Bogdan Popa

Problema impartialitatii (Rawls, Barry) si câteva dificultati ale liberalismului

proceduralist

Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

Aceasta lucrare îsi propune sa investigheze ce înseamna impartialitatea pentru liberalii proceduralisti
(John Rawls, Brian Barry) si sa analizeze câteva din obiectiile formulate împotriva impartialitatii. Voi
încerca mai întâi sa descriu diferentele între dreptatea procedurala pura si dreptatea procedurala
perfecta si imperfecta la John Rawls, pentru a identifica în continuare în ce mod impartialitatea este
dezvoltata în conceptul de „rezonabil” (Liberalismul Politici). Mai departe, voi analiza problemele
„poverilor judecatii”(burdens of judgment) si voi argumenta ca liberalismul politic are ca fundament
asumptia „distantarii epistemiceii”. În final, voi analiza distinctia între impartialitatea de ordinul 1 si
impartialitatea de ordinul 2 (Brian Barry) si voi rasp unde la trei obiectii care sustin ca impartialitatea de
ordin 2 nu este diferita de alte conceptii despre bine.

1. Poate fi întemeiata o procedura impartiala?

În 1, voi încerca sa descriu argumentul lui John Rawls pentru impartialitate plecând de la justificarea
dreptatii procedurale pure fata de dreptatea procedurala perfecta si imperfecta. Spre deosebire de
ultimele tipuri de dreptate, dreptatea procedurala pura nu are un criteriu independent de procedura
pentru a evalua diferitele conceptii despre bine. Mai târziu, ideea de rezonabil va prelua argumentul
anterior al impartialitatii procedurii, dar criticii (Leif Wenar) vor sugera ca rezonabilul poate fi despartit
de „poverile judecatii”. Argumentul meu final sustine ca - rezonabilitatea, prin „simtul dreptatii” si
„poverile judecatii” - are ca asumptie fundamentala distantarea epistemica sau posibilitatea ca altii
sa aiba dreptate, prin altii întelegând „cei care nu fac parte din corpul credintei” sau cei care au alte
surse ale adevarului. Altfel spus, constrângerea abstinentei epistemice nu poate fi exclusa din teoria
liberalismului politic, fara ca acest lucru sa afecteze grav constructia normativa.
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

1.1 Exista o metoda impartiala pentru a decide între diferitele idei despre bine?

Pentru Rawls, începând cu primul sau articol - „Outline for a Decision Procedure for Ethics”, problema
gasirii unei metode impartiale pentru a decide între diferitele conceptii despre bine este fundamentalaiii.
Mai mult, întrebarea lui Rawls presupune si a doua întrebare: poate fi întemeiata existenta unei astfel
de proceduri, în acelasi mod cu rezonabilitatea ei, printr-o metoda rationala de cercetare iv ? Prin
urmare, procedura deciziei în etica fixeaza de la început interesul central al constructivismului
rawlsian, dezvoltat ulterioar în ideea pozitiei originare (unde îsi propune sa decida între câteva idei
despre dreptate - intuitionism, utilitarism sau principile dreptatii)v .

Pentru a clarifica sensul în care este folosit conceptul de fair la Rawls, în pozitia originara partile sunt
caracterizate ca fiind fair. Astfel, partile sunt oameni rationali care trebuie sa decida ce este drept si
nedreptv i si care sunt mutual dezinteresativii . Ele vor fi rezonabile astfel:
• persoanele sunt rationale si sunt capabile sa urmareasca consecintele probabile ale adoptarii
unei practiciviii, ergo îsi folosesc logica inductiva.
• vor încerca sa ajunga la principiile dreptatii lasând fiecare parte sa propuna un set de principii,
care vor fi discutateix , ergo analiza pro si contra.
• ele îsi cunosc interesele mai mult sau mai putin precis, dar sunt capabile sa îsi revizuiasca
pozitia.

Dupa obiectiile construite împotriva pozitiei originare, problema fundamentala în Political Liberalism
este de a elabora o conceptie politica despre dreptate pe care o pluralitate de doctrine rezonabile o vor
sustine din ratiuni dreptex . Cu alte cuvinte, tema procedurii prin care poate fi decisa prioritatea unui
interes sau a unei conceptii (TJ si PL) râmâne prioritara în elaborarea constructiei dreptatii ca fairness.
Ea este legata de ceea ce numeste Rawls primul rol fundamental al filosofiei politice, rolul practic, si
anume de a se concentra pe problemele profund disputate, si de a vedea daca, în pofida aparentelor,
exista un temei care sta la baza unui acord filosofic si moralxi. Tema procedurii decizieixii este sustinuta
de ce numeste Rawls originea istorica a liberalismului, plasata în reflectia asupra razboaielor religioase
care au urmat Reformei, si care în traditia contractualista a lui Hobbes (Leviathan) si Locke (Al doilea
tratat despre guvernare) cauta sa justifice un tip de ordine socialaxiii.

2
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

Conceptul de rezonabilitate din Political Liberalism va fi dezvoltat pornind de la dreptatea procedurala

pura. Dreptate procedurala pura are dublu rol în dreptatea ca nepartinire. Mai întâi, Rawls justifica
astfel un tip de procedura care poate sa asigure distinctia între deontologic si teleologic. Justice as
fairness este deontologica, pentru ca nu are un criteriu independent de procedura pentru a evalua
diferitele conceptii desp re bine. În acelasi timp, justice as fairness îsi asigura superioritatea normativa
în raport cu celelalte conceptii procedurale daca

• procedura nu va fi justificata de pe premisele conceptiilor aflate în competitie.

• va fi acceptata ca fiind impartiala în raport cu diferitele conceptii despre bine.

1.2. Problema distingerii între dreptatea procedurala pura, dreptate procedurala perfecta si dreptate
procedurala imperfecta

Pentru a întemeia deontologismul, John Rawls distinge în A Theory of Justice între trei tipuri de
dreptate procedurala. Dreptatea procedurala pura este pusa în opozitie cu dreptatea procedurala
imperfecta sau perfecta. Ce este caracterisitic fiecarui tip de dreptate? Mai întâi, esential pentru
dreptatea procedurala perfecta este ca are un criteriu pentru a decide ce rezultat este drept si o
procedura care va conduce la acest rezultat dreptxiv . Criteriul care va decide ce este drept este separat
si anterior procedurii, iar procedura va fi construita astfel încât sa asigure rezultatul doritxv .

