Rezumat al tezei de doctorat

DESCENTRALIZAREA SI AUTONOMIA

FINANTELOR PUBLICE LOCALE

Teza de doctorat cu titlul “Descentralizarea si autonomia finantelor publice locale”

a doctorandului Ion (Panaitescu) Iuliana Cristina Anastasia, având drept coordonator stiintific

pe domnul Prof. univ. dr. Mosteanu Tatiana, este structurata în sase capitole, la care

se adauga un capitol destinat concluziilor si se încheie cu bibliografia si cu anexele

corespunzatoare, dupa cum urmeaza:

A. CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

INTRODUCERE

Capitolul I.

DEZVOLTAREA TERITORIALA. ELEMENTE CE DEFINESC DEZVOLTAREA

ÎN PROFIL TERITORIAL

1.1. Evolutia, importanta si motivatia economico-sociala a dezvoltarii teritoriale

1.2. Obiective si principii ce stau la baza elaborarii strategiei dezvo ltarii teritoriale

1.3. Strategia si angajamentul Guvernului privind reforma administratiei publice

1.3.1. Prioritatile reformei

1.3.2. Analiza diagnostic în domeniul administratiei publice locale

1.3.3. Progrese înregistrate în implementarea strategiei de reforma a administratiei

publice începând cu anul 2006

1.4. Conceptul si politica de coeziune, asistenta structurala

1.4.1. Instrumente de finantare, fondurile structurale si fondurile de coeziune

1.4.2. Obiective prioritare si prioritati orizontale

1.4.3. Initiative Comunitare

1
 1.4.4. Actiuni Inovative, în perspectiva îndeplinirii obiectivelor de la Lisabona

1.4.5. Instrumente de pre-aderare

Capitolul II.

DESCENTRALIZAREA ADMINISTRATIVA. ORGANIZAREA

ADMINISTRATIV-TERITORIALA SI IMPLICATIILE ACESTEIA ASUPRA

DEZVOLTARII ECONOMICE SI SOCIALE A ROMÂNIEI

2.1. Organizarea Administratiei Publice Locale

2.1.1. Componentele, structura si criteriile care stau la baza functiilor

Administratiei Publice Locale

2.1.2. Centralizarea si deconcentrarea administrativ-teritoriala

2.1.3. Descentralizarea administrativ-teritoriala si autonomia locala

2.2. Sectorul public, descentralizarea tehnica si autonomia locala

2.2.1. Sectorul public

2.2.2. Descentralizarea tehnica

2.2.3. Autonomia locala

Capitolul III.

CORELATIA DINTRE DEZVOLTAREA REGIONALA SI CEA

ADMINISTRATIV-TERITORIALA ÎN PERSPECTIVA EDIFICARII

VIITOAREI EUROPE

3.1. Conceptul, importanta si rolul regiunilor

3.1.1. Principii de regionare geografica

3.1.2. Relatia dintre dimensiunile colectivitatilor teritoriale locale si autonomia locala

3.1.3. Descentralizarea financiara si functionala a administratiei publice în tari

în tranzitie si tari dezvoltate

3.1.4. Modele de administratie regionala

2
 3.2. Autonomia regionala si competentele regiunilor

3.2.1. Raportul stat-regiune si raportul regiune - celelalte entitati administrativ-teritoriale

3.2.2. Continutul si importanta dezvoltarii regionale

3.2.3. Istoricul si perspectivele dezvoltarii regionale în România

Capitolul IV.

ROLUL BUGETELOR LOCALE ÎN REALIZAREA TRANSFERULUI

UNUI SISTEM COERENT DE RESPONSABILITATI CATRE

ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA

4.1. Bugetele locale parte componenta a bugetului public national

4.1.1. Principiile procedurii bugetare si aplicarea lor la nivel local

4.1.2. Elemente specifice ale procesului bugetar la nivel local

4.2. Directii de actiune pentru perfectionarea finantelor publice locale, bugetul local

consolidat

4.3. Directii de îmbunatatire a procesului bugetar la nivelul colectivitatilor locale,

trecerea de la bugetele de mijloace la bugetele pe programe, sectiuni de functionare

