nuante ale gandului final al acestuia. In
lipsa curentului pozitiv care sa dea forma normala a gandului
simptomul schizofrenic va fin inundat de acest curent negativ
care devine curent principal in fluxul ideatic schizofrenic.
Caracterul vioi al fondului psihopatologic preschizofrenic face ca
simptomele paranoide sa aiba o forma predominant extravertit
cognitiva mai curand decat una introvertita, comunicativ-
somatica asa cum apare in forma catatonica. Capacitatea de a
comunica anturajului starile proprii cu privire la relatia cu
mediul social si natural presupune o anumita doza de libertate in
educatie si traditie familiala pe care forma catatonica nu o are si
care atesta o descendenta mai apropiata de starea de robie, un
fond psihopatologic predominant depresiv.

Destructurarea psihotica produce severe disfunctionalitatii

cognitive datorita lipsei de influenta a filierei pozitive care sa
optimizeze perceptiile. Asa cum omul normal poate vedea niste
agresori in copaceii din parc noaptea (iluzii) in aceeasi masura
schizofrenicul poate vedea in aceeasi copacii niste fiinte ce il pot
hartui si vor sa il ucida. Am analizat mai sus legaturile gandirii
normale cu cea psihotica. In ambele cazuri filiera pozitiva este
nefunctionala. La schizofrenic si la majoritatea psihoticilor ea

131
este afectata structural deoarece aparatul cognitiv nu are
instrumentele de elaborare a unei informatii utile si functionale
in interiorul anturajului. La omul normal ea este afectata
functional deoarece intunericul nu permite preluarea de
informatii vizuale despre acei copaci din parc si procesarea
acestora catre o viziune globala utila. Spre deosebire de iluzie
care apare pe fondul insuficientei cercetari la omul normal,
halucinatia este o iluzie care nu se mai corecteaza in cazul
unor informatii suplimentare care nu au corespondent cognitiv
de procesare. Pe langa perceptiile normale ale obiectelor,
lucrurilor si fiintelor fara rezonanta personala profunda
schizofrenicul le percepe total deformat pe cele cu o rezonanta
personala implicata. Iata ca halucinatia releva de obicei erori de
perceptie cu continut foarte personal. Psihoticul poate auzi voci
acuzatoare la adresa sa sau comentatoare ale actelor si
gandurilor sale. De asemenea el poate si vedea lucruri care nu
exista iar acestea se numesc halucinatii vizuale . Mai exista si
halucinatii cenestopate legate de perceperea in interiorul
corpului a unor creaturi reale sau imaginare. Orice halucinatie
care presupune si existenta unui obiect exterior de inspiratie este
o iluzie halucinanta . De exemplu credinta ca obiectele din
spatiul proxim il musca agreseaza, etc. sunt iluzii halucinante.

Orice incercare personala de teoretizare si explicare specifica

judecatii schizofrenice a existentei halucinatiilor resimtite in
campul constiintei implica delirul . Este evident ca o constitutie
inividuala de tip cerebral va dezvolta simptome predominant
delirante in timp ce una mai putin cerebrala va dezvolta
simptome predominat halucinante. Din acest motiv continutul
halucinatiei vizeaza o tema simpla verificabila doar cu simturile
(empirica) in timp ce delirul se refera la o tema complexa unde
verificarea presupune mai mult logica si mai putin simturile.

5.4.3.2. Schizofrenia catatonica

132
Daca acesta are o constitutie predominant depresiva atunci
schizofrenia va fi una catatonica. Simptomele sunt foarte diverse
insa toate au un numitor comun si anume manifestarea
somatica, fiziodinamica predominanta. Schizofrenia catatonica
se diferentiaza de cea paranoida prin incapacitatea de exprimare
directa a profunzimilor psihice si prin manifestarea lor ascunsa,
ocolita. Agresivitatea catatonica poate aparea totusi indreptata
impotriva propriei persoane dar este practic inexistenta fata de
exterior. O doza de egresivitate poate fi vazuta in majoritatea
simptomelor catatonice prin faptul ca minimalizeaza anturajul,
ca incearca sa i se impuna prin comportamente bizare ce il fac pe
schizofrenic unic in proprii ochi. Insa aceasta doza este totusi
extrem de mica in comparatie cu furia din forma paranoida a
schizofreniei. Se poate de aici deduce ca educatia salbatica si
spiritul umil este mai aproape de constitutia ereditara a formei
catatonice.

Starile cataleptice sunt pozitii fixe, rigide in care catatonicul

sta fara sa il oblige nimeni pentru perioade atat de lungi de timp
incat omului normal i-ar fi foarte greu sa le mentina. Un alt
simptom catatonic important este si negativismul . El este
foarte asemanator cu cel din nevroza isterica dezamorsata , adica
se manifesta prin comportament contradictoriu fata de cel cerut
de anturaj. Diferenta fata de negativismul infantil normal este
aceeasi ca si in cazul celui nevrotic-dezamorsat, anume ca nu
poate fi impacat cu nimic, schizofrenicul nu renunta la
comportamentul lui si nici nu cere ceva anume prin practicarea
lui. De asemenea reactiile paratimice apar atunci cand
schizofrenicul rade la o veste trista si se intristeaza la una buna
sau reactioneaza cumva contradictoriu fata de cum o face omul
obisnuit. Se poate vedea aici faptul ca paratimiile sunt un fel de
negativism al emotiilor. Filiera negativa este mai puternica decat
cea pozitiva si astfel ca aceste simptome se manifesta prin ea mai
curand decat prin cea pozitiva asa cum se manifesta actul psihic
normal la omul normal. Si la omul normal sentimentele
contradictorii fata de reactiile majoritatii pot aparea fie
inconstient, fie chiar recunoscute dar pastrate sub tacere. Oricum
noi oamenii normali tindem sa il consideram nebun pe cel care

133
simte altfel decat o facem noi insa o analiza extrem de atenta
inclusiv a acestor reactii normale scoate in evidenta prezenta mai
mult sau mai putin discreta si a sentimentelor opuse. Iata ca de
fapt toti suntem mai mult sau mai putin nebuni doar ca unii sunt
mai actori decat altii...

De asemenea tulburarile limbajului si ale scrisului au un caracter

special. Schizofrenicul catatonic poate inventa o limba numai de
el stiuta sau poate doar folosi anumite cuvinte care par
neologisme absolute. Mintea lui se dovedeste extrem de
creativa in a inventa cuvinte. Se pare ca responsabilitatea si
spiritul de organizare pe care mintea sa le pierde odata cu
debutul schizofrenic este dublata de un plus de frumusete si
expresivitate. De fapt lucrul acesta se intampla si in viata de zi cu
zi. Un copil isi pierde copilaria si inocenta daca este pus sa faca
munca adultilor. Acum sa nu spui cititorule de 10 ani ca de la
mine ai aflat ca daca iti faci temele si inveti bine iti pierzi
frumusetea copilareasca si ca lumea nu te va mai iubi ca pe un
copil! Intreruperea subita a cursului vorbirii si reluarea sa dupa o
perioada de timp incat anturajul va fi si uitat firul discutiei se
numeste baraj al gandirii.

Stereotipiile sunt repetitii ale unui cuvant scris sau vorbit. Dar
nu cuvantul „aaaaa” pe care il repeti tu atunci cand esti pus sa
spui lectia la scoala. Cuvantul in cauza e unul normal ca de
exemplu insusi cel de „scoala” despre care am vorbit. Sau, ma
rog, aproape normal. Cred ca esti convins de faptul ca daca vezi
pe cineva de varsta ta ca repeta de cateva ori cuvantul scoala
trebuie ca are o doaga sarita de-a dreptul. Asociatia Subita
sau Verbigeratia se manifesta printr-o viteza foarte incoerenta
a vorbirii in asa fel incat nimeni nu intelege povestea pe care el ar
dori sa o expuna. Pastrand proportiile se poate spune ca asociatia
subita este acelasi cu fuga de idei din episodul maniacal . Unii
teoreticieni chiar au clasificat in grupa psihozelor episodul
maniacal tocmai pe baza acestei asemanari. Insa intre acestea
exista o diferenta foarte mare, respectiv aceea ca maniacalul
poate fi calmat mai mult sau mai putin si poate comunica coerent
totusi afluxul sau ideatic in asa fel incat pana la urma discursul

134
sau sa para totusi logic. Schizofrenicul va ramane incoerent
indiferent cat de mult l-ar calma cineva, desi el nu este nici pe
departe agitat ca maniacalul. Iata ca maniacalul nu are timp de
organizare logica a ideilor si limbajului. El doreste pur si simplu
sa isi expuna cat mai rapid toate ideile care ii trec prin minte si
astfel ca nu are timp sa le organizeze gramatical in timp ce
schizofrenicul nu are instrumentul logic de astfel de expunere.
Poate ca nu-ti mai aduci aminte insa pe cand erai copil si tu mai
incurcai cuvintele in aceeasi masura ca si schizofrenicul catatonic
deoarece nici tu si nici el nu posedati instrumentul de organizare
logica a mintii asa cum o face adultul normal. Chiar si acum dai
in balbaiala cu privire la unele subiecte. Si inca n-ai vazut ce e
mai important!

5.4.3.3. Schizofrenia hebefrenica

Daca tu ai avea parte de un debut schizofrenic la cei 10 ani ai tai

draga cititorule probabil ca ai dezvolta simptome hebefrenice.
Schizofrenia hebefrenica se manifesta prin ideatie si emotivitate
neadecvata varstei. Seamana foarte bine cu un retard mintal
tarziu. Subiectul se fandoseste si se prosteste asemenea unui
copil rasfatat mult sub varsta la care de obicei aceasta forma
debuteaza. Paradoxal insa debutul acestei forme nu se intampla
mai devreme de perioada adolescentei, deci poti rasufla usurat
cativa ani de acum incolo. De ce schizofrenia nu cuprinde
copilaria e greu de explicat la datele pe care le avem pana acum.
Este posibil totusi ca ea sa se manifeste printr-un soi de
retardare mintala. La prima vedere intre aceasta afectiune si
schizofrenie exista diferente ca de la cer la pamant. Simptomele
sunt atat de diferite incat nu se poate regasi asemanari intre ele
catusi de putin. Totusi daca aducem in discutie ceea ce unii
autori numesc schizofrenie simpla lucrurile nu mai par atat
de cetoase chiar daca sunt destui care nu accepta faptul ca aceste
simptome s-ar include intr-o schizofrenie autentica. Acest tip de

135
posibila schizofrenie se manifesta prin scadere totala e nevoii de
socializare, prin hoinareala, lene absoluta, abandonarea oricarui
proiect constructiv si colectarea de gunoaie si deseuri. Se poate
vedea ca si filiera negativa este destructurata asemenea celei
pozitive cea ce 0o face foarte diferita de celelalte forme de
schizofrenie. Alte simptome similare cu formele anterioare nu
exista. Uneori poate vorbi singur pe drum insa chiar si asa acest
tip de comportament tot nu are ceva din simptomatologia
paranoida si catatonica. In textul mare (D.P.A.) am refuzat sa o
consider schizofrenie insa la 10 ani dupa scrierea acestuia parca
as fi mai inclinat sa o accept ca schizofrenie desi sunt inca mult
neconvins de acest lucru. Fata de schizofreniile paranoida si
catatonica ce constituie nucleul schizofreniei in general cea
potential simpla nu are vreo particularitate structurala pentru a
fi explicata. La forma ei neproductiva am fi tentati sa tragem
concluzia ca numai un stil de viata lent, ocolit de stres si
nemultumiri ar putea sa derive in acest tip de comportament
dupa suspendarea cenzurilor psihice specifica destructurarilor
psihotice. O astfel situatie ar fi specifica unei clase sociale
superioare datorita stilului de viata mai relaxat. Daca cei ce
dezvolta acest tip de comportament ar fi fost inainte de debutul
simptomelor parte dintr-o clasa superioara eu as fi acceptat-o pe
loc ca schizofrenie. Insa marea majoritate a cazurilor provin tot
din clasele de jos iar constitutia lor psihica de dinainte de debut
nu difera prea mult de cea a celor care dezvolta ulterior formele
paranoida sau catatonica. Iata ca filiera negativa (mult mai
intarita la clasele de jos decat la cele de sus) este la fel de
functionala inainte de debutul simptomelor ca si in cazurile de
forma paranoida sau catatonica. De ce acestia o dezvolta pe cea
simpla unde filiera negativa este si ea destructurata e greu de
inteles. S-ar putea sa fie o explicatie in fondul organic al
creierului pe care numai neurofiziologia o poate clarifica. In acest
caz retardul mintal suferit de copii s-ar putea sa fie si el tot o
schizofrenie simpla insa cu simptome specifice dezvoltarii
intelectuale si organice ale acestei varste. Problema este foarte
complicata si psihologia nu poate decat specula pe aceasta tema
deoarece informatiile sigure pot veni doar de la neurofiziologie.

136
 

5.4.4. Psihoza Toxico-alcoolica de Sevraj

Starea de ebrietate sau cea de absenta si indiferenta oferita de

consumul de substanta psihoafectiva este o stare psihotica.
Functiile cognitive ale mintii umane sunt profund afectate si in
primul caz inclusiv filiera negativa poate fi suprasolicitata. Dar
aceste stari foarte comune si cunoscute sunt provizorii si dureaza
exact atat cat dureaza si efectul substantei asupra fondului
organic. Daca efectele tulburarii se pastreaza si dupa eliminarea
efectului pur chimic al substantelor in corp atunci putem discuta
de psihoza toxialcoolica de sevraj. Daca simptomele delirant-
halucinatorii dispar odata cu terminarea efectului chimic al
substantelor, cu epuizarea lor atunci psihoza se inscrie psihoza
de influenta limitata a substantelor psihoactive despre care vom
discuta mai jos.

