RAFAEL

Perioada de formare

“ Pe cat de rafinat pe atat de valoros” il definea Giorgio

Vasari in cartea din 1568 “Vietile celor mai renumiti pictori,
sculptori si arhitecti”. In aceste doua trasaturi Vasari subliniaza
perfectiunea si finetea artei lui Rafael Sanzio din Urbino, mort la
37 de ani. Intelectualii vremii, l-au ridicat la rangul de zeu al artei,
considerandu-I operele adevarate minuni. Critica actuala il consider ape Rafael al
treilea varf al triunghiului marilor pictori ai Renasterii.

Ucenicia si debutul

Rafael se naste in data de 28 martie 1483, intr-o familie de artisti, ramanand

orfan de mama din octombrie 1491. Tatal, intuindu-I talentul, il invata toate secretele
meseriei pe care fiul le va folosi in multele lucrari realizate orasului Urbino. Vasari
povesteste - in cartea sa – incercarea de al trimite pe Rafael la Perugia, la atelierul lui
Perugino, considerat cel mai mare pictor de atunci, unde este acceptat.
La varsta de 11 ani ramane orfan de tata; ramane in grija celei de-a doua sotii a
lui Santi si cu atelierul acestuia. Frecventeaza in continuare atelierul lui Perugino din
Perugia. La varsta de 17 ani semneaza un contract pentru panoul de altar cu subiectul
“Incoronarea Preafericitului Nicolae din Tolentino”.
Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să
pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai sunt încă vii. Rafael studiază stilul vechi
al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-a dus la
obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil. Dar pentru
Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a fi prea mică. În
această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de construcție a
Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din Urbino, îl sfătuiește pe
papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican Rafael sosește la Roma la
sfârșitul anului 1508 sau începutul lui 1509și se apucă de lucru fără întârziere. Ia parte
la decorarea "stanze"-lor - camerele apartamentului papal din Vatican - unde se
păstraseră și decorațiile altor artiști. Stilul fin și generos al lui Rafael l-a încântat în
așa măsură pe papă, încât a dat ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeștri,
pentru ca gloria realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael.
Execuția acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale
grandioase stârnesc admirația locuitorilor Romei.
Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi.
Artistul realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau
al Donei Velata - pictează o serie deMadone de un farmec fără egal. Când
în 1514 Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredințează lui Rafael
conducerea lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru.
Roma, care a ajuns acum capitala Renașterii italiene, este în același timp și
orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice
această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică.
Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în vârstă
de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful
artiștilor Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: "Când a dispărut acest artist
nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit" .

Camerele de la Vatican

La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe

lucrările de decorare a camerelor din Vatican, cunoscute ulterior
sub numele de Le Stanze di Raffaello. Aici ia naștere una din
cele mai importante creații ale sale, Școala ateniană. La cererea
personală a papei, frescele din Stanza della
Segnatura abordeaza
temele: Adevărul,Bunătatea și Frumusețea. În scena înfățișând Parnasul, Rafael
identifică Frumusețea cu muzica și poezia, Bunătatea este exprimată de virtuțile
fundamentale, iar Adevărul, legat de noțiunea rațiunii, este reprezentat de grupul
filozofilor din Atena antică.

Școala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon, ținând

într-o mână dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea ideilor
desăvârșite, alături de el Aristotel ține în mâna stângă "Etica", iar cu dreapta arată spre
pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare: idealismul primului este
opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă celălalt. Tavanul cu casete al
clădirii amintește de noua Basilică Sfântul Petru pe care Bramante tocmai o
construiește.
Picturi cu tematică religioasă

Fiind în slujba Vaticanului, dar primind și comenzi particulare, Rafael - în afara

nenumăratelor Madone - a pictat numeroase compoziții pe teme religioase,
răspunzând cerințelor epocii sale. Tehnica folosită a fost fie uleiul pe lemn, fie fresca.

Prima pictură a lui Rafael purtând semnătura artistului este Logodna Fecioarei

Maria (Ulei pe lemn, 1504), comandată de familia Albizzini pentru biserica San
Francesco di Città din Castello, realizată sub puternica influență a lui Perugino.
Rafael zugrăvește această scenă cu multă minuțiozitate din punctul de vedere al
cromaticii și al punerii în spațiu, figurile sunt însă prea rigide, ceea ce afectează
încărcătura misterioasă a compoziției.