si de dezvoltare ale bugetelor locale

4.3.1. Proiectia bugetara multianuala

4.3.2. Elementele definitorii ale bugetelor pe programe

4.3.3. Principiile bugetelor pe programe

4.3.4. Elaborarea si aprobarea bugetelor locale pe sectiuni de functionare

si pe sectiuni de dezvoltare

4.4. Obiectivele pe termen mediu si cadrul general al politicii bugetare bazat

pe o capacitate de absorbtie cât mai mare a autoritatilor locale

4.4.1. Relatiile bugetare cu Uniunea Europeana

4.4.2. Capacitatea de absorbtie a fondurilor comunitare si de aplicare

a unui management bugetar integrat

3
Capitolul V.

DESCENTRALIZAREA FINANCIARA ÎN ROMÂNIA. EVOLUTIA SI ANALIZA

SISTEMULUI DE VENITURI SI DE CHELTUIELI PUBLICE LOCALE

5.1. Evolutia si analiza sistemului, veniturilor publice locale

5.1.1. Criteriile care stau la baza alegerii formei de impozitare

5.1.2. Evolutia sistemului veniturilor publice locale în România

5.1.3. Corelarea veniturilor bugetelor locale cu o serie de indicatori macroeconomici

5.1.4 Categorii de impozite si taxe locale

5.2. Evolutia si analiza sistemului cheltuielilor publice locale

5.2.1. Transferul de responsabilitati privind cheltuielile catre administratia locala

5.2.2. Analiza structurii cheltuielilor bugetelor locale pe capitole si pe activitati

5.2.3. Analiza evolutiei si aprecierii descentralizarii financiare în România

5.2.4. Implicatiile descentralizarii serviciilor publice asupra finantarii unor

cheltuieli din bugetele locale

5.2.5. Investitiile publice locale si cheltuielile de capital

Capitolul VI.

POLITICA DE ECHILIBRARE A BUGETELOR LOCALE ÎN ROMÂNIA.

STADIUL IMPLEMENTARII ACQUIS-ULUI COMUNITAR PRIVIND

DESCENTRALIZAREA SI AUTONOMIA FINANTELOR PUBLICE LOCALE

6.1. Acceptiunea moderna a echilibrului bugetar

6.2. Principii ale descentralizarii financiare

6.3. Metode ce stau la baza implementarii principiilor descentralizarii financiare si administrative

6.3.1. Metoda încredintarii/alocarii (transfer de competenta) a veniturilor

catre administratia publica locala

6.3.2. Metoda partajarii veniturilor. Transferurile inter-administrative

dupa metoda partajarii veniturilor

4
 6.3.3. Granturile de echilibrare si principiile care stau la baza alocarii

granturilor de echilibrare

6.4. Dezechilibrul vertical si dezechilibrul orizontal

6.5. Echilibrarea bugetelor locale în România, stadiul descentralizarii financiare

B. CUVINTE – CHEIE

Continutul informational al tezei de doctorat poate fi sintetizat prin urmatoarele cuvinte-cheie:

- dezvoltarea teritoriala - fonduri structurale.

- descentralizare administrativa - subsidiaritatea

- autonomie - regionalizarea

- alocarea resurselor - regiunea de dezvoltare

- strategii de dezvoltare - asociatii de dezvoltare comunitara

- serviciile publice - bugetul local

- finantele publice locale - bugetul local consolidat

- politici bugetare sectoriale - deconcentrarea

- veniturile publice locale - sectiune de functionare si de dezvoltare

- sectiune de functionare a bugetului local ale bugetelor locale

- structura cheltuielilor bugetelor locale - sectiune de dezvoltare a bugetului local

- politica de echilibrare a bugetelor locale - principiul autonomiei locale financiare

- principiul consultarii - principiul proportionalitatii

- politica de coeziune si principiul solidaritatii

C. SINTEZE ALE PRINCIPALELOR PARTI ALE TEZEI

Lucrarea îsi propune sa gaseasca solut iile optime, cât si sa evalueze impactul descentralizarii

financiare asupra disproportiilor dintre judete sau dintre mediul urban si cel rural, având la baza o

mai buna echilibrare bugetara. Încearca sa descrie si, totodata, sa surprinda fenomenul

5
descentralizarii în evolutia sa. Organizarea si functionarea administratiei publice pe criterii de

eficienta, prin descentralizarea puterii decizionale si responsabilizarea la nivelul local a autoritatilor

publice locale este scopul principal în procesul aderarii României la structurile europene.

Capitolul I se intituleaza ”Dezvoltarea teritoriala. Elemente ce definesc dezvoltarea în

profil teritorial” si încerca sa scoata în evidenta importanta dezvoltarii teritoriale, a evolutiei

teritoriului, alocarii de resurse si, implicit, a adoptarii unei strategii de dezvoltare.