Insa dincolo de asta exista o influenta pe termen lung al acestor

substante cu profunde implicatii colaterale. Starea de sevraj
apare in ambele cazuri si se apropie destul de mult de starile
psihotice. Insa aceasta apropiere poate deveni psihotica din toate
punctele de vedere daca devine suficient de severa. Cel mai sever
grad al alcoolismului cunoscut si sub numele de psihoza
Korsakov seamana atat de mult cu schizofrenia paranoida incat
diferentierea de aceasta se face numai pe baza informatiilor
legate de abuzul de alcool al pacientului. Tocmai de aceea
schizofrenia nu este o tulburare psihica original ci devine o
tulburare psihica abia dupa ce in prealabil se manifesta o
dereglare organica inca necunoscuta.

5.4.5. Psihozele Reactive Tranzitorii

137
Sunt dereglari psihotice care se diferentiaza de schizofrenie doar
prin faptul ca se pot remite de la sine fara interventie
farmaceutica, dureaza doar cateva saptamani si presupun un
eveniment traumatic foarte sever in experienta subiectului de
dinaintea debutului. Iata in ce masura in schizofrenie factorul
psihic se intalneste cu factorul somatic si fiecare dintre acestia isi
are rolul sau. In cazul de fata nu exista vreo influenta directa
asupra factorului organic al psihicului asa cum face alcoolul sau
drogurile care poate determina stari psihotice. Insa psihozele
reactive tranzitorii apar pe o anumita predispozitie organica
necunoscuta si asta se demonstreaza cu ajutorul faptului ca nu
toti cei care sufera astfel de experiente le pot dezvolta ulterior.

5.4.6. Starile psihotice normale

S-ar putea ca multi sa strambe din nas la acest titlu de

subcapitol. Si totusi daca luam in considerare faptul natural ca
psihoza la fel ca si oricare alta tulburare psihica presupune
exhibarea unor continuturi psihice normale si prezente in mintea
fiecarui om atunci lucrurile nu mai par atat de bizare. Este foarte
normal ca omul normal sa ajunga uneori sa isi dezvaluie acea
parte a sufletului care apare frecvent la schizofrenici de exemplu.
Sunt constient de faptul ca un astfel de titlu poate bulversa pe
cititor. Cum adica normale daca pana acum am zis ca psihozele
sunt cele mai severe tulburari psihice in special prin consecintele
lor asupra integritatii omului? Suntem toti psihotici de vreme ce
exista stari psihotice normale? Ei bine, nu. Aceste stari psihotice
nu sunt psihoze propriuzise ci niveluri de functionare a
psihicului nostru atunci cand o parte a creierului, respectiv cea
care raspunde cu sustinerea sa, se odihneste sau nu mai
functioneaza in parametrii normali. In continuare voi descrie
aceste situatii.

138
5.4.6.1. Visul si coma

Sunt sigur ca ai vise destule cititorule de 10 ani. Le lasam pe alea

de zi deoparte desi sunt unele care ti-ar putea atrage niste semne
de intrebare din partea anturajului. Dar deocamdata ne
concentram pe cele de noapte pentru ca toate sunt stari psihotice
normale. Foarte multe lucruri bizare se intampla cu noi cand
visam. Vedem, auzim si simtim lucruri care pentru noi sunt
foarte reale dar care de fapt nu exista in jurul nostru. Sunt
produse ale mintii noastre in acel moment. Iata ca la fel cum
acestea par reale pentru noi in timp ce visam in aceeasi masura
halucinatiile par reale si pentru psihoticul autentic. Numai faptul
ca creierul isi termina portia de odihna si abilitatile sale
superioare de cercetare a lumii ne face sa acceptam dimineata ca
ceea ce am trait in timpul noptii a fost doar un vis. Uneori cu
parere de rau!

Stiu ca cititorul atent are deja o nedumerire. Cum se face ca desi

creierul nostru se odihneste si se retrage in inactivitate totusi o
parte din mintea noastra functioneaza iar faptul ca visam este un
astfel de exemplu. Ei bine psihologia abisala traditionala a aratat
foarte clar ca continuturile si sensurile visului sunt lucruri la care
refuzam sa ne gandim ziua. Chiar daca refuzam insa totusi o
facem involuntar. Dar nu atat de mult incat mintea noastra sa fie
obosita in acea parte raspunzatoare cu continuturile viselor de
noapte. La un moment dat somnul nostru pare o adevarata coma
unde foarte putine organe functioneaza. Inclusiv inima noastra
se opreste sa doarma si ea. Insa, asemenea animalelor salbatice
ea doarme putin si apoi incepe sa se trezeasca si sa functioneze.
Mintea noastra se trezeste de fapt ultima. Iata ca pe masura ce
trupul nostru noncerebral se trezeste incepe sa bata usor si la
geamul mintii noastre la fel cum catelul o face intr-o dimineata
de week-end. Corpul omenesc pare o adevarata familie intr-o
astfel de dimineata de week-end unde parintii reprezinta mintea
umana iar copiii si catelul restul corpului. Parintii au avut
activitate mai mare si mai intensa in timpul saptamanii si se

139
trezesc ultimii. Copiii se trezesc inaintea lor. Asa face si acea
parte a creierului nostru mai putin obosita si mai nefolosita in
timpul zilei iese vioi la suprafata inainte sa se trezeasca si restul
si consecinta acestui fapt sunt insele visele. Freud credea ca acea
parte a mintii care apare in vise este refulata, neacceptata,
respinsa artificial in debaraua mintii insa nu e mereu asa. Sunt
efectiv si parti ale mintii nefolosite care pot influenta visul.

In cazul comei comparatia de mai sus nu mai merge insa situatia

este destul de asemanatoare cu a visului. Daca in vis acea parte a
creierului responsabila cu gandirea diurna se odihneste in coma
situatia este alta. O anumita parte a corpului (inclusiv cea a
creierului dar nu cea care este suport al psihicului deoarece in
acest caz asta ar fi schizofrenie sau psihoze vecine ei) nu mai
functioneaza si astfel afecteaza functionarea organica a
suportului judecatii insasi. Fireste ca nu coma profunda, plata
este cea care intereseaza aici ci acea stare de prima revenire la
viata care este asemanatoare cu visul. Din acest moment
comparatia cu familia de week-end functioneaza si in cazul comei
si astfel ea poate fi explicata ca visul.

5.4.6.2. Psihozele organice

Sunt psihoze datorate unor boli ale unor parti creierului (diferite
de cele care suporta psihicul) care duc fie la o stare de semicoma
fie la diferite deliruri si halucinatii. Seamana foarte mult cu visul
si coma si dispar odata ce acele disfunctii ale creierului se repara.

5.4.6.3. Depresia Majora

140
Pare ciudat ca una dintre cele mai severe psihoze sa fie
considerata o stare psihotica normala. Cu toate astea severitatea
tulburarii nu este data de starea psihotica in care poate deriva
depresia ci de insasi fondul depresiv care implica starea
psihotica. Chiar si asa simptomele psihotice ale depresiei majore
sunt extrem de diferite fata de cele ale restului de psihoze ce au
ca nucleu insasi schizofrenia. Simptomele psihotice ale depresiei
majore sunt normale la fel ca visul deoarece nu este nimic afectat
din punct de vedere organic in acea parte din creier
raspunzatoare cu sustinerea fiziologica a psihicului. Pur si simplu
simptomele psihotice apar datorita faptului ca energia fiziologica
este strangulata de mecanismul autoreglativ al depresiei la fel
cum in vis fondul organic se odihneste si nu mai functioneaza un
timp. Daca cumva vom injecta un energizant in corpul
depresivului atunci energia fiziodinamica pune in miscare acest
fond organic iar mintea isi reia activitatea la fel ca a noastra in
dimineata urmatoare somnului.

5.4.6.4. Psihoza de influenta limitata a substantelor

psihoactive

Stii ceva cititorule de 10 ani? Cred ca ai citit destul si ai obosit asa

ca poti sa treci peste sectiunea asta. Serios iti spun ca in acest
moment al lecturii nu te ajuta cu nimic. Daca nu ai inteles ceva
pana acum mai bine reiei de la capat pentru ca la sectiunea asta
nu vei intelege mare lucru. Daca ai inteles pana acum poti sa
treci mai departe la urmatorul capitol. Uite iti pun si un link aici.

Folosirea alcoolului si a drogurilor da diferite stari psihice.

Aceste stari pot fi mai simple sau mai severe. Acest ultim caz
poate conduce la o psihoza provizorie in ceea ce priveste afluxul
de continuturi psihice. Folosirea acestor substante este un mod
foarte complicat prin care civilizatia isi ia in maini energia
psihodinamica si o manipuleaza intr-un mod specific. Practic

141
energia psihodinamica foloseste acelasi tipuri de substante
pentru a regla comportamentul uman in functie de cerintele
complexelor. Omul cu civilizatia si-a permis sa sara peste aceste
autoreglari naturala si sa isi indoape corpul cu aceste substante
manipulandu-si astfel in mod abstract trairile. Acest tip de
comportament este tolerat pana la un anumit punct de civilizatie.
Excesul de astfel de substante se poate realiza foarte usor si sta la
nivelul deciziei celor care le consuma. Trebuie facuta
diferentierea intre simplele iluzii produse de anumite substante
corpului si starea de psihoza propriuzisa. Trebuie aici facuta
precizarea intre simptomele pur psihotice ale abuzului de
consum de substanta psihoactiva si consumul ponderat sau
consumul de substanta cu efecte minore asupra psihicului. De
obicei aceste produc doar pseudohalucinatii sau halucinoze
adica stari care nu il conving pe cel ce le foloseste de realitatea
externa a continutului psihic experimentat ci accepta faptul ca
ele sunt cumva produse de mintea sa. O astfel de constatare
atesta o anumita stare superioara de functionare a mintii
capabila de a se analiza pe sine si e inca departe de psihoza. Nu
este suficient ca omul afectat de aceste substante psihoactive sa
aiba efecte in plan psihic pentru a declara psihoza starea lui ci
este nevoie de pierderea temporara a capacitatii de analiza si
perceptie (sa-i zicem corecta desi ea este mai curand comuna) a
realitatii.

Dupa cum am spus mai sus daca efectele tulburarii se pastreaza

si dupa eliminarea efectului pur chimic al substantelor in corp
atunci psihoza este cea toxialcoolica de sevraj de care am discutat
mai sus. Daca simptomele delirant-halucinatorii dispar odata cu
terminarea efectului chimic al substantelor, cu epuizarea lor
atunci psihoza se inscrie in aceasta grupa. Starea de ebrietate
severa unde omul beat fie se comporta efectiv de vesel si canta
sau fie devine agresiv si violent este o psihoza temporara pe care
o experimenteaza acel om. Daca ea se perpetueaza si se
accentueaza la starea de sevraj, adica atunci cand efectele
chimice ale alcoolului se vor fi consumat atunci psihoza nu mai
este una normala.

142
 

5.5. Terapia tulburarilor psihice

 

Prin terapie se intelege eliminarea bolii sau cel putin oprirea

procesului sau de agravare. Cum tulburarile psihice nu sunt boli
in sensul celor organice in cazul psihoterapiei lucrurile sunt mai
complicate. Uneori omul de rand considera ca medicii in general
te pot omori prin lipsa de profesionalism si malpraxis. Din
pacate unele metode psihoterapeutice recunoscute sau nu ca
atare de cei ce le practica au particularitatea ca pot agrava
tulburarea psihica in loc sa o remita. De aceea terapia
tulburarilor psihice a incetat sa mai fie o problema medicala
pentru ca modelate de influenta autoritatilor care au nevoie de
sclavi si nu de oameni cu mintea limpede spitalele se dovedesc a
face o treaba destul de modesta (exceptand psihozele unde alte
metode nu dau rezultate mai bune si nici asemanatoare ca
eficienta). Evident ca odata cu extinderea conceptului de
„tulburare psihica” cu mult in afara institutionalizarii, a
internarii cu forta in spital, a inchisorii sau a exilarii problema
terapiei sau, mai exact a psihoterapiei a devenit o problema
filosofica legata de vechile preocupari ale acesteia deoarece se
refera la fiinta umana in general si la destinul ei si n doar la fiinta
umana dezumanizata si marginalizata ca urmare a influentei
psihopatologicului. Terapia tulburarilor psihice nu mai este un
mod de a scapa de nebuni ci un mod de . Medicii ii redescopera
veleitatile filosofice si adapteaza filosofia la cadrul medical in
care ei au fost formati insa adevarata vindecare a sufletului se
face totusi in afara spitalului deocamdata. Totusi cred ca dintr-
un astfel de ciudat mariaj intre medicina si filozofie s-ar putea sa
iasa copii sanatosi unde valorile fiecaruia dintre cele doua
domenii sa se ajute si sa se imbogateasca reciproc.

Terapia tulburarilor psihice se face fie cu ajutorul substantelor

chimice sau prin influente fizice si fiziologice diferite fie prin alte
metode decat acestea. Primul caz este specific pentru terapiile

143
organice iar cel de-al doilea este specific psihoterapiei. Le vom
analiza ceva mai detaliat pe fiecare in urmatoarele randuri.

5.5.1. Psihoterapia
 

Psihoterapia tulburarilor psihice presupune reducerea tensiunii

psihice specifice tulburarilor psihice. Acest fapt se poate realiza
in doua feluri: primul consta in satisfactiile psihice superioare si
mai ales instinctuale iar celalalt consta in reorganizarea
sistemului ideatic si a modului in care acesta poate dirija
circulatiei energiei psihodinamice in asa fel incat sa conduca la o
ridicare a nivelului de satisfacere fondului psihic si instinctual.

