“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un
suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea
de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si
asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate
drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si
viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si
calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai
astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-
adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau
mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu
defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama
cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil
vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai
devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-
un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva
ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca
daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu
timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat
sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta
niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va
suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va
determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine
nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit
cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt…
Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca
ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Iubirea este legea vietii. Iubirea este chiar viata. Ceea ce mentine unitatea creatiei este legea iubirii.
“Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” este porunca Vechiului si Noului Testament. Si aceasta porunca este
o consecinta a legii unicitatii. Nu exista nimic in intreaga lume care sa fie diferit de tine - si atunci de ce sa
nu-l iubesti?
Odata, la un intelept vine un tanar sceptic care il pune la incercare dandu-i sa bea o cana cu var in loc de
lapte. Inteleptul o bea fara sa spuna nimic, iat tanarul incepe sa rada spunand: “Ce intelept este acela care nu
poate deosebi laptele de var nici dupa ce l-a gustat?”; inteleptul nu a spus nimic, dar dupa foarte putin timp,
tanarul incepe sa se vaite de o puternica durere de stomac. Inteleptul ii spune: “Ar fi trebuit sa stii ca intre
tine si mine nu este nici o deosebire”. Poporul nostru a sintetizat aceasta unitate a tuturor fiintelor, unitate
care poate fi perceputa prin forta iubirii, in urmatoarele cuvinte: “Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.
Pe de alta parte, iubirea reprezinta cea mai eficienta modalitate de a ajunge la cunoasterea legii unicitatii.
Iubind tot ce te inconjoara, incepi sa intrevezi esenta tuturor lucrurilor, esenta care este de aceeasi natura ca
si Dumnezeu.
Nu exista virtute mai inalta decat iubirea. Nu exista cunoastere mai profunda decat iubirea si nici religie mai
inalta decat iubirea pentru ca ea este Adevarul, este insusi Dumnezeu. In orice particica a Creatiei Sale, poti
intelege profund Iubirea Sa. In interiorul unui atom poti sa descoperi legea iubirii, in structurarea unei
galaxii poti sa descoperi aceeasi lege a iubirii. Nimic nu exista in acest Univers care sa nu fie patruns de
iubire.
Nu-i doar o metafora atunci cand spun ca legea atractiei universale este doar un aspect al legii iubirii.
Swami Shivananda spunea urmatoarele cuvinte: “Ura este cea care desparte om de om, natiune de natiune,
tara de alta tara. Mandria si egoismul sunt cele care dezbin un om de altul”.
Ura, mandria si egoismul sunt creatii mentale. Toate acestea sunt produsele necunoasterii, ale ignorantei.
Ele nu pot rezista in fata iubirii pure. Ura aduce cu ea tot ura. Iubirea aduce in schimb iubire. Frica da
nastere fricii. Aceasta este o lege cosmica imuabila (este legea rezonantei). Este o tendinta naturala a iubirii,
a puterii lui Dumnezeu sa guverneze pe acest Pamant, cucerind toate fortele urii si ale necuratului.
A fi in afara iubirii inseamna, practic, a fi in afara vietii. Cine a incetat sa mai iubeasca, acela a si murit deja.
La fel cum o familie nu este unita decat prin forta iubirii, la fel intreaga creatie este unita prin aceeasi forta a
iubirii.
1. teompa Says:
August 16th, 2008 at 6:24 pm
Letargic de pasiv
E ceva putred
în fiinţa mea puhăvită
când văd că viaţa
e esenţă de steril.
Cu scai pe limba jumulită
- de vorbe goale, vorbe grele -
ca un păgân apar…
Apar, dispar
în cenuşia probă
a conştiinţei de buzunar.
În loc de ceas tic-tac,
ascult la tâmple
discursul nevralgic
al timpului scurs
prin vadurile clipei.
Mi-e că sunt cel mai copil
dintre boşorogii ştanţaţi
cu fierul roşu
de conservatorii lui
„E bine şi aşa!”
(Un drac… fumând
pipa păcii cu Domnul).
În lumea celor duşi,
e loc şi pentru genele
încolţite de lăcrimatul
individului care
se mulează dubios
sub identitatea mea.
Cred în ideea
că sunt inutil viu…
şi astfel am debutat
într-un amurg să scriu,
să mâzgălesc nevinovat,
cu un pix feroce,
boala care-mi macină
seminţele suferinţei.
Fiecare trăire îmi e
o moarte a dorinţei de a trăi.
Sunt ros de calităţi,
roşu de pasiunea
pentru pasivitate.
O doză de vin,
cu buchet de pelin –
e viaţa de om!
Dacă n-aş fi nebun,
aş înnebuni…
ciudos fiind pe normalitatea
închircit de umană.
Cine moare?
Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-
si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i
cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de
emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert
pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el
insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca
de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim…
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi.