1 Caracteristici de calitate

• Calitatea are un caracter complex, care este determinat de numărul mare de calităţi sau
însuşiri pe care trebuie să le îndeplinească produsul pentru a fi considerat de calitate.
• Pentru aprecierea sau evaluarea calităţii se utilizează caracteristicile de calitate. Acestea,
numite şi criterii sau parametrii de calitate sunt proprietăţi cantitative sau calitative folosite
pentru evidenţierea cerinţelor de calitate impuse produselor şi/sau componentelor lor.
În general, în industria constructoare de maşini se utilizează mai multe
caracteristici de calitate:
• tehnice,
• economice,
• psiho-senzoriale,
• de disponibilitate,
• cu caracter social.
• Caracteristicile tehnice vizează însuşirile intrinseci ale produsului, menite să satisfacă într-
un anumit grad o utilitate. Acestea se concretizează printr-o serie de proprietăţi fizico-
chimice proprii structurii produsului şi determinate de concepţia constructiv-funcţională a
acestuia. În general, caracteristicile tehnice se pot măsura obiectiv, direct sau indirect, cu o
precizie suficientă, prin mijloace tehnice. Dintre caracteristicile tehnice o importanţă
deosebită o au precizia geometrică sau dimensională a produsului respectiv şi precizia
cinematică sau de mişcare.
• Caracteristicile economice vizează aspecte de ordin economic ale producerii şi utilizării
produselor. Acestea sunt exprimate printr-o serie de indicatori cum sunt: costul de
producţie, preţul, cheltuieli de mentenanţă, randamentul, gradul de valorificare a materiilor
prime.
• Caracteristicile psiho-senzoriale se referă la efectele de ordin estetic şi ergonomic pe care
le au produsele asupra utilizatorilor, prin formă, culoare, grad de confort, etc. Acestea sunt
variabile în timp iar aprecierea lor este influenţată de factori subiectivi.
• Caracteristicile de disponibilitate reflectă aptitudinea produselor de a-şi realiza funcţiile
utile de-a lungul duratei lor de viaţă. Aceste caracteristici sunt definite de două noţiuni
fundamentale: fiabilitatea şi mentenabilitate.
• Caracteristicile cu caracter social se referă la efectele pe care le au sistemele tehnologice
de realizare a produselor, cât şi utilizarea acestora, asupra mediului natural, asupra
siguranţei şi sănătăţii oamenilor.
2 Nivelul de calitate

Pentru măsurarea nivelului de calitate se utilizează mai multe metode :