5.5.1.1. Psihoterapie versus profit economic

 

La sfarsitul secolului al XIX-lea Freud a facut o calatorie de

studii in Franta unde l-a intalnit pe celebrul psihiatru francez
Charcot. Acestea inducea prin hipnoza simptome de genul „
marea criza isterica ” care imita epilepsia prin simptom insa nu
are dereglarile organice ale creierului acesteia. El a incercat sa
arate astfel ca acest simptom isteric are ceva pur psihic in el.
Referindu-se la aceasta experienta un alt psihiatru, Babinski, a
spus un lucru uluitor: „isteria este o boala produsa prin sugestie
si tot prin sugestie vindecata”. Prin aceasta propozitie el a
descoperit fara sa vrea esenta psihoterpiei. Din pacate
psihoterapia incearca sa repare ceea ce civilizatia a stricat in
special in ultimele milenii.

Tulburarea psihica a omului vine din faptul ca o parte din

umanitatea s-a erijat in parazitarea alteia. Viata frumoasa cu care
prima s-a procopsit s-a convertit din starea de robie a celorlalti.

144
Incercarea societatii contemporane de reabilitare a omului cu
tulburari psihice este dublata de vechile reflexe de dominare
asupra celuilalt si de umilire a sa. Astfel ca institutiile care sunt
create pentru a-l scoate pe omul cu tulburari psihice din mizerie
sunt dublate de altele care il cocolosesc inapoi in aceasta stare. Se
da impresia ca asistenta sufleteasca oferita in masa de institutiile
statului astazi este facuta din grija autoritatilor pentru individ
insa adevaratul scop al lor este aducerea lui pe linia de plutire
personala pentru a fi reintrodus in sistemul economic si
exploatat cat mai profitabil.

Evident ca aceste valori ale spiritului corporatist au consecinte

directe asupra sufletului omului de rand si daca acesta ar putea fi
convins sa le accepte intensitatea tulburarilor sale psihice s-ar
diminua. Bogatiile si imperiile financiare pe care le stang
patronii marilor corporatii se extrag din linistea sufleteasca a
omului de rand. Tulburarea psihica este efectul profitului pe care
aceste corporatii il obtin de pe urma infestarii mintii omului de
rand cu aceste idei pe care apoi psihoterapia se lupta sa le
elimine. Este evident ca aici este un conflict de interese sau, mai
bine zis, de interes. Din pacate insa ameliorarea acestei
mentalitati si combaterea ei este contracarata de educatia de
masa si mass-media la fiecare pas in societatea contemporana
asa ca actiunea psihoterapeutica este un foc de paie. Majoritatea
institutiilor statului contemporan sunt facute sa arunce omul de
rand in mecanismele profitului maxim asa ca psihoterapia este in
general o cenusareasa si un glas palid in acest mecanism social.

5.5.1.2. Psihanaliza
 

Psihanaliza este ceam pai profunda metoda de optimizare a

conflictelor psihice. Din acest motiv ii ofer o atentie ceva mai
speciala si o abordare ceva mai serioasa. Am incercat in
urmatoarele randuri o astfel de abordare mai amanuntita fata de

145
modul ceva mai general al celorlalte capitole. O astfel de
focalizare mai mare se datoreaza si faptului ca tema are legatura
cu un alt text din care am trimis unele linkuri catre acesta.

5.5.1.2.1. Despre tehnica psihanalizei

Discutand cu pacientii sai care dezvoltau simptome somatice

bizare dar carora medicina nu le putea explica si trata Freud a
observat ca acestea tindeau sa dispara pe masura ce pacientul
dezvaluia medicului probleme personale intime care gravitau in
jurul unor experiente sau ganduri resimtite extrem de jenant.
Informandu-se in stanga si in dreapta, cerand sfaturi si
informatii la colegi mai in varsta Freud a avut taria de spirit sa
sistematizeze aceste experiente si sa le dezvolte intr-o tehnica de
psihoterapie numita pana astazi psihanaliza.

Afectiunea de care sufereau primii sai interlocutori a fost ulterior

numita de el „nevroza de conversiune” datorita faptului ca
simptomul psihic face un salt in plan somatic si se manifesta ca
imitare inconstienta a unei boli somatice. Apoi numele sau a
devenit „ nevroza isterica ” , „simptom isteriform” etc. O astfel de
„boala” ce parea a fi un adevarat blestem pentru medicina
datorita incapacitatii sale la acea vreme de a-i gasi leacul se va
dovedi a fi mai putin grava odata ce va fi trecut prin purecatul
psihanalizei. Pe langa cea isterica si celelalte doua forme de
nevroza ( obsesionala si anxios-fobica ) s-au dovedit a raspunde
foarte bine la psihanaliza. Tulburari psihice dintre cele mai
diverse au ajuns apoi in cabinetul psihanalistului ca
schizofrenia , depresia sau psihopatia borderline . Nevroza insa a
ramas principala sa beneficiara deoarece cele tocmai enumerate
au raspuns mai putin spectaculos decat in cazul ei.

In timp tehnica se va fi dezvoltat atat de tare incat cu priceperea

analistului si cu experienta sa reuseste sa scoata la lumina
ganduri experiente si sentimente foarte profunde si vechi cu

146
semnificatii foarte personale pentru interlocutor. De exemplu un
manunchi de ganduri care se dezvoltau in jurul ideii unei
nevrotice de a-si sugruma tatal aflat pe patul de moarte pe care
trebuia sa il ingrijeasca asiduu si inutil din punctul sau de vedere
a condus la paralizia psihogena a bratului sau. Nevrotica in cauza
concentra asupra propriului brat atat intentia mai putin ortodoxa
de a-si usura sarcina de ingrijire a tatalui cat si dragostea
naturala, familiala pentru el dublata de durerea avuta pentru
eventuala lui pierdere. In jurul acestor idei se vor fi dezvoltat si
altele ajungand in final la un complex sistem de idei cu asociatie
intre ele. Descoperirea si intelegerea acestora de catre
interlocutorul insusi care este si beneficiarul lor face obiectul
demersului curei psihanalitice insasi care se constituie intr-un
lung si destul de costisitor proces. Timp de cativa ani de zile cu 1,
2 sau 3 sedinte de 45-60 de minute pe saptamana psihanalistul
dezvolta co complicata si migaloasa munca de separare a ideilor
una din alta, de alegere a orzului de neghina. Cu rabdare, talent,
intelegere si toleranta psihanalistul va ajunge persoana in jurul
careia se invarte toata lumea interlocutorului, un magician
capabil sa jongleze cu lumile sale, un expert care controleaza
obiectul muncii sale.

5.5.1.2.2. Psihanaliza din punct de vedere cognitiv

dinamic

Doua sau mai multe pulsiuni se pot contopi intr-una singura ca

urmare a procesului de cristalizare . Ea este un fenomen normal,
poate conduce la rezultate normale dar poate lua si forma
psihopatologica preluand exceptiile bizare ale mediului.
Prelucrarea cognitiva a acestor date este si ea foarte importanta
iar o conceptie naiva despre suflet poate contribui decisiv la
modul in care o pulsiune se cristalizeaza. De exemplu pulsiunea
libidinala a adolescentului este profund impregnata de lipsa
statutului sau social si uneori de umilintele primite din partea

147
anturajului si chiar familiei. Agresivitatea lui fata de acestea se
pot contopi si amesteca in comportamentul sau erotic si acesta
poate atinge stadiul sadismului.

De asemenea faptul ca excitarea libidinala este mai profunda

atunci cand formele se intrevad decat in cazul in care se prezinta
nud are explicatie prin implicarea cognitiei in formarea acestor
reprezentari: nudul total reprezinta deja starea de obisnuinta si
normalitate (chiar mariaj) cu partenerul in timp ce formele
acoperite atesta dorinta nesatisfacuta si prelungita. Aici pot fi
implicate strategii de cucerire a partenerului unde sistemul
ideatic are rol decisiv.

Se poate aici foarte bine observa ca cele mai profunde pulsiuni

umane sunt cristalizate in perioade de minima formare a
sistemelor ideatice in mintea stramosilor. Este evident ca
sistemele ideatice in care aceste pulsiuni s-au format pot sa nu
aiba mare legatura cu cele ale omului contemporan care are o
alta mentalitate. Si totusi aceste pulsiuni genealogice au o mai
mare autoritate in campul constiintei decat mentalitatea actuala.
Sufletul este pus astfel in situatia de a negocia cai mijlocii intre
ideile primitive continute in zona profunda a pulsiunilor si
sistemul ideatic actual si activ ce le pune in practica prin
comportament. Sistemul ideatic este realmente decisiv in modul
in care pulsiunea este ordonata. De exemplu daca pe cer ar
aparea deodata un soare care s-ar mari progresiv dar aproape
insesizabil de ochiul uman iar temperatura ar parea ca creste si
ea in aceeasi masura reactiile pot fi foarte diferite de la primitiv
la omul contemporan posesor de minime informatii de
astronomie. Primul poate ar venera aparitia unui al doilea zeu pe
cer in timp ce cel de-al doilea va intra in panica si va incerca sa
gaseasca un adapost crezand ca spre pamant se apropie un
asteroid urias sau ceva periculos. Salivarea la aprinderea unui
bec pe care urmasii cainelui lui Pavlov ar fi putut-o dezvolta
atesta o cristalizare anormala a unor date ale unui mediu viciat,
aici cel al experimentului hranirii cainelui dupa aprinderea unui
bec asa cum savantul rus l-a facut.

148
Psihanaliza decristalizeaza aceste sedimente ale pulsiunilor, taie
firul in patru si creeaza retele auxiliare pentru ca pulsiunile
condensate in acelasi corp sa isi gaseasca satisfactii diferite si
independente. Nevroticul ajunge sa aiba dubii profunde mai intai
fata de pulsiunile sale reprimate artificial iar apoi fata de
simptom in care acestea se impletesc tocmai pentru ca baza lor
cognitiva este subminata de informatiile despre psihic pe care
subiectul le capata in cursul analizei. Aceste informatii pot fi
capatate si prin propriile puteri intr-un timp mai lung si de aceea
in final remiterea nevrozei se face de la sine. Psihanaliza
presupune schimbarea radicala a mentalitatii prin imbogatirea
datelor despre functionarea psihicului si prin experiente speciale
traite in cura.

Chiar psihoticul ajunge la un moment dat sa nu mai dea atentie

halucinatiilor sale, vocilor care il indeamna sau il acuza si sa le
considere produse auxiliare si personale ale mintii sale. Iata cat
de importanta este functia cognitiva in procesul curei
psihanalitice si cat de mult conteaza oferirea de informatii cat
mai complete omului contemporan, prin educatia timpurie
despre psihicul sau. De aceea a fost suficienta raspandirea
teoriilor psihanalitice in intreaga lume si astfel nevrozele sa
sufere o pierdere de teren in fata situatiei de acum 100 de ani de
exemplu. Practic orice om ce a avut un pic de capacitate de
analiza si-a insusit o parte din teoriile psihanalitice si astfel si-a
autopsihanalizat mai profund sau mai superficial propria
nevroza si a eliminat-o direct proportional cu priceperea lui. De
aceea nevrozele de acum 100 de ani se mai regasesc in spatiile
occidentale abia la oamenii fara un minim acces la spiritualitatea
contemporana.

Acest lucru seamana destul de bine cu ordinea pe care parintii tai

te obliga sa o faci in camera ta. Este bine sa ai lucrurile puse la
locul lor ca sa stii apoi unde le gasesti. Stiu ca pe moment treaba
asta poate parea absurda insa atunci cand ai nevoie de un lucru si
nu il gasesti pentru ca nu l-ai pus la locul lui poate fi foarte
frustrant. Cam asa e si cu sufletul. Pulsiunile pot fi satisfacute
mai usor si mai natural daca sunt separate unele de altele si puse

149
in ordine la fel cum lucrurile sunt puse la locul lor. Fiecare dintre
acestea isi are locul pe segmentul sau de comportament fara a
suferi influenta si inhibitia altora care sa se amestece in acelasi
loc. Imaginati-va ce s-ar intampla daca toate pulsiunile ar fi
fortate sa intre in acelasi comportament! Ce fel de comportament
ar mai fi acela? Cate dintre ele ar putea fi satisfacute pe deplin?
Un astfel de comportament ar fi intr-adevar unul psihotic. Iata ca
rabdarea care vi se cere in mod obsesiv si pe care nu o puteti
intelege nici in ruptul capului la aceasta varsta are totusi sensul
ei.

5.5.1.2.3. Psihanaliza in relatia cu pulsiunile

instinctuale

Oricum, desi este „reductionista” adica vede omul ca pe un

manunchi de pulsiuni, psihanaliza pare mai curand rupta din
conceptiile stoice despre viata decat din cele epicureice. Si totusi
chiar daca nu recunoaste acest lucru in mod deschis totusi prin
ea subzista principiile unei vieti echilibrate in care trupul este
respectat si acceptat relativ la dorintele si nevoile sale. Este
adevarat ca Freud s-a aratat la un moment dat iritat atunci cand
psihanaliza era asemuita cu desfraul absolut, cu orgia, cu
inlaturarea oricaror bariere in fata satisfacerii dorintei si iritarea
lui a avut un oarecare temei. Insa o psihanaliza care ar lasa
subiectul in frustrare si satisfactii instinctuale limitate (care ar
contribui la tensionarea psihicului) nu ar fi una completa. Din
acest peisaj face totusi exceptie depresia.