Acest tip de dreptate poate fi înteles prin exemplul diviziunii unei prajituri. Un grup de oameni trebuie
sa împarta o prajitura. Daca presupunem ca o împartire nepartinitore (fair) este una egala, care
procedura va avea un astfel de rezultat x v i? „Lasând la o parte aspectele tehnice, solutia evidenta este
sa lasi un singur om sa împarta prajitura si sa ia ultima felie, ceilalti având voie sa îsi ia partea înaintea
lui. În consecinta, el va împarti în mod egal prajitura, el asigurându-si astfel cea mai mare felie
posibila” xvii . Pentru Rawls, important este ca dreptatea procedurala perfecta este rara, daca nu
imposibila, în cazurile în care exista un interes practic serios.

3
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

În al doilea rând, „dreptatea procedurala imperfecta este bine exemplificata de un proces penal.
Rezultatul dorit este unul în care acuzatul trebuie declarat vinovat daca si numai daca a comis fapta
pentru care este acuzat. Procedura de tip proces (trial) este construita pentru a gasi si stabili adevarul
în aceasta privinta. Dar, în acelas i timp, pare imposibil sa proiectezi reguli legale care sa conduca
întotdeauna la rezultatul corectxviii ”. Teoria proceselor examineaza care proceduri si reguli care sunt cel
mai bine calculate pentru a promova acest scop consistent cu celelalte scopuri ale le gii. „Un proces
este prin urmare o instanta a unei dreptati procedurale imperfectexix ”. Chiar daca legea este urmarita
cu atentie, si procedurile au fost urmate nepartinitor si adecvat, se poate întâmpla ca rezultatul final sa
fie gresit. „Un inocent poate fi gasit vinovat, un vinovat poate fi eliberat. În astfel de cazuri, vorbim de o
greseala a justitiei (...) Caracteristica importanta a dreptatii procedurale imperfecte este ca, desi exista
un criteriu independent pentru un rezultat corect, nu exista o procedura fezabila care este sigura ca va
duce la acestax x ”.

Prin contrast, dreptatea procedurala pura este obtinuta atunci când nu exista un criteriu independent al
rezultatului corect. În loc de un criteriu independent, exista o procedura corecta sau nepartinitoare,
astfel încât rezultatul este în acelasi mod corect sau nepartinitor, tinând cont ca procedura a fost
urmata adecvat. Cum poate fi ilustrat acest tip de dreptate?

„Sa luam cazul unui joc de noroc (gambling). Daca un numar de persoane se angajeaza într-o serie de
pariuri, distributia banilor dupa ultimul pariu este cea nepartinitoare (fair), sau cel putin nu este
partinitoare, oricare ar fi aceasta distributie. Voi presupune ca pariurile corecte (fair) sunt cele care au
asteptare zero de câstig, ca pariurile sunt voluntare, ca nimeni nu triseaza, s.a.m.d. Procedura de tip
pariu este corecta ( fair) si în ea se intra liber în circumstante care sunt nepartinitoare. Astfel,
circumstantele de tip fundal (background circumstances) definesc o procedura nepartinitoarex x i”.
Trasatura distinctiva a dreptatii procedurale pure este ca procedura pentru desemnarea unui rezultat
corect trebuie dusa pâna la capat, pentru ca, în aceste cazuri, nu exista un criteriu independent care
sa ne asigure ca rezultatul este drept.

Totusi, nu orice procedura nepartinitoare poate intra în categoria dreptatii procedurale pure. Mai întâi,
procedura nepartinitoare, pentru a transmite caracterul nepartinitor rezultatului, trebuie dusa la
indeplinirexxii . În al doilea rând, pentru a aplica dreptatea procedurala pura partilor distributive este

4
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

necesar sa institui si sa administrezi impartial un sistem drept de institutiixxiii (doar în conditiile unei
structuri de baza drepte se poate spune ca exista proceduri corecte).

Care sunt avantajele unei astfel de proceduri? Avantajul practic al acestei dreptati este ca nu mai este
necesara îndeplinirea cerintelor dreptatii de a tine cont de varietatea enorma a circumstantelor si
pozitiile relativ schimbatoare ale persoanelorxxiv . Astfel se va evita problema definirii principiilor pentru
a face fata complexitatilor care ar apare daca astfel de detalii ar fi necesarexxv . În al doilea rând,
procedura rawlsiana evita problemele pe care le naste utilitarismul. Pentru utilitaristi, institutiile sunt
aranjamente mai mult sau mai putin perfecte pentru a ajunge la un scop, si anume avansarea celei
mai mari sume a satisfactiei indivizilor. Utilitarismul foloseste procedura dreptatii procedurale
imperfectex x v i.

Totusi, dreptatea procedurala pura are ca intentie justi ficarea unui concept fara un criteriu
anterior al deciziei. În acelasi timp însa, dreptatea procedurala pura nu functioneaza decât în
conditiile unui sistem de institutii drepte. Cu alte cuvinte, pariurile nu sunt fair daca jucatorii
vor paria pornind de la pozitii puternic inegale sau daca unul dintre jucatori este sclav. Nu sunt,
prin urmare, institutiile drepte care asigura caracterul fair al procedurii o alta conceptie despre
bine? Altfel spus, problema dreptatii pur procedurale este ca presupune conditii de fundal care
pot sa se constituie fie într-o conceptie a binelui, fie într-un criteriu independent de procedura.
Vom vedea mai târziu ca Brian Barry va încerca sa întemeieze mai puternic ideea de
impartialitate, încercând sa depaseasca tensiunile între deontologism si teleologism.

1.3 Liberalismul politic, rational si rezonabil, „poverile judecatii”

Distinctia între dreptate procedurala pura si celelate doua tipuri de dreptate va constitui suportul
elaborarii ideii de liberalism politic. Astfel, mai întâi, pentru liberalismul politic, pretentiile substantiale
vor avea ca obiect doar politicul, si nu toate domeniile sociale. În al doilea rând, liberalismul destinat
politicului sustine ca nu este întemeiat pe o viziune metafizica sau morala. Prin urmare, pentru Rawls,
problema iesirii din pluralismul conceptiilor despre bine trebuie atacata cu ajutorul liberalismului politic
care trebuie diferentiat de o conceptie cuprinzatoare. Care este distinctia între cuprinzator si politic?

