CORNELIU LEONTE DOINA LEONTE

ELEMENTE
DE CONSTRUCŢII ZOOTEHNICE
ŞI
DESEN TEHNIC

IAŞI 2003

-1-
 CUPRINS

Introducere
Capitola 1. Importanţa şi conţinutul cursului de construcţii zootehnice.
1.1. Contribuţia disciplinei la formarea inginerului zootehnist
1.2. Conţinutul cursului şi relaţiile cu alte discipline.
Capitolul 2. Materiale de construcţii.
2.1. Noţiuni introductive privind materialele de construcţii
2.1.1. Lemnul
2.1.2. Piatra naturală
2.1.3. Produse ceramice
2.1.4. Lianţii
2.1.5. Mortare
2.1.6. Betoane
2.1.7. Produse din metal
2.1.8. Materiale termo şi hidroizolante
2.1.9. Produse din azbociment, sticlă, polimeri sintetici
Capitolul 3. Noţiuni de rezistenţă a materialelor şi dimensionarea
elementelor de construcţii.
3.1. Clasificare. Elemente componente ale structurilor de rezistenţă
3.2. Tipuri de structuri de rezistenţă
3.3. Actiuni în construcţii
3.3.1. Definiţie, Clasificare, Grupare
3.3.2. Forţe exterioare, interioare, solicitari
3.3.3. Eforturi unitare
3.3.4. Legătura dintre eforturile unitare si deformaţiile specifice. Legea lui
Hooke
3.3.5. Criterii pentru dimensionarea elementelor de construcţii. Metoda de
calcul
Capitolul 4. Elemente de construcţii la o clădire
4.1. Definirea şi clasificarea construcţiilor
4.2. Alcătuirea generală a unei clădiri
4.3. Modularea şi tipizarea construcţiilor
4.4. Terenul de fundare
4.5. Fundaţii
4.6. Structura de rezistenţă a unei clădiri
4.7. Pereţi (Ziduri)
4.8. Ferestre şi uşi (Tâmplărie)
4.9. Acoperişuri
4.10. Pardoseli
4.11. Lucrări de finisare
Capitolul 5. Elemente de fizica construcţiilor
5.1. Conceptul de confort termic
5.2. Transmiterea căldurii prin elementele de construcţii
5.3. Permeabilitatea elementelor de construcţii la vaporii de apă
5.4. Sistemul de ventilaţie. Metode de calcul
5.5. Bilanţul termic şi factorii care îl influenţează. Metode de calcul
5.6. Iluminarea naturală şi artificială. Metode de calcul
5.7. Interacţiunea dintre elementele de construcţie ale unei clădiri

-2-
 INTRODUCERE

Necesităţile crescânde de produse de origine animală au făcut ca

metodele clasice de creştere şi întreţinere să fie treptat înlocuite prin sisteme noi,
în care atât producţiile cât şi productivitatea muncii să fie cât mai ridicată.
Ultimii ani caracterizează producţia zootehnică prin introducerea pe scară
tot mai largă a mecnizării şi automatizării, folosirea unor tehnici şi tehnologii noi.
În complexul de factori care participă la obţinerea unor animale
sănătoase cu o înaltă capacitate productivă, adăposturile au căpătat o pondere
deosebită, nimeni nu mai pune la indoială necesitatea imperioasă a cunoaşterii şi
exploatării acestora, pentru realizarea confortului, a factorilor de microclimat şi a
condiţiilor de igienă.
Nu trebuie neglijat nici rolul social pe care îl au adăposturile pentru
animale, deoarece condiţiile pe care le asigură vizează nu numai apărarea sănătăţii
animalelor ci şi a oamenilor care lucrează în sectorul zootehnic.
Progresele înregistrate în tehnica creşterii şi exploatării animalelor, pe
plan mondial şi în ţara noastră, au determinat schimbări radicale privind concepţia
despre adăposturi, iar problema construcţiilor pentru toate categoriile de animale,
să capete noi coordonate, nu numai în cadrul general al ştiinţelor zootehnice ci şi
în practica creşterii animalelor, fie că este vorba de sistemul intensiv industrial sau
de cel tradiţional modernizat.

-3-
 CAPITOLUL 1

Importanţa şi conţinutul cursului

de construcţii zootehnice

1.1. Contribuţia disciplinei la formarea inginerului

zootehnist
Construcţiile agro-zootehnice sunt destinate adăpostirii animalelor,
depozitării şi conservării furajelor precum şi a producţiei animaliere.
Construcţiile zootehnice reprezintă o categorie distinctă de construcţii cu o
problematică specifică şi particularităţi proprii ai căror cunoaştere trebuie să-şi
găsească locul în procesul de formare a viitorului inginer zootehnist ca specialist
multilateral.
Ca element tehnologic construcţiile zootehnice participă direct la obţinerea
unor producţii animaliere sporite, ceea ce impune o strânsă colaborare între
zootehnist, ca tehnolog şi alţi specialişti cum ar fi constructorul, mecanizatorul,
instalatorul etc.
După modul cum aceste construcţii participă la procesul de producţie se
pot clasifica în: clădiri de producţie, auxiliare şi anexe, precum şi elemente de
echipare tehnică şi edilitare.
Factorii determinaţi care impun soluţiile constructive la proiectarea
spaţiilor pentru întreţinera animalelor sunt :
- destinaţia construcţiei, determinată de specia şi categoria animalelor
adăpostite (porcine, taurine, ovine, pasări etc.); producţia urmărită (carne, lapte,
ouă, lână etc.); vârsta animalelor şi destinaţia lor (pentru producţie sau
reproducţie);
- soluţia tehnologică legată de sistemul de întreţinere, furajare, evacuare a
dejecţiilor, recoltarea produselor, gradul de mecanizare a proceselor de producţie
etc.

1.2. Conţinutul cursului şi relaţiile cu alte discipline

Disciplina de construcţii zootehnice şi-a conturat problematica odată cu
trecerea spre formele intensive de creştere a animalelor.
Apariţia ei ca disciplină de sine stătătoare este strâns legată de necesitatea
creerii unui “mediu artificial” care să asigure nu numai creşterea unor animale
sănătoase, ci şi obţinerea unor producţii mari, ştiut fiind faptul că producţia
animalelor este rezultanta dintre “factorii genetici” şi cei de “mediu extern”, iar
din aceştia din urmă fac parte şi adăposturile.
Studiul construcţiilor zootehnice are un caracter aplicativ. Tot ceea ce se
învaţă teoretic se poate confrunta şi verifica în condiţiile unităţilor zootehnice.
Obiectivul urmărit la această disciplină este pregătirea viitorilor ingineri
zootehnici ca tehnologie de concepţie, pentru proiectarea unităţilor de producţie
animală, ca beneficiari ai investiţiilor de profil şi ca specialişti pentru întreţinera şi
exploatarea construcţiilor zootehnice, la parametrii proiectaţi.

-4-
 Noţiunile cuprinse în curs urmăresc asigurarea unei orientări în domeniul
elementelor de construcţie, a materialelor de construcţie şi a structurilor
constructive, aprofundarea elementelor de fizică a adăposturilor, a soluţiilor de
cazare.
Se prezintă principalele tipuri de adăposturi pentru diferite specii şi
categorii de animale, construcţii auxiliare şi anexe specifice unităţilor industriale
de creştere a animalelor.
Disciplina de construcţii zootehince are relaţii directe cu disciplinele
tehnologice de creştere a animalelor, cu disciplinele de zooigienă, maşini şi
instalaţii zootehnice precum şi cu alte discipline, de la care utilizează o serie de
elemente absolut necesare pentru realizarea într-o concepţie unitară, a unui spaţiu
tehnologic complex pentru creşterea şi exploatarea animalelor.

-5-
 CAPITOLUL 2

Materiale de construcţii

2.1. Noţiuni introductive privind materialele de construcţii

Totalitatea produselor care contribuie la executarea unei construcţii poartă
numele generic de “materiale de construcţii”.
Cunoaşterea caracteristicilor fizico-mecanice şi chimice, precum şi a
modului de comportare a materialelor de construcţii la diverse acţiuni distructive
la care sunt supuse pe timpul exploatării, oferă posibilitatea alegerii corecte a
materialelor necesare executării diferitelor elemente de construcţie.

2.1.1. Lemnul
2.1.1.1. Caracteristici generale
Lemnul este un material de natură organică, vegetală şi prezintă o gamă
largă de utilizare în construcţii, de la elementele de rezistenţă până la mobilier şi
piese decorative.
Tehnologiile moderne de prelucrare a lemnului au permis extinderea
domeniului de utilizare de la răşinoase (bradul, molidul) şi foioase (fagul,
salcâmul), asupra tuturor speciilor de lemn, inclusiv plopul şi salcia.
Avantajele care rezidă din utilizarea lemnului în construcţii sunt:
- se prelucrează, asamblează şi se manipulează uşor ;
- asigură o izolaţie termică şi fonică corespunzătoare ;
- se pot obţine piese relativ lungi ;
- prezintă aspect frumos .
Limitarea domeniului de utilizare a lemnului este determinată de unele
dezavantaje:
- se aprinde şi arde uşor ;
- este puţin rezistent la acţiunea agenţilor externi ;
- are proprietăţi mecanice nesatisfăcătoare ;
- oferă un sortiment limitat atât ca formă a secţiunii transversale, cât şi ca
lungime a pieselor ;
- are o durată de exploatare relativ redusă faţă de alte construcţii din metal,
zidărie sau beton ;
- prezintă adesea defecte cum ar fi : noduri căzătoare, crăpături, găuri de
insecte, zone de alteraţie etc.

2.1.1.2. Proprietăţi fizico-mecanice

Densitatea aparentă. Densitatea aparentă este o proprietate care depinde
de esenţa şi de umiditatea lemnului (tabelul 2.1), influenţând direct rezistenţele
sale mecanice.

-6-
 Tabelul 2.1
Variţia densitaţii aparente a lemnului în funcţie
de specie şi de umiditate
Densitatea aparentă (kg/m³) pentru lemnul :
Specia
Verde Cu 15% apă Uscat
Brad 1000 450 410
Molid 740 480 430
Pin 700 520 490
Stejar 1100 740 650
Fag 1010 750 690
Frasin 920 760 680
Salcâm 880 750 730
Tei 740 460 490

Umiditatea lemnului.Cantitatea de apă conţinută de lemn în momentul

tăierii, ajunge până la jumătate din masa sa, reducându-se treptat prin evaporarea
apei libere (apa care circulă prin ţesuturile vegetale) şi a unei părţi din apa de
higroscopicitate (apa fixată prin adsorbţie de pereţii ţesuturilor vegetale), până la
stabilirea unui echilibru cu umiditatea atmosferică.
În ţara noastră, umiditatea lemnului uscat în aer variază între 12 şi 15%.
Umiditatea lemnului de construcţie notată cu U şi exprimată în procente
este dată de relaţia :
m2 − m1
U= ⋅ 100 , (%)
m1
în care :
U este umiditatea, în % ;
m2 – masa lemnului în stare naturală, în g ;
m1 – masa lemnului uscat la 100. . .105ºC, în g ;
Variaţia în timp a umidităţii produce fenomenele de umflare şi contragere
a lemnului. Aceste fenomene se manifestă diferit, în funcţie de orientarea fibrelor,
fiind minime în lungul fibrelor şi maxime pe direcţiile tangenţiale la inelele
anuale.
Rezistenţele mecanice ale lemnului. Rezistenţele mecanice ale lemnului
sunt influenţate de unghiul de incidenţă format de direcţia forţei şi direcţia fibrelor
longitudinale, de umiditate, precum şi de prezenţa defectelor (tab. 2.2).

Tabelul 2.2
Rezistenţele mecanice ale lemnului pentru umidităţi cuprinse între15 şi 18%
Compresiune Compresiune
în lungul Încovoiere Încovoiere Perpendiculară
Specia
fibrelor (daN/cm²) (daN/cm²) pe fibre
(daN/cm²) (daN/cm2)
Stejar 130 130 90 30
Molid 100 100 70 15

-7-
 Proprietăţile izolante ale lemnului. Lemnul este un bun izolator termic,
electric şi fonic, în acest din urmă domeniu, lemnul fiind asociat cu vata de sticlă,
şi vata minerală.
Defectele lemnului. Defectele prezentate de lemn pot fi: defectele de
formă (conicitatea anormală, curbura etc.), defectele de structură (fibra răsucită,
fibra încâlcită etc.), nodurile, crăpăturile, găurile, galeriile, coloraţiile, alteraţiile şi
altele.
Acestea se datoresc modului de creştere, acţiunii microorganismelor,
agenţilor fizici şi influenţează negativ asupra rezistenţei mecanice a lemnului.

2.1.1.3. Măsuri de protecţie a lemnului

Lemnul poate fi supus acţiunii agresive din partea unor agenţi de natură
vegetală (alge, ciuperci, microorganisme), de natură animală (rozătoare, insecte,
larve etc.) sau poate fi atacat sau distrus de foc.
Ca metode de tratament a suprafeţelor se folosesc carbonizarea, (operaţie
în timpul căreia apar la suprafaţă gudroanele , datorită distilării parţiale a lemnului
în procesul de ardere superficială) şi carbolinizarea, (aplicarea unui strat
superficial de carbolineum, produs obţinut prin distilarea huilei).
Împotriva intemperiilor, lemnul se protejează prin aplicarea pe suprafaţa
lui a unuia sau a mai multor straturi de vopsele sau lacuri.
Ca tratament în profunzime, este utilizată impregnarea cu diverse
substanţe antiseptice sau hidrofuge, operaţie care poate fi realizată prin îmbăiere
în bazine deschise sau prin injectare, în autoclave sub presiune.
Ignifugarea (protecţia împotriva acţiunii focului) se poate realiza fie prin
aplicare la suprafaţa lemnului a unor straturi de azbest, şamotă, tablă sau
tencuială, fie prin aplicarea unor soluţii ignifuge ( silicat de sodiu , vopsele
ignifuge ).

2.1.1.4. Sortimente de material lemnos folosite în construcţii

Materialele lemnoase utilizate în construcţii pot fi grupate în materiale
lemnoase brute şi prelucrate.
● Materialele lemnoase brute provin din trunchiuri fără crengi şi fără
coajă şi sunt prezentate în tabelul 2.3.

Tabelul 2.3
Dimensiunile lemnului rotund folosit în construcţii
Diametrul la capătul
Denumirea produsului Lungimi (m)
subţire (cm)
Bulumaci 10…20 1,50…3,00
Bile 12…16 6,00…9,00
Manele 8…11 3,00…6,00
Prăjini 4…7 2,00…4,00
Piloţi 18…40 6,00…15,00

● Materialele lemnoase prelucrate pot fi, la rândul lor, împărţite în două

grupe de sortimente :
- lemn semiecarist, respectiv lemn semirotund (lemn rotund despicat) şi
cioplitură, obţinut din lemn rotund cu lungime mai mare de 7,00 m şi cu
diametrul cuprins între 15 şi 18 cm ;

-8-
 - lemn ecarist (cherestea), obţinut prin debitarea lemnului rotund de răşinoase
sau de foioase şi caracterizat prin faptul că aceste sortimente au muchii vii şi
sunt mărginite de feţe plane.
Principalele sortimente de lemne ecarist sunt următoarele:
- scândurile, care au grosimea de cel mult 40mm şi lăţimea mai mare decât
dublul grosimii, însă nu mai mică de 80mm;
- dulapii, care au grosimea cuprinsă între 40 şi 100mm şi lăţimea mai mare
decât dublul grosimii, însă nu mai mică de 100mm ;
- grinzile, care sunt piese cu feţe şi canturi plane şi paralele între ele, având
grosimea cuprinsă între 10 şi 30cm, lăţimea cuprinsă între 12 şi 13 cm, iar
lungimea normală cuprinsă între 3,00 şi 6,00m. Pe bază de comenzi speciale
se pot realiza grinzi cu lungimea până la 12,00m(tab.2.4) ;
- şipcile, care sunt piese cu grosimea de 1,2…4cm, lăţimea de 1,8…6cm şi
lumgimea de la 1,00 la 6,00m;
- riglele, denumite şi cuşaci, care sunt piese cu grosimea cuprinsă între 4 şi
10cm, lăţimea cuprinsă între 6 şi 15 cm şi cu lungimea de 1,00…6,00m
Dintre sortimentele de cherestea de foioase, cea mai mare importanţă
prezintă, pentru construcţii, cheresteaua de stejar şi cea de fag.

Tabelul 2.4
Dimensiunile uzuale pentru grinzile din lemn de răşinoase
Lungimi (m)
Grosimi
Lăţimi (cm) De
(cm) normale
coamndă
10 12 15 - 19 - -
12 12 15 - 19 25 - 3,00…6,00 6,50…12,00
15 - 15 17 19 25 30 din din
19 - - - 19 25 30 50 în 50cm 50 în 50cm
25 - - - - 25 30
30 - - - - - 30

● Produsele din lemn prelucrat folosite în construcţii sunt :

- duşumelele cu lambă şi uluc, folosite la pardositul camerelor de locuit, a
birourilor etc. şi fabricate din scânduri sau dulapi de răşinoase ;
- scândurile fălţuite , fabricate din cherestea de răşinoase ;
- parchetele, constituite din lamele cu lungimea de la 10…50cm, lătimea de
2…9cm şi grosimea de 10…20mm;
- pavelele din lemn,utilizate la executarea pardoselelor în ateliere, hale de
maşini, hangare, standuri pentru animale etc. şi prezintă următoarele
avantaje: sunt călduroase, amortizează zgomotul, sunt elastice şi sunt
rezistente la uzură. Aceste produse se livrează în două sortimente : pavele
de tipul P (prismatic) şi pavele de tipul C (cilindric).

● Dintre produsele obţinute prin valorificarea superioară a lemnului

se citează următoarele :
- furnirele , obţinute prin tăierea plană sau tăiere prin derulare şi care au o
grosime cuprinsă între 0,2 şi 6mm ;
- placajele din lemn , obţinute prin încleierea unor foi de furnir suprapuse, cu
fibrele încrucişate ;
- panelele , fabricate dintr-un miez de şipci de molid sau brad, încleiate unele
lângă alte şi acoperite, pe ambele feţe, cu câte o foaie de furnir. Panelele nu

-9-
 se deformează, nu se ondulează şi nu crapă la variaţiile normale de
umiditate şi temperatură din încăperile închise ;
- plăcile din aşchii de lemn , denumite în mod curent PAL ; sunt panouri
obţinute prin aglomerare sub presiune, cu ajutorul unui liant sintetic, a
aşchiilor de lemn şi au o densitate aparentă care variază între 400 şi 1000
kg/m³. Prin tratare cu diferite substanţe, plăcile de tip PAL pot fi
hidrofugate, ignifugate sau antiseptizate ;
- plăcile din fibre de lemn (PFL) , fabricate din fibre de lemn împâslite
datorită proprietăţilor adezive şi de coeziune proprii. La fabricare se pot
adăuga lianţi, precum şi alte substanţe antiseptice, ignifuge, emulsii de
bitum etc. În funcţie de densitatea aparentă, se pot distinge următoarele
sortimente : PFL poros, cu densitatea aparentă de 220…400kg/m³, PFL dur,
cu densitatea aparentă de minimum 850kg/m³ şi PFL extradur, cu densitatea
aparentă de minimum 950kg/m³. Plăcile de PFL dur şi extradur pot fi
înnobilate prin emailare sau lăcuire (PFL–E), precum şi prin melaminare
(PFL-M). Emailarea se realizează prin turnarea sau pulverizarea unuia sau a
mai multor straturi de email sau lac, care se usucă la cald. Melaminarea se
realizează prin presarea la cald a unuia sau a mai multor filme de hârtie,
impregnată cu răşină melaminică.

2.1.2 Piatra naturală

Piatra naturală se găseşte la suprafaţa scoarţei pământului sub formă de
amestecuri naturale de minerale, care formează rocile.
Utilizarea pietrei naturale în construcţii este justificată de mutiplele calităţi
ale acesteia :
- se găseşte din abundenţă în majoritatea regiunilor din ţara noastră ;
- prezintă rezistenţe mari la compresiune şi uzură ;
- prezintă o mare durabilitate în timp
- are, un aspect natural frumos ;
- necesită numai transformări fizice ;
- poate fi utilizată atât ca material de bază, cât şi ca material decorativ.

Tabelul 2.5
Proprietăţile fizico-mecanice ale unor roci
Unitatea
Granit de Calcar de Marmură
Caracteristici de
Iacob Deal Bampotoc de Monesa
măsură
Densitatea aparentă Kg/dm³ med. 2,62 med. 2,57 min 2,68
Compactitatea % med. 97,80 med. 95,50 min 98,80
Porozitatea totală % med. 2,20 med. 4,50 max 1,10
Absorbţia de apă % max 0,40 max 1,00 Max 0,35
Rezistenţa la compresiune daN/cm² 1600…2700 750…1100 1000…1300
în stare uscată

Utilizarea limitată a pietrei naturale este determinată de următoarele

proprietăţi ale acesteia (tab. 2.5):
- densitatea aparentă mare, fapt care are implicaţii directe asupra costului
manipulărilor, transportului, precum şi asupra dimensiunilor fundaţiilor şi a
altor elemente constructive ;

- 10 -
 - majoritatea rocilor au o conductivitate termică ridicată şi din acest motiv
sunt contraindicate la execuţia elementelor de închidere ale construcţiilor ;
- se comportă necorespunzător la foc ;
- se prelucrează cu un consum ridicat de energie.

2.1.2.1. Clasificarea rocilor

Rocile pot fi clasificate după diverse criterii şi anume :
- după geneză, rocile se clasifică în roci magmatice sau eruptive, roci
sedimentare şi roci metamorfice ;
- după structură, respectiv după gradul de cristalizare al mineralelor
componente, rocile se clasifică în roci cu structură holocristalină, care au
mineralele complet cristalizate, roci cu structură hemicristalină, care au
mineralele parţial cristalizate şi parţial amorfe şi roci cu structură amorfă ;
- după textură, respectiv după modul de aranjare în spaţiu a mineralelor
componente, rocile se clasifică în roci cu textură neorientată sau masivă,
roci cu textură stratificată, la care straturile sunt alcatuite din aceleaşi
minerale şi roci cu textură şistoasă, la care straturile sunt alcătuite din
minerale diferite.

2.1.2.1.1. Roci magmatice

Rocile magmatice s-au format prin răcirea şi solidificarea magmei,
structura lor diferenţiindu-se în funcţie de durata, presiunea şi adâncimea la care a
avut loc răcirea. Dacă răcirea are loc la adâncime, mineralele au timp să
cristalizeze în întregime, în timp ce la suprafaţa pământului mineralele
cristalizează parţial, o bună parte din ele rămânând în stare amorfă.
După adâncimea de răcire a magmei, rocile magmatice se clasifică în :
- roci intrusive ;
- roci filoniene ;
- roci efusive.
In timpul erupţiei vulcanilor, datorită răcirii bruşte a lavei şi a degajării, în
acelaşi timp, de gaze şi vapori, se formează roci cu structura vitroasă şi foarte
poroasă, cum sunt lava vulcanică, piatra ponce, cenuşele vulcanice şi tufurile
vulcanice rezultate prin cimentarea cenuşelor. Acestea se utilizează ca materiale
de izolaţie termică, ca agregate uşoare sau ca adaosuri hidraulice la fabricarea
lianţilor micşti.

2.1.2.1.2. Roci sedimentare

După geneza lor, rocile sedimentare se pot clasifica în :
- roci detritice;
- roci organogene;
- roci de precipitaţie;
Din categoria rocilor sedimentare detritice fac parte :
- grohotişurile ;
- prundişurile ;
- nisipurile ;
- mâlurile ;
Rocile sedimentare enumerate reprezintă grupa rocilor sedimentare
detritice necimentate. Prin golurile acestor depozite pot să pătrundă ape cu diverse
substanţe dizolvate sau în suspensie, care să precipite în goluri şi să lege granulele

- 11 -
într-un tot rezistent şi compact, adică să le cimenteze. Astfel, se formează rocile
sedimentare cimentate.
Dintre rocile detritice cimentate, gresiile se folosesc pe scară lungă în
construcţii, atât sub formă de piatră spartă (ca agregate), cât şi sub formă de plăci
(la placarea construcţiilor, la pavaje etc.). Argilele se utilizează în industria
materialelor de construcţii ca materie primă la fabricarea produselor ceramice, iar
marnele, care sunt amestecuri naturale de argile şi calcare, se folosesc la
fabricarea cimentului Portland.
Din grupa rocilor care iau naştere prin cristalizarea sărurilor conţinute în
apă se menţionează ghipsul şi calcarele.
Ghipsul este un sulfat de calciu hidratat care se formează prin evaporarea
apei de mare din unele bazine izolate pe cale naturală în decursul timpului.
Calcarele se formează prin precipitarea bicarbonatului de calciu, care se
descompune în carbonat de calciu şi în dioxid de carbon. Travertinul, o piatră
naturală ornamentală deosebit de apreciată şi utilizată la placarea clădirilor este o
variaţie de calcar, care se formează prin depunerea carbonatului de calciu peste
frunze, alge, muşchi, care dispar prin putrezire, lăsând goluri în rocă.
Principalele roci organogene sunt calcarele cochilifere, diatomitul şi
tripoli.
Calcarele cochilifere sunt formate din cochilii calcaroase cimentate între
ele ; se folosesc ca agregate uşoare şi la lucrări de artă.
Diatomitul şi tripoli sunt roci silicoase bogate în bioxid de siliciu amorf,
rezultate în urma depunerii microorganismelor denumite diatomee. Se folosesc ca
adaosuri hidraulice la preparea lianţilor, ca agregate şi la fabricarea materialelor
termoizolante.

2.1.2.1.3. Roci metamorfice

Schimbările din scoarţa Pământului pot determina modificări ale structurii
sau a compoziţiei rocilor; astfel, din roci magmatice sau sedimentare, iau naştere
rocile metamorfice.
Textura rocilor este în general şistoasă, mineralele fiind orientate după
anumite direcţii în straturi. Principalele roci metamorfice utilizate în construcţii
sunt : gnaisurile, cuarţitele, marmurile şi ardeziile.
Aceste roci mai poartă şi numele de şisturi, datorită aşezării mineralelor în
straturi.

2.1.2.2. Materiale de construcţii din piatră naturală

În construcţii, piatră naturală poate fi folosită ca agregat la prepararea
mortarelor şi a betoanelor, ca material de bază la executarea fundaţiilor şi a
zidăriilor, la lucrări de finisaje interioare şi exterioare, la lucrări de drumuri, căi
ferate, baraje, anrocamente, consolidări şi apărări de maluri etc.
După modul de exploatare, respectiv după provenienţă, materialele din
piatră naturală se împart în două mari grupe : produse de balastieră şi produse de
carieră (provenite din roci masive).

2.1.2.2.1. Produse de balastieră

Produsele de balastieră sunt agregate naturale grele, purtând numele de
nisip, pietriş, bolovani şi balast, în funcţie de mărimea granulelor.
Nisipul este agregatul natural cuprinzând granule cu diametrul măsurând
între 0 şi 7,1mm, fiind utilizat la prepararea mortarelor şi betoanelor, ca strat

- 12 -
filtrant la drumuri şi pardoseli, ca degresant în industria ceramică, la fabricarea
sticlei etc.
Pietrişul este agregatul natural care conţine granule cu diametrul cuprins
între 7,1 şi 71 mm şi care se utilizează la prepararea betoanelor de ciment, la
prepararea mixturilor asfaltice, ca strat filtrant la drumuri şi pardoseli etc. În mod
uzual se asigură de balastiere următoarele sorturi : 7,1/16mm, 31/71mm. Sortul
7,1/16 mai poartă şi numele de mărgăritar.
Balastul este un amestec natural de nisip cu pietriş, eventual şi bolovani.
Poate fi livrat sub formă de balast neciuruit (0/160 mm, utilizat ca strat de
fundaţie la drumuri, pardoseli etc.) sau sub formă de balast ciuruit în sorturile 0/31
şi 0/71, (folosit ca agregat pentru prepararea betoanelor de marcă inferioară).
Bolovanii sunt pietre cu forme rotunjite, cu diametrul cuprins între 71 şi
160 mm şi se utilizează la pavaje, betoane ciclopiene, baraje, anrocamente,
consolidări şi apărări de maluri etc.

2.1.2.2.2. Produse de carieră

Principalele sortimente ce fac parte din categoria produselor de carieră
sunt piatra brută, piatra prelucrată şi piatra spartă.
Piatra brută se prezintă sub formă de blocuri de formă neregulată şi este
utilizată la execuţia fundaţiilor şi a soclurilor, la zidurile de sprijin, la
anrocamente, consolidări etc.
Piatra prelucrată se găseşte sub următoarele forme:
- moloane, respectiv blocuri prelucrate numai pe una din feţe şi parţial (numai
pe o adâncime de 3…7cm) pe feţele adiacente. Moloanele se folosesc la
execuţia zidăriilor masive ;
- piatra de talie , respectiv blocuri de formă regulată având patru, cinci sau
toate feţele prelucrate şi care se folosesc la executarea zidurilor
construcţiilor monumentale.
- plăci de piatră , produse ce se obţin prin tăierea blocurilor de piatră şi
prelucrarea feţei aparente prin şpiţuire, pieptănare, buciardare, şlefuire,
lustruire sau profilare şi care se folosesc la execuţia pardoselilor sau a
placajelor la pereţi, stâlpi,trepte de scară etc. ;
- detalii de arhitectură cum ar fi socluri, solbancuri, cornişe, brâuri, trepte,
ancadramente, stâlpişori etc. ;
- pietre pentru execuţia îmbrăcăminţilor şi încadrărilor rutiere, fasonate sub
formă de pavele, calupuri şi borduri. La rândul lor, pavelele pot fi normale
sau abnorme. Cele normale se produc în două tipuri : tip dobrogean (18 x 12
x 13cm) şi tip transilvănean (17 x 17 x 13cm). Pavelele abnorme au aceeaşi
formă cu pavelele normale de tip dobrogean însă cu dimensiunile mai
reduse. Calupurile sunt pietre de formă cubică (cu latura de 9cm) sau de
formă prismatică (7 x 7 x 9cm). Bordurile sunt produse de formă prismatică
ce se utilizează la încadrarea trotuarelor, drumurilor şi a platformelor.
Piatra spartă se obţine prin concasarea sau măcinarea rocilor şi se prezintă
în următoarele sortimente :
- filerul, obţinut prin măcinarea fină a pietrei naturale, de regulă a calcarelor,
având granulaţia maximă 0,09 mm şi utilizat la prepararea asfalturilor, a
suspensiilor de bitum, a masticurilor bitumoase, la acoperirea cartonului
bitumat ;
- nisipul de concasare, care are granulaţia 0/7,1 mm şi care se foloseşte la
prepararea mortarelor şi a betoanelor ;
- savura, care are granulaţia 0/8 mm şi care se foloseşte la lucrări de drumuri;

- 13 -
 - splitul, sortiment cu granulaţia 8/40 mm, care se foloseşte tot la lucrările de
drumuri ;
- criblura , cu granulaţia 3,15/25 mm, obţinută prin dubla concasare a rocilor,
se foloseşte la prepararea betoanelor asfaltice ;
- piatra spartă , care are granulaţia 7,1/71 mm se foloseşte ca agregat la
prepararea betoanelor de ciment.
- piatra de mozaic, obţinută din prelucrarea pietrei de calcar şi marmură .
Piatra de mozaic se utilizează la prepararea betoanelor de mozaic pentru
pardoseli, scări etc.

