TENDINŢE ACTUALE PRIVIND

TRANSFORMĂRILE GLOBALE

Lect.univ.dr. Eugeniu Merce

Abstract
The world is changing. The changes are produced by those understanding which form the human
society: the economy, the political system, the social institutions and the culture, all of them is interaction
with each other. The present global changes involve a complex configuration of the causal logic, a
configuration that includes expansionistic tendencies of the political, military, economical, migratory,
cultural and ecological systems.

Societăţile se schimbă. Privind evoluţia pe termen lung, Alvin Toffler evidenţiază trei valuri.
Primul val al civilizaţiei agrare, al doilea val propulsat de civilizaţia industrială şi al treilea val,
denumit în diferite modalităţi: epocă a informaticii, epocă a electronicii, „satul global“, „epocă
tehnocratică“ (Zbigniew Brezezinski), societate postindustrială (Daniel Bell), fie „revoluţie
ştiinţifico-tehnică“ [1]. Lucrările „Şocul viitorului“, „Al treilea val“ şi „Puterea în mişcare“ au ca
subiect central schimbarea, adică „ceea ce li se întâmplă oamenilor când întreaga lor societate se
transformă brusc în ceva nou şi neaşteptat“ [2].
Se pune întrebarea de ce se schimbă societăţile? Talcott Parsons a elaborat o teorie generală a
modului de funcţionare a societăţilor explorând relaţiile dintre sistemele economice şi politice,
dintre diferitele tipuri de instituţii sociale şi culturale. În toate societăţile umane există patru aspecte
analitice distincte sau subsisteme: economia, sistemul politic, instituţiile sociale şi cultura care nu
pot exista singure şi interacţionează [3].
Economia – ca sferă a activităţii umane în care oamenii muncesc pentru a-şi produce cele
necesare – interacţionează în mod direct cu mediul înconjurător, dar economiile nu funcţionează în
afara societăţii, ci societăţile îşi organizează vieţile economice în funcţie de tehnologii, scopuri şi
moduri de organizare şi, mai ales, în funcţie de valoare. Apare astfel sistemul politic, în speţă statul,
care ia cele mai importante decizii pentru aproape toţi oamenii. Statul este cel care decide ce tip de
sistem economic va avea preponderenţă, ce cantităţi de produse se realizează, cum se distribuie
roadele, cine ce ia şi cine pe cine controlează.
În orice societate complexă există un nivel al organizării sociale format din instituţii. Toţi
oamenii au funcţii economice într-un anumit cadru instituţional format din firme sau organisme
birocratice vaste până la micile firme sau întreprinderi. Instituţia politică de bază rămâne statul, dar
există şi alte niveluri instituţionale implicate în politică cum sunt: partidele politice, corpurile
administrative locale, grupurile de presiune organizate etc.
Există un al patrulea subsistem care formează cultura. Acest subsistem păstrează cultura şi
educă oamenii. Cultura este cea care interpretează pentru oameni lucrurile înconjurătoare, le dau un
anume sens şi le permit să se exprime. În această idee sunt incluse în sistemul cultural: religiile,
ştiinţa, arta, noţiunile de bine şi de rău, limbile străine.
În afară de acestea, există la fiecare nivel tehnologic atins de o societate, anumite cerinţe care
se impun a fi respectate. Astfel o societate industrială nu poate funcţiona fără un sistem complex de
şcolarizare, iar o societate modernă nu poate învinge fără finanţarea adecvată a cercetării ştiinţifice.
Abordând problematica schimbărilor sociale, se pune problema analizei cauzelor şi a
consecinţelor modificărilor luând în considerare cele patru subsisteme. Dintre cele patru subsisteme
prezintă un interes mai mare economia, cea care interacţionează cu lumea naturală şi constituie
testul de bază în privinţa modului în care o societate răspunde exigenţelor ecologice, precum şi
cultura, cea care produce codurile, mutaţiile sau noile idei posibil a fi folosite. Descoperirile
ştiinţifice şi tehnologice, componente ale inovaţiei culturale, fac posibil progresul economic.
Atunci când presiunile cresc asupra sistemului social, acesta încearcă să se adapteze sau să se
