Sunteți pe pagina 1din 6

Despre Liturghia Ortodoxa

Iubiti credinciosi,

Duminica trecuta am vorbit despre originea si istoria Liturghiei, iar astazi, dupa cum am promis,
voi vorbi pe scurt despre semnificatia Liturghiei Ortodoxe, asa cum o cunoastem si o savarsim
noi in ziua de azi.
Dupa cum stiti, exista doua Liturghii pe care le savarsim in timpul anului bisericesc: Liturghia
Sfantului Vasile cel Mare, care se tine de zece ori pe an si Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur,
care se savarseste in restul anului.
Amandoua liturghii provin, asa dupa cum spuneam Duminica trecuta, din liturghia Antiohiana, pe
care Sf. Vasile cel Mare a rescris-o la sfarsitul secolului IV, si cand spun aceasta, ma refer ca la
faptul ca Sf. Vasile a rescris o mare parte din rugaciuni.
La randul sau, Sf. Ioan Gura de Aur, a rescris o parte din rugaciuni si asa se face, ca in ziua de
azi avem aceste doua Sfinte Liturghii.
In unele biserici ortodoxe se mai savarseste si o a treia liturghie, cea a Sf. Iacov, care se tine
insa numai o data pe an, pe 23 Octombrie, la praznicul Sfantului Iacov.

Dupa cum ati observat, Liturghiile Sf. Vasile si Sf. Ioan au o structura identica, singurele
deosebiri fiind anumite rugaciuni si cateva imne.

Dupa cum stiti, Liturghia noastra ortodoxa este alcatuita din doua parti: Liturghia Catehumenilor
(sau a celor chemati) si Liturghia Credinciosilor. In vremurile de demult, cei ce nu erau inca
botezati, puteau participa doar la prima parte a Liturghiei, dupa care paraseau biserica si
asteptau afara.

1. Liturghia celor Chemati (a Catehumenilor)

Dupa cum ati observat, inainte de a da binecuvantarea de la inceputul Liturghiei Catehumenilor,


preotul deschide usile imparatesti ceea ce reprezinta vestirea Imparatiei lui Dumnezeu si apoi
rosteste:
"Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in
vecilor!" la care credinciosii raspund "Amin".

Liturghia Catehumenilor continua cu un sir de rugaciuni, asa numitele Ectenii, iar corul canta cele
trei Antifoane, in timpul carora preotul rosteste rugaciuni in soapta.
Trebuie spus ca antifoanele, asa cum le stim noi astazi, au fost introduse abia in secolul XIV, iar
pana la acea data se cantau asa numitii psalmi antifonici (91,92 si 94).

Momentul central al Liturghiei Catehumenilor, il reprezinta Intrarea Mica, care are loc imediat
dupa antifonul III (Fericirile).
Intrarea mica incepe prin deschiderea solemna a usilor imparatesti, ca si cum s-ar deschide usile
Imparatiei Ceresti, iar credinciosii pot vedea atunci Sfanta Masa, ca locas al supremei invataturi
duhovnicesti, de unde ne vine cunoasterea adevarului si ni se vesteste viata vesnica.
Apoi preotul (sau diaconul, in cazul in care exista unul) ridica Evanghelia si ocolind prin spatele
altarului, ies pe usa mica dinspre Nord, amintind de usa acelei incaperi laterale ale bisericii
Page 1 of 6
timpurii de unde se aduceau carti in mijlocul bisericii pentru a fi citite.
Intrarea preotului (diaconului) cu Evanghelia ridicata deasupra capului simbolizeaza venirea in
lume a lui Iisus- Cuvantul pentru a vesti imparatia lui Dumnezeu; el iese ca un necunoscut prin
usa cea stramta de la mizanoapte, iar apoi aratandu-se poporului, se intoarce in altar prin usile
imparatesti.

Urmeaza apoi o serie de rugaciuni si cantarea Intreit Sfanta: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,
Sfinte fãrã de moarte, miluieste-ne pe noi.

Apoi preotul merge cãtre locul dinapoia Sfintei Mese unde este scaunul arhiereului, care închipuie
scaunul lui Hristos, si urmeaza inceperea Propovaduirii lui Hristos, care este reprezentata de
citirea din Apostol, pe care o face citetul.

Apoi urmeaza citirea Evanghelica pe care o face preotul sau diaconul.


In timpul citirii, credinciosii ingenuncheaza plecandu-si cu evlavie capetele, ascultand cuvantul lui
Dumnezeu.