5
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

O conceptie cuprinzatoare este o conceptie care se aplica tuturor subiectelor si acopera toate valorile
într-o societate xxvii . Daca liberalismul, crestinismul, tomismul, utilitarismul au scopurile mentionate, ele
sunt acoperite de criteriul doctrinei cuprinzatoare. Dreptatea ca nepartinire (fairness) este pentru
Rawls conceptia politica a dreptatii pentru cazul special al structurii de baza într-o societate
democraticaxxviii . Conceptia politica este independenta de doctrinele cuprinzatoare, în sensul în care nu
este întemeiata pe acesteaxxix . În al treilea rând, conceptia politica are un continut care exprima ideile
fundamentale vazute ca implicite în cultura politica publica a unei societati democraticexxx .

Pentru a justifica liberalismul politic, Rawls formuleaza distinctia între rational si rezonabil. El vede
notiunile de rational si rezonabil ca fiind distincte, dar complementare x x x i. Rawls are nevoie de ambele
si nici una nu este derivata din alta xxxii . Pentru Rawls, dupa O’Neill, persoanele “doar rationale” nu vor
avea un simt al dreptatii care le va constrânge sa caute un acord cu celelalte persoane, iar persoanele
„doar rezonabile” nu vor avea nici un motiv sa-si avanseze scopurile într-o cooperare fairxxxiii.
Rationalitatea este capacitatea de a-ti urmari propriile scopuri, iar rezonabilitatea este angajamentul de
a-ti urmari propriile scopuri în conditiile unor proceduri care pot fi justificate si altora ca proceduri fair.
Rezonabilitatea va presupune si prezenta „poverilor judecatii”, în sensul în care „poverile judecatii”
pretind existenta unor dezacorduri între diferite opinii care nu pot fi eliminate de proceduri rezonabile.

Rezonabilul, pe lânga faptul ca presupune un simt al dreptatii care are ca suport „a actiona în relatia cu
altii în termeni pe care si ei pot sa îi sustina public”(PL, p.19), va cere si dorinta de a propune si a te
conforma unor justificari publice:

„cu ajutorul rezonabilului noi intram în lumea publica a altora si suntem gata sa propunem, sau sa
acceptam, dupa cum va fi cazul, termeni fair ai cooperarii cu ei. Acesti termeni, definiti ca principii, vor
specifica ratiunile pe care le împartasim si le recunoastem public unul în fata celuilalt ca întemeind
relatiile noastre sociale. Cât timp suntem rezonabili, noi suntem gata sa construim cadrul unei lumi
publice sociale, un cadru în care care este rezonabil sa astepti ca fiecare sa-l sustina si sa actioneze
conform acestuia, în conditiile în care vom avea încredere ca si altii vor face la fel”xxxiv .

6
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

În interpretarea O’Neill x x x v , rezonabilitatea este o conceptie de tip procedural, de ordinul 2 care te va

motiva sa respecti procedura în primul rând datorita avansarii propriului tau scop. În acelasi mod,
rezonabilitatea este o conceptie care pleaca de la posibilitate si nu de la motivatie. Prin urmare (PL,
50), constructia rezonabilitatii are la baza faptul ca procedura poate fi acceptata (which all can accept)
de toate partile, si nu sustine ca ea va fi acceptata de catre cei care vor lua parte la acord. Distinctia
este importanta, pentru ca de obicei criticii lui Rawls i-au reprosat inexistenta unei motivatii decisive
pentru ca partile sa accepte contractul. De exemplu, R. Dworkin observa ca liberalismul politic
sacrifica forta categoriala a dreptatii ca impartialitate pentru promisiunea consensului xxxvi.
Rezonabilitatea este modala în sensul în care ea se întemeiaza pe principii si proceduri pe care altii le
accepta, dar acest lucru nu va garanta ca ei o vor face, si nu va presupune conditionalitate.

Joseph Raz critica liberalismul politic pentru ca porneste de la asumptia pe care el o numeste
„abstinenta epistemica”. Doctrina liberalismului politic pleaca de la premisa ca se abtine de la a
pretinde ca ea este adevarata xxxvii . Pentru Raz, totusi, nu poate exista o doctrina despre dreptate care
sa se sustina doar pe consensul social si liberalismul politic trebuie sa se sustina pe ideea de
adevar xxxviii . Susan Mendus îi va raspunde lui Joseph Raz sustinând ca Raz face doua erori:

1. mai întâi, adevarul poate fi o conditie necesara pentru a sustine liberalismul politic, dar nu este
si în mod necesar motivul pentru a justifica liberalismul politic
2. în al doilea rând, ratiunile pentru a crede ca liberalismul politic este o doctrina adevarata sunt
diferite de ratiunile pentru a sustine ca teoria este adevarata xxxix .

În orice caz, pentru discutia noastra, este important ca obiectia „abstinentei epistemice” se refera la
statutul epistemologic al teoriei lui Rawls. Problema „distantarii epistemice” este diferita de „abstinenta
epistemica” pentru ca priveste statutul credintelor cetatenilor în democratiile liberale si presupune ca
odata cu cele doua tipuri de „simturi” rawlsiene, simtul dreptatii si simtul unui anumit bine. Prin urmare,
daca cetateanul are în primul rând o conceptie despre bine, el va avea în al doilea rând si simtul
dreptatii (posibilitatea ca altii sa aiba dreptate, prin altii întelegând „cei care nu fac parte din corpul
credintei” sau cei care au alte surse ale adevarului). Posibilitatea distantarii epistemice este asigurata
de al doilea simt, care presupune ca cetatenii se pot detasa de conceptia lor despre bine.

7
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

Diferite critici au accentuat diferitele probleme ale coerentei interne a liberalismului politic. Sa urmarim
argumentul lui Leif Wenar care sustine ca liberalismul politic este în fapt o alta conceptie
cuprinzatoare x l. Prima obiectie pe care acesta o construieste spune ca distinctia între politic si
cuprinzator este neclara. Prin urmare, mai întâi, definitia unei doctrine politice cuprinzatoare („exercitii
ale ratiunii practice si teoretice în interiorul unei traditii”xli ) nu reuseste sa excluda ceea ce numeste
Rawls doctrine nerezonabile, adica fundamentalismul uman, suprematismul alb sau doctrina
egoismului rational. Totusi, Wenar observa faptul ca doctrinele cuprinzatoare rezonabile sunt
dependente de conceptia „persoanelor rezonabile”. Exista cinci caracteristici importante ale
persoanelor rezonabile:

A. au cele doua puteri morale: capacitatile pentru un simt al dreptatii si o conceptie a binelui
B. sunt gata sa propuna si sa se conformeze unor standarde si principii care sunt termenii fair ai
cooperarii
C. recunosc „poverile judecatii”
D. au o psihologie morala rezonabila
E. recunosc cele cinci elemente importante ale unei teorii a obiectivitatiixlii.

