Sunteți pe pagina 1din 19

Universitatea Bucureşti

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării


Anul II - ID

Tehnici de redactare în televiziune


Asist. Horia Moraru

TUTORAT 2

4.3 REPORTAJUL

Este cel mai complex format utlizat in emisiunile de stiri si este cea mai buna
ocazie pentru jurnalistul de televiziune de a se exprima pe deplin, imbinand mesajul
transmis de text cu cel transmis de imagine. Durta medie optima este de 75 pana la 90 de
secunde, dar poate cobori pana la 40 de secunde, sau in cazuri exceptionale poate urca
pana la doua minute, daca subiectul este considerat de importanta majora.
In functie de distanta dintre momentul desfasurarii evenimentului si momentul
difuzarii, se intalnesc doua tipuri de reprotaj:
1. reportajul in direct, atunci cand cele doua momente coincid; un tip mai rar utilizat in
emisiunile de stiri;
2. reportajul inregistrat, cand difuzarea informatiei are loc dupa desfasurarea
evenimentului; este varianta cea mai utlizata in emisiunile de stiri televizate si
constituie principalul subiect al acestui capitol.
Principala caracteristica a reportajului de stiri este faptul ca trateaza subiectul dintr-
un singur unghi de abordare si numai unul. Daca subiectul necesita o durata mai
mare decat cea optima, e preferabila tratarea sa in doua, sau chiar mai multe
reportaje din unghiuri de abordare diferite, decat intr-un singur reportaj cu o
durata mai mare si in care unghiurile de abordare sunt amestecate, caz in care
intelegerea si retinerea informatiei ar fi mult ingreunate.

4.3.1. Etapele realizarii reportajului

I. Alegerea subiectului

Se va face utilizand criteriile de selectie a informatiei in functie de natura postului


si de politica redactionala.

II. Documentarea

Aceasta etapa incepe inca din redactie, imediat ce subiectul a fost ales, prin
studierea tuturor documentelor disponibile, legate de subiect. In cazul unui eveniment
anuntat pentru care se prevede un reportaj in direct, este indicat ca echipa sa faca in
prealabil o deplasare la fata locului pentru a repera punctele cele mai favorabile
amplasarii camerei (camerelor) de luat vederi, in scopul obtinerii unor imagini cat mai
sugestive. In cazul reportajului inregistrat, aceasta delplasare preliminara nu este
recomandata deoarece poate duce la formarea unei idei preconcepute despre subiect si
chiar la ratarea unei imagini interesante. Aici este foarte importanta stabilirea contactelor
cu persoane susceptibile de a putea furniza informatii esentiale in intelegerea subiectului.

Odata ce a fost incheiata aceasta prima etapa, cea “de redactie”, se va trece la
faza principala, cea a documentarii in teren. Aceasta cuprinde culegerea informatiilor ce
vor fi utlizate atat la nivel de text, cat mai ales, la nivel de imagine. De aici rezulta
necesitatea unei perfecte colaborari intre reporter si operator, primul fiind obligat sa
posede un minimum de cunostinte despre posibilitatile camerei de luat vederi si sa fie
capabil sa gandeasca subiectul, inainte de orice, in termeni de imagine. Reporterul
trebuie sa fie constient ca, desi el este raspunzator de calitatea produsului finit, ceea ce
trebuie valorificat la maximum este munca operatorului, deci imaginea. Numai asa se
poate obtine acea unitate a echipei, absolut necesara pentru realizarea unui reportaj de
calitate.

Tipuri de palnuri utlizate in realizarea reportajului de stiri

Daca vorbim de clasificari, inevitabil ne vom gandi la criterii. Vom prezenta in


continuare cateva dintre acestea.

I. DUPA POZITIA CAMEREI:


 Planuri fixe – camera imobila.Sunt planurile cel mai
frecvent utilizate in realizarea reportajului pentru
emisiunea de stiri.Un asemenea reportaj ar trebui sa contina
90-95% planuri fixe.
 Miscari de camera – camera in miscare.Este un tip
de plan care nu este recomandat in reportajele-stire.Astfel,
intr-un asemenea reportaj, de 75-90 de secunde, nu ar
trebui sa avem mai mult de una, cel mult doua miscari de
camera, si numai daca utilizarea lor este bine
justificata.Dinamizarea reportajului se va realiza in primul
rand prin alternarea unghiurilor de filmare si a valorilor de
cadraj si nu prin utilizarea abundenta a miscarilor de
camera.