Multi dintre psihanalistii de astazi au ramas cu o oarecare

duplicitate in ceea ce priveste satisfactia instinctului ca atare. Pe
de alta parte unele ticuri ale nevrozei obsesionale dezamorsate
sunt privite de aceiasi psihanalisti cu o alta masura fiind foarte
„indulgenti” cu manifestarea naturala a ticului. Ticul este
asemanator cu instinctul prin caracterul sau involuntar si prin

150
eliberarea de tensiune sau satisfactia psihica momentana al
punerii sale in act. Diferentele sunt destul de mici si au alura pur
tehnica. Din acest motiv psihanaliza a incetat sa mai aiba rol de
„corectie” de „vindecare” ale unor comportamente considerate
patologice. Relaxarea presiunilor comunitatii asupra individului
au facut ca punerea acestor tendinte considerate pana mai ieri
patologice sa fie facuta fara nici o rezerva. Din pacate psihanaliza
inca nu s-a desprins destul de clar de mentalitatea mentorilor sai
si de aceea multi psihanalisti oscileaza intre cele doua pozitii. Si
totusi o satisfacere naturala si sanatoasa a instinctului este un
deziderat de care psihoterapia in general nu poate sa nu tina
cont.

Insa per total psihanaliza reuseste sa decongestioneze blocajul

pulsiunilor si sa le scada intensitatea tocmai prin incurajarea
satisfacerii lor naturale si distincte, separate cumva de
elementele auxiliare care intra in componenta lor. Paradoxul este
acela ca nevoile cele mai artificiale si mai culpabile nu vin pe
calea autoanalizei si a controlarii in amanunt a pulsiunilor in
ceea ce priveste negocierea satisfacerii lor cu realitatea ci tocmai
pe calea unui baraj rigid in fata lor printr-o supraaprecieri a
conditiei spirituale si a subaprecierii, neglijarii sinelui
instinctual. O astfel de imagine de sine poate aduce oarecare
statut social si beneficii ulterioare cu tot cu rezonanta in zona
instinctuala. Insa in aceeasi masura ea poate bulversa sufletul
care se poate apoi razbuna tocmai prin explozie pulsionala
reactiva si psihopatologica.

Dupa ce a fost confundata cu un hedonism lipsit de bariere de

catre cei care nu au avut destul timp sa o inteleaga, ea a ajuns de
multe ori din interior (mai mult dintr-o artificiala nevoie elitista
de diferentiere) sa fie privita ca un stoicism mai mult sau mai
putin extrem din partea celor care chiar fac parte din
organismele ei recunoscute. Orice potentiala si naturala dorinta
si satisfactie pare a fi obiectul analizei si investigatiei
psihanalitice. Lucru justificabil dealtfel deoarece orice dorinta
face obiectul straturilor genealogice care au contribuit la
cristalizarea ei. Insa o astfel de zeloasa scrupulozitate analitica

151
poate fi viabila doar sub aspectului exercitiului si nu sub cel
psihoterapeutic. Nu trebuie uitat ca echilibrul psihic nu se
realizeaza fara satisfacerea dorintelor in diversitatea lor. Fireste
ca sunt unele dorinte care mai bine ar fi descompuse in dorinte
individuale si satisfacute individual deoarece altfel fie
prejudiciaza pe ceilalti fie conduc la dependente ce pot frana
dezvoltarea individului etc. Insa atitudinea dupa care orice si
absolut orice dorinta trebuie descompusa si analizata cu
scrupulozitate de supraeul convertit in autoanaliza impartiala
este una exagerata. Psihanaliza nu cred ca trebuie folosita pentru
anularea oricaror satisfactii. Ea nu trebuie sa fie nici pornografie
si nici inchizitie ci trebuie sa aiba demnitatea si discretia de a se
retrage din fata trairii vietii insasi si de a nu dadaci libertatea
asta cu „corectii” analitice.

5.5.1.2.4. Asociatia libera si transferul

Psihanalistul mai intai slabeste filiera pozitiva a regulilor sociale

nescrise si subintelese carora interlocutorul le da curs in
continuare desi spiritul vremii poate ca le dezavueaza. Apoi
reuseste prin prezenta sa si prin influenta pe care o are asupra
interlocutorului sa induca o stare conservatoare, de relaxare si de
suspendare a presiunii interne. Prin mecanismul transferului el
atrage asupra sa figura pedepsitoare a filierei pozitive. Acest
lucru se spune explicit in momentul in care psihanalistul ii cere
subiectului anularea oricarui spirit critic pentru ideile sale in
intentia de a slabi cenzura asupra lor si de a le exprima liber.
Psihanalistul ia astfel rolul figurii autoritare care in fapt a
impregnat in trecut prin educatie acest spirit restrictiv.
Psihanalistul este persoana care isi ia responsabilitatea pentru
trairile interlocutorului care se abandoneaza infantil in demersul
sau. In acest moment se deschid caile pentru cele mai profunde
si intime ascunzisuri ale sufletului interlocutorului. Psihanalistul
devine un supervizor, un educator profesionist si in felul acesta

152
figura lui se asociaza si se leaga de cele mai profunde
reprezentari.

Toleranta psihanalistului este decisiva si ea face parte din ceea ce

in literatura de specialitate se numeste „continere” adica acel
sentiment de abandonare a copilului in bratele protectoare sau in
interiorul protector al mamei. Interlocutorul are sentimentul
permisiunii pentru a-si accepta trairile si dorintele pentru a
negocia satisfacerea lor relativ la mediu asa cum un rege sau
principe ofera supusilor permisiunea de a se casatori sau alte
facilitati. Psihanalistul devine astfel un tata care isi conduce fiica
la altar si o incredinteaza viitorului sau sot dupa ce tot figura lui
fusese cea care ii interzisese (fie direct fie simbolic) satisfactiile si
bucuriile intalnirii cu sexul opus. Se produce astfel o eliberare
greu de inteles inclusiv pentru psihanalistul insusi care continua
sa sape in profunzimea sufletului interlocutorului. Transferul
este proiectia parentala si sentimentul de permisiune pentru
viata. El are valoare de procesiune religioasa, de ritual, de
ridicare in rang social asa cum se intampla foarte vizibil in lumea
primitiva si chiar in cea civilizata. El deschide si alte drumuri
insa cel mai important este acel sentiment de corectare a erorilor
educationale timpurii, de eliberare si renastere, de ritual al
casatoriei pe care il produce in sufletul interlocutorului.

5.5.1.2.5. Psihanaliza si ecourile sale sociale

Cele mai spectaculoase rezultate ale psihanalizei au fost cele

asupra nevrozei. Psihanaliza a avut astfel pentru cateva decenii
alura unei noi religii cu credinciosii care se vindeca miraculos in
contact cu Mesia. Este evident ca in miracolele produse de
fondatorii religiilor erau implicate nevroze isterice care se
remiteau in urma contactului cu acesti sfinti. Insa simptomul
nevrotic propriuzis este generat de o complicatie cognitiva, de o
incapacitate a sistemului ideatic al omului in cauza de a-si

153
negocia propriile trairi. Succesul spectaculos al psihanalizei in
cazul nevrozelor se datoreaza pur si simplu unei revolutii
ideatice, cognitive. Iata ca diferentele intre cele doua metode
exclusiviste si rivale nu sunt atat de pregnante asa cum au fost
prezentate pana acum si de aceea eu le-am numit psihanaliza
partiala pe cele cognitiviste. Fiecare dintre aceste metode are
limitele ei dincolo de acest varf cognitivist al icebergului
nevrozei. Psihanaliza are puterea sa continue pe multi ani de zile
analiza in timp ce metodele cognitiviste se opresc odata cu
disparitia simptomului nevrotic. Chiar si asa baza
psihopatologica a nevrozei luata in analiza nu se mai comporta
atat de spectaculos dupa disparitia acestei excrescente cognitive
iar dupa disparitia simptomului nevrotic tulburarea ramasa se
remite mult mai greu dupa ani si ani de analiza.

Principala actiune a psihanalizei s-a realizat la nivel macrosocial

si a condus la slabirea puterii de influenta a unei morale rigide
asupra naturii umane instinctuale. Mentalitatea presata de catre
o filiera pozitiva prea rigida si autoritara va avea reculul intr-o
inflamare direct proportionala a filierei negative omoloage si
astfel cercul vicios al nevrozei se instaleaza: la reactiile din ce in
ce mai puternice ale filierei negative cea pozitiva raspunde prin
restrictii si mai mari. Acesta este modelul aparitiei simptomului
nevrotic. Iesirea din cercul vicios se face prin slabirea uneia
dintre cele doua filiere. Traditia a ales-o pe cea negativa datorita
utilitatii mai mari a celei pozitive. O astfel de „psihoterapie” s-a
facut timp de multe secole prin inducerea unei stari traumatice
cu ajutorul pedepselor de tot felul. Inutil sa spun ca pe termen
lung acest lucru nu a dus nicaieri iar conflictul psihic a fost astfel
amanat catre generatiile ulterioare. Din acest motiv nivelul
psihopatologic al civilizatiei a ajuns la cote periculoase.
Psihanaliza, dimpotriva, si-a luat in serios rolul de a submina in
fapt tocmai filiera pozitiva si valorile sale rigide. Operatiunea a
fost facuta dupa principiul restauratiei deoarece filiera pozitiva a
fost originea conflictului, setul artificial de reguli impuse din
afara de educatie in timp ce cea negativa a fost reactia, planul B.

154
Dincolo de efectele directe din interiorul cabinetului in plan
individual, psihanaliza a avut o influenta generala in corpul
societatii, influenta care a schimbat insasi educatia comunitatii.
Chiar daca ea a suferit de lipsa de claritate in ceea ce priveste
corpul sau de concepte si a permis interpretarea gresita astazi
orice parinte responsabil si bineintentionat stie ca privarea
adolescentului de prieteni, de relatii sociale si experiente
amoroase ii pot provoca probleme afective si de adaptare pe
moment sau mai tarziu. Chiar si numai aceasta slabire in plan
macrosocial a moravurilor si perceptelor pedagogice sunt in
masura sa provoace o ameliorare a suferintei psihice deoarece tot
obstacolelor artificiale puse in calea satisfactiilor naturale.

5.5.1.2.6. Neutralitatea binevoitoare si asociatia libera a

ideilor

Practica psihanalitica presupune atitudinea binevoitoare si

iertatoare fata de gandurile ascunse ale interlocutorului. O astfel
de toleranta ii este expres ceruta inclusiv acestuia de catre
psihanalist. Acesta ii comunica inca din startul analizei faptul ca
trebuie sa isi suspende orice critica si orice rusine in exprimarea
propriilor ganduri. O astfel de masura este polul opus al
spiritului represiv si restrictiv al educatiei asa cum a fost ea
primita de mediul social si familial. Importanta ei este realmente
una capitala deoarece este din start in masura sa contracareze
insasi originea tulburarii psihice: educatia salbatica . Fie ca este
realizata in timpul vietii individului, fie ca se suprapune peste
acumularile ereditare educatia salbatica este acea masura
dezvoltata de autoritati si implementata in cele mai profunde
resorturi ale societatii. Autoritatile iau figura neiertatoare si
severa a stapanului gata sa isi exploateze eficient acest tip de
comportament prin indobitocirea cu care robul sau se
procopseste. Toleranta binevoitoare din psihoterapie este exact
reparatia – atat cat se poate face ea – pe care societatea i-o

155
asigura celui blestemat de o astfel de educatie prin mostenirea
lui.

Interlocutorul vine la psihoterapeut in general – nu numai la

psihanalist – cu intentia de a-si primi binecunvantarea si
aprobarea pentru actele sale. In trecut robii isi luau aprobarea de
la seniori pentru a se casatori iar o astfel de ramasita ereditara
este in masura sa creeze omului contemporan restrictii artificiale
si inhibitii pe care astazi sistemul le aproba. Forul interior al
individului insa continua spiritul mostenit din trecut si astfel
tulburarea psihica este un mod de proiectie personala in
mentalitatea si stilul de viata al secolelor trecute cu pretul
neadaptarii la spiritul contemporan. Posibilitatea de acceptare si
toleranta fata de propriile ganduri si tendinte comportamentale
este cel mai important fenomen care se intampla in psihoterapie
in general si pe care societatea il preia si ea oarecum timid in
educatie. Fireste ca atata timp cat educatia actuala are peste tot
rolul de a face selectii si de a plasa viitorii adulti in diferitele
puncte cheie ale societatii. Societatea contemporana de astazi,
democratia cea mai autentica inca nu s-a debarasat de vechile
practici feudale ale dezumanizarii membrilor sai in scopul de a-i
folosi drept pres de sters pe picioare. De aceea ea inca nu a facut
destule eforturi pentru a contracara aceste mizerii ale civilizatiei
iar omul de rand nu se intalneste cu ea decat in cazuri speciale,
atunci cand frustrarea produsa pe mai multe generatii scapa de
sub control iar individul devine neprofitabil. Stiu ca mi se va
raspunde ca psihoterapia este pe deplin acceptata si adoptata de
societate, ca psihologii isi pot desfasura activitatea fara ca cineva
sa ii opreasca. Oricine se poate duce la psiholog mi se va spune.
Din pacate insa nu oricine isi poate permite un psiholog bun
care, de obicei este tocmai un psihanalist. Asta este diferenta. O
psihoterapie buna este un lux astazi desi nu ar trebui sa fie.
Societatea ar trebui sa faciliteze si sa contribuie la dezamorsarea
conflictelor psihice ale individului deoarece tot ea l-a adus in
aceasta stare. Iata de ce psihoterapia nu trebuie sa fie un lux.
Comunitatea trebuie sa isi plateasca datoriile celor pe ai caror
umeri si-a cladit stralucirea.

156
Te invit tinere de 10 ani sa privesti cu mare suspiciune sarcinile
si modelele de comportament pe care educatorii tai ti le impun
chiar daca pe termen scurt poti avea de suferit de pe urma lor
prin persecutii si marginalizari. Te asigur ca pe termen lung vei
iesi mult mai castigat.