• Metoda experimentală se foloseşte pentru evaluarea proprietăţilor produselor printr-o
serie de încercări sau determinări mecanice, fizico-chimice, realizate cu ajutorul diferitelor
mijloace şi procedee tehnice.
• Metoda expertizei se foloseşte în completarea metodei experimentale pentru evaluarea
caracteristicilor de calitate care nu se pot măsura. În acest caz nivelul calităţii este stabilit
de către experţi, iar exactitatea determinărilor depinde de calificarea, capacitatea şi
competenţa acestora.
• Metoda sociologică se bazează pe rezultatele obţinute în urma anchetelor efectuate în
rândul beneficiarilor, ale căror păreri referitoare la calitatea produselor sunt exprimate prin
intermediul unui chestionar de anchetă, iar apoi sunt prelucrate şi interpretate.
• Metoda statistică este utilizată de obicei la producţia de serie şi este cea mai laborioasă. Se
bazează pe teoria probabilităţilor şi statistica matematică şi foloseşte pentru prelucrare,
analiză şi decizie informaţii oferite de celelalte metode şi, în special, de metoda
experimentală .
• Pentru evaluarea nivelului de calitate se utilizează indicatori de calitate.
• Indicatorii de calitate ai produselor sunt expresii cantitative ale caracteristicilor de calitate
ale acestora.
• Indicatorii de calitate pot fi:
• simpli, dacă se referă la o singură caracteristică a produsului,
• complecşi, dacă se referă la mai multe caracteristici sau la întreg produsul,
• de bază, dacă servesc ca bază pentru aprecierea calităţii prin comparare.
• O altă clasificare împarte indicatorii de calitate în planificaţi şi efectivi.
• Sistemul de indicatori ai calităţii poate fi constituit sub diverse forme:
• pe faze sau etape de realizare a produsului,
• pe elemente care definesc calitatea,
• pe funcţii ale întreprinderii şi atribuţiuni ale conducerii,
• pe baza diferitelor clasificări ale caracteristicilor de calitate ale produselor
• Sistemul de indicatori ai calităţii poate fi ierarhizat piramidal, pe trei nivele:
• nivelul întâi, constituit dintr-un număr mare şi variat de indicatori, care constituie baza
piramidei, numiţi indicatori analitici sau simpli,
• nivelul al doilea, care cuprinde un număr mic de indicatori, stabiliţi pe grupe de
caracteristici de calitate, numiţi indicatori sintetici,
• nivelul al treilea, care constituie vârful piramidei şi cuprinde indicatorul complex, integral
al nivelului de calitate.
3 Caracteristicile noncalităţii
Acestea sunt: neconformităţile, defectele şi defectările.
• Prin neconformitate se înţelege nesatisfacerea unei condiţii specificate.
• Prin defect se înţelege nesatisfacerea unei condiţii de utilizare prevăzute. Deosebirea dintre
neconformitate şi defect constă în natura caracteristicilor la care se referă.
• Prin defectare se înţelege încetarea capacităţii unui produs de a îndeplini funcţiile cerute
sau întreruperea funcţionării acestuia.
Clasificarea defectelor :
1.după natură:-defecte funcţionale, care afectează caracteristicile de bază ale
produsului,
-defecte de aspect, care afectează caracteristicile calitative,
-defecte de ambalare,
2.după posibilităţile de măsurare:-defecte măsurabile,
-defecte atributive
3.după cauza lor (6M):-defecte provocate de material,
-defecte provocate de (maşini) utilaje,
-defecte provocate de (muncitori) operatori,
-defecte provocate de (metode) tehnologie,
-defecte provocate de măsurare (control),
-defecte provocate de caracteristicile mediului ambiental.
4.după gravitatea lor:
- critice : sunt vizibile sau ascunse, dar fac produsul inutilizabil, provoacă insecuritate, pun în
pericol viaţa utilizatorului, imposibil sau dificil de reparat pe teren, produc pagube mari,
generează reclamaţii din partea clientului şi compromit imaginea întreprinderii,
- majore : sunt vizibile sau ascunse, nu fac produsul inutilizabil dar conduc la o funcţionare sub
parametrii proiectaţi, posibil de remediat pe teren dar uneori dificil, provoacă neajunsuri
clientului şi pot genera reclamaţii,
- secundare : defecte de finisare, sesizabile de client, uneori conduc la funcţionarea sub
parametrii proiectaţi, posibil de reparat pe teren, în general nu generează reclamaţii,
- minore : defecte de finisare şi aspect, uneori nesesizabile de către client, nu provoacă
defecţiuni, nu afectează întreţinerea.
5.după efectele produse:
-defecte care conduc la un produs remediabil, care pot fi eliminate prin reparare,
-defecte care conduc la un produs neremediabil (rebut). Rebutul depistat la locul de
producţie este un rebut intern, cel depistat la client este rebut extern. Deasemeni, rebutul poate fi
definitiv, recuperabil sau incidental.
6.după perioada din viaţa produsului în care survine:
-defecte “de tinereţe”,
-defecte “de maturitate”,
-defecte “de bătrâneţe”, datorate uzurii
4 Caracterul dinamic al calităţii

