Motto: “Navighează drept înainte, şi dacă pământul pe care îl cauţi nu există,
fii sigur că Dumnezeu îl va crea înadins, pentru a răsplăti efortul şi
REDACŢIA
Coordonator: Prof. Dr. Hadrian-V. Con-
ţiu
Redactor şef: Boilă Ioana Cristina(12 A)
Administrator web: Tamaş Edvard (11B)
Redactori:
Elevi: Teban Anda(10I), Lucaci Ioana
(10I), Birtalan Alina (10I), Conţ Adela
(10I), Gherendi Mara (10I), Moşneag
Carmen (10I), Oltean Adina (10H),
Fărcaş Mădălina (10I), Oroian Daiana
(10I), Berţa Ioana (10F), Turcu Maria
Carmen (10F), Popa Daniel Andrei (10I),
Ştefan Ştefan (10I), Roman Raluca (10F),
Moldovan Anca (10I), Ilieş Alexandra
(10I), Popşor Delia (10H),Mureşan
Melania (11H), Ciomoş Cristina(11A),
Marinescu Andreea(11H), Sasu
Alexandra (11H), Popşor Violeta(12A),
Trifan Ingrid(12A), Bungărdean
Ramona (12F), Botoş Mara (12F), Duşa
Maria-Manuela(12F), Anghel Andrea-
Irisz(12H)
Absolvenţi: Tătar Orhideea, Toncean
Vlad, Dinu Bogdan, Vaidăş Melania,
Dima Anca, Miclea Mădălina, Maier
Loredana.
Design si tehnoredactare: Boilă Ioana
Cristina (12A), Tamaş Edvard (11B),
Andrei Balint(absolvent)
*Aceasta este o revistă a Colegiului Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, editată în lunile
martie şi aprilie 2010 sub egida cercului de geografie “Constantin Herbst”, condus de prof.dr. Hadrian
Nr. 1/2009-2010, anul
VIII
CUPRINS
De vizitat
► Cetatea Tg Muresului.................................................................. 4
► Delta Dunării................................................................................. 7
► Balta mică a Brăilei...................................................................... 8
► Parcul Naţional Călimani............................................................ 10
► Lacul Baikal................................................................................... 12
► Insula Bora-Bora............................................................................ 13
► O excursie “mini-geographică” în Trascău......... 14
► Las Vegas - centrul divertismentului..................... 15
► Hollywood................................................................ 15
► Barcelona...................................................................................... 16
► Londra............................................................................................ 18
Probleme geografice
► Rupturile, “steaua” Urmenişului.................................................. 19
► Eco life - visuri verzi....................................................................... 20
► Tornada......................................................................................... 22
► Uraganele..................................................................................... 23
► Furtuna.......................................................................................... 24
► Cutremurele.................................................................................. 26
► Viitorul gheţii.................................................................................. 30
De-ale noastre...
► Provocările olimpiadelor de geografie..................................... 28
► Colectarea selectivă a deşeurilor............................................. 31
Conţiu.
 După aproape 8 ani de Papiu

La nici măcar 11 ani, când am intrat pentru prima dată pe porţile Papiului ca elevă cu acte-n regulă, nu m-
am gândit nicio secundă că urma să-mi petrec atât de mult timp aici. Nu m-am gândit nici că voi ajunge să
fac nişte lucruri, poate nu măreţe, dar care urmau să-mi imprime numele măcar pentru viitorul apropiat în
memoria colectivă a Papiului .

În ultimul an ca membru al cercului “Constantin Herbst”, e inutil să precizez că am fost onorată să fiu
redactor şef al revistei de geografie pentru 3 ani de zile. Cine avea să intuiască acest salt al meu, după ce în
clasele gimnaziale nici măcar nu făceam parte din cerc ?! Am demonstrat, se pare, cât de mult bine îţi pot
face un mediu şi un profil bine ales în liceu, nişte oameni care-ţi intuiesc potenţialul şi investesc în tine şi
cât de mult te poţi schimba în final. Mi-e foarte greu să-mi iau “rămas bun”, pentru că-mi aduc aminte de
stângăcia din prima zi de liceu ca şi cum ar fi fost ieri. Cum am ajuns deja să scriu aceste rânduri ?!

În final, încercând să evit clişeul cu “mulţumesc familiei, mulţumesc profesorilor, mulţumesc tuturor”, simt
totuşi că sunt datoare într-un fel să-i răsplătesc pe toţi cei care m-au luat de mână şi alături de care m-am
dezvoltat ca om atât pe parcursul anilor de gimnaziu, dar în special în timpul liceului. N-aş putea, deci, să
nu dedic acest număr al revistei domnului diriginte dr. Conţiu Hadrian-Vasile, în primul rând pentru
ÎNCREDEREA, iar apoi pentru sprijinul acordat, doamnei profesoare Carmen Pop, colegilor din clasa a
XII-a A şi fiecărui membru al cercului de geografie în parte care şi-a răpit săptămână de săptămână pauza
mare de miercuri pentru a ajuta Geographia să mai facă un mic pas.

Cu stimă şi recunoştinţă,
IoanaBoilă, clasa a XII-a A (promoţia 2011)

Coltul de literatura
Eram doar noi Amintiri ale unui inger imperfect Loc lipsă
Eram doar noi şi soarele de-afara, Era vară. Nu ştia ce sa mai facă,
Eram doar noi şi visul din vara, Era vară şi era frumos ! Nu ştia şi nu vroia.
Eram doar noi şi iubirea de-o seara, Era vară când ei se iubeau. Mintea ei se pierdea
Două persoane, Era vară când erau fericiţi. În iluzii şi deziluzii.
Un întreg. Zambeau Soarelui Nu avea soluţii
Două jumătăţi, Zambeau cerului Pentru revoluţii
O iubire. Zambeau stelelor şi Lunii. Stătea moartă şi se gândea
Două nume.. Era vară când ne-am iubit. Că indiferent de ce făcea
Pălite acum intr-un scrum. Acum..e toamnă..şi încă ne iubim. În mintea ei,noaptea
Iubirea s-a stins.. Pe frunze moarte, domina.
Ca o ţigară nefumată.. Înviate de sentimente pasionale.
În urma ei rămânând jarul fierbinte.
Eram doar noi.
Într-o inimă de cristal.
Acum suntem doar noi..
Szabo Andreea Cezara
Pe drumuri separate.
clasa a XI-a E

3
 Trecutul si prezentul cetatii medievale
Alături de însemnele unor vremuri apuse se ridică cetăţile industriei .... Printre cele mai
însemnate monumente târgumureşene înscrise în istoria lui multiseculară, se numără şi vechea
cetate, aşeza-tă într-unul dintre atrăgătoarele puncte turistice ale oraşului. Construit în prima
jumătate a secolului al XVII-lea, pe înălţimea care-i poartă numele (Colina Cetăţii),
succesoarele fiind unei fortificaţii mai mici datând de pe la sfârşitul veacului al XV-lea (distrusă
în anii 1601-1602), a servit, după cum mărturiseşte o filă îngălbenită de cronică – în cursul
studiu de geografie a turismului

veacurilor cetăţenilor oraşului, ca un puternic scut de apărare.

Cercetările arheologice din ultimii ani - unele prilejuite de lucrările de restaurare a cetăţii
- ne ajută să cunoaştem începuturile istoriei, pe meleagurile mureşene. De pe teritoriul
fortificaţiei medievale a Târgu-Mureş-ului şi din împrejurimi, au fost scoase la iveală urme ale
ce-lei mai vechi culturi neolitice din ţara noastră - Cultura Criş.
S-au descoperit de asemenea fragmente ceramice, obiecte si unelte din epoca
bronzului şi din prima epocă a fierlui (Hallstatt). Sunt
prezente in aceste părţi si ves-tigii ale civilizaţiei dace si
romane. Este cunoscută între altele, bogata aşezare
română de la Cristeşti. din apropie-rea or, fiind
în cele din urmă asimilităţi.

Breslele din Targu Mures

Cel mai vechi act privind breslele din Târgu Mureş,

rămîne deocamdată diploma voievodului
transilvănean Ladislau Losoncyi, care in 1493
recunoaşte privilegiile breslei măcelarilor, confirmate
din nou in anii următori.
Deşi ca menţiune breasla croitorilor apare abia
într-un document din 1514, din cuprinsul lui rezultă totuşi
că la acea dată ea avea o vechime destul de mare. Cinci ani mai târziu meşterii croitori îşi
redacteaza statuete, constituindu-se chiar o uniune breslaşă interurbană.
În anul 1520, având ca model statuetele saşilor din Sibiu, se constituie o nouă breaslă, a
blănarilor si cojocarilor, care după unele informaţii ar fi de asemenea mult mai veche.
Pînă la sfarşitul secolului al XVI-lea consemnăm existenta şi a altor bresle: a aurarilor, a
curelarilor, a funarilor, a lăcătuşilor, a pielarilor, a bărbierilor sau chirurgilor ale căror privilegii
au fost atestate în 1591 si 1628, a ţesătorilor de lână şi a ţesătorilor de pânză. Câteva decenii
mai târziu, sunt amintiţi şi tăbăcarii români.
De numele acestor bresle se leagă construirea fortificaţiilor şi a bastioanelor cetăţii,
rămase şi astăzi ca o mărturie a rolului mare pe care organizaţiile meşteşugăreşti l-au avut în
viaţa social-economică a oraşului. Au crescut si posibilităţile culturale ale cetăţenilor oraşului.
Astfel, Sebastial Borsos (1520-1584) , meşteşugar, ales mai de multe ori staroste de breaslă şi
jude al oraşului, întocmeşte «Cronica despre întâmplările lumii», în care povesteşte
evenimentele dintre anii 1480-1583 cu referire şi la situaţia celorlalte ţări româneşti.

4
 În perioada amintită creşte şi importanţa politică a Târgu Mureşului, având jurisdicţie proprie din anul
1485, devenind şi un centru de întrunire al dietelor Transilvaniei, apoi reşedinţă a Scaunului Mureş. În ceea
ce priveşte viaţa internă a urbei, patriciatul format din meşteşugari şi negustori bogaţi acaparează nu
numai conducerea breslelor, ci şi a oraşului, exploatând păturile sărace. Orăşenimea înstărită, asemenea
nobilimii feudale, asupreşte ţăranii iobagi, în majoritate români, de pe domeniul oraşului care la începutul
veacului al XVI-lea cuprindea 9 state.

Structura cetatii
Pe locul unde se va zidi cetatea există încă de la sfârşitul veacului al XV - lea o fortificaţie, considerată
prima cetate a oraşului, cuprinzând biserica franciscanilor ajunsă reformată în veacul următor, casa
reverendului şi mănăstirea (transformată în 1557, ,,Schola particula”, prima şcoală laică din oraş). În anul
1718 unindu-se cu şcoala reformată de la Alba Iulia, se pun bazele Colegiului reformat din Târgu Mureş,
Castelul-cetate, întărit de voievodul Stefan Bathory în 1492, avea o formă poligonală cu trei întăriri.
Din elementele păstrate, se presupune că la început fortificaţia avea un plan pentagonal neregulat,
completat cu cinci bastioane şi o mică barbacană (cetăţuie aparte construită la intrarea în fortificaţie
având pod glisat şi şanţuri de apă proprii, ce constituia o flancare penru adevarata intrare a cetăţii).
,,Zidurile au fost aşa de înalte – consemna Nemes Gábor, preot reformat în anii 1755 -1807) încât
acoperişul bisericii abia se vedea.”.
După vâltoarea anilor 1601-1602, din vechea construcţie s-au păstrat fundaţiile zidurilor vechi,
biserica cu destule avarii, şi trei bastioane întregi, două spre vest şi unul spre sud, care se disting prin forma
lor pătrată şi prin faptul că sunt încoronate cu câte o galerie înzestrată cu guri de păcură. Puţinelor
mărturii scrise referitoare la prima fortificaţie li s-au adăugat astăzi altele noi, relevate de săpăturile
arheologice efectuate în interiorul cetăţii. Ca urmare a acestora pe latura de vest şi cea sudică între
bastioanele tăbăcarilor şi blănarilor, la adâncime de 2-2,5 metrii s-au găsit fundaţiile zidurilor care datează
din veacul al XV-lea şi făceau parte din prima incintă fortificată. În secolul al XVII-lea când au început
lucrările la noua cetate, zidurile vechi au rămas părăsite, rămânând o parte din ele vestigii în incinta noii
cetăţi.
Materialul de construcţie al primelor ziduri era format din piatră de râu cu moltar de culoare albă,
constituind un fel de emplecton, şi cărămidă de diferite dimensiuni.
Rămasă în ruine vechea fortificaţie a fost dărâmată în august 1602, până la nivelul de călcare,
începându-se amenajarea unei întărituri umplute cu pământ. Din iniţiativa judelui oraşului Tomas Borsos, cu
ajutorul breslelor locale şi cu mână de lucru a iobagilor, în vara anului 1602 s-a pus piatra de temelie a
cetăţii, care veacuri de-a rândul a reprezentat în vreme de restrişte un însemnat loc de refugiu pentru
locuitorii oraşului. Între zidurile cetăţii din Târgu Mureş, se adâpostesc simţindu-se în siguranţă şi mulţi
locuitori din împrejurimi, alegându-şi câte un comandant sub conducerea căruia luptau vitejeşte
împotriva duşmanului. O parte din ei se stabilsc aici pentru totdeauna, înmulţind populaţia oraşului.
Materialul folosit la contruirea zidurilor şi bastioanelor cetăţii a fost luat, potrivit izvoarelor vremii, în cea mai
mare parte, din ruinele vechii fortificaţii şi din ruinele mănăstirii de la Sâncrai, iar lemnul din pădurile
oraşului. Construirea ei a durat o jumătate de veac, fiind terminată în jurul anului 1653. La început
autorităţile orăşeneşti şi breslele s-au rezumat doar la întărirea bisericii şi a clădirilor anexe. Ţiglele necesare
acoperişului bisericii reformate le-au luat de la biserică Sf. Nicolae.