Odata cu definirea persoanei rezonabile, este destul de evident ca doctrinele cuprinzatoare rezonabile
sunt cele care vor fi afirmate de aceste persoane. Totusi, Wenar încearca sa spuna ca mentinerea
„poverilor judecatii”(burdens of judgment), a psihologiei morale rezonabile si a acceptarii elementelor
obiectivitatii transforma conceptia politica în una cuprinzatoare. Care sunt „poverile judecatii” si care
sunt problemele pe care acestea le produc?

„Poverile judecatii” sunt urmatoarele:

a. faptele relevante sunt conflictuale si complexe, si de aceea greu de evaluat

b. putem sa nu cadem de acord asupra importantei pe care o au diferitele consideratii
c. conceptele noastre sunt vagi, si trebuie sa avem încredere în judecati si interpretari
d. modul în care fiecare persoana evalueaza faptele si cântareste valorile este influentat
de experiente personale (etnicitate, clasa, loc în distributia resurselor sociale)

8
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

e. este greu de facut o evaluare finala unui subiect odata ce exista consideratii
normative la fel de puternice
f. în orice societate, trebuie facuta o selectie a valorilor din cele care pot fi realizatexliii.

Rolul poverilor judecatii este sa sprijine ideea de toleranta si ratiunea publicaxliv . Wenar încearca sa
arate ca cele doua idei mari rawlsiene sunt sprijinite de A si B, si de accea C nu este necesara. Mai
mult, „poverile judecatii” vor împiedica pe cei care sunt atasati unei conceptii cuprinzatoare sa sprijine
dreptatea ca nepartinire. Cazul credinciosilor romano-catolici este exemplar, pentru ca ei vor putea sa
accepte A si B, dar C le va interzice sprijinul acordat ideii de dreptate. Pentru Wenar, C nu va face
decât sa ofere un suport liberal cuprinzator de care liberalismul politic nu are nevoie. Rolul lui C este
de asemenea de a explica de ce unii au o credinta, altii o alta, iar altii sunt atei. Totusi, ceea ce
observa Wenar este ca anumite doctrine cuprinzatoare sunt puternic incompatibile cu „poverile
judecatii”.

Prin urmare, sa luam cazul catolicismului. Pentru catolici, „corpul credintei ca întreg nu poate gresi în
ceea ce priveste credinta” si ca „învatatura religioasa trebuie acceptata odata cu ascensiunea
sufletului” xlv . Astfel, a cere Bisericii Catolice sa accepte „poverile judecatii” presupune a cere ca
doctrina catolica sa abandoneze ceea ce este fundamental în ea. Totusi, catolicismul poate, pentru
Wenar, sa fie compatibil cu A si B odata ce exista în corpul doctrinar pozitii evidente care sprijina
libertatea de constiinta sau caracterul moral gresit al rasismuluix l v i. Liberalismul politic are doua mari
constrângeri. Mai întâi, el trebuie sa ofere un tip de conceptie politica care sa aiba suportul diferitelor
doctrine cuprinzatoare din societatile în care este aplicat. În al doilea rând, el nu trebuie sa acomodeze
orice doctrina cuprinzatoare, ci doar acele doctrine care sunt si rezonabile. Evident, poverile judecatii
au rolul de a restrânge tipul de conceptie acomodabila de liberalismul politic. Totusi, este evident ca
doctrinele religioase sunt incompatibile cu doctrina unui scepticism rezonabil. Ca atare, pentru a
capata sustinere sociala, liberalismul politic trebuie sa elimine acele componente care sunt o bariera în
calea acomodarii doctrinelor religioase.

9
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

1.4 Este suficent sa elimini „poverile judecatii” pentru ca liberalismul politic sa acomodeze credinta
unui catolic?

Argumentul meu în favoarea pastrarii „poverilor judecatii” în aparatul conceptual al liberalismului politic
foloseste doua linii de argumentare diferite. Mai întâi, voi încerca sa arat ca termenii fair ai cooperarii
si simtul dreptatii (A, B) sunt în mod necesar legate de „poverile judecatii”. În al doilea rând, voi încerca
sa arat ca eliminarea poverilor judecatii va conduce la un liberalism politic „slab”, situatie care va
agrava problema tolerantei excesive în raport cu doctrinele nerezonabile. Cele doua argumente pe
care le voi construi nu se vor constitui într-o justificare a liberalismului politic, cât vor încerca sa
argumenteze inter-dependenta conceptelor rawlsiene.

Sa rezumam argumentul lui Wenar. Wenar spune ca problema în „burdens of judgment” este ca
exclude din spatiul public al rezonabilitatii persoanele care au credinte religioase puternice.
Incompatibilitatea va exista astfel între pretentia rawlsiana C a acceptarii distantarii epistemice si
pretentia credinciosilor ca detin deja o evaluare normativa indiscutabila. Ceea ce voi încerca eu sa
arat este modul în care persoanele rawlsiene au, în acelasi timp, doua puteri morale si dorinta de a
ajunge la termenii fair ai cooperarii presupune anterioritatea posibilitatii distantarii epistemice.

Rawls încearca prin formularea distinctiei între cuprinzator si politic sa distinga între un nivel descriptiv
al unor evaluari – cuprinzatorul si un nivel normativ – politicul. Intentia lui Rawls este prin urmare de a
putea acomoda diferitele conceptii despre bine cu un concept politic, care sa aiba o dubla justificare,
normativa si publica. Distinctia între cel doua puteri morale, un simt al binelui si simtul dreptatii,
presupune, sa spunem, în cazul credinciosului catolic, doua atitudini:

1. credinta în prima evaluare epistemica: exista Dumnezeu si el este sursa adevarului epistemic,
ori ca, sa spunem, „corpul credintei ca întreg nu poate gresi”.
2. simtul dreptatii presupune posibilitatea ca altii sa aiba dreptate, prin altii întelegând „cei care
nu fac parte din corpul credintei” sau cei care au alte surse ale adevarului.

Comparând 1 si 2, observam ca „simtul dreptatii” cere un suport epistemic pe care credinta în adevarul
religios îl interzice. Cu alte cuvinte, nu numai „poverile judecatii”, prin posibilitatea distantarii

10
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

epistemice, sunt incompatibile cu adevarul de tip religios, dar mai mult, simtul dreptatii
contrazice asumptia epistemica a celui care crede fara posibilitatea de a se distanta de corpul
doctrinar. În acelasi mod, capacitatea de a oferi în „lumea publica a altora” termeni fair ai cooperarii
este sustinuta de ideea ca aceasta actiune are rost. Dar, odata ce ce pentru credincios adevarul este
deja indicat, problema poate fi formulata astfel: ce rost mai are sa oferi justificari publice pentru
adevarul pe care tu deja îl accepti?