2.1.3.Produse ceramice
Produsele ceramice reprezintă amestecuri omogenizate de argilă, nisip şi
apă.
Fabricarea produselor ceramice parcurge următoarele faze:
- prepararea pastei ceramice;
- fasonarea produsului;
- uscarea produsului;
- arderea produsului uscat;
Proprietăţile argilelor, care permit fabricarea produselor ceramice sunt:
- plasticitatea, care facilitează fasonarea;
- întărirea la temperaturi ridicate, ceea ce conferă produsului rezistenţă
mecanică şi stabilitate faţă de acţiunea agenţilor atmosferici.
După tehnologia de fabricaţie, produsele ceramice se clasifică în produse
ceramice brute şi produse ceramice fine.

2.1.3.1.Produse din ceramica brută

Cărămizile sunt pietre artificiale pentru zidărie, fasonate din mase
ceramice argiloase şi uscate. În zidărie se folosesc cărămizile pline şi cărămizile
eficiente (cu găuri verticale).
Cărămizile utilizate în zidărie trebuie să aibă următoarele proprietăţi:
- omogenitate (să aibă structură uniformă);
- rezistenţe mecanice corespunzătoare, pentru a nu se deteriora în timpul
manipulării şi pentru a prelua încărcările care apar în timpul
exploatării;
- forme şi dimensiuni regulate;
- uşurinţă la cioplire;porozitate suficientă, pentru a permite aderarea
mortarului.
Se fabrică două tipuri de cărămizi pline:
- format normal : 240x115x63 (fig.2.1);
- format mare : 240x115x88 (2.2).

Fig.2.1 Cărămizi pline:

a - cărămizi pline; b,c – cărămizi pline cu goluri de uscare

- 14 -
 Fig.2.2 Cărămizi parţial modulate, cu găuri verticale (GVP)
a,c-căramizi GVP cu găuri cilindrice; b-cărămizi GVP cu găuri prismatice

Cărămizile eficiente au goluri cilindrice sau prismatice, dispuse

perpendicular pe faţa lor de aşezare.
Cele două tipuri de cărămizi cu găuri verticale (GV), care se fabrică sunt:
- tipul I (GVP), cărămizi parţial modulate, la care este modulată doar
grosimea şi eventual una din celelate două dimensiuni;
- tipul II (GVM), cărămizi total modulate, la care sunt modulate toate cele trei
dimensiuni.
Cărămizile cu porozitate mare sunt obţinute prin amestecarea în pastă a
unor substanţe combustibile (rumeguş, turbă, praf de cărbune).
Cărămizile termoizolatoare din diatomit se obţin pe cale umedă din
diatomit amestecat cu substanţe combustibile.
Cărămizile cu lambă şi uluc se folosesc la execuţia pereţilor neportanţi
(fig.2.3).

Fig.2.3 Cărămizi cu lambă şi uluc

a-cărămizi LU 90 cu găuri prismatice; b-cărămizi LU 90 cu găuri cilindrice;
c-cărămizi LU 45

Blocurile ceramice cu goluri orizontale sunt utilizate la execuţia pereţilor

exteriori uşori, a pereţilor de umplutură şi a celor despărţitori.Înălţimea lor este
un multiplu al grosimii cărămizilor obişnuite (fig. 2.4.).
Cărămizile pentru placaj înlocuiesc tencuiala la pereţii exteriori. Faţa
aparentă (mată sau smălţuită) poate avea dimensiunile 115x88 sau 190x88 mm
(fig. 2.5).
Plăcile ceramice pentru pereţi,sunt utilizate la placarea pereţilor,
pardosirea holurilor, vestiarelor, etc (fig. 2.6).

- 15 -
 Fig. 2.4. Bloc ceramic cu găuri orizontale

Fig.2.5. Cărămizi pentru placaj: Fig. 2.6. Plăci ceramice pentru pla carea
a-cărămizi; b-colţar. pereţilor şi pardoselilor

Blocurile ceramice pentru pardoseli de grajduri şi padocuri sunt utilizate

la realizarea pardoselilor calde, având coeficientul de asimilare termică S= 9,50
W/ m² · K . Fiind rugoase, împiedică alunecarea animalelor (fig.2.7).

Fig.2.7. Corpuri ceramice pentru pardoseli de grajduri şi padocuri:

a- cu lambă şi uluc; b- cu striuri; c –cu uluc.

- 16 -
 Corpurile ceramice cu goluri pentru planşee şi acoperişuri se fabrică în
două tipuri (fig.2.8):
- tip CP 160, pentru planşee;
- tip CA 110, pentru acoperişuri.

Fig.2.8. Corpuri ceramice:

a – tip CP160, pentru planşee; b- tip CA110, pentru acoperişuri.

Ţiglele sunt produse cermice brute, utilizate la acoperişuri. Acestea se

fabrică în trei tipuri (fig.2.9):
- ţigle solzi;
- ţigle cu jgheab, trase;
- ţigle cu jgheab, presate.

Fig.2.9. Ţigle: a-cu jgheab trasă; b-solz

Coamele sunt ţigle cu forme speciale, utilizate la fixarea şi etanşarea

ţiglelor de-a lungul coamelor şi muchiilor (fig.2.10).

- 17 -
 Fig. 2.10. Coamă pentru învelitori
din ţiglă profilată

Calităţile pe care trebuie să le aibă materialele ceramice utilizate la

acoperişuri sunt:
- culoare uniformă, fără pete;
- feţe plane, fără deformaţii;
- permeabilitate redusă;
- rezistenţă la încovoiere, putând susţine 80 kg;
- să nu fie gelive, putând să reziste la 25 cicluri îngheţ-dezgheţ;
- structură fină şi omogenă în spărtură;
- să scoată un sunet clar la lovirea cu ciocanul.
Granulitul se prezintă sub formă de granule aproximativ sferice, fabricate
din argilă arsă şi expandată. Fiind un bun izolator termic, se utilizează la
executarea pardoselilor calde şi la stratul izolator al panourilor pentru pereţi.
Tuburile din argilă arsă (olane) sunt folosite la executarea canalelor de
fum şi de ventilaţii şi se fabrică cu secţiune circulară (simple sau cu mufă) şi cu
secţiune pătrată (fără mufă) (fig.2.11).
Tuburile pentru drenaj sunt utilizate la captarea şi drenarea apelor
subterane şi se fabrică cu secţiunea circulară, simple, fără mufă (fig.2.12).

Fig.2.11. Tuburi din argilă arsă:

a-tub pătrat, fără mufă; b-tub rotund, fără mufă; c-tub rotund, cu mufă.

Fig.2.12. Tuburi de drenaj: a-cilindrice; b-hexagonal; c-octogonal

- 18 -
 2.1.3.2 Produse din ceramică fină
Plăcile şi piesele ceramice (cahlele) pentru sobe sunt acoperite cu smalţ
pe faţa aparentă şi se utilizează la placarea exterioară a sobelor pentru încălzit.
Aceste materiale trebuie să prezinte o rezistenţă corespunzătoare la şoc termic
(fig.2.13).

Fig.2.13. Placă de teracotă pentru faţă

Ornamentele arhitecturale (brâuri, frize, ancadramente, plăci de drenaj

etc) sunt acoperite cu smalţ pe faţa aparentă şi se prezintă sub diferite forme,
profiluri şi culori.
Faianţa este un produs impermeabil, datorită glazurii cu care este
acoperit.Spatele plăcilor de faianţă este neglazurat, prevăzut cu striuri pentru
asigurarea aderenţei optime cu mortarul utilizat la fixarea plăcilor.
Plăcile ceramice smălţuite tip CESAROM sunt plăcuţe smălţuite pe faţa
aparentă, cu latura până la 5 cm, utilizate la placarea pereţilor.
Gresia ceramică este un produs cu porozitate foarte mică.În construcţii se
utilizează diferite sortimente : gresii arhitecturale, cărămizi pentru pavaj,
clincherul de construcţie, tuburi de canalizare glazurate.

2.1.4. Lianţii
Lianţii sunt substanţe minerale sau organice, naturale sau artificiale care,
în amestec cu apa leagă într-un tot materialele de construcţie aflate sub formă de
pulbere sau granule.
Lianţii se clasifică după natura lor şi după modul de întărire şi rezistenţă la
contactul cu apa.
După natura lor, lianţii pot fi naturali (argila şi pământurile argiloase) şi
artificiali.
Lianţii artificiali pot fi, în funcţie de modul de întărire şi rezistenţă la
contactul cu apa:
- nehidraulici (aerieni) :varul nehidraulic şi ipsosul;
- hidraulici (varul hidraulic şi cimenturile).
Din grupa lianţilor nehidraulici fac parte: ipsosul de construcţii, ipsosul de
modelat, ipsosul alaunat şi varul pentru construcţii.
În grupa lianţilor artificiali hidraulici intră varurile hidraulice şi diversele
sortimente de ciment.

- 19 -
 Cimentul se obţine pe cale industrială din calcar şi argilă care, împreună cu
alte adaosuri se omogenizează şi se arde la temperatura de 1400 … 1000 ˚C până
la clincherizare, după care se macină fin. Cimentul se utilizează la prepararea
mortarelor şi betoanelor.
Principalele sortimente de cimenturi sunt:
- cimentul Portland P400 şi P500;
- cimentul Portland cu întărire rapidă RIM 200 şi RIM 300, cimentul alb;
- cimentul Portland cu adaos de zgură de furnal PZ400 şi PZ 500;
- cimentul Portland cu adaos de trass(PT) sau cenuşă de termocentrală (PC),
cimentul metalurgic M400, cimentul de furnal F300 şi F350.
Apa trebuie să fie curată cu o concentraţie normală de săruri, cu pH-ul
cuprins între 4 şi 10, fără resturi de celuloză, zahăr sau alte produse organice.

2.1.5. Mortare
Mortarele sunt amestecuri omogene din liant, nisip şi apă, la care se mai
pot adăuga plastifianţi, coloranţi, substanţe impermeabilizatoare, substanţe care
reglează priza.
Mortarele se pot clasifică după mai multe criterii : domeniul de utilizare,
natura liantului de bază, rezistenţa minimă la compresiune, densitatea aparentă,
consistenţă.
În funcţie de domeniul de utilizare, mortarele se clasifică în:
- mortare de zidărie, folosite la legarea pietrelor de construcţie între ele;
- mortare de tencuială, care se aplică pe suprafeţele elementelor d construcţie
şi protejează şi înfrumuseţează construcţiile;
- mortare speciale (fonoizolatoare, antiacide, impermeabile).
După natura liantului de bază utilizat la prepararea lor, mortarele sunt:
- mortare pe bază de var (mortarele de var simplu, mortarele de var-ciment,
mortarele de var-ipsos);
- mortare pe bază de ciment (mortarele de ciment, mortarele de ciment cu
var, mortarele de ciment - argilă);
- mortare pe bază de ipsos (mortarele de ipsos, mortarele de ipsos-var).
Rezistenţa minimă la compresiune defineşte mărcile mortarelor, care se
notează cu M urmat de valoarea mărcii (M4, M25, M50).
În funcţie de densitatea aparentă, mortarele se clasifică în:
- mortare grele, cu densitatea aparentă ρa > 1800 kg/ m³;
- mortare semigrele, cu ρa > 1500 ….1800 kg/ m³;
- mortare uşoare, cu ρa > 1000 ….1500 kg/ m³;
- mortare foarte uşoare, cu ρa < 1000 kg/ m³.
După consistenţa lor, mortarele pot fi fluide, plastice, vârtoase.
Prepararea mortarelor se poate face manual, pentru lucrările de volum
redus şi mecanizat, pentru lucrările mai importante, care necesită un consum mare
de mortar, folosindu-se malaxoarele de mortar sau betonierele cu amestec forţat.

2.1.6 Betoane
Betoanele se obţin din liant, agregate (nisip, pietriş sau piatră spartă) şi
apă, servind la executarea unor părţi de construcţie precum: fundaţii, ziduri, stâlpi,
grinzi, planşee şi a diverselor elemente prefabricate din beton simplu, beton armat
sau beton precomprimat.
După gradul de compactare, betonul poate fi: compact, semicompact,
macroporos şi celular.

- 20 -
 După densitatea aparentă betonul poate fi: foarte greu, greu, semigreu,
uşor şi foarte uşor.
În funcţie de gradul de întărire, betonul poate fi: proaspăt, în curs de
întărire şi întărit, cu următoarele mărci: B50, B75, B100, B150, B200, B250,
B300, B400, B500, B600, B800.
După solicitările la care sunt supuse, betoanele pot fi: de rezistenţă, de
uzură sau de umplutură.
După modul de turnare betoanele pot fi turnate monolit şi betoane
prefabricate.
După modul de armare betoanele sunt: simple, armate sau precomprimate.
Anumite condiţii speciale de exploatare au determinat apariţia unor
betoane speciale, precum: betoane refractare, betoane antiacide, betoane de
protecţie împotriva radiaţiilor, betoane cu polimeri.
Dintre prefabricatele din beton destinate realizării structurilor de
rezistenţă, pot fi menţionate: stâlpi şi grinzi, ferme şi grinzi din beton armat
precomprimat, panouri mari pentru pereţi şi planşee, scări, chesoane drepte şi
curbe.
Din grupa elementelor de închidere fac parte panourile din BCA armat
pentru pereţi interiori şi exteriori, fâşii din BCA armat pentru pereţi despărţitori.
Din beton armat se fabrică şi o gamă bogată de stâlpi, iar pentru reţelele de
apă şi canalizare, tuburi din beton precomprimat de diferite diametre.

2.1.7. Produse din metal

Principalele metale folosite în construcţii sunt: fonta, oţelul, zincul, cuprul,
plumbul şi aluminiul.
Fonta este un material care, pe lângă fier, mai conţine şi alte elemente:
carbon (între 3 şi 4 %), siliciu, mangan, fosfor şi sulf.
Oţelul se obţine din fontă, prin arderea carbonului din aceasta. În oţelul
utilizat în construcţii, conţinutul în carbon este sub 0,3%.
Oţelul este un material elastic, maleabil, forjabil, ductil, care poate fi
sudat, laminat şi călit.
Oţelul se poate utiliza sub formă de profile laminate (în structurile de
rezistenţă şi confecţii metalice), sub formă de bare rotunde (oţel-beton, utilizat la
armarea betoanelor) şi sub formă de table, ţevi şi piese speciale (utilizate în
instalaţii tehnico-sanitare, de gaze, de ventilaţie,etc).De asemeni, oţelul este
utilizat şi la fabricarea de materiale utilizate în construcţii: cuie, scoabe, nituri,
electrozi de sudură, ţesături din sârmă, etc.
Zincul este un material neferos, utilizat la galvanizare, operaţie care
protejează oţelul contra coroziunii.
În industria vopselelor se utilizează diferiţi pigmenţi pe bază de zinc :
sulfura de zinc, oxidul de zinc, albul de zinc.
Protejarea lemnului contra putrezirii se face cu ajutorul clorurii de zinc.
De asemeni, zincul este utilizat la obţinerea aliajelor de lipit şi ca element
de aliere la alame.
Cuprul este un metal ductil şi maleabil, bun conducător de căldură şi
electricitate, cu densitatea aprentă ρa = 8900 kg/m³ .
Prin alierea cuprului cu zincul se obţine alama.
Fiind rezistente la coroziune şi având culoare şi aspect frumos, cuprul şi
alama sunt folosite la finisaje.

- 21 -
 Plumbul este un metal neferos cu densitatea aparentă ρa = 11340 kg/m³.
Acesta se acoperă cu o peliculă de oxid de plumb şi în acest mod se
autoprotejează împotriva coroziunii.
Plumbul este utilizat sub formă de foi, la execuţia ecranelor de protecţie
împotrive razelor X şi gamma, la execuţia izolaţiilor hidrofuge.De asemeni,
plumbul se mai utilizează la fabricarea conductelor de apă potabilă (plumb de
presiune) şi la racordarea la canalizare a unor obiecte sanitare (plumb de
scurgere).
Pentru protecţia contra oxidării a suprafeţelor metalice se utilizează
vopsele pe bază de miniu de plumb.Miniul de plumb este utilizat şi la fabricarea
de chituri rezistente la ape şi uleiuri.
Aluminiul este un metal alb-argintiu, bun conducător de energie şi
electricitate.
În practică se utilizează aliajele de aluminiu sub formă de table, bare
profilate, ţevi, sârme,nituri.

2.1.8 Materiale termo şi hidroizolante

La execuţia construcţiilor, pentru apărarea împotriva temperaturilor
excesive, se execută izolaţii termice la elementele de închidere aflate în contact cu
mediul exterior.
Proprietăţile materialelor izolante sunt: porozitate mare, densitate aparentă
mică.
Materialele termoizolatoare pot fi:
- de natură organică vegetală (plăcile fibrolemnoase PFL şi PAL, pluta,
stabilitul, stufitul şi solomitul) ;
- din polimeri sintetici (ampora, policlorura de vinil spumată PVC,
polistirenul expandat şi poliuretanul);
- de natură anorganică (perlitul expandat, sticla spongioasă, vata de sticlă şi
vata minerală).
La execuţia hidroizolaţiilor se utilizează următoarele materiale :
- cartonul bitumat (carton asfaltat sau hârtie gudronată), fabricat din carton
celulozic impregnat cu bitum, neacoperit sau acoperit pe ambele feţe cu
mastic bituminos);
- pânza bitumată (asfaltată);
- împâslitura de fibre de sticlă bitumată, prezintă avantajul că nu putrezeşte;
- foliile de polietiletilenă şi de policlorură de vinil, care nu putrezesc, sunt
impermeabile şi au grosime şi greutate redusă;
- bitumurile (substanţe naturale sau artificiale) sunt hidrofobe şi se găsesc sub
formă de bitum natural de extracţie, bitum industrial neparafinos; din
bitumuri se pot reliza lianţi bitumunoşi, ce pot fi folosiţi la rece, numiţi
soluţii, emulsii sau suspensii bituminoase.

2.1.9 Produse din azbociment, sticlă şi polimeri sintetici

Din grupa prefabricatelor fac parte şi produsele realizate din azbociment
(amestec de fibre de azbest, ciment şi apă) . În această grupă de materiale sunt
incluse plăcile plane şi ondulate de azbociment, tuburile de scurgere pentru
canalizări şi ventilaţii şi tuburile de presiune pentru execuţia reţelelor de
alimentare cu apă.
Sticla este un material cu largă utilizare în construcţii, datorită
următoarelor calităţi: transparenţa, rezistenţă la acţiunea substanţelor chimice,
rezistenţă la acţiunea agenţilor atmosferici, rezistenţă mecanică mare.

- 22 -
 Pentru ferestre şi luminatoare se utilizează o gamă largă de tipuri de
geamuri: geamul tras, riglat, armat, ornament, termoabsorbant, şlefuit, securit,
termopan.
Sticla este utilizată şi la realizarea pereţilor şi planşeelor, caz în care se
utilizează pavelele rotalit (fig.2.14), dale de sticlă tip Nevada (fig.2.15), profilit
(fig. 2.16).

Fig. 2.14. Pavele rotalit

Fig.2.15.Dale de sticlă Nevada pentru pereţi:

a- cu două feţe curbe; b- cu o faţă curbă.

Fig.2.16. Profilit
a-aspect general; b-variante de îmbinare

- 23 -
 Din sticlă se fabrică şi materiale termoizolatoare ca: sticla spongioasă şi
vata de sticlă.
Produsele din polimeri sintetici se folosesc pentru realizarea învelitorilor
(plăci ondulate,fabricate din metacrilat de metil; plăci ondulate şi cupoletele din
poliesteri armaţi cu fibre de sticlă; foliile de policlorură de vinil plastifiat; foliile
de polietilenă).
Pentru pardoseli se folosesc covoare din policlorură de vinil cu grosime de
până la 3 mm, plăci de pardoseală din PVC, cu dimensiuni de 20x20 sau 50x50 cm.
Pe bază de polimeri sintetici se fabrică şi adezivii, lacurile şi vopselele.

Test de evaluare
1. Întocmiţi un eseu de ½ pagini din care să rezulte importanţa adăposturilor în
creşterea animalelor şi în ce constă contribuţia disciplinei la formarea
inginerului zootehnist.
2. Enumeraţi principalele materiale utilizate în construcţii.
3. Care sunt principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului?
4. Dulapii au grosimea cuprinsă între:
a) 40 mm
b) 40-100mm
c) 100-300mm.
5. Rocile filoniene fac parte din grupa rocilor:
a) sedimentare
b) magmatice
c) metamorfice
6. Nisipul ca produs de balastieră are granule cu diametrul cuprins între:
a) 7,1-71 mm
b) 71-160 mm
c) 0-7,1mm
7. Care sunt principalele sortimente de piatră spartă?
8. Care sunt principalele tipuri de cărămizi?
9. Care sunt principalele proprietăţi ale argilelor?
10. Ipsosul de construcţii face parte din categoria lianţilor minerali :
a)naturali
b)artificiali
11. Efectuaţi o clasificare a mortarelor după domeniul de utilizare.
12.Betonul celular autoclavizat are densitatea aparentă cuprinsă între:
a) 1000-1200kg/m³
b) 400- 900 kg/m³
c) 1500-2000kg/m³
13.Conţinutul de carbon în componenţa oţelului este de:
a) 3%
b) sub 0,3%
c) 4%.
14.Polistirenul expandat face parte din gama materialelor termoizolatoare:
a) de natură organică vegetală
b) din polimeri sintetici
c) de natură anorganică
15.Enumeraţi principalele materiale folosite la hidroizolaţii.
16.Arătaţi care sunt domeniile de folosire a sticlei în construcţii.
17.Indicaţi principalele produse din azbociment.
18.Care sunt principalele materiale din polimeri sintetici utilizate pentru
învelitorile acoperişurilor?

Notă
1. Soluţionarea problemelor se face pe coli A4
2. Pentru fiecare problemă se acordă 0,5 puncte
3. Punctaj oficiu 1.00 punct
4. Punctaj total 10.00 puncte

- 24 -
 CAPITOLUL 3

Noţiuni de rezistenţa materialelor şi

dimensionarea elementelor de construcţii

3.1. Clasificare. Elemente componente ale structurilor de

rezistenţă
Elementele componenete ale structurilor de rezistenţă au forme şi
dimensiuni diferite.
Orice element de structură se defineşte geometric prin două dimensiuni
pentru secţiunea transversală şi una pentru lungime.
În funcţie de raportul între aceste dimensiuni se disting elemente de
structură sub formă de bare, plăci şi de blocuri.
Bara are lungimea mult mai mare decât cele două dimensiuni ale secţiunii
transversale şi se caracterizează prin axa şi secţiunile transversale (fig3.1).

Fig.3.1. Elemente lineare de rezistenţă (bare)

În funcţie de destinaţia pe care o pot avea barele drepte se numesc stâlpi ,

barele drepte orizontale sau înclinate poartă denumirea de grinzi, iar barele drepte
întinse sunt numite tiranţi.
Placa este elementul la care una dintre dimensiuni (grosimea) este mult
mai mică în raport cu celelalte două (fig.3.2).
Placa este definită prin suprafaţa ei mediană şi secţiunea transversală pe
unitatea de lungime. Plăcile pot fi sub formă de dale, când încărcarea este normală
pe suprafaţa mediană şi sub formă de pereţi, şaibe sau diafragme, când sunt
încărcate în planul lor.

- 25 -
 Fig.3.2. Elemente plane de rezistenţă(plăci):
a- elementele caracteristice ale unei plăci; b- plăci plane; c- plăci curbe; d- tipuri de
secţiuni transversale prin plăci; e- membrană

Blocul, ca element de structură are toate cele trei dimensiuni apropiate ca

ordini de mărime (fig.3.3).

Fig. 3.3. Element masiv de rezistenţă

(bloc).

3.2. Tipuri de structuri de rezistenţă

Structurile formate din bare pot fi:
- grinzi pe două reazeme (fig.3.4,a);
- grinzi cu console (fig3.4,b);
- grinzi continue (fig.3.4,c);
- grinzi sub formă de reţea (fig.3.4,d);
- grinzi cu zăbrele (fig.3.4,e).
Structurile formate din fire pot fi sisteme plane sau spaţiale (fig.3.5,a,b).
Structurile formate din plăci plane pot fi:
- sub formă de suprafeţe prismatice (fig.3.6,a);
- sub formă de diafragme (fig.3.6,b);
- sub formă de planşee (fig.3.6,c).
Structurile formate din plăci curbe (fig.3.7,a,b) reprezintă un ansamblu
între plăcile curbe şi alte elemente de rezistenţă (precum arcele şi inelele).
Structurile formate din membrane se utilizează în combinaţie cu cablurile
sau prin susţinere, datorită presiunii interioare (fig.3.8,a,b).

- 26 -
 Fig.3.4. Structuri formate din bare:
a- grindă simplu rezemată; b- grindă cu consolă; c- grindă continuă; d- reţea de grinzi;
grindă cu zăbrele; f- cadru cu bare drepte; g- arc; h- cadru cu bare curbe.

- 27 -
 Fig.3.5. Structuri formate din fire:
a-sisteme plane; b- sistem spaţial.

Fig.3.6. Structuri formate din plăci plane:

a- suprafeţe prismatice; b- diafragme cu
goluri; c- planşeu.

Fig.3.7. Structuri formate din plăci curbe:

a-placă curbă rezemată pe arce cu tiranţi;
b- placă curbă rezemată pe inel.

Fig.3.8.Structuri formate din membrane:

a- în asociere cu cabluri; b- structură
pneumatică.

3.3. Acţiuni în construcţii

3.3.1. Definiţie. Clasificare. Grupare
Acţiunea este o cauză capabilă de a da naştere într-o construcţie stărilor de
solicitare mecanică.
După modul de aplicare, acţiunile pot fi:
- directe (fig.3.9,a);
- indirecte (fig.3.9,b).

- 28 -
Fig.3.9. Clasificarea acţiunilor după
modul de aplicare asupra structurii:
a- acţiuni directe; b- acţiuni indirecte.

Fig.3.10. Clasificarea încărcărilor după mărimea suprafeţei pe care se aplică:

a- încărcări concentrate; b- încărcări distribuite.

După mărimea suprafeţei pe care se aplică, acţiunile sunt:

- concentrate (fig.3.10,a);
- distribuite (fig.3.10,b).
După variaţia în timp, acţiunile se clasifică în:
- statice (fig.3.11,a);
- ciclice (fig.3.11,b);
- dinamice (fig.3.11,c).

Fig.3.11. Clasificarea acţiunilor după variaţia în timp:

a- încărcări statice; b- încărcări ciclice; c- încărcări dinamice.

- 29 -
 După frecvenţa cu care sunt întâlnite, acţiunile sunt:
- permanente
- temporare
- excepţionale.
În calculul elementelor şi structurilor de construcţii este necesar a se lua în
consideraţie unele combinaţii defavorabile ale diferitelor încărcări.
Acţiunile se împart în două categorii principale:
- grupări fundamentale (încărcări permanente, cvasipermanente şi variabile );
- grupări speciale (încărcări permanente, cvasipermanente, variabile şi
excepţionale).

3.3.2. Forţe exterioare, interioare, solicitări

Între structură şi baza de sprijinire precum şi între elementele componente
ale unei structuri, intervin legături (rezemări).
Rezemările pot fi: reazem simplu, articulaţie şi încastrare.
Reazemul simplu (mobil) este legătura care împiedică posibilitatea de
deplasare după direcţia perpendiculară pe planul de rezemare (fig.3.12,a).
Reacţiunea care ia naştere într-un reazem simplu are cunoscute punctul de
aplicaţie şi direcţia, iar ca necunoscută mărimea forţei de reacţiune.
Articulaţia (reazemul fix) este o legătură care împiedică deplasarea după
orice direcţie, lăsând liberă rotirea în jurul punctului teoretic de articulaţie
(fig.3.12,b).
Reacţiunea este o forţă care trece prin punctul de articulaţie, care are
direcţia şi mărimea necunoscute.
Încastrarea este legătura care împiedică atât orice deplasare, cât şi orice
rotire (fig.3.12,c).

Fig. 3.12. Tipuri de legături:

a-reazem simplu(reazem mobil); b-articulaţie(reazem fix); c-încastrare.

Reacţiunea dintr-o încastrare are punctul de aplicaţie, direcţia şi valoarea

necunoscute.
Forţele de legătură se pun în evidenţă prin suprimarea legăturilor şi
înlocuirea cu reacţiunile corespunzătoare fiecărui tip de rezemare.
Efortul într-o secţiune este reacţiunea pe care o opune corpul în acea
secţiune tendinţei de deformare dată de forţele exterioare.
Se defineşte ca efort global într-o secţiune, totalitatea forţelor de legătură
intermoleculară din secţiunea respectivă, care se opun acţiunii sarcinilor
exterioare.

- 30 -
 Eforturile pe faţa din stânga vor fi, conform principiului acţiunii şi
reacţiunii, egale şi de sens contrar, cu cele de pe faţa din dreapta secţiunii
(fig. 3.13).

Fig. 3.13

Denumirile eforturilor sunt date de efectele pe care le produc în structura

pe care se aplică.
Componenta după tangentă la axa barei, N, se numeşte forţă axială şi
produce întinderea sau compresiunea în bară.
Componenta normală pe axa barei, T, se denumeşte forţă tăietoare.
Momentul M, deoarece produce o încovoiere, poartă numele de moment
încovoietor.

3.3.3. Eforturi unitare

Mărimea care caracterizează intensitatea repartiţiei eforturilor pe unitate
de suprafaţă a secţiunii, se numeşte efort unitar.
Pentru definirea efortului unitar se consideră pe suprafaţa secţionată, un element
de suparafaţă dA cu normala n (fig.3.14).

Fig.3.14.

Rezultanta forţelor de legătură distribuite pe elementul de suprafaţă este o

forţă elementară dP, care are o anumită înclinare faţă de normala n.
Într-un punct oarecare al secţiunii se defineşte ca efort unitar total raportul
dP
p= .
dA
Elementele de construcţie, sub acţiunea eforturilor globale, suferă
deformaţii în secţiuni (fig.3.15). Modificarea lungimii segmentelor drepte se
numeşte deformaţie lineară, iar modificarea unghiurilor drepte, deformaţie
unghiulară.

- 31 -
 Fig.3.15.