Am aratat ca dezvoltarea fiecarui teritoriu are la baza o serie de particularitati care nu seamana cu

cele ale altui teritoriu chiar învecinat, dar care nu exclude cooperarea dintre acestea în folosul evolutiei

economico-sociale a fiecaruia. Alesii locali sunt cei care trebuie sa gaseasca solutii de armonizare a

intereselor din teritoriu în vederea antrenarii tuturor energiilor creatoare a resurselor teritoriale, a

mecanismelor financiare, pârghiile si instrumentele cele mai adecvate în vederea atragerii resurselor

necesare realizarii proiectelor de dezvoltare, în reusita actiunilor privind dezvoltarea teritoriala.

Obiective care stau la baza elaborarii strategiei dezvoltarii teritoriale, constituie conditia

primordiala în elaborarea strategiei teritoriale, iar acceptarea strategiei de catre colectivitatea

locala, reprezinta suportul actiunilor întreprinse în vederea înfaptuirii acesteia.

De asemenea, principiile dezvoltarii teritoriale, atât cele generale care reprezinta acele

norme si reguli comune tuturor aspectelor privind dezvoltarea teritoriala, reflectând trasaturile

esentiale sau fundamentale cu cea mai mare extindere si care privesc participantii la activitatile

desfasurate si mai ales la cele economice, cat si cele specifice, care evidentiaza caracterul

propriu, particular, special prin care se da o nota distincta fiecarui obiectiv urmarit prin

dezvoltarea teritoriala, stau la baza strategiei dezvolt arii teritoriale.

Ca un raspuns adecvat la problemele din sistemul administratiei publice din România în

domeniul descentralizarii si al deconcentrarii serviciilor publice este aparitia începând cu 2006 a noilor

reglementari privind finantele publice locale, privind administratia publica locala, privind institutia

prefectului, privind statutul functionarilor publici, cât si adoptarea legii-cadru a descentralizarii.

6
 Având în vedere obiectivele propuse de strategia de reforma în administratia publica si

anume: crearea unui cadru adecvat al descentralizarii / deconcentrarii serviciilor publice;

clarificarea competentelor la diferitele niveluri si structuri ale administratiei publice; întarirea

autonomiei financiare a autoritatilor publice locale; redefinirea competentelor prefectilor; crearea

capacitatii, instrumentelor si procedurilor necesare implementarii strategiei, dar si prevederile

„Programului de guvernare 2005-2008”, angajamentele internationale asumate de România si

nevoia acuta a unui cadru bine definit pentru elaborarea si implementarea initiativelor de

descentralizare sectoriala, s-a impus necesitatea rescrierii actelor normative privind legea-cadru

a descentralizarii, legea privind administratia publica locala, legea privind finantele publice

locale, legea privind institutia prefectului, legea privind Statutul functionarilor publici.

În partea a doua al acestui capitol, pornind de la ideea ca la baza dezvoltarii disproportionale

a economiei mondiale si, implicit, a regiunilor, sta conceptul de coeziune economica si sociala, unul

dintre pilonii de baza ai constructiei europene, care se înfaptuieste în principal prin intermediul

Fondurilor Structurale, am explicat acest concept si, totodata, am aratat impactul pe care îl poate avea

politica de coeziune la nivel local. Coeziunea economica si sociala este unul din principalele

obiective ale Uniunii Europene si este necesara pentru promovarea “dezvoltarii armonioase generale”

a Comunitatii si cere o reducere a “disparitatilor între nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni si a

lipsei de progres a regiunilor defavorizate”, inclusiv pentru zone le rurale.

Fondurile Structurale, instrumentul principal de promovare si de sprijinire a politicii de

coeziune, au la baza o serie de principii fundamentale, complementare si indestructibile, a caror

semnificatie mai importanta consta în recunoasterea implicita a necesitatii unei actiuni comune la

nivel european, statal si local pentru a se garanta o dezvoltare armonioasa, omogena si treptata a

teritoriului comunitar. Aceste principii, descrise si analizate, sunt: programarea, concentrarea,

aditionalitatea, parteneriatul. Toate interventiile comunitare se înscriu într-un cadru teoretic de

referinta bazat pe conceptul de subsidiaritate, la care se refera si principiile de functionare ale

