PSIHOTERAPIA DE GRUP

Emanuela-Eugenia Pungea∗

Cuvinte cheie:
psihoterapie de grup – ansamblu de intervenţii psihoterapeutice asupra
tulburărilor şi suferinţelor psihopatologice prin acţiunea specifică a
proceselor de grup asupra indivizilor care îl compun;
psihoterapie de cuplu – modalitate de tratament psihoterapeutic care se
adresează cuplurilor maritale sau necăsătorite ce întâmpină dificultăţi
relaţionale;
psihoterapia de familie – modalitate de tratament psihoterapeutic care
vizează familia ca sistem, centrând acţiunea terapeutică, nu pe tulburările
individului ci pe disfuncţiile sistemului familial;

Rezumat
În grup, clienţii au ocazia să lucreze asupra propriilor probleme, în
prezenţa celorlalţi participanţi, să constate că nu sunt singurii care se află
într-o situaţie de dificultate, să observe reacţiile celorlalţi la
comportamentele ideile sau relatările lor.

Abstract
In-group, the costumers have occasion to work on theirs problems
in the presence of the others participants to observe that they are not the
only peoples that are in a difficult situation, to observe the reactions of
the others, at their ideas or their stories.

*
Teologie Asistenţă Socială, anul IV, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia

1
 Experienţa clinică a demonstrat în timp că multe dintre problemele
emoţionale ale persoanelor care solicită sprijin psihoterapeutic sunt legate
de dificultăţile de relaţionare şi de comunicare ale acestora. Astfel de
situaţii pot fi abordate atât în cursul unei psihoterapii individuale cât şi
formula terapie de grup. În grup, clienţii au ocazia să lucreze asupra
propriilor probleme în prezenţa celorlalţi participanţi, să constate că nu
sunt singurii care se află într-o situaţie de dificultate , să observe reacţiile
celorlalţi la comportamentele, ideile sau relatările lor şi, de asemenea, să-
şi exprime opiniile şi sentimentele faţă de colegi şi faţă de reacţiile lor. Se
poate lucra cu grupuri heterogene, alcătuite din pacienţi cu probleme
diferite. Există variante de terapie de grup în care se lucrează în principal
asupra dinamicii de grup şi variante în care se lucrează pe rând, focalizat
cu fiecare persoană. Adeseori. Psihoterapia de grup se recomandă în
combinaţie cu terapia individuală.
Exemple de tipuri de grupuri psihoterapeutice sunt: grupurile de
întâlnire iniţiate de Rogers, grupurile gestaltterapeutice promovate de
Frederick Perls, alături de multe alte forme de lucru psihoterapeutice în
grup. În grupurile de întâlnire interesul nu cade cu precădere pe dinamica
grupului ci rămâne centrat asupra conştientizării, exprimării şi acceptării
propriilor sentimente de către fiecare participant în parte. Psihoterapeutul
rogersian acţionează în manieră non-directivă, intervenind mai ales atunci
când anumite sentimente trec neobservate sau pentru a permite tuturor
membrilor să se exprime în cadrul grupului. Grupurile gestaltterapeutice
îşi propun să îi ajute pe participanţi să devină deplin conştienţi: de
patternurile proprii de gândire, de senzaţiile corporale, de trăirile de
comportamente pe care le pun în acţiune. Este o formă de psihoterapie de
grup în care terapeutul lucrează focalizat, pe rând, cu câte unul dintre
participanţi, în timp ce ceilalţi membrii ai grupului asistă ca observatori
ce pot oferi feed-back-uri obiective sau pot fi implicaţi în exerciţii menite