Dupa citire, preotul aseazã Evanghelia pe Sfânta Masã mai sus de antimis, care are zugrãvitã pe
el înmormântarea Domnului. Prin aceasta se aratã cã de la Liturghia învãtãrii se trece acum la
Liturghia jertfei lui Hristos , invatatura fiind defapt pregatirea pentru Jertfa si Inviere.

Urmeaza o ectenie in care pot fi incluse si rugaciuni speciale pentru credinciosi, precum si
rugaciuni pentru sufletele celor adormiti.

Liturghia celor Chemati se incheie cu aceste cuvinte:


Preotul: Cei chemati, capetele voastre Domnului sa le plecati.
Credinciosii: Tie Doamne.
Preotul: Ca si acestia împreunã cu noi sã mãreascã preacinstitul si de mare cuviintã Numele Tãu,
al Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Credinciosii: Amin.

2. Liturghia Credinciosilor (sau a Jertfei si a Sfintei Impartasanii)

Aceasta a doua parte a Sfintei Liturghii incepe astfel:


Preotul: Cati suntem credinciosi, iara si iara Domnului sa ne rugam.

Urmeaza ecteniile pentru credinciosi si cele douã rugãciuni ale preotului ca pregãtire pentru
aducerea si prefacerea darurilor credinciosilor în Jertfa nesângeroasã .

In timpul in care se canta Heruvicul (Noi care pe Heruvimi cu tainã închipuim si Fãcãtoarei de
viatã Treimi întreitã sfântã cântare aducem, toatã grija cea lumeascã acum sã o lepãdãm),
preotul ingenuncheaza inaintea Sfintei Mese si se roaga sa fie invrednicit sa aduca Sfanta Jertfa.
La mijlocul acestei rugaciuni, usile imparatesti se deschid iar Diaconul, cu cãdelnita, iese din
altar, pentru a pregãti calea Împãratului tuturor si, prin rãspândirea din belsug a fumului de
tãmâie, înãltând nor de bunã-mireasmã, prin care va trece Cel purtat de heruvimi, aduce aminte
cã rugãciunea credinciosilor trebuie sã se înalte ca fumul de tãmâie înaintea Domnului si cã,
devenind cu totii, dupã cuvântul Apostolului, purtãtori de bunã-mireasmã întru Hristos, trebuie
sã nu uitãm cã se cuvine sã fim curati precum heruvimii, pentru a-L primi pe Domnul.
Heruvicul a fost introdus in secolul VI si a inlocuit cantarea psalmului 23.

Urmeaza apoi Iesirea cu Cinstitele Daruri (Iesirea Mare).


În timpul cântãrii heruvimice se formeazã procesiunea solemnã numitã si Vohodul (iesirea cea
mare). Preotul face trei închinãciuni înaintea Sfintei Mese, zicând înaintea fiecãreia:
"Dumnezeule, curãteste-mã pe mine pãcãtosul si mã miluieste".
Preotul, apropiindu-se de cinstitele daruri, se închinã de trei ori, ia acoperãmântul cel mare, îl
Page 2 of 6
pune pe umeri, ia Sfântul Disc si Potirul, si iese pe usa dinspre miazãnoapte a altarului.
Urmeaza o serie de rugaciuni incepand astfel:
"Pe Preafericitul Pãrintele nostru, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sã-l pomeneascã Domnul
Dumnezeu întru împãrãtia Sa."..." Pe binecredinciosul popor român de pretutindeni si armata
tãrii, sã-i pomeneascã Domnul Dumnezeu întru împãrãtia Sa".
Aceste rugaciuni se incheie cu cantarea "Ca pe Împaratul tuturor sã-L primim pe Cel nevãzut,
înconjurat de cetele îngeresti. Aliluia, Aliluia, Aliluia"

În acest timp preotul, ajungând în altar, pune Sfântul Potir si Sfântul Disc pe antimisul de pe
Sfântã Masã, închipuind astfel pe Iosif din Arimateea care L-a asezat pe Hristos, socotit ca
rãstignit si sângele vãrsat din trup, în mormânt. Apoi preotul spune : "În mormânt cu trupul, în
iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul si pe scaun împreunã cu Tatãl si cu Duhul ai
fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce esti necuprins"

Apoi urmeaza ectenia si rugaciunea preotului dinaintea Crezului.


Dupa ce preotul rosteste "Sã ne iubim unii pe altii, ca într-un glas sã mãrturisim." , credinciosii
raspund "Pe Tatãl, pe Fiul si pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiintã si nedespãrtitã", iar preotul
spune: "Usile, usile, cu întelepciune sã luãm aminte" iar credinciosii rostesc intr-un glas Crezul,
care este cea mai concisa si explicita forma de marturisire a credintei noastre.