Fondurilor Structurale. Principiul subsidiaritatii prevede interventia nivelurilor “superioare” de

7
guvernare pentru adoptarea de masuri legislative pe care guvernele/autoritatile “inferioare” nu le pot

sau nu sunt interesate sa le adopte. Subsidiaritatea sprijina coeziunea si toate actiunile destinate

acestui scop, justificând o repartitie a competentelor pe baze eficace. Mai bine spus, cele mai înalte

nivele de guvernare ar trebui sa exercite doar actiuni care sa asigure bunurile si serviciile publice care

nu pot fi furnizate în mod eficient de nivele mai joase sau autoritatea mai înalta se substituie celei

locale daca aceasta din urma nu este capabila sa interactioneze cu alte autoritati locale în procesul de

elaborare a normelor legislative. Într-un astfel de context, institutiile comunitare intervin pentru a

garanta dezvoltarea echilibrata a diferitelor entitati locale, ori de câte ori acestea, datorita limitelor lor

sau carentelor administrative, nu pot actiona. Deci, cele doua interpretari furnizeaza justificari diverse

pentru interventia din partea nivelelor de guvernare «superioare».

Am descris cadrul institutional responsabil de coordonarea, managementul si implementarea

instrumentelor structurale în România, cât si strategia nationala de dezvoltare regionala.

În capitolul II care se intituleaza „Descentralizarea administrativa. Organizarea

administrativ–teritoriala si implicatiile acesteia asupra dezvoltarii economice si sociale a

României” am încercat sa creez o imagine cât mai clara despre organizarea administratiei

publice locale, autoritati centrale si autoritati locale, de asemenea am explicat termenii de

centralizare administrativ-teritoriala, de deconcentrare administrativ- teritoriala, de

descentralizare administrativ-teritoriala si autonomie locala, iar în cea mai mare parte am abordat

sectorul public, adica descentralizarea tehnica si autonomia locala, având în vedere ca sectorul

public reprezinta acea parte a economiei în care se manifesta proprietatea publica.

Descentralizarea tehnica se realizeaza prin acordarea unei anumite autonomii unui serviciu

public, conferindu-i acestuia personalitate juridica. Problema economica fundamentala a

sectorului public este gasirea raspunsului la întrebarile „CE sa produca?", "CÂT sa produca?",

"CUM sa produca?" si „PENTRU CINE sa produca?". Desigur, productia inclusa în acest

context este înteleasa în sens larg, adica acopera întreaga activitate economica.

8
 Cu alte cuvinte, odata acceptata prezenta sectorului public în economie, se încearca

eficientizarea interventiei sale, prin gasirea celor mai bune raspunsuri privind domeniile de

interventie, amploarea sau volumul activitatii si modalitatile de realizare a actiunilor publice. Sensul

notiunii de serviciu public este acela de activitate organizata de autoritatile comunale, orasenesti,

municipale si judetene, destinata a satisface cu caracter de permanenta interesul general, în conditiile

regimului juridic de drept public. Dupa cum se poate observa, sensul dat notiunii de serviciu public

este unul limitat de satisfacerea intereselor comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, motiv

pentru care abordarea teoretica nu cuprinde în sfera sa serviciile publice de interes national.

Principalul avantaj al furnizarii bunurilor si serviciilor prin intermediul sectorului public este

acela ca permite administratiei controlul cu privire la distributia comuna, echitabila si normala a

acestora; pe de alta parte, în cazul localitatilor sarace administratia poate subventiona o parte din

costurile serviciilor publice (ceea ce nu este posibil în sectorul privat). Avantajul distributiei de

bunuri si servicii prin intermediul sectorului privat consta în faptul ca asigura concurenta, stimuleaza

interesul si creste calitatea acestora. O solutie de compromis ar fi distributia de bunuri si servicii prin

intermediul unei întreprinderi private, dar sub controlul administratiei publice locale. Aceasta

modalitate de asigurare a serviciilor publice pe plan local este, deocamdata, în faza incipienta,

urmând ca, prin transformarea regiilor autonome, sa se formeze un sector privat al serviciilor publice.

Deocamdata, majoritatea serviciilor publice locale sunt asigurate de administratia publica

în mod direct (chiar daca în unele situatii ele sunt produse de întreprinderi private).