Calitatea are un caracter dinamic, deoarece conţinutul ei variază odată cu necesităţile practice,
atât extensiv (variază numărul caracteristicilor de calitate ale produsului), cât şi intensiv (se
îmbunătăţesc însuşirile produsului).
Interdependenţa dintre producţie şi consum determină creşterea continuă a calităţii. Un exemplu
îl constituie producerea de mijloace de producţie: calitatea producţiei asigură a calitate superioară
a mijloacelor de producţie realizate, iar acestea, reintroduse în procesul de fabricaţie, determină
perfecţionarea acestuia şi creează condiţii materiale superioare pentru creşterea calităţii noilor
produse.
Procesul de creştere a calităţii cuprinde toate activităţile, pornind de la prospectarea pieţei,
continuînd cu ciclul industrial complet (cercetare ştiinţifică, proiectare constructivă şi
tehnologică, pregătirea şi desfăşurarea producţiei, controlul, încercări şi probe, desfacere, operaţii
post-vânzare). Toate aceste activităţi nu formează un ciclu închis, ci un proces complex care
evoluează permanent, sub forma unei elici, numită “elicea calităţii”.
O importanţă deosebită pentru realizarea de produse cu nivel calitativ superior o are organizarea
şi efectuarea corespunzătoare a controlului de calitate pe fluxul tehnologic şi la recepţia
produselor finite.
Pentru utilizarea produselor în condiţiile prevăzute, producătorul trebuie să pună la dispoziţia
clientului instrucţiuni despre modul de folosire a produselor, să efectueze operaţiile de garanţie şi
postgaranţie, să se informeze despre funcţionarea produselor. Prin aceasta se asigură concordanţa
dintre calitatea fabricaţiei şi calitatea exploatării.
Ciclul se reia apoi cu cercetarea şi proiectarea unui nou produs, calitativ superior celui anterior
5 Stabilitatea proceselor tehnologice

Pentru a exista siguranţa că produsele fabricate vor fi de bună calitate, pe lângă o documentaţie
tehnică corespunzătoare, o bună pregătire a personalului muncitor, o întreţinere corectă a
echipamentului tehnologic, se impune a se efectua şi un control eficient şi permanent al
proceselor de fabricaţie.
Controlul unui proces se poate efectua în două moduri: control total, prin măsurarea tuturor
pieselor fabricate, sau control prin sondaj, bazat pe teoria probabilităţilor şi statistica matematică.
Un control total este neeconomic deoarece necesită un număr foarte mare de controlori şi un
volum foarte mare de date de prelucrat şi uneori imposibil de realizat, în cazul proceselor
continui.
În raport cu controlul total, controlul prin sondaj are numeroase avantaje, dintre care pot fi
amintite:
• fiind bazat pe statistica matematică, volumul redus al informaţiilor permite o extindere a
rezultatelor la întreaga producţie
• chiar şi după realizarea unui volum redus de produse, pot fi sesizate din timp abaterile
caracteristicii de calitate faţă de specificaţiile din documentaţia tehnică,
• conduce la reducerea costului de fabricaţie.
Deoarece procesele de fabricaţie se desfăşoară sub influenţa diferiţilor factori tehnologici,
caracteristica de calitate variază în timp. Aceste variaţii sunt datorate atât cauzelor întâmplătoare,
cât şi celor sistematice. Din acest motiv procesele tehnologice pot fi stabile sau instabile.
Un proces de fabricaţie este considerat stabil (controlabil) dacă se află numai sub influenţa
cauzelor întâmplătoare, cele sistematice fiind înlăturate. Dacă influenţa cauzelor sistematice nu a
fost înlăturată, procesul tehnologic este considerat instabil.
Un proces este considerat dinamic stabil dacă valorile caracteristicii de calitate prezintă în timp
aproximativ acelaşi centru de grupare şi aceeaşi împrăştiere.

Prin controlul calităţii se înţeleg tehnicile şi activităţile, cu caracter operaţional, utilizate

pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de calitate.
6 Controlul proceselor prin măsurarea caracteristicii de calitate

