Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
6237 Www.e Referat
6237 Www.e Referat
Definiţie:
Managementul este o ştiinţă a conducerii, dar şi o artă a conducerii.
Managementul întreprinderii reprezintă un proces de aplicare concretă a legităţilor
conceptelor, metodelor şi tehnicilor puse la dispoziţie de ştiinţa managerială.
Arta managerială reprezintă o concretizare a personalităţii managerului vizând
evidenţierea şi folosirea calităţilor proprii în desfăşurarea procesului managerial.
Procesul de management se realizează prin intermediul persoanei ce are calitatea de
manager şi care exercită această funcţie în virtutea obiectivelor, competenţelor şi
responsabilităţilor specifice funcţiei pe care o ocupă.
Esenţa procesului managerial îl reprezintă funcţiile managementului şi anume:
1. funcţia de previziune
- constă în determinarea obiectivelor întreprinderii precum şi a resurselor şi a
mijloacelor necesare realizării lor.
- realizarea previziunii presupune:
a) prognoze:
- acoperă un orizont de cel puţin 10 ani
- sunt aproximative şi nu sunt obligatorii.
- cuprind un set de date cu valoare indicativă
referitoare la ansamblul firmei sau a unei activităţi
b) planuri :
- acoperă o perioadă de 1 - 5 ani
- sunt obligatorii şi au grad de detaliere mai mare
c) programe :
- acoperă un orizont redus, de schimb, zi, decadă, lună
- sunt obligatorii şi au un grad de detaliere pronunţat
- se referă de regulă la activitatea de fabricaţie şi de
aprovizionare.
2. funcţia de organizare:
- stabileşte activităţile ce trebuie realizate de fiecare verigă din întreprindere
ceea ce implică:
• determinarea activităţilor necesare
• îndeplinirea obiectivelor fixate
• gruparea activităţilor într-o anumită structură logică
1
• repartizarea grupelor de activitate pe funcţii şi oameni în vederea
realizării lor.
- cuprinde organizarea de ansamblu a societăţii concretizate în:
• stabilirea structurii organizatorice
• stabilirea sistemului informaţional
- se realizează principalele componente ale întreprinderii: producţia,
aprovizionare, desfacere, personal, cercetare – dezvoltare etc.
3. funcţia de coordonare:
- armonizează deciziile şi acţiunile personalului întreprinderii şi ale
subsistemelor sale
- pentru realizarea unei coordonări eficiente trebuie să se asigure:
• o conducere corespunzătoare pentru ca managerul să-i înţeleagă pe
colaboratori şi salariaţi şi să se facă înţeles de către aceştia
• o eşalonare raţională a deciziilor la toate nivelurile societăţii
• o selecţie şi o pregătire corespunzătoare a salariaţilor
• o definire clară a opiniilor, atitudinilor şi programelor
4. funcţia de angrenare
- cuprinde acţiunile manageriale prin care salariaţii sunt atraşi şi determinaţi să
participe la realizarea obiectivelor pe baza factorilor care-i motivează.
- fundamentul antrenării îl reprezintă motivarea
- motivarea constă în corelarea satisfacerii necesităţilor şi intereselor
personalului cu realizarea obiectivelor
- motivarea trebuie să îndeplinească condiţiile:
să fie complexă: să satisfacă atât partea materială cât şi cea morală
să fie diferenţiată: să ţină seamă de randamentul fiecărei persoane şi a
colectivelor
să fie graduală : să satisfacă succesiv necesităţile personale şi în strânsă
corelaţie cu aportul său
2
în această fază managerul stabileşte obiectivele şi ia deciziile strategice şi
tactice
3
Funcţiunea reprezintă ansamblul proceselor de muncă omogene, asemănătoare sau
complementare efectuată de salariaţii cu o anumită specializare prin utilizarea unor metode şi
tehnici specifice orientate spre realizarea aceloraşi obiective derivate principale.
Într-o întreprindere intervin cinci funcţiuni:
1. funcţiunea de cercetare – dezvoltare prin care se concepe şi se implementează
progresul tehnic
2. funcţiunea comercială, prin care se asigură materialele necesare procesului de
producţie şi se realizează vânzarea producţiei
3. funcţiunea de producţie este cea prin care se realizează efectiv producţia
întreprinderii
4. funcţiunea de personal este aceea prin care se asigură resursele umane ale
întreprinderii
5. funcţiunea financiar contabilă
b) contabilă:
• asigură înregistrarea şi evidenţa valorică a resurselor materiale şi financiare
ale întreprinderii
• asigură evidenţa analitică şi sintetică a activelor
• se determină rezultatelor financiare pe baza bilanţului contabil
c) controlul financiar
• verifică respectarea normelor legale cu privire la evidenţa, integritatea,
utilizarea şi păstrarea valorilor materiale şi băneşti ale societăţii
4
• urmăreşte prevenirea, descoperirea şi recuperarea pagubelor aduse
societăţii
• asigură organizarea şi realizarea controlului preventiv pentru depistarea
abaterilor de la norme înainte ca acestea să se producă
Funcţiunile întreprinderii trebuie studiate în strânsă interdependenţă deoarece există
legături de cauzalitate şi ele se întrepătrund şi se completează reciproc formând împreună
sistemul organizării procesuale. Ex. - în cadrul funcţiei financiar contabile se reflectă din punct
de vedere financiar toate activităţile ce se desfăşoară în celelalte funcţiuni, deci în întreaga
societate prin prisma unor elemente valorice integrative.
5
- respectarea normelor legale privind existenţa, integritatea, utilizarea şi
păstrarea valorilor materiale şi băneşti;
- prevenirea, descoperirea şi recuperarea pagubelor;
- organizarea şi exercitarea controlului preventiv.
2. ANALIZA FINANCIARĂ ÎN CADRUL
MANAGEMENTULUI FINANCIAR CONTABIL
Orice firmă reprezintă un unicat şi din această cauză este greu de stabilit anumite reguli
generale de interpretare a indicatorilor.
Exemplu: o firmă nou creată are o structură a bilanţului diferită fundamental de cea ajunsă
la maturitate în sensul că ponderea datoriilor faţă de furnizori este redusă faţă de cea nou creată.
Corelaţiile care trebuie urmărite în mod prioritar într-o astfel de analiză sunt:
1. existenţa unui raport optim între nivelul imobilizărilor şi cel al activelor
circulante, cele cu nivel ridicat de active imobilizate au un grad redus de
flexibilitate, raportul diferă de la o ramură la alta.
2. un nivel prea ridicat al stocurilor poate exprima:
- o politică exagerată de aprovizionare la unele materii prime;
- ineficienţa activităţii de producţie pentru stocurile d produse în curs de
execuţie.
- o activitate necorespunzătoare privind marketingul firmei pentru stocurile de
produse finite.
3. o pondere exagerată a creanţelor poate semnala deficienţe în încasarea acestora
dar şi o politică agresivă de expansiune pe piaţă, din această cauză se impune o
analiză în detaliu a termenelor de încasare.
4. ponderea activelor de trezorerie (disponibilităţi şi valori de plasament) trebuie să
se situeze la niveluri reduse de 3-5% din totalul activelor. Ponderile mari arată o
incapacitate a firmei de a face investiţii.
5. nivelul capitalurilor proprii şi a capitalurilor împrumutate trebuie să fie
aproximativ egale.