În opinia noastra, monopolul administratiei asupra serviciilor publice duce la formalism,

birocratie si o slaba calitate a prestatiei. Atât administratia publica centrala, cât si cea locala, au ajuns

într-un raport calitate/pret optim, indiferent daca sunt prestate prin institutii publice sau private. Chiar

daca economia trebuie sa functioneze liber, raporturile financiar-bugetare trebuie reglementate.

Esential este ca autoritatile locale, întelese ca elemente ale descentralizarii administrative,

sa fie cele care solutioneaza în unitatile administrativ-teritorial, problemele specifice

colectivitatilor locale. Pentru a ne gasi în fata descentralizarii administrative, este necesar ca

9
aceste autoritati locale sa fie reprezentantele colectivitatii locale si nu reprezentanti ai statului,

plasati în fruntea unitatilor administrativ- teritoriale.

Descentralizarea administrativa nu înseamna independenta totala a colectivitatilor locale fata de

statul în care ele sunt organizate. În virtutea acestei dependente fata de stat, autoritatile publice centrale

îsi rezerva dreptul de a supraveghea activitatea colectivitatilor locale, exercitând asupra acestora un

anumit tip de control care poarta denumirea de tutela administrativa. Totusi, acolo unde dispare dreptul

de control asupra statului (tutela administrativa) asupra colectivitatilor locale, începe federalismul.

Procesul descentralizarii administratiei publice are insa anumite limite si, în anumite

conditii, poate provoca neajunsuri sau distorsiuni care, desigur, se cer a fi anticipate si evitate.

Potrivit principiilor cuprinse în Carta Europeana a Autonomiei Locale, autoritatile locale

ar trebui sa beneficieze de transferuri de resurse prin subventii globale, nealocate de catre

organul care asigura subventia.

Autonomia locala este forma moderna de exprimare a principiului descentralizarii

administrative. Descentralizarea administrativa reprezinta un principiu revendicat de doctrina si

o tendinta în evolutia administratiei publice pentru realizarea autonomiei locale.

Sfera de competenta a colectivitatilor locale trebuie sa fie stabilita prin constitutie sau

prin lege, iar initiativa în cadrul acestor competente nu poate fi limitata.

Un element al autonomiei locale îl constituie dreptul colectivitatilor locale de a se asocia

cu alte colectivitati locale, în vederea realizarii unor sarcini de interes comun, în conditiile legii,

sau de a coopera cu colectivitatile altor state.

Procesul de transformare a României într-un stat democratic bazat pe pluripartitism,

separatia puterilor în stat, dominatia proprietatii private, libera initiativa si spirit concurential a

determinat crearea cadrului necesar pentru a transfera o parte însemnata a puterii administrative de

la nivel central la nivelul colectivitatilor locale, în vederea gestionarii intereselor specifice acestora.

De aici rezulta si rolul hotarâtor al unitatilor administrativ-teritoriale locale în consfintirea

principiului autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor

10
administratiei locale, consultarea cetatenilor în toate problemele de interes major, raspunderea

proprie a alesilor locali pentru actele autoritatilor din care fac parte etc. Recunoasterea unitatilor

administrativ-teritoriale ca subdiviziuni ale statului indivizibil si unitar urmareste mai buna

administrare a intereselor cetatenilor si, în acelasi timp, consacrarea descentralizarii administrativ-

teritoriale ca mijloc de sporire a personalitatii juridice a unitatilor teritoriale.

Capitolul III care se intituleaza „Corelatia dintre dezvoltarea regionala si cea administrativ-

teritoriala în perspectiva edificarii viitoarei Europe”, abordeaza rolul si importanta regiunilor.

Regiunile fiind o resursa, pot mobiliza energii si trebuie puse sa lucreze pentru binele statului.

Regionalizarea poate fi o tentativa de a delimita areale pe care sa se exercite o forma

intermediara de guvernamânt si administratie între local si national, pentru a obtine o eficacitate

si o eficienta sporita ale planificarii regionale

Dupa intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht regiunile au devenit, de fapt si de

drept, unul din pilonii integrarii europene. În prezent, Europa este alcatuita dintr-un veritabil

mozaic de regiuni. Europa nu va putea exista decât cu respectarea acestei diversitati.