In vreme ce comunitatea mãrturiseste Crezul, preotul rosteste si el încet Crezul si ridicã "Aerul"
de pe Sfântul Disc si Sfântul Potir, legãnându-l deasupra lor, amintind cutremurul ce s-a petrecut
la rãstignirea si învierea Domnului, când îngerul a ridicat piatra de pe mormânt. Dupã "si a înviat
a treia zi dupã Scripturi" înceteazã clãtinarea "Aerului".

Urmeaza apoi Anamneza ca pregãtire a prezentãrii darurilor lui Dumnezeu si a sfintirii lor.
Dupa ce preotul rosteste: "Ale tale dintru ale tale, Tie îti aducem de toate si pentru toate" iar
credinciosii raspund:
"Pe Tine Te lãudãm, pe Tine Te binecuvântãm, Tie iti multumim, Doamne si ne rugãm Tie,
Dumnezeului nostru",
urmeaza Epicleza (Chemarea Sfantului Duh), care este momentul culminant al intregii Liturghii,
cand painea se preface in Sfantul Trup iar vinul in Sfantul Sange al Domnului. In altar are loc
intreita invocare a Sfantului Duh peste Sfintele Daruri; a aceluiasi Sfant Duh prin care s-a
savarsit intruparea lui Hristos din Fecioara Maria, moartea si Invierea Sa si fara de care painea si
vinul nu se pot preschimba in trupul si sangele lui Hristos.

Dupa prefacerea Sfintelor Daruri urmeaza cererile catre Dumnezeu si pomenirea Protoparintilor,
a Sfintilor Parinti, Apostolilor, propovaduitori, Evanghelisti, Mucenici, Marturisitori, Pustnici si a
Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, iar corul canta Axionul ( "Cuvine-se cu adevarat sa te
fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu..." ) apoi urmeaza rugaciunile pentru credinciosi si
astfel se incheie rugaciunile pentru toti ce alcatuiesc Biserica lui Hristos.
Despre Axion, stim ca a fost compus de Cosma de Maiuma în sec. VIII, iar apoi (sec X) i s-a
adaugat o parte introductiva, care provine de la manastirile Muntelui Athos.

Apoi urmeaza rugaciunea Tatal Nostru pe care toti credinciosii o rostesc intr-un glas.

Dupa aceasta rugaciune, usile imparatesti se inchid si se savarseste Pregãtirea Sfintelor pentru
Sfânta Împãrtãsanie.

In timp ce credinciosii canta, preotul ia cu amândouã mâinile de pe disc Sfântul Trup, il înaltã
fãcând cu el semnul crucii si zice: "Se sfarmã si se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se
sfarmã si nu se desparte, Cel ce se mãnâncã pururea si niciodatã nu se sfârseste, ci pe cei ce se
împãrtãsesc îi sfinteste". Spunând aceste cuvinte, preotul desface Sfântul Trup în patru pãrti, pe
care scrie: I.S., H.S., N.I. si K.A. Apoi preotul luând pãrticica I.S. si fãcând cu dânsa semnul
crucii peste potir, o pune în el, spunând: "Plinirea potirului credintei Sfântului Duh." Dupã aceea

Page 3 of 6
se aduce apa încãlzitã (cãldura) pe care preotul o binecuvânteazã zicând: "Binecuvântatã este
cãldura sfintilor Tãi, totdeauna acum si pururea si în vecii vecilor. Amin." Apoi o toarnã în potir
spunând: "Cãldura credintei plinã de Duhul Sfânt. "

Urmeaza Sfanta Impartasanie: preotul se împãrtãseste cu pãrticica ce poartã numele de H.S., si


se impartaseste din potir, apoi pune pãrticelele N.I. si K.A. în potir si rosteste trei rugãciuni de
laudã.
Apoi preotul, venind cu Sfântul Potir în usile împãrãtesti si înãltându-l, zice cãtre credinciosi: "Cu
fricã de Dumnezeu, cu credintã si cu dragoste apropiati-va" si urmeaza impartasirea
credinciosilor.

Dupa impartasire urmeaza cantarile de lauda si multumire: " Amin. Sã se umple gurile noastre
de lauda Ta, Doamne, ca sã lãudãm mãrirea Ta, cã ne-ai învrednicit pe noi sã ne împãrtãsim..."
iar apoi Ectenia finala.

Preotul iese in mijlocul credinciosilor si rosteste Rugaciunea Amvonului, ca o incununare a


tuturor cererilor din timpul liturghiei; aceasta rugaciune se numeste a amvonului, deoarece in
biserica primara ea era rostita din amvonul ce se gasea in naosul bisericii. Patriarhul Gherman,
numeste aceasta rugaciune ca fiind "sigiliul tuturor cererilor".