5
 Privind sistemul şi tehnica de construcţie, precum şi cronologia zidurilor şi a bastioanelor cetăţii, reiese că
cetatea a avut două mari etape de construcţie. Nivelul primelor ziduri cu gurile de tragere respective fiind
la început prea coborât, zidurile au fost supraînalţate, adăugându-li-se un al doilea nivel cu creneluri şi guri
de tragere, împreună cu un drum de strajă din lemn, susţinut de arcade şi pilaştri din cărămidă sau de
console de lemn. La zidurile cu fundaţii de piatră şi cărămidă a fost folosit betonul de var hidraulic, care
astăzi este înlocuit de lucrările de restaurare de ciment.
Arhitectura acestor ziduri care se întind pe o lungime de aproape 900 metri, este simplă, sobră,
caracteristică cetăţilor din secolul al XVII-lea. Zidăria din cărămidă aparentă, restituită, este acoperită cu
învelitori de ţigle-solzi, montate pe un strat gros de mortar.
Pentru construirea unei asemenea cetăţi, una din cele mai însemnate din Transilvania, au fost
necesare numeroase sacrificii.
Între anii 1603-1604 s-au amenajat în incinta noii fortificaţii şi unele străzi. Tot acum, Toma Borsos în
calitatea sa de jude, acordă celor mai “merituoşi” cetăţeni din oraş dreptul de a-şi construi case în cetate.
Averile de pe teritoriul ei vor fi supuse unei legislaţii aparte, înscrisă în “Leges seu decretea Oppidi Szekeli
Vásárhelii, opera ac studio consultissimi cirri Tomi Borsos pro tempore Judicis primar, predicti Opp. DD.
Anno Dni 1604”.
La 10 aprilie 1606 Sigismund Rakocsi guvernatorul Transilvaniei, îl recunoaşte pe vistierul principelui că în
anul precedent a plătit Târgu-Mureşului o despăgubire pentru pagubele suferite, suma de 136 florini şi că
“iartă pe cetăţenii de a mai plăti zeciuiala de vin pe care o vor la terminarea mai repede a cetăţii”.
O dezvoltare însemnată cunoaşte oraşul în timpul lui Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei (1613-
1629), care ii acordă numeroase privilegii, cel mai important fiind diploma din 29 aprilie 1616 prin care
Târgu-Mureşul este ridicat la rangul de “oraş liber regesc”, devenind municipiu, precum şi binecunoscutul
blazon alcătuit din patru elemente: o mână de cavaler, o spadă, un cap de urs şi o inima străpunsă.
În aceste condiţii favorabile progresează şi lucrările de construire şi întărire a cetăţii. În anul 1613 a fost
ridicat în partea de apus bastionul porţii de intrare. Dar se pare că acest bastion, care are guri de smoală,
provine din vechea fortificaţie (secolul al XV-lea). Bastionul tăbăcarilor, un adevărat fort, construit lângă
biserică, în zidul cetăţii, având o formă neregulată, hezagonală, este înălţat în anul 1620. Privindu-l,
admirăm nu numai monumentala-i construcţie, ci şi sobrietatea, lipsa de ornament inutil edificiului.
Construcţia bastionului dogarilor, situat spre sud – estul cetăţii, a început în anul 1623 şi a durat 10 ani.
În anii următori se înalţă şi celelalte bastioane. Bastionul croitorilor, situat în partea nord-vestică a
cetăţii, purta o inscripţie în limba latină “Patres nostri praescripti praeterierunt nihil aedificantes nos autem
filii in sexumnis aedificavimus incipiento Petrus Szabo Judice in anno 1638 et paerficiente Paulus Litteratus
Thordai anno 1640 – in mense octobri judecanti in civitate” (părinţii noştri au trăit fără să construiască
ceva, noi însă, fiii, am construit în mizerie, începând sub judele Petrus Szabo în anul 1638 şi terminând sub
judele Paulus Litteratus de Turda, în luna octombrie a anului 1640). Sub judele Petru a fost construit şi zidul
de la poartă, dintre bastionul porţii şi bastionul mic.
Bastionul măcelarilor se află în partea de nord-est a cetăţii, fiind construit în aceeaşi perioadă cu
bastionul blănarilor şi lăcătuşilor, aşezat în partea de sud, spre piaţa Bernády. Dintr-o însemnare din anul
1657 din “Cartea de socoteală a breslei blănarilor” în care se spune textual: “Consiliul cinstit, dând în
mâna breslei partea de jos a bastionului…”, reiese că blănarii aveau de îngrijit şi apărat în cazul unor
atacuri sau invazii numai primul nivel, restul bastionului se afla în grija lăcătuşilor sau a altor bresle înfiinţate
în primele decenii ale veacului al XVII-lea.
Paralel cu ridicarea bastioanelor s-au construit şi zidurile. Partea din faţă a cetăţii – zidul dinspre oraş –
avea o lungime de 213 metri. Porţiunea dintre bastionul mic şi bastionul tăbăcarilor (care de asemenea
avea o inscripţie), aşezată pe marginea înălţimii de relief, a fost întărită printr-un zid dublu. Zidul dintre
bastionul măcelarilor şi croitorilor avea aproximativ 195 metri, pe când cel din partea de răsărit dintre
bastionul măcelarilor şi cel al dogarilor avea 206 metri. Ultima etapă de construire a cetăţii, care-i dă
forma definitivă, poligonală neregulată cu saşe laturi şi câte un bastion în fiecare unghi, se desfăşoară
între anii 1650-1653, când se termină zidul dinspre locuinţele parohiale. Zidurile erau înconjurate de un şant
de apărare lat de 9,5 metri şi adânc de 7,5 metri, care cu timpul a fost acoperit şi a dispărut.

Dinu Bogdan
Toncean Vlad
absolvenţi, promoţia 2010

6
 Delta Dunarii
România are multe locuri tursitice care dupa părerea mea nu sunt valorificate în raport cu
potenţialul acestora. Unul dintre aceste locuri este Delta Dunării, rodul Dunării care şi-a ridicat rădăcinile
din Munţii Pădurea Neagra din Germania şi s-a înălţat prin zece ţări : Austria, Bulgaria, Croaţia, Germania,
Ungaria, Republica Moldova, Slovacia, România, Ucraina şi Serbia şi vărsându-se în Marea Neagră lasă în
urma o ofrandă omenirii. Delta Dunării se afla la întretăierea paralelei 45˚ latitudine estica şi a
meridianului 29˚ est Greenvich. Punctul cel mai nordic al deltei româneşti este localitatea Chilia (45˚ 25΄
latitudine nordică) şi cel estic este oraşul Sulina (29˚ 41΄ longitudine estică ), fiind totodată şi cel mai estic
punct al României. Suprafaţa ei este de aproximativ 564 000 ha, dintre care 130 000 ha pe teritoriul U.R.S.S
şi 434 000 ha pe teritoriul României.
În deltă, pretutindeni s-a dezvoltat o floră acvatică variată şi densă. În lacurile deltei se întâlnesc formaţii
specifice, numite plaur, o asociaţie de plante acvatice ale căror rădăcini se împletesc cu rozomii stufului
şi alcătuiesc o saltea plutitoare având circa 1 m grosime. Cursurile braţelor sunt adeseori însoţite de o
perdea lata de sălcii, în timp ce pe grinduri s-au dezvoltat păduri cu esenţe tari ( stejar, frasin, jugastru) ,
cea mai interesantă fiind Pădurea Letea, un monument al
naturii. Într-o formaţiune de plaur putem întâlni nu mai
puţin de 20 de plante, am putea spune strans unite între
ele aşezate în ordine , la marginea apei: săgeata apei,
feriga de apă, măcrişul de apă, papura , pipirigul şi
buzduganul; în interiorul plaurului: rogozul, jaleşul, joianul,
cucuta de apă, drăgaica, năsturelul-de-baltă, năsturelul
obişnuit, ochii păsăruicii, răchitanul, troscotul, boglarii,
gălbăşoara, cosiţelul, sulfina şi zăloaga. Printre plantele
care înrămează malurile stufăriilor se află şi unele foarte
frumoase , care au atras atenţia nu numai a botaiştilor, dar
şi a poeţilor, precum şi a tuturor iubitorilor de frumos de
pretutindeni. E vorba de nufărul alb şi nufărul galben.
Fauna deltei, deosebit de bogată, cuprinde peste 300 de
specii de păsări acvatice, dintre care 74 migratoare
precum: cormoranul, pelicanul, stârcul, lopătarul, fluierarul,
lebăda, gâsca şi raţa sălbatică. Popasuri de odihna mai
fac aici sitarii, raţele polare şi cocorii. Aceasta fauna
cuprinde şi numeroase specii de peşti: isetru, morun, cegă,
scrumbie, crap, şalău, ştiucă etc.; precum şi o serie de mamifere: lupi, mistreţi, vulpi, iepuri, vidre, nurci,
bizami etc.
Dacă aveţi vreodată ocazia să treceţi pe langă acest omagiu al naturii sau vă sfiiţi să îi faceţi o viziă
deoarece pe lângă numeroasele
vietăţi ce sălăşluiesc pe aici delta
vine cu incă o surpriză alcatuită din
numeroase locuri turistice are îşi
răpesc privirea pe care cu greu ţi-o
vei mai recupera. Unele dintre ele
sunt: cabana Ilgani situată pe
malul stâng al canalulşui, la mila
32, Ostrovul maliuc, o insula de 900
ha aflată spre malul stâng al
Sulinei, la mila 27, pe care s-a
construit un hotel turistic, Gorova
mic sat pescăresc pe malul drept
al canalului, Sulina unicul oraş al
deltei cu funcţie de port la Marea
Neagră , Pădurea Letea unde se
pot vedea dune de nisip şi liane,
ufaru, sat pescăresc în vatra lui
descoperindu-se sarcofage şi
monede româneşti şi diferitele lacuri care prezintă o privelişte uimitoare. Varga Andreea
Frandeş Adelin
clasa a X-a H

7
 Parcul Naţional

Balta mică a Brăilei

...o altfel de Deltă...

Declararea ca parc natural a Bălţii Mici a Brăilei reprezintă realizarea, ce-i drept tardivă, a planurilor marelui om
de sţiinţă Grigore Antipa; acestea aveau in vedere utilizarea bogăţiilor din Lunca Dunării, atât din punct de vedere
economic, cât şi peisagistic.

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei este singura arie protejată de pe cursul inferior al Dunării, ce conservă unicul
eşantion natural din fosta Baltă a Brăilei care, începand cu anul 1964, a fost îndiguită şi utilizată în scopuri agricole.
Ea reprezintă a doua zonă umedă de importanţă internaţională din Romania, dupa Rezervaţia Biosferei Delta
Dunării, inclusă din anul 2001 în Convenţia Ramsar.

Parcul include un număr de zece ostroave si braţele Dunării: Harapu, Calia, Pasca, Cremenea, Mănusoaia, Valciu
şi Cravia. Teritoriul actual al parcului are o geneză recentă, fiind rezultatul retragerii spre sud-est, în perioada
holocenului superior, a apelor lacului cuaternar existent aici, şi al individualizării cursului inferior al Dunării.
Rocile alcătuitoare ale reliefului sunt argilele, pietrişurile şi nisipurile depuse de Dunăre.

În zona umedă Balta Mică a Brăilei au fost identificate circa 150 de specii de plante. Vegetaţia forestieră dă nota
distinctă a peisajului din parc. Pădurile ocupa 52,2% din suprafaţa protejată. Deosebit de atractive sunt galeriile
ripariene, cu salcie şi plop, pădurile ripariene mixte şi pădurile aluviale, cordoanele de stuf şi papură, în care
domină Pragmites australis.

Mamiferele sunt reprezentate de 12 specii şi anume: căprior, mistreţ, iepure, lup, vulpe, pisica salbatică, câine enot,
bizam, nurca, vidra, ultimele doup protejate internaţional, nevăstuica şi, mai recent, şacalul.

Specii ocrotite

Cele zece ostroave (dintre care sapte insule si ostroave mai mari de 250 ha) si cele 52 de lacuri interioare
adăpostesc 345 de habitate, dintre care nouă tipuri sunt incluse in lista Directivei “Habitate, floră şi faună” a U.E.
Marea diversitate specifică a florei şi faunei se datorează celor 147 de specii de plante ce alcătuiesc vegetaţia
forestieră (plop, salcie, frasin, ulm), vegetaţiei palustre (stuf, papură), vegetaţiei erbacee şi plantelor rare (nufăr alb,
nufăr galben). Pe teritoriul parcului pot fi întâlnite: 136 de specii de păsări, 65 de specii de peşti, 12 specii de
mamifere şi 13 specii de amfibieni şi reptile.
Arealul parcului îndeplineşte funcţia de filtru natural pentru apele Dunării, joacă rolul de insulă habitat şi
teritoriu pentru cuibărit al păsărilor acvatice, constituind şi o zonă de reproducere pentru unele specii de peşti.