Regiunile reprezinta rezultatul diversitatii socio-economice si culturale a societatii. Politica

regionala îsi propune doua tipuri de obiective cu relevanta spatiala: cele care se adreseaza

regiunilor-problema cauzate de reconversia economica, de exodul rural, de congestia urbana, de

lipsa de integrare transfrontaliera; si cele care se refera la obiectivele si instrumentele politicii

nationale de dezvoltare din perspectiva careia structurarea spatiului national în regiuni apare ca

o redistribuire de activitati si competente. Problema regionalismului nu trebuie privita ca o

reinstaurare a unor forme teritoriale existente în trecut, de regula bazate pe principii na tionaliste.

Statul si regiunea din interiorul statului se conditioneaza reciproc, iar principiul subsidiaritatii,

înscris în Tratatul de la Maastricht, serveste ca baza de articulare a puterilor si competentelor în

interiorul fiecarui stat. Europa unita se întemeiaza atât pe statele ce o compun, cât si pe

componentele regionale si descentralizate ale acestor state. Pentru cunoasterea cât mai corecta a

modului de atribuire a competentelor autoritatilor administratiei pub lice locale din marile

11
comunitati urbane, am prezentat câteva structuri din tarile vest si central europene, detaliind

modelul sicilian pe care l-am studiat, facând subiectul vizitei de studiu în aceasta regiune. Sicilia

este una din cele 5 regiuni cu statut special ale Italiei, entitatile regionale fiind: Parlamentul

Regional Sicilian, Guvernul Regional si Presedintele Regiunii.

În teoria si practica europeana exista diverse modele de administratie regionala

diferentiate din punct de vedere al competentelor autoritatilor regionale, al institutiilor regionale

implicate, precum si al descentralizarii fina nciare.

Potrivit acestor modele, regiunile, functioneaza pe principiul autoorganizarii regionale, respectiv

dreptul de a-si organiza propriile structuri si functionarea lor în limitele stabilite de Constitutie.

Totusi, este un adevar cu valoare de axioma ca numai colectivitati teritoriale locale

suficient de mari si, prin aceasta, suficient de puternice, pot fi cu adevarat autonome, pot dispune

de forta financiara necesara unei veritabile autonomii decizionale, în conditiile amplificarii ariei

de competente materiale.

Capitolul IV care se intituleaza „Rolul bugetelor locale în realizarea transferului

unui sistem coerent de responsabilitati catre administratia publica locala” trateaza problema

bugetelor locale, încercând sa formeze o imagine de ansamblu asupra acestora. Tema bugetelor

locale este una complexa si, desi a fost trecut în revista întreg procesul de proiectare, adoptare,

executare a bugetelor locale, am pus mai mult accentul pe directiile de îmbunatatire a procesului

bugetar la nivel local pe obiectivele pe termen mediu si cadrul general al politicii bugetare. Un

alt obiectiv a fost prezentarea bugetelor pe programe ce constituie mijlocul prin care eforturile

comunitatilor locale se concentreaza pentru realizarea unor scopuri finale, impuse de prestarea

serviciilor publice. Începând cu anul 2002, Ministerul Finantelor Publice a orientat elaborarea

propunerilor de buget catre un buget axat pe politici, România fiind în amplul proces de integrare

europeana s-a angajat la trecerea de la bugetul de “mijloace” la bugetul de “programe” în

vederea transparentei în utilizarea resurselor bugetare, dar si a eficientei sub aspectul raportului

dintre pret si calitate. Legea finantelor publice aduc e un plus de rigoare legislativa într-un

12
domeniu atât de complex, cum este cel al finantelor publice, deoarece reorienteaza întreaga

gestiune publica catre criteriul performantei, confera mai multa predictibilitate si flexibilitate

procedurii bugetare, antreneaza într-o masura mai mare, responsabilitatea ordonatorilor

principali de credit in utilizarea eficienta a fondurilor publice. Analiza proiectului de buget pe

anul 2006 releva faptul ca, din totalul cheltuielilor bugetului de stat un procent de 67% s-a alocat

pe baza de programe, iar din totalul de 49 de ordonatori principali de credite, un numar de 25 au

formulat bugetul în proportie de 100% pe baza de programe.

Din anul 2008, devin functionale bugetul operational si bugetul de capital cu ajutorul carora

se realizeaza orientarea resurselor pentru finantarea anumitor cheltuieli fiind necesara atât pentru a

evita utilizarea resurselor de capital pentru sustinerea unor consumuri, cât si pentru a elabora anumite

strategii de finantare a cheltuielilor de capital din surse proprii si din surse împrumutate.

