Sunteți pe pagina 1din 3

3 zile studiu despre tine

“Ai o “locuinţă” extrem de interesantă care obsedează după ce o vizitezi.


Doamne, cât de bine ştii asta! Cât de mult te bazezi pe farmecul tău aplicabil aproape pe
orice fiinţă! Cât de simplu îţi este să-ţi doreşti şi să obţii orice din fiinţele pe care le
ademeneşti. Cine intră la tine îţi admiră decoraţiunile, se miră de felul în care lumina îţi
copilăreşte zâmbetul şi de proba pe care trebuie s-o treacă pentru a păşi în dormitorul tău:
trebuie să meargă pe sârmă, pe un hol lung, într-un echilibru perfect, altfel nu va ajunge
la patul tău de paie - chiar, ce le răspunzi când te întreabă de ce dormi pe un pat de paie şi
nu pe un pat normal?

Cine apucă să ajungă la bibliotecă îşi duce mâna la gură când vede ce statuie
superbă cu un imens penis în erecţie se află chiar între poveştile lumii, de parcă ai vrea ca
toate personajele, din toate cărţile, să-ţi ştie îndrăzneala! Da, în bibliotecă, pentru că îţi
place să construieşti din cuvinte castelul oricărei relaţii, iar statuia e acolo ca să deschidă
discuţia. Până să apară femeile, ai ridicat toţi pereţii fiinţei tale din cărţi.

Tuturor le dai senzaţia, intrând prima dată la tine, că le faci turul complet al
interiorului. Dacă ar şti câte încăperi eviţi, cate sunt ascunse de perdele grele şi în câte nu
mai vrei să intri nici măcar tu! Nu în toate e dezordine sau aer închis, unele sunt chiar
încăperi minunate, pe care doar nu vrei să le împarţi cu nimeni, deocamdată…

Nu ai nimic de dărâmat la casa asta, ai doar de făcut câteva consolidări, pentru că


ai avut momente când ai exagerat cu neîncrederea în tine. Ştiu că ai mare nevoie ca
geamurile să fie deschise în permanenţă spre stradă, ştiu că ai imensa nevoie să fii văzut
umblând în pielea goală, în pielea femeilor goale din tinereţea ta.

Trebuie să mai dai câte-un var alb peste pereţii unor încăperi mâzgăliţi din
răzvrătire, mai mult decât din convingere. Ar mai trebui regândită scara, pentru că şansa
ca numărul femeilor din mersul tău în sus să scadă, e minimă! Îţi mai trebuie câteva
obiecte esenţiale, extrem de folositoare pentru traiul zilnic, că ai pierdut din vedere
banalul, fiind prea ocupat cu spectacolul instinctelor tale. Şi… o menajeră.

1
Lasă-mă să aplic pentru funcţia asta! Menajera din “locuinţa” ta ar trebui să fie,
culmea, cea mai importantă fiinţă pentru tine. Singura care să aibă voie să umble printre
gândurile tale, doar ca să le pună în ordine, singura care să ştie să-ţi spele şi să-ţi
aerisească mintea şi care să-ţi spună mereu ce nu mai ai în tine, ce trebuie neapărat trecut
pe lista de noi achiziţii.Fata-n casă… De când te ştiu, învăţ totul despre curăţenie.
Cheamă-mă, şi o să îţi arăt ce ştiu să fac! Nu cotrobăi prin sertare şi nici nu şterpelesc
lucruri de valoare, cel mult o să cer permisiunea să le admir. Şi aş mai vrea să nu-mi pui
aceeaşi uniformă pe care au mai purtat-o alte femei care ţi-au curăţat podeaua vieţii. Am
deja câteva idei pentru a curăţa scara, trebuie doar să ai încredere că nu voi pune capcane
pe trepte…

Locuiesc vis-a-vis. Te văd în fiecare dimineaţă gol, cu ferestrele larg deschise. Nu


mă arăt, căci asta te-ar face să zâmbeşti. Te studiez. Număr femeile pe care le porţi seara
şi le încercuiesc pe cele care şi-au câştigat dreptul să deschidă fereastra dimineaţa. Îţi ştiu
chipul speriat când eşti singur şi te-am văzut de-atâtea ori plângând după ce-ai umilit o
femeie care tocmai a plecat. Ţi-am văzut toate măştile, căci într-o zi, ai lăsat ferestrele
deschise şi la pod. Trebuie să urci în fiecare zi treptele acelea, singur, ca să-ţi alegi cine
vrei să fii. Cred că… doar în 3 zile din ultimul an ai trăit fără nici o mască. Şi atunci îţi
venea, mereu, în vizită aceeaşi femeie. Doar atunci închideai ferestrele, toate… Şi trăgeai
perdelele, toate… Şi plecau, toate celelalte… Intra cu spatele drept la tine, dar ieşea
fugărită de cât de tare te-ar fi iubit dacă nu te-ar fi ştiut atât de bine…atât de rău, de
fapt…

Nu iubi! Aşteaptă să vin să-ţi fac curăţenie!

Continuă să colecţionezi trupuri, gemete, fiori! Ştiu că asta faci - îţi place la
nebunie să fii colecţionar, dar nu proprietar. Nu vrei să-ţi aparţină nimic din ce aduni. Îmi
place vulnerabilitatea ta, se vede bine de la fereastra mea…

2
Ştii, eu tocmai m-am mutat din periferia unor idei preconcepute. Am venit în
centrul atenţiei tale pentru că te-am simţit de la mare distanţă. Nu rămân pentru
totdeauna, doar vin dimineaţa şi o să plec seara, căci noaptea o să am o altă viaţă - o să
fiu cine o să vreau, poate chiar o femeie de pe scara ta…

Acum voi deschide ferestrele şi mă vei vedea… Ridică-ţi privirea! Bună


dimineaţa! Sunt goală doar pentru că aşa-ţi bei şi tu cafeaua în fiecare dimineaţă şi am
vrut să nu fim inegali. Continuă să citeşti, o să ai timp să mă vezi mereu! Ridică mâna
dreaptă dacă ai nevoie de mine sau ridică mâna stângă dacă ţi-e frică!

Ţi-ai pus amândouă mâinile pe faţă. Scrisoarea mea e pe jos. Deci, ai ridicat
mâinile. Dar pe amândouă! Câteodată te traduc greu! Ai nevoie de mine, dar ţi-e frică! E
prea comun, nu, nu asta ai vrut să-mi spui…”

Nişte răspunsuri - Mihaela Rădulescu, Editura Polirom 2009, paginile 65-75.