-caracterizarea personajului central feminin-

Otilia Marculescu este „eroina mea lirica” , proiectia autorului

inafara, „tipizarea mea in ipostaza feminina” (george Calinescu).

Romanul „Enigma Otiliei” este marcat de spiritul clasic balzacian,

imbinat cu elemente de factura romantica, evidentiand puternice
trasaturi ale romanului modern, obiectiv si realist. In acesta idee si
personajele romanului sunt construite intr-un mod asemanator,
introspectia si luciditatea analizei interioare aratand semne clare al
psihanalizei moderne, in timp ce motivele balzaciene si tehnica
detaliului sunt des intalnite in constructia personajulelor.
Otilia, o tanara de 18 ani , este fiica celei de-a doua sotii a lui
Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise de
suparare” si-i lasase lui toata averea , laolalta cu indatorirea
cresterii Otiliei. Costache o creste ca pe fiica lui, dar avaritia il
impiedica sa o infieze ofocial sau sa-i asigure , in mod concret, un
viitor.
Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celalate
personaje feminine din literatura romana prin aceea ca se afla
permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.

Portretul fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugereaza indirect,
trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie,
distinctie, inocenta si maturitate : „un cap prelung si tanar de fata,
incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata
intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare al mijloc si cu o
mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat
gol si delicat...”.
Definita indirect, de fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, otilia
este un personaj Complex, cu un comportament derutant, fiind
capabila de emotii puternicew, pentru a trece apoi cu o usurintpa
debordanta de al o stare la alta, imprastiata si visatoare uneori,
dovedind alteori, in mod surprinzator, luciditate si tact. Este un
amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp;
alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan in
Birigan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este extrem
de serioasa si lucida cand ii explica lui Felixmotivele pentru care cei
doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavartita a
propriei firi: „Eu am un temperamentnefericit: ma plictisesc repede,
sufar cand sunt contrariata.s234m0-sdfsdn334

Descrierea detaliata a camerei sugereaza, indirect, firea enigmatica

a Otiliei: „o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe
sertare, (..,) un scaun rotativ pt pian”., ar putea simboliza firea ei
imprevizibila(motivul oglinzilor). Dezordinea tinereasca a lucrurilor
aruncatepeste tot (rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda
frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit catre exuberanta
juvenila, catre un univers spiritual al „ascunzisului feminin”, cum
spune naratorul.
In conturarea personajului Otilia, naratotul foloseste tehnica
moderna a perspectivelor multiple, ea aparand in opinia celorlalte
personaje in mod diferit, chiar contradictoriu. Astfel, Mos Costache o
iubeste pe „fe-fetita mea”, elfiind „papa” care primeste de la ea un
strop de voiciune, tinerete si lumina, la simpla prezenta a fetei
„papa” „o sorbea din ochi si radea din toata fata lui spana”. Pentru
Felix, Otilia este o fata deosebita, „admirabila, superioara”
celorlalte, pe care o iubeste si o admira, dar al carui comporatment
merge dincolo de ratiunea sa, de puterea lui de intelegere.
Pascalopol vede in Otilia „o mare strensarita”, „un temperament de
artista”, „o fiinta gingasa care merita ocrotirea mea”, „o floarea
rara”, „o fata mandra si independenta, o femeie in devenire in care
investeste fara a cunoaste ce e viril si ce e patern in intentiile sale.
In ochii rai ai Aglaei, Otilia este o amenintare la averea, pe care ea o
considera, parinteasca , dar si o „dezmatata”, „usuratica” „care
suceste mintile baietilor de familie. In ochii lui Stanica Ratiu, Otilia
este o fata delicioasa, cu un excelent simt practic, perfect
constienta de ceea ce vrea si modalitatea de a obtine acel ceva.
Artista Georgeta o respecta fara a o cunoaste, pentru ca facea
obiectul unei iubiri atat de patimase din partea cerebralului Felix.
In ceea ce o priveste, Otilia declara : „ce tanar de varsta mea iti
inchipui sa m-ar iubi pe mine asa cum sunt? Sunt capricioasa, vreau
sa fiu libera !... M plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”.