Pentru anumite elemente analiza se poate aprofunda pentru a se trage concluzii mai
analitice şi reale. (ex. analiza ponderilor diferitelor categorii de stocuri în totalul acestora, analiza
tipurilor de datorii de exploatare în totalul acestora, etc.)
6
2.1.2 ANALIZA BILANŢULUI FINANCIAR
(analiza patrimonială)
Are ca scop:
- Identificarea stării de echilibru financiar la nivelul firmei
- Evidenţierea raportului dintre activele şi pasivele pe termen lung în care:
• activele pe termen lung trebuie să fie finanţate din pasivele pe termen
lung
• activele pe termen scurt trebuie finanţate din pasivele pe termen scurt
Importanţă:
- constituie un instrument indispensabil în fundamentarea deciziilor.
- constituie un instrument important în realizarea atribuţiilor şi funcţiunilor
conducerii.
Funcţiuni:
- informaţională, constă în asigurarea de informaţii privind situaţiile economico
– financiare
- de evaluare privind nivelul de valorificare a resurselor şi capacităţilor existente
în unitate.
- de fundamentare a deciziilor asigurând elaborarea de către conducere a unor
decizii optime şi eficiente.
- de realizare a cerinţelor gestiunii eficiente a patrimoniului
- de realizare a conexiunii cu mediul exterior: bănci, organe fiscale, burse de
valori, furnizori, clienţi, etc.
7
- activele circulante sunt ordonate în bilanţ în funcţie de gradul de
lichiditate:
o stocurile – cele mai lichide sunt stocurile de produse şi mărfuri
o creanţe – sunt mai lichide decât stocurile. Ele pot fi scontate la bancă
o activele de trezorerie (casa şi banca) sunt cele mai lichide.
- Poate fi :
- Pozitiv şi arată că firma se află într-o stare de echilibru pe
termen lung pe baza capitalurilor proprii
- Negativ, reprezintă un semnal de alarmă pentru viitor în ceea
ce priveşte echilibru financiar
FRP
1. Gradul de acoperire al activelor circulante cu capitalul propriu =
FRTOTAL
8
corelaţii:
- Dacă FR permanent > NFR – diferenţa reprezintă excedent de FR
- Dacă FR permanent < NFR – diferenţa reprezintă deficit de FR
- Dacă FR permanent = NFR – arată un echilibru financiar
FRperm
4. rata de finanţare a stocurilor =
stocuri
6. lichiditatea imediată =
active .curente − stocuri creante + active .de.treyorerie
sau
datorii .curente datorii .curente
active .totale
8. rata solvabilităţii generale =
datorii .curente
9
în cadrul acestei rate se calculează un alt indicator ce exprimă solvabilitatea şi
anume:
SN = active totale – datorii totale
capitaluri . proprii
9. rata autonomiei financiare = capitaluri . permanente
datorii .totale
10. rata datoriilor =
active .totale
10
- NFRE < 0
- poate fi favorabil când este efectul unui ciclu de fabricaţie optim şi al
politici plăţilor funcţie de încasarea clienţilor
- poate fi efectul de restrângere a activităţii firmei manifestată printr-o
reducere a stocurilor şi creanţelor
- Un NFREG > NFRE arată că firma se află într-o stare normală de echilibru
financiar.
3. Nevoia de fond de rulment în afara exploatării = stocuri în afara exploatării + creanţe – datorii
pe termen scurt în afara exploatării
o Active (creanţe) în afara exploatării cuprind:
- creanţe legate de cesiunea imobilizărilor
- Sume de încasat de la societăţi din cadrul grupului
- Sume de încasat de la societăţi unde există interese de participare
- Creanţe privind capitalul social subscris şi nevărsat
o Datorii (resurse în afara exploatării)
- Impozite de plată
- Dividende de plată
- Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
- Sumele datorate privind interesele de participare
11
FR = capital de lucru net
2. pasivul economic:
- constituie capitalurile investite(proprii şi împrumutate) remunerate prin
intermediul dividendelor respectiv a dobânzilor plătite
- cuprinde:
• capitaluri proprii
• datorii purtătoare de dobânzi
Analiza patrimonială funcţie de cea economică, fiecare cu set de indicatori caracteristici,
se poate efectua în unităţi monetare (lei) sau în procente din total activ şi pasiv şi în zile de rotaţie
prin cifra de afaceri.
12
- imobilizări financiare 400 400 - provizioane pt. riscuri şi 200 200
- stocuri 800 1.100 cheltuieli
- clienţi 420 500 - datorii financiare 600 1.000
- disponibilităţi 10 20 - furnizori 500 500
- prime pentru rambursarea 60 40 - datorii fiscale şi sociale 400 500
obligaţiunilor - credite de trezorerie
20 80
13
Concluzii:
1. FR < NFR arată un echilibru financiar precar care trebuie să constituie elemente
de analiză pentru managementul întreprinderii.
2. NFR > FR ceea ce explică realizarea unei trezorerii nete negativă. TN negativă
realizată de întreprindere conduce la imposibilitatea efectuării plăţilor curente
pentru buna desfăşurare a activelor ceea ce arată o situaţie financiară proastă.
3. pentru a contracara lipsa de disponibil financiar propriu întreprinderea este
obligată să apeleze la credite pe termen scurt pentru a acoperi acest necesar de
fond de rulment.
Pe baza indicatorilor analizaţi se poate concluziona că întreprinderea prezintă deficienţe
financiare deosebite că întreprinderea nu prezintă un echilibru financiar corespunzător şi că
întreprinderea este obligată să contracteze împrumuturi pe termen scurt pentru a face faţă plăţilor
curente.
14
ACTIV Sume nete PASIV Sume nete
- imobilizări corporale 2.000 - capital social 1.400
- imobilizări financiare 380 - rezerve 200
- stocuri (viteza de rotaţie >1 an) 50 - rezerve din reevaluare 200
-provizioane pt. riscuri şi cheltuieli 50
- furnizori (viteza de rotaţie > 1 an) 90
- cheltuieli de constituire -20
- prime pt. rambursarea obligaţiunilor -20
Alocări stabile 2.430 Resurse stabile 2.530
FRpermanent = 2.530 – 2.430 100
- stocuri 450 - furnizori 510
- clienţi 400 - datorii fiscale şi sociale 100
- creanţe diverse 100 - creditori diverşi 140
- provizioane pt. riscuri < 1 an 50
Alocări ciclice 950 Resurse ciclice 800
NFR = 950 – 800 150
- valori de plasament 40 - credite de trezorerie 100
- imobilizări financiare sub 1 an 20 - rate rambursate la credite pe termen 70
- disponibilităţi la bancă 60 lung
Active de trezorerie 120 Pasive de trezorerie 70
TN = 100 – 150 -50
TN = 120 – 170 -50
Bilanţul funcţional
ACTIV valori PASIV Valori
brute brute
- cheltuieli de constituire 40 - capital social 1.400
- imobilizări corporale 3.000 - rezerve 200
- imobilizări financiare 500 - rezerve din reevaluare 200
- provizioane pt. riscuri şi cheltuieli 100
- amortizare şi provizioane calculate 1.430
- datorii financiare 700
- prime pt. rambursarea obligaţiunilor -30
Alocări stabile 3.540 Resurse stabile 4.000
FRNG = 4.000 – 3.540 460
- stocuri 600 - furnizori 600
- clienţi 600 - datorii fiscale şi sociale 80
Active de exploatare 1.200 Datorii de exploatare 680
NFRE = 1.200 – 680 520
- creanţe diverse 100 - impozit pe profit 20
- creditori diverşi 140
Active în afara exploatării 100 Datorii în afara exploatării 160
NFRAE = 100 – 160 -60
15
- valori de plasament 40 - credite de trezorerie 100
- banca 60
Active de trezorerie 100 Pasive de trezorerie 100
TN = 100 – 100 0
16
Se dau indicatorii pentru o societate sezonieră si se cere să se facă interpretarea şi analiza
acestora:
Concluziile analizei:
1. valoarea indicatorilor reprezintă un nivel normal pentru caracteristicile sectorului de
activitate al firmei
2. situaţia netă are o mărime pozitivă atât la începutul cât şi la sfârşitul anului cu o creştere
de 844% ceea ce arată că firma este solvabilă precum şi faptul că există o creştere mai
rapidă a activelor în raport cu cea a datoriilor.
