-Obiectul de studiu
•Bioetica constituie acel domeniu al ştiinţei care examinează relaţiile în sistemul “om-biosferă“
de pe poziţiile eticii clasice, eticii normative.
•Obiectul bioeticii este studierea sistemică a naturii vii şi a comportamentului uman în lumina
valorilor şi principiilor morale.• Bioetica este sinteza ştiinţelor despre viaţă şi sănătatea umană şi
are drept scop protejarea valorii vieţii în toate aspectele ei. • Ea este o ştiinţă despre
supravieţuirea tuturor sistemelor vii în viziunea eticii universale. Supravieţuirea omului şi
omenirii depinde de atitudinea noastră corectă faţă de tot ce e viu. • Privită sub acest aspect,
bioetica iese din limita eticii profesionale medicale şi se apropie mai mult de etica ecologică
împreună cu care unindu-şi forţele să elucideze aspectul etico-filosofic al problemelor viitorului
omenirii şi a vieţii de pe Terră.
•Bioetica constituie acel domeniu al ştiinţei care examinează relaţiile în sistemul “om-biosferă“
de pe poziţiile eticii clasice, eticii normative.
Sub.3Princ.fund.si parad.
– confidenţialitatea rezultatelor;
În scopul de a înscrie legile naturii în legile moralei, atari paradigme au un caracter imperativ şi nu
alternativ.
Unele domenii de cercetare ştiinţifică medicală controversată în care bioetica trebuie să contribuie
privesc:
– Cercetările de embrioni sunt considerate, de multe comitete de bioetică, drept posibile, cât timp
fătul nu este o persoană şi prin aceasta nu are drept la protecţie. În alte ţări, documente precum Convenţia
Americană a Drepturilor Omului consideră atari cercetări posibile numai în anumite condiţii, fătul fiind
considerat persoană încă din momentul concepţiei, dar multe ţări, mai ales din Europa, prin moratorii la
obiect, le-au interzis.
În domeniul cercetărilor privind sterilizarea voluntară sau chiar nevoluntară, eugenică, Comitetul
de Experţi în bioetică a determinat Consiliul Europei să-şi însuşească teza potrivit căreia dreptul la
ereditare nu poate fi schimbat în mod artificial.
– Cercetările privind sindromul XYY care au creat imaginea unui blestem genetic comportamental
după cercetările lui Mednik (care pe 4000 de subiecţi a găsit doar 5 sociopaţi) a dus la moratorii privind
continuarea acestor cercetări în toate ţările.
Plecând de la riscul erorilor pe materiale degradate, cât şi de la fineţea tehnicilor privind cercetările
asupra amprentei genetice, geneticianului McKuzic i-a revenit sarcina stabilirii principiilor bioetice de
control al laboratoarelor specializate, prin specialişti externi, precum şi a codificării tehnicilor, a
publicităţii rezultatelor ori a sumării cercetărilor pe circa 20 de grupe etnice, ca bază de date a profilului
genetic într-o populaţie. La aceste cerinţe, trebuie adăugat şi protestul amprentării genetice a populaţiei de
către grupuri tatuate de ADN.