Ceea ce este important, este faptul ca România trebuie sa asigure cofinantarea pentru

fondurile primite de la Uniunea Europeana prin intermediul instrumentelor financiare post-

aderare iar începând cu data aderarii la UE, România va trebui sa transfere anual o suma

reprezentând contributia sa la bugetul comunitar.

Se poate concluziona ca descentralizarea bugetara aflata în curs în tarile în tranzitie, reprezinta

o solutie în plan economic, dar cu conditia efortului de elaborare si aplicare a noilor modele de

finantare a administratiilor locale. Lipsurile sistemului actual, care duc la o protectie sociala fragila,

submineaza stabilitatea si privatizarea, echitatea regionala si furnizarea serviciilor esentiale. Problemele

sunt complexe atât pe plan tehnic, cât si politic. Dezvoltarea institutiilor colectivitatilor si a ministerelor

centrale încarca bugetul si încadreaza procesul de descentralizare ca fiind determinat. În vederea

desavârsirii reformelor ar trebui mai ales marite sursele din solutiile proprii colectivitatilor si dotarea

acestora cu instrumente fiscale necesare; elaborarea formulelor de transfer si de repartitie care sa le

completeze solutiile fiscale proprii în vederea acoperirii necesitatilor de cheltuieli, definirea clara a

competentelor de a face cheltuieli, pentru ca fiecare esalon sa-si cunoasca responsabilitatile bugetare,

aplicarea sistemului de finantare, astfel încât sa functioneze optim sistemul administrativ national în

13
care cheltuielile sa nu fie reduse în cazul autoritatii bugetare. Procesul de descentralizare bugetara, daca

este bine cunoscut, poate diminua neprevazutul ce bulverseaza perioada actuala si poate asigura

trecerea de la economia de comanda la economia de piata.

Capitolul V care se intituleaza “Descentralizarea finanaciara în România. Evolutia si

analiza sistemului de venituri si de cheltuieli publice locale, politica de echilibrare a bugetelor

locale în România”, îsi propune sa faca o analiza privind evolutia sistemului de venituri si cheltuieli.

Veniturile reprezinta cea mai importanta resursa a comunitatilor locale din România, care

asigura finantarea serviciilor publice de interes local din diverse domenii ca: învatamântul,

cultura, sanatatea, asistenta si protectia sociala.

În cazul învatamântului preuniversitar, sursele de finantare ale scolilor concentrate mai

ales în zona bugetelor locale, provin atât din bugetul local, cât si din bugetul de stat, iar într-o

masura nesemnificativa si din veniturile proprii, realizate de institutiile de învatamânt

preuniversitar. Problema de baza a reformei sistemului de finantare o constituie fundamentarea

costului standard pe elev/prescolar, întrucât resursele bugetare necesare finantarii de baza, se

dimensioneaza în functie de acesta.

În sanatate, concluzia este ca nivelul de implicare al autoritatilor locale în finantarea

unitatilor sanitare de interes public este reglementat cu precizie, în sensul ca patrimoniul în care

acestea îsi desfasoara activitatea, este transferat autorit atilor locale pentru administrare, cu

mentiunea ca finantarea cheltuielilor cu utilitatile a ramas în sarcina spitalelor, desi în mod

asemanator asa cum procesul de descentralizare s-a realizat în domeniul sistemului de

învatamânt preuniversitar, acestea trebuiau asigurate din bugetul local cu descentralizarea

corespunzatoare a surselor de venit. Numai în acest mod angrenarea autoritatilor locale în

procesul decizional si în finantarea unitatilor sanitare de interes public putea sa aduca o gura de

oxigen pentru criza profunda cu care se confrunta sistemul sanitar.

În domeniul asistentei si protectiei sociale, de remarcat este faptul ca procesul

descentralizarii serviciilor sociale, este caracterizat de existenta unui parteneriat între bugetul de

14
stat si bugetele locale, pentru finantarea diverselor categorii de cheltuieli cum sunt: plata

asistentilor personali si a însotitorilor persoanelor cu handicap, plata ajutoarelor pentru încalzirea

locuintei, plata drepturilor pentru asistenta sociala a persoanelor vârstnice.

Patrimoniul pentru unitatile din domeniul asistentei sociale nu a fost transferat în

administrarea unitatilor administrativ teritoriale odata cu preluarea problematicii persoanelor cu

handicap si a platii drepturilor pentru însotitorii acestora.