3. fondul de rulment:
- la începutul anului are un nivel negativ ceea ce exprimă o situaţie nefavorabilă
întrucât o parte din alocările permanente sunt finanţate din surse pe termen scurt;
- la sfârşitul anului fondul de rulment are un nivel pozitiv ceea ce arată o stare de
echilibru a resurselor şi alocărilor.
4. firma are numai fond de rulment propriu ceea ce înseamnă că prezintă împrumuturilor pe
termen lung şi are o solvabilitate pe terme lung realizând un echilibru financiar pe baza
resurselor proprii de finanţare.
5. nevoia de fond de rulment are un nivel negativ la ambele momente analizate şi aceasta
poate fi rezultatul:
- fie a reducerii nivelului activelor (firma fiind sezonieră)
- fie a unei politici coerente faţă de clienţi în raport de furnizori în ceea ce priveşte
termenele de decontare (firma se caracterizează printr-un nivel redus al stocurilor şi al
creanţelor clienţi faţă de cel al datoriilor de exploatare)
6. trezoreria netă înregistrează niveluri pozitive în ambele momente ceea ce arată existenţa
unui echilibru financiar la nivelul firmei, se constată creşterea trezoreriei nete la sfârşitul
anului faţă de începutul anului ceea ce arată existenţa unui cash – flow pozitiv.
Concluzii generale:
1. firma se caracterizează printr-o stare de echilibru financiar la nivelul firmei
2. firma prezintă o îmbunătăţire a indicatorilor echilibrului financiar la sfârşitul anului faţă
de început.
17
- oferă informaţii cu privire la profitabilitatea firmei;
- soldurile intermediare de gestiune sunt determinate de următoarele caracteristici:
• activitatea de exploatare, financiară şi excepţională
• monetaribilitatea, adică calitatea elementelor de venituri de a fi încasate
respectiv a celor de cheltuieli de a fi plătite (fluxuri de numerar)
• participarea unor stakeholderi (orice agent economic aflat în relaţia cu firma:
proprietari, creditori, salariaţi, manageri, furnizori, clienţi, stat, comunitatea
locală)
18
- EBE este alocat pentru:
• Menţinerea capacităţii de producţie existentă
• Remunerarea proprietarilor şi creditorilor (dividende şi dobânzi)
- EBE nu este influenţat de politica de investiţii şi politica financiară a întreprinderii
.
19
circulante + ajustări privind provizioanele de riscuri şi cheltuieli + cheltuieli privind
activele cedate.
- Indiferent de metoda de calcul CAF reflectă resursele potenţiale de finanţare
create de întreprindere din gestionarea afacerii sale.
- Pentru faptul că ia în calcul fluxul d încasări şi plăţi potenţialul unei economii cu
mari blocaje financiare în lanţ acest indicator îşi pierde valoarea sa informativă
fiind recomandată o analiză directă a fluxurilor d trezorerie.
- Doar o parte din resurse reprezentând CAF vor fi folosite pentru finanţarea
activităţii (eliminând pe cele potenţiale), mărimea acestora se poate calcula prin alt
indicator şi anume AUTOFINANŢAREA
20
1. Se dispune de următoarele date:
Mil lei
- CA = 1.000 mil. lei (producţia vândută Pv = 70% = 700)
- Cost mărfuri 100
- Consumuri externe (de la terţi) 700
- Cheltuieli cu personalul 150
- Cheltuieli cu dobânzile 200
- Valoarea contabilă a activelor cedate 250
- Producţia stocată 200
- Subvenţii de exploatare 100
- Cheltuieli cu amortizări şi provizioane 200
- Venituri din cedarea activelor 200
- Cota de impozit pe profit 25%
NOTĂ:
1. o mare parte din valoarea adăugată este consumată chiar în procesul de producţie.
2. îndatorarea ridicată de întreprindere (cheltuielile cu dobânzile reprezintă 20% din cifra
de afaceri) în condiţiile unei profitabilităţi scăzute a exploatării (EBE reprezintă 35%
din cifra de afaceri) şi ale unei politice de investiţii intensive se reflectă în pierderi atât
la nivelul activităţii curente (pierdere curentă 50 mil. lei) cât şi la nivelul întregii
activităţi (pierdere 100 mil. lei).
3. mărimea resurselor generate de întreprindere prin activitatea pe care o desfăşoară este
reflectată cel mai bine în CAF:
- CAF spre deosebire de profitul net ia în calcul doar veniturile încasabile din
care se scad doar cheltuielile plătibile.
4. Mărimea profitului net este influenţată de mărimea veniturilor şi cheltuielilor calculate
de întreprindere pentru a se asigura recuperarea investiţiilor sale (amortizările) sau
pentru a se asigura împotriva riscurilor de depreciere a activelor sale (provizioanele)
21
5. Rezultatul activităţii excepţionale (cesiuni de active şi subvenţii pentru investiţii) nu
reprezintă o componentă a CAF a întreprinderii păstrându-se astfel caracterul
retroductibil al acestui indicator.
22
2. circuitul activelor imobilizate:
23
Situaţia fluxurilor de numerar se prezintă la sfârşitul anului în situaţiile financiare anuale
pe două colane – ani precedenţi şi an curent
24
Δ NFR – variaţia necesarului de fond de rulment
2. cash – flow- ul din activitatea de investiţii
Valoarea pozitivă a acestui indicator indică realizarea dese investiţii ceea ce este
echivalent cu intrări de numerar în trezorerie.
Valoarea negativă a acestuia indică alocarea de fonduri de trezorerie pentru investiţii.
CF = Δ TN
CF = CF op + CF inv + CF fin
Variaţia trezoreriei nete reprezintă mărimea pozitivă sau negativă a trezoreriei ca rezultat
al intrărilor sau ieşirilor de numerar în cursul exerciţiului financiar respectiv.
Atunci când Δ TN < 0 putem avea:
- o problemă ce ţine de politica financiară a întreprinderii din relaţia CFfin < 0
sau de politica de investiţii din relaţia Cfinv > 0 din cadrul întreprinderii în
exerciţiul financiar respectiv
- o problemă de gestiune, o insuficientă eficienţă a operaţiunii de exploatare
CFop < 0
25
Tabloul de utilizări şi resurse
26
Pe baza tabloului de finanţare se poate realiza o analiză în dinamică a cash – flow-ului şi
deci a echilibrului financiar prin:
- evidenţierea separată ca sursă de finanţare pe termen lung a fluxurilor de
numerar total rezultat din activitatea întreprinderii utilizând indicatorii de
autofinanţare (CAF)
CAF = profit net + AMO
- printr-o activitate profitabilă se poate asigura parţial sau total autofinanţarea
activităţii întreprinderii
- asigurarea rentabilităţii fluxului de numerar atrase pe termen lung de la
creditori
- o rentabilitate scăzută a utilizării în raport cu costul creează probleme de
lichiditate şi chiar situaţii de incapacitate de plată
- asigurarea gestionării eficiente a procesului de producţie cu influenţe asupra
fluxului de numerar şi a nevoii de fond de rulment.
