Sunteți pe pagina 1din 2

Fiziologia aviatiei

Functionarea normala a corpului uman este conditionata de densitatea si


presiunea aerului din atmosfera. Omul este conceput sa functioneze la altitudini mici
unde densitatea aerului este una ridicata. Cum aeronavele sunt concepute să opereze
adeseori la înalţimi mari, unde densitatea aerului este foarte mică, se pune problema
expunerii pilotului la o lipsa de oxigen şi la alte deficienţe cum ar fi temperaturile scăzute
ale mediului înconjurător. In plus, asistam la o evolutie continua a mijloacelor de
transport aviatic si a necesitatii omului de a explora cat mai mult altitudini inalte, si astfel
se contureaza din ce in ce mai intens importanta intelegerii efectelor altitudinii si
presiunilor scazute a gazelor aflate in straturile superioare ale atmosferei asupra
organismului uman.

Efectul respirarii de oxigen pur asupra presiunii(P) a O2 alveolar la diferite


altitudini
Dacă un avion zboară în urcare, densitatea aerului prin care trece scade gradual.
Cu cât aerul este mai puţin dens, cu atât cantitatea de oxigen introdusă în plămâni, cu
fiecare respiraţie, este mai mică. Cand o persoana respira O2 pur in loc de aer,
majoritatea spatiului alveolar ocupat anterior de azot devine acum ocupat de O2. La
9000m un aviator poate avea PO2 alveolar de 139mmHg in loc de 18 mmHg, cat ar avea
daca ar respira aer.
Incepand de la o altitudine de aprox 3600m apare hipoxia (carenta oxigenului din
corp si creier), iar unele dintre efectele acute ale acesteia sunt: oboseala musculara (in
special scaderea abilitatii pentru miscari fine) si mentala, somnolenta, cefalee(headache)
si euforie. De precizat este faptul ca deseori pilotul nu-si poate da seama ca sufera de
hipoxie si euforic fiind, nu realizeaza ca si-a pierdut din capacitati. Dificultatea în
concentrare, raţionament eronat, indispoziţie, indecizie, somnolenţă, stângăcie fizică
dureri de cap, deteriorarea percepţiei, un puls ridicat, buze şi degete cianotice şi
furnicături pe piele pot provoca, în final, pierderea cunoştinţei. Probabil că toţi piloţii
vor fi avut această stare euforică şi senzaţia că fac un lucru grozav. Probabilitatea
hipoxiei creşte cu orice factor care reduce aportul de oxigen la creier, cum ar fi mediul
dintr-o cabină de avion aflat la mare altitudine, temperaturi foarte mari sau foarte scazute,
boală, stres, oboseală, activităţi fizice, fumatul în cabină.
Aeronavele moderne au cabine presurizate iar acestea conţin aer la o presiune
mai mare decât cea din exterior. De exemplu, o aeronavă care zboară la 10000 m poate să
fie presurizată cu aer la o presiune egală cu cea a mediului exterior de la 1500 m,
eliminând în acest fel necesitatea pentru pilot şi pasageri de a purta mască de oxigen.
Situaţia se poate schimba, dacă aeronava se depresurizează la altitudini mari,
dintr-un anumit motiv, iar aerul iese din cabină forţat, reducându-se astfel, cantitatea de
oxigen. Reducerea bruscă a presiunii, printr-o depresurizare rapidă, determină o expiraţie
bruscă ( astfel, presiunea aerului din plămâni tinde să se egalizeze cu cea din exterior).
Acelaşi volum de aer din plămâni conţine , în situaţia aceasta, mai puţin oxigen, de aceea,
aportul suplimentar de oxigen devine vital, acesta fiind obţinut, de regulă, cu ajutorul
măştii de oxigen, până când pilotul coboară aeronava la o altitudine mai joasă ( sub 3000
m) unde există oxigen suficient şi nu mai este nevoie de mască.
Cresterea numarului de eritrocite ( red blood cells) si a concentratiei de
hemoglobina in timpul aclimarizarii
Eritropoietina( =o glicoproteina) stimuleaza productia de eritrocite, iar formarea
ei este amplificata de hipoxie, prin urmare, hipoxia este stimulul principal care determina
cresterea productiei de eritrocite sangvine. Cand o persoana este expusa la hipoxie mult
timp creste valoarea hematocritului de la 40-45 normal la apoape 60 si de asemenea
creste si volumul sangvin cu 20-30%. Asadar, in cazul in care o persoana petrece mai
mult timp la altitudini inalte, putem vorbi de fenomenul de aclimatizare.
Acesta se produce prin : cresterea marcata a ventilatiei pulmonare, cresterea numarului de
eritrocite, cresterea capacitatii de difuzie pulmonara , cresterea gradului de vascularizatie
a tesuturilor periferice, etc.
In timpul zborurilor spatiale foarte lungi si a expunerii prelungite la
microgravitatie se produc efecte progresive, mult mai grave decat cele prezentate pana
acum. Acestea sunt efecte „de degradare” la nivelul sistemului cardiovascular, al
muschilor scheletici si al oaselor, in pofida miscarilor riguroase efectuate in timpul
zborului. Studii, efectuate la astronauti aflati in zboruri spatiale cu durata de cateva luni,
au aratat ca acestia pot pierde in fiecare luna pana 1% din masa osoasa chiar daca
efectueaza exercitii fizice. Unul dintre efectele cele mai severe survenit post „degradare
cardiovasculara” este reducerea volumului sangvin.
Putem vorbi si de alte probleme medicale legate de expunerea la altitudine:
tendinta la tromboze venoase si embolie pulmonara (determinate de policitemia de
altitudine), Imunosupresia (probabil determinata de hipoxie, ranile se vindeca greu si se
infecteaza usor, infectiile pot fi rezistente la antibiotice) si de flatulenta de altitudinea.

Concluzionand, putem preciza faptul ca permanent se cauta solutii de reducere a


acestor efecte. Constientizarea problemelor cauzate de zboruri la altitudini ridicate a
condus astazi la utilizarea de catre piloti a unui instrument de dimensiuni reduse numit
„pulse oximeter”. Acesta se prinde de deget si masoara saturarea oxigenului din sange
afisand rezultatul pe ecranul aparatului. Este un masurator al hipoxiei si permite
constientizarea de catre piloti a pericolului in care se afla inca din stare incipienta. Insa
cea mai la indemana practica este intotdeauna cea de a fi informat. Pentru a evita hipoxia
trebuie să fii pregătit (sa cunosti cauze, efecte si simtome), şi să te asiguri că oxigenul
poate fi folosit la înălţimi mari, şi în mod cert peste 3000 m. Nu trebuie uitat că
instalarea hipoxiei debutează cu euforie şi lipsa raţionamentului (având un efect similar
cu cel al beţiei). Autodisciplina se impune în mod obligatoriu iar masca de oxigen
trebuie utilizată când aeronava se apropie de 3000 m.