∆l
Deformaţia lineară se defineşte prin raportul ε =
l
Coeficientul µ, care face legătura dintre deformaţia specifică transversală
şi deformaţia specifică lineară, se numeşte coeficient de deformaţie transversală,
sau coeficientul lui Poisson .

3.3.4. Legătura dintre eforturile unitare şi deformaţiile

specifice. Legea lui Hooke
Legătura dintre eforturi şi deformaţiile specifice se stabileşte pe cale
experimentală şi reprezintă aspectul fizic al problemelor rezistenţei materiale.
Analizând figura 3.16, se observă că pentru oţel apar o serie de puncte
caracteristice la solicitarea de întindere :
- punctul A, până la care curba este aproximativ dreaptă, marcând o
proporţinalitate aproape perfectă între eforturile unitare şi deformaţiile
specifice, numită limită de proporţionalitate;
- punctul B, care marchează limita de elasticitate, până la care materialul se
comportă perfect elastic;
- punctul C, care marchează limita de curgere a materialului şi care este
începutul unui interval C – D în care are loc o reorientare a cristalelor
materialului pe direcţia solicitării (palierul de curgere) şi în care
deformaţiile cresc foarte mult fără ca efortul să mai crească;
- după punctul D, care marchează reconsolidarea materialului, urmează o
zonă D – E în care cresc atât eforturile, cât şi deformaţiile;

Fig.3.16. Curbe caracteristice pentru câteva materiale de construcţii:

a-oţel; b-aluminiu; c-fontă; d-fontă.

- 32 -
 - puncul E, în care se atinge efortul unitar maxim;
- punctul F, în care se produce ruperea.

Până la limita de proporţionalitate, relaţia dintre eforturile unitare şi

deformaţiile liniare specifice este legea lui Hooke.
σ=E•ε,
unde E este modulul de elasticitate al materialului, în daN/cm².
Pentru deformaţiile transversale relaţia este:
τ = G · γ,
G, reprezentând modulul de elasticitate transversală, exprimat în daN/cm².
Între G şi E există relaţi de izotropie:
E
G=
2(1 + µ )
După forma curbei caracteristice, materialele se pot încadra în materiale
care respectă legea lui Hooke (oţelul, aluminiul, lemnul) şi materiale care nu
ascultă de legea lui Hooke (betonul).
După modul de comportare la rupere la solicitarea de întindere, materialele
pot fi: plastice (oţelul,aluminiul) şi casante (fonta).
După modul de comportare la întindere şi compresiune, materialele se pot
comporta a asemănător (oţelul moale) şi materiale care rezistă mai puţin la
întindere decât la compresiune (betonul).

3.3.5.Criterii pentru dimensionarea elementelor de construcţii.

Metode de calcul
Elementele de construcţie care suportă sarcini trebuie dimensionate în aşa
fel încât să asigure clădirilor o exploatare normală.
Criteriile de dimensionare a elementelor de construcţie sunt:
- criteriul de rezistenţă, care impune condiţia ca elementul să nu cedeze sub
sarcini;
- criteriul de deformabilitate, care exprimă condiţia ca elementul să nu sufere
deformaţii, faţă de poziţia sa iniţială, peste anumite limite.
Criteriul de rezistenţă trebuie îndeplinit de fiecare element de construcţie,
în timp ce criteriul de deformabilitate se aplică doar la elemetele la care se
impune limitarea deplasării sub sarcini.
Dimensiunile pentru secţiunea transversală rezultate din aplicarea celor
două criterii sunt diferite; pentru confecţionarea barei se aleg cele mai mari
dimensiuni.
La efectuarea calculelor de rezistenţă se pot aplica diferite metode (metoda
rezistenţelor admisibile, metoda de calcul la rupere, metoda stărilor limită).
Metoda rezistenţelor admisibile consideră că elementul de construcţie
rezistă în totalitatea sa dacă în punctul cel mai solicitat efortul unitar nu depăşeşte
o anumită limită acceptabilă (rezistenţa admisibilă).
Rezistenţa admisibilă diferă în funcţie de material şi de natura efortului
unitar şi se determină împărţind o anumită valoare caracteristică din curba
materialului printr-un coeficient unic de siguranţă.
În cazul solicitării de întindere pentru un material plastic, cum este oţelul,
rezistenţa admisibilă σa se obţine prin împărţirea limitei de curgere σc la un
σc
coeficient de siguranţă Cc: σa =
Cc
în cazul oţelului OL 37 σc = 2400 daN/cm² şi Cc = 1,60 , deci:

- 33 -
 2400
σa = = 1500daN / cm 2
1,60
Pentru materialele casante, σa se obţine considerându-se rezistenţa la
rupere σr (σa = σr / Cr).
În metoda de calcul la rupere şi metoda stărilor limită, limita de solicitare
este considerată chiar momentul distrugerii elementului de construcţie.
Pentru eliminarea riscurilor unor accidente datorate diferiţilor factori
(condiţii speciale de lucru, neomogenitatea materialului, creşterea valorilor
sarcinilor peste valorile normale) se adoptă coeficienţi de siguranţă diferiţi.

Test de evaluare

1. Partea unei clădiri aflată:

-sub cota ±0,00 se numeşte ……….
-peste cota ±0,00 se numeşte ……….

2. Precizaţi care sunt dimensiunile prin care se caracterizează fiecare element

al structurii de rezistenţă.
3. Întocmiţi o clasificare a structurilor de rezistenţă ale construcţiilor.
4. Ce denumire poartă o bară la care dimensiunile secţiunii transversale sunt
foarte mici în raport cu lungimea acesteia?
5. Indicaţi prin săgeţi modul de clasificare a acţiunilor:

statice
I după modul de aplicare ciclice
dinamice

II după mărimea suprafeţei pe care se aplică directe

indirecte

permanente
III după variaţia în timp temporare
excepţionale

IV după frecvenţa cu care sunt întâlnite concentrate

distribuite

6.Precizaţi care sunt grupările de acţiuni care se iau în calculul elementelor şi

structurilor de construcţii.
7.Care sunt sunt legăturile care intervin între elementele componente ale unei
structuri?
8.Ce se înţelege prin efort unitar şi care sunt principalele eforturi într-o secţiune?
9.Cum se clasifică materialele după modul de comportare la rupere?
10.Arătaţi care sunt criteriile după care se face dimensionarea elementelor de
construcţie.

Notă
1.Soluţionarea problemelor se face pe coli A4
2.Pentru fiecare problemă se acordă 1.00 punct
3Punctaj total 10.00 puncte

- 34 -
 CAPITOLUL 4

Elemente de construc]ie la o cl\dire

4.1. Definirea şi clasificarea construcţiilor

Criteriile de clasificare utilizate în construcţii sunt: destinaţia, calitatea,
structura de rezistenţă, gradul de rezistenţă la foc.
După destinaţie, construcţiile se împart în clădiri şi construcţii inginereşti.
Clădirile sunt construcţiile care delimitează un spaţiu închis, executate, de
regulă, la suprafaţa terenului, pentru adăpostirea oamenilor şi animalelor, şi a
diferitelor activităţi de producţie, social-culturale, de depozitare, etc.
Există diferite tipuri de clădiri:
- clădiri civile ( clădiri de locuit, publice şi administrative, social-culturale);
- clădiri industriale (clădiri de producţie – ateliere, uzine, şi clădiri pentru
deservirea producţiei – magazii, rezervoare, silozuri);
- clădiri agrozootehnice (adăposturi pentru animale, construcţii legumicole,
clădiri pentru adăpostirea inventarului agricol).
Construcţiile inginereşti includ toate celelalte tipuri de construcţii care nu
sunt cuprinse în categoria clădirilor: căi de comunicaţii, lucrări de artă pe căi de
comunicaţii, construcţii hidrotehnice,turnuri de televiziune, linii de transport al
energiei electrice, conducte de gaze, etc.
Clasificarea după criteriul de calitate este determinată de durabilitatea şi
gradul de rezistenţă a principalelor elemente de construcţie şi de cerinţele de
exploatare referitoare la normele de suprafaţă, gradul de confort, etc.După acest
criteriu clădirile şi construcţiile inginereşti se împart după trei clase de calitate
după cum satisfac cerinţe ridicate, medii sau obişnuite.
După structura de rezistenţă construcţiile sunt alcătuite din:
- structuri cu pereţi portanţi, realizaţi din lemn, zidării diverse, beton armat,
diafragme, sau beton prefabricat;
- structuri cu schelet portant (cadre), realizat din beton armat monolit sau
prefabricat sau schelet metalic;
- structuri cu alcătuire mixtă, realizate din cadre şi diafragme;
- structuri speciale (cu arce, plăci curbe, subţiri, cu acoperişul suspendat pe
cabluri).

4.2. Alcătuirea generală a unei clădiri

Elementele de construcţie ale unei clădiri figura 4.1. pot fi grupate în:
- elemente de rezistenţă
- elemente de închidere şi compartimentare
- elemente sau lucrări de finisaj
- instalaţii.
Elementele de rezistenţă asigură rezistenţa, rigiditatea şi stabilitatea,
formând structura de rezistenţă a clădirii, fiind alcătuită din: fundaţii, pereţi
portanţi, stâlpi, grinzi, planşee, şarpanta acoperişului, scări, planuri înclinate.
Elementele de închidere şi compartimentare pot fi verticale (pereţii) sau
orizontale (planşeele, acoperişurile).

- 35 -
 Elementele de finisaj apără clădirea contra acţiunilor agresive şi îi dau
forma şi aspectul final.Din această categorie fac parte pardoselile, tâmolăria,
tencuielile, zugrăvelile, vopsitoriile, placajele.
Instalaţiile sunt reprezentate de reţeaua interioară de alimentare cu apă şi
canalizare, de alimentare cu nergie electrică, de încălzire, ventilaţie.
Partea unei clădiri aflată sub cota ± 0,00 poartă denumirea de
infrastructură (cuprinde fundaţiile), iar partea care se află deasupra cotei ± 0,00 se
numeşte suprastructură (cuprinde toate celelalte elemente ale clădirii).

Fig.4.1. Alcătuirea generală a unei clădiri

a-perspectivă; b-secţiune transversală; 1-stâlp prefabricat;2-grindă prefabricată din beton
armat realizată cu consolă; 3-pană prefabricată; 4- zid exterior; 5-învelitoare din
azbociment ondulat; 6-termoizolaţie; 7- barieră de vapori; 8- strat suport al termoizolaţiei,
realizat din azbociment ondulat; 9-coamă din tablă zincată; 10- parapeţi din elemente
prefabricate din beton armat; 11- pardoseală în zona de odihnă; 12-pardoseală în zona de
circulaţie; 13- fundaţie; 14- trotuar.

4.3. Modularea şi tipizarea construcţiilor

Tipizarea sistemelor constructive creează condiţiile executării în unităţi
centralizate a elementelor prefabricate şi a industrializării execuţiei acestora.
Pentru a putea fi aplicate o perioadă cât mai lungă de timp structurile
proiectelor tip sau refolosibile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să corespundă unor eventuale modificări ale tehnologiilor de producţie,
prevăzută pentru specia stabilită iniţial;
- să aibă posibilităţi de folosinţă multiplă, construcţia putând fi uşor adaptată
să adăpostească diverse specii de animale şi chiar pentru diferite funcţiuni
necesare (administraţie, depozit).

- 36 -
 S-au proiectat clădiri cu folosinţă multiplă cu o singură deshidere, având
acoperişul din elemente de beton armat, beton precomprimat şi lemn.
S-au proiectat variante de construcţii cu deschideri de la 6 la 15 metri (cu
modulul de 3m) şi înălţimi de la 2,40 la 3,60 m (cu modulul de 0,40m).

4.4.Terenul de fundare
Terenul de fundare este partea scoarţei terestre supusă influenţei
încărcărilor date de construcţii, transmise prin intermediul fundaţiilor.
Structurile care alcătuiesc terenulde fundare pot fi alcătuite din roci
compacte (stâncoase sau semistâncoase) sau din roci dezagregate (pământurile).
Rocile compacte sunt roci masive sau cimentate cu rezistenţe mari la
compresiune.
Rocile dezagregate sunt alcătuite din fragmente din roci minerale,
rezultate din dezagregarea rocilor stâncoase, sub acţiunea agenţilor fizici, sau
datorită alterării pe cale chimică.
Geotehnica defineşte pământurile ca fiind alcătuite din mai multe faze:
- faza solidă, (particulele solide care formează sheletul mineral);
- faza lichidă, (apa din golurile rămase între particule);
- faza gazoasă, (aerul şi gazele din pori).
Raportul dintre cele trei faze se poate modifica datorită încărcărilor
transmise de construcţii, straturilor de pământ de deasupra, variaţiilor de
temperatură.

4.5. Fundaţiile
Fundaţia este elementul de construcţie, care se află în contact direct cu
terenul bun de fundare şi transmite acestuia toate încărcările care acţionează
construcţia.
Pentru stabilirea tipului de fundaţie şi a modului de fundare, sunt necesare
determinări pentru cunoaşterea caracteristicilor, identificării şi clasificării
pământurilor (granulozitate, compoziţie mineralogică, plasticitate, permeabilitate),
precum şi a proprietăţilor mecanice ale acestora.
Rezolvarea problemei deformaţiilor necesară determinării tasării fundaţiei
impune cunoaşterea compresibilităţii pământului, iar rezolvarea problemelor de
capacitate portantă necesară determinării siguranţei pe care presiunea pe talpa
fundaţiei o oferă faţă de pericolul de pierdere a stabilităţii fundaţiei, impune
cunoaşterea rezistenţei la forfecare a terenului.
În acest scop sunt necesare determinări cu mijloace adecvate, efectuate în
laborator şi pe teren.

4.5.1.Clasificarea fundaţiilor
După adâncimea de fundare sunt:
- fundaţii de suprafaţă, sau fundaţii directe;
- fundaţii de adâncime sau indirecte (fundaţii pe piloţi, chesoane, puţuri,
coloane).
După modul de execuţie faţă de nivelul apelor subterane sunt:
- fundaţii executate deasupra nivelului apei freatice (în uscat),
- fundaţii executate sub nivelul apei freatice (în apă).
După materialele folosite se deosebesc:
- fundaţii rigide (din piatră naturală, cărămidă, beton simplu sau ciclopian);
- fundaţii elastice (din beton armat).

- 37 -
 După forma lor în plan fundaţiile pot fi:
- fundaţii izolate;
- fundaţii continue sub ziduri sau sub stâlpi (tălpi continue);
- fundaţii cu reţele de grinzi (tălpi încrucişate);
- fundaţii pe radier general – placă continuă, sau placă cu grinzi.
După tehnologia de execuţie, se pot deosebi:
- fundaţii executate la faţa locului, direct în groapa de fundaţie;
- fundaţii prefabricate.

4.5.2. Alegerea tipului de fundaţie

Se face pe baza unei analize tehnico-economice a structurii de rezistenţa în
ansamblu.
Tipul de fundaţie, adâncimile de fundare, presiunile pe teren, materialele
pentru fundaţii se vor alege ţinând cont de:
- condiţiile climatice;
- condiţiile de stabilitate generala a amplasamentului;
- adâncimile, natura, grosimile si caracteristicile fizico-mecanice si chimice
ale straturilor de pământ de sub talpa fundaţiei, determinate cu ajutorul
studiilor geotehnice;
- condiţiile hidrogeologice (ape subterane şi de suprafaţă;
- gradul de importanţă al clădirii;
- seismicitatea regiunii;
- caracteristicile structurii de rezistenţă a construcţiei;
- mărimea şi uniformitatea în plan a încărcărilor transmise de construcţie;
- particularităţile funcţionale ale construcţiei;

4.5.3. Materiale utilizate la executarea fundaţiilor

Fundaţiile se execută în mod obişnuit din: beton simplu, beton ciclopian,
beton armat şi piatră naturală.
Betonul simplu este materialul de construcţie folosit pentru executarea
fundaţiilor de mărci : B50, B100, iar pentru betoanele de egalizare, B25.
La construcţiile provizorii blocul de fundaţie şi soclul se execută din beton
B50.
Pentru construcţiile definitive se utilizează betonul B50 în blocul de
fundaţie, iar pentru socluri, beton B100.
La executarea betoanelor obişnuite, în fundaţii se foloseşte ciment P400
sau M400, care este rezistent la acţiunea apelor agresive.
La fundaţiile care rămân în permanenţă în mediul umed se foloseşte
ciment cu tras.Dozajul de ciment este de 280….350 kg ciment /m³ beton.
Betonul ciclopian se obţine prin înglobarea în beton în proporţie de până la
30% a bolovanilor de râu, pietrei brute.
Betoanele ciclopiene conduc la reducerea consumului de ciment şi a
costului.
Betonul armat se foloseşte în special la fundaţiile, clădirilor, având
structura de rezistenţă cu schelet din beton armat şi metalic, precum şi la
fundaţiile clădirilor, amplasate în pământuri neomogene. Se utillizează betoane de
marcă B150 pentru tălpi de fundaţii, socluri, fundaţii pahar, cuzineţi, radiere,
reţele de grinzi.
La fundaţiile supuse solicitărilor importante se foloseşte betonul B200.
Pentru armătură se utilizează oţel-beton OB37, PC52 sau plase sudate din
STNB sau STPB.

- 38 -
 Zidăria de piatră naturală brută se foloseşte în fundaţii atunci când piatra
se poate procura pe plan local pentru construcţii cu regim de înălţime până la P+2
etaje.

4.5.4. Stabilirea cotei de fundare

Stabilirea cotei de fundare se face ţinându-se seama de:
- cota minimă de îngheţ Hi, care are valori cuprinse între 60…70 cm
(minime) şi 1,10…1,15 m (maxime); pentru talpa de fundaţie cota minimă
de fundare se stabileşte cu 10…20 cm sub adâncimea minimă de îngheţ;
- cota fundaţiilor vecine;
- cota apelor freatice;
- caracteristicile geotehnice;
- cota minimă constructivă de fundare H.

4.5.5. Fundaţii directe

Fundaţiile directe pot fi:
- rigide, (continue sau izolate), executate din piatră naturală, beton simplu sau
beton ciclopian; lucrează în bune condiţii numai la solicitări de compresiune
(fig.4.2);

Fig.4.2.Fundaţie rigidă sub ziduri:

1-bloc de fundaţie; 2-soclu; 3-perete;
4-hidroizolaţie; 5-pardoseală; 6-strat
filtrant; 7-umplutură; 8-teren natural;
9-trotuar.

- elastice, (continue sau izolate), executate din beton armat; au comportare

bună, atât la compresiune cât şi la încovoiere (fig 4.3).

Fig. 4.3.

- 39 -
 Fig. 4.3.Fundaţii directe rigide sub ziduri:
a-din piatră compactată (brută); b- din zidărie de piatră; c- din beton ciclopian; d- din
beton de ciment cu cenuşă de termocentrală; 1- bloc de fundaţie; 2- soclu; 3-
hidroizolaţie; 4- zid;

Fundaţiile continue de beton simplu sub ziduri pot fi (după forma

secţiunii transversale) dreptunghiulare, cu evazări şi în trepte.
Fundaţiile cu secţiune dreptunghiulară sunt cele mai utilizate şi se execută
atunci când lăţimea tălpii de fundaţie nu depăşeşte 1m.
Lăţimea blocului de fundaţie trebuie să fie mai mare decât a zidului sau
soclului cu 5…10 cm de fiecare parte.
Fundaţiile cu evazări se folosesc atunci când lăţimea tălpii fundaţiei este
mai mare decât lăţimea zidului cu 25…35 cm de fiecare parte a acestuia.
Fundaţiile în trepte se folosesc când talpa fundaţiei este mai lată cu
35…40cm de fiecare parte a zidului.Treptele trebuie să aibă înălţimea de cel puţin
40cm.
Fundaţiile continue de beton armat sub ziduri se utilizează atunci când
fundaţia este solicitată de încărcări importante, iar terenul de fundare are o
rezistenţă normată mică sau este neuniform.
La lăţimi mici fundaţiile continue elastice sub ziduri se prevăd cu secţiune
dreptunghiulară, iar la lăţimi mai mari se proiectează fundaţii continue elastice cu
pante sau teşite, sau sub formă de grindă.
Fundaţia se toarnă pe un strat de beton de egalizare B25 de 5…10 cm
grosime.
La aceste fundaţii se utilizează betonul B100 sau B150.
Talpa fundaţiei s armează la partea inferioară cu armătură de rezistenţă,
alcătuită din bare drepte din oţel-beton, cu diametrul minim de 10mm, aşezate la
10-25 cm, dispuse transversal şi cu armătură de repartiţie prevăzută în sens
longitudinal, alcătuită din Φ 6/25 cm.
Fundaţiile cu descărcări pe reazeme izolate se utilizează atunci când se
urmăreşte reducerea volumului de săpături şi când terenul bun de fundare se
găseşte la dâncime relativ mare, sau când zidurile transmit la fundaţii încărcări
mici; nu sunt indicate, însă în cazul treenurilor cu tasări inegale şi în zonele cu
seismicitate mare (grad seismic 7, 8 şi 9).
Aceste tipuri de fundaţii sunt alcătuite din blocuri de fundaţie (reazeme
izolate) şi elemente de descărcare continuă şi se realizează din beton armat
monolit marca minimă B150 sau prefabricate, în cazul construcţiilor cu pereţi
dispuşi regulat în plan (fig 4.4).

- 40 -
 Fig.4.4. Fundaţie cu descărcări pe reazeme
izolate, amplasată sub ziduri:
a-grinzi drepte; b- cu grinzi cu vute;
1-reazeme izolate; 2- grindă de descărcare; 3-zid;
4- beton de egalizare;5- pietriş; 6- izolaţie
hidrofugă; 7- trotuar; 8- umplutură; 9- dop de
bitum; 10- placa suport a pardoselii; 11- nisip

Fundaţiile sub ziduri despărţitoare se realizează direct de către placa

suport a pardoselii parterului sau subsolului şi se execută numai sub ziduri
despărţitoare neportante, de cel mult 15 cm grosime şi de înălţimea unui nivel.
Fundaţiile sub stâlpi pot fi izolate rigide (fig.4.5) sau izolate elastice
(fig.4.6).La stâlpii prefabricaţi se folosesc fundaţii tip pahar care pot fi şi ele
prefabricate (fig.4.7). Fundaţiile sub stâlpi pot fi şi continue (fig.4.8).

Fig. 4.5. Fundaţii rigide izolate, sub stâlpi:

a-sub stâlp de beton armat; b- sub stâlp din lemn; c- sub
stâlpi metalici;
1-bloc de fundaţie; 2- cuzinet; 3- stâlp din beton armat;
4- talpă din lemn tare; 5- stâlp din lemn; 6- placă metalică
de bază; 7- buloane de ancoraj; 8- stâlp metalic.

- 41 -
 Fig.4.6. Fundaţie elastică izolată(sub stâlpi):
a- de formă prismatică; b- de formă prismatică având faţa superioară teşită;
1- fundaţie; 2- stâlp; 3- beton de egalizare.

Fig.4.7. Fundaţie elastică, izolată,

de tip pahar:
a-acţiune verticală; b- plan; 1-
peretele paharului; 2- stâlp; 3-
beton de monolitizare; 4- beton de
egalizare.

Fig.4.8. Fundaţii elastice, continue, sub şiruri de stâlpi:

a- rectilinie; b- poligonală.

Cele izolate sunt de două tipuri: fundaţii cu bloc de beton simplu şi cuzinet
de beton armat; fundaţii cu talpă din beton armat.
Fundaţiile cu bloc de beton simplu şi cuzinet de beton armat sunt alcătuite
dintr-un bloc de beton simplu, pe care reazămă stâlpul de beton armat, prin
intermediul unui cuzinet .
Blocul se execută din beton simplu marca B50, iar dacă cuzinetul se ancorează în
bloc, acesta se execută din beton B100.
Fundaţiile cu tălpi din beton armat se execută fie de formă prismatică
(fig.4.6,a) când suprafaţa bazei este cel mult egală cu 1m², fie ca prismă cu faţa
superioară teşită (fig.4.6,b), când suprafaţa tălpii este mai mare de 1m².

- 42 -
 Fundaţiile continue sub stâlpi se execută în situaţia în care din cauza
naturii terenului şi a încărcărilor importante, suprafeţele fundaţiilor izolate devin
foarte mari.În acest caz se adoptă soluţia de a uni fundaţiile unor şiruri de stâlpi
după o direcţie, realizând astfel fundaţii continue (fig.4.8).

4.5.6. Fundaţii indirecte (de adâncime)

Fundarea indirectă se foloseşte în cazul în care, terenul bun de fundare se
găseşte la adâncime mare.
Fundaţii pe piloţi
Piloţii sunt elementele structurale de fundare în adâncime, caracterizate
printr-un raport mare între lungimea l şi latura (sau diametrul) d.
După modul în care piloţii transmit încărcările din construcţie la teren se
deosebesc două categorii:
- piloţi purtători pe vârf,care străpung straturile neconsistente şi se înfig în
stratul consistent pe o adâncime de cca 1,00m (fig.4.9,a).
- piloţi flotanţi, care transmit încărcările din construcţie prin frecare între
suprafaţa laterală a pilotului şi terenul înconjurător (fig.4.9,b).

Fig.4.9.Piloţi:
a- purtători la vârf; b- flotanţi;
c- care lucrează la smulgere:

După materialul din care se confecţionează, piloţii sunt: din lemn, metalici
şi din beton armat.
După modul de execuţie şi înfigere în pământ, piloţii pot fi prefabricaţi sau
executaţi direct în operă.
Fundaţii pe chesoane
Chesoanele sunt elemente care pătrund în teren prin săparea şi evacuarea
pământului de sub ele, pe măsură ce elementul înaintează.
Fundaţiile pe chesoane pot fi pe chesoane deshise sau pe chesoane cu aer
comprimat.
Fundaţiile pe chesoane deschise
Chesonul este o construcţie din lemn, metal, beton sau beton armat sub
forma de cutie.El are numai pereţi laterali şi anumite diafragme interioare
orizontale de rigidizare.Forma în plan este de obicei dreptunghiulară, circulară,
pătrată, eliptică (fig.4.10). Pentru a uşura pătrunderea chesonului în teren, partea
inferioară a pereţilor este prevăzută cu un cuţit din profiluri de oţel
laminat.Săparea pământului din interiorul chesonului se face manual sau folosind
mijloace mecanice ca graifere, dragi cu lanţ, jet de apă sub presiune. Fundaţiile pe
chesoane deschise se folosesc de obicei în terenuri imbibate cu apă sau sub apă,
când adâncimea de fundare nu este prea mare.

- 43 -
 Fig.4.10.Forma în plan a chesoanelor deschise.

Fundaţiile pe chesoane cu aer comprimat se utilizează când terenul bun de

fundare se găseste la o adâncime mare faţă de nivelul apei sau când în teren se
găsesc obstacole.Chesonul se execută în mod frecvent din beton armat şi mai rar
din metal.
O instalaţie de lucru (fig.4.11) în cheson cu aer comprimat cuprinde
următoarele părţi principale: chesonul propriu-zis, masivul de zidărie şi instalaţia
de exploatare.
Chesonul are forma unei cutii cu partea superioară închisă, iar cea
inferioară, deschisă.

Fig.4.11. Cheson cu aer comprimat:

1- cheson; 2- coş de evacuare; 3-campană; 4- cameră de lucru;
5- cămăşuială; 6- masivul de zidărie al fundaţiei.

Adâncimea maximă până la care se poate ajunge cu acest tip de fundaţie

este de cca 35 m.După ce s-a ajuns la adâncimea de fundare se betonează cutia
chesonului şi pe măsură ce se extrag treptat instalaţiile din coş, se betonează şi
acesta.
Instalaţia este greu de exploatat şi devine neeconomică; se foloseşte numai
în cazuri speciale.
Fundaţii pe coloane
Coloanele sunt elemente structurale de fundare de formă tubulară, din
beton armat sau metal, introduse în teren prin vibrare, respectiv forare şi umplute
apoi cu beton armat.

- 44 -
 Coloanele pot fi înfipte până la o adâncime de cca 40 m; pe măsura
înfigerii, coloanele se înnădesc cu ajutorul unor flanşe bulonate, sau al
sudurii.După atingerea cotei de fundare se umplu cu armătură şi beton.
Îmbunătăţirea terenurilor de fundare se poate face prin compactare sau
prin transformarea artificială a structurii acesteia.
Compactarea terenurilor poate fi de suprafaţă sau de adâncime.
Compactarea de suprafaţă se execută când grosimea stratului compresibil aflat sub
talpa fundaţiei, este de 2…6 m.
Compactarea de adâncime se execută când grosimea stratului compresibil
aflat sub talpa fundaţiei este mai mare de 7….8 m.
Pentru pământurile loessoide se folosesc procedeele: coloane de pământ
sau preumezirea terenului.
Transformarea artificială a proprietăţilor pământului constă în producerea
unor modificări calitative în compoziţia şi structura pământurilor cu ajutorul unor
substanţe, soluţii, suspensii, tratamente chimice, termice.
Pentru aceste transformări se utilizează cimentul, argila, varul sau se pot
folosi anumite procedee, precum : silicatizarea, electrosilicatizarea, bitumarea,
arderea sau congelarea.

4.5.7.Elemente de calcul ale fundaţiilor

Pentru a se putea calcula dimensiunile unei fundaţii, este necesar să se
cunoască două elemente:
- rezultanta încărcărilor la nivelul tălpii fundaţiei;
- presiunea normată pⁿ la nivelul tălpii fundaţiei, când calculul terenului de
fundare se efectuează la starea limită de capacitate portantă.
Calculul unei fundaţii poate avea două aspecte: dimensionarea unei
fundaţii care se proiectează şi verificarea unei fundaţii existente.
Calculul fundaţiilor rigide solicitate centric
Pentru dimensionarea fundaţiei în cazul încărcării centrice, presiunile se
repartizează uniform pe talpa fundaţiei (fig.4.12).

Fig. 4.12. Fundaţie solicitată centric

Dacă fundaţia are în plan dimensiunile A şi B, presiunea efectivă uniform

repartizată pe talpă are expresia:

P ef = N + G ≤ pⁿ
AxB
unde,
N - este rezultanta tuturor încărcărilor din construcţie, care solicită
fundaţia, exprimată în daN;
G - este greutatea proprie a fundaţiei, exprimată în daN;

- 45 -
 A , B – sunt dimensiunie în plan ale fundaţiei;
pⁿ - este presiunea normată în daN/cm².
Din această condiţie rezultă suprafaţa necesară a tălpii de fundaţie:
A x B = N + G (cm²).
pⁿ
Dimensionarea fundaţiilor continue rigide sub ziduri se reduce la
determinarea lăţimii tălpii fundaţiei, considerând un tronson de 1 m din lungimea
fundaţiei, adică A = 100 cm, deci :
B = N + G (cm)
100 · pⁿ
Greutatea proprie a fundaţiei, fiind funcţie de dimensiunile acesteia, deci
tot necunoscută, în practica de proiectare se procedează la aproximarea ei, G ≈
0,1…0,15 N, deci :
B = 1,1 N (cm).
100 pⁿ

4.6. Structura de rezistenţă a unei clădiri

Structura de rezistenţă a unei clădiri (fig.4.13) este alcătuită din:
- suprastructura, care este partea din structură ce se află deasupra terenului şi
care suportă toate încărcările, conducându-le spre fundaţii;
- infrastructura, care este porţiunea situată sub nivelul terenului, constituind
de obicei fundaţia construcţiei cu rol de a prealua încărcările de la
suprastructură şi de ale transmite la terenul de fundare sau invers, în cazul
mişcărilor seismice.

