Sunteți pe pagina 1din 5

Clonare

Clonarea este procesul de creare a unei copii identice. În biologie clonarea se


referă la procesul folosit pentru crearea de copii ale fragmentelor de ADN
(clonare moleculară), celulelor (clonare celulară) sau a organismelor. Termenul
include şi modul de reproducere asexuată.Termenul de clonare este derivat din
grecescul κλων (mlădiţă). În horticultură se referå la o generaţie a unei plante de
cultură, obţinută prin înmulţire vegetativă.

Clonarea moleculară

Clonarea moleculară se referă la procedura de izolare a unei anumite secvenţe


ADN şi obţinerea mai multor copii ale acesteia in vitro. Clonarea este frecvent
folosită pentru amplificarea secvenţelor ADN ce conţin gene, dar poate fi
folosită şi pentru amplificarea oricărei secvenţe ADN cum ar fi promotorii,
secvenţe necodate şi secvenţe aleatoare ale ADN. Este folosită într-o largă
varietate de experimente in biologie precum şi o serie de aplicaţii practice cum
ar fi producerea pe scară largă a proteinelor. Uneori termenul este greşit utilizat
ca referindu-se la identificarea locaţiei cromozomilor unei gene cu un anume
fenotip, precum "positional cloning". În practică localizarea unei gene la un
anumit cromozom sau regiune genomică nu permite neapărat izolarea sau
amplificarea secventei genomice relevante. În esenţă, pentru a amplifica o
secvenţă ADN într-un organism viu acea secvenţă trebuie să fie legată de
originea replicării, un element al secventei capabil să direcţioneze propagarea ei
însăşi şi a tuturor celor conectate de ea. În practică totuşi, un număr de alte
elemente sunt dorite şi există o varietate de vectori care permit expresii proteice,
marcarea, producerea de ARN şi ADN de sine stătători.

Clonarea oricărui fragment DNA presupune în esenţă patru paşi: fragmentare,


ligaturare, transformare (transfection) şi selecţie.

Clonarea este o provocare biotehnologică fără etică pentru că, lezează identitatea
individului şi a speciei, şi atacă direct demnitatea persoanei. Este important să
amintim că un comportamnet bioetic corect trebuie să urmarească sănătatea
omului şi a ambientului, securitatea operatorilor sanitari din domeniul
biotehnologiei, minimalizarea riscurilor şi prevederea celor mai posibile ,
urmărindu-se mereu obiectivele care să asigure tutela sănătatii omului şi
salvarea ambientului. În acest mod biotehnologiile sunt considerate utile , şi deci
având ca scop producerea binelui, sunt deci etic corecte. Comitetul National de
Bioetică ( din Italia ) este mereu atent să examineze cazuri şi situaţii , care să
cointereseze lumea ştiinţifică , legislatorii şi publicul , la o masă rotundă care să
ducă toate forţele în direcţia tutelării sănătăţii omului şi ambientului. Mai mult,
cere comunităţii ştiinţifice şi legislatorilor să fie cât mai aproape de propriile
principii, pentru un control de tip instituţional pe proiecte şi laboratoare, pentru
o informare detaliată şi precisă fără efecte de cinema sau scandaloase, şi cu o
puternică inţelegere cu instituţiile de specialitate din Universităţi pentru
opertatorii şi experţii din sectorul biotehnologiei. Decizia European Patent
Office ( EPO ) de a concede Universităţii din Edimburg, brevetul care prevede
izolarea şi cultura celulelor staminale de embrioni şi de ţesuturi adulte şi
modificarea lor genetică, a readus în atenţie chestiunea etică a producerii şi
utilizării de embrioni în scop comercial. CNB şi-a exprimat în ocazii anterioare,
în mod expres , propriile rezerve privind brevetarea fiinţelor vii şi
experimentarea pe embrionul uman şi opoziţia faţă de clonarea umană , în
particular -Raportul despre brevetarea organismelor vii din 19 noiembrie 1993,
Identitatea şi statutul embrionului uman din 22 iunie 1996, Clonarea din 17
octombrie 1997. Punctul de vedere e conform cu normele adoptate în sediile
europene şi internaţionale , cu care CNB a colaborat , mai precis: 1. Convenţia
Consiliului Europei privind protecţia drepturilor omului şi biomedicina ,
semnată la Orviedo în 4 aprilie 1977, care la art. 18, prevede: este interzisă
producerea de embrioni umani în scop de cercetare ştiinţifică ca şi de indivizi
clonaţi.

ADN-ul este molecula fundamentala a vieţii care codifică toate mecanismele din
corpul nostru. El este alcatuit din doua lanţuri de nucleotide unite între ele prin
nişte molecule (baze azotate). Putem face analogie cu o scară pe care o rotim de
la un capăt într-un sens, iar la celălalt capăt, în sens opus.

Structura ADN-ului, descoperită iî anul 1953 de catre Watson si Crick.

Principalele roluri ale ADN-ului sunt acelea de stoca o cantitate mare de


informaţii (pe care le exprimă prin sinteza de proteine) şi de se autoreplica,
rezultând doua molecule de ADN, deci de a transmite informaţia de la o
generaţie la alta (dintr-o celula vor rezulta doua celule).
Gena este o secvenţă, un fragment din molecula de ADN, care determină un
anumit caracter.