Aici trebuie facute doua precizari. Mai întâi, pentru Rawls, nu orice conceptie cuprinzatoare se poate
acomoda cu liberalismul politic, iar ideile despre bine care nu sunt acomodabile vor fi respinsexlvii .
Totusi, intentia liberalismului politic este sa acomodeze diferitele conceptii despre bine si odata cu
respingerea celor care sustin adevaruri de tip religios, „liberalismul politic” esueaza în intentia sa de a
întruni un anumit tip de consens si a fi stabila. În al doilea rând, atunci când am presupus în
argumentul meu ca un credincios va avea 1, credinta într-un unic adevar epistemic si intr-o singura
sursa a adevarului, am limitat puternic descrierea „credinciosului”. În fapt, pentru ca liberalismul politic
sa functioneze, „credinciosul” catolic, musulman ori budist trebuie sa accepte posibilitatea distantarii
epistemice. Daca, totusi, portretul „credinciosului” este definit doar de acceptarea lui 1, atunci asumptia
liberala a distantarii epistemice va împiedica o mare parte a cetatenilor democratiilor liberale sa
accepte premisele normativismului rawslian.

Am aratat prin urmare ca „simtul dreptatii”, „cooperarea de tip fair si „poverile judecatii” au asumptia
comuna a posibilitatii detasarii epistemice. Altfel spus, nu este suficent sa îndepartezi unul din
concepte pentru ca problema detasarii sa dispara. În al doilea rând, rolul „poverilor judecatii” este sa
realizeze selectia între doctrinele rezonabile si cele nerezonabile. Daca persoanele rawlsiene nu vor
accepta posibilitatea unei duble evaluari normative, atunci este greu de aratat de ce credinta în
adevarul rasistilor sau în adevarul fundamentalistilor nu ar putea fi permisa în spatiul public. „Poverile
judecatii” functioneaza ca un mijloc de selectie între conceptiile care pot fi acomodabile si cele care
sunt nerezonabile. „Toleranta excesiva” este deja o acuza fata de permisivitatea doctrinei rawlisiene,
iar disparitia constrângerilor care provin din „burdens of judegement” ar agrava fragilitatea constructiei
normative.

11
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

2 .Este dreptatea ca impartialitate mai bine justificata decât dreptatea ca fairness?

În 2, voi încerca sa urmaresc conceptia lui Brian Barry despre dreptatea ca impartialitate, pornind de la
distinctia între impartialitatea de ordinul 1 si impartialitatea de ordinul 2. Influentat de ideea rawlsiana
de fairness, Brian Barry va încerca sa construiasca o justificare puternica pentru impartialitatea de tip
liberal. Ca atare, impartialitatea de ordinul 2 va constitui justificarea lui Barry în favoarea unui stat
liberal, dar ea va fi criticata cu ajutorul a trei obiectii (West). În final, voi încerca sa raspund celor trei
obiectii afirmând ca:

1. avantajul impartialitatii de ordin 2 este ca propune o meta-regula minimala a acordului, care

poate fi acceptata de cetateni care au conceptii substantiale diferite.
2. pe lânga constrângeri negative, conceptiile substantialiste au si criterii pozitive
3. impartialitatea va exclude conceptiile care vor viola regula libertatii si egalitatii procedurale

2.1.Distinctia între impartialitatea de ordinul 1 si impartialitatea de ordinul 2 (Brian Barry)

Distinctia pe care Brian Barry o construieste între doua tipuri de impartialitate este folosita pentru a
raspunde unor atacuri care pretind ca impartialitatea este imposibila. Argumentul MacIntyre spune de
exemplu ca ideea de neutralitate în teoriile liberale nu este altceva decât un „paravan” pentru a
ascunde promovarea unei conceptii despre binexlviii. În fapt, argumentul lui MacIntyre indica faptul ca
proceduralismul liberal nu poate fi desprins de o conceptie substantiala a bineluixlix . Apararea lui Barry
propune doua tipuri de argumentare. Mai întâi, el va construi distinctia între conceptiile substantiale,
sau cuprinzatoare, ale corectului (right): religioase, aristotelice sau utilitariste, si conceptiile impartiale
ale corectului (right), pur procedurale. În al doilea rând, scopul construirii ideii de impartialitate este
asigurarea unui tip de acord pe care nimeni sa nu îl poata respinge în mod rezonabill.

Asadar, pentru Brian Barry, scopul esential al dreptatii ca impartialitate este sa ofere un model pentru
a rezolva interminabilele dispute între diferitele conceptii ale binelui. Aici, problema cea mai importanta
este ca disputele între conceptiile despre bine nu pot fi decise, dificultate care sta si la baza
constructivismului normativ de tip Rawls. Totusi, care este sensul ideii de impartialitate la Brian Barry?

12
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

Exista mai întâi doua teze importante pe care Barry vrea sa le sustina. Mai întâi, principiile dreptatii
trebuie sa fie neutre fata de conceptiile despre bine, si în al doilea rând, deciziile politice care
nu privesc problemele dreptatii trebuie luate printr-o procedura nepartinitoare care poate chiar
sa apeleze la ideile despre bine în competitieli. În acelasi timp, Barry fixeaza doua constrângeri
importante pentru dreptatea ca impartialitate:

• A - o teorie impartiala nu trebuie sa se întemeieze pe nici o conceptie particulara a binelui

• B - toate conceptiile despre bine trebuie tratate în mod egal

Principala distinctie pe care o face Brian Barry este între dreptatea ca impartialitate de ordinul 2 si
dreptatea ca impartialitate de ordinul 1. Cele doua niveluri sunt de obicei confundate de criticii
impartialitatii tocmai pentru a indica faptul ca impartialitatea ceruta este de tip universal. Pentru Barry,
impartialitatea de grad 1 înseamna gasirea unui punct echidistant în raport cu partile care sa le lase
multumite de rezultatul procedurii, în timp ce impartialitatea de grad 2 înseamna aplicarea unei
proceduri pentru a decide o disputa, procedura al carui continut este inevitabil partinitorlii.