5.5.1.2.7. Cel mai important efect pozitiv al psihanalizei

se datoreaza scoaterii interlocutorului din mediul
stresant

Echilibrarea si detensionarea psihicului la care ajunge un stil de

viata conservator asemenea celui al psihanalistului este
interpretata de acesta ca pe un efect direct descins din
capacitatea sa de autoanaliza datorat experientei sale. Sunt ferm
impotriva unei astfel de idei care denota un anumit tip de
izolationism narcisic cu aroma de parvenitism. Sunt absolut
convins ca linistea batranului intelept, linistea filosofului si a
preotului cu stiluri de viata si mai conservatoare decat cel al
psihanalistului sunt mult mai echilibrate decat cea a
psihanalistului cu toata incursiunea sa autoanalitica. Acest tip de
echilibru interior nu vine nici pe calea minutioasei descrieri a
celor mai intime pulsiuni, nici ca urmare a atingeriii dumnezeirii
si nici ca urmare a contopirii cu universalul. Un astfel de
echilibru este dat de insasi stilul de viata conservator. Este
normal ca un stil de viata liniar si caduc sa conduca si la o
echilibrare a pulsiunilor interioare. Cu atat mai putin poate fin
acceptata iritarea psihanalistilor contemporani fata de acele
stiluri de viata chiar mai conservatoare decat ale sale.

Efectele psihanalizei nu se simt doar prin simpla recunoastere si

intelegere momentana a cauzelor comportamentului sau
emotiilor. O psihanaliza cat de cat completa (pentru ca ea nu ar
putea fi niciodata absolut completa) presupune si un stil de viata
analitic, unul relaxat, diferit stilul de viata industrial cu activitati

157
agitate si stresante urmate apoi de weekenduri dyonsiace de
libertate. Un astfel de stil de viata este mediul toxic pe care nici
un tratament nu il poate neutraliza. Din acest punct de vedere
atitudinea pasiva si imperturbabila parfumata cu narcisismul
elitist al filosofului poate fi mai profesionista decat zecile de ani
de autoanaliza facuta de psihanalistul contemporan. Cele doua
stiluri de viata nu se datoreaza nici atingerii starii de semizeu asa
cum crede filosoful si nici a celei de clarviziune introspectiva asa
cum crede psihanalistul ci se datoreaza unei evolutii spirituale
naturale a fiecaruia. Reunirea cu universalitatea si autoanaliza
psihanalitica sunt doar epifenomene pentru finetea trairilor la
care acesti oameni pot ajunge in timp. Tocmai simplitatea stilului
de viata cu evitarea efectelor traumatice ale mediului si anularea
excitatiilor puternice in planul psihic sunt in masura sa conduca
la echilibrarea maximala a sufletului. Insa o astfel de atitudine
este de dorit doar pe fondul suferintei psihice puternice.

Stilul de viata al psihanalistului este in principal unul

conservator. Zilele lui trec cam la fel si elementul surpriza este
dat doar de productiile psihice ale interlocutorilor care il
frecventeaza. In timpul curei acestia nu sunt incurajati sa ia
decizii majore in viata de din afara de cabinet asa ca viata
acestora va deveni si ea una conservatoare in principal. Dupa
efectuarea curei interlocutorul va deveni mai conservator in
materie de mentalitate si stil de viata. In fond tulburarea psihica
are la baza acest elan al unui stil de viata liberal incorsetat de o
mentalitate conservatoare profunda si tiranica. Acest stil de viata
liberal este expresia ascensiunii sociale a lumii burgheze prin
manevre economice abile si tocmai de aceea nevroza a pus
stapanire in masa exact pe aceasta clasa in secolul al XIX-lea.
Dupa ce vor fi atins statut social vechii oameni de rand ajunsi
burghezi nu au mai revenit la acea liniste aristocratica specifica
nivelului clasei lor si si-au pastrat nelinistea interioara. Exista si
astazi destule astfel de cazuri de oameni incapabili sa se mai
opreasca din agitatia unei munci intense sau stresante. Sedus de
valorile bunastarii si inavutirii, sedus de perspectiva satisfactiilor
nelimitate burghezul s-a trezit astfel pedepsit de forul interior al
constiintei ascetice a mentalitatii de om simplu „educat” in

158
spiritul supunerii asa cum antecedenta sa se va fi cristalizat in
traditia fiintei sale, cu mult inainte ca el sa se nasca. Un amestec
de nesat si austeritate, de lacomie si seriozitate demna au pus
stapanire astfel pe constiinta burghezului transformandu-se intr-
una nevrotica. De atunci ascensiunea sociala a diferitelor
segmente sociale a urmat acelasi traseu.

5.5.1.2.8. Psihanaliza este un fenomen mai general

decat cel din jurul freudismului si IPA

Desi in articolele lor si in discutiile cu audienta psihanalistii isi

arata modestia totusi in afara cabinetului, in viata de zi cu zi
multi dintre ei au comportament de semizei ce aminteste de
comportamentul filosofilor din trecut. O astfel de rezerva
narcisica manifestata in compania oamenilor de rand este in
masura sa ofere o echilibrare evidenta a marginalizarii de care un
filosof are parte in mod natural tocmai prin stilul sau de viata
liber. Cu psihanalistii se intampla oarecum la fel desi ei deseori
sunt furati de ideea cum ca lumea se imparte in doua etape:
inainte de Freud si dupa Freud… Cu toate astea lucrurile nu apar
dintr-o data in istorie iar materialul teoretizat de Freud a existat
si inainte de el. Confesiunea crestina arata preotul si omul aflat
in tulburare sufleteasca in aceeasi ipostaza in care
psihoterapeutul se afla cu interlocutorul astazi. Nimeni nu poate
sa decida ca nivelul de penetrare analitica si calitatea
psihoterapeutica a demersului de acest fel. Nimeni nu poate sti
cat de talentat ar fi fost un preot sau altul in analiza sa. De aceea
razboiul dintre religie si psihanaliza astazi este mai curand unul
fratricid decat unul bazat pe diferente fundamentale de atitudine.

Existenta unor psihanalisti (psihoterapeuti in general)

credinciosi si a unor preoti cu evident talent comprehensiv arata
ca cele doua domenii nu sunt atat de opuse pe cat se pare. In fapt
numai psihologia abisala ca teorie generala a practicii de cabinet

159
poate intra in conflict cu unele date periferice ale religiei asa cum
stiinta insasi a intrat de nenumarate ori de-a lungul istoriei.
Altfel tematica psihanalizei si cea a religiei nu coincid absolut
deloc insa pot avea efecte in acelasi loc. Totusi tematica religiei
vizeaza macrocosmosul iar cea a psihologiei abisale si
psihanalizei vizeaza microcosmosul uman, sufletesc. Prima este
metafizica iar cea de-a doua este… fizica, mecanica. Si unii preoti
ar trebui sa accepte ca mecanica poate avea legile ei proprii asa
cum astronomia le are si ca ar fi bine sa nu repete greselile facute
in Evul Mediu si Renastere fata de unii oameni de stiinta chiar
daca din fericire abuzuri de genul celor de atunci nu mai sunt
posibile.

Insa pana la urma conservatorismul religiei este de inteles si de

acceptat daca ne gandim la faptul ca nici cu filosofia nu s-a
impacat desi i-a folosit conceptele in diferite situatii. Psihologia
abisala a facut fata de filozofie cam acelasi lucru pe care filosofia
l-a facut fata de religie. Astfel ca vechile dispute filosofico-
religioase s-au transformat in dispute psihologico-religioase si
acest duel poate folosi ambelor. Insa psihanaliza ca atare are un
domeniu de cercetare foarte limitat sub raportul generalitatii
tinand cont ca obiectul ei de cercetare este individul in timp ce
cel al religiei este cel mai general deoarece domeniul sau este
lumea in intregul sau geografic si istoric.

Asadar este o prostie din partea organismelor psihanalitice sa ia

masuri impotriva practicilor religioase asa cum se intampla cu
refuzul de a accepta preoti in randurile psihanalistilor. Religia
este o gratificare sufleteasca la fel ca oricare alta. Daca ar fi sa fie
consecventi cu acest principiu de anulare totala a oricarei
gratificari psihice/sufletesti atunci psihanaliza ar trebui sa
ajunga o a doua inchizitie. Toleranta pe care psihanalistii o
manifesta uneori fata de simptomul ca atare, care este el insusi o
satisfactie bruta nu se impaca deloc cu rigiditatea fata de o
fantasmatica satisfactie materna oferita de religie impotriva
careia organismele psihanalitice au luat astfel de masuri.

160
5.5.1.2.9. Limitele filosofice ale psihanalizei

Dar trebuie pusa intrebarea in ce masura un astfel de echilibru

absolut este de dorit. Plantele aproape ca nu au psihic deloc si
din acest motiv ele nu dau impresia ca ar avea vreun fel de
suferinta. Nu cred ca acesta este vreun scop al vietii la fel cum
nici echilibrul psihic absolut nu este. Tensiunea psihica,
fluctuatiile sufletesti, zbaterile si chiar disperarile sunt parte ale
bucuriei de a fi om si de a avea constiinta de sine. Toate acestea
sunt de dorit in sine mai curand decat acele stari de vegetatie
propuse de acele de stiluri de viata.

Ambelor astfel de stari psihice li se opune vitalitatea tinereasca si

bucuria naturala a vietii pe care tu insuti o ai cititorule de 10 ani.
Silul tau de viata poate provoca schimbari importante in lume.
Stoparea unei astfel de vitalitati prin excesive decatalizari ale
dorintelor este impotriva naturii insisi asa ca in acest caz trairea
este mai importanta decat „gandirea”.

5.5.1.2.10. Revizuirea psihanalizei

Nu numai psihologia abisala trebuie sa se adapteze noilor

conditii sociale ci si psihanaliza insasi. Nu mai este timp pentru
ani si ani de analiza. Oamenii nu mai stau ani de zile in acelasi
loc. Contemporaneitatea inseamna viteza si mobilitate. Vechea
cura de ani de zile este total inutila pentru un ins care isi schimba
jobul si se muta cu familie cu tot in alt oras. Poate ca un stil de
viata activ ca al acestui om nu are nevoie de nici un fel de cura.
Poate ca interesul lui in psihanaliza este acela de asi recunoaste
incoerentele comportamentale profunde si de a nu le da credit in
strategia lui sociala. Psihanaliza trebuie sa se adapteze acestui tip
de om.

161
Psihanaliza a fost astfel o revolutie culturala, o filozofie de viata,
o evolutie spirituala. Valorile unui stil de viata conservator
regasite intr-o morala rigida au fost spulberate de catre bunul
simt al celui care ajunge in cabinet si le poate judeca conform
valorilor timpului sau. Morala conservatoare a individului
inlantuit intr-un stil de viata conservator este inlocuita de o
morala industriala, liberala si chiar consumerista.

Asa cum individul isi schimba ideile filosofice sau religioase la fel
o face si societatea. Prin descrierile sale psihanaliza a oferit si
ofera moduri de manifestare a sufletului profund. Incursiunea
psihanalitica este similara oricarui fel de investigatie si
presupune o cunoastere mai mult sau mai putin amanuntita a
domeniului investigat. Stapanirea sinelui, a propriilor emotii, nu
prin inhibare brutala ci prin manipulare este unul dintre aceste
beneficii ale psihanalizei.

5.5.1.2.11. Cea mai importanta psihoterapie este cea

profilactica, cea a ameliorarii presiunilor societatii
puse asupra individului

Tulburarea psihica este o traire si un comportament neadecvat,

neadaptat si fara perspective de adaptare la conditiile de mediu
dublata de tensiune psihica. Ezitarea pe care un incepator o are
la contactul cu noul este de inteles si justificat. Atunci insa cand
dupa o perioada mai lunga in care de obicei cineva reuseste sa se
adapteze la noile conditii cineva continua totusi sa se comporte la
fel de ezitant, ca un incepator perpetuu atunci se poate vorbi de
tulburare psihica.

La toate acestea se pot observa doua lucruri. Mai intai faptul ca

lumea contemporana occidentala se afla intr-o continua
schimbare si astfel ca incercarea de adaptare la ea presupune un
grad mai mare sau mai mic de tulburare psihica. Apoi insasi
educatia conservatoare extrema cu care s-a procopsit o mare

162
parte din umanitate in secolele trecute face ca orice incercare
naturala de adaptare la aceasta schimbare perpetua sa fie la fel
de perpetuu stopata de aceasta cicatrice genealogica. Este
evident ca formarea complexului este doar primul pas al aparitiei
tulburarii psihice. Celalalt pas este cel al schimbarii moravurilor
si regulilor mediului social. De exemplu grupa a 3-a de complexe
se cristalizeaza de-a lungul intregii civilizatii clasice
(preindustriale) insa nevroza autentica apare abia in perioada
industriala atunci cand cultura bunastarii se ciocneste cu cea a
austeritatii si cumpatarii rezumata in complexul tabu.

Iata de ce actele noastre de astazi trebuie sa fie judecate dincolo

de interesul meschin si lacom al proximitatii iar consecintele in
viitorul indepartat trebuie sa primeze. Excesul de munca si
subordonare la care civilizatia a fortat majoritatea membrilor ei
astazi va avea recul in depresie atunci cand robotii vor elimina
posibilitatea de negociere ergotica a energiei suprasolicitate
artificial in munca in secolele trecute si astazi. Asa cum urmasii
vechilor conducatori ai epocilor trecute au stiut sa renunte la
principiile cu care cu care si-au indobitocit supusii lasandu-i
mutilati pe generatii in aceeasi masura corporatistii de azi fac
acelasi lucru umpland mintile angajatilor cu idei pompoase.
Timpul trece, generatiile se succed, smecherii isi stang averile
fabuloase iar fraierii care vor fi pus umarul din greu la formarea
lor vor transmite descendentei aceste bube sufletesti!