Fig.4.13. Părţile componente ale unei construcţii.

Proiectatrea unei structuri cuprinde pe lângă aspectele inginereşti şi pe cele

arhitecturale şi economice (fig.4.14).

Fig.4.14. Cerinţele de bază pentru structura de rezistenţă a unei clădiri.

- 46 -
 4.7.Pereţi (ziduri)
Pereţii sunt elementele principale ale cădirilor care servesc la:
- închiderea construcţiilor spre exterior şi compartimentarea în interior,
asigurâdu-le izolarea termică şi fonică;
- preluarea încărcărilor de la alte elemente de construcţii (planşee, grinzi,
şarpanta acoperişuri);
- susţinerea diferitelor instalaţii, aparataje şi utilaje sau a unor izolaţii
speciale.
După rolul în construcţie, pereţii pot fi:
- de rezistenţă (portanţi sau purtători);
- purtaţi (de umputură, despărţitori sau autoportanţi).
După materialul folosit pereţii pot fi:
- din zidărie (cărămidă, înlocuitori de cărămidă, piatră naturală);
- beton, lemn, elemente metalice, azbociment, sticlă, materiale plastice.
După poziţia în construcţie pereţii pot fi:
- pereţi exteriori;
- pereţi interiori.
După modul de execuţie pereţii pot fi:
- zidiţi;
- montaţi;
- turnaţi pe loc.

4.7.1. Pereţi din zidărie

Pereţii din zidărie se realizează prin aranjarea ordonată a cărămizilor şi
asigurarea legăturii între ele cu mortar.
Grosimea zidurilor din cărămidă diferă în funcţie de destinaţia lor:
- zidurile portante trebuie să aibă cel puţin 25 cm grosime;
- zidurile exterioare în condiţiile climatice ale ţării noastre trebuie să aibă cel
puţin 37,5 cm grosime.
Ţeserea rosturilor se realizează după diferite sisteme (fig.4.15).

Fig. 4.15.Sisteme de realizare a legăturii zidăriei:

a- legătura în lungime la pereţi de o jumătate de cărămidă grosime; b- legătura în lăţime
la pereţi de o cărămidă grosime; c- legătură în bloc, la pereţi de o cărămidă grosime;
d- legătura în cruce la pereţi de o cărămidă grosime; 1, 2, 3-succesiunea rândurilor.

- 47 -
 O atenţie deosebită trebuie acordată realizării punctelor de întâlnire a
zidurilor (la colţuri pentru ,ramificaţii,intersecţii) pentru o mai bună conlucrare a
zidurilor în spaţiu (fig.4.16). În fig. 4.17 se prezintă o secţiune printr-un perete
exterior al unui adăpost zootehnic, realizat din zidărie din cărămidă.

Fig.4.16. Ţeserea rosturilor la
încrucişări de ziduri:
a- la colţuri; b- la ramificaţii;
c- la intersecţii; R1, R2 – rândurile
de cărămizi.
Fig.4.17. Secţiune print-un perete exterior al unei construcţii
zootehnice pentru porci:
1- zidărie din cărămidă plină; 2- tencuială interioară drişcuită¸
3- tencuială exterioară drişcuită;4- tencuială hidrofugă la soclu;
5- hidroizolaţie bituminoasă; 6- soclu; 7- bloc de fundaţie;
8- trotuar pe strat de nisip; 9- dop de bitum; 10- fereastră din lemn;
11- grindă prefabricată din beton armat; 12- pană prefabricată;
13- învelitoare din azbociment ondulat; 14- spaţiu de aer;
15- termoizolaţie; 16- barieră de vapori; 17- strat suport al
termoizolaţiei, realizat din azbociment ondulat ; 18-strat de uzură a
pardoselii di mortar de ciment rolat; 19- strat suport al pardoselii
din beton B100; 20- strat drenant din pietriş sau balast.

4.7.2. Pereţi prefabricaţi

Pentru aceşti pereţi se pot folosi panourile în trei straturi, care se realizează
din două straturi marginale de beton între care se află un miez termoizolant
(fig.4.18).
Pereţii din fâşii de beton celular autoclavizat sunt neportanţi şi se
realizează prin dispunerea fâşiilor în poziţie verticală sau în poziţie orizontală
(fig.4.19).
Pereţii din panouri de azbopan se folosesc ca pereţi uşori, neportanţi (fig.
20).
Panourile din azbopan sunt realizate din două plăci plane de azbociment
între care se află un miez din polistiren expandat (fig.4.21).
Pereţii din panouri de lemn sau înlocuitori din lemn (fig.4.23-fig. 4.24) se
realizează asemănător cu cei din panouri de azbopan.Ei se pot executa ficşi,
demontabili sau mobili, din plăci aglomerate din lemn sau din plăci din fibre de
lemn.

- 48 -
Fig.4.18. Detalii de alcătuire a panourilor mari
prefabricate, realizate în trei straturi:
a- cu barieră de vapori dispusă pe faţa caldă a
termoizolaţiei; b- cu bariera de vapori dispusă pe
faţa interioară a panoului; 1- beton armat; 2-
termoizolaţie; 3-barieră contra vaporilor realizată
din folie de polietilenă; 4- barieră de vapori
realizată din vopsea de clor cauciuc.
Fig.4.19. Perete din fâşii de beton celular
autoclavizat cu spaţiu de aer ventilat:
1-placă ondulată din azbociment;
2- barieră de vapori (vopsea de clor
cauciuc); 3- fâşii din B.C.A.; 4-
hidroizolaţie; 5- mortar de poză; 6- soclu
de beton termoizolant; 7- cârlig pentru
susţinerea plăcii de azbociment.

Fig.4.21. Panouri din azbociment ondulat şi plan, cu termoizolaţie:

1- grindă din beton armat; 2- plăci plane din azbociment;
3- termoizolaţie; 4- plăci ondulate din azbociment;
5- agrafă de prindere.

Fig. 4.22. Perete din tablă

Fig. 4.20. Perete din panouri de
azbopan:a- secţiune prin perete;
b- detaliu panou; 1- panou de azbopan
cu fereastră; 2- acoperiş cu spaţiu de
aer ventilat;3- pană de acoperiş
prefabricată din beton armat; 4- soclu;
5- pardoseală; 6- trotuar; 7- plăci plane
de azbociment;8- strat termoizolant din
polistiren expandat.
cutată(nervurată):
a- elevaţie; b- plan; 1- tablă
nervurată orizontal(la interior);
2- tablă nervurată vertical(la
exterior); 3- termoizolaţie;
4- lăcrimar; 5- stâlp al
structurii de rezistenţă
- 49 -
 Fig.4.23. Pereţi din panouri ceramice:
a- panou din zidărie de cărămidă; b- panou din corpuri ceramice; 1- zidărie de
cărămidă; 2- beton armat; 3- corpuri ceramice.

Fig.4.24. Pereţi din panouri de lemn ameliorat:

1- P.F.L. dur; 2- P.F.L. poros; 3-P.A.L.; 4- strat de aer; 5- vată minerală.

4.8. Ferestre şi uşi

Ferestrele şi uşile reprezintă elementele de tâmplărie ale unei clădiri.
Tâmplăria (fig.4.25) cuprinde o parte fixă, denumită toc şi părţi mobile,
care se pot mişca în interiorul tocului, denumite canaturi (la uşi canaturile se mai
numesc foi, iar la ferestre, cercevele).
Tâmplăria se poate executa din lemn, metal, beton armat (numai la tocuri)
şi materiale plastice speciale. La tâmplărie se mai utilizează o serie de accesorii
care poartă denumire de feronerie.

- 50 -
 Fig.4.25. Tâmplărie:
a-fereastră; b- uşă; 1- toc;
2- foaie(canat )de uşă;
3- cercevea.

4.8.1.Ferestre
Ferestrele îndeplinesc funcţia de iluminare, şi participă la realizarea
ventilaţiei naturale organizate.Ele pot fi:
- simple, care au un singur rând de cercevele (există şi ferestre simple cu
geam dublu);
- duble, când au două cercele între interior şi exterior.
În ţara noastră, la adăposturile pentru animale şi păsări sunt necesare
ferestre duble (fig.4.26).

Fig.4.26. Fereastră dublă:

1-toc de fereastră; 2- cercevea;
3- geam; 4- stălp din beton armat;
5- lăcrimar din tablă zincată de 1 mm
grosime; 6- şorţ din tablă zincată de 0,4
mm grosime; 7- mortar;
8- străpungere cui, cositorită; 9- dibluri
din lemn, la 50 cm distanţă; 10- pervaz
din lemn; 11- vată minerală; 12- chit;
13- bridă metalică de fixare;14- pană
prefabricată din beton armat; 15-
mortar de etanşare; 16- strat suport al
termoizolaţiei, realizat din azbociment
ondulat; 17- barieră de vapori din folie
de polietilenă; 18- termoizolaţie; 19-
învelitoare din azbociment ondulat ;
20- platbandă; 21- bulon cu filet; 22-
şaibă elastică de etanşare; 23- căpăcel.

- 51 -
 Fig.4.27. Ferestră basculantă:
1- zid exterior; 2- toc fereastră;
3- cercevea fereastră basculantă;
4- şorţ din tablă zincată;5-
lăcrimar; 6- pană prefabricată; 7-
grindă; 8- straturile acoperişului.

Suprafaţa totală a ferestrelor se stabileşte în funcţie de suprafaţa pardoselii

şi de indicele de iluminare (I).
După modul în care se deschid ferestrele pot fi pivotante (fig.4.25,a) şi
basculante (fig.4.27).

4.8.2. Uşi
La o clădire uşile au rolul de a asigura accesul din exterior şi legătura pe
orizontală între diferitele încăperi.
După sistemul de deschidere uşile pot fi pivotante (fig.4.25,a,b) sau
glisante (fig.4.28,c).

Fig.4.28. Tipuri de uşi folosite în construcţiile zootehnice:

a,b- pivotante; c- glisante.

Uşile se realizează mai ales din lemn, metal, PVC.

Uşile trebuie să permită manevrarea uşoară şi să asigure o etanşeitae
suficient de bună pentru a evita crearea curenţilor de aer.

- 52 -
 4.9.Acoperişuri
Acoperişurile sunt elemente de construcţie prevăzute la partea superioară a
clădirilor.
Acoperişul unei clădiri se compune din două părţi principale:
- şarpanta, care este elementul de rezistenţă a acoperişului, parte componentă
a structurii de rezistenţă a clădirii;
- învelitoarea, care constituie elementul de protecţie al acoperişului.
Acoperişurile pot fi realizate cu înclinare de peste 7% şi cu înclinări mici,
sub 7%, denumite şi acoperişuri-terasă.
La realizarea acoperişurilor se pot folosi şarpante din lemn (fig.4.29),
şarpante metalice (fig.4.30) şi şarpante din beton armat (fig 4.28).

Fig.4.29. Şarpantă din lemn cu reazeme intermediare:

a- secţiune printr-o construcţie zootehnică fără tavan; b- secţiune printr-o construcţie
zootehnică prevăzută cu tavan; c- vedere în plan; 1- stâlp; 2- pană; 3-căprior;
4- cosoroabă; 5- cleşti; 6-tavan; 7- contrafişă longitudinală; 8- zidărie portantă exterioară.

Fig.4.30 Cadru realizat din lemn lamelat încleiat:

a- schemă; b- elevaţie nod cadru; 1- tronsoane
din lemn lamelat; 2- eclise din placaj sau din
lemn.

- 53 -
 Fig. 4.31 Fermă metalică cu tirant, realizată din profil de cornier
(talpa superioară) şi oţel beton (talpa inferioară şi diagonalele):
1- tirant; 2- manşon de strîngere.

Fig.4.32 Structură prefabricată

din elemente uşoare de beton
armat,(fără stîlpi intermediari):
1-stîlp; 2- arbaletrier; 3- tirant;
4- pană; 5- învelitoare.

Fig.4.33 Structură prefabricată din elemente de greutate medie,(cu stîlpi intermediari):

a- cu grinzi transversale; b- cu grinzi longitudinale; 1- stîlp central; 2- stîlp marginal;
3,4- grinzi transversale; 5-chesoane; 6,7- grinzi longitudinale; 8- beton de pantă.

Tipuri de învelitori
Învelitori din ţiglă. Ţiglele sunt aşezate pe şipci, care pot fi bătute pe
astereală (fig.4.34), sau direct pe căpriori (fig.4.34).

- 54 -
 Fig.4.34 Învelitori din ţiglă:
a- solzi aşezate pe astereală; b- profilate aşezate pe şipci (fără astereală); 1- căprior; 2-
astereală; 3- carton bitumat; 4- şipci 1,8x4,8 cm, aşezate paralel cu panta; 5- şipci pentru
fixarea ţiglelor; 6- ţigle solzi; 7- ţigle profilate.

Învelitori din plăci de azbociment. Se pot realiza din plăci plane, care se
fixează în cuie pe şipci, sau din plăci ondulate (fig.4.35).
Învelitori din tablă.Se utilizează tabla neagră sau zincată, sub formă de foi
aşezate pe astereală (fig.4.36).

Fig. 4.35. Învelitori din azbociment ondulat:

1- placă ondulată din azbociment; 2- pană prefabricată din beton armat; 3- bară din oţel
beton, ø 8 mm, fixată pe pană, pentru prinderea foilor de azbociment ondulat.

Fig.4.36. Învelitoare din tablă plană:

a- îmbinare cu falţ simplu în picioare; b- îmbinare cu falţ simplu culcat; c- îmbinare cu
falţ dublu în picioare; d- îmbinare cu falţ dublu culcat; 1- astereală din scînduri; 2-
căprior; 3- tablă plană.

- 55 -
 Învelitori bituminoase.Se realizează din carton sau pânză bitumată, aşezate
pe astereală, într-unul sau mai multe straturi, lipite cu mastic bituminos.
Se mai pot folosi învelitori din sticlă, mase plastice, lemn, paie, stuf sau trestie.
Acoperişurile pot fi compacte (fig.4.37) sau cu spaţiu de aer ventilat
(fig.4.38).

Fig.4.37. Acoperiş compact(terasă):

a- schema distribuţiei canalelor de difuzie în termoizolaţia din beton celular autoclavizat;
b- secţiune printr-un acoperiş tip terasă, prevăzut cu canale de difuzie; 1- placă de beton
armat(strat de rezistenţă); 2-strat de egalizare din mortar de ciment; 3- barieră de vapori;
4- termoizolaţie; 5- strat suport al hidroizolaţiei;6- hidroizolaţie; 7- canale de difuzie.

Fig.4.38.Acoperiş cu pod (cu spaţiul

mare de aer ventilat):
1- hidroizolaţie(învelitoare); 2-strat
suport al hidroizolaţiei; 3- strat de aer
ventilat; 4- termoizolaţie; 5- placă de
tavan.

Fig.4.39. Acoperiş cu spaţiu mic de aer ventilat:

1- învelitoare din azbociment ondulat; 2- spaţiu de aer ventilat; 3- termoizolaţie;
4- barieră de vapori; 5- strat suport al termoizolaţiei(azbociment ondulat); 6- pană
prefabricată.

Ca accesorii la acoperişuri se folosc jgheaburile şi burlanele.

- 56 -
 Fig.4.40. Lucrări accesorii la acoperişuri:
a- jgheab; b- burlane; 1- învelitoare din tablă; 2- astereală; 3-cîrlig de susţinere; 4-
căprior; 5- jgheab; 6- burlane; 7- coturi; 8- perete; 9- brăţară de prindere.

În cazul acoperişurilor cu pod se pot prevedea tabachere sau lucarne, care

sunt construcţii realizate, ieşind din planul acoperişului, cu ferestre care au ochiuri
mobile.

4.10. Pardoseli
Suprafeţele din interiorul adăposturilor pe care se circulă sau care asigură
animalelor locul pe care stau în picioare sau culcate, se numesc pardoseli.
Pardoselile au următoarele zone:
- zona destinată stabulaţiei animalelor, denumită şi zona de odihnă,
organizată în standuri sau în boxe;
- zona de depunere a dejecţiilor;
- zona de circulaţie.
Pardoselile se pot realiza din:
- pământ (fig.4.41);
- ceramică (fig.4.42);
- pietre artificiale (fig.4.43);
- cauciuc şi mase plastice (fig.4.44, 4.45);
- lemn (fig.4.46, 4.47);
- grătare (fig.4.48).

Fig.4.41. Pardoseală din argilă bătută(domeniu de utilizare: tren anterior la standuri de

taurine şi cabaline, întreţinute pe aşternut permanent cu grosime redusă şi în adăposturile
pentru ovine şi cabaline de reproducţie, întreţinute liber pe aşternut permanent):
1-strat de argilă bătută, consolidată cu amestec de nisip sau zgură pe ultimii 5cm; 2- strat
de balast sau pietriş; 3- pământ natural sau umplutură de pământ compactată.

- 57 -
 Fig.4.42. Pardoseli din cărămizi presate pline:
a- aşezate pe lat(domeniu de utilizare: standuri pentru taurine cu aşternut, zone culcuş
suine cu aşternut); b,c- aşezate pe muchie(domeniu de utilizare: standuri cabaline pentru
membrele posterioare şi alei cabaline, zone culcuş suine cu aşternut şi alei suine , standuri
taurine cu aşternut);1-cărămizi presate pline; 2- rosturi umplute cu mortar de ciment sau
cu mastic de bitum filerizat;3- lapte de ciment pentru umplerea porilor; 4- mortar de poză;
5- spoială de bitum pe strat de amorsaj, în cazul terenurilor de fundaţie umede; 6- beton
B100; 7- balast (pietriş); 8- pământ natural sau umplutură compactată; 9- nisip.

Fig. 4.43

Fig. 4.44

Fig. 4.43.Pardoseli din beton simplu:

a- fără strat termoizolant(domeniu de utilizare: adăposturi avicole):b- cu strat
termoizolant( domeniu de utilizare: adăposturi avicole) c- carosabilă, din beton pentru
drumuri( domeniu de utilizare: alei interioare pentru furajare cu remorci tehnologice, alei
exterioare din ferme); 1- beton B100; 2- balast (pietriş) 3- pământ natural sau umplutură
de pământ; 4- hîrtie Kraft; 5- granulit; 6- beton vibrat B200; 7- balast cilindrat.

Fig. 4.44.Pardoseli din beton, cu strat de uzură din mortar de ciment:

a- sclivisită sau rolată( domeniu de utilizare: alei de circulaţie în adăposturi de taurine sau
suine , zone de defecare suine); b- cu strat suport termoizolant din beton uşor ( domeniu
de utilizare : standuri de taurine cu aşternut în grosime redusă, zonă de furajare şi culcuş
suine cu aşternut de grosime redusă);1- strat de uzură din mortar de ciment , sclivisit sau
rolat; 2- beton B200; 3- balast, pietriş sau granulit; 4- pământ natural sau umplutură de
pămînt;5- strat de uzură din mortar de ciment impermeabilizat, drişcuit aspru sau
pieptănat; 6- beton cu granulit, zgură expandată sau scorie bazaltică; 7- spoială de bitum
cu amorsaj folie de polietilenă;8- balast(pietriş) 9- rost de dilataţie umplut cu mastic
bituminos.

- 58 -
 Fig. 4.45.

Fig. 4.46.

Fig. 4.45 Pardoseală din beton cu strat de uzură din mortar de ciment cu agregate
elastoplastice(domeniu de utilizare: zona de culcuş- furajare boxe suine, standuri şi cuşete
taurine fără aşternut):
1- strat de uzură din mortar de ciment cu granule mineralizate din deşeuri de
cauciuc,azbest,şi nisip; 2- beton cu granulit; 3- balast(pietriş) 4- pământ natural sau
umplutură compactată.

Fig. 4.46. Pardoseală cu covor de cauciuc plin, nervurat pe ambele feţe(domeniu de

utilizare: standuri şi cuşete taurine):
1-covor de cauciuc ;2- beton B100; 3- balast sau granulit ;4- pământ natural sau
umplutură compactată.

- 59 -
 Fig.4.47. Pardoseală din dulapi de lemn
(domeniu de utilizare: standuri taurine şi
cabaline ):
1- dulapi din lemn de răşinoase,
impregnat;2- rigle din lemn de stejar,
impregnat, 56x56mm; 3- beton B100; 4-
balast;5- pământ natural sau umplutură
compactată

Fig. 4.48

Fig. 4.49

Fig.4.48. Pardoseală din calupuri de lemn rostuite cu bitum ( domeniu de utilizare: tern
anterior la standuri de cabaline şitaurine, boxe cabaline cu aşternut redus):
1- calupuri din lemn de esenţă tare, impregnat; 2- pat de nisip; 3- mastic bituminos; 4-
beton B100; 5- balast(pietriş); 6- pământ natural sau umplutură compactată; 7- scîndură,
20 cm lăţime; 8- zid; 9- hidroizolaţie; 10- fundaţie.

Fig.4.49. Pardoseli din grătare:

a- dispuse în zona de depunere a dejecţiilor; b- dispuse pe toată zona de stabulaţie a
animalelor.

- 60 -
 4.11.Lucrări de finisaje
Lucrările de finisare care se pot executa la o clădire sunt: tencuieli
interioare, tencuieli exterioare, socluri, vopsitorii.
Tencuielile sunt elemente de finisaj care se aplică pe suprafaţa brută a
pereţilor sau a altor elemente de construcţii, având rol de protecţie, decorativ şi
izolator.
Tencuielile sunt realizate de obicei din trei straturi: şpriţ, grund şi strat
vizibil.
Şpriţul este un strat subţire din mortar de 2…3 mm grosime.
Grundul este stratul de bază al tencuielilor, sau stratul de nivelare care se
aplică pe şpriţul proaspăt întărit în una sau două reprize cu mortar, realizat cu
nisip cu granulaţie 0…3 mm, var, ciment şi apă.
Stratul vizibil sau de finisaj se aplică pe grundul întărit şi umezit în
prealabil. Grosimea stratului vizibil este de 3-4 mm.
Placarea la interior sau la exterior a elementelor de construcţii are drept
scop:
- să asigure protecţia acestora;
- să permită o întreţinere uşoară prin spălare;
- să garanteze o durabilitate mare în timp a finisajului;
- să se obţină efecte decorative.
Pentru placaje se poate folosi faianţa, plăcuţele smălţuite tip Cesarom,
plăci din piatră naturală, plăci care imită piatra naturală, cărămizi de placaj.
Prin zugrăveală se înţelege stratul protector cu care se acoperă suprafeţele
tencuite ale pereţilor sau tavanelor.
Văruirea sau spoiala cu lapte de var constă din aplicarea pe pereţi sau
tavane a două sau trei straturi succesive de lapte de var stins, trecut printr-o sită
deasă.
Zugrăveala poate fi simplă, în culori, cu desen.
Lucrările de vopsitorie constau din acoperirea elementelor din lemn sau
metal, precum şi a pereţilor cu un strat de lac sau vopsea.Vopsitoriile pot fi în ulei
pe tencuială, pe lemnărie, pe suprafeţe metalice.
Trotuarele sunt fâşii de pardoseli exterioare executate în jurul clădirilor,
lipite de ziduri, cu pante de scurgere.Ele se execută din bolovani de râu,
cărămmidă aşezată pe lat sau pe muchie, beton simplu turnat, dale din beton,
asfalt.
Lăţimea trotuarului variază între 0,80-1,20 m.

- 61 -
 Test de evaluare

1. Efectuaţi o clasificare a construcţiilor din punctul de vedere al destinaţiei.

2. Care sunt principalele elemente care intră în alcătuirea unei clădiri?
3. Care sunt principalele module de înălţime şi lăţime care se folosesc la
construcţiile zootehnice industriale?
4. Arătaţi care sunt principalele faze care alcătuiesc pământurile.
5. Care sunt principalele metode de îmbunătăţire a pământurilor?
6. Precizaţi care este rolul fundaţiei într-o clădire.
7. Indicaţi prin săgeţi apartenenţa fundaţiilor la unul din criteriile de clasificare:

a) după adâncime în uscat

în apă

b)după forma în plan de suprafaţă

de adâncime

c)după materialele folosite rigide

elastice

d)după tehnologia de execuţie executate la faţa locului

prefabricate

e)după modul de execuţie izolate

faţă de apele subterane continue sub ziduri sau sub stâlpi
fundaţii cu reţele de grinzi
fundaţii pe radier general

8.Care sunt principalele funcţiuni ale zidurilor într-o clădire?

9.Efectuaţi o clasificare a zidurilor după următoarele criterii:
a)după rolul în construcţii
b)după materialul folosit
c)după poziţia în construcţii
d)după modul de execuţie
10.Precizaţi care este denumirea elementului de construcţie care se montează
deasupra golurilor în zidărie.
11.Partea fixă a tâmplăriei poartă denumirea de………….iar partea mobilă poartă
denumirea de………
12.Care este denumirea canaturilor la uşi şi la ferestre?
13Care sunt principalele tipuri de ferestre care se folosesc la construcţiile
zootehnice?
14.Care sunt principalele tipuri de ferestre după modul de deschidere?
15.Efectuaţi o clasificare a uşilor după sistemul de deschidere.
16.Care sunt părţile principale ale acoperişurilor?
17.Specificaţi care sunt principalele tipuri de şarpante folosite la acoperişuri.
18.Care sunt principalele zone ale pardoselilor într-un adăpost zootehnic?

Notă
1.Soluţionarea problemelor se face pe coli A4.
2.Pentru fiecare problemă se acordă 0,5 puncte.
3.Punctaj din oficiu 1.00 puncte.
4Punctaj total 10.00 puncte.

- 62 -
 CAPITOLUL 5

Elemente de fizica construcţiilor

5.1 Conceptul de confort termic

Dintre toate elementele de microclimat, se apreciază că temperatura deţine
cel mai important rol, după unii autori acest factor având o pondere de circa 80%
din totalul acestor elemente.
La clădiri neizolate termic s-a stabilit, pe bază de măsurători, că pierderea
maximă de căldură are loc prin acoperiş, urmând apoi, în ordine, pierderile prin
ventilaţie, prin pereţi, pardoseli şi ferestre, situaţie ilustrată în figura 5.1.

Fig.5.1. Pierderile de căldură la o clădire neizolată termic.

Dacă la alcătuirea elementelor de construcţie enumerate trebuie avute în

vedere, cu prioritate, criteriile de izolare termică, nu este mai puţin lipsit de
importanţă cerinţa ca la pereţi şi, mai ales, la pardoseli să se asigure o temperatură
apropiată de cea a aerului de la interiorul adăpostului, întrucât animalele vin în
contact direct cu aceste elemente de construcţie.
Prin izolare termică se înţeleg măsurile constructive care trebuie luate
pentru împiedicarea pierderilor sau aportului de căldură, în scopul păstrării unei
anumite temperaturi prescrise în interiorul construcţiilor, în funcţie de destinaţia
lor.
O clădire bine izolată termic este răcoroasă vara şi călduroasă iarna. Pe
lângă aceste calităţi de confort interior, o astfel de clădire este şi economică în
exploatare, deoarece este necesară o cantitate mai mică de de combustibil pentru
încălzire în timpul iernii.
Temperatura este un parametru scalar de stare care depinde de timp ( τ ) cu
ajutorul căreia se apeciază starea de încălzire a aerului, a elementelor de
copnstrucţie şi a corpurilor în general; simbolul temperaturii este litera grecească
θ (theta), iar unitatea de măsură este gradul Celsius ºC) sau gradul Kelvin (K).
Transmisia căldurii poate avea loc pe trei căi, respectiv prin conducţie,
convecţie şi radiaţie.
Transmisia căldurii prin conducţie este prezentată în (fig.5.2) şi se poate
estima cu ajutorul relaţiei :

- 63 -
 Fig. 5.2. Transmisia căldurii prin conducţie.

Q =λ S(θsi – θse) • τ
d
în care :
- Q este cantitatea totală de căldură transmisă, în kcal sau J;
- λ este coeficientul de conductivitate termică a materialului, exprimat în
kcal/m • h • ºC sau în W/m • K;
- S este suprafataţa elementului omogen de construcţie, în m²;
- θsi este temperatura suprafeţei interioare a elementului de construcţie, în ºC
sau K ;
- θse este temperatura suprafeţei exterioare a elementului de construcţie, în
ºC sau K;
- d este grosimea elementului de construcţie în m;
- τ este timpul, în h;
Coeficientul de conductibilitate termică λ este o caracteristică termo-
fizică de bază a materialelor de construcţie, care depinde de proprietăţile lor fizice
(structură, porozitate, greutate specifică, temperatură, umiditate) şi reprezintă
numarul de kcal sau Watt • h care trec în timp de 1 h, printr-un strat gros de 1m
din materialul respectiv, având suprafaţa de 1m², la o diferenţă de temperatură
între cele două suprafeţe de 1ºC sau 1K.
Transmisia căldurii prin convecţie este reprezentată în (fig.5.3) şi se
poate exprima cu ajutorul relaţiilor :

Fig.5.3. Transmisia căldurii prin convecţie.

qc = αc • S (θi - θsi ) τ = αc • S • ∆ θi • τ;

qc΄ = αc΄• S (θe - θse ) τ = αc΄• S • ∆ θe • τ;

- 64 -
 în care :
- qc este cantitatea totală de căldură primită ;
- qc΄ este cantitatea totală de căldură cedată ;
- αc este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa interioară a
elementului de construcţie;
- α΄c este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa exterioară
a elementului de construcţie;
- S este suprafaţa elementului de construcţie;
- ∆ θi este diferenţa de temperatură între aerul din interior şi suprafaţa dinspre
interiorul încăperii a elementului de închidere;
- ∆ θe este diferenţa de temperatură între suprafaţa de la exterior a elementului
de închidere şi aerul exterior;
- τ este timpul în h;
Transmisia căldurii prin radiaţie este prezentată în (fig.5.4) şi se calculează după
următoarea formulă:

Fig.5.4. Transmisia căldurii prin radiaţie

4
 T 
qr = cr  
 100 
în care,
qr este fluxul de căldură radiată;
cr este coeficientul de radiaţie şi reprezintă cantitatea de căldură radiată de 1
m² într-o oră în vid la o temperatură absolută a suprafeţei radiante egală cu 373 K
, temperatură echivalentă cu 100° C;
T este temperatura suprafeţei radiante în K.

