A VENIT TOAMNA

În fiecare început de toamnă, când ziua se zoreşte spre asfinţit, văzduhul răsună de larma voioasă a
rândunelelor. iată-le, se pregatesc să migreze departe, departe, acolo unde-i... cald şi bine. Şi, într-o
bună zi, nu se mai aud, nu se mai văd. În absenţa lor, natura îţi pare deodată pustiită, stingheră. A venit
toamna!, Constaţi, abia atunci, cu regret...
...Imaginea toamnei poate fi zugrăvită în o mie şi una de chipuri, anotimpul fiind predestinat nostalgiilor
de tot felul. Foşnet de frunze căzute, evocând uitate amintiri; culori vii, pătimaşe, în care pulsează,
înfiorată, presimţirea morţii hibernale şi care se sting încet, estompate de trecerea spre iarnă; iubiri
înăbuşite, tristeţi, melancolie, nostalgii... şi multe altele.
Cu regret, ne dăm seama că, iată, a mai trecut o vară. Trebuie totuşi să acceptăm că a venit toamna. Şi
să găsim în aceasta motive de bucurie!
Da, toamna, anotimpul recoltelor bogate, când constatăm cât de generoasă poate fi natura, dar şi cât de
harnici au fost truditorii satelor. Anotimpul în care muşcătura rebelă a mustului tânăr se ostoieşte,
prevestind înţeleapta cuminţenie a vinului vechi. Toamna, anotimpul când, de-a lungul şi de-a latul ţării,
nunţile se ţin lanţ, vesela zidire întru perpetuitate. Anotimpul în care copiilor noştri li se deschid iar
porţile iluminării. Toamna... da, toamna...

Haideţi, să ne bucurăm de darurile toamnei!