8
O lume ce colclăie de viaţă

Dacă rezervaţia Biosferei Delta Dunării este, din punct de vedere al importanţei biodiversităţii, a treia zonă
umedă din lume, în Parcul Natural Balta Mică a Brăile pot fi întâlnite majoritatea habitatelor şi speciilor din
Deltă.
Fauna de nevertebrate este bogată, datorită diversităţii habitatelor, cuprinzând 49 de taxoni superiori de
nevertebrate tereste, peste 100 de specii de gasteropode şi bivalve, 12 taxoni superiori de organisme bentonice, cu
peste 60 de specii de cladocere, copepode şi rotifere.

Paradisul păsărilor

Avifauna, în general, şi cea acvatică, ân

special, este una dintre componentele
reprezentative ale biodiversitaţii Bălţii
Mici a Brăilei. Din cele 406 specii de păsări
identificate în Romania, dintre care 249
specii de clocitoare, în Bălţile Mici ale
Brăilei au fost înregistrate 136 de specii
clocitoare (33% din totalul speciilor şi 53%
din totalul speciilor clocitoare), o densitate
nemaiîntalnită faţă de media pe ţară.
Dintre păsările ocrotite pe plan european
enumerăm: pelicanul creţ, raţa roşie,
cormoranul pitic, gâsca cu piept roşu,
barza albă, barza neagră, lebăda de iarnă,
ciuful de câmpie, pescăruşul albastru,
eretele de stuf, stârcul galben, stârcul roşu,
stârcul pitic, egreta mică, stârcul de
noapte, ciocănitoarea verzuie, chiriguţa neagră, ciocintorsul, chira de baltă, buhaiul de baltă, piciorongul,
ţigănusul etc.

Peisajul foarte variat din arealul Parcului Natural Balta Mică a Brăilei generează un potenţial turistic apropiat de
cel din Delta Dunării, astfel că, în prezent, în perimetrul parcului poate fi practicat ecoturismul, prin diferitele lui
forme: nautic, ecvestru, cicloturism şi pedestru, toate sub supravegherea administraţiei parcului.

Anghel Andrea-Irisz
clasa a XII-a H

9
 Parcul Naţional Călimani

Printr-un parc naţional înţelegem un teritoriu bine delimitat, prin lege, cu regulile impuse,
respectate, cu scopul protejarii faunei, florei si cadrului natural de agresiunile omului. Scopul este deci
protejatea mediului natural, nu turismul.
Un parc naţional nu foare cunoscut dar plin de bogaţiile naturii şi peisaje selenare este Parcul
Naţional Călimani, situat între 47°1’49.17’’ - 47° 14’51.70’’ latitudine nordică şi 25°0’19.92’’ - 25°
19’47.11’’ longitudine estică, în masivul Călimani, masiv aparţinînd şirului vulcanic de munţi din Carpaţii
Orientali.Parcul figurează pe lista şirurilor protejate înca din anul 1971.
Parcul are o întindere de 24.041 ha pe teritoriul a 4 judete: Mureş, Harghita, Suceava, Bistriţa.Din
această întindere de 24,041 ha mai mult de jumatate, respectiv 16.211 ha este reprezentată de fondul
forestier. Nici paşunea nu este absentă dominînd 7.517,3 ha iar fîneţea 14,5, în timp ce perimetrul miner
ocupă 297,7 ha iar construcţiile nici mai mult, nici mai puţin de 0,5 ha.
Accesul este posibil din:
-judeţul Suceava din zona localităţii Vatra Dornei prin comunele Drăgoiasa, Gura Haitii, Poiana
Negri, Dornişoara;
-în judeţul Bistriţa prin localitatea Colibiţa;
-în judeţul Mureş prin punctele Răstoliţa, Lunca Bradului;
-în judeţul Harghita prin Topliţa şi Bilbor.

Drumurile de acces în Parcul Naţional Călimani sunt:

-drumul E576 suprapus cu DN17 Suceava - Vatra Dornei - Bistriţa Năsăud, până la Vatra Dornei
şi Poiana Ştampei;
-drumul naţional DN15 Tulgeş - Topliţa - Răstoliţa - Târgu Mureş cu intrări în parc la Topliţa, Lunca
Bradului şi Răstoliţa.
Trasee turistice:
1. Topliţa-Valea Topliţei-Gura Secului-GuraVoievodesei-Valea Voivodesei-Gura Toplicioarei-
Izvoarele Purcelului-Stâna din Poiana Bradu Ciont-Refugiul Salvamont Iezer-Şaua Reţiţiş; Marcaj
- Cruce roşie.
2. Gura Haitii-Piciorul Hârlei-Doisprezece Apostoli-Valea Negrişoara-Satul Poiana Negri; Marcaj -
Punct albastru.
3. Răstoliţa-Gura Secului-Dealul Răstoşnii-Bâtca Tarniţa-Poian Popii-Vârful Struniorul-Vârful
Bistriciorul-Vârful Străcior-Vârful Buba-Poiana sub Măgura-Piatra Fântânele; Marcaj - Cruce
albastră, bandă galbenă, bandă roşie.

Parcul este proprietatea statului iar sediul administrativ al acestuia se gaseşte la Vatra Dornei,
fiind administrat de Romsilva-Regia Naţională a Pădurilor.
Bogaţiile acestui parc constau in elementele
naturale deosebite şi unice întîlnite în
"furnalul" adormit deveacuri.
Parcul are o aura specială deoarece oferă şi
posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice,
educative, recreative şi turistice.

Masivul Călimani este cel mai mare crater

vulcanic(stins în prezent), cu un diametru de
circa 10 km, care conţine o formaţiune
geologică unică în ţară, vulcanocarstul. Pe
acest substrat s-au format andosoluri tipice,
soluri brune acide criptospodice şi brune
andice.
Cuprinde elemente deosebite de peisaj:
-văi şi cursuri de ape, cascade
(Bauca, Tihu, Cascada Cailor)

10
 -formaţiuni stîncoase (12 Apostoli, Pietrele Roşii, Tihu)
-păduri de amestec de fag, brad si molid (pe latura
sudică), molidişuri pure, pajisti subalpine si alpine
-flora este reprezentată prin peste 800 de specii de
plante vasculare, la care se adauga un numar impresionant
de specii de licheni, muşchi si ciuperci.
Munţii Călimani sunt recunoscuţi pentru populaţiile de
carnivore mari (lup, urs si ras), pentru cele peste 100 de specii
de pasări sedentare si migratoare, pentru numeroasele specii
de insecte, printre care si croitorul alpin (Rosalia alpina), specie
protejată la nivel european.
Clima de tip boreal, rece şi umedă, este
caracterizată de temperaturi medii anuale de la 4° la 2,4°C şi precipitaţii medii anuale de 970 la 1150 mm.
In interiori sunt delimitate trei rezervatii: Rezervaţia Ştiinţifică Jnepeniş cu Pinus cembra, care
adaposteste o asociatie vegetala unica in tara (Cembreto-Piceteea), Rezervaţia Naturală Iezerul din
Călimani si Rezervatia geologica 12 Apostoli.
Rezervatia de Jnepeniş cu Pinus cembra, desemnată ca rezervaţie prin Decizia 433/1971 a Comitetului
Executiv al Consiliului Judeţean Suceava, evidenţiată ca
atare în Legea 9/1973 privind protecţia mediului înconjurător
şi ulterior, menţionată cu numele de mai sus în Legea 5/2000.
Întrucât rezervaţia este deosebit de importantă pentru
asociaţia vegetală cu Picea abies (molid) şi Pinus cembra
(zâmbru), descrisă pentru prima dată în România, în Munţii
Călimani, considerăm că denumirea adecvată şi pe care o vom
folosi în continuare este Rezervaţia Ştiinţifică Molidiş cu zâmbru.
Rezervaţia de Jnepenis cu Pinus cembra se intinde pe o suprafata
de 384,2 ha. In afara de peisaj, rezervatia prezinta o deosebita
importanta stiintifica prin aceea ca aici se gaseste un arboret
natural in amestec intim de molid si zambru, unic in tara si foarte
rar in Europa.
Clima de tip boreal, rece şi umedă, este caracterizată de temperaturi medii anuale de la 4° la 2,4°
C şi precipitaţii medii anuale de 970 la 1150 mm.
In interiori sunt delimitate trei rezervatii: Rezervaţia Ştiinţifică Jnepeniş cu Pinus cembra, care
adaposteste o asociatie vegetala unica in tara (Cembreto-Piceteea), Rezervaţia Naturală Iezerul din
Călimani si Rezervatia geologica 12 Apostoli.
Rezervatia de Jnepeniş cu Pinus cembra, desemnată ca rezervaţie prin Decizia 433/1971 a Comitetului
Executiv al Consiliului Judeţean Suceava, evidenţiată ca atare în Legea 9/1973 privind protecţia mediului
înconjurător şi ulterior,
menţionată cu numele de
mai sus în Legea 5/2000.
Întrucât rezervaţia este
deosebit de importantă
pentru asociaţia vegetală
cu Picea abies (molid) şi
Pinus cembra (zâmbru),
descrisă pentru prima dată
în România, în Munţii
Călimani, considerăm că
denumirea adecvată şi pe
care o vom folosi în
continuare este Rezervaţia Ştiinţifică Molidiş cu zâmbru. Rezervaţia de Jnepenis cu Pinus cembra se
intinde pe o suprafata de 384,2 ha. In afara de peisaj, rezervatia prezinta o deosebită importanţă ştiinţifică
prin aceea că aici se găseşte un arbore natural în amestec intim de molid şi zambru, unic în ţară şi foarte
rar în Europa.
Turcu Maria Carmen
clasa a X-a F

11
 Lacul Baikal, ochiul albastru al Siberiei

Pentru primă oara când oamenii au ajuns pe maurile Baikalului au crezut că uscatul s-a terminat aici şi
că dincolo de aceasta nesfârşita apă nu se mai găseşte nimic. Acasta este cea mai logică explicaţie
a faptului că in cele mai multe limbi vorbite de
către popoarele care s-au stabilit aici in secolul al V-
lea numele lacului înseamna “mare” sau “ocean”.
Printre primele nume prin care a fost
cunoscut marele lac Baikal a fost „Lamu”. Acest
nume i–a fost dat de către străvechiul popor
nomad evenk probabil primul trib care a locuit in
munți din aproprierea lacului. Antici chinezi îl
numeau „Beihai” cea ce se traduce ca „Marea
Nordului” sau „Marea de la Nord”.
Prima denumire apropiata de forma actuala
este „Beigal” mai exact „Beigal-muren” insemnand
„Marele lac”,ce a aparut intr-o cronica mongola
din prima jumatate a sec al XVII-lea.
Lacul Beikal este cel mai vechi lac de pe
Pământ, vârsta sa geologica este de aproximativ 25-30
milioane ani,foarte puține lucruri s-au stiut despre lacul Baikal
pana la construirea Trans-siberiului între anii 1896-1902.
A fost descoperit de către K. Ivanov si V. Kolesnicov
în anul 1643. Tot din acea perioadă datează și primele
calcule exacte ale adâncimii Bakanului și cele dintâi
măsuratori ale suprafeței și volumului de apă reținut.
În literatura geogafică Baikanul este considerat un
lac tectonic. Luând naștere într-o vale de tip rift continental,
lacul este supus unei seismități permanente, în reiune fiind frecvente cutremurele de mare
magnitudine deoarece se înregistrează cel puțin câte un cutremur major peste 7 grade pe scara
Richter la doi ani. Se estimează că malurile Baikanului se îndepărtează unul de celălalt cu 0,7-2 cm pe
an.
Lacul Baikal este cel mai adânc lac din lume 1637, in el se revarsă 336 de râuri ,are cel mai
mare volum de apa dulce reținut 23,000 km³ ea fiind 10 % din rezerva mondiala,una dintre valorile cele
mai ridicate ale transparentei apei este de -40 metri si este un adevărat muzeu al vieții, el având peste
800 de specii de animale si 245 de specii de plante endemice

Popa Daniel Andrei

clasa a X-a I

12
 Insula Bora-Bora

Această idilică insulă tropicală are plaje aurii, palmieri zvelţi şi o încântătoare lagună albastră.
Perla Pacificului, un veritabil paradis terestru, insulă de vis-astfel a fost numită Bora-Bora.Pentru
scriitorul american James Michener, este cea mai frumoasă insulă din lume şi amintită în cartea Tales of
the South Pacific şi în muzicalul lui Rodgers şi Hammerstein, South Pacific, din 1949.
Bora-Bora
este o insulă liniştită
din inima Polineziei
Franceze, una dintre
cele mai
încântătoare din
grupul Leeward,
care ţine de Society
Islands. Plaje albe,
ademenitoare,
străjuite de pâlcuri
de palmieri, coline
înveryite si hibiscuşi
splendizi,mărginesc o
lagună cu ape
limpezi ca de cristal.
Temperaturile
tropicale, ce se încadreaza intre 24 şi 28ºC, sunt temperate de briza proaspată dinspre rasarit.
Prin inelul de insuliţe de corali numite în zona motus ce o înconjoară nu există decât o singură
breşă navigabilă, aşa încat laguna constituie un port natural.Pe langă insula principală, de două ori mai
mare dacât Gibraltarul, există înca două insule mai mici. Toopua şi Toopuaiti.
Bijuteria Pacificului Laguna azurie din Bora-Bora este înconjurată de un inel de recifuri coraligene,
care o feresc de valurile puternice ale Pacificului.
Bora-Bora a intrat de-a dreptul în plin secol XX o data cu prima ,,invazie” americană, în 1928-
1929: aceea a echipei care a realizat filmul mut Tabu, povestea tragică de iubire a unui pescuitor de
perle tahitian, care a încalcat tabu-urile stramoşeşti.
După o zi marcată de soare, nisip şi ape albastre, apusul în Bora-Bora este scurt şi învăpăiat. În
urma sa ramâne o întunecime ca de cerneală , ce pare a amplifica şuierul vântului prin palmieri şi
foşnetul valurilor ce se sparg de recif.