5.2.Transmisia căldurii prin elementele de construcţie

În realitate transmisia căldurii nu se poate face niciodată numai pe una din
cele trei căi, ele se însoţesc, una din ele predominând după caz.
Căldura primită sau cedată de suprafeţele pereţilor în cadrul schimbului de
căldură cu mediul ambiant reprezintă suma căldurii primită sau cedată prin
convecţie şi radiaţie, ceea ce se exprimă prin coeficientul de schimb superficial αi ,
respectiv αe şi care se exprimă prin relaţiile:
αi = αc + αr
αe = α΄c + α΄r .
Inversul acestor coeficienţi defineşte rezistenţa la primire Ri , respectiv
rezistenţa la cedare a căldurii Re la transfer termic prin suprafaţă:

1
Ri =
αi

- 65 -
 1
Re =
αe

În practica proiectării pentru calculul termic al clădirilor se foloseşte

coeficientul de transmisie termică totală:

1
Ko =
1 d1
+ +
αi λ αe

şi care reprezintă cantitatea de căldură ce trece în regim staţionar printr-o

suprafaţă de 1m² în timp de o oră şi pentru o diferenţă de temperatură într cele
două medii de 1° C sau 1K.

Inversul acestui coefic

ient

1/K0=R0=1/ αi +d/λ+ 1/αe=Ri+R+Re

De cele mai multe ori însă,elementele de construcţie sunt alcătuite dintr-un

număr (n) de straturi şi în acest caz:

R0=1/K0=1/ αi+Σ d/λ+1/αe

Pentru uşurarea calculelor privind pierderile de căldură, valorile

coeficientului K0 sunt intabulate pentru diferite variante de alcătuire a elementelor
de construcţie (Tabelul5.1).

- 66 -
 Tabelul 5.1
Valorile coeficientului de transmisie termică a căldurii K0
pentru diverse elemente de construcţie
Denumirea elementului Grosime Ko
cm W/m²K Kcal/m²h°C
-pereţi exteriori din cărămizi pline; 24,0 1,98 1,70
-pereţi exteriori din cărămizi cu goluri verticale tip GVP; 36,5 1,18 1,02
29,0 1,40 1,21
24,0 1,50 1,37
-pereţi exteriori din blocuri mici de beton cu granulit; 29,0 1,08 0,93
39,0 0,87 0,75
-pereţi exteriori din blocuri mici de beton celular; 19,0 1,24 1,07
24,0 1,04 0,90
-pereţi exteriori din panouri mari de beton de granulit; 26,0 1,51 1,30
-planşeu de beton armat monolit în grosime de 8 cm, izolat
termic cu plăci semirigide de vată minerală în grosime de 6
cm şi hidroizolaţie din două straturi de pânză şi un strat de
carton asfaltat, inclusiv betonul de pantă(9cm) şi şapa
suport de egalizare (4….5cm); X 1,04 0,90
-idem, cu izolaţie termică de 8 cm; X 0,87 0,75
-acoperiş cu strat de aer ventilat,având următoarea
succesiune a straturilor, de jos în sus:
-strat suport din azbociment ondulat, cu grosimea de
6mm;
-barieră de vapori din folie de polietilenă cu grosimea de
0,2mm;
-termoizolaţie din vată minerală cu grosimea de 6cm;
-strat de aer ventilat cu grosimea de 5cm;
-învelitoare de azbociment ondulat cu grosimea de 6 mm;
x 0,99 0,85
-idem, dar cu termoizolaţie din plăci de polistirn expandat
cu grosimea de 48 mm; x 0,65 0,56
-idem, dar cu termoizolaţie din plăci de polistiren expandat
de grosime de 36 mm; x 0,80 0,69
-acoperiş sandviş având următoarea succesiune a
straturilor, de jos în sus:
-strat suport de azbociment ondulat, cu grosimea plăcii de
6 mm;
-barieră de vapori din folie de polietilenă cu grosimea de x 1,17 1,00
0,2mm;
-termoizolaţie din vată minerală cu grosimea de 6 cm;
-învelitoare din azbociment ondulat cu grosimea plăcii de
6mm;
-idem,dar cu termoizolaţie din plăci de polistiren expandat
cu grosimea de 48 mm; x 0,72 0,62
-idem, dar cu termoizolaţie din plăci de polistiren expandat
cu grosimea de 36 mm; x 0,92 0,79
-uşi exterioare simple din lemn; X 3,49 3,00
-uşi exterioare din oţel; x 5,82 5,00
-ferestre exterioare simple din lemn, cu geamuri simple; x 5,23 4,50
-ferestre exterioare simple din metal; x 5,82 5,00
-ferestre exterioare duble din lemn; x 2,33 2,00
-ferestre exterioare duble din metal; x 3,26 2,80
-ferestre exterioare din sticlă rotalit; x 2,91 2,50

- 67 -
 5.3 Calculul pierderilor de caldură prin elementele
de construcţie
Mărimea pierderilor de căldură în unitatea de timp (1h) dintr-o încăpere
este proporţională cu suprafaţa de transfer termic(S,în m²) a elementelor ce
delimitează încăperea, cu valoarea coieficientului de transmisie termică totală(K0)
şi cu diferenţa de temperatură dintre aerul interior (θi) şi cel exterior(θe).În aceste
condiţii pierderea totală de caldură se obţine cu relaţia:

Q= K0•∆θ•S

∆θ= θi- θe

În practica priectării, valoarea pierderilor de căldură prin elementele de

construcţie (QE)se calculează cu formula indicată de STAS 1907-78:

QE=m•S •K0(θi- θe)+C• KC(θi- θe)+Sp• Ks(θi- θe)

Pentru asigurarea confortului în interiorul adăposturilor,este necesar ca

transferul de căldură prin elementele de construcţie să fie la limita unor valori
minime,condiţie care impune respectarea inegalităţii:

Ro ef> Ro nec

Ro ef este rezistenţa efectivă la transmisia termică totală a căldurii;

este rezistenţa termică minimă necesară aelementului de construcţie ,luat în

consideraţie.

Ro nec=(θi- θe/ ∆θimax)·Ri·n

∆θimax=θi-τr

5.4 Sisteme de ventilaţie .Metode de calcul

5.4.1 Calculul ventilaţiei după criteriul concentraţiei maxime
admise de bioxid de carbon
La luarea în considerare a concentraţiei maxime admisă de bioxid de
carbon, formula de calcul este următoarea:

V=C/C1-C2
V este volumul de aer măsurat în m³, ce trebuie introdus în adăpost în
decurs de 1h;
C-cantitatea de bioxid de carbon eliminată de animale ,exprimată in (l/h);
C1- cantitatea de bioxid de carbon,exprimatăîn l/m³,admisă ca limită
maximă în adăposturile pentru animale;
C2- cantitatea de bioxid de carbon,exprimată în l/m³,conţinută de aerul
exterior şi care se ia în calculcul cu valoarea de 0,3‰ respectiv 0,3l/ m³.

- 68 -
 5.4.2 Calculul ventilaţiei după criteriul umidităţii relative
maxime admise în adăpost
În acest caz formula de calcul este următoarea:

V=U/U1-U2
V este volumul de aer măsurat în m³, ce trebuie introdus în adăpost în
decurs de 1h;
U-cantitatea de vapori de apa eliminată de animale la care se adaugă
cantitatea de vapori de apă ce provin din alte surse(g/h);
U1-umiditatea absolută a aerului interior , corespunzătoare umidităţii
relative maxime admise în adăpost şi temperaturii minime admise pentru aerul
interior(g/ m³);
U2-umiditatea absolută a aerului exterior exprimată g/ m³.

5.4.3 Calculul ventilaţiei după criteriul producţiei de căldură

În acest caz ,calculul se efectuează cu ajutorul relaţiei:

V=Qa-QE/Ii-Ie
în care:
V este debitul de aer necesar a fi ventilat în decurs de oră, în m³/h;

Qa-cantitatea de căldură degajată de animale ;

QE-cantitatea de căldură ce se pierde prin elementele de construcţie;
Ii,Ie-cantitatea de căldură conţinută de un metru cub aer din interior respectiv din
exterior.

5.4.4 Sisteme de ventilaţie

În adăposturile de animale ventilaţia poate fi naturală sau mecanică.

5.4.4.1 Ventilaţia naturală

Prin deschiderea uşilor şi a ferestrelor,precum şi prin unele neetanşeitaţi
ale construcţiei se asigură ventilaţia în sistem natural neorganizat.
O a doua variantă a sistemului de ventilaţie naturală este ventilaţia naturală
organizată, sistem în care schimbul de aer se face prin golurile de uşi şi ferestre, la
care se adaugă şi alte deschideri speciale destinate acestui scop(tuburi, canale,
coşuri, fante). În fig.5.5 sunt prezentate două scheme privind circulaţia aerului în
sistemul de ventilaţie naturală organizată.

Fig.5.5. Schema circulaţiei aerului în sistemul de ventilaţie naturală organizată:

a- accesul aerului prin ferestre; b- accesul aerului prin goluri speciale de ventilaţie.

- 69 -
 5.4.4.2 Ventilaţia mecanică
În adăposturile pentru animale ventilaţia mecanică se poate realiza în trei
moduri:
-prin suprapresiune, când aerul proaspăt este introdus forţat de ventilatoare, iar
evacuarea aerului din interior se face prin coşuri de ventilaţie;
-prin subpresiune(aspiraţie), în care aerul viciat se elimină forţat cu ajutorul
ventilatoarelor iar aerul proaspăt pătrunde prin golurile din pereţi;
-mixt,in care circulaţia aerului este asigurată cu ajutorul ventilatoarelor.
Schemele funcţionale ale celor trei sisteme sunt prezentate în figura 5.6.

Fig. 5.6. Schema funcţională a ventilaţiei mecanice:

a- prin suprapresiune; b- prin sbpresiune(aspiraţie);c- mixt.

5.5 Bilanţul termic şi factorii care îl influenţează.

În interiorul adăposturilor pentru animale se asigură un bilanţ termic
pozitiv, la nivelul domeniului optim de metabolism, numai atunci când cantitatea
de căldură degajată de animale este mai mare sau cel puţin egală cu cantitatea de
căldură pierdută prin elementele de construcţie şi prin ventilare, bilanţ care se
exprimă cu relaţia:

QD>QE+QV

în care:
QD este cantitatea de căldură degajată de animale cazate în adăpost;
QE- cantitatea de căldură care se pierde prin elementele de închidere ale
construcţiei;
Qv- cantitatea de căldură care se pierde în procesul de ventilaţie:

Qv=V(Ii-Ie)

V-debitul de aer ce trebuie introdus în adăpost,în decurs de o oră;

Ii,Ie-entalpia aerului de la interior, respectiv de la exterior.
Atunci când pierderile de căldură prin ventilaţie şi elementele de construcţie nu
pot fi acoperite de cantitatea de căldură degajată de animale este necesar un aport
suplimentar de căldură,notat cu Qs a cărui mărime se stabileşte cu relaţia:

Qs=(QE+QV)-QD

- 70 -
 5.6. Iluminarea naturală şi artificială. Metode de calcul
În funcţie de dispunerea suprafeţelor vitrate, se disting următoarele sisteme
de iluminare:
-iluminarea laterală;
-iluminarea zenitală(de sus), prin luminatoare;
-iluminarea combinată.
Indicele de iluminare,notat cu simbolul i,reprezintă raportul dintre suprafaţa
vitrată destinată iluminării încăperii şi suprafaţa pardoselii.
În ţara noastră sunt normaţi indicii de iluminare conform valorilor date în
tabelul 5.2.

Tabelul 5.2
Indici de iluminare
Destinaţia adăpostului Indice de iluminare
Vaci de lapte 1/20
Maternitate vaci 1/20
Tineret bovin de reproducţie 1/16
Tineret bovin la îngrăşat 1/20
Bovine adulte la îngrăşat 1/25
Iepe cu mânji 1/18(boxe)
Armăsari 1/18
Cai de muncă 1/25
Scroafe gestante şi vieri 1/18…1/20
Maternitate scroafe 1/18
Tineret porcin de reproducţie 1/16
Porcine la îngrăşat 1/25
Maternitate ovine 1/20
Găini ouătoare 1/18…1/20
Găini ouătoare şi pui 1/10
Palmipede 1/14

Iluminarea artificială se foloseşte pe de o parte, în scopul suplimentării

luminii naturale până la nivelul minim necesar animalelor, cât şi muncitorilor care
efectuează operaţiile de îngrijire şi exploatare a animalelor, iar pe de altă parte, în
scopuri exclusiv tehnologice.
Instalaţiile de lumină din adăposturi folosesc lampi electrice cu
incandescenţă, fluorescente,cu vapori de mercur şi dispun de dispozitive adecvate
care pot oferi diferite programe de lumină deosebite intre ele, în special la pasari.
Iluminatul artificial poate fi apreciat în W/m².Literatura de specialitate
recomandă:
-2,5W/ m² la bovine;
-4,5W/ m² în maternităţi pentru vaci;
-5W/ m² în maternităţi pentru scroafe şi adăposturi pentru tineret porcin;
-2W/ m² în adăposturi pentru porci la îngrăşat;
-1,2 W/ m² în saivane pentru oi;
-3…4,5 W/ m² pentru găini ouătoare;
-3…3,5 W/ m² pentru tineret avicol destinat reproducţiei ;
-3,5…1 W/ m² pentru puii de carne.

- 71 -
 Test de evaluare

1.Care sunt principalele căi de transmitere a căldurii?

2.Care este semnificaţia coeficientului de conductivitate termică(λ).
3.Care este coeficientul care se ia în calcul în practica proiectării la calculul termic
al clădirilor şi care este relaţia de calcul?
4.Rezistenţa la transmisia termică a căldurii se notează cu…….şi se calculează cu
ajutorul relaţiei…..
5.Arătaţi care este semnificaţia relaţiei: Q=K0·∆θ·S,(kcal/h)
6.Arătaţi care este modul de calcul al pierderilor de căldură prin elementele de
construcţie.
7.Care este modul de calcul a ventilaţiei după concentraţia maximă admisă de
bioxid de carbon?
8.Arătaţi schematic care sunt principalele sisteme de ventilaţie în adăposturile
pentru animale.
9.Care este formula de calcul pentru bilanţul termic în adăposturile pentru
animale?

Notă

1.Soluţionarea problemelor se face pe coli A4.

2.Pentru fiecare problemă se acordă câte 1.00 punct.
3.Punctaj din oficiu 1.00 punct.
4.Punctaj total 10.00 puncte

- 72 -
 BIBLIOGRAFIE

1.Afanasiev, V. ş.a.- Creşterea animalelor de blană(traducere), Bucureşti,

Ed.Ceres, 1970.
2.Anghel, Gh. ş. A. – Elemente de calculul construcţiilor, Bucureşti, E.D.P.,1974.
3.Bălăşescu, M. ş.a. –Avicultura, Bucureşti, E.D.P., 1980.
4.Bârcă, Gh., Nicolau, C. – Amenajarea integrală piscicolă a apelor interioare,
Bucureşti, Ed. Ceres, 1975.
5.Bob, C., Velica, P. –Materiale de construcţii, Bucureşti, E.D.P., 1978.
6.Belcea, N., Darie, M. –Acoperişuri, Institutul de Construcţii Bucureşti, 1978.
7.Blumer, B,. Defour, D. –Adaptarea adăposturilor la tehnologii noi de creştere a
animalelor, Bucureşti, Ed. Ceres, 1973.
8.Călin, L., ş.a. – Complexe agrozootehnice de tip industrial, Bucureşti, Ed.
Tehnică, 1970.
9.Chefneux, B., Săulescu, N. –Creşterea fazanului, Bucureşti Ed. Ceres, 1975.
10.Craiciu, M., Craiciu, E. –Sericicultura, Bucureşti, Ed. Ceres, 1975.
11.Cucu, I. – Construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Iaşi, 1977.
12. Decei, P. –Gospodărirea apelor de munte, Bucureşti, Ed. Agrosilvică, 1964.
13.Dragomirescu, I. Ş.a. – Maşini şi instalaţii zootehnice, Bucureşti, E.D.P., 1975.
14.Drăghici, C. – Microclimatul adăposturilor pentru animale, Bucureşti, Ed.
Ceres, 1979.
15.Duţă, Gh. ş.a. – Instalaţii de ventilare şi climatizare, Bucureşti, E.D.P., 1976.
16.Focşa, V. – Clădiri civile, Institutul Politehnic Iaşi, 1972.
17.Focşa, V. – Hidrotermica şi acustica clădirilor, Bucureşti,E.D.P.,1975.
18.Ghenea, N., Belcea, N., Darie, M. –Construcţii agricole, Bucureşti E.D.P.,
1974.
19.Gligor, V., Popescu, D. – Principii de igienă la construcţiile zootehnice,
Bucureşti, Ed. Ceres, 1975.
20.Grama, I. Ş.a. – Construcţii agricole, Bucureşti, Ed. Agrosilvică, 1960.
21.Georgescu, Gh. – Tehnologia creşterii cabalinelor, Bucureşti, Ed. Ceres, 1977.
22.Gioncu, V. – Teoria structurilor, Institutul Politehnic Timişoara, 1975.
23.Hangan, ş.a. – Mecanica construcţiilor, Bucureşti, E.D.P.,1975.
24.Ivan, M. – Statica construcţiilor(vol. 1), Institutul Politehnic Timişoara, 1973.
25.Jerghiuţă, V. – Construcţii agricole, Institutul Politehnic Iaşi, 1973.
26.Marusciac, D. – Construcţii agricole, Institutul Politehnic Cluj- Napoca, 1973.
27.Manoliu, I., - Fundaţii şi procedee de fundare, Bucureşti, E.D.P., 1977.
28.Negoiţă, Al. Ş.a. – Construcţii civile, Bucureşti, E.D.P., 1976.
29.Péterfi, S. – Creşterea porumbeilor, Bucureşti, Ed. Ceres, 1970.
30.Pleşca, Th. – Curs de construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Timişoara,
1977.
31.Pleşca, Th., Rusoaie, D. – Îndrumător pentru întocmirea proiectului de an la
disciplina de construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Timişoara, 1977.
32.Pleşca, Th., Rusoaie, D. – Îndrumător de lucrări practice la disciplina de
construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Timişoara, 1979.
33.Peştişanu, C. – Construcţii, Bucureşti, E.D.P., 1979.
34.Şerban, Al., Sârbu, M. – Construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Cluj-
Napoca, 1979.
35.Ştef, I. – Construcţii zootehnice(fasc. 1 şi 2), Institutul Agronomic Bucureşti,
1978,1980.

- 73 -
 CUPRINS

Capitolul 6. Construcţii zootehnice de cazare şi exploatare

6.1. Construcţii pentru taurine
6.2. Construcţii pentru cabaline
6.3. Construcţii pentru suine
6.4. Construcţii pentru ovine
6.5. Construcţii avicole
6.6. Construcţii pentru iepurii de casă şi animale de blană
6.7. Construcţii piscicole
6.8. Construcţii sericicole

- 75 -
 CAPITOLUL 6

Construc]ii zootehnice
de cazare [i exploatare

6.1. Construcţii pentru taurine

În condiţiile unei organizări ştiinţifice a procesului de producţie,creşterea
taurinelor nu numai că este o ramură rentabilă, ci contribuie şi la rentabilizarea
altor ramuri de producţie cum ar fi cea vegetală.

6.1.1. Construcţii pentru vaci de lapte

În practica exploatării vacilor de lapte se utilizează două tehnologii de
bază pentru întreţinerea vacilor şi anume:
- în stabulaţie fixă (întreţinerea legată pe stand a vacilor);
- în stabulaţie liberă (întreţinerea nelegată a vacilor).
Principalele elemente biometrice, care concură la dimensionarea soluţiilor
de cazare sunt prezentate în figura 6.1 şi în tabelele 6.1 şi 6.2 specificându-se
îndeosebi:

Fig. 6.1. Elemente biometrice de cazare a taurinelor:

a- vaci adulte; b- viţei de 0...15 zile; c- tineret femel de 3...27 luni;
d- tauri adulţi.

-lungimea oblică a trunchiului, L, măsurată între articulaţia

scapulohumerală şi tuberozitatea ischială (de la umăr la punctul fesei),
determinând lungimea necesară staţionării în faţa ieslei (standul);
- lungimea animalului culcat, L1, constând din lungimea trunchiului şi
aceea a gâtului, cu capul relaxat sau flexat lateral;

- 76 -
 Tabelul 6.1
Indicatorii biometrici pentru cazarea taurinelor
Lungimea
Masa Înălţimea la
oblică a
Categorii şi rase corporală greabăn
trunchiului
(kg) H, (cm)
L, (cm)
Vaci
Bălţată românească,austriacă,
Simmental mijlociu. 550…650 132…140 154…165
Simmental mare. 680…770 140…155 167…180
Brună de munte mijlocie
(românească, austriacă). 500…550 126…132 150…156
Schwyz elveţian mare. 570…670 136…140 162…167
Brună de munte tip mic. 400…450 118…124 140…148
Hostein-Friză, bălţată cu Negru. 500…750 133…138 150…170
Hostein-Friză, bălţată cu 500…630 130…135 150…165
Roşu(Rotbunt).
Pinzgau mijlociu 450…600 122…135 145…160
(transilvănean,austriac)
Jersey. 250…400 110…123 138…144
Tauri adulţi
Bălţată românească, austriacă,
Simmental mijlociu. 840…1120 140…158 172…195
Simmental mare. 920…1150 155…165 180…200
Brună de munte mijlocie
(românească, austriacă). 730…1000 126…146 152…188
Schwyz elveţian mare. 800…1100 136…148 174…190
Hostein-Friză, bălţată cu Negru. 840…1060 138…158 166…186
Hostein-Friză, bălţată cu
Roşu(Rotbunt). 650…1000 133…145 160…180
Pinzgau mijlociu
(transilvănean,austriac) 690…1000 133…144 150…190
Tineret femel rase mixte
Naştere 35…40 66…73 65…73
3 luni 70…90 75…90 82…85
6 luni 150…175 90…105 100…110
12 luni 250…300 100…120 120…130
18 luni 330…380 110…126 130…143
24 luni 430…480 120…135 135…150
Tineret mascul rase mixte
Naştere 40…55 72…75 68…75
3 luni 80…100 85…95 86…95
6 luni 140…170 100…110 108…125
12 luni 280…350 115…125 125…140
18 luni 420…580 120…130 135…155
24 luni 500…700 135…155 150…180

- 77 -
 Tabelul 6.2
Corelarea unor elemente biometrice şi de cazare a taurinelor
Nivel
Deschi-
Lungime Lungime Fund
Categoria şi Lăţime Front dere
oblică animal Iesle
masa cazare furajare grilaj
trunchi culcat Peste
corporală B(cm) (cm) gât
(cm) L (cm) L1 ±0,00
(cm)
(cm)
Vaci
350-400 140-145 190-195 100-105 55
450-500 145-150 195-205 104-110 60-65
520-560 153-156 210-215 109-115 65-70
580-630 158-165 215-220 114-120 70-75 18-20 5-10
650-700 166-175 220-230 120-133 75-80
720-770 170-180 225-235 133 80
Tauri adulţi
700-850 150-170 220-230 160-171

900-1000 170-190 235-250 171-180 B 25-38 15-20

1000-1200 175-200 240-270 180-200

Tineret femel
0-3 luni
33-90 65-85 120 50 30
3-6 luni 12 15-20
80-175 85-110 120-135 50 40-45
6-12 luni
150-300 110-130 135-155 55-65 50
12-18 luni 14-16 5-10
250-380 120-140 155-190 70-80 50-55
18-24 luni
330-450 135-150 185-205 70-90 55-65 16-18
Tineret mascul
0-3 luni
40-100 68-95 130 60 30
3-6 luni 15 15-20
85-200 86-125 130-150 60-70 45-55
6-12 luni
180-380 115-140 150-185 70-80 B
12-18luni 18-20
280-450 125-155 170-205 80-90 B 10-15
18-24luni
350-600 150-180 195-240 100-120 B 25-30

- raza de acţiune la furajare, R, măsurată de la articulaţia umărului la vârful

limbii, delimitând lăţimea şi forma optimă a ieslei;
- înălţimea liberă sub gâtul animalului culcat, limitând nivelul bordurii
ieslei, când odihna se face cu gâtul deasupra acesteia;
- vidul substernal, măsurând înălţimea liberă sub piept,până la care se
poate ridica bordura ieslei, dacă odihna se face în spatele acesteia;

- 78 -
 - lăţimea corpului, măsurată la abdomen, determinând lăţimea minimă a
frontului de furajare şi lăţimea de gabarit b, a animalelor în deplasare, pe aleile de
circulaţie;
- lăţimea de gabarit a animalului culcat B, indicând lăţimea necesară a
spaţiului individual de odihnă;
- grosimea gâtului, determinând deschiderile necesare în grilajele
fronturilor de furajare sau la jugurile de legare pe standuri scurte;
- lăţimea capului,măsurată la fruntea ecornată ca dimensiune de contenţie ,
prin părţile mobile ale grilajelor de la frontul de furajare.

Stabulaţia legată
Standul lung depăşeşte cu 40…60 cm lungimea animalului culcat,
rezultând 2,4…3,00 m pentru vaci şi 2,5…3,3 cm pentru taurii adulţi (fig.6.2, a).
Standul scurt se dimensioneăză strâns după lungimea oblică a trunchiului
L, cuprinsă între 1,45…1,65 m, la vaci din rasele de interes pentru ţara noastră, la
care se adaugă 5…10cm, reprezentând retragerea minimă a legăturii verticale,de
la bordura ieslei (fig.6.2, b).
Standul mijlociu este o combinaţie mai recentă între cele două soluţii
precedente, creîndu-se un pat egal cu lungimea animalului culcat: L1=L+(50…65)
\cm (fig.6.2, c).

Fig.6.2. Formele de bază pentru stabulaţia legată a taurinelor:

a- stand lung; b- stand scurt; c- stand mijlociu; 1- opritor de greabăn; 2- cadru cu riglă
orizontală şi stîlp; 3- treptă de gunoi; 4- grilaj cu elemente mobile pentru închiderea
accesului la iesle.

- 79 -
 Lăţimea standurilor rezultă din spaţiul necesar animalelor culcate, B,
independent de tipul de lungime al standului corelându-se cu masa corporală a
animalelor adulte, respectiv a tineretului.
Leslea se construieşte ca formă şi marime după categoria animalelor
deservite, după tipul standului, după specificul furajului de volum dominant şi
după mijloacele de administrare a furajelor (fig.6.3 şi 6.4).

Fig.6.3. Soluţii moderne pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte pe standuri scurte, cu
furajare mecanizată mobilă:
a-iesle cunetă, legătură cu lanţ Grabner, întreţinere pe aşternut şi evacuare mecanică a
dejecţiilor, cu racleţi batanţi sau ficşi; b- iesle plată, legătură cu jug, întreţinere pe aşternut
sau covor de cauciuc şi evacuare mecanică cu racleţi fluture în rigolă deschisă; c- iesle largă
cu canal de admisie aaerului proaspăt, legătură Grabner elastică, întreţinere pe covor de
cauciuc şi evacuare mecanică a dejecţiilor cu plug raclor şi canal acoperit cu grătar; d- iesle
plată, legătură bilaterală simplă(d1) sau combinată cu opritor de greabăn (d2), întreţinere pe
covor de cauciuc, pe stand completat cu bare speciale de grătar şi evacuare hidraulică a
dejecţiilor;1- racleţi batanţi sau cu mers continuu; 2- lopată mecanică (raclet fluture);
3- raclet fluture; 4- canal pentru evacuarea hidraulică a dejecţiilor; 5- bare de grătar din
metal sau beton armat acoperite cu cauciuc sau lemn din esenţă tare; 6- căptuşeală ceramică
la iesle;7- articulaţie jug; 8- pardoseală din beton rutier 15 cm grosime şi balast, 10 cm
grosime; 9- canal de ventilaţie(admisie); 10- pardoseală sclivisită din beton B100, 10 cm
grosime pe strat de balast de 10 cm grosime; 11- pardoseală din cărămidă pe muchie, pe
strat de nisip pilonat; 12- pardoseală din covor de cauciuc, 2 cm grosime pe strat de beton
B100, 10 cm grosime şi balast 10 cm grosime.

- 80 -
 Fig.6.4. Iesle duble, adaptate mecanizărilor staţionare a furajării:
a,c,d- iesle plate pentru transportoare elicoidale sprijinite pe radier sau
suspendate(bordurile ieslelor sunt pentru standuri scurte); b- iesle înalte pentru
transportor elicoidal suspendat(bordurile ieslelor sunt pentru standuri mijlocii sau la
stabulaţie liberă); e,f-iesle plate pentru transportoare cu racleţi ficşi, în circuit orizontal;
g, h1-iesle plate pentru transportoare cu racleţi ficşi, în circuit vertical; h2-variantă fără
circuitarea racleţilor (numai cablul este întins dedesubt, între cei doi tamburi de capăt);
1- alee control; 2- racleţi din lemn tare, 15x60 mm; 3- cablu tracţiune; 4- podină din
lemn rindeluit şi impregnat sau din beton prefabricat, sclivisit.

După soluţia stabulaţiei dispozitivele de fixare pe stand constau din grilaje

la frontul de furajare,din mijloace de legare şi din separatoare de stand (fig. 6.3,
6.5, 6.6 şi 6.7).

- 81 -
 Fig.6.5. Soluţii de stabulaţie pe standuri scurte, cu grilaje mobile,
pentru deplasări oblice în timpul mulsului:
a-sistemul Europa, combinat cu dresor electric pentru retragerea animalelor la
scifozare;
b-sistemul DOHA cu animale nelegate; 1-dresor electric; 2-bordură elastică la iesle;
3-jug; 4-separatoare de stand mobile; 5- opritor.

- 82 -
 Fig.6.6. Sistemul Ryholm de rotire a animalelor nelegate în timpul mulsului.

Dejecţiile se evacuează mecanic cu lame racloare tractate (lopeţi

mecanice,racleţi-fluture),care se pretează la transportul dejecţiilor semilichide.
Pentru dejecţiile fluide se apelează la soluţiile hidraulice de evacuare care
diferă ca rezolvare tehnică, după gradul de diluţie a acestora.Sefoloseşte soluţia cu
stăvilar şi soluţia cu praguri (fig. 6.8 şi 6.9).
Aleile de serviciu sunt reprezentate de:
-aleile de furajare;
-aleile de circulaţie;
-aleile de control.

- 83 -
 Fig.6.7. Soluţii de stabulaţie legată, pe standuri mijlocii, cu întreţinere pe aşternut
şi evacuare mecanică a dejecţiilor:
a-grilaj cu închiderea accesului la iesle prin rotirea barelor mobile şi evacuarea
dejecţiilor cu lamă de buldozer; b- grilaj cu opritor electric şi evacuarea dejecţiilor prin
mecanizare staţionară; 1-rigolă prevăzută cu recipienţi cu grătar şi închidere hidraulică
(sifon), la 9…10 cm distanţă; 2- conductă de vid; 3-opritor electric.