27
Pentru evaluarea unei întreprinderii sau a unui proiect de investiţii finanţele manageriale
utilizează indicatorul cash – flow disponibil (CFD)
CFD reprezintă fluxul de numerar rămas la dispoziţia unităţii pentru remunerarea
investitorilor de capital respectiv acţionarilor şi creditorilor.
Pentru estimarea fluxului de numerar se ţine seama de provenienţa fondurilor atrase şi de
alocarea fluxurilor de numerar necesare continuităţii şi dezvoltării societăţii.
Estimarea CFD se face în cascadă calculându-se:
1. cash-flow-ul din activitatea de exploatare:
- reprezintă totalitatea fluxurilor de numerar ce sunt la dispoziţia întreprinderii
pentru:
• autofinanţarea activităţii sale
• remunerarea investitorilor (acţionari şi creditori)
- formula de calcul este:
CFD = RE + amortizare – impozit pe profit
RE = rentabilitatea economică
RE = rezultatul din exploatare
2. cash-flow-ul de gestiune:
- reprezintă fluxul de numerar degajat de întreaga activitate de gestiune a
întreprinderii pentru remunerarea tuturor celor implicaţi în finanţarea acesteia.
- formula de calcul este:
CFgest = PN + dobânda + amortizarea
PN = profitul net
3. cash-flow-ul disponibil:
- reprezintă fluxul net de numerar care se distribuie acţionarilor şi creditorilor ca
remunerare a investiţiilor de capital făcute de aceştia, de întreprindere, după ce au
fost acoperite necesităţile de creştere economică a firmei (investiţii + menţinerea
capacităţilor de producţie existente)
- formula de calcul este:
CFD = CFgest – ΔIMO – ΔACRnete
ΔIMO = variaţia imobilizărilor
ΔACR = variaţia activelor circulante nete
- CFD disponibil pozitiv indică atragerea de noi resurse de la acţionari sau creditori
pentru finanţarea activităţilor întreprinderii
- CFD negativ arată serioase probleme de gestiune sau de eficienţă a activităţilor
întreprinderii
Dacă evaluarea întreprinderii se face separat din perspectiva acţionarilor sau creditorilor
se calculează CFD pe cele două destinaţii şi anume:
a) CFD ce revine acţionarilor calculat după relaţia:
CFDacţ = dividende – ΔCPR
ΔCPR = variaţia mărimii capitalurilor proprii ca rezultat al majorării sau
micşorării capitalului social
b) CFD ce revine creditorilor calculat după relaţia:
28
CFcred = Dobânda – Δdatorii financiare
Δdatorii fin = variaţia mărimii datoriilor financiare contractate de
întreprindere cu terţii
4. CFD al întreprinderii:
CFD = CFDacţ + CFDcred
Din perspectiva unui acţionar valoarea actuală a capitalului investit se determină după
relaţia:
CFDact + CPR 1
Vo (CPR) =
1 + Kc
CFDcred + datfin 1
Vo (Dat fin) =
1 + Kd
Exemplu
O întreprindere prezintă următorul bilanţ:
29
Activ 2004 2005 Pasiv 2004 2005
- Imobilizări 500 500 - Capital propriu 300 400
- Stocuri 200 300 - Datorii financiare 300 500
- Clienţi 200 400 - Datorii de exploatare 250 250
- Disponibilităţi 150 200 - Credite de trezorerie 200 250
Total 1.050 1.400 Total 1.050 1.400
30
Diagnosticul rentabilităţii.
Calcularea rentabilităţii unei întreprinderi presupune să calculăm rentabilitatea cu care au
fost investite capitalurile atrase de la diverşi investitori.
Principalele categorii de investitori:
- Proprietarii (acţionarii)
- Creditorii (băncile, alte instituţii financiare)
Funcţie de aceasta se calculează trei tipuri de rate de rentabilitate:
1. rata de rentabilitate a capitalurilor investite de proprietari (acţionari)
- această rată de rentabilitate este definită ca fiind rentabilitatea financiară a
întreprinderii;
- se calculează după relaţia:
profitprop riu
Rf = capitalinv estitpropr iu
- pe baza acestei rate acţionarii iau decizia de a investi sau de a se retrage din
afacere.
- la determinarea profitului net se porneşte de la rezultatul curent din care este
dedus impozitul pe profit.
- capitalurile puse la dispoziţie de proprietari sunt cele înregistrate în
contabilitate la rubrica „capitaluri proprii” şi cuprind:
• capitalul social
• prime legate de capital
• rezerve din reevaluare
• rezerve
• rezultat reportat
• rezultat curent
- mai pot fi asimilate capitalurilor proprii şi provizioanele pentru riscuri şi
cheltuieli care atât timp cât nu sunt alocate ele sunt utilizate de proprietari
pentru finanţarea întreprinderii
Pentru calcularea rentabilităţii financiare este recomandabil ca reportarea profitului se
facă la media capitalurilor investite de proprietari calculată ca medie aritmetică a capitalurilor
existente la începutul şi sfârşitul exerciţiului financiar (aceasta dacă variaţia capitalurilor este
foarte mare).
dobanzi
Rd = datoriifin anciare
- cheltuielile privind dobânzile reprezintă remunerarea capitalului împrumutat se
preiau din contul de profit şi pierdere
31
- datoriile financiare reprezintă creditele contractate de întreprindere mai mari
de 1 an care se estimează ca o medie a acestei datorii la începutul şi sfârşitul
exerciţiului financiar.
- Din perspectiva întreprinderii acest raport reprezintă rata de dobândă medie
plătită de întreprindere la creditele contractate.
3. rata de rentabilitate globală a ansamblului de capitaluri investite de întreprindere (Re)
- rata de rentabilitate este întâlnită sub denumirea de rentabilitate economică
- relaţia de calcul este:
Sau
profitu ln et + dobanzi
Re = capitalpro priu + datoriifin anciare
CPR datfin
Re = Rf + Rd
AE AE
- legătura existentă între rentabilitatea economică, rata dobânzii medii, creditele
contractate şi rentabilitatea financiară este dată de analiza efectului de levier
- relaţia de calcul este următoarea:
datfin
Rf = Re + (Re − Rd ) capitaluri proprii
32
- raportul Datorii financiare/ CPR este denumit în literatura de specialitate levier
- produsul (Re – Rd )Datorii fin/CPR reprezintă efectul de levier
- nivelul efectului de levier influenţează în mod direct mărimea rentabilităţii
financiare:
• Dacă efectul de levier este pozitiv Rf > Re
• Dacă efectul de levier este negativ Rf < Re
- problema centrală a levierului financiar este aceea că, întreprinderea care
reuşeşte să atragă resurse de la creditorii săi la o rată de dobândă mai mică
decât rentabilitatea activităţii sale de exploatare va obţine un câştig, prin
această politică de finanţare majorând nivelul rentabilităţii firmei
Ex: Re = 40%
Rd = 35% câştig 5%
Rf = 45% 40%+5%
- mărimea absolută a câştigului va depinde şi de volumul creditelor ce poate fi
atras şi investit în întreprindere, adică de gradul de îndatorare
- acestei oportunităţi i se asociază şi un risc şi anume riscul îndatorării
întreprinderii care în condiţiile unei gestiuni proaste a întreprinderii îi va
sancţiona în primul rând pe aceştia.