Teban Anda
Lucaci Ioana
Birtalan Alina
clasa a X-a I

13
 O excursie “mini-geographică” în Trascău (Munţii Apuseni)

În weekend-ul dintre 9-11 octombrie al anului 2009, clasa a VII-a A a împreuna cu doamna dirigintã
Boariu Doina şi cu doamna profesoarã de istorie Ene Ileana au organizat o excursie binemeritatã în Munţii
Apuseni, pe valea Arieşului, în comuna Sãlciua, judeţul Alba, pe cursul mijlociu al râului Arieş într-o zonã cu
chei şi defilee. Meleaguri încarcate de istorie, legende şi tradiţii moțești, ideale pentru petrecerea timpului
liber în mijlocul naturii.
Am plecat plini de ent9uziasm din faţa colegiului vineri dupã-amiazã.În cãlãtoria noastrã am vizitat şi
Monumentul eroilor din Al Doilea Rãzboi Mondial din comuna Ocna Mureş.
Într-un final am ajuns la destinaţie.Dupã ce am luat cina, ne-am distrat în spaţiul amenajat pentru
joacã.
Dimineaţa priveliştea oferitã de masivul Bedeleu ne-a încântat privirile.Starea de avânt care ne-a
cuprins la vederea frumuseţii peisajului, ne-a fãcut sã fim mult mai dornici de a vedea celelalte frumuseţii
ale împrejurimilor.Astfel drumeţia a început prin a vizita cascada Şipote sus, situată sub abruptul Bedeleu,
în apropierea unui platou, impresionează prin sălbăticia peisajului pe care îl creează. Are o înalțime de
aprox 12m.Culoarea peretelui pe care curge apa este verde din cauza mușchiului care crește pe
el.Lângã aceasta se afla şi peştera Poarta Zmeilor aflatã într-un peisaj sălbatic, încărcat de legende cu
uriași și zâne, este cea mai veche peștera din munții Trascău lungime 125 m cu un portal (pod de piatră )
la 15 m de gura peșterii. Se găsesc aici numeroase stalactite și gururi. Calea de acces este amețitoare.
Apoi, am vãzut Vinatarile Ponorului. Acesta este un aven aflat într-un peisaj pitoresc, cu o adâncime
de 80 m care ne-a stârnit curiozitatea.Cascada în 2 trepte înaltă de 50 m poate fi admirată dintr-un
balcon special amenajat. În același loc se mai află abruptul stâncos precum și grotele create de cele 3
văi (V. Ponorului,v. Poienii,v.Seaca) înainte de a se pierde sub peretele de peste 100 m. Toate acestea
crează un peisaj unic, greu de egalat.Apa din cele 3 văi intră sub peretele de piatră amintit pentru a ieși,
după un periplu subteran, lung de peste 2 Km, formând astfel binecunoscuta peșteră Huda lui Papară.
Peştera Huda lui Papară este peştera din Munţii Trascăului, care cumulează toate superlativele pentru
această grupă montană şi nu numai: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai
mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai
mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi şi mai numeroase
excentrite, cu cel mai mare depozit de chiropterit din România. După 1300 în faţa Hudei se ridică o
bisericuţă de lemn menită să-i protejeze pe săteni de duhurile rele din peşteră, care "provocau adesea
viituri pe vale". Pe acelaşi loc astãzi se aflã Schitul sub Piatrã având hramul Cuvioasei Paraschiva. În incinta
mănăstirii se află veșmintele Cuvioasei și două icoane făcătoare de minuni. Este înconjurată de pereții
abrupți ai masivului Bedeleu.

A doua zi pe drumul de întoarcere am vizitat

Cheile Poşegii. Ansamblul geomorfologic este
spectaculos, cu abrupturi stâncoase, creste,
turnuri și ogașe prăpăstioase. Se întâlnesc aici
unele specii de plante unice în lume. Valea
care curge prin chei este deosebit de
frumoasă. În lungul traseului se pot admira și
casele care păstrează în mare parte specificul
locului de sute de ani, unele încă mai fiind
acoperite cu paie. La intrarea în chei este
schitul Poșaga.Este mănăstire de călugări, mică
bijuterie de arhitectură și sculptură în lemn și
piatră. În imediata apropiere se află izbucul
mănăstirii, considerat ca având calitați
tămăduitoare.
Apoi am pornit spre casã bucuroşi ştiind cã
peripeţiile pertrecute şi locurile vizitate în
excursie vor rãmane veşnic în amintirea noastrã.

Groza Andreea Maria

Timar Marcela Loredana
clasa a VIII-a A

14
 LAS VEGAS — Centrul divertismentului
Las Vegas este cel mai cunoscut loc de destinaţie turistică foarte populat. Este cunoscut drept un
oraş de vacanţă, o oază de viaţă, energie şi bani, un oraş în care singurul scop în viaţă este distracţia.
Faima oraşului ca paradis al jocurilor de noroc a luat naştere odată cu construirea primului hotel
internaţional, în anul 1946.
În 1931 jocurile de noroc au fost legalizate, iar Vegasul a căpătat rapid faima de care se bucură
şi astăzi. A atras vedete precum Frank Sinatra, Elvis Presley şi Liberance, devenind principalul centru de
divertisment al Americii.
Cele mai populate şi cunoscute cartiere sunt : Casino Center, Downtown, The Strip. Las Vegas
este în prezent cel de-al 28-lea oraş din Statele Unite după numărul de locuitori – 575.973.
Locuitorii acestui grandios oraş duc vieţi normale, în suburbii normale, însă pentru vizitatori Las Vegas este
şi va rămâne mereu un teren de joacă nesfârşit, cu firme luminoase, multe spectacole şi multă distracţie.

Hanzi Maria
clasa a VII-a A

Hollywood
Hollywood este un cartier al oraşului Los Angeles, California din Statele Unite. Hollywoodul a fost întemeiat
în 1857. Se spune că numele de Hollywood a apărut, din întâmplare, când soţia lui Harvey Henderson
Wilcox, un agent imobiliar în anii 1880, care a întâlnit o
femeie, care şi-a denumit casa "Hollywood" (lemn sfânt).
Când doamna Wilcox s-a întors acasă, şi-a botezat ferma la
fel.Hollywood a devenit o municipalitate în 1903.
Hollywood-ul, în urma uriaşei reţete de casă obţinută de
prezentarea filmului “Voiajul în lună” a francezului Georges
Méliès în America, este oraşul unde se deschide primul nikel-
odeon, în traducere liberă "templu de doi cenţi", denumire
venită de la moneda de doi cenţi. Acest nikel-odeon, este
de fapt prima sală specializată în prezentarea de
spectacole cinematografice, primul cinematograf, lucru ce
s-a petrecut în anul 1902. Menţionăm că până atunci
spectacolele cinematografice erau spectacole de bâlci care se prezentau în corturi.
Tot aici, spre începutul anilor 1900, mai multe companii de producţie cinematografică din New York şi New
Jersey au început să se mute în însorita Californie, datorită vremii bune şi a zilelor mai lungi. Deşi lumina
electrică exista la acea vreme, aceasta nu era
destul de puternică ca să expună adecvat o
peliculă; cea mai bună sursă de lumină pentru
producţia cinematografică era lumina solară a
Hollywoodului la sfărşitul anilor 1920.
Faimosul însemn al Hollywoodului a fost ridicat în
anul 1923 şi era menit să promoveze noile
dezvoltări imobiliare pe dealurile Hollywoodului,
înfăţişând iniţial cuvântul "Hollywoodland".
Cuvântul "Hollywood" este utilizat in conversatii cu
sensul de industrie cinematografică şi de
televiziune în California de sud, termenul derivând
de la faimoasa comunitate.
Faimoasa clădire Capitol Records de pe Strada
Vine, la nord de Bulevardul Hollywood, este un
studio de înregistrări închis pentru vizitele
publicului. Recent construitul Kodak Theatre de pe Bulevardul Hollywood, amplasat acolo unde se înălţa
odată istoricul Hollywood Hotel, a devenit noua locaţie a ceremoniei de decernare a premiilor Oscar.

clasa a VIII-a A

15
 Vară, soare, distracţie şi... Barcelona

Iată ingredientele perfecte pentru un sejur de neuitat.De acest cocktail exotic am avut și noi parte, un
grup de 12 persoane(ulterior o a doua familie) în frunte cu iubiții noștri
profesori de geografie. După un amplu tur al Europei am ajuns în sfârșit
la destinția cheie: Barcelona.
Capitală a Cataloniei și port cheie al Mediteranei, Barcelona este un
oraș bilingv, locuitorii lui vorbin atat castiliana cât și catalana.Cu un
picior in Franța și cu un altul în Spania tradiționalistă, orașul pare din
multe puncte de vedere la fel de apropiat de Paris și Roma, cât e de
Madrid, fiind de mult timp liantul între Iberia și restul Europei
Occidentale.
În timpul excursiei prin faimoasa metropolă am trecut prin nenumărate
locuri, toate remarcabile, însă acum am să prezint numai câteva, cele
mai reprezentative Barcelonei.

1 )La Sagrada Familia

La Sagrada Familia reprezintă pentru Barcelona ceea ce reprezintă
Turnul Eiffel pentru Paris sau Statuia Libertății pentru New York.Profilându-
se pe cer, înfățișarea sa inconfundabilă este vizibilă de departe.Turnurile
sale zvelte, în spirală, constituie doar învelișul bisericii, care mai are
nevoie de mulți ani pentru a fi terminată.Pentru Gaudi aceasta este
cea mai importantă operă a sa, chiar dacă nu se gândea să o termine
în timpul vieții.Proiectul clădirii neogotice a fost început, în 1882, de un arhitect de biserici și preluat un an
mai târziu de Gaudi, care însă il va Catedrala “La Sagrada Familia”
modifica aproape radical.Până la moartea sa, acesta a supravegheat
personal lucrările.După moartea acestuia , biserica a rămas în același stadiu pentru mult timp, dar din
1950 lucrările au reînceput, nu în același stil al lui Gaudi, dar cu siguranță unul de care acesta ar putea fi
mândru.

2) La Boqueria
Pe partea dreapta a Ramblei , la un moment dat , se întinde una dintre atracțiile cele mai mari ale
bulevardului: Piața Sant Josep, cunoscută mai ale sub denumirea de La Boqueria. Această piață
reprezintă un colț al abundenței pentru simțuri: pește proaspăt, carne, cârnăciori, legume și fructe, dar și
tot felul de mirodenii și fructe, bunătăți care innebunesc un gurmand cu aroma și gustul lor.Piața este și o
comunitate surpinzător de vibrantă, în care negustorii și cumpărătorii se strigă pe nume, iar schimonoselile
măscăricilor care umplu culoarele smulg hohote de râs.

3) La Rambla
A considera La Rambla doar o stradă ar
însemna să-i facem o nedreptate strigătoare
la cer.Cel mai faimos bulevard al Barcelonei-
plin de energie, artistic, democratic și
îngăduitor-ni se înfățișează ca o celebrare
magică a vieții.Fără îndoială , veți fi tentat să
vă bucurați de frenezia ei de mai multe ori în
perioada sejurului dvs.Vastul spațiu de
plimbare, umbrit de copaci, se întinde pe
aproape 2 km, coborând în pantă lină spre
port din centrul orașului , unde dăm peste
impunătoarul monument al lui Columb, o
statuie ridicată în memoria faimosului
navigator și în vârful căreia puteți urca pentru
a avea o imagine de ansamblu a portului
Barcelonei.
Bulevardul La Rambla

16
4)Cartierul Gotic
Cartierul vechi al Barcelonei, cunoscut ca Barri Gotic, sau Cartierul Gotic, este o uluitoare etalare de
piatră, presărată cu mici magazine , cafenele, taverne și restaunrante de lux.Deși o mare parte a
arhitecturii a fost terminată între secolele 13 și 15, mai există urme ale civilizației romane.Acropola
Barcelonei, cel mai înalt punct din Barri Gotic, a fost inițial satul iberic Laia.

5)Muzeul Picasso
Muzeul Picasso ocupă cinci palate.Intrarea principală se face prin Palatul Aguilar, datând din secolul
al15-lea.Orașul a primit aceste palate pentru a adăposti operele lui Picasso, donate de prietenul si
secretarul acestuia Jaume Sabartes.După inaugurarea muzeului, în 1963, Picasso a adăugat niște schițe
și desene din perioada copilăriei lui.

6)Portul Vell ș i Acvariul

Acvariul se gaseste in Port Vell langa Mall
D'Espania si aici exista un tunel transparent si prin
care se pot vedea cele mai ciudate creaturi ale
o c e a n u l u i .
Rechini, pisici de mare, pesti de toate felurile. Se
spune ca este unul din cele mai frumoase
din Europa si ca e pacat sa ajungi la
Barcelona şi să nu-l vezi.

7)Camp Nou
Pentru microbiști recomand neapărat vizitarea
stadionului echipei de fotbal FC Barcelona,Camp
Nou.Veți ramăne cu siguranță cu o amintire mai
mult decât placută numai la gândul că jucatorii
voștri preferați au caștigat aici numeroase
meciuri.Ș i daca vă hotărâți să îl vizitați, nu plecați
fără un suvenir de la
Muzeul muzeul echipei.
Picasso

8)Parcul Guell
Parcul Guell este o grădină cu elemente arhitectonice deosebite, situată în partea superioară a colinei
El Carmel în districtul Gracia al Barcelonei , Catalonia, Spania. A fost proiectat de arhitectul Antonio
Gaudi pentru protectorul său Eusebio
Guell şi construit între anii 1900-1914. Se
află din 1984 printre locurile din
patrimoniul mondial UNESCO.

