Sunteți pe pagina 1din 4

AVEM NEVOIE DE TEOLOGI ŞI DUHOVNICI ADEVĂRAŢI

CUVÂNT
la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (6
Decembrie)

MOTTO: "Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au


arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor" (Tropar)

SF. NICOLAE, PATRON ŞI OCROTITOR. Sfântul Nicolae, patronul Greciei,


Rusiei, precum şi al multor oraşe din Apusul Europei, este unul din cei mai
populari sfinţi ai creştinătăţii. Datorită multelor minuni pe care le-a săvârşit
atât în timpul vieţii, cât şi după trecerea la cele veşnice, el a fost
supranumit şi "Făcătorul de Minuni" (Taumaturgul). Minunile săvârşite de Sf.
Nicolae, precum învierea celor trei copii omorâţii de un hangiu sau salvarea
de la naufragiu a unor corăbii, sunt binecunoscute. Din cauza lor, Sf.
Nicolae a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al
brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar, etc.
Dintre multele istorisiri care îl au ca erou, cea mai cunoscută este cea a
fiicelor unui om bogat care îşi pierduse averea. Sf. Nicolae a venit într-o
noapte şi le-a aruncat pe fereastră trei saci de aur, pe care să îi aibă drept
zestre pentru a nu fi nevoite să se prostitueze.

SF. NICOLAE, PERSONAJ LITERAR. Cea mai cunoscută dintre istorisirile


legate de Sf. Nicolae este menţionată şi de Dante Alighieri în „Divina
Comedie“ - „Purgatoriul“ (XX, 31-33: Esso parlava ancor de la larghezza che
fece Niccolo` a le pulcelle, per condurre ad onor lor giovinezza). Se spune
că Sfântul Nicolae, impresionat de rugăciunile unui nobil scăpătat, ce nu-şi
putea căsători cele trei fiice din cauza sărăciei, a decis să intervină. Două
nopţi la rând, Sfântul Nicolae a aruncat printr-o fereastră a castelului, ce
era veşnic deschisă, un sac cu bani. A treia noapte a găsit fereastra închisă.
Hotărât să şi îndeplinească misiunea până la capăt, s-a urcat pe acoperiş, a
aruncat sacul cu bani prin horn, iar şosetele puse pe cămin la uscat s-au
umplut de monede de aur. În 1809, Washington Irving (autorul "Povestirilor
din caverna adormita") a scris despre Sinterklaas in " O istorie a New York-
ului". Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omulet rotunjor într-un costum
danez tipic, cu bufanţi pe genunchi şi o pălărie cu boruri mari, care
călătorea pe spatele unui cal în seara de Sfântul Nicolae. În 1822, Clement
Clark Moore, poet, profesor de teologie şi de Literatură Greacă şi Orientală
la Columbia College (acum Columbia University), a publicat un poem “O
vizită a lui Moş Nicolae" (cunoscută şi ca "Noaptea dinainte de Crăciun").
Crăciunul lui Moore este un bătrân spiriduş vesel care zboară într-o sanie în
miniatură cu opt reni minusculi. Moore chiar a denumit renii cu numele pe
care le cunoaştem astăzi, şi metoda prin care Santa se reîntoarce in coş.

SF. NICOLAE, OBIECT COMERCIAL. Plăcere de a căpăta daruri, intimă


psihologiei umane, motiv de nuanţă teologică speculat comercial. Drept
urmare a gestului de bunăvoinţă al Sf. Nicolae manifestat faţă de fetele
nobilului scăpătat, cadoul a fost cel care s-a impus drept emblemă, icoană
sau marcă definitorie a sărbătorilor de iarnă, în special a Sf. Nicolae şi a
Naşterii Domnului. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în
noaptea de 5-6 decembrie Sfântul respectiv vine şi le încarcă galoşii,
bocancii ori bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce în ce mai
costisitoare. Părinţii perpetuează povestea, dar, din păcate, societatea
contemporană susţine din interese comerciale imaginea a Moşului,
aşteptarea copiilor părând pe cât de naivă şi rizibilă, pe-atât de
indispensabilă culturii de consum.