acomodeze fără ca subsistemul politic şi subsistemul instituţiilor sociale să fie demobilizate. Aşa se
explică faptul că în multe societăţi subsistemul politic şi cel al instituţiilor sociale rezistă
schimbărilor pornite din presiunile subsistemului economic şi al celui cultural. În urma presiunilor
economice şi culturale se creează un spaţiu din ce în ce mai mare între acestea şi instituţiile sociale,
ceea ce poate duce la rupturi bruşte şi majore. Se ajunge la situaţia în care instituţiile sociale ar
putea să se dezmembreze. Ca atare ele au posibilitatea fie să se redreseze şi să se acomodeze
presiunilor schimbărilor pentru care au fost concepute, fie să eşueze şi să tragă după ele întreaga
societate. Modul în care instituţiile sociale rezistă schimbărilor prezintă importanţă din punct de
vedere al discontinuităţilor ivite în rata schimbărilor, în sensul că perioadele de echilibru relativ
lung sunt urmate fie de adaptări şi acomodări, fie de răsturnări de situaţii.
În această abordare este explicată căderea comunismului în Europa la sfârşitul deceniului nouă
al secolului XX. Performanţele economice slabe şi creşterea numărului de dizidenţi au dus la
creşterea presiunilor în societăţile în cauză. Validitatea ideologiei marxiste a fost pusă sub semnul
întrebării, oamenii încetând să mai creadă în ea. Cu toate acestea sistemul a mers în continuare în
aceeaşi direcţie, nefiind posibile schimbări, menţinând acelaşi sistem politic şi aceleaşi instituţii
până s-a ajuns la colaps.
Societăţile complexe primesc informaţii privitor la cât de bine o duc, pe două căi. Prima
modalitate se bazează pe comparaţia cu celelalte societăţi în urma căreia obţin informaţii care relevă
că performanţele economice ale acestora sunt superioare celor proprii, devin mai puternice şi
câştigă în război. A doua modalitate are la bază semnalele interne de factură economică sau politică.
Eşecurile economice au provocat dezmembrări masive, războaie interne şi suferinţe semnalând că
ceva nu funcţionează bine. În societăţile moderne cu un înalt nivel de educaţie şi de statistici
economice complexe, membrii societăţii au posibilitatea să judece singuri succesele sau eşecurile,
să-şi analizeze performanţele economice fără să se ajungă la colapsuri economice masive. Totodată
societăţile democratice în întregul lor au posibilitatea să calculeze şi să judece permanent
performanţele politice şi să dea răspuns problemelor economice nefavorabile printr-o schimbare a
politicii.
Societăţile industrializate şi democratice avansate au reuşit să-şi direcţioneze schimbările mult
mai bine decât cele rigide, centralizate şi nondemocratice.
În lumea occidentală se apreciază că la câteva sute de ani avut loc o profundă transformare [4].
În secolul al XIII-lea s-a petrecut o asemenea transformare când lumea a devenit centrată în oraş. O
a doua transformare a avut loc pe parcursul celor 60 de ani dintre inventarea tiparului de către
Gutenberg şi reforma protestantă declanşată de Martin Luther în 1517. Următoarea transformare a
fost marcată de Revoluţia Americană din 1776, inventarea maşinii cu abur de către James Watt şi
apariţia cărţii lui Adam Smith – „Avuţia naţiunilor“. Perioada se va încheia patruzeci de ani mai
târziu. Cea de-a patra transformare, la aproape două sute de ani, nu se mai limitează la societatea şi
istoria occidentală, ci „există doar istoria lumii şi civilizaţia lumii – dar amândouă sunt
«occidentalizate»“ după cum apreciază Peter Drucker [4]. Acelaşi P. Drucker consideră că „suntem
destul de avansaţi în noua societate post-capitalistă pentru a trece în revistă şi a revizui istoria
socială, economică şi politică a erei capitalismului şi a statului-naţiune“. ... „A prevedea cum va
arăta lumea post-capitalistă în sine este totuşi destul de riscant. Putem însă, cred, să descoperim
deja cu un anumit grad de probabilitate ce noi întrebări se vor ivi şi care vor fi marile controverse
de rezolvat“. ... „Lucrul de care putem fi siguri este că lumea care va rezulta din prezenta
rearanjare a valorilor, credinţelor, structurilor economice şi sociale, a conceptelor şi sistemelor