Sper că v-am trezit interesul despre toate

minunățiile ce le are de oferit
Barcelona,orașul care îi încântă din toate
punctele de vedere pe cei ce îl vizitează,
oferindu-le amintiri de neuitat.

Parcul Gueli

Maria Duşa
clasa a XII-a F

17
 Londra, paradisul turiştilor

Londra, cel mai extravagant oraş din Europa, dar şi un important centru cultural, şi-a destăinuit şi în
acest an tainele milioanelor de turişto, printre care şi câţiva elevi ai colegiului nostru, conduşi de domnii
profesori Andreea şi Hadrian Conţiu.
Trebuie să precizez de la început că Londra nu este numai un oraş plin de istorie şi cultură, ci şi un
important centru industrial, astfel încât în această metropolă poţi găsi atât muzee şi biserici, cât şii “zgârie
nori” şi diferite clădiri administrative, toate aceste stiluri de arhitectură îmbinându-se nu prea perfect.
Bineînţeles, prima locaţie la care ne gândim când auzim de Londra este faimosul “Ochi al Londrei”
sau “London eye”. Bineînţeles, panorama este absolut extraordinară. Este ca şi cum ai avea oraşul la
picioarele tale. Durata unui tur în acea “roată” este de aproximativ 30 de minute şi te face sa apreciezi cu
adevărat talentul arhitecţilor britanici. Urmatoarea oprire a fost la piaţa parlamentului, locaţie a faimosului
turn “Big Ben”, chiar lânga parlament, acestea formând un complex de clădiri fabulous, aşezat pe malul
Tamisei. Westminister Abbey (abaţia Westminister) a fost de asemenea un loc prin care a trecut grupul
papiiştilor. Model de arhitectură medievală la scara uriaşă, această fostă mănăstire benedictină se înalţă
pe latura sudică a Pieţei Parlamentului. Înfiinţată în sec. XI de Eduard Confesorul, această abaţie este
locul unde se încoroneaza regii, reginele şi oferă gradul de lord. Tot aici sunt înmormântaţi importanţi
monarhi, episcopi, oameni de stat, poeşi şi scriitori.
O alta atracţie a metropolei este Galeria Naţională, cu peste 2300 de tablouri de la Renaştere la
impresionişti, fiind una dintre cele mari colecţii din lume. Conţinând lucrări ale celor mai importanţi artişti
plastici din principalele şcoli europene, colecţia a fost achiziţiontă de guvernul Angliei de la John Iulius în
1824. Important de precizat este că singurul mijloc de transport pe care l-am folosit a fost metroul, denumit
“tube” sau “underground”. Acest mijloc de transport este cel mai eficient, fiind folosit atât de turişti cât şi
de localnici. De aceea metroul este foarte ieftin, iar reţeaua de căi ferate subterane este atât de
dezvoltată încat poţi ajunge din centrul orasului până la periferie folosind diferite linii. Majoritatea staţiilor
sunt foarte frumos decorate, astfel încat să îţi stârnească buna dispoziţie.
Un alt muzeu important este Muzeul de istorie Naturală ale cărui colecţii fascinante cuprind
aproape 70 de milioane de specimene. Iniţial, acolo erau păstrate mostre aduse din expediţii de Charles
Darwin şi Joseph Banks. Azi, alături de expoziţiile
tradiţionale există şi altele noi, interactive. Cu
expoziţiile sale pentru copii, muzeul este unul
dintre cele mai populare din Londra. Fiind şi un
centru important de cercetare, la muzeu
lucreaza 300 de oameni de ştiinţă şi bibliotecari.
Bineînţeles, odată ce eşti în Londra, trebuie să
treci şi pe la Buckingham Palace, cea mai
cunoscută reşedinţă din Londra şi un reper sigur.
Frontispiciul clădirii a fost finisat de Sir Arthur
Webb în 1913. Palatul este în prezent reşedinţa
Reginei, iar Sălile de Recepţie, alte parcuri şi
gradini regale pot fi vizitate contra unei mici
sume de bani.
Pentru că tot ne aflam în Londra, am
decis să vizităm faimosul muzeu al figurilor de
Papiiştii cu facultatea Greenwitch in fundal
ceara Madame Tussauds, loc unde ne-am
făcut fotografii cu celebrităţi din întreaga lume, sau cel putin replici ale lor, făcute din ceara. Turul
muzeului s-a incheiat cu un scurt metraj vizionat în 4D.
Ultima oprire pe care am făcut-o în Londra a fost la Observatorul Regal Greenwich, având o
colecţie impresionantă de telescoape şi alte instrumente astronimice. În interiorul curţii s-a putut admira o
panorama superbă asupra Metropolei. Tot în curtea observatorului se gasea un indicator al meridianului 0
şi numeroase telescoape prin care puteai să observi nu astrele, ci oraşul.
Să nu uitam de shopping, o activitate destul de importantă pe care am practicat-o. Printre
numeroasele mall-uri prin care am hoinarit, trebuie menţionat şi celebrul centru comercial Harrods,
considerat cel mai clasic şi extravagant din Londra.

Vunvulea Vlad
clasa a X-a A

18
 Rupturile, “steaua” Urmenişului

Comuna Urmeniş este situată în partea centrală a Câmpiei Transilvaniei,la

altitudinea de 452 m deasupra nivelului mării , aproape de cumpăna
apelor dintre bazinul Mureşului si cel al Someşului.Fiind aşezat în partea
centrală a amintitei câmpii , hotarul comunei este străbătut de nu-
meroase ondulaţii numite domuri , având în general , orientare est-vest .
Văile sunt destul de largi şi unele mlăştinoase, ori cu terenuri unde au ex-
istat odinioară lacuri, azi rămânând doar denumirile: La Lac, Faţa Tăului,
Dosu Tăului, etc. Pantele sunt unele destul de abrupte, producându-se
alunecări de teren pe care locuitorii le numesc Rupturi. Masele de
pământ care se deplasează de la
locul rupturii iau de multe ori ,
datorită eroziunii ulterioare , forme foarte curioase , dând impresia ,
când le vedem de la distantă , unor cetăţi în ruine . Existenţa
domurilor şi a sărăturilor explică prin prezenţa în sol a gazului metan,
care se exploatează actualmente aici.
Toate acestea ne fac să tragem concluzia că
denumirea de câmpie este convenţională dată de locuitorii de la
munte şi în acelaşi timp datorită faptului că suprafeţe însemnate de
sol prezintă caracteristici asemănătoare cu ale celor de câmpie,
permiţând culturile acesteia.Alternarea văilor cu domurile nu prea
înalte formează mici depresiuni unde sunt adăpostite satele
comunei. Versanţii dealurilor prezintă două aspecte distincte : pe de
o parte versanţi lungi cu înclinaţie de 4-6 grade , cu expoziţie predominant nordică , numiţi “dos” , locuri în
care se găsesc izvoare ,fântâni cu apă bună de băut , iar pe de altă parte versanţi scurţi cu înclinaţie
puternică , în medie de 10-28 gr. , cu expoziţie predominant sudică , numită “faţă” , lipsiţi de apă
potabilă .
Fondul dominant al solurilor este acele al cernoziomurilor levigate, soluri cu eroziune
puternică şi uneori excesivă. Terenurile afectate de aceste degradări ocupă suprafeţe destul de
însemnate, în special la Urmeniş.
Vegetaţia comunei este specifică regiunilor de silvostepă.O caracteristică esenţială este
raritatea pădurilor, datorită defrişărilor practicate în trecut.
Datorită condiţiilor meteo şi a factorilor
naturali , Rupturile sunt constituite din trei parţi majore , şi
alte câteva părţi minore . Între două părţi constituente a
Rupturilor s-a format , datorită ploilor şi a locaţiei , un
mini-lac , în cea mai mare parte acoperită cu stuf .
Probabilitatea să întâlneşti aici raţe sălbatice este foarte
mare , eu însumi având onoarea să văd aşa ceva .
Prin faptul că prin Urmeniş trece D.N 16
(Tg.Mureş-Cluj) , şi Rupturile sunt situate practic la graniţa
dintre judeţul Bistriţa-Năsăud şi Mureş , mulţi trecători se
opresc aici pentru a surprinde minunate privelişte ce ne-
o oferă acestea.
Totodată , printre ultimele mele expediţii la
Rupturi , am găsit dovezi ale existenţei şisturilor cristaline
la baza acestora , ce-i drept în număr mic , dar totuşi
există.
Bineînţeles , în toate acestea există şi o parte proastă ,
deoarece locuitorii nu apreciază aceste minunăţii , şi
totodată nu se simt onoraţi că au aşa ceva în faţa
ochilor , rupturile fiind cea mai vizibilă dovadă a
alunecărilor de teren din acestă zonă.
Popşor Delia
clasa a X-a H

19
 stor y
er
C ov
ECO LIFE - VISURI VERZI

D e multe ori auzim la radio ori vedem la televizor ştiri alarmante referitoare la
destinul platenei noastre datorită poluării sau încălzirii globale. Ni se cere să
luăm atitudine, dar ce ştim cu adevărat despre ecologie?
Combustibilii vegetali ar putea fi buni pentru planetă –dupa încă una sau doua descoperiri.
În urma combustiei de motorină sau benzină, masinile elimina in aer oxid de azot, hidrocarburi,
monoxid de carbon si dioxid de carbon.
Microcab-maşina care respiră hidrogen
O noua maşină ecologică, construită de un lector de la Universitatea Coventry, poate oferi o
soluţie pentru zgomotul şi poluarea produsă de automobilele din zonele urbane. Microcab este un
autovehicul foarte uşor, nepoluant şi silenţios, cu o viteză maximă de 45 km pe oră, ideal pentru
companiile de taximetre din oraşe.
Motorul îţi primeşte energia prin reacţia oxigenului cu hidrogenul, într-o celulă de combustibil.
Microcab poate transporta până la patru oameni, între care o persoană in scaun cu rotile. Sistemul e
bazat pe o reacţie biochimică, iar rezultatul este “emisia de electricitate, care pune în funcţiune maşina,
şi apa sub formă de vapori.”
Sistemul de propulsie face maşina mult mai ecologică decât cele bazate pe combustie internă şi,
luând în calcul şi dimensiunile reduse (350 kg ), Microcab devine ideală pentru oraşele tot mai
congestionate. Maşina poate circula peste 160 de km cu un rezervor de hidrogen, iar comparativ cu
maşinile electrice, poate funcţiona mai mult şi nu trebuie să poarte o mulţime de baterii greoaie.
Cei mai mulţi oameni sunt sceptici în ceea ce priveşte achiziţionarea unei asemenea maşini,
referindu-se la siguranţă . Deşi funcţionează cu hidrogen, este foarte sigură. “Toată lumea întreabă de
pericolul transportului unui gaz precum hidrogenul,
oamenii se gândesc la baloane, la aeronavele care au
luat foc şi aşa mai departe”, a spus Jostins. “Şi
bineînţeles că siguranţa e critică pentru vehicule. Toate
vehiculele poartă combustibili inflamabili, printre care
şi derivaţi de petrol sau gaze lichefiate; diferenţa e că
noi comprimăm gazul, astfel că presiunea făcută asupra
maşinii e destul de mare: 350 bar. Dar am luat masuri de
precauţie [...], exista senzori de siguranţă în jurul
maşinii, care detectează prezenţa hidrogenului şi ne
alertează dacă există scurgeri. De asemenea, rezervorul
e rezistent la armele de foc [...].”
Totuşi există o problemă în ceea ce priveşte
folosirea unei astfel de maşini: numărul mic de staţii de
alimentare. “Exista doar câteva staţii în Marea Britanie, una ce merită remarcată oferă combustibil
autobuzelor bazate pe celule de combustibil în Londra”, a declarat el. Dar în California şi alte părţi ale
Americii, Germania şi Japonia, ele apar [în zone tot mai apropiate] şi poti să te aprovizionezi cu
hidrogen.”

20
 Jostins este optimist si este sigur că această problemă va fi eliminată cu timpul. “Cu sperietura pe care o aduc
lipsa resurselor şi creşterea preţurilor la petrol, întrebarea e doar când, şi nu dacă, avem nevoie să găsim combustibili
alternativi”, a opinat el, citat de BBC.

Au venit şi alte iniţiative din alte părţi în ceea ce priveşte înlocuirea combustibilului actual cu combustibil
ecologic, biodiesel. De data aceasta se foloseşte un compus obţinut prin separarea glicerinei din uleiurile vegetale de
soia .
Automobilele ar putea funcţiona cu carburant obţinut din plante de soia sau porumb. Etanolul obţinut prin
fermentarea porumbului stă la baza funcţionării unui motor hibrid produs de General Motors. Modelul Yukon E85
funcţionează cu 15% benzină si 85% etanol. Însă, pentru a putea demara la temperaturi scăzute, maşina încă are
nevoie de un combustibil mai inflamabil decât etanolul. Prin urmare, e nevoie de un adaos de minimum 15%
benzină pentru a putea funcţiona. Pentru motoarele diesel, există o variantă mai puţin poluantă - biodiesel. De data
aceasta se foloseşte un compus obţinut prin separarea glicerinei din uleiurile vegetale de soia, porumb şi trestie de
zahăr.