II. DUPA TIPUL MISCARII CAMEREI:


 Panoramari (laterale sau veritcale) – miscare de
rotatie dupa un ax perpendicular pe axul
camerei.Panoramarile verticale se mai numesc si bascule,
iar deca miscarea este rapida vorbim despre un raf.

2
 Travelling (lateral, orizontal sau veritcal) – miscare
de translatie de-a lungul sau perpendicular pe axul camerei.
Nu este recomandat in reportajele de stiri, decat in situatii
exceptionale.In “Manuel du journalisme radio-tele”,
Jacques Larue-Langloisexclude total posibilitatea utilizarii
travellingului, mentionand ca miscari de camera doar
panoramarea,bascula si transfocarea.Principalul motiv
pentru care travellingul nu este recomandat este faptul ca
este aproape imposibila realizarea unei miscari perfect
rectilinii tinand camera pe umar.
 Transfocare (sau zoom) – este vorba de o falsa
miscare de camera. Aceasta este fixa, dar se modifica
distanta focala a obiectivului. Efectul este de travelling
orizontal (apropiere sau departare) prin modificarea valorii
de cadraj

III. DUPA VALOAREA DE CADRAJ:


 Planuri largi
Planuri medii
 Planuri stranse

IV. DUPA POZITIA SUBIECTULUI FATA DE


CAMERA:
 Plan ansamblu – plan cu valoare mare de cadraj, in
care subiectul nu este bine identificat si situat in decor. Are
rol in stabilirea decorului in care se petrece actiunea, dar
poate da informatii si despre amploarea acesteia.( vezi foto
1)
 Plan general – plan cu valoare mare de cadraj, in
care subiectul este bine identificat si situat in decor.Are
rolul de a stabili exact locul desfasurarii actiunii. (vezi foto
2)
 Plan american – plan situat la limita intre larg şi
mediu, cu subiectul cadrat de la genunchi in sus. Este foarte
des utlizat in relatarile din picioare ( stand-up ), deoarece
permite prezentarea in plan secund a unor elemente de
decor care pot plasa reporterul la locul faptei. ( vezi foto 3 )
 Plan mediu – subiectul cadrat de la brau in sus.
( vezi foto 4 ). Este un tip de plan folosit destul de frecvent
la interviuri.
 Prim-plan – plan cu valoare mica de cadraj.
Subiectul este cadrat bust. ( vezi foto 5 )
 Gors-plan – plan cu valoare misca de cadraj.
Subiectul este cadrat cap. La cadraj este permisa taietura
pana la nivelul radacinii de par, dar se va avea grija sa se
lase suficient loc pentru a nu scoate barbia din cadru cand

3
subiectul vorbeste.In general denumirea de gros-plan este
data planurilor stranse in care este prezentat un subiect –
altul decat un om – de foarte aproape. (vezi foto 6 )
 Paln detaliu – planul cu cea mai mica valoarea de
cadraj, prezinta un detaliu din subiect. (vezi foto 7 )

V. DUPA ROLUL IN REPROTAJ:


 Planuri ilustrative – au rolul de a ilustra textul cu
imagine.
 Planuri de legatura – fac legatrua intre doua
momente ale unei secvente, sau intre doua secvente diferite.
• prin secventa se va intelege o succesiune de
planuri care sugereaza o actiune. Sau mai pe
scurt, o unitate de loc, timp si actiune.
 Plan cheie – in cadrul reportajului este unul singur, si
anume primul plan al reportajului. Are rol de a acorsa
vizual, de a capta atentia telespectatorului. Nu este neaparat
un plan factual, ci trebuie sa contina elemente cat mai
socante pentru ochi. Nu orice plan care deschide un reportaj
este un plan cheie. De exemplu, planurile care prezinta
sigle (logo-uri) ale unor institutii, sau cele care au, in
general, rol de localizare a actiunii, nu sunt planuri cheie si
de accea plasarea lor in deschiderea reportajului nu este
recomandata.

VI. DUPA CANTITATEA DE INFORMATIE


FURNIZATA:

 Planuri informative – sunt planuri care au continut


informativ ridicat si care permit foarte putin, sau chiar de
loc, acoperirea lor cu text. Sunt planuri care ar trebui sa fie
cel mai cautate si care sa furnizeze baza reportajului.
 Planuri pretext – sunt planuri cu continut
informativ practic nul, dar care au o vaga legatura cu
subiectul. Permit furnizarea informatiei la nivel de text care
nu a putut fi plasata pe palnurile informative si care este
absolut necesara intelegerii subiectului.