DIAGNOSTICUL RISCULUI
33
Noţiunea de risc într-un mod plastic înseamnă „evaporarea” profiturilor investiţiilor
realizate.
Analiza riscului unei întreprinderi este legată de variabilitatea profiturilor ei trecute dar
mai ales cele viitoare.
Variabilitatea profitului are două părţi:
- partea sistematică (riscul sistematic) este legată de condiţiile generale ale
economiei, ale pieţei în care concurează întreprinderea;
- partea nesistematică (riscul nesistematic) este legată de specificul
întreprinderii, de politica adoptată de aceasta.
Foarte importantă este analiza relaţiei rentabilitate – risc care oferă o clasificare mai bună
a oportunităţilor de investiţii.
- există investiţii ce nu presupun nici un risc pentru cei ce plasează capitalurile.
Exemplu: rentabilitatea investiţiilor în bonuri de tezaur sau obligaţiuni emise de stat
este fără risc.
- Investiţiile din sectorul privat prezintă riscuri mai mari: rentabilitatea promisă nu va fi
niciodată aceeaşi cu cea realizată în viitor, de aceea managerul pe lângă analiza de
rentabilitate trebuie să cuantifice şi riscul asociat acesteia.
O analiză a riscului unui proiect de investiţii presupune trei etape:
- Identificarea surselor riscului
- Măsurarea riscului
- Ajustări în vederea eliminării riscului.
1. Identificarea surselor riscului: sursele variabilităţii profitului pot fi:
- variabilitatea vânzărilor
- levierul exploatării este determinat de proporţia costurilor fixe de exploatare în
totalul costurilor întreprinderii.
- riscul afacerilor
- levierul cheltuielilor financiare este determinat de proporţia cheltuielilor
financiare în totalul costurilor.
Riscul afacerii va fi riscul exploatării în cazul în care afacerile sunt finanţate doar pe baza
capitalurilor proprii.
Factorii determinanţi ai riscului exploatării sunt:
- levierul exploatării
- variaţia vânzărilor
Dacă finanţarea afacerii se realizează şi din împrumuturi financiare atunci intervine şi
riscul financiar, adică levierul cheltuielilor financiare.
Relaţia variabilităţii preţurilor este dată de :
Vprof (%) = levierul cheltuielilor financiare x levierul exploatării x variabilitatea
vânzărilor.
Variaţia profitului este condiţionată în primul rând de variaţia vânzărilor, nivelul
levierelor vor afecta într-o măsură mai mică sau mai mare variabilitatea profitului.
Măsurarea acestor leviere este destul de dificilă deoarece se apelează la indicatori de
rezultate, cum ar fi profitul din exploatare sau profitul brut.
Cu ajutorul acestor indicatori se determină anumiţi coeficienţi de elasticitate ce fac
legătura între variabilitatea cifrei de afaceri şi variabilitatea profitului şi care cuprind şi influenţa
levierelor întreprinderii.
34
Un nivel ridicat al levierului de exploatare duce la un coeficient de elasticitate ridicat şi
toate acestea conduc la o variabilitate sporită a profitului.
Majorarea levierului financiar duce la creşterea coeficientului de elasticitate şi mai
departe la o variabilitate sporită a profitului.
Relaţia de exprimare a variabilităţii profitului pe baza coeficientului de elasticitate este
exprimată astfel:
Vprof = V CA x coeficientul de elasticitate al exploatării X coeficientul de elasticitate al
levierului financiar
Pentru urmărirea variabilităţii profitului se apelează la o analiză de sensibilitate a care
permite defalcarea variabilităţii profitului întreprinderii pe principalii factori de risc ce
condiţionează nivelul acestuia şi anume:
- mărimea pieţei;
- cota de piaţă;
- preţul de vânzare al produselor fabricate;
- marja asupra cheltuielilor variabile;
- cheltuieli fixe de exploatare;
- cheltuieli fixe financiare (dobânzi)
Analiza de sensibilitate presupune determinarea procentului de variaţie a profitului funcţie
de modificarea unuia dintre factorii de risc în condiţiile în care ceilalţi factori se consideră
constanţi.
Pentru aceasta se calculează coeficientul de elasticitate a profitului în raport cu variaţia
mărimii factorilor de risc după relaţia:
∆Pn
PNo
e = =%
∆F
Fo
Exemplu:
Pentru o întreprindere de producere şi comercializare a încălţămintei de damă se dispune
de următoarele date:
1. valoarea factorilor determinanţi ai mărimii profiturilor în diferite stări de conjunctură
economică: favorabilă, neutră şi nefavorabilă se prezintă astfel:
35
- dimensiunea pieţei (mii buc.) 500,0 450 375
- cota de piaţă (%) 22,5 20 18
- preţ unitar de vânzare (mil. lei) 2 1,75 1,6
- mărimea cifrei de afaceri (mil. lei) 225.000 157.500 108.000
- marja asupra cheltuielilor variabile 0,49 0,43 0,40
- cheltuielile variabile de exploatare 115.000 90.000 65.000
- cheltuielile fixe de exploatare 25.000 30.000 35.000
- rezultatul exploatării 85.000 37.500 8.000
- cheltuieli fixe financiare (dobânzi) 15.000 17.500 19.000
- impozit pe profit 17.500 5.000 0
- profit net 52.500 15.000 -11.000
Conjunctura pieţei
Factorii determinanţi
Favorabilă Neutră Nefavorabil Coeficient
ă de
elasticitate
- dimensiunea pieţei (mii buc.) 28.125 15.000 -6.250 8,50%
- cota de piaţă (%) 29.766 15.000 3.188 7,87%
- preţ unitar de vânzare (mil. lei) 31.375 15.000 6.500 6,61%
- marja asupra cheltuielilor variabile 22.125 15.000 11.406 3,38%
- cheltuielile fixe de exploatare 18.750 15.000 11.250 -1,50%
- cheltuieli fixe financiare (dobânzi) 16.875 15.000 13.875 -0,88%
3. metoda scenariilor:
- presupune estimarea variaţiei rezultatelor întreprinderii pornind de la scenariile
de evoluţie a stării economice;
36
- în practică această metodă este folosită numai pentru a face estimări punctuale
ale profitului pentru diferite scenarii de evoluţie a întreprinderii;
• fiecare din aceste stări de conjunctură economică are o anumită
probabilitate de realizare cum ar fi: 20% pentru starea favorabilă; 50%
pentru cea neutră şi 30% pentru nefavorabilă.
• Aceasta înseamnă că în viitor întreprinderea va obţine un profit de
52.500 cu o probabilitate de 20% sau unul de 15.000 cu o probabilitate
de 50%; există însă şi o probabilitate de 30% de a obţine pierderi în
sumă de 11.000.
2. Modalităţi de măsurare a riscului:
pn = ∑ pi x pni
δ2 – variaţia profitului
pi – profitabilitatea aferentă realizării scenariului „i” de evoluţie a afacerii
pni – profitul posibil de realizat în scenariu „i”
pn – profitul mediu realizabil
σ = √δ2
- valoarea abaterii medie pătratică este utilă pentru determinarea intervalului de
variaţie probabilă a profiturilor viitoare.