2
să evidenţieze anumite patternuri sau strategii de acţiune ori de gândire.
Terapeutul gestaltist este activ, provocativ, distructiv şi utilizează tehnici
diferite, modificate liber de la o situaţie la alta.
Terapia de familie s-a conturat pornind de la constatarea că multe
persoane a căror stare s-a ameliorat în urma unei psihoterapii individuale
desfăşurate departe de familii, recădeau o dată cu întoarcerea în mediul
familial. Astfel s-a conturat premiza că problema apărută la un membru al
familiei ( 1 persoană-simptom ) reprezintă de fapt un semnal că ceva nu
funcţionează adecvat la nivelul întregului sistem familial, şi că o
intervenţie eficientă presupune antrenarea tuturor membrilor familiei
respective.
Terapia de cuplu a apărut ca răspuns la dificultăţile relaţionale şi de
comunicare ale cuplurilor maritale sau necăsătorite.
În astfel de situaţii, studiile au arătat că o abordare în care să fie
implicaţi ambii parteneri este mai eficientă decât o terapie individuală a
fiecăruia. În cazul terapiei de familie şi a terapiei de cuplu ( maritală )
grupurile care solicită terapie sunt grupuri naturale, deja constituite, care
funcţionează în cotidian şi care acuză diverse dificultăţi. Pentru astfel de
grupuri, terapia nu îşi propune un demers de profunzime asupra
problemelor personale ale fiecărui membru al familiei ci se centrează pe
relaţiile interpersonale.
În activitatea cu grupul terapeutic, psihoterapeutul are de-a face
concomitent cu mai multe persoane fiecare cu manifestări, cu probleme şi
cu cerinţe diferite. De la el se aşteaptă să facă faţă acestor solicitări
complexe, să ofere fiecărui participant şansa de a se exprima, de a lucra
cu sine şi cu ceilalţi de a trece prin noi experienţe relaţionale. Pentru a
răspunde acestor expectaţii, în psihoterapiile de cuplu, de familie sau de
grup se recomandă lucrul în echipă. În terapia de cuplu, mai ales, este de
preferat ca echipa terapeutică să fie formată dintr-o pereche bărbat-

3
femeie, ceea ce conferă simetrie relaţiei terapeutice. În unele forme de
terapie de familie se lucrează cu echipe lărgite, care asistă în spatele unui
perete cu vedere unilaterală la şedinţele propriu-zise conduse şi la
elaborarea strategiei de intervenţie pentru viitor.
După anul 1965 Psihoterapia în grup cu copii şi adolescenţi,
înregistrează mari schimbări şi reorientări teoretice şi metodologice, ca
urmare a noilor achiziţii din domeniul psihologiei şi al ştiinţelor
psihopedagogice. Teoriile apărute în aceste domenii câştigă o mare
personalitate, popularitate, acceptare şi utilizare, ceea ce are drept
consecinţă faptul că în domeniul psihoterapiei copilului şi
adolescentului terapia centrată pe client şi psihanaliză sunt înlocuite
cu metode noi, ca terapia realităţii şi analiza tranzacţională.
Actualmente, în fundamentarea teoretică a psihoterapiei de grup
cu copii şi adolescenţi, un rol important îl deţine teoria generală a
sistemelor, care încearcă integrarea unor factori multipli asupra
copilului-pacient şi a tulburărilor sale. Din această perspectivă, copilul
este inclus în numeroase subsisteme ce interacţionează producând
unele evenimente, care, în grupul terapeutic, influenţează revenirea lui
la sănătate. La rândul său, terapeutul conştient de feedbak-ul realizat de
conduita sa în grup, adoptă o anumită flexibilitate şi deschidere,
intervenţiile şi activitatea sa desfăşurându-se conform principiului
activităţii optime pentru procesul terapeutic.
În noua orientare a psihoterapiei pentru copii şi adolescenţi, un
accent special este pus pe informaţie, întrucât datele despre viaţă
influenţează patternul comportamental fiecărui grup de vârstă. Rapide,
oscilante, uneori contradictorii, dar mai ales în perpetuă schimbare, aceste
informaţii nu pot fi adecvat integrate şi bine asimilate în vederea
elaborării unei decizii optime, adaptate. În plus, informaţia validă, cât şi
cea eronată sunt transmise cu aceeaşi uşurinţă şi de aceea una din

4
sarcinile psihoterapiei de grup cu copiii constă în selecţia mesajelor şi
analiza deciziilor. De altfel, nu numai în psihoterapie, ci şi în viaţă,
familia şi şcoala trebuie să acorde mai mult timp transmiterii de
informaţii adecvate în scopul elaborării unor decizii orientate spre
realitate.
În mai mare măsură decât orice alt factor, caracteristicile stadiilor
de dezvoltare psihocomportamentală a copilului au influenţat apariţia şi
au determinat conţinutul tehnicilor psihoterapiei de grup pentru copii şi
adolescenţi. Întrucât comunicarea verbală nu poate fi folosită în sens
extensiv înaintea vârstei de 12-13 ani, activitatea ludică şi practică
determină conţinutul metodelor de psihoterapie în grup la copii, care
prezintă particularităţi în funcţie de categoriile de vârstă.

5
 Bibliografie:

1. Holdevici Irina, Elemente de psihoterapie, Ed. All, Bucureşti, 1996

2. Ionescu Gheorghe, Tratat de psihologie medicală şi psihoterapie,

Ed. Asklepios, Bucureşti, 1995

3. Ionescu Gheorghe, Psihoterapia, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990

4. Mitrofan Iolanda, Orientarea experienţială în psihoterapie, Ed.

Sper, Bucureşti, 2000