Interviul in cadrul reportajului (sincronul)

In cadrul etapei de documentare, reportajul trebuie sa prevada si o discutie cu un


interlocutor apropiat, sau chiar implicat in subiect si care i-ar putea furniza informatii ce
vor fi prezentate ca atare in cadrul reportajului. Chiar daca rolul principal al acestui
fragment de interviu este de a creste credibilitatea materialului, el nu va fi utilizat cu orice
pret, daca informatia nu este suficient de puternica, sau daca furnizorul ei are mari

4
dificultati in exprimare. In continuare vom prezenta cateva repere pentru realizarea unui
interviu corect, din care sa poata fi selectat un fragment ce va fi utilizat la realizarea
reportajului.
Intrebarile vor fi putine si bine tintite. Ele vor fi formulate in asa fel incat
raspunsul sa aiba sens si in conditiile in care intrebarea cade la montaj. Se va tine seama
si de faptul ca interviul ( sincronul ) va fi “lansat” din constructia textului, in asa fel incat
discursul interlocutorului sa curga firesc. Lansarile radiofonice, de tipul “ …directorul
intreprinderii X, domnul Ion Popescu, ne-a declarat… ”, reprezinta o solutie simplista,
neadecvata unui reportaj de televiziune.Prezentarea interlocutorului se va face printr-un
insert (burtiera) cu numele si calitatea acestuia.Informatia nu este atat de importanta incat
sa justifice consumul de timp necesar transmiterii ei si prin textul reporterului, si, in plus,
demonstreaza integrarea fortata a interviului, sau chiar inutilitatea acestuia in reportaj.
Interlocutorul va fi plasat intr-un mediu cat mai familiar, dar si sugestiv pentru
locul desfasurarii actiunii. Se va evita insa ca discutia sa se poarte la birou, acolo unde
interlocutorul s-ar simti prea stapan pe situatie si ar putea avea tendinta de a conduce
situatia. Evident ca acest lucru nu este intotdeauna posibil.Ar fi destul de dificil,de
exemlu, sa-l convingem pe guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei sa-si paraseasca
biroul.
In acelasi scop reproterul nu va ceda nici o clipa micorfonul din mana, acesta
reprezentand un fel de sceptru, un simbol al puterii celui care stabileste regulile jocului.
De altfel, este indicat ca interviul sa se realizeze cu doua microfoane: al reproterului si o
lavaliera pentru interlocutor. Astfel se poate evita aparitia microfonului in cadru, lucru
nedorit nu doar din ratiuni estetice, sau pentru ca ar putea constitui un bruiaj optic, ci si
pentru ca astfel este eliminata ideea de intermediar intre interlocutor si public.
Se va evita prezenta bruiajelor optice pe fundal (elemente de decor viu colorate
sau in miscare, care ar putea distrage atentia telespectatorului de la discursul
interlocutorului).
Reporterul va sta cat mai aproape de operator, in asa fel incat privirea
interlocutorului sa fie, practic indreptata spre camera de luat vederi. Se va crea astfel
senzatia ca interlocutorul se adreseaza direct publicului si in acelesi timp el va discuta cu
o persoana reala, ceea ce ii va diminua stresul provocat de prezenta camerei de luat
vederi. Interlocutorul trebuie sa converseze cu publicul pentru ca informatia ii este
adresata si este interesanta pentru acesta. Daca nu este asa, interviul este inutil.

III. Editarea (montajul)

Editarea reprezinta realizarea efectiva a reportajului ca produs finit, bun de


difuzat. In functie de produsul rezultat in urma montajului exista doua tipuri de montaj:

 MONTAJ ON-LINE – produsul rezultat in urma editarii este


un produs finit, bun de difuzat.
 MONTAJ OFF- LINE – produsul rezultat este doar o
macheta care va fi supusa montajului on-line pentru a obtine produsul
finit. In general acest tip de montaj se utilizeaza in cazul in care exista

5
foarte mult material brut, ceea ce nu se intampla, in general, la
reportajele pentru emisiunile de stiri, unde materialul brut nu depaseste
de obicei 5-7 minute.