"Cel ce binecuvântezi pe cei ce Te binecuvânteazã, Doamne, si sfintesti pe cei ce nãdãjduiesc


întru Tine, mântuieste poporul Tãu si binecuvânteazã mostenirea Ta. Plinirea Bisericii Tale o
pãzeste; sfinteste pe cei ce iubesc podoaba casei Tale; Tu pe acestia îi preamãreste cu
dumnezeiascã puterea Ta si nu ne lãsa pe noi cei ce nãdãjduim întru Tine. Pace lumii Tale
dãruieste, Bisericilor Tale, preotilor, binecredinciosului popor român de pretutindeni si armatei
tãrii noastre. Cã toatã darea cea bunã si tot darul cel desãvârsit de sus este pogorând de la Tine,
Pãrintele luminilor, si Tie mãrire si multumire si închinãciune înãltãm, Tatãlui si Fiului si Sfântului
Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. "

Dupa rugaciunea finala, preotul imparte credinciosilor prescurile din care au fost despãrtite si
scoase pãrticelele si prin aceasta pãstreazã chipul cel din vechime al ospãtului dragostei
(Agapei), practicat de crestinii timpurilor dintâi. Credinciosii sunt apoi miruiti, fapt care aratã
primirea lucrãrii necreate a Sfântului Duh în ei.

Iubiti credinciosi, in incheiere as vrea sa va amintesc ca Sfanta Liturghie pe care o savarsim


impreuna, are darul de a ne intari pe noi ca indivizi, dar totodata intareste si legaturile dintre
noi. Dumnezeu ne-a creat ca fiinte in comuniune ca sa ne intarim prin altii si la randul nostru sa-i
intarim pe altii, sa ne dam ajutor unul altuia si sa ne iubim unii pe altii, asa cum ne iubeste si El
pe noi.
Fie ca Sfanta Liturghie sa ne invredniceasca pe toti ca sa fim demni de Imparatia lui Dumnezeu,
iar Sfanta Impartasanie sa ne uneasca tot mai mult cu Cel ce S-a intrupat si S-a jertfit pentru
noi si ne-a rascumparat de sub puterea pacatului.

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh.


Amin.

Dupa o predica a Pr. Alecsandru

Page 4 of 6
Eshatologia Ortodoxa
"Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina". Acesta este ultimul articol din Simbolul
Credintei si aceasta este credinta tuturor crestinilor.
Viata prezenta este drumul care poate duce la "viata veacului ce va sa vina", cand "imparatia
harului" se va transforma in "imparatie a gloriei".
"Chipul acestei lumi trece" (I Cor 7, 31), tinzand catre sfarsitul ei. Intreaga perceptie crestina a lumii
este determinata de acest eshatologism; el nu priveaza aceasta viata de valoarea ei, ci ii
imprumuta o justificare noua si suprema.
Crestinismul primitiv este plin de sentimentul sfarsitului apropiat si inevitabil. "Iata, vin indata!
Amin! Vino, Doamne Iisuse!" (Apoc. 22, 20). Aceste cuvinte de foc rasunau ca o muzica cereasca in
inimile primilor crestini si le ridicau pe un plan "supra-pamantesc", ca sa spunem astfel. Asteptarea
unui sfarsit imediat, tensiunea plina de bucurie, s-au pierdut in decursul timpului. Acest sentiment a
fost inlocuit prin acela ca viata noastra se termina repede prin moarte si ca o rasplata vine dupa
moarte: in Orient si in Occident, eshatologismul a devenit mai sever si mai sumbru.
In acelasi timp s-a dezvoltat (mai ales in cadrul Ortodoxiei), o venerare speciala a mortii; trupul
mort este ingropat cu veneratie, ca samanta invierii ce va sa vina, iar ritualul inmormantarii este
considerat de anumiti scriitori vechi, ca fiind o taina.
Rugaciunea pentru morti, pomenirea lor periodica, stabileste o legatura intre noi si lumea cealalta;
orice trup mort se numeste in limba liturgica "moaste", pentru ca este capabil sa fie glorificat.
Separarea sufletului de trup este un fel de taina, in care se implineste in acelasi timp judecata lui
Dumnezeu asupra lui Adam cel cazut; fiinta omeneasca se descompune prin separarea anti-
naturala a sufletului si a trupului; sufletul se naste din nou in lumea spirituala. Sufletul despartit de
trup devine constient de spiritualitatea lui si se regaseste in lumea netrupestilor duhuri - luminoase
sau intunecoase.
In aceasta noua stare, sufletul trebuie sa ia pozitie singur in legatura cu lumea cea noua. In alti
termeni, starea de suflet trebuie sa se manifeste asa cum este si sa devina evidenta sufletului
insusi.
Destinele sufletului sunt descrise prin diferite imagini in literatura bisericeasaca, dar doctrina
ortodoxa vorbeste despre ele cu o inteleapta incertitudine; este un mister ce nu poate fi patruns
decat prin experienta vie a Bisericii. Exista totusi o axioma a constiintei bisericesti: lumea mortilor
si lumea celor vii sunt deosebite, dar zidul care le separa nu este de nepatruns pentru iubire si
rugaciune. De aceea, rugaciunea pentru morti, fie in timpul jertfei euharistice, fie in afara de
liturghie, ocupa un loc important in Ortodoxie.
Noi credem cu tarie in puterea acestor rugaciuni; ele pot ameliora starea sufletelor pacatosilor si sa
le elibereze din locul de pustiire. Desigur, aceasta actiune a rugaciunii presupune nu numai o
mijlocire pe langa Creator, ci si o actiune directa asupra sufletului, o trezire a puterilor sufletului,
susceptibila sa-l faca demn de iertare.
Biserica ortodoxa distinge doua stari in lumea de dincolo de mormant; de o parte, fericirea raiului;
de alta parte, suferintele din care omul poate sa se elibereze, prin rugaciunile Bisericii si gratie unei
schimbari interioare in sufletul insusi. Posibilitatea anumitor suferinte, din care nici o scapare nu
mai este cu putinta, nu este exclusa in sine.
Credinta ortodoxa nu recunoaste un purgatoriu, ca loc sau ca stare speciala. Nu exista destule
fundamente biblice pentru a admite existenta unui loc de acest fel.