3. coeficientul de variaţie:
- se determină prin raportarea valorii medii a profitului realizabil la abaterea
medie pătratică specifică acestuia
- cu cât valoarea acestui coeficient este mai mare cu atât proiectul respectiv este
mai puţin riscant;
- cu ajutorul acestui coeficient se pot realiza comparaţii între riscurile
proiectelor de dimensiuni diferite.
37
- fiecărei decizie posibile de luat de către manager i se asociază o
probabilitate;
- realizarea unui eveniment viitor poate implica adoptarea uneia sau mai
multor căi de urmat, suma probabilităţilor aferente tuturor acestor posibile
evoluţii fiind egală cu 1;
- sunt evidenţiate cash-flow-urile rezultate aferente fiecărei decizii adoptate
de către manager.
b) Arborele stocastic de decizie:
- operează simultan atât cu incertitudinea cât şi cu elaborarea secvenţială a
deciziilor;
- este similar cu arborele decizional clasic;
- prin acest arbore vor putea fi evaluate toate căile de evoluţie a proiectului de
investiţii ce pornesc din punctele de decizie cu ajutorul unui model de
simulare.
Presupune:
- estimarea valorii proiectului ţinând cont de mărimea riscului asumat de investitor
- această estimare se poate realiza prin:
• folosirea unei rate de actualizare a cash-flow-rilor ce includ în mărimea lor şi
remunerarea riscului investiţiei
• reducerea duratei de viaţă a proiectului sau diminuarea cash-flow-rilor
previzionate.
38
MANAGAMENT FINANCIAR STRATEGIC
Politica de investiţii.
Importanţa şi clasificarea investiţiilor.
39
Decizia de investiţie:
- este cea mai importantă decizie la nivelul managementului firmei;
- de corecta fundamentare a ei depinde afirmarea pe piaţă a firmei, creşterea cotei de
piaţă, dominarea pieţei.
Investiţia reprezintă:
- creşteri de sume alocate în active imobilizate sau active circulante nete;
- ori ce sumă alocată în prezent de la care se aşteaptă rezultate în viitor.
Clasificarea investiţiilor:
a) în funcţie de sfera de aplicare:
- investiţii în activele firmei (active curente, imobilizate) duc a creşterea averii
firmei
- investiţii în resurse umane, duc la creşterea productivităţii muncii şi
ataşamentului faţă de firmă.
- investiţii în publicitate, duc la creşterea imaginii firmei şi în final la creşterea
vânzărilor.
b) în funcţie de obiectivele urmărite.
- investiţii de înlocuire ale unor active imobilizate ale firmei
- investiţii de modernizare a activelor existente
- investiţii de modificări structurale ale firmei.
c) în funcţie de mediul în care se realizează investiţia:
- investiţii în mediu cert
- investiţii în mediu incert
Elementele financiare ale unei investiţii în mediu cert
Urmărirea performanţelor unui proiect de investiţii se face cu ajutorul unor indicatori
dintre care cel mai important este valoarea actuală netă (VAN)
VAN = VA (CFD) – VA (investiţii)
n
CFDt VRn
VAN = - Io + ∑ (1 + K )
t =1
t
+
(1 + k ) n
Io – investiţia iniţială
CFDt – cash-flow-ul disponibil la momentul t
VRn – valoarea reziduală a proiectului de investiţie la momentul n
n – durata de funcţionare a proiectului de investiţie
k – rata de actualizare
Elementele financiare fundamentale ale unui proiect de investiţii sunt:
- Cheltuieli de investiţii
- Cash – flow-ul disponibil
- Valoarea reziduală
- Rata de actualizare
- Durata de viaţă a proiectului de investiţie
1. Cheltuieli de investiţii (Io)
- reprezintă suma costurilor legate de darea în funcţiune a proiectului şi anume:
40
o costurile ocazionate de achiziţia de active inclusiv impozitele şi taxele aferente
o cheltuieli pentru punerea în funcţiune a proiectului (cercetare, publicitate etc.)
o finanţarea necesarului de fond de rulment din exploatare (active circulante nete)
- dacă cheltuielile se eşalonează pe parcursul unei perioade mai îndelungate este
necesar un calcul de actualizare.
Exemplu: O investiţie se realizează în 3 ani realizându-se 4 plăţi.
- Prima plată acum 3 ani (S1)
- A doua plată după 2 ani (S2)
- A treia plată după 1 an (S3)
- A patra plată după 6 luni (S4)
Suma valorilor pentru cele patru plăţi actualizate la momentul dării în funcţiune a
proiectului de investiţie în condiţiile unei rate constante de actualizare (k) va fi:
Io = S1(1+k)3+ S2(1+k)2+ S3(1+k)1+ S4(1+k)0,5
Dimensionarea lucrărilor de investiţii fundamentate la momentul deciziei poate diferi
semnificativ de dimensionarea reală datorită unor creşteri ale preţului pentru materiale, utilaje,
manoperă etc.
2. Cash-flow-rile disponibile
CFD = PN +AMo + Dobânzi + CrEc
PN = CA – CV – CF – AMo – Dobânzi - IP
PN – profitul net previzionat a fi generat de proiectul de investiţii respectiv
AMo – cheltuieli cu amortizarea previzionată pentru proiectul de investiţii
Dobânda – cheltuieli cu dobânda pentru finanţarea proiectului
CrEc – creşterea economică respectiv investiţiile adiţionale în active circulante
nete
CA – cifra de afaceri aferentă proiectului de investiţii
CV – cheltuieli variabile aferente proiectului de investiţii
CF – cheltuieli fixe de exploatare generate de investiţii
IP – impozitul pe profit obţinut din exploatarea proiectului
Cash-flow-ul disponibil reprezintă o diferenţă între încasările şi plăţile generate de
punctele de analiză a investiţiei
Previzionarea cash-flow-lui disponibil necesită previzionarea fiecărui factor explicativ
astfel:
- Profitul net se va previziona luându-se în calcul numai fluxurile marginale generate
de proiectul de investiţie
- Amortizarea se va previziona funcţie de regimul de calcul aplicat investiţiei (liniar,
degresiv, accelerat)
- Cheltuielile cu dobânzile se iau în calcul dobânzile aferente creditelor contractate
pentru finanţarea proiectului de investiţii analizat
- Impozitul pe profit se va previziona pe baza ratei de impozitare şi a profitului
impozabil previzionat
- Creşterea economică generată de proiectul de investiţii cuprinde:
o Investiţii adiţionale în imobilizări
o Modificarea nivelului activelor circulante nete de exploatare
3. Valoarea reziduală
41
Reprezintă fluxul net de numerar generat de operaţiunea de dezinvestire (scoaterea din
funcţiune a investiţiei)
Valoarea reziduală este determinată de:
- Valoarea de piaţă la care se poate vinde investiţia
- Alte elemente cu caracter rezidual
- Valoarea materialelor recuperate, etc.
Momentul n ales pentru fundamentarea încheierii previziunii va fi identic cu durata de
viaţă a investiţiei:
- În cazul utilajelor momentul n va reprezenta durata normală de funcţionare
- Valoarea reziduală va fi dată de valoarea componentelor sale rezultate în urma
demontării utilajelor şi care pot fi valorificate pe piaţă
4. Rata de actualizare
Reprezintă de rentabilitate cerută de investitor.
Într-un mediu cert această rată nu ridică probleme deosebite în actualizarea ei.