A te comporta impartial în impartialitatea de ordinul 1 înseamna a nu fi motivat de consideratii

partinitoare. Ea este respinsa de obicei cu argumentul care spune ca trebuie sa te comporti impartial
daca, de pilda, trebuie sa alegi între a-ti salva sotia de la înec sau a salva de la moarte un copil pe
care nu îl cunosti. Faptul ca îti vei alege sotia, vei alege astfel partinitor, este cel mai bun exemplu al
normativitatii utopice a impartialitatii. Totusi, Barry nu este interesat de acest sens al impartialitatii, cât
de posibilitatea de a justifica o procedura cu caracteristicile A si B. Prin urmare, sensul dreptatii pentru
Barry nu este gasirea unui punct echidistant si care sa lase partile perfect multumite, ci este dat de
aplicarea unei proceduri (care este rezultatul unui proces corect al deliberarii) într-un anumit caz. Daca
primul sens al dreptatii este utopic si trebuie abandonat, al doilea sens este pentru Barry idealul politic
într-un stat liberal.

Trei probleme ale dreptatii ca impartialitate

Pentru J.L.A. West, exista trei probleme importante ale dreptatii ca impartialitate. Înainte de toate,
totusi, problema argumentului lui Barry este ca nu defineste în mod clar ce înseamna „conceptie

13
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

despre bine”. Definitia data este prea vaga, tinând cont ca disputa cu MacIntyre are ca suport tocmai
aceasta definitie: „sisteme complexe de credinte deschise argumentarii rationaleliii”. Pentru West, Barry
întelege pretentia lui MacIntyre, care sustine o circularitate ascunsa în argumentul liberal, în doua
moduri:

1) exista cel putin o conceptie a binelui care va sustine impartialitatea

2) nu exista nici o modalitate de a obtine neutralitate daca aceasta nu va face apel la premise care
includ o conceptie liberala a binelui.

Aici Barry va sustine ca desi 2 cere 1, 1 nu va cere în mod necesar 2. El vrea sa arate ca desi 1 este
adevarata, 2 nu este ceruta de dreptatea ca impartialitate. Daca asa stau lucrurile atunci pretentia lui
Macintyre ca neutralitatealiv va presupune o conceptie liberala nu va submina teoria dreptatiilv .

Mai întâi, conceptiile substantiale sunt cele care cuprind un ideal moral care cer un anumit mod de a-ti
trai viata. Ele vor pretinde decizii particulare privitoare la politicile statului. Distinctia lui Barry între
conceptii substantiale ale binelui si impartialitatea de gradul 2 poate fi formulata astfel:

• conceptiile substantiale cer un rezultat în functie de un bine determinat, însa impartialitatea de

gradul 2 nu va preciza natura binelui

Ceea ce produce dreptatea ca impartialitate este doar un forum în care diferitele conceptii
substantialiste vor intra în competitie. Prima obiectie West spune ca, de exemplu, conceptiile
impartilalitatii de ordin 2 sunt la fel de contestabile precum conceptiile impartialitatii de ordin 1. Mai
mult, nu numai pretentiile la neutralitate sunt contestabile, dar chiar apelul liberal la principiile
neutralitatii s-a transformat într-o traditie în care disputele interminabile asupra principiilor au devenit o
traditie în sine l v i. Barry nu crede ca este o obiectie serioasa faptul ca multi oameni nu o vor accepta,
pentru ca acesta este un rezultat al conceptiilor incompatibile ale acestora cu teoria. Totusi,
argumenteaza West, ideea impartialitatii era sa ofere justificari celor care au diferite conceptii despre
bine pentru a accepta o teorie necontestabila. În conditiile existentei unei puternice contestari, scopul
consensului este prin urmare ratat.

14
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

Barry face de asemenea distinctia între justificarea neutralitatii de tip procedural si justificarea
neutralitatii de tip consecitionist. Prima spune ca în procesul justificarii statul nu poate sa fie neutru în
raport cu consecintele actiunilor sale, în timp ce a doua justificare cere ca actiunile statului sa fie
neutre si în privinta consecintelor actiunilor pe care le întreprinde. Pentru West, fapul ca Barry priveste
doar neutralitatea justificarii procesului de decizie, dar nu si neutralitatea justificarii consecintelor
actiunii, este discutabil. Ca atare, problemele consecitioniste nu pot fi evitate. Mai mult, problema
acceptarii teoriei lui Barry nu apare doar în cazul musulmanilor sau crestinilor, dar si liberalii pot cu
greu sa accepte ca anumite decizii vor fi instituite fara ca ele sa aiba justificari liberale.

O a doua obiectie pe care West o construieste afirma ca diferenta între conceptiile substantiale si cele
de ordinul 2 este o diferenta de grad, si nu una de tip. Cu alte cuvinte, dre ptatea ca impartialitate lasa
un spatiu deschis pentru optiunile care privesc problemele de politici publice. Dar, va admite Barry,
acest tip de spatiu deschis este incompatibil cu acele conceptii ale binelui care sunt în conflict cu
institutiile drepte. Mai mult, West crede ca Barry supraestimeaza gradul in care o conceptie despre
bine are un raspuns clar în materie de termeni de politica publica. Utilitarismul este un candidat serios
care intra în criteriile lui Barry, odata ce propune criteriul însumarii celei mai mari fericiri. Totusi,
tomismul precizeaza prin limitari (sa nu furi, sa nu ucizi, de exemplu), constrângerile negative ale unor
politici publice, fara a intra în propuneri pozitive ale unor politici ale statului. Dreptatea lui Barry, pâna
la urma, este diferita de tomism doar în privinta specificarii constrangerilor negativelvii.

A treia obiectie spune ca dreptatea ca impartialitate exclude anumite conceptii despre bine care sunt
incompatibile cu ea. Barry va afirma de altfel:

Trebuie recunoscut ca dreptatea ca impartialitate poate sa lase un spatiu îngust pentru actiunea unui
tomist...dar acest lucru nu constituie o obiectie valida pentru ca nu exista în nici o parte a argumentului
în favoarea dreptatii ca impartialitate ideea ca toate pozitiile sunt în mod egal acomodate de aceasta.
Cei care încep prin a sustine cele mai opresive pretentii trebuie sa se astepte în mod natural sa fie
respinse cel mai repede lviii.

În comentariul lui West, daca se întâmpla acest lucru în dreptatea ca impartialitate, atunci ea nu
trateaza toate conceptiile despre bine în mod egal. Pentru West, odata ce procedurile sunt instituite,

15
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

exista în mod evident traditii care sunt favorizate. Altfel spus, pretentia lui MacIntyre, si anume ca
liberalismul este o alta conceptie a binelui este adevarata odata ce, pentru justice as impartiality, nu
toate conceptiile despre bine sunt egale între ele.

2.2.. Cum poate fi aparata procedura impartialitatii?