CAUZA HARISMELOR ESTE CHEMAREA DUMNEZEIASCĂ. Nu putem să facem


nişte lucruri mari şi minunate pentru simplul fapt că ne angajăm într-o
tehnicitate, că suntem doar „buni profesionişti”, ci avem nevoie şi de
ajutorul lui Dumnezeu. Darurile Duhului Sfânt au fost mai dese la începutul
Bisericii, căci prin ele Dumnezeu ajuta la răspândirea învăţăturii creştine.
Darurile extraordinare, care sunt harismele, Dumnezeu le dă Bisericii prin
anumiţi oameni pe care-i alege Dumnezeu, care au chemare. Chemarea sau
vocaţia, "este o strigare tainică din partea lui Dumnezeu, prin care cheamă
sufletele să vină la El" (Dicţionar al Noului Testament). Chemarea lui
Dumnezeu se deosebeşte de orbirea spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 1,
21; 11, 7-10), rătăcire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 11, 8-10) şi
împietrirea inimii (Marcu 16, 14). Temperând aspiraţiile orgoloioase ale
mişcărilor harsimatice, Pr. Teofil Pârâianu spune: „Să ştiţi că dacă
Dumnezeu nu are în plan să facem noi minuni, nu facem minuni, chiar dacă
vrem să fim făcători de minuni”. În Epistola I-a către Corinteni a Sfântului
Apostol Pavel în capitolul 12, Sfântul Apostol Pavel spune: "Au doar toţi sunt
apostoli? Au doară toţi sunt prooroci? Au doară toţi sunt dascăli? Au doară
toţi au puterea să săvârşească minuni? Au doară toţi în limbi grăiesc? Au
doar toţi pot să tălmăcească? Râvniţi darurile cele mai deosebite şi eu vă
arăt o cale care este mai presus de orice altă cale: Toate limbile omeneşti
dacă le-aş vorbi, dacă nu am dragoste, m-am făcut aramă sunătoare şi
chimval răsunător". Te-a chemat Dumnezeu să fii călugăr, călugăr să rămâi
până la moarte; te-a chemat să fii preot, preot vrednic să fii; te-a chemat
să fii meseriaş, meseriaş bun si cinstit să fii; te-a chemat să fii filosof,
medic sau mecanic sau în alt serviciu, asa să rămâi. Dar să slujeşti cu cinste,
să cunoşti că Dumnezeu este Cel ce te-a chemat într-un fel sau altul şi
fiecare din noi întru ceea ce este chemat, întru aceea să rămână. (pr. Ilie
Cleopa). Pentru că valoarea muncii lor depinde de felul omului: „Omul bun
din comoara lui cea bună le scoate pe cele bune; pe când omul rău din
comoara lui cea rea le scoate pe cele rele” (Mt. 12, 35). Dumnezeu ştie de
ce alege pe anumiţi oameni şi pe cine alege. Însă, Cuv Diadoh al Foticeii
atrage atenţia că „cu cât se îmbogăţeşte sufletul mai mult de darurile lui
Dumnezeu, cu atât ''îngăduie Domnul mai mult să fie supărat de draci, ca să
înveţe tot mai mult să facă deosebire între bine şi rău şi să se facă mai
smerit''.

SCOPUL DARURILOR. Darurile oamenilor, cât şi cele ale lui Dumnezeu


(harismele), trebuie întrebuinţate cu folos în interesul Bisericii. Dacă
darurile oferite de oameni variază în funcţie de imaginaţia umană, darurile
lui Dumnezeu, numite harisme sau "roade ale Duhului" sunt: "dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa,
blândeţea, înfrânarea poftelor" (Gal, 5, 22). De asemenea, Profetul Isaia
(11, 2) enumeră duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul
puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei
credinţe. Ele sunt efectul produs în om de harul lui Dumnezeu şi izvorăsc din
tainele Bisericii. Duhul Sfânt este complet liber în a dispune de darurile
spirituale în conformitate cu voia Lui (1 Corinteni 12, 7-11). Sf. Apostol
Pavel spune că darurile (harismele) sunt nenumărate, dar toate sunt din
acelasi har („Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat”). Şi
exemplifică: darul profeţiei, slujirii, învăţării, îndemnării, împărţirii,
conducerii, milosteniei. Nu e prima data când afirmă acest lucru. O face şi
la I Cor. 12,4-6: „Darurile sunt felurite, dar acelasi Duh”. Acest lucru
înseamnă că „harul mantuitor este unul singur, dar, fie dupa trebuinta, fie
după insusirea naturala a omului si dupa puterea lui de a primi, sporeste
insusirile omului”. În cazul preoţilor, spre exemplu, mitropolitul Tit
Simedrea obişnuia să spună: „''Eu te hirotonesc, dar să ştii, când vei sta cu
mâinile pe colţul Sfintei Mese şi eu îţi voi pune mâinile pe cap, să ceri de la
Dumnezeu o harismă. Harul preoţesc îl au toţi preotii egal, dar harismele nu
le au toţi”.

AVEM NEVOIE DE DUHOVNICI ŞI DE TEOLOGI ADEVĂRAŢI. Pr. Calciu (Rost,


aprilie 2006) considera că ”generaţia actuală este laxă şi labilă”. “Ştiu că –
spunea el - generaţia de azi are personalităţi extraordinare, dar, din cauza
decadenţei morale şi a promovării non-valorilor în viaţa politică naţională şi
internaţională, a clandestinităţii organismelor internaţionale, politice,
economice, juridice etc. mare parte din aceste figuri proeminente s-au
retras în monahism, de unde pot răspândi lumina lor spirituală peste tineri şi
bătrâni, sau trăiesc în anonimat social”. Cuv. Diadoh al Foticeii, scriitor
filocalic: „Toate darurile (harismele) Dumnezeului nostru sunt bune foarte şi
dătătoare de toată bunătatea. Dar nici unul nu ne aprinde şi nu ne mişcă
inima aşa de mult spre iubirea bunătăţii Lui, cum o face harisma cuvântării
de Dumnezeu (teologia). Căci aceasta fiind un rod timpuriu al bunătăţii lui
Dumnezeu, dăruieşte sufletului cele dintâi daruri. Ea ne face mai întâi să
dispreţuim cu bucurie toată dragostea de viaţă, ca unii ce avem, în locul
poftelor stricăcioase, ca bogăţie negrăită, cuvintele lui Dumnezeu. Apoi
luminează mintea noastră cu focul care o preschimbă, încât o face să fie în
comuniune cu duhurile slujitoare”. Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica
Sf. Pantelimon din Bucureşti, 6 decembrie 2008

S-ar putea să vă placă și