politice, cu alte cuvinte a concepţiilor asupra lumii, va fi diferită de ceea ce şi-ar putea imagina
oricine astăzi. În unele domenii – şi în cadrul societăţii şi structurii ei – transformările de bază au
avut deja loc. Faptul că noua societate va fi atât una nouă – socialistă, cât şi una post-capitalistă
este practic o certitudine. Şi este de asemenea o certitudine că resursa ei primară vor fi
cunoştinţele“[4].
Schimbările, văzute ca transformări la scară globală sunt prezentate ca megatendinţe. John
Naisbitt vedea transformările din anii ’80 ai secolului trecut prin prisma a zece megatendinţe: 1. De
la societatea industrială la societatea informaţională; 2. De la tehnologia forţată la înalta tehnologie
– înalte reacţii compensatorii; 3. De la economia naţională la economia mondială; 4. De la
perspectiva pe termen scurt, la cea pe termen lung; 5. De la centralizare la descentralizare; 6. De la
ajutorul internaţional la autoajutorare; 7. De la democraţia reprezentativă la democraţia
participativă; 8. De la ierarhii către reţele; 9. De la Nord către Sud; 10. De la opţiunea exclusivă la
opţiunea multiplă [5].
Acelaşi autor, împreună cu Patricia Aburdene, prezintă pentru anii ’90 şi începutul mileniului
trei, alte zece megatendine: 1. Avântul economiei globale în anii ’90; 2. Renaşterea artelor; 3.
Apariţia socialismului de piaţă liberă; 4. Uniformizarea stilului de viaţă la nivel global şi
naţionalismul cultural; 5. Privatizarea statului bunăstării sociale; 6. Creşterea rolului zonei
Pacificului; 7. Anii ’90: Decada femeilor aflate în posturi de conducere; 8. Era biologiei; 9.
Renaşterea religioasă în mileniul trei; 10. Triumful individului [6].
Primul raport al Clubului de la Roma vede transformările ca o revoluţie globală a cărei
sămânţă a germinat încet, de-a lungul anilor, a cărei complexitate, incertitudine şi rapiditate a
schimbărilor „au atins niveluri fără precedent şi încep să lase în urmă capacitatea sistemului
mondial de guvernare“ [7].
Alţi autori precum David Korten, consideră că „forţele globalizării economice şi noul
capitalism global sunt imuabile şi ireversibile. Nu există alternativă. Trebuie să ne adâncim
devotamentul faţă de consumerism, liber-schimb şi creştere economică, chiar în timp ce îndurăm
încercările distrugerii creatoare provocate de capitalism. Între timp, cei care vor supravieţui şi vor
prospera trebuie să înveţe să câştige în competiţia permanentă şi nemiloasă generată de economia
globală“ [8].
Transformările globale actuale trebuie văzute pe mai multe planuri, dar strâns legate între ele.
Un prim aspect este cel al globalizării politice. Acesta „modifică baza ordinii mondiale prin
reconstituirea formelor tradiţionale de stat suveran şi prin reordonarea relaţiilor politice
internaţionale“ [9]. Cum aceste transformări nu sunt complet sigure şi nici inevitabile, ordinea
mondială este percepută mai bine ca o „ordine complexă, contestată şi interconectată, în care
sistemul interstatal este tot mai mult înrădăcinat în reţelele politice regionale şi globale“. Deşi o
asemenea apreciere pare să conştientizeze aşa-numitele „aparenţe neclare“ [9] care definesc politica
globală, sunt posibil de identificat anumite aspecte explorând forma schimbătoare a organizaţiilor
internaţionale şi transnaţionale, creşterea rolului organizaţiilor internaţionale guvernamentale şi
neguvernamentale, dezvoltarea rapidă a diferitelor forme de regim, structura schimbătoare a formei,
ariei şi subiectului dreptului internaţional, apariţia şi evoluţia organizaţiilor şi instituţiilor regionale
etc. Asemenea dezvoltări pun în evidenţă o anume îndepărtare de o politică pur statocentristă spre
una mai complexă de guvernare globală, multistratificată.
Un alt aspect este cel al globalizării militare care are impact asupra securităţii naţionale, privită
atât ca doctrină, cât şi ca strategie; asupra modului de organizare şi administrare a securităţii
apărării; asupra producţiei şi achiziţiilor în domeniul apărării; asupra politicii de securitate
naţională.
Comerţul global şi pieţele globale constituie un alt aspect al transformărilor. În această