- 84 -
 Fig. 6.8. Soluţii constructive pentru evacuarea mecanică a dejecţiilor consistente, cu
racleţi batanţi şi separarea părţii lichide prin guri de scurgere şi reţea de canalizare:
1- transportor înclinat cu racleţi, cu mişcare continuă; 2- buiandrug; 3- rigolă
transversală; 4- fosă colectoare pentru dejecţii lichide; 5-rigolă longitudinală cu racleţi;
6- receptor lichid; 7- raclet batant; 8- grup de acţionare; 9- canalizare dejecţii lichide
din tub beton ø 300 mm; 10-recipient cu gardă hidraulică; 11-tub beton ø200 mm;
12- glisieră metalică.

- 85 -
 Fig.6.9. Ansambluri de evacuare hidraulică a dejecţiilor:
a- soluţie cu stăvilare, descărcând spre un capăt al adăpostului; b- soluţie cu stăvilare cu
scurgeri spre un canal colector la mijlocul adăpostului; c- soluţie cu praguri deversând
în fosa situată la un capăt al adăpostului; d- soluţie cu praguri cu scurgere spre un
colector median comun mai multor adăposturi; e- detaliu de sifon pentru închiderea
returnării gazelor din fosă; 1- grătar de recepţie; 2- stăvilar intermediar; 3- stăvilar
final; 4- fosă omogenizare(rezervor tampon pentru 2…4 săptămâni); 5- canal colector;
6- ecran de cauciuc; 7- pragul canalului colector.

Stabulaţia liberă a taurinelor

Stabulaţia liberă oferă animalelor posibilitatea de mişcare în voie în cadrul

adăpostului şi între acesta şi padoc.
Stabulaţia liberă în boxe nediferenţiate, pe pardoseală continuă se
recomandă pentru tineretul de reproducţie, între 0,5….3 luni.

- 86 -
 Stabulaţia liberă în boxe nediferenţiate, pe grătare de pardoseală este
indicată pentru tineretul taurin la îngrăşat,cât şi pentru tineretul femel de
reproducţie cu excepţia junincilor (fig. 6.10).

Fig.6.10. Soluţii de stabulaţie liberă a tineretului taurin în boxe colective pe grătare:

a-detalii de front de furajare pentru vârsta de 15…90 zile; b- idem, pentru perioada între
3…24 luni la tineret femel şi 3…18 luni pentru masculi la îngrăşat; 1- suport găleţi;
2- găleţi P.V.C. (6 litri); 3- pardoseală elasto-plastică; 4- grindă susţinere grătar;
5- ţeavă 1″ ( ø ext =33,5 mm); 6- ţeavă ½″ (ø ext =21,3mm); 7- bară opritoare reglabilă
(ø ext =60 mm); 8- stâlpi din ţeavă amplasaţi la 3m interax (ø ext =60 mm).

Stabulaţia liberă diferenţiată, în zone de furajare-circulaţie şi zone de

odihnă se practică atât în adăposturi închise,cu regim termic de minimum +3ºC,
cât şi în sistem deschis, în care zona de repaus se organizează în construcţii cu trei
pereţi (fig. 6.11, a şi 6.12).

- 87 -
 Fig. 6.11. Forme iniţiale de stabulaţie liberă diferenţiată a taurinelor:
a-cu zonă colectivă de odihnă pe aşternut adânc (permanent); b- cu zonă de odihnă
colectivă pe aşternut schimbat periodic; c- cu cuşete individuale pe un singur rând, opus
frontului de furajare; d- detaliu opritor reglabil; 1- gură de scurgere cu grătare, la
maximum 10 m distanţă.

Fig. 6.12. Solu]ii de gr\tare prefabricate, `n ad\posturi pentru tineret taurin, `n stabula]ie
liber\: a- pentru masa corporal\ sub 100 kg; b – pentru masa corporal\ de 100...400 kg.

- 88 -
 Stabulaţia pe standuri-boxe fără ca animalele să fie legate, prin
suprapunerea zonei de furajare cu zona de odihnă beneficiază de mulsul
centralizat în săli de muls, reducându-se suprafaţa de cazare (fig. 6.13).

Fig.6.13. Soluţii moderne de stabulaţie liberă a vacilor de lapte

cu dezvoltarea cuşetelor în adâncimea adăpostului, pe rânduri paralele
sau perpendiculare faţă de frontul de furajare:
a- zonă de furajare cu grilaj de individualizare a frontului de furajare şi evacuare
hidraulică a dejecţiilor; b- variantă de grilaj cu posibilităţi de contenţie; c- zonă de
odihnă cu diferite grilaje de separare a cuşetelor şi evacuare mecanică a dejecţiilor,
funcţionând sub grătare; d,e- soluţii pentru cuşete şi alei de circulaţie întreţinute
mecanic, la suprafaţă; f- detalii grătar; 1- pardoseală elasto-plastică; 2- bară de
manevră; 3- poziţie de contenţie; 4- prag opritor pentru aşternut şi crupă; 5- lemn rotund
pentru sprijin la ridicare; 6- opritor de gât, reglabil;7- pardoseală din covor de cauciuc,
de 2 cm grosime, pe strat de beton de granulit, de 10 cm grosime şi pe strat filtrant de
granulit.

- 89 -
 Stabulaţia în boxe individuale este indicată pentru următoarele categorii:
- viţei de la 0…15 zile (fig. 6.14, a);
- viţei de la 15…90 zile (fig. 6.14, b);
- tăuraşi de reproducţie, de 6…12luni;
- vaci de mare productivitate începând de la suprafaţa de 5,50m²;
- tauri reproducători, de valoare deosebită în boxe de 15…19 m² (fig. 6.15).

Fig. 6.14. Boxe individuale pentru viţei:

a-boxe grupate în baterie pentru profilactorii(echipate numai cu găleată) sau pentru
creşe (echipate cu găleată şi troacă); b- peretele frontal al unei boxe de îngrăşare a
viţeilor pentru carne albă(cu găleată de alăptat şi găleată de concentrate); 1- panouri
separatoare din poliesteri; 2- rigolă pentru urină; 3- găleată pentru alăptat şi adăpat;
4- troacă pentru furaje concentrate şi fibroase ; 5- grătar din poliesteri sau lemn tare, cu
intervale de 2…2,5 cm; 6- grătar din oţel-beton ø 6mm, cu ochiuri de 3cm ; 7- canal de
evacuare; 8- găleată pentru concentrate.

- 90 -
 Fig.6.15. Boxă individuală pentru tauri de reproducţie:
1- padoc nepavat(15m²) sau pavat (10m²); 2-pat cu aşternut păios tasat; 3- soclu cu
înălţimea de 30 cm; 4- grilaj din ţevi verticale ø 50x3mm; 5- refugiu îngrijitor; 6- sifon
de pardoseală; 7-iesle.

Adăpostul mixt de taurine se impune ca raţiune tehnică şi economică atât

pentru proprietatea ţărănească cât şi pentru fermele mijlocii,permiţând o
mecanizare a principalelor procese de producţie (fig. 6.16).

Fig. 6.16. Adăpost pentru 42 vaci-complexe în stabulaţie liberă, diferenţiată pe categorii

de animale: boxe colective pe grătare pentru tineretul de reproducţie şi la îngrăşat,
întreţinere liberă cu cuşete pentru vacile de lapte, întreţinere legată pentru maternitate şi
boxe individuale pentru profilactoriu.

- 91 -
 Întreţinerea vacilor de lapte pe standuri scurte, se organizează, de regulă,
prin dispoziţia cap la cap a şirurilor de animale, pentru a beneficia bilateral de, de
câte o linie de furajare mecanizată (fig. 6.17).

Fig. 6.17. Secţiuni de ansamblu pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte, pe standuri scurte:
a,b,c- construcţii înguste, pentru o singură linie tehnologică (2 rânduri de standuri, cu
mecanizare mobilă a furajării şi soluţii diferite de evacuare a dejecţiilor ; d,e-construcţii
largi, pentru două linii tehnologice, cu diferite soluţii de mecanizare a furajării şi
evacuării dejecţiilor; f- adăposturi comasate cu mai multe linii tehnologice în structuri de
tip şed şi orientarea corectă a iluminării zenitale la diverse înclinări ale ferestrelor,
pentru a nu acumula căldura în adăpost.

- 92 -
 Stabulaţia liberă în cuşete individuale pentru vaci de lapte comportă pentru
rasele specifice un modul de 65…70 cm la frontul de furajare, faţă de lăţimea de
1,00…1,20 m a cuşetelor astfel încât opunerea directă pe două rânduri paralele,
conduce la o risipă de aproximativ 40% din lungimea frontului de furajare (fig.
6.18).

Fig. 6.18. Ansambluri pentru stabulaţia liberă a vacilor de lapte:

a- cu zonă de odihnă colectivă pe aşternut adânc; b- cu zonă de odihnă colectivă pe aşternut
schimbat periodic(lunar);c,d – cu zonă de odihnă individualizată în cuşete dispuse pe două
rânduri paralele frontului de furajare; c,f- idem, cu compartimente de cuşete dezvoltate
perpendicular pe frontul de furajare; g- detaliu de protecţie a jgheaburilor de adăpare
deschise, prin accesul de pe o placă înălţată peste pardoseală; 1- stâlp intermediar; 2- perete
separator din beton sau cărămidă, cu înălţimea de 1,20…1,30 m.

- 93 -
 Soluţia de cazare a vacilor de lapte în adăposturi cu standuri-
boxe,derivând din standurile scurte, se organizează similar stabulaţiei legate, cu
animalele dispuse cap la cap, liniile tehnologice având aceeaşi alcătuire,
nemaifiind necesară instalaţia de vid (fig. 6.13).
Maternităţile se organizează pe sistemul de stabulaţie legată, fiind
destinate pregătirii vacilor cu cel puţin trei zile înainte de fătare precum şi
supravegherea animalelor, timp de 7…14zile după parturiţie.Capacitatea
maternităţii se dimensionează la 2,7…4,5% din efectivul matcă (fig. 6.19).
Profilactoriile au rolul de a rupe lanţul infecţiilor intre vaci şi
viţei,alăturându-se maternităţilor,dar separându-se funcţional.
Încăperile anexe profilactoriilor pentru viţei, constau din camere pentru
prepararea înlocuitorului de lapte şi centrala de ventilaţie, în soluţia încălzirii
spaţiilor de cazare cu aer cald (fig. 6.19. b).

Fig. 6.19. Maternitate şi profilactoriu pentru taurine:

a- stand de fătare, de tip lung, cuprins între pereţii separatori lavabili şi cu gură proprie
de recepţie a lichidelor; b- ansamblu maternitate şi profilactoriu cu două compartimente;
c- variantă de distribuţie a încăperilor comune, cu iluminare şi ventilare directă;
1- standuri pre- şi post natale; 2- standuri de fătare; 3- alee de furajare; 4- punct
obstetrical; 5- cameră personal de supraveghere; 6- magazie concentrate; 7- pompă de
vid; 8- uscătoare viţei;9- boxe viţei; 10- preparare înlocuitor lapte;11- perete separator
lavabil; 12- grilaj pentru oprirea accesului la iesle.

Soluţiile de cazare, corespunzătoare creşelor sunt:

- stabulaţia liberă pe grătare, în boxe nediferenţiate;
- stabulaţia liberă diferenţiată, cu zonă de odihnă colectivă pe aşternut;
- stabulaţia în boxe individuale, pentru vârsta de 15…60 zile, urmată de o
adoua fază, în boxe colective, pe grătare, până la vârsta de 105 sau 120 zile.
Adăposturi pentru tineret femel de reproducţie.Soluţiile de cazare
adecvate tineretului femel de reproducţie sunt stabulaţia liberă nediferenţiată pe
grătare şi cea diferenţiată cu zonă de odihnă colectivă,indicându-se înglobarea
tuturor categoriilor de vârstă într-un adăpost, pentru echilibrarea bilanţului termic
în sezonul rece. Pentru junincile gestante, după vârsta de 21 sau 24 luni, se
recomandă stabulaţia liberă cu cuşete individuale sau stabulaţie legată.Ca încăperi
anexe adăposturilor de tineret femel, se prevede un compartiment de izolare şi

- 94 -
tratamente, pentru circa 3% din efectivul total, precum şi standuri sau boxe de
însămânţare,pentru aproximativ 5% din numărul junincilor în vârstă de 18…21
luni, deservite de un punct sanitar, pentru medicamente,instrumentar, păstrarea
materialului seminal şi decongelarea acestuia (fig. 6.20).

Fig. 6.20. Stabulaţie liberă cu cuşete individuale şi furajare exterioară în padocuri,

pentru tineret taurin femel:1-uşă cu perdea de cauciuc.

Adăposturi pentru tineret mascul de reproducţie. Viţeii masculi, aleşi din

fermele de producţie se cresc de regulă în unităţi specializate, începând de vârsta
de 15 zile. În perioada de creşă se prelungeşte durata alăptării până la vârsta de 60
sau 90 zile iar creştera tineretului între 3 şi 6 luni este asemănătoare femelelor,
sporindu-se confortul de cazare, cu circa 30 %.
Adăposturile pentru taurii reproducători prezintă interes deosebit pentru
unităţile zonale de producere a materialului seminal congelat, fiind concepute de
regulă, în stabulaţie legată pe standuri lungi, de 2,60…3,00 m şi 1,80…2,00 m
lăţime, cu animalele dispuse crupă la crupă pentru a reduce agitaţia de rivalitate şi
pentru a reliza o singură alee mediană, de 2,20…2,50 m lăţime. După fiecare două
standuri se prevede un culoar de 0,80 m lăţime pentru protecţia personalului de
serviciu care conduce animalele (fig. 6.21)

Fig. 6.21. Detalii de cazare pentru taurii reproducători:

a- stand lung cu gură de scurgere mediană şi rigolă terminală; b- interecalarea culoarelor
de protecţie pentru personalul de serviciu:1- culoare de protecţie personal; 2- perete
separator din lemn, cu înălţimea de 1,50…1,60m; 3- perete masiv cu înălţimea de 1,00 m.

- 95 -
 Adăposturi pentru îngrăşarea intensivă a tineretului taurin. Îngrăşarea în
două, în trei sau în patru faze depinde de greutatea vie dorită la livrare şi de
intensitatea hrănirii prin structuri furajere bogate în concentrate sau preponderent
fibroase.Adăposturile pentru faza I corespund perioadei de creşă când în prima
etapă creşterea se face în boxe individuale timp de 45 zile şi apoi trecerea pe
grătare, în colectivităţi mici, de 20…25 cap, pentru operioadă de 65 zile însumând
vârsta de 110 zile şi o greutate de circa 110 kg. Adăposturile pentru fazele
avansate de îngrăşare au următoarele caracteristici comune:
-stabulaţia liberă, în colectivităţi de 25…40 capete se practică de regulă pe
grătare, în boxe nediferenţiate;
-soluţia boxelor diferenţiate, cu zona de odihnă colectivă, pe aşternut
permanent;
-din efectivul preluat de la fazele (I sau I şi a II-a) se sacrifică de necesitate
7% cu greutăţi de 150…350 kg şi 20% livrări prin selectare, la greutatea medie de
430 kg rămânând în faza finală circa 73% din animale.
-ieslele largi, cu volum de rezervă sau ieslele mecanizate, cu asigurarea la
discreţie a furajului, determinând rotaţia animalelor la iesle, permit reducerea
frontului de furajare, în stabulaţia liberă, la 18…30 cm/cap (fig. 6.4 şi 6.10).
Adăposturi pentru recondiţionarea taurinelor adulte. Materialul biologic
supus îngrăşării provine din reformarea vacilor de lapte. Aceste adăposturi sunt
organizate numai pentru întreţinerea legată, pe standuri scurte sau foarte scurte,
completate cu grătare. Lăţimea standurilor poate fi redusă la 1,00…0,90 m (fig. 6.22).

Fig.6.22. Standuri scurte pentru

îngrăşarea taurinelor în stabulaţie
legată:
a- stand întreg pentru tineret
mascul sau animale adulte, cu
evacuarea dejecţiilor prin racleţi
batanţi; a1 –stand întreg pentru
tineret mascul sau animale adulte
cu evacuarea dejecţiilor prin
raclet rabatabil(fluture); a2 –
stand întreg pentru tineret mascul
sau animale adulte cu evacuarea
hidraulică a dejecţiilor; b- stand
redus, completat cu bare late de
grătar pentru recondiţionarea
animalelor adulte; c- stand redus
pentru tineret mascul.

- 96 -
 Construcţii anexe pentru exploatarea vacilor de lapte.Laptele colectat în
bidoane, în cisterne mobile pe roţi sau refulat direct în conducte, este transportat
într-o lăptărie de fermă (fig. 6.23) cu următoarele funcţiuni:
-separarea încăperilor tehnologice de condiţionare a laptelui, cel puţin
printr-o cameră tampon ventilată, faţă de adăposturile pentru animale;
-filtrarea laptelui , când acesta nu a fost manipulat în instalaţii închise;
-recepţia cantitativă şi calitativă a laptelui;
-răcirea laptelui în bidoane, în răcitoare de trecere cu schimbător de
căldură sau în tancuri de răcire depozitare;
-depozitarea laptelui în bidoane sau cisterne;
- livrarea laptelui în bidoane sau prin transferare în autocisterne;
spălarea şi dezinfectarea bidoanelor sau a cisternelor,respectiv a conductelor de
transport, pe toată lungimea acestora.

Fig. 6.23. Lăptării de fermă, aferente stabulaţiei legate:

a- funcţiunile unei lăptării pentru recoltarea laptelui în bidoane şi depozitarea în tanc de
răcire; b- ansamblu adăposturi şi lăptărie pentru transportul laptelui prin conducte;
1- adăpost producţie; 2- antreu cu preş de dezinfecţie; 3- vestiar-odihnă; 4- grup sanitar;
5- preparare apă caldă; 6- receptie-filtrare; 7- spălare şi păstrare aparatură şi bidoane;
8 maşini de vid şi frig; 9- răcire depozitare; 10- rampă; 11- padocuri, 12- platforme
gunoi; 13- silozuri furaj murat.

Centralizarea mulsului, specifică stabulaţiei libere, prin deplasarea vacilor

la săli sau la platforme de muls (fig. 6.24 şi 6.25), cuplate cu instalaţii de
condiţionare a laptelui, oferă următoarele avantaje faţă de mulsul pe stand:
-se scurtează trnsportul laptelui şi reţeaua de vid;
-se măreşte productivitatea muncii;
-se îmbunătăţeşte igiena recoltării laptelui.
Centralizarea mulsului comportă alei de acces în circuit,o sală de aşteptare
sau padoc acoperit, sala de muls propriu-zisă, şi un padoc de regrupare a loturilor
(fig. 6.26).

- 97 -
 Din punct de vedere funcţional şi constructiv se disting următoarele tipuri
de săli de muls:
-sălile cu posturi paralele (fig. 6.24 a);
-sălile cu posturi în tandem (fig. 6.24 b);
-sălile de muls în tunel (fig. 6.24 c);
-sălile de muls în spic sau brăduleţ (fig. 6.24 d);
-sălile de muls cu platforme rotative (fig. 6.25 b, d);
-sistemul unilactor (fig. 6.25 c).

Fig. 6.24. Săli de muls aferente stabulaţiei libere a vacilor de lapte:

a- cu posturi paralele; b – cu posturi în tandem; c- în tunel; d- în formă de spic sau
brăduleţ; 1- bară de protecţie; 2- automat pentru furaje concentrate; 3- culoar serviciu
mulgători; 4- răcire şi depozitare lapte, spălare aparatură, agregate de vid şi de frig,
grup social.

- 98 -
 Fig. 6.25. Condiţii de muncă în sălile de muls şi săli de muls rotative:
a- relaţia dintre mulgător şi ugerul nimalelor; b- carusel de muls cu dispunerea înclinată a
posturilor pe platforma rotativă; c- unilactor cu cărucioare în circuit; d- rototandem cu
dispunerea tangenţială a posturilor de muls; 1- canal colector; 2- răcirea şi depozitarea
laptelui; 3- spaţiu pentru mulgători; 4- cameră pentru maşini de vid şi de frig; 5- anexe social-
sanitare; 6- zona de spălare şi dezinfecţie a aparatelor de muls; 7- buncăr pentru furaje
combinate;8- balustradă; 9- vas de sticlă gradat pentru colectarea laptelui; 10 troacă pentru
furaje concentrate; 11- tancuri pentru răcirea şi depozitarea laptelui;12-intrarea mulgătorilor.

Fig. 6.26. Ansamblu adăpost pentru stabulaţie liberă, compartimentat pe loturi şi cuplat
cu sală de muls:
1- padoc (8,47m²/cap); 2- front de furajare(32locuri x 75cm); 3- alee de furajare;4- sală
de aşteptare înainte de muls;5- sală de muls în spic, cu 2x8 posturi; 6- sală de aşteptare
după muls; 7- răcire-depozitare lapte; 8-spălare-dezinfectare aparatură de muls; 9-punct
termic; 10- anexe social-sanitare; 11- agregate de vid şi de frig.

- 99 -
 Întreţinerea la păşune a vacilor şi a tineretului femel din rasele
perfecţionate, la distanţe mari de fermă comportă amenajarea taberelor de vară
(fig. 6.27).

Fig.6.27. Tabără de vară pentru vaci de lapte (secţiune).

6.2. Construcţii pentru cabaline

Adăposturile pentru caii de tracţiune trebuie amplasate pe o latură a fermei
zootehnice, întrucât prin specificul activitaţii caii pot contribui la răspândirea
bolilor infecto-contagioase.
Stabulaţia legată este soluţia obişnuită de cazare a cailor de serviciu,
utilizaţi pentru tracţiune şi călărie. Standurile, exclusiv de tip lung, se
dimensionează după talia animalelor, la 2,60…3,60 m lungime netă. Lăţimea
standurilor se adoptă între 1,40…1,60 m, pentru rase obişnuite şi cai de serviciu,
respectiv 1,60…1,80 m, pentru rasele grele sau animale de valoare ridicată.
Standurile pardosite au o pantă de scurgere de 1…2,5% spre rigola de urină iar
cele cu aşternut adânc drenează partea lichidă spre suportul de pietriş sau zgură.
Treimea anterioară a standurilor va fi elastică iar partea posterioară poate fi
pardosită cu cărămidă pe muchie sau asfalt turnat, în grosime de 3…4 cm (fig.
6.28, b, c).

- 100 -
 Fig. 6.28. Standuri pentru stabulaţia legată a cabalinelor:
a- elemente de cazare; b,c- structuri de pardoseli pentru cai de tracţiune; d- detaliu de
iesle redusă, pentru administrarea concentratelor cu grătar de fibroase şi dispozitive de
legare cu autoîntinderea lanţurilor; 1- grătar de fân din bare de oţel-beton ø 16 mm, la
12,5cm interval; 2- stănoagă din lemn rotund protejat cu tablă zincată; 3- contur perete
despărţitor plin; 4- pardoseală din calupuri de stejar, rostuite cu bitum, de 12 cm
grosime pe strat de nisip de 3 cm grosime, beton simplu B100 de 10 cm grosime şi strat
de balast de 10 cm grosime; 5- pardoseală din cărămizi pe muchie rostuite cu bitum sau
cu mortar de ciment; 6- scliviseală rugoasă; 7- pardoseală din lut bătut, de 15 cm
grosime, pe strat de balast de 10 cm grosime; 8- pardoseală din asfalt turnat de 3 cm
grosime, pe beton simplu B100 de 10 cm grosime şi balast de 10 cm grosime; 9-glisarea
legăturii cu lanţ; varianta de legare mobilă cu contra greutăţi.

Ieslea se reduce ca dimensiuni transversale până la dimensiuni de

40x25 cm şi ca lungime, la 60…70 cm. Grătarul de fân poate lipsi în cazul
furajării la sol a fibroaselor. Pentru adăpare se utilizează jgheaburi cu nivel
constant, amplasate lângă fluxul de circulaţie din adăpost. Aleile de circulaţie din
spatele standurilor, exclusiv rigolele neacoperite, se prevăd de 1,40…1,80 m
lăţime, pentru un rând de standuri şi de 2,00…2,30 m între două şiruri de standuri.

- 101 -
 Stabulaţia în boxe individuale se prevede pentru armăsari de reproducţie şi
pentru iepe în maternitate (fig. 6.29).

Fig. 6.29. Adăpost pentru 30 cai de serviciu, cu rezervă de 10% şi boxe pentru armăsari,
iepe în maternitate sau mânji între 0,5…3 ani:
1- pardoseală din calupuri de lemn; 2- pardoseală din cărămidă pe muchie; 3- cameră
supraveghetor; 4- cameră harnaşamente; 5- cameră furaje; 6- adăpare; 7- boxe cu
pardoseală din pământ bătut; 8 -variantă de grătar pentru fibroase şi iesle pentru
concentrate; 9- variantă cu troacă pentru concentrate şi administrarea fibroaselor la sol;
10- rigolă de urină.

Stabulaţia liberă, în grupuri mari este modul tradiţional de cazare în

herghelii a mătcii femele, cu mănji până la 6 luni, precum şi a tineretului , pe sexe
şi categorii de vârstă.
Încăperi şi instalaţii anexe adăposturilor de cabaline se prevăd pentru
depozitarea de scurtă durată a furajelor, pentru harnaşamente, pentru
supraveghetori şi pentru preâncălzirea apei de băut.

Construcţii pentru antrenament, dresaj şi competiţii hipice

Culoarele de antrenament, de formă eliptică, cu circumferinţa începând de

la 360m şi lăţimi minime de 6m se cuprind între garduri paralele de 1,20 m
înălţime, servind la alergarea zilnică a tineretului din herghelii.
Pistele de galop, măsurate la 2,00 m de la marginea interioară, se prevăd
cu circumferinţe de 1200, 1600 sau 2400 m, având raze minime de curbură de
100 m iar lăţimea de 1,5 x înălţimea la greabăn x numărul cailor ce aleargă
simultan (fig. 6.30, a, b).
Pistele de trap se dispun de regulă concentric, în interiorul pistelor de
galop având o structură asemănătoare cu cea prezentată în (fig. 6.30, c).
Pistele de steeple-chase (vânătoare de obstacole) servesc cursele de galop
pe parcursuri până la 4000 m, cu obstacole fixe de 1,40 m înălţime, la minimum
1,60 m interval. Structura lor este asemănătoare cu cea a pistelor de galop.
Terenurile pentru obstacole, cu 12…15 obstacole şi maximum 19 sărituri,
pe parcursuri de 400…1000 m lungime, au o structură cu cea asemănătoare cu cea
prezentată în (fig. 6.30, d, e).

- 102 -
 Terenurile pentru dresaj (echitaţie) sunt dreptunghiulare, 20x60 m,
împrejmuite cu gard scund de 40…60 cm înălţime şi aşternute cu un strat de
15…20 cm nisip sau nisip argilos (fig. 6.30, f).
Manejurile acoperite,servesc la probe de dresaj şi obstacole, se prevăd cu
dimensiuni de 24x60m…18x42m. Structura pardoselii este prezentată în (fig.
6.30, g).

Fig.6.30. Terenuri pentru dresaj, antrenament şi competiţii hipice:

a- dispunere concentrică a trei piste pentru probe de alergări diferite; b-structură pentru
piste de galop şi steeple-chase; c- structură pentru pistă de trap; d- teren de obstacole cu
trasarea unui parcurs; e- structură pentru teren de obstacole; f- structură pentru teren de
dresaj(echitaţie); g- structură de teren pentru manej acoperit; 1- pistă de galop; 2- pistă
de trap; 3-pistă de steeple-chase; 4- ierburi perene;5-strat vegetal humo-nisipos;6-
pietriş sau balast; 7- strat de amestec în părţi egale argilă şi nisip+pietriş; 8- criblură;
9- piatră spartă; 10- nisip sau nisip argilos; 11- strat de amestec 2/3 rumeguş +1/3 nisip;
12- nisip; 13-pământ bătut(lut) sau zgură cilindrată.

6.3 Construcţii pentru suine

Suinele trebuie să fie adăpostite în condiţii care să asigure un confort
corespunzător pentru relizarea performanţelor de creştere, producţie, reproducţie,
precum şi menţinerea unei bune stări de sănătate pe întregul ciclu de viaţă. În
condiţiile ţării noastre, aproximativ 1/3 din timpul unui an condiţiile climatice nu
sunt favorabile exploatării intensive a raselor moderne de porcine. În timpul iernii
temperaturile sunt de regulă prea scăzute, iar vara sunt prea ridicate. Porcii trebuie
să fie adăpostiţi în hale special construite care să asigure un anumit confort,
precum şi o anumită organizare a procesului de producţie pe categorii de vârstă şi
stare fiziologică.
Fundaţiile adăposturilor pentru porcine se execută după regulile clasice.
Datorită faptului că evacuarea dejecţiilor se face hidraulic prin canale executate în
adăpost şi care trec pe sub fundaţie în exterior, este necesar ca aceste canale să fie
bine etanşate pentru a nu se produce infiltraţii de apă sub fundaţii.Canalele trebuie
să aibă o pantă de scurgere a apei care antrenează dejecţiile.
Structura de rezistenţă, reprezentând scheletul rezistent al adăpostului, poate
fi constituită din stâlpi de beton armat sau din metal.La adăposturile din unităţile de
tip industrial structura de rezistenţă s-a executat din beton armat fiind formată din

- 103 -
stâlpi de susţinere, grinzi şi pane.La unele adăposturi de tip gospodăresc, de
capacitate mai redusă, unde există surse locale de materiale, partea de susţinere a
adăposturilor se execută din zidărie din cărămidă, iar structura de rezistenţă a
acoperişului (şarpanta) este din lemn şi este montată pe centură de beton.
Acoperişul trebuie să fie un bun termoizolant datorită faptului că în timpul
iernii cca 48% din căldura interioară se pierde prin acoperiş, iar pe timpul verii
termoizolaţia reduce supraîncălzirea din adăpost. De asemenea stratul
termoizolant are rolul de a nu permite condensarea vaporilor pe plafon.Pentru a
îndeplini aceste cerinţe, la unele adăposturi acoperişul este compact fiind format
din următoarele straturi:
- suportul de rezistenţă, alcătuit din plăci prefabricate din beton armat;
- bariera de vapori, executată dintr-un strat de carton asfaltat şi un strat de
bitum sau din folie de polietilenă;
- termoizolaţia realizată din pâslă, din vată minerală, plăci din polistiren
expandat,plăci P.F.L.poros bituminat;
- hidroizolaţia, alcătuită din carton asfaltat lipit cu bitum sau azbociment
ondulat;
- stratul de protecţie, realizat din nisip mărgăritar împrăştiat uniform peste
stratul exterior, în cadrul hidroizolaţiei cu carton asfaltat şi bitum.
La adăposturile de tip gospodăresc cu acoperişuri cu pod, termoizolaţia se
asigură printr-un tavan montat pe structura de rezistenţă a acoperişului.
Pereţii au rol important în menţinerea microclimatului optim din interior,
în care scop ei trebuie să fie termoizolanţi şi să evite formarea condensului. La
executarea pereţilor se utilizează zidăria din cărămidă obişnuită, blocuri sau
panouri B.C.A., panouri prefabricate din beton armat şi azbociment cu strat
termoizolant.Pereţii trebuie să fie protejaţi, până la înălţimea de 1 m, împotriva
deteriorării lor de către animale. Protecţia se realizează prin tencuială sclivisită.
Uşile şi ferestrele trebuie să se închidă etanş, pentru a reduce formarea
curenţilor şi pierderile de căldură, mai ales în timpul iernii.Se recomandă
ferestrele basculante cu ramă metalică, pentru a dirija curenţii de aer către plafon.
Pardoselile reprezintă elementul de construcţie cel mi important, deoarece
animalul este în permanenţă în contact cu suprafaţa pardoselii.Aprecierea
pardoselilor din adăposturile de porcine poate fi făcută după mai multe criterii:
-după soluţiile constructive;
-după efectul termoizolant;
-după influenţele asupra comportamentului şi sănătăţii animalelor;
-după capacitatea de izolare faţă de rozătoare.
În funcţie de soluţia constructivă adoptată,în general la porcine se folosesc
pardoseli continui şi pardoseli grătar.
Pardoselile continui au fost cele mai răspândite, dar în prezent la
majoritatea complexelor industriale ponderea lor a scăzut , crescând în mod
considerabil suprafaţa ocupată cu pardoseli din grătar.