5.5.1.2.12. Psihanaliza actuala si pactul nescris facut cu

sistemul politic si social

Desi psihanalistii nu sunt de acord totusi transferul realizat in

cura psihanalitica are sanse sa se realizeze direct proportional cu
educatia salbatica primita originar si timpuriu de la parinti sau
educatori. Cu cat aceasta este mai severa si mai rigida cu atat
viitorul adult are sanse mai mari sa cada prada unui forum

163
interior mai neiertator si mai pedepsitor. Din nefericire
rigiditatea aceasta burgheza a parintilor are explicatie in
severitatea cu propriile dorinte si propriul eu. Practic copilul
mosteneste de la ei predispozitia pentru dorinte si sentimente
inhibate si astfel constitutia nevroticista a sufletului sau se
realizeaza si pe acest plan.

Din pacate psihanaliza intra astfel intr-un joc duplicitar destul de

periculos cu mediul social. Acest lucru se intampla si din cauza
caracterului sau conservator. O educatie salbatica si masuri
minime de retractare a acesteia inseamna painea ei meschina
deoarece pe acest fond educational sansele pentru umplerea
cabinetului cu platitori de analiza este mai mare. Desi este
departe de aceasta comparatie totusi asemanarea cu taxa de
protectie oferita de mafie este din ce in ce mai mare in aceste
conditii. Este evident ca in relatie cu posibilitatea de
imbunatatire a mediului de formare a tinerilor psihanaliza si
orice psihoterapie pare o scarpinare la ureche opusa, o optiune
tardiva si mult mai ineficienta.

5.5.1.3. Metodele de psihanaliza partiala

 

Toate metodele dinamice de psihoterapie sunt de fapt metode de

psihanaliza partiala cu toate elementele ei mai mult sau mai
putin intelese de cei ce le practica.

Din pacate autoritatile au investit mai mult in aceste metode

psihoterapeutice nu numai datorita calitatii lor mai reduse in
ceea ce priveste eficienta pe termen lung cat mai curand pentru a
submina cat mai mult posibil autoritatea psihanalizei si a
teoriilor freudiene. Consecintele in plan social si politic ale
acestor teorii sunt in masura sa zdruncine din temelii „ordinea”
pe care autoritatile insele o exercita asupra maselor. De aceea
tolerarea si incurajarea „alternativelor” a fost si inca mai este o

164
problema de supravietuire a castei politicienilor si autoritatilor
care le servesc.

5.5.1.3.1. Psihoterapia prin cultura

In D.P.A. am restrans aceasta metoda psihoterapeutica dupa

modelul incetatenit in literatura de specialitate doar la filosofia
existentialista. O astfel de psihoterapie s-a numit existentialista
pentru ca existentialismul a fost principalul curent filosofic al
secolului al XX-lea insa intreaga filozofie are astfel de implicatii
benefice in campul psihicului iar toti marii psihoterapeuti au
avut veleitati filosofice foarte pregnante. Insa efectele ei vizeaza o
arie de manifestare dincolo de limitele curentului existentialist
din filozofie si chiar dincolo de filosofia insasi.

Aceasta metoda de psihoterapie este cea mai veche din istorie.

De ea a fost responsabila in principal filosofia. Se pare ca filosofia
este cea mai penetranta forma culturala si de aceea influentele
sale au fost recunoscute ca psihoterapie. Orice traire filosofica
este in masura sa provoace o psihoterapie deoarece face omul sa
se gandeasca la sine, la scopul sau in univers, la rolul sau in lume
oricare ar fi acesta. O astfel de stare este una care il ridica pe
individ de la stadiul de animal de abator al societatii in cea de
cugetator indiferent de nenorocirile pe care le descopera el cu
privire la viata lui. O astfel de situatie incurajeaza demnitatea
umana si inaltarea spiritului indiferent de conditiile sociale in
care se desfasoara autorul sau.

De fapt orice activitate culturala are acea menire de eliberare a

tensiunii sufletesti, de echilibrare personala in raport cu lumea.
Nu trebuie uitat ca Aristotel vorbea despre „Catharsis” care este
starea de eliberare interioara ce rezulta participarii la un
spectacol de tragedie antica. Psihanaliza s-a inspirat mult din
aceasta idee antica si a dezvoltat-o in felul sau dupa cum am
aratat mai sus. Asistarea la un astfel de spectacol implica insa si o

165
actiune psihanalitica de explorare a straturilor profunde ale
mintii prin alura traumatica a situatiei in care spectatorul se
proiecteaza dar si scoaterea din mediul stresant de care
spectatorul beneficiaza.

Autoritatile au observat ca sansele dinastiei lor sunt mai mari

daca oamenii de cultura sunt mai protejati si din acest motiv
presiunea psihica exercitata asupra acestora este mult mai mica
spre inexistenta. Moartea sau persecutarea unor figuri
importante ale istoriei ca Isus, Socrate, Giordano Bruno au
condus la o neincredere viscerala a paturilor inferioare pe
autoritati care a condus efectiv la prabusirea imperiilor. Din
acest motiv cultura a inceput sa devina o protejata a sistemelor
politice, o imensa agentie de publicitate pentru ele. Astazi se
poate vedea cu ochiul liber cum filmele de la Hollywood pun in
scena idei oficiale ale guvernului SUA si combat ideile contrare
acestora iar consumatorul are momente in care crede ca vede un
documentar sau o transmisiune in direct si nu o productie
regizata.

Dar acesta este modul cel mai superficial in care se prezinta

cultura, respectiv cultura de masa. Exista o cultura ceva mai
elitista care nu accepta termene limita si teme pentru productia
ei. Autoritatile au inteles ca nu toti producatorii culturali accepta
astfel de ingradire a libertatii lor de creatie si astfel orice
incercare de constrangere a acestora este menita sa le provoace
stricarea imaginii. Suspendarea oricarui fel de presiune din
partea autoritatilor este in acest caz modelul de relationare a
autoritatilor cu acest segment al comunitatii. Reprimarile
interioare pe care psihanaliza le tempereaza prin travaliu intens
ce se intinde pe ani de zile sunt anulate natural prin suspendarea
acestei presiuni exercitate constant asupra omului de rand de
catre autoritati.

Din acest motiv stilul de viata cultural este unul dintre cele mai
apropiate de cel natural insusi. Numai suspendarea presiunilor
autoritatilor este suficienta pentru ca tulburarea psihica sa nu se
instaleze sau chiar sa se dezamorseze individual pe parcursul

166
trecerii timpului. Dar dincolo de asta succesul cultural poate
aduce si beneficii menite sa contracareze frustrarile initiale
produse de mediul social in ereditatea producatorului cultural.
Fiecare om cu tulburari psihice vede lucrurile mai profund decat
restul oamenilor. Din pacate nu oricine poate sa devina celebru
sau sa perfectioneze in asta. Insa oricine poate gusta din acest tip
de demnitate, de om autentic pe care filosofarea o ofera. Chiar si
simpla adulatie/respect pe care admiratorul/consumatorul o/il
are fata de producatorul cultural este in masura sa ii provoace o
stare de „popor ales”, o stare de apartenenta fantasmatica la un
registru uman superior, intangibil pentru muritori, pentru
prostime. Psihoterapia prin cultura este una in principal
fantasmatica deoarece satisface nevoia omului de a fi selectat
intr-o elita oarecare sau de nemurire. Chiar daca tocmai aceasta
dualista impartire a lumii este originea tulburarilor psihice
psihoterapia lor se face dupa principiul efectului Babinski despre
care am discutat mai sus.

5.5.1.3.2. Experientele extreme

Trairile intense care apar in urma practicarii sorturilor extreme

se pare ca au o anumita doza de stimulare a straturilor mnezice
profunde adormite. Fiecare dintre aceste activitati care se pot
vedea in rade mai mici de manifestare a situatiei extreme in
parcurile de distractii iar in grade mai mari in experiente de tip
bungee jumping conduc la excitarea complexului traumatic .
Acesta poate lua forma reflexiva sau lua forma agresiva. Pentru
cel de forma agresiva avem acest gen de psihoterapie. Pentru cel
de forma reflexiva avem socurile convulsivante si
deconditionarea negativa despre care vom discuta un pic mai
tarziu. Daca ia forma agresiva atunci permite manifestarea
agresivitatii acumulate in urma stresului vietii de zi cu zi si astfel
aceste manifestari extreme pot avea rol catarctic exact ca si cele
de factura psihodinamica. Dar, dincolo de asta numai astfel de

167
experiente pot stimula si activa zone stinse ale psihicului pe care
psihanaliza doar le intuieste si catre care isi face drum pe calea
conceptelor. Experientele extreme pur si simplu reactiveaza si
aduc in prezent acest tip de fantome reinviindu-le si redandu-le
sansa sa fie retraite. Odata cu aceasta revitalizare sunt trezite la
suprafata continuturi profund sedimentate si fuzionate in corpul
altora care se vad astfel eliberate si lasate in libertate si
autonomie psihica, lucru care este mai profund chiar decat in
cazul psihanalizei. Din pacate acest gen de experiente se
grupeaza doar in jurul complexului traumatic astfel ca aceste
experiente nu pot acoperi cu aceeasi eficienta toate ariile
psihicului.

Nu stiu daca la varsta ta mai asculti povesti de groaza impreuna

cu alti copii spuse de un adult sau chiar le preferi deja pe cele
foarte realiste asa cum sunt filmele de groaza. La 10 ani inca nu
esti destul de „tare” pentru a consuma aceste gen de filme si
parintii indrumati de catre cei ce monitorizeaza productiile TV
interzic contactul celor de varsta ta cu astfel de productii. Dar si
povestile spuse de adulti care provoaca frica si placere in acelasi
timp copiilor mai mici de varsta ta sunt lucruri noi in istoria
educatiei. In trecutul de peste 100 – 200 de ani astfel de povesti
ar fi instalat nevroze copiilor educati mult mai sever. Tocmai
relaxarea mediului social si educational, tocmai anularea a unei
bune parti din educatia traumatica a secolelor trecute a permis
deschiderea catre genul groazei.

Se pare ca acest gen de filme/literatura a inlocuit vechea tragedie

antica despre care Aristotel spunea ca are efect catarctic. Fireste
ca mentalitatea diferita a omului contemporan, lipsa unor
experiente traumatice profunde traite ca in acele timpuri a facut
ca genul groazei sa fie de preferat celui tragic vazut deja ca un
gen soft. Muzica de genul metalului extrem (black, thrash, dead
etc.) si partial din genurile industrial sau breack/beat scot in
evidenta situatiile groazei puse pe acordurile muzicii
contemporane.

168
5.5.1.3.3. Psihoterapia jungiana

Cea mai apropiata metoda de psihanaliza este cea jungiana. Unii

teoreticieni o considera o psihanaliza radical diferita de cea a lui
Freud iar altii o considera altceva decat psihanaliza. In ceea ce
ma priveste consider ca este a doua varianta pentru ca din
informatiile pe care le am eu despre metoda sa nu am vazut pe
nicaieri analiza de transfer si o analiza cat de cat satisfacatoare
de vis. Chiar daca initial considera transferul si analiza lui o
problema capitala in cura, ulterior se parte ca a ignorat aceasta
latura. Pe de alta parte, Jung a facut tot posibilul sa gaseasca in
visele clientilor sai elemente de paranormal, cartezianism si
antropologie culturala. Demersul nu e neaparat gresit in special
din punct de vedere teoretic insa e aproape inutil din punct de
vedere psihoterapeutic. Dupa cum s-a mai spus, suferinta
personala a interlocutorului nu se datoreaza „arhetipului” ci
complexului sau.

Din cauza unor dispute teoretice si a spiritului usor dictatorial al

lui Freud cei doi psihologi au intrat intr-un conflict personal fapt
ce l-a impins pe Jung catre cautarea unor terenuri virgine de
dezvoltare a psihoterapiei.

Jung a devenit pentru miscarea psihanalitica o supapa

postnevrotica, o preluare si reanalizare a simptomelor de dupa
disparitia varfului icebergului nevrotic . O astfel de situatie era
din ce in ce mai des intalnita dupa ce psihanaliza ca teorie intra
din ce in ce mai profund in constiinta umanitatii si rodea din ce
in ce mai eficient complicatiile cognitive nevrotice ale
mentalitatii burgheze specifice acelor vremi.

Din acest motiv sedintele de psihoterapie jungiana nu urmareau

o analiza exhaustiva a emotiilor si nu se intindeau pe o perioada
lunga de timp ca in psihanaliza propriuzisa ci se limitau la un
numar mult mai mic de sedinte. Este greu de spus cata doza de

169
psihanaliza, de analiza de acte psihice si cata doza de toleranta
autoritara a analistului era implicata aici.

5.5.1.3.4. Psihoterapia prin teatru (psihodrama)

Consta in jucarea unor roluri intr-o posibila piesa de teatru.

Omul care intra intr-o astfel de psihoterapie devine un actor si se
transfigureaza intr-o alta persoana. In felul acesta el isi poate
manifesta liber anumite comportamente neacceptate de sine sau
de comunitate. Iata un alt mod de manifestare a neutralitatii
binevoitoare specifice tehnicii psihanalitice.

Aceasta metoda terapeutica nu trebuie confundata cu cea a

culturii. Exista si implicatii psihoterapeutice culturale in aceasta
metoda insa efectele ei principale nu se datoreaza principial
acesteia. In cursul terapiei nu se joaca piese de teatru consacrate
si nici macar piese de teatru oarecare. Se joaca fragmente din
viata clientului sau diferite intamplari cu rezonanta in straturile
profunde ale mintii. Se poate spune ca aceasta metoda este o
„tragedie” antica aplicata la situatia concreta a clientului unde
acesta poate sa isi joace propriul rol sau poate sta spectator la
oglinda sa jucata de altii in locul sau.