Deşi combustibilii biologici ar fi o soluţie în ceea ce priveşte emisia gazelor care poluează aerul, orice
combustibil consumă şi recolte care ar putea hrăni o planetă înfometată. Un raport recent al ONU conchide că, deşi
beneficiile potenţiale sunt mari, febra biocombustibililor ar putea reduce securitatea alimentară, radicând preţurile la
alimente într-o lume în care 25.000 de oameni, majoritatea copii sub 5 ani, mor de foame în fiecare zi. Singura
modalitate de a ne bucura de beneficiile biocombustibililor fără a reduce rezervele de hrană e eliminarea alimentelor
din ecuaţie. Deşi boabele de porumb şi sucul de trestie de zahăr sunt sursele tradiţionale de etanol, acesta se poate
obţine şi din tulpini, frunze şi chiar rumeguş—produse secundare ale plantelor, care, în mod normal, sunt aruncate,
arse sau îngropate sub arătura.
Cifrele concrete, cantitatea produsă, eficienţa şi, cel mai important, preţul la pompa vor hotărî viitorul
etanolului şi al biodieselului. Dar pentru moment combustibilii verzi nu au ajuns să cucerească încă lumea.

Eco ştiri
ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ FACE PEŞTII MAI MICI
Multe specii de peşti din oceanul planetar au pierdut circa jumatate din masa corporală medie în ultimele
două-trei decenii, ca urmare a scimbarilor climaterice, se arată într-un studio al Institutului francez Cemagref. Şi mai
grav stau lucrurile în apele europene, aici scăderea fiind şi mai accentuată, de circa 60%. Cercetătorii spun că apele
mai calde sunt, în general, un habitat propice pentru speciile de peşti mai mici, iar pentru că aceştia depun mai
puţine ouă, reprezentând prada cea mai uşoară, consecinţele tendinţei pot fi destul de”grave” asupra lanţului
alimentar al speciilor şi a ecosistemului.

SOLUTIA VITICULTURII FARA EMISII: MINI-OITELE!

Un viticultor din Noua Zeelanda deţine secretul pentru reducerea
amprentei de carbon rezultate din producerea vinului, şi anume oile de talie mica.
Viticultorul Peter Yealands s-a gândit să scape de cheltuiala aferenta tăierii ierbii din
vie şi să lase oile s-o pască. Afacerea pare rentabilă, având în vedere că oile nu au
cum să-I distrugă recolta din simplul motiv că, fiind prea scunde, cu o înălţime de
până în 60 de centimetri, nu ajung la strugurii care cresc la o distanta de cel puţin
110 centrimetri de la sol. Până acum Yealands a testat zece oi pe 125 de hectare de
viţă-de-vie. Deoarece în lume mai există doar 300 de mini-oiţe, el intenţionează să le
incrucişeze cu o altă rasă, Merino Saxon, şi vrea să ajungă la un număr de 10.000 de
exemplare în următorii cinci ani.

Trifan Ingrid
clasa a XII-a A

21
 TORNADELE
Ce este o tornadă ?
O tornadă este o furtună violentă, mai mică decât un uragan, dar cu vânturi chiar mai puternice
sub formă de vârtej. Vîrtejul specific unei tornade, coboară dinspre un nor negru de furtună până la
suprafaţa pământului, având aspectul unui coş care se roteşte. Unele durează doar câteva secunde, în
timp ce altele pot dura mai mult de o oră. Majoritatea tornadelor se deplasează cu viteze între 35 şi 36
km/h şi distrugerile pe care le produc se pot întinde pe o suprafaţă lată de 1 km şi lungă de 100 km.Coşul
unei tornade mici poate avea un diametru de doar 3m, în timp ce o tornadă mare poate să fie de 100
de ori mai întinsă. O tornadă se infăţişeaza unui mator ocular ca o coloană de aer având uneori forma
de pâlnie întoarsă, alteori semănând cu un şarpe imens care se deplasează pe orizontală cu viteze
variabile în funcţie de intensitatea tornadelor masurată cu scara Fujita .

Tornadele se formează atunci când există diferenţe importante de temperatură între aerul cald şi
umed de la suprafaţa şi aerul foarte rece din troposfera înaltă, la 10 km altitudine. Aerul cald şi umed
urcă brutal, se răceşte întâlnind alt aer rece şi uscat şi determină condensarea vaporilor. Se formează o
turbulenţă noroasă în formă de spirală , care în emisfera nordică se deplasează, în general, împotriva
acelor de ceasornic.. Praful şi solul sunt absorbite în coşul tornadei,care se răsuceşte în jurul unei zone
calme,cu presiuni scazute. Când tornadele apar la suprafaţa apei, apa şi vaporii de apă sunt absorbiţi
de nori. Astfel apar ,,trâmbele de apă”care dacă nu sunt la fel de puternice ca tornadele de la sol, pot
cauza distrugeri serioase corăbiilor.Majoritatea trâmbelor de apă au un diametru de 6 până la 60 m şi
uneori apar perechi de astfel de trâmbe de apă.

Unde sunt cele mai frecvente tornade ?

Tornadele apar pretutindeni în lume şi sunt foarte des întâlnite în America de Nord, Europa, Asia de
Est şi Australia. În Statele Unite sunt semnalate aproximativ 800 de tornade în fiecare an şi cca 70 de
oameni sunt ucişi. Cele mai frecvente relatări asupra tornadelor provin din S.U.A. ce cuprinde state ca:
Texas,Oklahoma, Kansas şi Nebraska.
Texasul suferă mai mult decât oricare alt stat American de pe urma tornadelor. În 11 mai 1953 o
tornadă a lovit Waco, în centrul Texasului, la numai 300 de km de coastele Golfului Mexic,ucigând 114
oameni.Cea mai mare tragedie din Statele Unite a avut loc în 1925, când un grup de tornade a lovit
statele Missouri,Illinais şi Indiana ucigând în total 689 de oameni.
Uneori, când o tornadă se formează într-o regiune fierbinte şi uscată, ea absoarbe foarte mult praf şi
nisip, fiind supranumită ‘’diavol de praf’’. Aceste tornade pline de praf par să obţină energie din căldura
pământului şi se pot ridica până la 300 m în aer.

Distrugerile pe care le pot produce tornadele, mai ales în zonele dens populate, sunt considerabile.
Sunt distruse clădiri, arborii sunt smulşi din rădăcini, pot fi ridicate în aer şi transportate la distanţă de sute
sau chiar mii de metri diferite obiecte. Forţa de distrugere a vântului este deosebit de mare dar se
exercită strict pe traseul urmat de tornadă. Oamenii aflaţi la zeci de metri distanţă de un astfel de vârtej
nu au sesizat prezenţa acesteia. Sunt cunoscute numeroase istorisiri referitoare la obiectele ridicate şi
transportate prin aer, după care au fost readuse intact pe pământ.Se povesteşte de asemenea despre
fiinţe vii, readuse pe pămînt nevătămate, după un vârtej aerian mai mult sau mai puţin îndepărtat.
Desigur, multe relatări pot fi rod al imaginaţiei dar, tinând seama de forţa deosebită a vârtejului după
tornada din 1896 din localitatea St.Louis din SUA a fost gasită o cazmă înfiptă în trunchiul unui arbore pe
o adâncime de 15 cm, se pare ca episodul călatoriei lui Dorothy din povestirea Vrăjitorul din Oz a fost
inspirat de observarea unor fapte reale.

Fărcaş Mădălina, Oroian Daiana

clasa a X-a F

22
 Uraganele

Uraganul este o furtună tropicală de mare intensitate. Ele sunt defapt vânturi rotative care
depăşesc viteza de 120 km/h. Uraganele pot dura de la o zi la cca. o lună, în funcţie de cantitatea de
energie înmagazinată.
Uraganele iau naştere în momentul în care o furtună se deplasează pe deasupra oceanului. În
contact cu apa caldă, energia furtunii creşte. Când se formează un uragan, vaporii de apă sunt
adunaţi din mare şi formează nori extrem de compacţi. Atunci când apa caldă se evaporă şi aerul cald
se ridică încep să se învârtească într-o spirală verticală. Alt rol important în formarea lor îl are
pseudoforţa Corilois, care conferă furtunii acea mişcare rotativă.
În momentul în care uraganele ating ţărmul, pot provoca pagube uriaşe, afectând suprafeţe de
ordinul sutelor şi miilor de kilometri pătraţi, cum a fost cazul în 2005 când uraganul Katrina a afectat sudul
SUA cu un impact puternic asupra oraşului New Orleans. 90% dintre vicimele uraganelor apar în
momentul în care acestea ating ţărmul pentru prima dată. În Atlanticul de Nord, sezonul uraganelor
începe în luna iunie şi durează până în noiembrie, când oceanul se răceşte şi nu mai poate furniza
cantitatea de energie necesară.
În funcţie de intensitate, uraganele sunt clasificate conform scalei Saffir-Simpson pe cinci trepte.
Un uragan de categoria 1 are o viteza intre 120-150 km/h, în timp ce unul de nivel 5 depaşeşte 251 km/h,
iar efectele sunt devastatoare, copaci smulşi din rădăcină, vehicule şi alte corpuri grele ridicate în aer,
valuri marine foarte înalte, inundaţii puternice, etc.
Într-un sezon mediu în Oceanul Atlantic se produc cca. 6 uragane dintre care două sunt de
categoria a treia sau chiar mai mari. În ultimii ani, numărul uraganelor puternice s-a mărit, în special
după 1995. Numeroşi oameni de ştiinţă pun această intensificare pe seama încălzirii globale.
Vârtejul unui uragan poate ajunge la un diametru mai mare de 400 km. Vânturile violente se
învârtesc in jurul unei zone calme, numită „ochiul” uraganului. În momentul de intensitate maximă a
furtunii, aerul uscat şi mai rece de deasupra este absorbit în ochiul furtunii, care masoară aproximativ 30
km în diametru. Când uraganul ajunge în zonele mai reci, el nu mai este alimentat de aerul cald care se
ridică şi începe să piardă din putere.
Ele îşi au originea in zonele de la Nordul şi Sudul Ecuatorului, marcate de tropice (Tropicul Racului
şi Tropicul Capricornului), acestea fiind cele mai calde zone de pe glob si unde apa are temperaturi de
29o C. Uraganele se deplasează de obicei spre Vest, împinse de vânturile din zonă.

Berţa Ioana
clasa a X-a F

23
 Furtunile

Furtuna este un vânt puternic însoţit în mod obişnuit de ploaie şi grindină. Un asemenea fenomen
poate trece foarte repede, ori poate să dureze ore în şir sau chiar zile întregi.
Furtunile se ivesc după zile de " zaduf ", când straturile de aer de la suprafaţa Pământului, fiind
încalzite de excesul de căldură de la sol, se ridică prin curenţi ascendenţi care conţin un procent ridicat
de umiditate. Aceştia transportă şi condensează în păturile mai reci de la înalţime mari cantitaţi de
vapori de apă, sub formă de nori lungi şi grei, purtători de ploi torenţiale care însoţesc nemijlocit
deplasarea maselor de aer.
De aceea, cele mai frecvente furtuni au loc în zona cu climă caldă şi umedă şi cu deosebire în
insulele Mediteranei asiatice (arhipeleagul malaiez, insula Java etc. ). Un rol important în perturbaţiile
atmosferice din această zonă îl au furtunile dezlălnţuite de cicloni tropicali care se transformă în
uragane aducătoare de distrugeri şi calamităţi.
De asemenea, furtuni dese apar şi în lanţul ciclonilor din frontul polar, în cuprinsul zonelor
temperate, în care aerul cald, tropical, este împins în sus de masele de aer rece, polar, coborâte din
nord spre sud. Acestea sunt furtuni frontale (formate la întalnirea fronturilor atmosferice reci cu cele
calde), care se deplaseaza cu viteze medii de peste 40 km/h, provocând schimbări bruşte de
temperatură şi shimbarea vremii.
În sfârşit, o categorie aparte sunt furtunile cu caracter local, care apar în orele de după-amiază,
după călduri mari de vară. S-a observat că frecvenţa acestor fenomene este mai mare în perioadele de
intensitate a activitaţii solare, fapt care confirmă influenţa puternica pe care o are radiaţia în
perturbaţiile atmosferice.
Numărul furtunilor pe globul pământesc este foarte ridicat. După datele Biroului meteorologic din
S.U.A., anual au loc circa 16 000 000 de furtuni, ceea ce revine în medie la 44 000 pe zi şi 2 000 pe oră.
Repartizarea lor pe faţa Pământului este, însă, foarte inegală. În timp ce regiunile tropicale şi fronturile
polare cunosc manifestări foarte dese ale acestor fenomene, în zonele de calm ecuatorial ca şi în marile
arii de maximă presiune din emifera nordica ele lipsesc sau apar foarte rar.
Dacă în Antarctida furtunile reci sunt "la ele acasă", suflând peste întreaga clotă de gheaţă care
acoperă continentul de la Polul Sud, în Arctica, la celălalt pol al Pământului, o furtună apare cu mult mai
rar.
Multă vreme acestor fenomene -grandioase prin manifestările şi puterea lor - nu li s-a dat o
explicaţie ştiinţifică, din teamă şi neştiinţă, fiind socotite ca efecte ale unor forţe supranaturale. În ultimii
200 de ani oamenii de ştiinţă ai învins însă necunoscutul în ceea ce priveşte cauzele şi modul de formare
al furtunilor şi se stăduiesc să le cerceteze în toate manifestările şi urmările lor. Astăzi telegraful şi radio-ul,
prin care se anunţă apropierea furtunilor, sunt mai iuţi decât vântul, iar numarul staţiunilor de observaţie
meteorologică a cresut pe toate continentele. Aceste mijloace de cercetare oferă, împreună cu sateliţii
şi rachetele cosmice din epoca noastră, posibilităţi neasemuit mai mari pentru cunoaşterea proceselor
de formare a acestor perturbaţii atmosferice şi ca atare pentru preântâmpinarea şi diminuarea efectelor
lor negative. Dacă nu ar exista reţeaua de înregistrare şi anunţare repidă a stării vremii, aviatorii nu şi-ar
putea îndeplinii programul de zbor şi multe vase ar pierii în adâncul mărilor bântuite de furtună, ca în
secolele trecute.
Manifestările şi intensitatea furtunilor sunt diferite. În părţile interioare, întinse şi puternic încălzite
ale Asiei şi Americii de Nord vara apar, adesea, pe neaşteptate furtuni fierbinţi care ofilesc ierburile şi
compromit culturile, constituind un adevărat fragel pentru agricultură. Din cauza suflării lor arzătoare în
stepele Volgăi si Donului ca şi în preriile cultivate din S.U.A. şi Canada frunzele pălesc, fructele se usucă şi
păsările zboară cu ciocurile deschise. Datorită unei furtuni fierbinţi din interiorul Americii de Nord,
termometrul a înregistrat în iulie 1966 în localităţile statului Dakota de Sud 45 de grade celsius la umbră.
Vântul, vrând parcă să stoarcă şi mai mult vlaga câmpurilor roditoare, stârneşte aici uneori furtuni de
praf care sunt şi mai pustiitoare. Curenţii aerieni bat cu o viteză de peste 20 m/s şi ridică praful mărunt
care întunecă cerul şi acoperă câmpuriile roditoare, transformânu-le în deşerturi. Soarele, acoperit de
praful în suspensie, se vede ca un taler roşiatic, opac, deasupra capului.
Acţionând ca o uriaşă pompă aspiro-respingătoare, vântul ridică şi transportă la distanţe de sute
de kilometri milioane de tone de pulbere. În 1901, o furtună puternică din Sahara a înălţat un nor de praf
care a acoperit Algeria şi Tunisia cu un strat gros de 1/2 m.