- 104 -
 Fig.6.31. Raportul între suprafaţa pardoselii şi a grătarului din boxe.

Fig.6.32. Tipuri de grătare.

Halele din sectorul montă gestaţie trebuie să fie împărţite în două sau mai
multe compartimente pentru a permite depopularea lor periodică. Fiecare
compartiment este împărţit în boxe, dispuse pe unul sau mai multe rânduri cu

- 105 -
acces la aleile de serviciu. Boxele pot fi colective sau individuale. Organizarea
interioară a boxei colective trebuie să asigure 3 zone distincte:
-zona de furajare;
-zona de odihnă;
-zona de defecare.
Pardoseala continuă în zona de odihnă trebuie să aibă o pantă de 3-4%
spre zona de defecare, iar diferenţa de nivel dintre pardoseala plină şi grătar
trebuie să fie de 6-10 cm, ambele dimensiuni fiind în funcţie de adâncimea boxei
şi raportul dintre zona plină şi zona cu grătar (fig. 6.33).

Fig. 6.33. Hală pentru porcine adulte.

La adăposturile cu o lăţime mai mare de 18 m şi la care nu se pot scoate

scroafele în padoc, boxa este colectivă, cu furajare normată, dozată individual, în
care fiecărei scroafe I se acordă un front de furajare de 40 cm. Adâncimea boxei
variază între 2,60 şi 3,40 m, iar zona cu grătar reprezintă 40-60% din suprafaţa
boxei (fig. 6.34).
Halele de maternitate sunt împărţite în compartimente. În funcţie de tipul
de adăpost, boxele de fătare pot fi dispuse pe două sau mai multe rânduri,
evitându-se amplasarea acestora lângă pereţii exteriori (fig. 6.35). În fermele de
tip gospodăresc se utilizează două tipuri de boxe:cu spaţiu separat pentru purcei şi
fără spaţiu separat pentru purcei.

- 106 -
 Fig. 6.34. Planul halei pentru scroafe.

Fig.6.35. Planul unei hale de fătare cu boxele dispuse în oglindă.

În complexele de tip industrial există două tipuri de boxe:boxe cu spaţiu

separat pentru furajarea şi adăparea scroafei şi boxe fără acest spaţiu (fig. 6.36).

- 107 -
 Fig.6.36. Planul unei boxe de fătare.

Sectorul de creşă are rolul de a prelua purceii înţărcaţi din maternitate şi a-

i întreţine până la vârsta şi greutatea când pot fi trecuţi la îngrăşătorie. Numărul de
purcei întreţinuţi într-o boxă (mărimea lotului) diferă în funcţie de sistemul de
întreţinere, care poate fi: în boxe tip gospodăresc, în baterii şi boxe de tip
industrial, în boxele de fătare din maternitate.
Adăposturile pentru creşterea tineretului porcin în baterii sunt împărţite în
compartimente, fiecare compartiment cuprinzând un anumit număr de
baterii.Bateriile sunt aşezate pe mai multe rânduri despărţite de alei de serviciu.
Bateriile sunt aşezate deasupra canalelor de evacuare a dejecţiilor şi au
pereţii despărţitori din ţevi metalice, iar pardoseala din grătar de fontă cu
interspaţii de 1cm şi lăţimea barelor tot de 1cm.Suprafaţa şi dimensiunile
bateriilor variază de la 1,50 m² (1,5mx1,0 m) până la 4,60 m² (2,3x2,0 m) în
funcţie de posibilităţile de amenajare interioară a adăpostului (fig. 6.37).

Fig. 6.37. Schiţa unei baterii cu suprafaţa

de 1,50m².

- 108 -
 Boxele din compartimentele de creşă trebuie să aibă o organizare
interioară bine precizată.
-Zona de furajare este situată paralel cu aleea de furajare. Pe această zonă
sunt amplasate hrănitorile semiautomate, pentru distribuire hranei.
-Zona de odihnă este situată pe partea centrală a boxei,între zona de
furajare şi zona de defecare.Acestă zonă trebuie să fie în permanenţă uscată şi
suficient de mare pentru a asigura spaţiul de odihnă pentru toţi purceii.
-Zona de defecare este situată la partea opusă a aleii de furajare, lângă
perete. Această zonă are de obicei o lăţime de 1-2 m şi este acoperită cu grătar.
Aici se montează şi adăpătoarea automată.
Pardoseala din boxă trebuie să aibă o înclinaţie de 2-4% spre zona de
defecare.Despărţiturile între boxe, de dorit să fie din zid compact până la
înălţimea de 1m, fie din prefabricate din beton armat.
Detalii privind planul unei hale de creştere, o secţiune transversală prin
hala de creştere şi o secţiune printr-un compartiment cu încălzire electrică în
pardoseală sunt prezentate în figurile 6.38 şi 6.39.

Fig. 6.38. Compartiment de tineret cu încălzire electrică în pardoseală (plan).

Fig. 6.39. Hală

de îngrăşare
(secţiune transversală).

- 109 -
 Halele din sectorul de îngrăşare sunt împărţite în compartimente, iar
acestea în boxe.Mărimea şi numărul compartimentelor şi boxelor variază în
funcţie de tipul şi mărimea complexului (fig. 6.40).
În cadrul adăpostului boxele se amplasează pe unul sau mai multe rânduri,
în funcţie de lăţimea construcţiei (fig. 6.41).
Detalii privind planul unei hale de îngrăşare şi o secţiune transversală
printr-o hală de îngrăşare sunt prezentate în figurile 6.40 şi 6.41

Fig. 6.40-6.41. Hală de îngrăşare (plan).

- 110 -
 6.4. Construcţii pentru ovine
În accepţiunea actuală, adăpostul pentru ovine are atât rolul de adăpostire,
cât şi rolul de suport şi structură de rezistenţă pentru instalaţiile de administrare
mecanizată sau automată a furajelor şi de asigurare a apei, precum şi pentru
lucrările de tuns, de muls, de evacuare a dejecţiilor.
Pentru a se asigura condiţii optime de viaţă ovinelor şi procesului de
producţie, în general adăposturile trebuie să îndeplinească cerinţele esenţiale
privind spaţiul,temperatura, lumina, aerisirea, odihna, alimentaţia(în unele cazuri
şi adăparea), precum şi mişcarea animalelor, toate acestea determinând condiţiile
de cazare a animalelor (tab.6.4).
Adăposturile pentru ovine sunt în general construcţii mai puţin pretenţioase
şi necesită cheltuieli mai reduse în comparaţie cu adăposturile pentru alte
specii.Obişnuit la construirea lor se folosesc materiale locale: lemn, chirpici,
piatră, cărămidă pentru pereţi, eventual fier şi ciment, iar pentru acoperiş se
foloseşte şindrilă, eventual ţiglă şi azbociment.
Tipuri de saivane.Ca formă se întâlnesc frecvent trei tipuri de saivane:în
formă de semicerc, în formă de U sau de L şi în formă liniară. Saivanele în formă
de semicerc şi de U sunt tipice pentru tipul gospodăresc tradiţional; fiind
construite izolat, saivanele cu această formă asigură adăpost în ocolul din interior
atât împotriva vânturilor, cât şi a animalelor sălbatice (fig.6.42, a şi b). Aceste
adăposturi neputând fi amplasate grupat, în formă de baterie, este îngreuiat
procesul de mecanizare şi automatizare a lucrărilor de distribuire a furajelor,
evacuarea gunoiului şi altele.

Fig. 6.42. Saivan în formă de “U”:

a-schiţă; b- aspectul faţadei.

Saivanele liniare sunt cele mai adecvate pentru unităţile mijlocii şi mari
(fig.6.43). Acestea permit atât efectuarea mecanizată şi automatizată a lucrărilor în
interiorul lor şi a ocoalelor, cât şi dispunerea lor în grup sub formă de baterii –
condiţie de bază pentru ridicarea gradului de tehnicitate şi economicitate a
unităţilor.

- 111 -
 În privinţa caracteristicilor constructive şi de exploatare se disting trei
tipuri de saivane: deschise, semideschise şi închise.

Fig. 6.43. Saivan liniar (schiţă).

Saivanele deschise prezintă trei pereţi, faţada principală fiind deschisă. Se

folosesc uneori în zonele de deal pentru adăpostirea raselor rustice şi rezistente la
intemperii,dar pot fi întâlnite şi în Câmpia de Vest. Peretele din faţă poate fi
improvizat pe timp de iarnă din baloţi de paie, plăci de stufit, prelate sau alte
materiale ieftine.
Saivanele semideschise sunt compartimentate în părţi distincte: o parte sau
un compartiment dechis, în care sunt adăpostite oile gestante până în preajma
fătării, tineretul şi berbecii, iar altă parte, închisă complet, constituie
compartimentul de fătări. Acesta reprezintă în jur de 30% din suprafaţa totală a
adăpostului şi este prevăzut cu tavan la înălţimea de 2,5-3 m, uşi şi ferestre etanşe.
Compartimentul de fătări poate fi dispus fie la mijlocul saivanului, fie la una sau
amândouă extremităţile, în funcţie de cerinţe.
Saivanele închise au toţi pereţii construiţi.În unităţile cu efective mici, un
saivan închis poate adăposti toate categoriile de ovine. În acest scop se
delimitează compartimente separate fie prin pereţi interiori zidiţi –compartimente
pentru fătare, fie prin lese sau panouri din plasă de sârmă-cele pentru tineret şi
berbeci. Saivanele de acest tip au de regulă dimensiuni mai mari şi uşile mai largi,
pentru a permite atât organizarea interioară corespunzătoare, cât şi accesul
mijloacelor mecanizate şi circulaţia comodă a îngrijitorilor pentru deservire şi a
animalelor.În multe unităţi sau construit adăposturi liniare închise prevăzute cu
şed sau cu deflector pentru iluminare şi aerisire (fig. 6.44). O variantă a acestui tip
de adăpost prevede şi padoc acoperit parţial sau total cu o copertină, sub care sunt
amplasate ieslele sau automatele de furaje.

- 112 -
 Fig. 6 44. Saivan prevăzut cu deflector.

Adăposturile pentru creşterea intensivă de tip industrial prezintă

caracteristici constructive şi de exploatare specifice (fig. 6.45). Unele adăposturi
de tip industrial sunt considerate polivalente, putând fi destinate unor faze diferite
ale fluxului tehnologic:gestaţie, fătare, maternitate şi creşă; după scoaterea
ovinelor de reproducţie la păşune, pot fi folosite pentru îngrăşarea tineretului şi
recondiţionarea ovinelor adulte.

6.45. Ad\post pentru exploatarea intensiv – industrial\

Amenajarea interioară a adăposturilor sau a compartimentelor pentru

fătare, denumite maternităţi, este de asemenea diferenţiată,după cum se
preconizează fătări în serii (fig. 6.46) sau fătări în flux continuu (fig. 6.47).

- 113 -
 Fig. 6.46.

Fig. 6.47.

Fig. 6.46. Amenajarea maternităţii pentru fătări în serii.

Fig. 6.47. Amenajarea maternităţii pentru fătări în flux continuu.

În fermele de ovine se preconizează şi alte construcţii care servesc

procesul de producţie: camere pentru îngrijitori, farmacia şi infirmeria, punctul de
însămânţări artificiale, magazia de furaje concentrate, bucătăria furajeră, birou de
lucru, remiza de maşini, amplasamente pentru muls, camera de prelucrare a
laptelui şi magazia de brânzeturi.
Centrul de activitate gospodărească în perioada de păşunat îl constituie stâna.În
sens larg prin “stână” se înţelege atât amplasamentul care cuprinde încăperea în care
se prepară mâncarea pentru ciobani şi se fierbe laptele, numită fierbătoare şi
încăperea în care se prepară şi se păstrează brânzeturile, numită căşărie sau celar, cât
şi strunga pentru muls. Comarnicul sau acoperişul strungii, precum şi ocolul mare şi
ocolul mic(numuit cotar) constituie anexe ale strungii. Pentru construirea stânii şe
foloseşte material local, piatră, lemn, stuf. O anexă a stânii este târla sau ţarcul, cu
împrejmuire permanentă sau demontabilă, în care se odihnesc oile.

6.5. Construcţii avicole

Creşterea păsărilor în marile unităţi de producţie se caracterizează printr-un
înalt grad de industrializare, prin realizarea unor densităţi biologice ridicate în
spaţiul construit şi prin controlul perioadei de lumină, ca factor de dirijare a
dezvoltării corporale sau a funcţiunilor de reproducţie.
Astfel, necesitatea tehnologică de dirijare a luminii a impus realizarea
halelor oarbe, fără ferestre, ca soluţie constructivă generală a aviculturii actuale,

- 114 -
întreţinerea tradiţională, la lumina zilei şi cu acces în ţarcuri sau voliere,
limitându-se la câteva specii şi categorii de animale.
Adăposturile tradiţionale sunt iluminate natural prin ferestre mari, dispuse
de regulă pe faţada sudică (raport de vitrare 1:10…1:12) şi prevăzute cu uşiţe de
acces spre padocuri, ţarcuri înierbate sau voliere, sunt destinate întreţinerii
păsărilor adulte în timpul iernii, respectiv producţiei sau reproducţiei în sezonul
cald. Pentru galinacee se prevăd şi stinghiii de dormit (fig. 6.48).

Fig. 6.48. Construcţii avicole tradiţionale:

a-adăpost pentru găini, cu acces la padoc sau la ţarc înierbat; b- variantă cu podină de
colectare a dejecţiilor pentru amenajarea spaţiului util; c- adăpost pentru palmipede cu
padoc uscat şi rigolă de apă; d- creşterea bobocilor pe grătare din material plastic,
plasă de sârmă( reţea cu ochiuri de 10 mm) sau tablă perforată; 1- cuiburi capcană (1 la
4...5 găini); 2- acoperiş termoizolat; 3- şipci din lemn 24x48 mm, cu muchiile rotunjite;4-
aşternut permanent; 5 –transportor cu racleţi; 6- aşternut schimbat la 3…5 zile; 7-
umbrar; 8-rigolă cu apă; 9- grătar.

Ca aşternut permanent se utilizează rumeguş,nisip, coji de floarea

soarelui,paie tocate sau talaş, ultimile fiind indicate de excesul de umiditate
produs de palmipede.În cazul creşterii artificiale a tineretului, este necesară o
sursă de încălzire generală şi eleveuze pentru încălzirea locală. Aceste soluţii

- 115 -
constructive, de tip gospodăresc rămân de actualitate nu numai pentru micul
crescător ci şi pentru marea producţie a unor specii şi categorii de păsări, cu o
serie de particularităţi specifice. Elementele dimensionale pentru cuibare sunt
prezentate în figura 6.49.

Fig.6.49. Cuibare pentru principalele specii avicole(secţiuni transversale şi planuri):

a- cuibar pentru găini întreţinute la pardoseală, fără paturi(cotele libere corespund
raselor grele, cele în paranteză se modifică la rasele uşoare; în prezenţa paturilor
consola de jos se suprimă); b-cuibar pentru curci întreţinute la pardoseală; c- cuibar
pentru palmipede(cotele libere corespund raţelor, cele în paranteză gâştelor); 1- dulapi
24 x 98 mm; 2- şipci 24 x 24 mm; 3- şipci 48 x 48 mm; 4- PFL dur de 6 mm grosime; 5-
şipci 24 x 38 mm.

Halele avicole industriale cu întreţinere la pardoseală pe aşternut

permanent sunt caracterizate prin mecanizarea proceselor de producţie, prin
dirijarea programată a perioadei de lumină şi prin controlul ambianţei interioare,
cu ajutorul ventilaţiei naturale sau electromecanice şi a surselor de încălzire
centrală sau locală, respectiv cu ajutorul climatizării automatizate, incluzând
ventilaţia,încălzirea, refrigerarea şi umidificarea, după necesitate. Întreţinerea la
pardoseală în sistem industrial, rămâne de actualitate pentru următoarele categorii
de păsări:
-găini si cocoşi de reproducţie (fig.6.50 a);
-tineret de înlocuire a găinilor de reproducţie (fig.6.50 b);
-pui de carne (broileri) (fig. 6.50 b);

- 116 -
 Fig. 6.50. Hale avicole de tip industrial cu întreţinerea păsărilor la pardoseală
(pe aşternut permanent):
a- construcţie etajată, echipată pentru păsări de reproducţie, cu paturi de dormit; b-
construcţie-parter echipată pentru puii de carne sau tineret de înlocuire a păsărilor de
reproducţie; 1- hrănitoare;2- adăpătoare; 3- pat din şipci şi plasă de sârmă; 4- cuibare;
5- ventilator pentru evacuare aer viciat;6- eleveuză; 7- conductă de apă;8- transportor
cu noduri pentru furaje.

- 117 -
 -curci de reproducţie, separate pe sexe în aceeaşi construcţie, cu practicarea
însămânţărilor artificiale (fig. 6.51);

Fig.6.51. Hală pentru curci de reproducţie, întreţinute pe aşternut permanent, cu

compartimentări din plasă de sârmă pentru ouătoare, curcani şi desclocirea curcilor:
1- reţea de alimentare cu apă(6 adăpători la 100 capete); 2- circuit furajer prin
transportor cu noduri sau spiromatic(12 hrănitoare la 100 capete); 3- cuibare în
variantă cu un singur nivel(1 cuibar la 5 curci); 4- cuibare în variantă cu două niveluri.

-tineret de înlocuire pentru curci de reproducţie;

-pui de curcă de carne(broileri);
-boboci de raţă de carne(broileri.
Ca soluţii constructive se adoptă hale prefabricate, până la 18.0 m lăţime,
cu 1…3 deschideri, având pardoseala înclinată spre guri de scurgere pentru
spălare, după evacuarea mecanică sau manuală a aşternutului. Ca anexe se prevăd
buncăre pentru furaje şi camere pentru mecanismul de acţionare al
transportoarelor de furaje, pentru centrale de ventilaţie, încălzire şi pentru tablouri
electrice. Nivelurile superioare ale construcţiilor etajate se deservesc prin
ascensoare, pentru circulaţia personalului, pentru populări – depopulări şi pentru
coborârea produselor.
Întreţinerea păsărilor în baterii reprezintă forma cea mai avansată de
industrializare a aviculturii, prin densitatea maximă realizată în cuştile grupate sub
formă de baterii şi prin mecanizarea completă a întreţinerii, acest tip de hale
avicole se utilizează la următoarele specii şi categorii de de păsări:
-găini pentru ouă de consum;
-puicuţe de înlocuire;
-găini în cuşti familiale;
-pui de carne(broileri);
-găini şi cocoşi în cuşti individuale de selecţie;
-curci de reproducţie;
-boboci de raţă la îngrăşat.
Exploatarea păsărilor în baterii se justifică prin creşterea productivităţii
muncii până la un supraveghetor la 100 000 păsări, prin sporirea producţiei medii
a găinilor ouătoare.Formele de asamblare a cuştilor urmăresc eficienţa maximă a
construcţiilor, a utilajelor staţionare, respectiv a instalaţiilor pentru furajare,
adăpare, colectarea ouălor şi evacuarea dejecţiilor, distingându-se următoarele
soluţii tehnice:
-baterii orizontale(flat-deck), grupează două şiruri de cuşti la o linie tehnologică
de furajare-adăpare-recoltare a ouălor (fig. 6.52. a).

- 118 -
 -baterii piramidale(californiene), care constau de regulă din patru şiruri de cuşti
decalate, două câte două, pe niveluri diferite în formă de trepte (fig. 6.52. b).

Fig.6.52. Tipuri de baterii pentru găini ouătoare( soluţii Big Dutchmann):

a- baterie orizontală (flat-deck), cu furajare mecanică prin transportor cu lanţ în jgheab,
colectarea ouălor pe benzi şi evacuarea mecanică a dejecţiilor, în şanţuri amplasate sub
liniile de baterie;b- baterie piramidală cu furajare prin buncăr mobil şi colectarea manuală a
ouălor; 1- jgheab adăpare; 2- jgheab furajare; 3- placă protecţie ouă; 4-bandă textilă(iută),
de 9 cm lăţime, pentru transportul ouălor, cu colectare universală la capăt;5- şanţ dejecţii cu
lamă racloare trasă longitudinal; 6- transportor transversal pentru dejecţii la capătul halei;
7- variantă de buncăr uscat; 8- variantă cu lagună hidraulică.

-baterii semipiramidale, care constau din două sau trei niveluri de cuşti ce se
suprapun parţial, astfel încât numai dejecţiile etajului inferior cad direct în canal
(fig. 6.53).

Fig.6.53. Tipuri de baterii pentru găini ouătoare:

a- baterie semipiramidală necesitând împingerea transversală a dejecţiilor de la cele
două niveluri superioare, spre scocul central(soluţie Big Dutchmann);b- baterie
semipiramidală cu dirijarea dejecţiilor prin planuri înclinate la 55° şi evacuarea
acestora , cu un singur raclet fluture; 1-jgheab adăpare; 2- jgheab furajare.
-baterii verticale, cu trei sau patru niveluri, care conduc la densitatea maximă de
încărcare a construcţiilor, fiind larg utilizate atât pentru găini ouătoare şi puicuţe
de înlocuire, cât şi pentru pui de carne (fig. 6.54)

- 119 -
 Fig. 6.54. Baterii verticale româneşti, cu trei etaje:
a- secţiune curentă prin bateria pentru găini ouătoare B.G.O.-3, echipată cu adăpătoare-
picurătoare (a1), respectiv cu adăpătoare-jgheab(a2), evacuarea dejecţiilor prin raclare
pe plăci de sticlă(a1), respectiv prin benzi transportoare cauciucate(a2); b- secţiune
curentă prin bateria universală B.U.-3, echipată pentru găini ouătoare(b1), respectiv
pentru puicuţe de înlocuire(b2); c- plan hală avicolă cu 6 baterii, furajate într-un buncăr
exterior, cu două variante de amplasare a centralei de ventilaţie(cotele în paranteză
corespund echipării cu baterii B.U.3); 1- buncăr furaje; 2- hală cu suprafaţă de 835 m²;
3- cameră colectoare ouă sau cameră de ventilaţie; 4- centrala de ventilaţie.

-baterii speciale, care sunt construite pentru particularităţi de specie, categorii

de păsări şi tehnologii, cum sunt:
→baterii conteinerizate pentru puii de carne;
→baterii pentru familii de 10 găini şi un cocoş, având 1.00m lungime de front, 80
cm adâncime, 80 cm în faţă, şi 70 cm înălţime în spate;
→baterii pentru selecţie, cu cuşti individuale;
→baterii pentru curci, cu cuşti de 45 cm lungime de front, 45…70 cm adâncime şi
50 cm înălţime, pentru două păsări;
→baterii pentru curcani, cu cuşti individuale de 1,82m lungime, 91,5 cm
adâncime şi 81 cm înălţime.
Soluţiile constructive utilizate pentru baterii sunt următoarele:
-scheletul pentru susţinerea cuştilor bateriilor se realizează din oţel profilat;
-cuştile bateriilor sunt confecţionate din grilaje de sârmă galvanizată sau zincată
la cald, cu diametrul de 2,0…3,5 mm, exceptând grătarele de podea, la care
elasticitatea optimă pentru căderea şi rostogolirea ouălor se obţine la sârme de
1,4…1,6 mm sau la vergele acoperite cu material plastic;
-reţeaua de ochiuri potrivită pentru păsări adulte este de 2,5x7,5 cm, atât pentru
grătarele podea cât şi pentru pereţii laterali, de fund şi pentru tavanul ultimului
nivel, aceste dimensiuni nepermiţând accidentarea picioarelor, aripilor sau a
capetelor;

- 120 -
 -pentru grilajul de la frontul de furajare se prevăd intervale de 5…6 cm între
bare, lăţime necesară pentru ca vergelele să nu deplumeze gâtul păsărilor;
-uşiţele pentru introducerea şi scoaterea comodă a găinilor trebuie să aibă
dimensiuni de 20x25 cm;
-înclinarea grătarelor de podea se prevede de 12,5…25% (1:8…1:4),
menţionându-se procentul cel mai mic de deteriorare a ouălor la înclinarea de
14,3% (1:7).
Staţia de incubaţie implică fluxuri în sens unic pentru ouă,pui, reziduuri,
personal, cât şi pentru aerul de ventilaţie.Zonele susceptibile de contaminare
cuprind funcţiunile de:recepţie şi sortare a ouălor,depozitarea cojilor şi a ouălor
respinse la miraj,spălarea sitelor de la incubatoare şi eclozionatoare, spălarea
filtrelor de aer, precum şi depozitarea şi expedierea puilor.Zona de protecţie
severă cuprinde: spălarea,dezinfectarea, depozitarea, preîncălzirea şi incubaţia
ouălor, precum şi eclozionarea, sortarea şi sexarea puilor, pentru fiecare sală
aferentă procesului biologic precizându-se, pe specii, regimul termic şi hidric (fig.
6.55).

Fig.6.55. Schema de compartimentare funcţională a unei staţii de incubaţie pentru

producerea puicuţelor de înlocuire, operaţia de sexare sau a puilor de carne (fără sexare).

6.6 Construcţii pentru iepuri de casă şi animale de blană

Cuşca, drept unitate generală de cazare a acestor animale, poate fi
individuală, familială, pentru mame cu pui sugari sau colectivă, îndeosebi pentru
grupuri de tineret.Dimensionarea şi echiparea cuştilor cu hrănitori, adăpători şi
cuiburi, se adaptează particularităţilor de specie şi de stare fiziologică, iar cuştile
grupate, de la simpla înşirare până la formarea unor baterii deservite mecanizat, se
adăpostesc sub şoproane deschise sau chiar în construcţii închise şi climatizate,
pentru reproducţia şi creşterea tineretului în tot timpul anului.

6.6.1 Construcţii pentru iepuri de casă

Creşterea intensivă a iepurilor de casă, cu asigurarea controlului montei şi
a prolificităţii, se bazează pe întreţinerea reproducătorilor în cuşti individuale, cu
suprafaţa uzuală de 0,6…0,8 m², care poate varia după mărimea rasei între
limitele de 0,40 şi 1,00m², iar înălţimea variază între 45 şi 60 cm. Aceste cuşti

- 121 -
corespund de asemenea pentru 2 sau 3 capete tineret de înlocuire sau la
îngrăşat.Îngrăşarea individuală a tineretului comportă suprafaţa minimă de
1400 cm² (43x33 cm) şi înălţimea de 28…30 cm, iar în cuşti colective, pentru
8…16 capete, suprafaţa se poate reduce la valoarea minimă de 700 cm²/cap (fig.
6.56).

Fig,6.56. Cuşti etajate, uzuale pentru iepuri de casă:

a- secţiune transversală; b- elevaţie cu trei variante de uşi de dispunere a echipamentelor
de furajare-adăpare; 1- hrănitor; 2- adăpătoare.

Cuştile grupate în tronsoane de 1…3 niveluri se realizează cu schelet

metalic şi pereţi din grilaj sau plasă de sârmă galvanizată, cu diametrul de
1,5…1,8 mm, cu ochiuri de 30…40 mm iar grătarul de pardoseală se realizează
din sârmă galvanizată de 1,8…2,2 mm cu ochiuri de 15…20 mm, din şipci de
material plastic sau din şipci de lemn tare cu intervale de 12…16 mm (fig. 6.57).
Echipamentul cuştilor este prezentat în figura 6.58.

- 122 -
 Fig.6.57. Soluţii moderne pentru cazarea iepurilor de casă:
a-cuşti etajate pentru adăpostirea sub şoproane deschise, cu podină parţială şi zonă de
defecare; b- cuşti baterizate cu evacuarea dejecţiilor cu benzi transportoare; 1-variantă
de grilaj pentru pereţi cu îndesirea barelor pe 15 cm de la pardoseală pentru a evita
căderea puilor; 2-variantă de grătar din lemn pentru furajare şi odihnă, cu protecţie
inferioară din tablă; 3-variantă cu podină plină din scânduri; 4-zona de defecare cu
grătar din sârmă, cu ochiuri de 15x15, 20x20 sau 15x40 mm;- tablă galvanizată şi
vopsită; 6- detaliu grătar din şipci.

Fig. 6.58. Detalii de echipare a cuştilor pentru iepuri de casă:

a- grătar din material plastic cu forme rotunjite contra roaderii; b- hrănitor- buzunar
pentru fibroase; c- hrănitor automat pentru concentrate; d-adăpătoare individuală; e-
cuibar; 1-grilaj frontal cuşcă.

- 123 -
 6.6.2.Construcţii de cazare pentru nurci
Cuştile individuale, pentru reproducători sau comune pentru câte doi fraţi
înţărcaţi, de acelaşi sex, se realizează de formă paralelipipedică, cu laturile de
40…50 cm şi cu lungimea de 80…90 cm, confecţionate de regulă fără schelet de
întărire, prin fasonarea unei plase din sârmă zincată, de 1,0…2,0 mm grosime,
sudată prin puncte sau împletită, cu ochiuri de 20…25 mm (fig. 6.59 a). La unul
din capetele cuştilor se prevede o deschidere de trecere ovală sau dreptunghiulară,
de 12x14 cm (lăţime x înălţime) iar la tavanul cuştii, în dreptul deschiderii se
execută o uşiţă de 20x40 cm, cu balamale şi zăvor, pentru introducerea cuştii de
transport.Pe peretele de capăt, corespunzător deschiderii de trecere, se agaţă
cuibarul, confecţionat de preferinţă din lemn tare, cu dimensiunile în plan de
30x35 cm sau 25x40 cm şi înălţimea de 25…30 cm.Cuibarul are de asemenea o
deschidere ovală de 10x12 cm sau rotundă de 10 cm, prevăzută cu şiber iar
capacul este dublat de o ramă cu plasă de sârmă.
Cuştile individuale de blănuri pot fi mai înguste cu 10 cm, iar cuibarele se
reduc la dimensiunile de 26x26x30 cm, în care se introduce câte o colivie de
sârmă ce menţine aşternutul dispus pe pereţii cuibarului.
Cuştile alăturate, cu intervale de protecţie de 4…5 cm, se asamblează de
regulă în tronsoane de câte 6 unităţi şi astfel se adăpostesc în şoproane, cu cuibarele
dispuse spre aleile de serviciu şi susţinute la înălţimea de 70…80 cm (fig. 6.59 b).
Incintele crescătoriilor de nurci se împrejmuiesc cu garduri din plasă de
sârmă care se îngroapă 20…30 cm.