Prima obiectie West spune ca impartialitatea de ordinul 2 este la fel de contestabila ca tomismul,
budismul sau orice alta conceptie despre bine. Altfel spus, nu exista nici o diferenta între teoriile
substantialiste si cele proceduraliste la nivelul justificarii. Aceasta obiectie poate fi înteleasa în doua
moduri:

A. teoria lui Barry poate fi supusa criticii, în acelasi mod ca orice alta conceptie despre
impartialitate
B. teoria lui Barry va produce acelasi tip de consens ca orice alta teorie despre bine

În sensul A, obiectia nu este mai mult decât afirmarea unui truism metodologic, si anume faptul ca
orice teorie este criticabila. Privita în sensul B, ea poate sa spuna pe de o parte, ca normativ ea nu
poate produce un consens mai mare, si pe de alta parte, ca descriptiv, ea nu va fi acceptata mai mult
decât altele de cetatenii unei societati democratice.

Argumentul lui West accentueaza faptul ca teoria va exclude prin precizarea unei egalitati normative a
cetatenilor doctrine în care acest tip de egalitate este discutabila. Sa luam din nou cazul catolicismului.
Pentru un practicant catolic, ar spune West, un homosexual nu ar trebuie sa aiba drept la aceleasi
drepturi civile (casatorie, posibilitatea de a înfia copii) cu alt cetatean. Altfel spus, scopul impartialitatii
de gradul 2 este sa îi convinga pe cetatenii care nu sunt liberali ca trebuie sa accepte procedura
liberala. Dar acesta acomodare va esua, tocmai pentru ca teoria este circulara si ca cetatenii deja
liberali sunt singurii acceptati de procedura.

Totusi, ce este important în argumentul lui Barry este ca, acceptând conditiile initiale de egalitate si
libertate, cetatenii pot sa aduca în spatiul public conceptiile lor despre bine. Dar, ar spune West, si o
conceptie catolica (sa o asumam deocamdata pentru discutie) a spatiului public poate permite

16
Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

justificari care pot proveni din mai multe conceptii despre bine. Însa, spre deosebire de acestea, o
conceptie catolica va selecta doar acele idei care vor avea ca fundament adevarul revelat al credintei.
Conceptiile care vor fi permise vor fi cele care vor corespune criteriului re velatiei.

Sa facem al doilea pas si sa presupunem ca o conceptie catolica ar fi îndeajuns de permisiva în a

tolera doctrine diferite. Ceea ce însa nu va tolera o conceptie catolica (ortodoxa, budista) este ca, de
exemplu, o decizie a statului catolic sa fie luata daca ea va contrazice doctrina adevarului revelat.
Problema oricarei conceptii religioase sau etnice este ca ea poate sa fie acceptata exclusiv de membrii
comunitatilor etnice sau religioase. Aici intervine avantajul dreptatii ca impartialitate care se foloseste
de o regula de ordinul 2, sau o meta-regula care poate sa includa membrii diferitelor comunitati etnice
sau religioase. Ideea neutralitatii premiselor este ca premisele egalitatii si libertatii pot fi acceptate de
orice doctrina care va intra în discutia aspura deciziei politice. Majoritatea religiilor si conceptiilor
despre etnie accepta metaregulile - libertate si egalitate- iar acesta va fi temeiul pe care procedura
impartialitatii poate sa construiasca.

În alte cuvinte, impartialitatea are o justificare suplimentara în sensul în care este singura capabila sa
produca acordul necesar minimal în vederea deciziei politice. Un catolic accepta în acelasi timp
temeiul impartialitatii – egalitatea si libertatea, dar si faptul ca problema homose xualitatii este una
dificila. Speranta minimalista a impartialitatii (Barry) si nepartinirii (Rawls) este, ca pe temeiul acordului
minimal, cetatenii catolici vor accepta deciziile statului care vor proveni din dezbaterea publica.
Acceptarea unei decizii, fie ea împotriva casatoriei între homosexuali, ori pentru casatorie, va fi
rezultatul deliberarii publice în care vor fi înclusi si credinciosii de diferitele orientari.

O a doua obiectie pe care West o construieste spune ca diferentele între dreptatea ca impartialitate si
alte conceptii sunt doar de grad, si nu de tip. Cazul este al tomismului care nu propune un criteriu de
adjudecare al unei decizii de politica publica (spre deosbire de utilitarism care decide prin principiul
celei mai mari fericiri), si are doar specificari negative de tip decalog (sa nu furi, sa nu ucizi). Totusi,
tomismul este evident are contrângeri de tip adevar revelat care sunt mai mult decât constrângeri
negative. Sa presupunem ca avem un caz în care într-o societate tomista trebuie decis daca Salman
Rushdie poate publica noua sa carte în care Isus este un surfer care surfeaza pe valuri de cocainalix . O
astfel de carte ar viola cu siguranta specificarea pozitiva a adevarului revelat din doctrina tomista, si ar

17
 Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

fi prin urmare respinsa de conceptia tomista.

Un al treilea argument pe care West îl construieste spune ca în fapt nu toate conceptiile despre bine
sunt tratate egal. Barry are nevoie de criteriul – egalitate si libertate – pentru cetateni pentru a asigura
ca anumite conceptii, fundamentaliste ori suprematiste, vor fi respinse de la început din spatiul public.
Cu alte cuvinte, West are dreptate când accentueaza un anumit tip de intoleranta al dreptatii ca
impartialitate, dar acest tip de impartialitate este asumat de Barry ca fiiind necesar. În consecinta,
obiectia West nu spune mai mult decât spune Barry si nu acuza decât ceva care este prezentat ca o
restrictie interna a impartialitatii.

