Sunteți pe pagina 1din 1

ego

„…dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei…”


A treia Epistola a Apostolului Ioan, Cap.1

Diotref a fost un contemporan al apostolului Ioan, un credincios care a produs dezamăgire


si multă supărare in biserica din care făcea parte, din cauza dorinţei sale nestăpânite.

Prieteni, principiile guvernatoare ale acestei lumi ne vor presa mereu să ne ridicăm pe noi înşine,
să-i călcăm pe alţii şi să ţipăm cel mai tare – dacă vom dori să avem succes.

Insă in Impărăţia lui Dumnezeu lucrurile stau altfel. Cei care doresc să fie mari, trebuie să fie mici,
iar cei care doresc să fie primii, trebuie să fie slujitorii celorlalţi:

„Isus[…]S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins
cu el.
Apoi a turnat apă într-un lighean, şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă
cu ştergarul cu care era încins.
A venit deci la Simon Petru.

Şi Petru I-a zis: "Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?"

Drept răspuns, Isus i-a zis: "Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea."
Evanghelia dupa Ioan, Cap13

…Cuvinte tari, nebuneşti- ar zice unii, ce lovesc direct in inima egocentrismului uman, si care nu
isi găsesc locul in mentalitatea societatăţii de zi.

Nu este vorba aici despre o umilinţă falsă, ci despre o cu totul altă perspectivă –complet
diferită - de a privi lucrurile in totalitatea lor.
Intr-o singura idee, este vorba despre schimbarea inimii, care nu vine din om sau din lumea
omului, ci este o lucrare din afara naturii umane. Un cadou pe care poti alege să-l primeşti . . . sau
nu.
Daca da, atunci in intimitatea acestei Prezenţe găsesti o bucurie si o satisfactie pe care nici cele
mai înalte poziţii ale lumii nu ţi le pot da.

Îndemnul crestinesc al acestei pilde, pentru astăzi, este :

Bucură-te să fii ultimul, si asta numai pentru ca Dumnezeu să fie primul in viaţa ta, şi nu uita că
intotdeauna:

Un om nu este bun pentru că face fapte bune.


Un om este bun, dacă este făcut bun!
--------------------------------------
Alta este viaţa, decât aceea pe care obişnuit, şi-o închipuie oamenii.
Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el.
Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.

Cules si adaptat
cristiJ2010

S-ar putea să vă placă și