Se utilizează trei tehnici de determinare a ratei de actualizare:
- Costul de oportunitate
- Rata fără risc şi o serie de rate de risc
- Costul mediu ponderat al capitalului
a) Costul de oportunitate:
Utilizează următoarele rate de actualizare sau pentru actualizare:
- Rata inflaţiei:
- Constituie un reper minimal
- Un investitor urmăreşte înregistrarea unei rate de rentabilitate superioară ratei
inflaţiei sau al preţului menţinut la nivelul actual
- Rata de rentabilitate fără risc
- Dacă nu se realizează această rată proiectul trebuie respins
- Exemple de rate fără risc: rata dobânzii la bonurile de tezaur, rata dobânzii la
CEC, rata medie a dobânzilor la băncile agreate de BNR, rata de dobândă la
depozite. Băncile sunt considerate cu un grad de risc satisfăcător.
- Rata medie de rentabilitate din sectorul de activitate, se consideră că toate
firmele dintr-un anumit sector sunt afectate de aceeaşi factori de risc.
- Rata medie de rentabilitate a economiei , fiecare proiect de investiţii trebuie
comparat cu performanţele generale ale întregii economii.
42
Astfel de prime de risc pot fi date de:
- Apariţia unui concurent puternic în zona în care firma îşi desfăşoară activitatea
- Modificarea structurii cererii solvabile
- Eventualele incidente care pot afecta imaginea firmei
- Posibilitatea scăderii nivelului de trai care pot duce la lipsa de bani pentru cumpărări
- Creşterea preţurilor la materii prime, mărfuri etc.
- Pierderea persoanei cheie din firmă
Fiecare firmă este afectată de proprii factori de risc. Exemplu: pentru un restaurant
factorii de risc pot fi: scăderea veniturilor clienţilor, creşterea preţurilor la materiile prime
utilizate, apariţia unui concurent în zonă, pierderea bucătarului şef.
n
Kmpk = ∑x
i =1
i × ki
43
VAN ( K min )
RIR = Kmin + ( ) ( k max − k min )
VAN ( k min ) − VAN ( k max )
n n −t
∑CFDt (1 + n ) +VRn
t =1
RIRM = n I0 −1
4. Termenul de recuperare
Reprezintă durata în care se recuperează fondurile investite
Se au în vedere cash-flow-rile degajate de investiţie în fiecare an pe toată durata de
recuperare a investiţiei
VAN + I 0 VAN
IP= =1+
I0 I0
Exprimă câştigul net obţinut pe o unitate monetară investită. Se calculează ca raport dintre
cash-flow-ul disponibil actualizat şi valoarea investită.
Proiectul de investiţii este profitabil dacă IP este mai mare decât 1 în condiţiile în care VAN
este mai mare ca 0.
Indicele de profitabilitate permite analiza comparativă a proiectelor pentru care efortul
investit este diferit.
44
La alegerea proiectelor de investiţii se va alege acel proiect pentru care costurile (de
investiţie şi exploatare) sunt minime.
CAE apare în fiecare an de exploatare iar valoarea actuală a acestuia este egală cu valoarea
actuală a tuturor costurilor nete.
Costul net reprezintă diferenţa dintre costurile totale şi venituri şi eventualele economii
fiscale.
Costul anual net este egal cu cheltuielile operaţionale + cheltuielile investiţionale
suplimentare + cheltuielile cu dobânzile (dacă investiţia se realizează cu împrumuturi) – venituri
– economii de impozit aferente amortizării – economii de impozit aferente dobânzii.
I 0 − VRn(1 + k ) I
( + CF − 0 )γ − DOBγ n
1
CApfr = an r an= ∑
t =1 (1 + k ) t
1−V
Acest indicator semnifică valoarea minimă a cifrei de afaceri pentru ca investiţia să fie
profitabilă.
Dacă prin investiţie se încasează valori mai mari decât acest prag investiţia generează cash-
flow-uri actualizate inferioare cheltuielilor iniţiale cu realizarea proiectului iar VAN este mai mic
decât 0.
b) Surse externe
- Creşteri de capital prin aporturi în natură şi emisiuni de acţiuni
- Îndatorare prin credite bancare, credite obligatare şi leasing
Sursele interne:
- Sunt mai puţin riscante
45
- Pot genera nemulţumiri din partea acţionarilor
- Acţionarii pot alege între:
a) Dividende şi creştere economică
b) Un câştig imediat şi cert prin dividende şi un câştig viitor incert rezultat din
reinvestirea profitului în dezvoltarea viitoare a firmei.
Sursele externe:
- Îndatorarea firmei prin împrumuturi pe termen scurt (credite bancare, comerciale) şi
împrumuturi pe termen lung (împrumuturi bancare şi obligatare)
- Emisiunea de noi acţiuni comune sau preferenţiale. În cazul acţiunilor comune nu
obligă firma la plăţi periodice fixe aşa cum se întâmplă în cazul acţiunilor
preferenţiale
- Modificarea raportului datorii/capital propriu ceea ce impune firmei să modifice şi
cuantumul datoriilor pentru a menţine un nivel optim. Se acţionează şi din punct de
vedere al acţiunilor care poate fi atractiv pentru investitorii ce nu au deţinut nici un
titlu dintre cele emise anterior de firmă în cazul acţiunilor comune, iar pentru
acţiunile preferenţiale câştigurile sunt certe indiferent de evoluţia rezultatelor
firmei.
- Emisiuni de obligaţiuni:
Costul datoriilor este limitat în principiu la plata dobânzilor care însă duce
la micşorarea trezoreriei atunci când se face plata
Dobânzile plătite afectează mărimea profitului şi majorează costul datoriilor
ducând la creşterea riscului de faliment.
DETERMINAREA COSTULUI
CAPITALULUI
46
- Capitalul propriu se compune din:
1. Capital social
2. Rezerve
3. Rezultat
4. Alte fonduri proprii
- Creşterea capitalurilor proprii se realizează prin:
Creşterea capitalului social
Autofinanţare
- Creşterea capitalului social se realizează prin:
Emisiuni de noi acţiuni
Încorporarea de rezerve sau profit nerepartizat
Consolidarea datoriilor firmei prin:
Conversia datoriilor în capital
Transferul datoriilor pe termen scurt în datorii pe termen lung
Absorbţia totală sau parţială a altor societăţi comerciale
- Autofinanţarea cuprinde:
Cote din profit net reinvestit
Amortizarea
- Costul capitalurilor proprii:
Reprezintă rata rentabilităţii cerută de acţionari care să constituie
remunerarea investiţiilor lor în firmă
Rata rentabilităţii cerută de acţionar este un cost de oportunitate
fundamentat pe rentabilitatea aşteptată de investitori pentru investiţii ce
acelaşi risc
Semnificative sunt 2 elemente:
a) Mărimea profitului viitor
b) Mărimea dividendului repartizat din profitul net
Relaţia de calcul:
n
DIVt
Vo= ∑ (1 + K )
t =1
t
e
47
- Pot expune firma la riscul de insolvabilitate când se rambursează sume
mari la termene apropiate.
b) Îndatorare pe termen mediu şi lung
- Este utilizată pentru finanţarea activelor imobilizate
- Se realizează pe interval mai mare de 1 an pe baza unei garanţii şi a
unei documentaţii tehnico – economică de fundamentare
Într-un mediu fără fiscalitate rata dobânzii plătită la creditul contractat reprezintă
costul capitalului împrumutat.