5.5.1.3.5. Socioterapia

Numele acestei terapii este usor comic deoarece lasa sa se

inteleaga ca societatea este in masura sa produca o optimizare a
suferintei omului cu tulburari psihice ignorand mai din naivitate
mai din perfidie teoriile filosofice mai vechi care graviteaza in
jurul formulei latine „homo homini lupus” (omul este lup cu
semenul sau). Acest tip de ignoranta lasa sa se intrevada

170
capacitatea psihoterapeutului de a intelege profunzimile
sufletului clientului sau si eficienta pe termen lung a muncii sale
de aceea rezultatele acestei metode sunt destul de modeste.

Cu toate astea integrarea individului intr-un grup social oarecare

este in masura sa ii aduca o oarecare compensare a tensiunii sale.
Una dintre cele mai severe mutilari sufletesti pe care individul le
poate suferi din partea autoritatilor este si aceea a marginalizarii,
a excluderii sale sociale. Starea de izolare si marginalizare este
intiparita in constiinta umanitatii ca stare de prizonierat si astfel
asociatiile traumatice sunt solicitate si suferinta psihica
inflamata. Readucerea inapoi in starea naturala de comuniune cu
semenii este mai curand un act de reparatie pe care societatea i-o
poate face omului cu tulburari psihice mai curand decat o terapie
propriuzisa. Ea insa poate functiona foarte bine pe post de
terapie secundara in continuarea uneia deja facute si intrerupte.

5.5.1.3.6. Ergoterapia

Activitatea (ergotica), munca a fost vazuta ca terapie psihica si

inca mai este astfel. In functie de gradul si de forma ei munca
poate fi o binecuvantare sau un blestem. Se stie ca societatea
ofera munci pentru blestemati si munci pentru „alesi”. Pentru
stapani este valabil sloganul „munca l-a facut pe om” iar pentru
sclavi este valabil „munca l-a facut pe om neom”. Primul gen de
munca implica si stresul iar acesta este factor decisiv in intarirea
tulburarilor psihice si nu in terapia lor. Din nefericire stresarea
este o parte din „munca stapanului” aplicata sclavului in scopul
eficientei mai mari. Daca eliminam acest tip de presiune
exterioara si lasam omul sa presteze o activitate in ritmul in care
el si-l doreste evident ca munca poate deveni un factor de
echilibru interior. Din pacate muti cei cu mintea ramasa la varsta
ta de 10 ani intra intr-un soi de capcana pe care spiritul
corporatist le-o intinde abil: ei sunt abil constransi sa depuna o

171
munca mai mar pentru a castiga mai mult si pentru a consuma
ceva care la prima vedere da impresia de elita sociala, de
exemplu o masina foarte scumpa. Este clar ca un astfel de om nu
ia pe mere ce da pe pere. Satisfactia weekendului atunci cand
goneste cu o astfel de masina pe strazi crezandu-se pe pistele de
curse este mai mica in raport cu stresul acumulat in timpul
saptamanii ca urmare a unui volum mai mare de munca necesar
acoperirii creditului.

Iata ca exemplul de mai sus este tipic pentru caracterul psihogen

al muncii aplicate fara noima. Aplicata rational si fara
manipularea educatiei si a culturii de masa munca simpla este
continuarea normala a socioterapiei despre care am vorbit mai
sus. Asemenea jocului copiilor munca nestresanta poate fi o
bucurie si trai in acelasi fel in care este trait jocul, lucru care
poate fi intr-adevar o terapie sau o retezare a influentei nefaste a
factorilor stresanti.

Din pacate cultura lacomiei si insatietatii promovate de

consumismul actual impiedica o astfel de panorama sociala. La
ora actuala se practica o adevarata cultura a dezumanizarii prin
munca ce imbogateste corporatiile si perpetueaza statutul
privilegiat al politicienilor. Societatea ar trebui sa intervina activ
pentru a contracara acest tip de abuz cultivat abil si cu alura de
normalitate in cultura de masa si careia omul de rand ii cade
prada datorita naivitatii sale. Mergand pe sloganul „munca l-a
facut pe om” cultura de masa actuala il face neom pana la
epuizare pretinzand cu nesimtire ca il vindeca doar pentru ca
simptomul este convertit in profit brut. Societatea are astfel
aspect de vanati si vanatori si este departe de o societate
ecologica.

De fapt ce se intampla in aceasta stare este acel tip de regresiune

al omului contemporan la stilul de viata al secolelor trecute.
Adolescentii nihilisti ajung totusi sa se casatoreasca, sa isi ia un
job, sa aiba o viata casnica si astfel instabilitatile lor creative din
tinerete se convertesc intr-o toropire anosta care nu se
deosebeste prea mult de cea a parintilor fata de care se revoltau

172
in adolescenta. Fireste ca in acest caz tulburarea psihica dispare
deoarece dispare insusi mediul specific adolescentei pe care apoi
adultul casnic il evita cu obstinatie si isi persecuta copiii deveniti
adolescenti care adopta un stil de viata similar cu cel pe care l-a
avut si el. Dar o astfel de masura este similara cu exilarea din
casa al animalului care a dezvoltat tendinte prea agresive sau
defensive. Intoarcerea in mediul natural este o solutie pentru
animalul fortat artificial sa devina domestic. El poate fi o solutie
si in cazul societatii umane printr-o mai severa stopare a
imigratiei din spatiile primitive si clasice in cele occidentale. Pare
o masura inumana insa acesti oameni nu isi dau inca seama la cel
fel de riscuri se supun ei si urmasii lor neadaptati la ritmul de
viata occidental. Insa refacerea unui mediu preindustrial pentru
nativii occidentali, exilarea lor intr-un ev mediu bizar prin
manipularea excesiva in scopul muncii este o bresa periculoasa
in corpul civilizatei deoarece acestia nu isi pot regasi acel mediu
in totalitatea si echilibrul sau de acum 1000 de ani. Ancorele
perioadei contemporane nu pot fi eliminate si astfel se ajunge ca
astfel de oameni sa ajunga presedinti de stat, oameni cu putere
de decizie care duc societatea intr-un perpetuu cerc vicios.

Cultura ergoterapiei a fost dusa pe cele mai inalte culmi de catre

burghezii ratati care au creat si pus in practica comunismul. Ca
niste corporatisti incurabili cei cu putere de decizie s-au gandit sa
faca ceva profit de pe urma internatilor in spitalele de psihiatrie
in timp ce ii si vindeca. La fel ca si biserica in secole trecute care
credea ca tulburarea psihica este un succes al diavolului asupra
omului si autoritatile comuniste credeau ca internatul psihiatric
este unul care „nu vrea”, cineva care nu a muncit destul si care
trebuie sa fie tratat cu … ergoterapie. Sistemul parea ca merge
astfel ca un ceas: statul te vindeca de „boli psihice” prin scoaterea
la munca; statul profita de pe urma muncii tale iar tu te vindeci.
Asa s-a intamplat ca, pe langa scoli si unitatile militare care
faceau „practica” la cules de porumb, si internatii in spitalele de
psihiatrie sa fie „salvati” astfel.

173
5.5.1.3.7. Psihoterapiile de deconditionare

Principala problema a acestor terapii este aceea ca fac confuzie

intre nevrozele care au fost ratate de psihanaliza la inceputul
secolului al XX-lea si diferitele psihopatii mai usoare ca
nevrozele care au ajuns in cabinetele acestor psihoterapeuti. Cele
mai importante succese ale acestor metode au fost realizate pe
fobiile psihopatiei traumatice. Asemenea primilor colonialisti pe
pamanturile americane care au crezut ca au descoperit India si
acestia au crezut ca trateaza fobii nevrotice. Ei considerau
nevroza o problema de invatare gresita si de punere in practica a
unor idei eronate. Luand ca exemplu fobia de un anume animal
care poate fi ameliorata prin tehnici de acomodare si apropiere
de acel animal acesti autori au ajuns sa creada ca tulburarea
psihica se datoreaza unei idei gresite despre respectivul animal.
Sunt absolut convins ca si nevrozele sufera de deficit ideatic, de
punere in practica a unor idei perimate pe care insusi nevroticul
le respinge. Insa pana a ajunge la aceste idei fuzionate in diferite
pulsiuni este nevoie de un intreg exercitiu de separare analitica
pe care il face, fireste, investigatia psihanalitica. Pot accepta ca
interventia acestor metode terapeutice este una pozitiva chiar si
in cazul nevrozelor insa efectele sunt destul de superficiale pe
masura capacitatii lor de a gasi respectivele idei si de a le extirpa.
Insa daca luam fobiile nevrotice cu mobilitatea lor este clar ca
majoritatea acestor psihoterapii nu functioneaza si vor sfarsi prin
a fi refuzate de nevrotic. Pentru ca odata ce se va fi convins de
caracterul inofensiv al unui obiect care provoaca fobia nevroticul
nu se va opri aici si va dezvolta fobie fata de alt obiect. Din acest
motiv singura posibila terminare a respectivei terapii vizeaza
absurdul si infinitul deoarece trebuie sa urmeze toata seria
obiectelor din lume asupra careia nevroticul isi proiecteaza fobia.

174
Metoda rationalizarii consta in contracararea si respingerea
urmatoarelor idei din straturile superficiale si medii ale mintii
interlocutorului:

- trebuie sa fiu cel mai (bun, bogat, frumos, iubit, iubitor etc.);

- trebuie sa fiu iubit de oricine si oricand;

Fireste ca aici se pot vedea foarte clar influentele spiritului

corporatist si al educatiei salbatice asupra omului de rand.
Problema este ca aceste idei au ajuns deja sedimentate in sufletul
profund al omului astfel ca doar prin simpla enuntare fara
analiza in amanunt a metodei psihanalitice ele raman imune la
astfel de incercari de reevaluare cognitiva. Chiar si asa ar fi un
lucru minunat daca statul s-ar implica mai mult in contracararea
spiritului corporatist intrat abuziv in cele mai ascunse unghere
ale educatiei. Din pacate insa, pus in fata emanciparii omului de
rand si a pierderii privilegiilor de casta specifice politicianul nu
are nici un interes sa schimbe ceva in sensul acesta.

Iata de ce psihoterapia moderna ar trebui sa iasa din barlogul ei

medicalist si sa inceapa o ofensiva politica pentru a-si impune
punctul de vedere. Fireste, lasitatea sau teama de pierdere a
locului de munca ca urmare a persecutiilor din partea sistemului
sunt baraje inca destul de mari pentru astfel de actiuni.

Metoda actiunii paradoxale consta in prescrierea pur si

simplu a simptomului. Din aceasta experienta clientul se poate
obisnui cu simptomul sau, il poate accepta ca parte din fiinta sa
si astfel suferinta discordantei de el se poate atenua. Se poate
vedea aici o anumita doza de asociatie libera si neutralitate
binevoitoare deoarece clientul gaseste la psihoterapeut exact ceea
ce are nevoie, respectiv toleranta fata de simptomul sau care nu
se regaseste in anturaj. Ca terapie scurta si ieftina ticurile par sa
fie indicate in ceea ce priveste aceasta metoda. Prescrierea ticului
are rol si de banalizare a actului sau dar si de acceptare a
manifestarii acestuia de catre anturaj deoarece au acceptul

175
specialistului. In felul acesta metoda actiunii paradoxale carpeste
ceva din relatia dintre client si anturaj.

Poate functiona bine si la fobiile traumatice sau la cele nevrotic-

dezamorsate insa are rezultate slabe la fobiile nevrotice care, prin
mobilitatea lor, se muta mereu la alte si la alte obiecte.

Metoda repetitiei este destul de asemanatoare cu metoda

precedenta cu diferenta ca se refera in principal la fobii pe cand
cealalta functioneaza in ticuri. Repetarea contactului cu stimulul
fobic poate conduce la obisnuinta prezentei acestuia si astfel la
slabirea fortei psihice a simptomului. Prescrierea acestuia este
asemanatoare cu repetitia acestei metode si de aceea efectul este
aproximativ egal.

Metoda recompensei functioneaza destul de slab in orice fel

de simptom nevrotic deoarece acesta are din start un beneficiu
primar si inca unul secundar cu mult mai importante decat
recompensele artificiale oferite de psihoterapeut. Ea pare rupta
cumva din cartile de dresaj sau de crestere a copiilor pana in 10
ani si astfel are avantajul ca traieste rupta de realitatea cruda a
psihopatologiei. Nevrozele sunt astfel total impermeabile la astfel
de metoda.

5.5.1.3.8. Metoda deconditionarii negative

Aceasta „metoda” psihoterapeutica merge pe o conceptie destul

de rudimentare asupra invatarii asa cum a fost ea dezvoltata la
animale in special pentru anumite metode de dresaj, respectiv
cea prin pedeapsa corporala. Fireste ca a crede ca cu ajutorul
unor astfel de performante specifice circului se realizeaza

176
invatarea este specific si autoritatilor care de fapt au practicat-o
pe scara larga mult mai eficient cu ajutorul educatiei salbatice .
Se poate de aici intelege de ce psihologia behaviorista a fost mult
mai mult sprijinita in universitati sau in institutiile abilitate de
catre autoritati decat psihologia dinamica.