24
Furtunile de nisip -una din plăgile seculare care macină agricultura asiatică - se desfăşoară pe suprafeţe
întinse şi în părţile centrale şi nordice ale Chinei, în Turkestan, în Iran şi în Asia Mică. Împotriva acestor
fenomene dăunătoare omul luptă prin plantări de păduri de protecţie care domolesc furia vânturilor şi le
schimbă direcţia, ca şi prin culturi de plante rezistente la uscăciune şi capabile să menţină pătura de sol şi
să-i întreţină fertilitatea.

Drumurile furtunilor prin ţara noastră sunt determinate fie de traiectoria ciclonilor atlantici, fie de anticiclonii
nordici care trimit mase de aer rece polar până în centrul şi sudul Europei, aducând schimbarea bruscă a
vremii. Aşa, de pilda, invaziile de aer polar din Groenlanda şi Scandinavia, de la sfârşitul lunii iulie 1966,
ajungând şi la noi, au făcut să scadă temperaturile din Câmpia Dunării cu 15 grade într-o singură oră. Ca
urmare, în ziua de 22 iulie s-a produs o mare furtună, cu puternice descărcări electrice, însoţită de
precipitaţii abundente; vântul a suflat din sud- vest şi nord- est cu o viteză care a crescut într-o oră de la 20
la 80 km/h.
Dar mai năpraznice ni se par viscolele- furtuni de zăpadă în care vântul suflă în rafale, învârtejind şi
spulberând zăpada, izbind puternic faţa şi mâinile drumeţilor şi acoperind adesea case, drumuri şi călători.
Cele mai puternice viscole se formează în lunile ianuarie şi februarie în Siberia şi în stepele Ucrainei
şi Asiei centrale. Bătută de vânt şi îngheţată de gerul care atinge -30 -40 grade C, zăpada se întăreşte în
aşa măsură, încât troienele care acoperă uliţe întregi şi chiar sate pot forma un pod compact pe
deasupra caselor.
O altă categorie de furtuni sunt rafalele. Acestea îşi anunţă prezenţa printr-un nor, tăiat la mijloc cu
o bandă luminoasă, care-şi schimbă mereu conturul. Rafalele sunt vânturi de o forţă uriaşă, însoţite de ploi
torenţiale ce vin pe neaşteptate şi produc mari distrugeri; din fericire, ele trec repede. Se formează prin
pătrunderea bruscă a aerului rece în masa celui cald, pe care-l sileşte să se ridice în sus. Viteza unui vânt
de rafală poate ajunge până la 90 de km pe oră, dar suprafaţa pe care suflă este limitată la o fâşie lunga
de 5-6 km şi lata de 500 m. În 1878 o rafală dezlănţuită neasteptat pe coastele Angliei a scufundat fregata
"Euridice", a trântit la pământ oamenii din port, şi mase de zăpadă umedă au acoperit orizontul,
producând un întuneric ca noaptea; marea, răscolită de furtună, fierbea în valuri enorme. Clocotul
acesta infernal n-a durat decât 5 minute, căci vârtejul a dispărut în câteva clipe, zăpada s-a topit şi cerul
s-a înseninat la loc.

Oltean Adina
clasa a X-a H

25
 Cutremurele

Dintre cataclismele naturale ce afectează societatea umană, cutremurele de pământ au

influenţe dintre cele mai nefaste asupra vieţii oamenilor şi a culturii lor materiale. Cutremurele de pământ
se produc intr-un timp foarte scurt şi au consecinţe devastatoare.
Cutremurele de pământ sunt zguduiri bruşte de durată scurtă şi intensitate variabilă, care se
manifestă în scoarţa terestră. Cea mai mare parte a cutremurelor sunt de natură tectonică, generate în
interiorul Pământului, şi de natură vulcanică, asociate erupţiilor de lave. Mişcările seismice mai pot fi
provocate si de impactul unor meteoriţi cu scoarţă terestră, de prăbuşiri şi alunecări de teren, prin
explozii produse artificial de către om.
De studiul acestor zguduiri ale scoarţei se ocupă seismologia, care dispune de un considerabil
material informativ, cum ar fi frecvenţa cutremurelor, energia declanşată şi modul de propagare a
undelor seismice, înregistrarea lor cu ajutorul seismografelor, efectele distrugătoare şi cauzele care le
generează, localizarea arealelor seismice, elaborarea de tehnologii antiseismice, atât de necesare în
construcţii.
În funcţie de intensitate, se deosebesc 2 categorii majore de cutremure: microseisme (foarte
numeroase, insesizabile pentru om, acestea putând fi înregistrate numai de seismografe) şi macroseisme
(resimţite de om şi care pot provoca distrugeri materiale).
Există mai multe scări seismice, cele mai uzitate fiind scara seismică Mercalli şi scara seismică
Gutemberg-Richeter.
Locul de declanşare a cutremurului, din interiorul scoarţei terestre, se numeşte hipocentru.
Hipocentrele cutremurelor pot exista la adâncimi diferite: până la 60 km, în cazul cutremurelor
intracrustale; între 60 şi 300 km, pentru cutremurele intermediare, şi peste 300 km, în cazul cutremurelor
adânci.
După frecvenţă şi intensitate, cutremurele pot fi polikinetice, caracterizate printr-o zguduire
principală, la început, urmată de altele, mai slabe, numite replici; cutremure monokinetice, cu o singură
zguduire principală, precedată uneori de cutremure slabe. Astfel de cutremure se repetă periodic, cu
descărcări mari de
energie.
Cutremurele pot fi
însoţite de fenomene
l umi n oa se , zg om ot e
subterane si procese
tectonice.
Pe suprafaţa
Pământului se disting mai
multe zone seismice
caracterizate de
cutremure puternice.
Zon a sei smi c a
circumpacifică este cea
mai extinsă, afectând
ţărmul vestic al Americii,
arcurile Alaska-Kurile-
Arhipelagul Japonez-
Insulele Marine-Tonga si
Ryukyu-Filipine-Noua
Guinee-Insulele Solomon.
Poziţia acestei zone
seismice este legată de
fosele oceanice si arcele
insulare, elemente
fundamentale ale
fundului oceanic. Focarele cutremurelor de pământ sunt situate între 20 şi 70 km adâncime. Cutremurele
de pământ din această zonă au intensităţi cuprinse, între 7 şi 9 grade.

26
La 1 Aprilie 1964, în apropierea Insulelor Aleutine s-a produs un cutremur submarin. Această manifestare
telurică a produs un val de flux cu o înalţime de peste 10 metri, numit “ţsunami”, care, după 5 ore, a
“spălat” ţărmurile Arhipelagului Hawaii, producând în orăşelul Hilo 159
de victime si pagube de 25 milioane de USD.
Zona seismică a dorsalelor oceanice este prezentă în toate
bazinele oceanice. Aceste dorsale, cu o lungime de circa 80.000 km,
constituie un domeniu cu o intensă activitate geodinamică, un rol
important avându-l cutremurele. Focarele acestora nu depăşesc
adâncimea de 60 km, manifestându-se numai în litoseferă, iar
intensitatea lor nu depăşeste 6 grade.
Zona seismică din lungul munţilor tineri are o largă extensiune
fiind legată de segmentele montane de mare mobilitate, unde sunt
localizate sisteme de falii logitudinale şi transversale, care denivelează
fundamentul cristalin, sau au loc procese de subducţie, situate în “curburi”, cum ar fi in Birmania, Hindukuş,
Carpaţi. Cutremurele ce aparţin acestei zone sunt în cea mai mare parte normale, dar pot fi şi
intermediare, iar intensitatea lor poate merge până la 9 grade.
În seara zilei de 4 Martie 1977, ora 20:23, sud-estul României a fost afectat de un puternic cutremur
de pământ, cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter. Focarul cutremurului a fost localizat în zona
Vrancea, la o adâncime de aproximativ 110 km. A fost urmat de numeroase replici de mai mică
intensitate. S-au inregistrat 1500 de morţi şi peste 10.000 de răniţi, iar peste 4000 de clădiri s-au prăbuşit.
Scoarţa terestră este afectată şi de cutremure cauzate de alte fenomene decât cele tectonice.
Cutremurele legate de vulcanism se manifestă în cele mai multe cazuri în fazele de preerupţie şi
erupţia vulcanilor, ca urmare a tensiunilor create de gazele din cupola subvulcanică, gaze care tind să
ajungă la suprafaţă.
Cutremurele legate de prăbuşire au ponderea cea mai mică şi cu efectele cele mai reduse. Sunt
seisme superficiale şi au un caracter strict local.
Din cauza gravelor pierderi umane şi imenselor distrugeri materiale provocate de cutremurele de
pământ, se pune întrebarea dacă aceste fenomene pot fi prognozate. Pe măsură ce mijloacele de
investigaţie se îmbunătăţesc, se adună noi date privind mecanismul de declanşare şi manifestare a
seisemelor, creşte şi speranţa că pot fi făcute prognoze asupra momentului producerii cutremurelor. Se
pune însă întrebarea dacă, descoperind procesele care avertizează producerea iminenta a unui
cutremur, se mai poate salva ceva în afară de vieţi omeneşti.

Q&A

Orice cladire rezistă la cutremur?

Nici o construcţie nu poate rezista la cutremure foarte puternice,însă,cu ajutorul unor materiale de
consolidare şi al unor fundaţii care oferă posibilitatea de miscare,arhitecţii au reuşit să proiecteze clădiri
solide,capabile să facă faţa unor şocuri destul de mari.

Ce este un gheizer?
În unele regiuni,lacurile,râurile şi izvoarele subterane se încalzesc de la rocile de topire de dedesubtul
lor.Apa clocotită îşi face drum spre suprafaţa,unde se adună în lacuri sau tasneşte în sus cu mare
presiune,dând astfel naştere unui gheizer.
Pot fi prevazute cutremurele?
Nu foarte precis.Există instrumente ştiinţifice destinate depistării unor evenimente prevestitoare;şi
comportamentul păsărilor şi al animalelor ne pot avertiza despre iminenţa unui şoc,însa nici una dintre
aceste metode nu este sigură.
Ce este epicentul cutremurului?
Epicentul este punctul de pe suprafaţa Pămîntului situat chiar deasupra locului în care se declanşează
cutremurul. Undele de şoc se propaga dinspre epicentru către zonele înconjurătoare.

Boer Maria
Şanta Rareş
Teban Anda
Lucaci Ioana
Birtala Alina
clasa a X-a I

27
 Din jurnalul olimpiadelor naţionale
de GEOGRAFIE...

SATU MARE 2009

La cea de-a 29-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Geografie, găzduită de judeţul Satu Mare în
perioada 11-16 aprilie 2009 s-au adunat 300 de elevi din toată ţara, 43 de cadre didactice-profesori
însoţitori şi 40 de membri ai Comisiei Naţionale.
Printre participanţii la această Olimpiadă se numără şi reprezentanţii judeţului Mureş şi anume:cei
5 elevi; Fărcaş Mădălina şi Văcar Anda din clasa a VIII-a, Ciomoş Cristina din clasa a IX-a, Popşor Violeta
din clasa a X-a şi Sângeorzan Vlad din clasa a XII-a. Am avut onoarea să-l avem ca profesor însoţitor pe
domnul profesor de geografie Conţiu Hadrian, iar ca membru al Comisiei Naţionale pe domnul profesor
Voicu Dumitru.
Participarea la această olimpiadă a fost o experienţă minunată, a fost un vis care a devenit
realitate dar care m-a luat prin surprindere. Am participat la Olimpiada de Geografie mai mult din
curiozitate, fără să mă gândesc o clipă că aş putea ajunge la faza naţională.
Când am aflat că m-am calificat a fost o bucurie imensă; mă gândeam mereu la cum va fi
această experienţă; îmi făceam tot felul de griji. Aceste griji au dispărut însă când am cunoscut
persoanele alături de care am petrecut o minunată săptămână într-un judeţ frumos precum Satu Mare.
Deşi la început mă gândeam o să fie o săptămână in care voi fi foarte stresată din cauza
probelor de examen, stresul nu a fost aşa de mare precum mi-am imaginat pentru că am avut un
program bine organizat.
Am ajuns vinerea după masă şi am ieşit la o plimbare prin oraş, plimbare în care ne-am relaxat
puţin după călătoria făcută.
Sâmbăta dimineaţa am participat cu toţii la Deschiderea festivă la Filarmonica de Stat “Dinu
Lipatti” Satu Mare. După masă am avut prima probă teoretică scrisă la care am avut multe emoţii.
Duminică am mers aş putea spune într-o excursie. Un profesor din Satu Mare ne-a descris din
punct de vedere geografic destinaţile vizitate, efectuând observaţi şi analizând acest traseu. Această
excursie avea ca obiectiv cunoaşterea orizontului local şi îndepărtat al Municipiului Satu Mare după
care a avut loc a doua zi proba practică referitoare la această excursie.