În cazul împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni costul capitalului împrumutat
este determinat de primele de emisiune şi rambursare la care se adaugă costurile de
emisiune ale împrumuturilor.
Metode utilizate pentru estimarea costului capitalului utilizat:
Metode exogene firmei:
1. prin negociere cu potenţialii finanţatori
2. pe baza ratelor dobânzii de pe piaţă practicată la creditele cu un risc similar risc
asociat obligaţiunilor emise de firma analizată.
3. pe baza ratelor dobânzii efective bonificate de către firma din sector
Metode endogene firmei
1. Metoda randamentului la scadenţă:
- Se aplică în cazul firmelor cotate la bursă pentru împrumuturi obligatare
- Firma trebuie să asigure investitorilor o rentabilitate cel puţin egală cu
randamentul la scadenţă pentru obligaţiunile deja emise
Randamentul la scadenţă reprezintă rata dobânzii ce ar fi
câştigată de un investitor pentru obligaţiuni similare care a
cumpărat titlul la preţul curent şi pe care-l păstrează până la
scadenţă
- Creditorii se pot confrunta cu riscul de nerambursare a datoriilor la termen
de către firmă, deci riscul de faliment, efectul acestui risc trebuie avut în
vedere la determinarea ratei de actualizare şi în estimarea cash-flow-rilor
proiectelor de investiţii
2. Modelul CAPM
- Are în vedere determinarea sensibilităţii plăţilor către creditori sub
influenţa factorilor macroeconomici
- Limitele îndatorării – decizia îndatorării trebuie să ţină seama de riscurile
asociate îndatorării care trebuie identificate şi cuantificate şi anume:
1. riscul obţinerii de pierderi.
- Un grad ridicat de îndatorare duce la majorarea riscului ca profitul din
exploatare
2. constrângeri în relaţii cu terţii
- creşterea îndatorării duce la o structură financiară dezechilibrată ceea
ce reprezintă un semnal de alarmă nu numai pentru creditori ci şi
pentru partenerii de afaceri
3. riscul de lichiditate
- datorită unui nivel ridicat al îndatorării firma poate intra în lipsă de
lichidităţi şi deci a încetării plăţilor
48
- apare atunci când politica de finanţare a fost elaborată fără coerenţă în
raport cu strategia firmei şi cu evoluţiile viitoare previzibile ale
relaţiilor de afaceri.
4. riscul de faliment
- reprezintă starea de incapacitate de plată a firmei
m
CMPC = ∑w
i =1
i × ki
B P S
CMPC = Kdat(1- γ ) +Kp + Kc
V V V
49
FINANŢAREA PRIN LEASING
Conceptul de leasing
Leasingul este o tehnică de finanţare pe termen mediu sau lung ca o alternativă la
îndatorare, permiţând unei firme exploatarea unui bun fără a fi nevoie să recurgă la împrumuturi
sau la capitaluri proprii.
Instituţia financiară specializată în calitate de proprietar al bunului (locator) va ceda bunul
unui utilizator (locatar) în baza unei cereri ferme şi în schimbul plăţii unei chirii ce poate
cuprinde după caz:
- amortizarea activului
- remunerarea capitalului investit (pe bază de comisioane)
- prima de risc datorată faptului că locatorul suportă întreaga finanţare
- cheltuieli administrative
Alegerea variantelor de finanţare prin leasing se va realiza numai în condiţiile în care
costurile implicate sunt mai mici decât situaţiile finanţării investiţiei prin credite bancare.
Tipuri de leasing
1. Leasing operaţional
- Angajează locatorul să pună activul la dispoziţia locatarului şi să-l întreţină
- Durata contractului este de obicei mai mică decât durata de viaţă a activului
cedat în leasing
- Se aplică cu succes în domeniul automobilelor
- Locatorul se confruntă cu un risc de nerecuperare a valorii reziduale a bunului
la sfârşitul perioadei de leasing
- De aceea se prevede în contract (mai ales la automobile) transferul riscului
privind valoarea reziduală a activului asupra locatarului solicitându-i-se
acestuia garantarea unei valori de piaţă specificate la data încetării contractului
de leasing.
2. Leasing financiar
- Reprezintă 100% o metodă de finanţare
- Locatorul pentru stabilirea ratei sale de rentabilitate alege ca reper rata pe care
locatarul ar putea-o plăti către o bancă pentru un împrumut pe termen lung
garantat
- Locatorul nu are responsabilitatea întreţinerii bunului respectiv şi nici
furnizarea de alte servicii legate de acesta
- Se parcurg următorii paşi:
1. Locatarul identifică activul dorit pe piaţă şi negociază preţul.
2. Se negociază cu o bancă, cu o firmă financiară sau o companie de leasing care va
îndeplini calitatea de locator şi care va ceda activul în leasing
3. banca sau societatea de leasing cumpără activul şi simultan îl cedează în leasing
locatarului
3. Leasing prin îndatorare
- firma care achiziţionează activul va plăti o parte din preţul acestuia iar restul va
fi achitat pe baza unui împrumut contractat de la un grup de bănci
- chiria plătită va fi administrată de o instituţie financiară care va împărţi pe
destinaţii sumele încasate astfel:
50
pentru plata împrumutului contractat şi a dobânzii aferente
pentru proprietar
Servicii de leasing în România
Legislaţia română recunoaşte două tipuri de leasing:
- leasing operaţional
- leasing financiar (85% din care 86% leasing pentru autoturisme)
Particularităţile faţă de sistemul practicat pe plan internaţional:
a) leasingul financiar este definit ca fiind operaţiunea de leasing care îndeplineşte una
sau mai multe din următoarele condiţii:
1. riscurile şi beneficiile aferente drepturilor de proprietate trec asupra utilizatorului
din momentul încheierii contractului de leasing
2. părţile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă
utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului.
3. utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului iar preţul de cumpărare va
reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (de piaţă) pe care acesta o are la
data la care opţiunea poate fi exprimată
4. perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din
durata normală de utilizare a bunului chiar dacă în final dreptul de proprietate ne
se transferă.
Modalitatea de definire a ratei de leasing
1. pentru leasingul financiar rata de leasing este cota parte din valoarea de intrare a
bunului (preţ de achiziţie) plus dobânda de leasing (care este rata medie a dobânzii
bancare)
2. pentru leasingul operaţional rata de leasing o reprezintă cota de amortizare plus un
beneficiu stabilit de părţi
Avantajele finanţării prin leasing
1. leasingul majorează posibilităţile de finanţare a firmei
2. prin leasing se asigură recuperarea rapidă a activelor în caz de faliment a
societăţilor locatarilor
3. leasingul permite divizarea riscului între locator şi locatar
4. leasingul prezintă flexibilitate în sensul că locatarul are posibilitatea prin
contractul de leasing să păstreze activul sau să renunţe la el
5. leasingul prezintă o serie de avantaje fiscale
- TVA este plătită eşalonat odată cu plătirea ratelor către locator
- O reducere a impozitului pe profit prin reducerea profitului impozabil (prin
chiria plătită)
- Locatorul poate deduce amortizarea aferentă bunurilor închiriate din impozitul
pe profit.
51
- chiria plătită de locatar este înregistrată ca o cheltuială de exploatare în contul
de profit şi pierdere şi dacă se vor realiza venituri din utilizarea bunului
închiriat nu se vor înregistra variaţii din profitul exploatării.
POLITICA DE DIVIDENDE
52