Pentru controlul proceselor prin măsurarea caracteristicii de calitate trebuie parcurse următoarele
etape:
1. Formarea eşantioanelor.
Eşantionul (proba) reprezintă o piesă sau un număr redus de piese extrase, în ordinea prelucrării
lor, dintre piesele rezultate în urma unui proces de prelucrare. Eşantioanele sunt formate din 2-10
piese. În cazul în care analiza calităţii este costisitoare sau distructivă, se vor forma eşantioane
din 2-3 piese. Dacă analiza este deosebit de importantă, eşantioanele vor conţine 7-10 piese.
Se recomandă ca analiza să se efectueze la 5-10% din mărimea lotului de piese care se produce,
cu posibilitatea scăderii la 2% în cazul unor producţii orare foarte mari.
• Intervalul de timp dintre două recoltări de eşantioane se determină cu relaţia
60
t= nM
Q
unde Q reprezintă producţia orară a maşinii, n = numărul de piese din eşantion, M =
numărul mediu de piese produse între două dereglări ale maşinii (ex. între două reascuţiri ale
sculei aşchietoare).
7 Controlul de recepţie
Intrarea produselor în circuitul economic este însoţită de un control calitativ, numit control de
recepţie. Chiar în ipoteza în care se efectuează un control riguros în timpul desfăşurării
procesului de producţie, controlul final de recepţie nu poate fi eliminat, acesta având rolul unui
filtru ce împiedică pătrunderea pe piaţă a produselor necorespunzătoare.
Controlul de recepţie reprezintă, aşadar, controlul calităţii loturilor de produse (materii prime,
subansamble, piese, produse finite) precum şi a produselor susceptibile de a fi individualizate
(ţesături, fire, hârtie), asupra cărora operaţiile de producţie sunt finalizate.
Spre deosebire de controlul efectuat în timpul fabricaţiei (controlul proceselor), controlul
de recepţie are un caracter static, rolul său fiind de a decide acceptarea sau respingerea
lotului controlat. Diferenţa dintre controlul proceselor şi controlul de recepţie este ilustrată
de schema

În acelaşi timp, rezultatele controlului pot furniza informaţii asupra calităţii loturilor fabricate,
informaţii care pot fi valorificate în mai multe scopuri:
Comparării nivelului de calitate al loturilor provenite de la mai mulţi furnizori;
Reducerii sau întăririi controlului aplicat furnizorului, în funcţie de rezultatele controalelor
anterioare;
Aprecierii modului în care se desfăşoară procesul de producţie.
Controlul de recepţie se efectuează de către beneficiar, furnizor, sau de ambele părţi .
8 Controlul statistic de recepţie

Controlul statistic de recepţie se utilizează în cazul producţiei de serie mare şi de masă, datorită
următoarelor avantaje în raport cu controlul 100%:
- permite elaborarea unei mari varietăţi de planuri de control, astfel încât să răspundă celor mai
diverse cerinţe ale producţiei (loturi mari sau mici, caracteristici măsurabile sau atributive, grade
diferite de protecţie pentru furnizori sau beneficiari);
- deşi nu asigură o protecţie absolută împotriva erorilor, riscul de decizie este controlabil, putând
fi fixat (în anumite limite) încă din etapa de proiectare a planurilor de control;
- calitatea produsului poate fi garantată şi în cazul controlului distructiv
- întrucât efectivul eşantionului este redus, se poate face un control atent şi complet;
- controlorii devin mai atenţi şi mai responsabili;
- conduce la reducerea cantităţii de produse ce devin defecte din cauza controlului (zgârieturi,
deformări etc.);
- loturile de produse de calitate necorespunzătoare sunt respinse şi, ca urmare, celor care le
produc li se va cere o mai mare atenţie;
- cea mai mare parte a forţei de muncă cerută de controlul 100% poate fi folosită pentru
îmbunătăţirea calităţii,
- este mai economic decât controlul 100%.
Esenţa controlului statistic de recepţie constă în aceea că aprecierea calităţii lotului de mărime N
se face pe baza unui eşantion de mărime n (n<<N), extras întâmplător din lot. Dar parametrii
eşantionului pot să nu coincidă cu cei ai lotului.
9 Metode de esantionare

Prin eşantionare se înţelege procesul de prelevare sau de constituire a unui eşantion.