Cadrul metodologic pentru identificarea şi rezolvarea problemelor morale e format din principii,
reguli, norme, dar şi drepturi, virtuţi. Cele mai importante principii sunt:
Principiul cheie al bioeticii în sens larg este cel biosferocentrist, graţie căruia în ştiinţă, în
practică se impune şi se argumentează necesitatea depăşirii postulatului antropocentrist
în elaborarea şi promovarea noilor paradigme în strategia de asigurare a securităţii umane. În
centrul cercetărilor şi acţiunilor bioeticii se situează nu doar Homo Sapiens cu problemele lui în
ansamblu, dar neapărat şi protejarea animalelor, plantelor, a biosferei în întregime. Actualmente,
prin urmare, suntem martorii unui reviriment excepţional în etica contemporană şi această
extindere a moralităţii tradiţionale asupra naturii vii este inevitabilă, adică un fenomen necesar în
evoluţia civilizaţiilor. Mai mult decît atît, aflaţi în faţa revirimentului biosferocentrist al filosofiei
practice contemporane putem afirma că cotitura nominalizată în cunoştinţele etice tradiţionale
are şi precedente teoretice în decursul istoriei omenirii, deci pe lîngă cauzele ecologice,
demografice, biomedicale etc. ce au favorizat apariţia bioeticii mai există şi premise de ordin
conceptual.Un alt principiu – cel coevoluţionist (schimbărilor coevolutive) – în apariţia şi
dezvoltarea cunoştinţelor bioetice prevede o interacţiune şi o existenţă armonioasă dintre
societate şi natură, dintre om şi biosferă. În absenţa unei astfel de situaţii devine imposibilă
mişcarea pe o traiectorie axată spre ocivilizaţie inofensivă, durabilă, iar mai apoi şi noosferică
care îşi are temeliile sale modul de interacţiune coevolutiv-intensiv, neoculegător bazat pe
tehnologii scientofage, intelectuale, performante.În baza principiului socializării, cunoştinţele
bioetice trebuie să contribuie la o desfăşurare permanentă şi adecvată a procesului de integrare
socială a individului într-o colectivitate şi înainte de toate la o încadrare comportamentală,
morală etc. a lui într-un grup social. E vorba de formarea unei moralităţi adecvate ale omului faţă
de tot ce-i viu, deci faţă de animale, plante şi bineînţeles faţă de semenii săi. Socializarea aici
constituie un proces de asimilare (de adoptare) de către individ a unui sistem de cunoştinţe bine
determinate de norme şi valori etice, economice, juridice etc., ce-i permit lui de a activa ca un
membru cu depline drepturi ale societăţii.Un alt principiu al bioeticii este cel al moralităţii, care
impune acestui domeniu al filosofiei practice promovarea normelor şi regulilor eticii tradiţionale
vis-a-vis de tot ce-i viu, deci moralitatea autentică, veritabilă în sistemul “Om-
Biosferă”.Principiul libertăţii şi responsabilităţii al bioeticii solicită ca cea din urmă să impună
indivizii în relaţiile lor cu lumea vie să nu absolutizeze libertatea, care (libertatea) are dreptul la
“viaţă” doar într-un raport justificat cu responsabilitatea. Liber devii atunci cînd în aceeaşi
măsură eşti şi responsabil faţă de animale, plante, faţă de tot ce execuţi pentru a asigura
securitatea individuală şi colectivă.Principiul vulnerabilităţii al bioeticii ne vorbeşte despre
faptul că vulnerabilitatea trebuie interpretată în două sensuri. În primul rînd, vulnerabilitatea se
manifestă drept caracteristică a oricărei fiinţe vii, a fiecărei vieţi aparte, care posedă astfel de
trăsături, cum ar fi fragilitatea şi moartea. În al doilea rînd, mult se vorbeşte despre
vulnerabilitatea grupelor de oameni aparte, cum ar fi, de exemplu, copiii, săracii, bolnavii,
bătrînii, invalizii etc. Principiul integralităţii se manifestă în cunoştinţele bioetice prin faptul
necesităţii interpretării în ansamblu şi de sistem al biosferei ce înglobează în sine cele mai simple
şi inferioare elemente ale vieţii, pînă la cele mai complicate şi superioare ale acesteia, cum ar fi
Homo Sapiens. Acest gestştiinţific este îndeosebi inevitabil în procesul de elaborare a noilor
paradigme de supravieţuire a civilizaţiei contemporane. Principiul examinat aici atinge atît
somaticul vieţii, cît şi spiritul celei din urmă. Valoarea principiului integralităţii în contextul
bioeticii constă în aceea că eldetermină cert securitatea omenirii doar în strînsă legătură cu toată
biosfera, cu toată vietatea. În afara acestui fapt este fatală catastrofa antropoecologică globală,
prin urmare dispariţia speciei umane – omnicidul.Aşadar, în cultura filosofiei practice europene
şi americane vis-a-vis de bioetică e posibilă o altă variantă ce ţine de principiile fundamentale a
eticii biologice. Am încercat să evidenţiem unele de astfel de doctrine care în viziunea noastră
vor influenţa vertiginos dezvoltarea ulterioară a cunoştinţelor bioetice în diverse părţi ale lumii
independent de cultură, tradiţiile, obiceiurile şi de confesiunile religioase pe care le promovează
populaţia regiunilor Terrei, independent de starea economică şi politică a acestora etc. E vorba
de etica biologică ce supraveghează toată vietatea Planetei noastre sub unghiul de vedere al eticii
clasice, eticii tradiţionale.
Sub.5-Patern. Si antip.