direcţie, o reţea complexă de legături comerciale funcţionează şi creează condiţii de existenţă a
pieţelor globale. Spre finele secolului XX, constrângerile instituţionale şi costurile economice au
limitat tot mai mult amploarea politicilor protecţioniste naţionale. Au ajuns să fie supuse unei
accentuate supravegheri şi reglementări internaţionale atât restricţiile sub forma cotelor şi tarifelor,
cât şi politicile care susţin industria internă, legislaţia internă referitoare la concurenţă şi la
standardele de siguranţă.
Sub aspectul sistemului global al finanţelor s-a înregistrat, după 1970, o dezvoltare fără
precedent a intensităţii, extensiunii, velocităţii şi impactului. Pieţele financiare naţionale şi centrele
semnificative ale lumii sunt înrădăcinate tot mai mult într-un sistem financiar global, astfel că
puţine economii se pot izola de funcţionarea pieţei financiare globale, iar volatilitatea pieţelor
financiare globale pot avea consecinţe economice interne majore.
Un alt aspect al transformărilor globale vizează puterea corporatistă şi reţelele globale de
producţie. S-a ajuns ca globalizarea producţiei să fie organizată în mare măsură de corporaţiile
multinaţionale, care deţin întâietatea în domeniul producţiei, comerţului, investiţiilor şi transferului
de tehnologie. Dezvoltate din firme naţionale, corporaţiile multinaţionale folosesc investiţiile
internaţionale pentru a exploata propriile avantaje competitive, urmărind în primul rând
profitabilitatea globală. Corporaţiile multinaţionale şi reţelele globale de producţie au dobândit un
rol fundamental pentru organizarea, amplasarea şi distribuirea puterii productive în economia
mondială.
Problemele se pun în contextul globalizării şi în ceea ce privesc migraţiile internaţionale.
Migraţiile sunt mai extinse geografic decât marile migraţii globale din epoca modernă, dar oarecum
mai puţin intense. Autonomia statelor naţionale este redefinită de impactul migraţiei legale din
trecut şi impactul permanent al migraţiei ilegale, iar capacitatea statelor de a-şi proteja frontierele şi
de a-şi supraveghea populaţia nu mai este adecvată.
O problemă a transformărilor o constituie globalizarea, cultura şi destinul naţiunilor. Statele
fac eforturi de menţinere a unei culturi naţionale, dar fluxurile uriaşe de informaţii, imagini şi
persoane care circulă în jurul lumii schimbă oarecum contextul în care trebuie dezvoltate proiectele
naţionale în acest domeniu. O contrapondere la proiectele de tip naţional, în această direcţie, poate
apărea din partea unui cosmopolitism cultural ceea ce va crea o provocare la ideea de naţiune.
Transformările globale actuale vizează raportul dintre globalizare şi mediul înconjurător.
Multe poziţii au susţinut şi susţin că întreaga planetă este ameninţată de schimbările de mediu.
Problema este dificilă. Cel puţin la ora actuală, capacitatea globalizării ecologice de a genera
potenţiale riscuri şi ameninţări depăşeşte resursele existente pentru construirea unor identităţi
alternative şi a unor instituţii internaţionale eficiente.
Rămân totuşi întrebări privitoare la globalizare: dacă este asociată cu dispariţia, renaşterea sau
transformarea puterii statelor?; dacă impune limite noi politici?; cum ar putea fi „civilizată“ şi
„democratizată“ globalizarea?

Note bibliografice

[1] Toffler, Alvin, Al treilea val, Bucureşti, Editura Politică, 1983.

[2] Toffler, Alvin, Powershift – Puterea în mişcare, Bucureşti, Editura Antet, 1995.
[3] Chirot, Daniel, Societăţi în schimbare, Bucureşti, Editura Athena, 1996.
[4] Drucker, Peter, F., Societatea postcapitalistă, Bucureşti, Editura Image, 1999.
[5] Naisbitt, John, Megatendinţe, Bucureşti, Editura Politică, 1989.
[6] Naisbitt, John, Aburdene, Patricia, Anul 2000 – Megatendinţe, Bucureşti, Editura Humanitas,
1993.
[7] King, A., Schneider, B., Prima revoluţie globală, Bucureşti, Editura Tehnică, 1993.
[8] Korten, David C., Lumea post-corporatistă, Bucureşti, Editura Antet, 2002.
[9] Held, D., McGrew, A., Goldblatt, D., Perraton, J., Transformări globale, Iaşi, Editura Polirom,
2004.