Mecanismele de subventionare în domeniul social sunt: subventionarea energiei termice

livrata populatiei, transportul în comun de calatori, suportarea cheltuielilor privind ajutorul

social, suportarea cheltuielilor privind cantinele de ajutor social.

În domeniul culturii, consideram ca implicarea bugetului de stat trebuie sa se realizeze

imediat mai ales prin sustinerea unor programe, care au în vedere reabilitarea patrimoniului

cultural si valorificarea turistica a acestuia.

Atragerea de resurse din domeniul privat pentru dezvoltarea de parteneriate publice private

constituie de asemenea o prioritate pentru finantarea institutiilor publice din domeniul cultural.

Alocatiile bugetare începând cu anul 1991 s-au pastrat relativ constante în jurul valorii de

4% stabilite ca raport între cheltuielile privind cultura si total cheltuieli ale bugetelor locale.

Trecerea la finantarea complementara totala prin preluarea cheltuielilor cu utilitatile, de

catre autoritatile locale, poate constitui o solutie desi bugetele locale în etapa actuala sunt

confruntate cu presiuni imense pentru pastrarea echilibrului bugetar.

Studiul reformei sistemului românesc de venituri publice porneste de la analiza evolutiei în

timp, a veniturilor bugetelor locale în perioada 1999-2003. Pentru a avea o imagine mai clara a

evolutiei si reformei sistemului de venituri publice am prezentat corelarea veniturilor bugetelor locale

cu o serie de indicatori macroeconomici: venituri ale bugetului general consolidat, produsul intern brut,

ponderea veniturilor locale în veniturile bugetului consolidat, ponderea veniturilor locale în PIB.

De asemenea, am descris principalele categorii de impozite si taxe locale scotând în

evidenta gradul de autonomie pe care îl asigura având în vedere modul de stabilire al acestora.

15
 Totodata am aratat evolutia structurii cheltuielilor bugetelor locale pe capitole, respectiv

activitatile care au fost si sunt în competenta de finantare a autoritatilor administratiei publice locale.

Partea cea mai importanta o reprezinta implicatiile descentralizarii serviciilor publice

asupra finantarii unor cheltuieli din bugetele locale. Analiza cheltuielilor publice locale în

perioada 1991 – 2003 a evidentiat faptul ca un portofoliu semnificativ de servicii publice a fost

transferat din sfera de responsabilitate a autoritatilor centrale în gestionarea autoritatilor locale,

în categoria acestora încadrându-se transportul public în comun de calatori, învatamântul

preuniversitar, cresele, asistenta si protectia sociala a persoanelor cu handicap, finantarea partiala

a spitalelor, serviciul de evidenta informatizata a populatiei, politia comunitara si în perspectiva

serviciile pentru aparare contra incendiilor.

Cu toate ca importanta autoritatilor locale în asigurarea serviciilor publice de interes local

a crescut simtitor acestea se confrunta în prezent cu un deficit de resurse publice care pun în

pericol buna func tionare a serviciilor publice astfel încât este necesara identificarea unor cai de

finantare a cheltuielilor în conditiile teoriei celor trei E (economicitate, eficacitate si eficienta) si

exploatarea unor surse de venituri fie de natura fiscala, fie din valorificarea bunurilor apartinând

unitatilor administrativ teritoriale.

Capitolul VI care se intituleaza “Politica de echilibrare a bugetelor locale în

România. Stadiul implementarii acquis-ului comunitar privind descentralizarea si

autonomia finantelor publice locale” releva importanta politicii de echilibrare bugetara, având

în vedere cresterea gradului de eficienta a sistemului de descentralizare financiara, prin evaluarea

cadrului institutional si legislativ. Cerinta de baza a echilibrului bugetar o constituie acoperirea

integrala a cheltuielilor din veniturile ordinare ale fiecarui an bugetar.

Realizarea echilibrului este o conditie obligatorie pentru efectuarea platilor din bugetul

local având ca scop finantarea unor categorii de cheltuieli cum sunt învatamântul, cultura,

sanatatea , asistenta si protectia sociala.

16
 Anualitatea si echilibrul bugetului sunt legate, având drept rezultat echilibrul anual al

bugetului, considerat drept “principiul de aur al gestiunii bugetare”.

Echilibrarea bugetelor locale în România este consecinta descentralizarii finaciare

potrivit careia au fost mai întâi transferate catre comunitatile locale responsabilitatile, pentru ca

mai apoi sa fie transferate si resursele.

17