Sunteți pe pagina 1din 2

Lucrare seminar –Noul Testament- semestru II

Comentariu la “Erminia Duhului”- Pr Constantin Coman


Sf Apostol Pavel (Cor. 1,17-2,16)

Unul din argumentele pe care Pr Coman le aduce in lucrarea sa in favoarea erminiei


duhului face apel la epistolele Sf Apostol Pavel, in special grupului de versete cuprinse
intre capitolul 1,17-2,16 ale Epistolei I catre Corinteni.
Introducandu-ne in contextul problemei “partidelor”, ivita in tanara comunitate
crestina din Corint, autorul ne indruma spre originea situatiei care -in fond- a prilejuit
discursul paulin, in sensul afirmarii intelepciunii lui Dumnezeu in contrast cu cea a
omenirii. Fondul problemei, arata Pr. Coman, determina pe Apostolul Pavel ca prin
lamurirea raportului dintre foarte populara filosofie elina si Biserica crestina1, sa
reuseasca sa si delimiteze cele doua forme de intelepciune (omeneasca si dumnezeiasca),
una fata de cealalta. Comentariul facut la continutul textului din fragmentele analizate ne
trimite la pasajele-cheie, pe firul rosu al mesajului Sfantului Pavel. Astfel, putem vedea
cum acesta se da pe sine drept pilda Corintenilor, atragandu-le atentia asupra motivului
pentru care in misiunea sa nu se foloseste de instrumentele atragatoare ale discursului
filosofic elin, ci de puterea marturisirii Bunei-vestiri(Evangheliei). Cu aceasta ocazie este
alcatuita si o paralela intre aceasta afirmatie si Taina Intruparii, pe care intelepciunea
omeneasca nu o poate intelege, ba chiar o socoteste “nebunie”2. Odata lamurit abisul
nestramutat intre naturile diferite ale celor doua intelepciuni, apare in scena si elementul
obligatoriu, mijlocitor pentru intelegerea intelepciunii Domnului, anume Duhul cel Sfant
al Sau. Pr Coman surprinde o concluzie foarte importanta rezultata din aceasta idee,
aceea ca avand aceste date, este asumat faptul ca “omul nu are absolut nici o contributie
la elaborarea adevarului despre Dumnezeu si lucrarea Sa in lume, nici la raspandirea
adevarului la nivelul semenilor sai”3, aceasta fiind exclusiva lucrare a lui Dumnezeu.
Unul din motivele tainice ale acestei stari ne este aratat in continuare de autor, citand pe
Apostol: “Pentru ca nici un trup sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu”( 1Cor 1,29)
In exegeza textului paulin cititorul este introdus in contextul istoric inauntrul
caruia intelesul notiunii de “intelepciune” se fundamentase pentru Sfantul Apostol. Fiind
la origine evreu dar nu strain si de cultura elina raspandita in acea vreme, Apostolul
cunoaste notiunea de intelepciune ca fapta, tipica pentru cultura iudeilor, cat si
intelegerea intelepciunii in senul preponderent mental-teoretic spre care se orientase

1
pg. 83
2
pg 91
3
pg 92
filosofia greaca4. In acest context Pr Coman ne indreapta atentia spre versetul 21 al cap.
1, acesta fiind o graitoare marturie de care se foloseste Apostolul Pavel pentru a ilustra si
a motiva in plus distinctia intre circumscrisa intelepciune umana fata de cea a lui
Dumnezeu. Autorul comenteaza:”intrucat oamenii nu au ajuns la intelepciunea lui
Dumnezeu prin intelepciunea lor si nici nu au putut exploata intelepciunea lui Dumnezeu
care reiesea din creatura sa, a binevoit Dumnezeu nu sa le transmita un adevar teoretic, ci
sa le arate adevarul lucrand efectiv mantuirea sau salvarea oamenilor prin Crucea
Mantuitorului Hristos”5.
In continuare, autorul ne atrage atentia asupra faptului ca tema centrala a
respectivului fragment urmareste nu atat intelepciunea ca atare, cat raportul intre
intelepciuna lumii si cea divina.Aceasta din urma pentru Sf Apostol nu poate fi
determinata de cea dintai, motiv pentru care cuvintele Apostolului catre neamuri nu sunt
silogisme si idei, ci bunavestire, dupa cum ne dovedeste Pr Coman citand din 1 Cor, 2, 2.6
Aceasta idee este intarita de corespondenta facuta cu cap. 2,1 , unde Aposolul vorbeste
despre vestirea tainei lui Dumnezeu, care ramane ascunsa pentru limitele intelepciunii
omenesti, sau trupesti- dupa cum se exprima si Sfantul Pavel.
Vorbind in acest fond despre comunicarea tainelor prin descoperire, Pr Coman
subliniaza faptul ca insusi Apostolul tine sa se dea pe sine –cu umilinta ce razbate- drept
marturie a faptului ca intelepciunea cea de taina a trebuit sa-i fie revelata, si ca nu se afla
nimic de natura omeneasca in ea7. Aici se desluseste de fapt miezul cuvantului apostolic
al Sfantului Pavel, ne arata Pr Coman, in problema legata de comunicarea dintre
Dumnezeu si oameni, anume predica despre lucrarea Duhului. Ne este infatisata analogia
facuta de Apostol intre duhul omului care cunoaste cele ale omului si Duhul Domnului,
care cunoaste adancurile Sale. De aici, concluzia extrasa despre cunoasterea Duhului lui
Dumnezeu, ca fiind una intemeiata pe comuniune si impartasire, si nu pe comunicarea de
tip inter-uman, care presupune o distanta8. Mai mult, vom vedea, cunoasterea launtrica
exhaustiva a omului este rezevata exclusiv adancimii dumnezeiesti, lucru lesne de inteles
luand in seama relatia dintre Creator si creatura.
Asadar, ramane de inteles ca singura cale spre dobandirea intelepciunii si
cunoasterii celei de taina este darul Duhului. Intrebarea care se ridica este formulata de
autor: “Cum se realizeaza insa, aceasta incunostiintare a omului despre cele dumnezeiesti
de catre Duhul lui Dumnezeu?9 “. Raspunsul adus de Pr Coman este preluat tot de la Sf
Apostol: se pare ca este vorba in primul rand de primirea Duhului prin taina Botezului
inoitor, dupa cum ni se infatiseaza si in corespondenta facuta cu Epistola catre
Romani(cap. 6-8), unde se vorbeste despre Botez ca fundamental in vederea vietii inoite.

4
pg 94
5
pg 97
6
pg 103-104
7
pg 112
8
pg 118
9
pg 120