Prin aplicarea pedepsei corporale sau a unei frustrari oarecare se

poate avea intr-adevar un rezultat eficient pe termen scurt. Un
sclav amenintat in fiecare secunda a vietii lui cu moartea va avea
un randament teribil in munca sa pe termen scurt insa pe termen
lung el va infesta generatiile urmatoare cu mutilarea sa. In
acelasi fel aplicarea unei pedepse ceva mai blande, specifica
civilizatiei contemporane mult umanizate fata de perioada
sclavagista (!!!) este o astfel de solutie de moment pentru ca
sclavul sa fie pus din nou in campul eficientei. Evident ca o astfel
de metoda este una mult mai umana fata de cele aplicate inainte
de trimiterea pacientului la specialist. Cel in cauza se poate sa isi
piarda slujba, sa primeasca tratamente cu adevarat inumane din
partea familiei sau a autoritatilor asa cum povesteste pe larg M.
Foucault in cartea sa „Istoria nebuniei in epoca clasica” ca se
facea in trecut. Insa cum cea mai mare parte din societatea
contemporana traieste sub aspectul spiritual tot in secolele
trecute (cel putin in materie de psihiatrie) repunerea pe tapet a
acestor comportamente nu este ceva de necrezut. In acest caz
„blandetea” acestei metode poate sa il faca pe client sa creada ca
are intr-adevar in fata un specialist si simptomele se remit mai
mult prin autosugestie (placebo). Din fericire o astfel de metoda
este reprezentata de cea mai laba aripa a behaviorismului si cei
mai multi dintre adeptii acestui curent general (si nu numai) o
dezavueaza astfel ca nu este pe larg folosita. „Functionalitatea ei”
se limiteaza la cateva ticuri hiperstenice sau nevrotic deamorsate
care, la drept vorbind ar putea fi lasate in pace, oricum. Asa ca
daca cuva anturajul iti aplica pedepse corporale ai putea si u
cititorule de 10 ani sa le reprosezi faptul ca nu au talent
pedagogic, poate ai noroc si te lasa in pace!

177
5.5.1.3.9. Psihoterapia hipnotica si autohipnotica

Cred ca uitandu-te la filmele specifice varstei tale de 10 ani esti

foarte atras de fenomene magice asemenea hipnozei si ca abia
asteptai momentul sa iti dau amanunte. Totusi nu am sa insist
prea mult pe subiect deoarece eu nu il vad mai importante decat
celelalte. Din pacate trebuie sa de anunt ca hipnoza nu este ce
speri tu ca este: o putere care sa te faca pe tine adult iar pe
ceilalti niste copii pe care tu sa ii controlezi. Ea este o putere insa
nu o putere de a controla pe ceilalti ci o putere de a te controla pe
tine insuti. Hipnotizatul este cel slab si fragil din punct de vedere
emotional. Din acest motiv nu toata lumea poate fi hipnotizata ci
doar cei cu o astfel de constitutie psihica. Hipnotizatul este de
fapt sedus de puterea hipnotizatorului si astfel ii cedeaza acestuia
propria vointa. Sunt foarte multe lucruri implicate aici in special
complexul matern care este satisfacut ca urmare a abandonarii
de sine in vointa unei autoritati superioare: hipnotizatorul. Din
pacate politicienii se comporta astfel cu omul de rand firav si
neincrezator in fortele proprii pe care apoi il manipuleaza sa faca
ceea ce ei ii cer. Asa se comporta si hipnotizatul la comenzile
hipnotizatorului pe care apoi acesta le executa fara sa isi dea
seama si fara sa isi aminteasca apoi ca le-a primit. De aceea este
nevoie de o educatie salbatica ce intareste inca din frageda
pruncie complexul matern al viitorului sclav pentru a executa
apoi in stare de semiconstienta comenzile stapanului.
Abandonarea propriei vointe catre cea a hipnotizatorului este un
schimb cultural de caldura materna contra munca bine
structurat intr-o societate pragmatica cum este cea occidentala.

De aceea cultura de masa abunda in happy-end-uri si gasirea

fericirii in lucruri pe care apoi le platesti cu munca ta. Probabil ca
ai auzit de „gandirea pozitiva” tinere cititor de 10 ani. O astfel de
repetitie in fiecare moment a ideii ca totul e minunat, ca totul e
bun si fantastic te poate face sa crezi ca intr-adevar asa este
tocmai datorita autosugestiei. Societatea investeste foarte mult in
aceste „povesti de adormit copiii” care sa ii faca pe adulti sa o ia

178
de la capat a doua zi. In felul acesta, motivati de iluzii si
fantasme, sclavul modern devine foarte motivat si foarte
profitabil pentru marile corporatii.

Acesta este doar un prim nivel al acestei relaxari maternale

oferita de cultura de masa muncitorului modern. Un al doilea
nivel presupune o intarire a acestei doze de „drog” maternal care
nu mai face bine eficientei corporatiste si deci, prin urmare, este
proscris de regulile impuse de clasele profitoare celor de pe urma
carora se realizeaza profitul. Situatia este identica cu cea a
relatiei dintre drogurile usoare care sunt tolerate si incurajate si
cele severe care sunt profund interzise. Hipnoza si autohipnoza
este un astfel de caz.

Hipnoza presupune slabirea reprimarilor pe care filiera pozitiva

le exercita in mod normal in viata de zi cu zi. Somnul hipnotic
are efectiv rolul somnului nocturn unde temerile sunt alungate
de comenzile de relaxare ale hipnotizatorului. Se poate spune ca
aici exista cea mai profunda comanda de exprimare neinjurioasa
sau critica a propriilor idei.

Inainte sa puna la punct metoda psihanalitica Freud a practicat

hipnoza ca metode de psihoterapie. Ea era cam singura in acel
moment care se ocupa de nevroza isterica. Freud a abandonat-o
dupa ce a observat ca beneficiarul devine oarecum dependent de
ea ca de un drog si ca terapia bate pasul pe loc. Structura psihica
a clientului nu se schimba insa el are satisfactii psihice
superioare ca urmare a intalnirii sale cu maternitatea oferita de
increderea in hipnotizator.

Daca esti atent la opiniile oficiale vei vedea o constanta

dezaprobare fata de fenomenul sectar. Dependenta omului de
rand fata de alta autoritate decat cea a statului este vazuta ca o
concurenta periculoasa si trebuie eliminata cu orice pret. In
Romania este celebra hartuirea pe care autoritatile au exercitat-o
constant pentru organizatia de yoga MISA desi nu s-a putut
demonstra nici un fel de incalcare a legilor si nici acte antisociale
nu comitea. Explicatia pentru o imagine diabolica pe care

179
autoritatile au creat-o acestei organizatii este aceea ca ea concura
cu dependenta fata de politician si patron de pe urma careia
puterea castei acestei clase se intareste. Nu vreau sa fiu gresit
inteles, personal dezaprob orice fel de dependenta si militez
pentru o educatie deschisa care sa-i creasca copilului increderea
in sine si luciditatea. Insa atunci cand autoritatile joaca alba
neagra cu miza pe sanatatea fizica si psihica a cetateanului nu pot
decat sa iau atitudine.

5.5.2. Psihoterapiile organice

 

Nu mai insist aici pe substantele folosite in spitalele de psihiatrie

pentru terapia psihozelor deoarece nu as avea nici mai multe nici
mai putine de spus fata de ceea ce am spus acum 10 ani in D.P.A .
Daca esti curios si ai citit atent ce ti-am spus pana acum
cititorule de 10 ani poti sa mergi acolo sa afli despre ele. Am sa
fac cateva precizari doar relativ la cele mai cunoscute substante
de acest gen si la capacitatea lor de terapie a psihicului. Dupa
cum vei vedea imediat capacitatea psihoterapeutica a diferitelor
substante sau procedee mecanice de manipulare a substratului
organic al psihicului este foarte redusa. Asta nu datorita faptului
ca psihicul si organicul ar fi doua entitati diferite, fara legatura
intre ele ci datorita faptului ca psihicul este o elita a organicului
care nu reactioneaza terapeutic la fel cum reactioneaza organicul
la bolile sale. Tocmai de aceea boala psihica nu exista si tocmai
de aceea aceste metode sunt pe larg folosite in sistemele
totalitare in defavoare psihoterapiilor. Legatura intre o conceptie
rudimentara despre psihic si sistemele politice totalitare este
foarte stransa si de aceea sintagma „boala psihica” contine in
sine astfel de „tratamente”.

180
 

5.5.2.1. Psihochirurgia

Consta in extirparea unor parti din masa cerebrala. Nu se

practica la scara larga si, din fericire, nu in cazuri de nesupunere
politica insa poate deveni o monstruozitate prin consecintele sale
in cazul in care ar fi folosita astfel. Eu sper ca evolutia tehnologiei
de manipulare a creierului si cunostintele despre acesta sa fie
mai lente decat evolutia reformelor sociale pentru ca in conditiile
de astazi ar putea deveni un adevarat cosmar folosirea ei.

5.5.2.2. Socurile convulsivante

Starile de coma urmate de reveniri la stare de veghe aduc cu sine

amintirea unor experiente teribile traite delirant in timpul comei
asemenea cosmarurilor avute sporadic de fiecare dintre noi pe
parcursul vietii. Povestirile cu incursiunile pe lumea de dincolo
abunda in literatura paranormala. Cumva aceste experiente ale
starii de coma sunt niste cosmaruri amplificate care largesc si
mai mult calea regala de manifestare a profunzimilor psihicului.
In buna masura aplicarea socurilor convulsivante are rol similar
cel al trairii psihoterapeutice a experientelor extreme cu
catarsisul lor specific despre care am discutat ceva mai sus. Insa
o buna parte din efectele acestor metode se datoreaza influentei
reflexive a complexului traumatic.

Aplicarea socurilor convulsivante in intentie psihoterapeutica

tine de preistoria psihiatriei. Aceasta metoda este destul de
asemanatoare cu metoda deconditionarii negative despre care
am vorbit mai sus insa este mult mai severa in actiune. S-a putut
observa ca anumite simptome psihotice si unele psihopatice scad
in intensitate odata cu provocarea unor convulsii, unor socuri

181
puternice suportului organic. Aceste socuri pot fi provocate cu
ajutorului curentului electric (asemenea cazurilor de stop cardiac
resuscitate astfel) sau cu anumite substante care au efect
convulsivant. Este clar ca experienta traumatica a celui tratat cu
aceasta metoda este mult mai intensa decat cea a metodei
deconditionarii negative si de aceea complexul traumatic este
mult mai mult supraexcitat. Partea buna este sa supra solicita
partile profunde ale sale deoarece pacientul este adormit inainte
de aplicarea acestei metode. O astfel de inviorare psihica are
partea ei de beneficii insa are acelasi efect cu tratamentul clasic
al psihozelor, respectiv bataia. Prin aplicarea bataii intensive si
sustinute psihoticului clasic ii erau spraexcitate zone
dezamorsate ale psihicului care luau locul celor destructurate si
astfel productia psihotica inceta in buna masura. Proverbe ca
cele de genul „bataia e rupta din rai” se bazeaza pe astfel de
experiente. Regresiunea la un stadiu cultural primitiv ii poate
anula productia psihotica uni om insa nu stiu cati astfel de
„psihoterapeuti” si-au pus problema daca nu cumva pentru el
este mai sanatos si mai natural sa aiba productie psihotica decat
o regresiune la stadiul de animal-om primitiv. Din fericire destul
de multi psihiatri dezavueaza o astfel de metoda astazi si astfel ca
ea mai este foarte putin practicata.

5.5.2.3. Alcoolul si drogurile

In D.P.A. am acceptat ideea traditionala dupa care drogurile si,

mai ales, alcoolul conduc la linistirea sufletului insa in acest
moment am serioase rezerve fata de capacitatea psihoterapeutica
a acestor substante. Mai intai pentru ca „linistirea” in cauza se
manifesta pe termen scurt doar pe perioada in care substantele
sunt asimilate in corp. Dupa ce aceste substante isi fac efectul
psihicul se afla la un nivel mai scazut de agitatie fata de cel de
dinaintea folosirii substantei (sevraj) si astfel se poate vorbi ca
aceste substante se afla exact la polul pus fata de ceea ce ar trebui

182
sa fie o terapie psihica. Intr-al doilea rand aceste substante
distrug corpul, distrug substratul organic al psihicului. Cred ca
acest amanunt trebuie sa fie decisiv pentru o terapie psihica.
Daca nu acceptam acest lucru ar trebui mai intai sa acceptam ca
si moartea/sinuciderea este terapie psihica si inca cea mai buna
dintre toate devreme ce elimina total orice fel de tulburare
psihica. Exista destui oameni care cred acest lucru din nefericire
insa orice terapie trebuie sa se axeze pe pastrarea intacta a
organismului. Pe de alta parte o astfel de perspectiva permite
riscul ca o societate hipertehnologizata dar insuficient reformata
sa ii „normalizeze” pe cei cu tulburari psihice prin
psihochirurgie, adica prin taierea efectiva a unor parti din masa
cerebrala.

Iata ca odata precizat acest lucru se pun serioase semne de

intrebare despre capacitatea medicatiei fabricate pe scara larga
in intreaga lume si folosite pentru tulburarile nepsihotice . Asa
cum psihicul este metaorganic in acelasi fel terapia lui nu prea
poate fi decat una metaorganica caci substantele doar amana
tensiunea si suferinta insa nu reusesc sa o stopeze. Fireste ca se
pot extinde aceste semne de intrebare pana la medicatia
psihotica insasi ale carei consecinte secundare nu sunt suficient
cunoscute. Din pacate medicatia este de neinlocuit in acest
moment pentru tratarea psihozelor. Unii psihotici pot deveni
pericole sociale majore si astfel ameliorarea starii lor se impune
si din punctul de vedere al potentielelor lor victime. Insa pentru
restul tulburarilor psihice medicatia este doar o amagire care
arunca in viitor, pe umerii urmasilor nostri problemele pe care
noi nu le rezolvam astazi din comoditate sau lacomie. Sta in
sarcina fiecaruia dintre noi sa meditam la viitorul omenirii si, in
aceeasi masura, in sarcina ta micule cititor chiar la varsta de 10
ani.

183