In functie de suportul pe care se efectueaza montajul se intalnesc de asemenea


doua tipuri de montaj, utilizate in mod curent in editarea reportajului de sitri:

 MONTAJ DIRECT sau PRIN ASAMBLARE (cut) –


montajul se face prin alipirea planurilor pe un suport considerat virgin.
 MONTAJ PRIN INSERT – consta in acoperirea cu un
semnal a unui semnal preexistent, fie el si negru. Acest tip de montaj
permite acoperirea cu planuri ilustrative a unui interviu prea lung, sau
plasarea textului reporterului de-a lungul reportajului.

Inainte de a trece la editarea materialului, jurnalistul trebuie sa stie ca trebuie sa


evite o serie de greseli cu un impact negativ mai mic sau mai mare in receptarea
informatiei. Dintre acestea, patru sunt de o gravitate deosebita si producerea lor este cu
desavarsire interzisa:

 TAIETURA PE MISCARE DE CAMERA


Pentru a putea citi si analiza o miscare de camera ochiul are neaparata
nevoie de doua puncte de reper: la inceputul si la sfarsitul miscarii. Din
aceasta cauza, orice miscare de camera trebuie obligatoriu sa inceapa si sa
se tremine cu o zona de fix suficient de mare pentru a fi perceputa de ochi.
In functie de continutul informativ, aceste zone pot varia ca durata de la
circa o secunda, pana la durata de plan.

 SALTUL IN CADRU (jump-cut, claque)


Este schimbarea brusca a pozitiei subiectului in doua planuri succesive,
fara o modificare semnificativa a valorii de cadraj ( foto 9 ). Daca
diferenta de valoare de cadraj este de cel putin 30%, atunci nu este salt in
cadru si alaturarea planurilor este permisa ( foto 10 ). Situatia apare
frecvent la montajul sincronului. Cea mai buna solutie de eliminare este
acoperirea zonei de salt cu un plan ilustrativ (metoda insertului video).
Metoda cea mai ieftina si mai frecvent utilizata este, insa, intercalarea unui
plan subliminal, de obicei de negru, care atenueaza efectul de salt (metoda
“mustei”).

 SALTUL IN AX (saritura peste ax)


Consta in alaturarea a doua planuri in care subiectul a fost filmat de-o
parte si de alta a axului desfasurarii actiunii ( foto 11 ).Cu alte cuvinte in cele
doua planuri alaturate, subiectul va fi filmat din aceeasi jumatate a unui cerc
imaginar impartit in doua de axul imaginar al desfasurarii actiunii.

6
 UTILIZAREA PLANURILOR SUBLIMINALE
Pentru a putea percepe o imagine, ochiul uman are nevoie de cel putin
1/30 secunde. Imaginile cu o durata mai mica decat aceasta se numesc imagini
subliminale, iar utilizarea lor este interzisa prin lege,deoarece ele sunt percepute
in subconstient si au o foarte mare capacitate de sugestie.Pentru a putea citi o
imagine, sunt necesare cel putin 3 secunde. Cu alte cuvinte, acest interval de timp
este necesar pentru ca ochiul nu doar sa perceapa existenta imaginii, ci sa o ii si
descifreze continutul.Planurile cu o durata mai mica decat aceasta sunt numite
planuri subliminale, iar utilizarea lor este cu desavarsire interzisa in cadrul
reportajelor de stiri, unde, asa cum am mai spus, publicul nu trebuie sa ramana cu
nelamuriri sau sa-si puna intrebari.

Foto 1- planul ansamblu

7
Se poate observa ca in cadrul acestui plan nu poate fi identificat un subiect anume.In
schimb, valoarea foarte mare de cadraj permite situarea in spatiu a locului prezentat in
imagine.

In aceasta imagine se poate vedea subiectul bine identificat ( cladirea


Rectoratului U.P.B. ). Datorita valorii mari de cadraj ( largimea cadrului ) se regasesc
suficiente elemente pentru localizarea acestuia.

Foto 2- planul general


8
Subiectul
Foto 3- planul intreg este
cadrat in intregime.Este permisa existenta unui luft ( spatiu
deasupra capului ) care nu poate, insa, depasi 20% din inaltimea subiectului.