In relatiile cu celalalte personaje , eroina da dovada de multa

intelegere. Ea il iubeste pe Felix, fiind pt acesta prima experienta
erotica, dezvaluindu-si sentimentele fata de el: „ eu te iubesc in
atatea feluri, incat nu pot sa analizeze acum cat te iubesc ca frate si
cat ca iubita”. Pascalopol este o figura
obisnuita in casa lui Giurgiuveanu, el fiind cel care-i oferise Otiliei de
mica toate cele care avarul „papa” i le refuza. Din sentiment de
datorie si de dragoste (nedefinita), Otilia penduleaza intre Felix si
Pascolopol, fiind pt o perioada a amandurora. Pusa in situatia de a
face o alegere, Otilia alege sa ramana cu mosierul bogat. Motivatia
alegerii poate fi pe atat de controversata, ca insasi personajul
Otiliei: pe de parte poate fi considerat ca un act de sacrificiu pt
persoana iubita, Felix, al carui viitor l-ar fi periclitat ramanand, iar
pe de alta parte se poate considera ca a facut alegerea pe criterii
materiale, mosierul fiind singurul in stare sa-i satisfaca nevoile
burgheze.
Otilia traieste drama insingurarii, generata de un viitor nesigur,
departe de visele copilaersti de fericire eterna, deoarece -se
destainuie ea lui Felix- o femeie traieste doar cativa ani . „ Cat crezi
tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului?Cinci, sase
ani!”. Vorbele aceste ultime prind contur atunci cand, intalnindu-se
in tren cu Pascalopol, Felix vede o fotografie cu o doamna frumoasa,
cu linii fine, dar picanta si plata, pe care insa nu o
recunoaste...femeia era Otilia.

Otilia este asadar, eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor,

care fascineaza prin amestecul de sensibilitate candida si profunda
maturitate.

Personajul principal este Maiteyi care reprezintp ca si Otilia lui G.

Calinescu eternul feminin. Portretul ei se realizeaza subiectiv in
functie de sentimentele lui Allan.
Mijloacele de caracterizare sunt diverse. Naratorul recurge atat la
mijloace de caracterizare directa, de catre narator si de catre alte
personaje cat si la mijloace de caracterizare indirecta prin fapte,
atitudini, gesturi. De fapt Maitreyi apare din perspectiva
personajului reflector, asa cum a cunoscut-o Allan. Tehnica narativa
face ca Maitreyi sa apara prin prezenta nemijlocita sau prin evocare
(jurnalul lui Allan, rememorarea, retranscrierea unor notari). Voit,
romanul dezvaluie trasaturi care se sustrag elucidarii. Misterul
eroinei reiese din comportarea sa echivoca. Maitreyi apare sobra,
indiferenta, dispretuitoare, provocatoare, profunda, complexa, plina
de poezie.
Maitreyi apartine unor orizonturi geografice si spirituale incarcate
de semnificatii. In India cultul pentru femeie atinge culmea
spirituala. Aici orice femeie, orice domnisoara este o zeita. "India nu
vede in femeie nicio fecioara, nicio domnisoara.Vede numai zeita,
jertfa creatoare,mama. Orice femeie este adorata deoarece este
sau va fi mama."(Mircea Eliade)
Portretul fizic apare chiar din incipitul romanului cand Allan
marturiseste ca la prima vedere Maitreyi nu i-a facut o impresie
placuta "Mi se parea urata cu ochii ei prea mari si prea negri, cu
buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici de fecioara
bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt."
Revine apoi cand rememoreaza prima vizita in casa lui Narendra
Sen. "Maitreyi mi s-a parut atunci mult mai frumoasa, in sari de
culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuti in argint, cu salul
asemenea cireselor galbene si buclele ei prea negre, ochii ei prea
mari". Ea avea miscari moi, de matase, un zambet timid, vorbea o
englezeasca corecta, de manual.
De acum ea devenise pentru Allan o faptura misterioasa "nu
izbuteam sa inteleg ce taina ascunde faptura aceasta".
Atractia europeanului fata de Maitreyi se face treptat pe masura ce
intalnirile lor se indesesc. Allan intelege ca pentru Maitreyi notiunea
de iubire este mult mai cuprinzatoare. Allan nu intelege ca Maitreyi
poate fi indragostita de copacul ei, ca Maitreyi a putut pastra o
suvita din parul alb al lui Tagore, mentorul ei spiritual. Numai prin
experienta directa Allan va descoperi influenta lui Maitreyi, farmecul
iubirii mistice. Iubirea lui Maitreyi pana la dinatie pentru guru
starneste in sufletul lui Allan deruta, uimire, gelozie.
Jocurile lui Maitreyi tin de ritualul erotic si mistic si imbogatesc
pasiunea. Maitreyi este incredintata de miracolul ochilor, mainilor,
picioarelor. Logodna de la Lacuri pare un moment sacerdotal: "Ma
leg de tine pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanuia altuia".
Maitreyi este o imbinare de minunatie virginala si un rafinament de
iubire patimasa.
Desi avea doar 17 ani, Maitreyi este o fiinta distinsa, o intelectuala,
o poeta. Fire predispusa spre visare si creatie incepe sa scrie o noua
carte de poeme. Tine conferinte in fata unui public elevat.
Cand Allan este alungat din casa lui Narendra Sen, pentru Maitreyi
ramane o aspiratie. In ciuda despartirii de Allan, a pedepselor
violente, a suferintei si a disperarii, Maitreyi isi faureste o mitologie
a ei.
Asadar, Maitreyi simbolizeaza etenul feminin, ea poarta amprenta
iubirii senzuale dar si spirituale.