Clonarea este procesul prin care se creează o copie identică. Astfel, cand vorbim
de clonare nu trebuie să ne gândim doar la a obţine o copie după un om sau un
animal. De fapt, până să se realizeze clona primului mamifer (oaia Dolly, în
1996), oamenii de ştiinţă au realizat clone după fragmente de ADN. Pentru că un
anumit fragment de ADN deţine o anumită informaţie şi astfel duce la sinteza
unei anumite proteine.

Cu ajutorul unor enzime, molecula de ADN este fragmentată. Se ia fragmentul


interesat şi se introduce într-un bacteriofag (bacteriofagul este un virus, dar care
ataca bacteriile). Cum bacteriofagii sunt alcătuiţi în principal din ADN-ul
propriu, bucata (gena) de ADN uman se ataşeaza la cel al vectorului
(bacteriofagului), care este apoi introdus într-o bacterie. În bacterie, acesta se va
multiplica, o dată cu fragmentul de ADN uman (la fel cum se multiplică şi
virusurile în organismul nostru), iar bacteriile la rândul lor se vor multiplica şi
ele. Când bacteriofagii îşi vor sintetiza proteinele de care ei au nevoie, se vor
sintetiza şi proteinele codificate de ADN-ul uman. Însa în urma proceselor de
amplificare, se vor obţine cantitati foarte mari. Astfel s-au obţinut numeroase
produse farmaceutice: factorii ai coagularii VIII şi IX (foarte utili la persoanele
cu hemofilie, boala caracterizata prin sângerări la traumatisme minore),
eritropoietină (utilă în anemii), insulină (utilă în diabet zaharat), activatorul
tisular al plasminogenului (foarte util în infarct de miocard), anticorpi, etc.

Oaia Dolly, primul mamifer clonat in 1996.

Pentru prima dată în istoria biologiei, la 27 februarie 1997, un grup de


cercetatori de la Institutul de biotehnologie animală Roslin (Edinburgh) au
anunţat că au reuşit clonarea unui mamifer adult. Cercetatorii au creat o oaie,
Dolly, fără parinţi, folosind o celula diferenţiată prelevată din glanda mamară.
Tehnica prin care cercetatorii din Edinburgh au creat-o pe Dolly se poate rezuma
în urmatoarele etape:
- se extrage o celulă din glanda mamară de la oaia A, care va fi clonată.
- se prelevează un ovul nefecundat de la o oaie B şi i se elimină nucleul, apoi
se fuzioneaza celula glandei mamare A cu ovulul enucleat B.
- se implantează celula astfel obţinută în uterul oii C, care va naşte un mieluţ D
identic cu oaia A.

Scopul acestor cercetări nu a fost de a obţine copii ale unor animale deja
existente ci ca aceste animale să poată fi folosite drept modele experimentale în
vederea rezolvarii unor boli umane (ex: mucoviscidoza, boala Alzheimer,
paralizia), pentru obţinerea unor celule stem sau a unor substanţe terapeutice; o
altă aplicaţie terapeutică ar putea fi modificarea genetică a unor animale (ex.
porcul) pentru ca organele lor să fie tolerate de sistemul imun şi transplantate la
om.

Astfel, clonarea la om reprezintă o modalitate de reducere a suferinţei umane şi


de tratament a unor boli fatale. Există însă voci care se opun clonării umane din
motive de ordin etic. Treptat însă, lucrurile trebuie să înceapă să se nuanţeze,
deosebindu-se clonarea reproductivă (producerea unui embrion uman cu scopul
de a se iniţia o sarcină şi a se naşte un copil) de clonarea terapeutică prin care se
urmăreşte obţinerea unor celule stem (suşă) pluripotente care au potenţialul de a
produce celule sau ţesuturi normale, utile pentru înlocuirea celor distruse prin
boli degenerative.

Între timp, compania de fertilizare in vitro "Sydney IVF" a primit din partea
guvernului australian prima licenţă care permite clonarea embrionilor umani.
Compania are astfel acces la 7.200 de embrioni umani, din a căror clonare se pot
obţine celule stem embrionare.

Oaia Dolly
5 iulie 1996. Este data la care a avut loc prima clonare reusita a unui mamifer,
adica "formarea" unui viitor pui dupa modelul genetic al celulelor unui exemplar
matur. Nasterea micutei oi Dolly a fost anuntata pe 22 februarie 1997, ca o mare
reusita a echipei de oameni de stiinta conduse de Ian Wilmut, de la Institutul
Roslin, din Scotia. Numita mai intai cu codul "6LL3", prima oaie clonata a fost
botezata apoi cu prenumele cantaretei si actritei Dolly Parton, la sugestia
crescatorilor de ovine care au sprijinit acest proiect. Dar clonarea a avut
sustinatori doar cat a fost prezentata ca un experiment genetic si atat timp cat nu
s-a pus problema de a se face acelasi lucru si in cazul oamenilor. Imediat cum
cei mai curajosi dintre geneticieni au adus in discutie clonarea umana, numarul
oponentilor a crescut continuu, iar guvernele mai multor state chiar au interzis
prin lege aceasta posibila incercare.
Oaia Dolly a trait doar sase ani, pana la 14 februarie 2003, fiind apoi impaiata si
expusa la Muzeul Regal Edinburgh.

Snuppy, primul caine clonat