Sunt cunoscute mai multe variante de eşantionare, care vor fi prezentate în continuare :
1. Eşantionarea întâmplătoare (aleatorie) este cea la care eşantioanele sunt prelevate la
întâmplare, din întregul lot. La această metodă de eşantionare nu trebuie să se facă vreo alegere,
nici să se preleveze piesele bune sau rele în număr asemenea. De asemenea, eşantioanele nu
trebuie să fie extrase numai dintr-o porţiune a lotului, pentru că acestea trebuie să fie
reprezentative pentru întregul lot.
2. Eşantionarea sistematică. Forma cea mai uzuală de eşantionare sistematică este eşantionarea
sistematică periodică.
3. Eşantionarea în două stadii. La această metodă de eşantionare, se extrag, din lot, eşantioane
primare. Apoi, într-un al doilea stadiu, se extrag eşantioane finale din eşantioane primare
4. Eşantionarea stratificată. La această metodă de eşantionare, lotul se subdivizează în mai
multe straturi şi, din fiecare din acestea, se extrag eşantioane .
10 Planuri de control prin sondaj

Reprezentarea grafică a probabilităţii de acceptare a lotului Pa funcţie de fracţiunea defectă p

existentă în lot se numeşte caracteristică operativă. Fracţiunea defectă p se defineşte cu relaţia
D
p=
N

unde D reprezintă numărul de piese defecte şi N – numărul de piese din lot.

Pe această reprezentare grafică, pe abscisă se trece fracţiunea defectă p iar pe ordonată
probabilitatea de acceptare a lotului Pa

Dacă lotul nu conţine nici un rebut, atunci p = 0 şi Pa =1 (nu există nici o şansă ca să fie respins).
Dacă lotul nu conţine decât rebuturi (p=1), Pa = 0, deci nu există nici o şansă de a fi acceptat.
Cu cât panta caracteristicii operative este mai abruptă, cu atât controlul este mai sever (mai
apropiat de controlul 100%), deci valorile AQL şi LQL sunt mai apropiate.
11 Controlul statistic de recepţie prin atribute

În cazul controlului prin atribute, produsele se clasifică în “corespunzător” sau “rebut”, în funcţie
rezultatul verificării lor. Planurile de control se elaborează diferenţiat pentru fiecare categorie de
defecte.
Controlul va fi mai riguros pentru defectele grave şi mai puţin sever pentru defectele minore,
ceea ce implică stabilirea precisă şi clasificarea defectelor produsului.
Deoarece planurile de control se elaborează pe baza unei anumite scheme de prelevare a
eşantionului, acestea pot fi planuri de control prin eşantionare simplă, dublă sau multiplă.

12 Erori de măsurare

În procesul de măsurare intervin erori. Acestea pot fi:

- erori de model, adică erori de măsurare datorate imperfecţiunilor modelului asociat
măsurandului,
- erori de interacţiune, adică erori de măsurare determinate de influenţele pe care mijloacele de
măsurare sau operatorul le exercită asupra măsurandului.
- erori instrumentale, adică ansamblul de erori care aparţin mijloacelor de măsurare,
- erori de metodă, adică erorile de măsurare datorate imperfecţiunilor metodei utilizate pentru
obţinerea informaţiei de măsurare,
- erori de operator, erori datorate operatorului uman.
După caracter, se disting 3 categorii de erori de măsurare: sistematice, aleatorii şi grosolane.
Eroarea sistematică este o eroare constantă, atât ca valoare absolută cât şi ca semn, atunci când
se măsoară repetat acelaşi măsurand, în condiţii identice. Dacă se schimbă condiţiile de efectuare
a măsurării, eroarea se poate schimba sau nu.
Eroarea aleatorie (întâmplătoare) este o eroare care variază imprevizibil (ca valoare absolută şi
ca semn), când se măsoară repetat acelaşi măsurand, în condiţii identice. Cauzele erorilor
aleatorii sunt practic imposibil de determinat, acestea fiind inevitabile.
Eroarea grosolană este eroarea care depăşeşte cu mult celelalte erori. Aceasta poate fi cauzată de
o citire greşită a mijlocului de măsurare respectiv, de o scriere greşită a datelor de măsurare, etc.
Erorile grosolane pot fi identificate şi eliminate cu uşurinţă .
13 Metode de măsurare
Metoda de măsurare arată modalitatea concretă în care se face măsurarea. Metoda de măsurare
trebuie să definească următoarele elemente:
- schema de măsurare – o reprezentare grafică care precizează poziţia măsurandului faţă de
mijlocul de măsurare, eventuala prezenţă a unor elemente auxiliare, locul în care se face reglajul
la „0”, locul în care se face citirea, eventualele mişcări relative care pot apare în procesul de
măsurare
- alegerea mijlocului de măsurare – se va face pe baza caracteristicilor metrologice şi tehnice,
- tehnica măsurării – modul concret în care se face măsurarea,
- condiţiile de măsurare – se referă la mediul în care se realizează măsurarea (temperatura,
presiunea, umiditatea) precum şi la numărul punctelor sau secţiunilor de măsurare şi numărul de
măsurători.
- modul de prelucrare a rezultatelor măsurărilor.
Metodele de măsurare pot fi clasificate după mai multe criterii, după cum urmează:
1.după felul valorii determinate prin măsurare, se deosebesc:
a.metoda absolută (directă), prin care se determină valoarea absolută a mărimii de măsurat (ex.
Măsurarea lungimilor cu şublerul),
b.metoda diferenţială (relativă), prin care se determină valoarea mărimii de măsurat cu o abatere
faţă de o valoare stabilită iniţial (ex. Măsurarea cu instrumente comparatoare).
2.după modul în care procesul de măsurare este legat de măsurand, se deosebesc:
a.metoda directă, prin care se găseşte direct valoarea mărimii măsurate (ex. Măsurarea lungimilor
cu şublerul),
b.metoda indirectă, prin care se măsoară alte mărimi de care depinde mărimea care interesează,
aceasta determinându-se printr-o relaţie de calcul (ex. Măsurarea unghiurilor cu rigla sinus).
3.după elementele măsurate, se deosebesc:
a.metoda pe elemente, la care se măsoară separat fiecare element al măsurandului,
b.metoda complexă, la care se determină simultan mai multe elemente ale măsurandului
4.după modul execuţiei măsurării, se deosebesc:
a.metode cu contact, la care există un contact mecanic direct între suprafeţele de lucru ale
mijlocului de măsurare şi măsurand,
b.metode fără contact, la care nu există un contact direct între mijlocul de măsurare şi măsurand,
5.după precizia măsurării, se deosebesc:
a.metode de laborator, la care se determină eroarea de măsurare şi se ţine cont de ea,
b.metode de atelier (uzuale), la care nu este necesară determinarea erorii de măsurare.
14 Mijloace de măsurare

Mijlocul de măsurare reprezintă ansamblul mijloacelor tehnice folosite la obţinerea informaţiilor

de măsurare.
În această schemă se deosebesc:
- măsurandul – purtătorul mărimii fizice de măsurat,
- captorul (traductor, subansamblu de intrare) – are rolul de a preleva semnalul de intrare emis de
mărimea de măsurat şi de al transforma într-o altă mărime, mai uşor de prelucrat. Partea
captorului care sesizează direct mărimea de măsurat se numeşte senzor.
- adaptor (subansamblu de prelucrare) – are rolul de a prelua semnalul emis de captor şi de a-l
prelucra (filtra, amplifica, atenua, etc.) făcându-l accesibil elementului de redare,
- emiţătorul (subansamblu de redare) – prezintă observatorului semnalul de ieşire sub formă de
citire directă (analogică sau digitală) sau sub formă de înregistrare (diagramă). Uneori emiţătorul
poate fi conectat cu un calculator electronic care poate efectua prelucrarea automată a datelor de
măsurare.

15 Instrumente cu şurub micrometric

Această gamă de instrumente au în construcţie o cuplă cinematică şurub – piuliţă, care permite
transformarea mişcării rectilinii în mişcare de rotaţie. Elementul principal îl constituie şurubul
micrometric, un şurub executat deosebit de precis, cu pasul de 0,5 mm şi lungimea de 25 mm
(lungime relativ mică, deoarece execuţia unor şuruburi precise de lungimi mari implică dificultăţi
tehnologice considerabile).
SUBLER EXTERIOR
• Semnificaţia notaţiilor este:
1 – potcoava (corp), 2 – nicovala,
3 – tija solidară cu şurubul micrometric,
4 – dispozitiv de blocare, 5 – braţul cilindric fix, 6 – tamburul rotativ,
7 – dispozitivul de limitare a forţei de apăsare, care poate fi cu clichet sau cu fricţiune.
16 Instrumente comparatoare mecanice
Această grupă de mijloace de măsurare se caracterizează prin faptul că au în construcţia lor
sisteme pur mecanice de transformare şi amplificare a mărimii de măsurat. Deasemeni, fiind
instrumente comparatoare, toate au nevoie de un reglaj iniţial „la zero”. Există foarte multe
variante constructive de astfel de mijloace, dintre care vor fi prezentate succint cele mai utilizate.
Comparatorul cu cadran este cel mai răspândit instrument comparator. Are în construcţia sa un
mecanism cu cremalieră şi roţi dinţate, după cum se observă în Fig.5.9
17 Mijloace de măsurare pneumatice

