Stilul

Beletristic

Dumitrache Valentina-Raluca
Clasa a XI-a A
Stilul artistic (beletristic)
STILUL BELETRISTIC , CARE ARE UN DOMENIU PROPRIU
DE MANIFESTARE : DOMENIUL ESTETICULUI . El se opune
celorlalate stiluri functionale , in care esentialul il
constituie transmiterea de informatii . In stilul artistic
transmiterea informatiei este corelata cu efectul produs
de o anumita forma de transmitere a informatiei asupra
destinatarului . Prin urmare , forma devine element
esential si modelator in transmiterea informatiei ; forma ,
ca epresie a unui continut determinat ,este unica si
irepetabila .

CUPRINDE: operele literare în proză, versuri şi operele

dramatice; tot aici pot fi incluse eseurile, jurnalele,
memoriile, amintirile.

CARACTERISTICI
- CONVENTIONALITATEA : in timp ce toate celelalte stiluri
comunicarea urmareste sa redea realul sau ceea ce este
considerat ca real ( in cazul unui fals , destinatarul
reactioneaza mai devreme sa mai tarziu ) , in stilul
artistic comunicareaeste expresia unei alte realitati
imaginate de autor ; destinatarul nu-si pune problema
falsului , el stie ca e vorba de fictiune , de conventie ;
textul literar scoate in evidenta functia poetica a
limbajului deoarece scriitoruleste foarte atent nu numai
la,, ceea ce spune,, , ci si la ,, cum spune ,, ;
- DESCHIDEREA SPRE TOATE MIJLOACELE DE EXPRESIE ,
INDIFERENT CARUI STIL FUNCTIONAL AR APARTINE ; se
apeleaza la toate sferele vocabularului , astfel incat in
opera literara apar deopotriva : regionalisme , elemente
de jargon si de argou , arhaisme si neologisme ;
- dintre modalitatile de comunicare : monologul scris
( literatura culta ) , monologul oral ( , ultima fiind insotita
si de mijloace extralingvistice de expresie ( melodica ,
gestica , dans si mimica ) ;
- in naratiuni predomina timpul trecut ( perfectul compus
in alternanta cu perfectul simplu ) , pe cand in descriere ,
poezie , proza poetica , predomina prezentul .

CARACTERISTICI:

1. libertatea pe care autorul şi-o poate lua în raport cu

normele limbii literare;

2. contrastul dintre sensul denotativ şi sensul conotativ

al cuvintelor (în special în poezie, prin modul
neobişnuit în care se folosesc cuvintele);

3. caracterul individualizat al stilului;

4. unicitate şi inovarea expresiei;

5. bogăţie lexicală - din punct de vedere statistic;

6. sensuri multiple ale aceluiaşi cuvânt;

7. înglobează elemente din toate stilurile funcţionale,
dar şi din afara limbii literare (arhaisme,
regionalisme, elemente de argou, elemente de
jargon);

8. mesajul are funcţie poetică, centrată asupra lui

însuşi, asigurându-i acestuia o structură care îl face
perceptibil la nivelul formei şi adesea uşor de fixat în
memorie. Prin funcţia poetică, un mesaj nu mai e un
simplu instrument, un vehicul pentru informaţie, ci
un text interesant în sine: plăcut, frumos, obsedant,
amuzant etc. Pregnanţa mesajului e produsă de
simetrii, repetiţii, rime, ritm, sensuri figurate etc.
Funcţia poetică se manifestă desigur în poezie, dar
nu numai în ea; e prezentă în vorbirea curentă, în
expresii şi locuţiuni populare, în sloganuri, proverbe
etc.

9. folosirea termenilor cu sens figurat ca si a celora

care, prin anumite calitati, trezesc in constiinta
cititorilor imagini plastice, emotii, sentimente;

10. o mare complexitate, data fiind diversitatea

operelor literare cat si faptul ca fiecare autor isi are
propriul stil;

11. bogatia elementelor lexicale (cuvinte din fondul

principal lexical, termeni regionali, arhaici,
neologisme, termeni de jargon sau argou etc);

12. extinderea semantica prin utilizarea sinonimiei si a

polisemiei unor termeni;
 13. cuvintele sunt utilizate cu functia lor conotativa;

14. relieful enuntului poate fi intarit chiar si prin

abaterea de la uzul curent al limbii.

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI:

1. Claritate: exprimarea clară a gândurilor şi a

sentimentelor.

2. Proprietăţi: utilizarea mijloacelor lingvistice

adecvate pentru exprimarea gândurilor şi
sentimentelor.

3. Corectitudine: respectarea normelor limbii în

organizarea comunicării.

4. Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în

organizarea enunţurilor.

5. Puritatea: utilizarea mijloacelor lingvistice admise

de limba literară.

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE
Lexicale: Polisemantism; Sensul conotativ; Varietate
lexicală

Morfologice: Valori expresive ale părţilor de vorbire;

Mărcile subiectivităţii

Sintactice: Diversitatea raporturilor de subordonare;

Inversiuni, dislocări topice

Stilistice: Prezenţa
procedeelor artistice

Exemplu de text artistic

<<Cu Ion Minulescu a dispărut o figură foarte vie a

mişcării noastre literare, un temperament original,
amestec de boem şi dandi, purtător de steag al
tendinţelor de înnoire în lirica românească, după
Macedonski, Ştefan Petică şi Iuliu Săvescu, înaintaşii
cărora le-a adus uneori omagiul său. Nimeni din câţi l-au
cunoscut, l-au auzit citindu-şi versurile pe scenele pe care
apărea cu plăcere sau numai l-au văzut trecând înfăşurat
în marile lui şaluri colorate, nu va putea uita pe artistul
independent în persoana căruia s-au concentrat timp de
aproape patru decenii lozincile modernismului literar;
monologul lui exploziv făcut din vervă paradoxală şi
cinică va lipsi de aici înainte acelora care se obişnuiseră
să vadă în el un camarad sau un înaintaş. Formula lui
literară şi umană era aproape în întregime constituită
curând după 1900 când, în urma celor câţiva ani
petrecuţi la Paris, gustul său fusese definitiv cucerit de
poeţii simbolişti şi de acei versificatori în acelaşi timp
rafinaţi şi populari, de tipul lui Aristide Briand, care, în
fiecare seară, risipeau spiritul lor scânteietor în
renumitele taverne literare ale Metropolei, la „Chat Noir
sau la „Noctambule".>>

(Tudor Vianu, Ion Minulescu al posterităţii

ETAPE

1. Autor, titlu (se află în partea dreaptă jos) şi temă

(despre ce e vorba in

text)

În subsolul textului este indicat numele autorului, Tudor

Vianu şi titlul lucrării de unde este extras fragmentul, Ion
Minulescu al posterităţii. Aici trebuie remarcat faptul
că titlul sintetizează conţinutul

textului: un elogiu adus poetului Ion Minulescu.

Titlul sugerează că textul ar putea fi la graniţa dintre

ştiinţific şi literatură; prima sintagmă, Ion Minulescu,
fixează subiectul lucrări, a doua sintagmă, al
posterităţii, exprimă o opinie subiectivă..