Luni, după proba practică scrisă, am vizitat obiective turistice şi istorice din oraşul Satu Mare
precum: Catedrala romano-catolica, Episcopia Romano-catolica, centrul nou al oraşului şi multe alte
obiective.
Marţi am avut parte de o frumoasă excursie în zona munţilor, excursie în care am acumulat multe
cunoştinţe despre acele zone dar cel mai important lucru o fost că ne-am distrat foarte bine impreuna.
Miercuri am avut parte din nou de o iesire în oraş cu scop turistic şi au fost organizate spectacole
in onoarea noastră, iar seara ne-am bucurat de o
ieşire într-un club unde ne-am distrat de minune.
Joi a fost ultima zi petrecută în Satu Mare,
aşa că am profitat de timpul liber pe care l-am
avut pentru a face nişte cumpărăuri şi pentru a mai
vizita o dată frumosul oraş. După amiază am
participat la Festivitatea de închidere şi premierea
la Casa de Cultură a Sindicatelor din Muicipiul Satu
Mare.
A fost o experienţă care a meritat din plin efortul
depus să învăţăm deoarece ne-am distrat, am
vizitat locuri noi şi cel mai frumos lucru: am legat
prieteni cu elevi din toată ţara şi am cunoscut
multe persoane importante.
Sunt foarte bucuroasă că am avut norocul să am
parte de o asemenea experienţă minunată care
mi-a oferit o mulţime de beneficii şi care va rămâ
ne mereu în amintirea mea.
Farcaş Mădălina
clasa a X-a I

28
 TÂRGOVIŞTE 2010

A venit vacanţa de primăvara! Ieşiri cu prietenii şi somn până târziu, asta se înţelege, nu? Ei bine,
ce aţi zice de o incursiune într-o altă variantă de vacanţă?
În fiecare an, primăvara aduce, pentru cei care ştiu exact ce caută, un prilej de a se desprinde
de cotidian, de a intra în competiţie şi de a explora noi meleaguri. Vorbesc desigur despre Olimpiadele
Naţionale.
Nu ştiu cum este atmosfera în cadrul altor domenii, dar când vine vorba de geografie, olimpiada
naţională devine o dependenţă, o manie de care nu te poţi lăsa, de care te leagă numeroase amintiri şi
prietenii; ceva pentru care merită cu adevarat sa lupţi.
Şi anul acesta ca în fiecare an, micii geografi din toate colţurile ţării s-au strâns, de data acesta
la Târgovişte, pentru a da startul
unei noi competiţii. Primele zile,
începând de marţi şi până joi, au
fost ocupate aproape complet
cu probele scrise şi practice (în
care elevii au fost purtaţi până şi
12 ore prin judeţul Dâmboviţa şi
nu numai, pentru a-şi pune
abilităţile la încercare).Emoţiile şi
verva, ultimele priviri printre notiţe
şi ultimele sfaturi înainte de
intarea la probe, constituie un
adevarat ritual pregătitor pentru
ceea ce urmează. Şi anume
eliberarea! Că ai ştiut, că nu ai
ştiut, de joi după-amiaza, nimic
nu mai contează decât să te iei
cu colegii de breaslă, să te
distrezi şi să te bucuri de fiecare
clipă!
Pentru a răsplăti munca
depusă de participanţi, gazdele Lotul trimis de judeţul Mureş (de la stânga la dreapta):
din Dâmboviţa, au organizat Bobiş Bianca(VIII), Crenat Diana(VIII), prof. Cătinean Estera, Molnar
Attila(X), Popşor Violeta-Georgeta(XI).
excursii la muzeele din oraş şi la
Complexul Muzeal Curtea
Domnească. Cireaşa de pe tort a costituit-o drumeţia în Bucegi, în Parcul Naţional Cheile Răteiului,
unde, purtaţi prin noroaie până la gleznă, prin zăpezi înca netopite şi peste pâraie învolburate de munte,
participanţii au trăit o adevărată experienţă de geograf. Vineri noaptea, proba de foc: aflarea
rezultatrelor a ţinut internatul fremătând de nerabdare, de izbucniri de fericire sau supărare, până
aproape în zori. În zilele de sâmbătă şi de duminică dimineaţa s-au desfăşurat probele în limba engleză
pentru selecţia lotului care va reprezenta ţara noastră la faza internaţională a competiţiei.Apoi,
festivitatea de premiere, momentul atât de aşteptat a venit şi el şi, pe primii clasaţi, i-a adus pentru
câteva momente în centrul atenţiei tuturor.
Astfel se încheie un nou capitol din istoria noastră şi anume ediţia a 30-a a Olimpiadei Naţionale
de Geografie. O ediţie la care judeţul Mureş s-a prezentat cu demnitate, obţinand o menţiune la clasa a
VIII-a prin eleva Cernat Diana de la Gimnaziul de Stat ”Mihai Viteazu” din Tg-Mures şi un premiul al II-lea
la clasa a XI-a, obţinut de eleva Popşor Violeta-Georgeta de la C.N. „Al. Papiu Ilarian” din Tg-Mureş.
Aceste rezultate, împreună cu notele mari obţinute de ceilalţi membrii ai lotului, au clasat judeţul nostru
pe locul al III-lea în casamentul general, cu media 79,26, în urma judeţelor
Iaşi( locul I) şi Olt (locul al II-lea).

Popşor Violeta
clasa a XII-a A

29
 Viitorul gheţii
După afirmaţiile cercetătorilor, în viitorul apropiat din cauza încălzirii globale, ne putem lua adio
de la datul cu sania, de la oamenii de zăpada şi..... de la
Polul Nord?
Cercetătorii spun că pentru prima dată in istoria
omenirii, din cauza schimbărilor climaterice Polul Nord a
devenit o insulă în jurul căreia se poate naviga. Imaginile
recepţionate din satelit arată ca gheaţa s-a topit creându-
se pasaje atât în nord-vest, cât şi în nord-est. Profesorul Mark
Serreze om de ştiinţă de la Centrul Naţional de Date pentru
Zăpadă şi gheaţă din USA, a declarat că imaginile
sugerează că Arctica „va muri încet” din cauza încălzirii
globale. Mai multe companii navale vor acum să
exploateze noile rute care au fost “închise” din era glaciară.
Gheţarii din zona arctică se topesc mai repede decât au
prevăzut cercetătorii, apropriindu-se de un punct de la
care ”nu mai este cale de întoarcere”. Calota glaciară a
Groenlandei, al cărei volum este estimat la 2,9 milioane de
metri cubi, şi a gheţurilor din Oceanul Arctic, cu un volum
estimat la 4,4 milioane de metri cubi în septembrie 2007,
sunt la cel mai scăzut nivel, potrivit raportului WWF. Volumul
gheţarilor din ocean a scăzut cu 39% faţă de volumul mediu
înregistrat în perioada 1979-2000. Procesul de topire al
calotei glaciare a Groenlandei şi a gheţurilor din Arctica
este aproape de “un punct în care nu mai este cale de
întoarcere”, dincolo de care situaţia va deveini ireversibilă, este de părere organizaţia internaţională,
care a compilat cele mai recente studii asupra zonei nordice a globului. Dar, mai există şi alte
”evenimente” cauzate de încălzirea globală. O subţiere a solului permanent îngheţat de la Polul Nord ar
putea afecta grav ecosistemele şi ar putea duce la eliberarea unor cantităţi enorme de gaze cu efect
de seră în Rusia, Alaska si Canada. În perioada de topire rapidă, temperaturile ar putea creşte în timpul
toamnei, pe coastele arctice din Rusia, Alaska şi Canada, cu până la cinci grade Celsius. Temperatura
anului trecut, din august până în octombrie, în vestul arctic a fost de asemenea neobişnuit de ridicată, cu
peste două grade Celsius peste media perioadei 1978-2006. Cercetătorii au descoperit că atunci când
gheaţa de la suprafaţa apei se topeşte repede, pământul arctic se încălzeşte de trei ori şi jumătate mai
repede decât rata prevazută în modelele climatice pentru secolul 21. Încălzirea este mai intinsă peste
ocean, dar simulările arată că se poate intinde până la 900 de mile în interiorul teritoriului. Efectele topirii
sunt deja evidente în părţi din Alaska unde au loc tot mai des alunecări de teren provocate de topirea
bulgărilor de gheaţă din sol şi căderi tot mai dese de copaci. Acest fenomen este cunoscut sub numele
de "pădurea beată" şi este provocată de alunecarea solului. Dar, putem fi optimişti pentru că topirea
gheţii din peninsula Antarctica, cauzată de încălzirea globală, favorizeaza absorbţia dioxidului de carbon
de către plancton, au descoperit oamenii de ştiinţă de la British Antarctic Survey.
Cele mai multe dintre efectele încălzirii globale prezintă un anumit efect retroactiv pozitiv: fără gheaţă,
căldura razelor solare este mai puţin reflectată în atmosferă şi mai mult absorbită de apă, accentuând
astfel mecanismul de topire a gheţii. Însă absorbţia de CO2 de către fitoplanctonul din oceanul proaspăt
degajat de gheaţă încetineşte procesul de încălzire globală, au explicat cercetătorii britanici. În ultimii 50
de ani, aproximativ 24.000 de kilometri pătraţi au fost eliberaţi de gheţuri în jurul Peninsulei antarctice.
Acest dezgheţ a provocat apariţia fitoplanctonului, care absoarbe carbonul din apă. Cantităţi mari de
fitoplancton, care nu apucă sa fie consumate de animalele marine, se depun pe fundul oceanului după
moartea acestor microorganisme. Cercetătorii britanici au estimat, pe baza fotografiilor din avion care
au detectat algele verzi prezente în acea zonă, că 3,5 milioane de tone de carbon, echivalentul a 12,8
milioane de tone de CO2, au fost astfel reţinute pe fundul oceanului, în apropierea Peninsulei Antarctice.
Această cantitate este echivalentă cu capacitatea de stocare a dioxidului de carbon de către o
suprafaţă de până la 17.000 de hectare de pădure tropicală, dar pare doar o picătura de apă într-un
ocean, comparativ cu cantitatile de CO2 cauzate de carburanţii fosili şi de despăduriri, care au ajuns la
8,7 miliarde de tone in 2007.
Monea Larisa
Mureşan Melania
clasa a XI-a H

30
 Colectarea selectivă a deşeurilor la Colegiul Papiu

În liceul nostru , în cadrul cercului de geografie, am demarat o acţiune de colectare selectivă a

deşeurilor. Această acţiune doreşte să îi înveţe pe elevii colegiului să devină cetăţeni responsabili.
Campania constă în împarţirea in fiecare clasă a trei coşuri de gunoi, fiecare fiind destinata unui anumit
tip de deşeuri: hârtie,plastic şi resturi menajere.Pentru ca acest lucru să fie posibil , un grup de elevi din
clasa aXa H , membrii ai cercului , coordonaţi de domnul profesor de geografie ,Conţiu Hadrian, s-au
ocupat de lucrurile administrative.
Pentru că acţiunea era începută din anul şcolar 2009/2010, unele clase dispuneau deja de aceste
coşuri .Astfel cei 7 elevi şi-au împărţit sarcinile în aşa fel incât acţiunea să se deruleze într-un timp
eficient .O parte dintre aceştia au verificat clasele şi au intocmit liste pentru a putea vedea numărul de
clase care dispun de coşuri şi câte mai au nevoie. Cealaltă parte a grupului s-a ocupat de inventarierea
coşurilor existente neîmparţite. Etapa următoare va consta in împărţirea coşurilor , care va avea loc în
momentul in care fiecare clasă va strange banii necesari achitării coşurilor.
După împărţirea coşurilor, membrii cercului le vor aduce la cunoştinţă elevilor felul în care trebuie să
acţioneze şi paşii pe care aceştia trebuie să îi urmeze pentru ca acţiunea să se desfăşoare cu
uşurinţă.Acest lucru se va realiza prin împărţirea de plinate în fiecare clasă , realizate de grupul de elevi
responsabil de această acţiune.
Paşii pe care elevii trebuie să îi urmeze sunt simpli. În primul rând , aceştia trebuie să arunce deşeurile in
coşurile corespunzatoare. La sfârşitul fiecărei zile, coşurile sunt duse afară în curte, unde deşeurile sunt
depozitate în containere speciale pentru fiecare tip de deşeu , după care sunt preluate de firme
specializate.
Membrii cercului se bazează pe receptivitatea elevilor pentru ca acţiunea să fie un adevărat succes.

Pop Cristina
clasa a X-a H

31