Fig. 6.59. Elemente de cazare a nurcilor:

a- detalii de cuşcă şi cuib; b- şopron de adăpostire (cu structura din rigle prefabricate de
beton armat).

- 124 -
 6.6.3.Construcţii pentru vulpi
Cuştile individuale, pentru femele de reproducţie, asigură familiei până la
înţărcare suprafaţa de 3,0 m², cu dimensiunile de 3,00x1,00 m şi înălţimea de
70 cm, confecţionându-se cu schelet din rigle de lemn sau bare metalice şi pereţi
din plasă de sârmă, cu ochiuri de 35 mm. În perioada de fătare-alăptare se
introduce în cuşti câte un cuib din lemn, de 75x85x57 cm, compartimentat într-un
antreu şi cuibul propriu-zis, pentru a mări senzaţia de siguranţă a femelelor, care
îşi devorează frecvent puii în caz de alarmă.
Cuştile pentru vulpi de crescătorie, argintii sau albastre, se adăpostesc sub
şoproane, similare sau identice cu cele pentru nurci, dispunându-se cu latura lungă
spre aleea mediană de furajare (fig. 6.60).

Fig.6.60. Elemente de cazare a vulpilor argintii şi albastre:

a-detalii de cuşcă şi cuib; b- şopron de adăpostire(cu structura din lemn sau ţeavă);
1- cuib introdus pentru fătare-alăptare; 2- adăpătoare;3- scândură hrănitor; 4- antreu;
5- cuibul propriu-zis; 6- oblon mobil.

6.7. Construcţii piscicole

Bazinele piscicole cuprind cursuri de apă, bălţi din albiile majore ale
acestora,lacuri naturale sau artificiale, iazuri, heleştee sau bazine propriu-zise.

6.7.1.Amenajări piscicole ale albiilor minore din zona montană

6.7.1.1. Lucrări transversale
Destinate reducerii vitezei, majorării adâncimilor de apă, oxigenării apei
prin cădere şi protejării faunei piscicole împotriva viiturilor se diferenţiază după
natura cursului de apă şi scopul urmărit:
- praguri şi cascade simple (fig. 6.61. a, b, c);
- praguri podite (fig. 6.61. d);

- 125 -
 Fig. 6.61. Lucrări transversale de amenajare piscicolă a cursurilor de apă din zona
montană:
a- prag simplu din lemn rotund; b- prag din piatră brută(blocuri, bolovani); c- baraj de
pământ consolidat cu lemn rotund, pentru amenajarea topliţelor de deversare a puietului; d-
prag podit din lemn rotund, cu două soluţii de apărare longitudinală a malurilor; 1- prăjină
cu rol de streaşină pentru aruncarea apei; 2- saltea de fascine(nuiele), lestată cu bolovani; 3-
cavitate adăpost; 4- deversor; 5- topliţă; 6- buşteni marginali; 7- căsoaie (umplută cu
piatră); 8-aluviuni; 9- prăjină de fixare a podinii; 10- bulboană.

6.7.1.2. Lucrările înclinate de mal

Lucr\rile `nclinate de mal, numite pinteni, urmăresc abaterea curentului
eroziv şi crearea de adăposturi pentru peşti, împotriva plutitorilor şi a bolovanilor
antrenaţi de apele mari (fig. 6.62. a, b, c, d).

6.7.1.3. Lucrări de protecţie locală în albie.

Caprele din lemn, de formă piramidală şi lestate cu piatră.Acestea se
plantează în plin curent şi se pot muta, după modificările albiei (fig. 6.62. e).

- 126 -
 6.7.1.4. Trecători sau scări
-trecători simple sub formă de canale deschise, cu panta maximă de
1:15…1:12 (6,6…8%), întreruptă prin bazinaşe de amortizare- odihnă, la intervale
de 0,5 m înălţime;
-trecători cu despărţituri incomplete, sub formă de palete dispuse în şicană,
care reduc viteza şi debitul necesar de apă, permiţând mărirea pantei până la 10%
(fig. 6.62.f);
-trecători cu despărţituri complete sau trepte, formând palete pline cu
goluri de trecere şi deversoare alternate, care permit pante de 10…25% (fig.
6.62.g);
-trecători cu contracurenţi, producând turbioane de frânare a apei, prin
dinţi sau fante, dispuse pe fundul canalului, care permit realizarea pantelor de
1:4…1.2 (25…50%);
-trecători cu acţiune intermitentă, sub formă de ascensoare şi ecluze
hidraulice, care permit ridicarea periodică a peştilor,din bieful inferior în cel
superior al barajelor înalte, cu ajutorul unor automatizări simple.

Fig. 6.62. Lucrări înclinate de mal, protecţii locale

în albii montane şi trecători pentru peşti:
a- pinten simplu(plan); b- pinten-cascadă(perspectivă); c- pinten-căsoaie(plan);
d- arbore ancorat; e- capre lestate cu piatră pentru protecţia locală a peştilor şi abaterea
curentului; f- trecători cu despărţituri incomplete( planuri şi secţiune transversală);
g- trecătoare cu despărţituri complete( plan, secţiune longitudinală şi secţiuni
transversale); h- trecătoare cu contracurenţi produşi de radierul dinţat din fontă;
1- lestare cu piatră; 2- paletă de reţinere; 3- gol de trecere; 4- deversor; 5- radier dinţat
din fontă.

- 127 -
 6.7.2.Construcţii hidrotehnice pentru bazine piscicole artificiale
6.7.2.1. Baraje şi diguri
Sunt lucrări de bază pentru reţinerea apei, barajele stăvilind transversal
văile, pentru relizarea iazurilor sau pentru derivarea debitului necesar prizelor, iar
digurile închizând conturul bazinelor sistematice (heleşteie).
Înălţimile corespunzătoare amenajărilor piscicole fiind limitate sub 5 m,
sunt indicate lucrările de pământ care depăşesc nivelul maxim al apei, cu o gardă
de siguranţă de minimum 30 cm, după tasarea definitivă a rambleului
compactat(aproximativ 7% din înălţime).
Barajele şi digurile rezistă prin greutatea masivului de pământ şi prin
lăţimea lor.Stabilitatea se asigură în general constructiv prin următoarele elemente
dimensionale (fig. 6.63):
- lăţimea coronamentului b=1,1√¯H¯ sau este egală cu lăţimea cerută de
drumul de exploatare; H=înălţimea barajului;
- înclinarea taluzului umed (amonte) este de 1:3 pentru terenuri nisipoase-
argiloase,1:3,5 pentru terenuri argilo-nisipoase şi 1:4 pentru argile;
- înclinarea taluzului uscat(aval) este de 1:4 ; 1:2,5 ; 1:2 pentru aceleaşi
tipuri de terenuri, folosite în ramblee.
Încastrarea în teren a barajelor şi digurilor de pământ comportă înlăturarea
stratului vegetal, permeabil prin structura sa, precum şi amenajarea în trepte a
versanţilor, în contact cu corpul barajelor (fig. 6.63, a, b, c).

6.7.2.2. Prizele de apă

Prizele de ap\ servesc la derivarea, din sursele naturale, a debitelor
necesare amenajărilor piscicole, distigându-se:
-prize în curent liber,utilizate pentru amenajarea bazinelor naturale în lunci
inundabile (fig. 6.63, d);
-prizele în curent barat sunt caracteristice bazinelor sistematice, care
necesită ridicarea prin stăvilire a nivelului sursei de apă (fig. 6.63, e);
-prize cu pompare, care ridică apa la niveluri ce nu pot fi alimentate
gravitaţional (fig. 6.63, f).

6.7.2.3. Canalele
Canalele servesc la alimentarea cu apă a bazinelor,la evacuare, la ocolire
,la transport. Canalele deschise au în general formă trapezoidală, înclinarea
taluzelor diferind după materialul în contact cu apa şi anume: 1:1,5 pentru pământ
în săpătură, 1:2 pentru pământ în umplutură şi 1:1 pentru săpătură căptuşită cu
dale de beton (fig. 6.72, g, h, i). Canalele închise, cu curgere liberă sau forţată
(sub presiune) sunt de regulă conducte circulare (fig. 6.63, j, k).

- 128 -
 Fig. 6.63. Construcţii hidrotehnice pentru închiderea
şi alimentarea bazinelor piscicole artificiale:
a- baraj sau dig cu secţiune omogenă şi încastrarea în versanţi prin trepte; b,c- secţiuni
neomogene, cu sămburi sau ecran de argilă pentru etanşare; d- priză de apă în curent
liber;e- priză în curent barat; f- priză cu pompare; g- canal deschis în săpătură;h- canal
deschis în săpătură căptuşit cu dale de beton( prefabricat sau turnat monolit); i- canal
deschis în umplutură; j- canal închis cu curgere liberă; k- canal închis sub
presiune(curgere forţată); 1- pământ argilo-nisipos; 2- curba de infiltraţie(de
depresiune); 3- pământ nisipos; 4- ecran de argilă; 5- căptuşeală sol vegetal; 6- pământ
vegetal; 7- amenajare piscicolă; 8- baraj cu disipator de energie.

6.7.2.4.Construcţiile pentru traversarea obstacolelor

Construc]iile pentru traversarea obstacolelor, servesc la încrucişarea de
către canale a obstacolelor naturale sau construite, deosebindu-se:
- sifoanele,care realizează subtraversarea obstacolelor, pe principiul
vaselor comunicante, apa trecând sub presiune prin conducta în formă de U,
pentru a reveni la curgerea liberă, în continuarea canalului (fig. 6.64, a);
- apeductele construite construite în formă de pod, din beton armat, zidărie
sau lemn, care conduc canalele peste obstacolele suficient denivelate pentru a fi
supratraversate de întreaga secţiune a canalului (fig. 6.64, b).

- 129 -
 6.7.2.5. Decantoarele şi filtrele
Decantoarele [i filtrele sunt construcţii pentru reţinerea aluviunilor în
suspensie, în vederea limpezirii apelor la nivelul exigenţei staţiilor de incubaţie şi
a puietului de salmonide.Decantoarele sunt bazine de liniştire, de aproximativ 5 m
lungime, bazate pe viteza redusă a apei (0,5…0,3 cm/s), asigurând depunerea
nămolului şi evacuarea periodică a acestuia.Filtrele sunt cuve umplute cu sorturi
de pietriş şi nisip, prin care apa trece ascendent sau descendent, de la granule mai
mari spre cele mai mici (fig. 6.64, c, d).

6.7.2.6. Gurile de alimentare

Gurile de alimentare au rolul de conduce apa din canale în bazine, fiind
echipate cu stavile sau vane pentru reglarea debitului, respectiv cu site sau ecrane
pentru reţinerea peştilor (fig. 6.64, e, f).

Fig. 6.64. Construcţii hidrotehnice pentru traversarea obstacolelor, limpezirea apei şi

alimentarea bazinelor piscicole artificiale:
a- sifon pentru subtraversarea unui drum; b- apeduct pentru supratraversarea unei văi;
c- decantor cu două compartimente pentru funcţionare alternativă; d- filtru dublu cu
curent ascendent; e- gură de alimentare cu acţiune orizontală de suprafaţă;f- gură de
alimentare cu acţiune verticală; 1- stavilă(şibăr);2- conductă de evacuare nămol;
3- conductă pentru spălarea cuvei; 4- grătar; 5- canal alimentare; 6- sită de reţinere;
7- variantă cu ecran pentru reţinerea peştilor; 8- bazin.

- 130 -
 6.7.2.7.Construcţiile pentru primenirea şi evacuarea apei
Construc]iile pentru primenirea [i evacuarea apei reglează nivelul apei în
iazuri şi bazine, deversează surplusul, pe măsura alimentării cu apă proaspătă sau
evacuează apa în întregime, la lucrările de recoltare a peştelui, de curăţire a
bazinelor, de fertilizare a fundului distigându-se următoarele tipuri de lucrări:
-deversoare sau prea-plinuri, care sunt amenajări de descărcare a apei, ce
depăşesc nivelul de reţinere dorit, realizate ca scocuri de scurgere căptuşite,
înglobate în corpul barajelor sau formate de muchia superioară a stavilelor închise
(fig. 6.65,a);
-călugării, denumiţi după profilul în L asemănător omului îngenuncheat,
care se construiesc din beton, beton armat sau provizoriu din lemn, îndeplinind
funcţiunile variate de reglare a nivelului, de descărcare a surplusului, de primenire
prin evacuarea apei de la fund şi de golire a bazinelor. Corpul vertical, de secţiune
dreptunghiulară, este echipat cu ghidaje verticale, în care glisează vanete din lemn
sau metal şi grătare sau site, pentru reţinerea peştilor. Corpul orizontalconstă
dintr-o conductă, de regulă circulară, care traversează barajul sau digul,
descărcându-se în canalul de evacuare, direct prin intermediul unui bazin de
liniştire sau al unui bazin de pescuit (fig. 6.65, b);
-stăvilarele, care sunt construcţii de reţinere, reglare sau derivare a
debitelor, încastrate în corpul barajelor sau al digurilor, în albia cursurilor de apă
sau a canalelor, constând dintr-o infrastructură de beton, beton armat sau zidărie
de piatră şi o suprastructură metalică, din beton armat sau lemn. Infrastructura
cuprinde fundaţii radierul şi culeile, racordate la maluri prin aripi. Suprastructura
constă din stavile , din cadrul de susţinere, din mecanismele de manevrare şi din
pasarela de serviciu. Stăvilarele uzuale sunt plane, de tip poartă şi se execută din
lemn, cu asamblări metalice, glisând vertical, în ghidajele prevăzute în culei, în
pile şi în radier. Manevrarea stavilelor se face manual sau mecanic (fig. 6.65, c).

- 131 -
 Fig. 6.65. Construcţii hidrotehnice pentru primenirea, descărcare şi evacuarea bazinelor
piscicole artificiale:
a- deversor cu disipator de energie; b- călugăr cu corpul vertical în interiorul bazinului;
c- stăvilar cu două stavile plane; 1- disipator de energie; 2- grătar; 3- vanete din lemn;
4- pasarelă; 5- canal de evacuare; 6- bazin de pescuit; 7- mecanism de manevrare;
8- cadru; 9- stavilă; 10- radier; 11- pilă; 12- aripă; 13- culee.

6.7.3. Unităţi funcţionale şi ansambluri pentru producţia piscicolă

Ansamblurile piscicole colinare,caracteristice producţiei ciprinicole
constau dintr-un iaz sau din iazuri succesive, în trepte care se completează de
regulă cu bazine pentru reproducţie,creştere şi iernat, formând pepiniera de
repopulare a iazurilor.
Ansamblurile salmonicole sau păstrăvăriile, cu caracter de pepinieră
pentru repopularea apelor de munte, cu profil de producţie pentru consum sau cu
caracter mixt, constau din bazine pentru reproducători, pentru creştere şi pentru
iernat, respectiv pentru producţia de consum, la care se adaugă staţii de incubaţie,
construite de regulă în subsolul clădirii administrative sau a locuinţei
păstrăvarului.
Ansamblurile piscicole de şes,pentru producţia ciprinicolă sau a
sturionilor, constau din bazine de pepinieră şi bazine pentru producţia de consum:
cele din urmă pot fi integrate în amenajări mixte agro-piscicole, cu exploatare
dirijată, parcelele fiind succesiv inundate pentru piscicultură, respectiv fertilizate
şi aerate prin culturi agricole.

- 132 -
 6.7.3.1. Iazurile
Iazurile sunt lacuri formate în spatele barajelor, care închid albiile majore
cuprinse între versanţi.Adâncimea productivă a acumulărilor piscicole, cuprinsă
între 0.30…2,50 m, este depăşită în general numai în preajma barajelor.
Primenirea sau golirea se realizează printr-un călugăr sau stăvilar, încastrat în
corpul barajului, iar la pante mici ale fundului se uşurează evacuarea completă,
prin şanţuri de asanare, dispuse în spic. Pentru recoltarea peştelui odată cu golirea
iazului se prevede o groapă de pescuit în amonte de baraj sau se utilizează bazinul
de liniştire din aval de călugăr, respectiv stăvilar (fig. 6.65, b, 6.66 şi 6.67, a).

Fig. 6.66. Unităţi funcţionale piscicole:

a- iaz; b- bazin de tip Dubisch pentru reproducători de ciprinide; c- staţie de incubaţie
pentru salmonide; d- incubator orizontal de tip Wacek-universal; e- troacă pentru puiet;
1- albie majoră; 2- albie minoră; 3- groapă de pescuit; 4- călugăr; 5- baraj de pământ;
6- şanţ de asanare; 7- canal de alimentare; 8- gură de alimentare; 9- şanţuri de pescuit;
10- canal de evacuare; 11- sursă de alimentare cu apă; 12- filtru dublu; 13- jgheaburi de
distribuţie; 14- troace puiet; 15- rigole de evacuare; 16- incubatoare; 17-bazine parcare
reproducători; 18- conductă evacuare apă; 19- cutie interioară; 20- cutie exterioară.

- 133 -
 6.7.3.2. Bazinele
Bazinele se realizează de formă rectangulară sau cu conturul dictat de
forma terenului, în funcţie de relief şi de nivelurile de alimentare, respectiv
evacuare a apei, rezultând următoarele soluţii constructive:
-bazine construite în rambleu, cuprinse între diguri ridicate peste terenul
plan;
-bazine în profil mixt, parţial excavate în terenuri plane sau în versanţi şi
parţial limitate prin diguri;
-bazine în debleu sau în săpătură.
Bazinele se echipează cu guri de alimentare, racordate la sistemul de priză
alimentare al ansamblului, precum şi cu construcţii de primenire - golire, racordate
la canalul de evacuare. Pentru golirea completă, fundul bazinelor are o pantă spre
digul terminal, de 0,3…3% şi eventual şanţuri de asanare. Pescuitul este înlesnit de
o groapă de pescuit, săpată în fundul bazinului sau imediat în aval de digul terminal.
În acelaşi scop se prevăd şi şanţuri periferice, adâncite faţă de restul fundului, cum
este cazul bazinului Dubisch, pentru reproducerea ciprinidelor. Mărimea şi
adâncimea bazinelor depinde de destinaţie, distingându-se bazine pentru
reproducători, pentru puiet, pentru creşterea de consum şi pentru iernat, cele din
urmă fiind cele mai adânci (2,0…2,5 m) şi executate, de regulă în săpătură. Pentru
salmonide sunt apreciate şi bazinele circulare, cu pereţi de beton, care permit un
curent activ de oxigenare, prin dispunerea tangenţială a gurii de alimentare, precum
şi bazinele-canal,pentru acelaşi avantaj (fig. 6.66, b şi 6.67, a, c).

6.7.3.3.Staţiile de incubaţie
Sta]iile de incuba]ie sunt dotări specifice păstrăvăriilor, care însă se extind
atât la ciprinide cât şi la alte specii de cultură, în condiţiile de reglare a
temperaturii apei. Sunt construite de obicei ca demisoluri, pentru alimentarea
gravitaţională cu apă şi constanţa temperaturii, staţiile de incubaţie sunt echipate
cu: filtre pentru apă, bazine de parcare a reproducătorilor aduşi pentru recoltare,
incubatoare orizontale sub formă de cutii duble (tip Wacek-Universal) şi troace
pentru creşterea puietului în prima fază. Toate acestea sunt alimentate continuu şi
independent cu apă proaspătă,prin jgheaburi de distribuţie, iar apa deversată este
colectată în rigole şi canale de evacuare (fig. 6.66, c, d, e).
Incubaţia salmonidelor se obţine în apă de râu, între +6 şi +14°C,
încălzindu-se cel mult încăperea de lucru, pentru scurtarea timpului de
ecloziune.Pentru ciprinide se utilizează ape termale sau ape de răcire din industrie,
la +17…+20°C, ceea ce promovează considerabil dezvoltarea puietului în primul
an, faţă de fluctuaţiile de primăvară ale temperaturii apei în aer liber.

- 134 -
 Fig.6.67. Ansambluri piscicole artificiale:
a- iaz cu bazine de pepinieră pentru ciprinide; b- ansamblu de bazine cu alimentare şi
evacuare unilaterală; c- complex salmonicol cu alimentare centrală şi evacuare
bilaterală; d- complex ciprinicol cu alimentare centrală şi evacuare periferică; 1- groapă
de pescuit; 2- bazine reproducere; 3- bazine parcare reproducători; 4- bazine de iernat;
5- bazine canal pentru creştere anul I ; 6- bazine canal pentru creştere anul II ;7-
lostriţă; 8- incubaţie; 9- frigorifer şi bucătărie; 10- bazine creştere pentru consum.

6.7.3.4. Ansamblurile piscicole

Ansamblurile piscicole sunt alcătuite din iazuri şi bazine de pepinieră sau
numai din bazine de reproducţie şi de producţie, ansamblurile piscicole se
realizează urmărind principiul de alimentare independentă, în vederea limitării
oricărei contagiuni şi a beneficierii tuturor compartimentelor de apă proaspătă,
oxigenată. Dacă în primul caz, aceasta se poate realiza numai cu ajutorul debitului
excedentar, condus pe lângă iaz, printr-un canal de centură, alimentarea
independentă a ansamblurilor sistematice se asigură prin însăşi trasarea canalelor
de distribuţie şi dispunerea bazinelor în baterii (fig. 6.67).

6.8. Construcţii sericicole

Dimensionarea construcţiilor sericicole rezultă din normele de suprafaţă
necesară incubaţiei unei cantităţi de sămânţă (ouă) şi apoi a creşterii larvelor
obţinute din acestea.Incubaţia şi ecloziunea se conduc la temperaturi de
+24…+27°cu umiditatea de 75…85%, iar pentru primele trei vârste diversele
tehnologii de creştere preconizează temperaturi între +23…+28°C, cu menţinerea
umidităţii la un nivel ridicat, de 75…85%, aceasta întârziind veştejirea furajului şi
majorând indicele procentual de consum.Pentru ultimile două vârste, temperatura
poate scădea până la +18°C (optimă +21…+24°C) iar evaporaţia majorată a
larvelor este favorizată prin reducerea umidităţii la 60…70%, consumul intens de
hrană din această perioadă nemaipunând problema veştejirii frunzelor.

- 135 -
 Pentru incubaţia pe poliţe suprapuse, pentru 1 kg de ouă, suprafaţa
încăperii este de 3,5…4,0 m² iar volumul de 9,0…12,2 m³. A doua încăpere,
alăturată, este oportună în cazul incubaţiei centralizate, pentru hrănirea timp de
2…3 zile a larvelor eclozionate, până la distribuirea acestora. Suprafaţa paturilor
de creştere, necesară larvelor rezultate dintr-un gram de ouă, începe cu 0,02 m²
pentru vâsta I, ajunge până la 1,00 m² pentru vârsta a III-a şi la 3,00…3,5 m²
pentru vârsta a V-a. Sertarele mobile sau paturile fixe se suprapun câte 6…16, pe
etaje, cu intervale de 8…15 cm pentru primele trei vârste şi 25…30 cm pentru
ultimile două vârste, lăsându-se de regulă intervale mărite la 50 cm, faţă de
pardoseală şi tavan. Dimensiunile paturilor sau a sertarelor mobile se limitează la
adâncimea de lucru, de 90…95 cm, accesibilă dintr-o parte iar culoarele de
serviciu, dintre bateriile de etajare, trebuie să depăşească lungimea sertarelor
mobile, rezultând o utilizare de 50…60% a suprafeţei halelor.

Fig. 6.68. Echiparea halelor sericicole:

a- cu paturi de creştere deservite lateral; b- cu sertare mobile(ariile utile s-au calculat
fără aleile transversale, necesare la un capăt al halelor).

Iluminarea ca durată zilnică de 16 ore, va avea intensitatea scăzută, de 5

lucşi (0,40 W/m²), în timpul incubaţiei şi de 15…20 lucşi (1,20…1,60 W/m²) în
etapele larvare.Pentru incubaţie corespund ferestre umbrite, cu jaluzele sau
obloane, iar pentru halele de creştere raporturi de vitrare de 1/10…1/12 din
suprafaţa pardoselilor.În perioada de iluminare naturală insuficientă, durata
necesară se completează prin iluminare artificială.

- 136 -
 TEST DE EVALUARE

1.Care sunt principalele elemente biometrice care concură la dimensionarea

spaţiilor de cazare pentru taurine?
2.Care sunt principalele tipuri de standuri care se utilizează în stabulaţia legată a
taurinelor?
3.Enumeraţi principalele caracteristici ale adăposturilor pentru vaci de lapte în
stabulaţie legată.
4.Pentru care categorii de taurine este indicată stabulaţia în boxe individuale?
5.Care sunt principalele soluţii de cazare corespunzătoare creşelor la taurine?
6.Enumeraţi principalele tipuri de săli de muls pentru vaci de lapte.
7.Prezentaţi o secţiune transversală printr-o tabără de vară pentru vaci de lapte.
8.Pentru care categorii de cabaline se prevede stabulaţia în boxe individuale?
9.Prezentaţi în secţiune structura unei piste de galop pentru cabaline.
10.Care sunt zonele de organizare interioară a unei boxe colective pentru suine?
11.Prezentaţi planul unei hale pentru îngrăşarea suinelor.
12.Care sunt caracteristicile constructive specifice adăposturilor pentru creşterea
industrială a ovinelor?
13.Care sunt caracteristicile halelor avicole industriale cu întreţinere la pardoseală
pe aşternut permanent?
14.Prezentaţi schema fluxurilor în sens unic specifice staţiilor de incubaţie.
15.Care sunt caracteristicile constructive ale cuştilor pentru iepurii de casă
crescuţi în sistem intensiv?
16.Prezentaţi o secţiune transversală printr-un şopron de creşterea nurcilor.
17.Prezentaţi o secţiune printr-un călugăr cu corpul vertical situat în interiorul
bazinului.
18.Care sunt principalele soluţii constructive pentru bazinele piscicole?

Notă

1.Soluţionarea problemelor se face pe coli A4.

2.Pentru fiecare problemă se acordă 0,5 puncte.
3.Punctaj din oficiu 1.00 puncte.
4.Punctaj total 10.00 puncte.

- 137 -
 BIBLIOGRAFIE

1.Afanasiev, V. ş.a.- Creşterea animalelor de blană(traducere), Bucureşti,

Ed.Ceres, 1970.
2.Anghel, Gh. ş. A. – Elemente de calculul construcţiilor, Bucureşti, E.D.P.,1974.
3.Bălăşescu, M. ş.a. –Avicultura, Bucureşti, E.D.P., 1980.
4.Bârcă, Gh., Nicolau, C. – Amenajarea integrală piscicolă a apelor interioare,
Bucureşti, Ed. Ceres, 1975.
5.Bob, C., Velica, P. –Materiale de construcţii, Bucureşti, E.D.P., 1978.
6.Belcea, N., Darie, M. –Acoperişuri, Institutul de Construcţii Bucureşti, 1978.
7.Blumer, B,. Defour, D. –Adaptarea adăposturilor la tehnologii noi de creştere a
animalelor, Bucureşti, Ed. Ceres, 1973.
8.Călin, L., ş.a. – Complexe agrozootehnice de tip industrial, Bucureşti, Ed.
Tehnică, 1970.
9.Chefneux, B., Săulescu, N. –Creşterea fazanului, Bucureşti Ed. Ceres, 1975.
10.Craiciu, M., Craiciu, E. –Sericicultura, Bucureşti, Ed. Ceres, 1975.
11.Cucu, I. – Construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Iaşi, 1977.
12. Decei, P. –Gospodărirea apelor de munte, Bucureşti, Ed. Agrosilvică, 1964.
13.Dragomirescu, I. Ş.a. – Maşini şi instalaţii zootehnice, Bucureşti, E.D.P., 1975.
14.Drăghici, C. – Microclimatul adăposturilor pentru animale, Bucureşti, Ed.
Ceres, 1979.
15.Duţă, Gh. ş.a. – Instalaţii de ventilare şi climatizare, Bucureşti, E.D.P., 1976.
16.Focşa, V. – Clădiri civile, Institutul Politehnic Iaşi, 1972.
17.Focşa, V. – Hidrotermica şi acustica clădirilor, Bucureşti,E.D.P.,1975.
18.Ghenea, N., Belcea, N., Darie, M. –Construcţii agricole, Bucureşti E.D.P.,
1974.
19.Gligor, V., Popescu, D. – Principii de igienă la construcţiile zootehnice,
Bucureşti, Ed. Ceres, 1975.
20.Grama, I. Ş.a. – Construcţii agricole, Bucureşti, Ed. Agrosilvică, 1960.
21.Georgescu, Gh. – Tehnologia creşterii cabalinelor, Bucureşti, Ed. Ceres, 1977.
22.Gioncu, V. – Teoria structurilor, Institutul Politehnic Timişoara, 1975.
23.Hangan, ş.a. – Mecanica construcţiilor, Bucureşti, E.D.P.,1975.
24.Ivan, M. – Statica construcţiilor(vol. 1), Institutul Politehnic Timişoara, 1973.
25.Jerghiuţă, V. – Construcţii agricole, Institutul Politehnic Iaşi, 1973.
26.Marusciac, D. – Construcţii agricole, Institutul Politehnic Cluj- Napoca, 1973.
27.Manoliu, I., - Fundaţii şi procedee de fundare, Bucureşti, E.D.P., 1977.
28.Negoiţă, Al. Ş.a. – Construcţii civile, Bucureşti, E.D.P., 1976.
29.Péterfi, S. – Creşterea porumbeilor, Bucureşti, Ed. Ceres, 1970.
30.Pleşca, Th. – Curs de construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Timişoara,
1977.
31.Pleşca, Th., Rusoaie, D. – Îndrumător pentru întocmirea proiectului de an la
disciplina de construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Timişoara,
1977.
32.Pleşca, Th., Rusoaie, D. – Îndrumător de lucrări practice la disciplina de
construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Timişoara, 1979.
33.Peştişanu, C. – Construcţii, Bucureşti, E.D.P., 1979.
34.Şerban, Al., Sârbu, M. – Construcţii zootehnice, Institutul Agronomic Cluj-
Napoca, 1979.
35.Ştef, I. – Construcţii zootehnice(fasc. 1 şi 2), Institutul Agronomic Bucureşti,
1978,1980.

- 138 -