Rezumând, obiectiile lui West nu ne indica falimentul impartialitatii, cât surprinde câteva din
problemele constrângerilor interne ale teoriei. Impartialitatea nu poate fi acceptata de toti cetatenii
democratiilor liberale, dar ea poate sa constituie consensul minimal necesar pentru a decide dincolo
de adevar revelat sau pretentii etnice. Mai mult, alte doctrine, au de asemenea specificari pozitive care
vor împiedica un posibil consens în favoarea respectivei conceptii (utilitarismul are un criteriu al
masurarii fericirii, tomismul un criteriu al adevarului revelat). În al treilea rând, impartialitatea nu este
toleranta fata de orice conceptie a binelui, iar orice doctrina care se va califica pentru o decizie publica
trebuie sa respecte pozitia egalitatii si libertatii cetatenilor.

i John Rawls, Political Liberalism , New York: Columbia University Press, 1996.
ii „Distantarea epistemica” este diferita de abstinenta epistemica iar distinctia va fi lamurita la pag. 6-7. Pentru „ epistemic abstinence”, vezi
Joseph Raz, „Facing Diversity: The case of Epistemic Abstinence”, Philosophy and Public Affairs, vol. 19, nr. 1, iarna 1990, 3-46. Pentru
distantarea epistemica si distinctia anterioara, vezi Susan Mendus, Impartiality in Moral and Political Philosophy, Oxford University Press, 2002.
iii John Rawls, Collected Papers, ed. Samuel Freeman, Harvard University Press, 2001, p.1 : ”exista o procedura rezonabila îndeajuns de

puternica, care, cel putin în anumite cazuri, poate stabili modul în care interese aflate în competitie vor fi evaluate, iar, în cazuri de conflict, un
interes poate fi ales în dauna altuia?”iii .
iv Idem.
v Pentru pozitia originara, vezi CP, p.237.
vi TJ, revised edition, p.11.
vii TJ, p.12.
viii CP, “JaF”, p.52.
ix Ibid, p.53.
x John Rawls, Political Liberalism, New York: Columbia University Press, 1996,xli.
x i CP, p.2.
xii O astfel de procedura („Outline for Decision Procedure for Ethics”, CP, 1.2) este interesata aici doar de mecanismul justificativ si nu de
motivele psihologice ori de sustinerea unui asemenea acord. Cu alte cuvinte, desi TJ si LP au în comun tema fundamentala a procedurii de

18
 Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

decizie, problema stabilitatii este considerata aici irelevanta. Pentru problema stabilitatii, vezi LP, xvii si scopul îmbunatatirii ideii de stabilitate fata
de TJ.
xiii John Rawls, Justice as Fairness, p.2.
xiv TJ, p.85.
x v Pentru o analiza a dreptatii procedurale perfecte si imperfecte, vezi Martin Gustaffson, „On Rawls’s Distinction between Perfect and Imperfect
Procedural Justice”, Philosophy of Social Science, vol.4, nr.34, iunie 2004, pp.300-305. Aici argumentul sustine ca distinctia depinde, în cazurile
particulare, de modul în care este specificata procedura.
xvi Ibid.
xvii Ibid.
xviii Ibid.
xix Ibid, p.86.
x x Ibid.
x x i Ibid.
x x i i Ibid.
xxiii Idem.
x x i v Ibid, p.87.
x x v Dreptatea procedurala pura este construita, astfel, si pentru a evita ce numeste Adrian-Paul Iliescu „eroarea încapsularii”, vezi Adrian-Paul

Iliescu, Rawls’s Encapsulation of Justice, IWM Working Paper nr.2, Viena, 1999. Aici, argumentul de tip wittgensteinian spune ca defectul ideii de
dreptate este ca doreste concentrarea dreptatii în principii simple, care trebuie sa încapsuleze toate solutiile complexe si diferite la totate situatiile
imaginabile. Daca, si în ce masura, dreptatea procedurala pura evita „obiectia încapsularii” ramâne o problema discutabila.
x x v i Rawls, TJ, p.89.
xxvii Rawls, JaF, p.14.
xxviii Rawls, JaF, p.14.
x x i x Rawls, PL, p.12.
x x x Ibid, p.13.
x x x i Rawls, PL, 51-53 sau pentru un comentariu excelent, Onora O’Neill, “Political Liberalism and Public Reason: A Critical Note of John Rawls,
Political Liberalism”, Philosophical Review, vol. 106, vol. 3, iulie 1997, 411-428, în special p.413..
x x x i i O Neill, p.413..
xxxiii Ibid.
x x x i v PL, 53-54.
x x x v Ibid, p.415.
xxxvi Vezi Paul Kelly, „ Justifing „justice”. Contractarianism, communitarianism and the foundations of contemporary liberalism”, The Social

Contract from Hobbes to Rawls, Edited by Paul Boucher and Paul Kelly, London , Routledge, 1994.
xxxvii Raz, „Facing diversity: The case of Epistemic Abstinence”, p.9.
xxxviii Vezi Raz, pp.14-15.
x x x i x Vezi Mendus, pp.25-34.
x l „Political Liberalism. An Internal Critique”, Leif Wenar, Ethics, vol. 106, nr. 1, oct. 1995, 32-62. Pentru critica lui Wenar, este important faptul
ca el precizeaza de la început acceptarea „scenariului celui mai bun”, în care doua premise rawlsiene sunt asumate fara discutie. Prima este ca
„toti cetatenii vor accepta continutul lui justice as fairness” si a doua spune „toti vor avea clarificate propriile valori politice”. Cele doua premise
sunt folosite tocmai pentru a nu deplasa discutia de la o controversa normativa catre una descriptiva.
xli PL, p.59
xlii Wenar, p.37.
xliii PL, pp.55-57.
xliv Ibid, pp.58, 59.
xlv Wenar, p.22.
xlvi Wenar, p.47.
xlvii PL, p.209.
xlviii Vezi Alasdair MacIntyre, Tratat de Morala. Dupa virtute (traducere de Catrinel Plesu, cuvânt înainte de Aurelian Craiutiu, Humanitas, 1998),

p.138
xlix Vezi, de exemplu, J.L.A. West, „Impartiality and Conceptions of The Good: Brian Barry or AlsdairMacIntyre”, The Philosophical Forum, XXXI,
nr. 1, Spring 2000.
l Vezi T.M. Scanlon, „Contractualism and Utilitarianism” în Utilitarianism and Beyond, ed. Amartya Sen, Bernard Williams, Cambridge University
Press, 1982, p.110.
li Brian Barry, Justice as Impartiality, p. 172, 109-110.
lii Ibid, p.11.

19
 Bogdan Popa, Volumele Civitas99Alumni, vol. II, mai 2005

liii Ibid, p.114.

liv Criticii proceduralismului formuleaza obiectii în raport cu neutralitatea teoriilor liberale, în timp ce aparatorii raspund folosind termenul de
impartialitate. Sa acceptam (o definitie operativa), neutralitatea-impartialitatea în sensul 1: este o teorie este neutra-impartiala în raport cu
premisele ei daca ea nu va apela la nici una din premise pentru a justifica rezultatul obtinut dupa decizie.
lv West, op.cit., p.34.
lvi Ibid., p.35.
lvii Ibid, p.36.
lviii Barry, p. 77.
lix Ori, cazul mai recent este al discutiei legate de cartea Da Vinci Code, Dan Brown, fata de care oficialii catolici s-au pronuntat cu ostilitate.

20