Biserica nu judeca destinul celor ce nu-i apartin, ori s-au separat de ea; ea ii lasa in mila
dumnezeiasca. Dumnezeu a voit ca destinele de dincolo de mormant ale celor ce n-au cunoscut pe
Hristos si n-au intrat in Biserica Sa, sa ne ramana necunoscute.
O anumita speranta ne este data de invatatura bisericii despre coborarea si predicarea lui Hristos in
iad, adresata intregii umanitati pre-crestine. S-a spus doar ca "Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa
se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina". (Tim. 2, 4). Totusi nu exista pana in prezent
definitii ale bisericii despre destinele necrestinilor.

Doctrina ortodoxa privitoare la Judecata de Apoi, decurge din Scriptura; cea din urma deosebire
intre oi si capre, moartea si iadul, condamnarea, muncile vesnice, de o parte; imparatia cerurilor,
fericirea vesnica, contemplarea Domnului, de alta parte, - iata capatul drumului terestru al
umanitatii.
Orice judecata presupune nu numai posibilitatea condamnarii, dar si pe cea a iertarii. Orice om
Page 5 of 6
care-si marturiseste pacatele, stie intotdeauna ca el a meritat sa fie osandit de Dumnezeu: "De Te
vei uita la faradelegi, Doamne, cine va suferi?" (Ps. 129, 3). Dar nadejdea in milostivirea divina
subzista mereu, pentru ca Dumnezeu este Cel ce ne-a creat. "Al Tau sunt, mantuieste-ma" (Ps. 118,
94).
La Judecata de Apoi, cand Mantuitorul insusi, bland si smerit cu inima, va fi Judecator al Adevarului,
in ce va consta deci milostivirea?
Ortodoxia raspunde la aceasta intrebare si prin mijlocirea iconografiei. Pe icoanele Judecatii, se
reprezinta la dreapta Fiului, Fecioara Prea Curata, care ii cere milostivire, in numele iubirii sale
materne, pentru ca ea este Maica lui Dumnezeu si Maica intregului neam omenesc.
Totodata, Maica Domnului, "Pneumatofora", este si intermediara vie a Duhului Sfant si, prin ea,
Sfantul Duh participa la Judecata de Apoi.
Nu este un om care sa fie fara pacat si care, chiar printre oi, sa nu fie o capra, intr-un fel oarecare.
Dar Duhul mangaietor poate vindeca si restaura creatura acoperita de rani; omul poate primi deci
har prin milostivirea dumnezeiasca.

Nici un rigorism nu ne poate lua nadejdea, pe care ne-o dau cuvintele triumfatoare ale Sf. Pavel: "Ca
Dumnezeu i-a inchis pe toti in neascultare, pentru ca pe toti sa-i mantuiasca. O, adancul bogatiei, al
intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu!..." (Rom. 11, 32,33).

Dupa Serghei Bulgakov

Page 6 of 6