9
Foto 4- planul american

10
Subiectul este cadrat de la genunchi in sus.Valoarea de cadraj a planului este
suficient de mare pentru a permite plasarea reporterului la locul evenimentului, fara, insa,
a putea determina cu exactitate locul. In acelasi timp planul este suficient de strans incat
subiectul ( reporterul in acest caz) sa poata fi bine identificat.

Foto 5- planul mediu

Subiectul este cadrat de la brau in11 sus. Acest tip de plan se utilizeaza in interviuri si,
uneori in cazul relatarilor din picioare, atunci cand reporterul vrea sa sublinieze
importanta emotionala a informatiilor furnizate.
Subiectul este cadrat bust.Este un tip de plan utilizat de obicei in realizarea
interviurilor.
Foto 6- prim-planul

12
Foto 7- gros-planul

13
Subiectul este cadrat cap. In cazul de fata planul mai poate fi strans cu cateva
procente, lasand insa suficient spatiu pentru ca, in cazul in care subiectul vorbeste,barbia
sa nu iasa din cadru.

Foto 8-planul detaliu

In acest plan este prezentata doar o parte a fetei subiectului.Valoarea de cadraj poate fi
scazuta oricat de mult, astfel incat sa nu se poata vedea decat un ochi, de exemplu.

14
Foto 9- saltul in cadru

15
In ambele situatii alaturarea planurilor nu este permisa, deoarece apar
schimbari ale pozitiei subiectului.In prima situatie singura solutie posibila este
intercalarea unui plan de legatura.In situatia de jos poate fi folosita oricare din metodele
prezentate pentru eliminarea saltului in cadru.

16
Foto 10

Diferenta dintre valorile de cadraj ale celor doua planuri este mai mare de
30%.Alaturarea planurilor este permisa.

Foto 11-saltul in ax

17
Directia privirii subiectilor determina axul desfasurarii actiunii. Cele doua
planuri au fost filmate de-o parte si de alta a acestui ax. In aceste conditii alaturarea
acestora nu este permisa datorita saltului in ax.

In afara de greselile de montaj enuntate exista si altele, mai mult sau mai putin
grave,dar care au un impact negativ considerabil asupra receptarii si intelegerii mesajului.
Cumularea acestor efecte de-a lungul reportajului se traduce, la nivelul publicului, prin
expresia “nu-mi place”, determinand pana la urma schimbarea programului.

- Alaturarea a doua miscari de camera. Orice miscare de camera solicita


suplimentar ochiul care are nevoie de un moment de repaus, reprezentat
de cel putin un plan fix.In conditiile in care ochiul retine circa 70% din
informatia receptata, suprasolicitarea sa prin alaturarea miscarilor de
camera va avea efect negativ nu doar in retinerea celei de-a doua miscari,
ci si a planurilor urmatoare.

- Taietura pe dinamica miscarii. Se va evita inceperea, sau terminarea unui


plan cu subiectul in miscare, taieturile facandu-se preferabil pe momente
de repaus, ori inceput, sau sfarsit de miscare.

- Alaturarea a doua planuri stranse. Nu este o greseala extrem de grava,


dar e bine ca aceasta situatie sa fie, pe cat posibil, evitata. Planul strans
simuleaza privirea de aproape care cere ochiului un effort suplimentar,
acesta fiind construit de natura sa functioneze la parametrii maximi in
vederea la distanta.

- Alaturarea a doua planuri cu diferenta semnificativa de cromatica, sau


contrast.

Este evident ca evitarea in totalitate a acestor greseli, in conditii reale de lucru, este
practic imposibila. Jurnalistul e pus in permanenta in situatia de a decide care este
combinatia cu impact negativ minim.

18
EXERCITII

1. Urmariti un jurnal televizat.Selectati trei reportaje si identificati tipurile de planuri


utilizate, in ordinea in care au fost plasate.

2. Urmariti un jurnal televizat. Selectati minimum trei reportaje si identificati


greselile de montaj.Propuneti solutii pentru eliminarea lor.

3. Explicati de ce alaturarea a doua planuri largi nu reprezinta o greseala de montaj,


in conditiile in care alaturarea a doua planuri stranse este.

4. Urmariti un jurnal televizat. Urmariti respectarea unghiului de abordare unic in


cadrul reportajelor.Identificati-le.

5. Urmariti un jurnal televizat.Alegeti doua reportaje si identificati unghiul de


abordare al fiecaruia. Propuneti un al doilea unghi.

6. Explicati de ce planurile de mai jos nu pot fi alaturate.

19

Evaluare