Mijloacele de măsurare pneumatice sunt mijloace de măsurare fără contact. Au o construcţie

robustă şi o utilizare simplă. Se folosesc cu precădere în cazul producţiei de serie mare şi de
masă, de multe ori în structura dispozitivelor de control activ sau a instalaţiilor de control
automat
Mijloacele de măsurare pneumatice sunt deosebit de adecvate la controlul abaterilor dimensionale
şi de formă ale alezajelor lungi, deoarece capul de palpare pneumatică, de gabarit mic, poate
pătrunde cu uşurinţă în locuri greu accesibile.
După principiul de funcţionare, mijloacele pneumatice se clasifică în: mijloace bazate pe variaţia
presiunii aerului şi mijloace bazate pe variaţia debitului aerului comprimat.
Aerul comprimat, după ce este filtrat şi adus la presiunea iniţială Pi, pătrunde în regulatorul de
presiune R, care asigură presiune P1, riguros constantă. După ce trece prin diuza D, pătrunde în a
doua cameră, în care presiunea P2, măsurată de manometrul M, variază funcţie de dimensiunea x.
Pe acest principiu se bazează funcţionarea multor tipuri de mijloace pneumatice, de joasă (1 – 3
atm) sau înaltă (3 –6 atm) presiune.

18 Traductorul electric este un dispozitiv care stabileşte o corespondenţă univocă între

valorile unei mărimi fizice de natură neelectrică (mărime de intrare) şi valorile unei
mărimi fizice de natură electrică (mărime de ieşire).
Clasificarea traductoarelor electrice se poate face după mai multe criterii, astfel:
1. după natura mărimii neelectrice de intrare, acestea pot fi: traductoare de
poziţie, de deplasare, de forţe şi cupluri, de temperatură, de viteză şi turaţie, de
presiune, de debit, de nivel, etc.;
2. după principiul de funcţionare se deosebesc: traductoare generatoare şi
traductoare parametrice.

19 Traductoarele inductive cu armătură mobilă prezentate sunt caracterizate prin

gabarit redus, rezoluţie bună şi robusteţe sporită. Domeniul de măsurare este de
aprox. 10mm, cu precizie de 0,02-0,2mm. Aceste tipuri de traductoare sunt utilizate la
realizarea de micrometre, rugozimetre, manometre şi dinamometre electronice.
Principala sursă de erori o constituie modificarea caracteristicilor magnetice ale
armăturilor, prin îmbătrânire.
20 Traductoare cu miez mobil

Funcţionarea acestor traductoare se bazează pe modificarea inductanţei uneia, sau

a mai multor bobine, prin deplasarea în interiorul acesteia a unui miez feromagnetic
mobil, sub acţiunea mărimii neelectrice de măsurat. Conform clasificării prezentate
anterior, există traductoare cu miez mobil la care este influenţată o singură
inductanţă, traductoare diferenţiale şi tip transformator .
Datorită câmpului magnetic neomogen creat în bobină, se obţine o
caracteristică statică pronunţat neliniară (Fig.5.23 b), dependentă şi de temperatură.
De asemenea, apar forţe parazite de atracţie care influenţează deplasarea miezului.
Pentru liniarizarea caracteristicii se pot realiza bobine cu spire distribuite
neuniform pe lungime.
Aceste traductoare sunt simple, robuste, fiabile şi au avantajul că bobina
poate fi protejată de acţiunea unor medii corozive. Sunt utilizate pentru măsurarea
deplasărilor liniare medii şi mari, în intervalul 0-2000mm.